Anul 2015 periodic nr. 1-3 4-6 |
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
„ DESPRE ANUMITE VICII DE SISTEM ÎN GUVERNAREA ROMÂNIEI” - Caietul grupului de reflecție nr 12- Colaborează: Adrian Severin, Corneliu LEU,Mihnea Maruță, Sylvain Timsit, ILIE ȘERBĂNESCU, Horațiu Pepine
Ecumenismul și o nouă vizită papală în România- de Viorel Roman
SUPLIMENTUL REVISTEI NOASTRE: CONCURS PERMANENT DE POEZIE PE TEMATICĂ SOCIAL-PATRIOTICĂ
Actualitatea culturală, literară, editorială și artistică Semnează: Acad. Gheorghe PĂUN, Bedros HORASANGHIAN, Melania RUSU-CARAGIOIU, Dorina ȘIȘU, Nicoleta MILEA, Ioan MICLĂU, Gabriela CĂLUȚIU-SONNENBERG, Elena TRIFAN Articole și recenzii despre: Paolo MELE, Teodora STANCIU, Theodor RĂPAN, Adrian BOTEZ, William BLACKER, Ștefan DUMITRESCU.
„ Bruntea sferelor înalte” prima parte dintr-o tragicomedie de Corneliu LEU
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- partea III
PAGINA A TREIA


 
 

SUPLIMENTUL REVISTEI NOASTRE:
  CONCURS PERMANENT DE POEZIE PE TEMATICĂ SOCIAL-PATRIOTICĂ

 Informăm cititorii că, începând cu acest număr,
pagina de față devine  un  SUPLIMENT PERMANENT
al revistei noastre, ÎNNOIT SĂPTĂMÂNAL,
în care dorim să publicăm toate producțiile poetice
 pe care le vom primi la
 CONCURSUL
pe care îl lansăm  prin anunțul de mai jos:

 

 

           CONCURS DE POEZIE CU TEMATICĂ SOCIALĂ ȘI PATRIOTICĂ

În scopul de a înnoi pentru tinerele generații repertoriul creației poetice pe asemenea teme, a le pune de acord cu evoluția conceptelor de estetică a versului și a le dedica trăirilor cititorului contemporan, revista electronică
PORT@LEU ce apare pe portalul internet www.cartesiarte.ro dedică una dintre paginile sale unui concurs permanent.

 Pagina, care va deveni un supliment periodic al  revistei, va fi înnoită mereu cu tot ceea ce rezistă dintr-o primă selecție a lucrărilor primite în etape de câte două luni în care, fără menționarea autorului respectiv, se publică versurile pe care le supunem unui vot al cititorilor, urmând ca, în a treia lună, să fie publicate, cu toate onorurile și semnăturile,  cele care au întrunit voturile necesare.

Odată cu anunțarea juriului, vom publica un regulament mai detaliat.  Deocamdată deschidem prima etapă a concursului, ale cărei rezultate vor fi publicate în cinstea sărbătorii la 31 august a Zilei Limbii Române așteptând poezii de sine stătătoare sau grupaje de versuri la adresa de contact pe care, accesând portalul
www.cartesiarte.ro  , o găsiți pe bara de meniuri aflată imediat sub frontispiciu, precum și la adresa personală a dispecerului acestui concurs: marian1950@gmail.com
Întrucât dorim să definitivăm regulamentul după ce vom primi și sugestiile tuturor celor cărora ne adresăm, schițăm aici doar etapele de concurs:

- Se primesc, din partea autorilor, poezii care încă nu au apărut într-un volum;
- Se primesc, de asemenea, din partea organizatorilor altor concursuri, recomandări de poezii care au fost promovate de concursurile lor și au tematica respectivă;
- Poeziile primite sunt supuse unei trieri generale pentru a evita eventuale texte neavenite;
-  Ele sunt publicate în această pagină având drept indicativ un număr în loc de numele autorului;
- Săptămânal, vreme de două luni, pagina se înnoiește cu lucrările venite între timp;
- Pentru tot ce apare cu numerotare în loc de semnătură se așteaptă, în a treia lună, notele primite de la cititori, în legătură cu care dispeceratul va lua măsuri pentru o însumare cât mai corectă;
- Notele se dau de la 1 la 10  pentru cinci categorii de apreciere după cum urmează: Cerem cititorilor să le catalogheze în cinci categorii (nota 1:RESPINS, nota 3: DE REVĂZUT, nota 5: PUBLICABIL, nota 7: BUN, nota 9: FOARTE BUN) dar le dăm și posibilitatea de a nuanța aprecierea când consideră necesară sublinierea unor mici diferențe,  punând în interiorul categoriei o notă cu cifră pară (2,4,6,8,10) , de exemplu: la categoria „Publicabil” nota 6 înseamnă un plus de apreciere a calității poeziei , la categoria „Foarte bun”, nota 10 este superlativul;
- După primirea și dispecerizarea tuturor notelor, în aceeași lună se publică un nou supliment conținând poeziile reușite la concurs, cu semnătura autorului și nota obținută.
- În următorul trimestru concursul se reia ca un nou ciclu.

Așteptăm, stimați cititori, la aceleași adrese de e-mail, sugestiile dumneavoastră pentru ca, pornind de la aceste norme să definitivăm regulamentul concursului.
Nu uitați că primul concurs este în cinstea zilei de 31 august, stabilită prin Lege promulgată a fi  Ziua Limbii Române, așa că, ritmul acestei prime etape fiind mai alert, noi anunțăm că am și început a aștepta să primim poeziile dumneavoastră și cele pe care organizatorii altor concursuri le recomandă pentru re-premierea de către noi, aceasta devenind și o apreciere privind respectivul concurs literar.

 

 
                                MESAJUL DISPECERULUI ACESTUI CONCURS

Astazi 1 iunie 2015 s-a dat startul ineditului concurs de poezie pe tematica socal-patriotica avand ca suport portalul
www.cartesiarte.ro.
Este un concurs permanent, cu o ciclicitate trimestriala, fiecare ciclu propunandu-si incoronarea cu lauri a creatorului desemnat de cititorii paginii de concurs pusa la dispozitie de revista electronica
PORT@LEU de pe portalul Internet www.cartesiarte.ro .
Pentru detalii accesati linkul paginii-supliment destinata concursului:
http://www.cartesiarte.ro/portaleu/p3.php?nr=2&an=2015#content .
 
Cum veti constata, adresa mea de e-mail este una din cele doua porti de acces pentru poeziile propuse de creatori si va marturisesc faptul ca am acceptat cu deosebita placere acest rol de a asigura interfata intre revista electronica ce pune la dispozitie spatiul si publicul sau - creatori sau simpli cititori.

Asteptam asadar creatiile domniilor voastre pe tematica propusa, convinsi fiind ca poezia va dainui, cu intreaga sa varietate de campuri de "joc secund" consacrate de istoria civlizatiei umane, inte care civismul si patriotismul si-au avut si isi au locul lor distinct pe oricare din meridianele Lumii.
 
Dedicat sarbatoririi la 31 August a Zilei Limbii Romane, ciclul ce debuteaza astazi ne ofera prilejul unui prim contact pe pagina de revista online pusa la dispozitie, dar si pentru eventualele completari aduse regulamentului concursului, in care sens suntem deschisi catre sugestiile dn partea domniilor voastre vizand optimizarea comunicarii si a procesului de selectie, notare si jurizare a creatilor propuse.
 
Asadar, buna inspiratie!
                                                                                                     Marian Ilie
 
 

 PENTRU ILUSTRAREA DEMERSULUI NOSTRU VĂ PREZENTĂM DIN ANTOLOGIILE ANILOR TRECUȚI:



Florentin Smarandache – POEME PATRIOTICE

 

 ISTORIA PATRIEI


 La margini de noapte soldaţii
         păzesc lumina.
         Trecutul ne trăieşte
         (există - n orice lucru).
 
            Priveşte azi ramura verde a Istoriei.
            Fiecare Istorie îşi are istoria ei.
            Acesta e acum-ul.
 
                        Iţani cu muntele-n obraz,
                        tâmplari cu nume încrustat
                        pe lemnul unei stele,
                        şi scriitori –
                        căutători de aur
                        în suflet.
 
                        Copiii visează
                        cu voce tare.
 
                        Acesta e acum-ul.
                        – Poezie, înainte!


ISTORIA LIMBll ROMÂNE

S-au descoperit în pământ cioburi mari de cuvinte
de  pe  vremea  traco-geților.
(Aceste cuvinte care, pentru a încalzi,
le spargem
şi facem cu ele focul lânga tâmplă.)


Ele încântă stelele, plantele, animalele,
Plâng roua și zâmbesc mugurii.
Ele  tac  liniștea,  cânta  mierla
și răsar iarba
și bat briza  dinspre partea  de răsărit
a inimii
_______________

 

 
 
 



 Concursul-serial de poezie pe tematică socială și patriotică organizat de revista online PORT@LEU
și-a desemnat laureații primei ediții
.

