Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Cea mai dulce limbă – versuri de Vasile POENARU
AL XXX-lea CONGRES AL ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA A VOTAT
Documentele demersului legislativ pentru instituirea sărbătorii
OSMOZA AFIRMĂRII ROMÂNEŞTI
MESAJE PRIMITE ÎN SĂPTĂMÂNA SĂRBĂTORIRII
MESAJE CĂTRE CHIŞINĂU ŞI RELATĂRI DIN ALTE COMUNITĂŢI ROMÂNEŞTI
Limba ca element de structurare a tiparului de gîndire european – de Lucia DĂRĂMUŞ
Mesajul MPSR către Congresul Asociaţiei Generale a Invăţătorilor : DISCRIMINĂRI DEMNE DE TEATRUL ABSURDULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - de Prof. Viorel DOLHA
DOUĂ STUDII DE Prof. dr. Carmen CĂTUNESCU
Manual de istorie pentru românii din Bulgaria şi din Serbia
Cartea-prieten sau duşman? – de Marieta GĂUREAN
Simpozion universitar la Cluj-Napoca
ADRIAN ERBICEANU – Montreal-Quebec CANADA
Ioan LILĂ – Vichi-Franţa
George ROCA – Sydney-Australia
EDGAR PAPU – de Magdalena ALBU
DENIS DE ROUGEMONT „Partea diavolului“ – de Doina DRAGUT
BAKI YMERI, UN POET AL IUBIRII ALBANO-ROMÂNE – DE Marius CHELARU
BUCURIA SIMULATĂ ŞI FERICIREA GÂNDITĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU – de Al. Florin ŢENE
Cartea cu poeme rebele – de Melania CUC
Romanul poliţist... desuet? – de Marieta GĂUREAN
DESPRE NICOLAE MANOLESCU ŞI ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE – de Radu BĂRBULESCU
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Complexul cultural-spiritual „Sfanta Vineri” din Sălaj
O corespondenţă de la azezământul „ESPACIO NIRAM” din Madridunde au loc multe evenimente româneşti.
LA CÂMPUL ROMÎNESC DE LA HAMILTON – de Corneliu FLOREA
UN SLIDE-SHOW DESPRE CASTELUL „IULIA HAŞDEU” DIN CÂMPINA
PAGINA A SASEA

 EXEMPLARITATEA UNOR LĂCAŞURI CULTURAL - SPIRITUALE

Complexul cultural-spiritual „Sfânta Vineri”, un proiect unicat in România
un articol de Sebastian Olaru  publicat la 27 August 2009

 în ziarul „MAGAZIN SĂLĂJEAN”

