Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
Prof.univ dr. Mihai BERCA si Corneliu LEU cu o privire din interior
Prof.univ dr. Mihai BERCA și Corneliu LEU cu o privire din interior - continuare
Semnal de alarmă tras de Emil PROSCAN și mesajul acd. Dinu C. GIURESCU
Dwight Luchian PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
Grupaj de articole documentare despre sfârșitul democrației privit din afară
CINE EŞTI TU, MĂI, FRANKS-ULE – de Adrian BOTEZ
Ultima oră: Banii luati de Băsescu de la FNI
Valeriu MATEI : REZISTENŢA ROMÂNILOR BASARABENI
RECENTE COMUNICATE DEVENIND ISTORIE
DIN ISTORICUL ACESTUI PĂMÂNT ROMÂNESC – semnează Igor CAȘU, Mihai CIMPOI, Ion HADÂRCĂ,Mircea DRUC, Leonida LARI
ECOURI LA ROMÂNII DE PRETUTINDENI – semnează:Mircea POPESCU,Iacob CAZACU-ISTRATI
Victoria MILESCU și poezia de maturitate
Ionuț CARAGEA, citate și aforisme
Florentin SMARANDACHE și stilul minimalist al jurnalului de călătorie
Semnează: Acad. Alexandru SURDU, Marian BARBU, Dan LUPESCU, Constantin STANCU - EVENIMENT EDITORIAL: „Democrația constituțională” de prof dr.Ioan ALEXANDRU - DESPRE PROZA LUI CONSTANTIN LUPEANU
PAUL ARETZU – vârf de lance al poeziei de azi
LINIŞTEA LUMII SAU CĂUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ
Scrisoare din Germania de Eugen COJOCARU
Intreviu cu prof. dr.I.B. Iamandescu, autorul „muzicoterapiei”
Studiul unui singur termen local: SÂGA (1)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (2)
Studiul unui singur termen local: SÂGA (3)
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI -Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea IV
Extinderea regulamentului e-mailurilor
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea V
PAGINA A DOUA
BASARABIA DIN FIINȚA NOASTRĂ

 
 

