Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR.7 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE: Comentează: Daniela Gîfu, Mihai Berca, Radu Golban, Adrian Severin
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea I
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea II
ÎN LOC DE BILANȚ 2013:BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA ÎN LUME ȘI PREZENTUL UNIVERSULUI ROMÂNESC - Partea III
ȚARA ȘI POEȚII EI DIN LUMEA LARGĂ Melania Rusu Caragioiu –Canada; Nicholas Andronescu –SUA, Galina Furdui-Basarabia ; Luca Cipolla-Italia ; IonuțCaragea-Canada
Actualitatea literară, artistică și editorială Eveniment: Antologia dedicată Zilei Limbii Române; Luciditatea unui fost premier; Poezia lui Mihai Nenoiu Recenzii și prezentări de Marian Barbu, Gheorghe Anca, Viorel Roman, Mihaela Rotaru, Adrian Botez, Lucian Bureriu; Maria Fitcal; Larisa Ileana Casangiu, Constantin Stancu, Vlad Pohilă,Ovidiu Creangă, Constantin Dobrescu, Constantin Teodorescu-Kitchener, Cătălin Moldoveanu, Mircea Botiș DESPRE: Pusi Dinulescu, Aurel Rogojan, Radu Botiș, Theodor Codreanu, Florentin Smarandache, Elisabeta Iosif, Marian Popa, Ioana Stuparu, Mihaela Burlacu, Adrian Botez, Iacob Cazacu-Istrati, Dumitru Ichim, Rev ista „Zeit”, Societatea „Tinerimea română”. Partea I
Actualitatea literară, artistică și editorială - Partea II
Convorbire literară care nu privește guvernul- Corneliu Leu raspunde unor intrebari puse de Florentin Popescu
SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - LA SFÂRȘIT DE AN O ANTOLOGIE VINE CU BUCURIE
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI prezintă FOLCLORUL INTERNETIST al lui Florentin Smarandache
PAGINA A DOUA

         ÎN LOC DE BILANȚ 2013:
BUNE ȘI RELE DESPRE PREZENȚA

             ÎN LUME ȘI PREZENTUL

         UNIVERSULUI ROMÂNESC

 

 
 
 DREPT PREFAȚĂ PUBLICĂM


ISTORICUL PROPUNERII UNEI SĂRBĂTORI
    NAȚIONALE A ZILEI LIMBII ROMÂNE



1997 - Are loc la Bușteni prima Consfătuire Națională a Intelectualilor de la Sate. În invitația adresată Președintelui României în exercițiu atunci, este menționată și această inițiativă printre scopurile Consfătuirii. Domnul Emil CONSTANTINESCU, in mesajul transmis Consfătuirii prin Consilier Prezidențial, subliniază și această idee.   
2004 – Are loc la Palatul Parlamentului sărbătorirea a 175 de ani de la apariția primelor publicații în limba română. Revista „Albina românească” primește Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, în cadrul unei ample manifestări la care se pune pentru prima dată problema unei zile naționale a limbii noastre împreună cu a zilei presei românești;

2004 – La CONSFĂTUIREA NAȚIONALĂ A INTELECTUALILOR DE LA SATE participă Ion ILIESCU, pe atunci Președinte al României, căruia, în adunarea de la Bușteni, i se prezintă propunerea de instituire a Sărbătorii Limbii Române;

2005 – Revista „Albina românească” editată de „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” (MPSR) împreună cu „Asociația Comunelor din România” (AcoR) pune în discuție propunerea;

2005 – Ediția din anul respectiv a Consfătuirii Naționale a Intelectualilor de la Sate discută și face programe pentru unele manifestări pe plan local ale acestei sărbătoriri în baza unor materiale documentare publicate în „Albina romînească”;

2006 – Revista „Albina românească” publică o suită de articole privind sărbătorirea limbii române și un apel către participanții la viitoarea ediție a Consfătuirii Intelectualilor de a lua o hotărâre în acest sens;

2006 – Consfătuirea Națională a Intelectualilor de la Sate întrunită la Ploiești, împreună cu Adunarea generală a filialei Prahova a Asociației Comunelor din Romania, adoptă un apel adresat Președinției, Parlamentului și Guvernului României susținând instituirea unei Sărbători Naționale a Limbii Române, propunând ca aceasta să aibă loc concomitent cu sărbătoririle din Republica Moldova;

2007 – Adunarea Generală a Asociației Comunelor României ia în discuție propunerile făcute la Ploiești și adoptă o hotărâre de susținere a  apelului respectiv și de  sărbătorire în toate comunele membre ale Asociației;

2008 – Apare revista electronică de cultură și inițiativă civică PORT@LEU care, de la primul număr, susține pagini dedicate impulsionării acestei propuneri și studiilor asupra limbii române;

2008 – Consiliile locale ale orașului Mizil, comunelor Vulcana-Băi, Luncavița, Izbiceni, Arbore, publică Hotărâri  privind însuşirea propunerii Fundaţiei „Episcopul Grigorie LEU” – MIŞCARE PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC privind instituirea  sărbătorii „Ziua Limbii Române” și decid celebrarea  anuală pe raza administrației lor locale, realizând în perioada 29-31 august primele manifestări populare  dedicate celebrării limbii strămoșești;

2008 –  Se depune la secretariatul General al Senatului României propunerea legislativă cu nr. 559/6.11.2008 a cărei expunere de motive semnată de senatorul Viorel Duca și deputatul Valentin Bosneac este susținută și de semnăturile senatorilor Adrian Cioroianu, Sorin Cutaș, Gheorghe David, Adrian Păunescu, Alexandru Pereș;

2008 – Consiliul legislativ își dă acordul asupra Proiectului de Lege la 5.12.2008;

2009 – Revistele „Albina Romanească” și „Port@leu”  încep să publice număr de număr materiale informative, studii și programe artistice care să poată fi folosite la orice manifestare dedicată limbii române și se înființează pe internet o universitate populară virtuală care prezintă extrase de cursuri despre limba română; publicații în limba română din străinătate preiau aceste materiale pe baza cărora se organizează mai multe dezbateri și simpozioane;

2009 – Sfârșitul lunii august este marcat de peste 40 de evenimente și manifestări dedicate Zilei Limbii Române în localități din țară și comunități ale românilor de pretutindeni; se formează o rețea de reviste culturale care publică studii și materiale beletristice care, preluate de organizatorii manifestărilor, să depășească simplul vcaracter sărbătoresc dând conținut cultural acestora;

2010 – Numărul manifestărilor ajung la peste 100. Deoarece, din pricina covulsiilor politice,  propunerea de la Senat nu a ajuns în plen, se încearcă la Camera Deputaților un nou demers legislativ inițiat, prin înțelegerea insistențelor noastre, de deputații Petre Străchinaru și Mădălin Voicu;     

2011 – Tot la Camera Deputaților se inițiază un al treilea demers legislativ, cu o expunere de motive semnată de deputatul Viorel Badea și susținută de o listă în care semnează 166 de parlamentari, reprezentând întregul spectru politic;

2012 - Ziua Limbii Române s-a instituit şi s-a impus ca dată de sărbătorire, reluându-se în fiecare an care s-a scurs și fiind susținută de tot mai multe publicații culturale în limba română  din țară și străinătate, de tot mai multe primării, tot mai multe comunități românești și organizații neguvernamentale, adică de întreaga Societate Civilă românească. Iar, pentru consfinţirea ei de drept, Comisia pentru Cultură, Arte şi Mass-media a Senatului României şi-a însuşit din nou demersurile noastre față de noua legislatură, înaintând o propunere legislativă semnată de senatorul Sorin Roșca-Stănescu.

2013 – Propunerea Comisiei Senatului capătă și avizul legislativ dar, între timp, mai vechea  propunere de la Camera Deputaților ajunge a fi votată, în sfârșit, în plen și este promulgată de Președintele României drept Legea 53/2013.

2013 – Ia ființă un mare parteneriat cultural-organizatoric intitulat GRUPUL DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ, format din organizații neguvernamentale de utilitate publică, instituții culturale centrale și locale, uniuni de creatori, primării și alte instituții ale administrației locale, organizații naționale și transnaționale ale ziariștilor, reviste culturale în limba română din întreaga lume, care organizează manifestarea centrală în context cu manifestările locale și cele din comunitățile românești de pretutindeni.

2013 – În ciuda faptului că nu primim nici un fel de sprijin guvernamental sau din partea ministerelor și organizațiilor centrale cărora ne-am adresat, acest grup de inițiativă, constituit pe temeiurile societății civile, pune la dispoziția tuturor organizatorilor de manifestări un set bogat de materiale documentare, conferințe și studii privind limba română, contribuții de cercetare istorică, literară și lingvistică precum și o serie de programe de elevată ținută artistică și înaltă simțire patriotică;  se lansează către aceștia apelul de a asigura din primul an un nivel cultural de  prestigiu și o orientare fermă către valorile naționale ale formării spirituale și patriotice pentru a sublinia semnificațiile de unitate națională prin cultură ale acestei sărbători.

2013 – Pentru îmbogățirea repertoriului de poezie tematică a edițiilor viitoare ale sărbătoririi și stabilirea unei tradiții de competivitate în creația artistică pe această temă, s-au lansat două concursuri de poezie dedicată limbii noastre prin care ea se crează, ale căror rezultate se văd aici. Pe lângă acestea, de la sine a început o emulație pentru cântece dedicate evenimentului, în așa fel încât, în anii următori se va configura un adevărat festival literar-artistic pentru întîmpinarea Zilei Limbii Române, pe care îl vom proiecta, pe mai multe zile premergătoare, ca pe un important eveniment cultural-național.
 
2013 – în toamnă, la 14 noiembrie, cu sprijinul Comisiei de Cultură și Media a Senatului României, este legiferat și amendamentul prin care, tocmai Ministerului Culturii care a refuzat orice sprijin invocând lipsa normelor de aplicare, i se dă termen ca să elaboreze aceste norme.


FAPT PENTRU CARE ASIGURĂM SIMȚIREA ROMÂNEASCĂ și pe toți cei care - după șaptesprezece ani de la începutul acestei cronologii și după zece ani efectivi de la pornirea acțiunii naționale de promovare a ideii pe care ea o ilustrează - au primit INSEMNUL DE PARTICIPARE ca martori ai primei sărbători naționale a Zilei Limbii Române de după legiferare, că eforturile noastre vor continua.
 
Pentru că, întrunindu-se ca participanți la manifestarea centrală de pe Platoul Bucegilor și de la poalele lor, sau conectați pe căile cele mai moderne ale legăturilor virtuale, toți românii și vorbitorii de limba română trăitori în lume, s-au întrunit, de fapt, într-o mare unitate de simțire înrădăcinată prin ea, fără a ține seama de faptul birocratic al existenței sau inexistenției normelor de aplicare a LEGII, ci afirmând spiritul ei.
   
Este vorba de spiritul unei Legi pe care ne-am dorit-o, luptând pentru ea, încă din clipa în care a înflorit această idee de afirmare națională!
 

 
 
PRIMA PARTE:

                           CUM SE VĂD   DIN AFARĂ
           UNELE REALITĂȚI CARE NE PRIVESC...




                           AM INTRAT ÎN EUROPA TOCMAI

                       LA APUSUL UNEI EPOCI DE PROSPERITATE?



Regele Olandei afirmă că modelul social european postbelic a murit

 
"Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului XX evoluează încet dar sigur către 'o societate participativă', în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau sa creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile", a declarat marți regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget.
 "Reformele necesare iau timp și reclamă perseverență", a spus regele, "dar ele vor fi baza pentru crearea de locuri de muncă și pentru restabilirea încrederii". Regele Olandei a mai spus că în această perioadă oamenii se așteaptă ”și vor să ia propriile lor decizii, să-și organizeze propriile vieți și să aibă grijă unii de ceilalți”.
 ”Tuturor celor care pot li se cere să-și asume responsabilitatea pentru propria viață și pentru cea a persoanelor apropiate”, a anunțat guvernul olandez, prin vocea regelui Willem-Alexander.
 
Societatea participativă imaginată de guvernul Olandei a început deja să se creioneze în realitatea de zi cu zi: beneficii sociale precum ajutoarele de șomaj, subsidiile pentru sănătate au fost tot mai mult reduse în ultimii zece ani. Vârsta de pensionare a fost ridicată la 67 de ani și se așteaptă ca pragul sa crească. Regele a mai declarat că servicii sociale precum îngrijirea bătrânilor, ajutoarele pentru șomeri și serviciile dedicate tineretului vor fi transferate în sarcina autorităţilor locale, astfel încât costurile să fie stabilite în funcție de realitățile economico-sociale ale fiecărei regiuni.