      

  Prima ediție a concursului de poezie pe tematică social-patriotică organizat de revista online PORT@LEU, din inițiativa regretatului Maestru Corneliu Leu, ca proiect ciclic de durată, și-a desemnat laureații. Aceștia sunt Paula Romanescu, cu poemul "Scrisoare către Iancu" si Marius Daniel Mihu, cu poemul "Liturghia romanească cea mai de est"  - poeme ce deschid pagina de gală a revistei dedicată acestei prime ediții.
       Derulată sub impresia apăsătoare a plecării neașteptate dintre noi a Maestrului Corneliu Leu din chiar debutul său, ediția inaugurală s-a suprapus și cu perioada vacanțelor și concediilor acestei veri extrem de toride, ceea ce a făcut ca "roadele" culese să nu se situeze la nivelul așteptărilor, mai ales din punct de vedere cantitativ. În mod firesc, neajunsul acesta s-a răsfrânt cumva și asupra laturii calitative. După cum au putut constata cei ce au parcurs periodic pagina de concurs a revistei
PORT@LEU, doar 18 concurenți au abordat confruntarea, cu poeme sau grupaje tematice sau adiacente temei concursului, adiacența vizând îndeosebi suprapunerea finalului ediției cu Ziua Limbii Române - căreia dealtfel i-a și fost dedicată această primă ediție.
       Prin urmare n-a fost tocmai ușor de selectat, astfel încât pagina finală a revistei să ofere iubitorilor de poezie o imagine de ansamblu concludentă privind poezia social-patriotică românească a acestor ani - cu atât mai mult cu cât nici cititorii nu au dat năvală să puncteze producțiile supuse aprecierii. Oricum, juriul (Marin Ifrim, Mircea Lungu și Marian Ilie) a ținut să-și ducă treaba la bun sfârșit și a ales cu răbdare și grijă față de cerințele concursului, așa cum au fost ele formulate de Maestrul Leu, pagina de poezie pe tematică patriotică și socială rezultantă oglindind, fie și parțial, realitatea fenomenului căruia i-a fost circumscrisă.
       Vom putea așadar lectura o pagină de revistă online conținând peste 40 de poezii de factură social-patrotică în care sper să regăsiți suficiente irumperi de suflet românesc spre a va convinge că există și o astfel de poezie, cu rostul și rolul său in viața cetății care încă ne este Țara, cu locuitorii săi de aici și cu risipiții de pretutindeni. A-ți iubi Țara si Poporul - da, scrise cu majuscule - este un sentiment la fel de nobil ca a-ți iubi casa, părinții și copiii, un dat de la Dumnezeu, pe care numai niște eretici îl pot pune la stâlpul infamiei. Cum am putea noi convinge alte țări și popoare că nutrim față de ele un sentment vădit ca străin de noi înșine?
       Așadar, lectură plăcută tuturor celor ce simt românește!

                                        Marian Ilie

 

                                    Aprecierile jurului
    concursului de poezie social-patrotica
                      
PORT@LEU


A. Laureatii concursului:
     
- Paula Romanescu, cu poemul Scrisoare către Iancu         
-  Marius Daniel Mihu, cu poemul Liturghia românescă cea mai de est

 




 Paula Romanescu


 Marius Daniel Mihu
  Scrisoare către Iancu
 
Mărite crai, în munţii noştri-i soare
Dar printre foşti goruni buciumu-i mut.
La Ip şi Treznea fulger a căzut
În veacul douăzeci, în anii grei
De crime şi de ură. La Moisei,
Oarba de Mureş, Cluj ori Maramureş,
Teroarea clocotea, dementul iureş
Al nebuniei bântuia cumplit.
 
 Mărite crai, în neamul răstignit
Pe crucea ţării, hoardele nătânge
’Nălţau la chefuri cupele de sânge
Din trupuri mutilate de-alor mei
A căror sfântă, neiertată vină,
Era că s-au născut pe-acest pământ
Şi fac din grai columne de lumină.
 
Mărite crai, în munţii noştri-i soare
Dar râurile şi-au ieşit din maluri;
Din ura veche, neguri cresc nu lauri
Când omul-fiară îşi ascute colţii.
Doar buciumul suna-va iar, că moţii
Sunt neclintiţi străjeri la guri de rai
Deşi în foste crânguri frunza plânge…
 
Mărite crai, amarul iar ne-ajunge
Şi nicăieri dreptate nu-i … - No, hai !
E timp să punem sufletului strai
De roşu, galben şi senin de gând.
Prea multă ură, Doamne ! Până când ?
 
 Liturghia română cea mai de est
(după un cântec popular de dincolo de Nipru)
 
 
Ne bate crivăţul din spate
Când mângâieri din faţa vin,
Noi am ramas popor departe
Hotar străinului destin.
 
Cu noi şi Burebista fuse,
Că noi i-am fost hotar de est,
Iar Nistrul, Prutul sunt ascunse
Aşa departe către vest.
 
Tot ne-au uitat mai marii Ţării,
Aşa de des le-a fost prea greu,
Mereu trădaţi chiar de victorii
Şi rar salvaţi de Dumnezeu.
 
Imperii de stalini din coasta
A mii de ani de inamici
S-au năpustit, ca e năpasta
Parcă mutată pe aici.
 
Bunicul tace româneşte,
Tata în rusă a vorbit,
Acum ucrainian rosteşte
Nepotul de slavoni zdrobit.
 
Dar în esenţa firii se găseşte
Orice ar fi, oricât de greu,
Impulsul tainic româneşte
Din gânditorul minereu.
 
E foarte des că se întâmplă
Tot ce suntem să nu mai ştim,
Dar în pământul de la tâmplă
Mormite româneşti simţim.
 
Strămoşii “din cojoc de iarbă”
Ne ţin de cald şi de români
Când vor imperii să ne soarbă
În lanţuri. Dar suntem stăpâni!
 
Aşa departe ne e Ţara
Iar ajutorul ei e rar,
Divers-slavonă ni-i povara
Că pare viaţa în zadar.
 
Aici suntem de când pământul
S-a rostuit cu oameni vii
Şi româneşte ne-a fost gândul
Când Ţara nu putea a fi!
 
Ne doare tragedia dânşii
Pe noi, planeta fără stea,
Şi plânge sânge în obârşii
Al fraţilor rămaşi cu ea.
 
Apoi în clipele mareţe,
1 Decembrie, prin glas,
Noi am privit-o cu tandreţe
Deşi departe i-am rămas.
 
Cum n-am putut să fim cu toţii,
Ne mulţumim că s-au gândit
Valahii, moldovenii, moţii
La România Infinit.
 
Suntem a ei, este a noastră,
Cândva la noi a şi venit
Aşa cum stele în fereastră
Ne caută la asfinţit.
 
Urca-va luna altei bolte,
“Răsare soare peste deal”
Şi ne mai pare că pe front e
Ion, ucisul mareşal.
 
Răsare soare din apusuri
Spre îngheţaţii noi din est,
Politica e doar concursuri
De farisei, ca-ntr-un incest.
 
La Chişinău mai e lumină
Deşi, şi el, e prin străini
Şi România e o vină
De nopţi ce au sedus lumini.
 
Dar va veni din nou o clipă
Cu toate morţile în ea
Când îngerii, cu o aripă,
În liturghii vor dirija,
 
Iar cu cealaltă ne vor duce
Să-l întrebăm pe Dumnezeu
De ce noi stăm mai mult pe cruce
Decât Iisus! Că ni-i mai greu…

 







 B. Autorii si poeziile selectate pentru pagina finala
 







 

 Marin Ifrim:







Motto: ”Asta-i legea tuturor: /zări să-și facă din privdor/să se simtă bine-acasă”
                                                                   Lucian Blaga – ”Inscripție pe o casă nouă”


Patria e ca scrisul

 La început a fost Cuvântul:
Ca să spui adevărul,
Nici prin gând nu simți cum dimineața,
prin fața casei neuronilor tăi, trece silențios
 mașina de tuns cuvinte,cum gardul viu de sentimente,
dintre tine și ceilalți, e din ce în ce mai ornat
 cu nervuri de sârmă ghimpată;
nici prin gând nu mai poți pleca de acasă,
fără ca perdeluța de sub pleoapa cuiva să nu fie
 trasă discret într-o parte, pentru că, peste tot
 în aer, în apă și în pământ, patria multimilenară a reînviat
 viermii au ajuns la vârsta zborului,
cerul a coborât, din nou, până sub creștetul capetelor,
și-și ține sub strictă iluzie optică fiii rătăciți în propria lor limfă.
Teoretic, tu ești patria; practic, patria e-n toate cele ce nu-s
 și mâine vor face plajă sub neant.
Despre patrie, ca să spui adevărul,
nu trebuie să juri pe vreo carte;
Patria  e ca scrisul, are un singur anotimp: acum!




 

 

                                       Melania Rusu Caragioiu:      
                             
 

 

flori presărate - trecutul nostru

Din temelii de cremene și stâncă,
Din veșnicia apelor de mare,
Din vii columne străjuind hotare,
Din liniști de sub lespedea adâncă,
Dacă asculți auzi prin vremi rapsozii.
Izvoade vezi, ce ne-au lăsat strămoșii,
Monumentale aripi, acvile mari - bărboșii,
Oștenii mândri, falnici voievozii.
In cărți de aur se-ncrustau victorii;
Stindardele mai flutură și azi,
Perpetuând, din vechi secole, glorii.
Și doine-alină strunele de brazi;
Iar vitejii urcând măreț poporul
De prin milenii, și-au urzit izvorul.

 

-

lumini de peste ,,secoli”
poeziei românești de începuturi II

Spre cronici, din adânc, privești
În hermeline moi drapat,
Un vers în bronzul lui turnat:
Vitralii mari din Văcărești.
Istoric, timpul strecurat
Sub vechi cetăți – un pas pierdut,
Balanța vremilor sub scut
Mereu spre pace a înclinat.
Ferbinte suflet patriot
Iubind și flori, iubind și ploi,
Cântând străbun pământul, tot,
Mai semănând pentru popor
În straiul strâmt, pentru-nceput,
Un vers, o carte, un răzor...

