Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Jumulirea contribuabilului român
Cunoscuta „scrisoare către ţara sa” a regizorului Alexandru Tocilescu
Adrian Alui Gheorghe, Bedros Horasanghian şi şi Monica Sumalan în trei însemnate reviste culturale
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea I
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea II
Criza educaţiei, criza mass-mediei, criza din Basarabia – văzute de Magdalena Albu şi Vasile Şoimaru
În loc de concluzii: Mircea Eliade - "Pilotii orbi", articol publicat in ziarul Vremea, 1937
Ziua românilor de pretutindeni şi daruri de binecuvântare
Despre problema identitară de Gavril Cornuţiu
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea I
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea II
Versuri de LUCIAN BLAGA în traducerea lui Constantin FROSIN
Articole de Adrian Sturdza, Georgeta Resteman, Al. Fl. Ţene, Adrian Botez, Gheorghe Istrate, George Anca, Loredana Ionas, Constantin Ciubotaru, Dan Lupescu Despre: Incriminarea comunismului, Cenaclul „Lucian Blaga”, Un premiu de excelenţă „B. Fundoianu”, Marea enciclopedie a spiritualităţii româneşti, Educaţia permanentă, Remember: Gabriel Stănescu şi Ştefan Ioanid. Colocviile de marţi, Oradea interbelică, Roşiri de Vede contemporan - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
MARE CREATOR DE LIMBĂ, MIHAIL SADOVEANU A CREAT ŞI MALEFICE CONFUZII – corespondenţă între Corneliu LEU şi Dimitrie GRAMA
Avem un laureat al Premiului Nobel român, care a fost traitor în România, documentare prezentate de George ROCA
Mirodan şi cafeneaua de la nr. 88, de Roni Căciularu
o bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi (partea I) -
Partea II
Rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
PAGINA A DOUA
PROBLEME ACTUALE ALE ROMÂNITĂŢII

                            30 NOIEMBRIE - ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
30 Noiembrie - De Sfântul Apostol Andrei - Ziua Românilor de Pretutindeni - instituită prin lege
 
A început prin denumirea unui program excursie de Sf Andrei şi 1 Decembrie 1997 – „Ziua Romanilor de Pretutindeni", iniţiat de Romeo Moşoiu şi derulat de Cristi Dragomir  la Universitatea din Ploieşti, la Departamentul An pregătitor reformat şi dezvoltat prin înfiinţarea centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni!
S-a repetat în anii urmatori... S-a vorbit şi cu Patriarhul Teoctist, vrednic de pomenire şi prin ajutorul necondiţionat pe care ni l-a dat în proiectele cu Departamentul şi cu Programul Biserica Românilor în statele învecinate! - şi Biserica a îmbrăţisat ideea, mai ales că Sfântul Andrei era cel dintâi ajuns la Pontul Euxin!
Ulterior, în 2007, s-a legiferat prin Legea promovată de Alianţa DA, de societatea civilă în frunte cu RGNpress, şi de Titus Corlăţean!
 
*Potrivit art. 9 din Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, la  <>
 
Legea nr.299/2007 grupează şi recunoaşte o serie de facilităţi românilor aflători astăzi în afara frontierelor StatuluI Român, în cea mai mare parte oferite şi în precedent prin alte acte normative şi abroga Legea nr.150/1998 privind acordarea de sprijin comunităţilor româneşti de pretutindeni; împreună cu HG de înfiinţare şi organizare a departamentului pentru relaţia cu românii de pretutindeni, cu HG 689/1994, HG 968/2000, şi HG 168/1998 de înfiinţare a Centrului Eudoxiu Hurmuzachi  şi cu Legea nr.321/2006 - consolidează cadrul juridic re-instituit după 1989, prin art. 7 din Constituţia României, potrivit căruia Statul Român are obligaţia de a sprijini legăturile cu românii de pretutindeni.
 
Autorităţile Statului Român au datoria nu doar morala, de a marca această zi în preajma şi împreuna cu Ziua Naţională a României la 1 Decembrie.


