Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE”
2.CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE” - continuare
Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea: CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?”
2.Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?” - continuare
3.TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ? de ing. Gheorghe Manea - continuare II
OPERA EMINESCIANĂ ÎN TRADUCEREA FRANCEZĂ A LUI CONSTANTIN FROSIN
DEZBATERE PE TEMA ROMÂNUL REALIZAT PE MERIDIANELE LUMII CA MODEL SUFLETESC ŞI EXEMPLU PENTRU AI SĂI DETERMINISMUL MORALEI sau „LEIT- MORAL“ un articol de Lucian HETCO
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Mircea BUNEA : « … de criză-i doare-n flaut! »
Dan Ghelase - Zece măsuri pentru scoaterea României din criză
DOUĂ ECOURI DE LA SĂRBĂTORIREA PE INTERNET A ZILEI NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE DOUĂ ARTICOLE SEMNATE DE Camelia TRIPON ŞI Maria CRISAN
„PASO DOBLE” - o rubrică de Ioan LILĂ
Pagini folclor internet - transmise de Dan LUPESCU
PAGINA A SASEA

  MISCELLANEEA - DIN FOLCLORUL INTERNETULUI SI PLEDOARII PENTRU CREATIA SA CULTĂ

 

IN LOC DE EDITORIAL : 

Mircea Bunea         

… de criză-i doare-n flaut!  

  Motto:
“ Ceea ce îmi este accesibil prin intermediul banilor, ceea ce pot
plăti, adică ceea ce pot cumpăra banii, acesta sunt eu însumi,
posesorul banilor. Cât de mare este puterea banilor, atât de mare
este şi puterea mea. Calităţile banilor mei sunt calităţi şi forţe
eseniale ale mele, posesorul lor. Ceea ce sunt şi ceea ce pot eu
însumi nu este deci nicidecum determinat de individualitatea
mea. Sunt urât, dar îmi pot cumpăra cea mai frumoasă femeie.
Aşadar, nu sunt urât, căci efectul urâţeniei, puterea ei respingă-
toare este anulată de bani. Ca individ sunt olog, însă banii îmi
procură 24 de picioare, deci nu sunt olog. Sunt rău, necinstit,
fără conştiinţă, stupid, însă banul este respectat, deci şi poseso-
rul lui. Banul este bunul suprem, deci posesorul lui e bun;
în plus, banii mă scutesc de osteneala de a fi necinstit; prin ur-
mare, sunt presupus cinstit. Eu sunt stupid, însă banii fiind ade-
 văratul spirit al tuturor lucrurilor, cum ar putea posesoul lor să fie  
lipsit de spirit? Şi apoi, el îşi poate cumpăra oameni de spirit, iar
cel ce are putere asupra oamenilor de spirit nu este oare mai
spiritual decât toţi oamenii spirituali? Eu care, datorită banilor,
sunt în stare să fac tot ceea ce poate dori o inimă omenească,
nu posed oare toate facultăţile omeneşti? Nu transformă deci
banii mei orice neputinţă a mea în contrariul ei?

                                                                                          ( DESPRE ARTĂ, vol.1, p. 162, Editura Politică, Bucureşti, 1966)

       