 Valeriu MATEI
poet, istoric, membru de onoare al Academiei Române

REZISTENŢA ROMÂNILOR BASARABENI

Discurs ţinut la 16 mai 2012 în cadrul Adunării de comemorare de la Academia Română.
   Stimaţi colegi,
   Onorată asistenţă!
  Acum 200 de ani pentru românitatea răsăriteană începea un nesfârşit drum al Golgotei, o vreme a cumplitelor suferinţe, a înjosirilor şi împilărilor, a distrugerii sistematice a identităţii naţionale, a legilor şi datinilor moştenite din moşi-strămoşi. Atunci, la 16 (28) mai 1812 jugul de lemn a Porţii Otomane a fost schimbat, pentru românii de la răsărit de Prut, cu jugul de fier al Imperiului Rus.
 Mă voi referi astăzi doar la modul în care administraţia unui imperiu, care începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea se erija în apărător şi eliberator al popoarelor creştine ortodoxe, a acţionat în scopul asimilării forţate a românilor de la răsărit de Prut. Actele şi documentele cancelariei imperiale de la Sankt-Petersburg şi ale administraţiei ţariste a guberniei Basarabia, investigate în bună parte de istoricii tineri din Basarabia şi din ţară, demonstrează că administraţia ţaristă a promovat o politică sistematică de deznaţionalizare şi rusificare. Semnalăm doar o ultimă apariţie, pe care o datorăm echipei de la revista Destin românesc – actele ţariste de eliminare a limbii române din justiţia, administraţia, învăţământul şi biserica din Basarabia secolului al XIX-lea – un număr special cu aproape 200 pagini de documente inedite.
     Aşa dar, care a fost politica administraţiei imperiale ruseşti faţă de românii Basarabiei în cei 106 ani de ocupaţie ţaristă?
 Se ştie că actul dezmembrării Moldovei a fost precedat de un război lânced şi istovitor purtat de cele două imperii pe teritoriile româneşti, de cei şase ani de ocupaţie militară rusească a Principatelor române, timp în care Moldova şi Muntenia au fost secătuite de resurse, devastate şi aruncate în mrejele haosului economic şi administrativ. Aşa cum o atestă documentele vremii (studiate cu minuţiozitate de profesorul Alexei Agache într-o amplă monografie la această temă, apărută acum patru ani) dăjdiile şi birurile plătite de populaţia Principatelor Române în perioada ocupaţiei militare ruseşti pentru întreţinerea armatei şi administraţiei ruseşti au crescut de aproape cinci ori faţă de cele plătite anterior de români Porţii Otomane, depăşind 80 la sută din totalul producţiei agricultorilor români. Unele sate rămaseră, la finele acelei perioade, fără vite şi  păsări, fără cereale, cu terenurile pârloagă şi cuprinse de disperare.
     În aceste condiţii, după şase ani de împilare, vestea dezmembrării Moldovei de către Imperiul Ţarist care se autointitulase protector al Ţărilor Române a şocat populaţia principatelor. Trasarea unei noi graniţe (după raptul din 1775) pe trupul viu al Moldovei, i-a aruncat pe românii moldoveni la zidul plângerii: „ceasurile acelea au fost de plângeri; un timp de neuitat, pentru că, poporul cu cârdul, cu turmele de oi, încinseră toată marginea Prutului de la un capăt până la altul, mergând şi viind de prin sate şi prin târguri săptămâni închegate cu luarea de ziua bună, de la fraţi şi de la rudenii, cu care crescuseră şi vieţuiseră dimpreună până la vremea aceea, când se despărţiră unii de alţii pentru totdeauna.” – scria în cronica sa Manolache Drăghici.
 Cauza masivelor mişcări de populaţie era teama de robie, care cuprinsese ţărănimea moldovenească dintre Prut şi Nistru. Ţăranul român liber nu vroia să fie transformat în mijic rus, care nu era decât „un suflet” pe moşia stăpânului său, cel care putea oricând să-l vândă ca pe un obiect.
     Aşa dar, dezmembrarea teritorială a unui popor, a unei naţiuni este factorul primordial a destabilizării etnosului, a declanşării procesului de asimilare treptată. Lipsită de legăturile multiple cu nucleul etnic, partea divizată a unui popor îşi pierde treptat identitatea.
     Alte acţiuni ale ţarismului au vizat distrugerea temeiurilor vieţii economice şi ale organizării sociale a românilor de la răsărit de Prut. Ocupând pentru prima dată o populaţie creştin ortodoxă, care se aflase sub suzeranitatea Porţii Otomane, Rusia vroia iniţial să transforme Basarabia într-o „vitrină” europeană a imperiului, menită să impresioneze popoarele creştine din Balcani, să le convingă că doar sub sceptrul imperial rus viaţa lor va fi una prosperă. O „vitrină” europeană ca un cap de pod pentru noi anexiuni.
     Şi dacă la început, pentru a da senzaţia că starea de lucruri în ţinutul ocupat nu se va schimba şi că se vor respecta legile şi obiceiurile ţării, administraţia ţaristă făcea declaraţii măgulitoare, scopurile acţiunilor acesteia erau cu totul altele: să atenueze şocul trecerii la regimul rusesc, să facă astfel ca această trecere să nu provoace nemulţumiri, să pregătească terenul pentru ulterioarele măsuri de rusificare forţată a populaţiei româneşti. Din aceste considerente, în 1812 Alexandru I numeşte în fruntea noii provincii un boier român, Scarlat Sturza, care se refugiase de mai multă vreme în Rusia, acesta urmând să administreze după vechile obiceiuri ale Moldovei. Iniţial slujbaşii erau numiţi de către guvernator în proporţie de 7/12 dintre autohtoni, restul erau funcţionari civili ruşi, care activaseră în Principate în perioada de tristă pomină, 1806 -1812.
 La doar un an, însă, noul guvernator Harting, începe să schimbe totul, fiindcă, în opinia sa, Basarabia trebuia să devină un teritoriu rusesc obişnuit. Boierimea se vede nevoită să reacţioneze şi să-i trimită ţarului o plângere, avându-l ca intermediar pe mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni.
Conflictele sunt şi mai acute la nivel local - în ţinuturi unde în fruntea administraţiei unul dintre ispravnici era rus, şi acesta era de fapt prima vioară ( n.n – practică urmată de sovietici cu secretarii II ai comitetelor centrale comuniste, care fiind trimişi de Biroul Politic al CC al PCUS, conduceau de facto republicile sovietice).
     Abuzurile administraţiei, ale moşierilor şi ale soldaţilor ruşi se ţineau lanţ. Într-un memoriu al unui consilier de stat rus adresat ministrului poliţiei din Sankt-Petersburg, se atenţiona că „moldovenii nu mai puteau suporta birurile grele şi taxele ilegale la care sunt supuşi. Ei sunt siliţi să-şi părăsească vetrele şi să fugă peste Prut.” Abia după doi ani de la sesizare, în 1915, ţarul instituie o comisie pentru studierea legilor şi a obiceiurilor moldoveneşti şi î-l înlocuieşte pe Harting, prin ucazul său din 1 aprilie 1816, Alexandru I promiţând atunci că noua provincie va fi cârmuită pe baza vechilor ei „obiceiuri şi drepturi”. După alţi doi ani se redactează regulamentul Basarabiei „Aşezământul obrazovaniei oblastei Basarabia”, se constituie un Consiliu Suprem compus din 11 persoane – 6 aleşi de boierii băştinaşi şi 5 numiţi de guvernator, iar în judeţe ispravnicii sunt aleşi. Această relativă autonomie nu va dura, însă, multă vreme, iar unele acte ale Consiliului Suprem trezesc nemulţumirea ţăranilor, cum a fost în 1819, când se adoptă un regulament prin care se urmărea fixarea ţăranilor pe moşiile pe care se aflau, act care l-a speriat şi pe noul guvernator Behmetiev, care a anulat regulamentul.
 Regimul liberal al lui Behmetiev a luat sfârşit odată cu înlocuirea acestuia şi numirea în funcţia de guvernator a generalului de origine bulgară Inzov, fostul „curator al coloniilor bulgare din sudul Rusiei”.