Adio pensii, concedii plătite, servicii medicale și venit disponibil

"Financial Times" caracterizează discursul regelui drept cel mai abrupt anunț făcut până acum în Europa cu privire la încheirea unei epoci. Oricât ar fi pus acest discurs pe seama calculelor politice interne din Olanda, unde coaliția dintre liberali și laburiști aflată la putere încearcă să nu se discrediteze total și să prezinte austeritatea drept o necesitate istorică, discursul regelui poate marca începutul unui drum pentru întreaga Europa, un drum care nu va mai duce niciodată către prosperitatea pe care statele UE au cunoscut-o înainte de 2008.
 ”Ei vorbesc despre o societate participativă. Aceasta înseamnă, de fapt, că fiecare e pe cont propriu”, spune Arnoud Boot, profesor de economie la Universitatea din Amsterdam. ”În întregul discurs nu am auzit macar o dată cuvântul ’vârstnic’. Singura dată când regele l-a pronunţat a fost cu referire la mama sa”, spune liderul partidului pensionarilor din Olanda, 50-Plus.
 Ceea ce un cap încoronat a transmis uneia dintre cele mai bogate națiuni din Europa nu este oare valabil și pentru statele mult mai putin dezvoltate ale Uniunii? De altfel, regele Olandei nu este primul care anunță încetarea contractului social dintre stat și cetățeni. A făcut-o în urmă cu doi ani președintele Băncii Centrale Europene, care, într-un interviu pentru "Wall Street Journal", anunța că ”Modelul social european este mort”. Acest model pe care Europa şi-a bazat prosperitatea după Al Doilea Război Mondial a dispărut (“has gone”), considera Mario Draghi, amintind de formula economistului german Rudi Dornbusch: “Europenii sunt atât de bogaţi încât îşi pot permite să plătească oamenii ca să nu muncească”.
Politicienii nu îşi permit să piardă electorat făcând asemenea declarații. Sarcina acestor anunțuri dure le revine bancherilor centrali. Este și cazul României, unde guvernatorul Mugur Isărescu anunță, printre rânduri, un viitor similar și pentru țara noastră. La fel și al său consilier Adrian Vasilescu, care arată deseori că modul de viață al românilor din urmă cu cinci ani nu va mai reveni pentru actualele generații.
 Vârsta de aur a Europei postbelice s-a încheiat, ne transmit liderii europeni.
 Ceea ce în urmă cu doar câteva generații reprezenta un imens progres (asigurările de șomaj obligatorii introduse în perioada interbelică, pensiile introduse în aceeași perioadă, alături de alocațiile familiale, accesul gratuit la servicii medicale și chiar de apariția Ministerelor Sănătății, concediile plătite care au dus la nașterea de facto a turismului) nu mai este pus acum sub semnul întrebării, ci de-a dreptul anulat.
 Treptat, liderii naţionali şi cei de la Bruxelles încearcă să pregătească cetățenii pentru o reîntoarcere la ”normalitatea secolului XIX”, cea în care o gospodărie din înaintatele țări occidentale cheltuiau mare parte din venit pe hrană, băutură și tutun, cu o proporție şi mai mare în țările mediteraneene.
 "După 1945, elementul definitoriu al relației a devenit păienjenișul de beneficii sociale și strategii economice prin care statul își servea supușii-nu invers”, scria istoricul britanic Tony Judt. "Acum însă suntem pregătiți pentru a ne întoarce către realitatea secolului XIX, când relația dintre cetățean și stat era un compromis variabil între nevoile militare și revendicările politice, iar obligaţia străveche de a-şi apăra glia contrabalansa, pentru cetățenii deveniți suverani, drepturile moderne.”
 Noile realități sunt mult mai periculoase decât par. Ele implică nu numai securitatea societală, ci și națională. ”Pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, contractul social european este pe cale de a se rupe. Dacă această problemă nu va fi abordată și dacă elitele nu reușesc să-și reconcilieze interesele cu cele ale alegătorilor, fundamentele politice ale UE se vor eroda”, arată o analiză Stratfor dedicată surprinzătorului mesaj regal din Olanda.
 Aceeași analiză arată că este ceasul al 12-lea pentru ca guvernele europene să mai poată decide între deschiderea dezbaterii pentru formarea unei federații europene sau continuarea actualei expectative, în speranța că economia UE își va reveni fără modificari politice majore. La fel, alegătorilor europeni li se picură în ureche că Europa se va putea întoarce la nivelul ante-criză fără reforme semnificative.
 Olanda, o națiune de negustori și navigatori, legată comercial pe uscat de Germania și pe mare de Marea Britanie și care știe că în situații delicate inacțiunea este cea mai proastă politică, este prima care deschide dezbaterea despre schimbarea radicală a UE, dar și a modului de viață a sute de milioane de oameni. Alegerile europene din 2014 sunt considerate un pas decisiv către o nouă Europă, cu partidele conservatoare asumându-şi rolul de factor al schimbării, dar uitând însă că cei zece ani ai Comisiei Barroso nu au însemnat decât sacrificarea modelului social european și folosirea acestuia din urmă pentru realizarea unei pieței unice incapabile să facă față unei crize.


 
            „Nici NATO şi nici UE nu vor avea grijă de România”
   
 
George Friedman, președintele Stratfor: nici NATO şi nici UE nu vor avea grijă de România a declarat joi Friedman în cadrul unei conferinţe susţinute la BNR unde de faţă erau premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu
 
România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că NATO şi Uniunea Europeană nu vor face asta, a declarat la Bucureşti George Friedman, unul dintre cei mai influenţi politologi americani şi preşedinte Stratfor. Şeful celei mai importante agenții private de analiză geopolitică este de părere că statul român ar trebui să lupte pentru menţinerea suveranităţii, pe fondul unui trend european de diminuare până la extincţie a suveranităţii naţionale.
"Trebuie să faceţi o iniţiativă regională. Este o iluzie optică impresia că UE sau NATO vor avea grijă de România, care este un stat suveran şi trebuie să îşi asume răspunderea pentru viitorul politic.
Trebuie să vă asumaţi problema suveranităţii şi să o plătiţi", a declarat Friedman într-un discurs susţinut la BNR, în faţa unor lideri politici români, a unor bancheri şi a unor manageri de mari companii. În privinţa relaţiei cu SUA, problema se pune că România are nevoie în special de o relaţie, nu Statele Unite. "Întrebarea este ce aveţi de oferit", a menţionat politologul american.
Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura. "Problema în Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între principalele state precum Germania şi Franţa, şi nu există o soluţie comună. Prima contradicţie a Europei este că este o uniune între state care nu sunt la fel".
Friedman spune că timpul trece pentru Europa, iar problemele în loc să se rezolve, se acutizează, mai ales în ceea ce priveşte şomajul. "Problema este că s-au creat anumite speranţe în special pentru clasa de mijloc, iar acum acest lucru a dispărut. Acest lucru nu ţine de o criză scurtă, ci de ceva mult mai profund", a adăugat el. Friedman a menţionat că din cauza opiniilor diferite, Europa nu a putut să facă ceea ce au făcut SUA în 2008 când au stopat extinderea crizei.
În Europa s-a trecut de la o criză bancară, la o criză socială, a unei întregi generaţii care nu are o rezolvare imediată, a menţionat Friedman.
Adoptarea euro, problematică pentru România
România nu ar trebui să adopte euro pentru că nu ar avea de ce, a mai spus preşedintele Stratfor. "Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo", a declarat joi Friedman în cadrul unei conferinţe susţinute la BNR unde de faţă erau premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Friedman a dat ca exemplu Turcia în privinţa faptului că nu face parte din zona euro. "Le-am spus şi turcilor că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat a fost că au fost respinşi de la intrarea în UE", a menţionat politologul american de origine ungară.Odată cu intrarea in Uniunea Europeană în 2007, România şi-a stabilit ca ţintă adoptarea monedei unice europene în 2015, dată care nu va mai fi respectată din cauza apariţiei crizei economice. Guvernul Ponta, care s-a declarat adeptul adoptării euro, nu a stabilit o nouă dată de aderare. Preşedintele României, Traian Băsescu a declarat recent că guvernul ar trebui să stabiliească 2017 drept data de aderare la euro.


 
                    „E în interesul lor ca toţi să fim idioţi”


 
         O PARALELĂ CU GRECIA SAU UN DISCURS RECENT AL LUI GEORGE PAPANDREOU :


Acesta nu va fi un discurs ca oricare altul pe care l-am ţinut. Astăzi vă voi vorbi despre conducerea defectuoasă din politica globală şi din economia în curs de globalizare. Nu voi oferi nişte soluţii ideale, servite pe tavă, dar vă voi forţa să regândiţi, să riscați şi să vă implicaţi în ceea ce eu numesc o evoluţie globală a democraţiei.Conducerea defectuoasă. Ce înseamnă astăzi conducere defectuoasă şi de ce democraţia noastră nu funcţionează? Ei bine, conceptul de conducere defectuoasă înseamnă că v-am exclus pe voi din proces. Permiteţi-mi să vă prezint, din experienţă personală o perspectivă, pentru ca voi să faceţi un pas înapoi şi să înţelegeţi de ce e atât de dificil să faci faţă provocărilor actuale şi de ce politica se-ndreaptă către o situaţie fără ieşire.

