Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SĂRBĂTOAREA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE Memoriu către Comisiile Parlamentare privind instituirea Zilei Naţionale a Limbii Române - Ovid Densuşianu despre limba română
UN DEMERS DE DEMNITATE ROMÂNEASCĂ DIN PARTEA UNUI PRLAMENTAR; Apelul domnului senator Iulian Urban
NISTE SUBLINIERI ALE REPREZENTANTULUI UNEI FIRME ELVETIENE IN ROMANIA, CITATE DE DL. SENATOR
PATRIMONIUL CULTURAL PRIN FAPTA PERSONALA
ADUNAREA GENERALA A ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA - Declaraţia partidelor parlamentare privind agenda comunelor
PACTUL NAȚIONAL PENTRU AUTONOMIE LOCALĂ
APELUL REVISTEI ,,ALBINA ROMÂNEASCĂ\"
SPRE A NU DA UN ASPECT TRIUMFALIST CELOR AFIRMATE PÂNĂ AICI: - Articole de Dan Ghelase şi Nicolae Iuga
EUGEN DORCESCU
GEORGE STANCA
GEORGE ROCA
IOAN LILĂ
LA BISTRIŢA-NĂSĂUD, UN BARON AL LUI DRACULA (SAU, MAI DEGRABĂ, AL LUI Bram Stocker)
FESTIVALUL ,,ROMEO ŞI JULIETA\" LA MIZIL
PREMIANŢI LA FESTIVAL
OPINII ALE PARTICIPANŢILOR
ANUNT PENTRU CEI INTERESATI DE DIGITALIZAREA LITERATURII
LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
sectiunea 2 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
secţiunea 3 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
APEL CĂTRE TOATE ORGANIZAŢIILE CARE ÎNTRUNESC SCRIITORI DE LIMBA ROMÂNĂ
ARMELE DE LA CIOROGÂRLA UN REPORTAJ CU MULTE ŞI FOCOASE BOMBE prezentat din cartuşierele de diverse culori ale poetului şi generalului în rezervă NICOLAE ROTARU
PAGINA A TREIA

 

 

CÂNTECELE DE CĂLĂTORIE ŞI ALTELE,

DIN RECENTUL VOLUM: „DRUMUL SPRE TENERIFE

 

 

 

EUGEN DORCESCU

 

 

 

 

 

 

 

 17
 
cântec de călătorie
 
demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil
 
 
23
 
cântec de călătorie
 
mă-ntorc în timp cum fac adeseori
un timp cu zori înrouraţi cu flori
ce debordau de soare de culori
cu verzi copaci vibrând în râu în nori
cu drumuri lungi sub arşiţi sub ninsori
pe drumuri paşi în zări în cer cocori
şi câte zile atâtea sărbători
 
                          *
 
mă-ntorc în timp cum fac adeseori
un timp cu ochi imenşi întrebători
 
 
32
 
cântec miezonoptic
 
bătrânul scrib roteşte-n minte
jocuri de sens şi de cuvinte
el care nu le-a dezmierdat
el ce-i artist nu acrobat
şi totuşi scribul când şi când
împuns de boldul unui gând
simţind în gură fum şi scrum
în ritmul pasului pe drum
îngână rime dulci precum
béni sois-Tu Iah Elohim
noi eremitici sopherim
the happy few călătorim
către-un celest Ierusalim
către-un sublim Ierusalim
acceptă-ne to sleep to dream
 
 
 

 35

cuvânt de învăţătură al eremitului
fiindcă mă-ntrebi va trebui să-ţi spun
că semenul nu-i rău dar nu-i nici bun
că nu e nici urât şi nici frumos
că nu e prost de tot dar nici mintos
că-i duşmănos perfid şi nesătul
că-i sumă de contrarii că e nul
deci tu mai înainte de-al iubi
să nu îţi faci iluzii ci să ştii

                        *

dacă mă-ntrebi mă simt dator să-ţi zic
un semen ca şi tine e nimic

 

38

cântec de călătorie 

îmi vin în minte-acele clipe toate
de parcă le-am trăit abia mai ieri
treceau pe drum alaiuri sau tăceri
curgeau în albii râuri argintate
albaştri munţi arome adieri
cărări pădurea punţi improvizate
scoteam din cărţi dulceţi şi mângâieri
scoteam din grai şirag de nestemate
nu ezitau strămoşii să-şi arate
în noi cei mici duhovnice averi
acum? dezmăţ demenţă spolieri
elita-n zdrenţe pegra în palate

ce viaţă-n duh ai mai putea să-i ceri
acestei omeniri ecervelate?

