Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Jumulirea contribuabilului român
Cunoscuta „scrisoare către ţara sa” a regizorului Alexandru Tocilescu
Adrian Alui Gheorghe, Bedros Horasanghian şi şi Monica Sumalan în trei însemnate reviste culturale
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea I
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea II
Criza educaţiei, criza mass-mediei, criza din Basarabia – văzute de Magdalena Albu şi Vasile Şoimaru
În loc de concluzii: Mircea Eliade - "Pilotii orbi", articol publicat in ziarul Vremea, 1937
Ziua românilor de pretutindeni şi daruri de binecuvântare
Despre problema identitară de Gavril Cornuţiu
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea I
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea II
Versuri de LUCIAN BLAGA în traducerea lui Constantin FROSIN
Articole de Adrian Sturdza, Georgeta Resteman, Al. Fl. Ţene, Adrian Botez, Gheorghe Istrate, George Anca, Loredana Ionas, Constantin Ciubotaru, Dan Lupescu Despre: Incriminarea comunismului, Cenaclul „Lucian Blaga”, Un premiu de excelenţă „B. Fundoianu”, Marea enciclopedie a spiritualităţii româneşti, Educaţia permanentă, Remember: Gabriel Stănescu şi Ştefan Ioanid. Colocviile de marţi, Oradea interbelică, Roşiri de Vede contemporan - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
MARE CREATOR DE LIMBĂ, MIHAIL SADOVEANU A CREAT ŞI MALEFICE CONFUZII – corespondenţă între Corneliu LEU şi Dimitrie GRAMA
Avem un laureat al Premiului Nobel român, care a fost traitor în România, documentare prezentate de George ROCA
Mirodan şi cafeneaua de la nr. 88, de Roni Căciularu
o bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi (partea I) -
Partea II
Rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
PAGINA A PATRA
ACTUALITATEA CULTURALĂ, LITERARĂ ŞI EDITORIALĂ


NOUĂ COMENTARII DESPRE PARTIDUL COMUNIST


Luni, 22 noiembrie, ora 12:00, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, Romexpo, a avut loc lansarea în România a cărţii „Nouă Comentarii despre Partidul Comunist”
„Noua Comentarii despre Partidul Comunist” reprezintă o serie de editoriale tipărite în luna noiembrie 2004 de ziarul DaiJiYuan, ediţia în limba chineză a ziarului The Epoch Times (www.theepochtimes.com). Începând de atunci, ele au avut un efect extraordinar asupra cititorilor din întreaga lume şi în special în China, unde au declanşat un val uriaş de demisii din Partidul Comunist Chinez. În câteva săptămâni de la publicare, chinezii au început să îşi posteze demisiile pe un site special construit, numărul demisiilor crescând în fiecare an: în prezent, numărul total al celor care şi-au dat demisia din PCC a ajuns la peste 80 de milioane.
Prin publicarea acestei colecţii de articole, editorii secţiei române a ziarului The Epoch Times (www.epochtimes-romania.com) îşi propun să iniţieze o dezbatere despre caracterul Partidului Comunist, pornind de la analiza extrem de documentată a istoriei terorii comunismului chinez, prezentată în lucrarea de faţă, o analiză ce are la bază documente oficiale ale Partidului Comunist Chinez (PCC), relatări ale unor terţe persoane, sau mărturii detaliate bazate pe experienţa personală.
Temându-se de răspândirea celor Nouă Comentarii, PCC a interzis cartea în China, a folosit “Marele Firewall” pentru a bloca în mod sistematic accesul prin internet la Nouă Comentarii; a trecut la predepsirea celor implicaţi în promovarea şi distribuţia Nouă Comentarii. Cu toate acestea, Nouă Comentarii au continuat să se răspândească în China. În timp ce distribuirea în mod public a cărţii nu este posibilă în China, în chinatown-urile din întreaga lume este ceva obişnuit să găseşti standuri care ajută cetăţenii chinezi să-şi dea demisia din Partid.
Datorită unor motive lesne de înţeles, identitatea autorului colecţiei de articole nu a fost făcută publică.
Oficial, în România, comunismul a murit în 1989. Dar efectele sale se mai resimt încă, uneori chiar foarte puternic şi dureros – atât cele de natură materială, cât, mai ales, daunele produse conştiinţei româneşti – care sunt mult mai greu de reparat şi cu efecte devastatoare mai subtile, pe termen lung.
Poate că citind aceste Comentarii veţi avea, ca şi noi, impresia că obţineţi o înţelegere mai profundă a dramei petrecute în România. Poate veţi crede, ca şi noi, că aceste Comentarii ne privesc pe toţi cei care am trăit sub comunism şi care am fost de-a lungul vremii influenţaţi de maleficele doctrine.
În limba română ne puteţi urmări la www.epochtimes-romania.com. Mai multe informaţii pe: http://ninecommentaries.com/
                                                                                                        Adrian STURDZA
                                                                                     Presedinte Epoch Times Romania
                                                                                                              http://epochtimes-romania.com



 

LA SEBEŞ-ALBA SPIRITUL LUI BLAGA ESTE ÎNCĂ VIU!

Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu în lumina Cuvântului

1După amiază de noiembrie - frumoasă, caldă, liniştită, cu frunze arămii aşternute pe o parte şi alta a şoselei pe care o parcurg în viteză de la Sibiu la Sebeş şi o nesfârşită emoţie generată de faptul că în curând, împreună cu buna mea prietenă vom fi prezente la o întâlnire de suflet ce se va produce la Cenaclul „Lucian Blaga” din oraşul în care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos. Şi fac această afirmaţie cu toată convingerea pentru că descoperind comuniunea literară de-aici mi-am dorit atât de mult să ajung să-i cunosc membrii, încât, chiar dacă în zi de miercuri - la mijloc de săptamână - am „evadat” din tumultul problemelor cotidiene luând drumul ţinuturilor în care a văzut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancrămul lui - leagăn de suflet  unde a scris atât de frumos: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”.
Da, acesta este mesajul care străjuie bustul impunător al poetului filozof la intrarea in Casa de cultură din Sebeş unde, spre plăcuta mea surprindere se desfăşoară intense activităţi culturale în cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Făgăraş, gazdă primitoare şi suflet al mişcării literare de-aici ne întâmpină cu câte-un gingaş trandafir alb, conducându-ne spre sala rezervată întâlnirii săptămânale a acestor neobosiţi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emoţie holul de la intrare, făcând plecăciune de suflet în faţa bustului lui Blaga, urcăm scările spre etaj, traversăm o sală care seamănă cu sala de aşteptare din faţa unui cabinet medical dar aflăm că de fapt este anticamera rezervată părinţilor ce şi-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intrăm într-o săliţă în care, în jurul unui pian învechit stau patru tineri care cânta muzică folk. În cele din urmă ajungem în locul care în scurt timp, tineri elevi, studenţi, oameni ajunşi la maturitate deplină sau pensionari plini de spirit si vioiciune se-adună la „sfat” pentru a croi pârgiile unui spectacol de Crăciun, oferit cu dragoste de oameni şi frumos sebeşenilor.
„Indiferent dacă avem sau nu probleme, daca e vreme bună sau plouă, miercuri la noi e sărbătoare” – ne spune Petru Făgăraş, un om blând dar plin de spirit care este promotorul si administratorul reţelei cu acelaşi nume pe care membri Cenaclului îşi postează creaţiile si unde activitatea literară se desfăşoară aidoma unui cenaclu, interactiv. Facem cunoştinţă cu fiecare în parte, ne strângem prieteneşte mâinile  şi simţim bucuria în ochii lor aşa cum o simţim pe cea din sufletele noastre. Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Petru Fagaras, Maria Berghezan, Corina Ofelia Corpodean, Emilia Faur, Casiana Ekart, Bogdan Turcu, Mariana Hagiu, Camelia Tincu, Ioana Damian, Jeni Voina, Rodica Haprean, Felicia Todor, Cristina Chiroiu, Rafila Maniu, Albu Aurel Gheorghe – iată cine vine aici în fiecare miercuri şi aduce laudă Cuvântului într-un mod care-mi aminteşte de „Flacăra” regretatulului Adrian Păunescu din anii tinereţii mele. Retrăiesc în taină clipele de neuitat ale anilor de liceu când pentru a participa la întâlnirile de pe Stadionul Central al Clujului îmi făceam „billet de voie” şi-l prezentam pedagogei ce ne veghea în căminul de elevi în care locuiam, cu mult înainte de data spectacolului pentru a nu rata ocazia de a fi împreună cu mii de oameni  entuziaşti, iubitori de poezie şi muzică folk… Aşa am procedat şi în această miercuri de noiembrie si nu glumesc, chiar mi-am cerut voie de la serviciu pentru a ajunge la Sebeş.
Aflăm că mişcarea literară reunită sub numele de Cenaclul literar “Lucian Blaga” a luat fiinţă încă din anii ’70. În anul 1975 cei care l-au infiintat au fost: poetul filozof Ion Kamla, Remus Rednic-metodist, Gheorghe Maniu - fost director a Casei de Cultură, Rafila Maniu, Olga Caba, Valeriu M. Sivan şi a funcţionat până in anul 1988.
În 1997 s-a reînfiinţat, prin efortul nemijlocit lui Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Jeni Voina, Rafila Maniu, la care s-au alăturat imediat Petru Făgăraş şi Maria Berghezan. Frumuseţea cuvântului izvorât din suflet a adus alături şi alţi oameni minunaţi , tineri si maturi, în prezent activând 17 membri.  Petru Făgăraş împreună cu o prietenă de suflet a Cenaclului, Virginia Smărăndiţa Brăescu au creat o reţea a Cenaclului care a ajuns la 71 de membri: 
http://lucianblaga-sebes.ning.com/.
Am nimerit în ziua în care mebrii cenaclului s-au adunat special pentru a se organiza în vederea susţinerii unui spectacol de Crăciun, în exclusivitate pentru concetăţenii lor, cu poezie si muzică adecvată, aparţinând numai şi numai membrilor săi. Stau cuminte cu prietena mea alături si ne întelegem din priviri, minunându-ne ca ne mai putem bucura de asemenea momente într-o lume plină de ratăcire spirituală, o lume a goanei după bunăstare sau de cele mai mule ori a luptei pentru subzistenţă…
Selectarea poeziilor, a cântecelor de Crăciun, alegerea machetei pentru afişul ce va înştiinţa locuitorii oraşului asupra evenimentului, a invitaţiilor, a micilor atenţii pe care neobosiţii creatori vor să le facă fiecărui participant, toate desfăşurate „ca la carte” – sunt supuse la vot absolut “democratic” printre “picanteriile” presărate abil de Ion Kamla şi în perfecta coordonare a Corinei Corpodean – o fiinţă absolut admirabilă prin vioiciunea şi spiritul organizatoric neîntrecut, nedezlipită de chitara pe care-o foloseşte uimitor şi-o numeşte „pâinea „ ei artistică. Intervenţiile înţelepte ale Mariei Cornelia Postescu, „regizor”  desăvârşit al spectacolului din mijloc de decembrie 2010, sugestiile binevenite ale celorlalţi şi mai ales entuziasmul tuturor ne dau senzaţia că ne aflăm în culisele unui teatru profesionist în care regizori, scenografi, sufleuri şi alţi artizani în organizarea de spectacole pregătesc un spectacol de gală. Toţi se implică, toţi au idei minunate, toţi îşi unesc minţile şi sufletele încercând sa aducă spiritul Crăciunului în inimile celor alături de care trăiesc, muncesc se bucură sau plâng...
Când toate au fost aşezate pe făgaşul lor şi în bună rânduială ne-am luat fiecare caietele de suflet şi-am citit din creaţiile personale în acordul emoţiilor fireşti generate de momentul în sine si cu bucuria de a ne afla împreună. Maria Cornelia Postescu,  admirabila luptătoare pentru viaţă, cu dragoste de viaţă şi frumos, plină de sensibilitate, caldă, jovială şi mereu zâmbitoare ne dăruieşte volumele sale de poeme – nepreţuit dar de suflet pentru suflet...
Nici n-am simţit cum a zburat timpul în mijlocul acestor oameni magnifici prin ceea ce fac şi ceea ce sunt; trebuind să ne întoarcem la Sibiu în aceeaşi seară, le-am mulţumit pentru desfătarea de care am avut parte, am făcut o fotografie de grup, ne-am îmbrăţisat regretând că a trecut aşa de repede timpul petrecut împreună şi-am promis să revenim cu mare drag si altădată - poate la spectacolul de Craciun sau poate mai devreme, Dumnezeu ştie când, dar cu siguranţă revenirea ne va face întotdeauna plăcere.
drumul şerpuind sub lumina farurilor în ceaţa uşoară a serii de noiembrie mi se părea încărcat de simboluri....din aburii reci ai toamnei răsăreau cuvinte şi cuvintele se-mbinau în versuri iar versurile se-aşterneau în imnuri de slavă-nchinate frumosului din noi: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”! ....
                                                                                                          Georgeta RESTEMAN
 Partea II

                                 ANUNT PRIVIND :
                        PREMIUL DE EXCELENŢĂ
        «B. FUNDOIANU/ BENJAMIN FONDANE»

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE îşi propune punerea în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane: direct – soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.
Începând cu anul 2010, programul va cuprinde şi acordarea unui premiu de excelenţă „B. Fundoianu/Benjamin Fondane“, prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şi generozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sau învăţământului.
 
