Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL CINCI AL GRUPULUI DE REFLECŢIE PRIVIND DEMOCRAŢIA REALĂ
Un înscris al lui Ștefan cel Mare, valabil și pentru concetățenii de astăzi; Jaful retrocedărilor
Aurul și petrolul României- Eugen COJOCARU, Sorin Golea, Prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA,Corneliu Leu, DAN UNGUREANU, Elena MEDAR
Corneliu Leu în franceză, română și germană - o traducere de Gabriela Căluțiu Sonnenberg- Partea I
Corneliu Leu în franceză, română și germană - o traducere de Gabriela Căluțiu Sonnenberg- Partea I
Articole de: Marian BARBU, Constantin SCHIFIRNEȚ, Ioan LILĂ, Adrian BOTEZ, Paula ROMANESCU, Ioan Anton DATCU,Georgica MANOLE, IonuțCARAGEA Despre: Dan LUPESCU, Constantin TRANDAFIR, Ion PACHIA-TATOMIRESCU, George CORBU, Lucia OLARU-NENATI, Ileana-Lucia FLORAN, Bianca DAN - partea I
Articole de: Marian BARBU, Constantin SCHIFIRNEȚ, Ioan LILĂ, Adrian BOTEZ, Paula ROMANESCU, Ioan Anton DATCU,Georgica MANOLE, IonuțCARAGEA Despre: Dan LUPESCU, Constantin TRANDAFIR, Ion PACHIA-TATOMIRESCU, George CORBU, Lucia OLARU-NENATI, Ileana-Lucia FLORAN, Bianca DAN - partea II
Proză de Dorina ȘIȘU și versuri de Gabriela PACHIA, Adrian BOTEZ
Versuri de Cornel BĂLESCU, Stefan DUMITRESCU, Traian VASILCĂU
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
Din folclorul internetului - Partea II
Din folclorul internetului - Partea III
PAGINA A CINCEA

PROZĂ ȘI VERSURI

 

 DORINA SISU

                          
                          Rătăciri după culori
 
Mereu există o pricină a nenorocirii noastre. Căutăm subiecte pentru ca acțiunile să fie interesante, altfel nimeni nu e atras de ceea ce simți sau ai de dăruit.
˗ Nu te trezești?
Valuri de lumină se rostogolesc peste ochii mei. Gustul pământului îl simt mai tare în gură. Un vânt pe care îl cunosc se întinde peste fruntea mea. Îi simt sărutul. Rece. Îl simt pânâ la inimă. Și ea mă doare. Vântul mă pătrunde mai tare.
˗ Trebuie să mergi la piață. Hai, sus!
Să jupoi nevoia de crusta dulceagă a nesăbuinței. Ce fac? De ce număr zilele din șapte în șapte? Într-un gol împovărat de aripi, ochii nasc singurătăți. Fără formă. Fără suflet. Fără culoare. De ce nu formez propoziții mai lungi? M-ar obosi. Mi-aș închipui că aș citi în gând romane copleșitoare în descrieri nesfârșite ale omului sau ale războaielor duse de umanitate. Poate că aș rămâne mută sau poate că așteptarea nu ar mai fi o plictisitoare stare, ci un timp mort, prea degrabă trecut prin viață. Nu vises. Mă dau jos din pat și privesc în jurul meu. Aceeași durere de viață cuprinde toată ființa mea. Un plâns nebun mă cuprinde. Doar nu mă nasc!? De unde vine atâta puritate? Un Dumnezeu îmi stă în coaste. Îngeri de alb se dezbracă. Mai stau puțin în lumea voastră.
˗ Ești gata?
˗ Să ce?
˗ Să pleci.
˗ Abia mă pregătisem să rămân...
˗ Unde?
˗ Întrebarea nimerită era ”de ce”?
˗ Hai că mă zăpăcești și azi. Mereu faci așa când nu ai chef să ieși.
˗ Tu ești conștiința mea?
˗ Eu sunt tu, altfel nu te nășteam. Mișcă-te și cumpără vopsele.
˗ Nu-mi spune că pictezi!
˗ Nu. Îți spun că am nevoie de bani. Se înțelege, nu?
˗ O, da! Perfect.
Nevoi. Griji. Dorințe. Înșiruiri. Iubiri. Fericiri. Ce fac? Unde mă duc? De ce mă duc, ce sunt, îți șuieră în urechi și în sânge, cauți, cu disperarea ochilor, un ajutor. Speri să îl primești fără să fii judecat .
Să ne putem îngădui acceptarea propriilor neliniști trebuie să avem puterea recunoașterii prețului ei. Sufletul nu e călător, dar noi simțim cum se duce pentru câteva clipe. El ne duce faptele iar noi îndrăznim să ne judecăm mirați și triști. Apoi ne frângem în atitudini încercând să fim altfel. Oare de ce?
Cred că spiritualitatea nu se câștigă căutând în depărtare. Otrava se află oare în straturi profunde?
Otravă dulce să fie muza ce ne alintă prin cuvinte sufletul? Otravă dulce să fie dorința ori visul ce viață-i spunem, dar parcă prea se scurge printre degete a rugă? Otravă dulce să fie zborul care ne duce spre depărtări, doar a atinge un colț de cer, în numele iubirii? Artă e tot acest frumos care ne zâmbește în fiecare zi, iar noi îi spunem lumină. Poți să fii un suflet mare și fără să cauți pasiuni. Suntem obsedați să găsim defecte, dar niciodată nu le vindecăm pe ale noastre. Dai șanse zilelor să devină frumoase, dar te trezești că te răzbuni pe viață scormonind după fericire uitând să-ți trăiești prezentul. Suntem clasici și purtători de ambiții. Suntem căutătorii simplității, dar nu știm să fim simpli. Suntem judecători, dar uităm să ne judecăm. Ne scriem durerile pe stâncă pentru că nu știm să căutăm nisipul. Sprijinim plăcerile pe iluzii și privim uneori la noapte, privim la țipătul ei, ședem pierduți și slabi de parcă nimic nu ar mai exista după acel moment. Și poate că vom învăța să privim la fericirea de sub picioarele noastre.
˗ Ce culori preferați?
˗ În ulei, vă rog.
Realitatea a stat în rând cu mine. Nu i-am simțit respirația și m-am speriat atunci când ochii ei ciudați priveau ochii mei mirați. Am coborât înspre ceva nelămurit. Nelămurirea seamănă cu sufletul. E mereu în mișcare, plânge, râde, îi este sete de tine. Urmele de pământ s-au prins în păr. Pe cer plutesc nemărginiri. O cumpănă cântărește vieți și destine, apoi le vinde. Sufletul plutește între lumi, răsucește întunericul într-un zbucium și se face vis.


 
            Călcam pe urmele pașilor ei…
 
-Bre, tanti Florico, după șase ani, de când a murit nea Ion, tot mai ții negru, bre?
˗ Ţiu, da, țiu, că ce viață e asta pentru mine? Io nu mai vreau să trăiesc, dar uite că bunul Dumnezeu îmi dă zile pentru fetele astea trei.
Mama își aranja basmaua și băga sub ea firele de păr care îi mai ieșeau, albe, pe lângă ureche.
˗ Pe primele două le-ai dat la București, așa am auzit. Așa vorbește lumea de prin sat.
˗ Le-am dat, că sor-mea le ține. Io am rămas cu asta mică, și arătă cu mâna pe capul meu.
˗ Bre, de ce nu te măriți? Ţi-ar fi și la alde matale mai ușor.
˗ E-he, ce-mi trebuie mie măritat, fă Lenuță? Cine mă ia pă mine cu trei fete? Casă de-a doua nu e bună, am văzut io.
Punea mama mâna pe cap și iar își aranja basmaua și părul.
˗ Dă-mi, Lenuțo, doi metri din stofa asta neagră. Să merg la croitoreasă, să-mi facă o rochie.
˗ De șase ani, bre, de șase ani te îmbraci numai în negru. Tare mult l-ai mai iubit pă nenea Ionel.
˗ L-am iubit, da' uite că el nu m-a iubit pă mine.
˗ Cum, bre, nu?
˗ Păi, mă gândesc că dacă mă iubea, nu murea.
˗ Păi ce, a fost după el? Așa a vrut Dumnezeu.
˗ Așa o fi vrut. Ce știm noi? Suntem niște proști, nu știm nimic.
˗ Așa e, bre. Face un pol materialul.
˗ Na banii, Lenuță și dacă primești basmale din alea mari, să-mi oprești și mie.
˗ Da, bre, opresc. Săru'mâna!
Mama a îndesat stofa în punga cu pâine, m-a luat de mână și am plecat spre casă. În fața bisericii s-a oprit, și-a ascuns iar firele albe pe după ureche și a început să se închine. Mă închinam și eu trăgând cu coada ochiului la ea, să văd când se oprește. Îmi părea slabă și frumoasă.
˗ Doamne, Doamne, de ce Doamne mi-ai dat viața asta?
Lacrimi mari începuseră să-i curgă pe față și se opreau toate în colțurile gurii. Cu podul palmei le ștergea și suspina.
˗ Mamă, de ce plângi?
˗ Uite așa, mamă, plâng io...
˗ Nu mai plânge, mamă!
˗ De ce să nu plâng? Oi fi vreo fericită? Nu-s. Plâng până mor, să ajung lângă taică-tu.
˗ Şi eu? Eu unde mă duc?
S-a oprit din mers și m-a privit lung apoi. Parcă îi părea rău că a plâns iar și a vorbit cu păcat despre unele lucruri.
˗ Haide, mamă, acasă și-om vedea ce să facem.
˗ Pot să merg în spatele tău?
˗ Mergi.
Călcam pe urmele pașilor ei. Praful se adunase peste tot drumul. Nu mai plouase de mult și pământul crăpase pe câmp, doar în sat era fin și îmi plăcea să târăsc picioarele goale prin el. Atunci când priveam spre încolo, departe, spre uliţa de la marginea satului, unde locuiam, pământul părea că arde, că ridică flăcări de lumină sau că apa se înalță deasupra lui.
˗ Mamă, ce mâncăm? mi-e foame.
˗ Mămăligă cu cartofi prăjiți.
˗ Hm, e bun, abia aștept să mănânc!
˗ Săraca de tine, te bucuri la mămăligă cu cartofi...
˗ Dar e cea mai bună mâncare, mamă.
Şi iar a început să plângă, dar mai ușor parcă, să nu o aud, dar eu o auzeam și mă prefăceam că nu aud. Am început să cânt “Veronica, fată bună, Veronica, Veronica...”