 V-am oferit extrasul de mai sus nu numai pentru că, zice-se, ar fi cea mai reuşită definiţie găsită vreodată prin descrierea a ceea ce îndeobşte numim bani, ci şi pentru că însăşi Terra pare să se bălăcească acum în criza financiară . Criză pe care, însă, dacă o priveşti cu rigoarea şi savoarea cuvenite, observi că tipii perseverenţi în a se păstra inteligenţi o traversează cu o prestanţă, cu o eleganţă, dar mai ales cu o nonşalanţă absolut remarcabile. Inspirându-se de la aceştia, nu-i exclus ca şi altora să înceapă să le meargă oarecum mai bine... Din păcate, nu cred că noi, românii,  vom putea învăţa ceva de la cineva,şi asta pentru că de vreo două mii de ani noi le ştim pe toate! D-aia nici ne vom putea schimba, prea suntem atipici... Nici gând să ne putem betona convingeri gen  banii se fac la Rio – binecunoscuta patrie a binecunoscutului Carnaval -,dar se cheltuie la Sao Paolo! Asemenea percepţii cristalizate în concepţii se petrec doar în societăţile în care câmpul magnetic al utopiilor socialistoide n-a reuşit să se insinueze decât lacunar, iar cultul banului a fost şi a rămas cultul banului...Nici nu avem flexibilitatea unor veneţieni care, în ciuda  cutumelor ori a protestelor celebrilor porumbei apăruţi prin cuibarele din podurile Palatului Dogilor, ori a tradiţionaliştilor, zi de vară până-n seară, ocupă celebra Piaţă San Marco cu miile de scaune necesare spectatorilor din toată lumea veniţi să-l asculte, noapte de noapte, sub cerul liber, pe un Andreea Bocelli, de pildă...Ceea ce fireşte că înseamnă bani, bani şi iar bani! Iar exemplele pot continua...
                  De pildă, hai să răsfoim împreună oricare dintre caietele de sală editate la Lincoln Center – pe a cărui suprafaţă sălăşluiesc nu mai puţin de unsprezece fundaţii, asociaţii, organizaţii şi instituţii culturale specializate:The Metropolitan Opera, New York Philharmonic, The Juillard School, New York City Ballet, New York City Opera, The Film Society of Lincoln Center, The Chamber Music Society of Lincoln Center, Lincoln Center Theater, The School of American Ballet, Jazz at Lincoln Center şi Lincoln Center for thePerforming Arts, Inc.-, pentru Metrpolitan Opera. Alături de capitolele fireşti concepute în aproape toate teatrele lirice ale mapamondului, într-o ţinută grafică excelentă, la New York te surprinde viziunea financiară a unui program care ar putea fi numit totul la vedere! Sunt publicate, cu mulţumirile de rigoare, nu numai sumele primite, ci şi companiile donatoare, şi persoanele, cu nume şi prenume, care şi-au făcut un titlu de gorie din a oferi bani – de la câţiva dolari până la sume impresionante! – pentru prima scenă lirică a Capitalei Lumii; inclusiv lista fundaţiilor patronale care au iniţiat, girat şi au asigurat funcţionarea centrului la începuturi, adică între 1957 şi 1969. Chiar dacă sunt folosite cele mai mici corpuri de literă, iniţiativa mănâncă uneori un spaţiu tipografic de 10-15 pagini, dar efectele sunt vizibil benefice în dublu plan: cultural şi financiar. Nu mai vorbesc despre prozelitism. Anual apar noi si noi susţinători, chiar  şi din afara Statelor Unite! S-a încercat aşa ceva la Bucureşti şi n-a mers? Nici gînd, bineînţeles... Ori ceva de felul următor:
                  Tot în New York ( 180 Columbus Avenue, corner 68th st ), la nici doi paşi de Metropolitan, fiinţează Il Violino, restaurantul unui italian care şi el se află pe lista de sponsori a operei newyorkeze. Nu cred că sunt acolo mai mult de treizeci de mese, preţurile sunt modice, mâncarea este bună, dar nu extraordinară. Însă celebritatea nu i s-a tras din recunoaşterea prestaţiei culinare, ci din faptul că, literalmente, pereţii localului, nici măcar tencuiţi, sunt tapetaţi cu afişe, autografe şi fotografii ale  aproape tuturor acelora care s-au produs pe scena Met-lui şi fac, ori au făcut, gloria mondială a muzicii de Operă. Solişti vocali şi instrumentişti, deopotrivă. La prima vedere, nici nu-ţi vine să crezi că nu te afli într-un muzeu. Din prima pagină a recomandărilor gastronomice reţii copia xeroxată alb-negru a unei schiţe cu lăutari şi o pereche distinsă, precum şi îndemnul Take out menu. Ceea ce am şi făcut, evident. Vadu-i bun, afacerea merge, banii curg, publicitatea – reciprocă! – e cu bătaie lungă, de criză-i doare-n flaut! S-a încercat la Bucureşti aşa ceva şi n-a mers? Nici gând! Un ultim exemplu:
                         Pe o autostradă splendidă, între Tel Aviv şi Ierusalim cred că sunt vreo şaizeci de kilometri. Cam pe la jumătatea drumului, de pe un soclu înalt, te întâmpină însuşi Măria Sa ELVIS. Opreşti. Tabla de alama din care e făcut regele străluceşte în soarele dimineţii. In spatele statuii străluceşte şi te îmbie restaurantul ELVIS. Intri, comanzi  de-ale gurii ce şi cât îţi pofteşte inima, mănânci privind jur-împrejur pereţii tapetaţi cu ELVIS fotografiat în toate poziţiile, cu şi fără microfon, cu şi fără chitară... Vrei să bei o cafea, un suc, o apă? Nici o problemă, plăteşi ce doreşti, dar grăbeşte-te, pleacă, nu bloca nici masa, nici parcarea, nu uita că eşti în trecere...Iar cana, gratuită,  din partea casei, poţi s-o iei cu tine, la drum... Aşa şi faci, admiri peisajul prin parbriz şi sorbi dintr-o cană – made in China, fireşte – de pe care te privesc fotografiile lui ELVIS, cu cascheta de pilot şi fără, cu perciuni şi fără, cu părul lins şi uns cu brandolina timpului,fara brandolină, ca sa nu încurci şi să confunzi cumva mutrele, alături, într-un cerc imens, roşu, scrie ELVIS cu litere albe, mari cât furculiţa, iar  sub cerc, în engleză şi ivrit eşti îndemnat Back to the Magic!  Şi maşina aleargă, tu admiri peisajul magnific şi te gândeşti că vadu-i bun, că afacerea merge, că banii curg, că publicitatea-i cu bătaie lungă şi că – ce s-o mai lungesc!? – şi p-ăştia-i doare-n chitară de criza financiară mondială...
                    Am întrebat: S-a încercat aşa ceva în România şi n-a mers? Nici gând, mi s-a răspuns, se ştie că e o blasfemie să-ncurci cultura cu mercantilismul. Am tăcut, dar mi-am amintit că la Nazareth, exact peste drum de biserica care găzdueşte Izvorul Tămăduirii, se află restaurantul  LA FONTANA DI MARIA...
                     Pot să  jur că şi acolo vadu-i bun, că afacerea merge, că banii curg...
                                               

