Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
CE MAI ÎNSEAMNĂ, AZI, SĂ FII „PREŞEDINTE”, RESPECTIV „CETĂŢEAN” AL ROMÂNIEI...?! de Adrian Botez
FONDATORUL „STRATFOR” despre ROMÂNIA, interviu cu George Friedman
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) şi „salvarea” Noii Ordini Mondiale
Două articole despre Roşia Montană de Dr. Gh Funar şi Ion Longin Popescu
Un parlamentar român despre şeful delegaţiei FMI pentru România
Articol Eugen Evu
În loc de concluzii: Opinii din noua generaţie
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu,Viorel Roman, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea I
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea II
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea III
Secretele din Bucegi” – un documentar al sitului „Colecţionarul”
Traducerile în franceză ale lui Constantin Frosin, din versuri de: - Vasile Voiculescu - Ion Pillat - Marin Sorescu - Ileana Malancioiu - Nicolae Labiş - Magda Isanos - Stefan Augustin Doinaş
DIMITRIE GRAMA - Poezia ca (un) ritual de depoetizare
Recenzii şi prezentări de Adrian Botez, Al.FlorinŢene, Dan Lupescu, Melania Cuc, Eugen Dorceascu - Despre Eugen Evu, Stefan Doru Dancuş, Melania Cuc, Mihai Marcu, Aurel Petrescu, Ion Barb, Slavomir Almăjan, Valentina Becart - partea I
Partea II
partea III
- partea IV
Cu prilejul apariţiei seriei complete in trei volume difuzate de librăria electronică www.corectbooks.com
partea II
partea III
partea IV
partea V
Păstorel Teodoreanu pe internet
partea II
Parodii literare sau parodia guvernării rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
partea II
partea III
Consideraţiuni în proză din folclorul internetului
partea IV
From The London Times: A Well - Planned Retirement UN PERFECT EXEMPLU DE DESCENTRALIZARE
PAGINA A CINCEA

CORNELIU LEU PREZINTĂ ÎN TRILOGIE GURA LEULUI

CU ÎNCĂ O PROASPĂTĂ PREFAŢĂ  A AUTORULUI
PREZENTĂM EXTRASE DIN CELE TREI VOLUME APĂRULE PE SITE-UL www.corectbooks.com  CHIAR ÎN ACESTE ZILE,
CA O ÎMPLINIRE A TRILOGIEI REZULTATE
DIN CEI 18 ANI AI APARIŢIEI SĂPTĂMÂNALE A CUNOSCUTEI RUBRICI

 

                                          “ÎN GURA LEULUI” în trei volume
                           şi al patrulea ca audiobook


Iarna aceasta, prin marea surpriză culturală pe care ne-a făcut-o… (nu vă amăgiţi, români şi nu speraţi că ar fi vorba de vreo oficialitate, de Guvern, de Ministerul Culturii, de Instituţiile culturale centrale, sau Comisiile culturale ale Consiliilor judeţene – şi nici măcar de a-tot-reprezentativele Comisii de Cultură ale Camerei sau Senatului; nu vă amăgiţi cu aşa ceva!)… aşadar, prin marea surpriză pe care ne-a făcut-o un act cult de iniţiativă particulară – şi anume demersul lui Sorin Roşca Stănescu de a atrage participări pentru întemeierea unui imperiu virtual (care se şi numeşte “Virtual”)  în media românească şi pentru aplecarea acestei medii dinspre tabloidul precar spre actul aprofundării culturale a ştiinţelor comunicării digitale, prin această rafinată şi costisitoare surpriză – repet, ca să-mi trag sufletul faţă de lungimea frazei, frază dificultoasă care mă tot obligă la virgule – mi-am găsit şi eu cadrul pentru a publica în întregime, spre citire şi auzire deocamdată, răcnetele cu inflexiuni de amuzament cu care-mi tot provoc citorii, spectatorii şi ascultătorii de vreo douăzeci de ani prin încercările de glumă din “Gura leului”.
    Şi, fiindcă am trecut de prima frază în care ai multe de spus şi simţi că nu se mai termină, o pot zice acum pe scurt: Pe cititori, spectatori şi ascultători i-am provocat; dar pe politicieni i-am deranjat de vreme ce de atâţia şi atâţia ani mi-au tot pus beţe-n roate!
    Aşa se face că, încă de la apariţia primelor două volume, în 2004, subtitlul acestei culegeri din rubricile mele prezentate la Radio, tipăririte-n ziare, interpretate în spectacole tv cu public, a fost:  

Cronica politica a anilor 1992 - 2004,
                            sau
o duzină de ani trăgând căruţa cu paiaţe
căreia unii tot încearcă să-i înţepe pneurile,
 să-i rupă roţile, să-i deturneze oiştea,
doar-doar s-o răsturna menajeria,
doar-doar s-o închide Gura Leului

    Care cronică politică acum s-a amplificat, devenind  „a anilor 1992 - 2010” şi reprezentând nu o duzină, ci „optsprezece ani trăgând căruţa cu paiaţe…”. Aşadar şi mai multe „înţepături, lovituri, deturnări, răsturnări… doar doar s-o închide Gura Leului” până la, slavă Domnului, această apariţie integrală  la „CORECTBOOKS” care o ţine deschisă.
    Cu toate că ea, în mod declarat personal, s-a închis; veţi vedea domniile voastre din ce motive citind cele de mai jos.
    … O pornisem atât de frumos, atât de entuziast! Exulta marea sală de concerte a Radiodifuziunii, ori sălile de teatru unde realizam emisiuni cu public real, plătitor de bilete, nu grupuri de figuranţi aduşi în decorul de studio să aplaude. Autor, compozitor, regizori, actori, producători ne simţeam în echipă, amplificam textul, procedam la improvizaţii, la actualizări ad-hoc şi adresări directe către unele personaje care se conturau între timp pe firmamentul politic. Simţeam încă bucuria descătuşării de cenzură care ne stimula creativitatea şi spontaneitatea fără a fi atenţi nici măcar la gratuitatea unor glume cu care ne copilăream în bucuria de a fi veseli de atâta libertate. Libertate şi pe scândura scenei şi în eterul undelor şi în faţa spectatorilor, ascultătorilor şi telespectatorilor la fel de veseli ca şi noi de atâta libertate, chiar dacă înjurătura la adresa conducătorilor ţinea şi de foame!
    Un asemenea context îl evocam când prefaţam prima ediţie a acestor cărţi prin descrierea proiectului lor de început entuziast:
„…Cartea va începe cu toată vesela nebunie libertină a "Cabaretului politic", de la care am pornit şi îşi va structura apoi capitolele pe anii în cadrul cărora rubrica şi-a dus lupta de supravieţuire… Mai pot preciza că, poate, ăsta a fost modul meu de a ţine un jurnal, sau nărăvirea de la cronicari de-a consemna pe scurtătură… Voi face trimitere la volumul meu "Amintiri din Casa Scriitorilor" unde povestesc cum am lansat butada cu "Nicule, mai e state ?" şi voi relata în continuare cum am compus versurile de marş triumfal: "Condu-ne bunule părinte,/ Condu-ne bun conducător/ Condu-ne buna lui soţie/ Condu-ne bune Nicuşor!" şi altele, pe care le lansam la poker sau pe plaja de la Neptun unde, amestecându-ne mai mulţi, eram mai greu identificabili. Dar şi cum, deodată ne-am simţit liberi, fără teama de a fi identificabili sau nu. Iar acea lume a comedienilor, care n-au mamă - n-au tată în materie de umor, şi-a dat drumul vocaţiei cu  toate pânzele sus … »

Aşa s-a creat, s-a desfăşurat şi s-a coagulat în jurul pastilelor ironice pe care le lansasem în încercări de a face reviste tipărite şi emisiuni radio încă din 1990, spectacolul cu mult public în sală şi larg difuzat în eter. Acesta a fost:


CABARETUL POLITIC
                  SAU
PERIOADA ROMANTICĂ
adică
putem dramatiza
pe refren de romanţă:
„Naiv-romantic eram eu,
 Dar mă veghea din umbră guvernarea!...”

    O să vedeţi mai încolo cum  veghea guvernarea şi pe unde mi se puneau „strâmbele”; că nici eu  n-am văzut chiar imediat.  Şi asta pentru că am avut o perioadă de timp – acum îi mulţumesc lui Dumnezeu constatând că n-a fost prea scrurtă –  am avut vânt bun la pupa. Aşa că, atunci când încheiam primul volum al acestei aventuri, mai fluturam încă sigur de mine motto-ul pe care îl pusesem încă din finalul primului spectacol :

Motto finale:
Îmi spune un amic din opoziţie:
                Ai umor; îmi place! Îmi place cum tragi în guvern!...
Iar eu îi răspund:
Vino mata la guvernare şi-o să vezi ce umor mai am!

    Şi, ce credeţi? Ştrengarii mei, cei care se dădeau în vânt după bilete de favoare  iar, când începea să fie anunţat un nou spectacol telefonau de mama focului cerând ca de data asta să le dăm mai multe, fiindcă au mulţi partizani care vor să vină şi să aplaude când înjurăm guvernul Văcăroiu… Ştrengarii mei care se amuzau teribil când eu urcam pe scenă şi mă uitam în jos, căutând ceva în fosă  şi printre picioarele din primele rânduri de scaune, punându-l pe Bibanu să se ţină după mine suspicios şi să mă întrebe insinuant ce caut, ca să-i răspund: „am citit o inscripţie cu Jos Iliescu şi-l caut acolo jos pe preşedinte”… Ştrengarii ăştia ai mei care mă încurajau aşa cum spuneam mai înainte, au ajuns la guvernare!… Adică, au dat curs invitaţiei mele cu „Vino mata la guvernare…”.
    Ce au făcut de prima dată în ceea ce mă priveşte, e limpede: După ce au auzit refrenul cu „În zadar am votat cheia / Dacă starea-i tot aceea!”, au blocat, au stopat, au sufocat, au desfiinţat Cabaretul politic. Fără ruşine, ca-n deplină dictatură. Ceva mai umană, e drept, fiindcă vreme de vreo şase luni mi-au dat un fel de jumătate de normă ca să scriu texte care se duceau la aprobat şi dispăreau, de vreme ce tot „nu mai erau bani” pentru spectacol. Până când m-au eliminat de tot, un preşedinte – director general clientelar politic făcându-mi şi onoarea de a scoate, împreună cu fotografiile lui Horia Furtună, Tudor Muşatescu, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Balaci, Octav Pancu-Iaşi, Virgil Stoenescu, Dinu Săraru, Mircea Sântimbreanu, Dionisie Şincan, etc. şi poza mea din expoziţia permanentă a scriitorilor care au navigat pe unde herziene.
    Cam din acel moment, aşa cum am consemnat în proiectul-prefaţă la prima ediţie, am început să caut „azil politic” la diverse publicaţii. Dar n-am avut stabilitate decât la cele editate de mine; în rest, devenind incomod după câteva săptămâni, începând a fi cenzurat după câteva luni iar, în materie de ani m-a găzduit un singur ziar, câtă vreme patronul lui a fost în opoziţie. După nişte noi alegeri a ajuns consilier la Cotroceni şi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă anunţe că nu mai are loc pentru „Gura leului”. Atunci mi-am dat seama de toată naivitatea mea de a mă considera cu mândrie un independent (candidasem şi pe liste electorale ca independent, chiar dacă o dată am pierdut, chiar la Giurgiu, în faţa candidatului UDMR,  care m-a uimit de câte voturi i-au venit pe Dunăre, în vreme ce eu mă bazam numai pe ţăranii din Oinacu, Zădăriciu, Gogoşari, Cucuruzu, Fălăştoaca, Popa Nae…) şi am ajuns la luciditatea de a răspunde la întrebarea „Ce orientare politică am?” că, trăind în România şi cu politicienii de aici, sunt şi voi rămâne „de orientare antiguvernamental”.
    Abia cu o asemenea luciditate câştigată, ajungeam să-mi propun o prefaţa la ediţia mai scurtă, cea din 2004:

    „...La începutul cărţii va fi o prefaţă în care spun că este vorba, de fapt, de un roman avându-mă ca personaj principal pe mine în ipostaza de om cu gură mare şi slobodă. Capitolele lui descriu, de fapt, avatarurile mele pentru a-mi păstra umorul, în ciuda faptului că, de multe ori, publicaţiile care găzduiau "Gura Leului", s-au văzut în situaţia de a-mi suspenda rubrica. Romanul chiar s-ar putea chema "Avatarurile unui personaj cu gură mare", relatând sau sugerând impactul cu glumeţii care încercau să i-o închidă… Astfel, prefaţa se poate chema "dedesubturile acestei cărţi"- spre a-i aminti cititorului ce lanţ subteran urmăreşte; în final, chiar voi publica articolele serioase, lipsite de umor, prin care, ca să le fac unora plăcere, am mimat închiderea Gurii Leului. Iar, la urmă, înainte de a scrie "sfârşit", bag din nou ceva vesel, ca un răget final de umor”...
Dar, ei uite că nu mai este nevoie de acel „răget final de umor”!… Nu-şi mai are rostul de vreme ce totul se termină ca la pompe funebre, când eşti înmormântat după propria-ţi voinţă: Nu mi-a mai pus nimeni beţe-n roate ci, eu singur, îngrozit de starea tristă în care ticăloşii au adus ţara, am considerat că orice act de a mai glumi este o jignire la adresa populaţiei care suferă şi am ajuns la concluzia că trebuie să mă opresc. Aşa că, iarna trecută, când trecusem bine de 77 de ani, întrebarea mea a fost următoarea:
„OARE, DOUĂ CANCERE NU SUNT PREA MULT PENTRU O SINGURĂ VIAŢĂ PE CARE O ARE OMUL?!!... OARE, DACĂ NE-A AJUTAT DUMNEZEU SĂ SCĂPĂM DE CANCERUL CARE SE NUMEA "CEAUŞESCU", VOM MAI AVEA FORŢA SUFICIENTĂ CA SĂ AŞTEPTĂM VINDECAREA DE CANCERUL CARE SE CHEAMĂ "BĂSESCU"?!! SAU SUNTEM CONDAMNAŢI SĂ PIERIM DUPĂ POFTA ACESTUI INCONŞTIENT DEMAGOG, A CĂRUI REA CREDINŢĂ PROVINE DIN ACEEAŞI CONDIŢIE SUBINTELECTUALĂ DE "OM FĂRĂ DUMNEZEU" PE CARE A AVUT-O ŞI TIRANUL COMUNIST?!”

 Iar în vară, când împlineam 78, nu am făcut decât să confirm concluziile la care am ajuns prin această întrebare:  
„…M-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică „În gura leului”, trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaua intenţie nu e de glumit… Am glumit destul… Ironia se adresează doar celor care o merită!”


    Aşa că, proiectata mea carte autobiografică („Viaţa mea e un roman” – aşa consideră orice coafeză sentimentală şi orice speculant incult care şi-a cumpărat un scaun de parlamentar), se modifică. În 2004 o vedeam după cum urmează:
"Avatarurile unui personaj cu gură mare - roman în capitole pe ani şi pastile săptămânale, se va încheia, desigur, trist, blazat, aşa cum îi stă bine unui dezamăgit într-ale politicalelor. Sau, poate, nici nu se va mai încheia decât cu acel ultim articol pe care voi apuca a-l scrie înainte ca, nu pământenii, ci Bunul Dumnezeu să facă gluma de a-mi suspenda rubrica”...