 

 

 

 Gabriela PACHIA
Din volumul bilingv româno-englez: „Defiridizări -  Irrepressibles


 

 Înfăşurarea melcului în enigmele sale

După ce veţi citi acest sidefat volum
vă veţi simţi mult mai delfini, vă jur !
Între vorbiri, viaţa noastră devine mai reală.
Avem parte de steme, avem rostiri de smoală...
Jungla-şi roteşte ochii după voi, goniţi !
Fabulaţia strică tenul celor ghiftuiţi !
E-o direcţie mănoasă, în care n-aţi mai fost,
Dincolo de bordùrile palustre şi-al sutanei rost.
Veţi detecta, săbuiţi, hialuronice surâsuri
în blidul rotocolit al celor mai loiale pis-pisuri...
Şi visuri contondente, ale nopţilor crampe,
nevroze şi sieste născocite-n trampe,
insomnii albastre, ipocrite tăceri prismatice,
tatuaje import pe susurătoare iubiri astmatice...
Înscrisu-i rezistent la toane, nici nu conţine clor,
sentimentele-s prelung păstrate în congelator,
gândurile sunt de fildeş, şpanurile-s aurite,
fibulele şi-amnarele sunt măiestrit cioplite !
De vreţi antinomii, idei fără de herpes,
pocale de Xérès şi flamboaiant eres,
valerianele v-aşteaptă, slogane-s pentru toţi,
eternitatea-şi plimbă căţeii printre iloţi...
Dac-aţi trăit viaţa timid, în vârful degetelor,
strict necesară vă este rotunda pastilă de umor !
Dacă — din sfială — aţi încolţit în secol greşit,
primiţi abonament la Botox, negreşit !
Dac-aţi jucat în filmul mut al existenţei goale,
închipuiţi înfăşurarea melcului în enigmele sale !




Snail Spiralling Along Its Coiled Enigmas

After deciphering this most pearlescent volume
I eagerly swear, you’ll be dolphins in impeccable tune !
Between verbalisations, our lives egress as tangibles.
We relish precious crowns, we nurture viscid pitch crucibles...
The jungle revolves its eyes hounding you, take flight !
Tricksy fabulation wrecks the complexion of the gorged limelight !
It’s a fertile route, somewhere you’ve never been,
Beyond palustrine curbstones and the soutane’s scheme.
You’ll headily spot hyaluronic quirks and smirks
in the bulbous bowls of the most truehearted kitty-kitty shirks...
And blunt reveries, the nights’ vigorous cramps,
neuroses and siestas schemed by syrup-sodden tramps,
indigo insomnias, duplicitous, prismatic silences,
import tattoos on susurrous asthmatic inflorescences...
Chronicles are whimsyproof, no trace of chlorine,
the feelings in stock are lengthily frozen in aniline,
the thoughts are made of ivory, the splinters are gilded,
the fibulae, the flint stones are exquisitely carved and wielded !
Should you demand herpesfree ideas, crucial antinomies,
sacred goblets of Xérès and flamboyant heresies,
valerians are awaiting you, slogans sprout from zealots,
eternity walks his dogs amongst the forlorn helots...
Had you lived your life stealthily, as happiness on tiptoe,
the rounded humour pill is strictly mandatory to alleviate woe !
Had you germinated — out of bashfulness — in the wrong century,
you will receive free Botox wrinkle treatment — full-size luxury !
Had you acted in the silent film of your vain paradigmas,
wouldyoukindlyreadthe snail’sspiralling alongits coiledenigmas?

Lin — potrivit — în rafale

Lupt ca un copac,
înfrunt pale de vânt vorace,
lin — moderat — în rafale...
O, ce bicepşi lucioşi are competiţia... !
Ce stambă înflorată ţese cosmopolitismul... !
Câte diplome afişează arpegiile meritocraţiei... !
Câte blistere de strepsils cu miere
şi câtă gargară gregară cu muşeţel concentrat
înghite reclama globalizată
la fresh-parfumat detergent domestic... !
Rădăcinile mele fărămiţează
istoria de beton a blocului,
plăcile de minciună tectonică,
pestilenţiale hrube cu strunguri şi camere video,
galeriile finisate confort unu ale râmelor,
albumele generaţiilor de rogoz, genetic
malformate, polianele, moliblumele...
Rădăcinile mele conversează
cu lăcrămioarele existenţiale,
cu sistemul de drenare a clorofilei,
în dangătul cireşului dependent de freon,
după trădarea vânătă a prunului ciuntit...
Păpădiile şi stânjeneii ştiu
cât detest sughiţul aparatului de tuns iarba
şi laptele de var mumificâdu-mi gândurile,
cum zgârii tropotitul junglei asmuţite la etaj,
cum rup planurile de lecţie, cincinalele în derivă,
cum descos frazele de nisip, efemeridele şchioape,
cum scuip cloramina coroanelor savante,



Low — Moderate — Blustery

I battle like a tree,
I face down ravenous gusts of gritty winds,
low — moderate — blustery...
Oh, look at rivalry parading around its glossy biceps... !
What a flowery calico cosmopolitism can weave... !
So many diplomas spewed by the meritocracy arpeggios... !
So many blisters of strepsils honey & lemon lozenges
and so much gregarious chamomile tea gargle concentrate
swallowed by the globalised domestic fresh fragrance
powder laundry detergent ads... !
My roots crumble down
the ferroconcrete history of the block of flats,
the plates of tectonic lie, the pestilential basement
boxes teemed with lathes and video cameras,
the earthworms’ burrows — first class finishing —,
the family albums of the sedge generations, genetically
malformed, the pollyannas, the mollyblooms...
My roots chat with the existential lilies of the valley,
with the chlorophyll drainage system,
eavesdropping on the death toll
from the freon-addicted cherry tree,
after the violet-blue betrayal of the nipped plum...
The dandelions and the irises realise
how much I loathe the hiccup of the lawn mower
and the milk of lime which mummifies my thoughts,
how I scratch the jungle tramp instigated on the upper floors,
how I tear off the lesson plans, the five-year plans gone adrift,
how I unstitch the sand magniloquence, the limp ephemerides,
how I spit out the chloramine of punctilious overtopping crowns,



***
soponificarea ploii, foarfecele vecinului
gospodar desfigurându-mi iconul,
cum dezmembrez licenţiate ciori
şi viscol de lupi în formaţiune de luptă...
Peste cârtitoare vise gonflabile
mi-aştern mov de magnolie, metatextul livezii,
astronomia mierlelor, flautul bambusului,
imnul apei stelat-îmbobocite
şi vărateci greieri conştiincioşi,
cristalele uitării de mine, de tine, de sine...
Lupt ca un copac,
lin — moderat — în rafale,
dar nu voi fi scrin... !



***
the saponification of the rain, the garden shears
of my industrious neighbour, defacing my icon,
how I deracinate licentiated crows
and wolf blizzards, ready to besiege...
Over the grumbling inflatable dreams,
I branch out magnolia purple, the orchard metatext,
the astronomy of the blackbirds, the bamboo flute,
the starry hymn of the hexagonal budding water
and diligent, indefatigable summery crickets,
the crystals of my and your self-oblivion...
I battle like a tree,
low — moderate — blustery,
but I won’t deliver a chest of drawers... !

 

Pustnic pe-armura vieţii

... arborez flamuri de ne-ntinare peste secure,
gene jertfite depărtării, mustind chemare,
stol de-nţelepciune sfidând lanuri în transă,
voce de mag ne-nrobit de furtişagul sferelor,
suflu aureolat, magnetism nefisurat,
pisc peren pe prelata furnicilor,
calendare proptite-n trifoi de solstiţii,
biografie nemăsluită din fronda frunţii,
setea pietrei de râu scuipând vicleanul muşchi,
busuioc în ploaie de aur, octoinfinire,
nod marinăresc, tiparul vasului de lut,
flacăra romburilor concentrice, foşnitoare,
vişin zămislit în zile cotite,
creasta crăiţelor ştrengare pitite,
amfora rodirilor de ninsă câmpie,
cortina caldelor scene de la chindie,
arborez cedru, mesteacăn, brun mahon...
Când voi dezbrăca lichenii frigului,
când voi desfide clonţul poliglot al gândirii,
vă rămân arbore...



Hermit in Life’s Full Armour

... I flutter unblemished flying colours over the halberd,
eyelashes loyal to remoteness, nurturing challenge,
sapience flights, defiant of entranced cornfields,
a magus’s voice, unvanquished by the theft of spheres,
a haloed inspiration, unfissured magnetism,
a perennial peak on the ants’ tarpaulin,
calendars propping against solstitial golden clover,
a non-synthetic biography begotten in my brow’s rebellion,
the thirst of the river stone expectorating the sly moss,
sweet basil and Forsythia suspensa, octoinfinitudes,
a fisherman’s knot, the pattern of the clay pitcher,
the rustling blaze of the concentric rhombi,
sour cherry tree distilled in nefarious days,
the crests of sprightly marigold playing hide-and-seek,
the fruiting amphorae of the lavish fields,
curtains shading ardent scenes, advancing into sunset,
I flutter cedarwood, oak leaves, brown mahogany...
When I disrobe the lichens of coldness,
when I disobey the polyglot beak of cerebration,
I’ll march on arboriously...

