Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
În ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?
În dialog cu Ministrul Culturii
Magdalena ALBU - ROMÂNIA ERMETICĂ ÎNTRE CEA PROFUNDĂ ŞI CEA REALĂ
Liviu ANTONESEI - MONOPOL PE ANTICOMUNISM
Două însemnări de Prof. univ. dr.Gavril CORNUŢIU
Carmen CĂTUNESCU - INTELECTUALUL ROMÂN, ÎNCOTRO ?
Interviul unui străin despre Romania publicat de ziarul Cotidianul
BILANŢUL DEZVOLTĂRII UNUI ACT DE CULTURĂ
ANUNŢ Al X1-lea Congres Internaţional de Dacologie: “ Malus Dacus”- 2010
1.POEZII ŞI POEME DE: Dimitrie GRAMA
Nicolae DRAGOŞ
EUGEN DORCESCU
Adrian BOTEZ
Ionuţ CARAGEA
Melania CUC
2.O CONTRIBUŢIE LA DEZBATERILE NOASTRE: „ANTIMERITOCRATIA”
Toma Alimos - In limba franceză de Constantin FROSIN
Adrian George Săhlean vă prezintă « Luceafărul” eminescian în limba engleză
Adrian George Săhlean vă prezintă interesantele sale « Reflecţii de traducător »
Daniela Firănescu despre Cezar Ivănescu
Dan BRUDASCU; - Minunile Lumii
Corneliu Florea - despre Victor Găietan şi Ciprian Anastasiu; Ştefan Străjeri despre Theodor Codreanu; Ioan Lilă despre Eugen Dorcescu
Gheorghe Lateş despre Constantin FROSIN; Nicolae Băciuţ despre Melania Cuc; Horia BĂDESCU despre Traianus
Octavian CURPAŞ despre A.M.Jucan; Eugen DORCESCU despre Marcel Turcu; Carmen Cătunescu despre Liviu ANTONESEI;
Antologiile comunei ALUNIŞ; Cristina Dosuleanu şi Virgil Untilă despre NICĂPETRE; Cristina Leviţchi şi Clara Toma
Al.Florin ŢENE despre „Agora literară”
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare 2
Ioan-Paul II şi « teoologia comunicării
DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE
Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare
PASSO DOBLE- Rubrica lui Ioan LILA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
„E minunat in Romania”... culese de Laurenţiu Burlacu, Panaite Chifu, etc...
George ROCA şi Paul Maria MEFIETIC
Filme subtitrate
Cum am venit pe lume
PAGINA A SASEA
MISCELLANEEA INTERNETULUI

 DIN NOU DESPRE TEOLOGIA COMUNICĂRII ŞI INTERNET
 

Ioan-Paul II şi « teoologia  comunicării »
- O carte publicată de LIBRARIA-EDITURA VATICANĂ -

            În timpul celor 26 de ai ai săi de pontificat, Ioan-Paul al doilea a desfăşurat o adevărată « Teologie a Comunicării ». Lucrările şi enciclicile sale pe această temă au văyut lumina tiparului  la Librăria-Editura Vaticană (LEV) sub îngrijirea ziaristelor Christine A. Mugridge şi Marie Gannon. Comentatorii acestui eveniment au evocat modul în care această teologie a influenţat nu numai comunicarea socială, ci însăşi lumea mijloacelor de comunicare. Ei au recunoscut faptul că, existând dintotdeauna în decursul istoriei Bisericii, seminţele unei asemenea teologii au început să se dezvolte plenar în timpul pontificatului lui Ioan Paul al doilea într-o concepţie personalistă care vine să facă faţă epocii de secularizare a credinţei, iar dezvoltarea acestei teologii a comunicării între persoane şi cu persoanele umane la nivelul tehnic al evoluţiei lor, va fi decisivă pentru misiunea de evanghelizare pe care o are Biserica.
            Chiar dacă Ioan Paul al doilea nu a folosit vreodată termenul de « Teologie a Comunicării », tocmai prin adâncirea unei gândiri personaliste, în timpul pontificatului său teologia comunicării s-a dezvoltat deoarece Papa a fost deosebit de interesat de toate formele de comunicare prin care Mântuitorul Iisus Hristos a fost văzut nu doar în rolul de Creator al Cuvântului ci ca însuşi Cuvântul Divin transmis naturii umane.
În enciclica sa « Redemptoris missio », publicată la 7 decembrie 1990, Ioan-Paul al doilea explică de fapt  că angajarea în media  « nu are unicul scop de a multiplica anunţurile, ci e vorba de o realitate mult mai profundă deoarece însăşi evanghelizarea culturii moderne depinde în mare măsură de influenţa acesteia »... Adăugând apoi că « Nu este de ajuns să întrebuinţăm  comunicarea mass-media pentru a asigura difuzarea mesajului creştin şi a învăţăturilor Bisericii, ci trebuie făcut efortul de a integra mesajul permanent al bisericii în această nouă cultură creată prin mijloacele moderne de comunicare ».
 DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE


Stimati colegi,
Dorintele noastre de protejare a valorilor, de infrumusetare si creare a unui ambient cat mai prietenos...se afla, cred, la o rascruce...
O noua stapanire la Min.Culturii, schimbari la DCCPCNMB si INMI (Inst.Nat. al Mon.Istorice), aglomerari de probleme restante si oprtunitati prezente cer un efort de reorganizare din partea noastra.
Constienti de slabiciunea societatii noastre civile si gradul scazut de implicare, ne-am rezumat la semnalarea problemelor si constientizarea aspectelor vietii orasului, in paralel putand si observa punctele noastre slabe si capacitatea de compromis...
Insa nu se mai poate, blocul dela Catedrala SFT.Iosif are reluate lucrarile, alte cateva edificii celebre - Casele Ienachita Vacarescu, Spiru Haret sau Nanu Muscel (din Pta.Romana) sunt la cumpana ireparabilului, eleganta Caii Victoriei se altereaza continuu...
Paradoxal, desi ne simtim neputinciosi, am realizat unele succese si am capatat notorietate, guvernantii si edilii cautand cu insistenta crearea unei societati civile paralele care sa ne substituie...Putem vedea chiar la TV invocarea insistenta de catre politicieni a...presei, ca societate civila !...
In aceasta conjunctura este necesara organizarea unei intruniri a noastra, a celor care lupta pt patrimoniul cultural sau natural al Bucurestilor si a specialistilor dedicati, pt stabilirea unei platforme comune de probleme / evaluare a resurselor de care dispunem / program de actiuni viitoare / conferinta de presa.
Va rog sa estimam cu totii situatia si propunerea avansata si sa va exprimati parerea si propuneri...