Să o luăm cu începutul. Să începem cu democraţia. Pentru grecii antici a fost o revelaţie, o descoperire faptul că aveam împreună potenţialul de ne stăpâni propria soartă, de a putea examina, învăţa, imagina şi crea apoi o viaţă mai bună. Democraţia a fost inovaţia politică în scopul protejării aceastei libertăți, deoarece am fost eliberaţi de temeri, astfel ca minţile noastre, fie ele despoţi sau dogme, să poată fi protagoniştii. Democraţia a fost inovaţia politică ce ne-a permis să limităm puterea tiranilor, sau a marilor preoţi, tendinţa lor naturală de a-şi maximiza puterea şi bogăţia.
Am început să înţeleg asta pentru prima oară când aveam 14 ani. Încercam să scap de teme, şi mă strecuram în sufragerie pentru a-i asculta pe părinţii mei şi prietenii lor, discutând aprins. Grecia era condusă de un guvern puternic care sugruma ţara. Tatăl meu conducea o mişcare promiţătoare pentru reimaginarea Greciei, pentru a imagina o ţară, unde ar fi domnit libertatea şi unde oamenii, cetăţenii ar fi fost la conducerea propriei ţări.
Obişnuiam să-l însoţesc în multe campanii politice şi mă puteţi vedea aici, alături de el. Eu sunt cel tânăr de la margine. Poate nu mă recunoaşteţi din cauza tunsorii diferite de atunci.
În 1967, se apropiau alegerile, campaniile mergeau bine, iar toţi cei din casă erau tensionaţi. Simţeam că va urma o schimbare majoră progresivă în Grecia.Într-o noapte, nişte camioane militare au oprit în dreptul casei, soldaţii au dărâmat uşa şi m-au găsit sus pe terasă. Un sergent s-a apropiat de mine, mi-a pus o armă la cap şi a spus: „Dacă nu-mi spui unde e tatăl tău, te omor”. Tatăl meu care se ascundea în apropiere, a ieşit şi a fost luat la închisoare.
Noi am supravieţuit, dar nu şi democraţia. Au urmat 7 ani brutali de dictatură, pe care i-am petrecut în exil.
Astăzi, democraţiile noastre se confruntă din nou cu un moment de adevăr. Să vă spun o poveste.
În aprilie 2010, într-o duminică seara, la Bruxelles, stăteam cu colegii într-o instituţie europeană. Numai ce fusesem ales prim-ministru, şi am avut sarcina nefericită de a expune adevărul, conform căruia deficitul nostru nu era de 6%, aşa cum fusese raportat oficial cu câteva zile înainte de alegeri de către guvernul precedent, ci de 15,6%. Deficitul era însă, numai simptomul unor probleme mult mai grave cu care se confrunta Grecia. Eu fusesem ales pe un mandat, cu misiunea de a combate aceste probleme, fie că era vorba de lipsă de transparenţă şi răspundere în guvernare, fie de un stat clientelar, care îi favoriza pe cei puternici- îi scutea de taxe, instigat şi ajutat de un sistem global de evaziune fiscală, politică şi mass-media, preocupate de interese speciale. În ciuda mandatului electoral, pieţele nu aveau încredere în noi. Costurile de împrumut erau colosale şi ne confruntam cu posibilitatea de a nu plăti la timp împrumuturile.M-am dus la Bruxelles cu misiunea de a găsi un răspuns european unit, unul care ar fi calmat pieţele şi ne-ar fi dat timp să facem reformele necesare. Dar nu am câştigat mai mult timp. Imaginaţi-vă în jurul mesei de la Bruxelles. Negocierile sunt dificile, tensiunile sunt mari, progresul e lent şi apoi la ora 2 fără 10 minute, un prim-ministru strigă: „Trebuie să terminăm în 10 minute”.
Am întrebat: „De ce? Acestea sunt decizii importante. Să ne consultăm puţin mai mult”.
Alt prim-ministru intervine şi spune: „Nu, trebuie să ajungem la o înţelegere acum, pentru că peste 10 minute, se deschid pieţele bursiere în Japonia şi va fi prăpăd în economia globală”.
Am luat repede o decizie în acele 10 minute.
De data aceasta, nu militarii, ci pieţele bursiere erau cele care ne puneau arma la cap.
Au urmat cele mai dificile decizii din viaţa mea, dureroase atât pentru mine, cât şi pentru conaţionalii mei, decizii care impuneau reduceri salariale, austeritate celor care nu erau vinovaţi de criză. Cu aceste sacrificii, Grecia a evitat falimentul, iar zona euro a evitat colapsul.E adevărat că Grecia a cauzat criza europeană, iar unii mă consideră pe mine vinovat de asta. Totuşi, astăzi cred că majoritatea oamenilor ar fi de acord cu faptul că Grecia era doar simptomul unor probleme structurale mult mai profunde din zona euro şi a unor vulnerabilităţi în sistemul economic global, vulnerabilităţi ale democraţiilor noastre.
Democraţiile noastre sunt captive în sisteme prea mari pentru a se prăbuşi, sau mai precis, prea mari pentru a fi controlate.
Democraţiile noastre sunt slăbite în economia globală de jucători care pot să se sustragă legilor şi plăţii taxelor, standardelor de mediu şi muncă.
Democraţiile noastre sunt compromise de inegalitatea crescândă şi concentrarea crescândă a puterii şi bogăţiei, grupuri de interese, corupţie, viteza pieţelor sau de simplul fapt că uneori ne temem de un dezastru iminent, au constrâns democraţiile noastre şi ele au constrâns capacitatea noastră de a ne imagina şi a folosi potenţialul, potenţialul vostru în găsirea soluţiilor.
Grecia era doar o previzualizare a ceea ce avea să urmeze. Eu am sperat în mod optimist, că această criză va fi o oportunitate pentru Grecia, pentru Europa şi pentru întreaga lume de a face schimbări democratice radicale în instituţiile noastre. În schimb, am avut parte de o experienţă foarte umilitoare. În Bruxelles, când încercam disperaţi iar şi iar să găsim soluţii comune, am realizat că niciunul dintre noi nu a avut de a face cu o criză similară. Mai rău, eram captivi în ignoranţa noastră colectivă.
Eram conduşi de fricile noastre, iar acele frici ne conduceau către o credinţa oarbă în ortodoxia austerităţii.
În loc să apelăm la înţelepciunea colectivă din societăţile noastre, să investim în ea pentru a găsi soluţii mai creative, ne-am întors la configuraţiile politice. Apoi am fost surprinşi când oricare măsură ad-hoc nu punea sfârşit crizei, ceea ce a dus la căutarea unui vinovat de eşecul european colectiv şi acela a fost, desigur, Grecia. Acei greci risipitori, inutili, care beau ouzo şi dansează zorba sunt problema. Pedepsiţi-i! Un stereotip convenabil, dar nefondat poate durea, uneori mai mult decât austeritatea însăşi.
Permiteţi-mi să vă avertizez. Nu e vorba numai despre Grecia. Acesta ar putea fi tiparul pe care liderii îl urmează la nesfârşit atunci când avem de-a face cu aceste probleme transfrontaliere complexe, fie că e vorba de schimbări climatice, migraţii sau de sistemul financiar.
Acest tipar e abandonarea puterii colective de a ne imagina potenţialul, căzând victime fricilor, stereotipurilor, dogmelor, excluzându-i pe cetăţeni din proces, în loc să-i implicăm în el.
Procedând aşa, vom testa mai mult încrederea cetăţenilor, oamenilor noştri în procesul democratic.Nu e suprinzător că mulţi lideri politici, şi nu mă exclud, au pierdut încrederea oamenilor. Când forţele de ordine trebuie să protejeze parlamentele, scenă din ce în ce mai frecventă în lume, înseamnă că ceva nu e în regulă cu democraţiile noastre.
De aceea am organizat un referendum, pentru ca grecii să posede şi să decidă asupra termenilor pachetului de salvare. Colegii mei din UE, cel puţin unii dintre ei, au spus:
„Nu poţi face asta. Va fi haos pe pieţele bursiere din nou”.
Am spus: „Trebuie ca înainte de a recâştiga încrederea în aceste pieţe, să recâştigăm încrederea oamenilor noştri”.De la încheierea mandatului, am avut timp să reflectez. Am rezistat furtunii din Grecia şi Europa, dar unele provocări au rămas. Dacă politica e puterea de a ne imagina şi folosi potenţialul, atunci şomajul de 60% în rândul tinerilor din Grecia şi din alte ţări, e cu siguranţă o lipsă de imaginaţie, dacă nu de compasiune. Până acum, am încercat să rezolvăm problema economic, cu austeritate şi cu siguranţă am fi putut găsi alternative, o strategie diferită, stimuli economici pentru locuri de muncă ecologice, datorie mutuală, legături europene care ar fi susţinut ţările care au nevoie de presiune pe piaţă, acestea ar fi fost alternative mult mai viabile. Dar am ajuns să cred că problema nu e una economică, ci una care ţine de democraţie.
Să încercăm altceva. Să vedem cum putem include din nou oamenii în proces. Să rezolvăm problema din punct de vedere democratic. Grecii antici, cu toate neajunsurile lor, credeau în înţelepciunea mulţimii în momentele lor cele mai bune. Credem în oameni.
Democraţia nu ar putea funcţiona fără ca cetăţenii să delibereze, să debată, să-şi asume reponsabilităţi publice pentru afaceri publice.
Cetăţeni obişnuiţi erau des aleşi în jurii pentru a decide asupra problemelor critice ale zilei. Ştiinţă, teatru, cercetare, filozofie, jocuri pentru minte şi corp, erau exerciţii zilnice. Ele erau, de fapt, educare pentru participare, pentru potenţial, pentru a creşte potenţialul cetăţenilor noştri.Cei care evitau politica, erau nişte idioţi. Acest termen a apărut în Grecia Antică, la Atena.
„Idiot” vine de la rădăcina „idio”, sine- o persoană egocentrică, retrasă, exclusă, care nu participă şi nu examinează afacerile publice.
Participarea avea loc în agora, care are două înţelesuri:
agora e atât o piaţă, cât şi spaţiul unde aveau loc deliberările politice.
Piaţa şi politica erau atunci unite, accesibile, transparente, pentru că dădeau puterea poporului. Ele servesc „demosul”, democraţia. Mai presus de administraţie şi pieţe, era guvernarea directă de către oameni.Astăzi am globalizat pieţele, dar nu şi instituţiile noastre democratice. Politicienii noştri se limitează la politica locală, în timp ce cetăţenii noştri, deşi văd un mare potenţial, sunt victimele unor forţe peste puterile lor.
Cum reunim atunci cele două jumătăţi ale agorei? Cum democratizăm globalizarea? Nu mă refer la reformele necesare ale Naţiunilor Unite sau ale G20, ci la cum securizăm „demosul”, platforma de valori, ca să putem avea acces la potenţialul vostru.
Cred că aici Europa se potriveşte perfect. În ciuda nereuşitelor ei recente, este cel mai de succes experiment transfrontalier de pace din lume.
Să vedem dacă poate fi un experiment în democraţia globală, un nou tip de democraţie.
Să vedem dacă putem crea o agora europeană, nu numai pentru bunuri şi servicii, dar şi pentru cetăţenii noştri, unde pot lucra împreună, delibera, învăţa unul de la altul şi unde pot face schimb de artă şi cultură, unde pot veni cu soluţii creative.
Să ne imaginăm că cetăţenii europeni au puterea de a vota direct pentru un preşedinte european, sau că jurii de cetăţeni, alese prin tragere la sorţi, pot delibera cu privire la probleme controversate, un referendum european, unde cetăţenii noştri vor vota pentru tratate viitoare ca legislatori.
De ce să nu avem primii cetăţeni europeni adevăraţi, acordându-le imigranţilor noştri, nu cetăţenie greacă, germană sau suedeză, ci o cetăţenie europeană?
Şi să ne asigurăm că îi vom împuternici pe şomeri, acordându-le vouchere de bursă pentru a putea alege să studieze oriunde în Europa, unde identitatea noastră comună e democraţia, unde educarea se face prin participare şi unde participarea generează încredere şi solidaritate, mai degrabă decât excludere şi xenofobie.
O Europă condusă de popoare, un experiment despre aprofundarea şi extinderea democraţiei peste graniţe.Unii m-ar putea acuza de naivitate, de faptul că-mi pun încrederea în puterea şi înţelepciunea poporului. După decenii de făcut politică, sunt şi pragmatic. Credeţi-mă, am făcut şi fac parte din sistemul politic actual şi ştiu că lucrurile trebuie să se schimbe. Trebuie să facem politica să redevină puterea de a imagina, reinventa şi restructura pentru o lume mai bună.
Dar mai ştiu că forţa distrugătoare a schimbării nu va fi condusă de politica actuală.
Reinventarea politicii democratice va fi făcută de voi şi mă refer la voi toţi.
Toţi cei care participă în acest schimb global de idei, fie că sunt aici în sală, în afara ei, online, la nivel local, toţi cei care se împotrivesc nedreptăţii şi inegalităţii, celor care răspândesc rasismul, nu empatia, dogma, nu gândirea critică, tehnocraţia, nu democraţia.
Toţi cei care se împotrivesc puterii necontrolate, fie că e vorba de lideri autoritari, de plutocraţi care-şi ascund averile în paradise fiscale, sau de grupuri de interese care îi protejează pe cei puternici.E în interesul lor ca toţi să fim idioţi. Hai să nu fim!

(http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/e-in-interesul-lor-ca-toti-sa-fim-idioti-186288.html)


 
     Există reacții antiunioniste la vârful politicii de la Chișinău ?



Redactia R.B.N.Press publica recent, la1 decembrie 2013, următoarele informații privind unele personalități de la Chișinău. Publicație electonică activă în ultima perioadă, R.B.N. Press se prezintă drept „o voce” pentru „ROMANIi  CARE  SUNT  DISCRIMINATI  IN  OCCIDENT  SAU  DESPRE  SITUATII  CONCRETE  IN  CARE  ROMANII  DIN  PROVINCIILE  ISTORICE  DN  JURUL  ROMANIEI  SUNT  SUPUSI  ABUZURILOR   SI  DEZNATIONALIZARILOR  FORTATE ” și informează că, Premierul Iurie Leancă a lucrat în MAE al R.S.S.Moldovenești încă din anul 1986 și este cel care a afirmat că „Republica Moldova nu este  pregătită să se unească cu România” și că Vlad Filat, fost Premier al R.Moldova, președintele Partidului Liberal Democrat înainte de mitingul PRO UNIONIST din 16 septembrie 2012 de la Chișinău:„Rog cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la participarea la Marșul Unirii din 16 septembrie și să nu se lase să fie folosiți de inamicii procesului de integrare europeană a țării”, a declarat Vlad Filat la sedinta Guvernului de la Chisinau, înainte de vizita pe care trebuie să o întreprindă la Moscova.

Redacția R.B.N. Press mai informează că Dumitru Diacov – Președintele de onoare al Partidului Democrat din R.Moldova, care a afirmat recent că Declarațiile lui Băsescu sunt egoiste și dau apă la moară comuniștilor, a fost pe vremuri agent al KGB in Romania,diplomat la ambasada URSS din București,  implicat activ si documentat in acest sens, in evenimentele din decembrie 1989 de la Bucuresti. Iar Marian Lupu președintele PDM care a clamat:  „Unificarea României cu Republica Moldova: Niciodată!” a fost membru in PCRM-ul condus de Vladimir Voronin, pana in anul 2009. La mitingul din 3 noiembrie 2013 de la Chisinau, la care au participat circa 100 de mii de romani-basarabeni, intr-o mare demonstratie populara pentru integrarea R. moldova in Uniunea Europeana, Marian Lupu a fost singurul lider politic care si-a tinut discrsul in limba rusa.  

http://www.rbnpress.info/wp/despre-noi/#ixzz2mBVXJmEU


 
                                  „neurope.eu”

                          Basescu: The last autocrat of Europe
                                                                                                                                             by
                                                                                                                                         Dietmar Bergtahl
                                                                                                                                      10/11/2013 - 1:52pm
 
Nearly a quarter-century after the fall of the Iron Curtain, the painful cries for “Freedom” can still be heard from people demonstrating in Europe. In Romania, a member of the European Union since 2007, people are still searching for democratic values that have been buried under the despotic regime of the country’s controversial president, Traian Basescu.
Exactly one year ahead of the next Romanian presidential elections, Basescu is regaining his autocratic rule that was weakened by the last year’s referendum in which 87% voted in favour of his impeachment.
Engaged in an internal war against the new government and the political majority, Basescu is now setting his sights outside Romania – maybe in Europe, maybe even across the Atlantic Ocean. There are rumours he will try to secure his political future with the help of his old connections who had helped him remain in power one year ago despite the result of the referendum.  It is maybe the strangest story of a comeback in Europe and one that is more likely in a country like Belarus (Europe’s last remaining unreconstructed Communist dictatorship) than in a European Union Member State. Only a tyrant can so openly defy the people’s will (7.4m of 8.4m Romanians voted for his impeachment) and return to office.
This is how Basescu managed to return to the Presidential Palace following his three-week suspension from the parliament.
Building an autocratic regime
It was not by chance that Basescu managed to regain power after his own people told him to leave. It was a carefully constructed, self-serving system that saved him.
Basescu’s regime is characterised by a network of institutions, which are all under his personal command. By appointing his loyal supporters in key positions and by keeping those who show gratitude, Basescu has even managed to take total control of Romania’s secret services and to pursue his own prerogatives as president over the Supreme Council of National Defence.
Using information provided directly by the secret services and its good monitoring system, it is said that Basescu has managed to yield subversive pressure on most of the heads of the key state institutions.
Step by step, through more appointments and mandates, he has managed to prolong his personal control and extend it further over the heads of the chief prosecutors as well as the leadership of the Supreme Court of Justice, the Superior Council of Magistracy, the Constitutional Court of Romania  and the National Agency for Integrity, to name but a few. Using all these influential institutions, including the National Agency for Fiscal Administration and the Audio Video Commission, throughout his nine years in office, Basescu has succeeded in compromising and eliminating his political rivals, his ex-allies, the voices of the trade union movement and of the civil society. He has also openly attacked the country’s free press institutions.
 Essentially, there were two constitutional infringements that led to the parliament’s decision to suspend Basescu - not once, but twice, and to eventually call a referendum. But what happened last summer was a typical case of voluntary servitude of the state institutions towards one single person – the president.
The sweeping majority vote for the impeachment of the suspended Basescu was quite simply rendered null and void by the Constitutional Court - one of the institutions that is under his direct control.
Basescu also rallied the support of his allies across the Atlantic. The United States Ambassador in Bucharest, Mark Gitenstein, for instance, is viewed as an unequivocal supporter of Basescu. In an unprecedented intervention from an American diplomat in the past decade, Ambassador Gitenstein spoke out against the referendum. He said he is “deeply concerned about any attempt to threaten the independence of democratic institutions”.
It should also be noted that Ambassador Gitenstein, strangely enough, also serves on the board of Romania’s Property Fund.
As regards the emissaries sent from Washington to publicly support Basescu, they readily and without any hesitation embraced the wildly inflated figures presented in relation to an imaginary election fraud. They presented these alleged figures as facts even though it has been one year since the referendum and no one has been able to find any hard evidence of some two million votes against Basescu’s impeachment.
This can only be described as a deliberate attempt on the part of Washington and Brussels to misinform the public. A scandalous theory was even invented as regards the intention of the new government to… arrest some of the judges of the Constitutional Court. The truth was either hidden from the European political elite or the reality distorted: Basescu and his few supporters communicated to Brussels and Washington false information that Romania’s Constitution makes no mention to any impeachment procedure, accrediting their thesis of a coup d’etat. What is more, confusion was deliberately maintained as regards the independence of the members of the Constitutional Court, who are in fact political appointees.
Last year, thousands of Romanians took to the streets calling for “Freedom, Freedom” - 23 years after the collapse of the communist regime. Many of them feel that Basescu’s Romania is more and more similar to Nicolae Ceausescu’s Socialist Republic of Romania, according to opinion polls and reports in the local media.
One official statistic speaks volumes about Romania’s current regime and it is one that should worry everyone. According to official figures, there were more than 3,000 orders (in just one year) for phone tapping in Romania on the grounds of national security. Also in Romania, the press is considered a “vulnerability” for the national security of the country, as written in the national strategy document.
After nine years of Basescu’s mandate, many people are whispering instead of talking. They fear their phone is being tapped and that one single word or phrase might become evidence in a criminal case built exclusively on compilations and incomplete wiretapping. This is a conclusion that can be drawn from the independent reports on the judicial system of Romania that shows most of the cases against political and business leaders were built exclusively on phone tapping, without any other evidence.
Meanwhile, the preventive detention for more than one year before a court hearing has become a common method and one that reminds Romanians of the oppressive regime of Stalin. But beyond their growing feelings of fear and anxiety, Romanians also feel frustrated and betrayed as expressed by their vote last year in the referendum - a vote that was ignored.
As president, Basescu’s attempts to remain in power have created a paradox: the vote of more than seven million people didn’t count as much as the choice of those who were absent. This result will probably affect the future elections and, furthermore, the democracy of Romania.
Actually, this is the dream of any autocrat leader: to replace the people’s will with his own and to disenchant citizens who start to believe there is no point in manifesting their opinions since their vote won’t count and their opinion doesn’t matter and their freedom doesn’t really exist.
 