Silfide segmente de dreaptă
Silfide segmente de dreaptă cu diplome
de absolvire în original şi copie legalizată,
tabulae rasae bântuite de sindromul struţului,
recolte de drobuşor postrevoluţionar
stau la plajă între cremocite, tromboze,
coxalgii, porumb fiert în apă cu sare,
CV-uri oleaginoase, cistite, baclavale,
rezervoare nudifere, rodiu, hamsii,
stafide-n ciocolată, vată pe băţ
şi libresse — avem toate mărimile —,
silex, surcele de-acadele,
frigărui pofta-n cui...
Metereze de şezlong ricoşează în rictus de nisip...
Caiafe de alge năvălesc să coloreze cearşafurile,
triunghiurile tetra, poliesterul cupelor,
rodomontada viselor, diademele de cânepă,
telegondolele pragmatice...
„Repede, repede ! Vara-i pe sfârşite !
Meduzele se vor ogoite, scoicile intuite,
spinii armurilor îmbăiaţi în lac fixativ,
vip-piv, vip-piv, vip-piv, piv !
Pentru saprofiţi şi saprofite,
mai mult aracet, aracet,
apă, linguriţe şi şerbet !”
Silfide segmente de dreaptă frâng
valuri în oceanul bisectoarelor
până când reginele ricinului subteran
îşi vor dezlănţui calamarii
în lungiş şi-n curmeziş...
 

 Sylphic Open Line Segments

Sylphic open line segments with Graduate
Diplomas — original and certified copies —,
tabulae rasae haunted by the ostrich fading syndrome,
crops of postrevolutionary dyer’s greenweed
sunbathe among phagolotioncytes, thromboses,
coxalgies, corn on the cob boiled in salted water,
oleaginous CVs, cystites, baklavas,
nudiferous reservoirs, rhodium, anchovies,
chocolate-coated raisins, candy floss
and libresse — all sizes and shapes in stock —,
silex, woodchip candies,
spit roasts — you can just whistle for it...
Crenellated chaise longues ricochet off the sand rictuses...
Rockweed beguilers dash to fresco the sheets,
the cotton triangles, the polyester cups,
the lustful rodomontades, the hempen diadems,
the pragmatic gondolas...
“Quick, quick ! Summer’s end is nearing !
Jellyfish await soothing, pearl oysters expect grasping,
the armour prickles cry for embalment in laque fixative,
vip-piv, vip-piv, vip-piv, piv !
For saprófitos and saprófitas
Fetch tacky Aracet, more Aracet,
water, dessert spoons, and sherbet !”
Sylphic open line segments violate
the waves in the ocean of bisectrices
until the queens of the subterranean ricin
unleash their Palma Christi calamars
far and wide...



Femeia-vid

Sagrada, Sadagura, Satyricon, Sicomor, Soroca, Soledad,
Femeia-ecou hohoteşte trilobit coroiat, amputat,
hârş-hârş în gri bemol, si-sol-fa fisurat,
Femeia-trenă căpuşeşte abisul cu oaze de-mprumut,
una mie, una ţie, una doi ani garanţie,
Saragossa, Sofocle, Sorbona, Sitka, Saturnalia, Soledad,
Femeia-plancton dansează sarabandă sastisită
mimetismului sterp de verb fără herb,
Femeia-Hi-Fi ţipă ionosilabe sigilate monocord, monocrom,
monolit, monopoly, monoram, monamuşcă,
Sancho, Saussure, Solidarnosti, Sumatra, Sucidava, Soledad,
Femeia-praşilă arde rugi de santal, pe tăvi nisipii,
siluriene, scrijelind dileme antediluviene,
Femeia-santinelă stufăreşte sindrofiile sinilii ale cârceilor,
himerelor, poligoanelor, aracilor, intruşilor,
Salmonella, Salpetru, Selfridges, Sumer, Solectron, Soledad,
Femeia-fitil trasează exploziile macilor, antenele
ciocârliilor, reciclează axoni, cortex de sequoia,
Femeia-oleandru ondulează rizoderme, cataleptice
văi de sorg, peroxid de hidrogen retrocedat,
Sanssouci, Saint-Saëns, Sacramento, Santa, Similac, Soledad,
Femeia-orbete rhesuscitează paradis suculent de hârtie,
lubrifiază neutrini, lambrisează pelerini,
Femeia-guvid avid rostuieşte nada peştilor, drepturile
guzganilor, strachinele limbariţei, sarcofagele,
Sartoris, Saqqara, Sanscrită, Suchardine, San Remo, Soledad,
Şi femeia-amanet, batal, caolin, daltă…, glosar, hematom...,
Şi femeia-leptospiroză, mangustă, nichel, ocru, profiterol...,



The Void-Woman

Sagrada, Sadagura, Satyricon, Sycamore, Soroca, Soledad,
The echo-woman guffaws — an aquiline, amputated trilobite —,
honk-honk in flat grey, a cleft si-sol-fa,
The train-woman stuffs the abyss with pinch oases,
one for you, one for me, one is two-year guarantee,
Saragossa, Sophocles, Sorbonne, Sitka, Saturnalia, Soledad,
The plankton-woman dances the granulated saraband
in barren mimesis of the heraldless verb,
The Hi-Fi-woman shrills ionosyllables, monochord, monochrome,
monolithic, monopoly, monoram, monabite-sealed,
Sancho, Saussure, Solidarność, Sumatra, Sucidava, Soledad,
The weeding-woman burns Santal pyres on sabulous
Silurian trays, scratching antediluvian dilemmas,
The sentry-woman plays reed pipes at the bluish feasts
of the cramps, chimaeras, polygons, vine-props, trespassers,
Salmonella, Saltpetre, Selfridges, Sumer, Solectron, Soledad,
The wick-woman traces the detonation of poppies,
the skylarks’ aerials, she recycles axons, sequoia cortex,
The oleander-woman meanders through rhizodermis, cataleptic
valleys of Sweet Sorghum, retroceded peroxide,
Sanssouci, Saint-Saëns, Sacramento, Santa, Similac, Soledad,
The mole rat-woman rhesuscitates the succulent paper paradise,
lubricates neutrinos, wainscots pilgrims,
The voracious black goby-woman calibrates the fish lure,
the rats’ privileges, the bowls of blabber, the sarcophagi,
Sartoris, Saqqara, Sanskrit, Suchardine, San Remo, Soledad,
And the ancillary, buoy, chisel, dandruff..., glossary,
haematoma...-woman,
And the kaolin, leptospirosis, mongoose, nickel, ochre,
Şi femeia-surogat, şuetă, travesti, ţeapă, urzică, vidrar...,
Şi femeia-a, b, c..., m, n, o..., x, y, z...,
Samaria, Shinto, Sulfamidă, Sensei, Sauron, Sakura, Sushi, Silepsă,
Shogun, Silon, Sodoma, Stricnină, Silvana, Spumotim, Solano,
Solenopsis, Sonotron, Sono Bugiarda, Sordello, Solaris,
Syringa, Styx, Severin, 7 Up, Sarmaţia, Solitaire,
Soseono, Suheyla, Sensodyne, Saprosan,
Supplex, Solventul, Strabo, Shiva,
Stromata, Shanghai, Selgros,
Serotonină, Solomonar,
Sarmisegetusa,
Soledad...
Şi câte şi mai câte...
profiterole...-woman,
And the surrogate, shamrock, treble, tzatziki, umbilicus,
vertex, wether...-woman,
And the a, b, c..., m, n, o..., x, y, z...-woman,
Samaria, Shinto, Sulfamide, Sensei, Sauron, Sakura, Sushi, Syllepsis,
Shogun, Silon, Sodom, Strychnine, Silvana, Spumotim, Solano,
Solenopsis, Sonotron, Sono Bugiarda, Sordello, Solaris,
Syringa, Styx, Severin, 7 Up, Sarmatia, Solitaire,
Soseono, Suheyla, Sensodyne, Saprosan,
Supplex, Solventul, Strabo, Shiva,
Stromata, Shanghai, Selgros,
Serotonin, Solomonars,
Sarmisegetusa,
Soledad…
And no end of things...



Borţoasă, spirala tăcerii...
Se rostogoleşte vidma pădurii în somnul raţiunii...
… ghem de ocară deşirată, odor şi căluş sieşi,
... nor de lăcuste fără cronicar, fără ISBN,
... fereastră cu giurgiuvele de sare pliantă,
... învălmăşeală de sori înghiontiţi, sudălmiţi,
... firav sfredel de-ntuneric sferic, proaspăt nituit,
... litanie pe linţoliu, linotipie pentru mandale,
... vălătuci de sacâz, cimilitură ciuntită,
... legiuni de vânt cu dale hexagonale şi hexine,
... pentade în ţăndări, crini debusolaţi,
... catarame boncăluind sub cizma-cucului,
... ocru flămând, clonţuri de fier, crotal şi crumpi,
... raclă cu mărăcini la brâu, onduleuri ghimpate,
... rocadă cu cruşin, aşchii de megastronţiu erectus,
... rotofeie roţi de scrum arhivate în Verdun,
... vicleim veros, double-click vegetarian...
Se rostogoleşte dublă spirala tăcerii,
rugineşte şira spinării, pocnesc crude crisalide,
rosinante de secară, ţâmpi de cactuşi,
hăulesc timpanele hoţilor de silabe,
ţâpureşte polizorul vesel, ţurăi, ţurăi, hăi !
Se-ncâlcesc lobii hiperbolelor, icrele nepăsării,
blazoane afumate, stampe acide, vişinate,
zvâcneşte rotund darea de seamă lunară, cu TVA...
Mirific şarpele casei miruieşte areopagul,
bolduieşte cercurile toate, cu ochean kundalin,
cu braţ de fân de Barcău, hribi şi porfire...
Atenţie, borţoasă spirală a tăcerii !
Cad cuvinte avane, afânate-n galaxie !
Avast ! Te-am pişcat iconoclast !