1. Conacul Dudesti

Conacul este un sit istoric din Lista Patrimoniului Istoric, putin cunoscut. Dateaza cel putin din 1760, fiind dintre cele mai vechi edificii din Bucuresti si se afla pe str.Ilioara nr.15.Probabil donat statului, sub comunism a fost alocat Fabricii de Tutun  Regie - ca atelier anexa pt service masini fabricatie tigari - sub  denumirea de "ferma".
Odata cu privatizarea fabricii, catre firma Galaxy, si conacul a fost  preluat de noul proprietar, depozitand arhiva Fabricii de Tutun (!?) si  fiind in stare semi-parasita.
Curtea imensa a conacului este marginita de un zid de fortificatie si  contine si alte vechi anexe, ca turnul de apa. In axa se afla si  biserica Sft.Nicolae Dudesti, ctitorita tot de boierii Dudescu si
apartinand in vechime conacului. Conacul are o remarcabila pivnita cu bolti brancovenesti - asemanatoare  Palatului Cotroceni - din care pornea un tunel de refugiu.
Datorita valorii istorico-arhitectonice deosebite au existat proiecte de  restaurare, astazi fiind insa doar o alta..."casa care plange"!

2. Despre istoria veche a Bucurestilor,
 
Interesant articol trimis de un roman din strainatate...
Adaug ca in Curtea Veche se gasea si inchisoare, comuna cu depozitul de tunuri...si dela care a ramas denumirea de..."puscarie"...!
Remarc ca sunt enumerate resturi de locuinte mult mai vechi, iar din discutii recente cu istorici am auzit chiar de enumerarea multor case de boieri si biserici, ceeace indica o aglomerare urbana...cu mult anterioara celor 550 de ani atestati...
Iar Panait I.Panait este un venerabil istoric fascinat si cu multe memorii de refacere...privind ruinele Man.Sft.Sava si Academiei Domnesti...ingropate sub actuala Piata a Universitatii, exact unde se vrea parcajul subteran...
Curtea Veche din Bucuresti
Sa ne imaginam, distinse cititorule, o ulita lata de 4,5 metri, coborand intr-o usoara panta, flancata de case cu etaj de care se agata balcoane din fier, cu peretii scorojiti de vreme, front stradal care se completa cu grele usi din metal ce ferecau doua tainice hrube.
Purta aceasta modesta artera bucuresteana numele de Strada Soarelui, denumire atribuita de serviciul de nomenclatura stradala al Primariei, fara a se banui ce zace sub caldaramul ei de piatra. in obscurul celor doua inguste trotuare pare o gluma sa evoci astrul datator de lumina prin denumirea unui asemenea culoar vesnic in umbra.
Orasenii care grabeau, in faptul diminetii, spre Hala Unirii aflata in imediata apropiere, cu patru decenii in urma, sau in directia opusa, spre Ulita cea mare a Lipscanilor, nu erau constienti ca strabatand Strada Soarelui isi purtau pasii pe o veche alee a Curtii Domnesti, consemnata pe hartile anului 1790.
Se presupune ca terenul de circa 25.000 de metri patrati ce adapostea Curtea, cu tot ce insemna palatul, constructiile care gazduiau nu numai familia voievodala, ci si institutiile centrale ale tarii, incepand cu Sfatul, Logofetia, Visteria, Spataria, Vornicia si toate celelalte, era de fapt o imensa ograda numita Curtea Domneasca.
Cronicarii acelor vremuri si oaspetii straini care s-au obosit sa-si astearna impresiile pe hartie dau informatii interesante, unele laudative, altele suficient de critice. Este si firesc sa fie asa, de vreme ce orasul acesta era supus, in fiece deceniu, la cel putin o invazie straina. Obiectivul principal, de fiecare data, era casa lui Voda pe care o jefuiau, iar la plecare ii dadeau foc. Toata zona centrala a orasului de azi zace peste un strat de 1-2 metri de moloz si spuza.
De cand a devenit resedinta, mai intai secundara, vremelnica (in secolul al XV-lea), apoi principala (in secolul al XVII-lea), orasul Bucuresti a avut parte de calamitati nu numai naturale - cutremure, incendii, revarsari ale pardalnicului rau pe malul caruia se afla si care-i asigura apa necesara existentei -, ci si de cele provocate de straini. Domni cu mai indelunga sedere in tron si daruiti de Dumnezeu cu har gospodaresc se straduiau sa indeparteze stricaciunile sau sa ridice cladiri, in primul rand Palatul.
Asa se face ca ansamblul arhitectonic domnesc nu si-a pastrat eventuala ordine inceputa de Vlad Tepes, ci s-a completat mereu, facand imposibila o incadrare intr-un anumit stil arhitectonic. Doar zidirea lui Constantin Voda Brancoveanu, cu loggia si foisoarele din fata, cu dotarile interioare, cu cladirile din zid pentru garnizoana, cu incinta trasa prin perete de caramida exprima aderenta la stilul numit brancovenesc.
Toata aceasta incarcatura de constructii, incepand cu Palatul si terminand cu grajdurile dinspre Baratie si soproanele pentru carete, cereau sume mari pentru intretinere, chiar daca Voda beneficia de cei mai buni mesteri, numiti, de altfel, "mesteri domnesti".
Aducerea domnitorilor fanarioti cu scurte sederi pe tron si cu fierbinti dorinte de imbogatire, a avut repercursiuni si asupra laturii gospodaresti. Curtea a inceput, in ciuda eforturilor celor doi domni Mavrocordat, Nicolae tatal si Constantin fiul, sa se deterioreze. Catre sfarsitul cenusiului veac XVIII lucrurile s-au agravat. Alexandru Ipsilanti, unul dintre domnitorii fanarioti merituosi, a hotarat, dupa ce un calcul ii dovedise cat de mari erau cheltuielile de reparatii, ca era mai nimerit sa-si faca Curte noua.
In anul 1775, dobandind terenul ocupat de vii de deasupra manastirii Mihai Voda, din dreptul actualului pod Izvor, domnitorul a asezat temelia acestei Curti. Astazi, in apropierea acelor locuri , rase cu prilejul construirii Palatului Parlamentului, este un asa-zis parc, acolo unde alta data era un deal sfredelit de tunele ce adaposteau alimentele, proviziile si toate cele necesare Curtii.
Interesant este faptul ca acest teren, oferind cea mai buna protectie impotriva seismelor, nu a primit pivnite sub incaperile palatului. Cert este faptul ca aceasta Curte Noua, zisa si Curtea Arsa, spunem noi si Curtea blestemata, de altfel de scurta durata, a dat lovitura de gratie Curtii Vechi din buricul orasului.