              
             SFINTELE MOAŞTE, DARURI DE BINECUVÂNTARE
                                                 ŞI SFINŢENIE


Pământul românesc este păstrător de sfinte moaşte, aducătoare de sfinţenie şi pelerini. Atotprezenţa lui Dumnezeu, condiţie fundamentală a întâlnirii noastre cu divinitatea se face aşadar simţită şi prin prezenţa moaştelor multor sfinţi. Biserica noastră strămoşească păstrează cu mare cinste in oraşul Timişoara la Catedrala Mitropolitană pe Cinstitul Cuvios părinte Iosif cel Nou de la Partoş. Se spune că: „atunci când a fost adus, ca mitropolit al Banatului, clopotele bisericilor au început să bată singure”. Este sărbătorit, pe 15 septembrie şi este considerat ocrotitorul Banatului „Apărător nebiruit şi neînfrânat te pune înainte pe tine pământul Banatului, mulţumire aducându-ţi ca cel ce prin tine din primejdii s-a mântuit. Ci ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, rogă-L să ne apere de toate nevoile, ca să cântăm ţie: bucură-te, Părintele nostru Iosife, făcătorule de minuni (Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş).
Muntenia este ocrotită şi de racla Sfintei Muceniţe Filofteia.Trupul său plin de miresme se găseşte în paraclisul nou, al mănăstirii Curtea de Argeş, ridicată de voievodul Neagoe Basarab (1512-1517). Această copilă sfântă, a fost o adevărată ocrotitoare şi binefăcătoare a săracilor, cunoscută şi sub numele de „fetiţa iubitoare de semeni”. Faptele sale de milostenie au îmbodobit-o, făcând din ea „un vas ales”. „Dacă s-a dat de ştire lui Radu Negru Vodă, că vrei să vii in Ţara Românească, cu lacrimii de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre întru întâmpinarea ta; văzându-te de mult popor petrecută…
„Mâna dreaptă a Sfântului Nicodim se găseşte la mănăstirea Tismana din judeţul Gorj, situată la 38 de km de Târgu-Jiu, ridicată de acest sfânt părinte. Sfântul Nicodim şcolit la Athos, a venit în Ţara Românească şi a ridicat mănăstirea Vodiţa, care a fost arsă de turci, apoi a ridicat frumoasa mănăstire Tismana. Sfântului Nicodim ne rugăm „Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie, noi robii tăi, ca unui mare ocrotitor, ci ca acela ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, făcătorule de minuni. Părinte Nicodime!”.
Sfântul Grigore Decapolitul se găseşte la mănăstirea Bistriţa în judeţul Vâlcea. Viaţa sa plină de sfinţenie şi de fapte bune ne îndeamnă la rugăciune şi meditaţie: „Străină viaţă petrecând pe pământ, fericite părinte Grigorie, cu totul ti-ai înălţat mintea către cele cereşti minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta, pentru aceasta acum luând răsplătire de la Dumnezeu,cânţi Lui neâncetat cu îngerii: Aliluia!.
În capitala ţarii, Catedrala Patriarhală are moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, cel care a fost adus în ţara noastră, in timpul unui război ruso-turc din Bulgaria, şi mai precis din localitatea Basarabov, de către un ofiţer rus pe nume Petru Salticov care dorea să-l ducă pe Sfântul Dimitrie in Rusia. Un boier macedoromân Hagi Dimitrie, a cumpărat cu bani de aur trupul sfântului pentru ca acesta să rămână la noi, însă, ofiţerul a luat mâna dreaptă a sfântului şi a dus-o la Lavra Pecerska, unde se află şi în prezent. Sfântul Dimitrie este considerat ocrotitorul oraşului Bucureşti. În anul 1918, pe 17 februarie,un grup format din 20 de soldaţi bulgari au pătruns in Catedrala din Bucureşti, la ora două noaptea şi au furat trupul sfântului pentru al duce în Bulgaria. Au fost opriţi la Calugăreni de aghiotantul generalului german Zach, pe nume Rhefeld şi încredinţate sfintele moaşte, Bisericii Ortodoxe Române. Pelerini din toată ţara vin şi se roagă la racla sfântului, pentru sănătate şi ajutor. „Având noi racla cinstitelor tale moaşte, cuvioase părinte, ca la un izvor de daruri toţi cu credinţă alergăm pentru care izbăveşte-ne sfinte, de cei ce ne tulbură pe noi….” (Acatistul Sf.Dimitrie Basarabov).
    Mănăstirea Cernica este cunoscută şi datorită raclei Sfântului Calinic,care este păstrat în pronaosul bisericii, cel care a fost episcop de Râmnicu-Vâlcea şi la care alergau cei bolnavi pentru a primi tămăduire. „Pomenirea ta cea purtătoare de lumină Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi şi atingerea de racla sfintelor tale moaşte sfinţeşte şi dăruieşte tămăduiri, pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi cântăm. „Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înţelepţite!”.
Sfinţii Mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filipos care au trăit în secolul IV, se găsesc la mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, astfel şi Dobrogea este ocrotită şi binecuvântată. Au fost martirizaţi în timpul perioadei lui  Decius (250-251) şi  înmormântaţi într-un loc necunoscur nouă din metropola Novidunum şi apoi transportaţi la Niculiţel şi reînhumaţi în vremea lui Constantin cel Mare sau a urmaşului său. În anul 1973 au fost aşezaţi la mănăstirea Cocoş şi sărbătoriţi pe 4 iunie.
Trupul Sfintei Paraschiva şi al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, se găsesc pe pământul sfânt al Moldovei. Cuvioasa Maică Paraschiva s-a născut în satul Epivata. La vârsta maturitătii devine „mireasa lui Hristos”. Trupul său a fost adus in vremea domnitorului Vasile Lupu şi aşezat în catedrala mitropolitană „Trei Ierarhi” din Iaşi, unde se află şi astăzi şi este sărbătorită pe 14 octombrie de către creştinii ortodocşi care se roagă cu credinţă astfel,,Îngerii din cer cu laude primind duhul cel fecioresc din pământeştile locaşuri de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale,căci femeiesc trup purtând şi fire slăbănoagă,ai ştiut a birui toate puterile vrăşmaşilor prin buna înţelepciune…”.
   În bisericile unor mănăstiri mai mari (Neamţ, Putna, Secu, Râşca, Slatina, Hurez ş.a) precum şi în unele biserici şi catedrale urbane mai importante din ţară se mai păstrează încă multe părţi (mai mari sau mai mici) din moaştele altor sfinţi aduse în ţară din diverse locuri şi în diferite împrejurări. Cele mai multe au fost cumpărate sau dobândite de voievozii şi boierii români din trecut şi depuse în bisericile ctitorite, renovate sau înzestrate de ei. 
                                                                                                                         Carmen MARIN
 Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUŢIU

DIN NOU DESPRE PROBLEMA IDENTITARĂ

Scriam cândva că „Este neam de slugă cel care îşi dispreţuieşte propria-i origine. Când sluga este parvenit intelectual atunci spectacolul este şi mai jenant”. Dar dacă renegatul nu are nici un resentiment, şi nici o atitudine afectivă faţă de origine şi faţă de renegaţie? Dacă, pur şi simplu îşi schimbă identitatea ca pe o haină „la gunoi cu vechiturile!”, sau îşi cumpără o nouă identitate pentru că îi aduce folos? Adică, ce poţi spune despre cineva care scuipă în capul părinţilor săi, a bunicilor săi, a speranţelor lor, a credinţelor lor, a suferinţelor lor...?
În mod sigur fiecare are un răspuns la această întrebare, iar întrebările acestea sunt necesare pentru noi românii din două motive. Noi românii am ajuns în Europa, dintre popoarele stabile şi originare ale continentului, minoritatea cea mai răspândită. Nici o altă naţie nu îşi părăseşte cu atâta uşurinţă şi seninătate ceea ce fiecare popor numeşte patria sa. În al doilea rînd, în raport cu alte popoare românii se deznaţionalizează imediat. La prima generaţie românii nu mai sunt români. După patru generaţii de la emigrare, în America, elveţienii (care sunt doar confederaţi) vor afirma că sunt elveţieni, italienii vor afirma că sunt italieni etc...
Desigur, există o scală a rezistenţei la pierderea identităţii. În vârful scalei stau evreii şi chinezii. Noi stăm la baza scalei. De ce? Ce deficit cultural are  mintalul nostru colectiv încât identitatea noastră este atât de vulnerabilă? Vreau să precizez că nu am decât dispreţ faţă de orice fel de şovinism şi faţă  de orice fel de ură, pe care le socot secreţii ale prostiei. Acestea nu au nimic de a face cu dragostea de ai tăi. Mercenarilor de trei surcele ai globalizării identitare, în fapt ai Internaţionalei a V-a, de culoare spălăcită şi nu roşie, le voi atrage atenţia că orice fel de tentativă de a trece peste Noi-tăţile identitare a avut drept urmare curgere de sânge. Vezi dezmembrarea URSS şi a fostei Yugoslavii. Poate spune cineva că evreii sunt deplasaţi pentru că îşi conservă identitatea oriunde ar fi? Cu ce argument? Poate spune cineva că chinezii sunt proşti pentru că se autoghetoizează în toate localităţile din lume?
Dar, să îi lăsăm pe mercenarii pixului în pace. Ce se întâmplă cu noi? Privind istoria noastră am găsit extreme derutante. Pe de o parte cazuri de tipul Decebal, Brâncoveanu şi Iancu. Gestul de demnitate a lui Decebal nu are trei egali în istorie. Tăria de caracter a lui Brâncoveanu, care a acceptat moartea sa şi a privit grozăvia omorârii soţiei şi copiilor, pentru a nu-şi trada identitatea şi credinţa, sunt unice în istoria mondială. Puterea de caracter a lui Avram Iancu, care după revoluţie a refuzat gradul de general imperial şi onoruri, pentru a nu-şi trăda neamul, de asemenea nu are corespondent în istoria mondială. Cazuri mai puţin notorii şi mai puţin însemnate poate culege oricine din istorie.
                     