  Crăișorul Horia

Un crăișor și oastea lui bărbată,
Din steiul tare – cremene din munte,
Desprinși din stânci, cu pletele cărunte,
S-au răsculat, chemând încă odată,
Din amagite piepturi, dor de viață,
Deplină libertate-n glia sfântă,
Dreptate pentru brazda ce-o frământă !
Atunci, se-nvolbură din văi o ceață,
Să piardă-n fumul des, năpăstuirea !
Iobagii înlănțuiți în țara mamă,
Luptară ca să-simtă iar iubirea…
Un Horia mai înalt ca Detunata
Pășește - n bătălie, fără teamă !
Și n-a murit ! Și vie-i este armata
                                                     
 
 

 

  

 

 

 
   Mircea Dorin Istrate
  

 

 

 ARDERALU-MPĂRĂTESC

Dacă mi-ţi da de mâine ce-n taină tot tânjesc
Şi încă pe deasupra să-mi fie de ajuns,
Şi bogăţii visate şi trai împărătesc
Şi viaţă dusă-n tihnă, de-acum pân’ la apus,

Tot nu v-aş da Ardealul, că nu îl târguim
Şi nici măcar o floare din el, nici bob  din vie,
C-aicea ni-i sortitul şi-atuncea când murim
Miroase ţintirimul a raiuri şi-a tămâie,

Şi-a lacrimă sărată, şi-a clipă de vecie
Şi-a proaspătă crăiţă, şi-a fragă şi-a mohor
Şi-a viorea ascunsă prin nalta colilie
Şi a melin sălbatic, şi-a dulce cimbrişor.

Nu-i loc în astă lume cu-atâta frumuseţe
Unde să-ţi dormi vecia de-acum pân’ la sfârşit,
Unde măritul soare să-ţi dea mereu bineţe,
Unde crăiasa lună să-ţi facă somn spăşit.

Ş-apoi aici ni-i neamul şi satul cel mutat
Din vale-n dealul ăsta, pomelnic să se facă,
Cu ei voi sta cât lumea să facem mare sfat,
Să umplem timp şi vremuri, de parc-am fi la clacă.

Măcar pentru atâta  eu n-am să dau Ardealul
Că vreau să dorm în tihnă acolo lâng’ai mei,
C-aicea nemuritul îşi are cuib în dealul
Ce m-a născut pe mine şi m-a-nstelat cu ei.

Şi cum să-mi dau averea aceasta moştenită
Rămasă din vechime moşie azi şi mâine,
Cu huma ei mănoasă de doruri năpădită
Ce-a tot întors-o plugul, s-o facă dulce pâine,

Şi coasta unde luna îşi are cuib de taină
Şi prunii din pomişte şi râuri unduite,
Păşunile cu stâne şi codrii de aramă,
Câmpia foşnitoare cu lanuri aurite.

Ardealul nu-i o ţară, e suflet, e trăire,
E începutul lumii ce îl purtăm în noi,
E jalea şi amarul, e vis şi bucurie,
E vorba legănată a carului cu boi.




LA  MONUMENT  

Plină-i astăzi cartea lumii cu eroi ce-s nemurire
Care stau semeţ în bronzuri ca modele de-nvăţat,
Nu gândim că toţi aceştia semănat-au în neştire
Moarte, chinuri de tot felul, pentru titlul de-mpărat.

Toţi Napoleonii lumii, cu fireturi trase-n aur,
Toţi nu fac cât face Gheorghe adormit la Monument,
Fiindcă toţi prin silnicie s-au mărit pe cap cu laur,
Gheorghe, apărându-şi vatra, a rămas de ei, absent.

                                     *
Când la zi de sărbătoare l-amintim într-un pomelnic
Şi-o cunună înflorată sprijini-vom de-a lui cruce,
Popa-n predică va spune cât a fost de bun şi vrednic,
Noi,  pe margini, rugă-n taină vom sloboade-n cer să urce.

El ce şi-a pierdut norocul în cuprinsul ăstui lut
E-un rărit din holda vieţii de o coasă nemiloasă,
E măruntul ce acolo fost-a pavăză şi scut
Ca să facă ţării mele, vis de-o clipă preafrumoasă.

                                   **


 
             

      

                

    
Stau năuc şi-ntreb destinul, de ce viaţa mincinoasă
Nu l-a pus pe Gheorghe-n glorii, că-ndesat a meritat,
El ce ne-apărat moşia, neamul, ţarina  mănoasă,
Azi e-un nume sters pe-o cruce, ce se pierde în uitat.

                                  ***
De vei trece, într-o vreme, prin cea margine se sat
Şi-i vedea la drumul ţării Monumentul răbdător,
Pe-a lui soclu pune-o floare ca să-i fie de-nchinat
Şi lui Gheorge, în cinstire, ostăşeşte dă-i onor.



 RUGĂ   PENTRU    LIMBA    ROMÂNĂ

 Motto:
         ,, Trecător prin ceruri ninse
            Cu luceferii în roi,
            Însfinţesc cu-a mele vise,
            Urma carului cu boi’’

Doamne, ce-ai făcut atâtea pentru raiu-ţi din poveste
Unde neamuri nesfârşite dimpreună veşnicesc,
Fă de vrei, ca toţi aceştia să vorbească romăneşte
Că nu-i limbă mai frumoasă pe întinsul tău ceresc.

Are miere în cuvinte şi e leac de pus la rană
Dacă ţii în al tău suflet tăinuitele dureri,
Ea împacă şi uneşte, ce dezbină şi destramă
Şi e vorba îndulcită la iubiri de primăveri.

Şi-apoi Doamne, rugi smerite ce ’nălţăm la ceruri sus
Pline toate de nădejde pusă-n ultima speranţă,
Doar în limba românească au cuvântu-n jale uns
Când cerşim iertări spăşite, la păcatele din viaţă.

Şi-apoi doina cu aleanul, şi-apoi dorul cu fiorul
Nu Tu pusu-le-ai, Mărite, în cuvântul eminesc?
Inimi toate să tresalte, însfinţească-se cu dorul
Când poeţii vruţi de tine, româneşte glăsuiesc?

N-ai pe boltă un Luceafăr înroit cu alte stele
Care-n noapte luminează nesfârşitul Tău ceresc?
Şi-apoi raiul fără margini, îmbuibat cu toate cele
Nu e plin de noi românii, ce pe Tine te slăvesc?

De-asta fă a noastră vorbă toţi pe-acolo s-o vorbească,
Că e limbă de Cazanii însfinţită de dieci,
Şi e veche ca Adamii din grădina cea lumească
Ce ne-ai dat-o să o ducem, din-ceputuri până-n veci.

                



 

  

 

 

                                   Mircea Lungu
 


 RESPIRĂM, PRIETENI

Respirăm, prieteni,
aerul libertăţii unor comedianţi,
degetele vigoarea îşi vor câştiga
răsfoind cu bun simţ filele cărţilor
care vorbesc expresiv
despre moralitate şi modernitate
dar...
Respirăm, prieteni
aerul propriei libertăţi de-a respira,
de-a ne lega doar nouă şireturile,
Aşa, sugeţi-vă buricul,
încep pregătirile pentru Marele Carnaval
gata să condamne
vrăjitoria simbolurilor politice
precum şi ciclurile cosmice,
Ne-ntâlnim ... la Ţepe,
să umplem un gol triumfal,
iluzoriu, al rugăciunii de penitenţă.
Cu toţii trăim sub acelaşi cer
dar nu toţi avem în faţa ochilor
acelaşi orizont până mai ieri baliz...
Da, prieteni, vom traversa
Pustiul Pustiurilor ca nişte oameni ai nimănui
vom afâna pământul
dar nu ne vom stinge
cum un bec prost
şi nu vom cunoaşte nimic
din plictisul busolei sau metalurgiei cernelei...
De văzut am văzut
cum în acvariul modernităţii
dreptului la contradicţie i se spune: Pas.




ZIUA DECAPITĂRII

Departe de valurile pleşuve
se-ntinde marea
ca o undă sonoră...   
Pe când eram noi frumoşi,
plecaţi ca nişte regi pribegi
liberi să visăm
şi nu să ne dormim viaţa,
ziua decapitării era departe…
Un zâmbet rapid pe care-l ratează gravitaţia
nu şi gravitatea filosofică
a-ntrebării : A muri ucis sau sanctificat?
mi-aminteşte că războiul spiritual cu libertatea,
cu umilinţa cotidiană continuă
nu e un accident
şi nici nu se petrece
în numele suveranităţii populare.

 

 OAMENII LIBERI

Hai, ascultă pacea de dimineaţă,
un lung interval
la ieşirea din somn…
Timpul plin
înseamnă să ai vise îndrăzneţe?
Guvernele urăsc oamenii liberi
aflaţi în legătură directă
cu ferocitatea istoriei
pentru că singurul fapt
spre care ei se îndreaptă
este cunoaşterea şi nu minciuna,
participarea în lume
şi nu duplicitatea ca normă…
În dimineaţa patriei mele
care nu s-a stins,
oamenii împinşi în psihologia gloatei
vor trece prin vitrinele
specializate în vânzarea lucrurilor ghinioniste
dar dacă taci nu vei îndrepta nimic
şi nici timpul nu ţi se va dezvălui
precum floarea se deschide,
Vor trece, spun, devenind acei
arzători de mărăcini
cu identitatea lor de cetăţeni invizibili…

 

  

 

 

                                Marius Daniel Mihu
 

 

Liturghia română cea mai de est
            (după un cântec popular de dincolo de Nipru)
 
 
Ne bate crivăţul din spate
Când mângâieri din faţa vin,
Noi am ramas popor departe
Hotar străinului destin.
 