    Nu; nu mi-a suspendat nimeni rubrica: Mie mi s-a sleit pofta de a mai glumi pe seama ticăloşiilor impertinente ale guvernării! Lor, doar le-a reuşit jocul!
    Asta mă face să-mi schimb părerea despre ei. Să nu-i mai dispreţuiesc, ci să-i consider foarte deştepţi, foarte inteligenţi!… Poate chiar mai inteligenţi decât toate serviciile inteligente care ies în zilele astea la suprafaţă prin dezvăluirile Wiki Leaks!… Daţi-vă şi dumneavoastră seama, iubiţi cititori: Să fie ei în stare să distrugă o ţară întreagă, să aducă la sapă de lemn o populaţie întreagă, să pună sub semnul întrebării însuşi viitorul şi statalitatea noastră, numai ca să mă facă pe mine să renunţ la rubrica „În gura leului”?!… Păi, ăştia sunt scule mari, domnule!
    Dar nici cu mine nu mi-e ruşine: Să merite să se distrugă România ca să mă facă pe mine să tac?!… E ceva!
    Poate chiar că e ceva care ar trebui să mă onoreze, …’le onoarea lor de papagali decrepiţi! Astfel îmi rostesc eu năduful acum, când lansez pe piaţă această – amuzantă pentru unii, dar dezamăgită pentru mine – ediţie integrală a luptei gurii mele cu morile de vânt ale nesimţirii lor.

                                                                                                                    Corneliu LEU
                                                                                                                        8 decembrie 2010




 

 - continuare -

 

 


                               Partea întâi:
               CABARETUL POLITIC
                             SAU
               PERIOADA ROMANTICĂ


adică, aşa cum veţi trece pe „audio” în final,
ascultând melodiile lui George Marcu
cântate de cei mai lăutari dintre
marii actori ai neamului,
putem dramatiza
pe refren de romanţă:

„Naiv-romantic eram eu,
         Dar mă veghea din umbră guvernarea!...”
 
Bibaniada
şi altele...
 momente, schiţe, dialoguri
 scrise pentru şi rostite de
Dem Rădulescu
 


                                  Mijlocelul ei - etalon în lei
                                            Motto:
                          „... Pentru salarizarea personalului
                                bugetar se ia în calcul, drept bază,
                              salariul de secretară dactilografă,
                              mărimea celorlalte stabilindu-se
                                     prin multiplicarea acestuia."
                                 (Din năzdrăvăniile guvernului)


Conform celor mai noi calcule de salarizare făcute de contabilii de la guvern, etalonul nostru de viaţă - de standing, cum spun occidentalii la lipsa de foame - este secretara-dactilografă. Ea - sărăcuţa şi drăguţa - este cea care îşi împarte sau îşi multiplică salariul pentru noi şi pentru a ne măsura a noastră fericire. La salariul meu, eu pot să spun că sunt de două ori mai fericit decât acea fetiţă angajată pe ochi frumoşi. Iar, dacă vreau să ştiu de câte ori este mai fericit decât mine domnul prim ministru, atunci îl înmulţesc pe dumnealui cu secretara-dactilografă, împart rezultatul cu mine, scad impozitele şi aflu exact, matematic, restul de fericire de care mă pot bucura eu şi plusul de fericire de care se bucură el. Că el se bucură; cum să nu se bucure, dacă se înmulţeşte de opt ori cu secretara- dactilografă!
Acesta este, deci, etalonul pe care ni l-a adus viaţa noastră democratică de astăzi. Sau, poate, intrarea în Europa. Pentru că intrarea în Europa presupune anumite standarde, iar standardul nostru de trai are drept etalon secretara-dactilografă. Cum s-ar spune în baladă:
Mijlocelul ei –
 Etalon în lei!
Aşadar, fiecare cetăţean al României postrevoluţionare poate fi: satisfăcut cât o secretară- dactilografă, mai satisfăcut decât o secretară- dactilografă sau şi mai satisfăcut decât o secretară- dactilografă. Din calculele finanţiştilor aud că cineva, acolo sus, la Cotroceni, e de nouă ori mai satisfăcut decât o secretară-dactilografă... Hm, posibil! Să-i ajute Dumnezeu pe toţi cei care se pot considera - ca utilitate publică, bineînţeles - cât două sau cât nouă secretare- dactilografe! Pentru că, în etalonul nostru de salarizare, ele, micuţele, îşi tot multiplică această satisfacere!
Ce face populaţia de rând?… Înghite-n sec de poftă când vede o secretară-dactilografă mângâindu-şi salariul. Iar pensionarii rămân cu limba scoasă spunându-şi: „Eh, când eram eu activ, făceam cât o secretară-dactilgorafă şi jumătate!" Da; că, acum, bietul pensionar dacă atinge cu pensia nivelul genunchilor ei sau puţin, ceva puţin mai sus!
Cu acest calcul, ajungem la constatarea că zece ţărani la un loc fac cât o secretară-dactilografă, iar trei studenţi trebuie să pună bursă lângă bursă ca să ajungă la satisfacţiile ei. Asta pentru că avem finanţişti patrioţi care cunosc folclorul şi-au stabilit exact ca-n baladă:

Mijlocelul ei –
 Etalon în lei!

Mai complicat e calculul cu salariile directorilor. Şi e important, fiindcă directorii ăştia sunt cei mai mulţi în viaţa românului! Poa' să ningă, poa' să plouă – noi, directori să avem, că treaba tot nu merge! Aşa că acest important tronson social care, chiar dacă nu decide soarta producţiei, o decide pe cea a salariilor, trebuie să se bucure de un calcul special. Aici nu mai merge cu adunarea sau înmulţirea simplă. Aici intri într-o ecuaţie algebrică din care reiese că: Directorul, supra secretara-dactilografă, înmulţindu-se de... În fine, „Ν” ori, se ridică... (la pătrat), atunci când este satisfăcut sau se împarte (cu altul), atunci când nu ajunge să corespundă... algebric. Aici mai intră în ecuaţie şi salariul pe care el trebuie să-l ducă acasă, la copilaşi. Aşa că apare o operaţie de împărţire între familie şi plăcerile zilnice care sunt costisitoare şi, până la urmă, intervine calculul suplimentar pe bază de o necunoscută pe care o notăm cu litera „C” - fiindcă poate fi şi ciubuc mărunt, poate fi şi corupţie mare. Iar în acest caz, când la salariul directorului intră în calcul şi secretara-etalon şi una sau mai multe necunoscute, iar el face înmulţiri peste rând, se ajunge în situaţia că vin băieţii şi-l ridică... la cub, rezultatul fiind între trei şi paisprezece ani. Dar acest trei şi paisprezece se mai cheamă „Pi” şi, dacă funcţionează, adică dacă funcţionează Pi... lele, se ajunge la operaţia de suspendare, iar de aici, prin regula de trei simple...relaţii mafiote, i se găseşte omului un post în străinătate, unde ia calculul de la capăt. Fiindcă şi acolo lucrează cu cel puţin un etalon şi mai multe necunoscute. Numai cea din ţară rămâne aici, etalon pentru alţii fiindcă, aşa cum spune balada: 

Mijlocelul ei –
Etalon in lei!

Uite-aşa îmbătrâneşte directorul român şi - indiferent care este rezultatul pentru el - pentru noi, tot zero rămâne!
Cât despre salariul meu, ce să mai vorbim! Ε stare proastă, de tranziţie: Cum te poţi ajunge în vremurile astea doar cu două secretare şi jumătate?!

 


                                                     Cunoscătorul de opere (I)

Ha!... Vorbesc ăştia, azi, de opera comică!... Şi de manipulare!... Cunoaştem noi    “opere", că le-am studiat!... Io-s manipulat?!... Io, dom'le, manipulez!... Că io am făcut înalte studii sindicale şi la tătuca Jdanov şi la nea Fane Gheorghiu! Să se ştie! C-aşa au zis ăştia: că nu mai e ruşine. Dacă ne-am reconciliat, nu mai e ruşine!...
(De aici, devine modest şi timid, revenind, încet şi disimulat, de abia spre final, la tonul obraznic şi autoritar.)
Dom'le, io, până acum, am tăcut. Am ţinut nasu- n jos că toată lumea ştia c-am fost preşedinte de sindicat, adică cureaua de transmisie; adică sindicat din ăla seriosu, la care cotiza toată lumea, nu benevol ca acuma!... O fi fost bine, n-o fi fost bine?... Nu ştiu, nu mă bag. Tac. Tac să nu mă facă ăştia nomenklaturist. Că, chiar dac-am fost, tot prin tăcere am fost. N-am scos un cuvânt. Am primit indicaţii, le-am aplicat: Mi- a indicat de la partid să-i dau lu ăla casă, eu i-am aplicat o repartiţie. Mi-a indicat că unu cu galoane trebuie să ia salariu şi de la noi, i-am aplicat pontaju. Mi-a indicat că nevasta lu tovarăşu trebuie menajată, am pus-o nenormată. Mi-a indicat că familia lu şefu trebuie să se recreeze, am golit casa de odihnă... Eu am aplicat tot ce mi s-a indicat. În rest, am tăcut. Că de asta-s sindicat şi la asta mă pricep: să aplic... Să aplic indicaţia partidului... Atâta ştiu; şi uite că ăştia de- acuma spun că-i bine. Că le trebuie experienţa mea. Că de ce stau deoparte şi nu intru-n rânduri!...
—    Care rânduri? Că-s mai multe...
—    Nu contează! - zic ei - Experienţa ta sindicală, nea Bibi, e mare. Societatea are nevoie de ea!...
—    Ca să aplice linia partidului? - întreb io disciplinat.
Iar ei răspund bucuroşi:
—    Da!...
—    Dar care partid, că acum sunt mai multe? - mai întreb io; iar ei se supără:
—    N-are a face, nea Bibi; intră în rânduri şi, pe urmă, vedem noi! Peste tot e nevoie de o curea de transmisie ca a dumitale!...
—    Ε nevoie? - mă mir eu...
—    Ε nevoie! - îmi confirmă ei cu tot spectrul larg al democraţiei pe care o reprezintă...
—    Pentru ce e nevoie? - încă mă codesc eu...
—    Pentru alegeri - zic ei - pentru alegerile viitoare...
Şi m-au convins. Mi-am luat limbajul sindicalist la purtare şi-am tras un discurs de-au zbârnâit toate sentimentele democratice de la stânga la dreapta. Pe urmă m-au instalat şi mi-au spus:
—    Fă treabă!...
—    Cu ce să fac treabă? - am întrebat eu...
Cu telelfonu, cu secretara, cu faxu - au zis ei, crezând că scapă uşor.
Dar eu, dacă mi-au apreciat experienţa, le-am zis:
—    Ne, ne, ne, nu ţine: astea-s de formă; mie-mi spuneţi cine-mi dă indicaţii; mie-mi trebuie cineva de care să-mi leg cureaua de transmisie...
S-au codit ei, c-au crezut că-i trag de limbă, dar, până la urmă, mi-au spus: adică m-au branşat unde trebuia şi mi-au spus:
—    Asigură-ne succesul!...
—    Ne, ne, ne - am zis eu, încă nu-i de succes; eu cunosc munca sindicală; acuma trebuie să-mi spuneţi şi la cine torn...
A fost mai greu, dar, până la urmă, în line, mi-au dat o... legătură şi iar au vrut să mă pună la treabă...
—    Ne, ne, ne - am zis, eu stau în prezidii, la şedinţe; dar în mase?...
—    Ce, în mase? - au întrebat ei...
—    În mase cine se bagă? - am zis eu - Băieţii ăia cu ochiu, cu urechea, cu caftu, că doar la urmă le-a dat şi reteveie - băieţii ăia care ţine masele să nu crâcnească, unde-s? Cum vreţi, fără ei, să vă asigur succesu în alegeri?! Bă, io cunosc munca sindicală, bă!… Dacă m-aţi luat drept specialist, până la urmă refacem totul! Ni-i reconciliem cât ai zice peşte şi nimeni nu crâcneşte!
Păi ce faceţi? Fugiţi? Nu vreţi asta?... Staţi, măi fraţilor: De ce-aţi chemat un specialist ca mine?...Specialist!... Nu-ntreb care partid; nu-ntreb în ce direcţie turnăm...Dar mie, dacă vreţi să refacem, îmi puneţi la îndemână tot aparatul!... Aşa, taică, vezi că ne-nţelegem!... Altfel cum o să refacem?... Cum o să refacem opera?... Opera tovarăşului... Nu, nu: Opera, opera! Hai, dă-i drumu la operă, că, altfel, spunem prea multe!


                                                 „Vin americanii"
- eseu despre speranţa românilor de la cel de al doilea război mondial până astăzi prezentat la un concurs despre influenţa culturală a descoperii lui Columb-
Motto din Coşbuc:
    “Şi George nu mai vine"