Aceasta este o extremă din istoria noastră. Cealaltă extremă? Primii muguri ai românismului au apărut în Ţara Haţegului, cum era şi firesc. Aici au apărut primele biserici pictate din spaţiul românesc. Aici se ridica o nobilime românească, dar care sfârşea precum Cândea în Kendefy, aşa cum o mare parte a nobilimii maghiare transilvane ajunsese a fi formată din românii maghiarizaţi, aşa cum Matiaş fiul lui Iancu de Hunedoara nici nu se gândea că are ceva românesc în el... etc... Apoi apare valul Şcolii Ardelene, valul paşoptiştilor, care se declară şi sunt cu adevărat patrioţi, pentru că a fi patriot înseamnă a-ţi iubi neamul şi a-i fi alături atunci când are steaua jos, umilă şi fără mari speranţe, când acestuia îi merge rău, nu când îi este bine, când are steaua sus şi îţi promite, îţi garantează viitorul. A venit iarna rusească. Toţi care au putut „ s-au salvat”. Ar exista o firavă şi falsă justificare în impresia de veşnicie a sistemului, dar exact atunci era mai mare nevoie de modele de urmat, chiar şi în supunerea cu demnitate. Descătuşarea graniţelor a dus la o hemoragie masivă a celui mai valoros nucleu al naţiunii, a tinerilor şi adulţilor tineri, care aveau iniţiativă, idei, energie etc... Au preferat să se aranjeze în largul lumii, ca la nici o altă naţiune care a scăpat din lagărul comunist. Cei 10 – 15 % dintre români, care au emigrat, formau nucleul care dădea vitalitate naţiunii. Plecarea lor a devitalizat pur şi simplu acest popor. Un asemenea nucleu de 3-4 milioane ar fi putut schimba cursul lucrurilor în ţară? Că politicienii promovaţi pe divizii de interese nu au fost inteligenţi, nici de capul lor, nici de bună  intenţie, este altceva. Poate aceasta justifica părăsirea căminului într-un asemenea exod general? Nimeni nu vrea să lupte, nimeni nu vrea să sacrifice nici un pai.
Scrutând orice timp din istorie, de la orice neam, nu vom găsi exemple similare. Românii, care vin în ţară, cu dor de origini, cu imaginea unui spaţiu din occident şi din lumea de limbă anglo-saxonă, idealizat de către distanţă rămân derutaţi. Majoritatea, chiar cei cu mare şi exersat potenţial intelectual, înţeleg greşit lucrurile, interpretându-le prin cheia unui prezent unidimensional. Ori, o fiinţă, fie ea şi naţională, este ea însăşi doar în continuitatea ei, de la începuturi, şi în polidimensionalitatea tuturor semnificaţiilor faptelor şi potenţelor sale. După cel mai cumplit ger comunist din Europa în care conştiinţele au degerat, descătuşarea a dus la o stare de fierbere şi turbionare socială, antrenând indivizii în turbioane valorice, morale şi comportamentale.
Românii din afară vin din societăţi aşezate unde regulile şi comportamentele se finisează, fără fracturi sociale, de secole. Noi am fost fracturaţi din generaţie în generaţie. Faceţi, apoi, comparaţia cu apa, care poate fi găsită cristalizată în gheaţă, cristalizată în zăpadă, apă limpede curgătoare, apă stătută mirositoare, apă în clocot, apă vapori în ceaţă şi noroi. Societatea românească actuală este în clocot, prin prisma acestei comparaţii. Este o stare istorică tranzitorie.
Problema cea mare este că niciodată românii nu au avut atât de jos, de periculos de jos, nivelul conştiinţei lor identitare. După cum se poate vedea acest nivel nu este scăzut doar la românii din ţară. Este clar că avem o problemă acută. Este clar că ea are origine în istoria recentă şi imediată, dar şi în bulionul cultural toxic al tranziţiei, bulion secretat de fiţuici scrise în limba română, de televiziuni de mahala etc...
Când Heisenberg, care îl sabota pe Hitler tărăgănâng fabricarea unei bombe atomice germane, cu consecinţe greu de imaginat chiar pentru germani, când a văzut că războiul se sfârşeşte şi posibilul dezastru definitiv pentru poporul german, s-a dus la Berlin, la bătrânul profesor Planck, să-i ceară sfatul. „Ce-i de făcut?”. Bătrânul savant i-a spus aproximativ (citez din memorie). „Nimic. Salvaţi câţi puteţi din oamenii de valoare, care să formeze nuclee, de la care să se reaprindă apoi flacăra ştiinţei, tehnicii şi culturii germane?”. Ce credeţi a avut dreptate bătrânul profesor? Avem noi românii intelectuali autentici care să se ştie autoorganiza în mici nuclee, care să gândească soluţii, idei, reguli etc... care să aprindă lumini, care lumini să ghideze paşii spre un viitor, pe care îl dorim cu toţii?
Avem oameni capabili de a gândi soluţii şi a lupta cu stihiile dezlănţuite ale haosului total, inclusiv moral? Ce am găsit cu acest periplu? Că substanţa rasei permite şi un foarte sus caracterial şi identitar şi un foarte jos. Că în istorie poziţia generaţiilor, de a fi sus sau jos, a fost însoţită de promovarea sau abandonarea ţelului identitar, care spontan nu poate opune decât rezistenţă pasivă. Că spre deosebire de alte naţii elita intelectuală a românităţii, la ora actuală este în mod prostesc antiidentitară şi de o umilitate jenantă. Rar poţi vedea oameni mai fără demnitate ca printre cei ce se autoproclamă elită intelectuală. Am auzit profesori universitari, cărora le este cerută părerea la t.v., clamând „să vină ăştia să ne colonizeze!” Neam de târlă şi de slugi. Impostura din societatea românească nu este doar politică.
Surprins constaţi că mass media, cea care forjează şi manipulează mintalul colectiv românesc pare doar scrisă în limba română. În umbră... Ajungi la concluzia că oscilaţiile pe care le-am semnalat şi deosebirile faţă de alte naţii depind de un nucleu de intelectuali, nu proclamaţi de o mass media care dispreţuieşte, uneori chiar pe faţă, poporul român. Că ne lipseşte o elită, care ar trebui să se autoresponsabilizeze pentru a alimenta pe orice cale, legală şi cinstită, demnitatea identităţii naţionale, intelectuali care să genereze mici focare. Acestea prin dezvoltare ar putea continua într-un torent fortificant al conştiinţei de sine a românilor.
Este oare nevoie de alte generaţii, sau există şi în actualele generaţii oameni de valoare capabili să se autoresponsabilizeze, sacrificând câteva „banane” pentru demnitate şi viitor? Cine sunt cei ce vor reaprinde luminiţele?

                                                 SCHIMBAREA UNEI DENUMIRI
                           CARE INDUCE ÎN EROARE
                                                                                                   Ioan ABRUDAN
                                                                                            in Ziarul de Cluj  /29 noiembrie 2007

Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati : In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila  mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene.

Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti  in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional  al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor.  Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea  tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi  (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii  noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală  pentru viitorul european al poporului roman.  
Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund  termenii "romeno" si "rom", este normal sa se afunde intr-o confuzie care,  incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri. 
Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers;  astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza:  "tiganii, tiganii", referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung  pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator,  instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut,  merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie. 
Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut  intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea  lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele  etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au  atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau  Atsinganos care insemna "de neatins". Prima atestare a tiganilor in Imperiul  Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din  jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti  pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor  incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia,  venind din Asia Mica. Prin anii 1415 - 1419 ii intalnim in toata Europa  Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani  coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri  a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul  urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau  denumirea de "egipteni" (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il  poarta si astazi.
 Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii  sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia: 
"Satra" vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut  niciodata.
"Tigan/Zigeneur/Zingaro etc" vine de la "Athinganoi", secta religioasa grecesca  recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata  acestei secte.
"Gypsy" vine de la "Egyptian" cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi  bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini  egipteni aflati in pelerinaj.
"Yansser" cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au  prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai  folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In  limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si  Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).
Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin  Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman,  mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie  informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din  1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova,  tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de  abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada  cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii '70  PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un  fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si  organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au  lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor  satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din  exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in  care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum  bulgara, rusa, slovaca etc?). Imediat dupa '90 Nicolae Gheorghe apare ca membru  GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane  internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru  tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta  ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a  regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea  vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu  in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii  sociale "sanatoase" tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera  politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat  nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca  proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in  anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce  a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important  progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al  tiganilor pana in anii '50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou  construite, iar din anii '70, '80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a  ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de  tigani.
 Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:
1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in '71 era un tigan care fusese  deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in '71-'72
3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din '71 unde apare  prima oara etnonimul de Rom
5) Anii '70 inseamna plecarea masiva a sasilor
6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si  svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate  tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea  tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati  asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).
Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de  tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse  afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor  '90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a  tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care  folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu  ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de  deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai  ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa  1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din  Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de  a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism  tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania.

Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept  tigani, ci romani.    Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de  tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un  numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor  native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de  denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se  transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de "rom"  simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma "romani/romanies"  in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume.  Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la  denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din  Romania? 
Agresiunea lexicala rom/roma/roman - romani/romani - romanies/romanians -  romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa  1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania.  Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei -  sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu - dupa "Memorandumul"  lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in  cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de  cuvantul "romi", romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu  "rromi", o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca  fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca  tiganeasca primise numele de "romalli", forma care nici nu se putea declina si  care a fost inlocuita ulterior cu "romani" si varianta "rromani". Apoi, pentru a  se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu "roma/romani/romanies".  Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din  tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine  ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza  istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim  si provine din cuvantul "DOM", care pe limba originara a tiganilor inseamna  "om". 
Prin denaturare (voita) "dom" s-a transformat in "rom" cu "r" accentuat, apoi  din "rom" s-a trasformat in "roma" apoi in "romani" si in "romanies" . S-a ajuns  astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza .  Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista  diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului  romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice. 
In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din  partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte  cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului "rom". Ca  un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31  ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul  de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a  cuvantului "tigan" in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi  europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii  nefericite cu numele poporului roman. Presiunile continua si in 2001, Petre  Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul  D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea  dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie  in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica  etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare  de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la  denumirea de "rom" erau indicative, si nu obligatorii.
 
Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un  principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu  trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene  existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica  Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice  grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in  creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former  Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce  este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor  nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii  pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In  condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european  pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie  bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul  nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta  pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul. 
In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro,  oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii  moldovenesti.Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei  denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de  teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor  monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i  muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem  nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu  drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a  identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor  sociala si cresterea nivelului educativ. 
In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea,  este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani,  pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare  de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de  apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.Luand in  considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de  natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia  ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i  pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de  rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie  tot mai ingrijoratoare.
 
