Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
PAGINA A TREIA
POEZIE ROMÂNEASCĂ ŞI POEZIA ROMANEASCĂ ÎN LIMBILE LUMII

poezia românească în limbile lumii

NICHITA STĂNESCU ÎN TRADUCEREA LUI CONSTANTIN FROSIN


CET ANGE, TENANT UN LIVRE À LA MAIN


Certain ange passait,
chevauchant une chaise bien noire, assis.
Il traversait les airs, tout doux
et fort fier.

Depuis ma fenêtre, je le regardais
passer les murs comme une fumée.

J’ai un mot à te dire, je crie
à toi, ange chassé du paradis
par un vent levé ou une poussée
de quelque esprit beaucoup plus corsé.

Mais l’ange se taisait et passait
sur une chaise noire assis, en lisant
un bien vieux livre étincelant
à cause du plat en argent, moult épais.

Il traverse le nouvel immeuble.
Tout comme le pavillon cuivré
de la station d’essence,
abstrait, divin.

Reçois, ô, ange, alors je crie
le verre de vin dont me rafraîchis.
Je dédie sel et pain à ta gloire
...
Elle me fait mal, la tombée du soir.

Mais l’ange se taisait et passait
à travers le poêle de ma carrée.
Assis sur une chaise noire, en lisant
un livre lourd, aux écailles en argent.

Arrivé à ma hauteur, je crie –
ô, toi, ange venu du paradis
je t’en prie, permets aussi à moi
de m’accrocher à ta chaise, à ton bras
.

A peine si j’ai pu à un pied
de chaise, au vol, m’accrocher.

Ainsi, dans l’air et à travers murs
je m’envolais avec cet ange,
de même que flotte au gré du vent
la soie du drapeau d’un perdant!

Et je me blessais contre les toits,
contre les vertes ramures de guingois

me heurtais contre les longs poteaux retors
contre câbles, fils de fer, bords et rebords...

Je me détachai d’en haut, tombant
dans la place tranquille, plongée dans le soir.

Ô, il s’éloignait en volant
dans les airs et les murs en traversant
le livre à la main, lisant avec passion, sans surseoir.
Ô, il s’éloignait, mais moi
je tenais à le voir, dans la soirée.

... Mais il est parti en glissant
comme chassé du paradis par un vent
ou par quelque esprit poussé
beaucoup plus corsé.


L’INSTANT, SOUDAIN


L’on a vite fait de mettre en doute la pierre
en tant que parole.
L’on a décrété que le papillon
n’est rien d’autre qu’un souffle,

que la pomme de terre, le maïs et la prune
sont le cri du non-être –

de même pour le porc, la chèvre et la lune,
une sorte de ruminants.

Qui plus est, l’on fut inapte à s’apercevoir
de ce que le lion qui courait
pré - existait en tant que lettre, divine aussi.

l’on ne sut déchiffrer la vaste plaine,
l’immensité des mers,
la vie trop simplement unique

qu’on nous octroya…


DÉSAPPRIVOISEMENT


Trop de noir m’avait fait blanchir
Trop de soleil – me rembrunir
Trop de pétulance – me mourir
Du rêve j’allais me rétablir.
Allez, viens, toi, apporte ton tout
Assumons, les deux, forme de roue
Allez, viens, mais n’apporte ton toi
Je tiens à retrouver mon moi.
O, jaillis, jaillis, jaillis
Sur mon enfer, une oasis
Ô, demeure, demeure, demeure
Et cloue ma paume en sauveur
Sur la croix toute en chair
Quand l’homme ferme la paupière.
 

 


FINISH

J’étais en train de courir très vite, à ce point
qu’un de mes yeux est resté en arrière
et fut le seul à constater
mon amenuisement -
mué d’abord en raie, en ligne ensuite…
un noble vide parcourant le néant,
une rapide fraction de non existence
traversant la mort.




LA PHYSIOLOGIE D’UN SENTIMENT

Je pose ma parole sur ma pensée
et elle se casse en criant et en hurlant
Oh, si j’avais quelque pesanteur, tant soit peu
je pourrais m’envoler.

Je mets ma main sur le sol et il se crevasse
et les taupes s’évadent des galeries en gémissant.
Oh, si j’avais quelque pesanteur, tant soit peu
je pourrais m’envoler

Je mets mon âme dans le corps
et lui de s’allonger, de dévaler
en souffrant comme une rivière de montagne
à cause de ses poissons déments.
Oh, si j’avais quelque pesanteur, tant soit peu,
je pourrais m’envoler.

Je me mets à genoux devant toi
ainsi ton visage se fracasse
contre mes genoux en miettes réduits.
Oh, si j’avais quelque pesanteur, tant soit peu,
je pourrais m’envoler

Je touche d’une main le serpent
et celui-ci tombe en poussière
Je touche d’une main la selle du cheval
et celui-ci se pulvérise

Je ne te dis qu’une seule parole
et tu coules dessus
pareil au sang qui dégouline du couteau.
Oh, si j’avais moi quelque pesanteur, tant soit peu,
je pourrais m’envoler

Je crie, et mon cri foudroie les oiseaux
je pleure et l’escalier se cristallise
je tente de rester ;
la seconde se fracture toute noire.
Oh, si j’avais quelque pesanteur, tant soit peu,
je pourrais m’envoler. 