La o vizită a delegaţiei Senatului S.U.A în C.A.P. „Drumul lui Lenin", cei care se strânseseră în şosea au fost împinşi de cordoanele de ordine, strigăndu-se „Vin americanii". Ţăranii retraşi în resemnare n-au crâcnit, ci doar au explicat: „Acum veniţi, măi fraţilor, după ce ne-au luat ăştia pământul?!... Păi, noi vă aşteptam în 1944!"...
Şi, într-adevăr, dacă urmaşii lui Cristofor Columb ar fi venit la noi în 1944, în 1945, hai, în 1947, când mai nutream ceva speranţă de libertate, poate că şi lucrarea de faţă ar ti putut proceda la o cercetare de amănunţire a fenomenului propus, ajungând la o eseistică inspirată pe plan socio-cultural. În această situaţie, însă (imaginaţi-vă o jumătate de veac în care nu a pătruns nici un american în afara gândacului de Colorado), foamea noastră de americani s-a amestecat cu foamea propriu zisă. Aşa că nu putem face decât referiri economice. Şi cel mult folclorice, pentru că s-a dovedit prin unele părţi că folclorul ţine de foame.
Ca să fim mai aproape şi de cultură, cum spune tema, afirmăm categoric faptul că sosirea lui Columb în America a influenţat în ţara noastră nu numai cultura cartofului, ci şi cultura economică: În România, s-a reuşit, din punct de vedere economic, un record de Guiness Book prin creşterea preţului cartofilor de şaptezeci de ori într-un an. Aşa că să-i vedem pe domnii din juriu când, cu premiul lor de 10.000 de dolari, vom putea cumpăra două cartoane de ţigări!...
Nu ne putem exprima identic în legătură cu Oul lui Columb, fiindcă nu ştim dacă l-a descoperit înainte sau după America. Dar nici cu preţul lui nu ne este ruşine!...
După cum spuneam, este categorică influenţa sosirii lui Columb în America asupra folclorului românesc. Argumentăm aceasta prin popularul refren „Ia porumbu, / Na, porumbu!". Dacă nu ajungea Columb în America, noi n-am fi avut habar ce-i aceea „Zeea mays - plantă anuală din familia gramineelor originară din America " şi ne-ar fi lipsit din folclor cel mai popular refren. Atât de popular, cum devenise după război refrenul „vin americanii!" cântat cu speranţă, chiar şi multă vreme după ce au venit ruşii.
Aici aş îndrăzni, din punct de vedere eseistic, să ating locşorul unde se intersectează sfera noţiunii de „voinţă naţională" cu cea a realităţii de „nenorocire naţională". Rezultă din aceasta o ocupaţie rusească de ţi-e mai mare dragul, în care poporul denumit „oamenii muncii de la oraşe şi sate" visează că „vin americanii să-i elibereze"! Păi, dacă n-ar fi sosit Columb, drăguţul de el, acum cinci sute de ani în America, la cine am mai fi sperat noi, bieţii români, înconjuraţi aici doar de intenţii de ocupaţie?!.. Înţelegeţi odată, dracului, asta, americanilor! Pricepeţi că nu vă iubim fiindcă v- a descoperit Columb, ci fiindcă sperăm să ne descoperiţi voi pe noi. Deci descoperirea Americii de către Columb vă obligă să descoperiţi, la rându-vă, cine are nevoie de voi şi de democraţia voastră!
Ideea aceasta ne-a influenţat de multă vreme cultura pe planul ei cel mai frumos; pe planul visului care decurge din ea. Numai că noi am visat că „vin americanii?, iar ei ne-au lăsat pe mâna ruşilor. Ca şi cum Columb n-ar fi fost gintă latină ca noi şi şi-ar fi pornit expediţia de la Yalta!... Ca şi cum n-ar fi fost fiul lui Domenico Colombo de Quinto, ci l-ar fi chemai Cristofor Domenicovici, iar în locul reginei Isabella ar fi fost Ecaterina a II-a!... Ca şi cum ar fi cântat cazaciocul in loc de „yankee doodle"!...
Aceasta a fost confuzia istorică ce ne-a costal 46 de ani de incultură. Că toată vremea noi am stat şi ne-am întrebat: „De ce americanii beau whisky şi nu vin, iar ruşii pe care-i avem pe cap beau vodcă şi nu secară?!"... Dar aceasta e o problemă care depăşeşte graniţele culturii române, aşa că mai bine să fie consultat Gorbaciov, care e un fel de revers al medaliei lui Columb: Pentru că n-a fost în stare să descopere puciul de la Moscova, cu toate că a stat la Malta bouche-a-bouche cu George Bush!
Dar noi, românii, am stabilit, prin evoluţia culturii noastre din ultima jumătate de secol că, între Yalta şi Malta, tot mai bine e să rămânem la visul nostru cu „vin americanii"!
Prin aceasta, sper să înţelegeţi şi rostul motto- ului din Coşbuc: Cercetarea literară va stabili că era categoric vorba de George Washington.
 
                                                    Motto finale
La despărţirea de Dem
Inflaţie de autori, dragă Dem! Inflaţie mare:
Se joacă o piesă de regele Mihai,
se lansează o carte a principesei Margareta
şi mai multe ale preşedintelui Iliescu.
Eu mă las.
Să-ţi scrie ei şi-o să vezi ce umor ai să mai ai!



                                                            Sărmane leu!
Text scris pentru Mitică Popescu

Trist, slab, gol, uns cu nămol, Mitică se plimbă pe o plajă pustie cântând:
Sărmane leu, sărmane leu.
Noi ştim cât e de greu...
—    Mamooo!... Mitică!... Nimeni n-o să mă creadă! -  rosteşte ţiganca topless, ce pretinde că, la culoare,  e doar bronzată.
—    Lasă că-ţi arăt eu! - o asigură Mitică fără să întrerupă cântecul:
Dresat de-atâţi economişti
Şi business-mani foşti securişti...
—    Ce-mi arăţi, bre? - se bagă aceea în sufletul lui.
—    Tristeţea... Drama... Dezastrul!... - ia Mitică drept martoră frământarea mării.
—    Eşti la pământ? - consemnează bruneta concluzia profesională; şi vrea să plece. Dar Mitică vorbeşte atât de dramatic.
—    Da, sunt la pământ.
 -    De ce?
 -    Fiindcă am avut nedumeriri politice.
-     Şi? - rămâne ea din curiozitate şi din lipsă de clienţi.
 -    Şi m-am lăsat vândut. Vândut tot. Sunt un bou.
—    Vândut sau cumpărat?
—    Vândut. Dacă eram porc, mă lăsam cumpărat. De vreun partid care-mi dădea vreo funcţie. Dar ţi-am spus: sunt un biet bou.
—    Şi?
—    Am pus tot la Caritas. Mi-am amanetat şi paltonu. Ca să iau opt paltoane. M-am lăcomit. Ce nevoie am eu de opt paltoane?! Eu am nevoie de unu. Că acuma vine iarna! Şi... Stoica nu mai iese!...
—    Dar ce, nu te-aşteptai la asta?
 -    Cum să m-aştept?! Ţi-am spus că am nedumeriri politice.
 -    Şi le-ai dat banii! - îşi trage ţiganca o palmă.
—    Le-am dat. Ce, voiai să mă respingă!
—    Cum să te respingă?
—    Uite aşa. Ca pe ambasadorul american. Ce, crezi că nu se ştie?! L-au respins fiindcă nu s-a înscris să joace cu ei la „Caritas"!
—    Şi domnului ambasador îi pasă?
—    Nu-i pasă. El nu şi-a amanetat paltonul. Poate are chiar mai multe paltoane. Că e o personalitate!... Dar eu? Eu sunt un pârlit. Care am rămas şi fără palton, am şi nedumeriri politice.
Ţiganca îl priveşte lung, lung, fără să-l înţeleagă:
 -      În ce constă, bre, nedumeririli astea?
 -      Păi în credulitatea românului:
"Cin ' se ia cu mine bine/
 Îi dau haina de pe mine...
—    Şi-ai dat paltonul! - pricepe bruneta dezamăgită.
—    Exact. Am zis că mă fac cu opt.
—    Te-ai lăcomit.
—    Nu m-am lăcomit... Ce faci azi cu opt paltoane, când ai o sută de partide care se pun cu tine bine?!... Eu, ca să-ţi spun sincer - îi explică Mitică - am dat paltonu pentru... liniştea noastră!... Ce contează un palton faţă de liniştea noastră?
—    Bine, dar fără palton, tremuri! - e mai logică cealaltă.
—    De frig - precizează Mitică. Dar, cu liniştea lor, tremuri de frică: Frica zilei de mâine. Aşa că numi pare rău. Mă încurajez singur, spunându-mi că omul trebuie să rişte.
—    Ce să rişte, bre? - îl dispreţuieşte femeia, hotărâtă acum să plece.
—    Ce mai are. Eu, de exemplu, mi-am riscat haina la într-ajutorarea de la Piteşti şi pantalonii la cea de la Tekirghiol.
—    Aoleu, de asta eşti uns cu nămol! - pricepe ea dezamăgită de nudul lui inert; dar Mitică precizează demn:
 -    Nu. M-am uns cu nămol ca să nu mai par bou. Să par porc. Poate mă cumpără vreun partid şi mă-mbracă în steagul lui electoral. Să-mi ţină de cald la iarnă.
Cu tot bronzul ei natural, care-i dă ascendenţă asupra celorlalte de pe plajă, ţiganca rămâne uimită de adâncimea raţionamentului.
—    Dom' Mitică, eşti mare!
—    Ştiu... Dar ce folos?!... - devine Mitică, în goliciunea sa, un monument stoic: Sunt şi eu la fel de mare cât e de puternic leul nostru naţional. Şi îi explică: Sărmanul leu, bănuţul nostru, cum a ajuns el să-mpuşte francu!
—    Dar bancherii, dom'le!... De ce avem atunci bancheri? - întreabă ea versată în afacerile cu „schimbam dolari".
—    Ce, ăştia-s bancheri?! La noi, bancherii sunt ca nişte translatori!
—    Cum adică?
—    Adică, atunci când ar trebui să recunoască faptul c-au rămas cu fundu gol, traduc spunând: „N-avem lichidităţi"! Ca şi cum lichidităţile... mă-nţelegi, pe-acolo îşi fac drumul!...
Şi îi cântă duios, topind-o până ce-o face să uite de tarif:

Sărmane leu, sărmane leu,
Noi ştim cât e de greu
Dresai de-atâţi economişti
Şi business-mani, foşti securişti...

Că noi n-avem economie
 Da-n schimb, avem economişti
Ce fac producţii pe hârtie,
Ca-n vremea când erau marxişti...

Ei la recepţii şi-n saloane.
Iar câmpul zace nearat;
Că noi mâncăm simpozioane
Stând patriotic în rahat!...

Bancheri, savanţi în exprimare,
Au spus: „N-avem lichidităţi"...
Şi, pentru asta, fiecare
Vrea încasări, dar nu şi plăţi.

Iar eu mă-ntreb, nenorocitul.
Ce n-am în buzunar un pol:
Păi, dacă de lichid e vorbă,
De ce mă laşi cu fundul gol? !


Şi, înamoraţi de necaz, cântă amândoi refrenul con-brio:

Sărmane leu, sărmane leu,
Noi ştim cât e de greu.
Dresat de-atâţi economişti
Şi business-mani foşti securişti...

 

 - continuare -

              Corespondenţă de la Chişinău (II)
                           (din ciclul „Tiraspuleanca)


—Alio... Mă simţi?... După miros, da. Că tari-mi placi mii căsmieticile. Odicolon!... Odicolon rusesc: când te-mparfumezi o dată, puţi tătă viaţa! Dar nu numai odicolon; avem şi alte căsmietice. Ni căsmietizăm ca să intrăm în Evropa: Zicem că vrem pace şi facem Cecenia... Zicem că vrem economie de piaţă şi facem mafia... Zicem că e democraţie şi facem o straşnaia dictatura!... Am cea mai bună reţetă: „Democraţia Jirinovski". Patent KGB!... Luaţi creion şi hârtie şi notaţi reţeta: Pui în tigaie un nebun care strigă „libertarte" şi nişte soldaţi care ocupă tot. Presari mătreaţă din barba lui Marx, stropeşti cu capitalism criticat de Lenin, baţi bine, ca la sovietskaia miliţia, porneşti un foc iute sol-aer-sol. Şi serveşti în sânge, cu afganistane!
Aşa că am luat reţeta şi am venit la Chişinău. Cu ce mă ocup? Le predau cursuri cum să se predea. Da, eu ocup la universitate cursul de recunoştinţă veşnică: „Vecinaia blagodarnosti". Adică predau modul cum o ţară se declară liberă să fie ocupată de cei care au eliberat-o. Cu patru capitole:
1)    a elibera pentru a ocupa; 2) a te ocupa cu eliberarea care ocupă; 3) a fi ocupat prin ocupaţia eliberatorilor şi 4) a elibera de ocupaţiile lor pe cei care-i ocupi.
    Predau acest curs la parlamentarii care se predau. Ştiţi şi voi; aveţi experienţa din 1944!... Când ne-au ocupat împreună şi ne-au eliberat separat!
Canecino separat! Cum a spus încă înainte de a o trece în constituţie, în limba română, unui ziarist japonez care vorbea ruseşte, samuraiul Snegur, făcând judo cu istoria: „ Că nu vede nici o posibilitate de unificare a românilor"... Ei, ce vrei: dacă nu vede omul, nu vede!... Parcă toţi trebuie să vadă ce e de văzut?! Mai văd unii şi  ce le arată alţii!... Că una e să auzi şi alta să vezi!... Se poate să auzi pe româneşte - că acum am pus limba la constituţie - dar să vezi pe ruseşte, dacă înţelegi constituţia pi limba ta, aia secretă, învăţată la serviciul secret unde faci servici. Sau la plural: servicii altora!
Limba nu vede, dar se aude; limba nu aude, dar se aude; aşa că nu-i tot una ce auzi cu ce vezi. Şi nici ce vezi, cu ce vrei să se facă auzit!... Că el vede cum tânjesc românii după neamul lor, dar zice să facem relaţii ca-ntre Statele Unite şi Canada. Că asemănările dintre noi sunt ca dintre americani şi canadieni!... Care asemănări? Canadienii şi americanii au aceeaşi bogăţie, noi aceeaşi sărăcie!... Canadienii şi americanii au avut pieile roşii, noi am avut armatele roşii. Canadienii au frunza de la pom, noi suntem în pom. Pe ei îi desparte Niagara, pe noi ne desparte politica rusească!... Aşa că poat' să ningă, poat' să plouă, dacă Snegur are canadiană nouă, o să avem relaţii ca-ntre americani, că acuma nu mai avem graniţe lingvistice, dar, aşa cum spune un vechi proverb de la găgăuzii din Toronto: hiecari pasări pi limba ei chiere!... Dar, dacă pasărea are orbu găinilor, atunci nu vede!... Nu vede nici o posibilitate de unificare a canadienilor cu românii şi, mai degrabă a americanilor cu românii decât a românilor cu românii.
Asta nu vede el, nu vede nici Lucinski şi nici alţi canadieni de la Chişinău, care se trag din tribul pieilor foarte roşii. Aşa că, până una-alta, de peste Prut, eu vă transmit tradiţionalul salut: ou-oa, ou-oa, ou-oa, ou- oa, ou-oa-oaoa! (chiuie ca indienii).
Scuzaţi...M-am bătut cu palma peste gură, ca indienii de la noi din bătătură, fiindcă-mi vine să vă spun o poveste canadiană. Au avut canadienii-ăia de peste Prut, pardon: Niagara, un prim ministru frumos, necăsătorit, care a făcut amor secret cu o rusoiaică de la cominform şi şi-a dezamăgit alegătoarele. Iar ele nu mai votau, dar îi cântau, nu ştiu dacă pi franţuzeşti sau pi englezeşti, dar îi cântau:
Îţi aminteşti di zilili aceli,
Când te numeai sau Roman sau Sangheli:
Vota cu tini, sedusă, orice lele.
Sperând c-aduci unire, nu belele!
Dar tu le-ai neglijat,
De graniţi ai uitat,
Şi-n loc să fie trecători,
Ai pus poduri de flori!
Dar tu le-a neglijat
De graniţi ai uitat.
Şi-ai vrut să-neci două surori
Punând poduri de fiori!...
Când tu purtai costum la patru ace,
Parizerul costa doar două sute;
Alegătoarele sperau că le vei... face
Reducere la porc şi la cornute.
Dar tu le-ai neglijat,
De maică-ta-i uitat.
Voiai doar funcţii şi averi,
Stărnindu-i pe mineri.
Dar tu le-ai înşelat,
Pe tac-to l-ai trădat.
Ai cochetat cu ceialalţi
Si ai uitat de fraţi...
De ce-aţi trădat voi zilele acele
Şi aţi făcut spre alţii temenele?
Că nu voiau nici Kentul, nici valuta,
Votându-vă frumoasa, ca şi sluta!
Acum v-aţi răsuflat,
Votanţii v-au zburat
Vă ştie bine orice lele
Cât sunteţi de belele…
Ah, visurile mele!
Nu vreau bărbaţi frumoşi,
Perfizi şi mincinoşi.
Câştig eu singură valută
Şi Kent; că nu sunt slută!
 