Premiul va fi acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejul Festivalului de poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa lui Emil Stratan şi sprijinul editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universităţii „Petre Andrei“ şi al Primăriei municipiului Iaşi.
Anul acesta, festivităţile de premiere au avut loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi.
***
B. Fundoianu/Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează cu poeme şi traduceri din limba idiş, în periodice româneşti şi evreieşti, unde semnează, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioada de intensă creativitate, în care autorul de origine română, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în 2 sau 3 octombrie 1944.
Există, la tânărul Fundoianu, un potenţial al verticalităţii, care îl plasează pe un ax deopotrivă al adâncimii omeneşti şi al transcendenţei: dacă perioada începuturilor este una a căutărilor febrile şi a curiozităţii neostoite desfăşurate pe orizontală, liniar (în sensul acumulării de experienţe indirecte pe calea lecturilor), o radicală schimbare a sensului se produce după sosirea sa la Paris, în anul 1923, unde îl va întâlni pe Lev Şestov, cel care îi va deveni părinte spiritual. Această ieşire din traiectoria profană a unui intelectual apărut în orizontul culturii române la începutul secolului al XX-lea, traiectorie care ar fi putut face din Fundoianu un simplu gazetar, om de litere şi animator cultural, este – în ea însăşi – excepţională: o ieşire din orizontul limbii materne, întâi de toate, dar păstrând mereu deschisă disponibilitatea afectivă pentru aceasta, însoţită de o intrare ardentă în problematica filosofiei existenţiale, autentică şi profund personalizată de autorul devenit Benjamin Fondane. Este ceea ce îl diferenţiază total şi fără rezerve de celelalte existenţialisme care, înainte de a pune accentul pe individul concret, pe fiinţa umană în carne şi oase, sunt filosofii „despre“, iar nu „dintru“, precum aceea a lui Fondane. Acesta este sensul călătoriei intelectuale şi umane pe care o va face Fondane în scurta şi intensa lui viaţă, care nu-i îngăduie popasuri ori reveniri în punctul de plecare. Le voyageur n’a pas fini de voyager, scria Fondane, cu intuiţia înfrigurată a unui sfârşit tragic.

                                                                                                       Luiza PALANCIUC & Mihai ŞORA





MAREA ENCICLOPEDIE A SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI
- VOL XLIV

Marea Enciclopedie a Spiritualităţii Româneşti se scrie din mers ca o  închegare istorică
Ajunsă la al 44-lea volum. marea enciclopedie a spiritualităţii noastre „PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI FAPTELE LOR-1950-2010” de Constantin Toni Dârţu, preşedintele Filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor şi directorul revistei „Moldova literară”, a devenit, pe drept cuvânt, o paletă policromă care cuprinde toate nunaţele strădaniilor intelectualităţii noastre puse în slujba creaţiei umane. Munca depusă cu acribie de autor în descoperirea personalităţilor, dar mai ales cea de cercetare pentru a descoperii şi consemna date, evenimente, lucrări inedite, imagini, din viaţa celui care printr-un efort de-o viaţă lasă în urma sa o creaţie utilă societăţii româneşti şi nu numai. Toată această strădanie a lui Constantin Toni Dârţu se înscrie în filozofia ce se desprinde din glosa lui Protagoras din Abdera, care spunea: „Omul e măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, cât şi a celor ce nu sunt, întrucât nu sunt”. Aceasta este miezul mesajului dat de autor prin marea enciclopedie la care lucrează de un deceniu şi mai bine.
Despre volumele acestea am scris de fiecare dată când au apărut, ajungând la concluzia la ceea ce spunea Nicolae Iorga: „Cultura poporului fără cărţi pentru dânsul nu se poate”. Şi fără cultura poporului, orice alcătuire economică, orice formă politică n-au nici o valoare. Opera înfăptuită de Constantin Toni Dârţu, prin muncă, strădanie, transpiraţie intelectuală şi generozitate este mai presus decât, făcând aluzie la ce zicea Iorga, de orice alcătuire economică sau formă politică, dacă acestea nu sunt puse în slujba culturii.
Această lucrare de proporţii nu este un dicţionar, fiindcă acesta, conform DEX, este o lucrare lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, aranjate într-o anumită ordine, de obicei alfabetică. Lucrare masivă de care este vorba este o enciclopedie, citez tot din DEX, care spune că acest cuvânt este format din grecescul enkyklia care înseamnă „ansamblul ştiinţelor“ şi paideia care înseamnă „educaţie/învăţătură”. Este o lucrare care tratează sistematic termeni din toate domeniile de activitate, fie pe probleme, fie pe domenii. Nu acest lucru face lucrarea domnului Dârţu?
Studiind fişele a celor peste o mie de personalităţi din toate domeniile creative şi de activitate, incluse în această enciclopedie am ajuns la concluzia că în societatea românească din ultimii 60 de ani se câştigă bani numai cu ajutorul banilor. Prin muncă şi creaţie se câştigă doar pâinea cea de toate zilele, cu toate că omul de cultură creator dăruieşte societăţii în care trăieşte o valoare inestimabilă de care se foloseşte. În acest sens, marele nostru istoric Iorga spunea: „Totdeauna şi în lume, întâi se aud cântările şi apoi răsare soarele”. Adică întâi este „cântecul creaţiei” şi apoi vine lumina înţelepciunii şi a cunoaşterii.
În volumul XLIV, după ce se face un remember al volumelor anterioare, unde sunt incluse aprecieri semnate de mari personalităţi, inclusiv imagini de la diferite lansări organizate în marile oraşe culturale din ţară, redescoperim personalităţi despre care ştiam... despre unii s-au scris volume întregi, cum ar fi poetul Grigore Vieru. Însă mai descoperim şi pe alţii precum: romanciera Dora Alina Romanescu născută în judeţul Bistriţa-Năsăud, sportivul militar Traian Moldoveanu înzestrat cu darul povestitorului şi iubitor de călătorii, Pamfil Bilţiu, din Baia Mare, etnolog, publicist şi animator cultural, pe cunoscutul cântăreţ de muzică populară Benone Sinulescu, scenograful Elena Forţu, sculptor şi artist plastic, iubitoare de cunoaştere prin călătorie, şi artistul plastic Sorin Spiridon Gâtu din Gherla, artist plastic a cărei operă este pătrunsă de spiritul Sfintelor Scripturi. Este unul din cei mai însemnaţi artişti plastici bisericeşti, maestro în arta mozaicului. Este membru fondator al Uniunii Artiştilor plastici Bisericeşti a Patriarhiei Ortodoxe Române, colaborator principal al acestui dicţionar enciclopedic. Alături de soţia sa Livia, tot artist plastic, au pictat zeci de biserici. Şi acest volum se încheie, ca toate celelalte, cu numele personalităţilor cuprinse în volumele anterioare.
Parafrazândul pe Grigore Vieru, cu care începe prezentul volum, pot să spun că atunci când m-am văzut în paginile acestei enciclopedii, m-am simţit ca femeia care naşte: am strigat în sinea mea de bucurie şi durere. Fiindcă fiecare enciclopedie înseamnă o recunoaştere pentru cel inclus şi declanşează un catharsis, o purificare. Purifică lucrurile, faptele, creaţiile, dar şi sufletul celui care este inclus şi al celui care citeşte aceste volume. Purifică faptele, metamorfozând trăsăturile realităţii în forme pure şi armonioase. Iar prin citirea acestor fişe, se purifică şi sufletul nostru, tulburat şi plin de incertitudini.
Citind masiva lucrare a lui Constantin Toni Dârţu pot spune, cum zicea odată filozoful grec Constantin Tsatsos, că există lecturi pentru a fugii de lume (aici nu este cazul), şi lecturi pentru a te menţine în mijlocul lumii prin reprezentanţii de vârf ai neamului nostru, cum este enciclopedia PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI FAPTELE LOR (1950-2000) de Constantin Toni Dârţu.
                                                                                                                          Al. Florin ŢENE
 Partea III

    O CARTE PENTRU VREMURI VIITOARE: „EDUCAŢIA      PERMANENTĂ. PARADIGMA FILOSOFICĂ ŞI PEDAGOGICĂ”,
                                        de FLORINEL AGAFIŢEI


