Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR. 8 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE - RAȚIUNEA PATRIOTICĂ ȘI PUNCTUL DE VEDERE CRITIC ÎNTR-UN DIALOG VIOREL ROMAN – ION OLTEANU sau „UN DIALOG BUCUREȘTI –BREMEN”
PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI GEOPOLITICE ROMÂNEȘTI:Redefinirea frontiereleor, Interviu cu Dr. Călin Georgescu - Preşedintele Clubului de la Roma, pe Europa ; articole de Daniela Gîfu, Alex. CETĂȚEANU, Viorel ROMAN
PRIVIRE ASUPRA SITUAȚIEI GEOPOLITICE ROMÂNEȘTI: articole de Adrian BOTEZ, Adrian SEVERIN si Nota Redacției
ACOLO ȘEZUM ȘI RÂSEM-PLÂNSEM LA REALITĂȚILE ROMÂNEȘTI – articole de Corneliu LEU, Matei UDREA,Mihai GIURGEA, Doru BUȘCU, Paul WOOD
ACOLO ȘEZUM ȘI RÂSEM-PLÂNSEM LA REALITĂȚILE ROMÂNEȘTI – articole de Anghel RUGINĂ, Justin CARMACK, Virgil CIUCĂ
RELANSĂM CONCURSUL DE MONOGRAFII VULCANA-BĂI; ACTUALITATEA LITERARĂ, CULTURALĂ ȘI ARTISTICĂ – recenzii de: Mircea RÎBINSCHI, Elena TRIFAN, Dan LUPESCU, Ion PACHIA-TATOMIRESCU despre : Dinu MAREȘ, Ion IANCU-VALE, Viorel COMAN, Octavian DOCLIN
PROZĂ DE BEDROS HORASANGHIAN ȘI SONETE DE THEODOR RĂPAN, CU UN PREAMBUL ÎNAMORAT DE ȘTEFAN DUMITRESCU - Partea I
PROZĂ DE BEDROS HORASANGHIAN ȘI SONETE DE THEODOR RĂPAN, CU UN PREAMBUL ÎNAMORAT DE ȘTEFAN DUMITRESCU - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea II
PAGINA A CINCEA

PROZĂ DE BEDROS HORASANGHIAN ȘI SONETE DE THEODOR RĂPAN, CU UN PREAMBUL ÎNAMORAT DE ȘTEFAN DUMITRESCU

 

 

   ȘTEFAN DUMITRESCU

 
  
 O,  IUBITO
 
 O, iubito,
Eşti răspândită în aerul din jur până departe
Amestecată ziua cu lumina
Cosmos de întuneric înstelat
Mirosind a mere
Când e noapte
Străbătută de mângâierile vântului
Dinspre adâncul din mine înspre moarte
Plină ca un  munte de cântecul ciocârliilor  vara
Care pe noi sfâşietor ne desparte
 
Sufletul tău este atât de dens
în văzduhul care mă înconjoară
încât mă striveşte
îmi vine să ţip
ca o trestie pe un deal singură disperată amară
 
Cosmosul cel atât de plin de tine
parcă este fructul unei caise imense
înmiresmat adânc şi frust
umplut cu miere de albine,
luminoasă şi dulce
iar eu sunt sâmburele lui
care-l gust,
când îmi mişc mâna prin aer
te mângâi
pe dinlăuntrul tău
eşti atât de gingaşă
că te-aş mângâia până
la sfârşitul lumii
cu o imensă părere de rău
 
şi eşti atât de înmiresmată
că întind braţele către tine
şi  te respir însetat
până în adâncul fiinţei mele
cu toate stelele
de rubine,
beat
 
acum eşti tot universul
din afara mea
 
şi universul meu
interior
 
de începutul lumii
melancolic urlu de dor
 
şi văd atât de limpede
că aceasta este adevărata
imagine
a fiinţei mele,
plângând amarnic, hohotitor .

 ATÂT DE MULT TE IUBEAM
 
 
 Oh, iubito,
Atât de mult te iubeam
Mâinile mele doreau însetate să te mângâie
Încât au început să crească
Foşnind dulce
Înspre tine
Ca o câmpie
 
Iar pe trup mi-au crescut
Mii de mâini,
Ca nişte lujeri de crini înfloriţi,
Care se alungeau către tine
Cântând fericite
Să te îmbrăţişeze
Fierbinţi
 
 Ochii mei erau atât de însetaţi
De tine
Încât au început să-mi crească
Mari în cap ca nişte cercuri
Iar pe trup  au început
Să-mi crească mii de
Ochi care se măreau
Ca nişte aştri,
Înspre tine,
Avizi să te privească pe tine
Să te pipăie cu privirea
Albaştri
Profund, dureros, nesfârșit, bine
 
 Şi toată fiinţa mea
Pe nesimţite a devenit un fluviu
Atât de limpede
Că vedeai pietricelele albe şi roşii
Pe fundul lui
Care clipocea atât de dulce
Curgând înspre tine
Ca să te îmbrăţişeze
 
Că se auzea în univers !

 

  

 

 

                                       Două proze de
   Bedros Horasangian
 

          O seara la televizor, cînd Galatasaray cu Hagi în teren și Fatih Terim pe banca antrenorilor a cîștigat Cupa Campionilor Europeni


