Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR.7 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE: Comentează: Daniela Gîfu, Mihai Berca, Radu Golban, Adrian Severin
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea I
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea II
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea III
ȚARA ȘI POEȚII EI DIN LUMEA LARGĂ Melania Rusu Caragioiu –Canada; Nicholas Andronescu –SUA, Galina Furdui-Basarabia ; Luca Cipolla-Italia ; IonuțCaragea-Canada
Actualitatea literară, artistică și editorială Eveniment: Antologia dedicată Zilei Limbii Române; Luciditatea unui fost premier; Poezia lui Mihai Nenoiu Recenzii și prezentări de Marian Barbu, Gheorghe Anca, Viorel Roman, Mihaela Rotaru, Adrian Botez, Lucian Bureriu; Maria Fitcal; Larisa Ileana Casangiu, Constantin Stancu, Vlad Pohilă,Ovidiu Creangă, Constantin Dobrescu, Constantin Teodorescu-Kitchener, Cătălin Moldoveanu, Mircea Botiș DESPRE: Pusi Dinulescu, Aurel Rogojan, Radu Botiș, Theodor Codreanu, Florentin Smarandache, Elisabeta Iosif, Marian Popa, Ioana Stuparu, Mihaela Burlacu, Adrian Botez, Iacob Cazacu-Istrati, Dumitru Ichim, Rev ista „Zeit”, Societatea „Tinerimea română”. Partea I
Actualitatea literară, artistică și editorială - Partea II
Convorbire literară care nu privește guvernul- Corneliu Leu raspunde unor intrebari puse de Florentin Popescu
SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - LA SFÂRȘIT DE AN O ANTOLOGIE VINE CU BUCURIE
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI prezintă FOLCLORUL INTERNETIST al lui Florentin Smarandache
PAGINA A CINCEA

Convorbire literară care nu privește guvernul 

 

 

       Convorbire literară care nu privește guvernul
          

     Corneliu Leu raspunde unor intrebari
                 puse de Florentin Popescu :