CHANSON

Combien accablant, Dieu, est ce rayon à toi
je devrais avoir un œil de poisson
pour y voir
quand le contour de mon oiseau se mue en un A
et mon rocher en déboire

Comme c’est dur de pondre un œuf !
Quel travail pour un ovale !
Personne n’appartient à soi
de même que personne
n’appartient à toi

Oiseaux batifolent dans le ciel.
Oiseaux batifolent sur l’arbre.
Es-tu de force, ô, l’ascète,
depuis ta cachette,
à les comprendre ?

C’est du lait rouge, de glaive, que je boirais
lorsqu’ au début de l’hiver, le blizzard tend, en trombe,
son cou interminable, à tête étoilée
et pousse son corps au-delà des montagnes dans les tombes

Je le devine par un souffle tout traversé
par un rayon dépareillé, polaire.
Avec des crocs de glace, je tire désespéré
le fœtus du ventre de l’Ourse outre ses frontières.

poeţi români contemporani

 

 VERSURI DE DAN LUPESCU


Autoportret cu lup în oglinda
 

Roade clipa mut in noi,
Valul nopţii bate-n mine,
Se-ntorc nuferii-n noroi,
Codrii-mi sunt in desfrunzire…

De lumină-atât de greu,
Ceru-aluneca-n albine –
Razvratitu-s-a vreun zeu
Contra iernii care vine ?...

Unde-ai fost, unde vei fi,
Varsta mea de flacără ? –
Lup stingher, lup alb, de zi
Cine ma mai apără ?...
       

Nelinişte, umbra mea…

Muşcă amiaza cu colţii de foc,
Muşcă din aurul acestei clipe –
Pasarea zenitului mi-aduce un strop
Din roua luminii…
Sângeră bolta rasfrânta-n aripe…

De trei ori te-ai dat peste cap,
Nelinişte-a mea, târziu ivita-i fermecata grădină.
Nu te întoarce, dragoste, de aici nu mai scap…
Ma priveşte cerbul cu nestemata în frunte…
Sub adierea cantului meu, măslinii
Înflori-vor pe munte…

S-a ofilit gheizerul zorilor în petala de crin,
Nopţile oarbe dau roată, le aud
In haită cum vin…
Necunoscut-o cu pulpe de fum, nu veni,
Nu te aştept…

Ghepargul amurgului pândeşte să-mi sară,
Sângerând, în piept…
…Muşcăm pătimaş, încă muşcăm
Din arşiţa acestei vârste…



Necunoscute păsări trag cerul la edec

Lumina
Ne ţese spre neştiuta noapte,
Mai cade o stea
Să ardă rănile toate…
Necunoscute păsări trag cerul la edec –
Înalt ma smulg din valuri
                        Şi ţarmului mă plec…
                                               

 
Spatiul cântecului

Necunoscuto
Cu chipul de rouă,
Tu n-ai să mă ştii şi n-am să cobor
Cu nicio-ntrebare,
Cu nici un cocor
Din ţara unde zăpada-i
Fructelor hrană…
 
N-aş vrea să mă bănui,
Nu te aştept –
Cântecul meu în taină destramă
Lumea ta
Fără dans,
Fără vamă…

Doar Aici
Stelele-ielele
Dansează egale pe piept…

Tu te stingi dimineaţa în ierburi,
Morgana,
Pe un drum de rouă,
Amăgitor…
Eu mă mistui rotund – nici nu urc,
Nici cobor…
Eu am fost, eu rămân flacara, dor…
                                                       

 
Ceas de taină cu BRÂNCUŞI

Poarta sărutului
Pe sub poartă trecem doi
Zidind clipele-napoi,

Pe sub poartă vremea trece
Timpul se dilata-n zece

Noi rămânem în sărut
Uitând călcâiul de lut…

Pentru poartă, în pământ
Semănat-am izvor, Cânt…

Porţii-i suntem stalpi doar noi
Şi-i unim cu dragoste –

Vremuirea doar aşa
Işi opreşte cernerea…            
 


 Cocosul năzdrăvan – cascada de trepte

A trecut încă o noapte de dragoste,
Privighetoarea se mistuie-n cantec…
Cu umbra pleoapelor te mângâi, pe fagurii
Sânilor, pe pantec…

A trecut încă o noapte de dragoste –
Caii somnului galopeaza-n tarâmuri, departe,
Caii hrăniţi cu jăraticul
Repetatei ţâşniri
În nemoarte…

Privighetoarea niciodata nu va obosi
În cântec…
Din sărutul nostru
gâlgâitor, de iubire descântec –
Răsar zorile fără sfârşit…

Clepsidra unei noi zile-o răsturnam
din greşeala,
vulcan de lumină-aburindă –
In zenit…
     

Masa Tăcerii

Aici, se sfârşeşte o clipă,
Aici începe un Timp –
până-aici, vârsta mea fragedă,
m-ai purtat, cu aripi arse,
                Din infern, in Olimp…

Răbdare nu mai are
Nici amiaza, nici ora…
Luneca-n mine, fără întoarcere,
H O R A…
 

Coloana Infinirii

Trupul tău – candidă mistuire, lebăda –
Ferecat in iubire, trecerii vama nu-i dă…

Duhul meu – veşnică flacără –
Gustul cenuşii nu-l va cunoaşte…
Catargul lumii
                Numai dragostea-l naşte…
                                               

Pe umăr – Măiastra sau rana ?

