Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ GRUPUL DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRATIA REALĂ prezintă cel de al doilea caiet de dezbateri, opinii și considerentereferitoare la nevoile României pe anul 2012.Semnează: MAGDALENA ALBU, MIHAI BERCA, EUGEN COJOCARU, DANIELA GÎFU, DWIGHT LUCHIAN PATTON, ADRIAN SEVERIN- Partea I
Partea II
ION BĂIEȘU - douăzeci de ani – cât un veac de la trecerea lui!
ACTUALITATEA POEZIEI Versuri de Toma George MAIORESCU, Dan LUPESCU, Adrian BOTEZ, George BACIU
Actualitatea culturală, literară, editorială și artistică.Articole de: Bogdan-Costin GEORGESCU, Maria BĂLAȘA, Dacian DUMITRESCU, Al Florin ȚENE, Ioana STUPARU, Viorel ROMAN, Adrian BOTEZ, Isabela VASILIU-SCRABA, Georgeta RESTEMAN Despre: Radu TUDORAN, Mo YAN, Lucia OLARU NENATI, N.A.CONSTANTINESCU, Al. HUSAR, Georgeta BLENDEA-ZAMFIR, Stefan SCHEIL, Florentin SMARANDACHE, Mircea DINUTZ, H. PATAPIEVICI, Gabriela CALUTIU-SONNENBERG - Partea I
Partea II
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea I
„CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET”- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI Semneaza:Dan Lupescu, Mihai Berca, Sergiu Gabureac, Victor Roncea, Florica Bud, Constantin Lupeanu,Ion Lila- Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
PAGINA A SASEA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI


 NOI CU CINE VOTĂM?!”







Ce face STATUL prin GUVERNUL său ?

O imagine, cât o mie de cuvinte.










 



 Constantin Tănase, “Şi cu asta ce-am făcut?” …..
- de peste 70 de ani, acest cuplet este de o actualitate descurajanta !!! -


 Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia' corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

 Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?


Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
  







            Exista si o varianta mai modernă
 în interpretarea lui Vasile Șeicaru


 Pentru a asculta Imnul Campaniei Electorale
 



 Afișe electorale
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
               ROBOTUL ELECTORAL

Într-un nou bar din centrul vechi al Bucureştiului, un robot își arată îndemânarea preparând cele mai bune  cocktailur și făcând conversație clienților în funcție de IQ –ul pe care ei sunt rugați să-l declare.
Astfel, servind cocktailul unui client, întreabă:
- Ce IQ aveţi ?
- 150 – se laudă acela.
Robotul începe o conversaţie cât se poate de agreabilă despre factorii încălzirii  globale, nano-tehnologii, fizica cuantică şi spiritualitate, ozn-uri, biochimie, constituţia europeană, moralitatea comisarilor europeni,   filatelie, cartofilie, bridge, şah ... Clientul este impresionat şi se decide să facă un test. Iese din bar şi se întoarce pentru o nouă comandă. Din nou este întrebat despre IQ. Omul răspunde:
- 100.
La care, robotul vorbeşte despre fotbal, table, Formula 1, piţipoance, diete alimentare, manele, scandaluri politice … Cu totul impresionat, tipul iese din bar şi se întoarce pentru testul final. Robotul îl serveşte impecabil şi-i pune întrebarea standard.
    - Ce IQ aveţi ?
- Aaaa ... cred că ... ăăă ... 50 !
La care robotul:
- Nu-i aşa că la alegeri vei vota cu alde Băsescu, Ungureanu, Vadim, Gigi Becali sau Diaconescu ? Aştia, patrioţi adevăraţi !?!... Hm, ce zici ?
 
                                            DIN ALTE UNGHIURI,
              DAR TOT DESPRE POLITICIENI
Mesajul preşedintelui Bozgoriei, domnul Traian Orban, transmis cu prilejul sărbătorii „Zilei Limbii Maghiare” în Tinutul Secuiesc (1 septembrie 2012)
“Dragi Maghiari,
Doresc să vă transmit, cu prilejul sărbătorii Zilei Limbii Maghiare in Tinutul Secuiesc, cele mai profunde gânduri de preţuire şi respect pentru faptul că, indiferent de încercările prin care aţi trecut în ultimii 1000 de ani, aţi păstrat vie limba şi conştiinţa bozgorească, mai ales prin crimele asupra romanilor in secolele trecute, prin genocidul din Ardealul ocupat dupa 30 august 1940 si prin epurarea etnica a romanilor din judetele Harghita si Covasna, dupa Marea Revolutie din 1989.
Mă bucur că, în fiecare an, cetatenii români din Tinutul Secuiesc aduc un omagiu limbii maghiare, atat de 15 martie cat si, mai nou, de 1 septembrie, şi sper ca începând de anul viitor Ziua Limbii Maghiare să fie serbată de toti cetatenii românii din ţară şi din întreaga lume, indiferent de vointa lor.
Avem nevoie de această solidaritate pentru a ne promova cu mai multă grijă valorile care ne leagă, pentru că prin limbi ne păstrăm la putere, dupa cum spuneam, indiferent de vointa poporului ca un cur, vorba distinsului cunoscator al limbilor mancurte Horia Roman Patapievici.
Totodata, va asigur ca, asa cum a subliniat si secretarul general al UTC-PCR-PDL, Mihai Razvan (cum altfel?) Ungureanu, imediat cum vom prelua din nou controlul asupra Palatului Victoria va vom oferi inapoi Facultatea de Medicina in frumoasa limba maghiara!
Tin sa multumesc din nou loialilor cetateni maghiari care nu s-au lasat atras in jocuri politicianiste si au boicotat Referendumul pentru ca au înţeles modul ilegal în care a fost decapitată conducerea statului si nevoia de stabilitate a ţării în aceasta perioada.
Asadar, maine, de 1 septembrie, va urez sa aveti la Sfantu Gheorghe o manifestatie impotriva Justitiei Romane si a Statului Roman cat mai autonoma, conform nevoii de stabilitate a Tinutului Secuiesc si de destramare cat mai grabnica a Romaniei si integrarea cat mai rapida a fostelor pamanturi romanesti in Uniunea Statelor Sovietice Unite ale Europei.
La Multi Ani!”
Traian Orban
Palatul Trei Coceni
PS: Multumesc din inima “cetateanului din Cluj”, Arpad Paszkany!
                                                                       Pentru conformitate: Victor RONCEA
 