Monopoly over the external messages
Ahead of the referendum, the media delivering the messages from Romania to the other European Union members and the United States were controlled by people close to the Basescu.
In fact, countless pro-Basescu messengers were banging on the door of members of the European Parliament and governments and institutions outside the country.
Critics say this was an attempt to disseminate only the “appropriate” information approved by the president and his regime. They came in the form of cultural institutions – mainly designed to promote the Romanian culture to the world – or non-governmental organisations (NGOs) close to the presidential regime (like Freedom House Romania). Their aim was to give higher credibility to the so-called information about the coup d’état that was supposedly organised by Romania’s parliament, the government and by the 90% majority of Romanians.  All these efforts to deliver fake information to the rest of the EU and to the United States was aimed at obtaining an external support for the suspended president and compensating for the lack of internal support.
 
Who’s got the future?
In 13 months, Romania will likely have a new president since Basescu cannot run for a third term in office. But he hasn’t given up. Basescu recently launched a hilarious idea that he could prolong his constitutional term with at least two more months.
His way of thinking combined with his methods used until now and with the network of institutions under his command makes us all believe that anything can happen. Event the worst-case scenario: to exchange his presidential chair for an official chairman position within a European or NATO.

 
 

 

 PARTEA A DOUA:

...ȘI CUM  VEDEM  NOI  UNELE REALITĂȚI CARE I-AR PRIVI PE CEI DE AFARĂ:




 Constantin Schifirneţ

Ideile lui Mihail Manoilescu: Biblie a industriaşilor brazilieni


       
   

           
  Mihail Manoilescu

Există personalităţi de referinţă din ştiinţa şi cultura română ale căror idei au influenţă puternică în afara ţării, dar sunt ignorate sau subestimate în spaţiul autohton.  Un caz tipic, în acest sens, îl reprezintă savantul Mihail Manoilescu.




Inginer, economist, sociolog, politolog şi istoric, profesor la Institutul politehnic din Bucureşti, catedra ,,Economie politică - Organizare şi Raţionalizare”, Manoilescu este o personalitate de excepţie. A lăsat o operă impresionantă cu titluri din variate domenii, şi, din acest punct de vedere, l-am comparat cu N. Iorga (în ,,Mihail Manoilescu: o viziune monografică despre burghezia română”, studiu introductiv la M. Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Editura Albatros, 2002). Există mărturii ale Nataliei Manoilescu Dinu despre talentul său excepţional de pictor. După o evaluare a lui Valeriu Dinu, Manoilescu a publicat 128 de titluri, iar despre el s-au scris 88 de lucrări străine şi numai 21 de lucrări româneşti, Cf.  Valeriu Dinu, Schiţă de portret, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, coordonator Vasile C. Nechita, Editura Cugetarea, Iaşi, 1993, p. 14.

În anul 1929, Manoilescu a publicat lucrarea "Théorie du protectionism et de l’échange international". Paris: Giard. Cartea a fost tradusă în limba portugheză în 1931, în limba germană în 1937, iar în limba română abia în anul 1986, în traducerea din limba germană de Valeriu Dinu, cu titlul Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional. Această lucrare este ,,prima străpungere românească în gândirea economică universală” după aprecierea lui Costin Murgescu (Mersul ideilor economice la români, vol. I, 1987, p. 413).
În anii treizeci şi patruzeci ai secolului trecut lucrările sale au fost publicate în Spania, Portugalia, Brazilia şi Chile.

Ideile sale despre economie au fost foarte populare şi au fost aplicate în America Latină, şi, prin urmare, lucrările sale au fost puncte de referinţă obligatorie în cercurile industriale braziliene în anii '20 şi începutul anilor '30, fapt remarcat apăsat de către Joseph Love, profesor de istorie la Universitatea Illinois, Urbana-Champaign, în Theorizing Under development: Latin America and Romania, 1860-1950, 1990 şi Crafting the Third World: Theorizing, Underdevelopement in Rumania and Brazil. Stanford, California: Stanford U. Press, 1996 (tradusă în limba română, Făurirea lumii a treia: teorii şi teoreticieni ai subdezvoltării în România şi Brazilia, Editura Univers, 2002).

 
Este recunoscut rolul gândirii sale în stabilirea strategiilor de dezvoltare economică, în special în Brazilia, şi, în consecinţă, după cum afirmă B. Fausto: "e cujas idéias foram uma espécie de Bíblia para boa parte dos industriais brasileiros, (ideile lui au fost un fel de Biblie pentru cea mai mare parte a industriaşilor brazilieni)" (Fausto B, ,,Estado novo no contexto internacional", în: Pandolfi D (ed.) Repesando o Estado Novo. Rio de Janeiro: Ed. Fundação Getulio Vargas, 1999, p. 18). O apreciere similară nu întâlnim în exegeza românească, foarte reticentă, de altfel, faţă de accentuarea originalităţii şi contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei.  Teoria lui Manoilescu despre decalajul de dezvoltare dintre societăţile industrializate şi agrare s-a constituit ca răspuns la teoriile evoluţioniste despre modernizare. Opera lui Manoilescu a fost importantă, în spaţiul iberic şi în Brazilia deoarece doctrina sa economică a oferit argumente industriaşilor din Brazilia de a recurge la protecţionism drept cale de dezvoltare a economiei în aceste zone. Se consideră că ideile sale au stat la baza constituirii organizaţiei Economic Commission for Latin America (ECLA). Doctrina lui Manoilescu a cunoscut reacţii critice din partea unor autori din America Latină, dar el a continuat să fie prezent în spaţiul iberic prin publicarea lucrărilor sale, de pildă, în Chile, "Productividad del trabajo y comercio exterior," Economía, VIII, 22-23, 1947..


În analiza economică, Manoilescu a plecat de la premisa decalajului de productivitate a muncii din societăţile agrare faţă de ţările industrializate, încât el susţine că productivitatea în industrie este superioară celei în agricultură, printr-un raport de patru la unul, deoarece valoarea capitalului pe lucrător în industrie este mult mai mare a decât celui în agricultură. In acest  caz, ţările industriale, cu o productivitate naţională superioară câştigă în relaţiile comerciale internaţionale pe seama ţărilor agrare din cauza productivităţii muncii lor mai scăzute. De aceea, se impune dezvoltarea industrială a ţărilor agricole prin o politică de protecţie a propriilor materii prime faţă de comerţul internaţional. Peste decenii, această teză a savantului român va fi dezvoltată  în scrierile teoreticienilor dependenţei şi ai subdezvoltării.


Manoilescu a demonstrat, în lucrările sale teoretice referitoare la schimbul internaţional, că ştiinţa economică clasică a fost falsă şi tendenţioasă, fiindcă preconiza diviziunea muncii şi a producţiei care împarte popoarele în industriale şi agricole. El arăta că ştiinţa de import este falsă şi tendenţioasă având ca substrat tendinţa de exploatare a popoarelor agricole. Philippe C. Schmitter, după ampla analiză a corporatismului din lucrările lui Manoilescu, desprinde concluzia că acesta, aşa cum este descris de savantul român, nu este sinonim cu conceptul de ,,fascism”.  Manoilescu este considerat ,,cel mai original şi stimulativ teoretician corporatist.” Neoliberal în teoria şi politica economică, Manoilescu a creat o teorie unitară şi originală cu privire la protecţionism şi schimburile internaţionale, recunoscută rapid în mediile economice, politice şi intelectuale internaţionale. Amintim unele dintre ideile ce au avut un ecou puternic în rândul specialiştilor: lipsa de universalitate a teoriei costurilor absolute a lui Adam Smith şi David Ricardo, imposibilitatea realizării diviziunii şi schimburilor internaţionale, specializarea ţărilor agricole şi participarea lor la schimburile internaţionale, diviziunea internă şi internaţională pe criteriul beneficiului naţional, achiziţionarea directă, adică productivă şi nu indirectă - comercială, a bunurilor şi serviciilor necesare existenţei şi progresului lor, industrializarea tuturor ţărilor lumii derivată din superioritatea intrinsecă a industriei faţă de agricultură, încurajarea, susţinerea şi apărarea întreprinderilor şi ramurilor nou create printr-un protecţionism ştiinţific (cf. Vasile C. Nechita, Introducere, în Mihail Manoilescu creator de teorie economică, 1993).

Manoilescu a urmărit elaborarea unui program industrial legitimat de o doctrină protecţionistă. Dintotdeauna el a văzut în stat instituţia fundamentală de edificare a industriei naţionale. Economistul român a sesizat dificultăţile întâmpinate de principala clasă socială capabilă să industrializeze – burghezia - de aceea căuta soluţii şi nu vedea decât implicarea statului în înfăptuirea actului de industrializare.
Jeronimo Moscardo, ambasadorul Braziliei la Bucureşti, declara, într-un inverviu acordat „Formula As”, că economia modernă a Braziliei îşi datorează fundamentele lucrărilor de specialitate ale lui Mihail Manoilescu: „În privinţa economică, se credea că suntem condamnaţi să rămânem o ţară agrară, ca şi România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al ţării dumneavoastră şi un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional, aceasta a fost până în ziua de azi inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. [...] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni şi-au clarificat originile inegalităţii, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie şi agricultură, dintre exporturi (ieftine) şi importuri (scumpe) etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne.“
Mihail Manoilescu a susţinut protecţionismul ca  modalitate de a dezvolta economia de tip industrial în societăţile agrare. După marea criză din 1929, în Brazilia cartea lui a reprezentat baza teoretică a justificării  protecţionismului, în timp ce în România el avea de înfruntat ostilitate din partea autorităţilor, fiind în imposibilitate, chiar în cele câteva luni, în 1931, ca guvernator al Băncii Naţionale, să aplice propria viziune despre scoaterea ţării din criză.
Explic discordanţa dintre receptarea inconsistentă a operei lui Manoilescu în România şi adoptarea ideilor sale de mari economişti din America Latină sau acreditarea lor de către exegeţi occidentali prin diferenţa dintre cultura ideologică şi cultură pragmatică.
În cultura română, prioritate a avut criteriul ideologic de evaluare a ideilor, asociate necondiţionat cu acţiunile autorilor lor în spaţiul public.  În România nu s-a putut aplica doctrina protecţionismului a lui Manoilescu fiindcă ea nu a fost acceptată în contextul geopolitic de fiinţare a statului român, căruia, după 1944,  i s-a impus, din afară, un alt model de dezvoltare. În Brazilia şi în alte ţări din America Latină elitele politice şi intelectuale au dovedit  pragmatism în gândire şi acţiune, încât au avut libertatea de a adopta teoria lui Manoilescu ca fundament al strategiilor de dezvoltare economică
Ar fi multe de învăţat din destinul savantului român. Îndemnul ambasadorului Braziliei la Bucureşti, Jeronimo Moscardo este îndreptăţit: "România nu trebuie să fie modestă. România este o mare putere culturală". Rămâne ca elitele româneşti să accepte această realitate.


 
 ION COJA


                 Ce trebuie să știe americanii despre români?



1.    Binele făcut de români Statelor Unite ale Americii

2.    Ce soi de oameni sunt românii?
3.    Cu ce ne-au dezamăgit americanii?
4.    Ce probleme au românii de rezoolvat? Ce câștig ar avea americanii dacă i-ar ajuta pe români?
5.    America are nevoie de români?


Textul care urmează se adresează americanilor interesați de existența românilor, americanilor care au cât de cât tangență cu românii. Precum și românilor care trăiesc printre americani.

Autorul textului consideră că în Statele Unite există mai multe Americi, cel puțin două, dintr-un punct de vedere strict românesc: America lui Franklin Roosevelt și alta, cu totul alta, America generalului George Patton. Știm de asemenea că America în care românii și-au pus deseori nădejdea este în pierdere de teren, atât în ...America, cât și în lume. Din fericire, acea Americă pe care mulți români au avut-o în vedere și în suflet ca pe un model la scară planetară, este totuși încă puternică, este capabilă să revigoreze „visul american” și să relanseze încrederea întregii omeniri în capacitatea ființei umane de a-și decide soarta, de a se salva de la auto-distrugere.

Globalizarea, ca proces inevitabil, noi o vedem ca pe o universalizare a eforturilor de a ne cunoaște cât mai bine unii pe alții, de a ne asuma cu seninătate toate cele petrecute în istorie, și de a pune adevărul la temelia unei lumi mai bune: cea de mâine. Omenirea este pentru prima oară pusă în situația de a nu mai putea lăsa lucrurile să se desfășoare la întâmplare sau după proiectele „discrete” ale unor entități învrăjbite sau concurente. Se apropie ceasul când vom constata că „așa nu se mai poate”! Și altă cale nu există decât calea adevărului și a transparenței totale în viața politică, în relațiile internaționale.

Consider că acest moment s-a ivit și în relațiile dintre România și America, că se impune reconsiderarea unor date și proiecte care privesc ambele părți. Ce mă face să cred asta? Faptul că dezamăgirea românilor este mai mare ca oricând în privința „americanilor”. Încrederea românilor în americani este azi mai mică decât oricând. E cazul să ne întrebăm de ce s-a ajuns aici. La fel, să ne întrebăm dacă americanii au nevoie de încrederea noastră în America!

Așadar, ce trebuie să știe americanii despre români?