Altfel, un oras obisnuit de provincie pozitionat la poalele muntelui Meses, Zalaul va fi recunoscut de catre credinciosii ortodocsi, daca nu este deja, ca orasul cu una dintre cele mai impunatoare catedrale ortodoxe din Romania, parte a unui complex cultural-spiritual unic in tara. Cu o capacitate de 5.000 de locuri si o arhitectura ce se doreste a fi o replica a celei mai mari biserici ortodoxe din lume, Catedrala „Sfanta Sofia” din Constantinopol, sora mai mica din Zalau, botezata „Sfanta Vineri”, a costat deja 200 miliarde de lei vechi, alte 50 de miliarde fiind inca necesare pentru finalizarea edificiului. „Sufletul” acestui proiect grandios este preotul paroh Ioan Ghiurco, vicarul Episcopiei Salajului.
Catedrala, monument al eroilor, muzeu
Complexul „Sfanta Vineri”, a carei constructie a demarat in 1990, este un ansamblu arhitectural modern, in care sunt imbinate trei functiuni: o catedrala cu hramul „Inaltarea Domnului”, un obelisc al eroilor si spatii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural National. Lacasul de cult are in partea inferioara laturi egale a cate 36 de metri- lungime, latime si inaltime - forma consacrata in arhitectura bisericii rasaritene si adaposteste toate spatiile specifice: pronaos, naos si altar. Spatiul interior se desfasoara pe mai multe nivele, inclusiv cateva balcoane, permitand participarea la slujbe a unui numar de circa 5.000 de credinciosi. Intregul spatiu interior este luminat prin vitralii inalte, atat dinspre altar, cat si dinspre abside. Accesul in catedrala se face pe sub arcul monumentului eroilor, cu o inaltime de 50 de metri, ce se desface in doua aripi, sub forma de portic. Acesta are rolul de a asigura accesul la spatiile de la demisol, precum si de a proteja fresca exterioara. Sub arcul monumentului este instalat un clopot ce cantareste trei tone. La demisol sunt spatii muzeale pentru bunurile ce fac parte din Patrimoniul Cultural National. Biserica „Sfanta Vineri” din Zalau detine bunuri deosebit de valoroase, constand in: carte veche, icoane pe sticla, icoane pe lemn si alte obiecte cu valoare artistica, istorica si documentara, care actualmente stau depozitate in conditii improprii, insa urmeaza a fi expuse in spatiile amintite. „Pana acum au fost efectuate lucrari in valoare de peste 200 miliarde lei vechi, alte 50 de miliarde fiind necesare pentru lucrarile ce mai trebuie executate. Pictura interioara este finalizata in proportie de 90 la suta, ea fiind realizata de Petru Botezatu, unul din cei mai vestiti pictori in tehnica fresca”, ne-a declarat, ieri, Ioan Ghiurco. Banii provin din contributia benevola a credin-ciosilor, la aceasta adaugandu-se si contributia guvernelor ce s-au succedat in perioada constructiei, a Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Judetean Salaj, Primariei Zalau si a unor societati comerciale. „Am pornit acest proiect in 1990. Cunosteam zalauanii, ii stiam oameni credinciosi si am fost convins ca au sa mi se alature. Au fost insa si destule greutati, in unele momente simtindu-ma pur si simplu strivit sub povara problemelor”, spune vicarul Episcopiei Salajului.
Candelabrul unicat si povestea lui
Unul din elementele de atractivitate ale catedralei este candelabrul (policandrul) turnat in bronz aurit, in greutate de aproape doua tone, avand 360 de lumini, o inaltime de sapte metri, si un diametru la baza de patru metri, realizat ca unicat de o firma din Atena. „Am umblat in foarte multe locuri pana sa gasesc pe cineva care sa faca un candelabru asa cum am dorit. Am fost la toate fabricile de corpuri de iluminat din tara, dar nimeni nu s-a angajat la asa ceva. Atunci am luat drumul orientului. Am fost la un magazin de specialitate in Istanbul unde am vazut astfel de policandre si am luat cateva adrese. Apoi am plecat la Atena. Aici, pe o straduta, am gasit un magazin unde am vazut ceva asemanator cu ce doream. Acolo mi s-a spus ca policandre din modelul care mi-a placut exista doar doua in Grecia, dintre care unul in Katerini. Am ajuns si la biserica unde era policandrul, care avea ca dimensiune cam un sfert din cel actual din catedrala. M-am intors in Romania si, dupa ce m-am sfatuit cu apropiatii mei, am trimis un fax la firma din Atena, prin care i-am intrebat daca pot face un candelabru de sapte metri inaltime si patru metri diametru. Cei de la fabrica m-au sunat apoi si m-au intrebat unde vreau sa pun un asemenea candelabru care va avea doua tone. Patronul si unul din ingineri au venit apoi la Zalau sa vada unde va fi amplasat candelabrul si abia apoi l-au facut. In 1990, in luna martie, policandrul a fost instalat in biserica”, povesteste preotul paroh. Obiectul unicat a costat 26.000 de euro, bani achitati in mai multe transe. Ulterior, Emil Romitan, un doctor originar din Treznea a achitat bisericii suma respectiva, ca donatie, banii fiind o adevarata mana cereasca pentru plata unei parti a picturii din interior. Desi mai este necesara o suma importanta pentru finalizarea lucrarilor, Ioan Ghiurco nu este foarte ingrijorat, catedrala fiind de altfel si una din prioritatile investitionale ale Episcopiei Salajului. „Nu m-am gandit niciodata sa abandonez proiectul. Mi-am spus ca ce e facut e bine facut, iar ce mai trebuie realizat poate va fi facut de urmasii mei. Sunt catedrale care s-au ridicat in sute de ani”, spune, plin de speranta, initiatorul si „sufletul” acestui proiect.