 Florica BUD
Balada vrajitoarelor din  europarlament



foaie verde dediţel
monica fu... fotomodel
enfin... ce atâta greaţă
îşi scutură scalpul de mătreaţă
cam la fel ca  Azorel
ce ...  o dată în viaţă
pentru  h’basaar
muncă multă în zadar
s-a spălat s-a pieptănat
bretonul bubi şi-a tăiat
căci se apropie iar sorocul
in alegeri de-ar fi norocul
să  prindă încă cinci mandate
apoi să plece colo-n State
că îi miroase rău poporul
ce-i lezează greu amorul
franţuzit
ea... copil cu fata’n casă
colivie din mătase şi argint.
 
foaie grea de dediţel
mona fu... fotomodel
secon hand dar ce conteaza
că-i de rugă că-i de fuga
nici muiere nici bărbat
bile negre ea plusează
în urna zisă evropeană
ca să vadă el poporu’
cu bube dulci 
cum fu onoru
şi cine-mi este procuroru!
foaie verde şi-o vodcuţă
eu sunt eu .. o monicuţă
nici viţel şi nici văcuţă
zicând acestea ea oftează
academic din bojoci
pauvre peuple
cu acordul românesc
vreau.... la Bruxelle să trăiesc
(O!...) viaţa mea...  cum o doresc
ca... salam, nicolae ori adrian
cum poftesc... căci eu comand.
 
foaie verde foi şi-o fragă
viviana neichii dragă
numai cai aşa nechează
dând orbeşte din copită
când din cap mintea le pică
foaie verde şi un scotch dublu
de la Nisa până la Louvru
cerul însuşi plânsu-mi-s-a
căci muieri rele de muscă
în loc să-nvârtă în zacuscă
ori să-şi şteargă nepoţeii
dând din mâini ca clopoţeii
zi de zi şi în tot locul
fac ce fac şi ies din fustă
cap vopsit gândire-ngustă
ca să intre în pantaloni
traşi la dungă şi-melon
agaţate în breton
cu miros greu de nylon
mintea le râmâne nudă
tute mute ne...cusute

foaie verde, verde, verde
matracuce evropene
mondiale ori selene
madăline, viviene et monice
v-aş da la popou cinci bice
dar nici capul nu-i mai bun
plin de alcool, draci şi tutun
nu produce decât fum
foc pucioasă şi otravă
locul vă este pe tava
sau în tepşea lui mamon
sunteţi sortite
vrăjitoare afurisite
dând din limbă
în franceză... în engleză ori germană.
să nu vă găsiţi în veci locul
când vă va veni sorocul.

  



 Oglinda lui Gandhi

 Se spune ca cineva l-ar fi intrebat pe Gandhi in legatura cu factorii care distrug fiinta umana si ca el ar fi raspuns:
             Politica fara principii, placerea fara angajament, bogatia fara munca, intelepciunea fara caracter, afacerile fara de morala, stiinta fara umanitate si rugaciunea fara caritate.
               Viata m-a invatat ca lumea este amabila daca eu sunt amabil; ca persoanele sunt triste daca eu sunt trist; ca toti ma iubesc daca si eu ii iubesc; ca toti sunt rai daca eu ii urasc; ca exista fete zambitoare daca eu le zambesc; ca exista fete amarate daca eu sunt amarat; ca lumea este fericita daca eu sunt fericit; ca lumea se supara daca eu ma supar; ca exista persoane recunoscatoare daca eu sunt recunoscator;
Viata este ca o oglinda: daca zambesc, oglinda imi intoarce zambetul.  Atitudinea pe care o am in fata vietii este aceeasi pe care viata o va lua fata de mine.
 
Cine vrea sa fie iubit, sa iubeasca!
Unicul motiv sa fii fericit este pentru ca tu hotarasti sa fii fericit!
 
 Paso doble
                  Rubrica lui Ioan LILA

Motto :
Il y a 2,5 saints par jour,
anges, archanges,
 mais un seul pauvre Belzébuth !

« Figura domnitorului mort aşezat în tron în faţa ferestrii, ca să-l vadă mulţimea că nu s-a trecut, ci încă ocârmuieşte, are ceva datări şi onomastici menţionate în cronicile bucureştene; dar se repetă, totuşi, fantomatic, circulând de mai multe ori între Curtea Veche şi Cotroceni. » (« CADAVRUL DIN FEREASTRĂ », Corneliu LEU.)

Trebuie să mărturisesc, iată, că maestrul Crorneliu LEU are în frază un umor ucigător, subtil, pentru că  textul are în sinea lui un mesaj copleşitor : spaima de fantomelor trecutului ! Dar să rămînem în sfera umorului grandios prin subtilitatea lui ! Iată ce zice în continuare :
« …indiferent de ce-ar pohti dumnealor, boierii din Divan, îşi va exercita voinţa de a-şi lăsa urmă un mădular, care să-l continue ca nărav şi să-i continue familia politică a fărădelegilor. » 

Conotaţia aici este tot un fel de sula calului, ca la vechii  activişti de partid !
-Tu ce eşti ?
-Membru !
-A, tot un fel de…

În continuare:

“…pauperizarea populaţiei, unica preocupare fiind cultivarea consecventă a dezinformării electoratului şi încurajării la necinste a clientelei, probează reabilitarea aroganţei dictatoriale a aparatului comunist. Astfel, singura probă care nu corespunde ADN-ului respectiv, ci îşi are  provenienţa în corciri mai recente, este cea care metabolizează subminarea perseverentă a economiei naţionale, prin cromozomi alteraţi mafiot în procesul globalizării.”
Ce mai caută şi gloaba asta în bătătura neamului nostru ?
Eu susţin, de mulţi ani, că fostul PCR are mai multe secţii (secţiuni ?) : liberale, democtare, ţărănisme şi alte isme cu carîmbi de cizme !
„Pentru ce v-am plătit? Pentru ce v-am numit în asemenea funcţii grase?!”