...Avem în faţă o carte care, deocamdată, în climatul actual, de ignoranţă educaţională şi culturală generalizată şi de mizerie morală, socială şi fizică contaminantă, pare a veni dintr-un viitor teribil de îndepărtat. Este vorba de onesta, conştiincioasa şi cutezătoarea (din punct de vedere intelectual) carte a sanscritologului, omului de cultură, romancierului şi jurnalistului focşănean, FLORINEL AGAFIŢEI :  EDUCAŢIA PERMANENTĂ. PARADIGMA FILOSOFICĂ ŞI PEDAGOGICĂ.
Autorul este perfect conştient de valoarea cărţii sale (dar şi de precaritatea receptării ei, într-un climat bruiat cumplit de factorul politico-demagogic, în care Legea Educaţiei a devenit subiect de ping-pong propagandistico-partinic, şi vocile autorizate, în domeniu, n-au nici cea mai mică şansă a se face auzite!): „Noutatea demersului e legată, pe de o parte, de perceperea fenomenului educaţional prin prisma paradigmei filosofice, din cele mai vechi timpuri şi până în contemporaneitate, iar pe de altă parte, de înţelegerea necesităţii globalizării educaţiei permanente în România, ca modalitate de metamorfozare reală a mentalităţii întregii naţiuni, fapt ce s-ar putea repercuta pozitiv asupra dezvoltării în ansamblul ei, la uin moment dat” (cf. Cuvânt înainte, p. 9).
După opinia noastră, tocmai „globalizarea” aceasta deşucheată şi perversă (de la care autorul pare a trage reale nădejdi...), globalizare cu finalitate strict economico-financiară, este cauza pentru care atât educaţia, cât şi însăşi cartea dlui Florinel Agafiţei sunt...victime sigure şi tragice!
...Lucrarea urmăreşte, în paralel, evoluţia gândirii filosofice şi a atitudinilor pedagogice, trădând, astfel, un interes ascuns, pentru evidenţierea legăturii dintre atmosfera de gândire a unei epoci şi rezultatele aplicate, în mediul ontologic uman - în chip de „acţiune pedagogică”. Filosofia, deci, în viziunea dlui Florinel Agafiţei, nu  trebuie să fie „joc steril”, ci premiza  aplicării principiilor într-o conformaţie socio-spirituală, specifică fiecărei epoci de evoluţie a Duhului pe Terra. Şi, totuşi, în cele din urmă, rezultă, subteran (fără voia autorului!), că există legături indisolubile şi indiscutabile, între epocile de evoluţie a Duhului „educabil” al umanităţii terestre: pare că un plan major (propus, oferit iniţial, de...”cineva”!), transcendent, este privit, în împlinirea lui...sinusoidală! Nu există pedagog ori filosof modern sau chiar contemporan, care să nu trebuiască a prelua (fie şi...negator!) principii ale...antichităţii educaţional-filosofice!
...Chiar de la început, din Introducere, autorul defineşte conceptul de „educaţie permanentă” (spre a nu fi confundat cu  cel de „învăţare continuă!), din punctul său de vedere, care, de data aceasta, coincide cu al nostru şi cu logica şi bunul-simţ comun: „Din punctul nostru de vedere, educaţia permanentă, pentru a putea izbândi, ca şi concept pus în aplicare, trebuie să se bucure de un cadru legal şi financiar corespunzător, menit a impune în planul realităţii concrete, ceea ce se află în spaţiul ideatic (...). Educaţia – continuată după perfecţionarea şcolii – nu trebuie confundată cu perfecţionarea profesională, care este doar o latură a acesteia,  realizată prin reciclare, adeseori (...) Simpla reciclare, din cinci în cinci ani, întocmită adeseori de formă şi înţeleasă ca o altă obligaţie la locul de muncă,  nu va servi prea mult cadrului didactic, mai cu seamă dacă ştie că până şi aceasta presupune o altă formă de control a standardului profesional, pe linie ierarhică etc”. Şi, firesc, dl Florinel Agafiţei dă exemplul Japoniei, în care tocmai conştiinţa necesităţii VITALE a educaţiei permanente a produs ieşirea din marasmul „nenorocirilor celui de-al doilea război mondial” şi a produs o explozie extraordinară, atât în plan economic, cât şi al demnităţii spirituale (duhul samurailor  n-a apus!), care  impun Japonia, pe plan mondial, ca pe o forţă nu doar redutabilă, ci şi misterioasă, de neînvins – TOCMAI PENTRU CĂ ESTE CONVINSĂ, PÂNĂ ÎN ULTIMA FIBRĂ A FIINŢEI EI NAŢIONALE (...iar nu neapărat...”globaliste”...!),  DE CEEA CE FACE: EDUCAŢIA PERMANENTĂ A UNUI POPOR ÎNTREG!
...Şi urmează o demonstraţie credibilă, în patru capitole, despre cum conceptul şi realitatea „fiabilă” a educaţiei permanente au „migrat”, dinspre Orientul Antic (India Vedelor, China lui Confucius, Japonia  lui Nichiren şi a manualului de educaţie Teikin-orai/Manualul învăţământului de familie) către ...Europa.
...Evident, nu este o surpriză, pentru noi, faptul că sanscritologul harnic şi înverşunat, care este dl Florinel Agafiţei, consideră „orientalismul”  (în Capitolul I) la modul exclusivist, în legătură cu educaţia: „Va fi fost Zarathustra – ca şi Zalmoxis – aproape contemporan  cu Buddha, printre alţi mari educatori ai omenirii, dar nici unul, nici celălalt n-au reuşit cu învăţăturile lor să depăşească mileniile, aşa cum a putut s-o facă Buddha”. Noi, însă, suntem absolut convinşi că superioritatea morală a iranienilor/perşilor, manifestată în antichitate, ca şi în zilele noastre, se trage nu dintr-o neputinţă, ci dintr-o biruinţă (secretă, poate...!) a sistemului de educaţie şi de revelaţie zarathustric. La fel, nu putem să ne lăsăm deloc convinţi că isihasmul, practicat, egal, la Muntele Athos şi în Rusia, ca şi în monahismul românesc de frunte, nu este cel puţin egalul învăţăturii buddhiste. În definitiv,  noi credem că, în cartea de faţă, se uită, premeditat, că aveam de-a face cu un continent...continuu, EURASIA (zalmoxienii, se ştie, credeau în metempsihoză, iar Ion Creangă, după opinia lui Vasile Lovinescu , era un iniţiat zalmoxian al Kogaionului...), iar „ruptura” de azi este una voită/dorită, de forţe politice mai mult sau mai puţin „oculte” (ocultate de ignoranţa noastră!), ale planetei Terra... A se vedea, spre exemplu (dar exemple pot fi date şi din China, şi din India etc., a se vedea asemănarea frapantă între cuvintele sanscritei şi cele...româneşti/trace!) civilizaţia ainu, din Insula Hokkaido, pe care yayo-ii au neglijat-o/ignorat-o (şi urmaşii lor nu se dezmint!) CU PREMEDITARE!!! Istoria se falsifică permanent, de sute şi, poate, chiar mii de ani, cu o rea-credinţă „harnică” şi cu o încăpăţânare şi „erudiţie”...demne de o cauză mai bună...
„Pânã nu demult, nu a interesat pe nimeni originea acestor bãrboşi blonzi, ainu. Nu s-au fãcut cercetãri cromozomiale  PCR, pentru cã nimeni nu a fost interesat sã cheltuiascã suma de 5-10.000 de dolari pentru a afla adevãrul, iar statul japonez de azi preferã sã-i ignore chiar, şi asta spre binele istoriei lor!!! Antropologul american Carleton Coon îi considerã pe caucazienii sosiţi în urmã cu 5.000 de ani ca având aceeaşi origine cu cei care au ocupat insulele Kurile şi Aleutine (devenind nici mai mult, nici mai puţin decât primii descoperitori ai Americii), bazinul fluviului Amur şi Manciuria. Alţii îi considerã pe aceşti ainu (carpato-dunãreni, cum le spun eu) ca fiind cei care au migrat peste toatã Asia, caucazienii care au sosit în Mongolia de azi şi trecând peste strâmtoarea Behring se rãspândesc pe teritoriul celor douã Americi, teorie susţinutã de descoperirea în 1958, pe coasta Ecuadorului, a unor vase ceramice asemãnãtoare cu cele ainu. De ce nu, carpato-dunãrenii, arienii, pelasgii, ainu ori cum vreţi sã-i numiţi pe aceştia ai noştri, sã nu fie aceiaşi sugeraţi de Legenda Omului Alb, Bãrbosul blond care a sosit în Mexic (n.n.: acel celebru Quetzalcoatl – Zeul Alb al Luminii şi al Învăţăturilor Benefice şi Secrete ! – care a plecat, după iniţierea, poate chiar ÎNTEMEIEREA! amerindienilor, spre RĂSĂRIT!!!) şi Peru cam în aceeaşi perioadã, cu 5.000 de ani în urmã. Aparent, şi carpato-dunãrenii ainu, atunci când au invadat Japonia, au întâlnit o populaţie cunoscutã drept Cultura Jomon, yayoi-ii veniţi de prin Coreea în jurul anului 300 d.H., ainu au fost împrãştiaţi, decimaţi sau, mai corect spus, asimilaţi, japonezii aducându-şi cu mare dificultate aminte despre <>, pe care i-au gãsit pe insulele ocupate acum de ei. Aproximativ 14.000 de ainu mai trãiesc şi în ziua de azi în mici sãtucuri de pe coastele insulei Hokkaido, dar interesul ştiinţific, în ceea ce priveşte originea acestora -  nu existã! -  şi se pare cã nu pasioneazã pe nimeni. (…) Japonezii au fost şi au rãmas şi azi un popor foarte rasist, închistaţi în castele lor sociale.(…)
Azi, ainu trãiesc izolaţi în sãtucurile lor, zbãtându-se sã-şi pãstreze identitatea, limba, dupã cum ne spune acelaşi Patrick Smith. Soarta lor ne aminteşte de aceea a nativilor americani, care se pierd treptat, “natural”,  prin rezervaţiile din Statele Unite. Japonezii obişnuiţi îi considerã pe oamenii ainu nimic altceva decât un parc de atracţii. Ce-i uimeşte cel mai mult pe aceştia sunt caracteristicile fizice deosebite de ei: figura distinsã şi cizelatã, unii din ei având chiar ochii albaştri. Începând din secolul XIX d.H., oamenii ainu au adoptat vestimentaţia tradiţionalã japonezã. Limba lor nu a fost studiatã, fiind consideratã de “cercetãtorii” japonezi : “de neclasificat”…!!!
(…)Dacã astãzi maşina de PCR costã câteva mii de dolari şi are mãrimea unui cuptor cu microunde, se preconizeazã ca în viitorul apropiat mãrimea unui asemenea aparat sã nu o depãşeascã pe cea a unui “palmtop computer” (computer ce poate fi ţinut în palmã). Acest lucru ar permite transportarea sa în locurile de cercetare, informaţiile culese putând fi apoi analizate cu ajutorul computerelor specializate ce comparã datele introduce cu mii de alte amprente genetice mitocondriale specifice diferitelor rase şi civilizaţii. Vã spun toate acestea pentru a vã întredeschide o uşã spre viitorul apropiat al arheologiei moderne. Aşa cã, Oamenilor ainu carpato-dunãreni, mai aveţi de aşteptat. Dacã nu veţi dispãrea, pânã când cineva va fi interesat de civilizaţia voastrã. A noastrã!” (s.n.) - cf. Napoleon Săvescu, Istoria neştiută a românilor, cap. Ga-Ramanii carpato-dunăreni, cuceritori ai Affricii de Nord şi Asiei, în revista online Dacia,
www.dacia.org.
...Să revenim, cu folos, la cartea dlui Florinel Agafiţei.
Se trece la Grecia Antică: Socrate (cu celebra sa „moşire”-maieutică a Duhului uman), Platon, Aristotel – care, în viziunea (îndreptăţită!  - dar, în actualele condiţii spirituale, total degradate, ale Terrei – aparent utopică...) a autorului, ar trebui să devină contemporanii noştri, din punct de vedere intelectual: „Socrate era încredinţat că omul este imaginea pământeană a unui model exemplar ce făcea parte dintr-o prestabilită ordine metafizică, de unde şi încrederea nelimitată în posibilităţile acestuia de a se cunoaşte profund pe sine şi, astfel, a se putea metamorfoza în spiritul toleranţei, lebertăţii, cugetării, iertării aproapelui. Socrate pune un accent deosebit pe virtute şi predarea acesteia”.  
...Nu găsim acoperirea în realitate a afirmaţiei de la pagina 31: „Platon (...) a avut şansa ca să înveţe la picioarele maestrului Socrate, pe care, fără îndoială, l-a şi întrecut în măreţia cugetării”. Nimeni nu poate proba că Platon l-ar fi „întrecut în măreţia cugetării” sau nu pe Socrate, atâta vreme cât Socrate, ca şi Hristos, a practicat învăţământul/învăţarea prin oralitate, N-A LĂSAT SCRIS NIMIC! Şi n-a avut decât un... „evanghelist”, pe Platon...Socrate e un fel de...”creaţie ideatică” a „evanghelistului” Platon (cum, poate, într-un alt sens al conceptului de „creaţie ideatică”, şi Hristos...!). De aceea, sunt şi azi unii care chiar îi contestă, lui Socrate, existenţa reală...!
...De asemenea, se trece cu vederea că, prin Aristotel, se produce fenomenul de „pietrificare”, de uitare a tainelor inefabile ale Duhului (ESTE UITAT MITUL!!!) – şi, deci, începutul  „căderii” în materialism...
...Urmează aventura prin Evul Mediu (Capitolul al II-lea), cu îndeobşte, dublă ţintire a privirii – spre „Viaţă - repere”, şi spre „Opera pedagogică şi filosofică”: Albertus Magnus (la care se face doar o privire rapidă asupra vieţii...), Toma d'Aquino („pedagogul creştin”: „În ecuaţia Dumnezeu-magistru-discipol poate interveni, ca intermediar, adeseori, ÎNGERUL, capabil, el însuşi, de a transmite anumite cunoştinţe învăţătorului” – cf. Toma d'Aquino – pedagogul creştin, p. 49), Erasmus din Rotterdam (văzut/investigat ca  filosof şi ca pedagog: „Omul nu se naşte, ci devine, iar devenirea lui se realizează doar prin educaţie” – cf. Erasmus – pedagogul, p. 53).
...Urmează, în Capitolul al III-lea, Perioada modernă, care începe cu autorul ceh al conceptului de Pansofie, dezvoltat explicit în Didactica Magna - Jan Amos Comenius (1592-1670), membru al sectei Fraţii Moravi („e necesară educarea omului în spiritul armoniei universale, înţelegerii faptului extraordinar că el însuşi face parte dintr-un mare întreg, unde e necesar să seintegreze respectând nişte legi organice dinainte date, aprioric funcşionale” – cf. Pansofia – concepţia filosofică asupra pedagogiei, p. 59, sau: „arta universală de a învăţa pe toţi, totul – se poate realiza dacă se vor înfiinţa şcoli în toate aşezările rurale şi urbane” – cf. Idem, p. 62), se continuă cu John Locke (1632-1704: „el cercetează, permanent, problema raportului intelect-simţuri” – cf. John Locke – paradigma filosofică, p. 65 – şi: „Ideea pedagogică pricipală a lui Locke pare să pornească de la Platon, care susţinea că, dacă un lucru este util, atunci este şi frumos (...) Omul este, totuşi,  o fiinţă educabilă” – cf. John Locke – pedagogul, p. 67) şi Immanuel Kant (1724-1804), cel care „ aborda, în actul transmiterii cunoştinţelor, metoda socratică, cu precizarea că interlocutorul căruia  i se adresa nu era altă persoană, ci el însuşi (...) Disciplina, ca să dea roade, trebuie să fie dublată de instrucţie (...) altfel,,, se produce apariţia inşilor dezorganizaţi, a spiritelor brute” (cf. Kant şi Spiritul socratic, p. 72) , cu Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) , cel mai mare pedagog iluminist, autorul revoluţionarului tratat de educaţie – Emil sau despre educaţie - dar care...şi-a dat toţi copiii (rezultaţi din legătura cu o femeie de condiţie socială joasă) la orfelinat! – şi ar fi trebuit să se încheie, oarecum apoteotic,  cu Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827, cel care afirmă, în lucrarea Cum îşi învaţă Getruda copiii: „În limbaj se găsesc, de fapt, adunate toate rezultatele progreselor omeneşti şi, pentru a ne încredinţa despre aceasta, ne vom lua după urmele acestor progrese, ajutându-ne de psihologie” – cf. Pestalozzi şi pedagogia copilului, p. 81)  şi cu Herbert Spencer (1820-1903) – ...dar suntem surprinşi să vedem finalul „epocii moderne” sub semnul unor mai modeşti filosofi şi pedagogi, precum Alfred Binet (1857-1911) şi Emile Durkheim (1858-1917) – acesta din urmă, însă, având măcar meritul întemeierii sociologiei... Criteriul cronologic nu echivalează, din păcate, în ce priveşte strălucirea rezultatelor, cu criteriul evoluţionist; e greu de spus unde stă „hiba”: omenirea „europeană” nu evoluează suficient de repede (nu e suficient conectată la ritmul temporal), sau timpul „modern” nu este decât  expresia, din ce în ce mai joasă, a epocii Kali-Yuga?!
...Poate că răspunsul s-ar vrea sugerat în Capitolul al IV-lea – care:
1-începe cu Eduard Spranger (1882-1963, cel ce afirmă, ferm, „educaţia prin cultură”: „Spranger este adeptul susţinerii ideii existenţei moştenirii genetice, care funcţionează de la caz la caz; el afirmă că un artist poate fi educat în interiorul unei instituiţii şi poate fi instruit în funcţie de domeniul abordat (...) arătându-i-se care sunt trăsăturile estetice după care trebuie să se coordoneze în conceperea operei; acestea nu ar fi posibile dacă cel care pretinde să ajungă artist nu se naşte cu o structură estetică menită a-l sprijini în idealul devenirii personale” – cf. p. 101, ultima afirmaţie a lui Spranger fiind, în esenţă, un truism!),
2-continuă cu Maria Montessori (1870-1952), o „liberalistă” destul de ilogică, dar, probabil, tocmai de aceea, pe placul „mondialiştilor” contemporani, distrugători de educaţie REALĂ!!!  („Montessori pune accentul pe necesitatea inducerii ideii de independenţă a copilului, în tot ce realizează acesta” – cf. p. 105, afirmaţie care aminteşte de aberaţiile, îngurgitate de copii, prin citirea romanului Robinson Crusoe, al lui Daniel Defoe, unde Robinson Crusoe poate fi independent de civilizaţia europeană, cât poate fi şi un pasager urcat într-un tren supraaglomerat! - ...dar cum să cultivi mai bine egoismul şi iresponsabilitatea, decât prin iluzia...”independenţei” copilului, de parcă acesta s-ar putea educa după...”maşini”!)... -
3-...şi se sfârşeşte cu atipicul pedagog (potrivit, prin metodele şi viziunea sa „filosofică”, doar realităţilor postrevoluţionare din Rusia sovietizată, a anilor '20...!) Anton Semionovici Makarenko (1888-1939).
...Probabil (şi autorul îmi confirmă această raţiune de structurare semantică a textului) că Mariei Montessori îi este conferită importanţa din text, tocmai pentru a se reliefa antiteza dintre „liberalismul educaţional” şi „metodele constrângătoare” ale lui Makarenko...
...De ce, oare (ne întrebăm noi), dacă tot se pătrunde adânc în secolul al XX-lea, se omite revoluţia efectivă (cu orizonturi extrem de interesante!), în viziunea asupra Duhului Educabil, pe care o aduce „Şcoala/Pedagogia WALDORF” (prin conceptul de „copil-sămânţă”!), experiment iniţiat de Rudolf Steiner – şi nu total necunoscut în România postdecembristă, ba chiar cu rezultate notabile (spre exemplu,  la Turda sau Iaşi) ?!
...Lucrarea dlui Florinel Agafiţei este nu doar meritorie, ci şi o temerară operă de pionierat. Admirabilă, din multe puncte de vedere (prin puterea de sinteză, dar şi prin accentuatul spirit critic!). Este o „ademenire” a omului terestru, ca fiinţă conştient-responsabilă (sperăm, din toată inima!), recapitulativă, resintetizatoare şi evolutivă (chiar dacă...exasperant de sinusoidal!), către nişte zone deosebit de sensibile, de o importanţă capitală, pentru continuarea (sau extincţia!) vieţii umane, pe planeta Terra.
Cum am spus de la început: o lucrare/carte pentru „vremuri viitoare”... - dar nu numai în sensul că (bănuim noi) nu va fi citită (cu real interes) de prea mulţi contemporani, ci şi în sensul că, dacă problemele ridicate în această carte nu vor fi luate în seamă, cât de degrabă, şi dezbătute serios (de cât mai mulţi şi competenţi-responsabili locuitori tereştri!) şi nu vor avea parte de  soluţionări ferme şi extrem de profesioniste, viitorul Terrei Umane este într-un pericol de moarte!!!
...Evident, ea/lucrarea autorului-pionier va trebui să continue, să se completeze şi aprofundeze, prin paginile unor cărţi/lucrări viitoare. 
                                                                                                                    prof. dr. Adrian Botez