A fost o seară de neuitat. Ce pot să spun mai mult.Trebuie neapărat să-ți povestesc. Cine știe să povestească nu moare, ascultă la mine.Salutare, băi, Costele, ce faci, Mister, ce ești așa fleoșcăit ca o orhidee ? Mulțumesc, la fel, să-ți trăiască franțuzoaica și tot ce-i gol să fie plin!Hahaha! Vorbim.Să-mi dai un SMS să spui ce-ai făcut cu chestia aia la guvern pentru care te rugasem pentru treaba de care am vorbit deja cu alde Broscoi. Ciupitu stă cu banii pe pervaz. Aștept.Să fii iubit!
 Cum spuneam, bre, Radule, lumea e plină de dobitoci și jagardele. Nu mai e nimeni cinstit. Care nu fură deloc, e prost, care fură prea mult, nu se face, strică jocul și tot prost e. Nu știu care deștept a zis ceva cu dreapta măsură, că io le cam uit dacă n-am școală multă, dar la ciripit mă descurc bine. Io la cîrciumă am învățat destul de multe. Băutură te face meditativ. Știi ce e aia? Să cazi pe gînduri. Nu e treabă simplă cu gîndurile.Vin idei și tu, pac! Te învîrți în jurul lor.Joci la mai multe capete.Nu joci poker?Păcat.Mie îmi cam plăcea.Să joc la cacealma. Să riști. Totul e jocul, nu banii. Banii vin și pleacă.Și nici părnaie nu am făcut.Asta e, trăim. Nevastă-mea era plecata la socrii,la Brăila. Oraș de șmecheri greci cîndva, acum de proști români. S-a lenevit lumea, grecii au plecat,greu  de pus ceva serios pe picioare doar cu arăboi care nu bea și chinezoi care se uită la tine ca la un perete. Nu pune sifon, te rog. Merci. De cînd nevastă-mea are carnet de conducere auto, sunt scutit de multe, ce să spun. Că merge cu frîna de mînă pusă, treaca meargă, dar că ar fi în stare să meargă și pînă la Giurgiu în marșarier, nici nu mai are importanță. Dar mi-e frică,dacă se ia și alții după ea? Să vezi apoi o
țară întreagă să circule ca ea, hm, ne-ar ieși vorbe. Ar da vina tot pe mine, că trag la măsea și nu vreau să conduc.Toți bea și conduce. Eu nu, am principiile mele. Nu le calc, că iese prost. Ea are putere de convingere, ce mai.Era dusă, cum ziceam, după niște zacuscă și murături. In fiecare toamnă ei ne pregătesc tot ce avem nevoie peste iarnă.De la copii, nu aștepți mare lucru, dar de la socri e alta socoteală. Așa.Mai facem și noi cîte ceva, ca tot românul gospodar și harnic, dar ce vine de la ei sau e de căpătat de Uniunea Europeană e baza. O gospodărie nu se ține singură, știi bine. Mai ales în timpurile astea grele. Cu comuniștii o mai scoteai la capăt, una alta, planuri cincinale, succesuri, eroism în muncă, ei da, era, a fost, ducă-se pe pustii nevoia, da cu criza asta mondială capitalistă se pare că e rău. Rău de tot.Nici strugurii nu s-au mai făcut pe la noi ca lumea. Varza, așa și așa. Mîncăm din aia de Bruxelles. Știi cum se scrie? Nu e cum se aude. Cu maioneză Knorr și muștar de Dijon merge.Eu fac figuri la mîncare.Mă rog, nici nu beau orice poșircă. Noroc de crescătoria de struți.Merge bine, la Valea Sărată. Și cu melcii.Am export bun.Io nu pun în gură spurcăciunile alea, dar afacerile-s afaceri. Altfel, na, nu e bine, porumbul mic, mango și kiwi nu s-a prins, rapița se face mereu, măcar că și merge bine orezăria. Altfel e secetă, stratul de ozon s-a micșorat și e aerul poluat. Chestiile astea primordiale, vezi cum vine. Pericolul nuclear. Singurătatea, grăsimile. Dacă dragoste nu e, nimic nu e.Mi-a explicat și mie ăla micu. Cică ozonu, cu solitudinea, paradigmele lumii moderne. Auzi la el, să mori de rîs nu alta!Asta cu paradigma a mers greu, mi-a explicat șI mie contabilul meu de la motel că are un doctorat la Sorbona,dar acum s-a prins și o vînd ușor la multă lume.Socrii,ce să zic, niște oameni minunațI. El a fost șef de post la Măcin, ani în șir. E de felul lui din de pe lîngă Fetești.M-a plăcut ca ginere, ce să zic, am luat-o pe Marcela cu burta mare. Iar taică-su nu era un fitecine, barosan la județ. Mă rog, nu era copilul meu, ne-am tocmit, am acceptat condițiile puse de fiecare, asta e. Altfel nu ajungeam eu soțul Marcelei. Cum, necum a mers căruța și mai apoi l-am iubit pe ăla micu ca și cum era al meu. Chestii care nu se uită. I-am mai făcut și io doi, deh, viață, nene. Nu vrei și niște minerală ? Eu nu beau decît rar șpriț. Cînd îmi vine de șpriț.La șpriț românul e vesel, la tărie devine supărat.
Hai noroc, să fii sănătos.Tata socru ține mult la mine, uite așa.Și uite așa, cum spuneam, l-am scăpat pe om de rușine.Și uite că nu mă uită pentru omenia mea. Voiam să-ți zic altceva, dar să termin cu chestia asta dacă tot am abordat-o. Mda, ce să zic, omul are nevoie de prieteni. Adevărul e că eu o știam bine pe Marcela, îmi plăcea de ea, dar ea nu prea se uita la mine. Nu mă iubea, cum se spunea pe vremea aia.Acuma socoteala e simplă. Io trage sau nu. Asta e tot. Deh, fată cu liceul economic, eu, deh, vînzător gestionar la Universal la noi în comună, la Berbești. Cît ești gestionar nu te întreabă nimeni de studii. Aveam io vreo zece clase, dar atît. Pe Marcela a îmbrobodit-o un profesor de la liceul industrial. Cică îi scria poezii. Poezii, nepoezii, pînă la urmă a lăsat-o borțoasă. Uite așa, mare scofală. Așa am apărut eu pe firmamentul istoriei. Ce să mai  zic, vremuri frumoase. Și Marcela era frumoasă, da nu mă iubea. Iar amărătul ăla care i-a sucit mințile șI umflat burta a dat bir cu fugiții. Acum e anticomunist, cică. Fie, nu e treaba mea să mă pun cu autoritățile locale și cu organele abilitate. Iți place cum sună ? Purtăm și noi o discuție. N-am școală, dar am prins cîte ceva din viața asta păcătoasă care am tot dus-o. M-am lins pe bot de rai, în iad o să mă duc direct. Hai nu ofta, că nici acolo nu e rău. Se pare că peste tot e la fel. Nu vezi cîte mai pățesc și americanii ăștia. O să-I belească musulmanii ăia cu Allah al lor. Io mă am bine cu toată lumea, ce să zic.la o adică beau și ceai de urzici dacă situația o cere.Săraca democrație, cum se consolidează puțin, cum apar unii care strigă Huo!. Nu merge treaba așa. Huo, nehuo, ehe, mamăă, ce de mai pește am mîncat pe vremea aia. Mama ei de viață, de ce-or vorbi atîta de rău de România și Regele Mihai, nu pricep. Pare el cam slăbănog, dar se pricepe la mecanică, păi ce e puțin lucru să schimbi niște planetare? Și eu am fost comunist, l-am sprjinit pe Durbacă de ori de cîte ori a avut nevoie de mine, dar să înjuri toată ziua țara ta natală parcă nu se face. Nu se face, nene, ce mai. Cică un australian i-a arătat curul Reginei Angliei. Să mori de rîs, săraca babă , am rîs și eu, dar nu se face. Cum spuneam, în seara aia eram invitat la popa Predescu. Parohul de la Sf. Dumitru. Prieteni vechi, ne știm de-o viață, mi-a botezat copiii și în fiecare an îmi pune cauciuri de iarnă. Om, nene, ce să spun, mereu am avut pe lîngă mine români de omenie. Am iubit și-o tătăroaică din Cogealac.Frumoasă fata, haini părinții, pericol nuclear să ne prindă taică-su. Belea mare, bocluc, fata, ciok ghiuzel, foarte frumoasă, știi turcește?eu ciupesc un pic, în afaceri este nevoie de multe,ehe, și cuminte fata,se culca numai cu mine. Vremuri, nene.Păi nu e frumos așa, zii și matale, văd că tot taci și dai din cap la tot ce dau eu din gură.Oi fi șI tu vreun turc, mai știi? Cam sec vinul ăsta de Ostrov, nu mai e vinurile de altădată.Ce să zic. Mie îmi lipsește foarte tare că n-am cu cine schimba două, trei, o mie de vorbe. Recunosc, vorbesc mult. Marcela nu are răbdare să m-asculte. Dar și ea și eu avem multe pe cap.Ea afaceri, eu afaceri, na, e greu.De suflet ce să-ți mai spun, altul în locul meu se ducea pe lumea ailaltă.Marcela nu mă iubește nici acum, dar mă respectă de cînd sunt consilier local și m-am înscris la doctorat. Da, da, nu holba ochii, îmi completez studiile și cînd am suficientă vechime o să devin șI cadru didactic. Am o vorbă cu unu, direct profesor mă face la Universitatea din Măcin. O să deschidă șI o facultate de medicină la Isaccea. Dai un ban, dar stai în față. Și pește,icre negre cît vrei, mi-a promis omu meu. Jumate de bani acum, jumate p-ormă.Cinstea e la mine lege ! Păi nu e frumos să-ți zică lumea Trăți, domnule profesor!. Și Marcela s-o văd gudurîndu/se pe lîngă mine. Ce faci profesore…Cu subînțeles că ar putea veni noaptea pe canapeua din sufragerie unde dorm eu acum de cînd m-a pus muierea la ambiție să termin facultatea! Nici nu mai știu bine dacă fac facultate sau masterat, cred că facultatea e după aia!!! Hahaha, ca să vezi, nene, cum vine chestia asta! Hai că nu-i rău vinul ăsta de Ostrov!La popa Predescu urma să vedem meciul dintre Galatasary și nu știu care echipă nemțească. Am uitat cum îi zice, ceva cu Munchen. Am trecut pe acolo cînd am fost la niște neamuri în Olanda, frumoase flori sunt, bre, acolo. Daaa,de femei, ce să mai zic, niște negrese cu picioare lungi și albaneze cu țâțele ca merele de Voinești.Ce mere, nene, pepeni de Dăbuleni, nimeni nu știe de ce se fac așa mari.