 În 1828 Aşezământul Basarabiei este anulat de ţarul Nicolai I şi înlocuit cu Regulamentul lui Voronţov, numit gubernator al Basarabiei. Consiliul Suprem este desfiinţat şi înlocuit cu un Consiliu provincial, membrii căruia erau numiţi de guvernator. Normele legislative moldoveneşti sunt înlocuite de Codul civil rus. Într-un cuvânt, prezenţa sau absenţa unor drepturi şi libertăţi în Basarabia ocupată de Rusia ţaristă depindeau aproape în totalitate de convingerile politice ale guvernatorilor. Treptat, curentul de opinie al funcţionarilor ruşi care erau împotriva oricăror prerogative locale, obţine câştig de cauză. Nu e deloc paradoxal faptul că Basarabia devine o obişnuită gubernie rusească tocmai în perioada de elan generată de reformele lui Alexandru al II-lea. Aplicarea dublelor standarde era o practică obişnuită a regimului ţarist. Iluzoria vitrină europeană pentru Balcani a fost făcută ţăndări de politica de asimilare forţată promovată în Basarabia de administraţia imperială rusă.
 În acest context se înscrie şi politica economică discriminatorie a autorităţilor ţariste faţă de ţărănimea moldovenească: respingerea în totalitate a cererilor de împroprietărire a ţăranilor moldoveni în contrast cu masiva împroprietărire a coloniştilor aduşi în Basarabia din sudul Dunării sau din cuprinsul imperiului rus, cărora li se alocau generos terenuri (cel puţin 10 deseatine de pământ pentru fiecare) şi li se acordau privilegii fiscale. Totodată autorităţile imperiale ruse făceau tot posibilul ca ţăranii moldoveni să fie strămutaţi în Siberia şi în ţinuturile Asiei centrale unde li se făceau promisiuni de tot felul. Această politică a dus la diminuarea treptată a elementului etnic românesc, de la peste 90 la sută din populaţie la momentul anexării, la puţin peste 50 la sută la începutul secolului XX.
 O altă constantă a politicii ţariste de asimilare forţată a fost distrugerea vieţii spirituale a românilor basarabeni, interzicerea limbii materne în şcoală şi în biserică, alterarea obiceiurilor şi a tradiţiilor, interzicerea istoriei naţionale şi înlocuirea acesteia cu istoria Rusiei, preluarea controlului asupra vieţii religioase.
 Dacă în primii şaisprezece ani de ocupaţie, 1812 – 1828, administraţia rusă admite folosirea limbii române în justiţie, prin Regulamentul lui Voronţov tribunalele sunt reorganizate după calapodul rusesc, în funcţiile de judecători sunt numiţi doar etnici ruşi, astfel că folosirea limbii române e tot mai restrânsă, pentru ca de la mijlocul secolului al XIX-lea limba română să fie exclusă în totalitate din justiţia şi administraţia basarabeană.
 Dacă în 1813 Gavriil Bănulescu-Bodoni obţinea crearea mitropoliei Hotinului şi Chişinăului, odată cu moartea sa, în 1821, biserica din Basarabia fu coborâtă la rangul doi de arhiepiscopie, iar seminarul teologic din Chişinău deschis în 1813 de mitropolitul cărturar , după moartea sa îşi restrânge programele de studiu în limba română, pentru ca, de la mijlocul veacului al XIX-lea învăţământul teologic în limba română să fie interzis în Basarabia
 Dacă în 1814 Gavriil Bănulescu-Bodoni punea începutul tipăririi cărţilor bisericeşti în limba română în Basarabia - începând cu anii 60 ai secolului XIX politica de rusificare a bisericii române din Basarabia devine una violentă, arhiepiscopul şovin Pavel Lebedev reuşind în cei unsprezece ani de arhiepiscopat (1871 – 1882) să îndepărteze limba română de altarul bisericilor, să alunge preoţimea moldovenească din biserici, modificând parohiile şi închizând peste 300 de biserici, să expulzeze din Basarabia un şir de preoţi şi să ardă toate cărţile de ortodoxie tipărite sau scrise în limba română.
 Învăţământul laic românesc din Basarabia a fost supus aceloraşi măsuri restrictive. Încetarea predării în limba română era motivată, începând cu anii ‘60, de lipsa de fonduri, cu toate că, exact în acei ani, elaborarea de manuale româneşti îşi găseşte materializare prin publicarea de către Ioan Doncev a Abecedarului românesc şi a Cursulu primitivu de limbă română compus pentru şcoalele elementare şi patru clase gimnaziale.
 Toate tentativele intelectualilor basarabeni de a publica ziare şi reviste s-au ciocnit nu doar de refuzul administraţiei ruseşti, ci şi de măsuri de interdicţie şi intimidare. Aşa au procedat funcţionarii guvernatorului rus în 1848 când un grup de intelectuali au solicitat editarea ziarului cu titlu semnificativ  Românul, aceleaşi măsuri sunt luate şi în 1874  când Gheorghe Gore solicită permisiunea de a edita o foaie românească. Aceste cerinţe fireşti iritau autorităţile ruse, care procedau la noi şi noi măsuri de constrângere a vieţii româneşti din Basarabia. În 1871 arhiepiscopul de tristă pomină Pavel Lebedev pune capăt apariţiei Buletinului eparhiei Chişinău, pentru că se edita şi în limba română. Tot atunci îşi încetează apariţia şi Buletinul regiunii Basarabia, editat de administraţia locală. De la 1871 şi până în primul deceniu al secolului XX în Moldova dintre Prut şi Nistru nu s-a mai tipărit nici o carte românească, n-a mai apărut nici o publicaţie în limba română.
 Dacă luăm în calcul şi acţiunile de intimidare desfăşurate de ohranca ţaristă, persecuţiile la care erau supuşi intelectualii, frecventele exilări forţate, avem tot spectrul acţiunilor de deznaţionalizare a românilor basarabeni la care recurgea regimul imperial rus. Pentru a avea condiţii de creaţie şi pentru a se putea afirma, marile personalităţi ale Basarabiei (Alecu Russo, Alecu Donici, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Stere ş.a.) au fost nevoite să se refugieze peste Prut sau să emigreze în Occident (Zamfir Arbore ş.a.).
 În pofida condiţiilor inumane impuse de regimul ţarist de ocupaţie, românii basarabeni au rezistat, păstrându-şi fiinţa naţională, limba, tradiţiile şi obiceiurile, conştiinţa originilor lor istorice, şi, la începutul secolului XX, au fost capabili să genereze o amplă mişcare de renaştere naţională care s-a încununat cu actul unirii cu Patria-mamă – România – la 27 martie 1918. Ei, românii basarabeni, au reconfirmat în 1918, cei dintâi, vechiul nostru proverb – Sângele apă nu se face – sporind încrederea conaţionalilor noştri din Bucovina şi Ardeal  în trăinicia poporului român, aşa cum o definea cu exactitate marele Eminescu.
 Nu pot să închei acest discurs fără a-mi îndrepta gândul, cu cele mai alese sentimente creştine ortodoxe, spre poporul rus. Ascultând zilele trecute la Chişinău, la conferinţa ştiinţifică internaţională consacrată anului 1812, discursurile istoricilor ruşi, mi-am dat seama de încă un aspect al crizei de conştiinţă pe care dânşii o mai traversează în această perioadă de iluminare şi europenizare a estului european: ei sunt captivii unui sistem noţional şi al unei mreje de concepte ce-şi au sorgintea în preceptele ideologizante şi deformatoare ale vechilor istoriografii ţaristă şi sovietică. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii basarabeni, aceşti istorici mai operează cu termeni ca: eliberare, popoare moldovenesc şi valah, limbă moldovenească, progresul Basarabiei sub dominaţie rusească ş.a.
 Perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost marcată de exemplul concludent şi demn al Germaniei, care a ştiut să-şi mărturisească greşelile trecutului nu prea îndepărtat, să le corecteze izbăvindu-se de fantomele mentalităţilor totalitare, ajungând astăzi ţara europeană cu cel mai prosper sistem economic şi cu o democraţie puternică.
 “Perestroica” anilor 1985 – 1990 a fost şi ea marcată de un eveniment cultural greu de trecut cu vederea – filmul regizorului georgian Tengiz Abuladze Căinţa. Amintindu-mi această capodoperă cinematografică, închei prin a-l ruga pe bunul Dumnezeu să ajute poporul rus să găsească drumul spre catedrală, să-şi mărturisească  păcatele şi, pocăindu-se, să se apropie cu spirit creştinesc de popoarele pe care le-a dezbinat şi le-a asuprit, pentru o convieţuire bună şi dreaptă într-o lume liberă şi democratică.
 Iar pe noi să ne ajute Dumnezeu să ne recăpătăm demnitatea personală şi naţională şi să refacem
integritatea fiinţei naţionale româneşti, încheind cât mai curând această dureroasă perioadă a indiferenţei şi a fricii, a dominaţiei impostorilor şi a operării cu jumătăţi de măsură.  Copiii acestui neam merită un alt viitor.
 Ajută, Doamne, poporul român oriunde s-ar afla!