                       *

îmi vin în minte-acele clipe toate
de parcă s-ar fi stins abia mai ieri


44

vechi cântec de călătorie

floarea florilor de-ai fi
tainic te-mpresoară
soarta florilor de-o zi
florilor de-o vară
ierburile-au năpădit
scară
trepte
uşă
floare cu parfum
mâhnit
floare de brânduşă
lângă paltinii trufaşi
ancoraţi în stele
zâna
primilor mei paşi
strânge
pietricele
pasărea uitării
grea
trece şi tresare
floarea sângelui să-ţi bea

floare
de-nserare
 
 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                Grădina lui Gheorghe            
                                                                                          (ciclu)
                        George STANCA  

 

 Omul banal
 
sunt  un  gheorghe care produce  ioni pozitivi
un animal de tracţiune
ce cară  bunătatea cu cârca şi
calcă în  picioare prostia,
hoţia, 
răutatea
sunt  un bou biblic
care suflă bunătate peste semenii  săi,
care suflă
smerenie  şi
credinţă
care dă sfaturi pentru faceri de bine
 răilor,
nătărăilor
care dă fânul din ieslea sfântă
săracilor,
înfometaţilor,
debililor,
inaniţilor lumii
un gheorghe  plin de frumos 
iubitoriu de frumos
amatoriu de frumos
mângâietoriu de frumos
cultivatoriu de frumos
un gheorghe iubitoriu de  bunătate
amatoriu de  bunătate
mângâietoriu de bunătate
cultivatoriu de  bunătate
la mine-n grădină bunătatea şi frumuseţea
sunt două legume 
pe care  le  consum zilnic
şi le dau de pomană săracilor
milogilor,
cerşetorilor,
celor  fără  de adăpost,
mamelor din bordeie
fraţilor din gară
copiilor din canale
inşilor din
ghetou
campus
lagăr
politicienilor
fariseilor
saltimbancilor
marinarilor rătăciţi fără astrolab prin bezna  oceanelor
beduinilor fără cămilă cochetând cu fata morgana
pădurarilor care au pierdut  muşchiul de pe copaci care le arăta nordul
pauperilor  lui steinbeck care mergeau pe rout 66 în căutare de lucru
românilor care se închină umili în genunchi căpşunelor spaniole
 
bunătatea şi frumuseţea din grădina  lui gheorghe
două legume pe care
le  ud la rădăcină zilnic
să crească mari până la cer
să urce în tării 
să dăinuie
bunătatea  şi frumuseţea 
două plante agăţătoare din grădina lui gheorghe
care  urcă  mereu spre hăul de sus
pe araci infiniţi şi divini ce înţeapă cerul
ca nişte raze de soare  inverse
venind dinspre  pământ
de la  Omul de Rând cel Sfânt
de la  Omul Simplu
de la Fraierul Cel de Toate Zilele
Săracul Cel de Toate Zilele
Înfometatul Cel de Toate Zilele
Însetatul Cel de Toate Zilele
Însinguratul Cel de Toate Zilele
Părăsitul-de-toate Cel de Toate Zilele
Bunătatea  şi frumuseţea
doi meri care hrănesc întreaga grădină cu dulceaţă aromă, cu gustul mălăeţ, creţesc, palmen, golden, pădureţ
 
raze ca nişte săgeţi
otrăvite cu bunătate şi frumuseţe
slobozite
din arce puternice
din suflete de oameni
din braţe caritabile
din inimi  miloase
apa cu care gheorghe  udă florile
e de milosârdie
are săruri de  iertare- îngăduinţă,
 toleranţă
înţelegere
este apă sfinţită de Omul - Sfânt
cel născut pe Pământ
el e valoarea
el e culoarea
el este sfinţenia  şi cuminţenia
omul de pe ogor
omul de pe drum
omul de pe mare
omul din casă
omul de  pe route 66
omul din gară
omul cu căpşuna
omul din canal
omul omul omul
banal. 
 