 Zece măsuri pentru scoaterea României din criză
PRIMITE DE LA Dan Ghelase pentru  “din folclorul internetului”

 *1.* *Impozitul pe umbră.* Cei care vor fi descoperiţi ca fiind permanent însoţiţi de o siluetă indefinită ce alunecă în urma lor pe  trotuare vor fi declaraţi aparţinători ai acesteia şi forţaţi să-i plătească obligaţiile la stat.
>
> *2. Înjumătăţirea pensiilor.* Se va face lunar, până la dispariţia  acelei categorii sociale care l-a făcut pe preşedinte să declare că suntem "un popor de asistaţi". În schimb, vor fi angajaţi mai mulţi  oameni activi, de genul acelora care în aceste zile schimbă pentru a  mia oară bordurile în Bucureşti, după principiul "unul lucrează, opt fumează".

> *3. Închirierea liderilor la summit-uri.* Dacă şefii de stat vor o fotografie de grup cu primii bărbaţi ai României, să plătească! Noi am  plătit destul. Apoi, ce ţânc european nu şi-ar dori să-l aibă pe  premierul român, dotat cu nas roşu şi galoşi cu trei numere mai mari, la petrecerea de împlinire a patru ani?
>
> *4. Taxa pentru autostrăzile neconstruite.* Dacă nu poţi merge cu maşina pe ele, asta nu înseamnă că nu există. La ieşirile din fiecare  oraş vor fi începute autostrăzi şi instalate aparate de taxat, în cadrul programului "Drumurile de veci ale viitorului".
>
> *5. Împrumutul guvernului la bănci.* Pentru că recentele tranşe luate de la UE şi FMI s-au dus, guvernul va contracta un împrumut imens direct de la băncile străine din România, returnându-le imediat banii, cu rugămintea de a nu-i scoate din ţară.