Cu noi şi Burebista fuse,
Că noi i-am fost hotar de est,
Iar Nistrul, Prutul sunt ascunse
Aşa departe către vest.
 
Tot ne-au uitat mai marii Ţării,
Aşa de des le-a fost prea greu,
Mereu trădaţi chiar de victorii
Şi rar salvaţi de Dumnezeu.
 
Imperii de stalini din coasta
A mii de ani de inamici
S-au năpustit, ca e năpasta
Parcă mutată pe aici.
 
Bunicul tace româneşte,
Tata în rusă a vorbit,
Acum ucrainian rosteşte
Nepotul de slavoni zdrobit.
 
Dar în esenţa firii se găseşte
Orice ar fi, oricât de greu,
Impulsul tainic româneşte
Din gânditorul minereu.
 
E foarte des că se întâmplă
Tot ce suntem să nu mai ştim,
Dar în pământul de la tâmplă
Mormite româneşti simţim.
 
Strămoşii “din cojoc de iarbă”
Ne ţin de cald şi de români
Când vor imperii să ne soarbă
În lanţuri. Dar suntem stăpâni!
 
Aşa departe ne e Ţara
Iar ajutorul ei e rar,
Divers-slavonă ni-i povara
Că pare viaţa în zadar.
 
Aici suntem de când pământul
S-a rostuit cu oameni vii
Şi româneşte ne-a fost gândul
Când Ţara nu putea a fi!
 
Ne doare tragedia dânşii
Pe noi, planeta fără stea,
Şi plânge sânge în obârşii
Al fraţilor rămaşi cu ea.
 
Apoi în clipele mareţe,
1 Decembrie, prin glas,
Noi am privit-o cu tandreţe
Deşi departe i-am rămas.
 
Cum n-am putut să fim cu toţii,
Ne mulţumim că s-au gândit
Valahii, moldovenii, moţii
La România Infinit.
 
Suntem a ei, este a noastră,
Cândva la noi a şi venit
Aşa cum stele în fereastră
Ne caută la asfinţit.
 
Urca-va luna altei bolte,
“Răsare soare peste deal”
Şi ne mai pare că pe front e
Ion, ucisul mareşal.
 
Răsare soare din apusuri
Spre îngheţaţii noi din est,
Politica e doar concursuri
De farisei, ca-ntr-un incest.
 
La Chişinău mai e lumină
Deşi, şi el, e prin străini
Şi România e o vină
De nopţi ce au sedus lumini.
 
Dar va veni din nou o clipă
Cu toate morţile în ea
Când îngerii, cu o aripă,
În liturghii vor dirija,
 
Iar cu cealaltă ne vor duce
Să-l întrebăm pe Dumnezeu
De ce noi stăm mai mult pe cruce
Decât Iisus! Că ni-i mai greu…



 

 

 

Statuia mareşalului necunoscut
 
 
Pământul însuşi nu ştie prea bine
În care loc al lui a fost pierdut,
Supus asasinatelor străine,
Un mareşal al României din trecut.
 
Memoria s-a încăierat cu timpul,
Arhivele vorbesc, dar mincinos,
Românii şi-au trădat din nou Olimpul
                            Şi spun ce alţii vor să pară glorios.
 

Din harta frântă România Mare
Eroi necunoscuţi revin învinşi
Când mareşalul lor din Est răsare
Pe lista permanenţilor proscrişi.
 
“Pierdut Război, şi avocaţi, şi Ţară
Şi toate câte bune le-am făcut,
Şi amintirea care mă omoară
În toţi românii mei, care mai sunt.
 
Sunt condamnat de crime odioase
Când am făcut corect ce trebuia
Şi Holocaustul greşit miroase
În Europa năduşeala mea!
 
Că i-am salvat pe unii de la crimă
Şi i-am închis în lagărele altei sorţi
Revine peste toate şi reprimă
Puţinul singularei mele morţi.
 
Supus la condamnarea permanentă
De-a fi cu criminalii ce nu trec
Rămân al monumentelor de cretă
Spălat de Prutul marelui înec”.
 
Un mareşal necunoscut al Ţării
Dintr-un popor cândva de mareşali,
Constrâns în mecanismele uitării
Cu alţi eroi a devenit egal.
 
Mai aşteptăm, când au rămas în lume
Eroi necunoscuţi fără mormânt,
Să facem o statuie fără nume
A Mareşalului Necunoscut!
 
Să dăm onorul prea constrâns să tacă
De dincolo de ceruri şi pământ
În faţa bustului care consacră
Un singur Mareşal Necunoscut.

 
România
(Lumini de lacrimă în ochi de stea)
                                      
Ţară de infinit,
Ochi pentru gând,
Pare că a venit
Din alt pământ.
 
Aici s-a inventat
Scrisul întâi
Semnul pe lut pictat
Cânt cu statui...
 
Şi nu se ştie tot,
E sub pământ,
Misterul nu e mort,
Aşteaptă gând.
 
Supreme către noi,
Semne mai ies,
Aici şi un noroi
Are-nţeles!
 
Acestui blând popor,
Pe vechi moşii,
Îi spun ce-i adevăr
Zeci de vecii.
 
Acestei Românii
Pământ de gând
Îi e ca temelii
Spre cer crescând!
 
Chiar de au ars barbari,
Cetăţi, norod,
Culturi de gânduri mari
 Pâlpâie-n glod.
 
Hotarul cel mai pur
Şi mai exact
De inimă-i contur
Într-un infarct!
 
Rămânem unicat,
Zid pus la zid,
Că ne-au tot invadat
Foc şi lichid!
 
Ne-au chinuit ateu
Foc şi potop
Să pară Dumnezeu
Plasmă şi strop.
 
Luminii i-au fost vis
Nopţi ce ardeau
Dureri de nedescris.

Şi ochi plângeau!
 
Prin rug de patimă
Aşa e ea
Lumini de lacrimă
În ochi de stea!     
 

 

 

 

 

  

 

                                         Viorel Gongu
 

 

 

Îndură-te, Doamne!

Popor al meu de care Herodot
Scria că e viteaz şi fără teamă
Azi ai ajuns eroul dintr-o dramă,
Considerat de UE un netot.

Ai fost minţit şi înşelat şi prost
Ai mai ales schimbând conducătorul
Şi ai rămas sărac, păstrând decorul,
Adesea regretând tot ce a fost.

În ziua de Crăciun Însângerat
Un comunist tu l-ai schimbat cu alţii
Din eşalonul doi şi azi înalţii
Pitici mişei sunt belferi la palat.

Foşti traficanţi de blugi şi de cafea
Conduc o ţară care încă are
Petrol şi aur, grâne, munţi de sare,
Câmpii şi munţi dar care-n temenea

Vândută-i pe arginţi, dată peşcheş,
Bucată cu bucată iar puterea
Să o păstreze şi-ar da şi muierea,
Făcând dintr-un popor un simplu preş.

Un parlament în care cumpărat
E locul de ales al astei naţii,
În care prin imunde alegaţii
Se trafichează legi şi împărat

E banul ce se strânge în averi
Şi-n funcţii sunt numite slugi şi rude,
Şoferi şi curve şi odrasle crude
Punând peste popor alte poveri.

S-alegeri măsluite-n numărat
Şi legi răstălmăcite-n tribunale
Se-ntâmpl-atât de des încât banale
Par toate când poporul e-mpilat.

Cu doctorate luate la Carei
Şi facultăţi urmate la Săpânţa,
De cărturari ni s-a umplut sămânţa
De deputaţi şi senatori mişei.

Judecătorii toţi, iresponsabili,
Adică nu răspund de fapta lor,
Eliberează hoţi şi la omor
Dau ani cu suspendare, onorabili

Se apără şi strâng averi şi rost
Şi Dumnezeu îi rabdă şi îi lasă,
În Grecia ei îşi mai fac o casă
Pe crima absolvită contra cost.

Servicii fără număr, fără număr
Ne-ascultă, ne filmează,-n stenograme
Aşează tot şi toate şi n-au mame,
Să-şi stângă bani şi înc-o stea pe umăr.

Din caporali crescuţi la general
Şi din soldaţi apar şi coloneii,
Sportivi, ziarişti, primari, mai toţi pigmeii
Azi poartă grade mari şi în penal

Incompatibili deputaţi muncesc la lege
Să-şi apere averea, interesul
Îşi poartă pe-o ureche, mândru, fesul,
Când capul ţării cu tării se drege.

E haos, sărăcie şi mult jaf,
În ţara cu averi nemăsurate,
Cu viitorul arondat în rate
Şi cu dreptatea terfelită-n praf.

Plătim păcatul morţii de Crăciun
Când popii strâng odoare, din hoţie
Sporesc averi şi strâng la bogăţie
Pe când mireanul rabdă că e bun.

O , Doamne, iartă! Şi acest popor
Îl poartă pe cărarea de lumină,
Necredincioşii răstigneşte-n tină
Şi liniştea adune-o în pridvor!

O, Doamne, la popor îi dă puteri,
Noroc, înţelepciune şi răbdare,
Speranţa-n Tine este încă mare
Că mâine nu va fi la fel ca ieri!

Mai pedepseşte, Doamne, din hapsâni!
Alungă necuratul ce domneşte!
Opreşte împilarea care creşte,
Îndură-te Mărite, de români!

 De ziua ta, Moldovă

Cu sila, măritată c-un străin,
În casa ta ai fost numai o roabă
Iar Mama ta, cu inima în spini,
Plângea furiş, vândută pe tarabă.