Și zemoși, hihihi, hai că nu e chiar rea viața în România, degeaba îi înjură unii pe Iliescu, bolșevic în sus,bolșevic în jos,niște proșți. Dar dacă ești om cinstit, te ia lumea de prost, așa e oamenii, răi de tot. Nu e bine, nu e bine să fii luat de prostul proștilor.Dacă ai bani, scapi de toate relele. Da, cum ziceam cu pepenii și femeile. Ce mai, uite cum vine de se leagă lucrurile. Eu adusesem niște vin roșu lu popa Predescu, dar mai venise și un pretenar al lui din Tulcea. Ala cu o sticlă de uischi din aia care miroase nu știu cum. Mie nu-mi place, dar popa Predescu apreciază. De altfel el apreciaza cam orice e lichid.Hihihihi, femeile să fie solide.Hahahaha! Zice el. Pune părintele Scarlat, că așa îl chema pe părintele din Bratoloveni, pune pe masa lui Predescu al meu un pește mare de vreo zece kile.Ce-i cu asta? Părintele Scarlat e unul tînăr și slab cu nevastă voinică. El cîntă frumos, ea gătește bine,au și vie și livadă de piersici, oameni de omenie, am fost pe la ei. Asta e România adevărată, nu toate ororile astea cu accidente și morți care le dă ăștia pe la tv-uri. Cum ziceam , zice popa Scarlat, arătînd peștele întins pe masă, Pentru matale, facem ceva ca lumea mîine, poimîine, și vin și eu cu coana preoteasă a mea cu copiii s-o facem lată și să binecuvintăm, voia Domnului. Ia popa Predescu peștele cu pungi și ziare cu tot, că d-aia nici eu nu arunc ziarele, nu știu ce scrie prin ele am am abonament la sediul primăriei, dar pentru curățat pește este aur. Peștele, frumos, ce mai,avea mai multe de vre-un metru si vreo zece doușpe kile, ce sa zic, frumos crapul.Și dispare popa Predescu din sufrageria cu televizorul. Noi cuminți în fotolii să aducă ceva de băut să vedem meciul cu Hagi.Cine nu-l iubește pe Hagi și pe Domnul Iliescu în țara asta, păi nu ?Am uitat să zic că popa Predescu are două televizoare. Unul pentru cele lumești, altul pentru programe bisericești, tare chestia, deștept omul.Poate să tragă cu ochiul și la transmisiile de la Patriarhie să caște gura și la meciuri sau mai la ce știu eu emisiuni culturale de pe cabluri și sateliți. Unul dintre aparate are și video, ăla pe care se uită la programele cu treburi bisericești. Ce să-i facem, pregătirea profesională nu e de joacă.Dacă poporul român vrea reformă și să progresese e musai să se recicleze periodic. Io mereu le spun la ai mei. Invățămîntul și Cultura salvează România!Zii că nu e așa! Da, și uite așa apare popa Predescu, nea Viorel, cum îi spun prietenii, apare de la bucătărie zîmbind nevoie mare cu o sticlă de vin și patru pahare ca să ne omenim și noi în timpul meciului. Că d-aia venisem ceva mai devreme să îmbucăm ceva și să fim pregătiți sufletește pentru meciul cu Hagi. Căpitan de echipă la turci, parcă, poate nu era, dar era cel mai tare la căpățănă, cum să nu fii mîndru că ești român. Apăruse și nea Pandele, prieten cu popa Predescu, om negustoros, de pe vremuri, acum face de toate pe lingă Predescu al meu. Conduce mașina cînd e el mai băut, face achiziții și cumpărături, mai vinde ce e de vîndut, știe să repare orice, băiat bun și util cu spor la casa omului.Securist, nesecrusit, căcat, băiat harnic. Are și voce nea Pandele, cîntă pe lîngă popa Predescu dacă e nevoie. Și mereu e nevoie, mai un parastas, mai un botez, o cununie, nu toată lumea are bani să-l angajeze pe Florin Salam șI pe Cornelia Catanga. Vine popa cu vinul pentru meci șI ce să vezi,comedie mare. Scoate părintele Scarlat de sub sutană o casetă și io pune în brațe lui popa Predescu. Ce-i cu asta, zice el. O să vezi tu, bag-o la video , ne uităm la ea în timpul meciului, acasă nu pot s-o pun de gura nevestei și doamne ferește mai vine vreun copil in camera, mă înțelegi…Nici nu știu ce e pe ea, mi-a dat-o un emoriaș care a venit din Spania, cică e ceva super tare, o bagăm și gata, ce mai atîta vorbă, voia lui Dumnezeu!
 Eu vreau fără apă minerală, sec, mulțumesc. Zice părintele Scarlat și se așează lăngă mine. Binecuvîntea-ză părinte, zic eu înainte să duc paharul la gură, amîndoi preoții binecuvîntează, iau o gură de vin șI o felie de mușchi țigănesc cu cașcaval, așa îmi place mie, nu mănînc carne fără brânzeturi, pîine mai puțin că îngrașă. Și mai rîdem noi, mîncăm, bem, începe meciul. Turcii atacau tare de la început , nemții nu se lăsau, Hagi al nostru făcea minuni, cap ca al lui mai rar, de piciorul stîng, ce să mai zicem,ce mai, pe teren s-a văzut imediat. Și dă popa Predescu drumul la video. Cînd dau turcii primul gol să-mi cadă paharul din mînă ce văd pe televizorul ălălalt? Nu băgasem de seamă că începuse și acolo transmisia, filmul, ce naiba adusese Părintele Scarlat. Nici prin cap nu-ți trece ce se întîmpla acolo în televizorul numărul doi. Ce să te mai uiți dacă a fost ofsaid la un gol anulat al nemților și antrenorul turcilor Fatih Terim urla de mama focului, cînd vreo duzină de bărbați și femei și-o trăgeau în colectiv unul pe altul de nu mai deslușeai bine unde e capul si unde curul unuia șI altuia. Ce băgau ce scoteau, era ca la balamuc. Munca în colectiv, întovărășeală nene, de voie bună.veselie mare, noi cu limibile scoase.Noi nu ziceam nimic, eram in casă de preot.Ciocu mic. Transpirasem tot. Și meci și futai, na, om ești. Măi să fie, nu văzusem așa ceva pînă atunci. Dacă nu zicea nimeni nimic, nici io n-am zis nimic de cum se regulau ăia acolo pe capete. Sex oral, anal, mă rog, tot dichisul.Turcii mai dau un gol șI nemții altul, mai aduce popa Predescu un vin și vine pauza. Noroc de pauză, am făcut cîțiva pași prin curte, eram nădușit tot, că înțepenisem acolo în fotoliu. M-am dus să mă ușurez și eu că nu stau bine cu prostata și dacă beau vin, îmi vine imediat să fac treabă mică. Pe televizorul doi era treabă mare, mare de tot,nene, ce să spun acum,delir. Am mai stat cu toții în cerdac să mai luăm o gură de aer, cu nemții nu e ușor, se țin tari pînă în ultima clipă.Turcii, erau ei muncitori, dar tot capul lui Hagi făcea toți banii. Ce pase, domnule, cum poate gîndi omul ăsta tot jocul cu piciorul. Și e și stîngaci!Noroc cu Hagi șI Gică Popescu și cu publicul lor, turcaleții în delir să-i căsăpească pe nemțălăi, mereu călare pe ei. Ca la balamuc, cu cît se apropia sfărșitul meciului, cu atît era lumea mai excitată. De parcă șI ăia de pe stadion ar fi urmărit meciul și filmul deodată. Și ăia cu regulatul parcă se uitau și ei la meci și se bucurau că au cîștigat turcii.Era ceva tulbure,ce mai, cu toții excitați la maxim. Și atunci cînd s-a terminat transmisia și au cîștigat turcii cu Hagi în teren,și toată Turcia șI România era în delir, urlau ca descreierații. Și noi la fel, adevărat, ce mai, ne cam îmbătasem.Și a explodat televizorul ala cu filmul unde se tot regulau ăia.Ăia nu terminaseră treaba. Bufff, s-a auzit și a luat foc. Ne-am speriat cu toții. Pur și simplu s-a auzit un pocnet surd si a început să scoată fum. Popa Predescu a fugit în bucătărie și a adus o găleată cu apă și aruncat-o peste televizorul cu video cu tot șI filmul ăla plin de nerușinări. Am pus și o pătură peste toată chestia aia ca să nu fie aer să se extindă incendiul. Dacă nu e aer, nu arde nimic, am tot văzut chestii din astea la viața mea. Cum arde ceva, pac!, acoperi cu ceva, dai cu nispi, să nu alimenteze cu oxigen incendiul. Să nu se extindă!
Și să vezi ce s-a întimplat, așa, mai bagă niște vin, eu nu conduc mașina niciodată, noi, cam chercheliți bine și speriați de cele întîmplate,Popa Predescu, alb ca varul,cam speriat și ud de la apa din găleată, că apoi a mai adus una, zice, cu vocea lui de butoi dogit,
Voia lui Dumezeu, pedeapsă păcătoșilor…In genunchi…Să spunem Tatăl Nostru!. Și pune-te, nene, în genunchi și zi cu popa Predescu împreună “Tatăl Nostru” cu el. Și uite așa cînd eram noi pe la și ne iartă nouă greșalele noastre apare o femeie, așa cum zic, să nu mă mișc d-aici dacă mint io,așa ne găsește nevasta popii in genunchi cu popa Predescu spunînd rugăcuni pentru iertarea păcatelor.S-a speriat și ea, nu pricepea ce se întîmplă,era ceva tulbure pe acolo.Noi tot cu rugăciunea, nu se mai termina.Și să vezi lucrarea ălui de sus, începe și femeia să se roage cu noi!Se ruga și ea de nu mai putea, săraca femeie, și începe să plîngă și ea alături de noi.Și ține-te bocit și după ce noi deja terminasem.Mizerie mare peste tot cu apăraia aia, noi cam speriați și chercheliți.Beți de-a binelea!
Da ce s-a intimplat, femeie ?, întreabă popa Predescu cu blîndețe de vechi slujitor al Bisericii. La el nu se vede cînd trage la măsea că ei țin tare la băutură și doar nasul li se înroșește. Dar și asta e de la Domnul, am învățat eu multe de la oamenii bisericii. Și femeia lui bocea, noi ne liniștisem parcă, aburii alcoolului, meciului și filmului ăla păcătos se mai risipeau după rugăciunile noastre, eu am mai tras o gură de vin direct din sticlă cînd era Popa Predescu cu spatele și încerca să-și liniștească muierea, care era impresionată de cucernicia noastră și mărturisea și ea, săraca, că și ea a preacurvit cînd era la liceu cu un preaîmpuțit de ceferist! Tot se dădea de ceasul morții că a păcătuit cu un preaîmpuțit ce ceferist. Noi ședeam cuminți în timp ce Popa Predescu încerca să-i explice femeii că se fac disponibilizări la CFR și poate l-a pedepsit Dumnezeu și-l dă afară guvernul din slujbă pentru că s-a dat la ea cînd era elevă. Totul se plătește pe lumea asta, a tunat Popa Predescu și nevastă-sa s-au liniștit cînd a aflat că poate preaîmpuțitul ăla de curvar a rămas fără serviciu. Cînd am plecat de acolo începuse și ploaia.
Ce chestie, tare, nu ?
Auzi, domnule, ce emotivă femeie. N-am mai văzut așa meci ca ăla, dar nici nu m-am dus la Popa Predescu vreodată acasă. Nu e sănătos, tot la local e mai bine, ce să zic. Tu cu cine ții? Te sun, te sun, vorbim, Costele, să fii iubit! Hai că începe acum și meciul!Cică o să facă disponibilizări și în  învățămînt… Măcar să devin și eu profesor, pe urmă poate să mă dea afară, bani am, sănătos sunt, viața e frumoasă. Crezi că o să bată acum Galatasaray fără Hagi ?