 

George ROCA   (scrie din Australia)

 

EVADAREA

DIN

SPAŢIUL

VIRTUAL

 

 
 

CĂPRIOARA NEBUNĂ

 

Culcat,

stau cu ochii închişi

şi visez la poiana mea cu flori.

E atâta linişte şi armonie!

Şi totuşi căprioara nebună

nu vrea să-mi dea pace

încercând din nou

să mă mângâie cu copita

pe albul ochilor mei obosiţi

de atâta privit spre spaţiul virtual.

 

 

INSULA FERICIRII

 

Încercăm cu toţii să supravieţuim

în secolul acesta a turbulenţei

creându-ne în imaginaţie

mici insule

unde evadăm atunci

când nu mai putem face faţa

uraganelor şi cutremurelor

care ne înconjoară.

 

Acolo,

pe insula noastră

jucăm şotron,

chiar dacă nu ne mai ţin balamalele,

gângurim ca bebeluşii,

ne aşezăm pe tronul regelui

fără să ne fie frică de pedepse,

sărutăm şi ne iubim

cu toate vedetele intangibile

ale lumii moderne.

 

Acolo,

pe insula fericirii noastre

este veşnic primăvară.

Acolo

suntem veşnic tineri

şi sănătoşi

şi veseli

şi buni !

 

Câteodată,

când pe „insula fericirii”

ne simţim singuri,

invităm

prieteni dragi

să ne însoţească

şi să împărtăşească

bucuriile noastre.

 

Şi astfel,

se produce o simbioză

care vindecă sufletul

de toate relele pãmântului...

făcându-te să gândeşti curat

atunci când te reîntorci la realitate...

 

 

RUGĂ

 

Trei flori,

o porumbiţă,

iarbă verde…

O, Doamne,

dă-mi măcar

doar câţiva ani în dar!

Dar dă-mi atâţi câţi se cuvine

să-mi pot vedea nepoţii mari,

să pun un pas pe Lună,

de care-mi este dor

şi unul col’ pe Marte

şi-apoi pot să... mor!

 

În timpul viitor,

arată-mi Universul

şi-arată-mi calea bună

ce duce-acolo-n cer.

Nu îţi cer nemurirea,

dar, nici n-aş vrea să pier…

 

O, Doamne,

fă-mi în voie,

dă-mi ani-câţi am nevoie,

sã-mi pot permite,

O, Doamne sfinte

Necunoscutul să-l dezvălui...

Şi apoi, Ţie mă-nchin,

Poţi să mă laşi să mor puţin

pe un câmp cu iarbă verde

şi la cap cu trei flori,

cu-o porumbiţă-n braţe

şi-un teanc de carţi noi,

să am ce să citesc

când am să mă trezesc...

la Judecata de Apoi!

 
ASTĂZI
Lumea începe la tine
şi se termină la mine!
Democratic ar fi ca mâine 
lumea să înceapă la mine 
şi să se termine la tine.
  
Pentru tine,
lumea poate începe din America,
sau din Insula Pitcairn,
sau din Sikim, Nauru, Bostwana, 
sau chiar de pe Chomolugma...
  
Pentru mine,
lumea începe din România
şi se termină în Australia.
Punct!
  
Pentru unii,
lumea începe de la ei
şi se termină tot acolo!
Ei şi restul lumii!
  
Pentru alţii,
fără coloană vertebrală,
lumea începe de la 30 de arginţi 
şi se temină la trădare.
  
Lumea,
poate să înceapă pe Pământ
şi să se termine
la capătul Universului.
  
Pentru mulţi dintre noi, 
lumea începe din clipa 

în care ne cuplăm

la Internet...

