Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES Semnează:George Roca, Mihai Berca, Corneliu Leu, Mircea Popescu, Ion Coja, Mihaela Stroe, Constantin Stancu, Magdalena Albu, Alexandru Oblu, George Petrovai, Dwight Luchian Patton, Mircea Bunea, Viorel Martin, Jean Liviu Florian - Partea I
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea II
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea III
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea IV
ACEASTĂ VARĂ FIERBINTE: ORI SE RUPE, ORI SE CRAPĂ!... sau: DESPRE CUM NU MAI AVEM DE ALES - Partea V
SUPLIMENT PORT@LEU
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - Sărbătorit în familie
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea I)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - ARTICOLE DEDICATE (partea II-a)
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI - MESAJE VENITE ULTERIOR
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…”
Ciclul: „MISTERELE DIN PAȘNICUL ORAȘ X…” - continuare
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI
Tudor LEU - CÂINELE ÎNȚELEPTULUI - continuare
Două studii despre spiritualitatea gândirii intelectuale de Stelian Gombos
Cinci recenzii de adrian Botez la N.N.Negulescu, Constantin Stancu, Mircea Dinutz, Radu Botiș, Ioan Enache
Studiul despre cancer al unui fizician român
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea III
PAGINA A DOUA
CORNELIU LEU LA 80 DE ANI

    
    
    
    
 
 
 
 
         
 
                                                 Corneliu Leu văzut de Neagu Rădulescu și de caricaturistul bulgar Boris Dimovici



 


SĂRBĂTORIT „IN FAMILIE”...


 Pe 21 iulie Corneliu LEU aniversează 80 de ani. O carte insolita, un roman umoristico-fantastic vine să-l celebreze parafrazand și, uneori, chiar parodiind gravele si austerele idei politice pe care scriitorul le afirmă în publicistica sa. Este vorba de „Câinele inteleptului”, roman semnat de Tudor LEU, care recidivează ca fiu dupa ce a publicat in urma cu cinci ani volumul „Amintirile și răutătile tatălui meu”. De fapt, el chiar precizează într-un avertisment: „Povestea îmi aparține, dar personajul principal și-a însușit ideile tatălui meu, pe care i le punem astfel în valoare întâmpinându-i aniversarea celor 80 de ani”. Fapt pentru care, în addenda chiar publică recentul studiu al tatălui său ”Despre trădarea democrației” care a produs și încă produce multe ecouri în presă. 
Astfel, cititorul își poate da seama că acțiunea romanului dă o interpretare sarcastică ideilor grave despre trădarea democrației, transferând cu ingenuitate umoristică doritele precepte ale societății umane într-un fel de Istorie hieroglifică și plasând asemenea deziderate socio-politice în descrierea efortului tuturor câinilor din lume de a se emancipa față de om și a-și proclama propria lor republică. Avântul revoluționar este condus de reprezentații unei familii de câini care au crescut în casa unui mare om politic, luptător pentru democrație. Ultimul vlăstar, cel care i-a fost chiar ucenic maestrului cu funcții importante în guvernarea unei țări de tradiție, ajunge primul președinte al primei țări cu populație canină și aplică toate ideile pe care le-a deprins printre oameni. Dar , spre a demonstra ce înseamnă să îi iei în serios pe oameni, după o lungă serie de aventuri politice asemănătoare, desfășurate când la câinii liberi, când la foștii lor stăpâni, atât maestrul, în țara lui, cât și discipolul în republica recent înființată, sunt răsturnați de la putere de forțele oculte care urăsc democrația și vor să o subjuge, demonstrând astfel că manipulările unei conspirații secrete împotriva libertăților statale au dimensiuni mondiale și caută să-și subjuge guvernări din toate colțurile lumii.
Cu evidentă tentă polemică, acțiunea romanescă vine să contrazică satirizând idealurile de neatins din demersul eseului de la care s-a pornit. Tragicomic, ea constată că, oricât de diferite ar fi țările și populațiile, de la oameni și până la câini, oculta internațională exercită asupra lor aceeași perfidă conspirație antidemocratică.
Fragmente din această carte am publicat în numărul trecut al revistei noastre și continuăm să publicăm în pagina 4 a acestui număr.
 
 SĂRBĂTORIT DE PRIETENI
                     



FRAGMENTE DINTR-UN
    INTERVIU CU GEORGE ROCA


George ROCA
                                             DIALOG FLUVIU
                    CU „BĂTRÂNUL SCRIITOR” CORNELIU LEU

George ROCA: Distinse domn Corneliu Leu, vă ştiu de foarte mulţi ani ca scriitor, editor, promotor cultural, critic literar, analist politic, realizator şi producător de film... încă de pe vremea dinainte de 1989, când eraţi directorul Casei de Filme Nr. 4 şi scriaţi romane istorice. După câţiva ani de la această dată, eu i-am numit „mai dormanţi”, v-aţi facut reapariţia vertiginos şi plin de har şi dar pe scena scrisului românesc.
Corneliu LEU: Vreau, nu vreau, trebuie să corectez titlul Domniei Tale. Din păcate, astăzi sunt „bătrânul scriitor”. Şi chiar aş vrea să ne concentrăm privirea pe acest aspect fără să fiu flatat cu alte atribute. Mă consider un profesionist al scrisului şi mă concentrez pe beletristică şi publicistică. Că le fac pe hârtie, că le fac pe peliculă, că le fac prin viu grai convocând adunări, dezbateri publice, alte acţiuni culturale, că o fac, iată, în ultima vreme pe internet, astea sunt modalităţi de exprimare, dar nu depăşiri ale domeniului meu. Dacă, din ele rezultă idei care fac paleta mai largă, cu atât mai bine. Dar nu înseamnă că mi-aş permite să încalc meritele altor profesii şi calificarea celor care s-au străduit, ca şi mine, să cultive cum trebuie domeniul lor. Celelate lucruri despre care vorbim: editor sau redactor, sau producător de filme, de emisiuni tv., de spectacole, de iniţiative culturale publice (pentru că şi acolo tot „producător” trebuie să fii, adică să produci ceva dacă eşti om de iniţiativă, si nu sa controlezi doar, cum fac, din păcate, funcţionarii publici) constituie numai profesii de rezervă, pe care le-am învăţat cinstit cu aspectele lor manageriale şi de competenţă artistică în domeniu, tocmai pentru a mi-o putea practica mai bine pe cea ce o consider unica importantă. Este, de fapt, vorba de a şti să investeşti tu, sau să administrezi banii altora în scop cultural; să vii cu iniţiativa care este ca şi talentul: o ai sau n-o ai. Comunismul ar fi vrut mai mult să n-o avem, ca să ne lăsăm conduşi. Tocmai de asta, noi trebuie să ne învăţăm să o avem. Dar chiar şi in iniţiative secundare, pornite cu scopul de a ne netezi calea spre cea principală, trebuie să abordăm lucrurile numai şi numai profesionist. Cu cât faci mai bine şi mai exact aceste lucruri întemeiate pe profesie, cu atât stabileşti o bază mai temeinică pentru actul de cultură şi de creaţie spre care aspiri.
George ROCA: Da, să trăiţi... aşa voi face! Voi modifica titlul, adăugând singtama „bătrânul scriitor” dorită de dumneavoastră, dar numai după ce vom termina definitiv acest dialog! Oare îl vom termina vreodată? Sunt atâtea materiale de prelucrat, atât de multe de spus despre activitatea dumneavoastră! Şi... „Tempus Fugit”! Revenind la răspunsul anterior pot să „declar” că sunteţi un „multilateral”... un om bun la toate cele!
Corneliu LEU: Numai semidoctismul te îndeamnă să-ţi depăşeşti domeniul şi să fii bun la toate ca o femeie de serviciu!…(Nota bene: în cazul nostru, aş fi putut spune şi „ca un politician”). Bunul simţ şi înţelegerea culturală a lucrurilor ne obligă să ne concentrăm pe ce ne simţim mai pregătiţi. Cel mai penibil în viaţa literară actuală este labilitatea cu care diletanţii dornici de glorie ţopăie de la poezie la proză şi, neapărat, la critică fiindcă de acolo ies laudele. Mi-e jenă când văd aceeaşi semnătură sub o poezie mediocră iar, apoi, luându-şi permisiunea să scrie un articol critic despre poezia altuia. Sau, mai ales un articol laudativ la care vezi imediat dedesubtul: semnatarul aşteaptă la rându-i un articol laudativ din partea celui pe care-l laudă. Cu asemenea năravuri, nu ne situăm pe domeniul literaturii, ci al cenaclismului amatoristic sau, cel mult, al unor găşti care scriu si se analizează în suc propriu. E o stare ridicolă, subculturală, fiindcă nimeni nu-i ia în serios în afară de ei între ei, sfidând triunghiul clasic: autor – critic specializat –cititor. Şi nu acelaşi grup de persoane ţopăind laolaltă pe toate laturile triunghiului! Aşa că, dă-mi voie să-ţi spun: Când  mi-ai înşirat atributele alea toate, m-am şi simţit înfundat în categoria acestor nedefiniţi care încearcă de toate numai şi numai ca să-şi vadă publicat numele după care se alege praful.
George ROCA: Distinse interlocutor, nu e chiar aşa! Simt eu că doriţi sa fiţi modest! Aveţi o mulţime de atribute (pozitive! Sic!). Şi nu vă descânt sau perii - ci aşa scrie despre dumneavoastră prin cărţi sau pe internet. Este suficient să cauţi pe motorul de căutare „Google” numele „Corneliu Leu” şi vor ieşi la iveală acele atribute pozitive, calităţi, aptitudini, chiar şi meserii... Eu v-am pus sub lupă înainte de a începe interviul nostru. În general îmi place sa tai firu’n patru!
Corneliu LEU: Vezi cum pun eu problema?… Iar dumneata, dacă ai auzit că eu, cetăţeneşte, aştern în scris câte o problemă de principiu sau, colegial, schiţez portretul vreunui confrate sau scriu o vorbă bună întâmpinând o carte, mă şi faci mare critic, sau mare analist! Păi, ehe, să fii cu adevărat „analist” e o imensă problemă de cultură, de acumulare şi sistemică şi sistematică, ce nu are nimic de a face cu palavragii din talk-showuri; cât, despre un adevărat critic literar, se naşte şi se formează cu adevărat atât de greu, încât nici nu văd să-ţi pot cita vreun nume de la Călinescu încoace!