 *6. Acciza pe respiraţie.* Consumul de oxigen pe cap de locuitor a atins, se pare, cote alarmante în România. Populaţia va fi încurajată să se abţină de la această practică nesănătoasă, care distruge oxigenul din aer şi duce la creşterea încălzirii globale. Se vor organiza campanii gen "Respiratul e singura ta plăcere?". Pentru o oră
> de abţinere de la acest viciu, vei fi premiat cu o garsonieră în zona  Bellu, ceea ce va impulsiona şi piaţa imobiliarelor.
>
> *7. Turism.* Ministerul de resort va anunţa descoperirea unor izvoare de apă vie la Mamaia, unde jumătatea de litru costă cât kilogramul de aur. Masochiştii din toată lumea vor fi atraşi la Vama Veche, prin programul "Vii miliardar, pleci nudist", apoi vom retroceda pe zece ani Dobrogea bulgarilor, pentru construirea de hoteluri.
>
> *8. Introducerea TVA-ului* la dăruirea de cadouri, îmbrăţişări, împrumutul unei pompe de bicicletă de la vecin, saluturi, vânzarea de secrete militare.
>
> *9. Cererea de reziliere a contractului cu CNN,* prin care celebrarea zilei de naştere a Monicăi Ridzi urma să fie difuzată live, în  prime-time.
>
> *10. Intrarea guvernului în grevă.* Lipsită de cele mai importante ajutoare ale sale, criza va începe, în sfârşit, să dea înapoi.

 
 DOUĂ ECOURI DE LA SĂRBĂTORIREA PE INTERNET A ZILEI NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE

 SPERANŢA

 

Sunt clipe în viaţă când îţi pui întrebarea: De ce mă zbat? – şi sentimentul renunţării te domină. În astfel de clipe, poate, din întâmplare, „ţi se arată calea”. În 28 martie 2005, a apărut un articol despre lansarea cărţii „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus” de Haim Cohn.  Întrebat dacă o carte poate pune capăt unor idei preconcepute, autorul a răspun: „O singură cartea nu este în stare de aşa ceva, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor”.
 
Oricât de dureros este să constaţi asiduitatea cu care unii încearcă să ne convingă de influenţa slavă din limba română, căreia, în fond, ei îi sunt tributari, prin slugărnicia stalinistă, trebuie să vorbim. Sincer, apreciez talentul şi inteligenţa rusească, dar acest lucru nu mă determină să îmi pierd logica şi să şterg cu buretele Antichitatea, numai de dragul apariţiei slavilor în acest spaţiu, după secolul VI. Încă de la Homer, apar referiri la poporul din spaţiul carpato-istrian, iar arheologii pot extinde perioada de locuire până la sute de mii de ani, chiar milioane. În acest context, un popor sedentar, care se bazează pe agricultură şi pe meşteşugurile ce îi asigură uneltele şi obiectele din gospodărie, nu poate fi într-atât de lipsit de inteligenţă încât să nu-şi exprime prin cuvinte activităţile şi uneltele folosite.

O dovadă a gradului de dezvoltare a agriculturii este dată de descrierea făcută de Herodot. Grâul era atât de înalt, încât perşii au trebuit să îl secere pentru a putea trece cavaleria. Nici azi nu îmi pot imagina ce fel de agricultură exista în urmă cu aproape 2500 de ani. Dacă spaţiul nostru s-a remarcat ca un adevărat grânar încă de pe vremea lui Herodot, cu aproape o mie de ani înaintea invaziei slavilor, cum este posibil ca românii să fi preluat termenul coasă din slavă, după cum afirmă autorii DEX-ului?