 

Poezii pentru Arthemis
de Ioan LILA, care scrie din  FRANŢA

 

 

 

 

 

 

 

 

 Poezii pentru Arthemis
 
Nici nu ştiu cum au trecut pe lînga mine,
Pe atunci, pe cînd eram nemuritor,
Zilele, ca nişte roiuri de albine,
Frumoasele nopţilor cu miez dogoritor.

Au dispărut din viaţa mea încet, cu răbdare,
Caii şi cîinii de rasă şi visurile toate.
Le admiram femeilor aliura delicată de floare,
Trupurile lor unditoare, dulci ca perele coapte.

Azi mai străbat străzile amintirilor presărate,
Cu frunze uscate ce foşnind s-au prelins…
Şi simt cum şi sufletul meu astăzi străbate,
Printr-o lumină difuză... sub un cer palid, stins…
********
Risipeşte-mă în toate înţelesurile cuvintelor,
Ca să mă pot pierde în poiana ta luminoasă.
Vreau să simt cum mă sufocă stelele,
Cînd o să înfloresc la tîmpla ta graţioasă.
Tu eşti mai mult decît dulceaţă, tu eşti,
Un crin de zăpadă ce mi-a-nflorit tîrziu,
Şi m-ai ucis, văzîndu-te cum creşti,
Pe mine, cu iubire-nvăţîndu-mă sa fiu !
*********
alunec pe o frunză şi mă gîndesc la tine
care pluteşti... tu eşti doar o iluzie...
te văd ieşind din valuri...
aşa voiam să-i scriu iubitei mele mai acum un secol
dar ea plecase ca un val de mare
care se stinge în nisipul verii..
frumoasă doamnă, cîntul mîngîerii
pe frunte mă atinge ca un vis...
nimic din toate astea nu i-am zis
iubitei mele de atunci... dintotdeauna...
azi o visez, strălucitoare... luna
caifelată ca o mîngiiere
... mi-a mai rămas din amintiri o floare
nu mă uita... ba chiar te rog, mă uită
Eu sînt secunda smulsă dintr-o nuntă
de fluturi albi, care roiesc spre soare
arzîndu-se timizi pe aripioare...
 *********
M-ai scufundat într-un ocean de vise.
M-am trezit rănit ca un soldat.
Eram tare departe de visurile mele proscrise-
În oceanul din sufletul tău m-am înecat.
Tu erai poate ultima strălucire din ochii mei,
Tu erai sarea din pîntecul oceanului.
Eu eram ca o picatură de apă respirată de porumbei,
Pe rana însîngerată cu maci a lanului.
Ardeau toate cîmpiile, degeaba te căutam.
Veveriţele te ascunseseră ca pe o nucă -
În labirinturile lor săpate în stele te căutam
Şi nu învăţasem să te regăsesc, nu încă!
Mai trebuia să străbat un ocean de coapse bronzate,
Ca să te regăsesc, dar n-am mai putut înota
Strivit de dulceaţa lor ce bîntuia prin cetate
Şi chiar şi în sufletul meu se-nopta !
 
 frumoasă doamnă, cîntul...
 
Mă petrecusem peste firul ierbii
Fîn devenind sub cerul deja copt
Albeam timid şi încă nu ştiam
De ce mă sting în visul cifrei opt...

O fi magia unei clipe doar -
Un cer topit în frunzele timide -
Voiam să-ţi spun că te-am visat şi ieri
Vag toropit cu gust de aguride...

Şi azi te mai iubesc, dar este toamnă,
Şi nu mai pot să ning, frumoasă doamnă.

 

LE POEME DE GRIGNAN 

Le Poeme de Grignan
L-am citit mai alt'an,
Erau florile coapte
Ma pierdusem în noapte 

Iarba verde foşnea
Grea de visuri şi ea,
Ce de gînduri aveam
Şi ce tînăr eram 

Azi m-au nins ghiocei
Greu uitaţi sînt şi ei
Ce de visuri visam
Cînd bătrîn nu eram 