...S-A MAI STINS, MULT PREA GRABNIC,  O FĂCLIE A NEAMULUI ROMÂNESC...
Duminică, 21 noiembrie 2010, la Bucureşti, s-a mai stins, mult prea grabnic, o făclie a Neamului Românesc: GABRIEL  STĂNESCU – om de vastă şi rafinată cultură, scriitor, editor, publicist de marcă, manager extrem de energic şi, în primul rând, om de mare curaj şi cu un caracter puternic. Cu crezuri neclintite – întru creştinismul ortodox. Probabil, efortul de a se bate, într-una, cu o lume împotriva strâmbătăţii căreia lupta încă din tinereţe (cu nădejdea că, dacă nu el, măcar generaţiile ce vor veni, vedea-vor lumina izbăvirii, prin re-îndumnezeire, a Neamului Românesc şi a Lumii Umane de pe Terra!...) - l-a frânt...Dintr-odată, fulgerător, ca pe stejarii  multiseculari!
...Nu avea decât 59 de ani. Se născuse la Bucureşti, în 1951. Era Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, 1977. Doctor în filosofie, în 2002, cu teza: Particularităţi etno-culturale ale românilor americani. Contribuţii la studiul comparativ al etnosului românesc. A debutat la revista ieşană Cronica, în 1969. Era membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1983, a fondat, alături de Ștefan Damian şi Sergiu Ştefănescu, cenaclul Universitas , sub conducerea dlui profesor Mircea Martin. Fondator al revistei-blazon de onoare şi demnitate românească, Origini (revistă cu un conţinut hotărât de dreapta – un conţinut elevat, atât ideatic, cât şi estetic) – dar şi al revistei Caietele Internaţionale de Poezie!!! - …şi director al unei prestigioase edituri (cu răsunet nu doar românesc, nu doar american, ci internaţional: Criterion Publishing.
…După 1990, Gabriel Stănescu a emigrat în SUA, revenind în România după mai mulţi ani de exil. A condus şi o revistă româno-americană de cultură: Romanian Roots. Prin această revistă şi prin tot ce-a făcut, din punct de vedere cultural, în SUA, GABRIEL STĂNESCU S-A DOVEDIT UN CU MULT MAI BUN ŞI AUTENTIC AMBASADOR AL CULTURII ROMÂNEŞTI, AL VALORILOR TRADIŢIONALE ŞI DE DUH ROMÂNEŞTI, DECÂT  AMBASADORII NUMIŢI OFICIAL, DE LA PALATUL COTROCENI/BUCUREŞTI…şi infinit mai luminos, sincer şi util Neamului nostru, decât “şefi /responsabili” (IRESPONSABILI!)…aculturali, trădători de neam, cum este “şeful” I.C.R., dl Horia Roman Patapievici (de fapt, directorul onorific al I.C.R. este dl preşedinte al României, Traian Băsescu…!!!)… - trădător “patapievicean” care a devenit blasfemiator de frunte, ca autor al “expoziţiilor cu cântec” (…cea cu zwastica de pe “posteriorul” poneiului roz şi cu “erecţiile necontrolate” ale, cică, Neamului Românesc!!!…cea din SUA, fireşte… )  - şi, apoi, cea de la Bochum/Germania: “Omagiu lui Iuda”…!!! Că Neamul care a fost “întâi creştin, şi apoi român”, cum zice Nichifor Crainic, despre noi, cei creştinaţi de Întâiul Chemat, Apostolul Andrei…  - da, noi… noi lui Iuda ne închinăm, iar nu Luminii Lumii-HRISTOS!!! Şi ne mai mirăm de bătaia Lui Dumnezeu…
…Practic, GABRIEL STĂNESCU “făcea naveta”, de câteva ori pe an,  între România (unde avea familia…şi toate dorurile Duhului!)  - şi S.U.A., unde-şi împlinea, cu o conştiinciozitate martirică, misiunea culturală, întru recunoaşterea DEPLIN DESLUŞITĂ a Vocii Neamului Cultural Românesc, în simfonia vocilor Corului  Neamurilor de Duh ale Pământului!
…Cărţile lui Gabriel Stănescu, publicate la diverse edituri: Exerciţii de apărare pasivă, Ed. Albatros, 1984; Împotriva metodei, Ed. Albatros, 1991; America! America!, Ed. Euphorion, 1994; Sfârşitul care începe, Ed. Panteon; 1996;; Stress, Ed Helicon, 1998; Identitatea neantului, Colecţia Poeţi optzecişti, Ed. Axa, 1998; Manuscrisul unei veri fierbinţi, Editura Muzeul Literaturii Române, 2008.
Cărţile lui Gabriel Stănescu,  publicate la Editura sa, Criterion Publishing: Peisaj cu memorie, Poeme haiku memory landscape, 1996; Unde am fugit de acasă?, 2001; Pentru o definiţie a specificului, 2006; Curajul de a sfida moartea. Convorbiri cu Mircea Nicolau, 2007; Day after night; O speranţă numită Mayflower, 2008; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea, 2008; Dumnezeul lui Borges - poeme (ediţie bilingvă), 2009; Jurnal în căutarea poeziei; Mircea Eliade, în conştiinţa contemporanilor săi din exil; Aventura culturii româneşti în America, 2010…
… Destul de recent, prin 2007, a apărut ANTOLOGIA DE POEZIE A DIASPOREI ROMÂNEŞTI DIN AMERICA (lucrare excelentă, calitativ! – şi exprimând un viguros punct de vedere al culturii poetice româneşti, ajunse pe  tărâmul “modelului democraţiei mondiale” – SUA…) : „Timpul – Rană Sângerândă. Poeţi români în Lumea Nouă”, volum apărut la Editura „Criterion Publishing”…Antologatorii volumului: Ştefan Stoenescu şi Gabriel Stănescu.
…L-am cunoscut, întâi, indirect, prin unchiul meu, profesorul universitar şi oratorul creştin Constantin Em. Bucescu, alături de care a ţinut, prin toată ţara, dar şi în străinătate, pentru românii (cu lacrimi în ochi…) din diaspora cea necăjită…, sute de conferinţe fierbinţi şi inspirate, închinate acelei miraculoase mişcări de renaştere naţională şi, deci, ortodoxistă, a tineretului român interbelic – Mişcarea Legionară, cunoscută şi sub numele (încriptând zori ai unei noi etape de evoluţie spirituală a planetei Terra şi, implicit, a României) de Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail.
…Apoi, l-am  cunoscut şi direct, la Tecuci: era o lansare de carte a unui prieten comun, acum vreo 4-5 ani (şi, văzându-mi cele câteva cărţi publicate, mi-a şi propus nu doar să colaborez  la revista lui dragă, cu care se mândrea, precum cu un blazon nobiliar, autentic şi  boreal de străvechi – Origini – ci s-a oferit să-mi publice şi o carte…mai greu publicabilă, de vreo editură, în aceste vremi de dictatură anti-naţional/globalistă,  drapată greţos sub faldurii…“democraţiei liberale”!)  – …apoi, ne-am re-întâlnit pe Internet, de sute de ori (până chiar acum două săptămâni!)…şi, în cele din urmă, la Târgul de Carte din Bucureşti/Bookfest, de acum 2 ani (…printre alţi scriitori, îmi lansa şi mie o carte  scoasă de editura sa, la standul său relativ mic, dar extrem de bine pus în valoare şi  de frecventat, în cele 5 zile de expunere, de către sute şi mii de împătimiţi ai cărţii-care-nu-minte!).
…Anul acesta, omul de rafinată cultură Gabriel Stănescu mi-a acordat, prin fundaţia revistei sale, Origini, Premiul pentru Publicistică… Îi rămân profund recunoscător…în eternitate!
…Era un om extrem de deschis, fără fasoane şi  cu o mobilitate intelectuală absolut remarcabilă: prindea ideile, sugestiile… din zbor, ca un destoinic Vânător al Văzduhului Celui Tare, al Duhului Dumnezeiesc. În acelaşi timp, însă, era extrem de meticulos, chiar acribios, când era vorba de scoaterea unei cărţi: dacă nu ieşea cum era el convins că e frumos şi e bine – întorcea cartea şi pe corectorii şi pe tehnoredactorii ei, fie şi  de zece de ori într-o zi! Niciun rabat de la calitate! - fie ea calitate morală sau estetică!!!
…Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul tău generos, harnic întru ale Cerului şi atât de luminos, GABRIEL STĂNESCU! Fie ca însăşi “editarea” (cu “toate drepturile rezervate  Editorului Ceresc”!) Cărţii Noii Creaţii Dumnezeieşti/a Noului Ierusalim ioanic, de după Sfârşitul lumii ticăloşite de acum -  să-ţi fie încredinţată ţie… - ţie, smerit scriitor şi editor al cărţilor despre şi pentru Credinţă şi Omenie, aici, pe Pământ – şi la fel de credincios slujitor al Lui Dumnezeu, “Supremul Editor al Lumii”! – …lumea  NU în “formatul” actual…ci …”ÎN FORMATUL EI CEL DINTÂI ŞI DESĂVÂRŞIT,  PARADISIAC”!!!
                                                                                                          prof. dr. Adrian Botez