După fraza asta, de o puritate logică desăvîrşită, m-a dus gîndul la porcul din coteţ, care nu va fi sacrificat la Crăciun, pentru că este amărît, bietul de el… dar, auzindu-l cum guiţă, alegătorii ar putea să creadă că este ditamai animalul, şi nu un pricăjit de rîmătoriu în conştiinţa naţiei pauperizate !

 « Dar jur pe ce vreţi – zice Corneliu LEU - că nu e vina lui. El vine acum la Cotroceni doar ca urmaşul ereditar, poate chiar minor şi lipsit de responsabilitate, infantil mădular  prin care, în ciuda Divanului, care tot caută un boier mai ca lumea, familia decedatului face pe dracu-n patru să-şi mai salveze din privilegiile de pe lângă spaţiul Schengen, ca înainte cele de pe lângă Înalta Poartă. Cadavrul aşezat în fereastră, ca să impresioneze, ameninţând că ar mai putea fi viu, este cel menţionat clar de la bun început: Poartă la şapca albastră vechea stemă cu stea în cinci colţuri şi are decret de înfiinţare parafat doar pentru „Republica Socialistă România”.


POEZIA CRITICII

Am descoperit, dragi cultivatori de poezie şi proză pe ogoarele literaturii romane, un scriitor disimulat în spatele textelor lui pseudo-critice (vezi Odobescu !), care sînt, mai degrabă, poetice. Un text critic este indigest, autorul-critic rîvnind să aibă el ultimul cuvînt şi să prindă cu un bold firavul fluture în panoplia cu molii! Dar literatura este viaţă clocotitoare, nu o pojghiţă de gheaţă pe care alunecă balerinele ieşite la pensie! Texte critice sînt greoaie ca definiţie, definiţii, datări, evaluări, condiţionări pe calapoadele patului lui Procust, pentru că nici un scriitor nu se poate înscrie într-un curent, conştient find că, procedînd astfel, dacă va înnota împotriva curentului, va fi ejectat în abisurile credinţei unor critici ce cred că datorită lor se învîrte soarele în jurul cîmpiilor pe care strălucesc florile toamnei ! Mari cititori/povestitori de literatură au fost G. Călinescu, Al.Piru, Ion Rotaru, care aveau un farmec absolut al scriiturii, farmec pe care îl regăsesc, cu plăcere, la scriitorul (pentru că nu-l mai pot numi critic !) Constantin Trandafir ! Ce nuanţe... ce plăcere de a nara devastatoare, pentru că, dacă actul scriiturii nu ar fi fascinant, nimeni nu ar mai toci podelele eternităţii!
„1989 – vedere din provincie”, „Cititul prozei – De la 1960 pînă azi”, „Scriitori şi teme – Conversaţie în bibliotecă”, „Cititul cărţilor – poezia – De la Nichita Stănescu pînă azi” (inspirat titlu şi definitoriu pentru istoria literaturii romane !)
Constantin Trandafir, fiind un scriitor-critic remarcabil, are uneltele necesare pentru a analiza construcţia unei catedrale care, uneori, a început a fi construită de la acoperiş, pentru că şi această atitudine poate genera spaţii lirice! Graţia frazei fiind bine şlefuită, ea naşte o puritate absolută a analizei neromanţate, fără volute lipsite de substanţietate !
Dar, ca să nu se creadă că eu construiesc catedrale de nisip, ia să vin cu cîteva citate/argumente, pentru că trebuie să avem întotdeauna pietrele pentru ridicarea templului la îndemînă şi nu cine ştie în care colţ al planetei literaturii!
Viaţa de zi cu zi! Trezitul de dimineaţă, plecarea la şcoala unde este profesor, grijile zilnice, fetele, nevasta, colegii, cancelaria, inspectorii care îi terorizează pe toţi cu inepţiile lor dogmatice... iată o lume vie, palpabilă!
Dar să luăm anul 1989 de la început:
„1 ianuarie Ora zero. Păcat că nu ninge. Dar la noi, la Cîmpina, în provincia asta mică, sentimentul sărbătorii e tradiţional, nu s-a şters complet cu tot efortul tovărăşesc de mai bine de 40 de ani.” (...) „Pregătirile au fost superbe şi dramatice...”
Nu răzbate de aici sentimentul emoţionant de poezie ?
Apoi ni se destăinuie autorul, care vine, ca în marile romane, cu comentariile lui dramatico-subtile:
„În noaptea asta sfîntă „ne-au dat” apă caldă şi am putut face baie, ehe, ca boierii.”
În altă parte, zice cu nostalgie parcă:e mi
„De-atîta mîndrie („a eroinei polimerice”) adorm cu greutate.”
Dar subtilităţile de-abia încep:
„Am tonusul bun deşi breasla dăscălească urlă de groaza unei brigăzi ministeriale şi judeţene. Cică vor descinde vreo 60 de capete şi vor sta două săăptămîni, zic unii, o lună de zile, se alarmează cei mai panicarzi. Nu mai pleacă deloc, adaug eu.”
Nu e aici dulceaţa gîndirii în stilul lui Caragiale ? Ironia fină, subtilă, asumarea disperată a grotescului gîndirii ?
Şi, mai jos, ne aduce cu picioarele pe pămînt şi cu capul în nori: „Şi dă-i şi luptă.”
Sprea sfrşitul lunii ianuarie, autorul recidivează la modul exemplar, înţelegînd de unde ne vine ideea să ne exteriorizăm cu o brutalitate melancolică:
După „scîrţa-scîrţa pe hîrtie”, cade şi apogeul, magnific, ca în Valkiria: „Fac rost de nişte carne de vită.”
Şi, mai prin februarie (auzi aici poezie pură, nefalsificată):
„Tinerii Borza şi Biţă ne însoţesc în nocturnă, că se face economie la luminaa electrică şi nici măcar  luna nu ne mai ajută...”
15 martie, miercuri: “...inundaţia de la avocatul Şercău. Nemernicii opresc apa dimineaţa, apoi îi dau drumul şi bieţii oameni nu mai ştiu cînd esdte şi cînd nu este deschis robinetul.”
Sărim în aprilie! Să crăp dacă nu aş putea să citez întregul volum, dar s-ar supăra autorul pe mine definitiv şi total! (Sic!) Verva este în toi:
“Au dispărut şi “tacîmurile”, şi oasele, şi copiţelele, “adidaşii”. Au ieşit urzicile, dar puţine şi scumpe, că-i secetă...”
Mi-am amintit astfel că intram în măcelăria din Piaţa Dorobanţi şi întrebam, timid: “Aveţi adidaşi ?” Răspunsul măcelarului: “Avem, dom scriitor!” Eu: “Mărimea 42 aveţi ?” Şi măcelarul: “Să moară mama dacă nu m-a tîmpit cu prostia asta de mai bine de un an!” Il invitam la o bere şi îi trecea supărarea! , A murit, bietul om, imediat după răzmeriţa (din decembrie) cu voie de la poliţie, vorba lu’ nenea Caragiale, tatăl nostru spiritual.
Dar lovitura de graţie vine în 20 decembrie: “Ghiţă Corbul, care n-a mai fost în capitală de vreo 20 de ani, merge să-şi cumpere sacou (...) !
Fascinant! Fraza asta spune mai multe decît un metru cub de comentarii! Şi mărturisesc, în ciuda încărcaturii frazei cu un tragism bine chibzuit, că am rîs cu lacrimi !
                                 §