Aţi plâns, amar, sub sabie şi cnut,
Şi tu, şi Mama, lacrimi deopotrivă,
Aţi scurs în unda ce curgea pe Prut,
Cu vin, cu miere, pâine şi colivă.

Ţi-ai botezat copii-n grai străin
Un Tolea, o Katiuşa, şi un Saşa,
Şi vorba ţi-ai strâmbat de-atât pelin,
Dar pe ascuns plângeai, udând cămaşa.

Şi mai doineai, în somn, de-atâta dor,
De casa mare, de surori, de fraţi,
De Marea Neagră, scursă în pridvor,
De piscurile mândre, din Carpaţi.

Şi-acum priveşti în zare, spre Rarău,
Când toamna spală cerul de păcate,
Dar tu să speri că bine, după rău,
Va fi pentru copiii tăi, şi poate

De ziua ta, în anul viitor,
Nu vei serba ceva-mpotriva firii
Şi Domnul Dumnezeu, îndurător,
Va da zapis, serbând Ziua-unirii!

 

Ostaş plângând

Ostaş plângând sub mândrul tricolor
Azi apăsat de griji şi amintiri
Ascult dojana mulţilor martiri
Jertifiţi cu drag pentr-un întreg popor.

Sub jurământ, cu arma la picior
Am fost mereu cuminte şi supus,
M-am antrenat din zori pân-la apus,
N-am fost al meu, am fost numai al lor.

Mereu gătit cu bradul morţi-n mâini
De Patria mi-ar fi cerut să mor,
De straj-am stat cu drag de ea şi dor
Să cresc seninul peste-a ţării pâini.

Şi dacă Ţara mâine iar mă cheamă
Chiar dacă sunt bătrân şi cam bolnav
Voi fi prezent la graniţă şi brav
Voi face scut cu pieptul de aramă.

  

 

                Ana Ghiaur
 

 Convorbiri
 
   Am întrebat râul:
“În ce limbă clipoceşti?”
“Dacă mă auzi, în limba ta.”
Am întrebat iarba:
“ În ce limbă creşti?”
“Dacă mă vezi, în limba ta.”
Am întrebat florile:
“ În ce limbă infloriţi?”
“Dacă ne simţi mirosul, în limba ta.”
Am întrebat păsările:
„În ce limbă ciripiţi?”
„Dacă ne-nţelegi, în limba ta.”
Am întrebat stelele:
“În ce limbă străluciţi?”
“Dacă ne priveşti, în limba ta.”
M-au întrebat  peştii:
“În ce limbă te-ai născut?”
“În limba strămoşilor mei.”
M-au întrebat  pădurile:
“ În ce limbă ai crescut?”
“În limba părinţilor mei.”
M-au întrebat  munţii:
“În ce limbă ne vorbeşti?”
“În limba voastră,
Cea în care m-am născut
Şi  am crescut,
În care văd, aud şi simt,
Cea în care curgeţi, vă’nălţaţi,
Înfloriţi şi străluciţi,
Limba celui ce vorbeşte
Româneşte.”
 

 La Kogaionul dacic
 

In vechiul calendar solar
Din Kogaionul dacic
Găsit-am boabe de cleștar
Rămase din cretacic.
 
Am dat să strivesc una-n dinți
Crezând că-i o alună.
Au strigat ai dacilor sfinți
Că le știrbesc cununa.
 
S-a arătat și Deceneu
Cu aura-i de aur,
Să vadă ce urmaș ateu
Îl lasă fără  laur.
 
Mi-a fost rușine să îi spun
Că sunt a lui urmașă,
Dar nici să mă întorc din drum,
Să nu mă creadă lașă.
 
Așa suntem noi, cei de azi
Când vrem să părem vajnici,
Dar nu ne putem măsura
Cu-ai noștri strămoși falnici.

                                                            
 

 

 Printre ruine la Sarmisegetuza  
 
 
În ochiul de apă al fântânii
Se oglindeşte luna, vestală încărcată de ani.
În liniştea nopţii se-aud călăreţii,
Bătând la poarta cea mare-a cetăţii.
Vuieşte amfiteatrul de larma mulţimii,
Stârnită de strigăte de luptă.
Animale slobozite-n arenă se năpustesc
Asupra celor ce-nfruntă moartea
Cu ochii larg deschişi.
În aerul înroşit de mirosul de sânge
Se-aud clopotele templelor
Închinate zeilor păgâni.
Se-ngână cu ele clinchet de sticlă
Topită-n cuptoare.
În gura fântânii, pe piatră, o fată
Îşi potoleşte setea dintr-un urcior.
Printre coloanele templelor
Răsună chiote de bucurie.
Învingătorii îşi împart comorile imperiului,
Păstrate cu grijă în camerele de tezaur.
Pe soclu, statuia împăratului se clatină,
La gândul că, peste sute de ani,
Cei născuţi din jertfele celor căzuţi
Vor păşi printre ruinele palatelor,
Peste pietrele reci, tăcute, ale fostei cetăţi,
Capitală vremelnică de provincie,
Vor mângâia resturile coloanelor
Rămase nesfărâmate,
Descifrând frânturile de inscripţii
Săpate în piatra fântânii,
Cu gândul la cei îngropaţi sub ziduri,
Îngropate şi ele de timp,
Mărturie a trecerii străbune
Prin pământul pe care calc acum,
Prin iarba mângâiată de razele soarelui la apus.
Cu ochii umeziţi de roua depusă pe pietrele mute,
Păşesc cu grijă printre ruine,
Cu sufletul vibrând de secretele
Îngropate sub ele.
Mă trezesc sprijinită de gura fântânii,
Cu ochii la culorile vii  ale florilor de câmp,
Suflete răsărite în fiecare dimineaţă
Printre ruine.
  

            Ioan Vasile Indricău
 

  Pâine pe vatră  

După Rugăciunea
         „Tatăl  nostru”

De  toate  zilele – pâine,
frământată cu multă sudoare,
venim  cu  rugă  la  Tine
dăruiește-ne-o  Doamne !

Din cele ce-au fost vreodată,
nu-i  mai  de  preț  altceva -
decât o bucată de pâine
ce cu trudă a fost câștigată.

Pâine  din  spice  sfințite
mângâiate cu gânduri alese
și  culese  cu  bucurie …
dă-ne Doamne pâine pe mese !

Sântem români și ne bucurăm,
știm bine de unde venim
și care e rostul nostru aici…
pentru toate vrem să plătim !
…………………………………………………
Câtă  vreme  mai  sântem –
pentru ziua de azi și de mâine
cutezăm să Te rugăm necontenit
Doamne, ajută-ne s-avem pâine !




T R E Z I Ț I – VĂ     R O M Â N I !


Avem tot mai puțini chirurgi într-o săracă Românie
Și în direct privim neputincioși cum unii mor
Căzând din cer cu niște avioane de hârtie;
Ce fel de oameni sântem ?  Ce popor  ?

Cum am ajuns să fim atât de indolenți,
De anesteziați și adânc în nesimțire îngropați ?
Mereu găsindu-ne în lume printre repetenți
Și-i de neînțeles cât am ajuns de retardați.

Dar iată că și Vlaicu a mai murit încă o dată,
De astă dată fiind jertfit în Munții Apuseni
Într-o pădure ce încă nu a fost vandalizată,
Și-atât de dragă unor demni români, bravi ardeleni.

La orele acelea șefii, pitiți prin restaurante
Alături de bacante și-n cercuri de Varani,
La mese îmbelșugate cu vinuri și languste
Puneau la cale planuri ticăloase de golani.

Și încă alți neisprăviți, vasali din turma lor,
Tembeli umflați ajunși în funcții mult prea mari,
În loc să-și facă treaba, să sară în ajutor,
s-au dovedit a fi doar niște jalnici ordinari.

De-un sfert de secol nimic n-am învățat,
Parcă am fi rămas niște copii neînțărcați
Și cumpărați cu vorbe, în Cameră și în Senat
Ajung numai jigodii, hoți de țară, ticăloși, ratați.


Pe-aici ne vor chema cât de curând la vot
Mulțime de Partide cu vorbe dulci și îmbieciuni,
Gândiți-vă un pic , nu vă lăsați prostiți de tot
Pentru că sigur sânt capcane, vechi minciuni!

Treziți-vă  urgent  români  din crunta  agonie
Și  nu  mai  fiți încă o dată  atât  de cascăcioși;
Aveți puteri enorme să ridicați o altă Românie,
Dar mai întâi debarasați-vă de găunoșii ticăloși.

 Vară românească

Vara românească
minune cerească
iubită crăiasă
albă voluptoasă
și prealuminoasă
cu priviri de aștri
din ochii albaștri
cu părul bălai
pe-o gură de rai
caldă și zglobie
într-o mândră ie
tare înflorată
ca și altădată
o zână de fată
vine lângă noi
se așează bine
scoate din panere
(cu câtă plăcere!)
și cu bucurie
să ne dăruiască
într-o limbă dulce
limba românească
nude mure
din pădure
negre dude
și un pepene
aromate vișine
roșii frăguțe
(gingașe micuțe)
cireșe tari
lubenițe mari
aromate pere
și rumene mere
struguri în ciorchine
miere de albine
pitită-n smochine
piersice pufoase
și căpșuni zemoase…
Dulce vară pământească,
Sfântă limbă românească!