                       
                        
                                        IN MEMORIAM: ŞTEFAN IOANID
(18 apr. 1949 – 4 nov. 2009)
„un fluture negru îmi sfâşie gura”

RUGĂCIUNE
Doamne, ai grijă de Ştefan.
Este deosebit.
Deschide-i Porţile Împărăţiei lin.
Şi dacă nu va fi de-ajuns cât a suferit.
Ia de la mine şi umple paharul de lacrimi.
Amin.
                  Ion MURGEANU

Biobibliografia poetului Ştefan Ioanid poate fi comprimată între două paranteze scurte, cât o ecuaţie: s-a născut la Braşov, iar în cei 60 de ani de existenţă a absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti, o vreme a fost profesor, apoi ziarist, şi a publicat 6 volume, dintre care două au primit Premiul USR. De o generozitate înălţătoare, inocent şi curat emoţional şi sufleteşte, el nu a invidiat pe nimeni ca fiu al Poeziei şi nu s-a crezut mai presus de alţii, deşi versul lui scânteia într-o catedrală a spiritului superior.
Ştefan Ioanid crea un lirism fără anotimp, fiindcă el pendula, pascalian, între neant şi infinit. O viaţă întreagă s-a auto-exilat în sanctuarul (Scriptorium-ul) celor erudiţi, cină de taină la care invita, nocturn şi ritualic, umbra emblematică a filosofului-teolog medieval Anselmus (născut exact la o mie de ani după Hristos). Aici, în absida ,,cadaverică‘‘ a unor metafore de o extraordinară forţă expresivă, poetul a inventat ,,un limbaj întors în sine/ ca mineralele viitorului‘‘.
Ştefan Ioanid şi-a conceput poezia precum albina, fagurele: precis, economic, armonic, simetric – şi totul în mireasma spiritului nesăturat de sine. Aceasta este însăşi legea cristalelor de a se reflecta unul în altul (implozie în concentrare): „Ştiu de mult, Anselmus/ că perfecţiunea este/ înfricoşătoare şi totuşi/ mi-am dorit întotdeauna/ să scriu poemul perfect// poemul într-un singur cuvânt.”
Poetul s-a distanţat viforos de noi, avertizându-ne în ,,Prolegomenele morţii‘‘ (1998): „Nu se duce în Iad/ decât acea parte a omului/ care nu vrea să moară” şi, asta, fiindcă Moartea are o misiune misterioasă, sub protecţie divină.
Era un om fără de păcate. Şi dacă le-ar fi avut, le-a purificat prin cutele de aur ale poeziei sale, dăruindu-le cicatricelor fosforescente ale multelor lui suferinţi.
Ştefan Ioanid a fost ucis de o boală violentă şi înficoşătoare: cancer la limbă (epiteliom-carcinom). El, cel care tocmai scrisese, premonitoriu, în ultima sa carte, „Subteranele Fundaţiei” (2008): „un fluture negru îmi sfâşie gura”. Şi îşi încheiase opera luând cu sine: „atâtea cuvinte care nu vor exista niciodată”.
Poetul Ştefan Ioanid s-a sfârşit murmurând: „Oare, ce viteză o fi având întunericul?”…
                                                                                                                                 Gheorghe ISTRATE
                  Partea IV