Lunec printr-o peşteră atârnată de umbre,
Fumegă, pe aproape, un râu de lumina
Fierbinte
        Străjuit de fântâni subterane –
                Priviri neştiute, răsturnate ocheane…

Dansul meu desenează, în aer, un semn
De hotar,
Pulsul neantului să-l transform în cristale,
Cerul lor – lacrima, foc de vestale -
Cu un vis temerar am sa-l ar…

Lunec printr-un templu rubiniu, meteoric
Mă înalţ, mă destram intr-un cant – unde mă vor duce, Unde-mi sunt
Urmele de-altădată,
Aprinse guri de lupt ?...

Pe umăr – Luceafăr sau rană ?
Trupul meu cărei galaxii este hrană ?

Cântecul străveziu şi adânc,
poate drept,
când am sa ajung ? Când am să urc ?...

Umbra mea – albatros fără cer,
Fără mare –
Soarbe răul de lumină, fierbinte,
Si devine Licorna, picurându-mi
Răcoare în piept, în cuvinte…

Lunec printr-un labirint
Ţintuit în astre,

Presimt pe aproape suspendata grădină –
Ochiul meu înstelat
                        Râde-plânge,
                                Orbit de a rostirii vină…

 

 VERSURI DE ADRIAN BOTEZ


DĂ-I DRUMUL LUI DUMNEZEU!

nu-ţi cere nimeni  să
ucizi – dar să
trăieşti – DA!

tot sângele pe care nu-l
verşi din alţii – revarsă-l din
tine: aprinde cu el  - ca pe stuhul uscat
primordial
cenuşia câmpie-a hârtiei – oblig-o
să-şi arate – prin textura de
celuloză placidă – arterele

arterele - neîmblânzit
zvâcnind – săltând aprig  - în goană-explodând
panterele-arterele - pulsând
nebuneşte – pe sub pielea
hârtiei - cum pulsează razele
Soarelui – isteric pe tipsia ceţoasă -  a
cerului -  şi
cu viteza fulgerului - taie-le – taie arterele
hârtiei - pentru a
da drumul (din adâncul preaîndelungei
Lui meditaţii zadare – sălcii) -  în
deplină – Creaţia Sa
Dumnezeului Tău!

...altfel – degerat de stele
vădane - vei vedea – peste umărul
tău – un deget – degrabă scrâşnind luminos - pe
perete - cele
trei vorbe-ale desţelenirii
păcatului Morţii deşarte:

MANE, TEKEL, FARES!
***


DESPRE HRISTOS - TÂRZIU...

prin lume treci pe lângă-atâta fală
te-orbesc atâtea artificii snoabe –
spre umilinţă totul te absoarbe...
...bătrân – abia – înveţi că nu-i scofală...

goi – proşti – zănatici: da, ştii – ...dar te-au rănit
ţi-ai poticnit zborul eroic spre Minune...
din tine -  -o clipă -  Duhu-ai prigonit:
ai prăvălit o lume în genune!

voi  - care veţi urma smintelii mele
să nu mă plângeţi – ci să luaţi aminte:
n-am apucat să spun multe cuvinte

dar câte-am spus – vă fie neuitare:
pe Crist nu-l pui la zuruiri de zare
ci la icoana sufletului – lumânare!
***


SĂ FII SINGUR...

să fii singur  - nu e o stare
„kinky” – ci e
tovărăşia cea mai sumbră

nu e atunci când simţi nevoia să
deschizi ferestrele – şi să
strigi – cât te ţine
gura: „oameni
veniţi aici! -  e unul care - de
mult - vă doreşte – şi voi
la modul căscat – l-aţi
uitat...!”

nu – nu: a fi singur
e atunci când dai la toţi
dracii – şi lume şi
oameni – ba nici pe Dumnezeu – nu-L
vrei în jurul tău
***

...Umbra rânjeşte mut
câine fidel – te-a trădat: mai ales el – ca ultimul
derbedeu

inocentul „eu” – s-a
lungit la pământ: aşa s-a
ajuns – la
eclipsa totală
***

...nu-ţi arde să-L iei - pe
El - la subsuoară: şi totul
pentru că simţi – cumplit
ca o durere de dinţi: nu-ţi cresc
aripile – nu că nu vor ori nu
răzbesc din adâncul
inimii umerilor: nici n-ai avut aripi
vreodată – te-au minţit
linguşit
cărbunii – tăciunii – ciulinii - toţi
nebunii

să fii singur – e atunci când
nu mai există pentru tine
poveşti – ci doar
pumnii tăi – barbarii: cei doi – unul lângă
altul – doi gemeni titani - crescuţi în
burtă de demon – născuţi pe o
masă rece – aspră ca frecuşul de
crestele munţilor – şi
goală

inimă nu mai ai – nici
măcar cât sloiul de gheaţă
iar fruntea ţi-e
lavă fierbinte

nu eşti bolnav – eşti
terminat: ţi-e indiferent dacă
la celălalt capăt al
mesei – de veacuri multe
priveşte – ţintuit la
tine – Moartea