1. Binele făcut de români Statelor Unite ale Americii
În anul 1944, cetățenii americani de origine română au construit, prin colectă publică, un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal; guvernul Statelor Unite i-a dat un nume simbolic: „General George Pomutz”. Nava americană s-a aflat în exploatare până în anul 1970.
De ce acest nume? Cine a fost GEORGE POMUTZ?
A fost un militar și un diplomat american cu performanțe excepționale. Ca general în Armata Nordului s-a distins prin fapte de bravură militară atât de deosebite încât la sfârșitul războiului civil, la parada Victoriei ținută la Washington, românului George Pomutz i s-a încredințat onoarea de a deschide defilarea trupelor victorioase, călare pe un armăsar alb...

Sunt mulți americanii care știu că Alaska a fost proprietatea Imperiului Rus și a fost cumpărată de guvernul federal de la Rusia, pe la 1867, pentru o sumă ridiculă: 7 milioane dolari. Este probabil cea mai bună tranzacție încheiată de Statele Unite în toată istoria lor. Dar sunt foarte puțini americanii care știu cine a inițiat și negociat această tranzacție: același român, venit în America în 1850, trimis la Petersburg să reprezinte interesele Statelor Unite. Pe numele său românesc GEORGE POMUȚ. Ca diplomat a adus țării sale de adopție un beneficiu imens, incomparabil cu serviciile aduse de alți americani. Pentru memoria acestor fapte excepționale se poate spune că s-a făcut mult prea puțin din partea americană și română. Viitorul cel mai apropiat ne obligă să reparăm această nedreptate.
Propunerea noastră este promovarea prin filme documentare și artistice a personalității excepționale a lui GEORGE POMUȚ, a amintirii acestui mare erou.

Mai bine cunoscută este personalitatea lui NICOLAE TESLA, pe care mulți îl consideră cel mai mare inventator din istoria lumii. Ba unii zic că invențiile sale cele mai importante încă nu au fost puse în aplicare și sunt ținute sub lacătul secretului de stat. Statul american... NICOLAE TESLA a fost și el român, din ramura sudică a poporului român: era istro-român. Activitatea lui Tesla în America a avut un rol important în propulsarea industriei și economiei Americii pe primul loc din lume.

Un alt motiv bine întemeiat pentru care americanii ne poartă sau ar trebui să ne poarte recunoștință nouă, românilor, este legat de felul cum s-au purtat românii cu aviatorii americani căzuți prizonieri în România în WW 2. În urma raidurilor aviatice anglo-americane întreprinse în Balcani și în România, un mare număr de aviatori americani, de pe avioanele doborîte, s-au salvat prin parașutare, în felul acesta ajungând prizonieri în țara bombardată. Soarta lor a fost foarte diferită în funcție de locul în care se parașutau: dacă ajungeau la Nord de Dunăre, în România, erau salvați! Dacă ajungeau la sud de Dunăre, în Bulgaria sau Jugoslavia, ori în Ungaria, erau pierduți!...

În aceste țări, de cele mai multe ori aviatorii americani au pierit în chinuri îngrozitoare. În câteva cazuri ei au fost supuși unui supliciu barbar: au fost îngropați în pământ până la gât, unul lângă altul, iar apoi terenul respectiv a fost arat... Autoritățile anglo-americane, inclusiv guralivul de Churchill, au avut la vremea aceea reacții și comentarii de o violență verbală extraordinară, cu efecte minime...

În România au fost făcuți prizonieri aproape 1500 de aviatori anglo-americani. Dintre aceștia nici măcar unul nu a avut ceva de reclamat în privința condițiilor de detenție. Au fost  mult peste cele mai optimiste așteptări. De altfel, toți participanții la aceste raiduri aviatice aveau instrucțiuni precise, cum să procedeze ca să ajungă ...prizonieri la români, la autoritățile românești. Este acesta un capitol puțin cunoscut, deloc umilitor pentru prizonierii americani, care încarcă conștiința publică americană cu datorii de recunoștință față de poporul român, față de autoritățile acelor ani! Din păcate, aceste sentimente nu s-au arătat niciodată, nici măcar la momentul cel mai potrivit: atunci când mareșalul Ion Antonescu a fost judecat și condamnat la moarte pentru crime de război imaginare... Nu s-a prezentat ca martor niciunul dintre aviatorii americani, să spună că în România guvernată de Ion Antonescu prizonierii aliați, inclusiv cei sovietici, au avut parte de respectul datorat inamicului învins... Întârzie să se producă reacția oficială a Statelor Unite față de comportamentul românesc, de o umanitate unică în analele celui de al Doilea Război Mondial! În analele istoriei din toate timpurile chiar!

În fine, mai amintim că în SUA trăiesc câteva sute de mii de români, stabiliți la date diferite. Guvernul federal american ține o evidență amănunțită a tuturor cetățenilor, inventariați inclusiv după apartenență etnică. Se fac calcule exacte privind contribuția fiecărei etnii la bunăstarea generală a Țării: plata taxelor, prezența la vot etc. Dar și implicarea în activități antisociale, infracțiuni etc. După informațiile noastre, românii din Statele Unite, luați ca entitate, alcătuiesc un segment etnic de elită al Americii, cu o contribuție exemplară la bunul mers al lucrurilor! Constatare valabilă și pentru românii din Canada.

2. Ce soi de oameni sunt românii?
Ca orice popor, românii pot fi și ei definiți în mai multe feluri, potrivit cu calitățile și defectele lor. Una dintre definiții ar putea fi aceasta: românii sunt, foarte probabil, poporul cel mai vechi și mai statornic din Europa. Românii, spre deosebire de poporul american, sunt un popor care „s-a plimbat” foarte puțin pe suprafața planetei. Idealul românesc este legat de obârșie, de baștina natală, de vatra familiei. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea”! Așa sună o vorbă românească cunoscută de toți românii.
O altă definiție posibilă, care i-ar putea interesa pe americani: românii sunt poporul cel mai anti-comunist din Europa! Între cele două atribute există o strânsă legătură: faptul că sunt vechi în istoria acestei planete i-a făcut pe români să nu se lase încântați și amăgiți de propaganda mincinoasă a comuniștilor! Această propagandă a prins la majoritatea popoarelor europene. Cel mai puțin la români însă! Românii pun preț pe stabilitatea regimului politic, sunt conservatori și nu se încred în așa zisul „spirit revoluționar” care, în fapt, nu urmărește altceva decât schimbarea actorilor, a privilegiaților, iar nu schimbarea sistemului, a raporturilor dintre oameni. „Schimbarea stăpânului, bucuria nebunului” – așa sună un alt proverb românesc.

Anti-comunismul românilor, pe care istoricii și politologii întârzie să-l recunoască, să-l studieze și să-l onoreze cum trebuie, s-a fost probat în mai multe ocazii, uneori chiar în momente decisive din istorie. Dacă revoluția bolșevică din Rusia nu s-a extins în toată Europa, așa cum plănuiau bolșevicii lui Lenin, meritul principal revine românilor. Lenin și armata sa de „revoluționari” au făcut eforturi continue să „exporte” revoluția, să extindă victoria proletariatului asupra capitalismului și în alte țări, în primul rând în statele  europene din vecinătatea Rusiei. Dintre aceste țări, numai România nu s-a lăsat manipulată de propaganda bolșevică și a contribuit decisiv la anihilarea „exportului” de revoluție!
       Confruntate în 1917-1918 cu valul („avântul”) revoluționar care cuprinsese nu numai anumite segmente sociale, dar și importante contingente din rândul militarilor, autoritățile din fostul imperiu habsburgic au apelat la ofițerii români și la trupele de soldați români din componența armatei imperiale pentru a restabili ordinea publică. Din toată armata imperiului habsburgic numai militarii români, soldați și ofițeri deopotrivă, nu au plecat urechea la propaganda comunistă! Grație lor în armata imperială habsburgică s-a păstrat un nucleu de luciditate și responsabilitate care a stopat pandemia de bolșevism în Austria și Cehia, la Viena și Praga.
      În Ungaria, revoluția bolșevică a reușit însă, și a dus la instalarea la Budapesta a „puterii sovietelor”, sub comanda teroristului Bela Kun, individ sangvinar, tarat, aflat în totală ascultare față de Lenin și Comintern, cu al căror sprijin financiar și militar a reușit să răstoarne „capitalismul” din Ungaria. Cu același sprijin a încercat să extindă bolșevismul și în țările învecinate, în România cu precădere!
      În mod paradoxal, reprezentanții marilor puteri occidentale, aflați la Versailles în discuții despre viitorul Europei și al omenirii, nu au sesizat pericolul de contaminare a Europei cu morbul bolșevic, și au adoptat o atitudine de expectativă, practic de încurajare a acțiunilor lui Bela Kuhn & comp. Ba mai mult, i-au atenționat pe guvernanții români să nu cumva să intervină împotriva guvernului bolșevic din Ungaria.
      Din fericire, la București guverna o elită de politicieni cu o viziune istorică corectă, în frunte cu Ionel Brătianu. Familia Brătianu a oferit României și Europei, între 1848 și 1948, o dinastie de politicieni lucizi, patrioți, care au înțeles cursul istoriei și s-au afirmat categoric în sprijinul autenticei democrații, împotriva imposturii comuniste, bolșevice. Astfel că fără a aștepta OK-ul Occidentului, ba chiar împotriva intențiilor și recomandărilor Occidentului, Ionel Brătianu a trimis armata română să facă ordine în Ungaria, să-i alunge pe criminalii bolșevici instalați la guvernarea Ungariei, care deja se făcuseră vinovați de nenumărate, mii și și mii, de crime. Misiunea a fost îndeplinită cu brio, românii i-au alungat pe bolșevici din Ungaria și astfel s-a pus capăt procesului de extindere a revoluției bolșevice, a comunismului sovietic, în restul lumii. Din păcate acest proces se va relua cu mare succes după al doilea Război Mondial, în mare măsură și din vina Statelor Unite, ca urmare a înțelegerii la care a ajuns președintele democrat Franklin Roosevelt cu I.V. Stalin. Înțelegere prin care președintele democrat s-a dezis de orice principiu democratic!... În anii aceia s-a vădit cel mai bine existența celor două Americi! America lui Roosevelt a trădat Europa de Est. I-a trădat, în fapt, și pe americani!
      Un cuvînt aparte pentru comportarea Armatei Române ca armată de ocupație, atât în Ungaria, cât și, cu alte ocazii, în alte țări. România a dus în istoria ei numai războaie de apărare. Defensiva deseori se continuă prin ofensivă, prin pătrunderea pe teritoriul inamic. Este un capitol onorabil în istoria noastră felul cum militarii români s-au purtat pe teritoriul inamic ca armată de ocupație, în Ungaria, în Bulgaria, în URSS... Nu s-a petrecut în aceste împrejurări niciun abuz, nicio ilegalitate, nicio abatere de la legile internaționale, nicio faptă pentru care să ne fie vreodată rușine! Dimpotrivă, comportamentul soldatului român a fost întru totul exemplar. Puține sunt armatele despre care se poate spune același lucru...
      Semnalăm un detaliu din istoria tragică a Rusiei, un detaliu util celor care vor să priceapă ce fel de oameni sunt românii: după abolirea monarhiei, țarul Nicolae al II-lea a fost arestat, interzicându-i-se să mai iasă din palatul în care l-au surprins evenimentele. În aceste condiții, regimentul de gardă al țarului, alcătuit din soldați din toate regiunile Rusiei, a aderat la revoluție și l-a părăsit pe țar. Numai soldații români, recrutați din Basarabia ocupată de ruși la 1812, nu l-au părăsit pe țar, numai românii (dar și cecenii!) din regimentul de gardă și-au onorat jurămîntul de credință!... E bine să se știe și cine au fost cei care au acceptat să-l asasineze pe țar și întreaga sa familie, inclusiv copilașii minori: au fost prizonieri și dezertori maghiari din armata Imperială habsburgică. Printre ei și Imre Nagy, viitorul lider comunist...

      După 1945, fără voia poporului român și împotriva sentimentelor acestuia, România a devenit stat comunist. Statele Unite au partea lor de vină pentru anii care au urmat, de suferință și umilințe la care românii au fost supuși! Cu toate acestea, românii și-au legat de mult așteptata intervenție salvatoare a Statelor Unite cele mai aprinse speranțe. Formula Vin Americanii a fost să-i îmbărbăteze pe toți românii care nu s-au atașat ideilor bolșevice, nu au acceptat jugul sovietic, fiecare opunându-se într-un fel sau altul bolșevismului de stat.
      În fruntea rezistenței anti-comuniste s-au aflat partizanii din munții României, tineri studenți, ofițeri sau țărani, a căror luptă deschisă împotriva ocupantului bolșevic a constituit un fenomen unic în lagărul comunist. Din păcate, lupta tineretului român anti-comunist, sprijinită de românii din Occident și de populația civilă, a fost sabotată chiar de cei care pretindeau că o susțin logistic și financiar: serviciile secrete din Occident. Un important șef al acestor servicii, celebrul Kim Philby,  s-a ocupat cu organizarea ajutorului pentru partizanii din munții României. În fapt, a informat serviciile sovietice de toate mișcările acestor partizani, ceea ce a dus la arestarea și executarea multor tineri de mare valoare umană și, în final, la lichidarea acestei rezistențe anti-comuniste care a durat aproape 15 ani! Putem oare să uităm ajutorul otrăvit al Occidentului, dat singurei forme de rezistență anticomunistă autentică din lagărul socialist, ocupat de Armata Roșie?!... Putem să-i uităm pe acei tineri căzuți victime ale trădării și neglijenței Occidentului?!
      Într-un fel, chiar și guvernarea lui Nicolae Ceaușescu poate fi apreciată, pentru caracterul ei anti-sovietic, ca anti-bolșevică și pro-americană! Din păcate, serviciile speciale sovietice s-au priceput să strice relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu Casa Albă, au reușit să inoculeze guvernanților americani ideea că Nicolae Ceaușescu, cu politica sa de autonomie și de deschidere spre Occident, spre America, joacă teatru, face un joc convenit cu Moscova! În realitate, România ca țară, și Ceaușescu ca lider politic, au fost izolați și sabotați în interiorul lagărului socialist, al așa zisei comunități frățești socialiste! Eram „corpuri străine” în acest conglomerat politic controlat de Moscova! Încercarea lui Ceaușescu de a stabili bune relații cu SUA a fost pe placul poporului român! A se vedea primirea făcută lui Richard Nixon la București! La acest nivel popular a funcționat o percepție corectă a realității politice. Citez în acest sens o anecdotă foarte semnificativă din România acelor ani:
      Într-o mașină oficială se aflau Nixon, Brejnev și Ceaușescu. La o răscruce de drumuri, Nixon îi comandă șoferului „Ia-o la dreapta!” Brejnev: „Ia-o la stânga!” Ceaușescu: „Tovarășe șofer, semnalizează stânga și ia-o mata la dreapta!”...
     Recomandăm autorităților americane interesate și doritoare să cunoască adevărul despre România să se  încreadă în cercetările și analizele efectuate de istoricul american LARRY WATTS.    