 
                 RECENTE COMUNICATE DEVENIND ISTORIE
                                              ACTIUNEA 2012


Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.
2012 Începutul Unirii
2012 este anul în care Unirea a început. 2012 este anul în care oamenii au înţeles că nu există altă şanşă. 2012 este anul în care oamenii au înţeles că trebuie să facă ceva şi nu e de ajuns critica.
2012 este anul în care Unioniştii adevăraţi au înţeles că Unirea Face Puterea. 2012 este Anul care va scoate la suprafaţă adevăraţii Unionişti şi în va scufunda pe trădători.
2012 este anul în care a început Unirea. 2012 este anul în care Unirea a devenit ireversibilă.
În 2012 vom arăta că Unirea face Puterea. În 2012 vom arătă că istoria se face şi nu se acceptă. 2012 este anul în care fiecare din noi trebuie să facă ceva.
2012 este începutul şi nu sfârşitul.
STOP GREŞELILOR ISTORIEI. STOP POLITICIANISMULUI IEFTIN. STOP UNIONISMULUI DE FAŢADĂ.
UNIREA FACE PUTEREA- intraţi pe
www.actiunea2012 şi daţi adeziune.
Dragi prieteni – membri ai Consiliului Unirii,
reprezentanti ai presei de pe ambele maluri de Prut,
Membrii Consiliului Unirii va anunta ca una dintre actiunile importante din ultima saptamina desfasurata de Consiliul Unirii a fost o conferinta de presa oferita la Bucuresti, in incinta Hanului Manuc. Va trimitem doua linkuri cu articole despre conferinta de presa de la Bucuresti.
Va trimitem, atasat, un lnk unde este un comunicat de presa despre constituirea Consiliului Teritorial Orhei, prin efortul patriotilor romani unioniosti de acolo. 
Va invitam sa depuneti eforturi pentru a examina posibilitatea crearii structurilor de sprijin ale unionistilor in localitatile din Romania si Republica Moldova si a ne informa prin site-ul www.consiliul-unirii.ro sau prin adresa contact@consiliul-unirii.ro.


Comunicat de presa
Joi, 26 aprilie, a avut loc şedinţa tradiţională a membrilor activi ai Consiliului Unirii, la care au participat mai multe persoane. S-a discutat despre conferinta de presa oferita la Bucuresti pe 19 aprilie 2012 de catre copresedinti ai CU si despre actiunile pe care le va intreprinde Consiliul Unirii in viitorul apropiat. Este vorba de manifestarile consacrate implinirii celor 200 de ani de la dezmembrarea Tarii Moldovei in urma razboiului ruso-turc din 1812 si raptul unei parti de teritoriu de catre Imperiul Rus.
Astfel, pe data de 8 mai, reprezentanti ai Consiliului Unirii vor oferi o conferinta de presa in legatura cu programul la care vor participa membrii si simpatizantii entitatilor componente ale Consiiliului Unirii. Este vorba de un Mars pentru comemorarea vicitimelor celor doua sute de ani de ocupatie ruso-sovietica, actiune care va incepe intre 13.00 si 14.00 in Piata Marii Adunari nationale, organizatorii si responsabilii de aceasta manifestare fiind Asociatia Veteranilor Razboiului 1992 “Tiras-Tighina” si Forul Democrat al Romanilor. Marsul va trece pe linga Ambasadele rusa, turca si franceza si se va indrepta spre Teatrul de Vara, unde va avea loc o ampla manifestare national-patriotica romaneasca.
Aceste actiuni sunt sprijinite activ de Platforma civica "Actiunea-2012", care a fost organizatorul Marsului Unirii de la 25 martie 2012, la care s-au alaturat Consiliul Unirii si Forul Democrat al Romanilor.
S-a convenit ca pe 16 mai sa aiba loc o retragere cu torte si o defilare cu luminari incepind cu Parcul Valea Morilor in perimetrul strazilor Mihai Cogalniceanu şi Alexei Mateevici, de unde coloana va merge spre Ambasada Romaniei pe strada Puskin şi va ajunge in Piata Marii Adunari Nationale, unde va comemora evenimentul trist produs acum 200 de ani.
In urmatoarele saptamini membrii Consiliului Unirii vor actiona pentru a face cunoscute aceste manifestari preconizate si a-i invita pe toti  sa participe, ele insemnind o manifestare de demnitate nationala si de vrere unionista a romanilor de pretutindeni. Sunt asteptati si romanii din Romania, sa fie alaturi de romanii basarabeni.
Serviciul de presa al Consiliului Unirii