Unde am rămas ? Conduite à ce point, la philosophie des idée est une sorte d’atomisme ! Pe această direcţie a pornit Constantin Trandafir în analizarea prozei, a poeziei şi a temelor majore ale literaturii ! Trimiteri subtile, fără a face paradă de cultura sa vastă, ci vrînd să  ajute cititorul să înceapă a discerne între valoarea unui text şi însăilarea de cuvinte genital/geniale fără de gîndire/simţire poetică. „Poezia – precizează domnia sa în „Conversaţie în bibliotecă ” – înseamnă cunoaştere, iar metafora e una dintre căile ei regale.” (Pag.83) Şi abia acum vine comentariul bazat pe coordonate stinţifice, analizate cu mijloacele literare: „Poezia lui Ion Stratan se sprijină (...) pe coliziunea estetică a metaforei.”, „...idee şi imagine în cuvînt, ezoteric şi pitoresc senzorial, gravitate şi dezinvoltură, melancolie şi exuberanţă, metafizică şi cotidian...” Dar, „E dreptul unui critic să aibă punctul său de vedere...”, susţine Constantin Trandafir – şi aici îi dau dreptate, pentru că eu, de exemplu, nu scriu decît despre ceea ce îmi place mie şi nu doresc să-mi impun un punct de vedere „caustic-criticastru” ! Comentîndu-l pe fostul meu vecin din Cîmpina, pe care l-am pomenit în romanul „Parfumul păpuşilor de porţelan”, pentru că venea din cînd în cînd pe la mine şi fuman amîndoi aşezaţi pe prispa casei , privind îngînduraţi eternitatea risipită în norii duioşi de fum, Constantin Trandafir, scriitor el însuşi, nu se poate desprinde de poezia gîndirii şi subliniază, deschizînd alte drumuri, mai metaforice: „...dar cu anticipări ale esteticii urîtului şi ale grotescului în literatură...” De ce mi-a plăcut această susţinere ? Pentru că misticii au o mare apetenţă pentru dramă, cum zice şi Constantin Trandafir! Iată-ne pe un tărîm strivit de bocancii moraliştilor, pentru că, ajungînd la Eminescu, iată o frază bogată în sensuri meditative: „Mitul a fost rostogolit în Infern de mulţimea detractorilor!” şi „... o furie unică se abătu asupra poetului în perioada imediat postdecembristă...” – după răzmeriţa aia de carton cu voie de la Poliţie !!! (Caragiale avea dreptate !) De ce se dedau aceşti „neica nimeni, ia piciorul de pe mine” – cum scria Ion Gheorghe, la posteritatea lui Eminescu ? Din simplu motiv că ei nu ar fi în stare nici măcar să-i copieze Opera, pentru că le tremură mîna, le seacă fîntîna, şi se masturbează, cu privirea trează, spartă în fragmente, de pizde inerte ! E voia mea şi expresia aşa trebuie să se eternizeze, fară a declanşa un noian de ofense ! Iată ce scrie acest Cărtărescu despre Eminescu: „În copilărie era „mic şi îndesat”... Eu îmi amintesc acum de un interviu dat de acesta la un p(r)ost de televiziune şi iată ce preocupări filozofice avea domnia sa, cînd susţinea că nu poate să-şi emită opera lui genitală din cauza vecinului de la etajul superior, care trăgea apa la toaletă după ce i se pişa în capu lu’ dumnealui !!! Am rîs cu lacrimi, pentru că nu ştiam cine era insul, nu-l citisem, nici nu vreau, îmi ajunge prefesiunea lui de credinţă: jos cu ăştia care, în loc să se masturbeze... Am fos virulent ? Îmi cer scuze şi mii de ventuze ! Dar mai trebuie să-i spun ceva acestui pro-fund, vopsit în pizdama: Nu are Eminescu nevoie să fie apărărat, pentru că el este esenţa limbii romane ! „...de unde se vede că patetismul sentimental nu-i face bine artei poetice.” Eu ce ziceam ?
Un altul, Valeriu Cîrstea, îl atacă pe Ion Creangă ! Dacă n-are alte valenţe culturale, cum să se afirmeze şi el printre dormeze ? Cică Ion Creangă este crud (de la cruzime ), sau că personajele lui aşa şi pe de din vale de Rovine, ai năimit-o-n mărăcine ! Săracul cu peticul şi peticul cu văzul monstruos din Grand Hotel « Victoria Romană » al lui Caragiale ! Numa’ că devine de se-mpătureşte pre dos !!! « Pîlnia şi Stamate » devine astfel lucrarea de referinţă ce ne face ferferiţă « Apoi, “mais l’époux le jour de l’an / savait tout et dans une crise / envoya au vatican / leurs deus corps  en trois valises “! Trecem peste, pentru că ar deveni inutilă această bibliotecă înfăşurată în ea însăşi !
« Şi Blecher se simte terorizat de obiecte… » Mi-a plăcut fraza asta pînă la nebunie, pentru că, stînd şi meditînd, sau doar şezînd şi nemeditînd, trebuie să ne sprijinim pe cîteva imagini: obiectele ! Astea, obiectele, sînt real-imaginare, de unde şi izvorăşte « atracţia pentru literatură a lui Robert Musil. » Iată de unde s-a născut « Omul fără însuşiri » ! Din irealitatea culturii ! Mă va ierta maestrul Constantin Trandafir că i-am folosit ideile ? Credinţa mea se adîncea în ea însăşi de dinainte de “Complexul individualităţii” !
                                        §


