Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
NU S-AR CUVENI O GREVĂ A GÂNDIRII? Se întreabă Liviu ANTONESEI
FARSE ALE GUVERNARILOR DE STÂNGA CU PLUSĂRI DIN PATRIMONIUL ROMÂNESC
DESPRE PERSONALITATEA LUI Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare II
FRAGMENTE DIN ROMANUL: “FEMEIA, FIE EA REGINĂ!”- continuare III
Marian PETCU: “PHILOBIBLON” – CEA MAI MARE REVISTĂ DIN ROMÂNIA
Tiberiu COSOVAN: „BUCOVINA ÎNARIPATĂ” SE ÎNALŢĂ SPRE CER
Anca GOJA: TEATRUL ARARAT
Lucreţia BERZINTU -INTERVIU CU LUIZA CALA
SFERICITATEA ETERNĂ A GENIULUI, EMINESCU - Magdalena ALBU
IMAGINEA SATULUI ROMANESC IN CREATIA LITERARA DIN DIN VOIVODINA
CRITICUL DE POEZIE - UN PARAZIT AL SENTIMENTULUI UMAN? eseu de Al. Florin ŢENE
ACCESUL ELEVILOR LA MAREA LITERATURĂ - Prof. Carmen CĂTUNESCU
INTERVIU CU „UN MARE EVADAT” -SCRIITORUL AUSTRALIAN DE ORIGINE ROMÂNĂ, V. NICHOLS - George ROCA
ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU - George ANCA:
Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab - Dan LUPESCU
Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H. îşi avea locul în centrul României de azi- Dr. Napoleon SĂVESCU
SEMNUL CRUCII - Adina Livia CHIRILA
NAŞTEREA FILMULUI, ARE EA O DATĂ CUNOSCUTĂ ? - Vlad LEU
Cum staţi cu inima? - Ionuţ CARAGEA
PAGINA A TREIA

 Philobiblon
- cea mai mare revistă culturală din România

Cea mai mare revista culturală editată în România este Philobiblon (http://www.bcucluj.ro/philo/). Fondată în 1996, revista este publicată în limba engleză de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea “Babeş-Bolyai” şi cu Editura Presa Universitară Clujeană. Ultimul număr are 670 pagini!
Este cunoscută mai bine în străinătate, decât în România - peste 100 de mari biblioteci din lume  deţin colecţia ei. Unicitatea revistei se datorează modului organic în care redacţia concepe îmbinarea consecventă, exigentă şi transdisciplinară a tematicilor existenţiale, istorice, ştiinţifice şi culturale majore şi actuale.
Tematicile sunt tratate aici din perspectiva mai multor discipline ştiinţifice, însă aşa fel încât – privite în ansamblu – abordările oferă temelor un orizont cu totul special, nou şi de sine stătător, conturat prin lumina confluenţei şi a dialogului contribuţiilor. Revista este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior din România, în categoria B+, iar studiile sale sunt preluate şi difuzate în toată lumea, integral, de baza internaţională de date EBSCO! (
http://web.ebscohost.com).
Pentru publicul “intern”, redacţia editează, începând cu anul 1998, antologia în limba română - Hermeneutica Bibliothecaria (
http://www.bcucluj.ro/philo/antolog.html).

Ambele publicaţii au ca generic
Challenges of Culture – Past for the Future! /
Provocările culturii – Trecut pentru viitor!


Conf. dr. Marian PETCU,
Universitatea din Bucureşti

 

 „BUCOVINA ÎNARIPATĂ”
SE ÎNALŢĂ SPRE CER


Monumentul eroilor şi martirilor Bucovinei (sau „Bucovina înaripată”, lucrare monumentală de for public realizată de artistul plastic Mircea Dăneasă) a fost dezvelit şi sfinţit în ziua de sărbătoare a Înălţării Domnului în cadrul unei ceremonii care a animat pulsul urbei.


Un reprezentativ element vizual în scenografia arhitecturală a urbei
Executat la comanda Primăriei şi a Consiliului Local Suceava, Monumentul eroilor şi martirilor Bucovinei, realizat din răşină polimerică fixată pe textură din fibră de sticlă, patinat în „bronz nobil polizat”, are o înălţime de 8,5 m şi cântăreşte cca. 550 kg.
Monumentul răspunde, pe de o parte, unei necesităţi (ca obiectiv simbolic pentru organizarea manifestărilor de omagiere a eroilor neamului), iar pe de altă parte se înscrie ca un reprezentativ element vizual în scenografia arhitecturală a urbei.