George ROCA: Atunci, mai bine să revenim la acei „ani dormanţi”. Unde aţi fost „plecat” o perioadă?
Corneliu LEU: Despre „anii dormanţi” pot spune, jur, că nu mi i-am permis tocmai din panica ce mă cuprinsese în 1989. Eram panicat că ajunsesem la libertate prea târziu ca vârstă şi nu voi mai reuşi să fac tot ce aş fi dorit. M-am împrumutat cumpărând imediat o tiparniţă cu care n-am făcut afaceri editoriale ci am trăit satisfacţia de a trimite direct la tipar ceea ce, înainte, nu puteam trimite decât la cenzură. La ea am publicat şi răspândit poezie religioasă pentru şcolari, am făcut broşuri prin care-i informam pe ţăranii români cum a evoluat agricultura occidentală câtă vreme ei au fost ţinuţi în minciuna colhozului, am propagat filosofia personalistă, a respectului pentru persoana umană care fusese înjosită sub comunism, mi-am editat cum am vrut eu (şi l-am dat sigilat spre editare) romanul interzis despre Sfântul Apostol Pavel, iar când am intrat în posesia dosarelor de securitate ale celor doi din familia mea condamnaţi la moarte ca apărători ai Bisericii Ortodoxe de asaltul bolşevic, am publicat „Cartea episcopilor cruciaţi”… Nu m-am amestecat nici în presa şi nici în politica de scandal, n-am fost prezent nici în coteriile literare, dar am publicat cărţi în fiecare an. Am pus accentul în literatură pe marea tradiţie a ortodoxismului din perioada interbelică, iar în educaţia civică pe dezvoltarea ideilor de „Iniţiativă” şi de „Democraţie Locală”, care puteau salva societatea, tocmai fiindcă aveam toate acestea de construit. Până am ajuns a organiza anual „Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate” care a devenit mai apoi o „Mişcare pentru Progresul Satului Românesc”, aşa cum iniţiase în vremuri normale - creştineşti, unchiul meu, episcopul martir Grigorie Leu, care a şi plătit cu viaţa pentru aceasta. E drept că nici nu m-am ferit de greutăţi sau atacuri. Satiră politică am scris tot timpul prin „Cabaretul politic” şi rubrica „În gura leului”.
George ROCA: Aţi inţiat, condus (şi conduceţi în continuare!) câteva reviste literare foarte cunoscute precum „Albina românească”, „Port@Leu” şi altele. Puteţi să faceţi cunoscut motivaţia dumneavoastră în conceperea unor astfel de publicaţii?
Corneliu LEU: Cred că rezultă destule explicaţii din cele spuse mai înainte. Despre „Albina românească” şi începuturile presei româneşti am publicat o întreagă carte (de fapt, v-aş putea oferi ca o addenda de final al acestei discuţii, cronologia bibliografică a cărţilor şi actelor mele publice care poate ilustra mai bine perseverenţa în a păstra o linie dreaptă de preocupări), o carte care descrie caracterul strict patriotic şi de afirmare naţională al începuturilor cuvântului tipărit şi apariţiei de periodice în limba română. M-am simţit dator să le continui tocmai prin această străveche revistă care, iată, dăinuie prin veacuri; şi m-a ajutat Dumnezeu să-i adaug seria editată de mine în deceniile în care s-a revenit la libertatea tiparului. Prin ea, în afara suplimentelor cu literatură (care mi-am propus întotdeauna să fie profesionistă şi de calitate) am slujit în permanenţă trei idei magistrale pentru afirmarea noastră: 1. Emanciparea satului românesc şi a familiei ţăranului român ca temei pentru progresul întregii societăţi; 2. Slujirea limbii române ca element de unitate naţională oriunde ne-am afla şi cultivarea solidarităţii româneşti prin cultura pe care o exprimă limba noastră şi 3. Ideea politică a egalităţii de şanse pentru toţi copiii familiilor de români, realizată prin Bunul Comun Naţional de care trebuie să beneficieze în mod egal fiecare familie.
„Albina românească” apare şi pe hârtie şi electronic, păstrându-şi formatul clasic provenit de la zaţul tiparului. Pentru a veni în întâmpinarea modalităţilor noi de comunicare mediatică pe care le oferă internetul, adică a nu fi robul coloanelor şi paginii fixe din gazetăria clasică, am conceput, fondat şi editat revista electronică „Port@Leu” gândită special pentru acest gen de comunicare şi chiar propunându-şi să experimenteze necontenit inventivităţile tehnice pe care le oferă virtualul şi chiar impactul lor asupra modalităţilor de exprimare artistică. Tematic, ea este asemănătoare „Albina românească” subintitulându-se „Periodic pentru promovarea culturii şi iniţiativelor de dezvoltare”, dar beneficiază atât de lejeritatea postării virtuale cât şi de avantajele exprimării electronice, stimulând căutările de viitor ale artelor, inclusiv cea a graficii electronice cum numai conjugarea virtuală a artelor poate oferi şi până la folclorul internetului, care devine din ce in ce mai bogat în originalitatea lui. Iar eu mai cred şi că, această corespondenţă rapidă între oameni care au de comunicat idei va renova şi va readuce în primul plan al comunicării „genul epistolar” al literaturii eseistice, lângă a cărui specie fosilă a corespondenţelor care făceau drumuri de săptămâni (depăşind prin asta perioada istoriceşte pragmatic-subintelectuală a comunicării telefonice şi telegrafice care a sufocat plăcerea de a scrie lejer şi relaxat), va intra în scenă specia nouă, electronică, a comunicării în timp real, stimulând din nou eleganţa limbajului şi subtilitatea tratării ideilor. Vor ajunge astfel, tot mai mulţi oameni cu har să descopere ce şanse le dă internetul pentru a dezvolta o pasiune coerentă a exprimării ideilor, reevaluând ceea ce, la vremea respectivă, a făcut din stilul epistolar o artă. Iar noi, ca oameni de artă, nu trebuie să lăsăm internetul să tehnicizeze şi mai mult viaţa, ci să-i cultivăm acele atribute prin care poate îmbogăţi artistic spiritualitatea...
George ROCA: Cam cum aţi defini aceste discuţii critice pe seama literaturii amatoriste-decăzute şi a artei kitsch? Pictura de gang ne sufocă pe zi ce trece... Trăiască Victoraş-Pictoraş şi importul de „produse kitai” care ne invadează!
Corneliu LEU: Definirea nu e simplă şi, mai ales pentru a nu aluneca în exagerări sau elitisme, presupune o discuţie atentă, pentru care am iniţiat o dezbatere la care, tocmai pentru a-ţi dezvolta punctul de vedere din întrebarea dinainte, punct de vedere la care subscriu total, te rog să participi. M-aş rezuma doar la un exemplu din pictură: pictura de gang este repudiată de pictura academică pentru că îi lipseşte tot ce se invaţă la academia de belle arte. Pictorul amator bâjbâie cu culorile pe care n-a învăţat să le amestece ca la carte, nici să cunoască raporturile dintre pigment şi solvent; idem cu anatomia, cu perspectiva, cu lumina şi umbra, cu importanţa proporţiilor sau a contrastelor, cu tehnicile ajutătoare, cu simbolistica inventivităţii artistice sau cu istoricul cultivării prin meşteşug a tuturor artelor; precum şi cu tot ce se mai deprinde prin şcolire. Dar avem si clienți bogați neșcoliți. Intraţi în mari hoteluri şi veţi vedea ce expun shopurile lor. Nu pentru că hotelierii n-ar avea gust, ci pentru că parveniţilor cu bani asta le place şi asta se vinde! ...Între aceste două categorii: academia şi gangul, există însă novatorii, rebelii, moderniştii, cei care duc inovaţia până la exagerare şi căutările până la descoperirea altui univers estetic. Nici pe aceştia academiştii nu-i agreează sau nu-i înţeleg. Dar şi ei se feresc ca naiba de tămâie de cei din gang, tocmai pentru că au o formaţie temeinică şi s-au şcolit bine înainte de a inova. Ei înseamnă mai mult decât academiştii, tocmai pentru că pot face tot ce fac aceia şi încă ceva în plus! Chiar când societatea nu-i încurajează, ei nu recurg la gang. Expun în aer liber, inventează tot felul de hapeninguri, se asociază şi fac un „salon al refuzaţilor” şi se tot cern într-un asemenea ciur, unii căzând în tranşee alţii perseverând până când, învingătorul dintre ei ajunge a avea un preţ chiar mai mare decât al academiştilor. Să nu uităm că avangardismul nostru, astăzi la impresionante cote la Casa de licitaţie Sotheby’s, a pornit de la „Lăptăria lui Enache”, unde bietul iaurgiu îi găzduia numai pentru că şi fiu-său (Gheorghe Dinu) se ţicnise scriind poezie sub superbul pseudonim St[ephan] Roll. În vreme ce zeci de restaurante rentabile pentru protipendada de „bon ton şi mauvaise culture” aveau pe pereţi pepenii, strugurii şi leliţele cu ţâţa scoasă, tocmite cu gangiştii contra băutură de către cârciumarul prosper.
George ROCA: Dar în literatură…?
Corneliu LEU: Grădina lui Dumnezeu e mare si are loc pentru toţi. După cum am văzut, poate chiar şi clientelă pentru toţi; cu toate că în literatură e mai greu şi, de obicei, practicanţii gangului literar sunt mai libidinoşi fiindcă se ling şi se linguşesc mai mult ei intre ei, cum fac căţelandrii de maidanezi. Bravo lor! Fiecare om trebuie să poată face ce vrea. Nu-i împiedică nimeni şi nimeni nu le face vreo imputare. Important este, însă, să-şi dea seama ce rasă sunt şi de ce n-au loc la frizeria de lux care este Uniunea Scriitorilor. Cu toate că şi acolo sunt destule corcituri care te fac „ras, tuns şi frezat” dacă aspiri la ciolanul lor!... Eu nu-i agreez pe diletanţi în universul meu, dar nici nu mi-aş permite să-i trimit la gazare, ci le-aş respecta toată libertatea de a convieţui cu publicul lor, fără să vină să-mi ceară mie recomandare pentru Uniunea Scriitorilor care te-a speriat mai înainte. Din păcate, cu cât un nechemat e mai perseverent şi scoate mai multe volume care nu fac decât să-l arate din ce in ce mai bine cât de departe e de literatură, cu atât se consideră mai îndreptăţit să-mi fie coleg şi confrate. Ştiu că nu sunt politicos, dar eu ricanez foarte urât la lipsa de bun simţ...

George ROCA: Fiindcă aţi pomenit-o din nou, aţi putea să descrieţi „faimoasa” revistă „Port@Leu”, revistă care este făcută după chipul şi asemănarea dumneavoastră... căci ce naşte din Leu (n-am zis pisică! Sic!), primează în literatura virtuală de limbă română!
Corneliu LEU: Revista „Port@Leu” este un periodic pentru promovarea culturii şi a iniţiativelor de dezvoltarea a României... Există reviste de acumulare, care publică ceea ce primesc de la colaboratori, adică etalează ideile acestora, dar sunt şi reviste de dezbatere, care îşi incită colaboratorii pe anumite direcţii şi care chiar publică idei de direcţie. Direcţie artistică, estetică, filosofică, politico-socială etc. adică o direcţie care, spre deosebire de celelalte, îi devine caracteristică. Din „„Port@Leu” am vrut să fac, în mod deliberat, o revistă de dezbatere şi atitudine chiar şi prin creaţiile literare sau artistice pe care le publică, şi nu una de consemnare. Deoarece, pentru consemnarea tuturor realităţilor culturale la zi ale ţării şi ale actului cultural în limba română, portalul nostru are în centrul paginii principale meniurile intitulate „Flux de ştiri” şi „Harta culturală a României contemporane”, iar pentru punerea în valoare a creaţiei româneşti prin carte are, în coloana din dreapta paginii principale, „Vitrina editurii noastre on-line” care promovează „Un autor român pe săptămână” tocmai pentru ca, în lupta nedreaptă cu traducerile de tipărituri comerciale, să atragă atenţia asupra valorilor aflătoare în cultura noastră.

George ROCA: Ce ne puteţi spune concret despre dezbaterile din revista dumneavoastră?
Corneliu LEU: Prima, a şi fost enunţată mai sus. Ea porneşte de la articolul „Deosebirea dintre dragoste de literatură şi adevărata poezie de dragoste” publicat în „Port@Leu” numărul 9 pag. 4 .Altă dezbatere ar fi „Cum putem întâmpina faptul că, din motive comerciale, multe edituri nu numai că proliferează amatoristice volume lipsite de valoare artistică, dar s-au format în jurul lor recenzenţi dispuşi să laude orice, a căror ignoranţă sau rea credinţă atacă grav nivelul unui civilizat criteriu de valoare artistică?”... Dintre dezbaterile pe tema salvării şi dezvoltării satului românesc menţionăm cea despre „Bunul comun” care încă nu a fost restituit proprietarului agricol modest aşa cum a fost restituit prin latifundiile retrocedate.
Dintre dezbaterile pe teme sociale şi de filosofie politică o menţionăm pe cea „Despre meritocraţie” prezentă sub diverse forme în toate numerele revistei şi dezvoltând pledoaria pentru conceptul de „democraţie reală” spre care tinde societatea modernă europeană, pentru depăşirea sechelelor populiste şi demagogice, ca şi aprecierea fiecărei persoane conform meritelor dobândite pe plan social. Pe temele politicilor culturale menţionăm dezbaterea permanentă, lărgită prin manifestări susţinute în multe localităţi din ţară şi comunităţi de români de pretutindeni pentru „Sărbătoarea naţională a limbii române.
George ROCA: Să revenim la importanta dezbatere despre BUNUL COMUN. Veniţi cu puncte de vedere noi privind șansele românilor de a beneficia de el?
Corneliu LEU: Nu neapărat noi. Bunul comun este dat tuturor oamenilor de la Dumnezeu de când le-a spus „Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!”. Le-a spus-o tuturor, dar istoria ne arată că întotdeauna au beneficiat unii. Acum, însă, nu mă refer la istorie, ci la legislaţia modernă a Bunului Comun în raport cu nu prea plăcutele realităţi ale recentelor guvernări româneşti.
George ROCA: Aveţi vreun punct de vedere personal?
Corneliu LEU: Bine înţeles, de vreme ce eu am repus pe tapet problema în societatea română actuală şi am consacrat capitole importante de curs universitar acestui concept foarte important pentru modernitatea democraţiei, dar şi pentru sinceritatea ei. Sinceritate care obligă la a se recunoaşte fiecărui om dreptul la proprietatea personală care îşi are statute clare, ca şi dreptul la proprietatea indiviză a bunului comun pe care, de obicei, îl administrează statul. Dar statul, de aia exista: Ca sa-l administreze in folosul tuturor, nu al unora. Dau un singur exemplu, ca sa fiu înţeles: Cetăţenii emiratelor beneficiază cu toţii de faptul ca s-a descoperit petrolul in subsolul lor. Ca cetăţeni care au dreptul la o parte din bunul comun, nu ca implicaţi în industria petrolului. La noi, cu toate că avem modeste resurse petroliere, guvernanţii de după 1989 nu au făcut decât sa vândă aceste bunuri altora, fără a urmări ca, pentru cetăţenii români care au dreptul la acest bun comun, produsele petroliere să aibă un preţ ceva mai mic decât în ţările care sunt numai consumatoare. Avem, de asemenea, producţie energetică hidroelectrică la preţ mai mic, datorită apelor noastre care sunt un bun comun naţional si alta produsa la preţ mai mare de alt fel de centrale electrice. Normal ar fi fost ca, în primul rând, preţul mai ieftin să se îndrepte spre consumul casnic al locuitorilor acestei ţări dăruită de Dumnezeu cu energia apelor. Guvernanţii au făcut însă invers: Dau patronilor ruşi si de alte cetăţenii de la ALRO si de la alte industrii energofage energia ieftină şi îl taxează pe cetăţean cu cea scumpă. Sper ca e destul de clar?!
George ROCA: Prea clar. Aveţi dreptate!
Corneliu LEU: Problema pe care o punem acum, este în legătură cu ţăranii, locuitorii satelor care, din totdeauna, şi-au avut proprietatea lor de familie: pământul şi gospodăria respectivă, precum şi bunul comun local, al fiecărei comunităţi: apa comunală, păşunea comunală, pădurea comunală, celelalte bunuri comunale administrate de primărie în folosul tuturor; pe lângă apele, pădurile, zăcămintele şi toate celelalte bunuri ale domeniului public ce trebuie administrate de stat in folosul tuturor. Colectivizarea le-a luat totul iar guvernările de după 1989 nu le-au restituit pana acum nici jumătate înapoi. Le-a dat numai terenul, fără mijloacele de producţie necesare, pe care ei le aveau când au fost colectivizaţi şi fără nici un beneficiu de pe urma bunurilor comune de mai înainte. Au avut grijă numai de „restitutio in integrum” pentru un număr mic de favorizaţi, dar ţărănimii sau urmaşilor ei încă le e furata mai bine de jumătate din fosta proprietate: atelajele, care ar fi trebuit restituite sub forma nouă a lucrărilor mecanizate şi BUNUL COMUN despre care principiile politice europene şi nu numai, spun că trebuie folosit pentru realizarea BINELUI COMUN!… Acuz aceste guvernări preocupate numai de „restitutio” pentru unii.
George ROCA: Să înţeleg că sunteţi împotriva lui „restitutio in integrum”?
Corneliu LEU: Domnule, eu sunt împotriva politicienilor ticăloşi care fura cu neruşinare drepturile populaţiei, aşa cum ţi-am dat exemplul cu preţul electricităţii care ar putea fi mult mai scăzut pentru consumul casnic!… Bunul comun e o problemă foarte complicată pe care şmecherii democraţiei cu cultura de la învăţământul seral PCR, sau direct de la părinţii mafioţi, nu o pot înţelege nici în esenţa ei divină, pentru că e vorba de mediul lăsat de Dumnezeu oricărui om, dar nici în cea de Drept modern care vine cu prevederi imperioase tocmai pentru ca bunul comun să nu mai fie confiscat în folosul unora care au dominat momentele istorice respective. Or guvernările noastre ce au făcut: Nimic pentru ţărani şi totul pentru familia fostă regală şi alţi câţiva latifundiari!
George ROCA: Contestaţi aceşti paşi totuşi făcuţi spre legalitate?
Corneliu LEU: Nu contest nimic; mi-e silă de nesimţirea unor asemenea acte arbitrare de guvernare: Primul a fost cel iresponsabil de a interzice fostului rege sa revină, ca orice cetăţean, in tara sa. Apoi, aceeaşi mână „de stânga” care l-a alungat, l-a strâns la piept dându-i orice numai ca să-şi şteargă ruşinea de mai înainte. Asta au făcut cei de stânga, foşti comunişti obişnuiţi să dispună de bunurile ţării pe care nu le-au muncit ei. Apoi au venit cei care, pretinzându-se de dreapta, au plusat rezolvând multe alte asemenea „in integrum”, dar nu cea esenţială: pentru ţăranul român. Au fost jignite prin aceasta toate reformele agrare făcute de Cuza ,de Ferdinant I şi chiar cea de după al doilea război mondial făcută tot sub regimul monarhic al cărui principiu naţional demonstrat tocmai prin asemenea reforme era de a-i împroprietări pe cei care au luptat şi şi-au dat sângele pentru pământul ţării. Ei bine, ultima reformă, cea pusă în aplicare în 1945-1946, a fixat marea proprietate la 50 de hectare, tocmai pentru ca ţărănimea întoarsă din război să poată fi împroprietărită, aşa cum s-a întâmplat şi la 1918. Or, asta fiind măsura legalizată şi promulgată după care ne putem ghida, te întreb: Mai respectă cineva plafonul de 50 de hectare al acestei ultime reforme regale al cărei semnatar beneficiază azi de „restitutio”, sau, pentru acest „in integrum” guvernările iresponsabile au atentat la bunul comun al ţărănimii?!… Nu am nimic cu cei care au luat. Ci cu cei care au dat, fiindcă nu dădeau de la ei şi au lăsat ţărănimea nedreptăţită până astăzi, după douăzeci de ani, din care cauză s-a ajuns la falimentul agriculturii, la importuri de hrană pentru noi, care hrăneam Europa!… Reformele agrare sunt consfinţite istoriceşte ca atare la toate popoarele şi, odată legea promulgată, sau recompensarea exproprierii făcută, nu se mai revine asupra ei! Este asta mai mult decât o Lege juridică; e o Lege a Istoriei. Pentru că, dacă omenirea va accepta si pretenţiile absurde din cadrul acestui „restitutio in integrum”, atunci urmaşii feudalilor şi-ar putea cere toate domeniile înapoi, iar cei care ar putea să-şi dovedească originea antică le-ar lua totul feudalilor. Din fericire, lucrurile nu s-ar opri aici pentru că, atunci, ar putea veni Creatorul luând El tot ceea ce a creat. Şi in Marea Sa Dragoste de Oameni, ce-ar face EL?… Ne-ar răspândi în Grădinile Sale şi ne-ar spune „Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul!”… Da: Măcar această simplă logică creştină ar trebui să o bage la cap nepricepuţii şi necinstiţii care dau din bunul comun pentru a-şi face interesele politice!… În ce cadru o fac? Cu totală nesimţire, chiar în cadrul STATULUI care a luat fiinţă tocmai pentru ca să existe o delegare de subsidiaritate pentru ADMINISTRAREA BUNULUI COMUN SPRE BINELE COMUN, principiu de bază a tot ceea ce înseamnă Administraţie Publică modernă.
George ROCA: Această importantă problemă a administrării bunului comun spre binele comun, are legătură cu cealaltă teză democratică pe care o susţineţi: MERITOCRAŢIA?
Corneliu LEU: Bine înţeles! Cine altcineva poate asigura acest bine comun prin onesta şi priceputa administrare a binelui comun, decât nişte politicien aleşi la gvuvernare pe principiul punerii în valoare a meritelor sociale pe care ei le-au dovedit?
Gorge ROCA: Înţeleg că vorbiţi de un criteriu electoral.
Corneliu LEU: Criteriul electoral al evidenţei meritelor este cel mai firesc şi cel mai umanist mod de selecţie a conducătorilor politici. Criteriul punerii acestor merite, chiar şi numai pe perioada determinată pentru care ai fost ales ca garant al bunului comun, în slujba binelui comun, este problema lor cea mai importantă. Ei nu au dreptul să găsească în absenteismul altora explicaţii pentru modul cum nu se achită el de această îndatorire. Pentru că, o democraţie reală se caracterizează ca un referendum necontenit prin forţa curentelor de opinie publică animate şi împrospătate mereu de criteriile meritocratice ale unor permanente mutaţii în ierahia valorilor politice. Mutaţii care nu deranjează niciodată nici inteligenţa, nici priceperea, nici buna credinţă, dar intră deseori în conflict cu ambiţiile de putere şi, întotdeauna, cu tendinţele de confiscare a ei.
Aceasta, tocmai pentru că meritocraţia îşi propune a pune în valoare meritele tuturor şi a perfecţiona în permanenţă condiţiile pentru această singură bogăţie inepuizabilă a omenirii. Pentru că, vorbind despre bunul comun ajungem să includem pe un loc important meritele în acţiune a fiecărui membru al societăţii care se bucură de acest bun comun. Bogăţiile solului şi subsolului, mereu devorate, se vor epuiza, factorul termic se poate modifica periculos, hrana pe care o producem astăzi s-ar putea să nu ne mai ajungă, industria să nu mai aibă materiile prime de la care a pornit. O asemenea perspectivă nu poate fi tratată nici cu „aia a mă-si”, dar nici nu poate accepta să fie slujită de vreo demagogie care va vrea doar puterea, sau va acţiona doar în virtutea îndemânării de a pune mâna pe nişte bunuri, de vreme ce acelea vor fi epuizate. Principala speranţă de perenitate este cea în capacitatea creatoare a omului, care va inventa alte forme de a ne prelungi existenţa. Meritele vor fi apreciate în această direcţie, iar conceptul de „lider” se va defini numai prin capacitatea de a stimula şi promova cât mai multe merite. Popoarele care nu învaţă de astăzi acest lucru, vor produce doar corijenţi ce nu vor trece niciodată un asemenea examen. Votul pe criteriul meritului, pentru o democraţie meritocratică, aptă de a-şi înlătura balastul politicianist al manipulatorilor de interese, balast ce poate fi contracarat de politicienii cinstiţi prin simpla dar limpedea cunoaştere a interesului real al fiecărui cetăţean, îl va aduce şi pe acesta la urne, va asigura şi democraţia reală care înseamnă o adevărată proprietate indiviză a tuturor cetăţenilor asupra bunului comun.
                                                                                            