Parasita de domnitor, care harazise aici doar "Tribunalul Criminalicesc", Curtea Veche avea sa ajunga adapostul dezmostenitilor soartei, de care Bucurestiul nu a dus niciodata lipsa. Un domn batran si hapsan de bani, pe numele lui Voda Constantin Hangerli, a hotarat parcelarea Curtii Vechi si scoaterea terenului, pe care se gaseau cladiri si ulite, la mezat.
Tranzactiile s-au facut intre 1798-1799, dupa care au adapostit peste 50 de noi proprietari. Cumparatorii - boieri, negutatori de seama, mestesugari, mari avuti, intrau in posesia unor loturi cu diferite intinderi, unii dintre ei dobandind chiar incaperi acoperite de bolti semicilindrice, pereti inalti de 10-12 m, unele zidarii apartinand chiar salii tronului.
Nu s-au asternut bine la treaba si s-a starnit un mare incendiu, in 1804, care s-a abatut si asupra fostei Curti, provocand distrugeri insemnate. Precum dupa alte atari calamitati, nu putine la numar, incendiul a lasat straturi groase de moloz, barne carbonizate, cenusa si alte efecte, indata a urmat, in 1806, un razboi ruso-turc care a adus ocupatia straina ce s-a mentinut pana in 1812, an in care, la Hanul lui Manuc, in salonul fostului "Tribunal Criminalicesc" s-a incheiat pacea prin care s-a produs raptul teritorial al Basarabiei, luata de rusi.
Dupa razboi s-au iutit lucrarile noilor proprietari, constienti de pozitia exceptionala a noilor lor stapaniri. in mai multe cazuri, in pivnite sau in straturi de pamant depus peste boltile pravaliilor zidite atunci s-au descoperit monede austriece din 1816. Toata aceasta efervescenta a completat efectele distructive ale calamitatilor naturale.
Nu s-au mai putut pastra constructii domnesti, au fost trasate noi artere, asa cum sunt strazile Covaci, Sepcari sau cioturi din fundatiile de ziduri care au fost acoperite cu moloz si spuza in cele mai multe cazuri. Se cunosc si situatii in care zidarii au constatat ca fundatiile si chiar peretii care corespundeau planului casei pe care ei o inaltau, fiind foarte puternice, le incastrau in structura cladirii respective. Asa s-au salvat si cele doua hrube din Strada Soarelui nr. 10, de unde va incepe noua aventura a dezvelirii vestigiilor domnesti.
Catre anii 1830, lucrurile capatasera structura cea noua, dar pentru scurt timp, caci, in 1847, tot centrul orasului a fost mistuit de un distrugator foc starnit, in Sfanta zi de Pasti, de un copil. A fost cel mai mare incendiu consemnat in istoria Bucurestilor. Din nou moloz, barne arse, caramizi si pereti innegriti.
Prin devotamentul bucurestenilor, harsiti acum de atatea dezastre, a fost depasit si acest moment. Viata isi urmeaza fagasul precum apele Dambovitei in albia ior. Oamenii noi au nevoie si de alte lucruri decat sa lupte cu stihiile naturii. Unii dintre ei cer autorizatii sa scociorasca casele distruse de foc pentru a recupera bunuri. Altii se intorc la preocuparea de a descoperi lucruri vechi pe care ei le numesc "antice". Printre acestia s-a numarat si Andrei Papazoglu care se prezenta "comersant de clasa intai si boier de pe podul Mogosoaiei" (azi Calea Victoriei) si fiu! sau Dimitrie Papazoglu, devenit colonel, istoric, arheolog autodidact si colectionar. Ambii cunosteau si rascoleau hrubele domnesti din Strada Soarelui.
Papazoglu fiul scrie ca in muzeul personal se afla "o mare teava de tun cu o mica ghiulea de calibrul lui" si un iatagan, gasite "de raposatul meu parinte intr-o pivnita veche a fostului palat domnesc", alaturi de alte obiecte de podoaba. Cercetarile acestor doi curiosi marcheaza de altfel prima etapa de investigare a Curtii Vechi.
Au trecut bune decenii, timp in care locatarii casei din Strada Soarelui nr. 10 folosisera pentru cerinte gospodaresti cele doua hrube ferecate cu usi de fier. in 1953 a luat fiinta santierul arheologic al Academiei Romane care isi propunea o cercetare, de data aceasta stiintifica, a terenului fostei Curti domnesti.
Responsabil stiintific pentru acest obiectiv era Dinu V. Rosetti, nepotul marelui patriot CA. Rosetti, ajutat de un distins arhitect, profesorul Horia Teodoru. Sapaturile lor au vizat cele doua hrube, cateva ganguri si curti interioare, terenul din jurul bisericii "Buna Vestire" si altele. Lor le revine meritul de a identifica ziduri ramase din vremea lui Vlad Tepes. Au facut un releveu, considerand ca aceste hrube au doua travee (sali lungi), ca exista resturi din peretii caselor domnesti in structura cladirilor existente etc.
Dupa publicarea acestor constatari si a altora, interesul pentru Curtea domneasca s-a ostoit. Patria avea probleme mult mai ardente, considerate astazi, pe buna dreptate, lamentabile himere. in timp ce numele lui Dracula bantuia lumea, opera lui constructiva din vatra Bucurestilor era data uitarii. Singurii care foloseau acele hrube, ce acopereau circa 120 de metri patrati frau vanzatorii din Piata Unirii, care isi depozitau aici ambalajele marfurilor lor, pana la evacuarea acestora. Cum butoaiele de branza, lazile de legume, bidoanele de muraturi degajau mirosuri neplacute, s-au facut plangeri la Municipalitate care, drept raspuns, a hotarat amenajarea, in Strada Soarelui 10, a unei berarii, desi la doar cativa pasi isi oferea clondirele Restaurantul Argesul.
Pentru punerea in practica a poruncii, proiectantii aveau nevoie de unele date, mai ales ca, dand la o parte ramele din tabla groasa de fier a usilor vedeau, in obscurul pivnitei, doua bolti imense sustinute de pereti din bolovani de rau si caramida. Singura sursa de lumina, in cazul inchiderii usii, era un gol de fereastra care arata grosimea de peste un metru a peretilor.
In aceste conditii, s-a cerut interventia arheologilor Muzeului Bucuresti, care au demarat a treia etapa de cercetare a disparutei Curti. Era sfarsitul lunii august 1967 cand s-a declansat cea mai ampla campanie de investigare a centrului istoric al capitalei, depasindu-se tot ce se facuse in acest sens pana atunci.