 

 

                                                              ORGASM


Au fost  ei la nunta lui Cristian Davidescu cu Adela Orban. Ce frumoasă era mireasa, și el inteligent șI elegant, ca un prinț arab. Bine că ajută și ei cu bani pe Dinamo,dar  și pe Universitatea, altfel se duce dracu echipa din Bănie .Mai sunt și sponsori discreți.Fă binele și aruncă-l în mare, ziceau îi bătrâni. Alde Becali cu Steaua lor abia așteaptă să se aleagă praful de Craiova și Timișoara. El e dinamovist de cînd se știe, nu contează unde s-a născut. E important să fii om! A ținut cu cîinii roșii și cînd a fost magazioner la OCL, și șef de post la Sinești, și cînd era student la Universitatea Spiru Haret și cînd a fost consiler al ministrului, șI cînd a plecat din țară trimis Consul General la Chicago. El ar fi vrut ambasador la Havana, dar l-a luxat Simirad de la Iași. Mai rar om ca dl Geoană. N-a fost să fie, nu mai contează acum. A crezut c-o să-l întîlnească la nunta lui fata lui Gabi Oprea sau la cea a lui Cristi. N-a venit. În schimb a fost multă lume bună. 1000 de invitați, nu e de colo. Craiova e oraș mare. Și ce de lume bună, tort de doi metri,oameni de afaceri, aranjamente florale de te durea și capul privindu-le de frumosase ce erau, artiști, berbecuț la proțap, mese bine asortate, academicieni, purceluși de lapte, se topeau în gură, nici nu mai apucai să te uiți după dame ! Și cîte un pepene de Dăbuleni la fiecare învitat, să mori de rîs nu alta, distracțíe mare! Și ce de haine frumoase,Dumnezeule, se vede cînd e nu te mai uiți la bani și vrei ca totul fie ca în basme. Carpacio cu parmezan aromat în busuioc,și homari, și scoici și creveți, și sufle de dovlecei canadieni, și melcii cu pepene galben, wow, tare de tot,doar înghețata n-avea fructe de mare. Le place ai dracu al românii de azi fructele de mare! Carne de porc. Hm,porc, ce porcărie, cum să mai mănînci carne de porc dacă are atîta colesterol pe centimetru patrat, nu ? Frumos, ce mai.
Se răsucește în pat Ion Bulan, om de afaceri și investitor strategic în imobiliare. Are afceri și cu armament.mai discret, aici nu se bagă multă lume.Discreție totală,lucrăm doar cu profesioniști. E bine. Și muzica bună, și servicii de cinci stele.S-a întîlnit și cu Șoric de la Neamț. A luat-o pe coajă domnul comisar șef, dar justiția română e sinceră și o să facă dreptate, cere omul și omul despăgubiri. Ce mare lucru 150.000 de euro, după ce i-au stricat imaginea de om al legii șI s-a mai certat șI cu nevasta.Păi se face? Da,da, onoarea familiei.Nu e de joacă. Ce mai. Unde sunt stele multe, merge totul uns !O fi existînd și generali cu 5 stele ? Parcă noi n-avem nici unul. O să-l sune pe Gabi Oprea să-l întrebe. Coniac este și de șapte. Vechimea e mai importantă. Hoteluri ar fi, cică e unul în Dubai, ceva ce nici cu gîndul nu gîndește Ionel Bulan. Da, mereu îi trec prin cap idei. D-aia are și bani. Viața ca în basme. Cum dracu o fi în basme? A tot auzit Ionel Bulan de vorba asta, dar tot nedumerit a rămas. Nu-i iese din cap nunta lui Cristi. A dat și el 5000 de euro. Dar de nuntă. Doar nu era să se calicească. Nu putea să nu-și țină rangul. Ori e boier, ori ce facem aici. Și el făcut-o lată, dar nici așa. Poate data viitoare. Hihihihi, să nu mîniem pe cel de sus, fără data viitoare. Casă de piatră are, perne multe șI moi pentru amîndoi, Camelia e fericită, și copiii e bine, îl mic știe deja să spuna Fuck you! Tare băiatul. Ce frumos e să ai copii inteligenți.
 E bine așa cum e acum.
Camelia, soția și mama copiilor lui se întoarce către el. Se simte bine, se vede. Se aude, arcurile moi simt și ele că ei doi se simt bine în patul conjugal. Saltea bună, arcuri de titan, totul de comandă. Italienii știu să facă paturi bune.nu mai merge să dormi oricum, a acum pînă și salteaua e gîndită de computer.Mai ales dacă patul este un loc unde trebuie să te simțI bine.Cine nu vrea să se simtă bine în aptul conjugal?
Se aude vocea Cameliei.
- Jean, puiule…Vreau sa-țí mărturisesc ceva…
Clipe suspendate în dormitorul aflat în penumbra dimineții.Pendula de pe perete ticăie mersul indiferent al lumii. Perdelele sunt nemțești, draperia din Belgia. Totul de cea mi bună calitate, au și bonurile. Jean păstrează în ordine toate actele. Nu știi niciodată la ce-ți folosesc. Dacă te cheamă la DNA și te iau la întrebări de unde ai luat Bentley, cît a costat excursia în Caraibe și Țara de Foc, din ce bani e făcută vila de la Mogoșoaia ? Ei, alta acum! Și la malul lacului, loc bun, 2000 de euro metru pătrat. Dacă se măsoară la cub, prețul e și mai mare. Un prieten cu relații la Cotroceni i-a sugerat că e bine să învestească și el la Gabriel Resources. Povesta cu aurul din Apuseni. Se pare că totul merge uns, e vorba doar de timp. Atunci s-ar baga și el, dacă are garanții. Dar poți avea garanții la români ? Cînd ți-e lumea mai dragă te lasă cu curul în baltă. Pardon de expresie. Ce bine că și-a luat contabil neamț.Liebermann. Vorbește bine românește, dar are un accent care nu știi de unde vine. Cînd l-a întrebat direct pe Dl Liebermann de unde vine accentul ăsta, – Ionel Bulan nu are studii muzicale, dar are o ureche foarte fină – i s-a răspuns, cu zîmbetul pe buze, “Din vechime, Herr Bulan!”Aha, așa o fi, dar tot nu e lămurit. O să-l mai întrebe cu prima ocazie. Dacă nu uită. El a început să uite. Dar are și multe pe cap.D-aia e bine să ai și acte. Hîrtii, înscrisuri.Dosare, chitanțe, facturi fiscale, copii după convorbirile telefonice, să aibă dovezi. Acum  păstrează acte la orice, după ce Jean a fost arestat preventiv 29 de zile.Gata, să nu-șI mai amintească. Ceasul rău. Tot acasă e cel mai bine. La urma urmelor arestat preventiv a fost și dl Patriciu, și dl Becali. și Dl Sechelariu și dl Dan Diaconescu, dl Tender, ce să mai spui, parcă și Dl Patapievici, dar nu e sigur, S-o întrebe pe Camelia dacă nu a fost puțin la părnaie și dl Patapievici, ăla cu papion, tare tipul, le zice bine la televizor. O fi fost și la nunta lui Cristi Borcea ? Ar fi bine să angajeze un astfel de gînditor pentru copiii lui. Anii treec repede, educația bună și relațiile păzește viitorul.Nu e bine să te pui de-andoaselea cu puterea și organele.El se are bine cu toată lumea.merge și la biserică atunci cînd are timp și-l imboldește nevasta.
Parcă î-l întreabă ceva Camelia,
- Ce-i, Cami…Tu nu prea îmi spui multe…Ori țipi la mine, ori facem sex…și nu prea se înțelege bine ce vrei să spui...
Rîde cu înțeles.
O mîngăie alene pe coapsa generoasă. I-a făcut deja doi copii. O să-i mai facă. N-are mai mult de cinci ani de căsnicie. Cu Geta n-a prea mers.Nu voia copii, sex oral, sex tantric, sex nu știu, de parcă el ar fi fost campion de gimnastică. O nebună, ce mai. Și  vacanțe peste tot, Hawai, Ibiza – unde a fost și nevasta lui Obama, și a lui Nicu Gheară, păi da, - Copacabana, toată ziua cu Bora Bora în cap și hai și noi la Marbela! De Mamaia sau Poiana Brașov, nivi vorbă, au șI ei vilă la Predeal ca tot românul cu stare. Mda. Cine îi băgase toate astea în cap, Jean se întreabă și azi. De la cap vin toate.Vreunul din derbedeii care-i tot făceau curte. El e un tip gelos, n-a mai suportat. Să-i facă ochi dulci unul altul din nespălații ăștia fără bani. A mai fost șI un gălbejit, cică era japonez, a flat că e din Filipine. A văzut negru. I-a dat papucii șI un loc de casă la Găești,șI gata, pa și pusi, la revedere. Cică a plecat după unul care e consul general al Marsilia.Un tip simpatic, așa se aude prin tîrg.Vorbe, auzeală. El, Ionel Bulan,  a luat-o pe Camelia și acum este mulțumit. Și mașina asta, doar Nicolae mai are așa ceva.Mai e unul în Maramureș care crește struți. E carnea mai scumpă,dar se pare că are viitor.E pe agenda lui și struții. De elicopter îi e frică, prea e riscant. Pe cînd o mașină bună, e ca o femeie frumoasă. O achiziție utilă.Cumva mindru de tot ce-I trece prin cap..Motor 12 cilindri în V, rîde el cînd e cu băieții la un pahar de whisky.Jean bea numai whisky.Cînd bea. Cînd nu bea, conduce mașina sau firmele lui pe care le administrează. Nu e simplu să aduni bani mulți și repede. Și doar din muncă cinstită.Totul e cu acte, nimic în afara legii. A stat de vorbă și cu un antreprenor mexican. Credea că e bulgar, dar vorbea doar spaniola. Jean știe ceva spaniolă, doar n-a stat trei degeaba la Madrid, Cadiz șI Barcelona. I-a fost de folos șI cînd a fost Consul General la Los Angeles. Îi plăcea cînd îi spunea toată lumea Să trăiți! Te simțI mai altfel. Idee e că unde e mare șI port se fac banii repede. Cine știe, știe, cine nu, se ocupă de literatură. A dat o mie de parai unui poet să scrie ceva la botezul fetiței. Nu suna rău, ceva cu nori și flori, frumos.E mulțumit de cum merg treburile. Și de viața lui. E mulțumit în general. Ce și-ar putea dori mai mai mult după ce deja are totul? Să nu mîniem pe bunul Dumnezeu!
Duminica dimineața e bine în pat. Să lenevești în așternuturi albe, cu broderie pe margine și un cactus pe pervazul plin de mușcate înflorite șI un crin imperial care face nu patru cupe, ci șase. E olandez. E nemțesc, nu olandez, nu se încurcă la bani dacă e ceva care-I place.Pe soția lui o cheamă Camelia, dar el o alintă Cami. E născută la Videle. Frumos și la Videle. Inainte a lucrat la o benzinărie. Așa a cunoscut-o. Îi făcea plinul și cînd s-a întors ia văzut fundul. O minune. Cifră octanică mare. Kerosen pentru aviație, ce mai. Așa a început totul.De ce o zice lumea că la noi toate sunt cu fundul în sus cînd la Cami se vedea chiar foarte bine că e o femeie de nota zece.S-au căsătorit la Bragadiru și au făcut nunta în Pipera, au luat casă în Voluntari, lîngă a lui Vosganian, bucureștean și el ca șI ei. Senatorul albanezilor, un tip simpatic, știe multe glume.
- Ei, și tu…zău așa…Prea te înfigi în mine cînd vreu șI eu să fie draguță cu tine…nu vrei sa fiu draguță cu tine, ia zi..?
Camelia îl ciupește pe neașteptate de sfîrcul drept. Știe despre zonele erogene destule, Jean n-a avut răbdare să i le emumere pe toate. El n-are nici timp și nci răbdare acolo unde ea pune și suflet nu doar trupul la bătaie. Ii place să fie admirată de bărbatul ei. Dar nu-I displace dacă fluieră după ea șI muncitorii de pe schele sau cei care lucrează la alimentarea cu apă a zonei.
Bine că ei au centrală proprie.O sa-și facă și una eoliană. La ăia mici le-a plăcut cum se învîrt paletele și Jean le-a promis că o să aibă și ei una. Pentru copii, orice.
-Au! Ai înnebunit…Ce chestii sunt astea…Ce te-a apucat…să ne sculăm …ar fi trebuit să fiu deja în cizme…Ce facem dacă mi se ridică catargul...
Hihihihi.
 De cînd au și o barcă cu motor s-a schimbat și terminologia lor erotică. Nu putem spune chiar tot.
De cînd Camelia l-a văzut pe Brad Pitt în cizme, îl obligă pe Jean al ei să umble cu cizme. La început a făcut mutre, ce-o să zică angajații de la firmă, cei de la ministere, Bogdan Baltazar și Adrian Vasilescu, ăștia de pe la bănci, mă rog, pe unde tot umblă el. Peste tot. Și la DNA a fost , dar s-a înțeles și cu ei. Oameni sunt și ei.Trebuie să știi să te adaptezi la toanele fiecăruia.Totul se pote vinde șI cumpăra. Asta îi place lui Ion Bulan la români. Că nu sunt încăpățânați ca bulagrii s-o țină una și bună, O prostie.Viața se schimbă mereu, e o roată, îi place lui să mediteze uneori privind peste lac cum zboară rațele care tot vin și pleacă.
- Jean…
- Ce-i…Spune, puiule…Nu bem șI noi o cafea…Te lenevești, ai?
Cami se pisicește pe lîngă domnul Bulan.
- Vreau să-ți mărturisesc ceva…
- Ce e puiule... Vrei să mîncăm niște mici la Cocoșatu… Te duce băiatu…
- De două zile  nu mai am orgasm…
- Auleo…Ei, nu spune…Și vecinii ce zic?Eu ți-am spus mereu că o să avem probleme din cauza instalațiilor…
- Ei, și tu, acum…O ziseși…Cu instalațiile stăm bine…Hihihihi!Ia uite ce are băiatul aici...Hihihi
- Cami...Stai cuminte că te rup...!
Cami il sărută pe obraz.
Jean se întinde în pat atotputernic.
- De orgasm mă ocup eu…parcă mai aveam prin casă…de ce nu mi-ai spus să dau  comandă se ne aducă două –trei bidoane…Și compot de ananas și dulceață din muguri de brad…pentru tine orice fel de orgasm poate comanda Jean al tău!
- Jeane…Nu mă fă să roșesc, știu că ții la mine și ai început și tu să mănînci ecologic…fără E –uri, bine că ai renunțat șI la obiceiul ăsta nenorocit să manănci salam cu pâine…acum nu mai ești tractorist, nici șef de post, nici Consul general,acum ești boss…nu vezi cum te apreciază șI iubește toată lumea…șI nevasta lui Arvinte era cu ochii pe tine alaltăieri seara…E normal dacă i-a scos lu barbatu ei prostata ce vrei …Tînjeste șI ea după in orgasm bun…
- Păi să-i dăm și ei, cînd aduc, ce naiba…Nu-mi place de ea…e prea slăbănoagă…mie imi plac femeile femei, nu bibelouri de material plastic…Ia uite ce e aici!
O pocnește zdravăn pe fund, partea dorsală, precizează uneori Cami cînd îl privește languros în ochi, în timp ce Cami a lui s-a întors să ia ceasul de pe noptieră.
- Noi ce facem acum…uite e deja 12…Ce-ai zice să mîncam niste ciorba de burtă la micul dejun? Ar fi tare…La prinz am pregătit ciuperci cu mango, ceva foarte tare…fără E-uri, ecologic…Ai auzit că a trimis-o ăștia ai tăi pe Mioara la Strasbourg…Ce fată bună, și voia să mi te ia și urita asta cu ochelarii ei cu tot…Ca să vezi cum e viața… Ce zici scumpule ?
Jean lenevește în pat și se tot gîndește șI nu-i vine să creadă că a rămas fără orgasm soția lui scumpă. Tocmai din cauza lui, care se ocupă să aibă de toate în casă ?E, tu-i orgasmu mă-sii, asta-I bună, face el rost!
- Tot nu pricep cum ai rămas fără orgasm…Cînd ți-am spus de un milion de ori să-mi spui ce vrei din vreme ca să nu aud chestia asta cu n-am și n-avem…Vreau să ai tot ce e frumos în lumea asta…Am suferit și muncit pentru asta…Știi doar cît te iubesc!
- ȘI eu te iubesc,dar nu mai am orgasm…iartă-mă, iartă-mă…așa sunt eu mai directă, nu am vrut să te supăr…Stau cuminte șI apoi dau cu bîta în cap omului…mai bine nu-ți spuneam…
 Jean se înfurie. ÎșI aprinde o țigară.
Ei fir-ar al dracului să fie…
- O rezolvăm, se rezolvă…Sun-o pe Cristina imediat…să dea comandă cît orgasm vrei tu!
- Ei, nici așa…Nu te face că nu înțelegi…Puiule…ia să vedem ce ai tu pe aici…Poate mai facem un bebi, ce zici…Unul mic șI drăguț…
- Lasă-mă-n pace…sunt nervos…vreau să facem rost de orgasm și apoi mai stăm de vorbă…
- Ce să mai stăm de vorbă, trecem la treabă…poate vine șI orgasmul…Hihihi!
Ea îl ia imbrațe pe Jean și începe să-l sărute cu foc în timp ce el vrea să vorbească la telefon cu secretara lui ca să comande niște orgasm pentru soție.

