Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
GEORGE ROCA - Interviu Corneliu LEU
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI DATORIA GUVERNÃRII DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI
REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN
Apel către Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova pentru unitatea naţională a poporului român
Corneliu FLOREA, George ANCAProf. Univ. Dr. lie RAD, Petru Birău, Ioan LILA Virginia Meheş, Melania Cuc, Carmen CĂTUNESCU, Octavian Curpaş, ELENA M. CÎMPAN, SEMNEAZĂ RECENZII DESPRE: Petru Popescu, A.Melicovici, Lucian Boz, Al.Fl. Ţene, Adrian Erbiceanu, Victoria Milescu, Ionut Caragea George Roca, Victoriţa Duţu, Melania Cuc
RECENZII - CONTINUARE
RECENZII - CONTINUARE 2
MIHAI EMINESCU: „MUŞATINII” - Versiune engleză de George ANCA
Alexandru MACEDONSKI - NUIT DE DÉCEMBRE -Poèmes traduits du roumain par Constantin FROSIN
PARADOXISMUL LUI FLORENTIN SMARANDACHE într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor
Dimitrie GRAMA (medic emerit în Danemarca şi, la fel, poet în limba română)
Ştefan Plugaru vicepreşedinte ACPBB şi Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al \"Dacia Revival International Society\" of New York
Prof. Mariana Terra şi Alexandru PETRESCU - Preşedintele asociaţiei românilor din Spania
CORNELIU FLOREA, Viorel ROMAN-Universitatea din Bremen, Alexandru TOMA-CERVESY ( Madrid),Antonie POPESCU,Florin ZAHEU
George ROCA - interviu cu Corneliu LEU
George ROCA - Interviu Corneliu LEU - continuare
Tudor LEU - Din volumul: „AMINTIRILE ŞI RĂUTĂŢILE TATĂLUI MEU
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - o povestire de Corneliu Leu de prin anii ’90
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - continuare
PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET
Manifestul Internetului, în 17 puncte
FLORENTIN SMARANDACHE - Despre Internet
IONUT CARAGEA -INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
VIDEOPOEZIE
TABLETA LUI Paul Maria Mefietic
„PASO DOBLE” - rubrica lui Ioan LILĂ:
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
MAGIE PE INTERNET
PIESA FOLCLORICĂ
GHICEŞTE OCUPAŢIA
PAGINA A PATRA

 

ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE

OPINIILE ŞI PREOCUPĂRILE LOR

 

 
PARADOXISMUL LUI
FLORENTIN SMARANDACHE
într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor


Legătura dintre paradoxism
şi Teoria Dezert-Smarandache
(Interviu cu Flavia Teoc din 21 noiembrie 2004)
Flavia Teoc:
Puteţi încadra momentul „naşterii” teoriei care vă poartă numele în destinul dumneavoastră personal? Ar fi deplasat să-i găsim paradoxismului rădăcini autobiografice?
Florentin Smarandache:
Desigur, sunt legături foarte strănse. Paradoxismul a pornit din viaţa cotidiană a anilor ’80, din frustrările avute la tot pasul, şi din duplicitatea oamenilor într-o societate închisă, totalitară: una se vorbea la radio şi televiziune ori în presă, ăi alta era realitatea, deci paradoxism de zi cu zi. A fost o reacţie antitotalitară. Paradoxismul se bazează pe folosirea excesivă de antiteze, antinomii, contradicţii, paradoxuri în creaţia, nu numai literară sau artistică, dar şi in filozofie, şi chiar în ştiinţă.
FT: Pentru ca aţi amintit şi de ştiinţă, ce legatură există între paradoxism şi Teoria Dezert-Smarandache privind Raţionamenult Plauzibil şi Paradoxist [DSmT în engleză], pe care aţi prezentat-o la multe conferinţe internaţionale, ultimele în Australia şi Suedia?
FS: Acum 4-5 ani mă contacta prin e-mail un inginer de la Oficiul Naţional de Cercetări Spaţiale din Paris, Dr. Jean Dezert, pentru care paradoxismul era “năstruşnic” (îl găsise pe Internet promulgat de scriitorii francezi Pierre Lamarque şi J. M. Charrier). El lucra în fuziunea informaţiei, care se folosea în robotică, medicină, şi în cercetări militare. Am purtat o lungă corespondenţă electronică, ajungând ca de prin anul 2002 să dezvoltăm o teorie ce prelucrează informaţiile care au un grad înalt de conflict. Paradoxismul a devenit, astfel, singura avangardă literară folosită în ştiinţă! [Alte aplicaţii ştiinţifice paradoxiste se găsesc în Fizica Cuantică, unde lumina este atât undă cât şi particulă (vezi de Broglie), adică două atribute opuse în acelaşi timp - o dualitate paradoxistă.] Această teorie, plauzibilă şi paradoxistă, a devenit cunoscută în cercetările de fuziune a informatiei, încât am fost invitaţi, eu şi Jean, de catre Dr. Wu Li, s-o prezentam la NASA Langley Research Center, în Hampton, Virginia, SUA, pe 5 noiembrie 2004.
FT: Aşadar paradoxismul a ajuns şi la NASA, unde aţi fost sponsorizat să prezentaţi cercetările dvs... O performanţă internaţională remarcabilă. 8
FS: Roboţii trimişi pe planeta Marte trebuie să prelucreze şi informaţii conflictuale, paradoxiste furnizate de sensorii lor pentru a lua o decizie ei insişi. DSmT şi alte teorii dezvoltate de către Dempster-Shafer, Dubois-Prade, Yager, Smets, etc. se ocupă de aceste combinaţii. DSmT folosit la prelucrarea imaginilor de teren furnizate din satelit a format un capitol special al tezei de doctorat a lui Samuel Corgne de la Université de Rennes, Franţa, sub conducerea profesoarei Laurence Hubert-Moy.
FT: Dar cum a intrat în filozofie? Este conectat cu neutrosofia şi logica neutreosofică?
FS: Chiar aşa. Paradoxismul s-a ramificat. De pildă, citind despre o şcoală filozofică, un curent, sau un filozof X, am observat că unii cercetatori veneau cu argumente solide, viabile, logice pro X, alţii în sens contrar veneau cu acelaşi fel de argumente palpabile să demonstreze contra X. Şi toti aveau dreptate în mod simultan! În special adevărurile în domeniul umanistic sunt mai elastice, subiective, parţiale. O explicaţie simplistă a neutrosofiei: în vreme ce dialectica pedalează pe contradicţii, şi (adică o idee şi contrara ei care, cum ştiţti, se balansează/contrabalansează una pe alta), neutrosofia ia în considerare şi ideile neutre faţă de şi faţă de deoarece şi ele influentează evoluţia ideii în confruntarea ei cu , de aici şi numele de "neutro-sofie = ştiinţă a cunoaşterii neutre". Deci neutrosofia studiază conecţia dintre , , şi , unde nu este nici , nici . Logica neutrosofică este o generalizare a logicii fuzzy (în special a logicii fuzzy intuţionistice a lui K. Atanassov). Pe lângă procentul de adevăr şi de fals într-o propoziţie, se include şi procentul de neutralitate, necunoscut (nici adevărat, nici fals), al posibilităţii unor parametri ascunşi. Extinderea logicii fuzzy am făcut-o din dorinţa de a putea caracteriza propoziţiile paradoxiste care sunt şi adevărate şi false în acelaşi timp. Logica fuzzy impunea ca suma componentelor logice ale unei propoziţii să fie 1, rectricţie eliminată în logica neutrosofică. În prezent logica neutrosofică are aplicaţii financiare (vezi teza de doctorat a lui Sukanto Bhattacharya de la Bond University din Australia), şi inginereşti (cercetările lui Haibin Wang sub conducerea profesorilor Yanqing Zhang şi Rajshekhar Sunderraman de la Georgia State University din Atlanta).
FT: Sute de scriitori străini au colaborat la cele patru antologii paradoxiste internaţionale tipărite până în prezent. Cum aţi reuşit să intraţi în relaţii literare cu ei ?
FS: Nici eu nu-mi dau seama exact, dar primesc periodic creaţii paradoxiste de prin toate colţurile lumii.
FT: Aţi publicat 70 de cărti (şapte zeci!)... în literatură, matematică, fizică, artă, filozofie, ba chiar şi rebus. Ba v-a apărut o carte şi în limba... chineză !! Când aveţi timp pentru toate ?
FS: Pot să vă spun că scriu în condiţii: de stres, de boală, când călătoresc fie la bordul maşinii ce o conduc îmi notez idei, fie în avion.
FT: De ce, şi în ce context aţi părăsit Romania? A fost o despărţire definitivă?
FS: Am părăsit ţara pentru că nu puteam să mai rezist, nu puteam să mă desfăşor, mă simţeam încorsetat. Securitatea întocmise patru dosare la adresa mea, erau zile când mă urmărea continuu. Am reuşit să recuperez cópii, după cele aproximativ 880 pagini întocmite la adresa mea, prin CNSAS. Astfel, am văzut că îmi confiscau scrisorile, manuscrisele, mă fotografiau ori mă urmăreau pas cu pas fără ca eu sa-mi fi dat seama.
Deşi am apelat din nou la CNSAS să-mi returneze manuscrisele confiscate, menţionate în rapoartele Securităţii, acestea nu mi-au fost restituite.
Am descoperit prieteni care scriau note informative despre mine, de pildă fostul meu profesor de franceză din liceu, Traian Nica, în vreme ce eu îi meditasem o fiică la metamatică gratuit!
Dar am găsit şi asertiuni false despre mine în rapoartele lor: că aş fi avut maşină Dacia 1300, că aş fi posedat 3000$ în bancă, etc., deci nu toţi informatorii îşi faceau “datoria” corect.
Nu a fost o despărţire definitivă, deşi în 1988, când am fugit în Turcia, unde am aşteptat aproape doi ani de zile viza americană de emigrare în lagărele de refugiaţi politici desfăşurând munci necalificate pentru a supravieţui, nu prevedeam o revoluţie în ţară. La doi-trei ani eu revin în România să-mi văd rudele şi prietenii, lansez cărţi scrise în limba română.
FT: Dacă adevărul şi falsul se sprijină pe terenuri nisipoase atunci când vorbim despre validitatea lor, credeţi că ne mai putem aştepta în istoria umanităţii la un salt atât de puternic, precum a fost saltul de la scrierea pictografică la cea fonetică?
FS: Salturi vor fi întotdeauna în orice domeniu. Odată cu logicile moderne: fuzzy, neutrosofică, paraconsistentaă, intuiţionistică, dialetheistă s-au spart tiparele logicii Boolene, şi vorbim acum de procente ori grade de adevăr ori grade de fals ori grade de nedeterminat. Logica aristoteliană şi principiul terţului exclus au fost încălcate.
FT: Credeţi că într-o operă, nu numai literară, într-un act de creaţie artistică, a pune în discuţie transcendenţa, rămâne o atitudine deşuetă?
FS: Nu rămâne o acţiune perimată, însă probabil discuţia transcendentă va fi privită din alt unghi, din altă perspectivă.
FT: Cum credeţi că va surprinde istoria umanităţii acest moment prezent în care cu toţii ne aflăm, dincolo de barierele spaţiale, ideologice, religioase?
Sunt voci care compară acest moment, cu criza alexandrina care măcina Europa şi Orientul apropiat la începutul mileniului I. Care este locul României, văzut cu un ochi liber şi detaşat?
FS: Este o perioadă de tranziţie. Dar, dacă ne gândim mai bine, în largo sensu, toate perioadele sunt ‘de tranziţie’ din moment ce transformarea este continuă. România a pendulat întotdeauna între est şi vest fiind în această zonă geopolitică.
FT: Sunteţi familiarizat cu literatura română contemporană? Puteţi să ne vorbiţi despre neajunsurile şi frumuseţea ei? E prematur să sperăm la o nominalizare Nobel pentru literatură după ce, intrată în Uniunea Europeană, ţara noastră va încerca să se dovedească în ochii Europei?
FS: Menţin corespondenţa cu mulţi scriitori români contemporani, unii au colaborat la antologiile internaţionale paradoxiste pe care le-am editat: Mircea Monu, Ion Soare, Doru Moţoc, Marian Barbu, Jeanet Nică, G. Niculescu, C. Dincă, C. M. Popa, M. Preoteasa, Virgil Titarenco, Gh. Truţă, Dragoş Teodorescu, Dumitru Cioacă-Genuneanu, Eugen Evu, Liviu Jianu, T. Negoescu, Marian Mirescu, Victor Martin, Adrian Lesenciuc, George Achim, Duşan Baiski, Ovidiu Bufnilă, Şerban Codrin, etc. cât şi români din străinătate : Ioan Baba, Vasile M.Barbu, Ionel Stoiţ, Titu Popescu, Emilian Mirea, Svetlana Garabaji, Costel Baboş,etc.