Primul proiect important ROMANO-ROMAN
In discutiile purtate in aceasta dimineata pe messenger cu Domnul Valeriu Ciubotaru, vechi luptator pentru unirea Basarabiei cu Patria Mama Romania, am hotarat sa punem in practica primul proiect comun, pe care-l consideram ca fiind extrem de important pentru Neamul nostru.
Ne-am propus sa ne ocupam de " modelara " in Scoala de faceri online Zalmoxa, in urmatorii trei ani, cate 1000 de Tineri de-o parte si de alta a Prutului. Speram ca in aceasta perioada de Timp sa ajutam intr-un mod total altruist, ca acesti 2000 de Tineri sa-si infiintze propriile lor societati comerciale, unde MUNCA CINSTITA, OMENIA si BUNUL SIMT sunt LEGI.
Suntem constienti ca ROMANIA trebuie sa fie reconstruita din temelii, atat din punct de vedere Moral cat si Economic, motiv pentru care Tinerii vor invata alaturi de noi care sunt consecintele gandurilor si actiunilor lor.
                                                                                           
                                                                                                                                     Adrian Pop

Alt comunicat de presa al Consiliului Unirii
Pe data de 17 mai, a avut loc sedinta traditionala a membrilor activi ai Consiliului Unirii, in care s-a facut bilantul actiunilor de la 13 si 16 mai, in legatura cu implinirea a 200 de ani de la Raptul, de catre Imperiul Tarist, al teritoriului dintre Prut si Nistru, parte a Tarii Moldovei, in 1812, si in care membrii CU au avut ocazia sa discute cu senatorul roman Viorel Badea.
Mai multi dintre cei prezenti s-au declarat satisfacuti de rezultatul efortului depus de membrii Consiliului Unirii pentru a organiza aceste manifestari si au exprimat multumiri tuturor celor ce au avut curajul sa vina sa participle la ele.
In discutia cu Viorel Badea au fost abordate subiectele sensibile in relatiile romano-romane, atitudinea Statului Roman fata de basarabeni, s-au facut propuneri pentru a se imbunatati perceptia romanilor din Basarabia ca autoritatile romane doresc sa le fie sprijin tuturor celor ce se simt romani, mai ales celor ce sunt cetateni ai Romaniei, cetateni europeni, si vor reintregirea cu Patria-mama.
Dl Viorel Badea a afirmat ca este mereu alaturi de romanii din afara frontierelor actuale ale Romaniei, sperind ca noul Guvern de la Bucuresti va fi mai receptiv –  decit cele precedente – la doleantele si necesitatile romanilor din Republica Moldova, in mai multe probleme. Viorel Badea si-a facut, cu putin inainte, publica trecerea de la PD-L la PNL din Romania.
S-a discutat cu senatorul roman si despre dezideratele Consiliului Unirii, despre oportunitatea/inoportunitatea cooperarii partidelor cu asociatiile obstesti, consemnindu-se lipsa – dintre componentele acestei platforme unioniste – a unor partide care se considera romanesti, dar care inca nu-si pot depasi abodarea de pe pozitia parlamentar-extraparlamentar a necesitatii unificarii fortelor unioniste, proces fara de care factiunea politica nationala va avansa mai greu spre un support considerabil din partea populatiei.
In partea a doua a sedintei s-a discutat despre planurile imediate ale membrilor Consiliului Unirii, printre care aspecte legate de organizarea interioara, extinderea CU in teritoriu, prin crearea Consiliilor teritoriale ale Unirii, partajarea sarcinilor pe departamente, pregatirea pentru datele de 13, 22 si 28 iunie, cind vom consemna primul val de deportari, intrarea in razboi a Romaniei alaturi de Germania pentru recuperarea Basarabiei, pierdute in urma ultimatumului URSS derivat din anexa la Pactul criminal Molotov-Ribbentrop, precum si trista implinire a celor 72 de ani de la invadarea Basarabiei de catre armata sovietica. S-au facut multe alte propuneri, acceptate in sedinta, care vor fi facute ulterior cunoscute, pentru a nu fi deturnata realizarea lor de antiunionistii de toate culorile.
Serviciul de presa al Consiliului Unirii

Consiliul Unirii va consemna tragedia deportarilor
In sedinta de joi, 7 iunie 2012, membrii activi ai Consiliului Unirii au discutat mai multe subiecte incluse pe ordinea de zi, printre care:
Eventuala inaintare in alegerile parlamentare din toamna a unor candidate independenti din partea Consiliului Unirii, sprijiniti eventual de Actiunea-2012 si de alte forte unioniste, pentru Parlamentul Romaniei, idee avansata de copresedintele Gheorghe Vita. O alta chestiune a fost formarea unui grup care sa lucreze asupra Regulamentului CU, luind in consideratie propunerile membrilor CU, cu publicarea unei variante cit mai definitive pe site-ul
www.consiliul-unirii.ro si trimiterea variantei prin e-mail, pentru discutare, semnatarilor Consiliului Unirii.
La inceputul saptaminii viitoare reprezentanti ai CU vor oferi o conferinta de presa a CU cu dnii Ion Negrei, Gheorghe Mirzencu, Asea Scorpan, Valentina Sturza, Stela Popa, ca tema avind subiectul “Deportarile sovieto-comuniste din iunie 1941 si iulie 1949 constituie acte de genocid impotriva romanilor basarabeni.”
Grupul coordonator preconizeaza organizarea citorva evenimente pe 13 iunie. La ora 09.00 reprezentanti ai Consiliului Unirii vor merge sa depuna la Gara feroviara – locul de reculegere si comemorare a romanilor deportati – o coroana de flori in amintirea celor prapaditi din cauza regimului sovietic de ocupatie.
La ora 11.00, reprezentanti ai CU vor fi prezenti, in Muzeul National de Istorie, la subsol, la deschiderea unei camere cu mostre de bunuri ale deportatilor.
Grupul coordonator al CU a decis sa dea un comunicat de presa in legatura cu initiativele legislative ale fostului deputat communist Igor Dodon, prin care cere interzicerea entitatilor si a actiunilor unioniste, desi Constitutia include un articol expres privind limitele revizuirii Legii fundamentale, legat de modificarea caracterului unitar al statului pe cai constitutionale – prin votul in Parlament sau prin referendum.
In zilele apropiate va fi constituit Consiliul Unirii in unul dintre raioanele Republicii Moldova, unde vor fi invitati si semnatari ai CU din Romania, din localitatile de la frontiera cu localitatea respectiva de pe mailul sting al Prutului.
Procesul de extindere a Consiliului Unirii continua in teritoriu.
Serviciul de presa al Consiliului Unirii