 

  

 

 

                                                                                            Marian Ilie

 

 
  

  Viziune
 
Rezemat de lemnul crucii sale
Blândul meu popor privea la cer
Nu mai avea timp de osanale
Îmboldit de cete de lancieri
 
L-au lăsat un pic să mai respire
Ca apoi urcușul să-și reia
Spre Golgota cea întru murire
Cu imensa cruce-n cârca sa
 
Nu vedeam nici urmă de apostol
Numai farisei și slugi chezare
Înțeleși în acel odios dol
Îl mânau cu crucea în spinare
 
Îi ieșii în cale întrebându-l
O, prea încercat al meu popor
Ce păcate-ai făptuit cu gândul
Ori cu fapta împotriva lor?
 
Te loviră din tustrele laturi
Te-ai opus  ori te-au supus vremelenic
Le-ai dat însăși hrana ta  să-i saturi
Și ai dat martiri - un lung pomelnic
 
Iar de-a fost să fi greșit vreodată
Împotriva vreunuia din ei
E că  strâns în prea lunga lor sfadă
Ți i-ai prins vrăjmași pe farisei
                 xxx
Garbovit de-a crucii greutate
Pășea lung  privindu-mă arare
Simțeam că un fulger mă străbate
De la frunte până la picioare
 
S-a spetit  târând cu vârtoșie
Crucea grea pe care-aveau să-l suie
Mai curgea prin lemn esență vie
Când aveau să-l răstignească-n cuie
 
Iar când  sus  pe-acea ridicătură
L-au crucificat fără litanii
L-auzii  atât  rostind din gură
Eli, Eli, lama sabahtani
 
În zadar jeleau mironosițe
Deplângând nedreptățimea ducii
Neamul meu  ca desfăcut șuvițe
Atârna prelins pe fibra crucii...
 
                 Xxx
 
Toate astea le-am trăit  eu  oare
Ori fu semn trimis de Duhul Sfânt
Urmă n-a rămas nici pe cărare
Nici sub piatra cea de pe mormânt
 
Martori spun ca l-au văzut aievea
Cum se ridica pe-un fel de nor
Și  de undeva  de lângă Țebea
Se-nvălătucea al meu popor
 
Ca-ntr-o horă mare  mână-n mână
Peste munți și dealuri  peste șes
Fu văzut  atunci cum se adună
Neamul meu plutind  neînțeles
 
Că-i fu dat să moară și să-nvie
Și  precum Iisus  să ispășească
Lungi milenii de neomenie
Și deșertăciune pământească
 
 


 
 
 

  Înapoi
 
Îmi tot țiuie  tată-n urechi
vatra satului  țiuie  așa  ca un freamăt
al pământului  parcă  din care
ne rupserăm  fii spășiți ai hazardului
și țiuie-n rezonanță cu huma din noi
umbra ce  iată  ca să o fiim 
chiar avem toate cele - lumina
aerul  apa și hrana
daturi dumnezeiești cărora
să le dezlegăm noima cuvine-se...
 
Eu lumină când zic  e cumva ca rostirea 
Cuvântului lui Dumnezeu peste lucruri
aer când zic e ceva decurgând din adierea
Sfântului Duh peste jarul Facerii 
apă cand zic e pentru că sângele
Fiului Domnului șipotește în toate
iară hrană când zic mă desferec de mine
și-o poftă buimacă  de joc  mă cuprinde
așa  de a bate pământul cu talpa
de să tremure-n el măruntaiele
să prind soarele-n mâini ca un fulg
să mă-ncing cu el pan' la mov 
și la umbra Copacului Lumii din toate
să mă răcoresc de cuvinte...
 
Se ridicară tiptil  noaptea
și ne închiseră porțile duminecării
parcă poarta pământului ferecară
de să n-ai nici pe unde să treci
înapoi către starea primară
de liniște  ferecară porțile 
munților  mării  ale câmpiei și cerului 
porțile începuturilor le ferecară
de să n-ai nici apă  nici aer să fii
nici lumina în care să-ți cauți de umbră
și ne-ascunseră cornul de lună
în care visam abundența cugând
peste toată suflarea pământului
în toate culorile spectrului
și în toată puterea cuvintelor  - ei
mărunți spoitori ai zilei din noapte
mărunți somnambuli ai nopții din zi
  


Cântec în gând
   
Motto:
Lume, lume, țară, țară
Prinlăuntru și pe-afară
Parcă Duhul Sfânt
Bate-un vânt de traistă goală
Care-ndeamnă la răscoală
Doamne, bate vânt...
 
Democrația s-a scrântit total
Majorități solide-n Parlament
Nu mai conteaza-n trendul mondial
În care Dumnezeu este absent
 
Ci substituți ai Săi  cu chip din lut
Tronează-nconjurați de mimi infecți
Peste o lume fără azimut
Ce-și devorează marii arhitecți
 
Și ni se tot vestește c-ar mai fi
Un pas - și apoi saltu-n Absolut
Când soarta lumii se va rândui
Și vom vedea Guvernul Nevăzut
 
Juandarmul lumii parcă s-a țicnit
Incinge mări cu primăveri sălcii
Pe unde ar mai fi de jumulit
Și de purtat războaie cu stafii
 
Dar asta ce-i?  Din cele patru zări
Se-aude tot mai clar un cor de robi
La orizont apar niște călări
Și vin flăcăi pe cai înalți și roibi
 
Vin  hotărâți să ceară înapoi
De la Conclavul lumii cel bogat
Și daune de nesfârșit război
Și tot ce-n lumea asta s-a furat

 

 

 


                                Lucian Pavel Magarin
 



 Nemuritorii oratori

Propagandiștii de ieri, ideologii partidului unic
au devenit firește, firesc, natural, inevitabil-
formatori de opinie, analiști, observatori neutri, inițiatori de proiecte,
ofertanți instituționali, mediatori culturali, opinenți avizați,
specialiști în dezbateri mass-media ș.a.m.d.
Corect!
 
Ei susțin și încalecă pârghiile establishmentului,
cu vigilență și demnă luare-aminte,
la nevoie, dee, pozează în circarii de serviciu
sau în promotorii dreptății, legalității, adevărului...
Vorbele lor nu dor, patinează !
Ei trebăluiesc neobosiți,
repetă de dimineață până seara,
orrrricând și orrrriunde- lozincile democrației ilimitate;
de pildă :
 
Iminența injecțiilor salariale !
Urgența unor ordonanțe de natură economică !!
Intangibilitatea factorilor decizionali din justiție !!!
Impozitarea proporțională și eficientă !!!!
Optimizarea învățământului curricular informal !!!!!
 
Ei/ele prezintă cu o gravitate rarisimă,
știri, informații, noutăți, evenimente, reportaje,
anunțuri de ultimă oră,
constatări la fața locului-
despre activitățile vulgului limitat,
preocupat de « coşul zilnic »
şi de satisfacerea nevoilor animalice minimale...
dar și « luări de poziţii », opinii autorizate,
poziţii oficiale, poziții personale,
declaraţii comentate și dezbătute,
comentarii avizate,
zvonuri,
presupuneri asupra efectelor imediate sau pe termen mediu şi lung în cazul evenimentului X sau Y,
studii de caz : civice, comunitare, geopolitice...
indicatori, statistici, evoluţii din orice domeniu,
pariuri și scenarii despre evoluția vieții politice interne și geopolitice...
Vaaai, sunt chiar inepuizabili și atotștiutori !
 
Intre două emisiuni, în pauze
râd, chicotesc, chiţăie, sunt gravi,
își trimit ocheade, zâmbesc complice,
testează atitudini familiale,
sugerează divertismente irefuzabile, intime
și totodată își refac debitul verbal
și capacitatea persuasivă,
ronțăind covrigei și savurând o ceașcă mare cu cafea neagră.

 

 

 


                                                  Al Florin Tene


Dor

Îmi este dor de câmpul înflorat pe cămăşi de in
De roata horei jucată la fântână
De fetele ce-aduc din vii în doniuţe pelin
Când îşi mână ciobanul oile la stână.
De palma aspră ce-nfige plugu-adânc
Întorcând brazda recoltei viitoare,
Mi-e dor de ţăranul cu plosca la oblânc
Umplută cu apa rece rece la izvoare.
Îmi este dor de pasul lui apăsat pe hotar
Când cumpăneşte ploaia în privire
De braţele vânjoase ce pun în car
Rodul crescut din marea iubire.
Mi-e dor de cumpăna ce coboară din cer
În ciutură apa rece şi curată,
De roţile încinse cu verghetele de fier
Pe uliţa satului de ploaie arată.
De vorba ţăranului, înţeleaptă, mi-a dor,
Spusă cu asprimea mierei de labine.
Pădurea în care n-a intrat topor
Aşteaptă anotimpul, care, nu mai vine!



GLORIE LIMBII ROMÂNE PRIN
       ÎNŢELEPCIUNEA EI

Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
să visez
în Limba Română,
fiecare cuvânt un fagure,
ca mierea luminii în degetarul macilor,
ca vârsta arborilor în cercuri,
în fiecare din ele trudeşte un străbun,
veghează o baladă.

Patria Limbii Române e Istoria
acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
modelate de doine
şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
cu grijă
la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată,
cum nu se poate înstrăina fântâna
de izvoare.

Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
de bine , dulci ca mierea,de ducă
şi ură,
avea gust de zgură
dar şi de păcat,
simţeam eminesciană vibraţie,
înţelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sămânţa gata de germinaţie.

Am spart coaja seminţei cuvântului
şi-am dat peste altă sămânţă,
un alt înţeles, o altă cărare,
o altă speranţă,
o clanţă
pentru o altă,
o altă...
până rămâne
măduva Limbii Române.

În fiecare cuvânt e un oier,
un ţăran
care face holda să cânte
imnurile acestui pământ
scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
ale brazdelor.

Rostiţi un cuvânt în limba noastră
şi veţi simţi
şi gustul mierii
şi vânturile veacurilor
şi mirosul câmpiilor.