3. Cu ce ne-au dezamăgit americanii?
Azi se știe că toată disidența anti-comunistă din țările socialiste a fost organizată și întreținută de KGB! Singura rezistență anti-comunistă și anti-sovietică a fost în România! Dar de lucrul acesta Casa Albă nu și-a dat seama la timp. A dat mai mult credit lui Lech Walesa și Vaclav Havel decât lui Nicolae Ceaușescu!... Nu a descoperit decât după 1990 că Lech Valesa și sindicatul „Solidaritatea” erau invenții ale KGB... Ca și Vaclav Havel, alt agent KGB! Abia de curând America a înțeles că Nicolae Ceaușescu era „pe bune” anti-sovietic și, prin asta, era în esență un anti-bolșevic...
      Din păcate, nu numai Casa Albă s-a înșelat, ci și mulțimi de români, victime ale dezinformării și manipulării din mass media occidentală, bine controlată de KGB. Inclusiv cele două posturi de radio, Europa Liberă și Vocea Americii, care au funcționat pe cheltuiala Statelor Unite, dar au făcut politica URSS, dictată de agenții KGB infiltrați în redacția respectivelor posturi de radio... O politică anti-românească în primul rând, nu anti-comunistă sau anti-sovietică.
      Este America vinovată pentru ușurința cu care KGB și-a făcut treaba?... Este America vinovată pentru opera criminală de dezinformare făcută la Europa Liberă în folosul URSS? Și dacă da, care dintre cele două Americi poartă această vină? În niciun caz America lui George Patton! Acestei Americi ne adresăm! În America lui George Patton ne punem mai departe speranțele!
     
Decepția cea mai mare am trăit-o după 1990. Noi i-am așteptat pe americani ca pe cavalerii dreptății sociale, și ne-ar fi plăcut să „se amestece în afacerile interne ale României” pentru a impune principiile democrației, al libertății și legalității. Ne-am fi așteptat să-i vedem pe americani intrând în relații de colaborare cu românii cei mai serioși, mai onorabili! Am sperat să-i vedem pe americani că resping rezultatele unor alegeri trucate, că refuză să-i recunoască ca reprezentanți ai poporului român pe impostorii cocoțați la guvernare cu sprijinul aceluiași nepieritor KGB. Infractori dovediți la legea penală, hoți sau/și asasini, cu mâinile pătate de sânge, ne conduc de 23 de ani, iar America nu are nimic de obiectat.
      Decepție a produs și calitatea umană a ambasadorilor SUA în România după 1990!...
      Nu s-a făcut vizibil efortul Americii de a găsi în România interlocutori valabili, sensibili la valorile care stau la baza societății americane. Am asistat stupefiați și mâhniți cum America îi ia în serios pe niște golani, pe mincinoșii și șarlatanii aduși la guvernarea României prin diversiunea catalogată în fals ca revoluție! Ca și când Casa Albă nu avea de unde să afle ce știe tot poporul român despre guvernanții de după 1990! Mult mai nocivi pentru Țară decât cei de dinainte de 1990! Nici un gest din partea Americii prin care să se arate solidară cu românii normali, onești, competenți, voitori de bine pentru ceilalți, pentru Țară! Ei sunt majoritatea în România, iar cei ce ne guvernează, ducând Țara din dezastru în dezastru, sunt o minoritate constituită în gașcă politică dinainte de 1990! Cât va mai continua Casa Albă să dea mâna cu acești impostori?!
     Așteptăm de la autoritățile americane să sprijine societatea civilă din România și din diaspora românească. Să identifice, prin mijloace specifice, care sunt partenerii români doritori și capabili să dea naștere unei mișcări de renaștere națională autentică, mișcare prin care românii să-și primenească clasa politică, să repună statul român pe o linie de conduită cu adevărat europeană, creștină și democratică.

Introducerea în România, după 1990, a economiei de piață și a democrației, a pluralismului politic, putem spune că este un eșec! Un eșec extrem de dureros pentru români. România a avut până în 1990 o economie de stat autarhică, capabilă să asigure cele mai importante nevoi ale societății la un nivel onorabil. După 1990, odată cu decizia politicienilor de a băga Țara în Uniunea Europeană, România a fost obligată să-și privatizeze economia, în realitate să o distrugă, iar ce nu s-a distrus s-a vîndut pe bani puțini unor persoane străine, alogene. Cu timpul, am descoperit că în spatele așa-zișilor investitori străini stau mai ales evrei și ruși! În momentul de față controlul rusesc (și evreiesc) asupra economiei românești este mai strict și mai cuprinzător decât în anii când România a fost ocupată de Armata Roșie și împânzită de consilieri sovietici...

4. Ce probleme au românii de rezolvat? Ce câștig ar avea americanii dacă i-ar ajuta pe români?
A. Problema economică a României este re-industrializarea. Ajutorul american poate fi decisiv, cu condiția de a fi gestionat de oameni potriviți, atât americani, cât și români. Identificarea partenerilor valabili nu este ușoară, dar nici imposibilă, dacă te ocupi serios de selecția cadrelor, de recrutarea lor. Antrenarea societății civile din România este una din cheile succesului. Atâta vreme cât clasa politică continuă să rămână străină de interesul național ea trebuie ocolită în relațiile economice, în proiectele economice comune, care vor avea o componentă, o susținere americană.
      O bună colaborare se poate face între români și americani în domeniul informaticii. Există deja premize, create spontan, fără vreun proiect ad-hoc. Lucrurile pot căpăta o dezvoltare extraordinară printr-un proiect amplu, care să includă toate componentele unei astfel de colaborări româno-americane pe piața mondială. Interesul este reciproc, nu ar presupune o atitudine de bunăvoință din partea americană, ci stricta înțelegere a interesului! Românii au dovedit că sunt partenerii cei mai interesanți din Europa în acest domeniu. S-ar putea ca americanii să aibă mult mai mult de câștigat decât românii! Cu atât mai bine!

B. Problemele politice ale României sunt multiple. E nevoie de implicarea Statelor Unite în câteva.
1. În politica internă. În România s-a instaurat dictatura partidelor mafiote, cele care s-au succedat la guvernare după 1990. Această dictatură este greu de înlăturat din pricina legislației. Legile din România par democratice, par copiate după cele occidentale. În realitate, legile românești cuprind „mici detalii în care se ascunde diavolul”! Detalii care fac inoperantă legea sub aspectul libertății și al democrației. Astfel, legea partidelor, lege esențială, mai importantă decât Constituția, este astfel gândită încât permite autorităților să decidă care partide să fie recunoscute ca partide, care să fie acceptate să participe la alegeri, și care partide nu!... Condiția „listelor de semnături”, necesare la înscrierea partidelor și în fiecare an electoral, lasă soarta partidelor la discreția serviciilor speciale, secrete, care pot decide soarta partidelor, pot decide limitele în care funcționează în România libertatea de asociere! Contactul Americii cu adevărata opoziție din România se impune ca necesitate stringentă, prioritară. Numai așa Casa Albă va ști în ce fel să intervină pentru normalizarea și democratizarea autentică a vieții politice din România. O asemenea intervenție va fi apreciată de toți românii de bună credință.

C. Politica externă. În momentul de față există în Europa două state românești, în care limba de stat este limba română, iar populația majoritară este de etnie română: România și Republica Moldova. Dorința celor două state de a se uni, de a se re-uni, este cât se poate de firească. Din păcate, această perspectivă, dreptul românilor de a se regăsi într-un singur stat, nu stârnește decât antipatie, în toate cancelariile europene, în mediile politice intenaționale. Oarecum este de înțeles această atitudine: cele mai multe state europene au de făcut față unor tendințe centrifuge. Sunt confruntate cu dorința unor comunități etnice de a se separa politic, de a-și constitui un stat propriu. Asemenea pretenții separatiste au fost formulate în Franța, în Italia, Marea Britanie, Spania, Belgia, Ucraina, Rusia, Danemarca, Turcia. Suntem singura țară din Europa aflată în situația de a putea pe just temei pretinde o extindere teritorială. Fără a dăuna altui stat! Moldova fiind și ea dispusă la acest pas atât de firesc! Mai devreme sau mai târziu acest pas va fi făcut! Românii speră că SUA ne vor sprijini în acel moment!

D. Există în SUA interese potrivnice unirii României cu Moldova?
În perioada interbelică au existat asemenea interese, ale unor cercuri americane sioniste influente, aflate în bună conlucrare cu evreii comuniști din URSS. Acești evrei comuniști au elaborat – mai exact spus au preluat proiectul mai vechi al constituirii unui stat evreiesc în Estul Europei, pe o bună parte din teritoriul istoric de locuire al românilor: Basarabia și Bucovina, plus Galiția. Realizarea acestui proiect a devenit posibilă în 1940 ca efect al tratatului Molotov-Ribentropp, atunci când în iunie 1940 URSS a ocupat samavolnic Basarabia și Bucovina. Nu știm dacă Hitler și ai săi știau de acest proiect sionisto-cominternist. Nu știm nici de ce Stalin l-a abandonat în ultima clipă.
      Nu știm nici dacă nu cumva din pricina acestor cercuri evreiești, în anii interbelici, Statele Unite nu au recunoscut oficial apartenența la România a teritoriului dintre Prut și Nistru.
      Din fericire, lucrurile s-au simplificat în 1948 când s-a constituit statul Israel în Palestina, ceea ce a dus, automat, la abandonarea proiectului unui stat Evreisc pe teritoriul dintotdeauna românesc. Drept care sperăm că în momentul de față nu există în Statele Unite niciun interes major pentru ca unirea dintre România și Republica Moldova (Basarabia) să se mai amâne. O unire care să înglobeze și Transnistria, precum și Bucovina, în hotarele din 1939.

E. Ce se va întâmpla dacă România și Basarabia se vor uni?
Repet: nicio cancelarie europeană nu va privi cu simpatie acest act de justiție. Nimeni nu va ține seamă de faptul că noi, românii, suntem poporul cel mai vechi și cel mai numeros din regiune. Nu-i va impresiona nici faptul că etnicii români, care trăiesc ca minoritate etnică în țările din jurul României, sunt de trei ori mai numeroși decât minoritarii etnici din România! Ci se vor uita pe hartă și vor vedea o țară care li se va părea exagerat de mare! În aceste condiții mulți vor începe a da atenție propagandei iredentiste maghiare care nu încetează în a susține teza falsă a unor drepturi ungurești asupra Transilvaniei. De aceea, credem, eforturile noastre, ale românilor, de a convinge comunitatea internațională, inclusiv Statele Unite, cu privire la justețea Unirii celor două state românești, România și Republica Moldova, trebuie dublate de efortul de a respinge propaganda revizionistă a Budapestei. În anii ce urmează sunt semne că această propagandă va bate monedă pe ideea că Transilvania trebuie să fie un stat independent, că numai așa se pot rezolva conflictele etnice din regiune! Poziția Statelor Unite în aceste dispute ar putea să fie decisivă. De aceea ne întrebăm care ar putea să fie motivele pentru care SUA ar susține refacerea României Mari? Motivele pentru care ar alege să sprijine drepturile românilor și nu pretențiile ungurilor! Pe scurt, în cine ar merita americanii să investească, pe cine să-i dorească să le fie aliați de nădejde?

În acest punct al discuției este cazul să intervenim cu următoarea informație: cine vrea să înțeleagă „fenomenul românesc” trebuie să știe că de mai multă vreme, de aproape un secol, resentimentele și interesele anti-românești ale unor vecini și con-locuitori au căpătat caracter instituțional. Anti-românismul este o realitate de care prietenii noștri trebuie să țină seama, oricât li s-ar părea de nerealistă această ipoteză. Preocuparea de a submina și sabota, de a calomnia și discredita tot ce este românesc a devenit profesie stabilă, preocuparea specifică a unor instituții cu buget de la guvern, cu proiecte și sarcini de serviciu precise, cu colaboratori strecurați în structurile administrative românești, inclusiv cele guvernamentale. Îndeosebi pe plan internațional se duce o susținută campanie de denigrare și calomniere a românilor, a istoriei lor, a drepturilor pe care le au, a realității românești. După 1990 acest anti-românism a devenit extrem de activ, de inventiv, pe măsură ce structurile românești de securitate națională au fost în mare măsură desființate sau deturnate de la adevărata lor menire.
     Cine este interesat de „desființarea” noastră, ca stat, ca popor cu o istorie mai mult decât onorabilă? Cine se află în spatele acestui ansamblu de diversiuni? ...E greu de spus cine nu se află!
     Nu sunt puțini cei cu care istoria ne-a pus în contact și care au fost în stare să recunoască loialitatea, ospitalitatea și omenia românească! Unii au fost în stare să ne răspundă cu aceleași sentimente!... Alții însă...
      În fruntea celor care nu încap pe lumea asta din pricina noastră se află liderii politici de la Budapesta, indivizi complexați, marcați de eșecurile repetate în istorie ale unor proiecte imposibile și ridicole. Proiecte făurite fără nicio bază istorică, fără niciun reazem în realitatea faptelor. Un astfel de proiect este „Ungaria Mare”, revenirea la Ungaria de „dinainte de Trianon”. O Ungarie care nu a existat niciodată și nu are niciun temei să existe vreodată!
      Budapesta, atât de falimentară în proiectele ei politice, s-a priceput în schimb să pună pe picioare un loby anti-românesc foarte eficient în Occident, inclusiv în Statele Unite. Acest loby s-a pus deseori la dispoziția Moscovei fără ca americanii să-și dea seama la timp. Anti-românismul unguresc este un factor de care guvernanții americani trebuie să țină seama în relațiile lor cu România și Ungaria! Nu așteptăm de la americani să combată diversiunile mediatice ungurești, dar așteptăm de la guvernanții americani să nu se lase captivi ai acestor diversiuni dezonorante pentru cei care le desfășoară. Și deseori păguboase pentru cei care le iau în serios!
      Așteptăm de la americani să caute și să afle adevărul! Știm că americanii sunt un popor care a jertfit pe altarul adevărului. În „meciul” dintre români și maghiari, confruntare promovată de cercurile maghiare, nădejdea noastră este în aflarea adevărului. Ungurii au dobândit o mare experiență în diversiuni și strategii anti-românești. Le-au practicat și împotriva altor popoare cu care istoria i-a pus în contact. Toată politica lor, îndeosebi în ultimii 150 de ani, se bazează pe auto-amăgire, minciună și înscenare frauduloasă. Putem oricând produce dovezile necesare. Așteptăm de la americani, ca și de la cancelariile marilor puteri, să găsească timp pentru a se edifica asupra situației din Ungaria și țările învecinate acesteia, țări pe care propaganda maghiară le acuză în permanență că nu respectă drepturile minoritarilor maghiari. Ne punem la dispoziția oricui dorește să cunoască adevărul privind contenciosul româno-maghiar!