te doare în cot de
fasoanele  -  de toate trucurile
seducţiei Morţii

în tine s-au răsturnat uriaşe camioane cu
lumi – şi toate - toate
s-au fărâmat în ţăndări stelare – apoi
constelaţii  - s-au
înnegrit şi pică picurând
sleios – cleios - în jos - precum
lutul stricatei statui – ori – din căuşul palmei
(desfăcutei a lehamite palmă)
nisipul

urechile nu mai aud – ci
huhuie numai – ca doi
huhurezi – puşi stâlpi
de o parte şi alta a
ceea ce a fost – cândva
mintea ta

acum – e o claie de fân
arzând  torţă  -  pălălaie
în vânt

şi pumnii se strâng
a neputinţă şi oarbă
furie: doi munţi
traşi de picioare spre
fundul pământului – de mlaştina
mesei
negresei
cu negi pe ochi
urlând despicată
spre-o lume  - la
rufe murdare-aruncată

a fi singur – e atunci când
fără ca tu să le fi părăsit – ele
orfanele – cuvintele
au plecat de la tine – pe căi
neîntoarse – naiba ştie încotro şi de ce
atrase de cine spre ce...

...taci mahmur – nu permiţi să
fii povestit
de tine: e destul că
soarele cu luna s-au
odihnit – şi pentru nimeni
n-au mai venit
***

nu e nimeni – în podul casei: poate doar şoarecii
să mai doinească scrâşnit
otrăvit

ai vrea  - ca pe o duşcă de rachiu tare – tovărăşia
stafiilor –  numai a
lor – da: dar să fie numai ele-nde
ele: nu ai chef să arzi de pomană  -  vorbă
spurcată - cu morţii tăi –  fiare de
lopată - răi – încuiaţi şi
ţie – totdeauna
călăi

ele – stafiile – n-au nevoie de tine – de
cuvintele tale – cele secate – cele
nu se ştie unde
plecate – ci doar
sporovăiesc despre
lumea lor
parcă ceva  - decât asta - mai
...„color”

dar prea multă fericire absurdă
străină ţi-ar fi – până şi-n destrăbălarea cu
stafii

te-ar (cumplit şi greţos de
dulceag) obosi

...picioarele au
îngenunchiat  - genunchii s-au înfipt în
podea – singuri s-au retezat de la tine - au
prins rădăcini – s-afundă
s-afundă – pe cărarea scundă – până când
de dincolo –  înfăloşat jet în ploaie ţâşneşte  - spre
buzele tale arzând de
tăcere:  puhoi de sarcasm - Urina
Diavolului: e-un
răspuns şi
ăsta – dacă stai şi te gândeşti  - la
cum nu eşti:
bine...

dar tu refuzi să gândeşti
îţi ocupi palmele (desfăcute din
pumni) – dezmembrând vulcani
şi oceane – până la stadiul de
rumeguş şi
piroane

...tu nu L-ai vrut – El
Te-a dat afară
şi-acum – cu ocară – mai
repară ceva
dacă poţi – că nu ştii
prin vecìi să-noţi

nu ai  - de niciunde
veşti – înnoptatule - să te
răstigneşti
...a fi singur – a fi
neputincios: croncăni ca un
corb puturos – mai urâcios
decât însuşi
Urâtul

Piei!
***



DESCÂNTEC DE DRAC

piei – drace
la mitoace
că se face
miez de noapte
fără şoapte:

doar în vremuri
stai şi tremuri
ghemotoace
pitpalace
nu-s nici aţe
ca să joace
lumi pe moaţe

te răstoarnă
să te toace
şi te toarnă
la răstoace...

piei – drace
bogza tace:
mă priveşte
jăruieşte
juruieşte:

mă scrumeşte
humuieşte
spumuieşte
meştereşte -  pe la
deşte – de rămân
spân şi ciung - şi
păgân

la mine nu mai
ajung...

mă coboară
de pe cruce
la răscruce
mă-mpresoară
ceaţă-afară...

piei – drace
că se face
de zi:
ia o lopată
îngroapă-mi un ochi
nu-ţi fie de deochi
să-l ţii bine
până mâine
când vine – cald
şi celălalt!
***

GRAIUL-GRAALUL

bătrâne Doamne – între -  întunecate
crengurile Tale – îmi caut
inima

dintre ele – un roş
Măr cade: din el se
înfruptă popoarele -  şi de-atunci
grăiesc neamurile singurul grai cu-nvăţare
al Tău: sfinţenia

e atâta negrăită
Lumină – clocotindă tăcere – aşteptare rămasă
îngerilor  - în frunzişul din care
spre omenirea-nsărăcită dezlegatu-s-au – în sfârşit
glorioase – Rădăcinile Izvorâte-ale
Graiului-Graalului
***

SUNT REGII LUMII STRÂNŞI LA JUDECATĂ...

sunt regii lumii strânşi la Judecată,
îngenuncheaţi sub clopote de cer ;
El nu-i un vis: e Trăsnet şi e Tată!
...s-a şters cotlonul laşului: „eu pier”...