ŞI UN ARTICOL-DECLARAŢIE INTITULAT:

Lupta grupărilor literare
Ştiu că noua generaţie respinge postmodernismul ab initio - tocmai pentru că aşa se întâmplă între generaţii: ceea ce unii afirmă, alţii vin să infirme (vezi atâtea cazuri în filozofie: idealiştii şi materialiştii se contrazic, şi demonstrează fiecare tabără că are dreptate, un filozof contrazice pe altul şi amândoi au dreptate în mod simultan, etc.) - nu numai în literatură dar şi-n alte domenii umaniste, uneori şi-n ştiinţă atât cât e posibil aici.
Mai târziu le va veni şi lor rândul, tinerilor de azi, să fie infirmaţi/contrazişi de generaţiile următoare, istoria se repetă – sau ei au impresia că sunt infailibili?!
Postmodernismul fusese, oricum “împrumutat” din Vest, deci nu reprezenta ceva original românesc. Manolescu şi Cenaclul său de Luni, Cărtărescu n-au fost decât nişte simpli imitatori ai occidentului, ei n-au făcut decât pastişă (experimentală). Paradoxismul aduce însă elemente de creaţie noi: distihul paradoxist, drama experimentală (vezi trilogia “MetaIstorie”), etc. şi are implicaţii în filozofie, logică, inginerie, robotică, medicină, aeronautocă prin neutrosofie şi logica/mulţimea/probabilitatea/statistica neutrosofică precum şi prin Teoria Dezert-Smarandache – deja cu multe aplicaţii.
Însă, peste logicile moderne (fuzzy mai ales, paraconsistentă, intuitivă, neutrosofică), nu vor putea trece deoarece ele au aplicaţii ştiinţifice, practice [Japonia conduce în aplicarea proceselor fuzzy într-o serie de modelări]. De exemplu, la conferinţa din Suedia din 2004 (precum şi la cea din Australia la care am fost in iulie 2003) este vorba de aplicarea paradoxismului filozofic/logic şi-a logicii neutrosofice privind fuzinea informaţiilor contradictorii în cibernetică, tragerea la ţintă (în domeniul militar), prelucrarea imaginilor din satelit, etc. Sunt lucrări publicate de profi universitari şi cercetători.
[People, when they have nothing to do or they feel frustrated, look for argument
reasons!]
“Poezia vizuală” se practica prin anii '80-'90. Au apărut şi antologii internaţionale - una scoasă de o profă americană. Exista şi un grup special în Brazilia, în limba portugheză desigur - al lui De Campos (dacă-mi amintesc bine, ar trebui să caut prin notiţele mele). Acum este depăşită. Ce capodopere a dat poezia vizuală? [A fost doar un experiment şi atât!]
Puteţi accesa un volum de-al meu în acest sens, numit sugestiv "NonPoems" (ne-poeme), apărut prin 1990: http://www.gallup.unm.edu/~smarandache/NonPoems.pdf .
Tot pe-atunci exista şi "poezia sonoră" (zgomotele formau o poezie, de exemplu). Eu le-am extins, tot prin anii '80, la "poezia-obiect" (tridimensională), de pildă o floare reprezinta un poem, şi la "poezia-fenomen" (de pildă vâslitul unei bărci pe lac reprezinta un poem natural), ori la "pictura-fenomen" (fulgerul pe cer poate reprezinta un tablou/pictură natural/ă), etc.
În prezent se practică "poezia multimedia" pe internet (cyber-poeme): animaţie (cu Java), sunet/melodie, pictură, text - toate în acelaşi cadru. O astfel de poetă, cu care sunt în contact, este Tamara Lai din Italia. Este o poezie mai mult de instanţă, un sumum de impresii simultane (fiindcă nu ştii ce să faci mai întâi: să citeşti textul, să asculţi sunetele şi să priveşti pictura, ori să urmăreşti animaţia).
Paradoxismul are aplicaţii nu numai în ştiinţă, dar şi în artă, literatură, în viaţa de toate zilele - contradicţiile sunt la tot pasul. Orice ţi-aş spune, D-ta întorci cuvintele şi-o dai în continuu cu dadaismul. Îti urez un success... dadaist!
[Acest secol este un secol (ba chiar de mileniu am putea vorbi) al ştiinţei, nu al artei şi literaturii cum s-a întâmplat, de pildă, în secolul XIX. Ştiinţa este mult mai importantă decât literatura şi arta, să recunoaştem; de aceea nici nu li acordă prea multă importanţă ultimelor două în societăţile dezvoltate, şi e normal.]
În privinţa artei şi literaturii m-am documentat despre avangarde peste tot, citind şi conspectând tot felul de "isme" - indiferent ce critic de artă ar fi. Am trei ceasloave mari, late, şi groase de artă şi-n biblioteca de acasă, plus raftul de la universitate. Am şi publicat albune de artă.
Al doilea album (bineînţeles, în stilul meu: pe dos, în răspăr, contra-timp, experimental până-n ultima fază!): "oUTER-aRT, the Worst Possible Art in the World!", 2002, sub tipar. Să nu vă surprindă titlul, aşa creez eu... (!) Am şi înfiinţat un Club Internaţional de Aut-Artă pe Internet la: http://clubs.yahoo.com/clubs/outerart unde sunt până în prezent 31 de artişti străini care au aderat la acest (anti-)curent al meu în artă, iar cam o duzină de asemenea picturi am pus în situl meu la http://www.gallup.unm.edu/~smarandache/a/outer-art.htm .
Indiferent ce argumente, chiar ştiinţifice!, v-as aduce, Dvs. nu vedeţi decât într-o direcţie.
Dvs. sunteţi un negativist total la adresa paradoxismului, care-i mult mai important decât dadaismul, însa admiraţi dadaismul care-i desconsiderat de toată lumea... Ceva-mi pare suspect...
Vă referiţi la faptul că dadaismul este mai CUNOSCUT decât paradoxismul, ceea ce-i adevărat, dar nu are nici o aplicaţie ştiinţifică precum paradoxismul - de aceea, din punct de vedere ştiinţific, paradoxismul este mai IMPORTANT. Da, poate fi în prezent o tendinţă de revenire la traditional, ştiu şi un grup american Yahoo, auto-intitulat "goodart", dar aşa de reduşi sunt unii membri acolo încât se împotrivesc şi înfăţişării unui nud feminim (neobscen) în opera de artă - care, să fim sinceri, reprezintă frumosul.
Însă, după perioada aceasta de întoarcere la tradiţie, se va reveni la experiment şi avangardă - iar acest ciclu o să se repete la infinit: tradiţie-avangardă-tradiţie-avangardă...
Vă asigur că, după ce lumea se va plicitisi de acelaşi stil clasic ori tradiţional (şi acest lucru se va întâmpla: nu poţi să mănânci mereu aceeaşi mâncare de peşte!), va încerca noi metode/modele. [Veţi ajunge la vorba mea peste (cel mult) vreo 10-20 de ani.] (La Duchamp am admirat arta brută, nu am criticat-o.)
Eu nu am afirmat nicăieri că paradoxismul e o 'mare filozofie', ci doar că se aplică şi în acest domeniu. Un simplu exemplu: Doi filozofi susţin două idei diferite. În fond, cine are dreptate? Eu zic că amândoi simultan, dar privind lucrurile din obiective diferite; sau fiecare prezintă adevăruri parţiale. Iată că o aserţiune poate fi şi adevărată şi falsă în acelaşi timp. Astfel de propoziţii pot fi analizate în logicile dialetheistă şi neutrosofică (dar nu în logica clasică - aristoteliană).
Şi mai mult: a apărut o şcoală filozofică, apoi alta care a contrazis-o, pe urma alta care lea contrazis parţtial pe amândouă, şi tot asa.
Acum sa nu săriti iar spunându-mi că şi dadaismul se aplică în… filozofie!
Să dau un exemplu de pomină din fizica cuantică, ştiintific exemplul, privind fenomenul paradoxist: fotonul este considerat de unii fizicieni mari ca o particulă, în vreme ce alţi fizicieni recunoscuţi îl consideră drept o undă (adică opusul particulei); s-au efectuat experimente ştiinţifice care demonstrează că fotonul este o particulă, şi alte experimente ştiinţifice care au demonstrat că el este o undă. Nu mă credeţi? Întrebaţi un fizician, sau citiţi în fizica cuantică.
Şi tot în fizica cuantică: este posibil ca o particulă să fie în acelaşi timp în două locuri diferite. Da, pare imposibil, paradoxist, şi totusi aşa afirmă cuanticieni de renume. Aici se utilizează teoria mulţimilor neutrosofice. Şi tot paradoxismul spune că adversarii pot colabora în avantajul amândurora. Uite, în razboi: schimbul de prizonieri intre partile beligerante. Se aplica dadaismul si aici?! Paradoxismul este constructiv, nu destructiv precum dadaismul - asta-i altă deosebire exenţială.
V-am explicat despre aplicarea paradoxismului în cibernetică, inteligenţa artificială privind fuziunea informaţiei contradictorii. Congresele internaţionale, cu articole publicate în Proceedings, cu cercetători de la institute şi universităţi de pe glob, se pot accesa pe web:
FUSION 2004 Conference (Stockholm, Suedia)): http://www.fusion2004.org
FUSION 2003 Conference (Cairns, Australia): http://www.fusion2003.org
FUSION 2002 Conference (Annapolis, SUA): http://www.fusion2002.org
FUSION 2001 Conference (Montréal, Canada): http://CRM.UMontreal.CA/fusion/
FUSION 2000 Conference (Paris, Franţa): http://www.onera.fr/fusion2000
ca să vedeţi că sunt lucruri serioase, la nivel internaţional, şi mai ales aplicabile.
Cred că, prin aceste exemple concrete, orice alte comentarii împotriva paradoxismului sunt de prisos, indiferent din partea cui ar veni şi oricât de infatuaţi ar fi acei critic(acaţ)i (care de fapt în străinătate sunt nişte zerouri barate).
Paradoxismul se bazează pe contradicţii, antiteze, paradoxuri, în vreme ce dadaismul pe non-sens şi aiureli.
În paradoxism, latura oximoronică (folosindu-vă expresia) are sens, pe când în dadaism nu e nici un sens - aceasta-i marea deosebire!
În toate eseurile pe care le-am citit despre dadaism, şi-n română, engleză, sau franceză, spaniolă n-au auzit pe nimeni să considere vreo "latură oximoronică a dadaismului".
N-am văzut nicăieri vreo pesoană să asocieze dadaismul cu... oximoronii.
Cred ca Dvs. exageraţi aici.
Dadaismul a devenit sinonim cu neînţelesul, pe când paradoxismul are înţeles. Paradoxismul este sinonim, in largo sensu, cu contradicţiile. Oricât aţi desconsidera Dvs. experimentele - în ştiinţă (mai ales în fizică) şi tehnică, fără experimente nu se poate, oricât n-aţi iubi Dvs. postmodernismul!
Din păcate afirmaţia dvs. este total falsă ("total fals" nu este un pleonasm: în logicile moderne, fuzzy şi neutrosofică, se merge pe grade de falsitate, grade de adevăr, şi grade de necunoscut).
Paradoxismul se bazează pe realitate, pe cotidian, n-are de-a face cu dadaismul. Există paradoxism şi în ştiinţă, chiar în matematică (idei controverse, dar amândouă adevărate), ca să nu mai vorbim de filozofie.
De ce multele titluri de articole, mai ales din ziare, sânt contradictorii? Pentru că sochează, aţâţă atentia, atrag la lectură.
Contradicţiile vor dăinui pe vecie, nu-i posibil fără ele.
Dadaismul a murit, nimeni nu-l mai foloseşte.
Dar uite şi exemple 'necomune', folosirea paradoxismului în ştiinţă (să nu veniţi acum să-mi spuneţi că şi dadaismul se foloseşte în ştiinţă - fiindcă râd şi curcile!... sau că aplicarea paradoxismului în ştiinţă s-ar datora... dadaismului!):
Ma refer la cibernetică, robotică, privind fuziunea informaţiei - de pildă. Roboţii dispun de sensori care transmit informaţii ce trebuiesc prelucrate, însă de multe ori aceste informaţii sunt contradictorii, conflictuale; fuzionarea acestor informaţii contradictorii (care este de fapt paradoxismul în ştiinţă) era o problemă pentru vechile teorii Dempster-Shaffer, Dubois-Prade, ori ale lui Smets, Yager, Zadeh (mulţimile fuzzy), etc. Robotul trebuie să fuzioneze/prelucreze/interpreteze aceste informaţii conflictuale şi să ia singur o decizie. Aici se utilizează şi paradoxismul.
Aplicaţiile militare includ tragerea şi direcţionarea unui proiectil la ţintă (care este dirijat datorită sensorilor săi), ori prelucrarea imaginilor din satelit, etc.
Iar în medicină pentru diagnosticarea maladiilor.
[Pentru necredincioşi, ori denigratori ai paradoxismului, pot pune la dispoziţie şi articolele matematice ori de inginerie privind folosirea paradoxismului, pe care s-a întâmplat să le fi prezint la Conferinţa Internaţională din Australia asupra Fuziunii Informaţiei chiar vara aceasta, între 8-11 iulie, 2003, unde am organizat o secţiune specială asupra fuziunii informaţiilor paradoxiste împreună cu cercetatorul francez Dr. Jean Dezert de la Office Nationale d'Etudes et Recherches Aéronautiques (ONERA) din Paris.]
Fără să mai vorbesc despre comentarea şi definirea paradoxismului în reviste internaţionale ştiinţifice, precum "Sciences et Avenir" din Paris (No. 135, Juin-Juillet 2003, p. 54), unde există şi o notă de 1/2 pagină intitulată "La figure du paradoxisme" de Noemi Pizarosso.
De altfel întregul număr este dedicat paradoxurilor în ştiinţă (matematică, fizică, economie, filozofie), care nu pot fi negate. Ele EXISTĂ. Apelez la ştiinţă, pentru că literatura şi arta sunt privite derizoriu în multe cercuri, iar în Occident ce să mai vorbim! Un scriitor nu poate trăi din scris aici (doar 2-3% dintre ei), iar universitatea mea nu m-ar sponsoriza să merg la o conferinţă de literatură, dar la cele ştiinţifice m-a sponsorizat de nenumărate ori (chiar şi-n China, de pildă, anul trecut – august 2002).
Desigur, nimeni nu vă obligă să acceptaţi acest termen, dar paradoxismul se manifestă în ştiinţă şi în literatură indiferent de voinţa Dvs. sau a mea, se manifestă natural. Am citit cu interes apendicele “Postmodernismul şi Non-Arta: manifest pentru arta adevarată şi propuneri pentru o metodologie de lucru” despre relaţia artă/non-artă, din volumul “Arta - concept şi istoric”, de Eugen Cojocaru, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, pp. 138-182, 2003, care m-a preocupat şi pe mine. Şi aut-arta este o luare în derâdere a artelor (prea!) moderne, a "bâlciului artistic"; este o exagerare, o persiflare şi demistificare, o gonflare a pretenţiilor moderniste occidentale...