În tablourile lui Gustav Klimt este o formidabilă revărsare de culori ! Spaţii imense concentrate într-o idee a armoniei prin explozia de sensuri ce au stîrnit şi scandaluri irevenţioase, în sensul auster că „Originea lumii” nu trebuie expusă (cum am făcut-o eu in textul de mai sus!), dar ea este deja cuprinsă între laturile Universale ale unui tablou expus la Paris (şi nu vreau să vă destăinui autorul !).
De ce am început aşa ? Pentru că, societatea este îndeajuns de refulată şi de isterică ! A desena „originea lumii”... isteria atinge paroxismul !
Ce se întîmplă mai departe în aproapele nostru interior ? Zone curpinse în melancolia conversaţiei în bibliotecă ! Ca la Klimt ! Sau ca la Pascal: „Ainsi l’homme est si malheureux, qu’il s’ennuierait méme sans auqune  cause d’ennui...” Dar Pascal cunoştea acest principiu de la Plutarque („Vie de Pyrhus”) : „...de preandre de repaus...” Iar eu nu cunoşteam mai nimic, dacă nu citeam! Apropos de citit: eu cred că sînt unii care au scris mai mult decît au citit! Eu, mărturisesc sincer, cred că am citit cîteva literaturi, nu cărţi, şi nu am scris mai mult de un metru linear! Azi scribii au ajuns la metru cub şi la tone îndesat-majore !
Urmează pagini dense despre Şerban Cioculescu („Mai degrabă obiectivitatea se numeşte, aici, probitate.”), care se perinda printre noi cu o sfială majestoasă, Eugen Ionesco (critic francez de origine romană – cum este acreditat în Franţa), ca şi Brancuzi (Constantin Brancuşi) – sculptor francez de origine romană, deşi, bietul de el (gorjean de-al meu!), nu a expus niciodată în Franţa – trăiască America !!! Ca sa nu mai pomenim decît de Anna de Noailles, princesse Brancovan, commtesse de... (Paris 1876 – Paris 1933) ; Constantin Ciopraga, care „pune piatra de temelie la prestigiul criticii istoriografice”; N. Steinhardt – „cu o eseistică a inteligeţei inventive”...
„Cel mai” nu convine spritului critic, darămite nepriceperii în materie ori a adversităţii de toate felurile.” Vorbeam despre Marin Preda ! De ce nu îi plăcea maestrului să i se vorbească despre „Moromeţii” ? S-o întrebăm pe Aurora Cornu ?
Octavian Paler, săracul, pendulînd între „securitatea de altădată şi teroarea canaliilor care profită de libertate”! Aici am rămas descumpanit total şi irevocabil! Bre, cînd înfruntai matale securitatea, cînd erai director general te miri pe unde, sau după ce te-ai bucurat de libertatea venită cu subtilitate tot de la strălucitorul rasărit ? Să nu ne prefacem că ne prefacem ! Auzi frază la domnia sa: „Nici Ceauşescu n-a fost insultat cum au fost insultaţi cei care, cu ani în urmă (n.n.: după ce li s-a luat ciolanul !), au îndrăznit să rişte „nebunia” de a nu fi laşi”! Va să zică, douăzeci de milioane au fost laşi, şi numai vreo doi-trei au fost aşa şi pe dincolo ! Istoria nu se poate scrie în felul ăsta, falsificată !
Va să zică, eşti director general o viaţă întreagă, şi apoi începi să scuipi cînd bate vîntul frunza-n dunga de la pantaloni !!! Divagaţia asta îmi aparţine în totalitate, nu are nici o legătură cu textul analizat, dar nici să patinăm pe urmele unor camelioni în plină prerie a istoriei nu cred că este cazul ! Punct !
Auzi frază plină de taine de nepătruns la Ov. S. Crohmălniceanu: „Reţin atenţia, cu deosebire, observaţiile despre nevroză şi complexul oedipian la Hortensia Papadat-Bengescu”.
                                §