în nemurire surghiuniţi – cenuşă
venit-a-acel „acum” de necrezut:
căci spre Hristos – doar lamura e uşă!
...acum  - ferice-i cel ce-a fost durut!

n-ai un' să-mpingi nici după cin' te-ascunde:
privirea Lui te arde – te pătrunde -
iar împăraţii neamurilor toate

se zvârcolesc în pulberi preadeşarte...
smerenia nu-i mască de o seară:
nu-ţi jupoi viaţa? – 'geaba cauţi Scară!
***

SITUAŢIA LA ZI...

din papagali şi peşti, elfi din norvegii
se-aleg, să fie demni de tot dispreţul;
târfele dau, solemn, mâna cu regii,
pentru-a-şi fixa imaginea şi preţul!

palate coapte au, ca sâmbur, Slinul -
la Turma Lumii-i  Măscărici păstorul;
şi magi şi parlagii fonfăie-aminul:
corciri de neamuri nasc  - Aligatorul.

luminii vii-i se  termină mosorul,
temple vădesc tăria de scapeţi,
zeul se vinde pe cât ia actorul –

tolba din soare-i goală de săgeţi...
...şi-n târgul scârnav, e-astronomic scorul
celor ce-s răstigniţi, pe rând, Poeţi...
***
 VERSURI DE MELANIA CUC


Mărturisesc

- Pssst! Strânge robinetul....te rog!
 Picătura a depăşit în unchii de aur
Barilul de  kerosem cu risc zero.
-Ehei, este încă linişte  în oul de Paşte
Spune dropia din embrionul ce  creşte de-a-ndoasele
În farfuria unui gurmand fără identitate .
 Mereu vorbesc despre alţii,
Mă silesc să recunosc reconquista unde
Eu am fost doar o cheie pentru solfegiul
 După care  se mişcă axul pământului.
 Mii de umbre stau  coagulate
Între palmele  mele unse cu uleiul de mirodenii sălbatice.
Mărturisesc, sunt doar un golan rătăcind pe orbita
Din care îngerii se văd tot mai îndepărtaţi,
Ca sentinţa unui vieţaş ce nu va fi dusă la capăt.
O, da sunt oarbă şi surdă dar încă
Hototesc de pe  balconul  meu din beton  
Împodobit cu o singură planta de orhidee.
Sălbatică.
La picioarele noastre , oraşul se topeşte,
Se scurge în  compostul ce mi-a ajuns
La subsioara  scrisorii  pe care ...  ţi-o scriu  
Cu detalii ce nu mai interesează nici un şef de poliţie.
 

Colecţia mea de porţelanuri

 Serghei Esenin a fost ultimul revoluţionar
Care a băut cocktail molotov în loc de agheasmă.
O frăţia de sânge şi de apă chioară ne leagă ...
Şi ce dacă, creionul cu care-mi iscălesc eu jurnalul  
Este bont şi  cea mai mare parte din ceea ce am fost
S-a  aruncat sinucigaşă
Din blocul cu farmacia  ce nu vinde morfină?!
Sunt tot contrabandistul şi armatorul de ocazie...
O uniune de sentimente ce se pot alege.
 Dintre atâtea invazii  şi veşminte rupte
Ca un steag  legat la stâlpul unui catarg.
- Loviţi cu pietre, -pâinea-i scumpă şi
 Exponatul din vitrină este din... ipsos, vopsea şi
Foarte multe întrebări la care nu ştie nimeni răspunsul.

Din grija voastră creşte  sămânţa de  rapiţă,
Achena din care va trebui să extragem ulei şi
Speranţe mult mai subţiri ca o aţă de chirugie.
 Eu cos nasturi, pun capse la vesta de salvare ...
Vremea numai bună pentru centrifuga
Care  stoarce, usucă solzii micuţei sirene.
S-a mai eliberat un loc în colecţia mea de porţelanuri.


Jucăria împuşcată

Nu va mai ploua o mie de ani şi mai bine
Peste arborele împodobit cu batiste de rugăciune
Şi sticle golite de vodcă.
 Cântecul  lebedei negre se târăşte în poante
Ca o jucărie împuşcată  cu gloanţe adevărate.
Un ochi de păpuşă stricată este universul  doamnei Bovary.
Doar un clişeu din grădina cu roze, peste care,
Coţka de unt englezesc s-a topit cu încetinitorul.
Tu nu ai cum să-mi recunoşti parfumul,
Nici amprenta degetului cu care am parafat
Relaţia dintre cei vii şi cei morţi.
Pe  faţa asta  de masă pătată am cinat separat.
 
De altminteri, toate poveştile mele sunt triste,
Palide ca o curtezană bolnavă de ftizie.
Vesel este numai anotimpul care-mi creşte
Ca o piele nouă pe sub pielea cea veche.


Poker pe mere de aur

Privită din cer,  inima mea nu mai contează
Cât timp apa şi săpunul de rufe fac
Revoluţia mult mai albă decât oasele unui dinozaur .
Se usucă mâna savantului şi  mănuşa singură
Adună fiecare detaliu din  gândurile
Pe care eu le risipesc ca şi cum
Aş juca poker pe mere de aur.