O siluetă înaripată care îmbină simbolismul crucii cu cel al zborului
Amplasat în zona centrală a Sucevei, monumentul, ridicat pe soclu cu câteva zile în urmă, reprezintă o siluetă înaripată care îmbină simbolismul crucii cu cel al zborului, sugerând, prin braţele care se transformă în aripi, speranţă şi înălţare spre cer.
Festivitatea de dezvelire a reunit în Piaţa „22 Decembrie” un număr impresionant de cetăţeni. În zona carosabilă din faţa Casei de Cultură s-au aliniat, pentru ceremonial, câteva plutoane de militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, precum şi membrii Fanfarei Primăriei Suceava.

Slujbă de sfinţire oficiată de 12 preoţi
Pe platoul pietonal, la marginea căruia a fost amplasat monumentul, s-au înşiruit, cu coroane şi jerbe de flori, reprezentanţi ai instituţiilor administrative, ai serviciilor publice descentralizate, ai partidelor politice, ai unor societăţi comerciale şi asociaţii, precum şi delegaţi sosiţi din mai multe localităţi ale judeţului.
Monumentul, acoperit cu pânză albă, a fost dezvelit de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, după care s-a ţinut slujba de binecuvântare şi de sfinţire oficiată de un sobor alcătuit din 12 preoţi.

„O idee, un vis, a devenit astăzi realitate”
Primul care a luat cuvântul în cadrul ceremoniei a fost primarul Ion Lungu, care a accentuat faptul că sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua în care se comemorează eroii neamului, eroi care, prin ridicarea acestui monument, vor fi de-acum înainte omagiaţi în centrul municipiului Suceava. Subliniind că „Bucovina înaripată” a fost selectată cu trei ani în urmă în urma unui concurs de proiecte, edilul urbei a precizat că „o idee, un vis, a devenit astăzi realitate”.
„Este un monument - a spus el în încheierea alocuţiunii - care se încadrează bine în zonă şi care cred că este reprezentativ pentru Suceava”.

Monumentul se circumscrie unui perimetru care va intra într-un proces de modernizare şi restaurare

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnalat faptul că aproape cu şase luni în urmă, când s-au organizat manifestările dedicate Unirii Bucovinei cu Ţara, festivităţile nu au avut parte de un asemenea cadru, dar, cu siguranţă, următoarea sărbătorire va beneficia de existenţa acestui monument închinat eroilor şi martirilor Bucovinei.
Apreciind iniţiativa Primăriei Suceava de a ridica un asemenea monument şi felicitându-l pe autor, Gheorghe Flutur a reliefat faptul că „Bucovina înaripată”, amplasată în centrul Sucevei, se circumscrie unui perimetru care va intra în curând într-un proces de modernizare şi restaurare.

„Iubiţi-vă unii pe alţii!”
Autorul lucrării, artistul plastic Mircea Dăneasă (care l-a avut alături de el la ceremonie pe părintele Ştefan Chişcari) a spus în cuvântul său că ideea prin care s-a configurat acestui monument este mai veche, dar s-a împlinit abia acum.
„Este viziunea mea despre eroul creştin - a precizat el - eroul care-şi jertfeşte viaţa pentru Hristos şi pentru credinţă. Este reprezentarea mutării sufletului din viaţa trecătore în eternitate şi sugerează nevăzutele aripi care cresc în interiorul fiinţei animate de un ideal”.
„În această lucrare arta s-a întâlnit cu religia întru devenirea umană a fiinţei”, a subliniat Mircea Dăneasă rostind în încheiere un îndemn de triumf al umanităţii: „Iubiţi-vă unii pe alţii!”.

A urmat momentul depunerii de coroane şi jerbe de flori din partea instituţiilor, formaţiunilor politice, societăţilor şi asociaţiilor prezente la manifestare, după care s-a desfăşurat defilarea gărzii militare cu prezentarea onorului la monument. 

Artistul plastic Mircea Dăneasă intră definitiv odată cu acest monument în istoria artei contemporane.