Obiectivul central era Palatul Voievodal amenajat peste zidurile cetatii lui Vlad Tepes, asa cum indicau cele doua hrube. Cum acesta nu era insa singurul obiectiv, concomitent, au fost pornite investigatiile privind Hanul lui Manuc. Mai erau avute in vedere Hanul Gabroveni, Hanul cu Tei si chiar unele cladiri aflate pe strazile Lipscani, Selari si Covaci. Strada Soarelui avea atunci un front stradal compact, cu case de 1-2 etaje aliniate de o parte si de alta, unele dintre ele suspect de spatioase.
Nimeni dintre locatari nu banuia ce se ascunde sub pavimentul caselor lor ori in peretii acestora, de cele mai multe ori tencuiti. Toate casele erau locuite de o populatie numeroasa, de toate varstele. Erau si oameni care lucrau in unitatile comerciale din acest centru, la Halele Unirii, in banci, scoli etc. Primele sectiuni arheologice au pornit tot din hrubele amintite, acum acoperite de un strat gros cam de 1,5 metri de tot felul de necuratenii.
Santurile au fost concepute pentru a raspunde spatiului dat, fiind orientate pe panta si in directiile est-vest. Datele obtinute erau indeajuns de convingatoare in a demonstra ca ne aflam intr-o mica suprafata dintr-un subsol mult mai extins. S-au identificat variate tehnici de lucru, diferite nivele de calcare. Pentru a se delimita intinderea constructiei domnesti s-a trecut la deschiderea altor santuri afara, in ganguri si curti interioare si apoi a inceput investigarea tuturor pivnitelor, problema deosebit de spinoasa, mai ales ca in sezonul premergator iernii aceste incaperi erau umplute cu combustibil, preparate culinare, sau indeplineau rolul de magazii de marfuri. Rezultatele erau insa impresionante, aratand ca pamantul pastreaza inca dovezi nebanuite pana atunci.
La Curtea Domneasca din Bucuresti s-a experimentat o metodologie aparte, executandu-se o macroarheologie care afecta strazi, case, terenuri libere, dublata de o microarheologie privind fiecare obiectiv descoperit, o arheologie a zidurilor care pornea de la realitatea ca un perete avea fundatie din bolovani de rau specifica secolului XV, un adaos intervenit in secolul XVI si coama din secolul XVII sau XIX. in fata acestor realitati a trebuit cercetat fiecare perete, pornindu-se cu straifuri de decapare a tencuielii de la cornisa pana la talpa fundatiei. Asa s-au identificat, de exemplu, peretii domnesti refolositi prin incastrare in structura caselor din secolul al XlX-lea.
Au fost necesari sapte ani de cercetari, desfasurate zi de zi pe parcursul primilor ani, indiferent de anotimp. Au fost mutati toti locatarii, acestia primind in schimb spatii la blocurile noi. Toate cele saptesprezece imobile presupuse a se afla peste vestigii au fost cercetate, indicandu-se partile valoroase, care aveau sa ramana, precum si cele adaugate dupa anul 1800, pastrate in conditiile in care nu afectau desfasurarea zidurilor de interes istoric. in curtile interioare, cum au fost cele din Strada Soarelui nr. 6-8, s-au descoperit bordeie din secolele III-IV, VI-VII, IX-XI, marturii ce indica o continuitate de locuire a acestui tapsan.
Cea mai intinsa si mai populata a fost asezarea din secolele IX-XI, care de fapt depaseste dimensiunile unui sat din acea vreme. Concomitent cu investigatia arheologica s-au desfasurat proiectarea si lucrarile de consolidare, completare si conservare. Municipalitatea, care a fost autoritatea cea mai interesata, a investit peste sase milioane de lei, la valoarea anilor 1968-1974, a asigurat spatiul locativ evacuatilor si a sustinut organizarea Muzeului Curtii Vechi, inaugurat in aprilie 1972.
Prin toate acestea, istoria metropolei domnesti si-a dobandit noi certificate privind lunga ei devenire. Astazi, la Curtea Veche se pot vedea fundatiile primei "Cetatui", facute din caramida si mortar in secolul XIV. Era un turn cu suprafata de circa 160 de metri patrati, cu acoperisul din olane, sustinute de barne groase de stejar. Un post de observatie domnesc asupra drumului ce facea legatura cu vadul Giurgiului si de aici cu Balcanii.
Peste aceasta constructie, mistuita de un incendiu, ale carei resturi zac la 5 metri adancime fata de caldaramul Strazii Soarelui, s-a zidit "Cetatea Bucurestilor", opera lui Vlad Tepes din anii 1458-1459. in acest castru de circa 700 de metri patrati a fost emis hrisovul din 20 septembrie 1459 care contine prima insemnare a numelui "Bucuresti". Impresionantele ziduri din bolovani si blocuri de piatra incasetate cu caramizi puse pe cant apartin lui Mircea Ciobanul, traitor la mijlocul secolului al XVI-lea.
Domnitorii veacului VIII - Grigore I Ghica, Gheorghe Duca, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu - au zidit "case", cum le numesc cronicarii, lipite una de alta in functie de inaltarea lor. Tot timpul, nucleul de baza a fost cetatea lui Dracula. in faza lui de maxima extindere, Palatul Voievodal din Bucuresti ocupa o suprafata de peste 3.300 de metri patrati, avand subsoluri, parter inalt, etaj, de la fiecare dintre acestea pastrandu-se marturii, cele mai spectaculoase fiind acele patru travei al hrubelor.
Dimensiunile si maretia acestor constructii sugereaza calitatile de exceptie ale casei domnesti. Curtea, cu toate constructiile ei - alei, instalatii tehnice, pavimente -, completa aspectul fatadei, unde calatorii straini admirau scarile de marmura, foisoarele largi si loggia strajiuta de douasprezece coloane inalte.
Au ramas in formele lor originare Palatul Doamnei Pauna, zidit intre 1714-1715, cladirea "Tribunalului Criminalicesc" din Hanul lui Manuc si, tot aici, hrubele-grajduri ale garnizoanei domnesti. Cercetarile de ultima ora au urmarit identificarea Portii de Jos a Curtii si incinta acestui vast ansamblu arhitectonic si sediu al autoritatii voievodale.
Atat eu, ca fost sef al cercetarilor arheologice, secondat de eminentul coleg dr. Aristide Stefescu, acum trecut in eternitate, am fost convinsi ca tot ce s-a putut scoate la lumina constituie numai o parte din vestigiile acesta! monumente de interes istoric romanesc.
                                                                                                                                                            Panait Ion Panait
 Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare

Trecand azi pe la Conac (str.Tibles nr.64, Sector 6), dupa un interval  de cca 2 luni, am gasit noutati neplacute - Centrul de Plasament  Orhideea a fost mutat de acolo, cladirea fiind ocupata de Directia de
As.Sociala si Protectia Copilului a Sectorului 6, adica birouri si  birocrati...
Obiectivul clasat de peste 6 luni nu are inca placuta reglementara de  apartenenta la Patrimoniu, mai mult, la cca 10m spre Stadionul Sportul  Studentesc a aparut o constructie de cca 4 etaje, deocamdata structura
metalica...  Se pune problema incalcarii conditiilor titlului de proprietate -  donatia familiei Grant catre Min.Instructiunii Publice (Invatamantului)  pt a fi o scoala de fete (!!!), in principiu respectata pana azi si
deasemenea anularea reabilitarilor facute cu fonduri europene prin 1998  - termica, reabilitarea mansardei ca etaj cu dormitoare si amenajari  interioare pt sala de mese (!!!)...
Ramane sa ne gandim cu totii la reactii, eventuala actionare in judecata...!
DG
PS - In urma plangerii penale la reparatiile anterioare, cladirea si  incinta au ramas tarcate...jumatate gri, jumatate roz...

Rubrica lui Ioan LILA
PASO DOBLE


ALT MOD DE A GINDI UNIUNEA SCRIITORILOR
Eu aş gîndi Uniunea Scriitorilor ca pe o uniune de interese comune. Ce este o comună ? Hai să începem cu Comuna din Paris, cea care ne-a nenorocit pe toţi. Nu acesta era drumul cel bun, dar, aflaţi la „Carrefour”, ne-am dat pe lîngă pereţi şi ne-am luat cîte o îngheţată şi de atunci ne doare gîtlejul de cîtă cuvîntare democratică am vrea noi să cuvîntam, da’ de ceasul cel ultim ne demoralizăm. Democraţia, altoită pe trupul cel obez al Capitalismului, (de)generează – acaparată, abuzată, pervertită, sodomizată - într-un fel de tort cu piroanele Mîntuitorului disimulate în mapa ataşatului cultural al Vaticanului. În Comuna din Paris m-a copleşit lozinca îndestulătoare şi demagogică din care, prin reducere la consistenţa realului imaginar, s-au desenat peste chipul şi asemănarea aceste gemete: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Şi, unde se regăsesc aceste fantasme ? Libertate, că e mai bună decît toate ? Liber să ce ? Să crăp democratic!  Egal cu cine? Cu mine însumi, pentru că, egalii între egali  nu pot fi egali cu egalii ! Frate, frate cu fabrica de automobile Renault ? Cu Dacia literară ? Şi iată, dragi confraţi-pintenaţi, la Uniunea Scriitorilor geniali ai Patriei afiliaţi, că, din ecuaţia noastră convulsivă lipseşte un termen cu o conotaţie emoţională! Iată cum ar suna fraza: „LIBERTATE EGALITATE FRATERNITATE - RECIPROCITATE ! Parcă nu am pus pe unde ar fi trebuit semnele de punctuaţie, dar, vă asigur că, (de)asupra lor nu am dreptul de copy-right! Nici stîngul ! Ce este Uniunea Scriitorilor ? O clădire cu doi lei paralei, în curînd eurolei, postaţi de-o parte şi de alta a intrării în eternitatea spiritului nostru deşăn]ţat. Cu secole în urmă, cum intrai în acel buncăr democratic, zăreai aliura diabolică a unui Corifeu creat de Partid, stavilă, adică zid ! Eu eram, pe vremea aia, jerpeleanu rău de tot! Şi, la masa lui izolată, mai zăcea şi o poeta fată. Tipul ăsta, cu aliură de mîrlan, era un mare gînditor pe al patriei noroi – în traducere exhaustivă: doua coaie ş-un butoi ! Mîrlănia lui milenară m-a dus cu gîndul la o scîndură depravată şi venală. De ce nu ar avea dreptul şi samovarul inculturii să decadă din raiul ăla apocaliptic ? Cum adică ? La Uniunea scriitorilor unii erau mai scriitori decît alţii ? Cine stabilea ierarhiile, Dumnezeu sau posteritatea ? ...şi mi-am adus aminte că a mai existat un poet ce a sodomizat o cavă ancestrală, sau o vacă comunală (sic!), aşa, pentru o nouă orînduire pestilenţială! Am întîlnit însă şi poeţi delicaţi. Umbre ale suavelor arome răspîndite de irişii visului, dar nu e ăsta timpul lor. Timpul lor este croit în eternitate! Azi ne căznim să ne nenorocim noi pe noi înşine, crezîndu-ne arondaţi efluviilor de legi democratice cernute în cetate.
Aşa că:
Subsemnatul, gramofon, de origine grafomaniacă, adicătelea patrie mumă, tată reverberatoriu, cîmpie cu mărar-mai-rar, maratonişti iluzorii şi colhoznici notorii... ia să ne (de)dăm noi la ceva filosofie, de-o fi să (ne) fie, să vă fie! Deconstructivismul filosofului francez Jacques Derrida (1930 - 2004), susţine că cititorul este cel care decide în ultimă instanţă întelesul lecturii şi nu textul în sine. Altfel spus, niciun text nu poate transmite la modul pur obiectiv şi absolut o informatie. Cum să nu ? Textul scriitorului îi însumează acestuia gîndirea artistică – sau, cum să-i spun, creativă ?! Ne aşezăm, copii, în faţa instrumentului de bătut cîmpiile patriei şi ne îmbătam cu apa din burlane, în loc să le creăm burlanelor „o clipă de orgasm”, cum zicea o poetă! Nu vreau să-i agăţ aici pe grafomani, pentru că şi aşa împînzesc cîmpia literaturii cu delirantele lor poezii, poeme, scurgeri, curgeri şi curgerii, sau pe prozatorii ce deschid uşi, închid ferestre, trîntesc portierele maşinilor, mîngîie damele, demoazelele şi dormezelele mai peste tot, ba prin urbea natală, ba pe la vreo trecere-petrecere de pietoni fruntea sus, vîntul v-a adus, motorabla v-a dus!