 

 „Cred că pe Grigorescu dragostea de ţară
 l-a transformat într-un necunoscut”

O corespondenţă de la azezământul
„ESPACIO NIRAM”  din Madrid
unde au loc multe evenimente româneşti.

  
„Cred că pe Grigorescu dragostea de ţară l-a transformat într-un necunoscut. Patriotismul l-a costat celebritatea. Artistul român este la fel sau chiar mai bun decât Renoir. Din nefericire, s-a întors prea devreme în România“, a declarat istoricul de artă Isabel del Rio, vineri seara, la dezbaterea „Grigorescu contra Renoir“.

Evenimentul, organizat în Espacio Niram din Madrid, de revista spaniolă de artă şi literatură Yareah, face parte dintr-un ciclu de promovare a artiştilor români, prin intermediul comparaţiilor cu nume cunoscute din cultura universală.

MAI BUN CA RENOIR?

La dezbatere au participat istorici şi critici de artă, scriitori şi artişti, printre care Isabel del Rio, Martin Cid, Romeo Niram şi Jaime Hernandez de la Torre.

Scriitorul Martin Cid, directorul revistei Yareah, a început să studieze opera lui Nicolae Grigorescu în urmă cu patru ani. „Am văzut întâmplător un tablou al artistului român şi am rămas impresionat. Din nefericire,  foarte puţini spanioli ştiu cine a fost Grigorescu. „Estetic vorbind, operele lui Grigorescu şi ale lui Renoir sunt la fel de bune. În plus, pentru pictorul român a fost mai uşor să expună în Paris decât pentru Renoir. Grigorescu s-a întors în România prea devreme. Dacă  ar fi rămas în Paris ar fi fost mai cunoscut decât Renoir“, a spus Martin Cid.

În aceeaşi ordine de idei, pictorul român Romeo Niram a menţionat că mediul în care au trăit cei doi artişti a reprezentat un factor decisiv în afirmarea lor în cultura universală. „Pierre-Auguste Renoir a fost înconjurat de alţi pictori precum Pablo Picasso şi Amadeo Modigliani, care l-au ajutat să devină şi mai cunoscut decât era, în timp ce Nicolae Grigorescu a fost părintele picturii moderne în România“, a afirmat Romeo Niram.

ROMÂNIA NU ÎŞI SUSŢINE VALORILE

Pictura „Loja“ a lui Pierre-Auguste Renoir a fost vândută în licitaţie la preţul de 9.880.832 euro p FOTO: AFP

În viziunea pictorului spaniol Jaime Hernandez de la Torre, pentru artiştii români este foarte dificil să devină celebri în lume, deoarece România nu îşi promovează suficient valorile. „Foarte mulţi artişti buni sunt români. Din nefericire, România i-a susţinut şi promovat foarte puţin, lucru care este în detrimentul culturii universale. Lumea ar avea multe de învăţat de la ei“, a precizat Jaime Hernandez de la Torre.

Isabel del Rio a încheiat dezbaterea într-un ton optimist, afirmând că Nicolae Grigorescu ar putea deveni la fel de celebru ca pictorul El Greco, ale cărui lucrări au fost descoperite târziu. Isabel del Rio s-a documentat timp de doi ani în legătură cu opera şi viaţa lui Grigorescu. „Paralela între pictorul român şi cel francez mi se pare adecvată. Era timpul ca Grigorescu să fie cunoscut în Spania şi aşezat alături de artişti cunoscuţi în toată lumea“, a conchis istoricul de artă.

Părintele picturii moderne

Nicolae Grigorescu (1838-1907) este primul dintre fondatorii picturii române moderne. În 1861, a plecat la Paris să studieze la Şcoala de Belle-Arte. Şi-a desăvârşit arta studiindu-i pe Millet, Corot, Courbet. La vârsta de 60 de ani s-a întors în România. Grigorescu rămâne unul dintre cei mai căutaţi pictori în licitaţiile româneşti de artă. Lucrarea „Fată culcată în iarbă“ a fost achiziţionată, în 2003, cu 59.900 de euro.