                DIN CARTEA A DOUA :

                   Cimiliturile tranziţiei
                         sau Perioada cinică




            CRONICA POLITICĂ
            A ANILOR 1998 - 2004




1998
în emisiuni radio si în publicatiile « Ordinea » , « Azi », « Albina româneasca »,
odată cu căderea guvernului Ciorbea,
se continuă  Cabaretul Politic prin rubrica <Pseudodeclaraţii de cabaret politic>:



VICTOR CIORBEA: Au fost 15 luni în care n-am avut o zi timp ca să guvernez: Cinci luni a durat până s-au împărţit posturile în algoritm, următoarele cinci luni ne-am făcut planul de guvernare, iar apoi a izbucnit criza care a durat ultimele cinci luni!

EMIL CONSTANTINESCU: }n contextul în care Clinton era acuzat de agresiune sexuală, nu-mi puteam permite să-l agresez tocmai pe Ciorbea!… Aşa că am ezitat până m-a ajuns virusul de la gripa lui Ielţîn, l-am contaminat pe Ciorbea şi l-am vaccinat în locul lui pe Radu Vasile. Vedeţi vreo politică mai înţeleaptă în contextul unei asemenea epidemii de veleitari?!… Să zică mersi cei care ni l-au ales pe Ciorbea prin calculator că n-a produs un virus mai mare, care crea o criză, nu ca asta, ci de proportiile Sida!

RADU VASILE: Nu pot încă să mă aşez în fotoliul de prim ministru. Are înfiptă în el dantura lui Ciorbea care a ţinut cât a putut iar, după Braşov, s-au mai înţepenit încă doi dinţi galbeni. Voi da o ordonanţă de urgenţă ca fotoliul primului ministru să fie de unică folosinţă, sau dotat cu prezervativ.

ION CARAMITRU: Eu sunt actor şi ştiu că-n spatele meu e un regizor care trage sforile. Până la apariţia listei noului Guvern am aceeaşi Dilemă ca şi Pleşu şi repet din nou în Hamlet: <A fi sau a nu fi ministru al culturii?!>…

*


apoi titulatura rubricii se completează: <Pseudodeclaraţii şi alte întâmplări de cabaret politic>:

•    Emil Constantinescu se tratează. A luat gripa de la Ielţîn, l-a strănutat pe Ciorbea şi, împotriva răcelii unor politicieni, a înghiţit un hap cu Radu Vasile.
•    Dacă  Ion Iliescu declară acum că are o impresie bună despre Radu Vasile, de ce l-a exclus din UTC?… Aici nu mai e vorba despre politica schimbării, ci de schimbarea politicii.
•    Cu un ministru Ungur la Sănătate, Funar intră în spital, iar C.V>Tudor nu se mai vindecă de naţionalism.
•    Partizanii lui Petre Roman au pretins ministere economice. şi au tot dreptul, pentru că au demonstrat în 1990 cum se poate distruge economia.
•    E evident faptul că <Alternativa României> nu poate avea decât un singur ministru de vreme ce nu oferă nici o alternativă.
•    E nedrept ca Ministerul Turismului să-l ia democraţii. Ei sunt statici, iar aici e vorba de călătorii. N-ar fi mai indicat un ţărănist care e şi pe ducă şi gata pentru marea călătorie?
•    Fiindcă nu a fost bun la un minister, Ulm Spineanu a fost propus de partidul său la două.
•    Cu propria-i experienţă de preşedinte al unei Comisii care n-a făcut nimic, domnul |epelea îl susţine pe Victor Ciorbea. Argumentul academicianului fără operă, urmaş al cabinetului doi: < Mai bine un primar prost decât nişte alegeri costisitoare>. Cu un asemenea susţinător, se poate spune că Ciorbea a… înţepelit-o.
•    Ion Caramitru a fost numit din nou la Cultură. Pesemne pentru a i se putea aproba demisia pe care şi-a dat-o acum patru luni.
•    Traian Băsescu a mai fost de trei ori ministru… şi tot nu s-a-nvăţat minte!
•    De data aceasta ne va mai putea spune <aici sunt banii dumneavoastră>, doar aratându-ne spre buzunarele colegilor lui de Cabinet.
•    La Ministerul Apărării: ba Biuc, ba Dudu Ionescu.
•    Dacă Blandiana strâmbă din nas la noul demers politic, Alianţa Civică se dovedeşte a fi inconvenientul Convenţiei.
•    Sigur pe fotoliul său de la Ministerul Agriculturii, Dinu Gavrilescu tocmai făcea o vizită de lucru constatând succesele IAS-urilor pe care le-a falimentat. Si s-a trezit fără fotoliu, tot aşa cum i-a lăsat pe ţărani fără recoltă.
•    }n ziua desemnării noului guvern, arheologii ieşeni au descoperit o nouă prioritate românească: Falsificări de bani pe vremea lui Dabija-Vodă. Pesemne că, datorită acestei tradiţii, liberalii s-au zbătut să-l pună pe Cataramă  la Finanţe.
•    Ar fi câştigat, însă, Dăianu fiindcă se presupune că descoperirea ieşeană este cu mult antedatată. Ea nu are legătură cu Eustratie Dabija-voievod ci, cel mult cu Ion Iliescu-prim secretar fiind turnată din metal descoperit de Emil Constantinescu-geolog.
•    şi, fiindcă tot este vorba de domnitori: Schimbarea premierilor, bucuria… lui Silviu Brucan care îl laudă <la sânge> pe Radu Vasile.
•    Îl laudă, fiindcă a recunoscut perfid faptul că primul ministru conduce guvernul. Săracul Ciorbea, în obedienţa sa, credea cu tărie că această funcţie o are FMI-ul, şi tot a fost debarcat!
•    Schemă de parvenire politică:
Te lansezi făcând gură la sindicate. Treci apoi la un partid care te-nvaţă cum ţii în ea ciolanul. Schimbi uşor macazul schimbând discursul despre protecţia socială în cel despre protecţia americană prin NATO. Te faci palid ca să n-ai culoare politică şi să poţi trece uşor de la un partid la altul… Dar, ai grijă: }n final, îţi închei cariera politică la ţărănişti, că ăştia au mai mulţi membri în bulevarde şi statui decât în viaţă.
-    Victor Athanasie Stănculescu şi Gheorghe Chiţac   au compărut în faţa tribunalului militar.
Problema e cum  se salvează amândoi cu o singură cizmă de gips.

Dialog politic:
-    Bine, domnule Diaconescu, iar l-aţi propus ministru pe ăsta care s-a dovedit incapabil?!
-    Dom’le, nu se există! Omul s-a dovedit incapabil la un minister; acum noi l-am propus la altul.

*



•    Pe vremuri, mutându-se  unu-n locul altuia un regimet de infanterie cu unul de roşiori, se crează blocaj CFR: Trec trei trenuri suplimentare-n sus şi trei în jos, iar cursele normale sunt decalate. Tot văzând garniturile cu soldaţi care-i întârzie trenul său, un cetăţean exclamă:< Ce tâmpiţi! }n loc de şase garnituri de tren puneau într-un vagon uniformele de la unii, într-altul de la alţii şi nu ne mai încurcau nouă circulaţia>!
•    Tot aşa cu domnii Radu Vasile şi Paul Thompson: Vasile vine de la Washington cu promisiuni pentru un nou acord stand-by cu FMI, iar Paul Thompson vine la bucureşti oprind şi ratele pe care le mai avem de luat la cel vechi. Drumurile îi omoară.
•    În cadrul Comisiei de }nvăţământ, un deputat UDMR i-a trântgit adevăru-n faţă domnului Diaconescu: < Singura dumneavoastră realizare – le-a spus parlamentarul UDMR – este faptul că ne aveţi pe noi la guvernare>. Iar ţărăniştii care credeau că singura lor realizare este eşecul Ciorbea, au răsuflat uşuraţi că mai au una.
•    Fericiţi bucureştenii că li s-au stabilit alegeri în prag de iarnă: Au şi început să aibă căldură şi servicii publice mai bune. Pentru că, după alegeri, slabă nădejde să mai beneficieze de aşa ceva, vor trebui să provoace cât mai multe tururi de scrutin.
•    Domnul Radu Berceanu  se miră cum, ieftinirea energiei cu 23% nu se regăseşte în ieftinirea mărfurilor. Păi, cu experienţa de a se fura o economie întreagă, ce, e greu să ciordeşti un pârlit de procent de 23%?!
•    Cu cât produce mai mulţi milionari, cu atât Bacăul ajunge la o foame ca-n Coreea. De asta, unora le-a venit ideea să ridice o statuie a lui Ceauşescu în stil Kim Ir Sen, lansând romanţa: <Tu te-ai trecut, dar foamea nu ne trece>…
•    Deputaţii PDSR se declară nemulţumiţi de mâncarea de la restaurantul Camerei. Vor pesemne să spună că domnul Iliescu gătea mai bine, sau domnul Năstase tăia porţiile mai generos?
•    Ca dovadă a marii dorinţe guvernamentale de Reformă, după ce s-a dovedit zelos în reforma învăţământului, domnului Andrei Marga i se cere demisia. Dacă tăceai, filosof rămâneai!
•    Imposibilele băltoace de pe străzi sunt numite în politicosul limbaj edilitar: < ridicarea apei peste pragul de atenţie>. Ei bine, nici nu s-a ales noul Primar general şi două sute dintre străzile bucureştilor au intrat la apă peste pragul de atenţie.


SCRISOARE DE LA UN CITITOR

Domnule autor, ştiţi că altă distracţie n-am decât televizorul, pe acesta utilizându-l şi pentru cultura mea generală pe care mi-o completez cu Madona, Silviu Brucan şi alte vedete în toaletele lor. Dar, pesemne pentru că se adeverşte şi asupra intelectului meu adevărul că prea multă cultură strică, vreau să mă declar indignat faţă de toţi cei care au umplut emisiunile de televiziune cu <multiculturalul>. Păi, una e, domnule, să-mi faci cultură dându-mi un film  ca <Aroma de cafea>  sau Emanuelle, ori punând un politolog, profesor universitar să-mi vorbească despre sexul oral al lui Clinton, iar alta e să mi-o bagi cu forţa sub formă de multicultură, cum fac aceşti politicieni care n-au nici măcar una, darămite mai multe!
Multicultura-n sus, multicultura-n jos!… UDMR-ul ăsta a ajuns ca o oală sub presiune  din care ţâşneşte multicultura până peste graniţă; guvernul e ca o găleată în care se strânge numai multicultura  îngroşată cu corupţie; pe domnul Diaconescu l-a născut mama lui multicultural; coaliţia guvernamentală e ca o farfurie cu bombonele de colivă multiculturală. Adică: s-a spart farfuria, se împrăştie şi bombonelele!…
Bombardat de pretenţii multiculturale, de explicaţii multiculturale, de şmenuri şi mişculaţii multiculturale, nu mai pricepeam nimic până când a venit un domn deputat cu accent multicultural care mi-a spus că Schiller e pseudonimul  german sub care a scris Petofi, iar amândoi la un loc sunt pseudonimul cu care semnează domnul Constantinescu cererea de intrare în Europa. Că domnu Constantinescu nu mai vrea să semneze pe faţă, cum a semnat când a spus că, dacă-l alegem, el îi cedează tronul lui Mihai, dar apoi s-a răsgândit şi i l-a cedat lui Mihai doar pe Radu Duda, nu ştiu dacă tot pe juma’ de normă cum era la teatrul din Iaşi că, pe vremea aia, avea cine să-i suporte cealaltă jumătate pe când, acum, jumătatea lui rămâne doar Margareta care, evident, e multiculturală.
Mă iertaţi, dar oamenii ăştia mi-au zăpăcit de tot cultura pe care mi-o făceam la televizor urmărind raporturile lui Marko Bela cu Vadim sau ale lui Clinton cu Monica, raporturi în care se folosesc anumite arme mai mult ca o ameninţare de suprafaţă, fără să se ţină seama de profunzimile culturale. }n cultura mea modestă căpătată astfel, eu mi-am spus că, dacă udemeriştilor nu le convine multiculturalul din exprimarea domnului Diaconescu şi pleacă de la guvernare, scăpăm de ei ca Clinton de acuzaţii, apărat de gura lumii cu gura propriei lui neveste care e avocat.
Dar ei procedează ca Monica şi se ţin scai de convenţie ca aia de trabuc, acuzându-l pe domnul Diaconescu de faptul că s-a folosit de ei declarându-le amor şi lăsându-i apoi cu multiculturalul gol.
Cred, însă, că nu vor reuşi cu un asemenea guvern. {sta nu-i nici măcar un guvern cultural; darămite multicultural! şi, pe deasupra, confundă Reforma cu reformaţii. Au greşit adresa. {ştia care nu ştiu nici măcar ce-i aia <cultural>, au nevoie de încă o lecţie a profesorului Brucan ca să-nţeleagă cum se penetrează culturile. Mai ales că multe dintre ele pot fi şi scrise, nu numai orale.
*