Ce semn lăsăm cînd părăsim pamîntul ?

Ce semn lăsăm cînd părăsim pamîntul,
Că viaţa noastră-i pe pămînt, aici.
O dîră delicată, precum o galerie,
Pe care-o sapă-n stîncă plăpindele furnici.
Sau poate că pe-o culme a visurilor noastre
Vom înalţa stindardul de pace şi război.
Pacea este lumina care ne scaldă fruntea,
Războiul e otrava ce ne-a distrus pe noi.
Dar aşa este viaţa aceasta pe pamînt
Croită din durere şi bucurii mărunte.
Vreau să te iau în braţe cu-o dulce voluptate,
Iubito, pune-mi mîna fierbinte peste frunte.
Că doar de-atît am parte, în rest sînt aiureli –
Ambiţii şi invidii, păcate refulate,
Care ne cern în suflet şi alte grozavii:
Minciuni, otravuri fine, bîrfe şi nedreptate...
M-ai răstignit în tine, fecioară amăruie,
Cu trupul de zăpada şi miezul de gutuie.

CIORBA HOMERICA

Pe ţărmul de răstrişte adus la baionetă
Stă îngerul pedestru  cu vestă şi bonetă
El este umbra veche a marilor sihaştri
Ce şi-au croit umbrele heraldice din aştri
Noi vrem orînduirea nedreaptă în solfegii
S-o preamărească proştii şi s-o iubească regii
Religia şi dînsa e un complot murdar
Care vrea să devină lumină-n lupanar
Şi ca să lumineze vin azi şi toţi rataţii
Ei sînt doar amintirea unui apus vremelnic
Să-i laude întruna şi hoţii şi confraţii
Răspunsul nostru este, cel mai ades, nemernic.
Sculaţi-vă din tronul cel de aur
Voi, osîndiţi la ciorbe de potroace
În pragul vieţii voastre un balaur
Rînjeşte excitant să vă provoace
Voi, osîndiţi la ghiftuieli regale
Să nu v-aduceţi singuri osanale
Că, drumul vieţii azi vă stă în cale
Treziţi-vă, dă-n clocot ciorba-n oale !
Stau fetele pe culme atîrnate
Ele aşteapta poate şi  un alt cavaler
Sînt blînde, sînt frumoase, afînate
Dar în restriştea noastră “Leru-i ler”!
Şi numai pizda aia proletară
Simţea orînduiala cea crudă şi nedreaptă
În timp ce tractoriştii de secole o ară
Ea ne şoptea ferice că încă este aptă !

Rapsodie in blue

Parcă s-a luminat dinspre apus
Dar cerul e prea jos, căzut pe munte
Cu pletele în vînt un pic cărunte
Cernînd un sunet fin căzut de sus
De mult prea sus îndeajuns
Din cerul cel de nepătruns
De jos în sus, de sus în sus
Precum un plîns
Se-aştern apoi fructele coapte
E noapte-n plină zi de şoapte
În licărirea unei stele
Mi-e dor acum de doruri
Şi dorurile-s grele
Şi cade draperia peste noapte
Mi-e dor de pere dulci zemoase coapte
Şi cade draperia de mătasă
Şi cade draperia
Şi cade draperia mai spumoasă
Dă-mi vinul tău să-l beau dulce mireasă
Aşa-mi fu dat, să pot să mă răsfir
În borangicul tău suav zefir
Să mă înec în dulcea ta făptură
Să-mi risipesc şi sufletul prin gură
Dar să iubesc, ce dulce e ispita
Ispita-i dulce
Ca şi cum ar vrea
Şi luna unduioasă să se culce
Lîngă dulceaţa ta de catifea
Apoi de cade bruma peste dealuri
Noi construim atîtea idealuri
Cît nu putem a le mai număra
Dă-mi mie, mie dă-mi făptura ta
Că tu zici nu,
Şi nu stiu cu’
Se potrivesc vocalele-ntr-o nuntă
Cînd munţii cei bătrini deja se-ncruntă
Cînd văd cum minunata din poveste
Se ferecă de zici că nici nu este
Dar ce păcat ţi-a întinat făptura
Ce vis amar ţi-a tulburat făptura
Ridică-te, încet...  pe înserate
Se umple masa vieţii de bucate
Se umple, da, se umple masa vieţii
Plăcerile ades sînt vinovate
Dar nu noi, nu,
Nu spune nu,
Plăcerile nu sînt nenumărate
Şi se numesc adesea voluptate
Hai, spune “da”
N-o lua aşa
Şi într-un gînd de toamnă doar o stea
Îmi da dulceaţa ta de catifea
S-o simt pe buze, s-o respir crezînd
Că este clipa ruptă dintr-un gînd
În care creşte cerul peste munte
Dar cerul are crestele cărunte
Şi se înfige molcom într-un vis
Joacă mireasă vie-n paradis
Vin stelele
Vin stelele, golaşe paparude
Vii, nestemate, fragede şi ude
Dansînd bezmetic
Dansînd suave dintr-un dulce petic
Dintr-un triunghi adesea exemplar
Fără lumină roş’ de lupanar
Cînd rasfiram prin cartea vieţii
Nebuni ca zeii dimineţii
Tu răsturnată peste mine
Dulceaţă suptă de albine
Şi numai mugurii cîntînd
În ritmul fecudundat de gînd
De e vreo veste
Ce poveste
Povestea dorurilor este
Legendă vie şi uitare
Uitarea este ca un vis
În care nu iţi e permis
Să-ţi plîngi de milă sau de viaţă
Uitarea e spre dimineaţă
Şi seara înfloreşte doar
Visul cu sufletul amar
Minune, tu,
Cînd tu spui “nu” !

DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
La facerea lumii…
La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o “Lege Divină” fiecărei naţii câte două virtuţi.
Astfel, El i-a facut:
- pe elveţieni – ordonaţi şi respectuoşi faţă de legi;
- pe nemti – disciplinaţi şi raţionali;
- pe englezi – perseverenţi şi studioşi;
- pe japonezi – muncitori şi răbdători;
- pe unguri – hotărâţi şi buni meseriaşi;
- pe francezi – culţi şi rafinaţi;
- pe spanioli – veseli şi ospitalieri…
Când a ajuns la români, i-a spus îngerului consilier care şi nota:
- românii vor fi inteligenţi, cinstiţi şi buni politicieni..
Dupa ce a publicat-o în “Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:
- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuţi, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăşi şi exploata pe toţi ceilalţi ?
- Aoleu, aşa e! Ai dreptate! Atunci să revenim cu o “Ordonanţă de urgenta”.
” Pentru că virtuţile Dumnezeieşti, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea si folosi mai mult de două virtuţi, în acelaşi timp!”
Şi astfel, se explică de ce românii…
- care sunt inteligenţi şi cinstiţi, în nici un caz nu fac politică;
- cei care sunt cinstiţi şi fac politică, in mod sigur nu sunt inteligenţi;
- care fac politică şi sunt inteligenţi, categoric nu sunt cinstiţi.

                                                                                                       Posted by Stefan Strajer On February - 11 – 2010




''IDENTIFICARE''
                            o epigramă de Corneliu BERBENTE
Om de cultura? Om politic?
Eu dupa ce il identific?
Interesat e de CIORAN?
Interesat e de... CIOLAN?

                          

         
 RETETĂ de criză
Cafea de criză:
Se ia o boabă de cafea,
se leagă cu o aţă
şi se scufundă de 2-3 ori în
ceaşca cu apă fierbinte.
La fiecare 3 cafele se schimbă aţa...


 
   

DIN FOLCLORUL INTERNETULUI

             

E MINUNAT ÎN ROMÂNIA


                                                                        CULESE DE LAURENŢIU BURLACU, PANAITE CHIFU, etc. 
România este o ţară de poveste.
O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.
Credeti-ne, pe cuvânt! 
 
La noi, în România:
- Salariile cresc, scăzând
- Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
- Medicamentele  gratuite  trebuie  cumpărate
- La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
- Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
- Plătim asistenţa medicală gratuită
- Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
- Premierul  ştie totdeauna ce vrea "românul" fără să-l întrebe niciodată
- Banii ţării sunt tot mai putini şi avem tot mai multi miliardari
- Poporul primeşte tot mai mult iar numărul  săracilor sporeşte în fiecare zi
- Cel mai performant guvern ales de parlament este acela care tocmai  fusese destituit pentru incompetenţă
- Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-l distrugă
- Salariile profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea  cu 15%
- Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare  numărul  şomerilor a crescut  cu 300 000
- Este garantată libertatea  de exprimare a cetăţeanului  datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta,  în fiecare clipă,  telefonul
- Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale
- S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite
- S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
- Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar,  prin angajarea în plus a  câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru
- Constituţia  este respectată de guvernanţi prin încălcarea  fiecărui paragraf al ei,  sub îndrumarea atentă a primului  ministru care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel  procedează şi preşedintele!
- Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea
- Avem  şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor,  fără să  fie condamnat  vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa
- Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat  pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului  a fost desemnat  de "flacăra violet"
- O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane
- Am fost o ţară   fără premier două luni, având concomitent în funcţie  trei  prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat
- Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza
- Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară
- Am intrat în Uniunea Europeană,  trăim mai bine dar o ducem de două ori mai prost
- Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii
- Şcoala este gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot mai mari
- Pentru copiii preşcolari s-au infiinţat mai multe  grădiniţe datorită reducerii drastice a   numărului celor existente
- Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere
- Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită,  ca urmare a  scăderii  numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent
- S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
- Deşi, prin străduinţa guvernului,  se produc  anual  10 pâini pe cap de locuitor,  fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi  
- Agricultura noastră poate hrăni  80 de milioane de oameni, ca urmare  peste 80% din mâncarea zilnică a românului este  adusă din alte ţări
- Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim?  Îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel
- Construim  în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca urmare avem autostrăzi tot mai puţine
 - Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le astupăm continuu cu asfalt
- Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut demult. Noi existăm!
 
Mai sunt şi alte minuni  în ţara asta. În România, minunile nu se sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi, românii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu şi  mereu conducătorii cei mai capabili de minunăţii!
 
Poveste adevărată, scrisă de un cetăţean adevărat al acestei ţări adevărate.

DIN FOLCLORUL INTERNETULUI



                              