Brusc imaginea dispare de pe ecran.Asta a fost tot.In sala de proiecție se aprinde lumina.
-Cum vi se pare Domnule Președinte...
- Mda...Hăhăhă...Tare chestia cu orgasmul...Cum ați obținut înregistrarea ?Filmul nu e rău...Cine a regizat filmul...Ați prins și ce gîndesc personajele...E în 4D toată chestia, văd că nu vă încurcați la bani...
- Prin mijloace specifice...hihihihi, se poate...Cristian Mungiu... și băieții lui Maior...Premiul unu la Cannes...Acu lucrează la alt film...Poate luăm și un Oscar, un Nobel...Ce dispuneți?
- Scoate-ți orice referire la Cotroceni și la Patapievici...Sugerați discret dorința mea...Mă rog, mda, titlul e cam tare...Cu toate că nu mi-ar displace ideea cu meditațiile pentru idei...Poate am avea și noi nevoie, ce zici Lăzăroiule ?
- Nu spun nimic, eu execut , domnule Președinte...
- Hai ,lasă, mie imi spui...am plecat, să vedem cum stăm cu orgasmul națiunii...Hă hă hă... La vizionarea asta putea-ți să mă serviți și pe mine cu două-trei orgasme...Hahahaha...Nu v-a trecut prin cap, la toate trebuie să mă gîndesc doar eu...Păi n-am zis eu că nu e criză...Să-l punem pe Boc să ne facă un studiu...Doar pentru noi...Bună ziua!
- Să trăiți!Am înțeles, o să aveți un raport complex. Poate ne e de folos și la Ministerul Muncii...Să trăiți!Iar Boc, vai de păcatele mele...Mai bine-i ceream să mă facă pe mine Premier...
Deja nu mai era nimeni în sală. Ce naiba a vrut să spună șeful cu două-trei orgasme ?
Sebastian Lăzăroiu, Ministrul Muncii și al Protecției Sociale, dar și un colaborator apropiat al preledintelui este nedumerit. Unde bate șeful ?Scoate laptopul, îl deschide și dă căutare pe Orgasm. E uluit ce citește. Cocktail cu Grand Marnier, Irish Cream și Orange Flavour Liqueur. Mai e o variantă cu 30 ml de Cointreau, 3o ml Bailey’s, Irish Cream și 20 ml Grand Marnier. Se servește cu cuburi de ghiața ș paharul garnisit cu cherry. Ce chestie, MinistrulMuncii este uluit.Ia uite, Screaming Orgasm, cu vodka, Amaretto, Triple sec…dă unde naiba să știe el toate astea, el e doar sociolog, nici Ghiță Ionescu nu putea întrevede toate convulsiile economiei mondiale.Al naibii șefu ăsta, pe toate le știe. Și fără să citească prea multe!: mă rog, se poate trăi șI fără orgasm. A concluzionat ministrul. A închis laptopul și a chemat mașina să-l ducă la minister.
Nimeni nu știe ce-l așteaptă.

 

 

 

 

 

           SONETUL ȘI SONETISTUL DEDICAT

SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI
ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI, PRIN IUBIRE DIVINĂ:
 VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete,
de THEODOR RĂPAN, Editura „Semne”, Bucureşti, 2013

  Un adevărat regal de poezie ne-a invadat, în trecutul an 2013, dinspre sonetistul teleormănean, THEODOR RĂPAN (celebru, de-acum, prin Evangheliile sale cele patru, pline-depline, în aria lor semantică !)  Volumul actual şi cel mai proaspăt, intitulat FIIND  (ca o mărturie şi ca un IMN al Gloriei Re-Trăirii Sinelui, scăldat, din nou,  în Universul Creaţiei, iscat din preaplinul IUBIRII DIVINE!) - se vrea (prin conţinut şi masivitate) o replică a Canţonierului lui Francesco Petrarca – 1304-1374 (de la naşterea genialului florenţo-arretin, se împlinesc 710  ani!) - şi nu-i lipsesc prea multe, pentru a-şi atinge ţinta secretă. Poate, în primul rând, o mai echilibrată constantă a filosofiei interioare şi, apoi, a expresiei.
 Volumul FIIND (365+1  Iconosonete), al lui THEODOR RĂPAN, este, după socoteli îndelungi ale subsemnatului, a 17-a carte de autor (şi trag nădejde să nu mă înşel!), a hăruitului nostru sonetist, de baştină  româno-teleormăneană.

 O carte care este splendidă, spiritual, prin poemele sale, cu parfum florentino-valah (sonete şlefuite, vorba Poetului Pădurii Nebune/Deli Orman: „până la os!” – şi, cu adevărat, foarte greu poţi „vâna” vreun şchiopătat de ritm! - dar, niciodată, un amurg de rimă!), şi devine extrem  de agreabilă, prin excepţionalele gravuri renascentiste, ale lui CESARE RIPA („Cu ilustraţii din CESARE RIPA - „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA” - Padova, 1625).

 Cartea este segmentată/împărţită după anotimpuri şi luni – numite conform tradiţiei şi subnumite, doar aparent, conform simbolisticii antice şi/sau renascentiste – în realitate, subtitulatura (extrem de elegant-poetică, trebuie să recunoaştem! – prin frontispicii, cum ar fi: Lacrimi de bazileu, Taina lăuntrului, Scrisori din Amalthea, Acatistul iubirii etc.), se raportează la trăiri şi experienţe interioare personale:

 I - GERAR – Taina lăuntrului;
 II - FĂURAR – Cămaşa lui Nessus;
 III - MĂRŢIŞOR – Scrisori din Amalthea;
 IV - PRIER – Pascalia;
 V - FLORAR – Sonete în aqua forte;
 VI - Cireşar – Lacrimi de bazileu;
 VII - Cuptor – Ars amandi;
 VIII - Gustar – Fructul oprit;
 IX - Răpciune – Lampa lui Aladin;
 X - Brumărel – Orb în lumină;
 XI - Brumar – Evlavii;
 XII - Undrea – Acatistul iubirii;
 …Şi, în fine: Sonetul bisect! – pentru ritmul cuaternar al Terrei.

 Poetul sonetist THEODOR RĂPAN este un petrarchist autentic (dar nici pe sonetistul-sculptor nu-l dă uitării, pe „divinul” Michelangelo: „Cu Michelangelo nimic nu piere:/În mine rugul, flacăra în tine!/Fac parastas credinţei, pe albine/Trimit spre ceruri glas de-napoiere” – cf. Sonetul CCXCVIII) - senzual, dar nu lasciv („Fiind ecou nespuselor cuvinte/Port gând smerit de înzăuat iubirea,/Pohtirea ochiului aduce ştirea:/ Ah, gura sufletului nu mă minte!” – cf. Sonetul I): pe trunchiul său italienizant se altoieşte, din izbucnire pătimaşă în izbucnire pătimaşă, un sonetist din ce în ce mai eminescianizant, prin Vis/Visare şi Pătimire-întru-Necuprins: „Visul visat visează, Doamne, visul,/Gândul gândit pe sine se gândeşte,/Eu voi muri cândva, pe româneşte/ Şi-n locul tău voi scrie Necuprinsul.” – cf. Sonetul IX.

 Patru obsesii majore, ale sonetistului THEODOR RĂPAN:

 1 - IUBIREA şi FRUMUSEŢEA, ca factori DEMIURGICI (complementar!: „De tine azi sunt trist ca niciodată,/Zeiţa mea cu noaptea prinsă-n plete,/Izvoarele iubirii-mi ţin de sete,/Cum să te las splendorilor furată? – cf. Sonetul III) – ca şi Petrarca, şi THEODOR RĂPAN dezvoltă, în Poezia sa, o adevărată teorie despre soteriologia Iubirii! 

 2 - CUVÂNTUL/LOGOS/NOMOS DEMIURGIC („Uşi făr’ de chei deschid cu gândul, mamă,/Şi-n temniţa Cuvântului mi-e bine” – sau:  „Priveşte-mă, Lumino, sunt divinul/Pe care-l tulbură demult Cuvântul” – cf. Sonetul V),

 3 - ARTA/ARTISTUL/ORFISMUL/ATITUDINEA HRISTICĂ - doar prin autojertfire, se poate năzui spre Revelaţiile Cerului şi Tainelor-Fântâni („Setos de Cântec ard stindarde mute,/Fântânile, sleite, îmi beau Clipa”) - şi

 4 - TIMPUL/NEMURIREA – de fapt, Exorcizarea de Timp-Istorie, prin Patimă-Pătimire şi Artă/Neprihana Ablutivă a Artei Nemuritoare - şi, evident, prin „preaplinul iubirii”, de sorginte divină, deci cu enorme valenţe soteriologice („Mă simt de iarnă prins ca-ntr-o capcană,/Zăpada nemuririi se afundă,/Văpaie sunt! Văpaia naşte undă:/Ah, inimă, neprihănită rană!”). Sau: „Vai, Doamne, cât mai e până departe?/Azi, cum să-ngădui chinul ce-ntârzie/Regretul? Doar căinţa reînvie!/Mult timp mai am iubirii să-i fac parte?” – cf. Sonetul CCCIII.

 Iubirea combină, logic, Iniţierea întru Frumos şi Nemurirea (pe de o parte), cu Transfigurarea întru Floare şi Mire (pe de altă parte) – întru HIEROGAMIA-NIMB: „Ea, Dragostea, înspină trandafirii!/Opreşte-mă să-ndur şi nu socoate/Că-n nimbul florii se ascund toţi mirii!” – cf. Sonetul XIII.

 Meritul primar, petrarchian şi răpanian, deopotrivă (în concepţie, cel puţin!) - constă în estomparea, cât mai înaltă (neipocrită, dar exasperată de dorul de spiritualitate/respiritualizare a Sinelui, ca restaurare a SINEI COSMICE!), estomparea cât mai „dureros de dulce”,  a „sexului” vulgar şi atât de vinovat de căderea şi numai căderea fiinţei de sorginte umano-divină: „Amor, te chem mereu să-mi fii aproape!/Madonei mele cere-i îndurare!/Pe unde-mi eşti? Absenţa ei mă doare!/Strecoară-i-te-n sânge şi în pleoape!/Tu, sol al vieţii mele trecătoare,/Cu trupul minţii foşnitor pe ape,/Dă jos armura genelor, să scape/De trudnica ivire călătoare!/Umil şi fericit prăsesc cuvinte,/Împerechez fiorul cu cinstirea,/Ecoul gândului o ia ’nainte.../Şi tot aşa, până ce istovirea/Apleacă tuiul inimii, fierbinte,/Ea să m-aştepte-n prag! Prinos? Iubirea!” – cf. Sonetul CLII.