 
 DIN ISTORICUL ACESTUI
 PĂMÂNT ROMÂNESC


Igor Cașu: 
        Comparație între cele două anexări – anii 1812 și 1940

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940.
În primul rând, la 1812 Rusia ţaristă anexează un teritoriu care aparţine Principatului Moldovei, dar pretinde că acesta aparţinea Turciei. Prin comparaţie, la 1940, URSS ocupă provincia pretinzând că aceasta e locuită în majoritate de ucraineni, deci invocă dreptul etnic. Asta deşi propaganda sovietică interbelică e dominată de discursul „eliberării moldovenilor de sub jugul social şi naţional al boierilor români”.
De fapt, şi într-un caz şi în altul, se invocă „dreptul sabiei” (în 1940 se spune în ultimatum că România ar fi rupt Basarabia de la URSS, deci se invocă principiul continuităţii Rusiei tariste – URSS, aceasta din urmă fiind creat abia în 1922). Politica celor două regimuri în Basarabia diferă dacă ne referim la maniera în care au fost cooptate elitele locale la actul de guvernare a provinciei.
După 1812, Scarlat Sturdza este singurul guvernator român al provinciei (până în 1813) – aflat demult, e drept, în serviciul ţarului. După 1940, primul basarabean care conduce RSSM e numit abia în 1980 – Simion Grossu (originar din Satu-Nou, Ismail). Al doilea e Petru Lucinschi, din noiembrie 1989. Ceilalţi erau de peste Nistru, din Transnistria sau moldoveni rusificaţi din Ucraina, precum Ivan I. Bodiul (1961-1980).
Dacă după 1812, până în 1821, Rusia ţaristă recunoaşte titlurile nobiliare şi privilegiile care decurg de aici, după 1940 titlurile (inclusiv cele ştiinţifice, de studii superioare, care constituie, după Bourdieu, un nou criteriu de selecţie a elitelor moderne) nu numai că nu sunt recunoscute, dar constituie un handicap. Posesorii acestora sunt susceptibili de a fi etichetaţi şi majoritatea chiar sunt declaraţi „duşmani ai poporului”, adică paria.
Limba romană e persecutată de ţarism şi chiar interzisă în serviciul divin şi în şcoli în a doua jumătate a secolului al 19-lea, mai ales pe fondul Unirii Principatelor. În RSSM, limba majorităţii, numită moldovenească şi trecută la alfabet chirilic, este promovată în şcoli şi presă, dar în realitate rusa domină spaţiul public, e unica limbă acceptată la şedinţele partidului, ale guvernului, şi tinde să devină unica limbă a învăţământului superior şi a ştiinţei.
Din punct de vedere economic, Basarabia a rămas o provincie subdezvoltată a Imperiului ţarist. După 1940, economia RSSM beneficiază de investiţii importante din partea Moscovei, dar preţul plătit e foarte scump: economia e subordonată intereselor centrului, care trimite cadre proprii, ruşi şi ucraineni în special, cărora li se acordă privilegii în ceea ce priveşte obţinerea spaţiului locativ şi altele (o colonizare voalată). Între timp, cadrele locale sunt trimise în Rusia şi alte republici, ceea ce nu este decât o formă mascată de deportare, de tip soft.
Un rol important în redeşteptarea identităţii naţionale, româneşti, îl au în secolul al 19-lea studenţii basarabeni care studiază mai ales după 1898 în universităţile imperiului, la Dorpat (Tartu), dar şi Kiev, Moscova, Odesa. Elitele româneşti se reproduc în RSSM în ciuda strădaniilor regimului de a educa o elită obedientă: momentul-cheie îl constituie reabilitarea clasicilor literaturii române în anii 1950. Anume această elită va cere revenirea la alfabetul latin în 1965, apoi în 1989, de la care vor urma şi celelalte revenidicări culturale şi politice care au legitimat desprinderea de URSS în 1991.




               

                 ISTORIA UNOR COMUNICĂRI SECRETE...


Grupul Usatiuc-Bulgăr-Ghimpu-Graur-Șoltoianu:
Frontul Național-Patriotic dat pe mâna lui Andropov

România şi românii erau priviţi şi trataţi neîntrerupt, de la venirea ruşilor în 1792 în Transnistria, cu multă ostilitate de ruşi şi apoi de sovietici ca fiind un obstacol natural în calea extinderii lor până la Marea Egee şi Marea Adriatică. „Tratamentul” a fost unul activ nu pasiv dacă ne gândim la atrocităţile din iunie 1940 până în iunie 1941, s-au dacă privim harta genocidului din Basarabia din primii ani de după cel de al Doilea Război Mondial întocmită de profesorul Larry L. Watts în lucrarea „Fereşte-mă Doamne de prieteni”. La graniţele României erau permanent trupe de atac sovietice: 7 divizii în nordul Bucovinei, 6 divizii în Basarabia, 4 divizii în Ungaria, la care trebuie adaugate 12 divizii bulgăreşti şi 6 divizii ungureşti toate sub comandă sovietică. Invazia sovietică, bulgărească şi ungurească planificată în septembrie-noiembrie 1968 a fost stopată de 3 factori: hotărârea şi unitatea românilor şi a conducerii de atunci, poziţia Chinei şi hotărârea preşedintelui Lyndon B. Johnson şi a secretarului de stat Dean Rusk. KGB şi GRU direct şi prin interpuşi local (Ivan Bodiu secretarul partidului de la Chişinău) făceau legea antiromânească în Basarabia cu asupra de măsură în 1968, tocmai când Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Șoltoianu au dat un nou avânt mişcării naţionale, prin Frontul Național-Patriotic, FNP.
Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei înființat în ilegalitate după război, avea drept scop final ieșirea Moldovei din componența URSS, formarea Republicii Populare Moldovenești, unificarea tuturor teritorilor româneşti ocupate de Stalin (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei), dar şi teritoriile locuite de români din stânga Nistrului și unirea ulterioară cu România. Un scop, de etapă, era organizarea de alegeri libere în Basarabia. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială. Printre conducatorii FNP din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu si Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mișcarea era coordonata de Alexandru Șoltoianu. Sub impactul refuzului bine justificat al României de a participa la intervenția trupelor sovietice şi a fidelilor lor în Cehoslovacia în 1968, şi în ciuda aversiunii furioase a Moscovei faţă de tot ce era românesc, FNP decide să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice. La scurt timp, în primăvara lui 1969, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, vine la București, lasă într-o cutia poştală din Gara de Nord un plic cu documente privitoare la activitatea și scopurile FNP. Anul urmator, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la București, pe 12 iunie 1970, cu această ocazie mergând la Consiliului de Stat al României. Nicolae Ceaușescu, probabil de teama unei provocări a KGB-ului nu-l primeşte în audiență. Este primit trei consilieri de-ai lui Ceaușescu şi audiența durează aproape 4 ore, Usatiuc-Bulgăr explicând situaţia românilor de peste Prut şi activitatea FNP. Mai lasă și o serie de documente spre a fi analizate şi cercetate amănunţit. Pe 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă nr. 14006418, Președintele Consiliului Securității de Stat al Republicii Socialiste România, Ion Stănescu, îl informa pe şeful KGB Iuri Andropov, despre vizita cetățeanului sovietic Alexandru Usatiuc-Bulgăr şi îi anexează și plicul cu documentele lăsate. Care au fost mobilurile acestei laşităţi incalificabile, deocamdată nu le ştim. După arestarea pe 13 decembrie 1971 a lui Alexandru Usatiuc-Bulgăr, la scurt timp, sunt arestați și Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu. Urmează o anchetă scurtă, dar sălbatică, şi dosarul nr. 6648 a lotului Usatiuc-Ghimpu-Graur-Șoltoianu este trimis la Curtea Supremă de Justiție a RSSM. După trei zile se dă sentinţa: toţi sunt condamnaţi la mulţi ani de închisoare - lagăr corecțional cu regim sever urmaţi de alţi ani de deportare şi privare de drepturi civile. După „decapitarea” liderilor au început marea teroare: persecuţiile tuturor românilor bănuiți de a face parte din FNP sau de a avea sentimente româneşti. O mulțime de tineri basarabeni și bucovineni au fost dați afară din administraţie, din învățământ şi din sănătate, din producţie. Toţi românii care au manifestat sentimente naţionale cât de firave au fost puși sub urmărire de către KGB şi hăituiţi.
Merită evocată demnitatea exemplară a acestor români din ţara lagărelor KGB. Iată un episod povestit chiar de Alexandru Usatiuc-Bulgar, în lucrarea “Cu gandul la o lume intre doua lumi”, Ed. Lyceum, 1999: „Avocatul lui Gh. Ghimpu, adus din Leningrad - Vișnevski, a spus aproximativ: ,,Ghimpu e încă tânăr, fără experiență, a căzut sub influența lui Usatiuc", chipurile a fost instigat de mine și eu aș fi vinovat. A rugat ca curtea sa țină cont de toate astea și să-i facă o reducere a pedepsei cerute de acuzare. Eu l-am întrebat pe Ghimpu: Asa e? El a raspuns ca nu.”
                                          O.C.