Florentin SMARANDACHE

              

 

 

 Dimitrie GRAMA
(medic emerit în Danemarca
şi, la fel, poet în limba română)


Progres, Succes şi Fericire


O tema destul de dificila, deoarece este atit de banala si prezenta in constiinta si cunostiintele tuturor oamenilor, încât fiecare om sau grup restrins de oameni, traiesc cu impresia si convingerea ca ei sunt detinatorii unor adevaruri fundamentale, atot-valabile si nemuritoare. Ideia generala este ca, progresul, succesul si fericirea, merg mina in mina si ca odata ce fiinta umana a descoperit regula, formula, care duce la succes, aceasta formula va fi de-a pururi aplicata, garantind in acest fel fericirea. In societatea de astazi, progresul, succesul si fericirea sunt de obicei traduse prin buna-starea materiala si renumele mass-medial la care cineva, un individ, un grup de indivizi, un stat sau o confederatie de state, a putut sa ajunga. Acest fel de gindire si de interpretare al realitatii este foarte puerila si limitata, deoarece este lipsita de suportul cunoasterii istorice si de suportul unei adevarate si profunde inteligenti, care combina armonios cugetul cu un spirit elevat.
 Inainte de a trece mai departe, il citez pe Apollinaire, care spune: "On imagine difficilement a quel point le succes rend les gents stupides et tranquilles", (este greu de imaginat in care masura succesul pacifica oamenii in prostie).
  Ca exemplu istoric, am luat Roma antica, avind in vedere progresul, succesul si fericirea acestui oras, care dupa cum bine se stie, a dominat toata lumea cunoscuta timp de o mie de ani, performanta inca ne-egalata. Datele istorice actuale, ne relateaza ca locuitorii Romei, romanii, in anul 509 i.e.n., au rasturnat dinastia etrusca (din Toscana) si au intemeiat in Roma o republica, faimoasa in antichitae pentru virtutea, justitia si longivitatea ei. Motto-ul republicii era: Senatus Populusque Romanus, Senatul si Poporul Romei.
  Ce inceput formidabil, bazat pe egalitate si justitie, bazat pe munca si raspundere civica! Inarmata cu aceasta extraordinara si revolutionara atutudine, Roma a putut, citeodata chiar fara efort militar, sa cucereasca lumea inconjuratoare, deoarece Roma venea nu numai cu sabia in mina, Roma venea si cu o iluzie, o speranta spre o alta ordine sociala mai buna. Timp de sute de ani, Roma a raspindit cultura si tehnologia, cunoscta de ei, in toate colturile imperiului,
Roma a aparat societatea de atacurile celor din afara si a acordat cetatenie tuturor celor care acceptau Pax Romana, justitia si obligatiile de cetatean roman. Orisicine indiferent de origine sociala sau etnica, putea pe baza de talent si cunostiinte sa devina consul sau senator la Roma. Doar asa se poate explica longevitatea dominantei romane, prin aceasta atitudine adevarat democratica. Roma ca oras, ca asezamint omenesc cu aproape un milion de suflete, a ajuns sa cunoasca cel mai mare succes al antichitatii. Locuitorii Romei nu erau obligati sa mnceasca, fiind hraniti de stat si singurele lor activitati erau consacrate placerilor, teatrului, luptelor de gladiatori, etc.  Un oras fericit!
Odata cu renuntarea la republica si cu introducerea dinastiei, pe vremea lui Augustus (mort la anul 14 A.D.), lucrurile se schimba in Roma. Conducatorii statului nu mai sunt cei alesi dupa merite, ci sunt arbitrar impusi de imparat sau de sotia imparatului, sau de garda pretoriana, sau de plebeia acum dezmatata, drogata de placeri, decadenta. Exemplul lui Tiberius, Caligula, Nero sunt reprezentative Romei decadente. Din cetateni seriosi, constinciosi, muncitori si democrati, romanii din Roma ajung in apogeul civilizatiei lor, sa aspire doar la satisfacerea placerilor carnii, sa aprobe ferocitatile patologice impotriva gladiatorilo si a crestinilor si sa dezvolte o pasiune patologica pentru buna-starea si concurenta materiala. Romanii au ajuns sa fie obsedati de infatisarea fizica, de dieta, de renume, de birfa. Similaritatea cu aspiratiile omului modern, omul de azi, promovat mass-medial, este zguduitoare!
 Apoi au venit barbarii! O Roma slabita de coruptia si decadenta sistemului tiranic, imperial, este incet incet dezmembrata si cucerita. Ciudat este faptul ca plebeia necrestina si magnatii romani, atribuie caderea Romei, crestinilor. Ei crestinii sunt vinovati, ei care au fost marginalizati si persecutati, ei care nu au avut nici macar dreptul sa se organizeze, dar mai sa lupte cu arma in mina sa apere ceva, daca era ceva de aparat pentru ei! Si mai ciudat este faptul ca multi crestini incep sa creada ca s-ar putea sa fie adevarata aceasta invinuire, ca poate Dumnezeu i-a uitat si parasit! Slujbele de pocainta si de iertare nu pot reabilita in intregime mustrarile de constiinta de care multi crestini sufera in perioada aceea. In 354 A.D., in orasul Tagaste (acualul Souk-Ahras din Algeria), se naste Aurelius Augustinus, acel om care in tinerete a acceptat doar filozofiile "rationale", fiind adeptul lui Cicero si al lui Plotinus si care a considerat crestinismul ca fiind o doctrina bazata pe misticism antirational si confuzie intelectuala. Din intimplare la 31 de ani, intr-o gradina din Milan, Augustinus citeste un vers din Biblie (Rom, 13:13), dupa care renunta la o cariera lucrativa si se reintoarce la Tagaste, unde dupa cum se stie a functionat ca preot, apoi bishop (cardinal). Tot aici, de-a lungul vietii, Augustinus a scris nenumarate studii filozofic-religioase si mai multe carti, dintre care cea mai cunoscuta este "Orasul lu Dumnezeu".  Augustinus spune ca lumea este organizaa in "doua orase", care se lupta pentru suprematie in aceasta lume si care vor continua sa lupte etern. Unul din aceste orase este uman-material, intors in jos, pe cind celalat oras este divin-spiritual, indreatat in sus inspre Creatorul a tot ce exista.   Augustinus expune Roma ca fiind un oras uman si decaderea sau disparitia lui nu are nimic de a face cu crestinii care il locuiesc, deoarece acestia in fond traiesc in alt oras spiritual, care nu poate fi cucerit de nici o armata. Bogatia si gloria paminteasca, spune Augustinus, nu reprezinta nimic in comparatie cu gloria spirituala a orasului divin, interior, oras care poate exista la fel de bine atit in interiorul unui cersetor, cit si al unui imparat. In mare masura, reabilitarea crestinilor si redarea crezului in spiritualitate, este meritul lui Augustinus.
  Astazi, omul modern, la fel ca romanii Romei decadente,  este devotat lucrurilor materiale, folosind cea mai mare parte din energia vitala ca sclavi ai societatii de consum, fiind fascinati de succes si glorie material-mass-mediala. Majoritatea oamenilor moderrni, din statele industrial dezvoltate traiesc intr-o lume virtuala, unde placerile si condimentele vietii sunt expuse pe o piata fictiva, fantezista si consumate sub influenta si sub presiunea unor dascali ipocriti si spiritualiceste, goi. Nu este de mirare ca diversi cintareti, sportivi, artisti de cinema, modele, fotografi, croitori, frizeri, etc, etc., sunt celebritatile cele mai respectate si mai faimoase din lumea noastra moderna. Nu are importanta daca au ceva de spus sau nu pe linga expunerea propagandista de succes si de fericire, expunere pe care noi toti suntem obligati sa o analizam, sa traim cu ea, fiind de multe ori singura alternativa de informare sociala si de "educare" a tineretului. Nimeni nu mai vorbeste de Leonardo da Vinci, de Newton, Einstein, Hawkins sau alti filozofi si oameni de stiinta si cultura, genii ale gindirii umane trecute si actuale. Nimeni nu este interesat sa promoveze o spiritualitate si moralitate profunda si aici ma refer mai ales la dezineresul mass-medial si publicistic in aceasta privinta. Ma refer la treptata disparitie a adevaratilor dascali. Acei oameni care doar acum citeva decenii in urma, puteau inspira atit din punct de vedere intelectual cit si moral, generatii intregi, chiar popoare intregi. 

Acei oameni, care acum sunt marginalizati de isteria stralucitoare a stupiditatii si superficialitatii. Ma intreb, unde va duce iluzia succesului si al fericirii omului modern? Este rational sa ne asteptam la o ciclicitate a istoriei si sa ne pregatim de invazia barbarilor? Nu stiu, inchei cu Apolinaire: "Este greu de imaginat in ce masura succesul pacifica oamenii in prostie" 

ŞI UN FRAGMENT DINTR-O RECENTĂ SCRISOARE A ACELUIAŞ:

Mulţumesc pentru articolul trimis, care bine-nţeles descrie şi exprima foarte bine situaţia şi sentimentele românului din ţară.
Este deprimant si probabil nimic altceva de făcut decât să aşteptăm VIITORUL.
Am certitudinea că majoritatea românilor nu sunt copţi destul ca sa înţeleagă ce înseamnă adevărata democraţie şi nici nu sunt destul de militanţi ca să lupte pentru drepturile lor de cetăţeni, acum ai Comunităţii Europene.
De asemenea, am impresia că majoritatea românilor accepta corupţia, furtul, imoralitatea ca o parte integrală, chiar pozitivă a caracterului uman. Există deci o minoritate de "fraieri", printre care ne numărăm şi noi.
Sunt multi alţi factori care contribuie la mizeria materială şi spirituală care a pus stăpânire pe români şi pe care am încercat să-i analizez şi eu în câteva eseuri anterioare. Dar şi strădaniile mele au fost de pomană, pentru ca nu am avut nici un fel de "feed-back" la ceeace am scris, nici măcar de la intelectualii din diaspora. Spun asta, deoarece, un scurt timp de altfel, am crezut că "intelectualii" din diaspora ar fi mai cu moţ, mai luminaţi având şi experienţa unei alte forme de organizare social-politică; dar acum sunt convins că nu este deloc aşa. Proporţional, românii din diaspora, exact ca şi cei din ţară se împart in doua grupuri distincte: şmecherii şi fraierii. Şi, atâta timp cât şmecherii vor domina statisticile caracterului românesc, vom avea parte de ceeace este acum: Corupţie, Imoralitate, Neomenie şi lipsă de Speranţă.
                                                                                                                                             Dimitrie GRAMA

              

 

 