 Expresivitatea Logos-ului, ca Ordine Dumnezeiesc-Universală, se capătă, fireşte, prin iniţierea întru Taina Creaţiei, care este Taina/Misteriul Cavaleresc al Iubirii: „Fiind ecou nespuselor cuvinte/Port gând smerit de înzăuat iubirea” (cf. Sonetul I) – Privirea Revelatorie trimite la Dorul Nepereche, prin care se obţine, întru Alchimia Iubirii, Puritatea Hibernal-Printanieră a Artei, cea învingătoare, de fapt, sintetizatoare şi transfiguratoare, la nivelul esenţelor, a sezoanelor, în ETERNITATE (Zăpezile se contopesc, în Athanorul Poeziei, cu Zarzării în Floare!): „Dor nepereche-mi mistuie simţirea,/Zarzării iernii îşi croiesc veşminte/Şi mă-nlumin străfulgerând morminte/Cu măşti de ierburi miruindu-mi firea./Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună/Cu gheara-ndurerată şi nebună/Sub primele silabe translucide./Şi scriu sonet după sonet întruna/Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/Va-nmuguri tăcerea ce ucide...” – Tăcerea-ca-Mantră, ca Elixir Blagian, transfigurează Moartea, în MOARTE INIŢIATICĂ – şi, iată cum SONETUL devine instrumentul soteriologic al INVIERII HRISTICE!

 Singura Glorie Regală, pe care THEODOR RĂPAN o admite: Gloria prin Cuvânt („Ah, nu mă lasă gloria-mi regală/Şi nici nu vreau să dau azi socoteală/Spre a-nlumi nimicul, o himeră!”) – Logos-ul este singura Armă/Armată Celestă („Cuvintele îmi sunt oştiri vernale,/Zidirile luminii mă aşteaptă,/Topiri vuinde braţele îndreaptă:/Refac doiniri de jad, monumentale!”), prin care merită şi chiar trebuie să fie cucerite Lumea şi Iubirea. Din nou, două complementarităţi semantice, la THEODOR RĂPAN!

 Iubirea fiind echivalentul semantic-demiurgic al Armoniei Cosmice a Creaţiei/POEZIA SACRĂ  – Poetul poate să-şi ofere şi sincope terestre ale Iubirii, în favoarea Armoniilor Celeste ale RIMEI POETICE: „Vei îndrăzni, Madonă, cu asprime/Să mă condamni? O, nu, nu mă desfide!/Pierdut pe veci mă exilez în rime!” – cf. Sonetul CCXCIV.

 …În definitiv, Iubirea cu cadenţe terestre a provocat Căderea – atunci, expierea să se facă (chiar dacă se cam încalcă scripturistica veterotestamentară…) nu prin Femeia Terestră, ci prin Ipostaza sa MARIANICĂ – POEZIA (ei, da, Poezia, în Ipostaza ei Marianică, de Poezie a Duhului, „melanholizând” după Armoniile Paradisiace - „repară” relaţiile Poetului cu Biblia, de data aceasta, pe linie neotestamentară!): „Nu stă-n Scriptură, dar, conform uzanţei,/Completul ştie – întrebaţi şi luna:/Un singur vinovat e, Tu, Femeie!” – cf. Sonetul CCLIII.

 Şi, astfel SONETUL devine principalul instrument soteriologic al umanităţii! – el conţinând şi Iubire-Armonie, dar şi Puritatea Marianico-Hristică, Resurecţională,  a Iubirii: „Păzeşte-mă, am lira-n toropire,/Să strig, nu pot – sonetul meu răzbate!/La miezul nopţii facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” – cf. Sonetul CCXLVI.

 Ceea ce-l face foarte român şi uman, pe acest sonetist de excepţie, este atitudinea sa profund creştin-ortodoxă, iconodulă. Deşi, nu neapărat dogmatic-convenţională – ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! – spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!: „Lumina din icoană plânge-ntruna,/Pe cer rămas-au soarele şi luna/Să-mi binecuvânteze pas şi floare!” (cf. Sonetul IX).

 „Melanholia” romantic-eminesciană, dar şi dürer-iană („De dor nebun ascund Melanholia//Jertfire sugrumată” – cf. Sonetul XIV), ca şi thanaticul  – sunt sublimate (în excelentul Sonet XVIII), prin Iubire Dionysiacă (cel puţin, aşa este indicată de către autor…), în Albinele Hyblei Olimpiene , cele având funcţie soteriologică şi psihopompă (ca şi Calul, care iniţază întru „roata” Moarte-Înviere, prin intermediul Somnului/Visare, „lavina de-ntuneric” – în: „înflorirea migdalui” marianico-hristic: „De vii la mine, potcoveşte-ţi calul!/Cin’ să mă tragă-n fugă azi pe roată?/Lavină de-ntuneric, neaflată,/Iubirea mea-nfloreşte-n somn migdalul!” – cf. Sonetul XVIII) : „Bătrân de-acum, mă paşte depărtarea:/Ce bun e vinul când îl bea uitarea/Şi ce ferice-i Moartea! Nu-i sunt frate!/Te du, femeie,’n crânguri pe albine,/Căci nimeni nu muri-va-n loc de mine:/Tu dragoste îmi vei aduce, poate...”! Otrăvirea prin iubită/iubire este/se face, de fapt, cu V.I.T.R.I.O.L.-ul alchimiştilor, căci produce înflorirea, prin gestul ritualic al „rostogolirii”: „Din mâna ta voi bea otrava toată (…) /Rostogolindu-mă în gol deodată (…)/Iubirea mea-nfloreşte-n somn migdalul!”

 …Ciudat! Uneori, sonetistul  petrarchist THEODOR RĂPAN  devine, pentru puţine, dar semnificative clipe, barochist levantin („Apusul se topeşte-n mahmudele,/Oglinzile îngână spovedanii,/La balul tău veniră curtezanii –/Cătuşele-ntristării-mi sunt inele!” – cf. Sonetul XXIII), dar şi romantic întârziat, poesc („Zadarnicul înfige colţi în mine/Iar moartea, hâdă, râde pe-nfundate” – cf. Sonetul XXVI), ba chiar parnasiano-lecomtelisl-ian („Ţi-am ridicat un loc pentru vecie/Spre a te şti panteră şi femeie”), alteori, cvasi-simbolist (prin corbii lui Bacovia şi ai lui Tradem al nostru…: „Neîncetat, vai, corbii vor dreptate/Făcând lumina una cu pământul!” – cf. Sonetul XIX) şi cvasi-impresionist (probabil, conform propriei doctrine, a reflintextului  (reflex literar intertextual…): apar, uneori „opalul” şi „topazul” („Miresmelor cu trupul de lavandă,/Topaze fine ’ndoliind vegherea” – cf. Sonetul XII) minulesciano-verlaine-iene, alteori, „absintul”, specific unor întregi generaţii, simbolisto-impresioniste („Ianuarie mă ceartă, ’mi beau absintul!” – cf. Sonetul X) - şi, chiar, încercând experienţa singurătăţii şi angoasei expresionist-existenţialiste: „Mă tem de tine-n vis, singurătate!” – cf. Sonetul XXII.

 Dar:

 Cine vrea să guste şi, apoi, să vorbească, în cunoştinţă de cauză, despre Poezia românească adevărată, despre zbaterile cele mai profund umane, turnate în bronzul expresiei strălucit-clasice, va fi nevoit să se refere, implicit, în zilele noastre, şi la THEODOR RĂPAN.

 Poezia sa, deşi răvăşită, parţial, la nivelul semanticii de adâncime, de pre-simţiri (…şi de „post-simţiri”, cum ar zice un alt Poet român contemporan, adept al „revizuirii coordonatelor interioare, ale vieţii umane contemporane”, spre spiritualitate – Profesorul  universitar doctor, de la Universitatea din New Mexico şi Părinte al Pradoxismului Mondial, dl. FLORENTIN SMARANDACHE!) - este una care atinge, nu de puţine ori, desăvârşirea, în ritmul vitalist al stihurilor, dar şi în cel al trăirilor lirice. De un rafinament rar întânit, mai ales în peisajul apocaliptic al Poezei actuale (dacă mai putem vorbi, cât de cât, despre aşa ceva!), THEODOR RĂPAN este nu un rătăcit, printre sălbatici, ci un adevărat şi încăpăţânat luptător, pentru NĂDEJDEA MÂNTUIRII ARMONIEI LUMII TERESTRE!

 Luptător, cu incredibile resurse, pentru recuperarea şi restaurarea, în lumea aceasta căzută, a Frumosului, întru Duhul Umano-Divin Resurect!

 El, THEODOR  RĂPAN, nu e surd la realitate, ci are curajul (apropiat de demenţa senină hölderlin-iană!), de a impune EL ritmuri lumii, refuzând să accepte sincopele thanatico-apocaliptice, care i se propun, ca surogate de viaţă/ritm vital. THEODOR  RĂPAN  vrea VIAŢĂ AUTENTICĂ/SACRĂ, tot aşa cum el - Poetul creează POEZIE AUTENTICĂ/SACRĂ - şi VIAŢA SACRĂ nu poate fi concepută, în afara Ritmului Divin Restaurat – a IUBIRII!

 Adică, nimic nu este definitiv pierdut, în acest eon smintit de la orice normă/nomos, dacă se reînvaţă Iubirea-ca-Factor-de-Retrăire-întru-Celestă (şi se estompează, pe cât posibil, şi non-ipocrit, factorul anti-spiritual, al Căderii Adamice, „sexul”!) - prin acordarea, din nou, a lumii întregi, la Soteriologia Iubirii!

 SONETULUI i se restaurează, prin renascentişti, deci şi prin Duhul renascentist al lui THEODOR RĂPAN - după moda/reţeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!), valenţele soteriologice, prin Magia Armonică, dar şi prin aceea a Rigorii-Logos -  dar, mai ales, prin SIMBOLISTICA (direct cosmico-divină!) RESURECŢIONALĂ, a cifrei 12: 4 X 3 încifrează, de fapt, semnificaţia adâncă a reîmpăcării Dumnezeului-Demiurg, cu Omul, a Pământului (4) cu Cerul (3). şi credem că nimănui nu-i poate scăpa dubla simbolizare numerologică a acestei soteriologii, din CONSTRUCŢIA SONETULUI:

 1 - pe de o parte, RIGOAREA DEMIURGICĂ a celor 12 stihuri (ultimele două versuri ale sonetului marchează concluzia/”morala”, verdictul divin, asupra fenomenalului/”phainomenon-ului” din lume: sunt/trebuie să se facă evidente accentele definitive/implacabile, divin-vaticinare)  -  pe de alta:

 2 - NUNTA-HIEROGAMIA, întru SFERA PLATONICIANĂ, dintre catrene şi terţine!