Renoir, scump în licitaţii

Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) este, alături de Monet, Sisley, Cézanne, creator al curentului impresionist. La 13 ani a început să lucreze ca pictor de porţelanuri, evantaie şi jaluzele, pentru a strânge bani să studieze pictura. În 1862, a fost admis în Academia de Belle-Arte din Paris. Într-o licitaţie organizată anul trecut, pictura „Loja“, de Pierre-Auguste Renoir, a fost adjudecată la preţul de 9.880.832 euro.


                                                                                                                                      

 LA CÂMPUL ROMÎNESC DE LA HAMILTON


 Motto:
“Dorinţa de a dărui
izvorăşte din iubire şi preţuire.”
   

  De cind am aflat de CAMPUL  ROMANESC  de la  Hamilton – Ontario am dorit sa merg sa-l vad, sa fiu si eu acolo intr-una din acele saptamani de intrunire a romanilor de pretutindeni, la daruirea lor pentru identitatea si cultura romaneasca, pentru propasirea idealurilor romanesti. La inceput, ani de zile, nu mi-am putut permite material o asemenea dorinta, multumindu-ma sa citesc cu deosebit interes CUVANTUL  ROMANESC – cea mai buna publicatie romaneasca anticomunista din deceniile opt si noua ale secolului XX.  Pentru ca, atit Campul Romanesc cit si Cuvantul Romanesc au fost  rodul daruirii  patriotice a legionarilor scapati de prigoana  din Romania si pe care  propaganda comunista si antiromaneasca le-a etichetat defaimator drept focare revansarde legionare - netinind cont de drepturile inscrise in United Nations Universal Declaration of Human Rights aprobata in 1948 - iar cei ce se apropiau de ele erau clasificati de comunisti drept legionari, dusmani ai clasei muncitoare si ai cuceririlor  revolutionare. Efectul acestei propagande comuniste nu a fost cel scontat, a fost invers, de bumerang, fiindca  in decursul  anilor la Campul Romanesc si  Cuvantul Romanesc au venit si colaborat patrioti romani din toate categoriile social politice, de toate virstele si profesiile, prezentind cu aplomb si discernamint realitatea nefasta a dictaturii comuniste, demonstrind continuu ca nu este vorba  de nici o cucerire revolutionara ci de o dictatura comunista impusa prin forta tancurilor de la Rasarit. La publicatia Cuvantul Romanesc am fost acceptat sa colaborez, absolut voluntar si autonom  intre 1981 si 1987, dar nici macar in acei ani nu am participat la saptamanile culturale de la Campul Romanesc. 
 
Acum a venit momentul implinirii acestui pelerinaj la locurile unde flacara culturii romanesti si-a luptei anticomuniste a fost aprinsa si purtata de sute si mii de romani din Nord America incepind din 1951, cind au cumparat Campul Romanesc si, prin forte proprii, au inceput sa-l amenajeze iar din 1977 au initiat si editat, tot prin forte proprii, Cuvantul Romanesc publicatie fara echivalent prin clarviziune si curajul patriotic nici  pina in zilele de azi. Ce  m-a pornit in acest  pelerinaj acum, in Iulie 2009, nu este invitatia in sine, au mai fost si in trecut, ci poetul si scriitorul  Alexandru Tomescu, fata de care am o deosebita consideratie din simpatie personala si multe motive obiective.
 
Din Winnipeg-ul preeriei canadiene pina la Campul Romanesc – Hamilton  sunt peste 2300 de Km pe care m-am hotarit sa-i parcurg la volan (draivuindu-i cum am zice in romglenza, atit de la moda in Romania de azi) alegind  traseul  printre si peste Marile Lacuri Nord Americane. Astfel din provincia canadiana Manitoba am trecut in partea de nord a statului american Minnesota pina la Marele Lac Superior, la Duluth. Aici, peste un golf al marelui lac, am trecut in statul Wisconsin iar drumul la inceput m-a purtat de-a lungul  malului Lacului Superior, apoi pe linga Lacul Michigan pina la strimtoarea dintre Lacul Michigan si Lacul Huron pe care am trecut-o pe cel mai mare si majestuos pod suspendat nord american. Peninsula Michigan de jos am strabatut-o pe o exceptionala autostrada  spre sud  pina la Port Huron, unde se afla o alta strimtoare a Marilor Lacuri, cea dintre Lacul Huron si Lacul Erie. Aici, americanii si candienii au ridicat un impresionant pod metalic sa le uneasca tarile. Trecindu-l am intrat in  provincia canadiana Ontario, de unde mi-a mai ramas doar o aruncatura de bat pina la Campul Romanesc! Nu puteam sa nu fac aceasta paranteza de traseu, de o vasta si unica frumusete continentala cu lacuri cit niste mari, o adevarata nemarginire naturala datatoare de uimire si bucurie calatorilor, prin care trecind ne dam seama si cit de de mici si efemeri suntem, dar, curios, in acealasi timp putem realiza ca suntem inzestrati  cu  puterea de absorbtie si percepere spirituala, intelectuala a nemarginirii...
 