Tiberiu COSOVAN
Suceava, sfârşit de mai, 2009

 

 TEATRUL ARARAT


APRECIAT LA FESTIVALUL UNDERGROUND DIN ARAD

Teatrul independent Ararat din Baia Mare a participat, în săptămîna 11-17 mai, la Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground Arad-FUN (ajuns la ediţia a VII-a), cu spectacolul "Bigudiuri" de Mimi Cornel Brănescu în regia lui Claudiu Pintican. Este pentru a doua oară cînd Teatrul Ararat ia parte la acest festival, de fiecare dată ecourile fiind foarte încurajatoare.
Anul trecut, Claudiu Pintican şi trupa sa participau pentru prima dată la festivalul teatrelor independente, organizat de Casa de Cultură din Arad, cu o comedie: "Gunoierul", de Mimi Cornel Brănescu. Atunci, Diana Podăreanu, Liviu Topuzu, Ion Vântu şi Claudiu Pintican au jucat în curtea interioară a Teatrului Vechi, spectacolul lor despre intimităţile ascunse în gunoiul nostru menajer fiind foarte bine primit de public. Presa locală a situat, chiar, "Gunoierul" printre cele mai bune spectacole din festival. În urma acestei evoluţii, Teatrul Ararat a fost din nou invitat, chiar dacă Ovidiu Balint, directorul Casei de Cultură şi al Festivalului Arad-FUN, s-a plîns că anul acesta a trebuit să refuze foarte multe companii de teatru, din pricina bugetului "de criză". Aşa se face că publicul arădean a avut, din nou, ocazia de a urmări un spectacol al Teatrului Ararat, şi anume "Bigudiuri", de Mimi Cornel Brănescu, ce s-a jucat marţi şi miercuri noaptea (12 şi 13 mai) în Clubul Flex (fostul Frontiera). Emoţiile nu au lipsit, mai ales că distribuţia a trebuit să fie parţial modificată pe ultima sută de metri. Deşi proaspăt cooptată în trupa "Bigudiurilor", Diana Podăreanu a făcut faţă foarte bine rolului, integrîndu-se perfect în echipa formată din Dana Ilie Bărbosu, Wanda Farkaş şi Claudiu Pintican (acesta din urmă semnînd şi regia spectacolului). Din discuţiile purtate după încheierea celor două reprezentaţii a reieşit că publicul tînăr arădean a apreciat acest spectacol dulce-amar, care reuşeşte să te facă să rîzi, dar îţi oferă şi teme de meditaţie; de altfel, acelaşi lucru l-au demonstrat şi hohotele de rîs nestăvilit ale spectatorilor, care au "colorat" cele două evenimente.
Festivalul de Teatru de Cameră şi Underground Arad-FUN are loc, anul acesta, în perioada 11-21 mai, fiind organizat de Casa de Cultură Arad, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Institutul Polonez, Centrul Ceh, Institutul Cultural Francez şi Institutul Goethe. Cea de-a VII-a ediţie a festivalului aduce în faţa publicului peste 30 de producţii teatrale. Alte cifre sugestive sînt cele care reprezintă numărul de participanţi - peste 500 (între care se numără personalităţi culturale de excepţie) şi numărul de ateliere (workshop-uri) - 4. În fiecare zi, se joacă 3 sau 4 spectacole, începînd de la orele după-amiezii şi pînă spre miezul nopţii. Şi anul acesta, în paralel cu Arad-FUN se desfăşoară Festivalul Internaţional de Arta Animaţiei în Teatru şi Film, al cărui director este Radu Dinulescu. Cele două evenimente au loc într-un oraş în plină efervescenţă culturală, unde recent s-a încheiat un alt festival, de data aceasta de muzică folk.