Expectant, the Spiral of Silence

The forest ghost swirls in reasonless lassitude...
...an ball unwinding prolix disgrace, its own gag and gem,
...a cloud of locusts and no chronicler, no ISBN,
...a windowpane draped with folding salt,
...a helter-skelter of jostling expletive suns,
...a newly-riveted, rickety drill of spherical darkness,
...a litany on the cerement, a linotype for mandalas,
...mastic rolls, a crippled riddle,
...legions of wind with hexagonal flagstones and hexines,
...pentacles dashed to smithereens, mesmerised lilies,
...buckles rattling under the lark’s heel,
...gluttonous ochre, iron beaks, crotalus and taters,
...a bramble-girdled coffin, barbed curls,
...a castling with buckthorn, splinters of megastrontium erectus,
...plumpish wheels of ashes, archived in Verdun meshes,
...a bubbling Bethlehem, a vegetarian double-click...
The expectant spiral of silence swirls in lassitude,
the backbone rusts, young chrysalises, chicken drumsticks,
Rocinantes of rye, cactus tubercles crack,
the tympana of the syllable predators resonate,
the cheerful grinder hollers ‘tzurăi, tzurăi, hăi’ !
The lobes of hyperboles, the spawn of indifference, fumed
blazons, acidulous prints, sour cherry brandy interpenetrate,
the monthly report with VAT throbs orbicularly...
The house serpent mirifically anoints the Areopagus,
renders all circles bold through kundalini spyglass,
armfuls of Barcău hay, edible boleti and porphyries...
Beware, expectant spiral of silence !
There fall direful words, loosed in galaxies !
Avast ! My pinch flaunts an iconoclast !

  

 

 

 
             
                                     Adrian BOTEZ

                                   
 

NEAMUL COLINDELOR

e-un neam ce se trezeşte în colinde
ciorchini de îngeri atârnaţi la uşi
cu puf de nea pe-oglindele sticlinde
ce-ascund ursitele ca palme în mănuşi

cât cântul încă nu ne-a părăsit
ci luminează-ne cărarea către crez
cuvine-se a ne spăla spăşit
chipu-ostenit de nopţi – în sfintele zăpezi

cuvine-se-a căta cărare înapoi
spre Tatăl de Lumină – iertător
să fim iar neamul care suntem noi

adeverit spre mântuirea tuturor
...primeşte-n prag – Părinte – al meu Duh
şi iscă-n stele cântu-mi de văzduh!
***

ŢARA ANA
                              închinată  lui Gheorghe Zamfir - 31 decembrie 2012

ca pe Cenuşăreasa-o vor pe Ţara Ana
sub spuză şi mizerii să-i îngroape
icoana-i de Ileană Cosânzeana -
de zor mormânt în bezne vor să-i sape

o ţară fără Nord e Ţara Ana
ţoapele şi mârlanii: importaţi păduchii
sub lălăieli soioase îi ascund toţi rana
rachiul prigonirii-i arde-ncet rărunchii

i-au smuls carpaţii şi-au târât-o
sleită în amurg de babiloane
nevertebrată sclavă şi-au dorit-o
s-aplaude tonţii iadul din betoane

o au zidit-o-n pâclă şi-n trădare
dar stearpă-i în baladă Ţara Ana:
va ţine-o vreme templul tău – Satana
pentru că – biet hoinar – Manole habar n-are

eşti  ştrenguită târfă-a tuturor
o hetairă – când tu eşti doar Trista:
dar peste golgote şi zid – pluteşte zbor
şi-n raiuri - Ana-i soră cu Precista!

...cum stăm noi răstigniţi de farisei
s-aude plânsul din zidire:
cu cât vom sângera mai mult înaltul stei
cu-atât scurta-vom drum spre fericire!

căci lacrimile Anei curg ca roua
mânia lor se suie-n pălălaie
topind piroane – lănţuirea-a doua
s-aeriseşte pân' la cânt de naie!

...o – Ţară Ană fără de noroc
s-apropie al Învierii sfânt soroc!
***

DAŢI JOS ODATĂ NAIBII UNIFORMELE ALEA

daţi jos odată naibii uniformele alea
albe şi negre – negre şi albe – ale
crimei – ziduri de temniţă ale
umanităţii şi
Neamurilor

Dumnezeu nu ne-a născut – în burţile
mamelor noastre – încovrigaţi de ură - învrăjbiţi precum
şerpii – nu ne-am trezit în
uter – încă de mormoloci - cu
arme de fier şi cu scutul în palme  – Dumnezeu nu ne-a
vrut piese pe o tablă – etern explozivă – de
şah – a
lumii fără puncte cardinale
mahmure - neroade

jupuiţi-i de piele pe popii care binecuvântează armele
de fier şi războaiele fierului – ardeţi-i de vii pe popii care – cu
înmărmuritoare neruşinare - Îl
aduc martor şi instigator la crimă pe
Neştiutorul de Rele - Nazarineanul
Cel Blând – Răstignitul Kabbalei

bateţi cu ţăruşi – precum în  cer aşa şi pre
pământ – puncte cardinale – la fiece
răspântie a limbilor şi dansurilor sacre şi
faptelor voastre de ilustre şi atât de vrednice în
bucuria cântărilor
Neamuri

nu Neamurile poartă
uniforme – nu Neamurile sunt
experte şi înrăite în
voracitatea deşănţată a şahului – entuziasta matematică-a dezbinării şi
crimei - ci lăcomia cea
ticăloasă – caracatiţa neîndestulării cu
Pâinea cea Sfântă: deasupra uniformelor se
lăfăie vampirii – iar uniformele nu-s decât
coaşca de sub care ei vampirii sug – fără vreo părtinire!
Doamne
fereşte! - invizibili pentru
slabii de înger şi minte – da
sug ei vampirii - cu ochi de cărbuni hipnotizându-şi
victima – sug horpăiesc până la măduvă şi
până la curmarea rebegitei suflări - vlaga şi cereasca iubire naivă
fermecătoare şi gureşă precum Parfumurile Grădinii Eden – zisă
în limba serafilor - HARDEAL - Patria
beatificaţilor elfi: Neamurile

daţi jos odată naibii uniformele alea
albe şi negre – negre şi albe – umblaţi
mai curând – în pielea goală: atunci abia veţi vedea cum
sar şi se iscă - prin porii pielii marmoreene – precum
spiriduşii scânteile – ideile
Geniile Neamurilor – giuvaierele
cuvintelor şi binefacerea faptelor – pitoreşti
minuni explodate feeric întru nestemată culoare şi
atât de armonioase în
diferenţa cântecelor – cele din
Dis-de-Dimineaţa Iubirii

să vă pogoare pe
trupuri duhuri şi suflete - Cămaşa de Lumină a Lui Hristos!

îmbrăcaţi-vă – tot anul – în
Crăciun – îmbrăţişaţi-vă – tot
anul – întru
Înviere

părăsiţi putoarea tranşeelor – şi – în urma voastră
năruiţi-le definitiv – sub viforoase straturi de
cântece şi păsări ale
paradisului şi flori

...şterge-ţi – rogu-te – sângele insidios prelins pe
maxilar: o să creadă lumea că ţi-am tăiat
beregata – pe când – de fapt – ţie ţi-a şovăit
de câteva ori – mâna la bărbierit

Dumnezeu nu ţi-a dat briciul – ci
iscusinţa de a nu-ţi împăduri întru coşmare
chipul ochii şi sufletul
***

LIGHIOANĂ CVASI-UMANĂ CONTEMPORANĂ

unii – privind tulburea baltă numită azi
lume    se tot întreabă cum există o
lighioană umană
contemporană: dar – dar!

înafară de a
exista – mai face oare
ceva?

cel mult – se poate ca
respirând – să se mai solidarizeze c-un
vânt...

arată uneori c-ar putea eventual fi
ceva – dar imediat se şi opreşte din
a arăta – nu cumva să se închege – printr-o
nedorită kabală - şi
să-nceapă-a se
păstra

...aşa că – decât să pierdem timpul
care deja s-a spânzurat de brazi – mai
bine să ne vedem – orbi
pe altădată – care e numele oricărui
azi
***

ÎNSINGURARE

prin bogătaşi şi târfe ai pus accente-n lume
nici moartea nu-Ţi dezice penibila scandare:
putea-a cadavru - straşnic - până şi-n seri de glume
înmormântarea însăşi devine depravare

nobleţea nefiinţei e decretată nulă
iar templul e o piaţă de vânzolire-a fierii
...n-am unde pune capul – visând la animulă
degeaba caut bezmetic un clopot al tăcerii

se zvârcolesc şi sfinţii – pierduţi de-aureole
se vestejesc pe ruguri mii flori cu-arse corole
...stejaru-ncearcă orga – prin crengile-nlunate

e gata să-nfieze – ori crucii s-aibă-şi frate:
doar muntele mai ştie – sub patrafir de umbre
să-mi ierte fericirea singurătăţii sumbre
***

POETUL

golit de-orice filosofie – caut
să-mi amintesc ceţos cum sună-un flaut
să dau – aşa - din întâmplare – peste
mistici vecini - culegători de creste

nu-s rob oglinzii şi nici serv ideii
cascadele de rouă mă îngroapă
şoptesc lui Iosif al Arimateii
să-mi scurgă în potir sânge şi apă

am plâns destul misterul Învierii
palmele-mi sunt străpunse amândouă
sub coastă simt înţepătura sfânt puterii

roşesc în picuri – la picioare-mi – ouă:
am dat Golgota-ntreagă pe-un poem
şi iar răsare stea la Bethlehem...
***





 MLAŞTINA

vă urăsc – cald întunecat legănat insondabil
placid ameninţător - cu
acea ură ferm nădăjduitoare a
MLAŞTINII – care ştie că toate cele ce se zvârcolesc
acum – şerpuind încolăcindu-se una pe
alta - năucitor
şuierând hulpave spre un
sus complet nedefinibil - aiuritor arzător frenetic
asasine – oribil lacome să horpăie – într-acolo
sus - măcar cu un
colţ de văzduh – cu o gură de
aer – măcar cu un colţ de
imaginar confort - mai mult decât
vecinii de butaforie de viaţă şi
monstruozitate turbată - savant disimulată de meştera
moarte - şerpuind încolăcindu-se una pe alta – unii pe alţii - toate şi
toţi - deasupra apelor colocviind surd-urlător-dinosaurian
torsul lor  tuturor contorsionat în dramatică imaginare de
viaţă funebră – toate toţi se vor întoarce – precum
aştrii explodaţi – din colcăială de cabotin foc - în
colcăială mizer
solid  genial infatuată de
uleioase bezne...