Rostiţi un cuvânt în Limba Română
şi veţi auzi
mângâierile mamei
şi vorbele tatei grele ca piatra
din temelia casei.

Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului
şi veţi vedea cum trec cuvintele
din hrisoave în versurile eminesciene
precum ploaia în rădăcini.
Aceasta este eternitatea ei,
gloria ei
de a fi mereu
ca frunzele pe o cetină seculară.

 

 II
Patria îmi este Limba ce o vorbesc
pe care am supto de la mama
cu ochii blânzi
ca Mioriţa.
Când îmi aplec urechea de sânul pământului
aud lucrînd Meşterul Manole
 ce, încă, modelează ţara
pe care o numim
Limba Română.

De bat la porţile cerului
şi iau o cană de lut
cu apă
simt sufletul izvoarelor
din adâncurile munţilor
acolo unde inimile rămân
pe oale de Horez.

De iau în palme un bulgăre
din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
lutul îmi seamănă.
Poate-s oasele străbunilor mei
ceva din înţeleptul suflet respirând
în conturul măsurat.
Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
şi-l pipăi simţindu-i respiraţia
în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul
cu străluciri solare.

Când mănânc pâinea,urcă până la mine
neamurile noastre toate,
seva înţelepciunii
adusă până la noi
de limba ce o vorbesc.

Patria îmi este Limba Română
în ea bobul de grâu
germinează
verbele poemelor eminesciene.






Eminescu

Eminescu, cetatea limbii române
cu toate turnurile Carpaţilor
modelate de balade
în care îşi au adăpost
Decebalus per Scorilor, Mircea cel Bătrân,
toţi bărbaţii înmuguriţi pe acest pământ.

Eminescu planetă luminoasă
în jurul căruia gravitează astrele cuvintelor
laminate de înţelepciunea poporului
scrise pe hrisovul brazdelor cu plugul.
Eminescu cetate cu toate punţile lăsate
să intre armata îndrăgostiţilor
cu pletele argintate de stele
şi braţele pline cu roadele cîmpiilor
întinse în inima noastră.

Eminescu paşi de aur ce se aud trecând
din istorie în limba noastră
şi luând forma cuvintelor
ce ne leagă
precum iubirea, precum aerul
de acest pământ dulce
ca limba română
precum Eminescu.




.

  

 

Nina Furculiță

 


 Lăsați-ne în pace


Vecinul Est e în conflict
Cu cei ce au încă în vene ,
Moravuri și asupriri staliniste .
Pămîntul Crimeei plînge în sînge ,

Oameni nevinovați zdrobiți
Ca firul ierbii tăiat de coasă
Și pentru ce atîtea atacuri ,arme ,bombe ?
Pentru...o limbă de pamînt ?!

Vor să desprindă de mamă ,
Cum au facut cu biata Basarabie ,
Luîndu-ne malul nostru stîng !
Făcîndu-ne străini cu același sînge .

Iar cei ce se laudă la tribune
Stau ca pe scene teatrale ,
Și nu le pasă lor de popoare ,
Care nu vor din nou războaie .

Nu vor ca să mai vadă ,
Mame ce plîng după feciori !
Tați ce nu se mai întorc !
Copii rămași orfani ,
Ce strîgă în lacrimi "Mamă" , "Mamă" !

E timpul să vă opriți ,
Din goana pentru teritorii ,
Voi doar aveți o țară atît de mare ,
Lasați-ne independenți și fără de războaie !

 
 




 

                                     Ștefan Dumitrescu
 



 O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ !
 
O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !
 
O, ţara mea, jelanie adâncă !
Mai strălucind o clipă în neant
Răsună vast tărâmul celălalt,
Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă !
 
Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă
E-o tragedie să te naşti valoare
Totul în tine, ţara mea, mă doare,
Mai bine-aş fi trăit în altă eră !
 
Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!
Ferice fie hoţii astei naţii,
Se-ntreacă în urale şi ovaţii,
Poet nefericit, popor nătâng !
 
O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,
Frumoasă ca un  ţipăt orbitor
Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,
Pe noi doar deznădejdea ne animă !



DOAMNE , CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI ? !
 
Doamne, ce e cu noi, ce se întâmplă cu noi ?
Ce se petrece, Ţara mea, cu dumneata ?
Istoria a devenit demult o hazna,
Ne târâm gemând până la gât în noroi !
 
Îmi vine să plâng, să urlu, să blestem,
M-aş sinucide, îmi este ruşine, vomit,
Politicienii te cred un  popor tâmpit,
Scârbit Dumnezeu nu ne mai dă nici un semn !
 
Cum de am ajuns în halul acesta, neamul meu ?
Nu te doare, nu-ţi e milă de tine, nu ţi-e ruşine ?
Că ţi-ai pune ştreangul de gât mai bine,
Nu ţi-e silă de tine, nu ţi-e frică de Dumnezeu ?
 
Neamul meu asasinat, ce ne facem acum ?
Îţi pleacă oamenii din ţară ca şobolanii,
Îşi freacă mâinile de bucurie duşmanii,
Doamne, ce frig e în istorie, ce urât! Şi ce fum !
      


 
 
     
 

 

 TOŢI  ŞI-AU BÃTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!
 
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,
Nu e vecin să nu fi rupt din tine
Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,
N-a fost anotimp să nu te trăsnească
Trădarea şi iubirea de iască
Nici n-apucaseşi bine să te fi născut
Şi-i erai Europei scut,
Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,
Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi vii în fire,
Şi când îţi era lumea mai dragă, şi mai bine,
Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!
Vai de capul tău a fost din început,
Mai bine nu te-ai fi născut!
Asia şi-a trimis scursorile sale
Să se odihnească în tine, ca-ntr-o vale
Pe de o parte te lăudau toţi,
Pe de alta, te jefuiau, ca nişte hoţi,
Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,
Pe limba ta, a românească,
Şi când le-o fi lumea mai dragă
Să le dea otravă şi podagră!
Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost de-ajuns,
Te-ai răstignit tu singură, Iisus!
De fiecare dată când îţi dă Dumnezeu câte-o   minte bună,
Ai pizmuit-o, şi-ai  înjunghiat-o pe lună,
Nici un neam nu şi-a asasinat geniile sale,
Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!
Poate şi de aceea Domnul te-a blestemat,
Să mergi ca racul, prin timp, împiedicat!
Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!
Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,
Ci măcar acum, în ceasul din urmă,
Să nu rămâi de turmă,
Să te pierzi, să dispari din Istorie, fără rost,
Ca şi cum n-ai fi fost!
Fă-ţi din trudă şi din geniu, căpătâi,
Să ajungi naţia Dintâi!
Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,
Ai, Doamne, milă, de neamul meu!
 

  

                                          Paula Romanescu
 


Scrisoare către Iancu
 
Mărite crai, în munţii noştri-i soare
Dar printre foşti goruni buciumu-i mut.
La Ip şi Treznea fulger a căzut
În veacul douăzeci, în anii grei
De crime şi de ură. La Moisei,
Oarba de Mureş, Cluj ori Maramureş,
Teroarea clocotea, dementul iureş
Al nebuniei bântuia cumplit.
 
 Mărite crai, în neamul răstignit
Pe crucea ţării, hoardele nătânge
’Nălţau la chefuri cupele de sânge
Din trupuri mutilate de-alor mei
A căror sfântă, neiertată vină,
Era că s-au născut pe-acest pământ
Şi fac din grai columne de lumină.
 
Mărite crai, în munţii noştri-i soare
Dar râurile şi-au ieşit din maluri;
Din ura veche, neguri cresc nu lauri
Când omul-fiară îşi ascute colţii.
Doar buciumul suna-va iar, că moţii
Sunt neclintiţi străjeri la guri de rai
Deşi în foste crânguri frunza plânge…
 
Mărite crai, amarul iar ne-ajunge
Şi nicăieri dreptate nu-i … - No, hai !
E timp să punem sufletului strai
De roşu, galben şi senin de gând.
Prea multă ură, Doamne ! Până când ?
 

Portret de sat retrocedat nimicului
 
                          Motto:
                           „Sat al meu, ce porţi în nume
                            sunetele lacrimei,
                            la chemări adânci de mume
                            în cea noapte te-am ales
                            ca prag de lume
                            şi potecă patimei.” 
                                     (9 mai 1895, Lucian
Blaga)
Ni-i satul veşnicie răsturnată,
Un fel de Midas nou cu semn schimbat
De nu chiar sărăcie de poveste
În care-a fost odată nu mai este
Decât un horn prin care urlă vântul
A pustiire şi, sfios, cuvântul
Din graiul celor preschimbaţi în umbră
Doar prin tăcere prinde să ne-ajungă
Când noii Feţi Frumoşi şi Cosânzene
Nu ştiu iubirea pură ce să-nsemne
Iar munca li se pare timp pierdut
Într-o vremelnicie ce le ţine
Loc de popas la ţărm necunoscut
Unde vulgaritatea se răsfaţă
Trecând drept sâmbure cu gust de viaţă.
 
Ni-i satul răsturnare de rosturi care ţin
De bunăcuviinţă. Ce puţin
Ne-ar trebui să ştim
Că a fi demn
Rămâne cel mai viu, statornic semn
Că acel Darwin n-a avut dreptate
Şi c-a fi Om frumos încă se poate !
 
Şi totuşi, Doamne, cum să-i mai dezlegi
Pe-ai noştri tineri de pe la bodegi
Şi furtişaguri când, nerăbdătoare,
Vremea-i vesteşte că se mai şi moare,
Când viaţa-i ca o cupă de venin
Şi că nici îngeri paznici nu mai vin
Să le vegheze somnul agitat
De greu de ne-iubire şi păcat?
 