5. America are nevoie de români?
În concepția noastră, Statele Unite au nevoie de România numai dacă îi interesează un partener european de încredere, cu un potențial etnic considerabil, care cunoaște ce este loialitatea și respectul angajamentelor asumate. Poziția geografică (geopolitică) a României a făcut-o de multe ori să sufere. În lumea de mâine, se pare că se ivesc condițiile ca România să mai și beneficieze de pe urma acestei poziții.
Nota bene! Noi nu vrem să fim un cap de pod, un avant-post al Americii în coasta Rusiei! Dacă dorim relații bune cu SUA este și pentru că noi sperăm, contăm chiar, în viitorul cel mai apropiat, pe o conlucrare ruso-americană sinceră,  menită a îndepărta și corecta consecințele nefaste ale istoriei ultimului secol! Ale celor două războaie mondiale, ale revoluției din 1917.
      Avem sentimentul, convingerea chiar, că puțini americani dintre milioanele de americani anti-comuniști își dau seama că poporul care a suferit cel mai mult de pe urma revoluției bolșevice, a comunismului, este poporul rus! De lucrul acesta încep să-și dea seama și rușii! Adevărul despre cine și cum a făcut Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, adevărul despre declanșarea și desfășurarea celor două războaie mondiale, adevărul despre „căderea comunismului” din anii 1989-1991, va pune pe baze noi relațiile dintre SUA și Rusia, dintre Rusia și țările europene trecute prin „experimentul bolșevic”. Va fi să descoperim o mulțime de interese comune, concomitent cu regăsirea rădăcinilor noastre comune!
      Cum bine spunea un mare român, rolul istoric uriaș al Rusiei este să extindă Europa până la Vladivostok (Petre Țuțea), să europenizeze Siberia. Se vădește azi că Rusia s-a împotmolit în realizarea acestui proiect. Ea trebuie sprijinită și ajutată în numele solidarității europene, al autenticei Europe, pentru a duce la capăt acest proiect! America, stat creat de europeni în primul rând, are toate motivele să se implice în acest proiect. Proiect la care au visat mulți români. Este proiectul cel mai realist, pe care ni-l impune cunoașterea adevărului istoric și scrutarea lucidă a viitorului.


 
 

Radu GOLBAN


                          DESPRE LICENȚELE UNUI PARTENERIAT



La egalitate de timp, după două decenii de regim ceaușist şi încă două decenii de regimpostdecembrist suntem martorii unei transformări de la un stat naţional-comunist care lupta cândva împotrivacolonialismului pe mapamond,într-o regiune fără statalitate în căutare după stăpânire străină... Pentru a înţelege mai bine acest anacronism în politica de subdezvoltare a României trebuie să ne asigurăm de adevăratele
calităţi ai partenerilor şi eventual prietenilor noştri din Europa.
Desigur joacăşi modul incalificabil în care România şi-a negociat aporturile cu Uniunea Europeana un rol central, însă conservarea naţional-comunistă antedecembristă de asemenea a împiedicat dezvoltarea unui sistem de apărare auto-imunitar, capabil să identifice pericolele pseudo-culturale ale unei noi hegemonii în Europa. Necunoscând aşadar dimensiunea umanistă şi pacifistă a noii hegemonii, am ajuns să ne îmbrăţişăm stăpânii de mâine în cea mai feroce naivitate. Pentru a evita ca efectul unei "gripe europene" asupra noastră,în lipsa de anticorpi să aibă la figurat același efect precum l-a avut la propriu asupra triburilor Pieilor Roşii, împingându-i în rezervate, trebuie să ne imunizăm şi să cunoaştem mai bine virusul hegemonial.

Printre cei mai agresivi viruşi europeni, capabil să distrugă un continent întreg este proiectul"Mitteleuropa" de la 1915 al geopoliticului german Friedrich Naumann (1860-1919). Pentru înfiinţarea unui „Imperiu Central European” sub conducere germanăNaumann a dezvoltat o serie de idei şi recomandări atât de universale pentru Germania încât nu se puteau limita doar la începutul secolului al XX-lea. România reprezenta în viziunea acestuigeostrateg german o sferă de interes veritabilă pentru aplicarea unei politici morale de cotropire deghizând hegemonia Germaniei în umanism, ademenindu-ne cu lozinci pentru un viitor glorios în rândul naţiunilor europene. Naumann era convins că soarta a decis că există popoare care conduc şi popoare care sunt conduse, ne-fiind în stare să se conducă singure.De profesie predicator, Naumann cunoştea prea bine strategia de misionare aplicatăîn colonii, încadrată perfect înmitul civilizatoriu faţă de înapoiaţi înrobindu-i pe un fond cultural relativ credul, prin abuziva elogiere a imperfecţiunii.

Teologismul imperialiştilor din jurul lui FriedirchNaumann este identic cu conceptul lipsit de alternativă,sub forma unui fetiş cioroital politicienilor de la Bruxelles.Ceea ce trăim astăzi în capitalele europene înrolateîn acest proiect, este după cum îl numea acest vestit liberal german, un „imperialism neoficial”. Prelucrarea factorilor decizionali ai unui stat în aşa măsura încât să acţioneze cu celeritate la aşteptările de colonizare şi penetrare pacifistă (termiunstehnicus german este „penetrationpacifique”)este odată descifrat un mecanism relativ simplu. Similar strategiei de stăpânire a lumii noi, mai întâi de toate stă culpabilizare culturală, explicându-ne odată dezindustrializaţi că răul în lume se trage de la noi înşine, fiind incapabil să percepem valoarea mântuitoare a noului stăpân. Doar printr-un proces de autoflagerare, astăzi sub forma unei justiţii discreţionare, ajungem să ne măcinăm copleşiţi de imperfecţiunea îndoctrinată. Această stare firesc să ne paralizeze şi să ne răpeascăşi de ultima şansăde a dezvolta o strategie pentru a înceta acest proiect de dezbinare naţională alias „integrare europeană”.

Problema este mai puţin relaţia României cu o Europă, bazată pe raporturi egale între naţiuni şi state suverane cât strategia subversivă de transformare a suveranităţii în ficţiune - valabilă la Naumann ieri şi pusă azi de Berlin în aplicare. Exact aici intervine şi impactul strategiei lui Naumann de cucerire paşnică a ţărilor sortite stăpânirii străine...

Un început ar fi si să combatem acest virus prin acţiuni de salubritate politică: Atunci când vom arăta fundaţiei germane Friedrich Naumann la Bucureşti că locul ei in viaţa publică românească nu poate fi mai sigur decât cel al britanicilor în fostele colonii,ne va respecta şi Europa. Dar pentru acest lucru avem nevoie şi de politicieni care să nu mai frecventeze în manieră de pelerini edificiul cultural al înrobirii naţionale în spiritul imperialismului german.
 

 
Despre datele recensământului din 2011, facute publice în 2013


Concret, populatia stabila a tarii a ajuns la 20 de milioane de suflete, cu 7% mai mica decat in 2002.



Si asta din doua cauze: nasterile sunt mai rare, iar multi dintre romanii cu putere de munca pleaca in strainatate.

20.122.000 de romani. Atatia am mai ramas in tara, din care mai bine de jumatate sunt femei.
Tudorel Andrei, presedinte INSSE: "Pe parcursul ultimilor 10 ani, scaderea este consistenta, procesul de aderare a determinat o reducere a populatiei stabile de peste un milion si jumatate."
Grav este ca cifrele arata o scadere continua a numarului de nou-nascuti.

Preocupate de cariera sau, dimpotriva, cu frica zilei de maine, femeile din Romania nu mai fac copii. Natalitatea scade de la an la an, iar dovada stau din nou cifrele. In octombrie 2011, aveam 193.000 de nou nascuti, fata de 260.000, cati erau la recensamantul din 1992.

In plus, medicii spun ca dintre multi bebelusi au probleme, pentru ca vin pe lume inainte de termen.
Dr. Ana Culcer, sef sectia Neonatologie Spitalul Universitar Bucuresti: "E si stresul matern, unele femei sunt malnutrite, unele nu se investigheaza, nu au bani se mearga la doctor."
Asadar, in ultimii 20 de ani, tot mai putini bebelusi au sosit pe lume, iar asta se reflecta clar si in generatia adolescentilor din prezent. Emotiile la romana din liceu le mai simte doar 5% din populatia tarii noastre, procent reprezentat de tinerii intre 15 si 19 ani.

Iar asta nu e tot. O buna parte din populatia activa, care contribuie la PIB-ul Romaniei, este si ea mai mica. Numarul celor care au intre 25 si 35 de ani a scazut.
Concluzia este ca avem o populatie imbatranita si ca ponderea pensionarilor creste in detrimentul tineretului. Ne laudam astfel cu 16% dintre noi ca fiind persoane de peste 65 de ani. In plus si speranta de viata este tot mai mare, tinand cont ca in octombrie 2011, in Romania erau 800 de centenari fata de 200, in urma cu 21 de ani.
Si totusi, sociologii mai trag un semnal de alarma. Pe fondul unui ritm lent al nasterilor, ce se va intampla cand "decretii", adica cele mai numeroase generatii din anii '60, vor ajunge la pensie?
Mircea Kivu, sociolog: "Va fi de-a dreptul fara solutie, pentru ca, practic, generatiile mici vor fi cele active, care vor trebuie sa sustina generatile acelea mari."

De la pensionari ne intoarcem la scoala. Aproape o patrime dintre romani au declarat ca au studii superioare. De doua ori mai multi comparativ cu situatia din 2002.

Asta nu inseamna insa ca ne-am transformat intr-un popor de doctori docenti. Aproape jumatate dintre noi au un nivel scazut de educatie, adica au terminat doar scoala primara, gimnaziala sau nici macar atata. 233.000 de romani s-au declarat in fata recenzorilor analfabeti.

Celor din tara li se adauga 2,2 milioane de romani care isi construiesc un viitor in lumea larga: aproape jumatate dintre ei traiesc in Italia, iar restul in Spania, Germania sau Marea Britanie.
Primele date oficiale ale Institutului National de Statistica
Recent, Andrei Tudorel declara la prima conferinta de presa de cand a preluat mandatul de presedinte al Institutului National de Statistica ca datele complete privind recensamantul vor fi publicate abia in 2014. "La recensamant nu vom putea da toate datele. Finalizarea recensamantului este programata pentru 2014, cand se vor publica si cele cinci carti. In iulie vom anunta informatiile relevante, strict necesare pentru recensamantul populatiei", a mai spus Andrei.
Recensamantul populatiei a fost puternic politizat inca de la faza de culegere a datelor, cand opozitia din 2011 a boicotat procesul, reclamand ca datele solicitate de statisticieni ar urma sa fie utilizate in scop electoral.
Ulterior, rezultatele recensamantului au capatat o importanta politica mult mai dramatica, miza fiind validarea referendumului privind demiterea presedintelui Traian Basescu. La acel moment, mai multi politicieni au acuzat INS ca ar tergiversat finalizarea referendumului.
La sfarsitul anului trecut, INS a anuntat o ajustare semnificativa a datelor privind PIB pentru 2011, cu un minus de 20 de miliarde lei, care a starnit o reactie dura din partea Guvernului, finalizata prin decizia premierului Victor Ponta de a-l demite pe presedintele de atunci al institutului, Vergil Voineagu.
Primele rezultate oficiale anuntate de Institutul National de Statistica
La 20 octombrie 2011 populatia stabila a Romaniei era de 20.121.641 persoane, din care 10.333.064 femei (51,4%). Fata de situatia existenta la recensamantul anterior, populatia stabila a scazut cu 1.559,3 mii persoane (din care, 779,2 mii femei), in principal din cauza migratiei externe.
Primele 6 judete, cu exceptia Municipiului Bucuresti (1.883,4 mii), ca numar de populatie stabila sunt:
-► Iasi (772,3 mii), Prahova (762,9 mii), Cluj (691,1 mii), Constanta (684,1 mii), Timis (683,5 mii) si Dolj (660,5 mii persoane)
Judetele cu cel mai mic numar de persoane ce fac parte din populatia stabila:
-► Covasna (210,2 mii), Tulcea (213,1 mii), Salaj (224,4 mii), Mehedinti (265,4 mii), Ialomita (274,1 mii) si Giurgiu (281,4 mii) sunt

Distributia populatiei stabile pe medii de rezidenta
In municipii si orase traiesc 10.859 mii persoane, reprezentand 54,0% din totalul populatiei stabile. Fata de situatia de la penultimul recensamant, ponderea populatiei stabile din mediul urban a crescut cu 1,3 puncte procentuale in detrimentul mediului rural.