CUCERIND PUBLICUL CLUJEAN
Teatrul independent şi profesionist Ararat din Baia Mare a prezentat, miercuri seară (25 februarie), spectacolul „Gunoierul” în faţa a peste 100 de tineri, pe scena clubului „My Way” din Cluj-Napoca. Umorul frust al piesei scrise de Mimi Cornel Brănescu şi regizate de Claudiu Pintican i-a cucerit imediat pe spectatori, care au rîs cu poftă şi au aplaudat de nenumărate ori pe parcursul desfăşurării spectacolului.
„Gunoierul”, apreciat într-un club care se respectă
„Gunoierul” este primul spectacol al Teatrului Ararat, pe care băimărenii au avut ocazia să îl guste în numeroase ocazii (au avut loc peste 40 de reprezentaţii), dar care a fost prezentat şi la Arad, Sighişoara, Oradea, iar în ultimele două luni a fost jucat în toate cele trei capitale ale României: Iaşi, Bucureşti şi Cluj. Chiar şi românii din străinătate au putut să îl vadă, în cadrul unui turneu întreprins de Teatrul Ararat, anul trecut, în Germania. De fiecare dată, comedia, care vorbeşte despre felul în care gunoiul menajer poate revela cele mai intime aspecte ale vieţii noastre, a avut succes, fie că a fost jucată în faţa unui public format din muncitori, fie că a fost urmărită de studenţi sau intelectuali. De data aceasta, spectacolul – care poate fi jucat în orice fel de spaţiu, întrucît are o recuzită sumară – a fost prezentat pe scena clubului „My Way” din centrul Clujului, în formula de distribuţie Claudiu Pintican (fondatorul Teatrului Ararat, actor şi regizor la Teatrul Municipal băimărean), Diana Podăreanu (actriţă la Teatrul Municipal din Baia Mare), Liviu Topuzu (profesor de arta actorului în Tîrgu Mureş) şi Ion Vântu (actor şi regizor la Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş). Localul este singurul din capitala Transilvaniei care găzduieşte periodic spectacole de teatru, dorindu-şi să devină pentru Cluj-Napoca ceea ce Green Hours este pentru Bucureşti; acesta este un proiect demarat în urmă cu o lună, „Gunoierul” fiind cel de-al patrulea spectacol de teatru neconvenţional („de geamantan”, cum se autointitulează cei de la Ararat) invitat.
Dacă, pentru „My Way”, miercurea înseamnă teatru, joia înseamnă muzică live; printre trupele care au cîntat sau vor cînta aici se numără Nightlosers, Viţa de Vie şi Celelalte Cuvinte. În rest, se ascultă numai muzică bună, de la Frank Sinatra (numele localului vine chiar de la o binecunoscută piesă a sa, iar chipul lui, zîmbind optimist, tronează pe ecranul din spatele scenei şi pe pereţii clubului) la Beatles, de la Creedence Clearwater Revival la Jimi Hendrix, de la Don McLean la Led Zeppelin, dar şi muzica pop-rock a anilor '80. Publicul este format preponderent din tineri, care cunosc programul clubului, iar în serile de miercuri vin special pentru a vedea un spectacol bun, în timp ce beau o bere şi savurează o ţigară.

„Se vede că cei din Baia Mare sînt profesionişti”
Am luat pulsul publicului imediat după încheierea spectacolului. Am ales, la întîmplare, o domnişoară din public, care s-a dovedit extrem de entuziasmată de ceea ce văzuse pe scenă: „Ne-a plăcut foarte tare, şi mie şi prietenilor mei. Se vede că cei din Baia Mare sînt profesionişti. Acesta e genul de spectacol care poate fi jucat foarte bine şi într-un bar – e amuzant, iar într-un local partea de entertaining a unui show este foarte importantă. În privinţa jocului, cred că i-aş pune pe picior de egalitate pe gunoier şi pe soţul fraierit care, de fapt, era complet nevinovat… amîndoi actorii (Claudiu Pintican şi Liviu Topuzu, n.r.) sînt foarte talentaţi. Nu voi sta prea mult pe gînduri, de acum înainte, înainte de a arunca gunoiul la coş, decît dacă voi avea vreodată patru prezervative… atunci, probabil, le voi arunca la gunoi în zile diferite”, a rîs tînăra, făcînd referire la povestea „Gunoierului”. Am vorbit şi cu o persoană apropiată de lumea spectacolului, mai exact cu soţia regizorului Sorin Misirianţu, Sanda: „Nu mă interesează efectele acestui proiect asupra clientelei barului, dar mi se pare o bună iniţiativă pentru a atrage public către teatru. În spaţiul sacru al Teatrului Naţional te duci sau nu te duci, acolo intri cu o anumită stare, ai anumite senzaţii şi aşteptări, dar aici totul se petrece mult mai aproape de public. Cred că cei atraşi în mod special de acest gen de teatru sînt tinerii, ceea ce se şi vede azi, aici”.