•    Dintre toţi prim-miniştrii pe care i-am avut din 1989, străinii îi spun domnului Radu Vasile la modul cel mai verde nemulţumirile privind guvernul României. Oare pentru că li se pare cel mai credibil, sau cel mai credul?
•    Dar, până la urmă, şi bucureştenii absenteişti de la vot, tot dumnealui i-au spus-o. Vorba ceea: Ciorbea face şi Radu păţeşte ruşinea!
•    La rându-i, domnul prim-ministru le-a scris o scrisoare parlamentarilor din propriu-i partid, spunându-le verde că nu-l ajută. Urmează ca parlamentarii PN|CD să dea acum vina. Pe cine? Poate pe alegători, că i-au votat!
•    <Legislaţie neclară, birocraţie, colaboratori autohtoni nesiguri>. – Vai ce realist au apreciat investitorii germani relaţiile cu România!
•    S-au pus în vânzare ţigările de pe Otopeni. După cât au fost de mediatizate, ar putea să le dea mai ieftin.
•    Fostul ministru al educaţiei a fost singurul parlamentar care a votat alături de UDMR-işti în problema Universităţii multinaţionale. }nseamnă că nu prea are <educaţie naţională>.
•    Dar, fiindcă n-a  mers cu universitatea, domnul Tokay, ministrul pentru naţionalităţi, vine cu o nouă propunere: }n anumite zone să se înveţe limba şi obiceiurile minorităţii majoritare. Deci, legea s-ar formula astfel: <}n zonele unde minoritarii sunt majoritari, majoritarii minoritari le vor învăţa limba şi oboceiurile>… Nu se precizează dacă şi oboceiurile urâte.
•    Pesemne  că Preşedintele Constantinescu nu se consideră a face parte din clasa politică pentru a nu i se pretinde răspundere faţă de actele ei.
•    <Suntem într-al doisprezecilea ceas!> - De mii de ore tot auzim constatarea asta.
•    <Să mă pici cu ceară> - a devenit o expresie minoră pentru politicienii noştri, de vreme ce ei rămân insensibili la oameni care-şi dau foc.
•    Strategia desfăşurată de Comisia anticorupţie a avut atât de mult succes încât, cu entuziasm, se fac şi alte comisii: <contra sărăciei>, <contra spălării banilor>. Desigur, de pe acum se scontează aceleaşi rezultate.
•    Dar, ca-n vorba aceea cu îngropatul problemei, Preşedintelui Constantinescu îi plac comisiile. < Contra sărăciei>, mă rog! Pesemne că-i vorba de <contra sărăciei personale> . Dar <contra spălării banilor> înseamnă, oare, voinţa neclintită de a-i lăsa murdari?
•    Dacă este vorba de favorizarea favoriţilor, atunci căderea lui Sorin Dimitriu, băiatul care ne vindea totul pe bani şi mai spălaţi şi mai nespălaţi, ce este: Un succes al lui Radu Vasile, sau un eşec al lui Emil Constantinescu?!
•    - Lăsaţi-mă, domnilor, cu vorbe din astea grave – ar spune Ministrul Agriculturii – ce, aţi vrea să însămânţăm în apă, sau în aer?!… De mii de ani, de când se practică, agricultura e… la pământ!
•    Din pricina cui nu se face Reforma?
Avem până acum  trei vinovaţi. Sorin Dimitriu zice: Guvernul; Radu Vasile zice: Parlamentul; Ion Diaconescu zice: comuniştii… Dacă procedăm la eliminarea celor trei factori defavorizanţi, cu cine mai rămân partidele politice?
•    Care-o fi oare formaţiunea politică ce a promis la alegeri <Marea Privatizare>?!… Au trecut cel puţin două sute de zile de când nu mai ştim.
•    Se ceartă PD-ul cu PN|CD-ul şi, uite-aşa, liberalii mai pun mâna pe un minister!
•    Se ceartă pentru un barem de 50 de hectare şi, astfel, n-au reuşit să-i pună în posesie nici măcar pe cei cu câteva hectare.
•    Laptele natural e prea scump, laptele praf face bacterii… Cu coşniţa goală, nu ne rămâne decât să le spunem ceva despre… laptele mamei lor!
•    Tocmai când s-a aprobat şi la noi Viagra, laboranţii care o fabrică au intrat în grevă cerând mărirea salariilor. Motivul e clar vânzarea produsului în România, unde valoarea produsului ar trebui plătită şi pentru impotenţa politică.
•    Azerbaidjanul preferă Turcia pentru tranzitul petrolului caspic.  Făcându-şi atâtea vise în materie, cred că domnul Constantinescu  ar trebui să treacă la mahomedanism.
•    România e ţara cu cei mai puţini investitori străini. Dar nu-i nimic: şi pe aceştia, guvernarea a reuşit să-i dezamăgească!

*

•    <Alternativa României> se vrea partid, dar are un <n> în plus. Pentru că, deocamdată, ea nu propune o alternare ci constată doar o alterare a Convenţiei Democratice.
•    Soluţia <aruncarea canapelei>: Primul-ministru amână pentru câteva săptămâni dezbaterea acelor propuneri legislative care au iscat discordie.
•    <N-am ce comenta mai mult decât că este un fel lipsit de logică de a face politică> - a afirmat domnul Diaconescu fără să spună dacă se referă la guvern, la partenerii de coaliţie sau la Domnia Sa însuşi.
•    Guvwernul a stabilit ca, la privatizarea din turism, pe lângă FPS să se implice şi ministerul Turismului. Deci: dpuă moaşe, doi naşi, două birocraţii şi, mai ales, două rânduri de şperţuieli.
•    Limbaj politic în continuarea <cretin-democraţiei>: <Nici guvernul lui peşte, nici guvernul Radu Vasile…> - zice Adrian Năstase.
•    Să nu-ţi creadă urechile: La Cotroceni bântuie fantoma lui împuşcatu care, prin glasul domnului Emil Constantinescu, ne dă sfaturi ca pentru pionierii ţării: <Să muncim, să fim cinstiţi, să ne iubim conducătorii>…
•    }nafară de faptul că populaţiei îi e lehamite şi foame, iar organismele internaţionale ne admonestează la fiecare pas, toate celelate merg la noi perfect.
•    Răzbunare chinezească: Cer profesorii lefuri mai mari, le pui impozite pe meditaţii.
•    P.D. declară că nu iese di coaliţie până în anul 2000… Dacă va mai avea din ce să iasă!
•    Victor Ciorbea  critică dur actuala guvernare că nu şi-a ţinut promisiunile făcute la instalare: Râde Ciorb… de oală spartă!
•    30 de chinezi s-au bătut  în Bucureşti cu săbii şi topoare, iar 22 de candicaţi s-au bătut cu buletine electorale lipsite de alegători care să le voteze. Deci, tot chinezii şi-au reglat mai bine conturile.
•    Cu doar 35% din voturi exprimate, despre alesul Capitalei nu se poate spune decât că  a obţinut vot de blam.
•    S-au închis 74 de mine şi cariere care consumau degeaba bani de la buget. Carierele politice sterpe, nu iau bani tot de acolo?!

•    Aflăm cu stupoare că primul ministru crede că ar avea nevoie de un vot de încredere ca să poată realiza Reforma. Greşeşte: Votul a fost şi până acum de încredere; neîcrederea provine din modul cum au luat ei în considerare acest vot.
•    şi tot prim-ministrul  declară sincer că guvernul său nu are destulă putere. Pentru ca, în totală logică de frazare să ne asigure că <asta nu-l va împiedica să facă ce vrea>.
•    Ce să-i faci: Nu poţi găsi preşedinţi fericiţi! – Ca să salveze Rusia, Ielţîn are la dispoziţie propria sa pneumonise. Al nostru, mai rău: Suferă de blocaj la reformă.
•    Banca Europeană de Investiţii dă 250 de milioane  dolari pentru autostrada Bucureşti-Constanţa. Să sperăm că autostrada nu va avea prea multe buzunare.
•    <Viaţa de vis a îngerilor> este titlul unui film premiat la Cannes. Nu e nici o aluzie la traiul nostru lipsit de cele materiale.
•    Statistică: Din 30%, cât se prevedea să ajungă privatizarea în masă, am realizat 5,6%. }nseamnă că 24,4% sunt doar poveşti pentru adormit copiii. Numai că e greu de adormit  un copil care plânge de foame când făina se scumpeşte cu 40%. }n schimb inflaţia va creşte cu 25%. Asta pentru că guvernatorul Băncii Naţionale afirmă că investitorii se simt atraşi până la 30% inflaţie. Ca şi cum inflaţia ar fi nişte sâni atrăgători.
•    Guvernul emană zilele acestea un program anticriză. Dacă, despre emanaţi, am mai învăţat ceva în anii aceştia, ştim prea puţine despre anticriză. Ceea ce ne face să bănuim că guvernul o confundă cu un antinevralgic. Adică ne dă hapul.
•    Iar dilema este: Criza vine fiindcă nu se face Reforma, sau reforma  nu se face fiindcă vine Criza?!
•    Palatul Victoria către Palatul Cotroceni: <Miniştrii cer Preşedintelui stabilirea credibilităţii procesului de Reformă>. Adică, vor credibilitate, nu Reformă.
•    S-a terminat greva parlamentară, opoziţia revine în fotolii dar vrea garanţii. Ce garanţii? Ea, când era la putere, <ocrotea> proprietatea, dar nu o <garanta>.
•    <}n anii 1991-1996 am mâncat din rezerve; apoi ne-am împrumutat; acum vindem mobila din casă> - a descris plastic şi cu talent domnul Mugur Isărescu situaţia românilor. Dar de la a descrie la a soluţiona: Ehe!
•    După ce, cu propriile sale mâini, i-a dat jos pantalonii, Victor Ciorbea spune că partidul său <e într-o situaţie ruşinoasă>.
•    Dilema Cataramă: Guvernul nu este capabil să aplice măsurile de Reformă necesare. Dar nici el nu-i capabil să reformeze guvernul.
•    Alianţa Civică cere politicienilor să iasă din egoism şi din nepăsare… şi, să intre în ce?!
•    Domnul Ionescu-Quintus nu-şi permite să se laude. El nu vrea guvernarea fiindcă ar avea ceva de făcut, ci afirmă răspicat:<nu vom ieşi din guvernare, fiindcă nu ştim cine ne va lua locul!>
•    <Suntem ameninţaţi să guvernăm împreună cu Iliescu şi cu România Mare> - avertizează domnul Diaconescu. Sau, poate că visează mălai…

*

O delegaţie de oameni de afaceri germani a venit în România spre a antama colaborări, dar nu a putut fi primită de primul ministru. Crede, pesemne, că are destui nemţi?!
•    Mari cheltuieli pentru sărbătorirea Zilei Naţionale: Chelului îi trebuie paradă de mărgăritar.
•    }n legătură cu forţele armate care au defilat, se pune întrebarea către cine  au vrut să demonstreze ele: Către ţară apărând guvernul, sau către guvern, apărând biata populaţie?
•    Toată presa consemnează că, anul acesta, de Ziua Naţională, Preşedintele a fost foarte scump la vorbă. Pentru a compensa modul cum, în ultimii ani, a fost scump la fapte.
•    Ce-nseamnă să vrei să faci campanie electorală cu orice preţ!… Unii membri ai coaliţiei spun că guvernul e făcut din nespecialişti. Adică din ei.
•    Unul dintre sloganele electorale ale lui Viorel Lis a fost <să continuăm ce-am început împreună>. şi uite că, chiar neales, el se ţine de cuvânt cu gropile, ghiaţa şi înzăpezirile. Cine-şi rupe azi picioarele, continuă ce-a început cu domnul Lis.
•    <Jos mafia şi corupţia; opriţi genocidul împotriva intelectualităţii> - sunt lozincile marilor manifestări greviste de la Chişinău. Ca dovadă că soarta românului e aceeaşi pretutindeni.
•    După ce că ne-a lăsat cu troienele necurăţate, lis se-ntoarce din China ca Ceauşescu: Vrea să realizeze contractul cu <compania gdermană REBU>. }ntr-adevăr, germanii aceştia bruneţi nu prea-şi fac datoria. Dacă i-a ales după propria-i culoare!
•    În sfârşit, suntem printre ultimii şi în statisticile sănătăţii; Din 35 de ţări europene monitorizate, suntem pe locul 30. De la coadă, bine-nţeles.
•    Dar suntem printre primii la contrabanda cu ţigări. Românul Gh. Dascălu a realizat performanţa: cea mai mare contrabandă, implicând cel mai mic stat: Liechtenstein.
•    Faţă de vizita în România a lui Demirel, domnul Constantinescu a aplicat proverbul: <interesul poartă fesul>.
•    Ciudat mai e românukl: Nu fabrică utilajul pe care CNN îl acuză că l-ar negocia cu Irakul, dar politicienii lui se grăbesc să recunoască vina.
•    Devenind proverbial cu răgazurile pe care le cere, Radu Vasile e în postura soţului care promite: <Mai dă-mi iubito un răgaz/ şi-ţi fac din lampă aragaz!>…
•    Dacă Ministrul Reformei a trecut la Agricultură, Ministrul Apărării girează Reforma, iar Ministrul Agriculturii a zburat. Înseamnă că-l pune la Aviaţie?
•    Pe toate posturile tv. Preşedintele constantinescu a spus cu mesaj leninist: <Conducătorii trebuie să-şi ia rolul în serios>. Pesemne că s-a gândit la conducătorii acestor posturi.
•    Parada militară de 1 decembrie a inclus o fanfară franţuzească şi un detaşament turcesc. Pesemne că istorica Zoe petre  a confundat Ziua Naţională cu Războiul Crimeii.
•    Spicuim din transmisia evenimentului: La cuvântarea coerentă a domnului Diaconescu, SRI a depus o coroană de flori.
•    Imediat ce a făcut contract cu Romtelecom, societatea grecească OTE şi-a pierdut prin demisie directorul general. Alo, stăm bine: gata, i-am şi molipsit! – spun gurile rele obişnuite să forţeze mâna directorilor pentru a se înscrie în PN|CD.
•    Cea mai mare tradiţie la noi: zilele libere. De asta, pentru Ziua Naţională, s-a dat şi una înainte: Ca să se obişnuiască românul.
•    Ce lucrătură rapidă, dom’le! L-au scos pe Dinu Gavrilescu înainte de a apuca să spună că mai are nevoie de şase luni!

- continuare - 

DIN CARTEA A TREIA :