Structura populatiei pe grupe de varsta
La 20 octombrie 2011, copiii (0-14 ani) detin o pondere de 15,9% in totalul populatiei stabile, populatia tanara (15 - 24 ani) reprezinta un procentaj de 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formeaza majoritatea (55,7%), iar persoanele in varsta de 65 ani si peste reprezinta 16,1% din total. Persoanele in varsta de 85 ani si peste detin o pondere de 1,3% in totalul populatiei stabile.
Structura etnica si confesionala a populatiei stabile a Romaniei
La recensamantul din 20 octombrie 2011, inregistrarea etniei, limbii materne si a religiei s-a facut pe baza liberei declaratii a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care nu au vrut sa declare aceste trei caracteristici, precum si pentru persoanele pentru care informatiile au fost colectate indirect din surse administrative, informatia nu este disponibila pentru aceste 3 caracteristici.
Ca urmare, structurile prezentate in continuare pentru cele 3 caracteristici etno-culturale sunt calculate in functie de numarul total de persoane care si-au declarat etnia, limba materna si respectiv religia si nu in functie de numarul total al populatiei stabile.
Informatia privind etnia a fost disponibila pentru 18.884,8 mii persoane (din totalul celor 20.121,6 mii persoane). S-au declarat romani 16.792,9 mii persoane (88,9%). Populatia de etnie maghiara inregistrata la recensamant a fost de 1.227,6 mii persoane (6,5%), iar numarul celor care s-au declarat romi a fost de 621,6 mii persoane (3,3%).
Grupurile etnice pentru care s-a inregistrat un numar de persoane de peste 20.000 sunt: ucraineni (50,9 mii persoane), germani (36,0 mii), turci (27,7 mii), rusi – lipoveni (23,5 mii) si tatari (20,3 mii persoane).
Fata de recensamantul din anul 2002 s-a inregistrat o crestere a ponderii populatiei de etnie roma (de la 2,5% la 3,3%) si o descrestere a ponderii populatiei de etnie germana (de la 0,28% la 0,20%).
Potrivit liberei declaratii a celor 18.891,6 mii persoane care au declarat limba materna, structura populatiei dupa limba materna se prezinta astfel:
-> pentru 90,9% limba romana reprezinta prima limba vorbita in mod obisnuit in familie in perioada copilariei, iar in cazul a 6,7% dintre persoane limba maghiara reprezinta limba materna;
-> limba romani a reprezentat limba materna pentru 1,3%, iar limba ucraineana pentru 0,3% din totalul populatiei stabile pentru care aceasta informatie a fost disponibila.
-> limbile turca, tatara sau rusa reprezinta (fiecare) limba materna pentru o persoana din 1000 care fac parte din populatia stabila.
Alta limba materna decat cele prezentate mai sus a fost declarata de catre 0,5% din populatia stabila.
Structura confesionala a fost declarata de 18.861,9 mii persoane din totalul populatiei stabile si arata ca 86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxa; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolica, 3,2% de religie reformata, iar 1,9% penticostala.
Ponderi intre 0,4% - 0,8% au inregistrat urmatoarele religii: greco-catolica (0,8%), baptista (0,6%) si adventista de ziua a saptea (0,4%). Persoanele de alta religie decat cele prezentate mai sus reprezinta 1,8% din total. S-au declarat „fara religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul populatiei.

Structura populatiei stabile pe stari civile
Aproape jumatate din populatia stabila1 sunt persoane care au starea civila legala de casatorit(a). Sunt casatoriti 4.818,4 mii barbati si 4.868,8 mii femei. Doua persoane din 5 nu au fost niciodata casatorite, persoanele vaduve reprezinta o zecime din totalul populatiei stabile, iar persoanele divortate detin o pondere de 4,2%.
In uniune consensuala au declarat ca traiesc 745,5 mii persoane.
Structura dupa nivelul de instruire absolvit
Din totalul populatiei stabile de 10 ani si peste, 44,2% au nivel scazut de educatie (primar, gimnazial sau fara scoala absolvita), 41,4% nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maistri) si 14,4% nivel superior. La 20 octombrie 2011 erau 245,4 mii persoane analfabete.
Persoane plecate pe perioada indelungata in strainatate
Numarul persoanelor plecate in strainatate pentru o perioada de cel putin un an, dar care nu fac parte din populatia stabila, este de 727,5 mii si, evident, nu cuprinde decat o parte a numarului de emigranti externi. Sub-inregistrarea semnificativa a fost cauzata de faptul ca, la momentul critic al recensamantului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu intreaga familie in strainatate si nici nu au existat alte persoane (in tara) care sa declare informatiile solicitate despre acestia.
Datele definitive ale recensamantului s-au obtinut prin prelucrarea datelor individuale din formularele de inregistrare a persoanelor din gospodarii si locuinte si prin colectare indirecta din surse administrative.


 
 
 
 

 
 Partea a treia, sau, în loc de concluzii




George PETROVAI

                  Marșul politrucilor români postdecembriști
                               între lichelism și jigodism

        
   

Se spune, și pe bună dreptate, că politica este acea îndeletnicire eminamente umană, care dobândește incontestabile virtuți artistice atunci când în vremuri de pace contribuie decisiv la prosperitatea poporului și la necontenita sporire a prestigiului țării în slujba căreia se află, iar în vremuri de cumpănă (crize, războaie) ea se face luntre și punte ca să găsească și apoi să urmeze calea cea mai scurtă și mai sigură pentru scoaterea nației la liman.

    Când toate îți merg din plin după două războaie mondiale pustiitoare, după lungul război rece și după suita de crize (economice, financiare, politice) care cu vârf și îndesat și-au făcut mendrele doar pe alte meleaguri (îndeosebi în țările sărace), după ce cu bună știință le-ai dat slobozenie, firește că în aceste condiții americanii nu pot fi decât arhimulțumiți de poruncitorul lor americanism planetar, nemții de inflexibilul lor germanism paneuropean, iar japonezii de niponismul lor imperial din Orientul Îndepărtat.
    Dar ce motive ar avea românii să fie mulțumiți de odiosul rânjet al libertății și democrației, care-și afirmă sclipiciul în campaniile electorale și găunoșenia absolută în răstimpul dintre ele, când – prin respingătoarea cârdășie dintre politruci și ciocoi, altfel spus dintre demagogi și tâlhari – politica românească postdecembristă a avansat de la lichelismul de esență bolșevică înspre jigodismul antinațional și antistatal de-acum, astfel încât din ce în ce mai mulți truditori din România să se simtă tot mai înstrăinați și mai săraci la ei acasă, inclusiv în speranțele de mai bine?!
    Suficiente și întemeiate motive ca atâtea milioane dintre ei să-și ia lumea în cap, lăsând netrebnicii ticăloșiți până în măduva oaselor să-și facă făcutele după cum le dictează interesele de clan și partid...
    Căci dacă prin clan se subînțelege o gașcă primitivă în gândire, însă indestructibil unită prin legăturile de sânge, dar mai ales prin năravurile transmise pe cale genetică (toate găștile de ciorditori, de la cele ale găinarilor amărâți și până la cele ale jigodiilor cu ștaif din politică și administrație), prin partid nu putem să înțelegem altceva decât, ne spune Julien Benda în Trădarea cărturarilor, „un grup concret care urmărește interese imediate”.
    Vasăzică tot o gașcă, însă una uriașă, temeinic organizată și cu socoteală înflăcărată prin lozinci și aspirații comune, dar imposibil de controlat la centimă din pricina mărimii sale și a jocurilor de culise la care mai devreme sau mai târziu se dedau unii dintre membrii ambițioși, sătui până peste cap de firimituri și invidioși până la ferocitate pe greii din partid care profită din plin de activismul și supușenia celor mulți.
    De unde dezertările din acele organizații în care găștile nemulțumiților nu au șanse reale să acapareze puterea, dezertări urmate de stupefiante înscrieri în partide cu ideologii diametral opuse, unde se întrevede șansa săltării trădătorilor traseiști cu mult peste (ne)demnitatea demonstrată...
    Căci în politica românească postdecembristă, scopul scuză mijloacele mai abitir ca în alte timpuri și pe alte meridiane, încât grație ei, nu doar neomul în cauză, ci neam de neamul lui nu va mai avea grija zilei de mâine. Taman cum îmi spunea cândva o lichea pesedistă cu ifose de parlamentar: „Mă doare în cot de politică și alegători! Mie să-mi fie bine și să mă văd la pensie...”
    Credeți că în intimitatea lor ceilalți aleși gândesc altminteri? Păi, dacă ar gândi și acționa altfel, atunci România n-ar mai fi la coada țărilor din Uniunea Europeană, adică în urma unor state mult departe de ea în ceea ce privește bogățiile solului (pământ bun de uns pe pâine) și ale subsolului, iar ei, nevrednicii reprezentanți ai acestui popor mințit și trădat, nu s-ar mai lăfăi fără jenă în belșugul lor scârbavnic.
    Opoziție? Da, dar numai de formă, fiindcă în fond toți politrucii postdecembriști sunt o apă și un pământ – nu doar niște necalificați, ci și niște lichele fără scrupule, fapt pentru care schimbarea macazului politic înseamnă pentru cetățeanul de rând cel mult temperarea jafului generalizat, nicidecum curmarea acestuia prin pedepsirea exemplară a marilor tâlhari, concomitent cu confiscarea tuturor averilor dobândite pe căi nelegiuite!
    Nu se face acest lucru (pesemne că-i nedemocratic ca poporul să-și recupereze bunurile șterpelite de megarăufăcătorii cu relații sus-puse!), deși este evident pentru oricine că prin aplicarea corectă și nepărtinitoare a legii în cazul atâtor venituri ilicite de la noi (avem ca model curajul și fermitatea cu care domnitorul Al. Ioan Cuza și-a promovat Legea secularizării averilor mănăstirești), nu numai că s-ar instaura ordinea și disciplina în țară, dar statul ar scăpa de datoria externă și grosul românilor de sărăcie.
    Atâta doar că atunci când în joc sunt interesele făcătorilor de legi și dreptate („Legile sunt făcute de hoți pentru hoți”, susținea cândva cu tărie Băsescu), cum ar fi lefurile și indemnizațiile lor nemeritate, politrucii acționează în procedură de urgență, o solidaritate mai ceva ca monstruoasa coaliție dintre liberali și conservatori, care în miez de noapte l-a izgonit de pe tron și din țară pe preavrednicul domnitor Cuza.
    Dar iată o altă dovadă de jigodism din partea pestrițului și mătăhălosului nostru Parlament. Deși aleșii știu prea bine că alocația de stat pentru copii este de-a dreptul ridicolă – doar 42 de lei (9,4 euro), de altminteri una din cauzele pentru care de ani buni sporul natural al românilor este negativ (numărul decedaților îl depășește pe al noilor născuți), și deși s-a pledat din răsputeri pentru majorarea alocației cu încă doi euro, doar doi euro pentru ca populația de mâine a României să nu scadă prin îmbătrânire, totuși, ipochimenii din forul legislativ suprem al țării, invocând lipsa resurselor pentru acest act profund umanitar, au refuzat majorarea alocațiilor cu mai puțin de 9 lei, în schimb au votat în procedură de urgență majorarea lefurilor pentru ortacii lor din teritoriu: primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene!
    Nu-i greu de priceput cărui fapt se datorează această preferință: Anul viitor este un an electoral (europarlamentarele și prezidențialele). Ori dacă nu ai oameni de nădejde la orașe și sate, ceea ce înseamnă bine plătiți din banii contribuabilor prin vrerea celor mai de frunte bugetofagi ai țării, mai poți să veghezi la propășirea partidelor și a tuturor căpușelor în dauna grosului cetățenilor?!
    Așa că, deși aleșii locali au lefuri bunicele și venituri imposibil de contabilizat (că, de, oamenii se descurcă cum pot prin licitații măsluite și alte cele), deși știe o lume întreagă că dispariția postului de viceprimar ar fi resimțită și regretată doar de cel în cauză și deși la fel de bine se știe că cei 42 de lei nu ajung nici măcar pentru pâinea consumată de un copil într-o lună, darămite atâtea altele pentru trai și școală, totuși, acum când are mai mare nevoie de ajutor, el este lăsat de lichelele cârmuitoare în seama lui Dumnezeu și a sărmanilor părinți, urmând ca la majorat să fie înhățat de partide, care vor ști cum să-i cumpere sau, după caz, să-i fure votul prin minciuni bine ticluite.
    Și încă ceva. Este cineva atât de naiv încât să creadă că bunele intenții ale politrucilor care se declară adversarii proiectului de la Roșia Montana sunt generate de grija lor părintească (sic!) față de această țară și locuitorii ei, când faptele ni-i înfățișează așa cum sunt în realitate, iar nu cum încearcă să se prezinte prin vorbe meșteșugite: Niște șpăgari ordinari, dispuși în orice moment să facă sluj în fața autorității garantată de influență și avere?!
    Nu, salvarea României n-are cum să vină de la aceste jalnice caricaturi ce se cred bărbați de stat. Ea este vie și activă doar în inimile și voințele înfrățite ale zecilor de mii de protestatari din țară și străinătate, căci numai ei apără, fără a urmări vreun câștig material, dreptul la existență al Roșiei Montane și la viață sănătoasă a locuitorilor din zonă, ferm convinși că numai astfel pot fi retezate ghearele tuturor jecmănitorilor din țară și din afara ei și că tot pe această cale România va fi ferită de catastrofele care cu necesitate urmează după creerea unui atare nefericit precedent.
    N.B. Nu numai aurul și argintul sunt obiectul aprigei dispute de la Roșia Montana, ci și minereurile rare precum germaniu, arseniu, titan, molibden, vanadiu, nichel, crom, cobalt și galiu.
    Între aceste rare minereuri, locul de frunte pe lista jecmănitorilor revine telurului, un metaloid (semimetal) intrat în atenția oamenilor de știință în urmă cu circa 10 ani, despre care fizicianul Robert Jaffe de la Institutul Tehnologic din Massachusetts spune că din anul 2012 „trebuie să fie privit ca fiind mai prețios ca aurul”, întrucât viitoarea dezvoltare tehnologică a omenirii, îndeosebi cea spațială, va trebui să țină cont de zăcămintele de telur din lume.
    Ori, la ora asta în lume sunt cunoscute doar două zăcăminte importante de telur: unul în China, situat la sute de metri adâncime, și celălalt...la Roșia Montana, unde exploatările se pot face la suprafață, altfel spus lesne și fără mari cheltuieli, căci neprezetând la vreme respectivă vreun interes tehnologic, după extragerea aurului, telurul a fost aruncat ca rebut și acuma zace în halde.


 

 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971