CAMPUL ROMANESC  se afla  undeva in mijlocul peninsulei provinciei Ontario, in plina natura, departe de autostrazile dintre marile orase. E un spatiu de 25 de hectare, la intrarea caruia pe o tabla cu tricolor romaneasc scrie Romanian Park si de unde incepe un drum strajuit de copaci. Apoi pe stinga se deschide un parc unde se afla o troita romaneasca inconjurata de busturile unor mari personalitati culturale romanesti ce au trait si creat romaneste in exil. Urmeaza o arie de picnic sub copaci batrini si Centru Cultural „Nae Ionescu”, spatios si frumos pavoazat interior, avind o biblioteca ticsita, o camere cu spicific romaneasc si alte, multe dependinte necesare. De la Centrul Cultural  se coboara la un mic riu lenes peste care o punte urca la Capela Ortodoxa cu Clopotnita. Pe o latura a campului exista multe case de vacanta pe fundatie sau pe roti,  fiecare cu o gradina oglindind personalitatea stapinului ei. Este inca mult spatiu ce asteapta sa fie folosit, amenajat. Totul mi s-a parut cunoscut, implinit romaneste la care as mai fi adaugat un catarg cu un tricolor romanesc, fiindca in Nord America fiecare e liber  sa-si ridice steagul natiunii sale pe proprietatile ce ii apartin. A se vedea si la alti nord americani. 

Dintre gazde, de la inceput, am dat mina cu Domnul George Balasu si Doamna Lena promotori ai acestei asezari, apoi  m-am imbratisat de bucuria intilnirii cu Alexandru Tomescu, cel care a intimpinat si tratat cu ospitalitate romaneasca pe toti oaspetii veniti din Canada si Statele Unite. Preotul Dumitru Ichim, o binecunoscuta personalitate romaneasca din Canada, cu mult  har crestineasc a oficiat in aceasta saptamina utrenia si vecernia iar ospatarea noastra o datoram Doamnele Campului Romanesc, carora  le suntem mult recunoscatori.
 
In cele trei zile cit mi-am permis sa stau, fiind supusul timpului meu, am participat la conferintele si discutiile ce se tineau dupa cina si deobicei durau pina dupa miezul noptii. Pentru mine au fost trei zile deosebit de valoroase, cunoscind romani de la care am aflat si invatat multe.

Prima seara la care am participat a fost cu adevarat o manifestare de cultura romaneasca prin conferinta Domnului Sandu Sindile care a facut o reusita paralela intre viata si opera lui Nicolae Grigorescu cu a unui pictor canadian, Homer Watson, ilustrata cu reproduceri din operele celor doi. A fost si o seara de  poezie romaneasca in care doua cenacluri, cel din Kitchener numit „Muntele Maslinilor” si cel din Toronto „Nicapetre” s-au intrecut, captivind auditoriul cu versurile lor. Pentru mine, netrecind pragul cenaclurilor si desprins de poezie de multi ani, a fost o mare revelatie, descoperind diferenta dintre a citi poezia si de a o asculta  recitata de poetul ei. Pe hirtie poate aparea palida, recitata este insufletita, vie, patrunde si te emotioneaza. Domnul Dumitru P. Popescu, editorul publicatiei OBSERVATOR din Toronto, a prezentat o interesanta  expozitie de vechi publicatii si carti romanesti, aducindu-ne aminte de truda inaintasilor nostri ce au contribuit, cu sufletul si mintea la cultura romaneasca. In seara urmatoare audienta a ascultat cu piosenie prezentarea patetica a profesorului basarabean  Iacob Cazacu-Istrate despre Basarabia. Momentul reunirii Basarabiei cu Romania, atit de prielnic indata ce fosta URSS a anulat  pactul Molotov – Ribbentrop, a fost impiedecat, stavilit ordinar de catre cea mai nefasta troica antiromaneasca dupa 1989: Ion Marcel Ilici Iliescu, Petre Roman, Adrian Nastase. Cuplul Emil Constantinescu si Adrian Severin au tinut linia trasata de troica, mergind mai departe prin tratatul lor cu Ucraina. Cit despre marioneta de bilci, Traian Basescu, cu cit ii trec zilele cu atit romanii isi dau seama de nulitatea caracterului sau si de perspectiva sigura ca nu va fi nici mai mult nici mai putin decit Ion Marcel Ilici Iliescu si Emil Constantinescu - Tapul. Istoria il va pune in aceiasi vitrina a rusinii cu ei.
 