F:P: Ca să încep cu cele  din afara literaturii, sau de pe lângă ea, citindu-vă biografia,cititorii dumneavoastră pot observa cu ușurință că ați practicat vreme îndelungată și gazetărie, absolvind chiar și facultatea de profil din București. În ce măsură v-a folosit experiența ziaristică în scrierile proprii? Aveți vreo carte al cărei subiect să vă fi fost sugerat (inspirat) de o astfel de experiență?
C.L: Păi scrieri proprii sunt și cele  de gazetărie. Și, slavă Domnului, am vreo șase-șapte asemenea culegeri.
F.P:Sunteți malițios dacă nu înțelegeți că vorbeam despre beletristică: Roman, nuvelă, piesă de teatru... Chiar scenariu de film, poftim; că, doar, versuri n-ați scris!
C.L: Am scris, dar nu m-am considerat niciodată un profesionist al lor.
F.P: „Profesionist”?!... Acceptați să folosiți un termen atât de rece?
C.L: Bine-nțeles! Mai bine o modestie rece în ce privește profesionismul, decât veleități și vanități deșarte practicate amatoristic, așa cum...
F.P: Știu, cunosc obsesia dumneavoastră cu cei care scriu ne având ce face. Circulă replica pe care i-ați dat-o unui bătrân fost demnitar care vă aducea prima carte a lui enervându-vă cu declarația: „Am pensie bună încât pot să plătesc și tipografia ca să mă fac scriitor”...
C.L.Nu, nu asta m-a enervat.
F.P: Dar ce?
C.L. Urmarea. Când adăugat la asta: „... așa că m-am gândit să fac și eu, ca voi, puțină artă”... „Puțină”, auzi!...Puțină, dar „Ca noi”. Ca și cum noi pierdusem până atunci timpul în viață iar acum, la bătrânețe, ne făcea și el favoarea să aibă veleități de autor!
F.P. Știu, atunci i-ați răspuns: „Dacă vrei să faci artă, de ce te bagi tocmai peste a mea și nu faci balet?!” ..
C.L: Exact. Urla profesionistul din mine. Nu e plăcut să străduiești o viață întreagă spre a-ți desăvîrși profesia, spre a deprinde, a cizela și a inova, sau spre a perfecționa și a măiestri actul profesional de creație, pentru ca, apoi, să vină unul care știe de bine de rău să caligrafieze și să pună punctuația, cu pretenția de a-ți fi confrate, coleg, sau, mai ales beneficiar al recunoașterii publice care, uneori, vine după ce ai străduit o viață. Ca să nu mai vorbesc de ăia care răvnesc la pensie, sau ăia care-ți pretind să le scrii o prefață în care să-i declari geniali! Vreau să-ți spun că, exact dintre ăștia, cu toate că n-am făcut în viața mea recenzii și n-am tentat la critica literară, se aleg și cei care, din ignorața amatorismului lor setos de glorie te jignesc  spunându-ți: „Haide, bre, scrie ceva ȘI despre mine, că n-oi fi mai prost ca alții!”...
F.P: Deci, rezistați pe linia profesionalismului.
C.L: Și chiar insist. Duios-temerare abstracțiuni precum „talentul” sau „geniul” pot prinde formă ceva mai consistentă doar printr-o largă opinie publică.  Profesionismul, însă, trebuie să existe în conștiința lucidă a fiecărui om, nu numai dacă se angajează pe o direcție creatoare, ci chiar în practica exercitării funcțiilor din viața de zi cu zi. Priviți în ce jale a ajuns țara fiindcă nu are politicieni profesioniști și gândiți-vă ce s-ar face  cultura, invadată de toți amatorii care aspiră la poziții artistice!  
F.P: Dar dumneavoastră, care atacați diverse genuri, în ce considerați că sunteți profesionist?
C.L: Aveți dreptate cu practicarea mai multor genuri; dar eu nu am tentat  niciodată  măcar să cred că pot fi un  profesionsit al prozei; al prozei în general. M-am păstrat pe parcela mea considerându-mă un profesionist al romanului și am obstinat pe asta căutând mereu noi formule și perfecționări. Or, cum romanul înseamnă construcție, cum structura lui este una arhitectonică ce trebuie să conducă spre o metaforă unică, aici se îmbină elemente de acțiune și de dramaturgie propriu-zisă cu elemente de analiză psihologică, de meditație eseistică și de descriere reportericească sau viziune cinematografică, în așa fel încât, procedând la o îmbinare cât mai coerentă și cât mai firească, fără forțări, accentuări și tușe groase d altă natură, ci în curgerea dăruită a povestirii, să ridici în fața cititorului un edificiu și echilibrat și original, dar și convingător printr-o alegorie proprie pe care vine să o reprezinte.
F.P: M-ați convins. Dar, ca să revenim la întrebarea de început: Cum rămâne cu gazetăria? Mult public, din lumea asta care nu prea mai citește cărțile, vă cunoaște ca pe un publicist redutabil.
C.L: Poate că sunt! O fac de cel puțin șaizeci de ani, de când am început-o pentru o leafă și nu fiindcă n-aș fi vrut să zbor doar prin literatură, ca o boemă pasăre liberă. O fac și cu condeiul, am făcut-o și cu aparatul de filmat, m-am raliat cu mult devotament și celor care o fac astăzi prin modalitățile internetului.