Ştefan Plugaru
vicepreşedinte ACPBB

Rugă pentru Mitropolia Basarabiei

În deplasările făcute – încă - în baza paşaportului la fraţii din stânga Prutului, am avut ocazia să întâlnesc şi să port discuţii cu preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, reprezentanţi ai bisericii româneşti din Republica Moldova, să mă apropii de ei şi – astfel - să le înţeleg greutăţile şi durerile cu care se confruntă. Tot aici, în spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru, am văzut biserici amenajate în corturi, barăci din tablă sau clădiri particulare donate de către enoriaşi pentru a sluji actului religios creştin ortodox şi am avut senzaţia că ne întoarcem la valorile creştinismul primar. ,,Dumnezeu sălăşluieşte pretutindeni, dar cerul Basarabiei e parcă mai plăcut Lui”. Doar pentru o clipă… M-a tulburat ştirea că un confrate, originar din România, dar iubitor de arginţi, asemeni lui Iuda, slujeşte în cadrul unei biserici fantomatice ce ţine de Arhiepiscopia Kievului. Ce vremuri, ce oameni…
Cuvântul acestor slujitori ai lui Dumnezeu, dar şi al sufletelor rănite care m-au înconjurat cu dragoste creştină, a reliefat, din păcate, umilinţa şi abuzurile prin care a trecut biserica românească din Basarabia, începând cu anul 2001, sub mâna antihristă a comuniştilor aflaţi până în 2009 la putere, abuzuri care s-au răsfrânt asupra evoluţiei fireşti a acestei entităţii ecleziastice, asupra spiritului creştin al enoriaşilor înşişi, cât şi a retrocedării fostelor proprietăţi  - ce-i drept, puţine - deţinute de Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică, când aceasta era parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române.
Redactarea lucrării „Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598 - 1949)”, realizată în colaborare cu Teodor Candu, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei Republicii Moldova din Chişinău, a reprezentat un pas în susţinerea activităţii şi afirmării bisericii româneşti din Basarabia. Am purces la întocmirea acestei lucrări pornind tocmai de la convingerea că trebuie scoase la iveală din prăfuitele arhive toate acele mărturii care demonstrează dreptul istoric şi canonic de fiinţare al bisericii româneşti din stânga Prutului, pornind de la viaţa religioasă din Moldova medievală aflată în stânga Prutului, sub oblăduirea Episcopiei Huşilor, şi terminând cu întemeierea Mitropoliei Basarabiei, în perioada interbelică, demnă continuatoare a ortodoxismului de factură românească în acest spaţiu. De asemenea, Asociaţia noastră a protestat atunci când, în dispreţul oricăror norme legale şi a bunului simţ, preoţilor români din dreapta Prutului, slujitori în diferite parohii aparţinând acestei Mitropolii, li s-a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova.
    În noul context politic de la Chişinău, se întrevăd soluţii pentru recăpătarea statutului şi prestigiului din perioada interbelică, care să-i confere Mitropoliei Basarabiei posibilitatea unei misiuni religioase şi sociale veritabile. Depinde doar de conducerea politică instalată la putere în Republica Moldova, care a demonstrat în cele câteva luni de când se află la guvernare că are vederi proromâneşti şi proeuropene, inclusiv respectarea dreptului european, să ia măsurile necesare ca rolul şi proprietăţile deţinute de Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică să-i fie retrocedate. Să dea dovadă de toleranţă şi să aplice acel „restituţio in integrum”, de care s-au bucurat în România, după 1989, bisericile persecutate de regimul comunisto - ceauşist.
     O cale pentru dezvoltarea acestei instituţii religioase româneşti din stânga Prutului o reprezintă şi consolidarea administraţiei ecleziastice. Şi asta, în termeni laici, nu pentru un exces de birocraţie, ci pentru ca feţele bisericeşti să fie mai aproape de popor. Mă refer aici la numirea unor episcopi, care să-l ajute pe mitropolitul Petru de Bălţi în greaua misiune pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o. Nu constituie o noutate faptul că, încă din cursul lunii octombrie 2007, Patriarhia Română a recunoscut reactivarea vechilor episcopii din stânga Prutului, care aparţin de Mitropolia Basarabiei. Acestea sunt Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie 2004), Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. Cu toate acestea, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a luat nici o decizie de organizare efectivă a acestor eparhii, în sensul alegerii de episcopi sau de creare a aparatului administrativ corespunzător, întrucât Mitropolia Autonomă a Basarabiei nu a iniţiat o astfel de organizare.
Aceste eparhii ale Mitropoliei Autonome a Basarabiei au fost reactivate din punct de vedere juridic pe teritoriul canonic al Mitropoliei Autonome a Basarabiei şi în interiorul graniţelor statului independent Republica Moldova, fără a se nega însă dreptul la existenţă a „Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove” ca eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că Patriarhia Română respectă dreptul credincioşilor ortodocşi de a aparţine în mod liber fie de Patriarhia Română, fie de Patriarhia Moscovei. Coexistenţa celor două Mitropolii ortodoxe în Republica Moldova se explică astăzi prin faptul că acest teritoriu nu mai este parte componentă nici a statului român, nici a statului rus, ci este un stat nou, independent. Dar existenţa eparhiilor are în vedere respectarea dreptului canonic, care face trimitere la administrarea religioasă a spaţiului basarabean, la început, de către episcopii de la Huşi, încă de la 1598.
Însă, deşi recunoscute încă de la finele anului 2007, aceste eparhii nu au în fruntea lor episcopii necesari, lucru care este de natură să îngreuneze activitatea Mitropoliei Basarabiei. Întronizarea unor episcopi ar consolida Mitropolia Basarabiei şi ar uşura misiunea spirituală cu care a fost hăruit de către Dumnezeu mitopolitul Petru de Bălţi. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, episcopii îşi au rolul lor bine definit în cadrul ierarhiei bisericeşti. Episcopul, pe lângă faptul că este slujitor al Sfintelor Taine, veghează la bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie, efectuează cât mai des vizite canonice şi pastorale în cadrul acesteia, adresează scrisori pastorale clerului şi credincioşilor, hirotoneşte clerici şi se îngrijeşte de ocuparea la timp a posturilor vacante, asigură disciplina clerului, reprezintă eparhia în relaţiile cu autorităţile publice şi locale, cât şi cu celelalte culte recunoscute de pe teritoriul acesteia. Într-o discuţie recentă purtată cu preotul arhimandrit Mina Dobzeu din cadrul Episcopiei Huşilor acesta îşi exprima speranţa că după victoria asupra Satanei comuniste spiritul creştin va birui în Basarabia pentru că ,,..în afara Bisericii nu există mântuire, cine se află în afara Bisericii nu este în Iisus Hristos, cel care a recapitulat întreg neamul omenesc în sine”.
    De aceea, pledăm pentru înscăunarea unor episcopi care, împreună cu mitropolitul Petru de Bălţi, să lucreze pentru prezervarea spiritualităţii româneşti în stânga Prutului şi pentru preamărirea Mitropoliei Basarabiei.

                                    Ştefan Plugaru
                                  Vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale
     ,,Pro Basarabia şi Bucovina” România






Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al
"Dacia Revival International Society" of New York





Fruntea sus Romani!

DACIA


M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut.
Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ?
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
 
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
 
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof. dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian!
De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă...
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"!
Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina, fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani.
Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii.
Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci".
Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul.
Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!"
Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua.
Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică.
Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?
Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu.
Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam.
Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York  "The History of Civilization", "The Aryans".
El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică.
Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!
Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina vulgara", cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase.
Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.
Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac:
"de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?"
Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...


 
              

 

 SI O RELATARE RECENTĂ, TOT DIN NEW YORK, INTĂRIND ARGUMENTAŢIA DOCTORULUI SĂVESCU:


         SE RESTABILEŞTE DREPTATEA! A CÂTA OARĂ?
Prof. Mariana Terra

            Societatea Internaţională ”Reînvierea Daciei” şi revista ”Dacia magazin” se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile  despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural -  idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, ”Noi nu suntem urmaşii Romei” - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la ”Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
          ”THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat ”A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.
          Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.

               O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,
                     SCOASĂ DIN OBSCURITATE
    Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.
   Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
    Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...
    Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.
    Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: ”Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume” şi a devzoltat ”multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei.”...
   La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum ”Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene”. Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, ”egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea.”
  Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...
   Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...
   Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...
   Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit ”Gânditorul”,  această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...
   Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...
    ”Gânditorul”, de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură ”pierdută” din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată.”...

N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
         Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html
      Nota redacţiei
         Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi  recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
        Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
       Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă.
       Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
       Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să  spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: ”Noi nu suntem urmaşii Romei!”





 Alexandru PETRESCU
Preşedintele asociaţiei românilor din Spania

Români cuceriţi de către români

 
Sigur că nu vă mai aduceţi aminte de Gheorghe Gheorghiu-Dej (născut Gheorghe Gheorghiu, la 8 noiembrie 1901, Bârlad; decedat la 19 martie 1965, Bucureşti). Dej a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa. Întâi, Prim Secretar al PMR. Apoi, între 1955-1965, Secretar General al PCR, pentru ca în perioada 21 martie 1961-19 martie 1965 să deţină funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române. În ultimii săi ani de conducere Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relaţii diplomatice cu ţările occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de iniţiative au fost încurajate de SUA, preşedintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten. Se respira un aer de libertate şi începuseră să vină străinii în vacanţe în România.

Despre convenientul de a fi străin

Când eram copil toata lumea mă întreba: "Ce vrei sa fii când vei fii mare?". Le răspundeam că vreau sa fiu... străin!... Îmi amintesc faptul că în acea perioada a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, mecanicul de la CFR, a venit la noi în casă o familie de cehi. Probabil veniseră prin vreun program turistic frăţesc. Şi muncitoresc. Dar ei erau altfel de frăţeşti şi muncitoreşti comunişti. Aveau un autoturism Wartburg 311.
Sigur ca cei mai tineri dintre cititori nici măcar nu au auzit de acest Wartburgwagen construit de fabrica FAHRZEUGFABRIK în landul de Schauenburg, lângă castelul cu acelaşi nume construit de câtre Ludwig der Springer in 1067.

Bagajele cehului

La noi, în România aceea cu sufletul la gură, puteai vedea doar produsele poloneze ale Fabryka Samochodów Osobowych, numite Warsawa, sau ГАЗ-М20 Победа; Победа GAZ-M20 "Pobeda". Noi, românii din acea Românie Populară şi mai ales republică, ne tot minunam de ce scoteau cehii de prin bagajele lor. La baie, cehul utiliza maşina lui electrică de bărbierit. Cutia cu lapte praf ce ne-au dat-o cadou am folosit-o câţiva ani la rând drept cutie de zahar sau de făină, iar mai apoi pe post de puşculiţă. Iar eu, în poleiala de ciocolată păstrată de la cehi - pe care am lins-o vreo lună faţă cu toţi copiii de pe maidanul din cartier -, tot mereu puneam o ciocolată autohtonă şi mă dădeam mare faţă de ei. Sentimentele mele materialist marxist-leniniste erau înfruntate de cealaltă bunăstare materială, a celor de dincolo de gardul nostru al cortinei de fier.

Păpuşile lui Serghei Maliutin

Zeci de ani mai târziu, îmi împlineam visul copilăriei, devenind şi eu „trădător de neam”, emigrant şi străin pe pământurile iberice ale lui El Cid Campeador şi Don Quijote. Un străin venit cu două valize ca de armată, cu o căciulă de blană cumpărată din târgul ruşilor şi vise... fără preţ. Dar ceea ce doresc să vă transmit nu este faptul că ţineam în mâini valize ce înlăuntrul lor aveau alte zeci şi sute de valize ca şi păpuşile Matrioschka, inventate în 1885 de către pictorul Serghei Maliutin. În fond, tot aici, în Occident, am aflat adevărul că aceste păpuşi erau de fapt copiate din misticismul japonez al Shichi Fukujin. Încet-încet adevărurile au început să mi se dezvăluie. Despre revoluţie, despre mineriade, despre diferenţele de concept privind socialismul, euro-comunismul, dreapta, şi de concepţie despre românii care odată ajunşi afară devin în viziunea celor care rămân în ţară orice mai puţin decât români.

Cuceritorii livezilor sau despre inconvenientul de a fi „spaniol”

Când o decadă mai târziu românii cucereau palmă cu palmă livezile de portocali şi măslini ale spaniolilor (pentru ca, apoi, să fie persiflaţi de cei ce frunzăreau milioanele de euro-dolari ce-i trimiteam acasă ca fiind căpşunari), mi-am dat seama că vom deveni carne de tun. După ce am obţinut premiul Clubului Internaţional de Presă ca cel mai bun ziarist într-un domeniu al jurnalisticii, un colectiv de patroni de ziar românesc din Spania mi-a refuzat solicitarea de a lucra pentru ei, patronii români. Deh, eram... „spaniol”. Tot spaniol am fost considerat şi de către românii care au constituit în acelaşi regat o asociaţie a ziariştilor români din Spania, drept pentru care nu m-au putut declara membru.

