Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
NU S-AR CUVENI O GREVĂ A GÂNDIRII? Se întreabă Liviu ANTONESEI
FARSE ALE GUVERNARILOR DE STÂNGA CU PLUSĂRI DIN PATRIMONIUL ROMÂNESC
DESPRE PERSONALITATEA LUI Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare II
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare III
Marian PETCU: “PHILOBIBLON” – CEA MAI MARE REVISTĂ DIN ROMÂNIA
Tiberiu COSOVAN: „BUCOVINA ÎNARIPATĂ” SE ÎNALŢĂ SPRE CER
Anca GOJA: TEATRUL ARARAT
Lucreţia BERZINTU -INTERVIU CU LUIZA CALA
SFERICITATEA ETERNĂ A GENIULUI, EMINESCU - Magdalena ALBU
IMAGINEA SATULUI ROMANESC IN CREATIA LITERARA DIN DIN VOIVODINA
CRITICUL DE POEZIE - UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? eseu de Al. Florin ŢENE
ACCESUL ELEVILOR LA MAREA LITERATURĂ - Prof. Carmen CĂTUNESCU
INTERVIU CU „UN MARE EVADAT” -SCRIITORUL AUSTRALIAN DE ORIGINE ROMÂNĂ, V. NICHOLS - George ROCA
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU - George ANCA:
Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab - Dan LUPESCU
Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H. îşi avea locul în centrul României de azi- Dr. Napoleon SĂVESCU
SEMNUL CRUCII - Adina Livia CHIRILA
NAŞTEREA FILMULUI, ARE EA O DATĂ CUNOSCUTĂ ? - Vlad LEU
Cum staţi cu inima? - Ionuţ CARAGEA
PAGINA A CINCEA