In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt  toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca  Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza  tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea  unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor . 
Orice nationalism se bazeaza pe:  1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate  de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca  impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de  ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul  de valah/vlah . Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian  F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros.  Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept "Romani" cu  descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la  Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi  naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca "olahii" sau "vlahii"  sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata  ca "un dialect al limbii romane" vorbit de populatia "Vlax/Vlach". Este  revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna
Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un  teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si  ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele  lor original care este DOM si nu ROM.
Catre Parlamentul Romaniei, Domnilor Senatori si Deputati : In ultimul timp temele principale ale stirilor a fost legata de reactia ostila  mpotriva cetatenilor romani din Italia si mai nou si din alte tari europene. 
Aceasta reactie fara precedent indreptata impotriva tuturor romanilor stabiliti  in aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal si infracţional  al unei etnii minoritare de cetateni romani, si anume tiganii sau etnia romilor.  Această etnie nu este specifică Romaniei, ea intalnindu-se in majoritatea  tarilor europene in diverse proportii, dar noua sa denumire de romi  (roma/romani/romanies in engleza) este asimilata mai ales cu numele tarii  noastre: Romania, raspandindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală  pentru viitorul european al poporului roman. 
 Cand cetateanul italian, de pilda, citeste un articol in care se intrepatrund  termenii "romeno" si "rom", este normal sa se afunde intr-o confuzie care,  incetul cu incetul, duce la o suprapunere mentala a celor două denumiri. 
Odata aceasta suprapunere instalandu-se, ea funcţioneaza si in sens invers;  astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza:  "tiganii, tiganii", referindu-se la romani. Rezultatul pe termen mediu si lung  pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator,  instalandu-ne in coada Europei. De aceea, inainte de a vedea ce este de facut,  merita studiat cum s-a ajuns in aceasta situatie. 
 Tiganii sunt un popor migrator. Migrarea tiganilor din India in Europa s-a facut  intre secolele al IX-lea şi al XIV-lea, in mai multe valuri. Odata cu intrarea  lor in Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au capatat si numele  etnic pe care il poarta astazi , Tigani. Aflandu-se pe teritoriul Greciei si-au  atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau  Atsinganos care insemna "de neatins". Prima atestare a tiganilor in Imperiul  Bizantin este conţinuta intr-un text hagiografic georgian, care datează din  jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numitii Adsincani, renumiti  pentru vrajile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeana a tiganilor  incepe la inceputul secolului al XIV-lea, cand acestia au patruns in Turcia,  venind din Asia Mica. Prin anii 1415 - 1419 ii intalnim in toata Europa  Centrala, din Ungaria pana in Germania. Pe la 1422, o banda numeroasa de tigani  coboara in Italia, pana la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri  a inceput mult inainte de valul de tigani veniti din Romania). In deceniul  urmator au ajuns pana in Franta, Spania, Anglia si Scandinavia. Aici ei preiau  denumirea de "egipteni" (Gypsies), foarte curand li s-a fixat numele pe care il  poarta si astazi. 
Foarte interesant este ca tiganii si-au atribuit intotdeauna numele altor etnii  sau popoare care le-au ingaduit sa-şi ascunda etnia:
"Satra" vine de la casta Kshatria (razboinica) careia nu i-au apartinut  niciodata.
"Tigan/Zigeneur/Zingaro etc" vine de la "Athinganoi", secta religioasa grecesca  recunoscuta pentru activitatea de prezicere, tiganii n-au au apartinut niciodata  acestei secte.
"Gypsy" vine de la "Egyptian" cum si-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi  bani, locuinte si mancare pe gratis, pretinzand ajutor ca fiind crestini  egipteni aflati in pelerinaj.
"Yansser" cum sunt cunoscuti la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au  prezentat tiganii emigrati in America pe la 1900. In Germania numele cele mai  folosite sunt Zigeuner si Sinti. In limba franceza s-a impus numele Gitanes. In  limbile engleza si spaniola, Gipsy, respectiv Gitano. In Danemarca, Suedia si  Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tatari).
Precum se vede, tiganii s-au raspandit in toată Europa, venind din India prin  Asia Mica si nu constituie sub nici o forma o problemă legata de poporul roman,  mai mult decat de cel maghiar, francez sau spaniol, de exemplu. Cea mai timpurie  informatie scrisa despre prezenţa tiganilor pe teritoriul Romaniei datează din  1385. De la primele atestari ale prezenţei lor in Tara Romaneasca si Moldova,  tiganii au fost robi si vor ramane timp de mai multe secole, pana la legile de  abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea. In mod paradoxal, perioada  cea mai buna a tiganilor a fost in perioada regimului comunist. In anii '70  PCR-ul in primii ani ai comunismului a manifestat in ce-i priveşte pe tigani, un  fenomen de neconceput inainte: in aparatul de partid, in militie, armata si  organele de securitate au fost angajati un numar relativ mare de tigani care au  lansat o politica de formare a unui nationalism tiganesc de colonizare a satelor  satesti si svabesti cu tigani adusi nu numai din toata Romania, dar adusi si din  exteriorul Romaniei (Cum va explicati ca in satele din sasime sau svabime in  care nu vezi tipenie de alta etnie decat de tigani ce vorbesc limbi precum  bulgara, rusa, slovaca etc?). Imediat dupa '90 Nicolae Gheorghe apare ca membru  GDS, publica la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane  internationale, devine membru Soros, lanseaza tot felul de programe pentru  tigani, precum si infiintarea de catedre universitare tiganesti. Aceasta  ascensiune a unor tigani s-a petrecut mai ales in conditiile politicii sociale a  regimului comunist, care urmarea incurajarea categoriilor sarace si distrugerea  vechii structuri sociale, refractara noilor randuieli. Asa se explica de ce, nu  in putine comune, in funcţia de primar a fost pus un tigan. Datorită originii  sociale "sanatoase" tiganii au fost promovaţi mai departe, facand cariera  politica, ajungand in aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat  nu originii lor etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru ca  proveneau din categoriile sarace. Acesti tigani adevarati, oameni ajunsi in  anumite functii, vor avea un rol important in promovarea etnica si in regimul ce  a urmat regimului comunist. Si sub aspect locativ tiganii au facut un important  progres in anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al  tiganilor pana in anii '50 au fost schimbate cu apartamente in blocurile nou  construite, iar din anii '70, '80, cu locuinte in case nationalizate. Asa s-a  ajuns in situatia de astazi, cand centrul multor orase mai este ocupat de  tigani. 
 Sunt cateva elemente importante care nu pot fi ignorate:  1) Generalul (seful) securitatii din jud. Sibiu in '71 era un tigan care fusese  deportat cu familia in Transnistria de unde a fugit
2) Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioaba in '71-'72  3) Cioaba e var primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)  4) Cioaba participa la primul congres tiganesc de la Londra din '71 unde apare  prima oara etnonimul de Rom
5) Anii '70 inseamna plecarea masiva a sasilor  6) Securitatea organizeaza un program de colonizare cu tigani a sasimii si  svabimii
7) Scopul nu a fost integrarea tiganilor. Integrare inseamna o populatie  minoritara tiganeasca intr-o populatie majoritara de alta etnie. O majoritate  tiganeasca cu o minoritate ignorabila de alta etnie nu duce la integrarea  tiganilor, ci la asimilarea celorlalti.( Dau cazul unor moldoveni din Galati  asimilati in tigania din Garcini, de langa Brasov ).
Dupa 1989 s-au produs unele transformari majore in comportamentul populatiei de  tigani. Pe fondul liberalizarii economice, o parte din ei au inceput diverse  afaceri, dintre care multe profitand de haosul legislativ de la inceputul anilor  '90, dar si de dispretul general fata de legi, au ajuns sa aducă unei parti a  tiganilor sume importante pe care s-au cladit clanuri puternice, care  folosindu-se de patura saraca a tiganilor, domina lumea interlopa, cu  ramificatii importante in sfera politicului. De asemenea, profitand de  deschiderea granitelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai  ales in Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante. Dupa  1996 se axeaza exclusiv pe dezvoltarea organizatiilor politice tiganesti din  Ardeal, a promovarii tiganilor ardeleni in tot felul de organizatii politice, de  a infiltra absolut totul. Este clar ca e vorba de nasterea unui nationalism  tiganesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe ideea teritoriala, Romania. 
Este interesant ca, mai ales in afara granitelor, ei nu se autoidentifica drept  tigani, ci romani.  
Schimband saracia din tara cu ghetourile din strainatate, aceasta populatie de  tigani dezradacinati, si pierzand si urma de identificare culturala, comite un  numar important de infractiuni, care atrag asupra ei antipatia populaţiilor  native ale acestor tari. Această antipatie, datorită confuziei create de  denumirea de roman cu cea de rom, ca o denumire moderna a tiganilor, se  transfera asupra poporului roman in ansamblu. Ca si cum denumirea de "rom"  simpla nu ar fi fost de ajuns etnonimul a ajuns pana la forma "romani/romanies"  in limba engleza care este limba in jurul careia se invarte intrega lume.  Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la  denumirea de rom si la impunerea ei ca obligatorie in actele oficiale din  Romania? 
Agresiunea lexicala rom/roma/roman - romani/romani - romanies/romanians -  romanes/romaneste, a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa  1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania.  Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei -  sunt notorii Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Andrei Plesu - dupa "Memorandumul"  lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in  cale schimbatorilor de limba si istorie. O prima disputa a fost cea legata de  cuvantul "romi", romanii fiind prostiti apoi ca aceasta va fi inlocuita cu  "rromi", o alta formula care doar a sporit debandada lexicala. De amintit, ca  fapt divers, ca in anii 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiasca  tiganeasca primise numele de "romalli", forma care nici nu se putea declina si  care a fost inlocuita ulterior cu "romani" si varianta "rromani". Apoi, pentru a  se apropia de scopurile reale, a fost modificata cu "roma/romani/romanies".  Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din  tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tiganeasca. Cine  ce sa mai inteleaga?!. Strigator la cer este ca denumirea nu are nici o baza  istorica, tiganii nu au fost purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim  si provine din cuvantul "DOM", care pe limba originara a tiganilor inseamna  "om". 
Prin denaturare (voita) "dom" s-a transformat in "rom" cu "r" accentuat, apoi  din "rom" s-a trasformat in "roma" apoi in "romani" si in "romanies" . S-a ajuns  astfel incat tiganii sa aibe numele identic cu al romanilor in limba engleza .  Romani cu romani si romanies cu romanians ( doar ca in engleza nu exista  diacritice dupa cum vedeti iar la o un simpla cautare pe google a cuvantului  romani se vor afisa linkuri cu tigani) Practic denumirile sunt identice. 
In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constanta din  partea unor organizatii sau din partea unor politicieni, personalitati de frunte  cu ascendenta roma, in folosirea in documentele oficiale a etnonimului "rom". Ca  un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31  ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Vacaroiu, ministrul  de externe Teodor Melescanu recomanda folosirea in continuare in documente a  cuvantului "tigan" in concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi  europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii  nefericite cu numele poporului roman. Presiunile continua si in 2001, Petre  Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul  D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea  dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie  in toate documentele oficiale romane a denumirii de rom pentru a identifica  etnia tiganilor. Mugur Isarescu isi insuseste Memorandumul si emite o hotarare  de guvern in acest sens. Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la  denumirea de "rom" erau indicative, si nu obligatorii. 
Pe de alta parte, nimeni nu contesta dreptul la autoidentificare, care este un  principiu european general. Dar in cadrul procesului de autoidentificare nu  trebuie sa existe suprapuneri peste denumirea istorica a unor popoare europene  existente. Sa nu uitam exemplul Greciei care a refuzat sa recunoasca Republica  Macedonia pentru ca se crea confuzie cu denumirea unei provincii istorice  grecesti (Reteaua Soros Open network fiind si aici vectorul principal in  creearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR ( Former  Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem astepta de la o clasa politica ce  este mai preocupata de interesele personale marunte in detrimentul intereselor  nationale, compusa din indivizi fara perspectiva istorica, ce se promovează unii  pe altii pe criterii de cumetrie, si nu de competenta. Rezultatele se vad. In  condiţiile In care Romania ocupă prin Leonard Orban postul de comisar european  pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldoveneasca (o invenţie  bolsevica) drept limba oficiala recunoscută in UE. S-a spus la momentul  nominalizarii că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanta  pentru comisarul roman. Realitatea a dovedit contrariul. 
In timp ce Bulgaria lupta pentru a impune denumirea de evro pentru euro,  oficialii romani nu au schitat nici un gest in problema limbii  moldovenesti.Privitor la problema tiganilor in ansamblu si a nefericitei  denumiri de rom, fara indoială ca avem nevoie de minti luminate, si nu de  teribilismul unui ministru de externe ca si Cioroianu, care in suita gafelor  monumentale, declara ca ar fi bine daca am cumpara o parte din Sahara pentru a-i  muta pe concetatenii nostrii tigani. Nu de fanfaronada ieftina si paguboasa avem  nevoie. Romii romani (suna interesant, nu-i asa?) sunt si ei cetateni cu  drepturi egale. Romania trebuie sa conlucreze cu UE in programe de afirmare a  identitatii culturale a populaţiei de tigani in paralel cu integrarea lor  sociala si cresterea nivelului educativ. 
In ceea ce priveste denumirea de rom, chiar daca ne aflam in ceasul al 12-lea,  este necesar un plan de masuri diplomatice, intinse poate pe mai multi ani,  pentru a sensibiliza organismele europene si a se indrepta aceasta mare eroare  de a denumi o populaţie transfrontaliera cum sunt tiganii cu un nume atat de  apropiat si generator de confuzii, de numele istoric al poporului roman.Luand in  considerare progresia demografica pană in 2025, cand pe fondul declinului de  natalitate la romani şi maghiari si al scaderii mortalitatii la tigani, acestia  ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia Romaniei, depasindu-i  pe maghiari, la care adaugam confuzia din ce in ce mai pregnanta a numelui de  rom cu cea de roman, pozitia Romaniei in familia europeană apare intr-o pozitie  tot mai ingrijoratoare.
 