...da  - toţi avortonii cosmici
lansaţi - în somnul sleios al
MLAŞTINII – cu trâmbiţe vegetale putregăite şi
falsificate certificate de zombi - se vor
întoarce – smerite şi imens strivitor umilite – scufundându-se precum
giganţi neputincioşi faluşi - tot
în pântecul noroiului – tot în imperiul
fermentării misterioase a
morţii – ascunse
sub mrejele de ceaţă otrăvită ale
colcăielii sinistre – numită naiv sinucigaş
clocotitoare viaţă...

...vă urăsc pe toţi şi
pe toate - şi-mi pregătesc – meticulos
pentru şi către fiecare minţit smintit de
entuziasmele miasmelor beznei – minuţios
specios pregătesc tentacule ferm
funerare – atât de total
elocvent înşelătoare – întru
ULTIM DISCURSUL MLAŞTINII
***



NEFERICIŢILOR ZBURĂTORI
    
        în memoria colegei CARMEN LILIANA CIUBOTARIU, profesor la C. T. „Gh. Balş”-Adjud

tot mai mulţi – nefericiţii – zburători
de pe cruce cad pe ramii din grădină:
prunii de zăpadă-i troienesc în zori
strălucind mai sus ca vântul de lumină

v-aţi spălat obrajii de a lumii tină
ochii voştrii-albaştri – fără pic de vină
ne boltesc un cer uimind pe muritori:
gòlgota  - scuipaţii batjocoritori

se făcură-n slavă răsărit de flori
peste răni vădite - aripi de ninsori
vă închină îngerii: în prag de rai

e-ntâlnire blândă cu cântări de nai
şi cu lacrima din ochii Lui Hristos...
...n-aveţi a ferire: tot e-aici frumos!
***

UN DOS DE PALMĂ AL VIEŢII

în cele din urmă – nu
va fi bine – ci
chiar foarte prost – dar
asta e: se numeşte
viaţă

mai exact – un dos de palma al vieţii – luat peste
botul dinozaurului - care
începi nu să fii – ci
să ragi a fiinţă
***

BALADA LUI ROADE RAI CEL ROD DE RAI
                                                                  lui EUGEN EVU
roade rai cel rod de rai
îl cheamă serafi din plai
şi răspunde tot din nai
în amurgul de serai

nu te prinde om de scai
rimă munţilor nu ai
rămâi înger – rămâi crai
rigă cu raze-n alai

cine cântă şi descântă
inima-i rămâne frântă
dar pe frunte luna sfântă
cunună-i-i pe vânt şi vântă

cunună îl coronează
zi cu noapte îl veghează
sfânt cu sfânt rază cu rază
vis cu vis – frază cu frază

Hristos îi stă căpătâi
cu rouă şi cu tămâi
cuvântul Lui cel dintâi:
în Hristos s-a îmbrăcat
frate pe El l-a strigat
în lumină s-a lăuat...

...ţipă-n stele buhnă proastă
c-a murit fără nevastă
dar stelele îi fac horă
peste ceas şi peste oră

roagă-te la munte mare
roagă-te la depărtare
la Mumele tari şi rare
să se işte vânt de soare:
cheme-l cu nume de floare

pasăre şi cânt să-l cheme
comori purtate-n trireme
la-mpărăţii fără steme
la heruvii fără vreme

când se duce rod de rai
căci îl cheamă pod de plai
la lumină fără strai...
nu mai roade – ci e rai!
***
ÎNCEPUT DE LITANIE                                        

cu targa – din paradis
mă transportă vis cu vis:
spune doctorul cel mare
că-s bolnav de habar n-are

nu-s vârtej în marea mare
nu-s nici pâine – nu-s nici sare
nici peşteră-n Bethlehem:
sunt doar îngerescul ghem

mă dau cu sania-n gând
sclipind vin tot din curând
din curând şi din nimic
curge-albastru pic cu pic

...cu targa – din paradis
vorbă-n vorbă – scris în scris
sângerez pe cale-arìpi
scriu c-un deget – şi tu ţipi

ţipi în somn şi ţipi pe filă
sfinţi trezeşti din stih în milă
doar când să mor nu mă tem
se iţeşte şi-un poem

poem înflorit lăută
mătăsos mătase multă
cearcăn mucenic poem
şi ciorchine de îndemn

struguri de privighetoare
rămaşi vară de-astă soare
strugure-ascuns poloboc
tu îmi cânţi ca eu să joc...

...pe mal verde şi frumos
m-aşteaptă Domnul Hristos:
mă zoreşte şi mă-ntreabă
de ce-am luminat degeabă

nu-i răspund – ci lăcrimez
lăcrimat-am crez cu crez
...sunt senin şi nu mă miră
mâna-mi s-arcuieşte liră

degetele-s strune vii
ochii-mi s-au închis târzii
iar pe chipul meu de boală
începe lumina şcoală:

tremură serafi iubire
heruvii-şi şmotresc oştire
icoană după icoană
tronurile-arzând coroană

şi deasupra de lumini
stele sunt – dar nu şi vini
inorog  şi inoroagă
Maica Domnului se roagă...

abia-acum Domnul Hristos
domnul meu cel mai frumos
se-ndură de cântul meu
ucenic de dumnezeu

şi mutăm noi parte-n parte
lumile mult mai departe
mai departe cât lumină
doar lamura să rămână:

dor - izvor  - şi-o voce crină!

  

 

 

 

 Cornel BĂLESCU 
  

 PLECARE

E-o lavă de lumină în aer iar în mine
Materie stelară aş vrea să se răsfrângă,
Să se reverse calmul fântânilor prea pline,
Să piară-ntâia lege născută în oglindă.

Din galaxii pierdute un cântec mă străbate
Şi noaptea mă cuprinde într-un dintâi fior,
Credeam mai înainte că-i doar singurătate,
Dar stelele şi timpul le simt în trup, mă dor...

Nimic din ce-i aici nu cred că s-ar afla
În sunetele sacre care ajung la mine;
În spaţiile pure, de unde-i muzica
Nu e nici cer, nici ape, istorie sau bine.

Nici miturile sfinte, nici gândurile sacre
Nu vin acum ca-n mine adânc să se îngroape,
Fiorul nopţii-şi are în mine înţeles:
O curgere înceată şi pură-n Univers.


VECIE ŞI UITARE

Când clipele în timp mă-nsumă
Şi cresc tăcerile în mine
Mi-e sufletul ca o fântână
Vărsat în ciuturile pline.

În mine vin să soarbă harul
Învredniciri de lut sfinţit
Când în vecernie amnarul
Scapără aure-n zenit.

Mă scurg ca steaua în vecie,
Ca un vulcan vărsat în lavă,
Iar când se va sfârşi-n beţie
Aceast-agheasmă din otravă,

O să păşesc divin pe ape
Ca-n răsucirile de harpe,
Blestemul să mă facă şarpe
Sau un parfum divin pe clape

În nesfârşirea ce-mpresoară
Această măreţie sumbră
În care eu sunt o vioară
Căzută-n mine ca o umbră…


AXIS MUNDI (1)

Este-o noapte de-nceput de lume,
Ape trec cu fâşâit de şarpe,
Ard departe stele fără nume,
La-nceput de viaţă şi de moarte.

Curge-n mine-o lentă melodie,
Sunt atât de singur pe planetă…
Vreau să am în palmă galaxie,
Vreau să fiu copil călare pe cometă.

Simt cum urcă seva înspre ceruri,
Latr-un câine-amarnic a pustie,
Luna este ciobul spart de geruri,
Înţeleptul, o furnică în chilie.

Fără nume sunt şi fără mine
Cade clipa în nemărginiri să moară,
Curg lumini din stelele virgine,
Eu mă nasc pentru întâia oară…


AXIS MUNDI (2)

Catargul se leagănă-n mişcări şovăielnice,
Treptele urcă în slavă stăpânul,
Valul se sparge în unde concentrice,
Pământul trimite, cu sevele, vinul.

Istorii se nasc dintr-o mare gâlceavă
Pe aur cărat cu sârg în morminte,
Încă-i mai dăm lui Socrate otravă
Urlându-ne setea de sânge-n cuvinte…

Privim cu dispreţ spre cei care vin,
Ne place răspunsul aflat doar în doi,
De vină-i mereu acelaşi destin
Ce nu a putut să ne facă eroi.

Zace-n fiecare deşert câte-o treaptă,
De axa lumii se scarpină câinii,
Stă între urlete o vorbă-nţeleaptă,
Cântă-n altare litanii nebunii…


ÎN NUMELE CRUCII

Răstignit în tăcere la capătul lumii
Sângele curge sleit în nisip;
Ape duc spumele albe în funii,
Cuiele-n oase scrâşnesc ruginit…

Trec pescăruşi cu ţipăt lugubru,
Clipa cu viaţa odată s-a scurs,
Chinul măreşte retina şi urlu
Mirarea în mine că eu nu-s Isus…

Fanatică-i lumea ce crede-n religii
Şi arde firescul pe rugul încins;
Fiara zvâcneşte la atingerea fricii,
Omul-reptilă umil şi învins.

Sfârşit, îmi văd umbra căzută pe mal,
Vine un câine-nfiorat şi grăbit
Şi sângele-mi linge-n delirul carnal,
Muşcă din mine flămând şi scârbit…


ZBOR AGONIC

Agonic este sensul fiinţării în magia
Născută din teluric.Balanţa mă înclină
Să nu mai cer iertarea ci să trăiesc orgia
Când viaţa şi cu moartea în mine aglutină.