F.P: Internetul? Oare nu  tehnicizează și vulgarizează comunicarea aceea elegantă, prin cuvântul așternut cu grijă, precum se desăvârșea odinioară stilul epistolar?
C.L: Tehnicizarea monotonă și vulgarizarea făcând să decadă din exprimare aspectele de stil, nu sunt o problemă de utilaje și instalații, ci una de cultură. Nenorocirea este că, nu întotdeauna, mâinile care tastează pe internet vin să exprime și un act de gândire culturală. Nenorocirea contemporană nu constă în tehnicile electronizate prin care ne exprimăm; nenorocirea este că se constituie categorii tot mai mari de oameni care nu citesc, sau citesc în domeniile restrânse ale meseriilor cu care își câștigă traiul acesta consumerist. Nu învață lucruri care lărgesc universul cunoașterii, ci se distrează în regim digital; nu au timp de meditație pentru că sunt cu ochii prea mult pe ecrane; nu gândesc cum să spună o vorbă de duh pentru că sunt lipsiți de idei valorice comparative; devin vulgari din pricina unor subarte obsedate de sex, cascadorie și relații interumane reglabile doar cu pistolul și, mai ales, nu au ca temei de apreciere a vieții pe care o duc decât talk-show-urile politice în care li se spun fie minciuni fie banalități, încât ajung să deteste chiar și această unică formă impusă de televiziuni ca un rudiment, o porțioară redusă și falsificată de meditație asupra problemelor contemporane.  Ei bine, pune-i dumneata pe acești oameni să nu mai scrie cu prescurtări, neologisme vulgarizate obsesiv și simulări fonetice ca o păsărească în exprimarea diacriticelor sau a combinațiilor lingvistice americanizate, ci să folosească cea mai frumoasă pedanterie stilistică a genului epistolar de fin-de siecle, și tot nu va ieși ce-a fost odată. Nu pentru că litera electronică n-ar fi compatibilă cu profunzimile de gândire, ci pentru că nu există temeiul cultural spre a produce așa ceva. Tastarea pe ecran este doar un mijloc, la fel cum a fost pana de gâscă și călimara de la brăcinarii scribului. Problema este ce conținut exprimă ea și, din acest motiv, cu cât ne vom implica mai mult ca act cultural pe internet, prin ecran și literă sau imagine electronică, cu atât va avea mai mult de câștigat cultura contemporană. Și vom avea de câștigat chiar noi, ca autori. Vorbesc în deplină cunoștință de cauză deoarece eu, în librării electronice din lume, am vreo patruzeci de titluri din care, de bine de rău, încasez câte ceva. În vreme ce, fără vreo sponsorizare, nu poți spera nimic de la o ediție tipărită în România. Dar asta este o altă problemă care, cred eu, cum veți vedea în ce vreau să vă spun mai încolo, este neglijată în mod voit de guvernare ca și de organizațiile noastre profesionale. Sunt țări cu populație mult mai mică și număr mult mai mic de cititori în limba respectivă, trecute prin aceleași experiențe ca ale noastre, unde există grupuri de scriitori care trăiesc din munca lor. Și nu doar din precare paleative precum bursele și ajutoarele financiare, care conduc imediat la favoritisme și chiar manipulări mafiote.
F.P: Sunt cunoscute preocupările dumneavoastră obștești în această direcție ca și în altele asupra cărora  aș vrea să ne aplecăm; doar ați candidat de curând și la funcția de președinte al Uniunii Sriitorilor!
C.L: Am semicandidat. Pentru că am fost lăsat să-mi fac oarecare campanie în care, tocmai începusem să vorbesc despre asemenea probleme de fond ale existenței artistice și culturale în România contemporană, încercând să propun unele soluții; dar m-am trezit oprit din avânt, pe un motiv strict formal al neplătirii cotizației, tocmai de cei care,  vreme de mai multe legislaturi, nu au putut găsi asemenea soluții sau nu au fost preocupați să le găsească. Fapt care mă face să mă întreb oare de ce și-au mai dorit realegerea?!
F.P: Credeți că este singurul exemplu de acest fel în contemporaneitatea noastră?
C.L: Nicidecum.Tocmai de asta nu ricanez și nu port nici un fel de ranchună; ci mă rog la Dumnezeu să ne vină mintea românului cea de pe urmă, să depșim starea de sistem precar în organizarea socială pe care o are întreaga țară în momentul de față și, măcar noi, ca obște artistică ce întrunește niște elite, să ne organizăm mai bine ca să ieșim din marasmul cu care suntem blestemați astăzi.
F.P: Vorbiți de noi, scriitorii?
C.L: Din păcate, toată țara; morbul care atacă întreaga societate românească este lipsa de solidaritate. Solidaritate socială, solidaritate națională, solidaritate creștină, dacă vreți; ca să nu mai vorbim de solidaritatea politică în problemele fundamentale ale existenței noastre, cele care obligă la unirea chiar și a celor mai contrare forțe. Am spus: blestemul e mare; mai mare decât la Uniunea Scriitorilor unde încă mai sunt speranțe!