                  George ROCA
         şi
Paul Maria MEFIETIC


E GAURĂ-N OZON!
păduri din fel defel de copaci; defel am zis. nici măcar teritoriul dintre două sedimente de sentimente n-a rămas nejefuit. după război ţara, brusc, îmbătrâneşte., cu de-a sila. munca altuia naşte idei, ideile altora nasc munca. talent o fi să îţi placă ceea ce munceşti. talentul e mort. iar moartea dispariţie de bineînţeles. cum să le spui ei ochilor tăi proprii se întreba stănescu. nichita?!
cum cum? (răspund io:) păi dacă-s de-mprumut; pentru numai o viaţă. ba câteodată chiar pentru o viaţă-ntreagă.
dacă nichita stănescu nu ar vedea în cuvinte că bat în cuie, adică fixează ceea ce denumesc prin încercarea de a defini, ar avea dreptate în a le lăuda. cu toate că în început a fost cuvântul (şi dup-aia definiţia) cuvintele falsează. de pildă: atomul nu e indivizibil; e compus din particule la rândul lor compuse din quarci., sau analogul care, dacă presupune continuitate, nici măcar nu există., pentru că cele mai mici obiecte sunt cuantele care implică discontinuitate. deci, obiectele fizicii fiind discrete, analogul ar fi cel mai fin digital. ori bomba atomică, e de fapt nucleică!, altă dovadă că atomul poate fi tăiat. (şi brânza de oaie care-i de oi.) abstracţie făcând de faptul că ce defineşti nou se va fi învechit imediat, a defini 100% nu este posibil., iar la primul contact cu o nouă noţiune exclami precum ettore majorana*: ăştia au descoperit protonul neutru şi nu ştiu ce au descoperit**! (era vorba despre neutron, pe atunci încă necunoscut).
(* în drum spre veneţia am poposit întru un hotel în apropiere de verona. seara, la cină, îi spun chelneriţei că, dacă ştie careva (din restaurant sau de aiurea) cine a fost ettore majorana, bea toată lumea din hotel pe gratis. plătesc io. şi n-a ştiut nimeni. nici proprietara hotelului, nici fiică-sa, farmacistă, şi nici ginerele ei, (un) medic. io, în locul lor- italia- m-aş fi informat rapid din internet- se întâmpla prin anul 2000. prin faptul că nu se ştie cum a dispărut, fenomenul majorana este încă un mister. minte mai agilă decât enrico fermi căruia i-a reuşit construcţia bombei atomice în 1942, la 2 decembrie. afirm că majorana era mai abil în gândire pentru că fermi n-a crezut în fisiunea nucleului, după care tocmai cu aceasta a experimentat.
** ettore majorana chiar a dispărut în condiţii rămase pâna azi necunoscute.)
poporul crede cel puţin dublul a ceea ce se mediatizează, deşi ar trebui să facă media. despre mediu se ştiu multe- despre subiectivitate se ştiu enorm de mult mai puţine.
unde suntem: dizerta profesor doctor gogu, prof la o particulară, iar un student îl întrebă aşa-ntr-o doară:
- dom profesor, nu-i aşa că fiecare punct din univers are un nume, bine definit prin coordonate...
- mda, unde suntem?
în()gheaţă şi procesează lucid delir în idei de cristalizarea meridianelor magnetismul paralelelor curbe în câmpul lichefiat culoarea geometriei în flăcări tristeţe higgs alb psihic zero afectiv kelvin neetc. unde suntem??
grădinar al imaginaţiei cu()antice mă pipăi spre a re()cunoaşte îndoiala visului supra()vieţuirii spectrale. stele lumânări în calea privirii animă interes defunct, putere peste materia decepţiilor. absolutul decrepit în auto()interpreta()rea sa se cere substituit de (şi cu) noi cei de()venitori şir de generaţii pândind păscând nesfârşirea. unde suntem???
spintec in()diferenţa observabil()ului rece privit neînţeles transform sori în sateliţii mai-frigului nostru şi funinginea lor de găuri negre de pe blestemate traiectorii de in()suflate câmpuri de forţe ale fiecarui punct al universului cu distanţa egală a cerului de pământ cu atilla alaric şi hanibal acari frânari în îngrăşământ organic. oricât ar umbla terra igrasiată prin cosmos îmbibat cu vid. unde suntem????
întru o galaxie, dintru un univers din cosmos, mai exact pe terra, în atom., dar unde?, căci în mare heisenberg zice că nu putem determina. în mic.

Şi un P.S.
Aşa de mult m-a impresionat textul şi melodia domnului Mefietic încât nu m-am putut abţine şi am (adăugat) ancorat o poezie proprie la acest ilustru material!
Sper sa nu supar pe nimeni!
George ROCA

DEFECTUL DE SFERĂ
(prelegerea unui poet ecologist)

Stimaţi ascultători,
astăzi,
va voi ţine o prelegere
despre defectul de sferă
care distruge frumoasa Terră.

„Defectul de sferă”
se refera deci, la Terră
şi demonstrează ca planeta suferă
din cauza efectului de seră.

Inplicit,
am să incerc sa fiu mai explicit!

Slogane:

„Planeta albastră
are sfera bolnavă
deoarece, Homo Sapiens
o distruge în grabă!"

„Nimeni nu vrea
să-şi asume vina
şi-i blamăm cu toţii pe
El Niño şi La Niña!"

„Pământul moare
de poluare…
Pe cine doare
acestă stare?"

„Pădurile-încep
să aibă chelie,
pentru că se consumă
prea multă hartie!"

„Nu numai
Exxon şi Valdez
sunt de vină,
de vină este tot
ce se cheamă maşină!"

Hei!
Pe cei din spate
îi rog să fie mai atenţi,
să stingă ţigările!
...să fie mai prudenţi
cu fumatul,
căci statul
cheltuieşte sume enorme
pe sănătate
şi totuşi
la poarta plămânilor noştri
cancerul bate!

Iar slogane!

„Fumatul activ,
fumatul pasiv
e distructiv!”

„Cine inhalează fum,
va avea plămânii scrum!”

Vad ca sunteţi oameni
în toată firea,
deci înţelegeţi că poluarea
distruge omenirea
şi restul fiinţelor vii…
Ce ziceti, spun prostii?
Vă demonstrez
pe îndelete,
cu date concrete
şi nu pot să-mi ţin gura,
dacă recidivăm,
se duce la naiba natura
şi o omoară efectul de seră,
care bineînţeles,
merge mână-n mână
cu defectul de sferă!

Se topeşte gheţa de la poli
şi ne invadează
noi bacili şi coli.
Vulcanele împroaşcă
tone de cenuşă,
uraganele
bat tot mai des la uşă!
Se inpuţinează stratul de ozon
şi creşte bioxidul de carbon.
Razele gama şi ultraviolete
creează ciudate efecte!
Pardon,
defecte,
perturbaţii
şi mutaţii…

SIDA si Ebola
fac ravagii peste tot,
dar mai ales
în America,

Zair şi Angola!
Onorată audienţă,
În încheiere,
precum se cere,
trebuie neapărat
să găsim soluţia,
ca să oprim evoluţia
efectului de seră
care creează defectul de sferă.
Cine are o idee,
 sau ceva de zis,
să mi-o comunice în scris,
sau să facă apel direct:
la senatori,
la parlament…
Sa cugetăm cu toţii pe indelete
caci altfel va trebui să căutam
locuri libere pe alte planete!


Va oferim spre  vizionare si descărcare trei filme din colecţia noastră de documentare celebre subtitrate  în limba română:

>  5. PUTEREA NESTIINTEI - ECKHART TOLLE– subtitrare RO
> 1-
>
http://video.google.com/videoplay?docid=8027530302398191157&hl=ro
> 2-
>
http://video.google.com/videoplay?docid=-2156272969604426727&hl=ro

>    6.
RENUNTAREA LA GAND - ECKHART TOLLE -  – subtitrare
> RO
> 1-
>
http://video.google.com/videoplay?docid=5029819718138348522&hl=ro

> 2-

DIN FOLCLORUL INTERNETULUI

 


In încheiere vă venim în ajutor cu limbajul internetului in care îi puteţi explica mai bine copilului dumneavoastră cum a venit pe lume

 


 

 

 


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971