În pridvorul mănăstirii de maici tinere
Doarme pietrarul Manole. Nu e vionvat!
Doar disperarea Anei este  floarea de mac
Înfăşată într-un scutec de maternitate....
Exerciţiul iertării de sine-i pe măsura numărului de circ,
O arenă în care evoluez stereotip, fără nici un pericol.
 Jocul meu  de noroc este copia unui
Tren cu gabarit depşit de faptul istoric.
La capătul liniei, flămând şi însetat,
Alt breslaş îşi  aşteaptă femeia şi răsăritul de soare...
Eu mă înghesui în acelaş vagon cu miros de oaie
Şi toată atitudinea mea faţă de patrie
Este un coşmar de joi noaptea către dimineaţă.
 Veştile sunt  reci, slinoase ca o perucă îmbâcsită de pudră.
 Rânced este şi zaţul cafelei iar crucea drumului zace în şanţ
Cu braţele înflorite de margarete sălbatice.
Am pierdut partida!
Trag linie, adun, scad... şi aerul din jurul meu  
Este moale ca drojdia vinului din anul trecut.


Măsura aripilor

M-aţi decupat cu foarfecele de frizerie,  dintr-un tablou de familie ...
 O, da... Am  răni, stigmate nevindecabile la fiecare filă
Din cartea pe care o scriu  în trei direcţii deodată.
Îmi permit luxul să mint, să adeveresc  greşit
  Măsura aripilor de hârtie cerată.
Sunt un biet zeu colorat, jucărie  planând peste
Plantele tuse la zero de  garda-de-mediu.
O stare de fapt  nici nu mai  există, doar cutele ei irevocabile,
Riduri de clown bolnav de ficat.
 De la o vreme nu mai încap în gemantanul contigentului.
Reţin doar un  număr matricol ce se calcă  în picioare
Pentru medalii din sticlă.
Speranţa mea este la  promoţie,
Nu costă nici cât negru sub unghie praşiva felină,-
Vorba ei se tupileşte pe sub cămaşă şi... muşcă.
Apoi... plouă. Cu sudoare  şi cu sânge.
Cad picături mult mai grele decât lespdea
De pe casa în care Lazăr le citeşte leproşilor,
Din Scriptură

Nimic nu mai ţine de  ceea ce  credeam a fi
Suportabil ca o foiţă de staniol pusă
Peste bomboana cu gust de căpuşună.
Sunt tot mai rigidă, inadaptabilă, scândură
Purtată pe umerii a patru bărbaţi cu veste negre
Şi lacrimi adunându-li-se-n bărbie.


 Cu palma pe gură

În provincia cu iarna ce-mi intră în minte şi oase
O caia ce nu-şi mai găseşte corespondetul
În potcoava de deasupra uşii.
În casa vecinilor cântă clavecinul singur.
Melodia e străvezie ca un copil  cu sângele prins de leucemie.

Sacerdoţii-mi vorbesc cu palma apăsată pe gură
 Şi tot universul  înţepeneşte în angrenajul de  idealuri.
Numai tobele militare bat a victorie.
 -Vara asta este ca o răstignire, îţi zic,
Dar nu ar trebui să crezi tot ce auzi că se spune
Despre fisura din sticla de lampă saşie.
 Duminica noastră  zace în rochie de dantelă
Peste patul invadat de  amintiri ofilite.
Dinspre foişorul de foc vin dopuri şi sticle de şampanie!!
Nu mai văd cum lumina lumii e înghesuită în cutii de conserve
Şi scoicile dospesc perle cu nisipul măcinat în măsele.

Mama singură mai umblă cu timpul adunat în pântece,
Trece pe sub mandarinul ca un bivolul mare, alb
Şi cu şal croşetat din deşeuri.


 

  Numai o ţărancă

Îmi scrii că a fost un capriciu să urc Everestul
Cu măslinul păcii modificat ADN.
Că, sigur nu vor mai exista omizi şi fluturi în vara  ce vine iar  
La polul opus  vom planta porumbul mayaş în bidoane de aer.
Eu sunt numai o ţărancă prostuţă, o ţintă sigură,
În care poţi să arunci  cât vrei cu săgeţi de naylon...
 Tu să trăieşti fericit în oglinda cu solzi de argint
Şi zâmbet adaptabil la floarea de cireş pe care o porţi la rever.
Şi ce dacă m-ai lăsat burduşită cu vise,
Grea ca o ştimă  cu miliarde de icre în pântece?
Voi rodi  la timp în nedumerirea ta de duminică;
Aşa, calm, levantin, ca o bufniţă căreia îi cresc gheare prelungi
 Precum  ghimpii unui trandafir stropit cu parfum.

 Eşti numai un braţ de fier fără umăr,
N-ai cum mă cuprinde, mângâia şi apoi
Să  mături cu mine, curtea sanatoriului cu puşti
Ce  joacă şotron peste tropice şi ecuator.
La masa pe care  odată, frângeam prescură şi beam vin,
Te văd  desenând harta  cerului  de gură;
O operă abstractă ca un ţipăt fără început şi sfârşit.
 Eu  doar adaug punctele albe între litere negre,
Las spaţiu suficient pentru  circarii ce înghit
Săbii de Toledo în loc de  analgezic.