                   C O R N E L I U  L E U

                                     VOLUMUL TREI
                                               sau
            CRONICA POLITICÃ A ANILOR 2005-2010

                                                              R E A L I T A T E A 2 0 1 0
ANUL 2007



Glumeţ, Vanghelie l-a invitat pe Bãsescu la lansarea europarlamentarilor PSD. Preşedintele a glumit şi el fãcându-i pe pesedişti „de parteneri”. Scurta lui vizitã la sala Romexpo de unde odinioarã plecau minerii, iar acum plecau candidaţii PSD la „europene”, a avut douã conotaţii de tip Caius Iulius Caesar: In vreme ce, pentru Ion Iliescu a sunat a „Veni – Ţepi – Scuipi”, pentru Mircea Geoanã a fost categoric „Veni – Pupi – Bãsi”.
 . Litera „C” fiind iniţiala cu care încep cuvinte importante cum ar fi CULTURA, CIVILIZAŢIA sau CARTEA - care, evident lucru: nu le-a plãcut - cei care tot mai mult şi mai insistent vor sã ne conducã politic dupã lipsa lor de şcoalã şi de învãţãturã, încearcã sã sarã peste ea. Ei vin tot mai vehemenţi de la „B” încheind plutonul cu Becali şi sar la „D”, unde Dumitru Dragomir se anunţã a fi achiziţia intelectualã a P.D.-ului. E un fel de triatlon în care bietul „c...” se ghemuie sub sãritura celor care calcã-n semnificaţia lui politicã dintotdeauna.
. Teribil ziarist Ion Cristoiu! A scos un rezultat cel puţin egal cu al lui Piţurcã, aducând în emisiunea sa un bãtrânel cu ochi foarte albaştri care a explicat meticulos drumul celor 42 de tablouri scoase sau vândute atât de ilegal de Regele Mihai şi Mama Sa Elena, încât se leagã un dosar mai tare decât la Remeş! Ce ţarã, dom’le! Vom avea în curând „Dosarul caltaboşul” şi „Dosarul El Greco”. În loc sã-l lãsãm pe bãtrânul rege sã se bucure de ce-a ciupit pe Peleş la bãtrâneţe, îi amintim escrocheriile din tinereţe!... Cã povestea începe cu sentimente atât de frumoase: Carol I lasã ţarii tablourile pe care tot cu banii ei le-a achiziţionat; Carol al doilea ia ceva din dragoste pentru Lupeasca; Mihai I ia din dragoste pentru mãmica lui... şi, deodatã apare acest bãtrânel de azi cu ochi albaştri care, prin anii ’70 recuperase ceva în cadrul dosarului „Duduia”. A nu se confunda cu Duda! E tot ceva morganatic, dar „Duduia” era Lupeasca pentru care Carol al II-lea a dat atunci ţeapa, iar Duda participã la ţepele pe care Mihai I le dã acum, fiind omolog în grad cu colonelul care face dezvãluirea.
. Crescãtorii de bovine au protestat în faţa Ministerului Agriculturii şi ameninţã pe bunã dreptate cã îşi vor continua demonstraţiile. Aşadar, sãptãmâna viitoare, suflând în muştucele alãmurilor şi vãrsând bunãtate de lapte cu care ar putea creşte viţei graşi, se vor înfiinţa în faţa Guvernului. Nãpãpstuiţi la ieslea goalã a finanţelor naţionale, crescãtorii de bovine nu şi-au pus însã problema sentimentalã: Dacã, în faţa Palatului Victoria, guvernanţii îi vor întâmpina cu cãldurã, îi vor îmbrãţişa şi le vor spune: „Voi ne-aţi crescut!”... Dacã?!?...
Celebra inocentã Mona Muscã, susţinãtoarea cu demonstraţie proprie a ideii: „securiştii noştri mai curaţi decât securiştii lor”, a fost chematã la parchet pentru fals în declaraţii. Cred cã şi-a pregãtit replica: „Vai, domnule procuror, dar eu credeam cã sunteţi dintre... procurorii noştri!”... Cât despre candidatura la uninominale, rãspunsul îi poate fi şi mai cavaleresc: „Din partid m-am autosuspendat ca sã nu planeze mârşãvia asupra colegilor mei; dar la uninominale, cacealmaua o trag alegãtorilor naivi”.
Fãcând caz de limbi strãine, o fruntaşã PIN (care pare sã nu ştie apropiata semnificaţie a vocabulei în francezã) îl întreba pe perdantul Gigi Becali cum îşi va explica programele politice dacã va ajunge în Parlamentul European. Pretenţie total absurdã atâta vreme cât nici noi, chiar în româna pe care o vorbeşte el, tot n-am înţeles ce fel de program politic are, înafarã de sloganul ãla cu „In 2009 îmi dã Bãsescu tronul”. Asta nu e nici românã, nici macedo-românã, nici megleno-românã, nici mãcar istro-românã! E mai degrabã o sinistro-românã în dialect de paranoia puterii.
Preşedintele Traian Bãsescu şi-a cerut iertare în numele Statului Român pentru deportarea populaţiei rrome din prima jumãtate a secolului trecut. Câţiva înalţi ierarhi şi-au cerut iertare în nume propriu pentru turnarea populaţiei româneşti din a doua jumãtate a secolului trecut. Dar, ca sã rãmânem la rimã: Pentru ignorarea intereselor întregii populaţii în aceastã primã jumãtate de secol prezent, cine şi când îşi va cere iertare?!... Cã, în numele cui… începem sã ne dãm seama prea bine.
E prea mult vehiculatã, atingând chiar culmi demagogice în ultimul timp, ideea cã „nimeni nu este mai presus de Lege”; iar papagalii politici vor ajunge la concluzia de Gâgã sau Bulã: „Pãi, dacã nimeni nu e mai presus de Lege, n-avem decât sã schimbãm Legea ca sã fie ea mai prejos de noi”!...
Culmea paradoxului: Conducere P.D. a exclus un fruntaş din rândurile sale nu pentru cã nu ar fi fost de acord cu vreo mãsurã a partidului lor, ci pentru cã nu a votat Moţiunea elaboratã şi introdusã de P.S.D!... Excluderea unui membru propriu pentru cã nu a fost de acord cu moţiunea adversarilor - Asta demonstreazã adevãrata dragoste pentru democraţie!...


IANUARIE 2008************* In delicata cestiune privind Rosia Montana, care a provocat nu numai reactii vehemente ci chiar si brutale politizari, un onorabil parlamentar vine la "Realitatea tv" nu numai spre a-si expune pe sticla narcisiaca fizionomie, ci si pentru a ne demonstra ce are sub fruntea sa meditativa ca a Ganditorului de la Hamangia. Si, intr-adevar, are principii de foarte experimentat om politic: La intrebarea despre cum a luptat domnia sa in Parlament in aceasta grava dezbatere nationala, raspunsul a fost categoric: "De ce sa vorbesc?... Ce, daca colegii mei au luat cuvantul, s-a schimbat ceva?!"... Privit pe sticla dupa care atat de mult ii placea sa se expuna, combatantul parlamentar avea o frizura mult mai frumoasa decat rationamentele de sub ea.

15 IANUARIE********** Vin alegerile locale. În politica noastra nu exista idei bune şi idei proaste, ci numai ochi care ne plac sau nu ne plac. Dacă nu ne plac ochii, nu acceptam nici ideile; dacă nu ne plac ideile, urâm ochii.Prin sigla lor "ochiul" ţãrãniştii ar trebui sã câştige. Cu condiţia sã nu dea cu praf în el.


16 IANUARIE********** Acum, la transformarea existenţei sale, nu putem spune că P.D.nu a avut un program de guvernare şi construcţie a ţării: Întâi au fost gropile unde, sub semnãtură cunoscutã, scria "Aici sunt banii dumneavoastrã"; apoi celebrele "gãuri Boagiu" de pe autostrada Bucuresti-Pitesti; acum prăbuşirile tronsoanelor de pe Autostrada Soarelui care ies din garanţie. Cert lucru că, după alegerile locale, se vor desprinde din trotuare bordurile Videanu. Concluzia: Doctrină stabilă şi un foarte consecvent program politic.


17 IANUARIE*********** Pentru anul 2008, fostul rege Mihai i-a sfătuit pe oamenii politici spunându-le cã ei trebuie să-şi serveascã instituţia, nu să se serveascã de ea. Majestatea sa vorbea din propria-i experienţă din 2007 când şi-a servit instituţia care este casa regalã, cu cele 30 de milioane de Euro cerute pe Peleş de la contribuabilul român. Generos, n-a mai pus la socotealã cheltuielile pe care ginerele princiar le tot face din bani publici încă de pe vremea lui Năstase.

18 IANUARIE********** Ce-nseamnã "omul legii"!... Intervievat despre soarta sinistraţilor rãmasi în ger din blocul unde a avut loc explozia la minus 12 grade, Eugen Dobrescu, directorul ANPC răspunde freneticului reporter tv. setos de dezastre, citându-i legea: "Sinistraţilor li s-a asigurat cazare, mâncare şi băuturi răcoritoare".

19 IANUARIE********** Cert lucru cã femeile cu mistere devin tot mai tentante. Ele au mistere iar bărbaţii (de stat) le dau mi... ni...stere. Atât Preşedintele cât şi Premierul, desigur, asta au căutat când au desemnat portretul robot al Ministrului Justiţiei: FOST PROCUROE CEAUSIST, SEX FEMEIESC si MISTERE pe care nu le poate descifra nici mãcar CNSAS-ul. Întrebarea e: Care dintre aceste atribute îl justifică interimar pe Meleşcanu?!


20 IANUARIE********** Doamnele pesediste şi-au aplaudat frenetic preşedintele şi secretarul general când Geoană şi Corlăţean le-au spus că ele sunt "AMAZOANELE PARTIDULUI". Cred cã cei doi lideri au folosit aceastã manevrã ca să le provoace sã încalece pe situaţie. Ca sã poatã sprijini bine în piept arcul cu care trãgeau, se spune cã amazoanele îşi tăiau un sân. Oare meritã acest sacrificiu doar ca sã tragi în bãrbãtia lui Bãsescu?!


21 IANUARIE********** Prea Fericitul Alexei al 2-lea poartă titulatura de "Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii". Luând împărtăşanie de la el, ateul marxist-leninist Voronin se pocãieşte, devenind "Slujitor al Chişinãului şi al întregii Rusii".

22 IANUARIE********** Chiar de pe aeroport, la venirea din Georgia, primul gând al Preşedintelui a fost sã-i spunã lui Meleşcanu cã abuzeazã cu dosarele celor opt. Tot pe aeroport, la plecarea în Turcia, Premierul i-o fi spus lui Meleşcanu sã abuzeze în continuare?... Că, despre abuzul cu cel putin 30% la scumpirea alimentelor şi facturilor, tac toţi. Noi mâncăm dosare, ne încălzim cu dosare, salvăm bursa şi căderea leului cu dosare!

22 IANUARIE********** Chiar de pe aeroport, la venirea din Georgia, primul gând al Preşedintelui a fost sã-i spunã lui Meleşcanu cã abuzeazã cu dosarele celor opt. Tot pe aeroport, la plecarea în Turcia, Premierul i-o fi spus lui Meleşcanu sã abuzeze în continuare?... Că, despre abuzul cu cel putin 30% la scumpirea alimentelor şi facturilor, tac toţi. Noi mâncăm dosare, ne încălzim cu dosare, salvăm bursa şi căderea leului cu dosare!

23 IANUARIE********** Mã contrazic unii spunând cã scumpirea alimentelor şi facturilor la utilităţi, deprecierea leului, cresşterea dobânzilor, devalorizarea salariilor şi pensiilor de-abia mãrite, n-ar fi o problemã de discutat de liderii nostri pe aeroport. Eu ştiu cã mama, când vine acasã, primul lucru e sã-ntrebe copiii dacã au mâncat; iar tatãl, la plecare, sã-ntrebe dacã sunt bani de coşniţã. Dar pãrinţii poporului nu vor sã lase aceastã amintire de grijã pentru noi. Pe vremuri, cum ateriza dintr-o cãlãtorie, unul întreba la ce foame am mai fost supusi ca sa-şi plãteascã el "datoria esternã". Acum, altul se grãbeşte sã afle cum stau dosarele adversarilor. Nu-i normal pentru românul confruntat cu o asemenea experienţã sã se simtã în permanenţă orfan?!

LA COADA COZILOR****** Iarna aceasta, nu numai cã am reajuns la cozile lui Genialu dar am ajuns şi la coada cozilor ca ţarã. Dintr-o clasificare de 178 de ţãri pe lista atractiviţãtii pentru investiţiile strãine, noi suntem pe locul 175. Cum guvernanţilor le place lauda, putem inversa clasamentul spunând cã ne aflãm pe locul 4 la ALUNGAREA INVESTITORILOR prin birocraţie, proastã fiscalitate, corupţie şi, de aici: guvernare vicioasã. Vor investi la noi doar cei ce vor dori sã se amuze privind de aproape spectacolul scandalului dintre palate. Dar plãtind pentru aceasta o taxã substanţialã, deseori subteranã. Numai la palatul regal va încasa fãrã jenã, ca şi de la guvern, Alteţa Dudã.

24 IANUARIE LA IASI*** Scrie cronicarul cã, în anul al nouãsprezecelea, doar la o lunã diferenţa de cel care, la meeting, pre limba lui a pierit urcându-se la cer cu elicopterul, din foamea trãitã de târgul Iesilor au izbucnit potrivnice huiduieli cãtre tribuna de unde se promitea marea (prietenie dintre Preşedinte şi Premier)cu sarea (pe care şi-o aruncau în ochi). Nu s-a aflat nici un picior de gips prin preajmã ca sã-i ajute sã ajungã în Ţara Munteneascã, la Targovişte. Si de abia au scãpat ca suflul demagogiei sã nu-i azvârle peste Prut, în Pãrţile Tãtãrãşti ale hiclenitorului Voronin. La Focsani, au fãcut de-o parte si de alta a Milcovului (îmbuteliat la trei stele) Hora Unirii împreunã cu Norica Nicolai pe care au secat-o dintr-o sorbire.

RAMOLISMENT INDUSTRIAL Spuneam cã neîmplinirile PIB-ului nostru descrescãtor se datoreazã doar prostiei guvernamentale combinatã cu abuziv-antipatriotica fiscalitate. Îl cãinam pe industriaşul român care, cândva ajunsese la loc de cinste având una dintre cele mai vechi organizatii patronale europene. Dar iatã cã tocmai aceasta, dând semne de ramolisment când intrã într-al 105-lea an de la înfiinţare, se gãseşte sã-i medalieze pe foştii prim-miniştri români care au dus ţara de râpã. Petre Roman, Victor Ciorbea şi Radu Vasile au fost firitisiţi de industriaşi. Nu pretind cã n-ar fi putut fi medaliaţi. Dar pentru alte merite decât cele care aduc PIB. Cu mai multã imaginaţie (de care ar avea nevoie şi în afaceri) industriaşii nostri ar fi putut sã-i premieze, de exemplu: „pentru mineriade”, „pentru nevastã tânãrã”, „pentru trãdarea mişcãrii sindicale” şi, mai direct „pentru activul dosar de la CNSAS”… Sau, poate cã premiile s-au dat „pentru discrete servicii aduse industriei subterane.

SARKOZY A ÎNVÃTAT CEVA ÎN ROMÂNIA ********** De-abia o vizitã scurtã a fãcut la Cotroceni, iar Sarkozy a şi preluat manierele de aici pentru Palatul Elisee spunându-i unui vizitator neprietenos de la Salonul de Agriculturã: „carã-te, idiotule!”. Iatã, deci, cum s-a metamorfozat „mãi animalule” trecând prin filiera Bãsescu. Speranţa noastrã de a face din Paris „Micul Bucureşti” e pe-aproape!

BÂJBÂIALA SI BÂLBÂIALA ********** De o lunã de zile Vosganian face variante la taxa auto. De o sãptãmânã Pãcuraru face variante la impozitãrile suplimentare. Bãnuiesc, însã, cã salariile lor curg normal. Guvernul e generos: Îşi plãteşte miniştrii şi pentru variantele respinse. Nu ne-ar costa mai ieftin dacã am plãti miniştrii la bucatã?!


CUVÂNTUL LÃUDÃTORULUI ********** Ne uimeşte (sau, poate cã n-ar trebui sã ne uimeascã) o recentã declaraţie televizatã a domnului Claudiu Sãftoiu care, pesemne ca sã facã plãcere PDL-ului, afirmã rãspicat cã Adriean Videanu este primul primar care a pornit în forţã sã rezolve ceva pentru Bucureşti. Oare face aceeaşi plãcere şi fostului PD ?… Şi foştilor primari PD ai Capitalei? Oricum, dacã spune asta chiar cel care a fost şeful campaniilor electorale ale lui Traian Bãsescu, înseamnã cã are sau ceva dreptate, sau ceva de-mpãrţit.

MĂRŢIŞOARE DE LA COTROCENI.
pentru:
Stolojan – o lacrimã,
Tãriceanu - o inimã,
Geoanã – un Nãstase,
Iliescu – un miner,
Marko – un albanez,
Boc – douã Elene,
Vadim – un Becali,
Varujan – o taxã,
Cioroianu – o axã,
Pãcuraru – un dosar,
Meleşcanu – un grad,
Voiculescu – şnurul,
Alegãtorilor – trifoi,
Norica Nicolai – … (nu se poate scrie).


DEMILITARIZARE ********** Se procedeazã la trecerea în civilie a S.R.I.-ului. Devenind instituţie civilã, nu va mai putea fi acuzatã cã are ofiţeri sub acoperire.

CONJUGALITATE POLITICÃ ********** Dupã un divorţ politic şi unul conjugal, Petre Roman şi-a luat nevastã tânãrã. Altfel nu putea face carierã în Partidul Pensionarilor.