Românisme

La fel am păţit si cu un program de radio în limba română realizat de românii imigranţi aici. Culmea e că aveam o experienţă de câţiva ani acumulată în studiourile publice naţionale, RNE, sub bagheta lui Valeriu Lazarov, ca realizator sau producător de emisiuni pentru spanioli. Staff-ul Realităţii TV hotărâse cu ceva timp în urmă să deschidă o filială în Madrid. C.V-ul meu era ireproşabil în viziunea mea. Studiasem şi aveam diplome de la Universitatea Complutense şi Carlos III ca expert în producţii cine-tv-radio sau realizator programe tv. Bineînţeles că nici aici românii mei nu m-au luat în considerare. Românii, chiar şi cei de afară, sunt cuceriţi de către români. Recent am observat că şi alţi români se plângeau ca şi mine de faptul că suntem blamaţi acolo, în cuibul nostru românesc. Valeriu Lazarov îmi destăinuia prin 1993 că dorise să deschidă un canal de televiziune în ţară. Petre Roman si feseneul său nu i-au permis-o. Românisme !

Laureată cu Nobel vândută la kil

„În România, lumea nu prea mă place. Poate că există unii cărora le plac cărţile mele, dar eu, ca persoană, nu le sunt foarte simpatic. Cel mai probabil se întâmplă asta pentru că eu continui să spun lucruri care deranjează despre România, dar care trebuie spuse”, declara proaspăt laureata cu Nobelul pentru Literatură, scriitoarea Herta Müller, după scurta conferinţă de presă care a avut la Berlin în ziua anunţării premiului. „A fost un noroc să plec de acolo”, mărturisea laureata cu Nobel, care, imediat după anunţul din Stockholm, a fost purtată de braţele celor din ţară care o vânduseră la kil cu două decade mai înainte. De ce oare acum românii din ţară se împăunau cu ea odată ajunsă celebră?

Ioan Moraru – singurul român laureat al unui premiu Nobel

Ioan Moraru, alt roman culcat la pământ de către români, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1985, dar, întrucât Nicolae Ceauşescu credea că această distincţie i se cuvenea doar lui, performanţa medicului român a fost ţinută sub tăcere.
Profesorul Ioan Moraru este singurul român laureat cu Premiul Nobel pentru Pace care a trăit până la sfârşitul vieţii în România. Şi, probabil, şi singurul laureat pe care românii – am putea spune: cum era firesc - l-au uitat.

Costel Busuioc, cel umilit de Andreea Marin

Dar de Costel Busuioc vă mai aduceţi aminte? El, umilit în emisiunea duducei Andreea Marin, a luat drumul bejeniei către Spania şi s-a reîntors cu lauri pe fruntea sa de ajutor de zidar, ca mare descoperire a operei. La fel ca Paul Potts, câştiga un fel de Britain's Got Talent sau Susan Boyle ce a rupt box office-urile din acelaşi concurs. Englezii i-au propulsat... Busuioc al nostru, adus pe scenele de lemn din România, este hulit şi uitat.
Aşa se va întâmpla şi cu Petruţa Cecilia Kupper sau cu Linda Teodosiu şi Ruth Retner, alias Miss Platnum, ce au zdruncinat „German Single Charts” (Top 100), sau cu Ayo, rezultată dintr-un amor al unei ţigănci românce şi a unui nigerian, care a debutat în 2006 cu albumul "Joyful". De Inna, cântăreaţa româncă, celebră pentru hitul “Hot”, lansat anul trecut, nici nu are rost să vă mai pomenesc. Nici despre Liv Peicanni, pe numele său real Livia Felea. Are 25 de ani şi a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Complutense din Madrid. Livia a rupt topurile prin albumul ei la Cafe del Mar.

Antonio Cortes, un ţigănuş orfan din Bucureşti

Vă spune ceva oare numele celebrului cântăreţ de "coplas" (un fel de romanţe) din Nerja, numit Antonio Cortes - 19 ani? Dacă vă spun că a fost un ţigănuş orfan din Bucureşti, înfiat de către spanioli şi a ajuns o mare stea spaniolă?
Câţi dintre români ştiu despre pictorul Romeo Niram, de fapt Marin... Singurul artist contemporan al cărui tablou va fi expus la Palatul Regal de la Madrid, alături de operele lui Goya, El Greco şi Velazquez, este român. Dar despre designerii români Carmen si Agustin Ghebaru, care au revoluţionat moda flamenco. Familia de artişti Ghebaru Agustin şi Carmen, licenţiaţi în arte plastice şi decorative, promoţia ’98, Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, prin anii ‘90, sau Adriana Cicort, un alt pictor român dar din SUA .

Câmpineanul Mihai Petre

Nume: Oniciuc. Prenume: Ioan. Locul naşterii: Comuna Corni, Judeţul Botoşani. Pictor, decorator şi restaurator, ale cărui lucrări reflectǎ experienţele şi trǎirile emigrantului de rând. "Rǎbufnirea creaţiei mele vine din multele momente de zbucium trǎite aici în Spania. Dacǎ fiecare dintre cei de aici a cunoscut durerea, suferinţa, cǎutarea, confuzia, bucuria, speranţa, deziluzia, credinţa... atunci, da! Sigur se pot regǎsi în lucrǎrile mele!”, afirmă Ioan Oniciuc.
Dar despre artistul fotograf câmpinean Mihai Petre... sau despre sculptorul stradal Mircea Magiaru? Sunt sigur că nici măcar nu aţi auzit de ei!
Nu aţi auzit nici despre Domnica Rădulescu, autoare americană de origine română, care a câştigat, recent, premiul statului Virginia pentru cel mai bun roman de ficţiune. Şi asta pentru că mai tari sunt personajele Fircki Nikita, Ciumac, Brăileanca, Jean de la Craiova. Când în presa on-line din România apare un articol despre un român din diaspora, oricare o fi natura sa, vă rog să citiţi în rubrica de comentarii şi să observaţi aciditatea lor, cât de uşor sunt împroşcaţi cu noroi şi cât de minimalizate eforturilor lor, cât de murdară este denigrarea lor.

Intoleranţă

Mă doare să văd cât de intoleranţi pot fi românii cu românii. Şi asta se datorează poate germenului implantat de către regimul lui Iliescu, care îi asmuţea pe români contra românilor. Pe muncitori contra studenţilor. Pe mineri contra celor cu barbă şi blue-jeans, punându-i cu spatele la zid pe intelectuali în faţa plutonului de ghete, cizme si târnăcoape.
Bine, mulţi vor spune că a fi artist, scriitor, poet nu este o meserie. Dar toţi aceşti oameni hăituiţi, în afară de faptul că sunt oameni şi că şi ei muncesc în acel ceva al lor, au o sensibilitate de care avem nevoie noi toţi, chiar dacă suntem zidari sau cizmari, frezori, ţărani...

Artişti ai plăsmuirii aluatului

Până şi aceste caste ale muncii îşi au artiştii lor. Un bun zidar nu este doar un zidar, ci şi un artist al mistriei, un bun zugrav este un mic-mare artist al pensulei. Fiecare dintre noi, cei care formăm această societate, este şi un artist. Sau cel puţin aşa ar trebui să fim. Un brutar ce ne pune pe masa pâinea noastră cea de toate zilele este un artist al plăsmuirii aluatului. Un bun chelner este şi ar trebui să fie considerat ca un artist în ale sale, fie şi în a ne pune pe masă ireproşabil farfuria cu ciorbă. Şi la fel creatorul pâinii făcută de acel artist al aluatului cu ţaic. Suntem fără să vrem o za a interminabilului lanţ de artişti uitaţi sau necunoscuţi.
Haideţi să fim ceea ce merităm să fim! Şi să fim înainte de toate români, să fim artişti români, europeni şi cetăţeni ai planetei, cu bun simţ.
     

 

 