 


VERSURI CU DEDICAȚIE
 


  Toma George Maiorescu

TINEREȚEA MEA

            lui Corneliu Leu

În ce depãrtãri
în ce lume anticã
te-ai pierdut
sãrmana mea tinerețe anticã -
(Aripi albastre
nemãrginit univers
zbor infinit spre astre și vers)
Secole
ziduri de cearã
timp rãstignit imprecis
ceasornic invers
rãtãcit paradis
Ca în neguri contururi se șterg
cu glezne bãtute în fiare alerg
Înapoi?
Înainte?
Nu știu...
Totul rãsunã
gol de sicriu
se sfãrâmã în vid
se destramã

 


 Caut și mi-e teamã
Unde-i cadavrul?

Pe umeri cine-l duce
sus pe o vânãtã cruce? Unde ți Cine mi-l poartã
spre pecetluita de 7 ori Poartã?
Înapoi?
Înainte?
Atât m-au rãmas doar: cuvinte.
Timpane de plumb
gîtleje strivite
ochi de sticlã umplute orbite.
Cine

dar Cine
îmi poate rãspunde
Tinerețea mea unde e unde?
Cine mã poate dar duce
In mormântul cu vânãtã cruce?
(Aripi albastre
nemãrginit univers
zbor infinit spre astre si vers)
  Radu Cârneci

CHIP FĂRĂ CHIP

              lui Corneliu Leu

Dincolo de carne si sânge stă aburul

Mai tare ca piatra: al treilea chip
În mine răsfățându-se ca într-un lac
Primordial, venind din care astru?

Chipfără chip, aburul-piatră
Stelă pe care mă răstignesc noapte de noapte
Obișnuindu-mă cu ce va fi dincolo
Obișnuindu-mă cu frumusețea-tăcere.

Dincolo de carne, dincolo de sânge
Eu cel dintotdeauna
Chemându-mă, îndemnându-mă să încep
Trecerea către băuitele spații.
                                                           Dincolo... 
 ARTICOLE DEDICATE

Nicolae Dragoş


    Drumul spre un mâine nesupus vremelniciilor


O operă complexă şi vastă, potriviri inteligente, cu surprinzătoare intuiţii ale cuvintelor pe portativele atâtor creaţii epice, beneficiind, datorită harurilor arhitectului de construcţii durabile, şi de drepturile la elocvente virtuţi expresive, întrupate în romane de vădit profesionalism şi incitante piese de teatru, dar şi în publicistica angajată, îmbrăţişând atât scrieri memorialistice de calitate, cât şi exprimări pamfletare de o corozivitate ce îndeamnă să te fereşti de „Gura leului”, ori aforisme percutante – toate acestea fac din Corneliu Leu o personalitate a literaturii noastre contemporane.
Lectura cărţilor sale – cu tematică istorică ori implicate nemijlocit în dilemele şi convulsiile contemporaneităţii – înfăţişează un veritabil şi luminat om al Cetăţii, un profesionist al cuvântului dăruit adevărului şi meditaţiilor asupra destinelor umane şi ale mersului lumii, un intelectual căruia însingurările egoiste i-au fost şi îi sunt străine. Şi iată că acest remarcabil scriitor, cercetat de o permanentă nelinişte creatoare, păstrându-se în arealul fertil al spiritului mereu tânăr, numără opt decenii de viaţă, trăită cu intensitate şi rodnicie pilduitoare. Cum o atestă zecile de volume ce-i poartă prestigioasa semnătură, certificate de o inconfundabilă „marcă a Leului”. Apelând la titlul unuia dintre romanele ce-i mărturisesc încrederea în raţiunea de a fi a metaforei în creaţia romanescă – e vorba de romanul „Drumul spre Damasc” –,voi observa că scriitorul Corneliu Leu s-a întâlnit nu o dată cu atât de râvnitele clipe creatoare ale revelaţiilor esenţiale, având astfel satisfacţia de a călăuzi cititorii spre înţelegerea unor vremuri, personalităţi şi evenimente care au marcat perioade semnificative din milenara curgere a drumurilor Umanităţii.
A fost o onoare şi un privilegiu de a mă afla, prin ani, alături de un asemenea confrate, cu o contaminantă vocaţie a prieteniei, pe care mi-a dăruit-o cu generozitate. Ce aş putea să-i spun acum, decât să-mi mărturisesc emoţia că m-am aflat în faţa unui om adevărat, potrivnic încremenirii într-o schemă prielnică rigidităţilor şi prejudecăţilor, deschis înnoirilor, şi să-i urez „mulţi, frumoşi şi mereu tineri ani!”. Aşa cum l-am cunoscut mai alaltăieri şi mai ieri, şi să-mi mărturisesc convingerea că va fi mereu cum îl cunosc azi, certitudinea că la fel mi se va înfăţişa şi mâine. E vorba, se înţelege, de un mâine istoric, pentru că prietenul de o viaţă, scriitorul Corneliu Leu, şi-a construit, prin cărţile sale, în care şi-a zidit anii, dreptul la un asemenea mâine; un mâine destinat să învingă, prin operă, împotrivirile şi capcanele vremelniciei.
 




 Constantin LUPEANU
                   

                         21 IULIE 1932, ZI BENEFICĂ
                                    (CORNELIU LEU 80)
 

Toamna, în Capitala Nordului, Beijing, China, se împlineşte armonia supremă între cele trei entităţi ale universului: Cer, Pământ, Om. Într-un asemenea moment benefic l-am cunoscut pe Corneliu Leu, prozator, dramaturg, ziarist, cineast, filosof şi om politic, profesor, realizator de reviste social-literare, de cultură şi de reviste şi emisiuni radiofonice şi de televiziune, unde umorul se împleteşte cu satira dulce-amară, mag al cuvântului scris şi vorbit şi al vinului pe care într-o vreme îl scotea din strugure cu mâinile şi cu picioarele goale, după o reţetă de familie păstrată de la dacii al căror descendent indubitabil este. Neamul său, din câte înţeleg, şi-a servit tara urcând în timp cu documente până la Ştefan cel Mare şi Sfânt, când unul dintre străbunii săi a fost oştean nobil, dar să nu uităm că scriitorul Corneliu Leu a compus romanul „Vecinul cel bun”, despre străbunii săi daci, Dacia, primul imperiu european care a realizat unitatea de neam, limba, teritoriu.
Era în anii ’70 şi Ambasada României se afla încă în centrul capitalei chineze, la doi paşi de Palatul Imperial Gugong. În fapt, de Palatul ca un sat întins, ascuns de ziduri semeţe, ne despărţeau Hotelul Beijing (construit în mai multe etape, lanţ de clădiri, paşaport, fiecare, al unei epoci: anii 30, anii 50, anii 70, anii 90), clădirile Asociaţiei de Prietenie, Primăriei, Clubului Diplomatic şi o biserică catolică, ale cărei porţi erau ferecate din anul în care Mao ZeDong stârnise marea revoluţie culturală proletară, după ce, cu doar un an înainte, în 1965, i se plânsese lui Andre Malraux, într-o convorbire de substanţă, de îmburghezirea vieţii la nici douzeci de ani de la proclamarea republicii populare.
În seara aceea a echilibrelor, eram de serviciu pe ambasada. Se înserase şi mă pregăteam de culcare. Ce puteam să fac, într-o ţară condusă nu prin legi parlamentare, nici prin ordonanţe guvernamentale de urgenţă, ci prin Directive ale Preşedintelui Mao, omul politic care izbutise, răvăşind tara, să fie socotit, de frică sau din devoţiune, numărul 1? În Corpul Diplomatic se spunea că, dacă s-ar fi proclamat Împărat ca Napoleon, ar fi reuşit cu uşurinţă. Aruncând o privire peste China de azi, mare păcat că n-a făcut-o! Rezultatul ar fi fost acelaşi, iar suferinţa mai puţină.
Când a sunat telefonul, linia de oraş, am fost surprins. Telefoanele mobile nu fuseseră inventate.
- Alo, Ambasada României? am auzit în microreceptor.
- Vă rog.
- Sunt scriitorul Corneliu Leu.
- Bună seara. Eu sunt diplomatul de serviciu pe ambasada. De unde telefonaţi?
Îl ştiam, citisem romanele „Viaţa particulară a lui Constant Hagiu” şi un roman de dragoste, îndrăzneţ pe acele timpuri: „Femeia cu ochi albaştri”.
- Hotel Beijing, aripa nouă. Sunt în drum spre Vietnam.
Pentru europenii care mergeau sau se întorceau din Vietnam, China era pe vremea aceea că o insulă care-i surâdea unui naufragiat, întinzându-i braţele protectoare. În ciuda mişcărilor politice care se succedau în China într-o cadenţă de necontrolat, străinii aveau parte de tihnă, siguranţă, hoteluri confortabile, hrană bună etc.
- Bine aţi venit! Odihniţi-vă. Vă invit mâine la ambasadă...
M-a întrerupt:
- Aş veni acum, dacă nu deranjez.
Mai că n-am protestat, pentru a-l menaja. Afară plouă, ploaie de toamnă, bogată, persistenta. I-am explicat că n-am maşina să trimit în întâmpinarea să. Pentru urgenţe, se folosea şoferul Ambasadorului. Avea o urgenţă?
- Nu-i nimic, stimate domn. Vin în plimbare, ştiu drumul.
Îndrăzneţ. Cuvintele „stimate domn” au sunat ca un clopoţel de argint.
L-am anunţat pe portar că aveam o vizită şi mi-am aşteptat oaspetele neconvenţional la intrarea oficială în clădirea ambasadei, fosta vila până în anul 1949 a unui neguţător olandez, până când armatele lui Mao au transformat oraşul din Beiping, Tihna Nordului, în Beijing, Capitală de Nord, alternativă la Nanjing, Capitală de Sud a lui Jiang Jieshi.
Corneliu Leu a venit acoperit aproape în întregime de o umbrelă gri ca cerul din acel moment, un bărbat pe care l-am asociat imediat cu generalul Cao Cao, unul dintre vizionarii care au salvat China de la dezintegrare. Ca şi generalul din antichitate, oaspetele meu emana siguranţă de sine şi forţa fizică în măsură să îngenunche un taur! L-am invitat în „Salonul Albastru”, cu mobilier chinezesc. Bufetiera ne-a adus alune şi suc de mandarine, singurul suc natural pe vremea aceea.
 