Îndrăznela mea

Mă încred în cele câteva idei fără autor, fără titlu.
Amforă extrem de fragilă ,
Stau  în mâinile tale cu bătături înflorite.
Rochia mea este albă şi laptele fierbe sub ţesătură
Ca o  mofetă tânără şi fără cine ştie ce idealuri.
Îmi voi cumpăra singură armă de vânătoare,
Gloanţe de argint şi câini mult mai roşii decât jacheta infantei!
Apoi, vom merge la braţ prin  anotimpul
Pe care l-am jefuit şi-n anii trecuţi.
Îndrăznela mea zgârâie, ca vârful unui ac de siguranţă, pielea-ţi subţire...
La ce-mi sunt buni  pantofii scâlciaţi şi toate scările de marmură
Pe care nu-mi mai cobori în vis  cu inorogii în spumă?
Sunt stăpâna absolută a  zilei în care
Un pictor beţiv zugrăveşte irevocabil biserici de sticlă!
 Ustură epiderma palmei mele peste  lanţul de la cana cişmelei
Şi în mahala creşte,  ca o maia-bună, gazonul sintetic.
Setea-i generalizată,- un ecou multiplicat în carnea pisicii sălbatice...
S-a anulat vânătoarea! Mint cronicarii.
Eu o iau de la capăt cu cititul în  stelele agăţate pe sforă
 Ca un şir de cămăşi bărbăteşti fără butoni la manşete.
Între timp, pe sub asfaltul pleznind de osânză
 Se scurg, la canal, lături şi toată sarea pământului.


Omul pasăre

 Doi genunchi, două coate;
Urcăm în zig zag, anonimă pereche de muşte,
Pe scara rulantă din  trestii de zahăr.
Lumânarea dintre noi doi, are patru aripi şi
Dansul moliei tinere se stinge ca un chiştoc de  ţigară
Apăsat sub talpa unei cizme de damă.
Obscen este ritualul privit de pe straportină,
Şi din fotoliul pe care nu l-a ocupat nimeni.
Scena-i un fir de colb  pe  giurgiveaua ferestrei
Dincolo de care, paradisul domestic  malaxează,
  Transformă în alcool până şi mărul edenic.
Şi ce dacă?
E ziua târgului de fete în babilonia virtuală!
Numai mâine se  vor da pe gratis
Amfore, grâne, sclavi şi  uleiuri virgine.
-Să-ţi mai spăl  o dată  haina cu aripi de vultur!
Goi puşcă, în cuşca cu gratii din salcie tremurândă,
  Dorm cocoşi sălbatici pregătiţi pentru luptă.

În pardisiu de fum şi cu iubita de mână,
Domnul  Sigmund Freud  face pas de vals
Peste  lacul în care
Sângele zburătorului s-a scurs
Ca o rouă în pânza freatică.


Peisaj

S-au schimbat gărzile şi soldaţii de la Vatican
Recunosc în Enoh, zburătorul perfect.
În ziare, continuă lupta dintre David şi Goliat  
Pentru cei câţiva sâmburi de migdale amare.
 -Nu ai ştiut că  zahărul s-a diluat în pepenii din vara trecută
Şi că, negustorii chibuţesc la jocul  de arşice!?
 Este pustie  piaţa  cu geometrie modernă şi egalitate de şanse.
Doar dama cu camelii se mai plimbă spre seară,
 Singură şi fără batistă  în buzunarul halatului  de spital...

 Nefericirea  este mereu  palidă şi indiferentă la acneea
Adolescentului care trece strada cu vântul în plete
Şi capul în piept.
Numele de pe lista faliţilor din dragoste freamătă.
În faţa mea este alt înger,  la rând, cu gamela în mână...
A secat cişmeaua roşie şi călimara poetului debutant.
În spaţiul publcitar al gării de nord,
O fetişcană desculţă şi fără mănuşi,
Ne oferă pe gratis chibrituri de import.


din volumul  ,,FOISORUL DE FOC,, 

 VERSURI DE PAUL POLIDOR


PALMONOV. INFORMARE

Mi s-a spus
că răzmeriţa
poate fi înăbuşită
mi s-a spus
că glasul
poate fi sugrumat.

Cu deznodământul ştiut
despuiam crengile tăcerii
eram orb la seva mustind
mai strigător ca aerul.

La primăvară
va înflori un alt nud
cu goliciunea supusă
la ce
cui 


OCHIUL NĂVĂLIRII

Vedea Istanbulul ca pe un oraş
îngâmfat şi suspicios.
Credea că fostele imperii
n-au pierdut niciodată
nostalgia puterii.
Între un pogrom
şi dominaţia asupra câtorva secole,
ciocanul şi nicovala
Occidentului s-ar
putea să nu rişte.
Dacă din sfârşitul
Primului Război Mondial
nu s-a înţeles nimic,
din Al Doilea
doar jumătatea văzută.

Noaptea, sub vântul invaziilor,
la porţile Vienei,
oare cine bate?


EU SUNT PUBLICUL

Eu sunt publicul din show-uri,
Mă-ncadrez în tabloid:
Văd dansând nişte popouri,
Nu ştiu că-s cretinoid.

Aroganţă am, că-s duce,
Pentru c-asta mi se cere
Şi, pentru că nu mă duce...,
O fac, iată, din plăcere.

Eu sunt publicul din show-uri,
Sunt frumos, dar şi fudul,
Pentru că visez  popouri,
Iar mă dau la tine. Cool!


COPILU’ DE BANI-GATA

Sunt băiatu’ dă bani-gata
Am  pă mama şi pă tata
Undeva, prin alte sfere,
Ministere, emisfere...