 (Sonetul de întemeiere, cel italiano-provensal - este profund creştin, fiind conceput chiar sub Semnul CRUCII: catrenul 1 îşi caută terţina 1, catrenul 2 îşi caută terţina 2 – ÎNCRUCIŞÂNDU-SE!)

 Magia stihului/stilului lui THEODOR RĂPAN constă, esenŢial, chiar din Instaurarea Incantaţiei Vieţii întru Demnitatea Frumosului – Incantaţie prin care Orfeu şi Hristos sunt ajutaţi să recupereze lumea noastră „modernă”, căzută, adică (dacă ne raportăm la episodul Grecia, din eminesciana poemă vaticinară, „Memento mori”!), în bezna şi labilitatea „oceanului” (…deşi, mulţi am fi ispitiţi a o numi, mai curând, „mlaştină sleită”!), prin autosacrificii armonice, întru  PARADISUL MUZICII SFERELOR CELESTE.

                                                                                  Prof. dr. ADRIAN BOTEZ

 

 

 

 Theodor RĂPAN
         SONETE
 
  

 SONETUL I

Fiind ecou nespuselor cuvinte
Port gând smerit de înzăuat iubirea,
Pohtirea ochiului aduce ştirea:
Ah, gura sufletului nu mă minte!

Dor nepereche-mi mistuie simţirea,
Zarzării iernii îşi croiesc veşminte            
Şi mă-nlumin străfulgerând morminte
Cu măşti de ierburi miruindu-mi firea.

Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună
Cu gheara-ndurerată şi nebună
Sub primele silabe translucide.

Şi scriu sonet după sonet întruna
Sperând că lacrima, doar ea, străbuna
Va-nmuguri tăcerea ce ucide...


 

SONETUL II

Setos de Cântec ard stindarde mute,
Fântânile, sleite, îmi beau Clipa,
Lumină-mi-se Calea şi aripa,
Rămân pribeagul zării nebătute!

Culeg din rouă tainele când pripa
Îşi năruie pridvoare-n pas de ciute, 
Mă port pe ape furişate plute,
Sub maluri de-ntristare-ascund risipa.

Privindu-te, mă-ntreb: cine rămâne
Să-nchidă ochii nopţilor păgâne
Şi candela-ndurării cine-aprinde?

Mi-e inima văpaie vrăjmăşită,
Din tot ce sunt – o lacrimă-nflorită,
Vârtej lunatic încrustat sub grinde!


 

SONETUL III

De tine azi sunt trist ca niciodată,
Zeiţa mea cu noaptea prinsă-n plete,
Izvoarele iubirii-mi ţin de sete,
Cum să te las splendorilor furată?

Parfumul rotunjimii din sonete
Mi-l dă pe fluturi slova-ngândurată,
În smirna rugăciunii, neaflată,
Topeşte-mi versul prefăcut pecete!

Sortit să te iubesc nebun – ce viaţă!
Mă urlă lupii-n cruda dimineaţă:
De ce-ai plecat? Cum? Te-au uitat Poeţii? 

Mai dă-mi la schimb fantasme înmiite   
Şi buzele eternelor ispite:
Prădată-mi fu averea tinereţii!


 

SONETUL IV

Mă simt de iarnă prins ca-ntr-o capcană,
Zăpada nemuririi se afundă,
Văpaie sunt! Văpaia naşte undă:
Ah, inimă, neprihănită rană!

Aş vrea, târziu, doar vântul să-mi răspundă –
La sânul tău se cuibăre o mreană,
Cum toate-mi sunt sălbatică prihană,
Praful din stele mările inundă!

Hai, cer de finistere, vino iară,
În alambicul nopţii mă coboară
Cu aburul magiilor pe frunte!

Zadarnic scriu şi meliţez cuvinte:
Sunt condamnatul fără de veşminte
Ce duce-n vis Câmpia pe un munte!


 

SONETUL V

Uşi făr’ de chei deschid cu gândul, mamă,  
Şi-n temniţa Cuvântului mi-e bine,
Înzeit destin, cui să i se-nchine
Suflet de-mpărat, rătăcit la vamă?

În secret iubesc fragede regine,          
Cântecul din ploi pentru ele geamă,
Duc pe ape-n vad doar a lor năframă:
Cine moare-n trup? Cine poate? Cine?

Zbor şi plâng, şi zac, licărul mă-nfruntă,
Sub tăceri de stea arvunesc o nuntă,   
Cu istovul morţii – travestit totem!

Tainica-nfruntare mă învinge iar,
Viu de mine-ntruna – linguşit hotar:
Strânge-mă în braţe, Viaţă, nu mă tem!


 

SONETUL VI

Din cercul magic muşcă pătimirea,
Zeul din stele nu vrea să m-audă…
Voi fi temei ursit, răpus de trudă,   
Cerşindu-mi, linguşit, încărunţirea!

Rabd ura inimii şi noaptea-i crudă,
Aştept cu bucurie mântuirea,
Amână-mă, durere, sunt sfiirea
Ce ostoieşte zbaterea zăludă!

De vrei, blagosloveşte-mă, uitare!
Joc la ruletă cartea cea mai mare:
Priveşte-mă, Lumino, sunt divinul

Pe care-l tulbură demult Cuvântul
Împurpurând cerescul şi pământul:
În numele Iubirii, ia-ţi tainul!


 

SONETUL VII

Sonete nu rostesc decât în şoaptă
Noptatice fantasme siderale:
Corăbii, revoluţii, catedrale,
Striviri de chiparoşi cu fructa coaptă!

Cuvintele îmi sunt oştiri vernale,
Zidirile luminii mă aşteaptă,
Topiri vuinde braţele îndreaptă:
Refac doiniri de jad, monumentale!

Ah, nu mă lasă gloria-mi regală
Şi nici nu vreau să dau azi socoteală
Spre a-nlumi nimicul, o himeră!  

Ecvestre ploi? Fiorul, pururi rece,
Eternitatea Clipei va întrece
Această plăsmuire efemeră…


 

SONETUL VIII

Te plângi mereu că-i mută! Las-o-n pace!
E martoră a hărăzirii mele,
Virtutea sa m-apropie de stele,
O fi şi-a lor, dar mie tot îmi place!

Atâta-i cer: nu-mi dea păcate grele!
Cu cât iubesc, perfida se preface
Că nu mă vede, dragostea îmi tace:
Lună de jar, am răni pân’ la plăsele!

Mă vrei la tine? Sigur, nu sunt Mortul!
Setos de viaţă ridicat-am cortul
Şi te-am strigat pe numele de fată!

Era târziu în păsări, eu, departe,
Pustiul ferecării ne desparte:
Cum să te ştiu? Din ceţuri mi te-arată!


 

SONETUL IX

Visul visat visează, Doamne, visul,
Gândul gândit pe sine se gândeşte,
Eu voi muri cândva, pe româneşte
Şi-n locul tău voi scrie Necuprinsul.

De noapte mă feresc, iubirea-mi creşte,
Zodii de apă scurmă Neatinsul,
Voi măcina cuvinte, sunt învinsul:
Secunda zace-n taină, se smereşte!

Lumina din icoană plânge-ntruna,
Pe cer rămas-au soarele şi luna
Să-mi binecuvânteze pas şi floare.

M-aş face dor şi te-aş lua mireasă,
Dar lacătul sfiirii nu mă lasă:
Această destrămare, crud, mă doare!


 

SONETUL X

Ianuarie mă ceartă, ’mi beau absintul!
Iarna îmi e un vizitiu de noapte,
Sub aşternut de gheaţă aud şoapte:
Străbate-voi pe fugă Infinitul…

Azi, poamele din mine-s vorbe coapte,
Otrava-nţelepciunii mi-e alintul
Cu care-n dimineţi ucid helmintul
Şi-mi mor pe pleoape lacrime deşarte.

Gerarule cu ochii duşi departe,
De tine Viaţa astăzi mă desparte
Şi ştii că ştiu unde-i Lumina dusă!

Tu, scrie-mă, şi fugi la Sfântul Tare,
Doar ochiul meu se va trezi mirare:
Tăcută umbră, unde eşti apusă?


 

SONETUL XI

Nici inima, nici lacrima, nici Clipa
N-au dărâmat-o-n mine pe Ninive:
Ea, singură, eternelor arhive
Le dezveleşte uneori risipa.

N-am plâns-o când din ziduri şi colive
Descântul îndurării năştea pripa,
Prin lazaretul vieţii scurmă gripa
Şi bolile în mine-s recidive.

Acum, bătrân de ea e tamarixul,
Iar paloşul din grindă-i crucifixul
Reinventând sublima-i nefiinţă.

Să nu te miri! Vezi templele credinţei?
Apun pe rând iscoadele căinţei:
Sub candelă aud a mea sentinţă!

SONETUL XII

Nu-mi voi lăsa ostatică tăcerea
Iubirii tăinuite, azi – ofrandă
Miresmelor cu trupul de lavandă,
Topaze fine ’ndoliind vegherea.

Voi preamări foşniri de sarabandă
Ce frământa-vor ispitind durerea,
Privirea ta îmi va şopti căderea,
La ceas întors, pe muzică flamandă.

Eşti numai foc şi jertfă-nrourată,
Un anotimp etern, fără erată –
Corabie ce văzul mi-l înhamă!

Abia te simt, dar sufletul te cere
Să te întorci la mine-n priveghere,
Duşmanca mea iubită, soră, mamă…

SONETUL XIII

Revii venind cu vuietul privirii
Ce răzvrăteşte fulgerele toate,
Eşti fără milă, trage-mă pe roate:
Ea, Dragostea, înspină  trandafirii!

Opreşte-mă să-ndur şi nu socoate
Că-n nimbul florii se ascund toţi mirii!
Plătesc cu viaţa preţul ostoirii,
Greşalele iubirii-mi sunt iertate?

Ostatic orb şi sângerând năvalnic
Voi părăsi Câmpia – pas prădalnic,
Cu ochii goi, cu buzele de ceaţă!

Voi pescui departe, fără zare,
Voi înălţa toţi praporii-n mirare
Sfârşindu-mă-ntr-o altă dimineaţă!

 


 

SONETUL XIV

De dor nebun ascund Melanholia,
Jertfire sugrumată! Ce durere…
Sunt priponit de umbră şi tăcere:
Străluminat sonet, îţi duc solia!

Nu-mi pasă! Cred în visuri efemere,
În zbor semeţ înalţ zădărnicia…  
Am vrut s-ascund de tine Poesia:
Aminte ia, mă-njunghie himere!

Bătrân de-acum, mă paşte depărtarea:
Ce bun e vinul când îl bea uitarea    
Şi ce ferice-i Moartea! Nu-i sunt frate!

Te du, femeie,’n crânguri pe albine,
Căci nimeni nu muri-va-n loc de mine:
Tu dragoste îmi vei aduce, poate...