De la Timisoara, Gerhard Binder publicistul si redactor la radio, intr-o foarte aleasa limba literara romaneasca a prezentat in stil nemtesc, sistematizat „Romania anilor 2008 - 2009”. Un tablou trist, cit  peretele centrului cultural in care ne aflam. L-am ascultat mihniti, fiindca avea dreptate. A staruit asupra confuziei, intentionat intretinute in strainatate, dintre rromi si romani, intre comportamentul rromilor din mijlocul nostru, in spatiul nostru mioritic, dacic din care nu vedea solutia de iesire fiindca suntem ingraditi de sirma ghimpata a polliticaly correctness-ului. Starea de fapte, ideea si consecintele  irita pe toti romanii, fiind un nod gordian pus in fata noastra pe care nu putem sa-l desfacem. M-am trezit ca iau cuvantul si, plecind de la faptul ca nodul gordian nu se desface ci se taie, am propus nici mai mult nici mai putin decit sa ne intoarcem la vechea denumire de daci ai Daciei lui Burebista si Decebal si sa-i lasam pe rromi-Rromei sa se numeasca cum vor daca asta cred ei ca le schimba apucaturile. Am crezut ca voi fi  repezit ca protocronist legindu-ma de „Badita Traian care a venit sa ne incuciseze cu legiunile lui, sa formam un nou  popor, neolatin, mai destept si frumos decit dacii, dar nu chiar cit sunt ei rromanii din Rroma”. Cind colo, ce sa vezi, celor de fata le-a suris ideea si cu surisul vom ramine, fiindca de la idee la un puternic curent de opinie ce sa duca la fapta este o calea atit de lunga la romani, ca mii de ani vor trebui de-or mai avea!
 
In cea de-a treia zi, la masa de prinz s-a produs un mic, foarte mic incident de opinii. Domnul Profesor Dr Claude G. Matasa, o binecunoscuta si apreciata personalitate din exilul romanesc (azi numit diaspora de unii, termen neacceptat de altii) si, mai recent, consul onorific al romanilor din Florida, s-a ridicat de la masa, si cu gravitatea-i cunoscuta, a spus ca va da citire scrisorii  adresata de Ion  Mihai Pacepa Asociatiei Culturale Romane din Hamilton. Am ramas perplex, si nu numai eu, altii nedumeriti si uimiti, iar unii indiferenti. De unde pina unde, si, mai ales, de ce in AD 2009  generalul de securitate Pacepa isi trimite solul prieteniei cu daruri verbale, lingusitoare la Campul Romanesc unde se aflau si fosti detinuti politici de pe vremea cind Pacepa era unealta de nadejde a dictaturii comuniste? De ce nu le-a trimis scrisori de apreciere si sprijin acestor detinuti politici atunci cind erau in inchisorile comuniste, nu acum? Nu e greu de intuit, de descifrat, intentia si impactul compromiterii acestei redute anticomuniste de catre un tradator al Romaniei, numai ca e nevoie de o mica dezbatere argumentata.