În drum spre Hanoi, Corneliu Leu se văzuse, ajuns la Beijing, în situaţia de a nu putea continua călătoria. Ar fi trebuit să zboare în sud-estul Chinei, la Danang, şi de acolo la Hanoi, doar că zborurile fuseseră întrerupte pentru o săptămână, din motive misterioase. El mergea în Vietnam, în locurile unde acţionase o vreme drept corespondent de război, să filmeze pentru o emisiune TV de mare succes, care-i aparţinea: „Călătorii romantice”. Dacă era reţinut în Beijing, avea de gând să realizeze câteva filme documentare, mi-a explicat, şi eu i-am promis sprijin.
Nu-mi amintesc cum discuţia a alunecat de la imediat la Vietnamul sfâşiat până de curând de război, divizare, sărăcie, înfometare. La început n-am fost atent. Ştiam multe poveşti adevărate, crude, zguduitoare sau de luat în răspăr. Numai că mi-am dat seama de la primele fraze că, spre deosebire de alţi diplomaţi, ziarişti, militari, călători de tot felul, care treceau prin China şi sporeau folclorul, oaspetele meu vorbea parcă de alt Vietnam, un ţinut de nereperat în lumea modernă, teritoriu încărcat cu valente proteice şi totodată de joasă rezonanţă, într-un amestec fascinant. Nu mă mai săturam ascultându-l, deşi bătea miezul nopţii. Peste ani, aveam să găsesc în romanul sau de succes „Insulele” imaginea pe care mi-o crease ad-hoc. Corneliu Leu avea patruzeci de ani.
Aşa l-am cunoscut. Campion al meritocraţiei, sensibil, inteligent, cu simţul umorului, înţelept, un suflet nobil de descendenta regească. Ne-am revăzut în zilele şi în anii care au urmat, i-am citit cărţile, am fost martor al demnităţii sale de după ceea ce s-a întâmplat la noi la finele anului 1989. Unii oameni se schimbă ca apa. Corneliu Leu este esenţa tare a acestui pământ, cu simţul miracolului lumii şi puterea cerească a creaţiei în inima şi-n buricele degetelor.
 




 
 DAN LUPESCU

                                                    Leonin, argintul viu           


 La vârsta patriarhilor, Corneliu Leu are o vitalitate, o energie şi un dinamism cu adevărat… leonine. Cheia tinereţii sale sufleteşti uimitoare constă în aceea că şi-a păstrat intactă prospeţimea sufletească sfecifică vârstei de aur: copilăria.
 Născut în ziua de 21 iulie 1932, la Medgidia, a copilărit sub soarele de andezit, aur, miere şi aramă al Munţilor Măcinului şi Dobrogei, tărâm de confluenţe multiculturale şi temelie a unei inconfundabile Axis Mundi cu obârşii precreştine.
Tatăl, avocat, şi mama, medic, i-au oblăduit pruncia, pubertatea şi adolescenţa sub crugul valorilor fundamentale ale neamului românesc, pe aceste plaiuri pontice, danubiene respirând aerul tare de sub sprânceana păduroasă a neclintiţilor Munţi Carpaţi – coloana vertebrală a Europei - rimând cu Dunărea, străveche axă economică şi comercială,  culturală şi spirituală a bătrânului nostru continent.
 Născut în miezul verii – sub semnul Soarelui, îngemănat cu steaua polară a lui  Ernest Hemingway, Aldous Houxley, Marin Preda, Dumitru Radu Popescu, George Enescu -, Corneliu Leu a luat în piept cu frenezie vâltoarea vieţii, dovedindu-se un vajnic înotător prin apele vijelioase ale unor timpuri mereu în schimbare.
 Trece rapid şi sigur, ca un precoce, dar temerar căpitan de cursă lungă, prin Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa, aruncându-se, cu pasiune, patos şi luciditate, în nobila, dar dura profesie de jurnalist.
 La vârsta când mulţi dintre colegii de generaţie traversau hiatusul îndoielii, al nehotărârii şi încremenirii în întrebarea: Oare eu încotro să o iau, unde să mă duc ?!, Corneliu Leu se avântă, la nici 16 ani, pe baricadele solzoase ale muncii de reporter şi redactor la Pagini dobrogene.
Între 18 şi 26 de ani hălăduieşte pe şantierele întemeierilor postbelice din ţară, ca jurnalist frenetic la Radiodifuziunea Română. Concomitent, este student la Facultatea de Pedagogie şi Psihologie a Universităţii din Bucureşti, apoi la aceea de Jurnalişti Universali. 
Călit în presa scrisă şi audio, accede la prestigioasa revistă Roumanie d’aujourd’hui, pentru ca, de la 30 la 33 de ani, vârsta christică, să fie redactor la hebdomadarul Uniunii Scriitorilor din România: Luceafărul.
Modernizarea şi românizarea editurilor din ţara noastră îi oferă marea răspundere de a croi destinul nou înfiinţatei Edituri Eminescu (la vârsta de 38-39 de ani: 1970-1971), de unde face transbordarea în lumea filmului artistic de lung metraj: director al Casei de Filme 4 (1973-1979), pe care o înfiinţează şi unde este producător al unor pelicule memorabile: Cantemir, Ioanide, Mihai Viteazul, Actorul şi sălbaticii, Ciprian Porumbescu, Ţara de piatră, Serata, Casa de la miezul nopţii, Cu mâinile curate, Felix şi Otilia, Nea Mărin miliardar, Scrinul negru, Tănase Scatiu, Castelul din Carpaţi…
Ca redactor şef adjunct la Contemporanul (1979-1986), reînfiinţează suplimentul Realitatea ilustrată.
După lovitura de stat capitalistă şi contrarevoluţia din decembrie 1989, fişa de activitate culturală a redutabilului scriitor, om de presă, teatru şi film Corneliu Leu înregistrează aproape 30 de iniţiative, dintre care amintim:
1. ctitorirea Casei de Editură şi Producţie Audio, Video, Film Realitatea;
2. înfiinţarea Fundaţiei Episcopul Grigorie Leu – Mişcare pentru progresul satului românesc;
 3. spectacolele radio-Tv cu public Cabaret politic, Hora tranziţiei, Nu trageţi în guvern, Bomba tranziţiei, Noi şi Europa, S-a schimbat schimbarea…;
4. rubrica În gura leului;
5. Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate;
6. Institutul Naţional de Personalism;
7. Asociaţia Fundaţiilor pentru Dezvoltare Rurală;
8. lansează, la 175 de ani de la apariţie, noua serie a revistei Albina, care, din 2002, devine Albina Românească;
9. în revista Pluralitas, lansează ipoteza Personalismului Diacronic şi publică Idei personaliste de actualitate în opera lui C. Rădulescu-Motru;
10. în 2005 lansează conceptul de Societate Civilă Transnaţională;
11. ca profesor universitar, creează, în 2007, un curs de Meritocraţie şi înfiinţează Liga Meritocraţiei;
12. prin portalul de internet
www.cartesiarte.ro, realizează, din 2008, o reţea nonguvernamentală pentru Promovarea virtuală a culturii româneşti;
13. în anul 2009, pune bazele Reţelei de iniţiative şi universităţi populare, în cadrul Programului European de înfiinţare a Grupurilor de Acţiune Locală.
De reţinut că a debutat la vârsta de 17 ani, cu poezia „Arta”, dar a optat ulterior, masiv, pentru proză, în care libertatea de mişcare, spiritul de observaţie, capacitatea de a crea atmosferă şi personaje viabile, captivante se potriveau ca o mănuşă cu spiritul său scormonitor, ţâşnind mereu în căutarea esenţelor umane, creator de universuri narative vibrante, pe spaţiile restrânse, ale prozei scurte, ori, dimpotrivă, de ample desfăşurări, gen frescă istorică şi socială, în romane pe teme incitante.

Bibliografia lui Corneliu Leu înregistrează circa 70 (şaptezeci) de apariţii editoriale numai la capitolul volume de nuvele, povestiri, romane, eseuri, studii şi articole, reportaje, cărora li se adaugă 21 de piese de teatru, unele în serial, la Teatrul TVR (pe care îl inaugurează, cu piesa Familia, în 1958), Teatru la Microfon/ Teatrul Naţional Radiofonic, la instituţiile de profil din Constanţa, Bacău, Piteşti, Craiova, Sibiu.  Este autorul unor filme artistice de mare audienţă, precum: Asediul, Cota 2516, Casa dintre câmpuri, Circul spionilor.
Fervoarea şi apetitul narativ, acribia documentării, spiritul de analiză şi sinteză, cu mijloacele de mare rafinament ale psihologului experimentat, plăcerea taifasului şi a despicării firului de păr în patru sunt atuuri ale romancierului Corneliu Leu, probate convingător de la debutul din 1956 (la vârsta de numai 24 de ani !) în genul proteic, cu Ochiu dracului, ori de la Plângerea lui Dracula (1977) până la Patriarhii (1979), Romanul nopţii de februarie (1984; detronarea Domnitorul Alexandru Ioan Cuza din 1866), Anonimul Brâncovenesc (1994), Spionii birocraţi (1996) sau până la Roma Termini, cap de pod al ciclului Blesteme contemporane, lansat în 2011.
Corneliu Leu – paltin semeţ şi brad argintiu, veşnic verde, în Panteonul bărbaţilor exemplari ai culturii române de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea - şi-a lansat, în vara anului 2007, Nuvele şi istorii, primul volum de OPERE DEFINITIVE dintr-o serie de 11, anunţate de el însuşi, la librăria Cărtureşti din Bucureşti. Din câte ştim, până acum au apărut deja alte câteva volume din seria anunţată. Semn de vigoare şi spirit creator mereu tânăr, ajuns în areopagul împlinirilor eclatante.
Acum, când trece pragul arcului de lumină de unde începe vârsta patriarhilor, îi adresăm Maestrului Corneliu Leu urările tradiţionale de LA MULŢI ANI cu sănătate, că-i mai bună decât toate.
Fie ca Steaua de pe Masivul Caraiman, care-i ocroteşte permanent casa-muzeu de la Poiana Ţapului, să-i lumineze scrisul măcar 33 de ani de acum încolo. Pentru că, aşa după cum zic francezii, deocamdată nu a împlinit decât …20 de ani, ce-i drept de patru ori. La mulţi, mulţi ani !
Dacă măcar un sfert din bărbaţii cu tâmple ninse de lumină (ai acestei ţări) ar realiza câte 10 la sută din ceea ce înfăptuieşte Corneliu Leu – pentru intelectualii de la sate, pentru păstrarea şi promovarea culturii noastre în formele ei cu adevărat specifice şi autentice –, atunci am fi cu un secol mai în faţă, adică acolo pe unde s-ar cuveni să fim.
La aniversarea Maestrului în completarea imaginii sale, îmi permit să reproduc înregistrările mele de la lansarea primului volum de „Opere definitive Corneliu Leu:

                                              
 
 
Bucureşti, 11 iunie 2007, Librăria „Mihai Eminescu”, lansarea primelor volume din seria „Opere definitive” a scriitorului Corneliu Leu.

Ne face o deosebită plăcere să găzduim, astăzi, o nouă lansare organizată de dl Corneliu Leu. A devenit, deja, o tradiţie ca dumnealui să-şi lanseze cărţile la librăria noastră – a precizat directoarea librăriei - Pentru început, am să dau cuvântul domnului academician Dan Berindei, vicepreşedintele Academiei Române:

*
DAN BERINDEI: Mărturisesc că sunt bucuros să mă aflu astăzi aici, să fiu martorul unui eveniment foarte important pentru prietenul nostru, domnul Corneliu Leu, din viaţa dânsului, dar cred că este şi un eveniment cultural deosebit de interesant. Eu nu sunt de meserie. Nu sunt scriitor. Sunt istoric, aşa că văd lucrurile un pic din alt unghi. Dar mărturisesc că volumul acesta gros pe care l-a scris domnul Leu m-a pus în cumpănă şi, în primul rând, a trebuit să-l citesc. După ce l-am citit, am ezitat, am văzut la sfârşit două pagini de biobibliografii şi mi-am dat seama că era, în primul rând, dl Corneliu Leu, un scriitor, aş putea spune prematur, dacă nu mă înşel sunteţi născut în 1932 şi din 1948, şi nu mă înşel, datează prima dumneavoastră publicaţie. Mai surprinzător este un alt lucru, Corneliu Leu este un scriitor precoce, dar constant. S-a suit pe calul literaturii şi n-a mai coborât. Mai mult decât atât, de la început a ţinut calul numai la trap şi la galop, şi cele două pagini de la sfârşit sunt edificatoare în privinţa aceasta.
Pe de altă parte, dincolo de această sârguinţă de o viaţă, dincolo de acest lucru, mai există altceva, dezvăluit în volumul pe care astăzi îl lansăm, altceva – care, înţeleg chiar din cuvintele autorului, cred că a urmărit, de a ne pune în faţă provocarea unei varietăţi tematice. Dar îmi pun întrebarea cum va rezolva problema cu celelalte 10 volume. Pentru că, în volumul acesta, a reuşit perfect. Totuşi, este o obligaţie pe viitor să reuşească în acelaşi fel.
Volumul este tematic parcă… Apar câteva dintre ele, apăsătoare, ca să spun aşa, amintind şi titlul, care într-un fel sau altul ne-au adus acum împreună.
Dar, în afară de aceasta apare şi o idee de evocaţie istorică.
O nuvelă foarte impresionantă prin simplitatea mesajului pe care îl transmite. Şi nu este suficient acest lucru. Mai spre sfârşit apar nişte lucruri stranii.
Deci, iată o gamă, n-aş spune infinită, dar de o uriaşă varietate la un scriitor care a scris opere… Dacă de acum, de la o anumită vârstă, începem să ne facem bilanţul, dânsul a ştiut să se reorganizeze în acest volum, şi lucrul acesta arată, pe de o parte, capacitatea autorului, pe de altă parte, este şi un respect deosebit pentru cititor.
Mărturisesc că sar cu mare plăcere de la un gen la altul. Am citit-o, aşa, ţopăind, dintr-o parte în cealaltă, atras şi captivat de această continuă schimbare a lui.
Repet, nu sunt un om de litere. Sunt un cititor ca oricare altul. Pot să spun următorul lucru – domnul Corneliu Leu este un scriitor, ca să fiu drept această firmă nu se cuvine tuturor dintre cei care scriu. Dânsul nu are nevoie să şi-o pună pentru că s-a născut cu această firmă. Copilul acela de la 1932 a fost destinat să fie scriitor, şi a fost întreaga sa viaţă, pe lângă alte lucruri pe care le-a făcut, dar acum discutăm despre opera sa literară. Opera sa literară este remarcabilă prin impactul pe care îl stârneşte.
Este o carte pe care o citeşti astăzi cu impresia că a fost scrisă astăzi. Multe dintre textele acestea sunt diferite, dar ele se îngemănează într-un tot, într-un mod armonic.
Încă o dată, felicităm autorul şi aşteptăm celelalte volume cu un deosebit interes, dar sarcina lui acum este foarte grea. Să realizeze şi să egaleze calitatea celui dintâi. Multe urări de bine pe mai departe.