ENERGIA IEFTINÃ ********** Fiind de notorietate faptul cã Stolojan a facilitat pentru ALRO-Slatina energia ieftinã, putem spune despre liderul P.D.L. cã este un politician energic şi ieftin.

SECRETUL CIFREI DE 30 ********** Dupã ce a luat românilor 30 de milioane de euro pe Castelul Peleş, Casa regalã a lansat un document ce prezintã o viziune privind dezvoltarea pe 30 de ani a României. Oare crede cã mai avem 30 de castele de retrocedat, sau calculeazã numai îndemnizaţiile guvernamentale şi solda de colonel a lui Duda?

TEATRU PE VIU********** Într-un exerciţiu în care ar fi avut de anihilat nişte terorişti atacând Summmitul NATO, trupele SPP au descins într-o sedinţã a Senatului speriindu-i pe senatorii care ţineau loc de ţinte în care trebuia sã se tragã. Când Laurentiu Fulga a scris piesa « Ion Vodã cel Cumplit », avea o indicaţie de regie în final descriind cum, domnitorul înjunghiat de duşmani, mai are tãria sã scoatã paloşul şi sã reteze unuia capul CARE CADE ŞI SE ROSTOGOLEŞTE PE SCENÃ... Discutându-se la repetiţii cum se poate face aceasta, regizorii au venit cu mai multe sugestii. Dar George Vraca, fiind directorul teatrului cu prea mulţi salariaţi paraziţi, a hotãrât : « Nici un artificiu tehnic. O facem pe viu în fiecare searã. Doar aşa mai scãpãm de ãştia proşti cãrora n-am ce roluri sã le dau ! »... Doamne, de ce nu mai trãieşte Vraca sã-l fi fãcut şeful acestor exerciţii la SPP ?!

IARÃŞI AMINTIRI LITERARE********** Apropo de apãrarea familiei Bãsescu de cãtre capul ei, îmi amintesc un amãnunt cu Zaharia Stancu care-şi împingea fiul cam neajutorat, uzând de puterile sale politice (membru CC, director de Teatru Naţional, preşedinte la Uniunea Scriitorilor, etc.) şi un fost coleg de-al lui de generaţie ajuns scriitor famelic – Oscar Lemnaru, om cu umor redus la tãcere de cenzura regimului, care-şi târa zilele cerşind împrumuturi şi ajutoare. La premiera unei piese modeste a fiului pusã-n scenã prin influenţa politicã a tatãlui, ca sã apuce şi el un piscot din bufetul ce a urmat, Lemnaru s-a apropiat de Stancu – demagog superb al ajutãrii scriitorilor, care l-a şi întrebat : « Lemnarule, ce pot sã fac pentru tine ? »... La care, acela a rãspuns categoric : « Înfiazã-mã ! »...


DE FAPT, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI********** ... nu poate fi decât mândru de faptul cã are o fatã care se bucurã de voturi în partid aşa cum s-a bucurat şi de salariul de 25.000 euro/lunã la firma « Luxen ». Tineretul PLD nu a fãcut decât sã voteze o tânãrã de succes, dacã la vârsta la care tatãl ei încã nu era preşedinte, ci doar primar al Capitalei, a putut avea un asemenea salariu la cea mai importantã firmã de iluminat a Capitalei. Oscar Lemnaru nu ar putea spune decât : « Dã-mi şi mie o orã Salonul Oficial de la Aeroport ca sã-mi promovez familia ! ».

DAR ÎNSUŞI VIDEANU RECUNOAŞTE BORDURA********** Cineva spunea despre acest domn care nu prea dã pe la Primãria Capitalei şi a încurcat tot Bucureştiul ca sã-şi facã afacerile personale, cã ne opereazã la buget cu eleganţa aspectului sãu de ober-chelner. Intre timp, chiar el a recunoscut cã firmele sale sunt implicate în afacerile cu borduri primind « bani de la drumarii Capitalei », dar... «sume mici ». Ca si cum furturile mici nu sunt pedepsibile. Deci : e şi gãinar. Sau, dacã e ober, le considerã bacşiş... În orice caz : Chiar dacã eleganţa lui incultã îi dã aspect de ober-chelner, e unul dintre aceia care-ţi umflã mult nota de platã şi angajeazã numai picoli care împart cu el bacsisul.

CE NE FACEM FÃRÃ VIDEANU ?********** Naivi analişti considerã o gravã problemã de partid faptul cã Videanu nu mai vrea sã candideze la Primãria Capitalei... Care-i drama ? O fi popular Videanu, sau plin de realizãri ?!... Ca şi cum în PDL nu se va mai gãsi unul sã ne fure cu neruşinare la borduri !

MEMORIA LUI PÃCURARU ŞI VOSGANIAN********** ... va fi preacinstitã în viitor de pensionari, dupã ce Ministrul Muncii a fãcut la Târgu Mureş o declaraţie atât de defetistã privind (ne) asigurarea pensiilor prin foamea din buget. Despre ei doi, viitorimea va spune : « Miniştrii ãia care ne-au fãcut pensiile atât de mari încât ne-au lãsat fãrã ele ! »...

BINEFÃCÃTORUL ROMÂNILOR********** Principelele Duda anunţã cã nu ne mai sprijinã lucrând la Guvern unde a tocat paralele degeaba ani de zile. Se dedicã in integrum afacerilor socrului sãu, dupã ce acesta a obţinut in integrum tot ce a vrut tocmai de la fraierii din guvernele « servite » de morganaticul sãu ginere. Simeon de Saxa-Coburg a venit în Bulgaria cu bani câstigaţi din afacerile sale şi tot a pierdut alegerile. Acum, Duda, nu cumva vrea sã candideze împreunã cu colega sa de CNSAS Mona Muscã ?!

IMPLICARE********** Considerându-se „preşedinte-jucãtor”, e normal ca Traian Bãsescu sã se vrea implicat în toate. Zilele trecute s-a implicat în suspendarea meciului Steaua – Rapid. Acum, purtãtorul de cuvânt al poliţiei rutiere anunţã cã e implicat şi-ntr-un accident de circulaţie.

REPORTAJ DESPRE CAMPANIA ÎN TROMBÃ
SINTEZA ULTIMEI DECADE
A debutat elegant spãlând sângele curs şi încrederea scursã, cu bãgãri în materne locuri normale produse de cele douã mii de incidente înregistrate de Biroul Electoral Central, la fel de conştiincios ca si cu rezultatele scoase din primul tur; doar cei care au avut sub cincizeci la sutã fiind bãgaţi în al doilea. De aici şi refrenul: „Partidul nu mã lasã sã mã-nmoi/ Cã m-a bãgat Oprescu-n turul doi/ Iar preşedintele m-a pus sã jur/ Cã eu doar voi iesi din acest tur/ Ca sã arãt cã în partid la noi/ N-au ce cãta cei cu organe moi./ Se promoveazã candidatul dur/ Capabil sã domine orice tur!”... Cam la acest nivel de scormonire în arborele genealogic riscau sã se desfãşoare josniciile aluatului politic din aceste zile dacã nu le-ar fi înnobilat nunta regalã. Aşa cã vom strãluci în curând la fel cum strãluceşte prinţul Duda, înnobilat si el din acelasi aluat, de se-ntreba lumea dacã sângele albastru se ia prin aceleaşi contacte ca şi sida. Dar nu aveau dreptate, pentru cã ceva albastru, de la o cunoscutã uniformã, avea el. Cã, alfel, nu s-ar încontra cu Traian Bãsescu care, marinar fiind, o fi spãlat cu toate apele, dar nu e uns cu toate alifiile...nobiliare dupã care ar fi morţi unii ca Becali sau Prigoanã, dacã acestea s-ar putea cumpãra la şpagã precum terenurile de la armatã. Dar uite cã nici pe ei, cu toate cã-s vecini de castele, nu i-a onorat Duda cu vreo invitaţie, preferându-i pe guvernanţii de pe vremea când nobilul sãu socru era ţinut în maşinã pe aeroport şi nu visa sã i se sugereze un asemenea ginere. Si zãu cã n-a fãcut rãu principele-şambelan alegând astfel invitaţii; pentru cã, la modul acesta nu s-a simţit singur printre nobilii adevãraţi, ci Petre Roman i-a adus-o, cu menţionare a numelui în protocol, pe o actriţã la fel de talentatã ca si el, jucând tot atâtea roluri celebre cum a jucat el cu Principesa Margareta. Fapt care l-a supãrat pe celãlalt rege: pe regele Cioabã care s-a adresat direct neamurilor sale Maharajahi în India şi va obţine recunoaşterea romilor la nivel de sânge mult mai colorat decât al morganaticului care pe noi ne face sã ne întrebãm dacã în germana Hohenzollernilor „vehringen” înseamnã „agentul dudã”. Aşa cã, era gata-gata sã nu mai facem reportajul decadei, ci al decãderii totale, dacã românii n-ar fi avut în acele zile şi nişte conaţionali care sã le înnobileze cu adevãrat sufletele si aspiraţiile. L-au avut pe Costel Busuioc – Costel al nostru care calcã pe merit covorul roşu de pe drumul de pricipe al scenei; şi i-a avut cu mare durere pe brilianţii principi ai fotbalului. Ceea ce ne convinge cã, totuşi, ne-a dat Dumnezeu şi o nobleţe cu care ne putem mândri.

**************
Din 2960 de candidaţi de la recentele parlamentare, aproape 2600 au rămas doar cu p...ixul sau cu p...unga de p...lastic, ori s-au făcut de c...alendar. Însă nu-i plângem fiindcă le-au rămas destule tricouri ca să se şteargă. Se generalizează blesteme şi înjurături ca: „să-ţi stea pixu-n gât” sau „calendaru mă-ti” şi vorbe de lehamite precum: „Tu ce...votu meu mai vrei?!”.
Şi a trebuit, feţii moşului, să treacă patru ani bătuţi pe muche de Tăriceanu, ca să se nască Stolojan din Lacrimă şi să-i ia locul cântând romanţa: „Ia-ţi Băse lacrima-napoi/ C-acum conducem amândoi./ Dar tu la anu dac-o-ncurci,/ Mă duc şi eu, cum tu te duci!/Să te ţii tare pe poziţii,/ S-avem ciolan toţi acoliţii...”.
Aşa că Stolo e cel mai bun premier de criză, de vreme ce a făcut criză când candida la preşedinţie. Atunci Băsescu l-a scos din criză pe el, acum o să-l scoată el din criză pe Băsescu garantându-i că nu se mai pot da lovituri de stat. Fiindcă, avându-l şi pe Geoană în formaţie, pot cel mult să moară de gât unii cu alţii. Doamne, ce mişto ar fi fost dacă ar fi putut să bage şi Criza în coaliţia asta guvernamentală. Mureau de gât şi cu ea, că nimeni nu le-ar mai fi putut da lovitura.
Nici măcar Tăriceanu, care i-a dat lovitura unui coleg de partid Thuna, cu care a candidat la Ilfov şi, dacă nu făceau ei o mişculaţie cu schimb de locuri şi de voturi, rămânea premierul „fără coledzi”. Şi nu se făcea ca el, cu familia lui de la Dan Amedeo, să o facă de oaie ca ciobanul din Pipera căruia i-a apus Steaua.
De fapt, Tăriceanu are o ştafetă bună de la Stolojan şi îi asigură acestuia o ştafetă bună: Sunt singurii premieri la plecarea cărora am plâns. Când a plecat Stolojan prima oară, am plâns după valuta pe care ne-a confiscat-o şi după ultimele două cote de zahăr pe cartelă pe care nu ni le-a mai dat. Plecând Tăriceanu, am văzut zilele astea ţara în lacrimi. Plângeau oamenii după banii de la taxa de mediu şi strigau „hoţii” fără a se gândi că jignesc un poet sensibil ca Vosganian. Când va pleca Stolojan a doua oară, nu avem garanţia că o să plângă altcineva decât iar Băsescu. Ăia care s-au obişnuit să strige „hoţii” or să râdă.
Dar nici cu Pesediştii care le-au spus Pedeliştilor „noi cu voi”, nu mi-e ruşine! Se zice că, atunci când se certau pe ideologia compromisului de partid în sala lor de la Palatul Parlamentului, Miron Mitrea care cunoaşte clădirea mai bine ştiind că are pisoare cu multe locuri, îi scotea în grupuri de câte zece-doisprezece şi-i ducea la toaletă chiar dacă nu simţeau nevoia să se uşureze. Fiindcă acolo era loc unde putea să prelucreze câte un asemenea grup ca să voteze cum le spunea el. Ba, dacă tot erau cu mâna pe ceva, poate chiar îi punea să jure.
Dar, oricum, ei au fost flataţi când o persoană morală, ca Preşedintele Statului, i-a declarat câştigători morali ai alegerilor. Defilează şi acum cu moralitatea confirmată de cel care patru ani nu i-a scos din „imorali”. Acum, îi bagă la „morali”, cum îl bagă şi pe Mitrea la DNA.
Dar tot e mai bine pentru Mitrea demn la DNA, decât pentru Geoană şi bătut (de UDMR) şi cu portofoliul (de premier) luat. Mâine-poimâine, Băsescu o să-l plimbe ca pe-un reprezentant de mic partid din suita sa, cum o plimbă el acum pe doamna de la partidul lui Voiculescu.
Fiindcă toată lupta a fost pe două portofolii: Primul ministru, care are pâinea şi cuţitul iar, lângă el, ministrul justiţiei, care are mijloacele lavabile de a-şi scăpa de Lege colegii compromişi. Agricultura poate s-o ia oricine, că tot nu facem nimic cu ea, Munca nu ne interesează, Economia e atât de compromisă încât poate chiar să n-aibă titular, iar de Educaţie, cui îi mai pasă?! La Cultură ar mai putea fi un loc călduţ, dar nu din frigul bibliotecilor şi căminelor culturale, nici pentru patrimoniul de care se pot ocupa agenţii imobiliari, ci din partea lui Caragiale cu cultele: „mănăstiri, maici, chef”. Că, la Sănătate, ministrul n-are spitale, nici medicamente, ci rămâne tot mai mult cu consolarea zicalei „că-i mai bună decât toate”