Intii, pentru cei ce isi ridica sprinceana cind altii sustin ca Pacepa este un tradator al  Romaniei, un fals anticomunist ii poftesc pe cei ce ridica sprincenele sa-si aminteasca daca dupa fuga lui Pacepa  institutiile si intreprinderile la care erau angajati au ramas fara securistii si informatorii care ne supravegheau si terorizau psihic cu urmarirea, amenintarile si dosarele lor? NU, nici vorba, acel segment intern al securitatii a ramas nestirbit, Pacepa a distrus sistemul de informatie, spionaj si contraspionaj exterior al Romaniei, segment pe care il au toate tarile lumii, indiferent de regimul politic, segment foarte important pentru siguranta fiecarui stat. Acest segment, foarte greu de format si mentinut, Pacepa l-a pus pe tava strainilor, lasand Romania descoperita pentru un moment, moment de care au profitat din plin serviciile de informatii, spionaj si contraspionaj straine in tara noastra. (Acelasi lucru l-a facut si Iliescu cu Roman in Decembrie 1989 ca la trei luni sa fim socati de evenimentele de la Targu Mures!).

Al doilea, nu scoateţi din ecuatie faptul ca generalul de securitate Pacepa a fost sluga umila si profitoare a familiei Ceausescu timp de 15 ani. Dupa anumite date si argumente sustinute de fosta securitate Pacepa era deja urmarit pentru neloialitate profesionala si parvenire materiala de pe urma academicienei (a se citi cartea Colonelului de securitate Ion Manzat) Pacepa nu-si poate sterge trecutul de sluga a tiraniei comuniste si de tradator de tara, prin deconspirarea serviciilor de informatii ale Romaniei, cu scrisori de genul celei citite de consul onorific al romanilor din Florida.

Ascultati un pasaj  din scrisoarea lui: „Dragi prieteni, Permiteti-mi sa ma asociez, prin intermediul fostului meu coleg de facultate, Dr. Claude Matasa, celor ce va adreseaza calde felicitari cu prilejul celei de a 51 aniversari, si sa-mi alatur umila recunostinta pentru contributia Asociatiei dumneavoastra la eliberarea tarii. Cind se va scrie istoria adevarata a Romaniei, ea va consemna ca rachetele ce au distrus tirania Ceausescu au fost lansate de asociatiile emigratiei romane din Occident si de postul de Radio Europa Libera”. Ni s-a facut greata de aceast cabotin in total declin intelectual, caracter nu a avut niciodata, care ne-a stricat masa de prinz „cu rachetele lui” iar eu m-am revoltat pe mesagerul lui si  m-am hotarit sa  scriu un pamflet separat cu dovezi si argumente despre perfidia tradatorului Pacepa.
        
Seara a continuat cu o interesanta prezentare de diapozitive din Cambogia si Vietnam comentate doct de prof. Dr. Claude G. Matasa. A urmat un alt profesor, un cercetator istoric, Paul Leu, venit de la Seattle, care a prezentat martirul unui preot ortodox. A  impresionat cind din sala a luat cuvantul un fost detinut politic care a impartasit inchisoarea si lagarul cu preotul martir. Amintirea l-a emotionat, ne-a emotionat. Dupa aceasta serie de profesori  a urmat un inginer, Domnul Petre Albulescu, care cu farmec deosebit a delectat audienta tinind o prelegere despre oamenii de stiinta romani recunoscuti pe plan mondial, lasind in concluzie ideea ca luind in considerare toti  parametri, natiunea romana desi mica in comparatie cu multe altele, a dat mai multi si mari oameni de stiinta si cultura in secolul XX decit alte natiuni mai numeroase, cu invatamint universitar mai  vechi si dezvoltat  decit al nostru. 

 Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec fara sa ascult conferinta profesorului Dr. Nicolae Dima din Arizona despre „Romania si Omenirea in secolul XXI” fiind convins, ca va lansa idei interesante, critice ce vor fi aprins dezbatute si, dupa cit il cunosc Nicolae Dima este un maestru in a stirni dezbateri interesante. In aceiasi masura regret ca nu il pot  asculta nici pe ziaristul Grigore Culian, care editeaza cu profesionalitate NEW  YORK MAGAZINE, un saptaminal romanesc apreciat. Il simpatizez si mai mult acum dupa recentele dezvaluiri si acuzatii intemeiate aduse conducerii Institutului Cultural Roman din NY. Exemplul sau de argument, verticalitate si curaj ar trebui sa fie luat de multi din mass media romana, fiindca asta ramine. Restul nu e nici apa de ploaie…