Voi aştepta şi astăzi minunea, ca să vină,
În răstigniri de raze, pe ochi întors de mort,
Iar când, tăcut ca piatra, mă vei găsi la cină,
O să-ţi arăt cum steaua se stinge în avort;

Tu vei păşi pe ape, la fel ca şi cum mina
Ascunde flăcări albe.Atras de-al ei focos,
Ţi se-ncleştează dinţii şi tremurându-ţi, mâna
O duci spre tâmplă palid şi fără de folos.

Cu şoapte-or să te cheme divinele miraje
În pârguirea sacră, creând implozii, iară,
Străfulgerări în noapte ca-n tragice melanje
Îţi vor străpunge trupul, fiinţa să îţi ceară

Şi, răsucit de zborul ce-o clipă te ridică,
Trăieşti dumnezeirea în vis ca pe-o durere,
Tu vei simţi în haos că, dac-ai fi furnică,
Nu ai cunoaşte visu-n delir, ci în tăcere…

 

 
PLÂNS COSMIC
             
Câinii lumii latr-a regăsire,
Ploi de stele cad ca într-un mit,
Mă cutremur în reamintire,
Fir de praf căzut în infinit ;

Sunt atât de mic în poarta vremii...
Călator în avatar stelar,
Când se strâng alene în vecernii
Clipele să moară-n secundar ;

Ne unesc poverile-n litanii,
Înălţăm o rugă stinsă-n hăuri,
Aruncaţi prin poartă înspre anii
Crucilor înalte pân’ la nouri ;

Fără să-nţelegem rostul lumii,
O străbatem orfic strop cu strop,
Suntem paşnic sfinţii ori nebunii
Ce mai cred în miticul Potop ;

Când latente aripi urcă-n vise
Umbra ce se naşte din pustiu,
Eu tresar pătruns şi pare-mi-se
Curg prin scânduri lacrimi din sicriu...


VREM DREPTATE

Vrem dreptate numai o secundă,
Din trăgaci şi până lângă zid,
Clipa neagră furia inundă,
Fantele tăcerii se deschid.

Scriu istorii clopote pe dungă,
Văi de oase şi tăceri, în vid,
Omul trece furişat pe lângă
Cel ce vede cu un ochi lucid.

De pustiu şi moarte, vor să plângă
Mamele, cu gestul lor timid,
Cei ucişi au cale foarte lungă
Din cavou în versul unui lied.

Vouă vi se pare că-i o rundă
Şi priviţi spre luptă pariind,
Ordonând istoriei s-ascundă
Sângele şi crima!Delirând!


PÂINE ŞI CIRC

Ascedem în ţara iluziei sterpe
Cu pasul pustiu, ca visul, răniţi,
Cu mâinile-ntinse spre pietrele fierte
Din zidul cetăţii de scaun.Priviţi!

Un clovn e numit în palat.Neofiţi
Ai vorbelor goale de sens în decrete
Dau calde lozinci spre gloatele bete
De pâinea şi circul din „Bine trăiţi!”.

Nici ceasul de rugă nu poate să cheme
Străinii să intre în temple.Striviţi,
De urletul show-lui dat în arene,
Se-aruncă-n demenţa orgiei vrăjiţi…                 

Cu forţa, prezentul istoria scrie,
În plen se votează noi legi de carton,
Plătim altă marcă:”Ales din Prostie”,
Trăim din pomană, sictir şi pardon…

Avem mari producţii de flori şi cucuie
Pastile, bancheri, alcool şi şotron
Şi poze cu ţara trimise la UE.
Justiţia-i oarbă.Căzută-n baston…


ÎNFIORARE

În tăcerea albă curge-un glas în sânge,
Ancestrale treceri între om şi lup;
Când e lună plină, haita-n cerc se strânge
Dansând colţii-n aer pâna când se rup

Pânzele tăcerii de pe-ntinderi arse
De Apocalipsa ce în vis începe,
Sus, la cetăţuie, triburile parşe
Urlă fantomatic, călărind otrepe.

A-nceput mareea, în fiinţe cântă
Dor de ducă orfic, ucigaş şi sumbru,
Iar fecioare goale delirând descântă
Mugurii de sfarcuri peste corn de zimbru.

Vraja serii urcă izbucniri de sevă
Înspre vechi nelinişti care cheamă-n rut,
Sburători sar ziduri cu parfum de Evă
Ce aşteaptă clipa cu un nod în gât.

Peste ape,reci, şerpi dansează-n smârcuri
Şuierând la lună peste dinţi, lucid;
Pruncii printre vise cheamă lapte-n sfârcuri
Iară cucuvele stau clipind pe zid...

Când cetatea doarme, circulă miasme,
Duhuri rătacite merg pe-acoperişe,
Peste neguri orbii îmblânzesc fantasme
Şi-n fiinţe, tainic, răul se furişe
  

 

 
 

 

 Ştefan DUMITRESCU

 
POEMELE MUNTELUI ÎNCĂRCAT DE DRAGOSTE

 
IMNUL UNEI INIMI

O inimă trece prin văzduh
cu o săgeată înfiptă în ea
în urma ei
dusă de vânt o haină
în urma acesteia
doi pantofi
la zece metri în urma lor
mânându-i din urmă
doua buze
atât doua buze
zâmbind


IISUS
(Anei Blandiana, cu recunoştinţă)

M-aş tot pierdea prin neguri şi lumine,
Căzând prin mine veşnic m-aş tot duce,
Eu răstignit pe Tine ca pe-o cruce,
Tu răstignit pe ţipătul din mine.
Te simt în mine ca melancolie,
Sfâşietoare, naltă, dureroasă,
Murmură dulce firea-mi de mătasă,
Un urlet sunt, înfipt în veşnicie!
N-afară şi-nlăuntrul lui răsfrânt,
Silabă sunt şi literă cu care,
Vorbeşti cu Tine. Naltă întrebare,
Ecou însângerat al unui gând .
M-aş tot pierdea prin neguri şi lumine,
Căzând prin mine veşnic m-aş tot duce,
Tu răstignit pe mine ca pe-o cruce.
Eu răstignit pe ţipătul din Tine!

 ÎN APUSUL ÎN CARE CHIPUL MEU

al cui e cântecul acesta alb în care
stau ca într-un abur aici pe muntele
suferinţei urcând din văile întinse
vai şi cântecul meu este un abur
păsările acestea care urcă veşnic
din adâncul timpului cu ramuri de mirt
înflorite în cioc mă privesc ca pe o statuie
apoi îşi reiau mersul greoi de pinguini
şi-n apusul în care chipul meu se
recompune îmi aud clipele căzând în mare
ca un nor de pulbere varul chipului se
mai aude coborând peste lume în mii de ani.


NU MAI SUNT FIINŢĂ!

E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă, sunt un fel,
De a fi patrie în lume!
De-a fi lumină într-un veac,
Asemeni erei pe pământ,
Materie ce clipoceşte,
Suflet în vânturi fluturând!
Un fel de vis, de imn ţipând,
De muzică sfâşietoare,
Aer şi cosmos înflorind,
În nebunia de-a fi floare!
E o lumină aici pe munte,
Curge ca fluviile anume,
Nu mai sunt fiinţă sunt un fel,
De a fi patrie în lume!



OH, CUM SE PRIVEAU EI ÎNFIORAŢI!
(Elogiul 3: Scriitoarei argentiniene Alina Diaconu, cu admiraţie)

Oh, cum se priveau ei înfioraţi!
Inima lui cântând
S-a transformat în ochi
Şi inima ei cântând
S-a transformat în ochi!
Oh, ca să se privească
Mii de ani mii de ani
Cei doi ochi imenşi
Din piepturile lor!
Şi buzele lui
s-au transformat în ochi
şi buzele ei
s-au transformat în ochi!
Oh, ca să se privească
mii de ani nesăţioşi
cei patru ochi imenşi
de pe faţa lor!
Oh, şi toate celulele trupului lui
Cântând în gura mare
Au început să se transforme în ochi
Au început să se transforme în ochi!
Oh, şi toate celulele trupului ei
Cântând în gura mare
Au început să se transforme în ochi
Au început să se transforme în ochi!
Ca să se privească nesăţioşi
Ca să se privească nesăţioşi
Miliarde de ani
Miliarde de ani
Toată eternitatea
Toată eternitatea!


TU TREBUIA SĂ FII A MEA, FEMEIE!

Tu trebuia să fii a mea femeie misterioasă şi bună
Dumnezeu mi te-a dăruit ca pe un altar
Din alte lumi se-aud ţipetele bâtlanilor, rar
Am fi mers mii de ani prin ninsori ţinându-ne de mână
Tu trebuia să fii a mea femeie subţire şi-naltă
Ar fi înflorit pădurile de atâta iubire
Dumnezeu ar fi venit pe ţărmi ca un mire
Şi te-ar fi zidit la-nceputul timpului Poartă
Tu trebuia să fi a mea femeie adâncă, strălucitoare
Aşa, se-nnoptează în istorie grav şi trist
În veci pe cruce va rămânea Christ
Şi tot universul, de tine, îngrozitor mă doare!


CU MÂINILE ÎNTINSE CĂTRE TINE

Tu eşti un mal al râului, al mării,
Eu blândul, malul celălalt.
Cu mâinile întinse către tine
Dinspre adânc înspre înalt.
Tu eşti corola crinului cântând,
Eu rădăcina lui din adâncimi
Şi astfel în tăcere şi în rugă,
Te port de la-nceputul timpului pe mâini.
Tu eşti aripa stângă a Condorului,
Pierdut în abisalele-nălţimi,
Eu sunt aripa cealălaltă a lui,
În ţipetele lui devenind mâini.


STRIGĂTUL LUI

Răspunde iubito când strig,
În curând se va face târziu,
Şi va fi un întuneric în lume
Că n-o să mai pot niciodată să viu!