Obsesiile unora pentru slavonă, care uită că abia în secolul al XV-lea au fost introduse literele chirilice, sunt jenante. Scrierea a fost inventată de Chiril (Constantin) şi Metodiu, născuţi în Tesalonic, în secolul IX, sub influenţa scrierii greceşti. Interesant că grecii spun COSSA la COASĂ, iar spaniolii spun cosa-lucru, cosecha-recoltă, coser-a coase, iar coasta (toracică) de forma unei coase apare şi în latină-costa. Poate că, măcar din această înlănţuire de termeni, vom înţelege sensul acestor cuvinte, pe care le-au purtat elinii şi goţii (despre care istoricul Carlos Troya spunea că sunt geţi) până în Spania-ţară în care există credinţa că strămoşii spaniolilor se trag din Deceneu şi Zalmoxis.

Din negura vremurilor, cusăturile de pe cămăşi aveau o încărcătură simbolică şi magică, iar firul era purtătorul gândurilor şi sentimentelor mamei sau iubitei. Cu acul se „semănau” simboluri şi iubire, iar „recolta” era obiectul care proteja fiinţa dragă. În trecut, femeia a participat şi ritualic la semănarea plantelor, ca simbol al fertilităţii. De aceea, coasa taie recolta (cosecha, în spaniolă), iar cosorul este folosit în viticultură (în care excelam încă din vremea lui Burebista, sec. I î.Hr., când au fost tăiate viile, pentru a se reduce consumul de vin - cu 700 de ani înainte de apariţia slavilor în istoria Europei).

Dacă unii specialişti străini consideră zona noastră ca leagăn al poporului indo-european, atunci coasa şi cosorul îşi au originile în acest spaţiu şi au fost transmise atât slavilor, cât şi popoarelor din bazinul Mării Mediterane. Speranţa şi credinţa în adevăr vor rodi într-o zi, aşa cum crede şi Haim Cohn. Atunci se va revizui şi DEX-ul!

                                                               Camelia TRIPON

Cercetatoarea  Maria Crisan, afirma ca limba danezilor si suedezilor, urmasii Vikingilor are mari asemanari cu limba româna


 

Rugaciunea « Tatal Nostru », publicata in Dacia Magazin nr.5 din iunie 2003, sub semnatura domnului Prof. dr.Augustin Deac, are o concluzie uluitoare :
« Românii de la Dunare si Celtii din Wales vorbesc aceiasi limba. »
« cel daco-românesc, cãci celţii din apusul Europei erau cimerienii,plecaţi din spaţiul carpatin şi care vorbeau o
limbã daco-româneascã, aproape reproducem dupã B.P.Hasdeu rugãciunea Tatãl nostru în dialectul celtic din Provincia
Wales (Vatraca - 17 A) din Anglia, publicatã de istoricul englez Chamberlayn la 1715:
«Poerinthele nostru cela ce esti en cheri /
Svintzasca-se numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer asasi pre poement / Poene noastre datorii le noastre cum si noi se loesoem datornicilor nostri. / Si nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentuieste pre noi de vileanii. Amin»
De mentionat cã istoricul ungur Samuil Kölescri, la finele secolului al XIX-lea, citind lucrarea istoricului englez, gãseşte aceste ,,miraculoase. asemãnãri ale rugãciunii Tatãl nostru din limba românã şi cea celticã,puternic impresionat, de asemãnarea dintre cele douã limbi - româna şi celtica, trimite o epistolã medicului englez Woodward, comunicându-i ,,nu fãrã sfialã., marea lui descoperire, cã ,,Românii de la Dunãre şi Celţii din Wales vorbesc una şi aceeaşi limbã, identicã cucea româneascã de astãzi. »
Iata o stire demna de luat in seama. In acest dialect s-au scris in Anglia , si aiurea alte, multe acte comerciale,povestiri si chiar romane. Cred ca numai in biblioteca metrpolitana din New-York, se gasesc cateva sute de carti in acest dialect, care asteapta numai sa fie copiat si transmis pe internet.Cu siguranta ca in aceste scrieri se vor gasii mlte date despre istoria si poporul dac.Acum la noi mai toti copii stiu sa caute pe internet o carte in dialectul celtic dintr-o biblioteca din anglia sau america. Aceasta limba reprezinta pentru noi un document mult mai credibil decat Codex Argenteus, sau Biblia lui Wufila, Codex Racontzi, Tablitele de plumb de la Sinaia, si altele.
In aceiasi directie,  îmi permit o ipoteza mai indrazneata,dar posibilă.