 Relativement en contrepoint sau bilantul unei iniţiative culturale



Chiar, Brâncuşieni cu auz total, sunt o sută de ani de la sculptarea Maiastrei şi aproape un an de la Sorana, rebotezată Colocviile de Marţi, relativement que moi meme. Pe strada Jean Louis Calderon, pianul e la parter, power point-ul, la mansardă. Voci fără imagini, imagini fără voci, zeci şi sute, incognito într-un eter de graţie.
 24 noiembrie 2009. Lansată cartea  Între două lumi de Ben Todică (Melbourne), în prezentarea scriitorilor George Astalos, Nicolae Georgescu, Puşi Dinulescu, Vasile Andru. “Americanii, englezii, israelienii ar da orice să-l aibă pe Eminescu drept act de identitate, iar unii dintre filozofii noştri îl declară irelevant” (Ben Todică).  Salonul Literar “Sorana” evoca, in spe, şi se dorea  în continuitate cu Salonul Cultural al neuitatei Sorana Coroamă Stanca.
 8 decembrie 2009. Eminescu sau exilul au făcut de data aceasta loc, în rostirile convorbitorilor, bucuriei unei traduceri bune: Le vieux garcon par Pouschy Dinulesco, Roman,traduit du roumain par Michel Wattremez, Editions Meronia, Bucarest, 2009. Şi-au exprimat aprecierile: Helene Astalos, George Astalos, Paula Romanescu, Adina Romanescu, George Anca – amfitrionul Colocviilor împreună cu Mihaela Popescu, directoarea aşezământului gazdă -, Horia C. Matei, Mihai Elin, Sorana Georgescu-Gorjan, Noni Cristea, Gabriela Tarabega, Ionel Săvitescu ş.a.. Autorul, marele scriitor Puşi Dinulescu, a citit, împreună cu actriţa Doina Ghiţescu, pagini în română şi în traducere franceză din romanul lansat pentru prima oară într-o limbă străină, precum şi din volume de poezie a sa eruptă prin surpriză  în ultimii ani.
 Această versiune, considerată reuşită, inclusiv de vorbitorii francezi de faţă, autorul şi-a ascuns-o, aflat la Paris, în casa lui Georges Astalos, prezent acum şi el la Calderon. Edituri franceze i-au refuzat (traducătorului) publicarea din lipsă de “disidenţă”, în timp ce autorul alesese să ignore, printr-o veritabilă poetică inversă, teroarea comunistă, să scrie o poveste de dragoste în Bucureştii studenţiei anilor '60, anume la asasinarea lui Kennedy. Numai că, romanul publicat în româneşte în 1980, Galaxia burlacilor, are, în traducere, o continuare a iubirii, ca în Dragoste în timpul holerei de Gabriel Garcia Marquez, până la senectute, burlacul narator şi Monica neconsumându-şi-o însă. Voir comunism şi holeră.
 Comentatorii s-au transformat în personaje, bărbaţii în bătători de paşi de front, doamnele în îndrăgostite domnişoare bătrâne. De la Eu şi Robert Calul (inclusiv numele teatrului său particular din anii '90) la Gaşca şi diavolul, cărţile sale se însumează într-o comedie unică, de eros ironic, boemă şi dramatism pierrotesc, poate şi cabotin, de genul presonajului jucat de Laurence Olivier. Oricum, colocviile s-au transfigurat şi prin vizionarea filmului dinulescian (termenul meu) Nuntă cu sirene, când se insinuaseră în trăirea noastră (artistică dejament) şi Irina Petrescu, Mitică Popescu, Ernest Maftei. Deosebit de un Edgar Wallace, care-şi transforma piesele în romane, Puşi Dinulescu şi-a bricolat din filmu-şi piesa Nunta lui Puiu ce se joactă la Craiova şi Piteşti (“sunt un dramaturg de provincie”). Ba încă, săptămâna trecută, a fost o reprezentare-lectură la cenaclul metropolitan  condus de Mircea Micu, a ultimei versiuni din  Adevărata casă cu ţoape. Ca într-un eroism stilistic, de recunoscut tot printr-o sacrificială receptare, Puşi Dinulecu s-a plâns, în Calderon, că nu l-a înjurat nimeni. Nu-i ajunsese că-l făcusem pornograf. Dar şi Astaloş, că nu există pornografie, că, altfel, ar fi desfiinţată jumătate din literatura universală.
 19 ianuarie 2010. Eminescu, la a 160-a aniversare, recitat în original (Vasile Menzel) şi în latină (Rodica Paliga), sanscrită (Florina Dobre-Brat), franceză (Elisabeta Isanos, Paula Romanescu), engleză (Sorana Georgescu-Gorjan), cehă (Sorin Paliga). Nicolae Georgescu devine preşedinte de onoare al Academiei Internaţionale Mihai Eminescu.
 30 martie 2010.  După colocviul dedicat Bucureştiului, Târgovişte, vechea Capitală a Ţării Româneşti / Valahia,  este prezentă prin producţia literară postmodernă cunoscută ca Şcoala de proză de la Târgovişte reprezentată de Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Ţopa, precum şi prin Societatea Scriitorilor Tîrgovişteni (autori şi cărţi). O manieră de a nu discrimina nici „provincia”, nici „Capitala”. Invitaţi: Mircea Horia Simionescu, scriitori târgovişteni şi bucureşteni, critici literari. Au fost  lansate cărţi publicate de editura Bibliotheca din Târgovişte: Mircea Horia Simionescu, Asaltul locului comun; George Anca, Târgovişte – India; Mihai Stan, Confreria; Tudor Cristea, De la clasici la contemporani;  George Coanda, Heliadeana. Ipostaze de geocivilizatie romaneasca; Florea Turiac, Neuronii somnambuli;  Emil Staneascu, Liberus;  Dan Giju, Şi pace va fi in inima mea; Ion Mărculescu, O iubesc enorm, domnule judecător; Nicolae Ionel, Scrisori din timpul anului; Toma George Veseliu, Sonetele lui Petru Cercel; Nicolae Scurtu, Scriitori dâmboviţeni Corin Bianu, Agremin şi încă ceva; Victor Petrescu, Târgovişte. Călători străini. Cronicari.
 27 aprilie 2010. Indianişti români de ieri şi de azi.”Indianistica romaneasca înseamnă pentru mine şi cele trei carti ale lui Mircea Itu, şi volumele lui Vasile Andru şi eseurile de indoeminescologie ale lui George Anca, eruditele studii ale lui Liviu Bordaş, şi recentul jurnal din  India al Mihaelei Gligor, alaturat altor jurnale de calatorie, ce ne aduc aproape nu doar parfumul exotic al Indiei, ci şi cate ceva din sufletul "Indiei eterne" (Mircea Handoca).
 25 mai 2010.  Dante – Hugo – Blaga & lectură poetică IV Festival Internacional „Palabra en el mundo”.  Participanţi: George Astaloş, Toma George Maiorescu, Elisabeta Isanos, Valeria Sitaru, Puşi Dinulescu, Vasile Menzel, Lucia Negoiţă, Elena Liliana Popescu, Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Baki Ymeri, Nicu Dascalu, Felix Sima, Ion Andreiţă, Adrian Bucurescu, Gheorghe Neagu, Daniela Iordache, George Coandă, Emil Stănescu, Dan Gâju, Ion Lazu, Cristi Pantelimon, Mircea Coloşenco, Gabriela Tarabega, Ofelia Ichim, Sorana Gorjan, Rodica Paliga, Paula Romanescu, Sorin Stratilat, Muşata Mucenic, Veronica Anghelescu, Viorica Onişoru, Dan Mateescu, Gheorghe Lupaşcu.
 Reprezentanţi ai unor entităţi culturale şi specialişti în studiul operelor marilor aniversaţi
tentează o abordare atât la nivel european cât şi românesc-universal (Dante şi Hugo în România, Blaga în lume). De la Evul Mediu la Renaştere, de la Romantism la Expresionism, scriitori, comparatişti, traducători, actori, profesori, studenţi şi elevi vor exprima relaţia sacră cu marea creaţie perenă. Din program: Veronica Anghelescu, Vasile Menzel: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii;Lidia Lazu: Vreau să joc;Lucia Negoiţă: Dante în tălmăcire românească;Mircea Coloşenco: Hugo în România; George Anca: Zalmoxe-Eminescu-Blaga;George Astaloş: Blaga în „Sud”;Toma George Maiorescu: Blaga, ultimul an la catedră;Cristi Pantelimon: Poetul sociolog între Platon şi Blaga;
 29 iunie. În noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), animalele stau de vorbă, răsare floarea albă de ferigă, se culege verbina, se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, se mănâncă turte din aluat cu flori de soc. Tradiţii şi autori faimoşi - e.g. Cantemir, Sadoveanu, Eliade, Vulcăneascu – ne dau întâlnire cu ielele, sânzienele, frumoasele, sfintele, măiestrele, măiastrele, mândrele, şoimanele, şoimaritele, vântoasele, dânsele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zânele, rusaliile, drăgaicele, domniţele, puternicele, nagodele, samovilele, vâlvele, iezmele, irodiţele, muşatele, fetele codrului, împăratesele văzduhului.
Scriitori, artişti, folclorişti, antropologi vor aduce la zi, în Cap de Vară, sub semnul zilei Sfântului Ioan Botezătorul, mesaje din viaţa fără sfârşit a poporului român, la unison cu Măiastra lui Brâncuşi.
Invitaţi: Corina Bistriceanu, Irina Ghinescu, Sorana Gorjan, Ion Gheorghe, Justin Marchiş, Toma George Maiorescu, Ion Manzat, Gheorghe Istrate, Ion Andreiţă, Ion Ghinoiu, Adrian Bucurescu, Ion Filipciuc, Marin Marian Bălaşa, Ioan Şt. Lazăr. În program: Ben Todică: Maistra lui Brâncuşi la Antipozi; George Anca: Multiculturalismul românilor din diaspora; Toma George Maiorescu: Arhetipuri mişcătoare; Sorin Stratilat: Datini româneşti în Diaspora din SUA; Gheorghe Lupaşcu: Căluşul din Gropeni; Tiberiu Sebastian Văduva: Gândurile noastre sunt gândite de altcineva. Ben Todică şi Gheorghe Lupaşcu devin vicepreşedinţi ai Societăţii de Etnologie din România şi Diaspora.
 20 iulie 2010.  Numită de Nicolae Iorga „maica Ţării Româneşti”, Brăila, „starea de legendă a Dunării” (Fănuş Neagu), magnetizează sensibilitatea cultural-ştiinţifică prin personalitati intrate in constiinta nationala si universala precum Haricleea Darclee, Panait Istrati, Nae Ionescu, Anton Dumitriu, Vasile Băncilă,Ilarie Voronca, Mihail Sebastian, Perpessicius, Petre Andrei, Ana Aslan, Ştefan Hepites şi atâţia alţii. Şi-au dat întâlnire  creatori din mai multe generaţii, atât din Brăila, cât şi din Bucureşti, printre vorbitori aflându-se: Constantin Gherghinoiu, Vasile Andru,Zamfir Bălan, Valeriu Sârbu, Ionel Cândea, Gheorghe Lupaşcu, Nicolae Grigore Mărăşanu, Luminiţa Dascălu,  Nicuţa Bejan, Valentina Balaban, Adelina Pop, Lucian Chişu, Viorel Mortu-Coman, Stere Bucovală, Vasile Datcu, Vasile Gaiţă, Ioan Cârâc, Aurel Buricea, Valeriu Mititelu, Marian Marinescu, Milica Gasparic, Valeriu Perianu, Dumitru Barău, Tiberiu Sebastian Văduva.
 În program: Ionel Cândea: Brăila, maica Ţării Româneşti; George Anca: Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Mihail Sebastian; Zamfir Bălan: Posteritatea lui Panait Istrati; Vasile Menzel: Actori brăileni: Nicolae Grigore Mărăşanu: Leviatan extins; Valentin Popa: Vasile Băncilă şi regionalismul culturii europene; Constantin Gherghinoiu: Perpessicius şi tinerii cercetători; Gheorghe Lupaşcu: Întâlniri cu Anton Dumitriu; Lucian Chişu: Spirit brăilean în literatura de ieri şi de azi;  Vasile Andru: Destinul revelat al poetului tânăr; Milica Gasparic: Fiul meu Ronald; Ioan Cârâc: Semiotică brăileană; Tiberiu Sebastian Văduva: Domniţa Brăiliţei; Vasile Gaiţă: Brăila plastică; Vasile Datcu: Prezenţe brăilene în actuala spiritualitate balcanică.
 31 august 2010.   Legenda spune că Brâncuşi ar fi făcut această juvenilă apreciere, vizitând se pare Episcopia (arhivele orale nu se inventaseră): Râmnicu Vâlcea este cel mai frumos oraş românesc.
         Să ne închipuim şi pe, parţial omonimul său martiric („brâncă-brânci”, cf. V. G. Paleolog), Brâncoveanu la Râmnic, odată cu peste 600 de ani de înscrisuri majoritar voievodale şi epicopale. Între Brâncoveanu şi Brâncuşi, vâlcenii şi-au construit discret şi mănăstiresc destinul colinar-cozian, ajungând, evident, Bucureştii sau Parisul însuşi. Anton Pann sau Gib Mihaescu, până la Constantin Mateescu şi mai tinerii ca el, au fost egal inspiraţi de Râmnic şi de Bucureşti. De-o fi Râmnicul cel mai „mic” Paris ori o sculptură brâncuşiana sau un trovant spălat de Olt-Gresarea ne vor intima creatori ai Râmnicului de azi. Invitaţi: Constantin Mateescu, Ilie Pârvu, Doru Moţoc, Felix Sima, Augustina Constantinescu, Ioan St. Lazăr, Florin Epure, Gheorghe Deaconu, Ion Soare, Ion Predescu, Ion Crăciunescu, Ilie Gorjan, George Mirea, Gheorghe Smeoreanu, Ioan Barbu, Emil Catrinescu, State Burluşi.
    În program: Constantin Mateescu: R. şi Valhalla/Valahia;  George Anca: Gib Mihăescu, D.H. Lawrence, Donna Alba;  Doru Moţoc: Teatru cu Anton Pann; Ilie Gorjan: Posada; Ion Soare: Paradoxism şi dodism de Vâlcea;  Ion Predescu: Râmnicul în postmodernitate; Mihai Alexandru-Mihăeşti: Puterea energiei în telepatie şi hipnoză; Ioan St. Lazăr: Sfinţi şi martiri ai Râmnicului; Virgil Constantinescu: Sinuciderea în Bucureşti a vâlceanului Drăghicescu; Ion Andreiţă : Între Râmnic, Paris şi Roma; Ion Lazu: Inscripţii pe trovanţi; Laurenţiu Traşcă: Forma libre la Ruda. A fost lansată Enciclopedia Judeţului Vâlcea şi alte cărţi apărute la editurile vâlcene Fortuna, Antim Ivireanu, Petraş, Conphis, Bunavestire. 
           28 septembrie 2010. Discret, aproape sponatan, creatori din Târgovişte, Brăila şi Râmnicu Vâlcea au fost, în ultimele luni, oaspeţii Colocviilor de Marţi, găzduite de Centrul Pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională. Ne-am bucurat împreună de mesaje perene, vechi şi noi, relativizând cumva graniţele geografiei literare – şcoala de proză, maica Ţării Româneşti, cel mai frumos oraş. S-au redeschis cu noi prezenţe Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, Societatea de Etnologie din România şi Diaspora, Asociaţia Culturală Româno-Indiană. De oriunde vor continua să sporească spiritul iscat de aceste fericite precedente, efectul armonizator „regional”/”local” - ”central” va fi cu siguranţă reciproc stimulator.
 Sărbătorim acum revista Oglinda literară de la Focşani, trecută de pragul a 100 de numere, zece ani de apariţie, cu participarea: Florin Micu Iliescu, director al Directiei Cultură Vrancea, Ştefania Oproescu, secretar redactie, poet si prozator, Gabriel Funica, redactor şef adjunct, eseist, Gheorghe Andrei Neagu, redactor şef, prozator, la care se  adăugă bucureşteni „vrânceni”. Sumar:  Elisabeta Isanos: Centenarul tatălui meu Eusebiu Camilar; Gheorghe Neagu: Zece ani de Oglindă literară; Florin Micu Iliescu: O revistă literară în vremuri de criză; Gabriel Funica: Revistă literară de provincie în cultura naţională; Ştefania Oproescu: Mioriţa şi noi;  Dumitru Constantin-Dulcan: Olimp-Dor; George Anca: Mioara şi Cangurul; Puşi Dinulescu: Absurdul postmodern; Gheorghe Istrate: Vitraliu Dumitru Pricop; Gheorghe Lupaşcu: poeta Victoria Tănase în Vrancea; Sorana Georgescu-Gorjan: Pasărea Măiastră la 100 de ani; Mihai Stan: O antologie bilingvă de poezie din România şi Republica Moldova; Nicolae Drăgulănescu: Ştiinţele informaţiei în România şi India; Doina Severin Boriceanu: Mioriţa africană; Tiberiu Sebastian Văduva: În căutarea spiritualităţii de unul singur; Matei Ladea: Ace pe muzică de Vivaldi
 5 octombrie 2010. Literele şi Junii Braşovului. „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci” (Julius Teutsch, cronicar sas). Literele, oprele scriitorilor braşoveni în vizită la Bucureşti se pot vizualiza eventual într-o analogie cu aceşti juni - Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni. Braşoava devine ficţiune, transfigurând creativ sensurile ştiute - balivernă, minciună, scorneală, palavră, cu trimitere la obiceiul negustorilor braşoveni de a-şi lăuda marfa prin târguri, de cele mai multe ori în mod exagerat – şi fiind purtată într-o ladă de Braşov, bogat ornamentată în culori şi foarte solidă .
 O întâlnire capitală, BB – Braşov-Bucureşti. Scriitori de marcă ai Braşovului de azi – Doru Munteanu, Ion Popescu-Topolog, Daniel Drăgan, Sorin Basangeac, Claudiu Mitan, Dumitru Nicodim, Gheorghe Lupaşcu, A. I. Brumaru, Eugen Axinte, filosoful Alexandru Surdu, editorul Gabriela Dărăban vor intima centralitatea inspiraţiilor lor, nu fără lansarea monografiei Junilor sau a 33 interviuri pentru totdeauna, a altor cărţi apărute la editurile Astra, Pastel, Dealul Melcilor etc.
 În program: Doru Munteanu: Proza braşovenilor; Alexandru Surdu: Junii Braşovului; George Anca: Icoana creşterii rele cu mijloace de-a o face şi mai rea; Ana Munteanu: Autori braşoveni la editura Minerva; Ion Popescu-Topolog: Dealul melcilor; Eugen Axinte: Poezie şi editură; Daniel Drăgan: Proză şi editură; Gabriela Dărăban: Pastel; A. I. Brumaru: Critici braşoveni; George Lupaşcu: Poeme Brăila-Braşov; Dumitru Nicodim: Poeme traduse în SUA; Sorin Basangeac: 33 pentru totdeauna; Poeţi braşoveni şi bucureşteni în recital: Eugen Axinte, Sorin Basangeac, Gheorghe  Lupaşcu, Dumitru Nicodim, George Anca, Puşi Dinulescu, Vasile Menzel, Elisabeta  Isanos, Lucia Negoiţă, Doina Boriceanu,  Elena Liliana Popescu, Paula Romanescu,  Andra Rotaru, Ion Andreiţă, Cristi Pantelimon, Nicu  Dascălu, Silvian Floarea, Nestor  Ignat, Gheorghe Vrana, Matei Ladea, Sebastian Văduva.
 12 octombrie, 2010. Redescoperirea Indiei -  pe teritoriul românesc. Eminentul sanscritist Satyavrat Shastri a deschis, cu ani în urmă, la Universitatea din Delhi, ca decan al Facultăţii de Arte, un serial de conferinţe asupra studiilor sanscrite în Occident cu "Sanskrit Studies in Romania", pe care am avut onoarea s-o susţin. Între timp, Dr. Satyavrat a vizitat Romania, devenind doctor de onoare şi al unei universităţi româneşti, India tinde să fie o superputere care-l recunoaşte pe Eminescu, se dau doctorate şi licenţe în indianistică. Parte a festivalului "Namaste India", masa rotundă "Redescoperirea (renaşterea) Indiei- pe teritoriul românesc" reuneşte indianişti români şi intelectuali indieni la post în ţara noatră.
 30 noiembrie 2010. Secolul literaturii la Galaţi. „În Marcian era un vid, un abis al voinţei în care se azvârlea cu îmboldirea puterilor toate. A doua zi, recules în noua armonie a vieţii ce i se pregătea, avea să dirijeze ca un stăpânitor concertul din muzică de Bach”. (Hortensia Papadat-Bengescu.) Scriitori din Galaţi se vor întâlni cu bucureşteni ca spre a confirama o parafrază la Malraux a poetului Corneliu Antoniu: secolul al 21-lea va fi literar sau nu va fi deloc. Oraşul de Mila 80, clădit pe vestigii dacice şi romane, este faimos şi prin personalităţi precum Al. I. Cuza, I.S. Mazeppa, Anghel Saligny,Costache Negri, Fani Tardini, V.A. Urechia, Jean Bart, Horensia Papadat-Bengescu, Victor Vâlcovici, Ion Dongorozi, Dimitrie Cuclin, Valentin Gheorghiu, Ileana Cotrubaş, Camil Ressu, Ioan Neniţescu, Paul Păltânea. Se va colocvia pe subiecte reflectate în opera scriitorilor de azi ai Galaţiului, galăţeni, dar, după alte etimologii, şi gali, galiţieni, galateni, kalhetieni, se vor lansa cărţi apărute la edituri gălăţene – Antares, Porto-Franco, Princeps. Poeţi gălăţeni şi bucureşteni se vor afla în recital. Invitaţi: Corneliu Antoniu, George Astalos, Constantin Gherghinoiu, Constantin Frosin, Puşi Dinulescu, Maria Kogălniceanu, Carmen Racoviţă, Simona Kiselevski, Simona Zamfir, Katia Nanu, Ana Munteanu,  Lucia Negoiţă, Doina Boriceanu, Andra Rotaru, Rena Dumitrache, Tudor Cristian, Viorel Dinescu, Virgil Ţigănuş, Sterian Vicol, Coriolan Păunescu, Saint-Simon Ajarescu, Pavel Sân-Petru, Dan Anghelescu, Vasile Datcu, Gheorghe Lupaşcu, Cristi Pantelimon, Silvian Floarea, Neculai Hilohi, Cristian Pomohaci, Sorin Stratilat, Mihai Teodorescu, Tiberiu Sebastian Văduva.
                                                                                 Amfitrion: Dr. George Anca .
 