In absenta unui plan concret ce trebuie urmarit cu consecventa, cred ca sunt  toate sansele ca in constiinţa civica europeana sa se consolideze credinta ca  Romania chiar este tara romilor (daca nu s-a intamplat deja) si se prefigureaza  tot mai mult ideea domnului Teodor Melescanu care spunea ca se doreste creerea  unui stat ţiganesc in Romania, ca Romania va fi in curand tara tiganilor . 
Orice nationalism se bazeaza pe:
1) limba comuna (in sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate  de reteaua Soros Open Network care incearca sa inventeze o limba tiganeasca  impletita cu romana si care au denumit-o Romani Vlax, exact Vlax ! nu era de  ajuns ca ne-au furat etnonimul de roman acum vor sa ne compromita si etnonimul  de valah/vlah . Aceasta teorie strigatoare la cer este avansata de un anume Ian  F. Hancock care isi publica lucrarile prin intermediul organizatiei Soros.  Cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept "Romani" cu  descendenta britanica si maghiara, este profesor de Studii Romani la  Universitatea din Texas. El incearca sa si probabil reuseste sa convinga multi  naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca "olahii" sau "vlahii"  sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii Vlax Romani, prezentata  ca "un dialect al limbii romane" vorbit de populatia "Vlax/Vlach". Este  revoltator si intolerabil, asistam practic la rescrierea istoriei.
2) etnia comuna = natiunea
3) etnonimul
4) teritoriul
5) statul
6) drapelul
7) istoria comuna
Tiganii au purces pe calea definirii propriului lor nationalism. Au nevoie de un  teritoriu. Poporul ales drept victima sunt romanii. Sa lasam minciuna si  ipocrizia deoparte, daca considera numele tigan peiorativ atunci sa-si ia numele  lor original care este DOM si nu ROM. 
                          - continuare

 „Toată lumea se va înţigăni, chiar de vom umbla numai în maşini şi vom mânca numai icre negre!”
                                                                                                              scria I.D. Sîrbu în 1956
Se pare că această profeţie a scriitorului I.D. Sîrbu, detaliată în romanul său „Lupul şi Catedrala”, a început să prindă contur de când cu promovarea cuvântului „rrom” în detrimentul milenarului „ţigan”. În toată copilăria mea nu am auzit vorbindu-se decât despre ţigani, iar această periculoasă şi forţată substituire, cu lungă trimitere, dintre român şi rrom, a explodat artificial după 1990.
Foarte interesant, căci în tot arealul european nu avem nicăieri cuvântul „rrom” care să-i desemneze pe ţigani: în spaniolă avem Gitano; în italiană, Zingaro; în franceză, Gitane; în sârbo-croată, Ciganin; în slovenă, Cigan; în maghiară, Cigány, în poloneză şi rusă, Cygan; în limba turcă, çengene.
 