Şi, că am această rentă,
Am o greaţă permanentă
Faţă de cum se îmbracă
Dimineaţa, dar şi seara
Sărăntoaca, profesoara...

Îmi beau strugurii şi via,
Am numai tupeu în vine,
Pentru că în România
Pot să cumpăr pe oricine!


SĂRĂCIE, NEBUNIE...

Reper: Ştiţi ce-a mai rămas să ne facă
nouă domnii de la guvernare?
Ori să ne spânzure,
ori să ne pună jugul de gât!
Extras din rubrica Utopia
a emisiunii Autostrada TVR;
Interviu cu ţărani
din Roşiorii-de-Vede

Sărăcie, sărăcie,
Bine, dragă, -ţi este ţie;
Eşti regină, eşti o stea
Şi-ai rămas şi-n ţara mea!

Sărăcie, din pustii
Aduci boli în floare;
Uite că, atunci când vii,
Banii nu mai au valoare!

Unii zic: E guvernanţii!;
Alţii spun că sunt votanţii.
De vină-o fi cineva?
Soarta, România mea!

Dacă eşti ţară - tampon,
E rezerva de bonton,
Însă, -n viaţa ta, se ştie:
La tot pasu-i sărăcie.

Pensionaru’ e uimit
Dup’o viaţă de trudit:
I se dau vorbe, bădie,
Şi un bon de...sărăcie!

Nu mai ştie cine minte:
Prim-ministru, preşedinte;
Românul a vrut în ţară
Să nu fie tras pe sfoară!

Poliţistu-l minte fin,
Alţii-l îmbată cu vin;
Guvernul îl amăgeşte:
Nivelul de trai creşte!

Şi-i creşte doar aşteptarea
Până un’ se duce zarea;
Când răbdarea va pieri,
Vor veni haiducii, vii!

Guvernanţii noştri dragi,
Poporul va fi pe fază,
Că nu vrea iar dezbinare,
Ci a împăcării oază!

Stă cu mintea firii trează
Ţăranul cu ciorba-n oală;
Ţăranul român votează
Uniune Naţională!


FABULA ŢĂRANULUI DIN ROŞIORI

Reper: Noi, ăştia, i-am votat
 pe trântorii ăia din Parlament!
Extras din rubrica Utopia
a emisiunii Autostrada TVR
Interviu cu ţărani
 din Roşiorii-de-Vede

Tot umbla ariciu’, vere,
După mere, după pere;
Găsi, însă, -o gâscă grasă
Pentru felul de acasă.

Şi o invită la masă
Pe vulpiţa cea mieroasă
Care-i spuse, după ce
Roase gâsca un-doi-tre’:

-Am de la  parlamentari
Uite-aşa,  senzaţii tari;
Aşa e-n democraţie:
Carnea mie, fulgii ţie!



 







ROMICĂ ŞI POPORUL

Poporul doarme bine,
Că este obosit;
Stă vigilenţa-n cine
Nu merge la muncit.

Deşteaptă-te şi creşte
În arme ai tăi fii:
Romică se-nmulţeşte,
Iar tu nu vei mai fi!

 

PENSIE DE SUPĂRARE

Stăm la coada vieţii-n ploaie,
Munca nu mai e la preţ;
Pensia românului
Moare-n stand-by de îngheţ.

Stăm la coada vieţii-n ploaie,
Birocraţii ne sfidează,
Inima nu mai ascultă,
Mintea nu mai este trează.

A mai rămas doar o speranţă
Cu care discutăm la greu,
A mai rămas, discret, Iubirea,
Credinţa sfântă-n Dumnezeu.

Vor să plecăm cu Moş Crăciun
Apatici, călărind pe reni,
Vor să ne dăm, iubiţii mei,
Demisia de cetăţeni.

Dacă nimeni n-a munci
Nu va fi-n bucate sare,
Dar nici alţii n-or avea
Cum să roadă osu’ mare.

Aşa că, definitiv,
În acces de tuse grea,
De atâta supărare
Ţara se va pensiona!          


S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ROMÂNIA
ANULUI 2007


În troleibuzul 66:
„-Auzi, bre, îmi dai
mie lanţu’ ăla de la gâtu’ tău
şi cerceii, că-ţi dau zece lei?...”

Li s-a împotrivit.
Ca întotdeauna
nici un român
nu i-a luat apărarea.

Cu pantalonii în vine,
în faţa bietei femei
puradeii
au început
să şi-o frece!

În nicio ţară din lume
unde ăştia se duc
la furat sau la cerşit
nu li se permite
aşa ceva!
Ruşine guvernanţilor!


CRIZĂ ÎN PRIZĂ

La treizeci şi trei de ani
Mă clatin printre platani
Din morţi acum mă scoală
O colică renală:
Pietricele mii
Şi stele făclii
Bat în schimbul trei,
Noaptea de Andrei
Noiembrie sfârşit
Crize a unit.

Pe umeri grei de ţară
Durerea n-o să moară
Şi-i tot înfig, golit,
Apusu’ -n  Răsărit.
Aşa aflăm subit
Că am îmbătrânit
De secera din glie,
De chin şi sărăcie.

O, ţară de ruşine,
Cu lacrimile pline
Sunt iar bolnav de tine...


                                       August 2010






Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971