CORNELIU FLOREA    
WINNIPEG-CANADA


     FILOSOFUL  REAXAT    

Adrian Paul  Iliescu ( API ) este filozof pe stat de plată. A terminat  facultate de filozofie în 1976 la Bucureşti, a  predat marxism-leninismul studenţilor politehnişti pîna în 1990, dupa care, în cinci ani a devenit profesor universitar filozof,  după ce în prealabil a trecut şi  pe la Oxford ( vadul boului pe romaneşte ) şi acum trece studenţi de la Marx ( care nu a fost marxist ! Adevarat.)  la  Wittgenstein ( care susţine că fapte sunt rocile, analizele filozofice doar nişte straturi pînă la ele. Adevarat)  Dreptul lui cîştigat  pe  baricada  bucureşteana, dar ceea ce mi-a atras atenţia a fost articolul său RUSOFOBIA  publicat în  cotidianul-cotidian din 18.Dec 2009 Lectura m-a indispus, la fel ca şi  pe alţii cititori-comentatorii, care, cu o singura exceptie, au adus ca argumente rocile, adica faptele, cum zice Wittgenstein, nou idol filosofic a lui API. Înainte de ai da o replică, am încercat să aflu ce l-a determinat să scrie acest articol: a fost obligat, îsi urmareşte, fară scupule, nişte interese, vrea să urmeze exemplul patibularului patapuevici de-a ponegri si defaima poporul român, sau incompetenţă intelectuală de comprehensiune a faptelor istorico-sociale, inconştienţă, stupiditate ! M-am încurcat în ipoteze, nu am putut trage încă concluzia, poate dupa ce comentez articolul lui din cotidian, care a fost prezentat în cinci paragrafe :   
           Paragraful întîi. Odata cu alţi strigoi locali, a reînviat rusofobia. Aşa, in forţa de cugetator profund, fortissimo, îşi începe articolul API. La strigo , nici nu se putea altfel, îi fixează pe Ion Antonescu şi pe legionari. E liber, şi politically correct, să dam în ei ca în sacul de box. Cine are curajul să le i-a apărarea,  ştiu ce îi aşteaptă: groapa cu furnici !  Urmează dispreţuitorii occidentului, alţi strigoi, ceva mai mici. Trece la  rusofobia ca boala veche la romani şi de cînd îi urîm noi pe ruşi. Ei de cînd ?? De mult, de la Ecaterina a 2-a, de cînd ne tot calcă în picioare, cotropesc în forţa brutală, ne jefuiesc, ne maltratează  bestial. Un comentator i-a spus sa nu ignoreze ca ne-au invadat de 12 ori, ceea ce este un motiv întemeiat să nu mai avem încredere în ei, sa fim circumspecţi. Carl Marx  referindu-se la ocupaţia rusă în Ţările Române din 1828 scrie: ‘’ Au avut loc excese groaznice. Contribuţii de tot felul  în produse,furaje,vite, corvezi, hoţii, omoruri. Barbaţi şi femei au fost înhamaţi la care cu vizitii cazaci care nu-şi cruţau nici bîta, nici vîrful lăncii lor. Peste 30.000 de români fură smulşi  de la munca cîmpului  pentru a servi ca animale de muncă. Cei mai fericiţi fugiră în munţi, unde singura lor hrană era scoaţa de copac. Guvernul rus răaspunse la proteste cu Nu ne interesează cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinile să fie executate ‘’ ( Karl Marx : Însemnări despre romani. Manuscrisul B 85, Lucrarea a apărut in România in 1964)  Nu putem să credem ca filozoful marxist-leninist  API  nu a  citit  între 1964 si  1989  această lucrare. Sigur a citit-o, tragedia lui este că nu a înţeles nimic, sau pur şi simplu are tulburări de personalitate cu deficit de sensibilitate şi discernămint. Ce ar fi dorit  API , făcut profesor de filozofie după 1990, ca acei romani şi urmaţii lor sa fie rusofili ?!? . Şi, dacă lui, şi  celor care îl susţin în acest aberant reeducator articol li se pare că vremurile acelea au apus de mult, atunci de ce ei si familia lor au motive de rusofilie, acum ?!?  Pot să ne răspundă, dar sincer !!  Pentru ca noi, majoritatea românilor nu putem avea asemenea sentimente faţa de ocupaţiile ruseşti , chiar daca am lua în considerare numai ultima ocupaţie; cea din 1940 pînă în 1990, pentru că românii ce ştiu ,cît de cît, istoria lor din toate timpurile, socotesc şi  Basarabia, şi Bucovina locuită de români cu mult înaintea ruşilor, ucrainenilor si-a evreilor. Sau acesta nu mai este un  drept pentru toate naţiunile , domnule profesor API ?!?    
        Paragraful doi. Este absolut absurd fiindcă,  API  vrea să ne spună care este culmea absurdului  după filozofia sa, scriind că: Bush jr. cel mai stupid preşedinte din istoria Amedicii (?!?) dupa care, două rîbduri mai jos citim: Americanii sunt însă un popor plin de vitalitate, pragmatic si raţional, aşa ca l-au trimis pe Bush în tenebrele texane.  Bravo API !! Numai vezi, noi nu suntem studenţi tăi să-ţi înghiţim prostia absurdă  ! Eşti ilogic şi ignorant. Nu poţi conecta coerent un popor raţional cu  aleagerea unui preşedinte stupid ! Ignorant eşti pentru că, nu l-au retrimis pe Bush în tenebrele texane  Întîi Bush nu a strălucit in gîndire ca un  profesor de filozofie dâmboviţean, dar a avut destulă minte să-şi facă toate interesele pe spatele aliaţilor nato si a raţionalului popor american. Apoi a dus la capăt două mandate cît prevede constituţia lor, iar acum , chiar acum, Bush din tenebrele texane iradiază de plăcere, citind cît de  stupid este API !! Se spune despre stupizi că dau în gropi, în acest paragraf  API  cade în hăul absurdului scriind ca Bush si-ar fi dat seama ca : Rusofobia n-o fi ea capabilă sa-i zăpăcească pe americani, dar pe românii precis îi poate îmbrobodi  Chiar aşa ? Sapă un pic, să  ajungi la rociile filosofului pe care-l preda-i studenţilor !  Ţi-a trecut vreodată prin encefal cam cîţi rusofobi sunt în jurul ruşilor numai în ultimii 200 de ani, care nu ştiu de Bush, dar îşi cunosc suferinţele lor şi-a părinţilor lor pricinuite de ruşi.    
Cum poţi sa scrii un asemenea articol ? Cum se poate publica un asemenea articol dragi redactori cotidieni?
            Paragraful trei. Filozoful API  are  o imagine foarte bună despre el  si după ce a trecut  prin istorie ca marfarul prin tunel vrea sa calce si dezaxatii, dar vai lui, ne dă încă o dovadă de cît de reaxat este printr-un cip implantat. Dupa API dezaxaţi sunt cei ce scriu pe ziduri : Basarabia, pământ romănesc, datorită rusofobiei.  Probabil, după  reaxatul API  ar trebui  să scrie Trăiască Stalin ! Întoarcăse Stalin !  Să se scrie pe toate zidurile, gardurile si pe tricouri  care au, care nu să-şi atîrne o placardă . Dar, dacă întradevăr vreţi sa vedeţi cît de reaxat este API  cititi : Şi aşa cum nu le permitem maghiarilor să strige Ardealul, pământ unguresc, nici noi nu avem dreptul să revendicăm Basarabia !! Mai citiţi odată ca să luaţi la cunoştinţa că nu avem dreptul !! Clar, ordin de la API !  Şi ne miram ca unii se întreaba de educaţia, cultura si starea lui de sănatate mintală. Dar, nu-i chiar aşa, fiindca invers se poate : noi să le permitem maghiarilor sa strige, cît îi ţin bojocii : Ardealul , pămant unguresc  iar noi reprimim dreptul, şi nici rusofobi nu mai suntem, să revendicam Basarabia !  Multumim dragă Apişor.  Numai să-ţi spunem ceva, noi, ăştia din Ardeal, ce voi acolo pe Dâmboviţa nu ştiţi : ungurii , de la Kossuth  la Viena  şi pîna la Tokes la Bruxeless tot asta strigă, şi or striga !! Şi ei ştiu bine istoria  adevarată a Ardealului nu ca tine, un micuţ reaxat cu cip. Karl Marx  scrie că în Constituţia lui Kossuth din 1848, articolul XII-lea decreta  încorporarea Transilvaniei la Ungaria : Transilvania e declarata ţară maghiară , limba maghiara este singura admisa…şi toţi cei ce au avere sunt unguri . Oare ai priceput ceva, ori cipul nu-ţi permite.    
            Paragraful patru. Reaxatul API  pune un diagnostic,ca o sentinţă de condamnare pe viaţa românilor care mai visează la Romania Mare şi rusofobilor care scriu şi pe ziduri, ca sunt: victimile unei groaznice patologii morale . Cutremurator, scuturător, tremurător, bucaţică ruptă din halucinaţiile patibularului patapievici ! Cei ce nu sunt încă victime au o singură şansa; sa-şi pună mască de hîrtie ca  pentru gripa porcină. E o salvare ! Şi toate astea, numai din cuza lui Ceauşescu şi  Băsescu. Dacă nu ar fi fost ăştia doi,  rusofilia ar fi fost floarea naţionala a românilor, pe care am fi cultivat-o pe toţi coclaurii şi uliţele noastre, iar  fraţi noştri mai mari  zilnic ar veni la noi încarcaţi de bunăţuri, ce nu s-au mai văzut  şi cu romanofilie pravoslavnică si federală ne-ar îmraţişa, de ne-ar sufoca…
        Paragraful cinci sau  Apişor ajunge la adevar : Marele pericol pentru România nu sunt ruşii ori maghiarii, ci românii. De la mine putere am subliniat românii fiindcă îi dau dreptate ! Da, ce e a lui, a lui sa fie, conform dreptului la proprietate intelectuală, din care se poate trage o singură concluzie : nu putem scăpa România de pericol numai dacă o scăpam de romăni !! Ne-a dat cheia istorică a problemei noastre ca popor cu brutalitate primitivă, cum zice. Plus şi încă o mare explicaţie : Nu ruşii deslanţuie măcelul cotidian pe şosele, masacrul câinilor … Mă opresc, fiindca asta cu masacrul câinilor este  argumentul în faţa căruia toate contrargumentele istorice  devin nule. Păi, da, cîţi cîini au masacrat ruşii în România ?  Ce, ei de asta veneau şi vin în România sa mascreze câini ?  Are dreptate, ruşii întodeauna în trecut au fost , şi vor fi  în viitor,  parteneri economici de inegalabilă importanţa, zice Apişor    

                                                                                                          CORNELIU FLOREA    
                                                                                                                  WINNIPEG-CANADA




Viorel ROMAN
Universitatea din Bremen


DUPĂ DOUĂZECI DE ANI

Minciuna marxistă 
Au trecut doua decenii de cand ideologia marxista a eliberarii   exploatarii omului de catre om a PC s-a dovedita, langa   national-socialismul muncitorilor germani NSDAP, cea mai inumana forma   de sclavie si exploatare moderna. Dupa 1989, cand s-au vazut   dimensiunile criminale ale minciunii in estul Europei, nimeni nu s-a   bucurat. Entuziasmul de parada de la balcon si la TV avea rolul de a   trece cat mai repede peste acest moment penibil pentru toti, dar mai   ales pentru cei multi si obiditi, umiliti, obligatii sa traiasca   generatii de a randul ca robi, fara libertatea de expresie, miscare,   fara drept la adevar, justitie, la drepturile fundamentale ale omului.   Asta explica de ce PCR, FSN, PDSR, PSD - Ceausescu, Iliescu ? a ramas   la putere in mod democratic cu aceiasi ideologie. Si in occident,   marxismul era la moda, partial finantat de PC din est, si s-a altoit   chiar si pe credinta dand nastere teologiei eliberarii, care la   dezastrul din est a intrat si ea in criza. Marxismul a fost o mare   incercare de a salva intreaga lume, pe care pretindea a o analiza   stiintific. Credinta era inlocuita de materialismul dialectic si   stiintific, de cunostere stiintifica. Oricum nu se mai punea problema   numai a cunosterii, cum fac din totdeauna filozofii, ci a   transformarii intregi societatii umane, chiar si a omului. Rezultatul   a fost scoaterea lui Dumnezeu ? opium pentru popor - din societate,   decuplarea muncii de remunararare ei si a sexualitatii de procreere.   Libertatea, telul suprem al miscarii, era conditionata de egalitatea   tuturora. Asa ca inca de la inceput libertatea era sacrificata pe   altarul egalitatii si era determinata pe deasupra de structura   intregului. Lupta se ducea pentru schimbarea structurii   social-politice a intregii lumi. Unde duce o astfel de insiruire de   minciuni? La un om nou, ne asigurau ideologii PC, pentru ca se vedea   cu ochiul liber lipsa de libertate, dreptate, pentru care se pretindea   ca se fac sacrificii cu minciuni pe toate drumurile si pentru mai   multa siguranta, cu granite inchise. Faptul ca atat ideologia lui Karl   Marx, cat si teologia eliberarii s-au dovedit constructii intelectuale   inumane, a generat, cum este poate si firesc, nihilismul si   relativismul. Daca si aceste mari teorii eliberatoare, care voiau sa   realizeze aspiratiile omul (nou!) spre adevar, libertate si progres,   au esuat atat de lamentabil, atunci poate ca nu exista nici o teorie   sau perspectiva, care sa valoreze mai mult. Totu-i o apa si un pamant,   totu-i relativ. Si daca oricum nu exista adevar, poate ca doctrina n-a   fost inca cum trebuie intelesa si mai ales aplicata. In acest context   n-ar fi de mirare daca fantoma care a bantuit prin Europa apoi prin   intreaga lume, marxismul, exilata in lumea civilizata in cimitirul   ideilor, si-ar face din nou aparitia, desigur intr-un nou vesmant, la   fel de demonic ca cel vechi


“Mircea, fa-te ca lucrezi!”
 
Cu aceasta indicatie regizorala a actorului Ion Caramitru data   poetului Dinescu a inceput Revolutia de Craciun 1989, sau cel putin   inscenarea ei la TV. ?Ati mintit poporului cu Televizorul!? scandau pe   strada apoi fidelii adevarului televizat. Si cadavrele de la Timisoara   prezentate lumii ca victime erau in realitate deshumate din Cimitirul   saracilor din Calea Lipovei si nu au avut nimic de a face cu   evenimentele. Chiar si vanatoarea teroristilor, la care era activata   si populatia, s-a dovedit tot atat de falsa. ?Cine a tras in noi dupa   22!? Nici azi nu se stie cine erau teroristii. Si mai ales de ce a   fost necesar crearea unei atmosfere de haos si teroare in Romania? In   nici o alta tara din Lagarul comunist care revenea la normal prin   ?Revolutii de catife? - dupa intelegerea ruso-americana - nu au fost   lichidati conducatorii si peste 1.000 de cetateni. Pretutindeni se   scanda ?Fara violenta!? si ?Noi suntem poporul!?. Pe de alta parte   nici o alta tara din fostul Lagar nu era atat de izolata ca cea a lui   Nicolae si Elena Ceausescu. In Romania nu erau nici trupe sovietice   sau agenturi fratesti ale KGB-ului implicat activ in refacerea   libertatii si demnitatii cetatenilor prin sprijinirea fortelor   progresiste, nici un climat intelectual occidental, ca in Polonia   ?Solidaritatii? sau in Ungaria unde s-a demontat Cortina de Fier si   s-a perms fuga a sute de germani in Cehoslavacia, de unde au ajuns in   RFG cu un trenul care a trecut prin RDG. Numai un orb nu vedea ca   ocupatia rusa a estului Eurpei s-a incheiat pasnic. Securitatea a avut   clarviziune si nu a intervenit in Revolutie, mai ales ca nu avea nimic   de pierdut. Kurt Lewin (1890-1947, evreu prusac participant la primul   razboi mondial in armata germana, doctoratul la Berlin, amenintat de   nazisti ajunge in SUA unde contribue la punerea pe roate a OSS,   precursarea CIA, fondator al psihologiei sociale) a demonstrat ca o   societate terorizata sau unde se creaza un haos controlat regreseaza   si accepta controlul din afara. Ultimul exemplu in acest sens il vedem   chiar in SUA, unde dupa atacul din New York si Washington din  2001   s-a accepata cu Patriot Act o interventia fara precedent in drepturile   americanului de rand. In Romania dupa hasul din 1989 teza lui Lewin se   confirma. Opinia publica nu numai ca a acceptat guvernarea   (neo)comunista ? PCR, FSN, PSDR, PSD ? dar a acceptat si reactivarea   activului de stat si partid filorus periferizat din anii 70. Primul   ministru al Armatei a fost un agent rus, iar cei cu studii in URSS au   revenit pe pozitii. Cu cat se revolutioneaza mai mult o societate, cu   atat ramane cum a fost, sau chiar mai rau decat atat. Actorul,   regizorul Caramitru a ajuns ministru, iar Dinescu este cel mai   elocvent adept a lui Catavencu.


Fraude financiare, inocente ...

  Cine fura o oaie e spanzurat, cu cine fura o turma de oi se negociaza.   Acest proverb se potriveste si in zilele noastre. Criza economica   actuala este cauzata de o frauda financiara inocenta, care are la baza   metoda alba-neagra a romilor si care a avut un succes de dimensiuni   nationale cu Caritas-ul de la Cluj si FNI-ul de la Bucuresti.