La fraza de mai sus îmi vin în minte versurile lui Baudelaire din „L’invitation au voyage”: „Là, tout n’est qu’ordre et beauté, / Luxe, calme et volupté.” Eu cred că romanele Hortensiei Papadat-Bengescu trebuiesc citite cu o altă privire, nu cu un sentiment intermediar între fiinţă şi nefiinţă, că ce altceva este nevroza, care îl cuprinde şi pe critic. Am această susţinere la pagina 137 („Cititul prozei”): „Privind cu atenţie lucrurile, luîndu-ţi foarte în serios meseria de anatomist al vieţii, devii materialist, şi încă unul vulgar...” Eu ce ziceam ?
„Cititul prozei” este structurat în trei mari şi minuţioase capitole: „Garda veche, pe aliniamente” (eu nu l-am citit pe Constantin Mateescu), Greii trupei, în acţiune” (nu i-am citit pe Rodica Braga, I.Oprişan, Radu Ulmeanu şi Radu Ţuculescu) şi Competiţia continuă (unde l-am citit numai pe Horia Gârbea) – şi trebuie să spun că mai am încă un teanc masiv de cărţi de citit, dar cîteodată vremurile sau chiar şi numai vremea (caniculară) mă pun cu botul pe labe. Înainte de răzmeriţa din decembrie, transmisă în direct de televiziune şi regizată de Sergiu Nicolaescu (glumeam !), parcă aveam mai mult timp,
  Ba chiar aveam şi clipe poetice, cînd căutam febril o pereche de addidaşi prin toate măcelăriile şi magazinele din zona Dorobanţi!
Dar să nu patinez iar pe o gheaţă utopică, ce străluceşte şi cînd se topeşte, pentru că scriitorul Constantin Trandafiră vine cu o analiză subtilă, ce mi-a creat o altă percepţie asupra literaturii! „Nici poezia, nici dramaturgia, nici critica şi istoria literară nu-s decît gramatical de genul feminin. Eseul e ambigen.”


                 «CITITUL CĂRŢILOR / POEZIA » lui Constantin TRANDAFIR

«CITITUL CĂRŢILOR / POEZIA » lui Constantin TRANDAFIR este cîntecul de lebădă al domniei sale, pentru că, la pagina 104 scrie suav : « Mă gîndesc la un nou mod de a înţelege poezia (…) strategia inocenţei şi a purităţii… » - referindu-se la Emil Brumaru – « Nimeni şi nimic nu mă poate opri, la ora cinci după masă / Cînd lumina e albă şi-n magazii toamna miroase a praf adormit / În iarbă să pun un pantof cu şireturi subţiri de mătasă / Aşteptînd să se umple cu flori şi să fiu fericit. »
Dar să ne întoarcem la volumul de critică : « De la Nichita Stănescu pînă în prezent ».
Iată fraza care face lumină în poezia (« o mitologie a cuvîntului ») unui genial poet : « Însăşi « viziunea sentimentelor » includea « o viziune a cuvintelor », căpătînd, cu timpul, o extensie cosmologică, în sensul atribuirii de virtuţi limbajului. » Emil Brumaru « e total cucerit de lucrurile simple », în timp ce la Nichita Stănescu « Acest mod de a se defini în relaţiile cu lucrurile (…) capătă noi înţelesuri în volumul  « Necuvintele «  (1969) : « Să cauţi un cuvînt ce nu există / şi să asculţi cum timpul devine des. »

 
Sonet I - Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
Deodat-aud foşnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri ...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

 Am citat acest superb sonet pentru că, din clipa asta, vreau să mă adresez cititorilor şi nu scriitorilor de “literatură” pe bandă rulantă. Am pe un raft din cămară destule citate de inepţii, dar nu vreau să rănesc pe nimeni, sperînd că această vocaţie este, cumva, postumă răzmeriţei (cu voie de la poliţie!) din decembrie. Mai mult, încep să am un sentiment de empatie pentru această tagmă pătrunsă în cîmpia literaturii cu bocancii, nu cu delicateţea unei petale de cireş ! De ce să nu scrie fiecare ce-i trece prin minte ? Cînd Leibnitz susţinea, în « Monadologie », că « Notre esprit est un miroir de l’Univers », el nu-şi imagina că oglinda răstălmăceşte realitatea, întorcînd-o pe dos ca pe o faţă de masă într-un restaurant, pentru a salva aparenţele !
Dar să revenim, dragii mei cititori (cred că o să am, cel puţin, unul !), la « Cititul cărţilor – poezia » !
Pagini delicate îi sînt dedicate lui Grigore Hagiu, pentru care eu am avut şi mai am încă sentimente de recunoştiinţă, pentru că, adolescent fiind, poetul m-a acceptat imediat, fără să mă intimideze ! Pe vremea aceea (publicase deja « Sfera gînditoare », 1967) Grigore Hagiu, un om de o delicateţe absolută, era redactor la revista « Luceafărul » ce îşi avea sediul undeva pe Ana Ipătescu, la ultimul etaj al unei clădiri, în birou cu el mai lucrînd Sînziana Pop, o prozatoare superbă şi poeta Gabriela Melinescu ! Cînd deschideam uşa, Grigore Hagiu se ridica în picioare şi îmi zicea, cu căldură în glas : « Intră, dom’ Lilă ! Ce mi-ai adus ? Poezii ? Pune-le pe birou ! »
Iată ce susţine scriitorul Constantin Trandafir : « Într-o avalanşă metaforică se relevă orizonturi dintre cele mai surprinzătoare, cum ar fi miracolul genezei, al lumii imaginate ca perpetuă germinaţie : « totul se vrea sămînţă / este sămînţă (…) sînt florile sămînţa unui zbor de fructe » ! Există o ideea mai plină de generozitate, cînd vorbim despre viaţa în propria ei amplitudine generoasă ? Scriitorul Constantin TRANDAFIR  a sesizat această idee filosofică, redimensionată într-o metaforă absolută : « există într-o astfel de vedere / un altfel de miros”... cu acest comentariu: “surprinderea ordinii polimorfe a lumii” !
Şi acum vine cea mai pertinentă, genială aş zice eu, sublinere a geniului poetului Marin SORESCU. Iată simplitatea adevărului crud şi neromanţat inutil: “Va să zică, viaţa e scurtă, dar e frumoasă (comentează, cu delicateţe, Constantin TRANDAFIR) : Îmi place aici. / E cald, e frumos, / Şi atîta lumină încît / Creşte iarba” (“Am zărit lumină”)
Abia cînd am ajuns la “Inventarea unei noi structuri poetice”, volumul lui Virgil MAZILESCU, mi-am dat seama că rostul unui critc este şi acela de a păstra vie esenţa sufletului unui poet.
Nu am fost prieten cu Virgil MAZILESCU” Stăteam uneori la aceeaşi masă şi îl ascultam atent, pentru că răspîndea continuu în jurul lui o aură poetică emblematică, deşi toţi ştiam, cum zice şi Constantin Trandafir că “Esenţa omenească i-a fost neînchipuit de vitregă...” Şi iată cum îl descrie cititorul-critic pe MAZILESCU: “Adversar al textelor obtuze, al scrisului incontinent, poetul se sileşte cîştigînd întru lapidaritate şi conştiinţa de sine a poeziei.” Frumos zis ! Virgil MAZILESCU merită această frază !
Mircea CIOBANU mă vizita uneori, era un povestitor fermecător, blînd şi sfătos cîteodată, amuzîndu-se uneori din te miri ce, semn că în sinea lui lucrurile căpătau alte valenţe decît cele împămîntenit-cotidiene. Trebuie să citez aici cîteva versuri, deşi eu îl prefer pe Mircea CIOBANU cel din “Istorii”: “Şi se face-n aer labirint / şi se fac răspîntii. Stă la pîndă-n / aburii amiezii, care mint / Şi-n bătaia flăcării răsfrîntă / stă la porţi, întoarsă dinspre cîmp, / maica Lot a cîmpului de sare. / Silnic şoldul ei deschide strîmb / pasul vinovat de nemişcare.”
Şi trebuie să termin cu o foarte expresivă şi plastică definiţie a poeziei fără de poezie, dacă aşa ceva există ! Constantin Trandafir zice răspicat: “Autorlîcul, de bună seamă, e în plină expasiune. “...dar poezia (...) e o vocaţie naţională !” Şi trage o linie, ca să însumeze toate tendinţele: “E aproape paradoxal că într-o lume pragmatică, excesiv de pragmatică şi indiferentă la poezie, există atîta efervescenţă, fie şi cu posomorîre şi gravitate, cu pornire revanşardă şi apocaliptică...”
                                  Sfîrşit
 