Unde-i azi satul-sat ca prag de lume
Şi patimă de sacră-nţelepciune?
 


 


 

 

  A coborât un Dac de pe Columnă
 
A coborât un Dac de pe Columnă,
Glumeau drumeţii trecători prin Roma,
Uimiţi, ne-ncrezători ca Sfântul Toma;
Dar acel Dac plecat de lângă turmă
Nu cobora ci încerca s-ajungă
Pragul înalt al neamului, izvorul
C-un Decebal-Traian biruitorul.
 
A coborât un Dac de pe Columnă
Şi-a tresărit o umbră de Roman:
Spune-mi, străine, cum se osebesc
Învinşi şi-nvingători? Şi-a zis Cârţan:
Lumea-i o turmă rătăcind sub zări
Dar neamul meu e-n cremene zidit.
Deşi crucificat de mii de ori,
Răsar în urma lui tot alte flori,
Lumina să o ducă mai departe.
Suntem Daco-Romani fără de moarte!
Învinşi, învingători  - simplă poveste!
Neamul meu este!
 
Atunci la Roma-n piatra din Columnă
Umbrele toate-au tresărit şi, mii
De Daci sculptaţi  în miez de umbră
Au murmurat:
- Şi umbrele sunt vii!
 



 
 

  


                                                      Gheorghe A. Stroia



 În cinstea TA!
 
Cuvintele noastre reprezintă
       o introducere la…DOR
                Constantin Noica
 
Când zorii zilei au țipat
spre mine, ca să mă trezesc,
desculț și gol
eu am intrat
în templul TĂU stelar,
ceresc.
 
Am adunat pe rând șuvoaie,
în dalbe flori de trandafir,
am tot strigat
către păduri
că sunt ROMÂN
cu rost de MIR.
 
Am alergat pe trepte albe
prin sufletul TĂU preacurat
și am cules doar flori,
petale,
din graiul moale,
parfumat.
 
Am adorat, în gânduri mute,
chipuri de îngeri și străjeri,
ce s-au lipit
pe haina TA
ca vii sclipiri
curgând din cer.
 
Am ascultat vântul și marea,
care pe frunte ȚI se-aștern,
să-ți facă noaptea - 
albă ziuă,
iar graiul
să nu-l facă tern.
 
Am așezat în temple sacre
un viu altar spre slava TA,
rosti-voi veșnic
albe versuri,
în cinstea TA,
MĂICUȚA mea!
  



                                   George Bădărău
 


  DASCĂLUL

știam că voi ajunge la capăt de drum
zicea dascălul aruncând în geamantan
câteva mărunțișuri după care întoarse
spatele lumii  acolo în cancelaria de 6/4
de unde plecaseră toți în lumea cealaltă
luând cu ei jalea bătrânului ardeal
acolo el arăta elevilor statele lumii pe glob
cu inima încărcată de un magnetism
secret
cu care smulgea cuiele ruginite din gard
semnele de ortografie din caietele de teză
ale școlarilor corigenți cu toate că
știam că voi ajunge la capăt de drum
zicea dascălul în cea mai curată limbă
românească
inventa criterii de evaluare a vieții
care s-a scurs al naibii de repede
umbla pe un teren minat de traficanții de vorbe
 aduse
din bube mucegaiuri și noroi din estetica
urâtului
la fereastră se clătina cireșul înflorit
mai alb decât dascălul care murmura
știam că voi ajunge la capăt de drum
după ce făcusem cu elevii turul imaginar
al româniei
știam că vara asta se poartă pantaloni pro
și fustele contra
dansam cu o femeie care fugea în fiecare noapte
din emisfera nordică în emisfera sudică
buf buf se auzea împiedicându-se printre
sentimentele mele zicea dascălul care predase
la secretariat ultimul catalog
ultimele însemnări despre viață și moarte
ultimele obiecte din inventarul cu materiale
didactice
era pentru ultima oară prezent în memoria
colectivă de unde va fi curând izgonit
din lipsă de spațiu
dansa dascălul ursul nostru românesc
de două mii de ani printre cocoloșii
manuscriselor
dansa în labele din față și în labele din spate
șontâc șontâc apoi teleap
teleap
dascălul era cum se spune pe val după ce
i-a dat papucii morții
și a propus-o pentru exmatriculare din cauza
absențelor nemotivate
știa că ajunge la capăt de drum
dincolo de care nu mai știe nimeni nimic
de existența lui
deși se răsucește în toate părțile ca un radar
care identifică rachete de croazieră
vorbe străine
în timp ce tricolorul flutură aproape
la fiecare poartă
moșule cocoșule






 

LIMBA NOASTRĂ

e frumoasă limba mamelor noastre
mai ales în weekend
la sărbători
sau când fac o rugăciune la icoana
făcătoare de minuni
unde maica domnului lăcrimează pe lemnul
proaspăt vopsit
știind marile noastre drame
îngenunchem până simțim cum ne străbate
electricitatea din ochii sfinților
încât uneori luăm foc și ardem până la
marginea existenței
ne văităm până vine paznicul bisericii
să ne ia de guler să ne ia pe sus
înainte de a intra în lumea cealaltă
să ne dea la o parte înainte de a se prăbuși
mărul lui adam peste noi
e frumoasă limba mamelor noastre
ca un fagure din care am scuturat albinele
cuvintele expresiile populare
unele dulci
ne ștergem pe degetele cu care scriem
pereții
altele acrișoare ca merele crude căzute
în iarbă
înainte de vreme
iar alte cuvinte înțepătoare asemenea
unei tufe de spini
pe care-o calcă în picioare paznicul
grădinii
mă ia de guler și mă dă prin făina
solară
mă răsucește
na strudel cu poezie postmodernă măi
e frumoasă limba mamelor noastre
ca o comoară
cuvintele ies prin crăpătura asfaltului
prin pereții surpați
obsesii ale generațiilor tinere ăștia da
băgăcioșii
și acela cu steagul tricolor adus în ultimele
zile
de dincolo de prut
vântul mă ia pe sus mă tăvălește în praful
stelar
ca să fiu mai puțin terestru
e frumoasă limba mamelor noastre
care ne alăptează cu veșnicii
frate veșnicia asta cât dulapul de mare
trebuie mutată în camera cealaltă
în existența fără ferestre
în inexistența inundată de lumină
de vorbe de sentimente
din cauza cărora din când în când
îmi ia foc pe neașteptate cămașa
cununa de spini cuiele din mâini și din
picioare
hristosul meu care vorbește limba mamei
mângâindu-mă

  



                                               Maria Niculescu
 

TE-AŞTEPT ÎN ŢARA MEA

De vrei să vii în ţara mea frumoasă,
Te şterge pe picioare-ntâi, străine
Şi intră-apoi în ea, ca-n orice casă,
Covoare are, moi şi cristaline.
  
Te speli pe mâini, o masă-ţi se va-ntinde
Cu bunătăţi din crudul primăverii,
Pe săturate vei avea merinde,
Vei mulţumi, cu-ndestulare, vrerii.
 
Nu te gândi să vii pe înnoptate,
Cu zorii dimineţii vino, dragă,
Adu în loc de sare-bunătate
Şi pune-o-n coşul inimii, întreagă.
 
A verii după-amiază-ar'să sosească,
Ca-n sânul lui Avraam tu vei petrece,
Te-i ospăta în Ţara Românească:
Ai pâine caldă şi ai apă rece.
 
Când, cu târziul, toamna-apare, lină,
Vei odihni sub argintată rază,
De eşti curat în suflet şi n-ai vină,
Nu e nevoie să ai armă-n pază,
 
Iar noaptea peste ţară va să cadă
Cu a Zăpezii Zână-n clar de lună,
Va să dansezi, iar fulgii de zăpadă
Or să-ţi aducă spor şi voie bună.
 
De vrei să vii, te-aştept în a mea ţară,
Întotdeauna are porţi deschise,
Vino, te-aştept cu gând de primăvară,
Ai să trăieşti o viaţă ca în vise!




SONET

E lin precum izvorul cu marea când se-adună,
E perlă diafană; sidef, fior, mătasă,
E cânt de ciocârlie ce-n zare, mlădioasă,
Îmbină raze, triluri, azurului cunună,

E verde murmurare de codru, şi sfioasă,
E lira măiestrită ce, briza, o înstrună,
E-albastră simfonie de stele-n clar de lună,
E zbor şoptit de flutur, pe floare când se lasă,

Din Ceruri se prefiră cu modulaţii line,
E dor, căldură, rugă, lumină,-ngemănate,
Cu-accente selenare ecoul, dulce, vine,

Sunt multe alte-n lume, o ştiu, dar dintre toate,
Armonioase-acorduri ştiu, sufletul, să-mpline.
Cu Dumnezeu, adesea, vorbesc pe înserate.



 

 

 




 

 

 

 

LUCRAREA CE-AM DORIT

acrostih
 
Credința, și Lumina, și Iubirea
O, Domnul meu, îmi dat-au, iar, putere,
Râvnit-am tot mereu spre-‘nalte sfere,
Neobosit ‘mi-ndeplinind menirea.

Edil ferice-al Artelor Frumoase,
Liant divin și nobil fiind Cuvântul,
Intarsii nemurit-am, spre încântul
Unui popor ce graiul nu-și uitase.

Lucrarea ce-am dorit dintotdeauna
Eu, vouă am lăsat spre împlinire:
UNNeam, OLimbă, iar Cultura – UNA.

 

 

  














 

 

 

 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971