Eram tînar mai an
Le Poeme de Grignan
Te trăgeam de codiţe
Tu zîmbeai cu gropiţe 

Alergai să te prind
Ca o apă pe grind
Şi fugeam, mai visam
Cît de tînăr eram 

Cum rideai, ca un vis
Şi atuncea ţi-am zis:
Le Poeme de Grignan
 
 Auzi cum se izbesc fluturii de noapte
 E vremea cireşelor coapte.
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
Îţi culeg un coş de gânduri, ca pe nişte fructe.
Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte.
E timpul să culegem muşeţel şi albăstrele.
Să adunăm din iarbă un coşuleţ cu stele,
Din care să îţi fac un colier,
Cât mai am timp, cât mai pot să sper...
Şi mai vreau să-ţi aduc o turmă de nori pufoşi,
Ca să ai din ce să faci gogoşi.
Şi de la zvârlugele alea de iele
Puţină pulbere dulce de stele...
Şi, dansând pe tâmpla mea, să dai timpul mai încet,
Că deja îl aud pe bătrânul ascet,
Care mă amăgeşte cu o eternitate...
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
 Oare păpădiile iubesc?
 Delicată păpădie
Creşti la mine în livadă,
Vin îngerii să te vadă,
Sfioasa mea păpădie.
 
Stai în iarbă ca un vis
Şi îmi dai, sfioasă floare,
Din parfumul tău din care
Beau doar zeii-n paradis.
 
Aş sorbi cu lăcomie
Din pocalul tău de floare,
Dar îl strângi între picioare,
Fată mare, păpădie...
 
 


 

 

 

                                              LA BISTRIŢA-NĂSĂUD, UN BARON AL LUI DRACULA

(SAU, MAI DEGRABĂ, AL LUI Bram Stocker) 

Alexandru Misiuga, primul baron al Casei Dracula, a readus în urmă cu 33 de ani mitul la realitate. Puţină lume ştie că prima parte a romanului lui Bram Stoker este situată în Pasul Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud.

 În urmă cu ceva ani, un grup de jurnalişti americani au venit la Bistriţa şi au întrebat de existenţa unui hotel “Coroana de Aur” şi a unui castel aflat în Pasul Bârgăului. Directorul culturii bistriţene, citind cartea lui Stoker a înţeles exact ce căutau vizitatorii. Aşa s-au pus bazele hotelului din centrul Bistriţei, “Coroana de Aur”, hanul din carte la care a poposit avocatul Jonathan Harker la Bistriţa. Folosirea termenului de coroanã era periculoasã într-o perioadã în care comunismul înflorea şi monarhia era consideratã rãul suprem, însă denumirea s-a pãstrat. Apoi a urmat al doilea pas, o adevărată cruciadă cu autorităţile vremii, aceea de a construi un hotel în vârf de munte, la 1200 m, care să poarte numele Dracula. Autorităţile l-au luat în râs. Legenda spune că Alexandru Misiuga l-ar fi prins pe Ceauşescu la o masă, la Dealul Negru, bine dispus după o partidă de vânătoare de urşi şi i-ar fi spus, " ne trebuie un hotel între Transilvania şi Moldova", iar acesta i-a zis "şi cine vă opreşte". Cu acordul verbal al şefului statului, Misiuga a trecut la treabă. Castelul trebuia să aibă trei turnuri şi intrarea prin cimitir, iar clădirea să semene cu o ruină, însă baronul Misiuga a trebuit să se mulţumească cu un singur turn şi cu o clădire “civilizată”. După şapte ani, construcţia a fost finalizată, însă cu numele Tihuţa. “Nu am reusit sã îl numesc Dracula, era prea periculos, mai ales dupã ce presa strãinã nu mai contenea în a-l numi pe Ceausescu urmasul lui Dracula.

Abia dupã revolutie am putut sã îi schimbãm numele”, ne-a declarat în urmă cu ceva timp  Misiuga. 

După toate aceste realizări, bistriţeanul Misiuga mai avea o singură dorinţă: să-i ridice un bust scriitorului irlandez în faţa hotelului Dracula, fapt realizat în 2007. Bustul a fost dezvelit de ambasadorul Irlandei in România, Padraic Cradock.