IMNUL ADOLESCENTELOR

Şi adolescentele cum dormitează
ca ciutele pe fundul lumii
cu gâturile mai mândre decât ale girafelor
privind piscurile de gheaţă
ale dragostei
gândul lor este acolo sus
pe podişurile nesfârşite
ale preafericitelor culmi
unde efebii se întrec cu zeii
unde oraşele albe strălucesc
deasupra codrilor de uraniu
de unde muzici electrice
maiestuoase se prăval
şi cum stau aşa cu gâturile
întinse ca girafele înspre luminoasele înălţimi
deodată o emoţie cumplită
le transformă în stane de sticlă


TE VOI CĂUTA

Te voi căuta mereu, iubita mea
Eu fiind în firul ierbii tu într-o stea,
Simţi-voi cum ochiu-mi devine privire,
Cum fiinţa-mi se scurge către tine ţipător şi subţire,
Când după mii de ani voi ajunge în steaua ta
Te vei fi mutat demult într-un fulg de nea,
Îndurerat şi cântând voi porni din nou
Dar abia la sfârşitul timpului ne vom întâlni într-un ou.

 

 

 

 Traian VASILCĂU 
 


              Cîntec pentru dacii noştri
                    (variantă)


Dacii nu se dau pe bonuri, dacii noştri nu se vînd,
Nu-i mai prognozaţi în roluri astăzi, mîine  şi oricînd.
Dacii nu se dau valută, nici pe lei nu se mai dau,
Sunt o stirpe absolută, cum cîndva, demult erau.

Dacii nu-mblînzesc oraşe, ei numai în sate mor,
Cu trecut bolnav în oase,
încă mai au viitor.
Dacii merg spre niciodată, dacii plîng în nicăieri,
Să mai nască înc-odată ţara lor din zi de  ieri.

Dacii noştri-şi sorb tăria de din cronici şi mereu
Dau în leagăn România ca pe-un unic  Dumnezeu.
Înzadar voiţi a-i smulge, înzadar mitraliaţi,
Dacii nu pot fi nicicum  din ţara lor concediaţi.

Dacii nu se dau pe pîine, nici pe vin cu prea mult rost,
Dar sunt încă convertibili, precum pururea au fost,
Niciodată-n tron suspuşii şi nicicînd fiind barbari,
Dacii noştri sunt martirii libertăţii noastre mari.

Dacii nu se dau credite, pentru ei nici bănci n-avem,
Dacii noştri n-au probleme, ştiu, la sigur, că  suntem.
Dacii sunt doar dacii noştri şi numai astfel vor fi,
Visul lor 
și-acum  rămâne visul nostru-n orice zi.

O, doar ei ni-s grea valută, şi-s valuta cea mai grea,
Neam din loc să nu-i strămute pe sub nici  o altă stea.
De la daci să-nveţi trăirea, de la daci să-nveţi să mori.
Vai de ţara  ce nu-și are dacii ei nemuritori!


 
                                                          Actual
                                                                     
 
                                                        S-a destabilizat natura
                                                       Şi face mofturi ne-ncetat,
                                                      În oameni înfloreşte ura
                                                      Şi doar murim cu-adevărat.
 
                                                     Zadarnic rostuim cuvinte,
                                                    Care ne-njură,  rînd pe rînd.
                                                    Vai, chiar sinceritatea minte
                                                    Şi să fim oameni n-avem cînd.
 
                                                  
În orice om trăieşte-o brută,
                                                  Care se scaldă în plictis,
                                                 Orice iubire-i pe valută
                                                 Şi-orice surîs e interzis.
 
                                                 Să plîngem astăzi se mai poate,
                                               
Să plîngem pînă vor urca
                                                Spre ceruri Pruturile toate
                                               Şi Romania va-nvia.
                                                  
 
 
 
 
***
Cînd mă va vizita pustia,
Am să observ, bătrîn cocor,
Că n-am vecie să-ţi spun:  Zare,
N-am vreo tăcere să-ţi spun :   Nor.


Dacă-aş fi Dumnezeu ,  din lacrimi
Mi te-aş crea din nou să vii
Prin crîngul vieţii mele-apuse,
Ducînd în palme ciocîrlii.


Maică-a tristeţilor din mine,
Se lasă-n lucruri tot mai frig.
Să tac nu mai găsesc cuvinte
Şi n-am tăceri să te mai strig.
 
 
Un gînd pentru Mihai...
 
Mihai Viteazul n-o să-şi vîndă ţara,
 
El are-o ţară şi o cinste doar,
 Iisus a pus în el potir cu har
Şi-l cheamă-n cer să-i dea îmbrăţişarea.


Mihai Viteazul n-are cînd muri,
 Zidit în noi, trimite, să-l răzbune,
 
Statornicia propriului nume,
 Care minciunii nu s-o ploconi.

 Mihai Viteazul strigă-n ochii mei,
 Îi este strîmt, va evada din mine
 Să-şi caute oştenii sub coline,
 Cerul va fi ţesut cu nouri grei.

Jertfit de fraţii săi, c-aşa ni-i firea,
 Ieşind din umbra propriului mit,
 El îşi aşteaptă-n ceruri mîntuirea
Şi în românii care n-au murit!
 
Blestem actual
 
Foaie verde,  noroc n-are
Soarta mea ce-n van o port .
Ţara noastră-i de vînzare ,
Ţara noastră-i de export .
 
S-ar da primului ce are
Bani în pungă, vajnic lord,
Ca o ţară de vînzare,
Ca o ţară de export .
 
Ce n-aş da să fiu cel care
Cumpăra-o-aş de tot ?
Să nu fie de vînzare,
Să nu fie de export !
 
Ca să spuneţi  fiecare
Fiecărui lord netot:
" N-avem ţară de vînzare,
N-avem ţară de export ! "
                                
                                 
 
Mașina securității
 
Ce bine lucrează această maşină,
Lucrează-n prieteni,  colegi şi-n poeţi,
Doar ea nu va cere vreodată benzină,
Ci noi calomnii,  înscenări şi agenţi.
 
Încearcă şi spune-i că n-ai nici o vină
Şi n-o să lucrezi pentru ea---- te-a zdrobit.
Ce bine distruge această maşină,
Ocheşte fantastic,  nu e de greşit.
 
Dosarele-s  grele,   memoria-i plină
Cu-agenţi şi-i tot cauţi în vechi amintiri,
Ce misterioasă e-această maşină,
Loveşte din ziare,  din cărţi,  din priviri.
 
Popoare dispar,  zeu-n ceruri suspină,
Pămîntul de morţi este zilnic mai greu,
Dar nu rugineşte eterna maşină,
Striveşte destine,  surîde mereu.
 

 
 
În miresme îngropat

În zori o să ne-atace trandafirul,
Treziţi copiii,  spuneţi-le clar
Că a sosit minutul milenar
Să vă spălaţi pe suflete cu har
Şi să înapoiaţi,  golit,  potirul
Ce duce-n Dumnezeu la ora şapte.
Veniţi şi încărcaţi-vă-n priviri
Parfumuri dense amintind psaltiri
Scrise de fluturii ninşi pe cetate
La ora inefabilei jertfiri.

În zori o să ne-atace trandafirul,
Deja ţinteşte sufletu-mi stingher,
În focul lui m-arunc cu patrafirul
Cusut din fir de stea şi plătesc birul
De-a fi-n miresme îngropat ca-n Cer!
 
Psalmul zilei a șaptea
 
Am totul cît Te am pe Tine,  Doamne,
Şi n-am nimic dacă Te părăsesc.
Cîmpii de lumînări nesecerate
În ochi-mi duc şi tot Te preaslăvesc.

Nevrednic sînt de Tine însuţi,  Doamne,
Tăcerea mi-i mormînt,  pe care-l cresc,
Netrebnicul de mine-s o tînjire
La porţi de iad şi tot Te preaslăvesc.

Călugăr fără schit,  n-am vreo chilie
În inima-mi pentru vreun cînt ceresc.
În leagăn dau mereu tristeţea lunii,
Şi-am înfiat-o şi Te preaslăvesc.

În orice zi mă nasc şi mor întruna
Şi iar mă nasc să mor şi să-mplinesc
Condiţia neantului continuu
Pe care-l birui şi Te preaslăvesc!
 
 
 
***
Mama voia să fiu crîng de visare,
Prin care ceru-alunecă,  încet.
Dar într-o noapte---nostimă-ntîmplare---
Limba română m-a născut poet.

Tata visa sub ierbi în legănare
Să-i pot cosi tăcerea din brădet,

Dar,  lăcrimînd,  legitimă mirare,
Limba română m-a născut poet.

De-aceea-i sărut mîna și îi zic:
"Turlă a mea,  alunecînd din soare,
Fără de tine n-aș fi  fost nici boare,
Nici plop pe deal,  nici clopot,  nici nimic."
 
  
Dumnezeu la o cafea
 
De-o vecie viscolește
Cu luceferi,  nu cu nea.
Astă seară mă răpește
Dumnezeu la o cafea.

Obosit,  abia vorbește,
Turlă rară--vorba Sa.
Astă seară poposește
Dumnezeu la masa mea.

Taci mai bine,  Te-odihnește,
Sunt,  de vrei,  tăcerea Ta,
Astă seară cînd oprește
Ceru-ntreg la poarta mea.

Și-o să  pururi  viscolească
Pacea Lui inima mea,
De-o să crească,  să tot crească!,
Veșnicii în urma Sa.
 
 Cer de uitare
 
În ziua–n care se–aştepta zăpadă
Şi numai moartea–n arbori se–auzi,
Văzut–am o măicuţă stînd în stradă,
Căreia i–e ruşine a cerşi.



Cu mîinile ne-ntinse–a rugăciune,
Ea nu ştia că–n suveranul stat
Cerşitul a ajuns profesiune
Şi toţi o practică neîncetat.