,,Banii investiţi în cultură nu sînt bani pierduţi”
În public s-a aflat şi maramureşeanul Ducu Hotima, unul dintre cei care au sprijinit financiar spectacolul de miercuri seară şi pe care l-am provocat, bineînţeles, la dialog: „Eu şi Claudiu Pintican ne-am cunoscut printr-o întîmplare fericită anul trecut, la Preluca, în tabăra organizată de Asociaţia Culturală „Acces”, printre ai cărei iniţiatori m-am numărat. Ulterior, am ţinut legătura şi am dezvoltat o relaţie de prietenie, dar care, se vede, funcţionează şi pe plan profesional. Azi am văzut „Gunoierul” pentru prima oară şi mi-a dat tonus; am venit foarte obosit după o zi de muncă, iar spectacolul mi-a insuflat optimism. Pînă la urmă, cred că asta trebuie să facă arta: să te aducă într-o zonă a umanului. Tematica spectacolului e, sigur, oarecum facilă, însă drumul acesta spre artă e lung şi trebuie să începem de undeva. De aici, după ce am gustat „antreul”, putem să mergem şi la felul doi, şi la felul trei. Unul dintre rolurile piesei cred că este acesta: de a aduce la teatru şi oameni care nu au văzut şi nu au înţeles niciodată această formă de artă. Eu nu m-am numărat printre iniţiatorii spectacolului, dar, cînd am auzit că se întîmplă, mi-am dorit să particip, aşa cum am putut eu. Banii investiţi în cultură nu sînt bani pierduţi. Dacă porneşti de la premisa că vrei să cîştigi ceva, ai ratat startul. Este vorba, pur şi simplu, despre solidaritate”, a spus omul de afaceri. Cea care este responsabilă de invitarea trupelor de teatru pe scena din „My Way” este actriţa Diana Roşca, licenţiată anul trecut şi actualmente masterandă la Universitatea „Babeş-Bolyai”: ”Claudiu Pintican m-a contactat, eu nu-i cunoşteam pe cei patru actori, însă par nişte oameni foarte drăguţi şi am avut încredere în ei de la început. Iar acum chiar s-a dovedit că e un spectacol bun. Cu siguranţă, o comedie se pretează cel mai bine la un astfel de spaţiu, şi, chiar dacă este vorba despre teatru psihologic, el trebuie să aibă accente comice, pentru că aici omul vine să se simtă bine, să uite de necazuri şi de stresul cotidian. Cu siguranţă, vom mai chema Teatrul Ararat să susţină şi alte reprezentaţii”, a spus reprezentanta clubului clujean.
www.teatrulararat.ro vă spune totul
În urma spectacolului din localul „My Way”, Teatrul Ararat a fost invitat să susţină o reprezentaţie cu spectacolul „Bigudiuri” într-un alt club clujean, „Autograf”, în data de 30 martie, în cadrul Festivalului „Primăvara cafenelelor”, care va ajunge, anul acesta, la ediţia a III-a. Pînă atunci, însă, Ararat va susţine un spectacol, luni, 16 martie, pentru elevii Liceului de Artă din Baia Mare, în Sala Rotary a instituţiei. Spectacolul va putea fi urmărit şi de publicul larg. Puteţi afla mai multe detalii despre activitatea trupei la adresa
www.teatrulararat.ro.

Text şi foto:
Anca GOJA

 

  1. UN NUME DE ARTIST ŞI

    UN SUFLET DE ROTARIAN


     

    „Am văzut câteva tablouri semnate de Luiza Cala. Mărturisesc dubla mea surpriză: în primul rând întâlnirea cu viziunea personală a unei pictoriţe bune şi, apoi, însuşi faptul că ea, o femeie, abordează surrealismul. Pentru că sunt puţine cele care s-au aventurat în acest gen. Aş adăuga impresia că e vorba de realism fantastic. Această asociere, a două noţiuni aparent paradoxale, realizează un tablou corect, dar incomplet. Pentru că acolo unde este loc de fantezie, graniţele se îndepărtează, se lărgesc, ajungând pe teritoriul artei adevărate. Am simţit în creaţiile Luizei Cala aluzii onirice, erotice, istorice, sociale... Imaginaţia ei abundă, alunecând înăuntrul şi în afara obiectelor reale şi în secvenţe inedite ale subconştientului. Uneori extravagantă, alteori academică, pictoriţa surprinde. Ea îşi propune o lume complexă în care nu lipsesc figurile (şi apropourile) mitologiei populare, modelele nude, ochiul, drumul, pustiul, fundalul grav sau încărcat de sensuri şi poezie... Ea invită privitorul într-o lume de vis, în care elementele realului servesc substanţa mesajului. Metaforele (toate tablourile Luizei Cala sunt metafore sau alegorii), ne invită s-o însoţim într-o călătorie aventuroasă între spirit şi materie, între realitate şi magie.” ( Dr. Dorel Schor - scriitor umorist, gazetar şi cronicar plastic israelian de limbă română).