Ideea beciului de speriat turiştii tot a lui Misiuga a fost. Când se oprea curentul, se trecea la felinare şi lumânări - te jurai că eşti în casa dracului. Simbolic, membrii Societăţii Dracula din Londra au cărat cărămizi pe schele şi şi-au pus semnăturile într-o sticlă pe care au zidit-o în peretele de apus al curţii interioare. Astăzi tot mai mulţi draculişti din întreaga lume poposesc în Pasul Tihuţa, unde mănâncă meniul Elixirul lui Dracula, iar la masă păstrează mereu un loc liber pentru conte. La hotelul bistriţean există salonul Jonathan Harker, decorat în roşu şi negru, cu pereţii acoperiţi cu trofee de vânătoare ale contelui Dracula. Camerele hotelului castel Dracula sunt ocupate de grupuri compacte de turişti. 100 de americani, veniţi de peste ocean au sărbătorit noaptea de Hallowen cu Contele vampir Dracula, legendarul personaj creat de Bram Stoker. Castelul are 140 de locuri de cazare.

 Pentru a fi numit baron al Casei Dracula de către societatea cu acelaşi nume din Londra, Misiuga a trecut prin mai multe probe - a tras cu arcul, a traversat o punte firavă, a sărit peste foc şi a dansat menuet. Pentru cei care vizitează castelul Dracula, dacă doresc să nu se întâlnească cu personajul, există o singură soluţie: “să aibă asupra lor o punguţă din piele de berbec, cu brâiele din piele de ţap, o măciulie de usturoi oltenesc, nişte anafură de la Mănăstirea Rohia şi o sticluţă de aghiasmă de la Mănăstirea Parva”. De când se ocupă de mitul Dracula, Misiuga a primit multe scrisori semnate simplu “contele Dracula Bistriţa - România”. Până ieri, Alexandru Misiuga a deţinut şi cheile de la Turnul Dogarilor, singurul din cele 18 turnuri ale breslelor medievale care s-a păstrat pănă in zilele noastre, rezistând cu cerbicie in faţa multor hoarde de năvălitori, a căzut în martie anul trecut victima unor ciorditori. Baronul a fost foarte supărat când şi-a văzut devastat muzeul de măşti tradiţionale şi păpuşi. Spărgătorii au furat 14 măşti tradiţionale şi 7 păpuşi, toate piese unicat. Turnul Dogarilor, cu o inălţime de 25 de metri şi trei nivele, a fost folosit de-a lungul timpului ca spital pentru bolnavi psihic, care erau ţinuti aici in cămăşi de forţă, dar şi ca loc de detenţie a prostituatelor, care erau puse in lanţuri inainte de-a fi ţintuite la stâlpul infamiei. Clădirea a fost folosită apoi, pe rând, ca sediu pentru cercetaşii bistriţeni, ca azil de noapte, la ora actuală adapostind ineditul muzeu al lui Alexandru Misiuga, epigramist, veteran de război, colonel in retragere şi baron al 'Casei Dracula'. Cu toate eforturile unor de-a muta mitul Dracula din judeţul Bistriţa-Năsăud pe alte meleaguri, prin înfiinţarea unor parcuri de distracţie, care de care mai utopice, acest lucru nu va reuşi, deoarece atât Bram Stoker, şi mai târziu Alexandru Misiuga au făcut acest cadou bistriţenilor. Tot Misiuga, cunoscător pe aceea vreme a 6 limbi străine este cel care a înfiinţat cel mai vechi ansamblul folcloric din Bistriţa, acum 40 de ani, Cununa de pe Someş. Tot datorită lui a fost ridicat în Piaţa centrală bustul lui Liviu Rebreanu, prozatorul bistriţenilor, la fundamental căruia a pus o sticlă cu o misivă pentru generaţiile următoare. Doar el a ştiut ce scrie în ea. Autor a 20 de cărţi, Alexandru Misiuga ar fi meriat mai multă atenţie din partea colegilor de breaslă, şi, mai ales, a celor care conduc destinele culturii. Supranumit şi tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistriţenilor, reuşind să facă multe lucruri pentru aceştia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noştri scriitori în pieţele centrale. Se duc patriarhii Bistriţei…Alexandru Misiuga va dăinui, pe veci, în conştiinţa urbei.

 

Menuţ Maximinian 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971