                                      «VIAŢA COTIDIANĂ ÎN ORADEA INTERBELICĂ»


La Editura Primus din Oradea, a apărut recent cartea „Viaţa cotidiană în Oradea interbelică", semnată de conf. univ. dr. Corneliu Crăciun, tipărită cu sprijinul financiar al Consiliului local al municipiului Oradea. O lucrare impresionantă, despre un oraş şi oamenii lui, despre care se spune - unanim - că au fost...  O mică greşeală: ei sunt! Lansarea va avea loc în viitorul apropiat, cel mai probabil în sala mare a Primăriei Oradea, ocazie cu care volumul va putea fi achiziţionat.
„Oraşul timpului acestuia îmi e bine cunoscut, de parcă m-am plimbat pe străzile lui, am urcat în trăsurile de lângă gară sau de lângă Teatru, am înghiţit praful şi m-am cufundat în noroaie, m-am îmbrăcat ca şi ceilalţi, am râs, am vociferat, am strigat, am iubit, am lucrat, am glumit... Îi ştiu străzile drepte şi ulicioarele dosnice, palatele şi magherniţele, parcurile şi apa Crişului Repede, tulbure ori palidă, legănată între maluri sau îngustându-se la vremi de secetă", mărturiseşte autorul în preambulul cărţii.
Cititorii sunt invitaţi la această călătorie în timp, deschizând pe rând filele fiecărui capitol: "Sufletul oraşului", "Populaţia", "Mijloacele de transport", "Localuri", "Cultura", "Alimentaţia", "Lectura", "Înalta societate a Oradiei", "Copiii" etc. La final, este reprodusă o hartă din 1931, cu noile denumiri ale străzilor, hartă care există la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale - Bihor.
„Prin intermediul documentelor de arhivă şi a materialelor de presă, am încercat să refac atmosfera, sensibilităţile şi culorile prin care s-a definit Oradea şi oamenii ei în perioada interbelică", ne-a declarat Corneliu Crăciun.
                                                                                                                           Loredana IONAŞ
         Partea V

                                              ROŞIORII DE VEDE, BÂLCIUL ANUAL,
                           CRIZA, CULTURA ŞI MILENIUL TREI
Motto:
“Fac pe internet  o revistă la Dallas şi mă gândesc
 cu drag la cei care mai sunt interesaţi de literatură.
Constat că urbea Roşiorii de Vede se vede şi se aude până la Sydney via Dallas”. Asta da... vuvuzea culturală!
(Un prieten australian de origine română, George Roca).
Aflând că trăiesc la Roşiori, în Câmpia Burnasului, cineva pretins exeget, a întrebat în ce parte a Africii se mai află şi ţărişoara asta, cumva, pe la Tropice? Nu, amice! Burnasul este o parte din Câmpia Română! Iar Roşioriul este fericitul oraş aflat la 100 de km de Bucureşti, Craiova şi Piteşti, exact în centrul Bărăganului, la 50 km de Dunăre. Cam pe unde au fost Codrii Deliormanului.
Drumul comercial care leagă Sudul Europei, Turcia şi Grecia de Nordul ei, trece prin Roşiori, de aceea aici are loc  târgul anual, numit şi Bâlci, al doilea ca mărime în Sud. Ultima antologie (Rodul Câmpiei, 2009) alcătuită de subsemnatul consemna 7 prozatori, 9 eseişti şi publicişti (4 membri U.S.R), 6 istorici, un folclorist, un scenarist, matematicieni, fizicieni cu cărţi sau culegeri de probleme, 6 artişti plastici, (pictori cu expoziţii în ţară şi lume), un ceramist, un sculptor (2 membri U.A.P.).
Replica la Bâlciul sau Târgul anual a fost Zilele Municipiului Roşiorii de Vede aflate la a zecea ediţie. (ce-i drept cu unele elemente de bâlci politic şi social-uman ocazional!) Dar domină Cultura în acest oraş atestat de 625 ani şi sărbătorit anul acesta. Iar o dovadă a prezentei ediţii a fost aniversarea unui deceniu de la înfiinţarea Asociaţiei Culturale „Mileniul 3”. Cele două activităţi s-au împletit armonios încât se poate afirma că am avut parte de un eveniment cultural deosebit. Emblematic sau nu, cu siguranţă că fără nici o intenţie la situaţia de criză în care suntem aceste „Zile” au debutat cu „O istorie a trădării la români”! (vol.II), de Gh. Vlad. Concomitent s-a deschis o expoziţie de pictură şi grafică a viitorilor artişti (Îndrumător, Ion Mitroi) Oraş de negustori, deci lansarea unei monografii de profil: cartea “Camera de Comerţ, Industrie  şi Agricultură a judeţului teleorman, Paul Şchiopu.
În ultima vreme se vorbeşte tot mai des şi mai mult de Sindromul lui Ulysse. Şi din oraşul nostru au luat drumul străinătăţii  mulţi oameni. Legată de aceste evenimente este poeta şi artistul plastic Eugenia Dumitriu pe care subsemnatul am întâlnit-o la Madrid, cu ocazia lansării romanului Los securistas fueron extraterrestres (Ed. NIRAM ART, 2010) şi care şi-a manifestat dorinţa de a deschide şi o expoziţie în oraşul natal, după ce a expus în Spania, Franţa, Italia, Portugalia şi alte ţări. Doamna director Constanţa Ciubuc a fost de accord şi aşa se face că pe 6 sept. 2010 la Centrul Cultural Roşiorii de Vede (Da avem şi o sală de expoziţie datorată fostului primar Daniel Fierăscu) s-a vernisat expoziţia Emisfera imortalităţii. Sculptorul Doru Drăguşin a punctat câteva aspecte despre drama artiştilor care s-au autoexilat. C.T.C s-a făcut purtătorul de cuvânt al pictorilor Teo Şerbănescu şi D.Ciocan-Sin, prezentându-le opiniile despre arta pictorului E. Dumitriu. Am audiat şi o impresionantă mărturie de credinţă lecturată de nora artistei (Monica Mitroi), căci, din motive care nu-şi au loc în acest material autoarea n-a putut fi prezentă la un vis de 6 ani! Altă lansare de carte, pe teme de ecologie: Vecini cu abisul, de Petre Bozdoc şi Gabriela Bozdoc Drăguşin.
Aminteam că anul acesta oraşul îşi aniversează cei 625 de ani de atestare: S-a prezentat Placheta omagială 1385-2010, prilej pentru care s-au făcut mai multe invitaţii. Au răspuns acad. Dan Berindei, Cetăţean de Onoare al oraşului şi prof. Dinu Zamfirescu sub genericul „Întâlnirea cu istoria”, prezentator şi autorul plachetei prof. Argentin Porumbeanu. În acest cadru festiv s-au înmânat şi „Cerificatele de absolvire  elevilor de la Cursul de jurnalism” (Îndrumători: Liviu Comşia şi Aurelia Bărbuţ).
La Muzeul orăşenesc Petre Voivozeanu acelaşi eveniment a fost susţinut de un simpozion cu următoarele comunicări: „Roşiori, mărturii istorice despre viaţa şi activitatea locuitorilor, prof. Angela Săndulescu, Tradiţii şi obiceiuri ale roşiorenilor, prof. Gh Vlad şi Contribuţia locuitorilor din Roşiorii de Vede la dezvoltarea economico-socială a României, Prof. Victor Osăceanu. Ne simţim obligaţi să amintim şi Pelerinajul cu icoana făcătoare de minuni a Naşterii Maicii Domnului şi alte spectacole desfăşurate la Târgul anual, de unde n-a lipsit de acum banalul foc de artificii…
Literatura şi-a avut un loc important în acest florilegiu de acţiuni. Marţea sunt trei ceasuri rele, se spune. Marţi 7 sept., a.c au fost patru ceasuri bune! Primul s-a desfăşurat în Sala de marmură a Casei Orăşeneşti de Culură, care, cum rar se întâmplă la un astfel de eveniment a fost arhiplină. Îmi iau permisiunea să afirm că Liviu Comşia este mentorul spiritual al scriitorilor din Roşiori şi nu numai. Cunoscutul exeget, lector universitar, redactorul şef al revistei „Astra” şi apoi al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”, din Braşov a fost adus de soartă la Roşiorii de Vede, unde conduce publicaţia „Drum”. Prezent în „Mendra” şi „Caligraf”, din Teleorman, dar şi în alte reviste ca: „Oglinda literară”, Focşani, „Cetatea literară”, Cluj, „Dealul Melcilor”, Braşov, „Dor de dor”, Călăraşi, „Poesis”, Satu Mare, „Fereastra”, Mizil, „Sud”, Bolintin din Vale.
 