 - continuare -



                 2009

TICĂLOŞIŢII ÎŞI ÎNGROAŞĂ RÂNDURILE
Bine înţeles: cu sprijinul inventatorului lor care, călare pe situaţia prezidenţială ca pe o Rosinantă din şeaua căreia vede-n ceaţa scrântelii Don Quichoteşti numai linii de duşmani, începe a-şi trăda nu doar nervii slăbiţi într-o manie a persecuţiei altoite pe suspiciunea şi minciuna înduşmănirii cu cei ce nu-i acceptă demagogia, ci şi modul pernicios în care ar vrea să molipsească întreaga populaţie de agresivitatea lui, reamplasându-ne în perioada luptei de clasă.
Care l-ar lăsa unic pe el, tătuc deasupra celor pe care i-a întărâtat, i-a asmuţit pe unul contra altuia şi, aşa cum Lenin îi mai rărea prin Dzerjinski, Stalin prin Beria, iar Ceauşescu prin cei de la care a luat lecţii Băsescu, acesta îi răreşte cu mijloace mai democratice cum ar fi DNA-ul, şomajul, subnutriţia, lipsa de medicamente, facturile îngrozitoare şi alte mijloace din arsenalul lui „să trăiţi bine”.
Nu vorbim numai de exemplele clasice de labilitate psihică de care dau dovadă Cotrocenii într-o stearpă dorinţă de „prezenţă jucătoare” ţopăind pe firmamentul politic, sărind aberant de la patrimoniul naţional la tariful curvelor, de la droguri pentru tineri la parlamentul unicameral, de la pensionaţii medical la traficul de arme, de la avocaţi, notari şi executori judecătoreşti la redirecţionarea împrumutului FMI în interes electoral şi culminând cu încercarea de opacizare a alegerilor prezidenţiale printr-un referendum care să deturneze voturile.
Totul după chef , negândit şi la plesneală, lipsit de strategie, doctrină sau viziune spre vreo altă vreo destinaţie decât cramponarea pe poziţie. Oricât de binevoitor ai fi să pui un diagnostic, nu-ţi poţi da seama dacă din inconsecvenţă s-a pierdut direcţia scopului social, sau dacă e o cronică inconştienţă în ce priveşte priorităţile naţionale.
Dar totul lăsându-ne în ceaţa cât mai groasă din jucăuşa demenţă a eroului lui Cervantes, aratând incriminatoriu umbrele duşmanilor care pândesc.
De fapt, sunt doar fumigene trase aiurea, în înceţoşarea ticăloşită a cărora se aude un glas de comandă de pe vasul fantomă proclamând numele duşmanilor ce trebuie distruşi.
Iată-i numai pe cei împotriva cărora am fost asmuţiţi săptămâna trecută: 1) Medicii care sunt corupţi cu o traistă de porumb; 2) Profesorii care-i demască minciuna promulgării legii salariilor lor; 3) Încă o categorie de gazetari (dacă mai există vreuna neduşmănită), cei plătiţi de moguli sau direct din străinătate ca să se ocupe de afacerile cu armament ale fratelui; 4) Tineretul care, în majoritatea sa, propagă dispreţul pentru valorile româneşti; 5) Politicienii caracterizaţi global drept clasa care nu face altceva decât să beneficieze de privilegii şi să facă trafic de influenţă.
Trageţi în ei, fraţi români!… Aruncaţi-i peste bord!… Vă dau un Referendum cu care să loviţi în ei, ca să rămână cât mai puţini!… Numai aşa, dacă ei vor fi mai puţini, va fi şi corupţia mai mică!… Până când voi rămâne eu, singurul!...
Aici, glasul din ceaţă tace în porta-voce întrebându-se încurcat: „va rămâne el singurul ce?!”
Atunci, dintre fumigene şi ceaţa oceanului unde şi-a pierdut busola, aude glasul sirenei Roberta căreia i-ar conveni să rămână ea singurul preşedinte în Parlament, fără ingerinţa altor partide, ca să se apropie de cel unic în spiritul căruia a crescut ca pionieră. A crescut mai înaltă decât delfinaşul Boc deprins recent să pronunţe „La revedere!”
Dar glasul sirenei Roberta ştie să mintă mai frumos, aşa că acoperă rămasbunul celuilalt, asigurându-şi şeful de dorinţa fierbinte a alegătorilor din circumscripţia Ploieşti-vest care: „Ei luptă toţi pentru măreţul ideal / De-a face Parlamentul unicameral”…
Ai naibii alegătorii aceştia din Ploieşti-vest! Pesemne c-au învăţat să susţină cu versuri politica PD de pe vremea când Băsescu încă nu-l lucrase pe Roman şi la APACA se recitau cele cu „ Nu vrem Kent, nu vrem valută…”!
Iar aleasa lor a trecut la rime mai… patetice, de genul „părinte cu fierbinte”, dând asigurări că-n blocurile muncitoreşti ale Ploieştilor nimeni nu a votat-o nici pentru salarii mai mari, nici pentru mâncare mai ieftină, nici pentru medicamente şi apă caldă, nici măcar pentru cele 4 kile de zahăr şi 5 de făină de la UE pe care colega ei de la Vrancea le-a pus sub sigla partidului lor, ci toţi: găzari pensionari, businessmani de tranziţie, văduve de şomeri, funcţionari sărăciţi şi tineri fără slujbe care locuiesc acolo, au ales-o într-un singur gând şi-ntr-un singur glas, numai şi numai ca să le facă Parlament unicameral!
Cu fanatism utecist, ea declară cum că: „are această sarcină de la electoratul Ploieşti-vest”.
Demagogia la un bărbat mai sună cum mai sună. Dar iată că, tocmai când ne învăţasem cu minciunile lui Băsescu, vine un glas de femeie molipsită, desigur, din contactele cu el. Şi nici măcar nu varsă vreo lacrimă!
***************
Semn bun; chiar foarte bun: Băsescu a înţeles înţelepciunea literaturii şi a început să recite versuri proprii. Păcat că n-a avut grijă să-l ia în partid pe Păunescu spre a face o “cântare României” cu tot tacâmul: Versuri ale tovarăşului şi versuri dedicate tovarăşului. Şi-a găsit tocmai cu “Divertis” care, făcându-se că te iau în serios, te iau peste picior. Deştepţi băieţii : L-au făcut pe Preşedinte de sentimental şi l-au pus să recite versuri dedicate mamei marinarului mort, sau mamei moarte a marinarului; cam aşa ceva… Oricum, când şi-a făcut imnul ultimului an de domnie, Ceauşescu a scris cu mâna lui versul « Te înalţă al meu popor », dar lumea a înţeles « Te ridică al meu popor ». Şi s-a ridicat cântându-i imnul cel de veci.
Băsescu, însă, ca de obicei, a ajuns să creeze o situaţie confuză şi în materie de poezie : Fiindcă nu s-a înţeles bine metafora cu cine pe cine plânge – mama pe marinar sau marinarul pe mamă, iar totul fiind sub conotaţia campaniei electorale, unii au înţeles că mama îl plânge pe candidat, alţii că plânge candidatul fiindcă nu-l mai votează mama, iar cei mai mulţi au luat-o ca un îndemn pentru stilul de adresare la mamă din cadrul campaniei.
Oricum, semn bun dacă preşedintele e nostalgic visând întoarcerea la marinărie. Am fi nişte nerecunoscători dacă nu i-am îndeplini acest vis! 
Pentru că, spre deosebire de Cotrocenii pe care i-a dus în derivă, acolo, pe vapor, are toate atestatele ca să se considere profesionist. A afirmat chiar personal că, dacă ar fi fost dânsul la cârma Titanicului, transatlanticul nu s-ar fi scufundat. În vreme ce, aflându-se la cârma României, aceasta se scufundă văzând cu ochii.
Se scufundă cu Boc cu tot, care a ajuns a fi cel mai înalt catarg deasupra apelor tulburi ale moţiunii de cenzură şi abia acum ne explicăm de ce a făcut Elena Udrea la Mamaia exerciţii cu salvamarii : Dacă Băsescu declară că se visează a fi Leonardo di Caprio, cert lucru că ea va fi partenera, chiar dacă Ridzi a intrat mai demult la apă.


Criza se dovedeşte mai gravă decât se arăta în previziuni; vom avea o cădere economică mai mare decât cea estimată! – Acesta e strigătul speriat al Preşedintelui care până acum ne liniştea că românul poate suporta şapte crize în pieptu-i de aramă. S-a speriat sărmanul de propriile-i minciuni şi, după ce cu vreo lună în urmă, cu o pricepere în toate cum numai Ceauşescu putea să pretindă, a explicat ce frumos vom consuma banii de la FMI, acum strigă dinainte, ca prostituata neplătită, că nu ne vom putea achita obligaţiile faţă de acest Fond.
 Semnul clar că autoritatea guvernamentală nu e a premierului, e faptul că, în ciuda ordinului categoric al lui Boc de a nu exista concediu pentru miniştri în vara aceasta, cel puţin patru şi l-au luat. Măcar ca marinar, Preşedintele ar trebui să fie priceput la momente precum cel în care şobolanii părăsesc corabia.
El, însă, e cu gândul la „INTELECTUALII ÎN UNIFORMĂ de care are nevoie ţara”. Adică, „ţara” e un fel de a spune. Are nevoie el, în aspiraţiile lui. Fiindcă orice dictator a avut nevoie de intelectuali cât mai în uniformă!… Să fie vorba doar de un viciu de exprimare, sau de evidentul viciu de fond dictatorial al lui Băsescu?! Pentru că, această perlă, a doua după cea cu filosofii şi tinichigiii, s-a rostit prin dicţia sa labială la ceremonia de absolvire a unei noi promoţii de ofiţeri. În loc să le spună că uniformele armatei noastre ar trebui să îmbrace nişte adevăraţi intelectuali, gura păcătosului a rostit adevărul din subconştienţa sa. Ori, poate din inconştienţa că, totuşi, chiar dacă vrea el să o schimbe, avem o Constituţie democratică.
Şi tot acum se explică de ce omologul lui cu uniformă de miliţian sovietic, în perioada lor de iubire de prin 2005 –2006, i-a făcut cadou 11.000 de sticle de vin. Băsescu a recunoscut că l-a ajutat pe Voronin la alegerile pentru cel de al doilea mandat. A recunoscut chiar zilele acestea, de bună voie!… Iar dacă ne amintim bine, Voronin a câştigat cu ajutorul celor 11 voturi pe care i le-a dat PPCD condus de Iurie Roşca, astăzi dispărut prin discreditare politică… Să fie oare vreo legătură între vin şi cei 11 deputaţi ai PPCD?… Adică una mie sticle pe cap de deputat cumpărat… Şi, cumpărat de cine? – De Voronin sau de Băsescu?!
Doamne, e nevoie de un matematician nebun ca Dan Barbilian, alias cu adevărat genialul Ion Barbu, ca să calculeze doar prin aceste două cifre modul în care Băsescu l-a ajutat pe Voronin la obţinerea celui de al doilea mandat. Studiul ar fi mai mult decât util atât pentru al doilea mandat la care speră Băsescu, cât şi pentru a se putea face o evaluare asupra modului în care îl va ajuta Voronin la rându-i.
Iar, despre asta nu trebuie să vă temeţi că nu se va întâmpla. Nu vă minţiţi cu gândul că cei doi preşedinţi ai teritoriilor care au fost cândva un singur stat s-au ciondănit în ultima vreme. Asta ar putea fi doar aparenţa unui joc politic, de vreme ce de-abia acum apare informaţia că Voronin, comunist pe faţă, a fost ajutat de la Cotrocenii deasupra cărora flutură steagul democraţiei. Cei doi au multe în comun, de vreme ce, conform recentei vorbe scoase la iveală ca un deziderat politic, în vremurile dinainte AU FOST AMÂNDOI „INTELECTUALI ÎN UNIFORMĂ”.



2010

CORNELIU LEU LA 78 DE ANI


„Am glumit destul… Ironia se adresează doar celor care o merită…” – declară Ramonei Vintilă de la „Jurnalul naţional” scriitorul Corneliu Leu, miercuri 21 iulie, la împlinirea vârstei de 78 de ani – „…M-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică „În gura leului”, trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaul intenţie nu e de glumit”…
    Publicăm declaraţia scriitorului în întregul ei:


IAR EU, LA ACEST FINAL DRAMATIC, PUBLICÂND DECLARAŢIA ÎN ÎNTREGUL EI, I-AM PUS DREPT MOTO ACESTE VERSURI CULESE DIN FOLCLORUL INTERNETULUI:

BALADA SFERTULUI TĂIAT

Fie pâinea cât de rea,
Tot vă fură-un sfert din ea;
Iar dacă crâcniţi: "dreptate",
Vă vor lua chiar jumătate!

Voi aţi vrut; voi aţi ales cu
Mari speranţe în Băsescu,
Care v-a făcut figura
Totdeauna dând cu gura
Dar, concret, n-a fost în stare
Nici o strada să repare
Cât a fost la Primărie;
Nici pe câini, măcar, să-i ţie!
Iar cât a fost la "Transporturi"
A vândut flota din porturi
Şi-a lăsat ca vai de ele
Găurile din şosele.

Vina voastră-i; şi prostia
De-a-i vota demagogia!
Iar el, ca şi împuşcatu
Vă reduce îmbucatul!
Chiar şi traiul ăst nedrept
Vi-l scurtează cu un sfert;
Şi mai mult de-un sfert vă ia
Din viaţa voastră grea!
Până vă veţi deştepta
Din răbdarea asta nouă;
Ca atunci, în optzeci' nouă!...

Fraţilor, să nu uitaţi:
P-ăsta să nu-l împuşcaţi!
Să fiţi generoşi: Să-i daţi
Pensie cât ia ţăranul.
Şi, mereu, când vine anul,
Să-i tăiaţi cinşpe la sută,
F...bată-l dracii toţi să-l... bată!


AM GLUMIT DESTUL!


Fiind un optimist, mă consolez cu gândul că am glumit destul şi de abia la vârsta asta am ajuns să renunţ la umor. Dar, pretinzându-mă şi destul de lucid, îmi dau seama că nici semn de glorie acesta nu este.
Din păcate, nu e vorba numai de mica glorie pe care mi-am făcut-o  prin perseverenta mea rubrică „In gura leului” unde îmi permiteam să glumesc pe seama tuturor stângăciilor, mânăriilor şi chiar escrocheriilor politice.
Ei bine, m-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaua intenţie nu e de glumit. Ba chiar m-am admonestat şi mi-am atras atenţia că nu-i permis s-o duci aşa, într-o veselie, când te confrunţi cu nişte nechemaţi fatidici pentru societatea căreia şi tu te adresezi.
E sacrificiul meu conştient, a cărui ofrandă sper să ajungă Acolo unde trebuie  şi să-i mântuiască Dumnezeu pe Români de o asemenea incapabila golănie care-i guvernează.
Renunţ la glume şi nu-mi mai permit nici un fel de zâmbet, nici chiar cel cinic, în faţa grijilor şi tristeţii funciare aduse de ăştia!  Am devenit mai egoist şi mi-am dăruit un nou roman pe care să-l pot oferi de ziua mea cititorilor. E un roman de meditaţie la bătrâneţe asupra stricăciunii vârstelor de mai înainte, se cheamă „Roma-Termini” şi, pentru a întâmpina graba cititorului de astăzi, nu este prea mare, făcând parte din acea categorie de cărţi la care lucrezi îndelungă vreme, tocmai ca să aibă pagini puţine.
Da, îl ofer cititorilor spunându-le că săptămâna aceasta îl pot prelua gratuit din „Vitrina editurii on-line” aflată la adresa de internet: <   www.cartesiarte.ro   >  şi urându-le ca, până ce vor termina scurta lui lectură, să le vină vestea bună că au scăpat de duşmănoasa guvernare. Atunci, poate, vom fi capabili să ne reluăm zâmbetul.
Pentru că, superbul act de gândire care este ironia, nu se adresează decât celor care o merită! 
                                                                                                   Corneliu LEU
                                                                                                        21 iulie 2010







Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971