       Amintiri ale liderilor Frontului Popular

Mişcarea de eliberare naţională, al cărei exponent era Frontul Popular din Moldova, îşi are începutul la 3 iunie 1988, când în sala mare a Uniuni Scriitorilor din Chişinău, în cadrul unei adunări a intelectualităţii, s-a constituit un grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării. O asemenea implicare a intelectualităţii nu mai fusese consemnată până atunci. Şi primul Parlament al Republicii Moldova a avut în componenţa sa un număr record de oameni de cultură, precedent care nu s-a mai repetat în noua republică independentă şi suverană. Imaginile cu scriitorii, poeţii şi muzicienii care vorbeau în faţa a sute de mii de oameni în Piaţa Marii Adunări Naţionale, mai stăruie şi azi în amintirea multora. Dar în 15 ani multe lucruri s-au schimbat şi în preajma aniversării, tot mai mult se discută despre realizările şi eşecurile perioadei care a precedat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Vârfurile culturale care au stat în fruntea mişcării de eliberare naţională au dispărut într-un con de umbră. Mulţi nu mai sunt în ţară, unii au plecat dintre cei vii, iar alţii se declară amăgiţi sau îi regăsim înrăiţi că nu mai au împotriva cui lupta. Nu puţine sunt vocile care afirmă tranşant că mişcarea de eliberare naţională a falimentat din cauza calităţii elitei culturale, care nu a avut curajul să meargă până la capăt. Nu ne propunem să judecăm şi nici să căutăm vinovaţi. Ziarul FLUX vă prilejuieşte astăzi o întâlnire cu personalităţi care au fost antrenate în această mişcare de eliberare naţională şi care fac o reconstituire a evenimentelor din acea perioadă, dar şi un exerciţiu de memorie a unui 27 august de pomină.
Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova: „Am obţinut sentimentul unităţii spaţiului cultural românesc”
„Cred că problema fundamentală cu care ne confruntam atunci era problema identităţii noastre, a limbii pe care o vorbim, a alfabetului latin, a simbolurilor naţionale. Am cunoscut un cumplit proces de deznaţionalizare sau mancurtizare, dacă e să spunem după cunoscutul roman al lui Cinghiz Aitmatov. Implicarea personalităţilor din cultură în mişcarea de eliberare naţională a fost o reacţie foarte energică la acest proces de deznaţionalizare şi la alt proces asociat, procesul de conspirare, de ascundere a adevărului. Ceea ce ne-am propus noi odată cu perestroika gorbaciovistă a fost să spunem adevărul. Şi am făcut acest lucru şi prin intermediul unor intervenţii publicistice prin „Literatura şi arta”, în special, prin „Литературна” газета”, care a zguduit bine atunci sistemul sovietic. De aceea ne-am implicat noi, era un strigăt existenţial, nu era o mişcare, pur şi simplu, o sincronizare cu procesele care aveau loc. Marţi la Academie s-a vorbit despre destrămarea URSS şi au fost enumerate nişte argumente de ce s-a destrămat URSS – fiindcă a promovat o ideologie a totalitarismului. Pe urmă, URSS la acea oră promova o politică de ideologizare, de supunere a tuturor instituţiilor unei singure păreri, care era cea a partidului comunist, URSS nu avea sistemul de informare pe care îl aveau deja ţările străine. Dar ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor ’90 a fost reacţia marginii contra centrului şi noi, în special, în cultură am ţinut să ne întoarcem la centru, adică, să scăpăm de această marginalizare prin subordonare ideologică, prin imposibilitatea de a spune adevărul, prin tot uriaşul mecanism de ştergere a identităţii care funcţiona pe acele vremuri. Toate astea ne-au determinat să ne implicăm activ în politică. Dar aş dori să nuanţez un pic lucrurile, fiindcă, bunăoară implicarea mea personală a fost nu în politică propriu-zis, eu am făcut o politică cu nuanţă culturală, nu partizanat politic. Aveam nişte imperative ale culturii naţionale pe care le-am promovat atunci prin intermediul politicului.
Instituţionalizarea sovietică, poliţia politică, mecanismele uriaşe de subordonare, de ideologizare, pe astea noi le-am suferit la limită, de aceea şi reacţia noastră a fost, poate, mai aprigă, mai energică decât în alte republici care nu au cunoscut acest proces într-un asemenea grad de intensitate ca la noi.
Nu aş spune că mişcarea de eliberare naţională care a avut în frunte elita culturală a fost un fiasco. Astăzi scriem în alfabetul latin, care este o victorie, bineînţeles, lucrurile sunt înjumătăţite, nu avem încă limbă română declarată limbă de stat. Noi am obţinut libertatea de exprimare, pe care nu o aveam. Şi multă lume ne întreba: „Şi ce aţi obţinut?” Am obţinut libertatea de a spune adevărul. Şi dacă ne referim la clasa literară, astăzi nu mai este cenzură şi nu mai avem scriitori de limbă română şi scriitori de limbă moldovenească şi nimeni nu scrie în moldoveneşte. Problema limbii s-a politizat, dar această problemă nu există în cadrul nostru, literar. Nu mai sunt scriitori care spun că scriu moldoveneşte. Noi am obţinut şi acest sentiment al unităţii spaţiului cultural românesc. Noi ne-am încadrat şi ne încadrăm în continuare într-un singur spaţiu cultural. Şi aceasta este o mare victorie, iată de ce nu sunt de acord cu cei care vorbesc despre un fiasco total. Că lucrurile s-au împărţit, au apărut interese partizane, au apărut partide, au apărut scindări în cadrul forţelor de orientare democratică şi naţională, astea sunt lucruri fireşti şi, pe de altă parte, apele s-au despărţit de uscat, ştim noi cine şi ce hram poartă, aşa că toate aceste scindări au şi binele lor”.
Ion Hadârcă, poet şi scriitor: „La o judecată obiectivă a istoriei cred că avem cu ce ne îndreptăţi”
„Eu sunt cel care, îndată după declaraţia de independenţă, am promovat în Parlament proiectul de lege despre imnul de stat al nou-declaratei republici suverane şi independente Republica Moldova, care nu avea imn. „Deşteaptă-te, române” se cânta chiar în acele clipe în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Imnul a fost votat cu majoritatea de voturi. Nedumerirea mea este că apoi acest segment din stenograma şedinţei a dispărut, fapt care, peste câţiva ani a fost una dintre cauzele anulării imnului „Deşteaptă-te, române”, ca imn de stat. Oricum, acesta este şi un moment din biografia mea de creaţie şi de politician. Sper eu, lumea nu va uita că şi datorită subsemnatului, această ţară şi-a început independenţa cu imnul „Deşteaptă-te, române”, care este echivalent tricolorului şi altor simboluri care justifică existenţa sub aspect istoric al suveranităţii, al neatârnării, al istoricităţii acestei mişcări naţionale. Or, problemele, bineînţeles că sunt cu totul altele acum şi nu ştiu dacă putem raporta şi ne putem raporta mental la tot contextul în care a fost înfăptuită independenţa şi, de fapt, etapele acesteia. Lumea judecă astăzi mecanic, că a fost 27 august şi s-a votat declaraţia de independenţă şi atât, pe când toate lucrurile acestea au avut o durată în timp, o pregătire. Şi pregătirea aceasta a demarat la mijlocul anilor ’80, cu primele dezbateri scriitoriceşti ale intelectualităţii de creaţie. Pe urmă a fost etapa când s-au format primele grupuri ale mişcării democratice întru susţinerea restructurării, care apoi s-a revărsat şi a crescut într-un Front Popular. Au existat doar nişte grupuri care discutau mai mult sub aspectul capacităţilor şi al posibilităţilor noastre de a rosti adevărul. Erau principiile unor restructurări care, în ansamblu, chiar dacă viza doar o restructurare de suprafaţă a unui imperiu, pentru noi însemna o restructurare de fond şi ajungerea la rostirea adevărului şi încă din anii ’87, mai ales de la prima Adunare Generală care a modificat structura şi conducerea şi regulamentul şi programul de activitate al Uniunii Scriitorilor, aceasta a fost în primăvara lui ’87, de atunci şi până în ’88, la constituirea mişcării de restructurare, iar apoi a realizării acestor obiective, a trecut un timp. Adică, sunt nişte etape şi etapele acestea nu pot să ocolească Marea Adunare Naţională din 27 august, dintr-un alt 27 august, 1989. Această Mare Adunare Naţională şi acest moment culminant în mişcarea noastră de trezire a conştiinţei naţionale, de fapt, a însemnat fuziunea problematicii, a aspiraţiilor intelectualităţii de creaţie cu a poporului, care a venit şi a dat acestor schiţe de program, mai multe doleanţe, tendinţe, a devenit expresia voinţei poporului. De aici, iarăşi, a mai fost un timp până a fost posibilă formarea unui Parlament, desigur, în condiţiile regimului imperial, formarea unui Parlament care poate fi recunoscut drept unul democratic. Ei bine, acest Parlament democratic este sursa de emanaţie a acestei declaraţii de independenţă, precedată de o declaraţie de suveranitate în condiţiile imperiului sovietic, în condiţiile când nici una dintre fostele republici sovietice nu se declarase suverană. Noi am fost primii şi acest lucru, iarăşi, se uită. Cu un an înainte, în 1990, recunoscusem declaraţia de independenţă a Lituaniei în condiţiile acelea foarte ostile şi eram gata să votăm şi noi acelaşi lucru, că eram aşteptaţi de celelalte republici ex-sovietice să facem acelaşi lucru. N-ai zice acum că nu au fost coapte condiţiile. Părerea mea este că premisele existau cu mult înainte, nouă ni s-a impus un conflict militar la Nistru. Şi noi cunoaştem dedesubturile, pentru că în acea perioadă eu am fost şi deputat în Sovietul Suprem al URSS în Congresul Deputaţilor Poporului URSS şi cunoaştem dezbaterile asupra proiectului noii Constituţii a URSS, a participării noastre la un nou tratat unional, refuzul votării acestui tratat etc. Cu un an înainte ni s-a spus că dacă nu vom semna acest nou tratat unional, vom avea încă două republici pe teritoriul ţării noastre