 

SONETUL XV

Aştept în gară trenul de pe urmă:
Surâsul tău a-nzăpezit privirea,
Pe streaşina uitării plânge firea
Şi gheara depărtării iarăşi scurmă…

Sunt gata! Prea vitează-mi fu oştirea,
Paharnicul neistovirii curmă                   
Tăcerea, cum ciobanul a sa turmă      
Îşi mână către stele Nemurirea.

Posac şi singur rătăcesc de mine,
Cu lacrima simţirii văd ruine,
Adulmecând setos Necunoscutul.

Şi dacă-i plin de-acum iconostasul
Tu află că sunt singur eu, rămasul,
Zeificând celest, ascuns, trecutul…

 

 SONETUL XVI

Cocoşi-tenori se-nvălmăşesc în mine
De ţipă-n turle bufniţele toate,
Ascultă-mă-n tăcere şi socoate:
Regina este una! Doamne, cine?

Coşarii nopţii năvădesc macate,
Hainii, pe-ntuneric, strâng suspine,
De tine, Viaţă, nu-mi mai este bine,
Sunt ochii milei lacrime uscate!

Poet de-aş fi, m-aş prăvăli pe prunduri
Şi Cântecul l-aş scoate din străfunduri:
Iubirea ta mă-nzăpezeşte-n stele!

Tridentul mi se frânge de durere,
Mierea sărutului o gust, e fiere:
Cum să mai zbor dacă îmi pui zăbrele?


 

SONETUL XVII

Ţi-am ridicat un loc pentru vecie
Spre a te şti panteră şi femeie,
Nicicum stindardul tragic, curcubeie
Ritmând cu foc întru zădărnicie.

N-ai vrut să-ţi fiu a uşii tale cheie,
Ci Inorog păzind la Poesie,
Alătură-te mie, din pustie,
Din cremene, din iască dau scânteie!

Azi, inima ce-n mine încă  bate
Tăcerea din icoană o străbate
Să îmi lumine calea mea pribeagă…

De-aceea cad şi mă ridic întruna
Sorbind cu sete soarele şi luna:
Vrei viaţa sau vrei moartea mea întreagă?

SONETUL XVIII

Din mâna ta voi bea otrava toată
Încredinţat că mi-a sosit finalul,
Îmi smulg privirea şi ridic pumnalul,
Rostogolindu-mă în gol deodată.

De vii la mine, potcoveşte-ţi calul!
Cin’ să mă tragă-n fugă azi pe roată?
Lavină de-ntuneric, neaflată,
Iubirea mea-nfloreşte-n somn migdalul.

Să pun sub rug tăciunii fără vină
Sau să m-ascund? Veni-vei pe lumină?
Mă vei salva de apa cea adâncă?

Voi fi biruitor sau doar uitare?
Răspunde-mi tu, femeie, cu glas tare:
Cenuşa din cuvinte caldă-i încă!


 

SONETUL XIX

Ţi-am scris pe stele cântecele toate
Dezvăluind cu teamă jurământul
Şi am săpat cuvintelor mormântul
Cu sângele rostirii, nu de frate!

Îmi spui că iarna-n vis ucide vântul…
Cu pas de lup Câmpia mă străbate,
Neîncetat, vai, corbii vor dreptate
Făcând lumina una cu pământul!

Ţi-am scris apoi tăcerile cu sete,
Sub chipul mamei, sus, pe un perete,  
Ca să nu uiţi să îmi răspunzi îndată!

Ai rătăcit şi cerul, şi cărarea,
Pe care-n somn eu îţi croisem zarea:
Mă tem de tine, inimă-nşelată!


 

SONETUL XX

Mă vrei smerit, dar hoţ! Mă lasă-n pace!
Hălăduiesc prin crânguri de poveste,
Virtuţi nu am, dar inima îmi este
Ocnaşă-n piept. Pe tine doar te place!

Mă vrei apoi un solitar pe creste!
Nu-ncerc să urc spre cer, n-am carapace,
Pun lacrima din ochi să te dezbrace
Cât sunt vultan iubirilor agreste.

Mă vrei urcior de dor? Atunci ia seama:
Strecoară-mi-te-n sânge! Uită vama
La care ai venit pe înserate…

Aproape-mi eşti! Mă doare depărtarea
Cum din fereastra zilei numai marea
Ne va chema cu valurile-i toate...


 

SONETUL XXI

De-o viaţă te pândesc în somn, femeie,
Cu milă te feresc de gura lumii,
Alunecând pe valuri, lasă humii
Povara închisorii fără cheie!

Tu fugi de mine, eu, de febra ciumii,
De soare mă ascund prin reci bordeie,
Coboară-mi-te-n suflet, fi-mi scânteie,
Răscumpără degrabă vocea spumii.

O, tu-nfloreşti precum pescarul marea
Şi ochii tăi îmi lănţuie mirarea
Că altuia-i vei da poveri să ducă!

Şi tot aştept… De cart eu stau la proră,
Năvodul ceţii scot din auroră:
De n-ai să-mi vii, prefă-mi-te nălucă!


 

SONETUL XXII

Mă tem de tine-n vis, singurătate!
De clocotul scornit de glasul mării,
Cum să dezleg misterul depărtării
Cât rănile nu-mi sunt cicatrizate?

Mă tem de tine, slugă a mirării,
Că am să mor învins, fără dreptate,
Sonetele tăcerii-s vinovate,
Aduse toate-n pragul disperării.

Mi-aş rupe-ndată viaţa pe din două
Şi te-aş sorbi cu ochii mei de rouă –
Infern jertfit sub ierburi de mătasă.

Dar tu eşti mută, gura-ţi este boare,    
Cum Poesia toată-i călătoare:
Epitrahilul vieţii, greu, m-apasă!


 

SONETUL XXIII

Pe meterezul clipei urcă anii,
Liană surdă patimilor mele,
Rugându-mă cometelor rebele
Să ardă amuletele şamanii.

Apusul se topeşte-n mahmudele,
Oglinzile îngână spovedanii,
La balul tău veniră curtezanii –
Cătuşele-ntristării-mi sunt inele!

Mă las şi eu sortit duhovniciei 
Plătind cu viaţa preţul sărăciei
De-a fi bogatul ce te ţine-n gânduri.

Lasă-mi calvarul dragostei apuse
Şi nu-mi cerşi cuvintele răpuse:
Ce vezi, nu e, sunt dincolo de rânduri...


 

SONETUL XXIV

Nu-mi bate-n geam cu degetele mute!
Pe stârvul iernii cântă primăvara,
Cu ochi de melc, descoperind comoara,
Ascunsă sub izvoare neştiute!

Zaimful Poesiei scoală fiara
Ce dormitează-n tainice cucute,
Capcanele uitării fac volute,
În laţurile vrajbei cade seara. 

Dar, uneori, ghiocul mă mai minte
Călcând pe umbra dorului fierbinte
Şi mă prefac: sunt linişte sihastră!

Numai atunci scot puşca şi cureaua,
La fel cum vânătorii muşcă neaua
Cu bumbi de foc salvând iubirea noastră!


 

SONETUL XXV

Iar mă întrebi de foşnetul din unde?
Încărunţirea iernii nu-i totuna
Cu şerpii gândului stârnind furtuna:
Strigoi al mântuirii, nu te-ascunde! 

De ce tu vrei să poleiesc minciuna?
Tot mai aştept, dar nimeni nu-mi răspunde!
Opincile iubirii poartă funde
Ce le trimite, milostivă, luna.   

Sunt gata să înfrunt noaptea pustie
Şi să te birui, dragoste târzie,
Silabisind mistuitor izbânda!

Pornesc la drum şi zarea crunt mă doare,
Ştiind de-acum că nu mai am scăpare:
În Poesie-mi voi primi osânda!


 

SONETUL XXVI

Zadarnicul înfige colţi în mine
Iar moartea, hâdă, râde pe-nfundate,
De dragul tău înmiruiesc păcate
Şi-n ochii vrajbei spumegă venine!

Apuse-n tril sunt cântecele toate:
Ce fărdelege-n cale te mai ţine?
Hambarele-ntristării îmi sunt pline,  
Întreabă-te, răspunde-mi şi socoate!

Ai inimii arginţi sclipesc de soare  
Făcându-mi orizontul neagră zare,
Ofrandă-noapte a unui timp durut.   

Mă voi ruga să ar ogorul ceţii
Străluminând potirul dimineţii:
Îndură, viaţă! Nimic nu ai pierdut!

SONETUL XXVII

Cerul din mine gândul bun destramă
Şi nu râvnesc Graalul, fericirea –
Necununată apă, amăgirea
Îşi tulbură adâncul. Cui dau seamă?

E mai puternică azi strălucirea
Acestui corn ce Inorogul cheamă
Cu înzeit fior răpus de teamă:
Rătăcitor, îmi voi cerşi plinirea!

Îngenuncheat am fost pe vis de stele, 
Icar nebun cu aripile grele:
Unde îmi eşti al zării licăr, rece?

Rămâie-ţi clipa binecuvântată,
Născută din credinţa mea curată:
Potopul inimii să nu te-nece!

SONETUL XXVIII

Ţi-am scris pe fluturi pentru-ntâia oară
Că ferecat pe veci e jurământul:
Mi-ai spus să tac! Cum să-mi mai ţin cuvântul?
Furiş mă urc pe-o prăbuşită scară!

Pocniri de bici, ce-şi leapădă veşmântul,
Otrăvurile-n sânge le strecoară
Şi-mi pare că-i un lied de-odinioară –
În haite nevăzute umblă vântul!

Voi, ursitori, nu vă-ndoiţi de mine,
Castele de iubire sunt ruine:
Himerele văzduhului plâng toate!

Sunt obosit de zodii! Vai, trăit-am?
Eu n-am să cer nimic. Născut, pornit-am
Pe drumul drept către Eternitate!

 


 

SONETUL XXIX

Ceasornicele toate vor să tacă,
Doar icul minţii, iată, vers despică,
Din horbota trăirii se ridică
Semeţ, Poetul, paraclis să-şi facă!

Ce să-nţeleg? Cum să te-nving, furnică?
Poruncitoare, inima-mi se-mbracă
În smirnă şi lumini de promoroacă:
Ivirile-n sonet mi le dumică.

Vrei să culeg din cer milostivirea
Lăsând zălog hainilor iubirea?
Arată-mi, Tată, cărările spre Rai! 

Vei dărui Câmpiei munte, mare?
Sonetele avea-vor largă zare?...                    
Şi spune, Doamne, cu mine ce gând ai?

 


 

SONETUL XXX

Iubirea mea din lotus, cerul moare!
Întoarce-te! Mă crede şi socoate!
Mă plânge şi-nţelege! Tras pe roate?
Und’ să mă duc? Găsi-voi altă zare?

Vin rugător! Ridică-mă, se poate?
Îngăduie! N-ai nicio îndurare?
Lumina din lumină azi mă doare:
Prea vinovat? Mă iartă-atunci de toate!

Livadă sunt de poame neculese:
Vrei să mă furi? O fă, dar pe alese,
Căci s-ar putea să plec şi nu se cade

Să fiu tot plin de rod!  Şi, ca aminte:
Azi sunt tăcere smulsă din cuvinte,
Un răzvrătit cu gândul în Pleiade!


 

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971