    ******
    Luisiana CALAIDJOGLU cunoscută ca Luiza CALA, s-a născut la 23 septembrie 1957 în Băileşti, judeţul Dolj, România. Ea a studiat cu Sabin Bălaşa (România) şi Rafael Fuentes (Spania), iar acum locuieşte la Saturn, Mangalia. A participat la numeroase expoziţii personale şi de grup, în România, Grecia, Spania, Bulgaria, Franţa, Italia. Este autoarea a opt coperţi, patru pentru cărţi, şi patru pentru casete de meditaţie. Lucrările ei se află în colecţii ale statului şi private în Grecia, Spania, Franţa, U.S.A., China, Canada, Olanda, Bulgaria,  şi Italia.

    Este deţinătoarea premiilor:

    - Premiul Naţional Art top 2002; Premiul Naţional Art top - România Magică 2004
    - Medalia de Argint MCA Cannes 2006
    - Medalia de Aur MCA Cannes 2007
    - Menţiune AIAM Roma 2007

    *******


     
    Dragă Luiza Cala, iată-ne şi la un dialog pe calea internetului -  minunea, cum spuneai, ce apropie spiritual oameni aflaţi fizic la mare distanţă. Daca ar fi ca cineva să-ţi ceară o biografie, cum ai începe?

    Într-un început bogat de toamnă, inundat de multă culoare, undeva pe planeta albastră, venea la încarnare un spirit curios ce nu contenea a se mira de frumuseţea acestei lumi... Aşa a şi rămas acel spirit.

    Despre descoperirea talentului de pictor, ce poţi să spui?

    Cei care au dispoziţie spre descoperirea şi aprecierea frumosului - şi eu mă număr printre ei, din fericire - acumulează până la preaplin şi au nevoie de exteorizare, de împărtăşirea trăirilor cu ceilalţi. La mine această necesitate s-a manifestat prin  intermediul culorilor. În copilărie mă jucam cu curcubeul... apoi am descoperit că exista tehnici şi medii potrivite acestei forme de expresie. Am văzut cum culorile îmi exacerbează simţurile, îmi amplifică şoaptele interioare, îmi deschid fereastra spre mine şi mă poartă uşor într-o lume diferită, bogată, liniştitoare, mirifică. Aşa a început totul.

    Ce factori au contribuit în această carieră?

    Dacă nu ar fi fost Tinel, cel care a fost soţul meu, homo pragmaticus, cel pe care îl ţineam prea mult prin muzeele de artă în peregrinările noastre prin lume, cel care mi-a făcut cadou un şevalet, schimbându-mi astfel destinul, nu aş fi ştiut niciodată cât pot. Dotată cu tot ce-mi era necesar am lăsat sufletul meu să se aştearnă pe pânze. Mă minunam cum gândul meu facea liniile să zburde năvalnic, să împartă spaţiul necerând încuviinţare, cum culorile îşi permiteau libertăţi, se încărcau de noi înţelesuri şi, mai ales, cum privitorii simţeau mesajul meu. Evantaiul provocărilor îşi uitase măsura şi îmi permisese accesul într-un cerc magic de care voiam să mă bucur. Deoarece nu am beneficiat de un cadru formativ, la început m-am ajutat de ceea ce privirile mele culegeau cu aviditate din operele marilor maeştri. Apoi, universul m-a răsfaţat aducându-mi aproape oameni minunaţi care m-au învaţat cu mult drag ceea ce nu ştiam şi care nu au dorit să îşi pună amprenta pe creaţia mea, ba chiar au insistat să rămân eu.

    Ce stil preferi?

    Ca mai toţi artiştii, trec şi eu  prin diverse stiluri, dar o fac doar ca exerciţiu. Eu cea adevărată sunt, aşa cum bine a remarcat domnul Dorel Schor, căruia te rog să-i   mulţumeşti  din partea mea, o onirica, o călătoare între realitate şi magie.

    Care sunt temele abordate în lucrările tale?

    Migrez uşor prin tot felul de teme, dar o fac în stilul meu. E moţionalitatea (limbajul lucrarilor mele) este impregnata de citirile şi visele mele. Doamna Florica Cruceru, criticul de artă spunea: „În pictura sa, Luiza Cala, ia în stăpânire tot universul... adică tot ceea ce iubeşte... Şi totul este subsumat, condensat în părţi „necesare” pe care le ordonează apoi după propria-i dorinţă-voinţă, fermă, echilibrată. Configurarea în imagini a trăirilor, impresiilor, a timpului său interior se face prin culori puternice, aplicate cu siguranţă şi dezinvoltură, cu o vigoare care îi este proprie...”