Copil al dorului, cu ţara–n soare,
Apropiindu–mă,  i–am dat un leu,
Plîngea în ochii ei chiar Dumnezeu,
În mine ceru–nţelegeam că doare

Şi n–am mai auzit nici un cuvînt
Şi cerşetoarea ruşinată–n pripă
Cînd s–a plecat mi s–a părut o Clipă
Ce–şi ducea–n spate propriul mormînt.
     


Precuvîntare
 Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister,---
Numai boală de stingher,
Doamne!

Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvînt, rîzînd, plecăm,
Afară din noi te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!
 
 
Harfe-n răsărit
 
Ce frumos e Dumnezeu
Ce trăieşte-n jurul meu
Şi în mine.
El în lacrima-mi mereu
Îşi aşterne patul său
Şi-i e bine.

- Doamne, Doamne, cîntec viu
Tu mă ştii, eu nu te ştiu
Totdeauna.
Şi-mbrăcat cu linişte
Prin albastra crinişte
Zbori cu luna.

- Ce frumos eşti , Doamne, vai,
Ochi-ţi sunt peceţi de rai,
Psalmodie!
Şi cînd mi-atingi sufletul
Prin el uiţi cu umbletul
Harfe-o mie.

- Fără tine, dacă pleci,
Aş apune întru veci
Ca o steauă,
Dar tu vii în noaptea grea
Vîscolindu-mi inima
Cu-a ta neauă!

Ce frumos e Dumnezeu,
Locuind în jurul meu
Şi în mine,
Pîn’şi după ce voi fi
Dus în El pe biblii vii
De gherghine.

Iar atunci cu doruri mii
Din pridvorul inimii
Voi fi-n noapte
Preschimbat în turturea,
Dată-n scrînciob de o stea
Fără moarte.

 

 



 

 

 
Invizibilul măreţ
 
Ce-i invizibil e măreţ,
Să nu uiţi, doamnă Poezie,
Cin’te citeşte nu te ştie,
Cine te uită – n-are preţ,
Tot invizibilu-i măreţ...

Aşa şi tu, copil din verbe,
Fii anonim de vrei să fii
Aplaudat de ciocîrlii
Şi nu de feţele imberbe,
Care n-au loc în veşnicii.
 
 
***
Nu sunt sărac cît timp îl am pe Domnul,
Şi nici străin cînd mă-ntîlneşte-n Somnul,
Am toate stelele, rupte rubine
Din caravanseraiuri sibiline,
La hanul norilor vin să mă cînte
Cvintete de tăceri şi să-mi împlînte
În zgura inimii hanger de cîntec.
De el ca de Iisus să nu mă vindec.
 
 ***
Din naiuri cosmice se-aude
Izvorul liniştii curgînd.
Îndrăgostit cum nu e altul,
Cu lacrimi reci îţi bate-n geam.
Eu mi-am pus plete de zăpadă
Ca un bijutier de rînd
Şi rugi făcînd la Preaînaltul
Te chem în veci, – să nu te am.

Să vii cu Dumnezeu de mînă
În templul meu care te-aşteaptă,
Cupolele de cer atîrnă,
Viază-n mine umbra ta.
Bău-i din apa înserării
Ce avu gust de-avană soartă
Şi-acum, cînd cazi-n a mea privire
Izvoare sorb curgînd din stea.
 
 
 Psalmul apartenenţei la vecie
 
Părea nimic să nu-mi lipsească:
Aveam arginţii sub picior
Şi din podgoria domnească
Horea nectarul în ulcior.

Eram ferice ca un rege,
Aveam crăii în orice burg,
Iluzia-mi era pereche,
Păcatul lumii – Demiurg.

Ochii nutreau potire pline
Cu desfătări de umbre reci
Şi-n mine cărţile divine
Dormeau noptatec somn de veci.

Părea nimic să nu-mi lipsească:
Nimic din pohtele lumeşti,
Deşi eram un fir de iască
Plutind la curţi împărăteşti.

Şi-acum, cînd port Christos în mine,
Nimic nu am din ce aveam:
Nici avuţii, nici conturi pline
Şi, totuşi, cînt cum nu visam!

Şi-s voievod scris de misterul
Îmbrăţişării lui Iisus
Şi sunt cît sunt una cu cerul
Şi nu-i crăie mai presus.

 
***
Sunt angajat de zbor să-i fiu cădere,
Sunt angajat căderii să-i fiu zbor.
M-a subjugat cuvîntul cu tăcere
Să fiu pe veci tăcerea tuturor.

O deznădejde inima îmi cere,
Culeg lumina dintr-o psalmodie,
Pierdut-am cheia de la veşnicie
Şi n-am acces la nici o stea tîrzie.

Cu ochii dragostei privescu-mi lumea,
Vreau visul să-mblînzesc şi nu mai pot
Decît să strig că moartea suie culmea
De după care-nvie neamul tot.
 

 

Psalm îngînat


Doamne, numa-n Tine mă încred,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint,
Pierde-m-aş, da-n ceruri nu mă pierd,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint.

Viscoli-m-aş floare pe crăii,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint,
Pot să-nviu, în mine dacă-nvii,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint.

Şi-ntr-o zi cînd mă vei săruta,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint,
Floare-oi răsări pe rana Ta,
Oamenii sunt neadevăraţi şi mint.
 
 
Psalm înflorit
                   Pentru Flaviu-Lucian
Îngerul Tău, Doamne,
C-o mînă sub cap
Doarme pe pămînt.
Ca o floare a raiului,
În odăjdii de sfînt,
Te caută cu aripile
Încrucişate la piept
Şi, găsindu-Te,
Falnic visează.
Îngerul Tău, Doamne,
Lucindă rază,
În braţe-ntîrziate de iarbă
A poposit.
Vecia în mine lucrează.
Simt c-ajunge-oi un psalm fără seamăn
În cîmpia iubirii de Tine-nflorit.
 

 Poemul nostru
 
 Noi n–am vîndut lumina, deşi ni s–a propus
 Un continent de beznă şi–un milion de lauri,
Prin noi şi–acum aleargă nesubjugaţii tauri
 Ducînd lumina–n coarne, zburînd peste coclauri
 De amintiri spre cerul de–un gînd barbar răpus.

 
Noi n–am fost fii tăcerii, chiar dacă viaţa toată
 Ne–a fost trasă pe sfoară şi sufletul — pe roată.
 
 Nins de Cuvinte
                              Pentru Grigore Vieru
Vîntul coseşte zarea de otavă,
Dar în privirea lui foşnesc cocori
Ducînd pe-aripi istoria bolnavă,
Eternitatea-n voi culege flori.
O, el e-un crin pe care-l scapă cerul
Rugîndu-ne să i-l întoarcem cînt.
Deschideţi geamul, a-nflorit Vieru,
Frumos ca un poem doinit de vînt.

 Din cer se-abate-o mare de lumină,
 
Zăpada ei începe-a nămeţi
Lumea care-a plecat ca o străină
Sub lutul ce învaţă-a ne rosti.

 Arhanghel peste timp va fi izvorul
Prin mănăstiri de iarbă-ngenunchind,
 Cuvintele, chemîndu-şi ziditorul
Cu braţele la cer, se acuprind.

Nici o durere nu le mai încîntă,
 
E-o fericire-n zei, iar în copii
Porţi nalte se deschid şi-atunci cuvîntă
 Poetul-crin cu glas de veşnicii.

 El printre arbori umblă ca un domn,
 În ei îi ţes mantale lungi lăstunii
Şi-n ochii ce par lacuri de nesomn
 Cîntă bătrînul cer la harfa lunii.

Un freamăt de luceferi e în toi,
Un zvon de îngeri îi răsare-n cale,
 Poveştile în el cresc taine noi
Şi-n vis surîd, uitate de-orice jale.

De-acum va fi să fie numai cînt
Şi mîine-n zori, trezind oarbe morminte,
 La braţ mergînd, pămînt lîngă pămînt,
 Ne-om duce-n templul său nins de cuvinte.
 
 
Revolverul înflorit
(simfopoem)
Măria Sa, Vahtang fără pereche,
Rîvnea să moară ca un voievod,
Şi cu veleităţi de post-Irod
Visa cu el şi cerul lumii veche
Să-l ducă în mormîntu-i de nerod.

În ziua lui de naştere în moarte
Măria Sa, Vahtang, s-a bărbierit,
Şi-a luat linţoliul de majestate,
Şi-a aprins pipa cu un gest grăbit,
Şi-a potrivit peruca în oglindă,
S-a dat pe chip cu de Bizanţ parfum
Şi, bîndu-şi din coniac, porni să-şi prindă
Ţeava de ochi, de inimă, de limbă
Şi hohotea-n castel ca un nebun.

Şi dintr-odată s-a oprit şi...trase.
Se zgudui împărăţia grea,
Dar cerul nu căzu, căci el, Christoase,
Ţintise bolta din privirea sa.

Şi-o mierlă-n zori de zi cînd se ivise
La geamul lui, pe loc a-nmărmurit:
Cerul era întreg,  el nu-l ucise.

Şi-n mînurile-i ascunzînd  misterul,
Cînd a luat, mirată, revolverul,
Acesta, Doamne, era înflorit!
 
 
Alt psalm cu mama
 
 
Îţi tace sufletul,  parcă-ar zăcea
În rochia de iarbă-nmormîntat.
La templul lui, biet rob îngenuncheat,
Am poposit să-i spun că voi pleca.

Trăsura Domnului nu e departe,
Iar tu, ca să nu-mi mai pot fi străin,
Eşti candelabrul dintre Zi şi Noapte
Şi eu,  de-atîta Cer,  flaut devin!
 
 Diamantul binecuvîntării
 
Îmi amintesc de maica mea
Cum sta-n genunchi şi se ruga
Şi ceru-n faţa-i cobora
Să nu se roage singurea.

Şi-n clipa cînd se ridica,
Cerul la loc se înălţa,
Iar lacrima pe faţa sa
Ca diamantul strălucea,

Şi de smerenii mîna-mi grea
Binecuvîntu-i culegea.

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971