 LIMBA ROMÂNĂ ŞI CTITORIILE ISTORIEI

Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab

Stâlp de pridvor al ortodoxismului în Ţara Românească, Matei Basarab – născut la 9 aprilie 1580 şi  trecut la cer 19 aprilie 1654 -a preluat Domnia la vârsta plenarei sale maturităţi (52 de ani), după ce se călise, ca oştean şi viitor bărbat de stat, umăr la umăr cu fulgerul primei uniri a celor trei ţări române, Mihai Vodă Viteazul.
Împreună cu cei trei fraţi Buzeşti – Stroe, Radu şi Preda -, cu Baba Novac, Banul Mărăcine, Radu Şerban, Mârza şi Banul Mihalcea, Matei Basarab se afirmase ca o căpetenie extrem de riguroasă şi un sfetnic mereu inspirat, echilibrat, înţelept al lui Mihai Viteazul.
Deşi, ca mai totdeauna în istoria românilor, vremurile erau turburi şi agitate, maturul domnitor şi-a stabilit ţeluri precise, pe care le-a şi înfăptuit: consolidarea monarhiei feudale, cu consensul Stărilor (cărora le întăreşte rolul în stat), concordia internă, politica de conciliere între boierii autohtoni şi cei  împământeniţi.
Concomitent cu încurajarea industriei extractive, preluarea salinelor şi vămilor sub controlul statului (de la arendaşii levantini), recursul la tradiţiile medievale exprimat ferm şi clar, de la înscăunare, prin asocierea numelui său la dinastia Basarabilor, considerându-se nepot al domnitorului-filozof Neagoe Basarab, Matei  a generat şi patronat o veritabilă epocă de fervoare creştinească.
Această realitate este susţinută prin numărul impresionant de ctitorii voievodale şi boiereşti, ca şi prin trecerea la monahism a 140 de bărbaţi şi femei, dintre care 12 erau boieri sau soţii de boieri.
Matei Basarab a impulsionat vechiul stil arhitectonic muntenesc, cristalizat cu un veac înainte de domnia sa, acela al bisericilor cu pridvor pe arcade deschise pe faţada dinspre apus. Stau mărturie, în acest sens, de mai bine de trei veacuri şi jumătate, mânăstirile Arnota (1633-1636), din judeţul Vâlcea, Brâncoveni, satul natal al domnitorului, din Romanaţi, azi judeţul Olt,
ansamblu reîntemeiat şi fortificat de voievod la 1640, Negru Vodă din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, Sadova (Dolj), Strehaia, din Mehedinţi (1645).
În anul rezidirii Mânăstirii Strehaia, cu hramul Sf. Treime, ctitorie a Craioveştilor din secolul al XV-lea, cu ziduri impresionante de fortăreaţă strategică, a cărei unicitate e dată de orientarea altarului spre sud, Matei Basarab plănuia deja declanşarea lucrărilor de reconstrucţie a Bisericii Sf. Dumitru din Craiova.
Este vorba de cel mai vechi edificiu de cult din Cetatea Băniei şi a celui mai important monument medieval din Craiova, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, situat în parcul cu acelaşi nume, pe str. Matei Basarab, în proximitatea Casei Băniei – cea mai veche clădire laică din Capitala Olteniei, datând din 1699, pe temeliile unei construcţii de veac XV, clădită de Barbu Craiovescu, remodelată de Constantin Brâncoveanu şi la care, în decembrie 2008, s-au încheiat cele mai proaspete lucrări de reparaţii capitale, conservare şi restaurare.
Sf. Dumitru este înscris pe blazonul Craiovei, fiind patronul spiritual al acestui municipiu.
De-a lungul timpului, au fost exprimate opinii conform cărora prima bisericuţă construită aici, pe Dealul Mitropoliei din Craiova, din care, până în urmă cu câteva decenii, susura un izvor cu apă vie, ar fi fost înălţată în anul 1185, pe vremea fraţilor Petru şi Asan. După alte păreri, prim întemeietor ar fi fost Ioan al Cumanilor, la 1230, sau, mai aproape de noi, Mircea cel Bătrân.
Incontestabilă este realitatea că, dintotdeauna, istoria Craiovei – reşedinţa tribului geto-dac al Pelilor: Pelendava, încă din anii 400-350 înainte de Hristos, atestată documentar pe Tabula Peutingeriana, hartă din 225 după Hristos – s-a confundat cu istoria Bisericii Sf. Dumitru, în a cărei proprietate intra întreaga moşie a banilor olteni.
Menţionată în 1645 ca Biserica Domnească de Craiova, această ctitorie a lui Barbu Craiovescu apare în alte surse sub denumirea de Biserica Băneasa. Ea a fost rezidită de la fundaţie de Matei Basarab la 1651, după care s-a bucurat de succesive reparaţii făcute sub îngrijirea marelui armaş Petre Obedeanu (1690), de fiul acestuia, stolnicul Constantin Obedeanu (1724), când Teodosie, Andrei şi alţi renumiţi zugravi ai epocii o repictează în interior.
Ţinem să subliniem că, în opinia craiovenilor şi, în ansamblu, în aceea a tuturor oltenilor şi românilor, Biserica Domnească de Craiova, actuala Catedrală Sf. Dumitru, este încetăţenită ca opera Domnitorului azi comemorat, Matei Basarab. Acest fapt se datorează pisaniei din  1652, cu doi ani înainte de naşterea în cer, la 19 aprilie 1654, a credinciosului şi vestitului voievod.
Din 1765, Biserica Băneasa (adică a Banilor olteni) primeşte statutul de metoc al Episcopiei Râmnicului.
Actualul edificiu al Catedralei Mitropolitane Sf. Dumitru din Craiova a fost zidit în 1889, pe locul fostului lăcaş prăbuşit sub furia cutremurului din anul 1838.
Noua construcţie s-a bucurat de sprijinul direct al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, fiind ridicată după planurile şi sub atenta supraveghere a arhitectului francez Lecomte de Nouy. Reconstrucţia a demarat în data de 12 octombrie 1889, iar ceremonialul şi slujba religioasă a sfinţirii s-au consemnat la 16 octombrie 1893, sub păstorirea Episcopului Bartolomei al Râmnicului-Noul Severin.
Pictura murală, pe care o putem admira şi astăyi, în toată splendoarea sa bizantină, restaurată fiind în anii 2006-2008,  o datorăm francezilor Menpiot şi Bories, care au realizat-o în perioada 1907-1933. Biserica perpetuează planul suratelor premergătoare, în cruce grecească, având pridvor deschis, două turle pe pronaos şi o alta, cea mai înaltă, pe naos.