    Ai avut vreun model de influenţă în pictură?

    Sufletul meu vibrează la operele lui Matisse, Klimt si Dali, dar „bogata sa informaţie nu face decât să catalizeze declanşarea ideilor, energiilor proprii. Luiza Cala nu se lasă copleşită de bogăţia sugestiilor; ea aspiră, şi reuşeşte, către o pictură proprie  care o reprezintă, mai spunea doamna Cruceru. Apoi Sabin Bălăşa şi Rafael Fuentes m-au învăţat că modele sunt cei care te fac să te înţelegi mai bine, să te defineşti, nu cei ce doresc să te schimbe, să te aşeze în umbra lor.

    Câte expoziţii personale ai avut până acum? Dar în grup?

    Am avut 16 expoziţii personale şi nenumarate de grup.

    Cum a fost la prima expoziţie personală?

    „Îţi cer să trăieşti nu din ceea ce primeşti, ci din ceea ce dăruieşti, că doar aşa te vei împlini” spunea  Antoine de Saint Exupery  şi... venise vremea dăruirii-împlinirii mele. Eram timidă, neîncrezătoare în forţele mele, voiam să nu se ştie că eu sunt autoarea lucrărilor, primeam cu sfială laudele şi felicitările privitorilor. Aprecierile criticilor de artă îmi păreau că vorbesc despre lucrările altcuiva... mă tot minunam rătăcită printre simţăminte străine. Fondurile obţinute din vânzarea lucrărilor (şi s-au vândut toate) le-am donat copiilor bolnavi de SIDA din oraşul meu. Măcar să ajut, dacă nu puteam să şi vindec. Am păstrat acest obicei şi la fiecare expoziţie personală dăruiesc unu-trei tablouri unor organizaţii care se ocupă de semenii noştri mai puţin fericiţi.

    Ai reprezentat România la concursul internaţional de la Cannes, Franţa, „Le monde de la Culture et des Artes” la a opta ediţie din 16 – 23 aprilie 2006. Cum a fost? Care au fost ecourile?

    Decernarea medaliilor la MCA Cannes 2007- a doua mea participare încununată de aur - s-a făcut imediat după ce Cristian Mungiu câştigase Palme d’Or-ul  şi, după ce prilejuisem francezilor evocarea unor mari nume ale culturii româneşti, nu mica mi-a fost mirarea, întoarsă acasă, să constat că semenii noştri se străduiau din răsputeri să minimalizeze premiul său, aşa că, despre doar o medalie de aur pentru pictură... La Cannes am fost mandră că sunt româncă şi că „vocea” mea se face auzită.

    Cum caracterizezi arta românească? Dar pe cea europeană din ultimii ani?

    E puţin dificil să caracterizezi arta contemporană, traseul şi tendinţele ei. În artă actuală există o multitudine de voci, stiluri, concepţii, modalităţi de expresie şi fiecare încearcă să îşi găsească publicul propriu, chit că unul este rafinat, dedat la delicii culturale şi altul este neavizat. Cred că cel mai bine s-ar potrivi  să o caracterizez ca fiind sub imperiul libertăţii.

    Ai colindat lumea, unde ţi-a plăcut mai mult?

    Din Egipt, în China, Ţara Sfânta şi Europa, peste tot m-am întâlnit cu amintiri din alte vieţi şi... pe acele locuri le îndrăgesc cel mai mult, locurile în care pietrele vorbesc interioarelor mele.

    Dacă te uiţi în urmă, ţi-a rămas ceva neâmplinit?

    Multe! Parcă viaţa este prea scurtă pentru atâtea dorinţe! Sunt mulţumită că am reuşit să îmi păstrez mereu în fruntea priorităţilor sufletul şi în timpul ce mi-a mai rămas voi încerca să îmi mai împlinesc măcar una, una care se pare că a început să se coacă, că i-a sosit clipa.

    Cum a început pasiunea pentru meditaţie?

    Cred că m-am născut meditând... şi asta fac şi acum. Nu este o fuga de realitate, ci o nevoie de armonizare cu energiile subtile ale universului, o nevoie de întâlnire constantă cu adevărul din mine.

    Se spune despre rotarieni că sunt oameni speciali, că au un suflet mare, şi ei respectă principiul „A servi mai presus de sine”. Care a fost primul imbold, atunci când ţi-ai dorit să intri în Clubul Rotary Mangalia? Ce a urmat apoi, ca membru deplin în această organizaţie?