*
CORNELIU LEU: Dintotdeauna, de când am înfiinţat Editura „Mihai Eminescu”, eu făcând parte dintre cei care am reuşit să spargem monopolul unicei edituri de stat care exista cândva în România, diversificând-o în mai multe, am organizat și lansările de carte la această „Librărie Eminescu”. Fapt pentru care mî bucur și mai mult acum, când îmi inaugurez seria de opere definitive.
Stimate domnule profesor şi stimate domnule vicepreşedinte al Academiei Române, vă mulţumesc nu numai pentru că aţi dat atenţie acestui moment, dar şi pentru faptul că apreciaţi diversitatea registrului meu literar.
Şi pentru asta, pentru ca diversitatea să fie completă, în materie de literatură poţi să fii profesionist, dar nu de profesie. Dorinţa mea a fost să fiu un profesionit al literaturii. Am insistat sau am dorit în mod deosebit ca prezentarea să fie făcută de un istoric de prestigiul dumneavoastră, pentru că istoria este cea care m-a salvat şi a salvat o bună parte din literatura pe care am scris-o.
Când scriam despre actualitate…, când îmi vedea cărţile scrise dar greu, foarte greu publicate, mă refugiam în istorie şi în felul acesta am ajuns poate chiar să inventez acest tip de roman istoric, care să corespundă cititorului modern, adică acestui tip de roman de îmbinare a ficţiunii cu nonficţiunea, de îmbinare a unui document istoric cu actul de ficţiune, ceea ce cred că începe să devină o trăsătură a romanelor istorice pe care le-am scris.
Aici mă adresez domniilor voastre, mulţumindu-vă că mi-aţi făcut onoarea de a veni la lansarea acestei cărţi.
Prin acest prim volum, am lansat, de fapt, o provocare, intuită frumos, elegant, poate chiar prea politicos de domnul prof. Berindei. Mi-am făcut socoteala, în cele 11 volume de opere definitive, care vor avea vreo 20000 pagini, alese cu chin din tot ce am scris, oare va mai avea răbdare cititorul modern să le parcurgă? Şi atunci am lansat provocarea prin acest prim volum, în care am băgat ca nişte eşantioane; mi-am spus de ce să-mi facă alţii… target-ul cărţilor mele. De ce, poate, pentru un momenţel scurt, la care eu am străduit luni întregi ca să îl cizelez şi să îl arăt aşa cum trebuie, cel care rezumă să mi-l expedieze printr-un cuvânt – a iubi.
Am vrut să selecţionez din tot ce am scris vreo 800 de pagini, cât are volumul acesta, ceea ce cred eu reprezentativ pentru diferite perioade prin care trece artistul, ca şi la arta plastică. Am încercat să inserez toate direcţiile de preocupare literară pe care le-am avut, astfel încât să ofer din ele eşantioane cititorului, provocându-l ca la acele capitole care-l interesează să caute, ulterior, şi cărţile celelalte.
Cartea se cheamă „Amintirile şi răutăţile tatălui meu”. El vorbeşte de generaţia noastră ca despre o generaţie de un deosebit curaj, pornind de la o anecdotă pe care i-am spus-o eu, cea cu românul şi americanul pe vremea prieteniei româno-americane din perioada Nixon, când americanul îi dă o lecţie de democraţie românului şi îi spune: „la mine e libertate, eu mă duc la Casa Albă, îl iau pe preşedinte de cravată şi îi spun că nu face bine”. Românul îi răspunde: „da, eu nu pot să mă manifest aşa, dar eu când sunt nemulţumit, mă duc şi fac pipi pe zidul clădirii unde este preşedintele”. După asta se felicită reciproc, se aşază la şpriţ, devin prieteni, iar americanul îi spune: „dar mai există poliţie, jandarmerie, eu nu mă duc chiar la Casa Albă, chiar în Biroul Oval, dar tu chiar faci asta?”. Românul îi răspunde: „ştii, eu fac ce ţi-am spus, dar nu mă deschei la pantaloni”.
Vă mulţumesc din inimă, îi mulţumesc lui Nicolae Dragoş care mi-a făcut o surpriză venind direct din tipografie cu viitorul număr din „Pluralitas” în care am scris ceva despre meritocraţie şi revista noastră de filozofie politică în care publicăm nişte studii despre societatea divină.
Bunul meu prieten, Nicolae Dragoş, a venit din tipografie şi mi-a adus semnul apariţiei unui număr nou, pe care îl pregăteşte, să ştiţi, nu am împlinit încă 75 de ani, abia în iulie, eu sunt un puşti pe lângă Fănuş care a împlinit în aprilie. Şi mi-a adus această revistă în care este vorba despre preocuparea mea de politologie, sunt nişte cursuri prin care încerc să-i formez, în spiritul meritocraţiei, pe studenții de la SNSPA.

*
NICOLAE DRAGOŞ: Ascultându-l pe domnul academician vorbind despre faptul că, la un moment dat, domnul Corneliu Leu a încălecat calul literaturii şi nu s-a mai dat jos din şa, aş vrea să spun că nici nu se putea. Îndrăznesc să-mi imaginez cum arată un cal călărit de un leu…
Unul din romanele sale excelente se cheamă „Drumul spre Damasc”. Corneliu Leu a străbătut acest drum al literaturii cu sentimentul credinţei că literatura poate fi izbăvitoare oricând dacă este slujită cu un respect adânc pentru cuvânt. Am avut bucuria să-i fiu aproape şi în acest moment aniversar când el, la 75 de ani, ne anunţă că-şi va publica opera.
Aşa cum îl ştiu, după ce îşi va încheia toate volumele planificate, el le va revedea, încă o dată, pentru a fi de două ori definitive. Şi, probabil, va adăuga în ele şi aceste eseuri filosofice şi sociale care îl arată ca pe un gânditor, ca pe un om activ în timpul său. Unul din cuvintele pronunţate aici este „meritocraţie”. Vreau să vă spun că sunt bucuros să constat că este consecvent cu ideile sale, dovadă că acei prezenţi aici se înscriu sub egida acestui cuvânt, adică nu se înconjoară de oameni care nu au merite cu adevărat în cultură. Pentru toate acestea îl felicit prieteneşte.

*
CORNELIU LEU: Vă mulţumesc şi vă rog să-mi permiteţi să v-o prezint pe doamna Mariana Gâju, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România (ACOR), organizație de prestigiu, membră în Consiliul Comunelor Europei, cu care colaborez de mai multă vreme pentru dezvoltarea rurală în România.
Am reuşit să realizăm, prin colaborare cu instituţii de cultură, cu aproape toţi primarii comunelor şi oraşelor româneşti un portal Internet –
www.carte&arte.ro – prin care ambiţionăm să realizăm în permanenţă harta şi agenda culturale, la zi, ale României.
Există link-uri posibile către fiecare comună şi către fiecare sat. Sunt 2893 de comune în România şi 13000 de sate şi comune, noi le-am inventariat.
Oricine poate să introducă o ştire de 500 de cuvinte care apare pe fluxul nostru de ştiri. În dreptul fiecărei localităţi, a fiecărui judeţ, noi trecem monografiile sau link-uri către monografiile şi site-urile tututor instituţiilor culturale, dar aceste site-uri care, de obicei, sunt făcute o dată şi prezintă monografic cultural locală se înnoiesc mereu prin fluxul de ştiri pe care îl provocăm.
Portalul este deosebit de ambiţios, el cuprinde toate aspectele vieţii culturale şi spirituale ale ţării, este făcut în condiţii modeste, nu pentru că nu am putea să inventăm procedee multimedia deosebite, dar ca să poată fi accesat în orice comună, acolo unde copiii au la dispoziţie, prin bunăvoinţa primarului, un calculator pe care l-a dat de la Primărie.
Doamna Mariana Gâju este un exemplu, vă invit să vizitaţi comuna ei, Cumpăna, de lângă Constanţa, şi să vedeţi ce minuni culturale a făcut acolo.
Noi încercăm să ambiţionăm fiecare primar din România, să-i punem tot ce putem la dispoziţie. Avem un coleg, un confrate – primar în Gorj, Cârstea, care are un singur calculator la el la Primărie. Ştiţi ce face duminica? Îl pune pe geam, strânge copiii în curte şi umblă cu copiii pe Internet şi le face o lecţie în plus, o catehizare modernp, cum ar trebui să facă preotul şi nu mai face, pentru că noi suntem obişnuiţi, la biserică, doar cu liturghia, nu şi cu misionarismul.
Ei, noi încercăm să facem misionarism cu primarii comunelor României şi le sunt recunoscător că, iată, de trei ani lucrăm împreună, m-au înţeles din prima clipă, m-au sprijinit, iar acum suntem gata să realizăm acest portal şi, dacă tot nu avem altceva cu ce să defilăm în Europa, cu diversitatea culturii noastre putem să fim mândri şi să defilăm.
Din acest motiv, consider foarte important actul în care am fost sprijiniţi şi mulţumesc din inimă Asociaţiei Comunelor din România şi tuturor organizaţiilor similare: ale preşedinţilor de Consilii Judeţene, ale primarilor de oraşe, care m-au sprijinit mai mult decât confraţii noştri de la cultură.





 
 
                                        Gheorghe Manea       
    
                              
      Corneliu Leu şi ţăranii: 
 consolidarea  micii
             gospodării
               ţăraneşti
  


                      
               
 
 Mulţi ani, tematica publicaţiilor Albina, Pluralitas şi a Programelor Asociaţiei pentru Progresul Satului Românesc au vizat, precumpănitor, alături de literatură, prezentul şi viitorul micii gospodării rurale.
Acest sector, parte a economiei naţionale, a agriculturii şi a societăţii româneşti este locuit de cca şase milioane suflete, cu o zestre naturală de sub un hectar teren arabil per gospodărie.Trei sferturi din populaţia din mediul rural trăieşte în condiţii precare (la subzistenţă), iar 37% sunt lucrători familiali neremuneraţi. Considerată matricea naţiunii, mica gospodărie a fost asociată cu subzistenţa – sărăcia fiindu-i factor comun în evoluţia sa istorică. Dar şi acest nivel de subzistenţă este ameninţat, cu precădere în ultimii 20 ani, urmare a haosului instalat în sector după retrocedarea proprietăţii, dispariţei canalelor de comercializare a produselor pe relaţia sat-oraş, prăbuşirii industriei, emigrării a cca 3 milioane locuitori din care, posibil, cca 1,5-2,0 milioane să provină din mediul rural, iar ca urmare, are loc îmbătrânirea populaţiei, depopularea satelor (până la pustiirea celor de munte).
Situaţia satului românesc nu a fost singulară, ea s-a suprapus peste criza întregii agriculturi care a devenit un sector marginal al economiei naţionale, căruia decidenţii din ultimii 22 ani nu au găsit timpul necesar să se aplece asupra situaţiei critice a acesteia, avantaj al hipermarketurilor străine care asigură aprovizionarea cu produse alimentare pentru români, în proporţie de 70-80% din consum, oferind produse din import, în condiţiile în care balanţa de comerţ exterior a României este deficitară de 22 ani, iar datoria externă a ajuns la 5000 euro/locuitor!
Consecinţa a acestei involuţii fără precedent în istoria României a dus şi la manifestări în interiorul comunităţilor rurale precum: abandonul şcolar, forme ale violenţei, copiii separaţi de părinţi, demotivarea faţă de muncă, proliferarea unor vicii, politizarea excesivă a administraţiei publice, corupţia unor autorităţi, lipsa orizontului pentru comunităţile de romi etc.
În acest spaţiu de sfârşit de lume – lumea ruralului românesc –, scriitorul Corneliu Leu, şi colaboratorii săi din Asociaţie au încercat să găsescă o soluţie la haosul înstalat în agricultura satului românesc, ştiind că haosul este reversibil şi preluând din întreaga agricultură numai mica gospodărie rurală. Soluţia la care s-au oprit a fost aceea a salvării micii gospodării agricole din zonele de deal şi munte într-o prima etapă şi pregătirea decolării către prosperitate, într-o etapă ulterioară, proces complex, asociat şi cu însuşirea unor componente ale vieţii urbane, amplificarea activităţilor economice, punerea în valoare a spiritului întreprinzător, forme moderne de organizare a producţiei agricole, poate şi cu o altă clasă de decidenţi, promovaţi după criterii de excelenţă profesionala şi care au redescoperit valori morale demult uitate, precum: cinste, onoare, demnitate, patriotism, competiţie, justiţie etc.
Speranţa în salvarea micii gospodării rurale şi îndreptarea evoluţiei acesteia către progres, către dezvoltare nu este o utopie ci are ca argumente:
• Existenţa, încă, a unui set de cunoştinte tradiţionale în valorificarea resurselor naturale existente în zona şi în posesia persoanelor rămase să locuiască în sat.
• Subzistenţa poate deveni un avantaj, comparativ cu restul populaţiei României care este hrănită cu produse importate. Supravieţuirea la acest nivel nu este dependentă de crizele din Uniunea Europeană, de ratingurile firmelor străine, de fluctuaţiile la bursă ale preţului unor produse şi chiar de o criză economică majoră a României.
• Emigranţii (fii satului) s-ar putea reîntoarce în ţară cu un anumit capital strâns (în condiţii, de multe ori grele de muncă şi de umilinţă), cunoştinţe profesionale şi manageriale moderne şi care ar dori să deschidă o afacere în satul său, afacere din care să trăiască în continuare.
• Convingerea că actualele gospodării ar putea să-şi dubleze volumul activităţii economice, inclusiv prin desfăşurarea unor practici în interiorul gospodăriei, al locuinţei, grădinii proprii.
Instrumentele necesare a fi mobilizate pentru a salva şi consolida mica gospodărie rurală trebuie căutate în practica modernă, în experienţa istorică a mediului rural sau imaginate de autori pentru a forma un set compact şi coerent de acţiune ca, de pildă:
• Conducerea administrativă a comunei să preia şi atribuţii de îndrumare economică, de creere a premiselor ce faciliteză activitatea economică, de sprijinire a formării liderilor comunităţii până în momentul când aceştia se pot autoorganiza în entităţi economice, (sociale, culturale etc) autonome.
• Mica gospodărie rurală nu poate rezista concurenţei în spaţiul economic globalizat (precum magazinele tip hipermaket), adaptarea la aceasta situaţie nouă, de supravieţuire alături de marea proprietate agricolă naţională şi de corporaţiile transnaţionale ce hrănesc practic România, presupune forme de organizare a producţiei şi desfacerii produselor agricole potrivite mediului economic actual. Cele mai cunoscute forme de compatibilitate cu cerinţele pieţii actuale sunt de tip asociativ/corporatist, organizate pe tipuri de culturi şi de produse, pe activitatea de desfacere specifică a produselor sau care cuprind întreaga activitate economică a comunei. Ultimii 22 ani nu s-au arătat favorabili căutării unor asemenea forme corporatiste sau a altor forme care să ancoreze satul românesc la realităţile economice actuale. Speranţa că lumea satului se va mişca, că va supravieţui într-o lume globalizată o reprezinta fiii satului ce se reintorc din pribegie cu noi cunoştinţe, mentalitate modernă, spirit întreprinzator şi care, în final, nu au altă soluţie de supravieţuire decât de a produce şi vinde în condiţii de concurenţă.
• Reînfiintarea Băncilor agricole de credit ce ar prelua economiile foştilor emigranţi, ai fiilor satului şi a celor ce vor să investească în mediul rural. Practica antebelică s-a dovedit favorabilă mişcării de capital în economia rurală.
• Delimitarea în spaţiul comunal a ceea ce va deveni Parcul agro- industrial, locul în care se vor amplasa şi desfaşura activităţi de tip industrial, Parcul fiind pus la dispoziţia întreprinzătorilor, fiilor satului în special, care pot imagina activităţi foarte variate de prelucrare a produselor agricole la produse alimentare, activităţi de depozitare, sortare-ambalare şi transportul produselor, servicii pentru agricultură, valorificarea unor deşeuri agricole, obţinere de energie, prelucrare lemn, piatră, lucrări de artizanat etc. Valoarea adăugată produselor agricole, activităţile industriale ce apar cu locuri de muncă noi, legăturile comerciale cu exteriorul satului sunt premise la creşterea nivelului de trai al locuitorilor, stabilitatea populaţiei rurale, consolidarea economiei satului, industrializarea acestuia, deschiderea drumului către asimilarea de componente ale urbănizării şi modificarea structurii.
• Dublarea veniturilor gospodăriilor, amintită mai sus ca obiectiv, impune şi modificarea structurii producţiei, a activităţii economiei locale, nu numai dupa cerinţele pieţii, dar şi după criterii de eficienţă. În accepţiunea lui Corneliu Leu şi a colaboratorilor săi, organizarea activităţii economice trebuie făcută pe filiere de valorificare a produselor agricole, ceea ce înseamnă prelucrarea până la alimente a acestor produse, preindustrializarea şi industrializarea lor pe platforma Parcului agro-industrial. Pot fi identificate filiere precum: creşterea vitelor-carne şi lapte şi derivatele acestora obţinute în miniabatoare şi ateliere de prelucrare a cărnii, şi a laptelui, pomi fructiferi- fructe-dulciuri-sucuri naturale-alcool-bauturi alcoolice-lemn pentru sculptura (nuc, piersic, cireş etc), redescoperirea filierei de punere în valoare a fibrelor şi firelor vegetale şi animale (lână, in, cânepă, mătase), prelucrarea acestora în ţesături, împletituri, îmbrăcaminte, articole de artizanat etc.
• Ameliorarea structurii activităţii economice a satului înseamnă eforturi, timp, pricepere şi, înainte de toate, dorinţa, motivarea, voinţa de a îmbunătăţi propriul nivel de trai, a schimba în bine faţa satului, a stabiliza populaţia, a da o perspectivă copiilor. Sunt multe măsuri care se pot realiza relativ rapid, fără eforturi financiare semnificative ca, de pildă: plantarea a zece milioane nuci pe terenurile publice, dublarea numărului de stupi, reconsiderarea oieritului până la capacitatea maxima a păşunilor naturale etc.
• Activităţi non-agricole pot fi organizate ca generatoare de venituri, publicatia Albina a insistat mult timp pe dezvoltare unor forme moderne de turism rural ca: bunici de vacanţă - familii din mediul rural să poată primi, pe perioada vacanţelor, copii alături de cei ai familiei-gazdă, minipensiuni - în care o familie îngrijeşte un convalescent din mediul urban sau primeşte în gazdă pe termen lung, o familie de pensionari, turism interactiv cu activităţile agricole etc.
Se poate observa, din scurtele consideraţiuni prezentate mai sus, că se propune o viziune nouă asupra locului şi rolului satului românesc în economia naţională la începutul sec XXI, secol ce vine cu multiple provocări ce se suprapun peste slăbiciunile noastre interne, slăbiciuni pe care neobositul Corneliu Leu ni le-a aratat, ani de zile, în rubrica-rechizitoriu În Gura Leului şi care pot fi considerate premise ale succesului sau insuccesului conceptului de consolidare a micii gospodării rurale.
Să sperăm că la următoarea aniversare, a implinii varstei de 90 ani, Corneliu Leu o să poată să-şi vadă satul aşa cum l-a dorit: ţărani bogaţi într-o ţară bogată, iar startul aparţine micii gospodării ţărăneşti.