F.P:Vă referiți, cumva, la experiența dumneavoastră de a organiza în această vară niște mari manifestări cu prilejul primei sărbătoriri legiferate a Zilei Limbii Române?
C.L: Nu aș vrea să mă refer la asta deoarece demersurile făcute de noi, un grup de oameni de cultură și de inițiativă civică, au repurtat până la urmă un mare succes: Am reuși să sărbătorim această zi prin mari manifestări în țară și multe altele pe meridianele lumii, oriunde există vorbitori de limbă română. A fost un succes deosebit de încurajator în a persevera pentru anii viitori și a ridica la un și mai înalt nivel cultural-patriotic manifestările pe care le doresc sute de mii de români de bună credință din țară și străinătate. Adică, exact cei care, în ciuda piedicilor oficiale, ne-au sprijint și ne-au încurajat și ne-au stimulat și nu ne-au lăsat până când imnul acestor manifestări nu a răsunat cum trebuie într-o mare adunare la poalele și pe Platoul Bucegilor, care s-a aflat în permanentă legătură prin internet (iată din nou internetul!) cu toate celelalte manifestări care atunci, la 31 august, animau multe dintre localitățile României și multe dintre enclavele și comunitățile românești din afara granițelor țării. Iar faptul că, înconjurați de miile de participanți  veniți la manifestarea centrală sau retransmițându-și programele pe ecranele ei, direct din locurile de rezidență sau de baștină, șaizeci de primari, a șaizeci de comune de pe un mal și altul al Prutului, au semnat documente de înfrățire, va deveni cu timpul simbolul cel mai emoționant al frăției noastre, în primul rând prin limba pe care o vorbim și treptat, prin tot felul de acte politice pe plan local sau național, precum acest început.
F.P: Și, atunci, ce vă nemulțumește?
C.L: Nesimțirea oficială, sau oficializarea nesimțirii. Tocmai din pricina aceasta, pregătind acum o așa numită „Carte Albă” a manifestărilor de astă vară cînd, pentru prima dată, ca și confrații noștri de la Chișinău, am inaugurat și noi sărbătorirea oficială, la aceeași dată ca și ei, a Zilei Limbii Române, pe lângă descrierea entuziastă a anumitor momente, pe lângă publicarea cu bucurie a unor documente și a unor studii, pe lângă Antologia de versuri pe care deja am publicat-o, capitolul care vede și lucrurile mai sumbre, cele privite critic sau care trebuie să ne pună pe gânduri se cheamă: „SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI, INDIFERENT DE PERSOANE SAU CULOARE POLITICĂ” .
F.P. „Indiferent de persoane, indiferent de culoarea politică”?! Ce vrea să însemne?
C.L: Că, din nefericire, cu sau fără voia cuiva, vicisitudinile istoriei noastre recente au configurat un sistem statal după chipul și asemănarea lor și a celor care le-au provocat, degradând oarecum starea națiunii; un sistem în care se constată atât LIPSA DE SENTIMENTE LOAIALE  LA POLITICIANUL FUNCȚIONARIZAT cât și NESIMȚIREA BIROCRAȚIEI ȘI INCOMPETENȚA OSTILĂ AFIRMĂRII NAȚIONALE; un sistem în care te întrebi dacă această birocrație se manifestă CA INCAPACITATE, ORI CA O PERFIDIE ÎNGENUNCHIND INIȚIATIVA PRIVATĂ, CEA ASOCIATIVĂ SAU, DIN PĂCATE, ORICUM AR FI EA. Este vorba de jurnalul ținut la zi al unor aventuri cultural-patriotice prin care, după opt ani de strădanie pentru legiferarea  Zilei Limbii Române, în demersul de a impune de la început valoarea cultural-patriotică a  manifestărilor,  din evidența demersurilor noastre ca ONG de utilitate publică făcute în această vară rezultă, în ciuda unei mari adeziuni populare ilustrată prin reproducerea a sute și sute de scrisori, îndemnuri angajamente și programe venite din partea micilor autorități și instituții locale, marilor personalități ale culturii noastre, foarte multe organizații neguvernamentale, parohii, școli și aproape toate publicațiile culturale ale românilor de pretutindeni, cu toate că am contactat  27 de ministere şi instituţii centrale adresându-le oficial 51 de memorii, solicitări apeluri, mesaje , am înregistrat până la urmă 7 răspunsuri.  Șapte răspunsuri primite, dintre care patru negative iar, celelalte, nu toate onorate.
F.P: În concluzie?
C.L: În concluzie, un rezultat pe deplin convingător pentru confirmarea acelei realități sociale românești care spune că „deținerea unei funcții publice ne dă dreptul să nu facem nimic acolo unde nu ne iese vreun avantaj personal. Iată mai jos textul complet pus pe două coloane. Dar, începem cu imaginea siglelor întregului parteneriat:



 


    SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI,
          INDIFERENT DE PERSOANE SAU CULOARE POLITICĂ



•    LIPSA DE SENTIMENTE LOIALE  LA POLITICIANUL FUNCȚIONARIZAT,
•    NESIMȚIREA BIROCRAȚIEI ȘI INCOMPETEȚA OSTILĂ AFIRMĂRII NAȚIONALE,
•    CE I SE ÎNTÂMPLĂ ROMÂNULUI CÂND ÎȘI IA IN  SERIOS GUVERNAREA CHIAR ȘI DUPĂ CE A VOTAT-O,
•    BIROCRAȚIA CA INCAPACITATE, ORI CA O PERFIDIE ÎNGENUNCHIND INIȚIATIVA PRIVATĂ SAU ASOCIATIVĂ.

Jurnalul unor aventuri cultural-patriotice prin care, după opt ani de strădanie pentru legiferarea  Zilei Limbii Române, în demersul de a impune de la început valoarea cultural-patriotică a  manifestărilor,  din evidența demersurilor noastre ca ONG de utilitate publică făcute în această vară rezultă, după cum se poate vedea mai jos:
-    27 de ministere şi instituţii centrale contactate şi solicitate
-    51 de memorii, apeluri, mesaje adresate oficial acestora
-    7 răspunsuri primite, dar nu toate onorate
-     plus o mare adeziune populară   

 
                                                                       Primul capitol:

                                       RĂSPUNSURILE OFICIALE


Unde autorul vă roagă să citiți cu precădere prima coloană în care relatarea are continuitate cronologică, dar pune la dispoziție și coloana a doua cu texte de memorii și adrese, pentru ca cititorul să fie convins că nu a fost vorba de câteva scrisori circulare trimise laolaltă tuturor forurilor oficiale, ci propuneri concrete de colaborare adresate fiecărei instituții centrale în parte,  după specificul ei; ceea ce presupune o mult mai amplă detaliere si un  un mult mai mare volum de muncă; precum și faptul că, în proiectul nostru, noi am gândit manifestări vaste, amănunțite pe domenii.


 

 

 

 
 

 

 

 

 

 

 
 
 

 

 

 

 

 Pentru cei care doresc descărcarea în întregime:

 

     ( Apăsă aici)

 

 

 