  Un grup organizat se face ca se joaca pe bani putini sau investesc   sume mari, pana cand intra in joc, in combinatie si neinitiatii,   investorii naivi sau cei atrasi de comision, de care se bucura mai   ales intermedarii. Bine inteles ca toti castiga la inceput, si bani si   incredere. Asa-i jocul. Apoi se face publicitate, se corup organe de   stat, pana cand aceasta piramida, care se sprijinea pe cohorte de noii   veniti, se prabuseste, pentru ca sunt mai multi cei ce scot, dacat cei   ce baga bani. Oricum smantana ramane la cei initiati, zerul la   prostime sau nici macar atata. Excrocherie veche, bine cunoscuta
.  In USA e patentul lui Ponzzi. Madoff a fraudat astfel recent   65.000.000.000 $. In comparatie cu marile bancile de investitii   anglo-americane, tiganii hoţi, românii hakeri, italianul Ponzzi, evreul Madoff sunt   mici copii si, de regulă, si pedepsiti. Bancile nu numai ca au reusit sa   fraudeze trilioane de $ (un trilion = 1.000.0000.0000.000) si sa   genereze o criza de dimensiune mondiala, dar cand au ajuns in   dificultate au cerut imediat bani de la guvern, care le-a satisfacut   dorintele, pentru a nu se prabusi sistemul financiar in totalitate.   Exceptie a facut numai Banca Lehmann, careia guvernul SUA i-a permis   sa dea faliment, asa ca pe langa firme de asigurari, multi pensionari   din Europa, Asia au pierut in totalitate 400.000.000.000 $ (patru sute   de miliarde sau bilioane de $). 

Romi cu alba-neagra in RFG sunt maltratati de neo-nazisti, Ponzzi   condamnat, Madoff 150 de ani puscarie. In schimb nici macar un manager   de la nici o banca anglo-americana, care a delapidat cu aproape   aceiasi metoda inocenta incomparabil mai mult, nu i s-a intamplat   absolut nimic. Mai mult decat atat, cu bani primiti de la buget si cu   dobanda mica de la Bancile Centrale, bancile de investitii se comporta   ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Speculeza in continuare mai   ales cu banii altora (90% din banii bancilor sunt al clientilor), ceea   ce le aduce directorilor bonificatii de miliarde de $. Mai nou   pierderiele se socializeaza si profiturile se privatizeaza si in SUA,   UE, ca in Romania anilor 90. Firme capusa pe banii celor neinitiati, a   statului, totul in folosul unei grupari de interese financiare bine   organzate.

 Frauda e legala ne asigura ziarele si radio-televiziunea, platite   probabil tot din banii celor pagubiti. Acum cand Presedintele SUA   Obama vrea sa oblige aceste banci sa speculeze cu precadere pe banii   lor, nu a celor neinitiati in marea scoala a fraudei inocente sau a   banilor publici, protestele lor si a specialistilor misiti nu   inceteaza sa convinga ca asta va duce la degradarea mediului de   afaceri, la incetinirea cresterii economice, la toate relele de pe   pamant. Rezultatul negocierile cu cei care au furat turma de oi este   inca incert. Clar este numai ca oile sunt periodic tunse.  

Fraude financiare, inocente ...(2)

 Relatia dintre debitor si creditor este incerta. In filmele cu   gansteri, cei ce nu plateasc intra in conflict armat cu tabara   creditoare. Si razboaiele sunt legate de refuzul de plata datoriei.   Dupa Marea Revolute din Octobrie, rusii au scapat de datoriile   Tarului. Cu al doilea razboi mondial Germania a scapta de datoriile   cauzate de pierderea primului. Astazi China are o rezerva de trilioane   de dolari, pe care nu se stie cu ce si cum o va echilibra SUA. Cu   depreciarea $? Oricum razboiul intre cele mai mari puteri din zilele   noastre, USA si China, nu va avea loc. Cooperarea dintre complexul   militar-industrial nordamerican cu o armata antrenata, in permanenta   in razboi si economia condusa de PC, care nu se lasa amagit de   cantecul de sirena capitalist ? libertate celor care joaca alba-neagra   si la dimensiuni astronomice -, functioneaza de minune. In afara de   asta pierderile materiale ar fi mai mari decat previzbilul castig dupa   un razboi. Asa ca master of universe (maestrii universului, banchierii   neocon(servativi) a lui Bush cel Tanar, au regasit acuma metoda sa   fraudeze fianciar in mod inocet cea ce munceste un popor intreg un an   de zile. Islanda e in faliment, Madoff a delapidar cat muncesc romanii   jumatate de an, Lehman cat bugetul Germaniei Federale si astea sunt   detalii picante ale unei fraudei de trilioane de dolari, pe care omul   obisnuit nici nu si le poate imagina. Pe de alta parte, SUA se   prezinta ca model de urmat pentru intreaga lume, asa ca nu-i   surprinzator ca generozitatea fata de paturile de jos ale societatii   americane, care fara credite fara acoperire, n-ar ajunge niciodata la   o casa proprie, este prezentata ca un gest de caritate. Dar faptul ca   bancile, agentiile de acreditare si firmele de asigurare a acestor   credite toxice, neperformante lucrau mana in mana si isi acordau   bilioane de dolari bonificatie, pe langa salarul care era si el de   milioane $, se trece cu vederea. Oricum fara banii de al bugetul SUA   sistemul piramidal s-ar fi prabusit. In aceasta situatie in care   minciuna capitalista a existentei unui sector privat si unul de stant,   cand dupa cum s-a vazut si in patria capitalismului, cel privat e   secundar si complet dependet de cel e stat, Partidul lu Vladimir Putin   s-a intalnit cu Partidul Comunist Chinez cu usile inchise pentru un   schimb de pareri. Este clar ca nu mai vor sa participe la alba-negra   Made in USA. Rusii s-au saturat oricum de capitalisul promovat de   specialisti americani, care intre timp au fugit din tara sau sunt in   puscarie pentru fraude. Romania este membra a UE si in 2014 va   transfera si politica monetara la Banca Europeana Centrala. Pana la   aderarea la EURO romanii nu vor fi scutiti insa de experimene, fraude   financiare inocente.
 
Criza si excrocherie bancara
 In Germania de dupa razboi doi camarazi se revad. Unul e bogat. Cum ai   facut avere? intreaba cel sarac. Bogatul: vand cartofi in stil mare,   iti vand si tie, daca vrei. Saracul ii da toti bani care-i avea si   capata un vagon de cartofi, care-l astepta pe peronul 5 de la gara.  
Ajuns aici, saracul nostru nu vede nici un vagon. Revenind la   camaradul lui in care avea incredere din transeie ii cere banii   inapoi. Acesta ii spune ca nu-i mai are (i-a investit in alte vagoane,   case si terenuri), dar sa nu fi trist sau ingrijorat, cel mai bine ar   fi pentru el sa vanda vagonul de pe peronul 5 mai departe si astfel sa   se imbogateasca, ca si el.

  In SUA dupa atacul terorist din centrul financiar din New York si   criza de la bursa cauzata de exuberanta euforica generata de IT   asistam la o actiune similara, numai ca acum toti stiu ca la gara, pe   peronul 5, nu-i nici un vagon cu cartofi, dar bancile l-au vandut in   stil ne mai cunoscut in istorie si ca intreaga lume e in criza   economica. Totul a inceput cu fuga de actiunile IT si increderea in   case si terenuri. Asa ca bancile dadeau credite pentru constructia de   case la cine putea sau chiar si la cine nu, adica nu avea venit, job   sau alte valori. Creditul ninja: no income, job or assets. Subprime.   Banca incasa imediat insa comisionul si vindea mai departe ipoteca   dubioasa pe casa, acum frumos impachetata cu alte credite si   infrumusetata cu AAA (hartie de valoare de cea mai mare incredere   bancara), de o agentie platita desigur de banca de investitii   implicata in excrocherie.

  Orice tranzactie de peste 10.000 dolari sau euro este urmarita de   teama terorismului, dar faptul ca bancile din SUA au vandut astfel de   credite dubioase, infectate n-a bagat nimeni de seama? Ba da, dar atat   timp cat se incasau comisioane grase ? profiturile bancilor au ajuns   sa fie 40% in totalul profiturilor din SUA ? administratia Bush refuza   orice aluzie la acest jos piramidal, bine cunoscut de romi, Caritas,   FNI. 

Acum, cand totul se prabuseste, canstatam ca valoarea bursei pe plan   mondial de 60 trilioane, pretul materiilor prime (in afara de aur)   s-au injumatatit, iar cel al imobilelor a scazut cu 20 si 50%.   Increderea in obligatiile financiare ne garantate de stat s-a pierdut.   Banci din SUA, Anglia dau faliment sau sunt nationalizate.

  Vina este a celor doritori de case, dar mai ales a bancilor de   investitii fara scrupul si a statelor dezvoltate. SUA are o datorie de   10 trilioane, Germana de 1,6 trilioane, Japonia s-a indatorat cu de   doua ori BIP-ul. Datoria externa a Romaniei de 60 miliarde euro pare   inca minora, poate de aceea se discuta atat de putin aceasta chestiune   de interes public sau poate are dreptate dictonul clasic: ?lumea vrea   sa fie inselata, asa ca hai sa o inselam / mundus vult decipi, ergo  decipiatur".

www.viorel-roman.ro





Alexandru TOMA-CERVESY
( Madrid)


CURVIA POLITICĂ
 



Am zis odată unui prieten, cu care vorbeam despre politică – gripa „A” fiind nimica pe lângă acest panaceu numit de mine „politicita”, de care suferim acuma noi, aproape toţi cred - că, nu alegătorul ci clasa politică din România, nu are maturitate politică! În schimb, se vede de la o poştă că, are un foarte pronunţat interes de partid, interes urât, ca şi acela de „gaşcă”, cu care se şi aseamănă, cerându-mi scuze pentru folosirea cuvântului. Din această cauză este periculos când câştigă majoritatea într-un Parlament, nişte oameni mânaţi de interesul acesta nociv pentru clasa politică şi dăunător imaginii Ţării noastre în cadrul Comunităţii Europene sau Mondiale. Când cel mai simplu român afirmă că „România este un sat fără câini!”, exact asta vrea să spună...

Forma de guvernământ parlamentară nu este rea, dacă ai şi legi pentru ea. Ori, în cazul nostru, ne trezim că îi alegem pentru noi şi ei au apoi posibilitatea de a lucra doar pentru ei şi pentru cei din „gaşca” lor. Nu avem legi nici pentru pedepsirea parlamentarilor dovediţi hoţi, dară-mite să mai pretindem pedepsirea ştirilor false, de care abundă, ...dă pe-afară, „oala” celor ce informează pe români prin Ţară.

Pentru această stare de fapt s-au luptat cu îndârjire, încă din primele noastre zile de libertate: silviu brucan, petre roman şi ion iliescu (fără majuscule) şi acoliţii lor, în acea perioadă în care noi habar aveam ce înseamnă „o formă de conducere parlamentară”(?) sau „o desfiinţare de Constituţie”(?). După vina ce o au pentru haosul ce l-au provocat, brucan şi roman sunt cei mai vinovaţi, interesul lor nefiind cel românesc (fără a arăta cu degetul spre rasismul lor aici, primul afirmând fără sfială chiar, prin Statele Unite că Poporul Român este un „stupid people!”, ci doar spre bunul simţ care le lipseşte), însă, din punct de vedere patriotic, vina cea mai mare o poartă iliescu, pentru că între ei, el a fost cetăţeanul politic sperat, dar care a uitat că mai e şi român, lucru ce l-a făcut să „construiască” o „democraţie” avantajoasă pentru viitorul politician doar, uitându-l pe cetăţeanul de rând.  „Trădătorul” din acest om l-am putut constata şi în felul de a ascunde adevărata istorie a noilor oameni ce au apărut pe scena noastră politică: Regele Mihai I, Ion Raţiu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu..., românul şi astăzi – după douăzeci de ani! - continuând a-şi uza la adresa lor, cunoştinţele istoriei falsificate de comunişti. Tot la „trădare” intră şi actul lor de „desfiinţare bruscă a Constituţiei”, recidiviştii având acces imediat la paşapoarte, ca oricare alt cetăţean, pentru ei ne-mai-existând „legea reabilitării”. Mulţimea de recidivişti care au împânzit dintr-o dată lumea sunt rodul celor „trei” graţieri date de iliescu, care veneau după celelalte două date de ceauşescu, ultima, cu ocazia onomasticii sale, când a eliberat chiar şi pe criminalii ce mai aveau sub cinci ani de ispăşit, şi care numai până la Revoluţie au fost „afectaţii” de acea Lege de reabilitare.

La noi, la latini, nu există lege care să separe interesul de partid de cel de ţară la parlamentarii aflaţi în exerciţiu.

Trebuie să-ţi interzică legea să lucrezi pentru partidul tău, atunci când ai fost ales să lucrezi pentru ŢARĂ, iar dacă ai încălcat o astfel de lege, trebuie să-ţi pierzi imediat „imunitatea parlamentară”!  ...precum Helmuth Kholl, iată, cel mai bun exemplu!