Am plecat pe drumul de intoarcere in preerie burdusit de impresii, idei, oameni cu faptele si comportamentul lor si pe parcursul a sutelor si sutelor de kilometri, printre Marile Lacuri Nord Americane, le-am tot macinat. Ma bucur ca am fost si eu acolo;  una este a auzi indirect si a-ti imagina, altceva a vedea si a lua parte direct. Multumesc tuturor de primire si ospitalitate, ii apreciez pentru sufletul si munca depusa, fiindca au facut mult si inca mai sunt de facut, mentionind in acest caz pe energeticul domn  Dumitru Rachitan. Toti merita respect si recunostinta invitatiilor, a participantilor. Cit priveste gazda mea, Mihai Mincu, ce se recomanda cioplitor in piatra fiind insa un adevarat sculptor, sunt convins ca in timp va imbogati zestrea Campului Romanesc  lasata de Nicapetre. Parintele Dumitru Ichim renoveaza Capela cu Clopotnita iar scriitorul Alexandru Tomescu ce are in  grija vasta biblioteca va scrie o istorie adevarata despre  Campul Romanesc si Oamenii Lui.
 
Imi pare rau pina la mihnire ca, dintr-o suta de mii de romani ce locuiesc in apropierea Campului Romanesc – Toronto, Hamilton, Kitchener, Windsor – au venit atit de putini. O suta de mii de romanii nu au putut umplea o sala de 300 de locuri! E nelinistitor. Un conational incerca o explicatie metaforica: „Romanii noului val de emigranti si-au lasat  radacinile romanesti in primul aeroport, ei au plecat numai dupa bani!”. Chiar toti, toti? Nu pot sa cred, nu se poate! E drept, generatia noastra a  venit pentru libertate, dar nu exista libertate fara bani, asa cum banii nu pot tine loc de radacini, de neam. Oare sa fie romanii cel mai usor de globalizati?! De ce nu asteapta, sa ia exemplul americanilor, a rusilor, chinezilor sau chiar pe al evreilor!
 
Am ramas suprins ca Ambasada Romana din Ottawa condusa de o poeta, Elena Stefoi, nu a vrut sa ne onoreze cel putin cu niste versuri in recitare personala, cred ca meritam si noi, romanii de rind. Deasemenea, tinarul consilier cultural al ambasadei, Eugen Predatu, putea sa treaca macar cu niste pliante turistice din Romania. Absenta Consulatului Roman din Toronto este de inteles; sunt doar trei si very busy-busy!  Totusi, incercati dragi tovarasi si prieteni, priviti cum incearca si Pacepa sa se alature acum la vremea senilitatii sale, aflind ca  la  Campul Romanesc nu se poarta camasa verde, nici cea rosie, ci a fost si a ramas doar o rampa de lansare a  rachetelor impotriva comunismului si antiromanismului…
 
Un simtamint de regret am deasemenea ca elevii si studentii romani au fost asa de putin vizibili, dar dintre ei, unul, Justinian Ichim  un autentic Che Guevara romanesc, ne-a vorbit liber, in ton revolutionar, despre noul capitalism american ce are drept slogan „get  rich  or  die  trying!”. Cam numai atit sa fi ramas din mindra si democrata societate nord americana? Sa mai privim! Apoi, tinarul Justinian Ichim a vorbit despre globalizare in care omenirea va fi  uniformizata, sugerind sa rezistam depersonalizarii prin cultura noastra nationala! Frumos. Ar fi bine, folositor ca acestea sa fie percepute si intelese si de asa-zisi atasati culturali de prin ambasadele romane, de boierii mintii ai Bucurestiului, de mass media din Romania (Nu asteptam percepere si  intelegere de la ICR-urile lui  HRP,  el/ele avind alte misiuni, dupa cum s-a vazut recent si la NYC)
     
LA  REVEDERE  CAMP  ROMANESC!

                                                                                                       Corneliu  FLOREA
                                                                                                Wawa  la Lacul Superior
                                                                                                           iulie 2009

 ÎN ÎNCHEIERE VA OFERIM UN SLIDE-SHOW DESPRE

CASTELUL „IULIA HAŞDEU” DIN CÂMPINA
 ( apăsaţi aici)

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971