Autorul romanului Învinşii (Premiat de US Braşov pentru roman de debut), Cartea  Scriitori din Roşiori”, o sinteză-exegeză a ceea ce este viaţa literară a acestui oraş, urmat de romanul Frica, un cutremurător document literar a ceea ce au fost cu adevărat comuniştii şi Revolta de la Braşov . A fost lansat volumul de proză scurtă Deruta. Comentarii: Iulian Chivu, C.T. Ciubotaru, Iulian Bitoleanu şi dintre invitaţi Gh. Andrei Neagu („Oglinda literară”, Focşani), Virgil Diaconu („Cafeneaua literară”, Piteşti).
Orele 17, după cum arată şi programul:
Seară de poezie: Mileniul 3, 10 ani de activitate culturală.
Lansare de carte: Suflete casante, autor, C.T. Ciubotaru.
Recital de  muzică şi poezie.
Locul: Biserica Sfântul Ioan Boptezătorul.
Asociaţia Culturală „Mileniul 3”
Normal ar fi fost ca la acest moment aniversar să ne bucurăm de prezenţa autorităţilor. N-am avut această cinste, nici unul dintre cei care ar fi trebuit să reprezinte oraşul nu şi-a făcut timp să ne salute. Şi ni s-a spus de la început că nu sunt bani pentru noi. Deci am fost sponsorizaţi cu ZERO lei, sumă din care, de ici de colo am  servit şi pe invitaţii noştri, pe care îmi face bucuria să-i prezint:
Ionela Flood, s-a declarat „Soră geamănă” cu milenarii în dragostea pentru frumosul realizat prin metaforă. Vine din Londra ca să vadă ce fac milenarii şi să ne ureze: „Gândul bun şi aripile îngerilor să fie tot timpul deasupra noastră în drumul către lumina din noi!” autoarea unei antologii Generaţia Mileniuluii III”, doctorandă ASE, fondatoare şi preşedinte  al Asociaţiei Info-Manager şi al societăţii Românca, (Marea Britanie, 2005)  şi vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea  Spirituală a Românilor de Pretutindeni (2006) şi altele.
Ştiaţi că există o metaforă numită „Ţărmurile iubirii”? Că pentru noi aceasta începe în Londra, pe malurile Tamisei şi că a ajuns pe cele ale Vedei din Teleorman? Că despre această carte 58 de iubitori de poezie de la Basarabia noastră cu Mihai Cimpoi, la ce-a mai rămas din Bucovina de dincolo, Vasile Tărâţeanu la cei mai cei poeţi români, englezi, dar şi din Spania au avut numai cuvinte de laudă? Că din Sydney, George Roca ne-a urat succes? Că am avut onoarea să-i avem preezenţi la aceste manifestări pe domnii Gh. A. Neagu, Focşani, Lautenţiu Măgureanu, poet, Focşani. Virgil Diaconu, Piteşti, Gigi Smarandache şi Vali Ciurea, fotoreporter şi ziarist, din Slatina.
Mihaela Dordea, critic dramatic şi scriitor, Bucureşti. Sorin Arbănaş, poet, membrul Mileniului 3, din Roşiori,  căruia anul trecut i-am lansat o carte tot aici, în curtea bisericii. Traducătorul Stelian Ciampuru, din Alexandria.
Nu exagerez deloc dacă afirm că sufleteşte şi-au manifestat dorinţa de a fi alături şi alţi membri ai asociaţiei noastre din alte localităţi, începând cu Madridul, Marin Traşcă, Tudor Şerbănescu şi Grupul Niram (Romeo Niram, Ariadna Petri, Fabianni Belemuski, Antonio Calderon de Jesus, Constantin Popa, Maricica Manciuc,  Al. Toma şi alţi români ajunşi în ţara lui Don Quijote!
Canada: poetul George Filip. Şi românii: N. Darabănţ, Braşov, Alex. Cutieru, Siliştea Gumeşti, Nicoleta Milea, Alexandria, Ion Georgescu, Tufeni, Vasile Corneliu, Caracal, Florea Miu, Craiova, C.Carbarău, Bolintin, C. Blănaru, Iaşi, V. Delceanu Salcia, Teleorman, precum şi alţi prieteni care ne-au publicat grupaje sau pagini din creaţiile noastre. ( Emilian Marcu, Iaşi, Mircea Dinutz, Focşani, Ştefan Dinică, Alba Iulia,  Toma Marin, Călăraşi, Lucian Mănăilescu, Mizil, Stan V. Cristea, Alexandria).
Ne-a surprins plăcut că de la Biblioteca judeţeană „Marin Preda” a participat metodista, d-na Nicoleta Alexa. Presa locală a fost prezentă prin: Aurelia Bărbuş, (Drum) Ion Bădoi (Opinia Teleormăneană), Gabriel Argeşeanu, (Gazeta de Teleorman), Teodora Ciofalcă (Media Sud). Gata, că mai sunt şi alţii care ne agreează, dar pare a laudă… Am mulţumit preotului paroh Emilian Trică, preoţilor Adrian Trandafir, Emilian Cârnaru şi Gigel Băltoiul pentru minunata găzduire şi „omenirea” care ştiam că îi aşteaptă pe musafiri.
Asociaţia Culturală Mileniul 3 la 10 ani !
Oare  ce ar trebui să spunem după un deceniu de strădanii, de griji, dar şi de realizări? După cum vedeţi ne-a luat destul timp ca să-i prezentăm pe toţi oaspeţii, aşa că vom comprima cele multe dintre cele dorite să vi le aducem la cunoştinţă. Mai întâi trebuia să se numească „Drum”, după publicaţia omonimă pe care majoritarea dintre viitorii noştri membri au reuşit s-o editeze într-o nouă serie. N-a fost să fie. Primul sediu a fost într-o gunoierniţă, unde înainte şi azi se păstrează tomberoanele. A fost „donaţia” puterii din 2000, pentru Mileniul 3, Asociaţie Culturală, pentru Partidul Pensionarilor şi CAR cadre didactice, după cum se vede, cele trei categorii atât de preţuite de toate puterile politice: Oamenii de cultură, pensionarii şi cadrele didactice!
Am voiajat de la Biblioteca orăşenească la cea a Liceului Economic la Casa de Cultură, ca după patru ani să ni se dea sediul de azi, dar nu şi combustibil pentru încălzire. L-am adus de la casele noastre până acum doi ani, când „bolnavi de literatură şi cultură” fiind, am fost trataţi cu căldură în sala de aşteptare a Cabinetului particular al medicilor Veronica şi Viorel Dinu, cărora le mulţumim şi pe această cale. Ne-am constituit în această asociaţie cu gând să facem ce se poate pentru viaţa culturală a oraşului şi judeţului şi …
  
Ce am făcut, voi încerca să telegrafiez.
Prima realizare: Ne-am întâlnit în fiecare joi, cei care au dorit, care au putut să ne informăm şi să plănuim ce s-ar putea face. Am realizat două antologii literare cu creaţiile noastre: Nepoţii lui Moromete. 13 scriitori din Teleorman, prefaţă Horia Gârbea, Editor, Marin Codreanu. Poezie, proză, eseuri, exegeze. Ed. Muzeul Literaturii Române, Buc., 2003. Rodul Câmpiei, alcătuită de C.T. Ciubotaru şi Liviu Comşia. Cuprinde: poezie, proză, eseistică, publicistică, istorie, matematică, fizică, religie, film, artă plastică etnologie, practic tot ce a apărut în volume în 2006. (Ca şi prima antologie a avut o perioadă de…gestaţie de trei ani). Am participat efectiv  la peste 85 de lansări de carte. Am iniţiat o coleţie de carte „Mileniul 3-RO”, sub egida căreia au apărut 23 de cărţi ale milenarilor, la 12 subsemnatul am scris pre sau postfeţe.
Am avut relaţii de parteneriat cu Bibliotecile: „Marin Preda”, „Casa Corpului Didactic”, Alexandria, cu cele din Roşiori de la oraş şi liceee, cu şcoli ca Măldăieni, Troianu, Dobroteşti, Voluntari, Stejarul Liceul Economic, unde am sprijinit activitatea culturală, apariţia revistelor şcolare etc. Ne putem lăuda că am debutat 9 scriitori. Că am pus umărul la majoritatea acţiunilor culturale din oraş şi judeţ. Că acum am făcut „cadou” oraşului un concert de gală Dan Iordăchescu, un spectacol  de teatru modern susţinut de actorii Ioana Brătilă şi Andrei Bratu, regia Margit Olteanu. Cu un spectacol de muzică uşoară având ca solişti pe Maximilian şi Seabastian Muntean.
 
Ni s-a spus că „e cam lăudată activitatea milenarilor”. Trebuia să păstrăm un moment de reculegere pentru membri fondatori care nu mai sunt: Paul Amet şi Florin Troscot. Au fost prezentaţi ceilalţi membri fondatori: Mihai Athansaie Petrescu, G.Tutcălău, Gabi Argeşeanu şi cei mai activi membri din ultimii ani, cu menţiunea că Doamna Florina Isache a fost sufletul activităţilor din ultimii ani, secondată de  Dr. Viorel Dinu, prof. Ion Scarlat, Pictorul D. Ciocan, Liviu Nanu, pr. Vasile Berlic, ceramistul Ciprian Anghel, şi cei care vin din urmă, Valentin Şaptefraţi, Cristina Stănescu, Ion Mihăilă, Nicu Baldovin, Cristian Moraru.
 
Am publicat în mai toate revistele din ţară, am fost prezenţi la TVR şi la mai toate televiziunile locale. Am fost prezenţi la publicaţiile româneşti din lume prin Domniţa Neaga, Liviu Nanu, Mihai Petrescu, Gabi Argeşeanu şi C.T.Ciubotaru. Ne-am făcut prezenţa şi pe sticlă, la „Agonia ro”, la „RoLiteratura” şi la Radio Cultural România, unde am citit poezii şi proză.
Au citit poezii Florina Isache şi G. Tutcălău. Ne-au încântat cu muzică folk doi elevi de la Anastasescu: Mihai Răduţ şi Gabriel Ştefan şi un grup de eleve de la Liceul Economic ni l-a readus în suflet pe Eminescu prin romanţele cunoscute, sub îndrumarea prof. Geanina Voican.
Suflete casante, de C.T. Ciubotaru (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2010), cu o prefaţă de Liviu Comşia. Ostilităţile au fost deschise de Liviu Comşia, care a subliniat ideea din prefaţă că „Omul vesel, pontagiu, ironistul şi imprevizibilul C.T.C. cu felul histrionic de a fi este un om trist, care-şi ascunde această stare sub… zâmbet, calambur, zeflemea, o mască pe care puţini i-au descifrat-o. Râsul din lacrimă al autorului ascunde un om literalmente tragic, el râde în timp ce lăcrimează. Este o carte scrisă în vârful degetelor, pentru a nu sparge acele suflete casante care-i sunt personajele romanului.
I. Bitoleanu: „După ce a reuşit să ne convingă că este un scriitor redutabil, care a fost tradus în spaniolă, această carte ni se pare cea mai realizată scriere a sa, căci aparentul profesor hâtru se dovedeşte un observator atent a unei umanităţi deformată de societate, Subtil sugerate de două planuri paralele, unul cel al naratorului, celălalt prezentat prin jurnal, situaţiile prezentate cu acribie, unde nu apar fisuri pe care memoria este imposibil să le reţină, asta demonstrează fără tăgadă că această carte este unul dintre romanele de sertar, aşa cum mărturiseşte şi autorul”.
Nu putem încheia această lungă şi importantă perioadă fără a mulţumi Consiliului municipal şi primarului Ion Nuţă, care au realizat un act reparator fiind primul oraş din România, după alte cinci metropole din lume, care i-au oferit baritonului Dan Iordăchescu diploma de Cetăţean de Onoare al oraşului Roşiorii de Vede.
 
Mă gândesc ce „cadou” să propun din partea milenarilor pentru anul viitor, pentru ca autorităţile să nu mai „uite” că milenari au stat în spatele multor activităţi din anii trecuţi, dar un amic, Florea Miu, se plângea că nu ştie ce să facă pentru a refuza onorurile oficialilor.. I-am spus că din acest punct de vedere sunt fericit: La noi doar defuncţii şi strainii se bucură de asta!
                                                                                                                  Constantin T. CIUBOTARU
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971