Cuvântul românesc Ţigan derivă din slavul (a)Ciganinŭ (Al. Ciorănescu,). Aşadar, popoarele Europei au cunoscut simultan povestea unei populaţii unice, cultural şi comportamental.
A existat în istoria noastră o categorie socială mai de plâns decât aceea a robilor ţigani. A fost starea de „rumânie” din spaţiul muntenesc echivalentă cu iobăgia. Aristocraţia liberală de la 1848 a ales să evacueze starea de „rumânie”, care, deşi a fost desfiinţată încă din 1748 prin reforma lui Constantin Mavrocordat, mai trebuia alungată şi din sufletele oamenilor, or, codul civil nu era de ajuns. De aceea au ales să numească tânărul stat creat la 1859 România, după o scurtă perioadă de coabitare moldo-valahă. Cu toţii deveniseră români, egali prin lege. Astfel, cuvântul „ţigan” ar trebui asumat, şi nu înlocuit cu un periculos subterfugiu lingvistic.
Dincolo de aceasta se află ceandalaua ca destin istoric. Termenul nu este cuprins în dicţionare. Este mai degrabă circumscris unei istorii care vine de departe, dintr-un alt areal cultural, pe cale a se împământeni pe meleagurile noastre.
Potrivit unor opinii, ţiganii noştri ar fi sosit pe filieră otomană. În timpul campaniilor militare turceşti din secolul al XIV-lea şi până la asediul Vienei, şatrele erau adevărate accesorii de îngrozire a duşmanului. Stăteau ascunse în spatele trupelor de avangardă şi urlau, zbierau, băteau în talere de metal, pentru a da senzaţia unei mulţimi militare fioroase. Turcii i-au folosit astfel în timpul campaniilor lor. Cu regimul fanariot, când acţiunile turceşti au încetat, devenind o problemă supravieţuirea militară, aceste populaţii hinduse au fost aruncate peste Dunăre, colonizate aici masiv, cu acordul dezinteresat al grecilor din Fanar care guvernau raialele economice ale Munteniei şi Moldovei (dr. Şerban Milcoveanu, ).
Petre Pandrea a căutat şi el un răspuns infiltrărilor hinduse în spaţiul românesc: „În «Upanişade» am găsit texte relative la infractori. Cum îi pedepseau? Prin izgonire din imperiul indian. Printr-o judecată sumară, pater familias îl declara ceandala pe delincvent” (Petre Pandrea). Cuvântul indian are echivalentul pe româneşte în „cinghinea”. Acest termen apare ca regionalism învechit şi înseamnă „obrăznicătură”, iar „cinghia” erau numite dansatoarele publice al căror dans din buric era numit adesea „cinghie” (Constantinescu-Dobridor, Gh. Bulgăr).
Cel lovit de ceandala trebuia să părăsească imediat casa. Nu avea voie să rămână în satul şi oraşul său şi nici în vreun sat sau oraş indian. Pleca în emigraţie. I se luau veşmintele şi i se dădeau zdrenţe. Nu avea voie să poarte podoabe de aur sau argint, ci numai podoabe din fier sau tinichea. Probabil din această interdicţie milenară există apetitul ţiganilor noştri pentru colanele şi inelele de aur masiv şi palatele cu multe camere nelocuite. „Ceandalaua poate fi criminal brahial vărsător de sânge, dar şi infractor în frac. Din primele două straturi se recrutează infractorii violenţei brahiale, din straturile ultime răsare criminalitatea în frac, iubitoare de venalitate, turpitudine şi lipsă de onoare” (Petre Pandrea).
Desigur se pune adesea problema de ce ţiganii altor regiuni europene sunt atât de diferiţi de aceia din Valahia? Aceasta se întâmplă pentru că ţiganii reprezintă un barometru social foarte fin privind nivelul de civilizaţie al popoarelor în mijlocul cărora sălăşluiesc timp de generaţii. Ei au preluat, forţat sau prin mimetism, calităţile şi defectele popoarelor în mijlocul cărora s-au aşezat. Calităţi şi defecte care au accentuat, menţinut sau eliminat efectul ceandalei. Privind spre reversul medaliei, ceandalaua s-a menţinut sau nu în funcţie de gradul de toleranţă al popoarelor care au acceptat-o. Paradoxal, chiar ţiganii spanioli sunt uimiţi de violenţa celor din România.
Spre deosebire de devălmăşia românească care atomizează orice ideal, orice individualitate - fenomen descris de Ştefan Zeletin în eseul „Din Ţara măgarilor” -, ţiganii au un instinct de solidaritate tribală uluitor. Regiunea Kosovo ne dovedeşte faptul că teritoriile zise naţionale nu sunt ale celor care le revendică, ci ale celor care le stăpânesc demografic. În anul 1994, în zona Olteniei, adică triunghiul Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Tg.Jiu, „împăratul ţiganilor a vrut să proclame aici stat independent” (vezi „Adevărul”, 24 XI 2000, p. 11). Cum Europa se confruntă cu un proiect secular nereuşit pe măsura aşteptărilor sale, privind socializarea comunităţilor ţigăneşti de pe cuprinsul ei, asocierea dintre „român” şi „rrom” ar trebui să ne pună pe gânduri. Iar pe de altă parte, „a trăi într-un vast penitenciar, fără a fi avertizaţi, cum o facem noi, reprezintă o gravă imprudenţă. Criminaliştii nu acceptă amestecurile” (Petre Pandrea).
Revoltele italienilor şi spaniolilor faţă de violenţa ţiganilor din România certifică teoria ciocnirii civilizaţiilor detaliată de Samuel Huntington. Popoarele Europei occidentale nu sunt tolerante cu nesimţirea, murdăria şi agresivitatea plăsmuite sub indiferenţa lui „merge şi aşa”. Uniunea Europeană ar putea găsi „soluţii” împreună cu India, ţara de origine a acestor expulzaţi milenari, nimic altceva decât o extensie culturală şi de civilizaţie, care ar trebui să aibă şansa revenirii la matcă.
Despre cum putem fi induşi în eroare
Pe negândite se naşte un nou popor. Istoria se desfăşoară după reguli culturale, cu afecte profunde care scapă mulţimii. Ea se află în continuă mişcare chiar pe spaţii mici şi se metamorfozează permanent. În ceea ce-i priveşte pe români, astfel de metamorfozări s-au mai petrecut în istorie în aşa-numita „perioadă a invaziilor”, de fapt succesiuni de roiri nomade. Respectivele metamorfozări, studiate atent îndeosebi de lingvişti, au însemnat mai mult decât o „invazie”; ele au însemnat coabitări seculare între autohtoni şi cei veniţi în circumstanţe istorice complexe.
Ceea ce numim „slavizare”, perioada „cumano-tătară”, „suzeranitatea otomană”, au fost moduri de viaţă, de obiceiuri, de coduri comportamentale, de ierarhii sociale etc. Toate au durat sute de ani fiecare, politic vorbind, dar au continuat să evolueze către particularităţi pe care geografia umană a locului le mai păstrează. Acest lucru certifică faptul că, de fiecare dată, autohtonii au suferit amprentări profunde şi iremediable.