 

 „PASO DOBLE”
lansăm aici rubrica internet a lui Ioan LILĂ:


Ioan LILA. : PASO DOBLE


Studii antropologice despre (C)Oceanul
plin cu dejecţiile histerice ale Historiei


1

Nu conducatorii ne ucid noua spiritualitatea – cum am scris eu in « Omagiul » dedicat Elenei Ceausescu, in noiembrie ’89 (« Fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita !») - ci calitatea poporului, puterea lui de receptare a realitatii in toata splendoarea sau teroarea ei si, mai ales, in stimulii lor ( ai cetatenilor !), care ar trebui sa ii raspunda acestei realitati cu nonsalant`, nu cu delasare histerica si ironic-paguboasa. De pe vremea cind eram adolescent, am auzit citeva slogane patri(h)otice, ce mi-au terfelit gindirea si m-au ajutat sa ma feresc (aferim !) de perversitatea lor « ideologica » :
 « Cine-i harnic si munceste, ori e prost, ori nu gândeste ! » Şi :
 « Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc ! »
 Vedeti cum se impletesc aici minciuna cu hotia, abjectia cu dejectia, solfegiul anguasant cu tona de rahat ?
 Stabilit \n Franta de vreo patru ani, stra(luminat)mutat intr-o alta cultura, departe de cruditatea rasadurilor autohtone de (in)cultura, in care predomina varza de Brouxelles, tona de cartofi boabe la hectar si basmele cu Latila, Lungila, Flaminzila si Ioan Lila, am înţeles, în toata cruditatea ei, ce fecioara pidosnica este la noi Justitia, verisoara de sugerinta (suferinţă ?) cu Constitutia !
 Exemplul edificator il dau pe propria mea piele, pe care mi-o asum ! Un oarescare Boran (« Vezi romnul « Parfumul papusilor de portelan » !), borit din Breaza, Prahova, incitat cu bani de fosta mea nevasta geniala, pre numele ei de fecioara histerica… , da’ s-o las moarta !), m-a dat in judecata insailind ca ii datoram o suma imensa de bani, pe care el nu ar fi putut sa mi-o imprumute in vecii vecilor, amin ! Avocatul meu il roaga pe imbecilul de presedinte sa il lase pe cretin sa ma arate cu degetul. Si, Goran asta, cetatean demn al Romaniei, nu poate ! Pai, eu eram linga el si, pina in clipa aceea, il compatimisem cu mila crestina pe cretin ! Sala s-a tavalit de ris, iar eu am pierdut procesul ! Mai puteam sa fac ceva ? Poporul roman, ademenit cu fin, este indemnat sa manince vara iarba, loboda (cum prea bine zis-a Voda), cinepa, praf de capute, ca nu doare, nici nu pute ! Electrica, buleftrica si estetica, careia si Aristotel i-a dedicat un Ostropel ! – sint materia prima de amortit creierele lipsite de creiere !
 S-a definitivat cumva vre-un dosar penal al vreunui inculpat din Parlamentul Romaniei sau din vreo alta terifianta parlamentara-senatoriala… ?!
 Asa ca, ne intoarcem la dictonul: “Spoim tingiri, spoim cazane, dam gauri ultra la burlane, sofistic\nd acordeoane ! ”
 Ce gauri nu au dat, ei, oare ?!
 Si, undeva, pe toţi ne doare !
 