 
 
 
 
                            SCRIITORICEȘTI


Tudor Arghezi nu-l aprecia sub nici un chip pe Demostene Botez, nici ca avocat, nici ca scriitor şi i-o spunea în faţă.
Într-o zi, la Uniunea Scriitorilor, s-au întâlnit, Demostene Botez şchiopătând de un picior. Văzându-l aşa neajutorat, Tudor Arghezi i se adresă:
– Măi, Demostene, ce-i cu tine? Ce-ai păţit?
– Nu vedeţi, maestre? Sunt cu un picior în groapă ! - se văită el.
– Nu-i nimic ! Ţi-a rămas intact piciorul cu care scrii, îi replică Arghezi.

Dramaturgul Constantin Kiriţescu, director ani în şir în Ministerul Instrucţiunii Publice, căuta să-şi impună numai punctul lui de vedere şi, din această cauză, se făcuse nesuferit majorităţii oamenilor de cultură.
– Mare idiot trebuie să fie Kiriţescu acesta, judecând după mutră, zise furios într-o zi Ion Minulescu.
– Nu te lua după aparenţe, îl sfătui „ blând ”  Tudor Arghezi. Mutra te înşeală. E cu mult mai idiot decât arată.

Când avea nevoie de bani, Mateiu Caragiale se ducea în strada Sf. Ionică să amaneteze ceva.
Într-o zi a luat de acasă o pipă veche şi s-a prezentat la „Muntele de Pietate”. Un domn sobru a examinat pipa şi i-a dat pe ea 60 lei. Mateiu Caragiale a fost mulţumit de preţ.
Trecând pe strada Bărăţiei, a zărit, în vitrina unei dughene, o pipă la fel cu cea pe care o amanetase. Intră şi află că pipa costă 15 lei şi că negustoraşul de „antichităţi” mai avea destule piese de acest gen.
După vreo lună, când Mateiu se afla din nou în jenă financiară, luă pipa pe care dăduse 15 lei în strada Bărăţiei şi plecă cu ea la „Munte”. Evaluatorul o cântări în palmă, clipi şiret pe sub ochelari şi-i plăti 60 de lei. Mateiu încasă banii şi o şterse, venindu-i să sară pe stradă de bucurie că-l păcălise pe evaluator.
Peste câteva luni iar nu avea bani. Dădu fuga pe Bărăţiei, cumpără o pipă cu 15 lei şi iar se prezentă la „Muntele de Pietate”. După ce-şi încasă suma şi plecă fericit de trucul „infailibil” pe care îl descoperise, evaluatorul îi spuse unui prieten care asistase la această scenă:
- E fiul mai vârstnic al lui Ion Luca Caragiale. De un an de zile îmi tot aduce pipe de 15 lei bucata de pe Bărăţiei şi eu îi dau câte 60 de lei pe fiecare. El crede că mă prosteşte, dar pot eu să-i ofer fiului marelui nostru Caragiale câte 15 lei?  Şi acesta flutură un zâmbet blajin şi atotînţelegător către amicul său care se prăpădea de râs.

Magistrat tânăr, Alexandru Cazaban nu ştia cum să plece mai repede de la Judecătoria de Ocol din Răducăneni. Cum în acel timp, Barbu Ştefănescu Delavrancea era ministrul Justiţiei, la intervenţia lui Alexandru Vlahuţă, Delavrancea  l-a primit în audienţă pe Al. Cazaban.
- Răducăneni… Răducăneni …, făcea Delavrancea cu ochii în sus, gânditor. Niciodată n-am admirat un răsărit de soare mai măreţ ca la Răducăreni! Şi, mă rog, de ce vreţi să plecaţi de acolo? Aud că sunteţi scriitor…
- Pentru că, vedeţi, excelenţă – a explicat Al. Cazaban grăbindu-se să nu piardă poanta şi să meargă drept la inima dramaturgului ajuns ministru – acolo n-am ocazia să admir … un Apus de Soare …
Delavrancea a scris pe cererea de transfer a tânărului magistrat: „Se aprobă.”