Nu ştim de ce pravilele interziceau în vechime, chiar cu pedeapsa capitală, căsătoriile dintre români şi robii ţigani, chiar eliberaţi antefactum. Românii nu aveau voie să se căsătorească cu ţigănci chiar eliberate din robie. A fost o realitate istorică şi socială, care, deşi aparţine Evului Mediu (vezi Pravila lui Matei Basarab din 1642), a avut o extindere bizară până la mijlocul secolului al XIX-lea!
Astăzi, fenomenul de aculturare este însă foarte interesant şi este în plină desfăşurare. Antropologic, etnia ţigănească urbanizată este destul de bine articulată istoric: gust pentru vestimentaţie, igienă, pe alocuri chiar fineţuri intelectuale de nivel mediu pe care arareori le întâlneşti printre fiii de muncitori care au colonizat Bucureştii în anii puterii populare. Acest progres este mai întâlnit la femei sau adolescente. La aceasta se adaugă o mare abilitate mercantilă, în creştere progresivă începând cu anii puterii populare, când mulţi ţigani au intrat în structurile statului, pe funcţii publice înalte sau medii, chiar dacă nu ştiau carte. Aveau “origine sănătoasă”. Cam de pe atunci centrul vechi al Bucureştiului a fost golit de realii proprietari şi colonizat cu aceia pe care-i vedem azi.
Dar ceea ce se ignoră sau, clinic vorbind, nu se înţelege sunt fenomenele socio-culturale şi antropologice care se desfăşoară pe un alt palier istoric decât acela cronologic, şi anume faptul că “natura îşi are secretele şi ironiile sale sociale. Ţiganii ar fi, în aparenţă, o seminţie de maidan, murdărie şi mizerie: dar sunt un organism ce trăieşte extraordinar de organic, conform unui instinct de solidaritate tribală uluitor. Adam Lendvay - tocmai pentru că e hipercult şi un hiperlucid observator al lumii şi istoriei - susţine că ţiganii sunt un fenomen social unic, excepţional şi - ai să râzi - de mare viitor” (I.D. Sîrbu, “Lupul şi Catedrala”, Editura Casa Şcoalelor 1995, ediţie îngrijită de Maria Graciov).
În această carte este descris crepusculul metamorfozărilor de azi, bing-bangul unei aculturaţii din care, noi, românii, am fost certamente induşi în eroare: „Ne-am mulţumit să-i izolăm, să-i dispreţuim şi să-i ignorăm... de departe. Trişând puţin cifrele reale ale numărului lor la recensăminte şi făcându-ne că plouă ori de câte ori mărginaşii oraşelor ridicau problema ţiganilor vecini şi «prieteni». Nu ştiu dacă am dreptate, dar mie mi se pare că întreg oraşul nostru - fost foarte boieresc - (este vorba de Craiova n.m.), ca şi capitala, de altfel, este clădit pe o destul de intensă baltă de ţigănime, prolifică, beată, absentă din istorie, dar prezentă în realitate. Nu ştiu dacă se poate vorbi de o «explozie demografică» la ei, în orice caz, în timp ce noi, «albii», ne chinuim să ne înmulţim măcar în progresie aritmetică, ei, fără nici un efort sau încurajare, se înmulţesc în progresie geometrică. Priveam înfiorat această mulţime de lumpen-sclavi ai unei libertăţi total antisociale şi anistorice şi îmi dădeam seama că asist la o fantastică, misterioasă şi iraţională demonstraţie de vitalitate, supravieţuire, instinct tribal. (...)
Ungurii şi iugoslavii au catedre de specialitate, echipe sociologice care studiază ştiinţific căile de integrare a ţiganilor lor. La noi, deocamdată, nici usturoi nu au mâncat boierii noştri moşieri cu robi ţigani, şi nici gura noastră nu miroase a neatenţie şi ignoranţă. (...) Ţiganii trebuie priviţi şi înţeleşi nu din afară, de sus, de departe, ci dinlăuntrul lor. Raţiunea lor suficientă e ascunsă, e prelogică, total opusă criteriilor de progres, civilizaţie şi cultură. (...)
Singura etnie care, în esenţa ei, nu s-a schimbat nici măcar cu o iotă” în ciuda intemperiilor istorice ale ultimului secol „ar fi ţiganii. Miracolul lor ne apare cu atât mai evident, cu cât cercetările lor de sociologie, psihologie, patologie a popoarelor, filosofiile abisale ale culturilor, ca şi studiile de psihanaliză colectivă, toate, nu fac decât să scoată în relief trăsătura majoră a ţiganilor: ei nu doresc să fie mai mult decât sunt, altceva decât sunt, altfel decât sunt. Nu au nici un fel de conştiinţă socială sau politică - chiar dacă întregul lor comportament se bazează pe un fel de mândrie de a fi şi a rămâne, pe o teribilă încăpăţânare de a ignora istoria, revoluţiile, societatea. Nu au nevoie de contractul social, nu vor să ştie de acest contract. (...) Poate că această ciudată inundaţie dinspre maidane şi mahalale nu este decât o formă de semnalizare, un mod prin care inteligenţa defensivă a organismului nostru social, încă sănătos şi inteligent, ne atrage atenţia asupra unor realităţi pe care le ignorăm şi le subapreciem” (pp.276-277).
Şi subapreciate au rămas decenii de-a rândul. În ultimii 10-15 ani avem în sfârşit specialişti care au drept preocupare lumea ţigănească. Avem şi catedre de limbă “rromă”, cuvânt care dovedeşte că românii au pierdut bătălia până şi la detaliul lingvistic, căci există tendinţa ca „român” să fie înlocuit cu „rromân”! „Rrom”, la nivel symbolic, poate semnifica şi faptul că, spre deosebire de „rumânul” din vechime, sclav-şerb pe moşia boierului nu-i totuna cu „r”-ul adăugat, literă care înnobilează şi separă. Adolescenţii vechiului regat vorbesc deja cu accent pe vocală, lucru care dovedeşte semnificaţia practică a victoriei literei „r” suplimentare şi în limba uzuală. Preocupările culturale ale tinerelor generaţii sunt ataşate, chiar şi afectiv, de gustul asiatic al muzicii, iar de ceva timp chiar şi versuri coerente şi reuşite stilistic sunt armonizate pe melodii făcute pe calapod hindus. Nu ştiu exact cum stau lucrurile prin Ardeal, dar vechiul regat este în metamorfozare culturală şi demografică.
Social, s-a revenit la simbol, la ierarhia tribală, unde obiectul de prestigiu trebuie să fie strălucitor pentru a impune prestanţă şi a legitima puterea ca în imperiul lui Timur Lenk. Obiectele de prestigiu sunt fie din metal nobil (vezi ghiulurile, colanele, lanţurile pe care le poartă agresiv chiar şi românii cu bani), fie se singularizează prin unicitate (cea mai tare maşină, cea mai mega-vilă etc.).
În condiţiile în care aculturaţia a trecut de bariera sensibilă a unui posibil eşec, considerăm că nu ar mai fi necesară existenţa SISROM-ului, căci obiectivele sale oricum vor fi atinse în cel mult două decenii. Poporul român a fost (h)indus în eroare de istorie!
 

 DISCLAIMER:

Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971