               ÎN LOC DE EPILOG: TELEFONUL SALVATOR

    Ne luaserăm orice gând de sprijin guvernamental și unica noastră consolare rămăsese înțeleapta concepție a liberalismului creator din secolul al nouăsprezecilea, pe care Brătienii au adus-o în țară și au pus-o în practică spre inaugurarea celei mai fecunde perioade din istoria progresului românesc: prin noi înșine!
    Ne evaluam modestele forțe de care dispuneam și recapitulam toate promisiunile de participare pe care le primiserăm din partea persoanelor particulare, a modestelor autorități locale, a organizațiilor neguvernamentale, a redacțiilor celor care cu bani proprii susțin
fenomenul cultural, spiritual și de creație românească, a parohilor, bibliotecarilor, directorilor de școli, animatorilor artistici din localități însemnate sau neînsemnate, dar unite printr-un curent de opinie publică pozitivă care încă reușește să se opună marasmului politicianisto-acaparator al unui sistem lipsit și de Dumnezeu și de morală și de cultură și de sentimente civice,  cultivând arbitrariul egoist până la corupție.
    Dar telefonul care suna avea menirea să ne risipească aceste sentimente sumbre pentru că un glas de prestanță militară declinându-și gradul și funcția de comunicare cu publicul din cadrul Ministerului Apărării Naționale ne anunța:
    - Am un răspuns de trimis la memoriul dumneavoastră; dați-mi o adresă unde să vi-l expediez.
- Puteți să ni-l dați pe e-mail - am exultat nerăbdător.
- Nu pot să vi-l dau pe e-mail; am nevoie de o adresă la care să-l trimit recomandat, ca să semnați confirmarea de primire.
- Bine înțeles – m-am gudurat eu – vă dau și o adresă, dar vă rog să înțelegeți că mai sunt câteva zile și, dacă aflăm acum răspunsul, avem timp să acționăm, să facem pregătirile... să...
- Eu am nevoie de confirmare – a venit, inflexibil, răspunsul.
- O veți avea, dar vă rog să înțelegeți că și eu am nevoie să cunosc cât mai repede răspunsul; suntem în plină organizare!
- Bine. Vi-l citesc. Răspunsul este că, întârziindu-se din motive obiective cu răspunsul peste data prevăzută de regulament, veți primi răspunsul peste două săptămâni, așa cum se prevede în alt capitol de regulament, dacă avem confirmarea că ați primit în timp util acest răspuns prin care vă anunțăm că vă vom răspunde ulterior...
- „Ulterior”?!... Domnule – am rostit eu stupefiat către înaltul grad căruia mă adresam – dar nu există nici un „ulterior”; ziua e fixată prin Lege la 31 august care cade în mai puțin de o săptămână; toate pregătirile se fac pentru atunci!
-  La noi e fixat prin regulament termenul de două săptămâni, așa că nu pot altfel. Dați-mi vă rog  adresa!
- V-o dau, sigur că v-o dau; v-o dau cu toată dragostea; v-o dau imediat... dar, vă rog, vă rog mult, faceți ce puteți și obțineți răspunsul pentru mâine, sau poimâine; pe urmă, e prea târziu!... Vă rog, faceți efortul...
- Nu pot. Regulamentul...
Atunci n-am mai răbdat; i-am spus că fac ceva pe regulamentul lui; că nu-i dau nici o adresă; că pe mine mă interesează răspunsul propriu zis și nu răspunsul la care să-i dau o confirmare că am înțeles să aștept două săptămâni când, până la sărbătoarea noastră fixată prin Lege, mai e una!...
Și, cred că i-am mai spus mai multe lucruri fiindcă l-am intimidat. Sau, poate chiar l-am alarmat, fiindcă a început și el să țipe:
-Cum să nu-mi dați confirmare, domnule?! Păi eu am procedat regulamentar ca să vă anunț că, depășind numărul de zile regulamentare pentru răspuns, în baza confirmării dumneavoastră avem  dreptul să amânăm termenul cu încă două săptămâni!
- Iar eu n-am să vă dau confirmarea și n-am să vă dau dreptul să amânați termenul; e o zi de sărbătoare națională stabilită prin Lege!
Așa am strigat eu, chiar mai tare decât el, făcându-l să devină deodată grav rugător:
-Domnule, vă rog să înțelegeți: tot prin Lege e stabilit că dacă nu anunțăm amânarea cu două săptămâni în termenul prevăzut, noi nu mai primim leafa!... Ce naiba?... Oameni suntem!... Dați-mi adresa, vă rog!...

...Cred că restul nu mai contează. Poate, cel mult, curiozitatea cititorului dacă, până la urmă  i-am dat adresa, sau confirmarea de primire.
Cum să nu i le dau când omul ăsta -  cu grad destul de mare și, pesemne, leafă pe măsură de la buget – mi-a oferit o asemenea conversație nu numai caracteristică, dar care poate deveni chiar simbolică pentru starea națiunii într-un asemenea sistem statal și cu o asemenea  morală guvernamentală?!
 
_____________






             STIMAȚI PARTENERI, COLABORATORI ȘI CONFRAȚI,

CELE CE AȚI CITIT MAI SUS CONSTITUIE UN CAPITOL DIN „CARTEA ALBĂ” A EXPERIENȚEI SOCIAL-POLITICE PE CARE AM AVUT-O ÎN PRIMUL AN AL ORGANIZĂRII UNOR MANIFESTĂRI PENTRU IMPUNEREA ÎN ȚARĂ ȘI ÎN LUME A SĂRBĂTORIRII ZILEI LIMBII ROMÂNE.
CONSIDERÂND-O, PÂNĂ LAURMĂ, O EXPERIENȚĂ FASTĂ, AM DORI CA, ALĂTURI, SĂ PUBLICĂM COMENTARII PRIMITE DE LA DUMNEAVOASTRĂ, PRIN CARE SĂ AJUNGEM A DEFRIȘA MAI BINE DRUMUL DE AFIRMARE A MANIFESTĂRILOR VIITOARE ȘI A ORICĂREI INIȚIATIVE DE INTERES NAȚIONAL.
VĂ AȘTEPTĂM OPINIILE LA ADRESA DE E-MAIL:
                                        leuc@upcmail.ro

 

 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971