Pe când era profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, George Călinescu obișnuia a-și invita studenţii la el acasă. Odată, unii nu au venit în ziua fixată, ci a doua zi, la aceeaşi oră. Deschizându-le uşa, doamna Alice Călinescu ei au întrebat:
– Domnul profesor este acasă?
Din pragul uşii, amfitrioana şi-a întrebat soţul:
– Eşti acasă, dragă ?
– Nu, dragă, nu sunt; ieri am fos acasă !
– Aţi auzit băieţi, nu e acasă ! le-a spus candid doamna Călinescu.
Inscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, Şerban Cioculescu urma în paralel şi Dreptul pentru a-i face plăcere bunicului său. Teroarea studenţilor era dreptul roman şi profesorul Ştefan Longinescu care avea mania clasificărilor şi subclasificărilor, subîmpărţirii în diverse paragrafe de tipul I, II, III, IV etc, 1, 2, 3, 4 etc.,    A, B, C, D etc., a, b, c, d etc. La examen, dacă subiectul compara cinci subdiviziuni, el nota fiecare răspuns ridicând câte un deget de la mâna stângă strânsă pumn.
Un astfel de subiect ce compara cinci subdiviziuni i-a căzut la examenul de drept roman lui Şerban Cioculescu, care a început, transpirând, să le enumere în timp ce profesorul ridica câte un deget. Sărind peste diviziunea a doua, dar enunţându-le pe celelalte, a rămas un deget nedesfăcut de la mâna profesorului, el făcând gestul invers închizându-le la loc pe celelalte patru degete şi arătându-i degetul respectiv îl întrebă necruţător:
- Ce e acesta?
La care Cioculescu i-a replicat:
- Degetul arătător.
Ilaritatea a fost generală, dar profesorul i-a dat bilă roşie, trântindu-l la examen.

Mihail Dragomirescu, pe când era şi director al Institutului de Literatură, intră odată satisfăcut în Aula Fundaţiei Universitare și zice, dând cu ochii de Şerban Cioculescu:
– Ei, ce zici, teoriile mele se discută la congresul de la Copenhaga...
– Ce să zic, domnule profesor, decât că e ceva putred în Danemarca! a fost replica lui Cioculescu.

La „Capşa”, Şerban Cioculescu şi Alexandru Cazaban se duelau verbal, bineînţeles în glumă.
Zice Cazaban:
– Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani!
– Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! i-a întors-o Cioculescu.

Într-o zi, la o şuetă cu Al. Cazaban şi Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, dorind să le facă sânge rău interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea:
Mă, voi ştiţi că eu m-am născut  în  anul când a murit  Eminescu ?
Replica lui Cazaban a fost promptă:
Două mari nenorociri în acelaşi an !

 




                             ÎN CONTINUARE, CITATE TOT DIN SCRIITORI:
 


 
 
 
 LA OFTALMOLOG, LA PSIHOLOG SI CÂND VA FI
                              LUMEA MAI BUNĂ
 
 La oftalmolog
- Citeşte aceste litere !
- Nu pot.
- Dragul meu, eşti miop !
- Să-mi bag piciorul ! Nu-i destul că-s analfabet, acum îs şi miop !


La psiholog
- Doamnă, săptămâna viitoare vom lucra cu inconştientul !
- Nu cred că soţul meu o să vrea să vină !

Când va fi bine ?
Când un poliţist poliglot va ajuta un rom-ţigan, ostenit de muncă, să se urce într-un tren reggio cu suspensie magnetică în care călătoresc funcţionari bugetari cu salarii europene, antreprenori cinstiţi şi pensionari fericiţi, pentru a fi martori la un proces intentat unor politicieni corupţi !...

 
 ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ:

SERGIU GABUREAC INFORMEAZĂ
Elena de la Roman
 
Încă din prima zi, ca să fie în relaţii bune cu vecinii, Elena a construit un patinoar şi un bazin olimpic în uscătorul blocului.
Un vecin, care a inundat-o pe Elena, s-a trezit a doua zi cu DNA-ul la uşă, iar la avizier au apărut stenograme cu discuţiile dintre el şi nevastă-sa.
O vecină i-a cerut o linguriţă de zahăr, iar Elena Udrea i-a spus să nu mai fie aşa de nerăbdătoare, că în mai puţin deo lună va primi o pungă întreagă, două de mălai şi o bicicletă.
Elena nu mai iese din casă, de cînd a auzit de la o vecină că maidanezii din jurul blocului nu te muşcă dacă te simt că eşti om bun.
Administratorul blocului se plânge că Elena Udrea de fiecare dată când plăteşte întreţinerea îşi trage şi ea un comison mic de 20-25%.
Elena era să moară de foame pentru că n-a reuşit să găsească pe nimeni în tot judeţul să-i schimbe 500 de euro.
 În altă zi, Elena a pierdut cheile de la apartament, aşa că a cumpărat tot blocul.
De la CNSAS am aflat că blocul, în care stă Elena, nu e doar comunist, dar a colaborat şi cu fosta securitate.
 
Ultima oră !

 
Traian Băsescu pare îngrijorat că Elena, după nici o lună de stat la Roman, ca toate femeile din zonă, vrea să plece la muncă în Italia. După alegeri !
 
 Țiganii au refuzat sa treaca la ora de iarnă

Suntem informați că, întorcându-se în sălașele lor de la periferia unor orașe din străinătate, unele grupuri de țigani se încăpățânează să rămână la ora de vară, având susținere din partea europarlamentarei Monica Macovei care le reprezintă interesele explicând:
1. Că, astfel le-ar putea fi mai cald;
2. Ca poliția nu-i poate obliga sa dea ceasurile inapoi, așa cum îi obligă să dea portofelele!


 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971