Sa incepem cu Serviciul (de) Circulatie !
Prima proba, inainte de fiola, variola si viola, ar trebui sa fie un test, o dictare, fie ea si a(na)gramata:
“Sa moara ma-ta ca stii sa scrii cum te numeşti, vere ?”
Spaga-ranga ar putea fi stabilita la o mie de (i)euro-(ie)puroi !

Cu spitalele (ca, morga este morganatica) :
O aspirina ? Un euro, minca-ti-as !
(Un fel de (m)U.E. autohtona !)

La Parlamentul Romaniei vine in vizita o personalitate europeana. Reporterul unei televiziuni ii intreaba pe reprezentantii nostri alesi (nu culesi) : « Cum se numea domnul… » Sa crap de fara de lege, daca a stiut vreunul dintre acesti « alesi-culesi  »! Semn bun ca se munceste, pentru tara si popor, de ii doare drept in cor si cu arma la picior ! Patri(h)oti pentru decor ?!

Da’ cine crezi ca i-a ales ?
Versul asta imi da ghes !
Las’ ca merge si asa,
Traiasc` Uzina Republica !
P.S. Vorba doctorului Kremnitz, in discutia lui cu regele Carol I,
( pomenita de Corneliu Leu ): “pizda ma-sii” !

Ti-am cules de pe buze un fulg de zapada
Ce s-a topit de ardoarea iubirii mele
Nins auriu era parul tau in inele
Din care zapada nu voia sa mai cada

Te iubeam ca un vint taios, ca o cutremurare
A muntilor cind le cade cerul peste spinarile lor de bouri
Se ingramadeau dincolo de orizont alte turme de nouri
Asfintitul crapa intr-n pintec de mare

Ce dulce, tulburatoare, a fost iubirea noastra
A durat numai un zimbet, o eternitate
Un fulg de zapada din amintirile uitate
Risipit ca raza de soare-n fereastra

Astea le-am scris la St. Tropez, mardi, 18 août 2009, iar
mai târziu, în toamna lui septembrie, am adăugat  cele de mai jos :

 

Cu vechi, armonice vocale,
Vag ispitite-ntre consoane,
S-ar fi cladit si Universul,
Daca nu-l obosea eresul

Acelor legi cuneiforme
Cu draperii neuniforme,
In care nu zaceau, decit,
Solfegii ragusite-n git !

Stelare spatii Bizantine
Croind imperii de albine,
S-au si topit in infinit,
Zacind de dor de zei stirnit !

Si malformatii grandioase
Le-au cuibărit direct în oase,
Dindu-ne noua de privit,
Doar cerul, catre infinit !

Ioan LILĂ

 

 Şi, de la aceste opere culte, revenim la pagini de folclor internet transmise direct de la Craiova de Dan LUPESCU


Jurnalul unui
Prefect maghiar ajuns la olteni
 

Ziua 1:
Cred ca azi fost zi liber la ei.
Nu venit niciuna din angajat.
Plimbat prin biroul meu lung si lat.
Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure.
Oare unde tinut la ei dosare?

Ziua 2:
Nu fost ieri zi liber.
Verificat in calendar, fost miercur.
Poate nu lucreaza miercur la ei!
Dar nici azi nu venit!?!
Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda
... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ...
Ziua 10:
Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos!
Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ...
Putin acrisor...

Ziua 20:
Aici nimeni nu vorbesc ungureste.
Toti nervos ca nu pricepe la ei.
Oare e politic corect sa invat eu romanesc?
Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea.

Ziua 30:
Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste.
Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
"Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!"
Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ...

Ziua 100:
La ce dracu sa muncesti in fiecare zi?
Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.

Ziua 200:
Fatal, treaba merge unsa.
Fura toti in prefectura.
Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci.
Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.

Ziua 300:
Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza.
Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie.
O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.

Ziua 350:
Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR.
O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta.
Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere.
Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul?

Juvete Attila

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971