O altă problemă ar mai fi „hoţia legală”! Cum se poate fura legal? Simplu! Ajungi şef de guvern de stânga, spre exemplu (zic de ei deorece, deocamdată, doar ei o practică), şi angajezi o mulţime de oameni din partidul tău pe diferie funcţii, cu salarii frumuşele, dar pe care nu le văd decât parţial în buzunarul lor, restul fiind destinat fondului „negru” necesar campaniilor electorale şi altor interese de partid. Să ne mai mirăm, după cincisprezece ani de guvernare, de unde a avut PSD-PC-ul bani să plătească cu 10,-€/oră, armata de propagandişti din străinătate, maşini, ...combustibili, şi haine (căci erau toţi ca la paradă îmbrăcaţi, la trei ace şi la fel), etc...?  În faţa Bisericii din Madrid, aceştia râdeau de propagandiştii PD-L, pentru că veneau cu metroul, cărând materialele electorale în sacoşe, făcând acest lucru fără bani, mobilizându-se doar pentru a NU câştiga comuniştii la guvernare iar! Ca şi la noi în Ţară, cum a procedat năstase acoperit cincisprezece ani de majoritatea parlamentară a PSD-ului, am citit aici în ziare că domnul Zapatero, are pe lângă el „numai” 460 (patrusuteşaizeci, da!) de consilieri. Doar Gaddafi mai are o aşa mare cifră de „lucrători” pe lângă el, ba chiar un pic mai mare, dar nu de consilieri, ci de femei!... Am mai spus-o şi o voi mai spune, căci m-am convins de aceasta încă odată: ...cu plecarea lui petre roman din PD, a plecat şi hoţia de-acolo!

Faptul că a câştigat Traian Băsescu mă face să cred că numărul celor ce nu mai stau indiferenţi la alegeri, adică dintre aceia care-şi doresc a umbla cu fruntea sus în această lume,  A CRESCUT! 

Ca om, este poate, incomod acest domn Băsescu, căci a spus destule grosolănii, dar de moment, este singurul  CORECT  între cei care ni s-au prezentat spre „cântărire” în aceste alegeri. Şi faptul că acest criteriu l-a dus la victorie, mă face să cred că românii ştiu să aleagă bine, dintre cei ce-i avem pe listă la data respectivă, votând exact ceeace trebuie.

Să ne aducem aminte de anul când au rămas în cursă ion iliescu şi vadim tudor, când, cu tot regretul, românii l-au re-ales pe iliescu, căci altul nu aveau la acea dată mai bun...
Noi, cei din străinătate, recunoaştem cota de corectitudine a lui Băsescu, după analizele comentatorilor politici europeni şi internaţionali, nu după groapa de ziare în care se scaldă încă presa românească.

La aceste alegeri, românul a pedepsit prin vot, nu doar necinstea şi minciuna politică, ci şi curvia politică a grupului din PNL care l-a susţinut pe Crin Antonescu în a se face frate cu dracu pentru a trece puntea!... Pentru români această curvie a fost ceva nou, dar iată că au înţeles-o imediat şi au şi pus-o la respect!  Dacă Hrebenciuc nu l-ar fi avut pe „H” în faţă, le-ar fi pus câte un sul de hârtie higienică pe masă, celor ce s-au grăbit a anunţa victoria lui Geoană..., dar aşa şi-a păstrat-o pentru dumnealui.

Ne este dor de Ţara noastră! Când întâlnim câte un vânzător ambulant de ziare româneşti pe aici, cumpărăm câte un braţ, ...din când-în-când, pentru a vedea dacă  cumva, s-au lăsat şi ziariştii noştri de ziaristică proastă, instigatoare, mincinoasă, greţoasă. Mai nou, cu această ocazie, am putut descoperi, între cele româneşti ce circulă prin Spania, ziarele „părtinitoare” şi vom face aşa fel să le coste „părtinirea” aceasta nejustificată, excluzându-le din timpul nostru de lectură. Din această cauză nici nu ne abonăm! Avem pe internet revistele noastre, dar şi străine pentru comparare, în care cei ce scriu nu se compromit, pentru că le place să fie doar oameni, nu şi mincinoşi.

„Am tot respectul pentru alegătorul român care a gândit bine pentru ţara sa!”  Vobele acestea mi-au fost ca mierea (ele făcându-mă să scriu acest articol), pentru că mi le-a spus un prieten spaniol, care, căsătorindu-se cu o româncă, a fost nevoit, ...cu ani în urmă, să uzeze de „şpagă” multă-multă, de la vama cu ungurii şi până la primari şi doctori locului de baştină a co-naţionalei noastre, ...pentru a realiza lucruri mărunte şi normale.

Aşa-dar:
Doamne, îţi mulţumesc că ai binecuvântat  încă odată România!

                                                                                                            Alexandru TOMA
                                                                                                           (Tomás CERVESY)
                                                                                                                    Madrid, Spania
                                                                                                                 24 ianuarie 2010







Antonie POPESCU*

PROVOCARE PENTRU
ROMÂNIA
DE EST



Dupa rezultatul votului de astazi pentru alegerile prezidentiale, Chisinaul are o mare sansa de integrare europeana: sa-l invite pe Traian Basescu sa candideze. Cota inalta de popularitate, fara precedent, de care se bucura Traian Basescu in Basarabia si pe care am constatat-o nemijlocit, la Chisinau, Orhei, Balti, Soroca, Ungheni (fiind observator acreditat* la scrutinul pentru alegerea Presedintelui Romaniei) constituie cel mai important motiv si cea mai buna ocazie pentru ca  R. Moldova sa acceada rapid in structurile politice si de aparare euro-atlantice. Si, cu tenacitate, ar putea sa nu o rateze!

Aceasta s-ar face simplu, prin acordarea cetateniei printr-o lege adoptata prin votul suveran al Parlamentului de la Chisinau constituind o invitatie d eonoare si deschiderea drumului spre candidatura la Presedintie.

Alegerea ar putea fi facuta cu sau fara modificarea Constitutiei R. Moldova, adica tot de Parlament sau, in locul unui referendum ca exercitiu de exprimare a unei largi vointe populare, ar fi preferabil un vot direct al cetatenilor - chiar daca tot ei aleg si Parlamentul.

La randul ei, Constitutia Romaniei permite cumulul de astfel de functii si demnitati publice, aceea de Presedinte al statalitatii rasaritene neintrand in continutul incompatibilitatii aratate de art. 84, care se refera la functiile publice apartinand sistemului de numiri si alegeri din cadrul Statul Roman.

Candva, partidele boieresti din Romania au putut aduce un print strain in fruntea Statului Roman, care a deschis accesul Romaniei in marea familie europeana a vremii.
Era o lectie de patriotism si de civism, o renuntare la un orgoliu care mereu a fost invocat in nostalgia dupa domniile pamantene. Dar Bratienii astazi nu mai sunt...

Astazi, acelasi lucru ar putea fi realizat insa cu un roman. In 1992, ziarul "Romania libera" prin Petre Mihai Bacanu propunea alegerea presedintelui in exercitiu al Republicii Moldova, Mircea Snegur, ca Presedinte al Romaniei. In acelasi an, ex-prim-ministrul de la Chisinau, Mircea Druc, candida la Presedintia Romaniei. Iliescu nu a fost mai inspirat decat la semnarea Tratatului cu cvasidestramata URSS, in 1991.

Ulterior, Leonida Lari, Ilie Ilascu deveneau membri ai Parlamentului de la Bucuresti. Magistratul international Tudor Pantiru este astazi deputatul Basarabiei la Bucuresti - si unul dintre cei mai competenti parlamentari pe care i-am cunoscut vreodata ! Nicolae Dabija a candidat pentru Parlamentul de la Bucuresti, iar Grigore Vieru era membru al Academiei Romane si al Uniunii Scriitorilor. Si exemplele de oameni si fapte ar putea continua...sa nu se supere cei nenominalizati.

L-as vota oricand pe Primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca pentru oricare din demnitatile Statului Roman. La fel pe Vlad Cubreacov, cel care a determinat reactivarea si recunoasterea Mitropoliei Basarabiei.

Recent l-am vazut din nou, pe Petru Lucinschi la Bucuresti, langa Emil Constantinescu, la o evocare a anului 1989 in Europa.

Am surprins o intalnire emotionanta intre Mircea Druc si Vlad Filat, pe scarile Palatului Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti; dupa 20 de ani actualul premier ii exprima premierului de acum 20 de ani gratitudinea pentru faptul ca a putut studia in Romania, in urma acordului interguvernamental Druc-Roman din 1990.

Cine impiedica Bucurestiul sa raspunda Chisinaului in maniera zilelor de astazi, in loc si alaturi de atatea compromisuri, prin venirea cuiva de la Bucuresti la Chisinau - dar printr-o "baie de multime" sa se implice in viata Basarabiei!? - Propriile noastre limite? autocenzura inexplicabila? Rusia si Ukraina? Sovietismul ratacit mai mult prin Transnistria? - si intrebarile nu sunt doar retorice.

Propun sa ne gandim astfel o solutie de integrare europeana, chiar mai rapida decat inevitabila recunoastere a cetateniei romane pentru basarabeni si bucovineni, intarziata pe anevoioasa cale administrativa - in locul caii judiciare, la 42 de Tribunale judetene sau 188 de Judecatorii, printr-o simpla actiune in constatare, prevazuta de Codul de Procedura Civila al Romaniei, inca de la Alexandru Ioan Cuza incoace.

Varianta propusa ar putea stinge inclusiv disputa din Parlamentul de la Chisinau, daca sau cand va fi ales Presedinte, dl. Lupu. Si la care, in interimat, dl. Ghimpu cred ca va fi cel din urma care s-ar opune!

Dupa 20 de ani ...contrazicem pesimismul lui Cioran?

Sau "20 de ani degeaba" - constanta istoriei noastre fiind Esecul? – sa cautam sa raspundem sincer si cu rost, printr-o dezbatere la obiect.
 
Antonie POPESCU
7 decembrie 2009
-----------------------------------
*) din partea Human Rights&International Communication Office - Oficiul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului - HRICO/OCIDO

-------




INCHEIEM PREZENTÂNDU-VĂ MESAJUL UNEI ORGANIZAŢII DIN STRĂINĂTATE



MESAJUL DE ÎNCEPUT DE AN AL FORUMULUI
GERMAN-ROMÂN

Prezentat de preşedintele său - Florin ZAHEU



Dragi membri, prieteni, colegi, sustinatori, simpatizanti si suporteri, dragi cititoare si cititori, stimat public al Forumului German-Roman Stuttgart
 
Va spunem si noi bine v-am gasit in noul an si va multumim tuturor celor care ne-au adresat mesaje si felicitari pentru activitatea din 2009 si de sustinere (chiar si numai cu prezenta), pentru urmatorele noastre activitati din 2010.

Principlele activitati in 2010 sunt ca de obicei activitatile noastre permanente:

•    Emisiunile radio „Vocea comunitatii romanesti Stuttgart“- redactia radio va sarbatorii anul acesta 5 ani de la infiintare
•    Biblioteca romaneasca
•    Pagina de internet cu informatii cotidiene din Stuttgart - daca nu importante atunci pretioase
•    Romanian career centre/Romanian Career Day 2010
•    Ansamblul folcloric
•    Spectacolele de teatru (urmatorul este sambata 27 februarie - TEATRUL George Ciprian prezinta comedia  "Blocati in Dormitor")
•    Excursiile la munte (5, 6, si 7 februarie, 17,18,19 iunie si 5, 6, si 7 noiembrie). Referitor la excursii vom incerca anul acesta sa iesim din spatiul Baden - Württemberg,  eventual la Berlin sau Ruhrgebiet/ “Metropole Ruhr Kulturhauptstadt Europas 2010“

Participarea la importante manifestarile interculturale din Stuttgart, cum ar fi:

•    Sommerfestival der Kulturen 13-18 iulie 2010
•    Tag der Kuturen 7 noiembrie 2010
•    Masa rotunda din cadrul evenimentelor „Brunch Global“ (urmatorul este in martie), si speram noi si multe altele.

Desigur ca si manifestarile realizate in colaborare cu partenerii nostri sau doar recomandate de noi cum ar fi:
 
Carnaval 2010
Balul celor originari din Romania 2010
Revelionul 2011
...dar si altelle despre care in acest moment nu cunoastem date exacte sau se vor cristaliza in decursul anului, - le vom mediatiza desigur, toate la timpul lor.
Ne-am bucura mult sa va regasim si in anul 2010 ca membru, prieten, coleg, sustinator, simpatizant, suporter, cititor sau in randurile publicului nostru.
 
Informatii detaliate gasiti pe pagina noastra web
 www.forum-gerrum-stuttgart.de
la noua rubrica a programului pe anul in curs.
 
Pagina se prezinta si ea intr-o noua formula si intr-o permanenta restructurare, dar doar spre binele dvs.
 
Al dumneavoastra,

Florin ZAHEU
Vorsitzender/ Presedinte
Deutsch-Rumänisches Forum Stuttgart e.V.
(Forumul German-Roman Stuttgart )


      

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971