Cuceritoare - prin spiritul eclatant, armonia cromatică şi, nu în cele din urmă, prin tainicul fior pe care îl transmite - este Icoana Sfîntului Dumitru, realizată în mozaic veneţian, după care s-a executat o copie ce înnobilează somptuoasa sală de şedinţe a Consiliului Municipal şi a Primăriei Craiovei, operă a arhitectului Ion Mincu.
Dintre mărturiile care atestă continuitatea vieţii spirituale româneşti, a ortodoxismului pe aceste plaiuri de-o vârstă cu lumina, specialiştii evidenţiază odoarele de o valoare indubitabilă, printre care se remarcă un vas bizantin de secol XV.
Se cuvine să reliefăm că, în acea vreme, a prins contur o altă ipoteză conform căreia cel dintâi lăcaş de cult de aici a fost înălţat în veacurile al VIII-lea – al XI-lea, graţie vaselor de lut descoperite, în vechea fundaţie, la anul 1888, vase datate din primul mileniu după Hristos, dar şi datorită grosimii de excepţie a zidului.
O dovadă peremptorie a vechimii acelei biserici a constituit-o clopotniţa veche, edificată din cărămizi de pe vremea administraţiei romane în Oltenia, provenind din cetatea antică Pelendava.
Părerea după care, cum afirmam mai înainte, prima biserică a fost construită cel mai târziu în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân are ca temei stilul bizantin al arhitecturii acesteia, geamăn cu acela întâlnit la bisericile domneşti din Curtea de Argeş şi Târgovişte.  
De reţinut că, din anul 1939, Biserica Sf. Dumitru din Craiova devine Catedrală Mitropolitană. Ea adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah, alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana.
Inegalabilul istoric şi savant Nicolae Iorga aprecia că, pe lângă Biserica Sf. Dumitru din Craiova, a funcţionat cea mai veche şcoală din Oltenia - şcoală de preoţi şi dascăli.
Consacrat drept veritabil patron al bisericii noastre strămoşeşti, cel mai mare suveran-ctitor ortodox al neamului românesc, care a ridicat din temelie peste 30 de lăcaşuri de cult, la care se adaugă reîntemeierea multor altora – în ţară, unde, susţin specialiştii, l-a depăşit cu mult pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi la Muntele Athos, ca şi la sud de Dunăre, la Vidin şi Sistov -, Matei Basarab este domnitorul român care, în anul 1645, pe când reclădea Biserica Mânăstirii Strehaia, a plătit taxele pentru întregul Munte Athos.
Suntem datori cu o sfioasă plecăciune, în semn de recunoştinţă şi preţuire, acum, la 355 de ani de la trecerea sa în eternitate , faţă de Matei Basarab, cel ce a ostenit întru înlocuirea limbii slavone cu limba română, în viaţa religioasă, civilă şi oficială, a dat contemporanilor şi urmaşilor prima legislaţie scrisă: Pravila mică (tipărită în 1640, la Mânăstirea Govora), precum şi Îndreptarea legii (1652, Târgovişte), organizând o armată de 40.000 de oşteni, asumându-şi, totodată, rolul de iniţiator şi comandant general al Ligii antiotomane, constituită din Ţările Române, Polonia şi Rusia.


                               Dan LUPESCU

 Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H.

 îşi avea locul în centrul României de azi

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil.
Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:


        Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:


        Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:


        Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu! Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130). Şi ultima întrebare:


        Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?


        Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...


        Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?


        După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine
daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele… La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian!
De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?


        Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă... de fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"! Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!


        Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai  14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine?- se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?


        Herodot ne spune că, cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.


        "Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşanu şi asta schimbă totul. Deci, dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!" Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să
vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.


        Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe , locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în cartea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc.,
Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.


        Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam… Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la
Barnes&Noble Books, New York , "The History of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţiul Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!


        Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina vulgara", cu
alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele XIIXIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca
"Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de
note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: "de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?" Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...


        Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...


 Dr. Napoleon SĂVESCU

Fondator & Preşedinte al "Dacia Revival International Society" of New York

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971