 




Nicolae Rotaru
                                                            DARE DE SEAMĂ
 


Veştile bune pot fi la fel de tăioase, dacă nu cumva mai ascuţite chiar, decât veştile rele. Cunosc un tânăr care s-a bucurat, ca toţi bărbaţii care se bucură când le nasc soţiile, atunci când a devenit tată. Imediat, însă, aflând că are tripleţi şi că toţi pruncii sunt fete, a făcut infarct şi a murit. Răul din bine există, aşadar!
 La acest aspect m-a dus gândul când am aflat vestea (bună) potrivit căreia maestrul  Corneliu Leu îşi rotunjeşte opt decenii de împliniri. Imediat însă m-a trecut un fior, fiindcă, vorba lui Fănuş dintr-o prefaţă la o carte a mea, la sexagenaritul pe care l-am petrecut deja, nici eu nu mai sunt aşa tânăr. Zic asta fiindcă, nu ştiu de ce, mereu m-am raportat la tânărul de mai multă vreme Corneliu Leu, cu care am vrut şi vreau s-aduc la vivacitate,  vrednicie, vehemenţă, voinţă, virulenţă şi vigoare, ca să aleg doar calităţi ce folosesc iniţiala vieţii, visării şi viitorului. Or, goetheanul sau arghezianul optzeci pus în relaţie cu CeL invocat pare de domeniul fanteziei artistice, necum a realităţii identitare.
 L-am cunoscut sub semnul combativităţii şi vervei, m-am onorat să m-adăpostesc la umbra fălniciei sale, i-am degustat cu respect şi admiraţie cărţile (şi piesele) de complexitate narativă şi profunzime psihologică, iar după schimbarea de macaz din decembrie, şi pamfletele vitriolante care mi-au înteţit suferinţele identice cu ale lui şi mi-au augmentat (na, c-am zis-o!) speranţele mereu reportate.
 Mărturisesc o plăcere diabolică de a fi în preajma, chiar în...gura Leului, pe care-l urmăresc, mai ales virtual, pe
port@leul lui cărturăresc logeviv şi magnetic. Se pare că nici în sens invers mesajul nu s-a poticnit, bucurându-mă de exerciţiul confraternităţii (mai o prefaţă la o carte a mea, mai o colaborare a sa la revista pe care o conduceam, mai o găzduire de producte lirice ale mele în c@rteşi@rte, mai un dialog electronic despre imediateţe socială şi bâlci politic!) şi de includerea pe lista lui cu Careva (cum ar fi zis amicul comun Paul Everac).
 Semnele trecerii lui Leu sunt semne ale rămânerii! În primul rând pentru că el tratează cu plaivazul (acum, şi cu tastatura!) teme majore ale românismului în înţeles nichitian, adică până la fruntariile de limbă, istorie şi cutumă, că pune mare preţ pe continuitate şi dăinuire creştină, că face din epica sa o încununare a damnării creatoare demnă de admiraţie perpetuă!
 Recunosc că-l admir atât individual cât şi înregimentat (de mine) într-un cerc de „incomozi” de geniu ai verbului precum duşii Fănuş, Păunescu, Tomozei, Mircea Micu, Ţărnea, Everac, Ion Rotaru, Sântimbreanu, Piru, Mircea Ciobanu.
 Recunosc că octogenariatul bătrânului plaivaznic mă stimulează la îmbucurări ale spiritului, că-mi prilejuieşte un motiv din ce în ce mai rar printre convivii întru cuvânt, acela de a-i spune că-i sunt solidar în suferinţă şi empatic în vreri şi că-i doresc, pe mosorul vieţii, cât mai mult fir (întins!) de deşirat pentru hrana ochilor şi mai ales a ochilor minţii celor ce-i iubesc şi apreciază opera. Inclusiv a acelora ca-i duşmănesc fiinţă, dar nu-i pot nega izbânzile, ctitoriile de imagine şi cuvânt, urmele (foarte multe şi imposibil de şters) ale unei drumuiri inconfundabile în lumea creatorilor de artă, cultură şi şcoală literară.
   
                                                
 
           


               
 
                          INTERVIU             
CU PROFESORUL  LAURENȚIU BĂDICIOIU
organizatorul festivalului vesel de la Mizil


Bădicioiu: Sunteți născut la Medgidia, spațiu cosmopolit, multicultural. Tatăl avocat, mama medic. Cum v-au fost copilăria și adolescența la Medgidia?
LEU: Copilăria senină, într-un mediu patriarhal în care doi părinți realizați intelectual prin mari eforturi și sacrificii proprii străduiau pentru același țel care e garanția afirmării oricărei societăți: Un viitor și mai bine realizat pentru mine. Adolescența stupidă, o forță incultă și despiritualizată oprimându-mi părinții pentru o asemenea „mentalitate burgheză”.
Bădicioiu: Ce ne puteţi spune despre genealogia familiei Dvs. ?
Ajunge, citeam undeva, până în vremea lui Ștefan cel Mare…
LEU: Aveți la dispoziție  datele despre unchiul meu, Episcopul Grigorie Leu martirizat în 1949: ...S-a născut la 2 mai 1881 în familia preotului Sachelar Constantin Leu, proaspăt întors din războiul de la 1877 şi uns parohul bisericii cu hramul Sfântul Ilie din comuna Ţuţcani, judeţul Covurlui. Avea în linie directă numai ascendenţi preoţi şi dascăli de ţară, până la stră-străbunicul blagocin Mihail Leu, popă de tabără al lui Ştefan cel Mare, cu piatra de mormânt datată 1507. Alţi ascendenţi ai familiei - care-şi împart între dânşii satele sunt pomeniţi de un uric de la 26 iunie 7054 (1546), Ştefan cel Mare dă un uric la 24 noiembrie 1492 lui Ivancu şi Vascu - fii lui Leu, în 1458, acest Vascu - scris Vasco Leu după grafia poloneză, se află la Cameniţa în bejenie cu Petru Aron, iar în divanele lui Alexandru cel Bun şi Iliaş, hrisoavele îi pomenesc pe postelnicii Leu la 20 iunie 1438, 24 februarie 1437, 23 mai 1436, la 10 februarie, 3 iunie şi 1 septembrie 1429, la 15 aprilie şi 16 februarie 1428, în anul de la facere 6929, adică 1421, la 1402 şi în 30 iunie 1392. Numele de Leu conjugat cu Postelnicu apare şi la generaţii mai noi, de după Mihail Blagocinul: Gorie Leu (Leoag) când postelnic şi când vornic de poartă şi şătrar, apare la 1650 şi la 1659, alte documente sunt din vremea lui Alexandru Lăpuşneanu şi a domniilor fanariote. În timpul lui Grigorie Ghica şi al lui Constantin Mihai Racoviţă, sub binecuvântarea mitropolitului Nichifor, apare în legătură cu înscrisurile mânăstirii Adam un Grigore Postelnicu Leu, iar sub Grigore Ghica, Ion Leu sin ot Postelnicu fiind dascăl al şcolii şi bisericii din comuna Țuţcani face un înscris privind nişte branişti ale locuitorilor de pe valea Horincei în legătură şi cu propriile lui moşteniri, către prezidentul judecătoriei Covurlui care nu este altul decât Alexandru Ioan Cuza. Ceea ce înseamnă că suntem în anii 1849-1850. Și tot în legătură cu Vodă Cuza îl găsim pe Ion Leu-sin Postelnicu la Dobrovăţ pentru secularizarea averii mănăstireşti.
Bădicioiu: Profesori de neuitat la Liceul “Mircea cel Bătrân” din Constanța?
LEU: Excepționalul om și pedagog care a fost Ioan Banu, dăruiții profesori Dabija, Blum, Robescu, Neacșu, Bădică și Micu.
Badicioiu: Reporter la început de carieră la revista Pagini dobrogene, la hebdomadarul Uniunii Scriitorilor, Luceafărul, apoi redactor sef adjunct la Contemporanul. Ce este pentru Dvs. jurnalismul; și cel literar în special?
LEU: Nu reporter. Cu reportaje mi-am câștigat traiul la radio, televiziune si in presa scrisă. Am debutat cu proză și am continuat să fac cu pasiune presă literară. Cred că prin asta am răspuns și în legătură cu jurnalismul literar despre care aș spune mai degrabă ce nu este, sau ce nu trebuie să fie: Nu poate să dăinuie în istoria culturii cultivând doar interese de gașcă, așa cum înțeleg mai ales veleitarii grafomani dar, din păcate, nu numai aceștia.
Bădicioiu: Sunteți promotorul și coordonatorul întâlnirilor intelectualilor de la sate, în cadrul Mișcării pentru Progresul Satului Românesc. Recunoașteți că astăzi, și asta este o nenorocire, nu mai avem studenți din mediul rural. Nu ar trebui făcut ceva și pentru asta?
LEU: Aș putea înșira o serie întreagă de inițiative ale noastre susținute de oamenii de bună credință pe plan local, dar tratate cu dezinteres de guvernările politicianiste. Ca să aibă un răspuns de succes, întrebarea asta trebuie să ne-o punem cu toții; și să ne-o punem cu responsabilitate.
Bădicioiu: Care sunt întâlnirile care v-au marcat biografia?
LEU: Întîlnirea cu literatura ca pasionat, întâlnirea cu securitatea ca anchetat, întălnirea cu nevasta ca răsfățat și întălnirea cu oameni care m-au făcut să cred în prietenie chiar dacă unii m-au dezamăgit.
Bădicioiu:  În anii ’70 ați înființat Casa de filme 4. Ați fost producătorul a numeroase pelicule memorabile: Cantemir, Ioanide, Mihai Viteazul, Actorul şi sălbaticii, Ciprian Porumbescu, Ţara de piatră, Serata, Casa de la miezul nopţii, Cu mâinile curate, Felix şi Otilia, Nea Mărin miliardar, Scrinul negru, Tănase Scatiu, Castelul din Carpaţi. Ce amintiri aveți din acea perioadă?
LEU: Am înființat și Studioul de filme al Televiziunii și Radiovacanța și seria nouă din Albina românească și revista de politologie democrat-creștină Pluralitas și un curs universitar despre Personalism și editura Eminescu și editura Realitatea, am înființat acea Mișcare pentru Progresul Satului românesc și premiile pentru primarii comunelor care susțin cu succes viața culturală... Iar, în ultimă instanță, cred că dintre cărțile mele am „înființat” și câteva titluri care rămân. Ce amintiri am despre toate acestea? Este o singură amintire care se cheamă „întreaga mea viață”.
Bădicioiu: Mizilul este un loc aproape comun în literatură. Până să fiți invitat la Festivalul “Romeo și Julieta la Mizil” ce știați despre acest oraș?
LEU: Că este capitala zonei cu unele dintre cele mai bune vinuri.
Bădicioiu: La ediția a V-a, jubiliară, ați primit trofeul Patriarhul festivalului care vă răsplătește prezența cvasi-integrală și girul pe care l-ați dat festivalului prin personalitatea Domniei Voastre. Cum apreciați ca a evoluat festivalul de la Mizil?
LEU: Frumos, așa cum a evoluat și patriarhul lui bând vinurile acelea bune.
Bădicioiu: Ati atins cota 8 – optzeci de ani; oare gena să fie… de(i)vină? Mulțumit de viața Dvs?
LEU: Despre asta discutăm săptămâna viitoare. Chiar dacă ai avea motive personale, poți să te declari mulțumit când asupra aspirațiilor acestei vieți încă apasă spectrul de golănie despiritualizată din minciunile unui Băsescu?!
Bădicioiu: Vă mulțumesc frumos pentru interviu și vă urez avant la lettre: LA MULȚI ANI!
        MESAJE
 
  Stimate Domnule Leu, va rog sa ma iertati ca nu v-am raspuns la mesajele de pana acum, desi cu sufletul am fost si sunt alaturi de Domnia Voastra. Il venerez pe episcopul martir Grigorie Leu a carui memorie va straduiti sa o tineti vie in sufletele  cator mai multi. Ma bucur de tot ceea ce scrieti si faceti pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva din fiinta si valorile neamului nostru.
 La multi ani!
 Cu dragoste in Hristos Domnul si binecuvantare!
                                                                +     Serafim
                                                                                                 Mitropolit pentru Germania,
                                                                                                 Europa Centrala și de Nord
 
                                                                                          





 Aniversarea dumneavoastră este și aniversarea noastră. Felicitări pentru domnul Tudor!
Se pare că „așchia nu sare departe de trunchi” sau ce „naște din leu, politicieni mănâncă”.
Cu aleasă prețuire colegială,
                     Emil Drăghici
                    Presedintele Asociației Comunelor din Romania,
                                       Primarul comunei Vulcana-Băi
 
 




Anual Asociația Comunelor din România, membră a Consiliului Comunelor și regiunilor Europei, acordă ”Ordinul Corneliu Leu” primarilor cu merite deosebite în activitatea culturală locală.