    Nu este nimic  întâmplător, eu sunt un voluntar şi sunt membră în mai multe ONG-uri. „Rotary” mi-a oferit şansa de a mă alătura unei reţele mondiale de voluntari şi sunt fericită să fac parte din ea. Sunt membru fondator al clubului din Mangalia, past president, cu funcţii districtuale în ultimii trei ani.

    Ce crezi că ar trebui făcut pentru a fi o lume mai bună?

    Am un exercitiu de imaginaţie pe care îl fac curent: îmi imaginez că toţi oamenii, aşa dintr-o dată, au învăţat iubirea, iubirea adevarată, iubirea necondiţionată şi consecinţa este o lume fără conflicte, fără graniţe convenite pe diverse criterii, criterii despărţitoare şi limitatoare. Conştientă fiind de utopia exercitiului meu şi de  forţa exemplului, încerc să construiesc armonie în jurul meu.

    Ce îţi place la oameni şi ce nu?

    Multe. Cel mai mult îmi place faptul că suntem purtătorii acestui miracol care se cheamă suflet. Cel mai mult îmi displace faptul că, mânaţi de ambiţii deşarte, uităm tot mai des de el şi că nu învăţăm din lecţiile care decurg din această uitare.

    Ai un hobby?

    Să visez. Şi chiar nu glumesc - cel mai mult îmi place să visez la o lume mai bună! În afară de asta ascult muzică de relaxare, meditez şi citesc. Acum sunt îndragostită de Orhan Pamuk. Mă fascinează zbudarnicia imaginaţiei sale şi stilul clar, sigur. Este un bun companion al singurătaţii mele.

    Ce moment din viaţă te-a impresionat mai mult?

    Iata o întrebare grea! Multe lucruri mă impresionează, dar cel care m-a marcat şi m-a ajutat mult în viaţă, este acela în care am fost invăţată în cadrul unei şcoli de yoga să mă iert pe mine însămi. „Homo sum, humani nihil a me alienum puto”*. Toţi greşim, e firesc, dar puţini ştim să ne iertăm, să alungăm din suflete poverile grele, mai mult sau mai puţin imaginare. De aici multă durere şi chin.

    Care este percepţia personală asupra acestei lumi?

    Oare câţi dintre noi au înţeles că avem şansa de a avea aceasta lume? Câţi dintre noi se străduiesc să o merite? Eu mă rog ca scurta mea trecere prin această lume să lase un strop de lumină în plus, o amintire frumoasă şi o invitaţie la conştientizarea frumuseţii acestei lumi.

    Cum îţi petreci timpul liber?

    Locuiesc pe malul mării şi deseori privirea mea are nevoie de nemarginirea ei - mă plimb pe nisip deci. Am mulţi prieteni cu care împărtăşesc gânduri, idei şi... noi reţete culinare. Dansez cu plăcere şi vara mai grădinăresc.

    Ce proiecte ai?

    Ma pregătesc acum, după ce am vernisat expoziţia din oraşul meu, să plec la Balcic într-un art camp de două săptămâni. În acelaşi timp voi avea şi o expoziţie la Muzeul de Artă Balcic. Ştii, pentru pictorii români, Balcicul a reprezentat mereu un miraj. Este „provincia didactică a picturii româneşti” cum spune Doina Pauleanu, directoarea Muzeului de Arta Constanţa în exhaustivul album „Balcic”, locul în care aproape toţi marii noştri maeştri au pictat în perioada interbelică. Cine nu doreşte să calce pe urmele paşilor lor? În septembrie voi participa la un festival internaţional de artă la „Cuibul liniştit”, castelul reginei Maria, tot la Balcic. August la Varna, octombrie Croaţia, o mână de ajutor pe ici, colo şi... mai am încă ceva important de făcut, ceva despre care, de voi avea puterea şi putinţă să-l împlinesc, vei auzi printre primii. Peste toate acestea, pe primul loc, este satisfacerea nevoii mele permanente de prieteni cu care să stau, aşa ca acum cu tine, la împărtăşit crâmpeie de gând şi simţire. Îţi multumesc!

    Mulţumesc şi eu, urându-ţi să ai parte numai de bine!

    ******
    Interviu realizat de Lucreţia BERZINTU
    Israel, iunie 2009

    * „Sunt om şi nimic din ceea ce este uman nu îmi este indiferent” (Publio Terenzio Afro)

     

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971