 Felicitări pentru 21 iulie - ziua d-voastră de naştere.
Mult succes şi cât mai multe apariţii.
Vă doresc de pe acum zile fericite, multă sănătate şi să admiraţi
cât mai multe amurguri...
                                                     Multe, multe bucurii!
                                                        gânduri alese,
                                                       Valentina Becart
 
 




 
  



Domnule Corneliu Leu,
 
Adanc impresionat de luarea dvs de pozitie, care e și un indemn la cugetare,stau si ma- intreb:ce-i de facut?Sunt departe de tara,intr-un fel,autosurghinit de33 de ani,fara sansa de intoarcere,dar cu inima si sufletul mereu ,,acasa''.Intrebarea pe care mereu mi-o pun,si tot mereu fara raspuns,e cum a fost,cum e posibil sa ajungem in asemenea hal de decadenta si compromis,ce hram mai poarta intelectualitatea noastra,buna,rea,asa cum este,pana unde va merge compromisul cu toata scursura societatii,asezata peste tot, de la opinca, la vladica?
Am,acus,83 de ani,deci cam astept sa ,,plec'',dar ma ingrozește ce las in urma.
Poate ca,tinand seama de profunzimea articolului dvs.,ati putea,cat de cat sa schitati macar o ,,schema'',realista, de redresare.Ce ziceti?
 
Cu deosebita stima,
 
Dumitru Stoian
 

 

Voi afişa pe prima pagină acest mănunchi de gânduri, cu toată consideraţia şi respectul pentru maestrul Coneliu Leu, chiar de ziua Domniei Sale! Îmi permit ca să urez cu anticipaţie un sincer şi din suflet"La mulţi ani, distinse Domnule Corneliu Leu!" Să ne trăiţi, să vă dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă, ca să puteţi să ne dăruiţi mereu CUVÂNTUL ADEVĂRAT!
                                           Cu mulţumiri şi toată stima
                                                      Georgeta Resteman
                                                       Redactor şef ProLitera
          
            
                      




                 CRONOLOGIE BIBLIOGRAFICĂ 
         Corneliu  LEU



1948 - Debut cu nuvele și povestiri în “Flacãra”, “Cuget liber”, “Pagini dobrogene”
1950 - ,,Asiziile și alte povestiri radiofonice”
1952 - ,,Vremea viteazului” -  serial de teatru istoric
1954 - ,,Cu toatã viteza” - piesã în 3 acte, premierã “Teatru la Microfon”
1956 - ,,Ochiu Dracului” - roman, Editura pentru literaturã
1957 - ,,Poveste de iarnã“ - primul  spectacol  de  televiziune în direct
1958 - ,,Vârsta de aur” - roman, Editura pentru literaturã
1958 - ,,Nopți dobrogene” - povestiri, Editura Tineretului
1958 - ,,Familia” - piesã în 3 acte, cu care se inaugureazã teatrul de televiziune
1959 - ,,Sângele și apa” - nuvele, Editura pentru literaturã
1961 - ,,Cu mâinile noastre” - reportaje, Editura pentru literaturã
1962 - ,,O familie puternicã“ - roman, Editura Tineretului
1963 - ,,Viitorul al doilea” - nuvelã, Editura Militarã
1964 - ,,Puterea” - roman, Editura pentru literaturã
1965 - ,,Balade” - povestiri, Editura Tineretului
1965 - ,,A doua dragoste” - 3 acte, premierã Teatrul Constanța si Teatru TV
1966 - ,,Fiara” - piesã în 3 acte, premierã Teatru radiofonic si Teatru TV
1967 -,,Viața particularã a lui Constant Hagiu” - roman, Ed. Tineretului
1967 - înființeazã postul ,,Radiovacanța”
1968 - ,,Dreptul la dragoste” - nuvele, Editura pentru literaturã
1968 - începe realizarea și prezentarea pe parcursul mai multor ani a serialului TV de film de autor ,,Cãlãtorii romantice”
1969 - înființeazã Editura Eminescu și colecția ,,Romanul de dragoste”
1970 - ,,Femeia cu ochi albaștri” - roman, Editura Junimea
1970 - înființeazã  Studioul de filme al televiziunii începând producția primelor seriale românești și a coproducțiilor TV
1971 - ,,Asediul” - film artistic de lung metraj prod.,,Romaniafilm”
1972 - ,,Femeia fericitã“ - piesã  3 acte, premierã Teatrul Bacãu și Teatru TV
1973 - înființeazã ,,Casa de filme nr. 4” devenind producãtorul unor filme și mari ecranizãri  precum:,,Cantemir”,,,Ioanide”,,Adevãrul și Puterea”, ,,Mihai Viteazul”, ,,Actorul și sãlbaticii”, ,,Ciprian Porumbescu” ,,țara de piatrã“, ,,Serata”, ,,Casa de la miezul nopții”,”Cu mâinile  curate”, “Felix și Otilia”,  ,,Lumina palidã a durerii”,  ,,Nea Mãrin Miliardar”,  ,,Iarba verde de-acasã”,  ,,Alexandra  și  infernul”,  ,,Scrinul negru”,  ,,Tãnase Scatiu”, ,,Facerea lumii”,  ,,Agentul straniu”,  ,,Imposibila  iubire”,  ,,Castelul din Carpați”, etc.
1973 - ,,Puterea” - roman, ed.II,  Editura Eminescu
1974 - ,,Teatru” - colecția “Rampa”
1974 - ,,Fata bunã din cer” - 3 acte, rev. ,,Teatrul” și  premierã Teatrul Pitești
1975 - apare în ,,Dicționar de literaturã românã contemporanã“, Editura Albatros
1976 - ,,Cota 2516” - film artistic de televiziune
1976 - ,,Aceastã viațã sentimentalã“ - roman, Ed. Cartea Româneascã
1977 - ,,Profesorul Demnitate. - piesã în 3 acte, premierã Teatrul Național Craiova și Teatrul TV
1977 - ,,Femeia cu ochi albaștri” - roman ed. II, Editura Albatros
1977 - ,,Plângerea lui Dracula” - roman, Ed. Cartea Româneascã
1978 - ,,Casa dintre câmpuri”  - film, coproducție ,,Romaniafilm” și TVR
1978 - ,,Prețul dragostei, al credinței și al urii”  - roman, Ed. Cartea Româneascã
1979 - apare în ,,Dicționar de literaturã românã“, Editura Univers
1979 - ,,Patriarhii” - roman, Ed. Cartea Româneascã
1979 - ,,Teatru comentat” - volum antologic, Editura Eminescu
1979 - ,,Reporter romantic în țarã și pe glob”  - antologie reportericeascã Editura Junimea
1979 - apare în “Dicționar cronologic de literaturã românã“ , Ed. ªtiințificã și Enciclopedicã
1979 - ,,Baladele pãmântului natal” - povestiri, Ed. Ion Creanga
1979 - ,,Romanul unei zile  mari”  - Editura Albatros
1980 - ,,Sufletul locului” - piesã în 3 acte, Teatru TV
1980- ,,Circul spionilor"- film artistic, producție ,,România film"
1981 - ,,Dracula”  premierã Teatrul Sibiu
1982 - ,,Insulele” - roman, Editura Albatros
1983 - ,,Simboluri” - reportaje, Editura Militarã
1983 - ,,Romanul nopții de februarie” - Editura Militarã
1984 -,,Romanul unei zile  mari” - ed. II, Editura Albatros
1984 - ,,Rãnile soldaților învingãtori” - roman Ed. Cartea Româneascã
1985 - ,,Romanul unui mare caracter” , Editura Militarã
1986 - reînființeazã, la  ,,Contemporanul”  suplimentul “Realitatea  ilustratã“
1987 - 1990 - ,,Faptele, Secolul, Puterea” - trilogie, Editura ,,Albatros”
1989 - ,,Romanul unei zile mari” ed.III, Editura Albatros
1990 - înființeazã Casa de Editurã și Producție Audio,Video,Film ,,Realitatea”, cu publicațiile ,,Ave”, ,,Necazul”, ,,Antologia poeziei creștine”
1990 - înființeazã Fudația Episcopul Grigorie Leu
1991 - ,,De groazã și de râs” - proze și scenarii, Editura Realitatea
1991 - pânã  azi, înființeazã rubrica radio sãptãmânalã,,Cãsuța poștalã 33”
1992 - ,,Poetul ca o floare”. - roman, Editura Realitatea
1992 - 1993 ,,O țarã bogatã cu țãrani bogați” -reportaj european  ,,Realitatea”
1992 - înființeazã spectacolele radio - tv. cu public ,,Cabaret politic”
1993 ,,Omul succesului” -  piesã în 3 acte,Teatrul National Radiofonic
1994 Anonimul Brâncovenesc - editura ,,Realitatea”
1994 - pânã în prezent - ,,În gura leului” - rubricã moralistã sãptãmânalã în ziarele ,,Libertatea”, ,,Ordinea”, “Azi”, ,,Cronica românã“, ,,Albina” și în emisiunea lunarã  ,,Viața ca un spectacol”
1995 - ,,Drumul spre Damasc” - roman, Editura Eminescu
1995 - devine membru titular al Institutului Internațional Jacques Maritain
1995 - ,,Democrația localã“ - eseuri, Editura Realitatea
1995 - ,,Hora  tranziției”, ,,,Nu  trageți  în  guvern”,  ,,Bomba tranziției”, ,,Vin alegerile”. - spectacole complexe cu transmisii radio în direct și serial TV
1996 -,, Generalul și gãinarul” - piesã în 3 acte, Teatrul Național Radiofonic
1996 - ,,Spionii birocrați” - roman, Editura Eminescu
1996 - ,,Noi și Europa”, ,,S-a schimbat schimbarea” , ,,Poveste politicã de iarnã“ - spectacole complexe multimedia cu transmisii în direct
1997 - înființeazã Consfãtuirea Naționalã a Intelectualilor de la Sate
1997 - ,,Fiii risipitori ai Europei” - eseuri, Editura Realitatea
1997 - ,,Dãmãroaia Story” - piesã în 3 acte, Teatrul Național Radiofonic
1997 - este printre inițiatori  și devine membru fondator al Asociației Europene pentru Educație Pluralistã
1998 - înființeazã  Institutul Național de Personalism
1998 - înființeazã revista ,,Pluralitas”
1998 - apare în “International Author’s and Writer’s Who’s Who” - Cambridge
1998 - ,,Au avut românii norocul unei revoluții?” - eseu, Editura Realitatea
1999 -  apare în “Marquis Who’s Who in the World”  și în ,,Cambridge Dictionary of International Biography”
1999 - înființeazã ,,Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc”
2000 - ,,Re-introducere în Personalism” - eseuri, Editura Realitatea
2000 - apare în ,,International Directory  of  Philosophy and  Philosophers” - B. G. State University - Ohio
2000 - ,,International  Man of the year 2000-2001” - Cambridge Biographical Centre
2000 - Inițiazã Asociația Fundațiilor pentru Dezvoltare Ruralã
2001 - ,,Iarna iubirii” - roman, Editura Realitatea
2001 - înființeazã, la 172 de ani de la apariție, noua serie a revistei ,,Albina”
2001 - ,,Cartea Episcopilor Cruciați” - Editura Realitatea
2001 - apare în ,,500 Leaders of Influence”- American Biographical Centre”
2002 - apare în ,,Enciclopaedia on Personalists of the Twientieth Century”
2002 - ,,Amintiri din Casa Scriitorilor” - volum antologic, Editura Realitatea
2002 - Revista ,,Albina” devine ,,Albina româneascã” publicatie a Mișcãrii pentru Progresul Satului Românesc, cu un program consecvent de dezvoltare socio-economicã și integrare europeanã a ruralului românesc
2002-,,The Islands” - traducere englezã a romanului ,,Insulele” (apãrut în românã în 1982) – ,,Realpublishers”
2002 - pânã în prezent realizeazã emisiunea TV ,,Cafeneaua literarã”
2003 - lanseazã în revista ,,Pluralitas» ipoteza Personalismului Diacronic  și publicã ,,Idei personaliste de  actualitate în opera lui C. Rãdulescu-Motru”
2003 - apare în ,,The Coexistence World Initiative Network Partner Directory”
2003 - apare în ,,Directory of  Philosophy Center SUA”
2003 - ,,Romanul Plângerilor sau Cãlãul lui Dracula” - roman Ed. ,,Realitatea»
2003- "Studii, metode si ipoteze de filozofie personalista" , Colectia Personalista
2004 – ,,În gura leului – sau  cronica politicã a anilor 1992-2004” – publicisticã, pamflete, tablete, Ed. ,,Realitatea’’
2004 - Revista ,,Albina Româneascã” împlinește 175 de ani de la apariție, prilej cu care primește Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer
2004 - Începuturile ziaristicii în România -studii și cursuri, Ed.,,Realitatea”
2004 - Album aniversar ,,175 de ani de presã româeascã”, transliterãri de facsimile și comentarii, Ed.,,Realitatea ‘’
2005 - lanseazã conceptul de ,,Societate Civilã Transnaționalã’’
2005 - ,,The Novel of a Great Day” - traducere prescurtatã  în limba englezã a ,,Romanului unei zile mari” - ,,Realpublishers”
2007 - cu  ,,Nuvele și Istorii”, începe seria de OPERE DEFINITIVE, urmând  volumele de ,,Romane istorice", ,,Teatru", ,,Romane contemporane", ,,Publicisticã", ,, Studii", ,, Memorii"
2007 - "Societate civila, Meritocratie, Democratie reala" - studii în volum omagial la 75 de ani
2008 - "Duhovnicul diavolului" - piesa in trei acte
2009 - "Despre meritocratie" sau "palide reflexiuni despre meritocratie în umbra deconcertanta a nemeritocratiei" - Ed. "Realitatea"
2009 - "Persoana umana si pragmatica dezvoltarii durabile" - eseu insotit de mai multe studii de caz realizate de Gh. Manea - Miscarea pentru progresul Satului Românesc
2010 - "Femeia fie ea regina" - roman, coeditare Ed. "Realitatea" si Ed. "Semne"
2010 - "Afinitati elective", volum de memorii si romanele "Femeia fie ea regina" "Insulele" si "Romanul unei zile mari" apar în "Amazon.Com" in SUA
2010 - "Roma-termini", roman Ed, "Virtual Bing-Bang".
2010 si 2011 – Primele 22 de volume din seria de „opere definitive” plus trei traduceri în limba englezã se distribuie prin rețeaua de carte electronicã
www.corectbooks.com
2012 - Procurorul din x ... , roman Editura REALITATEA
2012 - Biserica din eter -Editura REALITATE

 
MESAJE VENITE ULTERIOR







 Leului

Ca să nu pierdem ideea
Nu e Leul din Numeea
Este Leul din Carpaţi
Noi urămu-i ca la fraţi
La mulţi ani şi multă parte
Pentru cel ce crede-n carte
Pentru cel care-a zidit
Un castel din propriu-i mit
În Poiana Ţapului
Omului, bărbatului
Leului venit mai an
Din pământul dobrogean
Îi cântăm cu glas divin
Hai să scrie, să bea vin,
Să ne bucure pe toţi
Şi să-i înjure pe hoţi.
Cei ce mint, fură, înşeală,
Într-o Românie cheală
Punem punct. Mai bem niţel
Hai să trăieşti Nea Cornel !
        Dan şi Doina Fruntelată
                 iulie 21, Bucureşti
 Prin viata

Am trecut, dar n-am trecut
Daca n-am trecut, voi trece,
Trece vremea, trece, trece...
Pana numeri pan' la zece!

Azi esti tanar, maine treci
Pe-alt taram ca sa petreci
Ce-ai lasat in urma ta
Timpul te va judeca...

De-ai comori si ai palate
Tot aici le lasi pe toate
Doar un copilas si-o carte
Te duc spre etenitate.

Anii trec, perechi-perechi,
Toate-s noi, si toate-s vechi...
        
           George ROCA
     80 e o varsta minunata!
Felicitari!
  



 De 21 Iulie 2012…

Maestrului Corneliu Leu, la Octogenariat...
 
Precum Maestrul nostru de-ani optzeci,
Leu straşnic traversând Atlanticu-ntr-o noapte,
Ca să perpetueze-acele nimfe de azteci,
Retrase-n Cuba: brune, foarte coapte,
Şi eu m-aş învăţa pre ele-n ciocârlii să zboare,
S-adune toţi fotonii blânzi pe zare,
Cu nemurirea dacică-n caligrafii solare,
De 21 iulie, tot înălţând urare
Maestrului Corneliu Leu: MULŢI ANI SUB SOARE …!
 
Ion PACHIA-TATOMIRESCU






 Din cuptorul din București vă rog să primiți domnule Corneliu Leu calde urări de LA MULȚI ANI cu sănătate și bucurii.
Sunt mândru de a vă fi cunoscut și de a fi colaborat cu dv. în diferite ocazii. Aveți întreaga mea admirație pt. ceea ce sunteți prin opera dv. literară dar și prin dăruirea neobosită pentru cauza românismului și a propășirii neamului nostru. Vă doresc putere și noi realizări în toate planurile. Să rămâneți mereu tânăr în gândire și neîndurător cu cei care atentează la valorile și demnitatea românilor. Din suflet din nou LA MULȚI ANI. !!!
                                                prof. Ioan Alexandru
 
 
 
 Stimate domnule Corneliu Leu,
 permiteţi-mi să vă urez la acest ceas aniversar deosebit şi unic pentru dvs. multă sănătate, reuşite literare cât cuprinde şi bucurii duhovniceşti alături de familia dvs.
    Şi, pentru că sunteţi născut chiar în ajunul Sf. Maria Magdalena, nu pot să nu aşez toate aceste gânduri de bine ale mele sub auspicii spirituale şi să îl rog pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască puterea de a merge mai departe cu aceeaşi forţă combativă şi atitudine exemplară ca şi până acum pe drumul hărăzit de Sus al scrisului şi al culturii româneşti!  
 
 
 
   LA MULŢI ANI FERICIŢI, STIMATE DOMNULE CORNELIU LEU!
 
  Cu deosebit respect şi preţuire, mulţumindu-i destinului pentru onoarea de a-mi fi fost dat să vă întâlnesc pe tărâmul cuvintelor şi al ideilor şi de a fi colaborat cu dvs. de atâtea ori prin intermediului domnului George Roca,
  magdalena albu
 
 
 
 Distinse Domnule Corneliu Leu, Maestre,
 
Începând de astăzi, Revista ProLitera din cadrul RadioProDiaspora vă va sărbători, pe parcursul a trei zile (în avans aniversării dvs.), prin publicarea unor materialele ce fac referire la activitatea Dvs., pe prima pagină.
 
http://prolitera.prodiaspora.de/
 
 
 În numele celor care iubesc adevărul şi cuvântul românesc şi al meu, persoanal, vă mulţumesc pentru prinosul adus în dar limbii şi literaturii române, întregului act de cultură pe care, iată, şi la cei 80 de ani pe care îi împliniţi pe 21 iulie 2012 îl săvârşiţi, urându-vă din suflet sănătate şi bucurie, linişte şi mereu aceeaşi putere de dăruire a cuvântului scris, în aceeaşi limpezime şi dragoste.
Să ne trăiţi întru mulţi ani, Domnule Corneliu Leu!
Cu respect şi aleasă preţuire,
Georgeta Resteman
Redactor şef ProLitera
 
 
 
 LA MULŢI ANI, MAESTRE! Sper din suflet că această zi v-a oferit un prilej de simţire spirituală profundă şi o clipă de răgaz în drumul către împlinirea scriitoricească. Să vă dea Dumnezeu putere şi minte lucidă!
Cu profundă sinceritate,
George Baciu
 
  
 Stimate Dle  Leu,
Poate cu intarziere, dar nu ma scuz ca am vrut sa respect dorinta de a va felicita dupa ce scapam de rusinea nationala, va rog sa primiti si din partea noastra ( Emil si Mariana Cica ) cele mai calde urari de sanatate si  ani multi in continuare.
Ne amintim cu mare dragoste de intalnirile noastre in Bucuresti si inca ne amuzam cand ne amintim de o vizita in casa din Bucuresti cand Radu Ghecea devenise foarte "exuberant"  cu ajutorul vinului bun pe care il serveati noua, musafirilor.
Ne mai amintim si cand ne-ati oferit posibilitatea de a construi o casa de vacanta la mare
Ne bucuram ca sunteti la Poiana Tapului, la aer curat si liniste.
Cu ingaduinta Dvoastra publicam in numarul ce apare imediat dupa Referendum, LEO LXXX care ne-a incalzit sufletele.
La multi ani
Emil  si  Mariana Cica, Melbourne 24 iulie 2012

 
  
 La mulţi ani, maestre CORNELIU LEU!
 
Să fii născut în Leu şi să te cheme Leu (de două ori - dacă punem la socoteală şi terminaţia, pronunţată englezeşte, a  prenumelui) este o aşezare a lucrurilor pe care numai hazardul o poate hotărî.
Să fii, însă, Leu - adică OM cu majuscule -  în viaţă e cu adevărat „lucru mare”, cum ar spune moroşenii. Şi mare prilej de bucurie când se întâmplă aşa, fiindcă maestrul Corneliu Leu, aflat la borna celui de-al optulea deceniu de viaţă trăită cu maximum de intensitate, şi cu deosebit folos pentru cultura română şi pentru oamenii acestui Neam, este un OM care a lăsat şi lasă urme urieşeşti pe unde a trecut şi trece, şi nu mi-ar ajunge toată pagina şi toată ziua doar pentru a le enumera şi a vă povesti despre fiecare în parte. A lăsat şi lasă, în continuare... valoare, frumuseţe, uneori dură, dar atât de necesară într-o lume care se scufundă, pas cu pas,  în magma mizerabilă a laşităţii şi a compromisului. Dar susţine cineva că frumuseţea trebuie să fie nepărat, şi tot timpul, catifelată? Ia gândiţi-vă cum ar fi pământul fără stânci! Şi cum ar fi viaţa fără adevăr? Care doare uneori! Corneliu Leu a spus şi spune, mereu, apăsat, adevărul. Nu e comod, dar cu atât mai necesar!
Scriitor, dramaturg, regizor de film, fondator al mai multor organizaţii social-culturale (1967 - Înfiinţează postul ,,Radiovacanţa”; 1968 - Începe realizarea şi prezentarea pe parcursul mai multor ani a serialului TV de film de autor ,,Călătorii romantice”; 1969 - înfiinţează Editura Eminescu şi colecţia ,,Romanul de dragoste”; 1970 - înfiinţează Studioul de filme al Televiziunii, începând producţia primelor seriale româneşti şi a coproducţiilor TV; 1973 - înfiinţează ,,Casa de filme nr. 4”, devenind producătorul unor filme şi mari ecranizări precum: „Cantemir”, „Ioanide”, „Adevărul şi Puterea”, „Mihai Viteazul”, „Actorul şi sălbaticii”, „Ciprian Porumbescu”, ,,Ţara de piatră”, „Serata”, „Casa de la miezul nopţii”, „Cu mâinile curate”, „Felix şi Otilia”, ,,Lumina palidă a durerii”, „Nea Mărin Miliardar”, „Iarba verde de-acasă”, „Alexandra şi infernul”, „Scrinul negru”, „Tănase Scatiu”, „Facerea lumii”, „Agentul straniu”, „Imposibila iubire”, „Castelul din Carpaţi” etc.; 1986 - reînfiinţează, la ,,Contemporanul” suplimentul „Realitatea ilustrată”; 2001 - înfiinţează, la 172 de ani de la apariţie, noua serie a revistei „Albina”; 1949 - membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România; 1952 - membru fondator al Uniunii Ziariştilor din România; 1965 - membru titular al Organizaţiei Internaţionale a Ziariştilor; 1995 - membru titular al Institutului Internaţional „Jacques Maritain”; 1997 - membru fondator al Asociaţiei Europene pentru Educaţie Pluralistă; preşedinte - Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc; membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec; preşedintele „Fundaţiei Episcopul Grigorie Leu” (bunicul domniei sale), etc. Sunt doar câteva repere, pentru cititorii noştri.
Maestrul Corneliu Leu s-a născut, în urmă cu 80 de ani, la 21 iulie, sub soarele care transformă în miere ameţitoare celebrele podgorii ale Medgidiei, din care se bucurau şi zeii daci. Verbul său e strălucitor şi muşcător ca mustul în fierbere, spiritul ademenitor ca valul neobosit al mării care i-a legănat copilăria.
Mi-e drag Corneliu Leu şi mă bucur că pot să-i spun, cu reverenţa cuvenită: La mulţi ani, iubite Maestre! Să ne trăiţi în sănătate maximă şi să ne împrospătaţi mereu sufletele şi minţile precum fântâna cu apă vie!

MARIANA CRISTESCU in „Cuvantul liber” din Tg. Mures
 

 
 


 ÎNCHEIEM CU PUBLICAȚIA PREFERATĂ A SĂRBĂTORITULUI:


 
 Dana Olariu în  „CorectArts”

Scriitor, dramaturg, regizor de film, Corneliu Leu implineste astazi 80 de ani. Anul acesta sarbatoreste si 64 de ani de cariera, de la debutul sau literar din 1948.
Corneliu Leu s-a nascut la Medgidia, in 1932, intr-o familie de intelectuali. Este nepotul episcopului Grigorie Leu, ultimul ierarh al Episcopiei Husilor inainte de instaurarea comunismului. A debutat in literatura la 16 ani, publicand nuvele si povestiri in “Flacara”, “Cuget liber” si “Pagini dobrogene”. A lucrat la radio, televiziune si in presa scrisa, unde continua sa publice analizele sale despre ceea ce se intampla in viata politica, sociala si culturala. In anii ’70 a infiintat Casa de filme 4, unde a fost producatorul a numeroase filme memorabile: Ioanide, Mihai Viteazul, Cu mainile curate, Felix si Otilia. Este membru fondator al Uniunii Scriitorilor si al Uniunii Ziaristilor din Romania si detinatorul multor premii pentru proza si roman, premii ale Uniunii Scriitorilor si distinctii, fiind cetatean de onoare al mai multor localitati si Mare Ofiter al Ordinului Metritul Cultural.
Despre viata sa si intalnirile care i-au marcat existenta, ne povesteste, in cateva cuvinte bine alese, incarcate de umorul si pasiunea cu care ne-a obisnuit, insusi scriitorul, intr-un interviu recent: “Intalnirea cu literatura ca pasionat, intalnirea cu securitatea ca anchetat, intalnirea cu nevasta ca rasfatat si intalnirea cu oameni care m-au facut sa cred in prietenie chiar daca unii m-au dezamagit”.
Inainte de toate, Corneliu Leu este un mare iubitor de tara, ceea ce transpira prin fiecare cuvant al scrierilor sale, pe care CorectNews are onoarea sa le gazduiasca.
Astazi Corneliu Leu implineste 80 de ani si este momentul sa-i fim recunoscatori pentru tot ceea ce ne-a oferit de-a lungul carierei sale si sa-i multumim anticipat pentru ceea ce ne-a pregatit de acum incolo. La multi ani, domnule Corneliu Leu!
 
 




 Corneliu LEU le-a răspuns tuturor prin intermediul „Jurnalului Național”, în stilul său specific de a mulțumi celor dragi, dar a nu-i încânta chiar pe toți; fapt pentru care titlul s-a tradus, ca să sune mai dulce:
 
       LEO LXXX

    
  UND SEIN WORT ÜBER UNSER
ales-bules PRÄSIDENT!

sau, fiind vorba aici și de amestecul cu o altă limbă europeană decât cea pur-germană, mai corect s-ar scrie astfel:
       UND SEIN WORT ÜBER (UNSER)
          ALES-(-BULES) PRÄSIDENT!


Am făcut glume toată viaţa, dar gluma asta cu 80 de ani nu am făcut-o eu, aşa că trebuie să mă iau în serios. Eu nu mai glumesc; am declarat încă de anul trecut, tot în această pagină, că nu mai glumesc atâta vreme cât mai sunt ticăloşii la putere, aşa că aştept cu nerăbdare să mai trecă o săptămână să scap prin referendum de ruşinea naţională. Dacă vreţi să mă felicitaţi, mai bine felicitaţi-mă atunci.
Aşa că mă păstrez grav şi mulţumesc tuturor pentru pentru gândurile bune, pentru atenţie. Le mulţumesc tuturor, chiar şi Doamnei Merkel care, interesându-se de Preşedintele României, înseamnă că se interesează de soarta tuturor românilor, deci şi a mea. E ca şi cum aş întreba-o eu pe Dumneaei ce mai face Goebbels, sau dacă, până la urmă, s-au găsit urme din poluţia lui Hitler pe cearceafurile Evei Braun.
Ca om care, vreme de mai multe decenii m-am ocupat de studiul filosofiei politice prin care s-a statuat conceptul de „democraţie creştină”, respectându-I Doamnei Merkel cariera politică ce a adus-o în fruntea Uniunii Creştin Democrate din Germania, eu cred că ea mai are, totuşi, de învăţat câte ceva de sub eticheta creştin-democrată pe care şi-au pus-o o gaşcă de aventurieri politici, ca să nu le mai ţină partea. O asigur că n-are pe cine apăra: Luigi Sturzo şi Konrad Adenauer s-ar răsuci în mormânt dacă ar afla cine le poartă insigna întru înşelarea alegătorului român.
Îmi permit să-I spun asta pentru că Dumneaei provine, ca şi mine, dintr-o familie de preoţi. Ea luterană, eu ortodox; deci, nici unul dintre noi nu poate fi mai catolic decât Papa, chiar şi în trista confuzie pe care o face luându-l în serios pe un aventurier demagog şi mincinos care a dus România de râpă. Şi, care mai are acum neobrăzarea de a vorbi despre „realizărili” unor mandate în care s-a bazat exact pe voturile celor care cred că „În România / Merge cu hoţia”…
Ei bine, aş fi fericit dacă spiritul civic românesc ar demonstra că nu mai merge cu această hoţie.
 
Numai astfel o femeie, chiar de seriozitatea lipsită de imaginaţie a Doamnei Merkel, n-ar confunda democraţia cu golanii de port pe care i-a cunoscut, poate, pe când se numea Domnişoara Kasner şi venea din RDG la Mamaia, pe plaja lagărului socialist unde nu era voie top-less. Vai, Stimată Doamnă Merkel, ce măscări mă faceţi să gândesc la bătrâneţea mea!...
                                                                                                                        Corneliu Leu
                                                                                                                         Poiana Ţapului
                                                                                                                           21 iulie 2012
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971