şi acest lucru era, practic, garantat de către centrul imperial, erau mecanisme clare de forţă, care exercitau presiune asupra noastră ca să nu se voteze, lumea să fie ostilă însăşi acestei idei de independenţă. Şi al treilea moment, care este pur subiectiv, acela cu care am şi început, pentru noi şi pentru mine, ca unul din reprezentanţii acestor aspiraţii în Parlamentul Republicii Moldova, faptul că am promovat imnul „Deşteaptă-te, române”, deja punea alt subtext şi redirecţiona clar această independenţă, adică, era o independenţă antiimperialistă, o independenţă care se vroia cu totul ruptă din contextul acestui imperiu şi readusă în albia firească a limbii, a istoriei, a spaţiului nostru geografic şi reîncadrată în analele fireşti. Noi vedeam în felul acesta lucrurile. Poate că există multă naivitate sau multe lucruri care stârnesc dezbateri, critici, dar mie mi se pare că direcţia a fost şi rămâne clară şi neamendabilă în coordonatele sale esenţiale. Dar să afirmi că acea intelectualitate, sau acea generaţie a suferit un fiasco, mi se pare că este o lipsă de responsabilitate a unor oameni care vor să nege totul şi nu ştiu în cazul acesta ce să pună în loc. Că nu a existat premise istorice pentru a realiza mai multe, asta este cu totul altă discuţie, să judecăm foarte treaz şi fără tendenţiozitate lucrurile şi atunci vom vedea care au fost şi mai sunt direcţiile reale. Evident că înaintea puciului din 19 august 1991, care a precedat declaraţia de independenţă, multă lume a uitat şi de acest puci, toate aceste premise despre care vorbesc, erau încă foarte vagi, neclare, a trebuit să vină un puci ca să orienteze chiar partea cea mai nehotărâtă, indecisă, obscură a Parlamentului, care, iarăşi, era destul de impunătoare, chiar şi în condiţiile când circa 150 de deputaţi din Transnistria, în Parlamentul de 380 de deputaţi, aşa era, de fapt, configuraţia Parlamentului, nu participau la şedinţe. Şi atunci independenţa s-a votat cu circa 270 de voturi şi cam asta era situaţia şi contingentul real al acelui Parlament. Parlamentarismul presupune deja cu totul altceva. Consider că aici punctul nevralgic şi momentul cheie aşa cum văd eu şi cum am văzut şi aşa, unii spun că de ce s-a dizolvat înainte de vreme acel Parlament, dacă el se considera atât de eficient. Imediat după declaraţia de independenţă, trebuia să anunţăm noi alegeri. Asta este realitatea, pentru că s-a consumat perioada aceasta sovietică, evident, Parlamentul nu mai era funcţional şi după declaraţia de suveranitate şi independenţă trebuia adoptată noua Constituţie, or, adoptarea noii Constituţii s-a tărăgănat cu câţiva ani buni şi era deja emanaţia unei cu totul altei mentalităţi, mentalitatea regresivă care vroia să reinstaureze totul pe vechi. Decalajul acesta a devenit ireconciliabil, mulţi au fost înlăturaţi, alţii s-au dezamăgit şi au plecat, alţii, Dumnezeu să-i ierte, nu mai sunt în viaţă şi e cazul să fie pomeniţi şi ei în acest context. Este vorba de Gheorghe Ghimpu, Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Pavel Gusac, Nicolae Costin… Este amoral, pur şi simplu să spunem că a fost un fiasco. Au fost clipele de vârf ale mişcării de atunci şi e bine să fie lăsate sub aspect istoric. La o judecată obiectivă a istoriei, eu cred că noi avem cu ce ne îndreptăţi”.
Mircea Druc, în prezent Consilierul preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cercetător ştiinţific, Bucureşti: „A dispărut URSS şi asta a fost menirea mişcărilor de eliberare naţională”
„În perioada mişcării de eliberare naţională eram preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Şi în luna mai 1990, am modificat denumirea în Republica Sovietică Socialistă Moldova. Pe urmă eu am fost destituit cu implicarea masivă a preşedintelui Snegur şi a agrarienilor în mai 1991. Puciul din august a avut loc în august 1991 şi în luna decembrie, de jure, a dispărut RSSM şi a apărut Republica Moldova ca stat independent.
Mişcarea de eliberare naţională în fostul imperiu sovietic nu a fost un fiasco, datorită rezultatului ei final. A fost o mare victorie, fiindcă această mişcare a elitelor culturale, a umaniştilor, în primul rând, aceştia au fost care au pornit schimbarea, n-a fost elita nomenclaturistă din complexul agromilitar sau militar-industrial şi nici elita de partid, ci intelectualii: Evtuşenko, spre exemplu în Rusia, poeţii şi scriitorii în Republica Moldova au dărâmat URSS, ce poate fi mai eficient decât acest rezultat final. E păcat să acuzăm elitele intelectuale şi nu numai în Basarabia. Luaţi tot ce s-a făcut, ce au făcut balticii, caucazienii, Asia Centrală, Ucraina şi chiar Rusia. A dispărut URSS şi asta a fost menirea mişcărilor de eliberare naţională.
Unde este acum Voznesenski, Evtuşenko, unde sunt cenaclurile de la Leningrad, Moscova, cluburile ziariştilor? Forţa motrice în destrămarea URSS au fost intelectualii, după aceea au trecut anii şi noi trăim într-o societate unde puterea nu mai este spiritul sau vorba sau cuvântul, puterea este capitalul. Noi am trăit în societatea comunistă, iar în societatea comunistă domină puterea politică. Acum trăim într-o societate numită capitalistă şi în societatea capitalistă capitalul decide şi de aceea intelectualii, poeţii, scriitorii, muzicienii, pictorii, medicii nu au capital, deci nu au puterea nici economică, implicit, nici puterea politică.
De jure, în Republica Moldova limba română nu a fost adoptată limbă de stat, dar a obţinut grafie latină în august 1989. Altceva e că, fiind 75 la sută în Basarabia, nu putem face nici cât 52 la sută în Letonia la Riga. Păi, asta este deja: „stai măligă că te mănânc şi cu apă te împing!” Asta este deja ineficienţa noastră, ca sportivii care nu pot să bată golul. În privinţa limbii era următoarea dilemă, să acceptăm sintagma limba moldovenească cu grafie latină. Cel mai important a fost să avem grafia latină, să scriem în grafie latină, deşi s-a numit în continuare moldovenească. După ce am primit independenţa, cine nu ne lasă să numim limba aşa cum este? Ziarele de la Chişinău scriu în limba română, site-ul Guvernului este cu litere latine, într-o română cât de cât, deşi cu „î” din „i”. Timp de o sută de ani, Argentina a vrut limbă argentiniană şi pe urmă şi-a dat seama că e curată prostie şi au recunoscut limba spaniolă. Chiar şi extremiştii cubanezi vroiau limbă cubaneză, deşi graţie înţelepciunii avocatului Fidel Castro au acceptat, totuşi, că vorbesc limba spaniolă. Unde sunt scriitorii, poeţii? Timpul s-a schimbat. Forţa motrice în destrămarea imperiului sovietic au fost intelectualii, acum au devenit capitaliştii, mafioţi sau buni şi cinstiţi, capitalul decide”.
Leonida Lari, poet, deputat în Parlamentul României: „Reunificarea se face în capitala ţării!”
„Am vorbit şi în Parlamentul Republicii Moldova şi în Parlamentul URSS despre drepturile poporului român şi despre jafurile teritoriale săvârşite de imperiul sovietic împotriva României. De ce m-am implicat în mişcarea de eliberare naţională? Pentru că vreau ca nepoţii şi copiii noştri să aibă o ţară întregită, să aibă dreptul la limbă, la grafia latină şi la istoria română, să nu moară ţara aceasta, pentru că fără limbă poporul moare.
La Chişinău eu am văzut moartea cu ochii de patru ori, şi în faţa Parlamentului, şi la Teatrul Verde, şi la Ministerul de Interne când domnul Voronin conducea acest minister şi atunci când zeci de tineri cântau cântece patriotice la monumentul lui Ştefan cel Mare. M-am implicat în această mişcare pentru că nu-mi place moartea, mai ales moartea copiilor. Eu iubesc viaţa şi libertatea şi pentru că îmi place libertatea, n-am intrat nici în sistemul KGB, că mi s-a propus acest lucru la 18 ani când eram studentă eminentă la facultatea de filologie, nici în Partidul Comunist la 27 de ani când mi s-a propus, lucram pe atunci la ziarul „Literatura şi arta” şi am fost dată afară din serviciu pentru că nu am vrut să intru în partid, şi n-am intrat nici în securitatea română, că la bătrâneţe mi s-a propus şi asta. N-am putut să uit sfatul tatălui meu, profesor de matematică, care mi-a spus: „Fata tatei, să nu intri niciodată în sistem”. Eu eram un copil, aveam 16 ani şi l-am întrebat ce înseamnă sistem şi tata mi-a răspuns: „Sistemul, în ceea ce priveşte ţara ta este: KGB, Partidul Comunist şi securitatea română”. Şi eu nu am intrat în sistem, pentru că mă tem mai mult de Dumnezeu şi de îngerii lui decât de oameni.
Să fi luptat românii basarabeni pentru limba română încă 100 ani, tot nu obţineam nimic singuri, fără voinţa clasei politice de la Bucureşti. Or, reunificarea ţării nu se face nici de la Chişinău, nici de la Cernăuţi, nici de la Braşov, nici de la Sibiu, se face în capitala ţării, la Bucureşti! Şi eu am înţeles acest lucru când, două nopţi la rând mi-au fost împuşcate geamurile casei, am luat copiii şi am venit în România. Nu m-am temut de moarte, am vrut o schimbare. Din păcate, la Bucureşti am găsit oameni puşi pe înavuţire grabnică, nu le ardea lor de reunificare. În loc să facă poduri de flori, mai bine schimbau ecartamentele de la căile ferate, mai bine făceam firme mixte, moldo-române. Am venit eu o idealistă, o visătoare să schimb placa la Bucureşti? Păi, ei se uitau la mine ca la o naivă, ca la un poet care nu trebuie nimănui în ziua de astăzi. Acum eu mă bucur foarte mult de acest proiect de curăţare a clasei politice de la Bucureşti, să se afle cine şi ce a făcut. La Chişinău îmi era greu că vroiau să mă lichideze fizic, la Bucureşti e greu din punct de vedere moral”.
Autor: Liliana POPUŞOI, ziarul FLUX



Mai jos redăm discursul de atunci al domnului Mircea Druc:


         “VREM REÎNTREGIREA PATRIEI!”
                “Reunirea! Altă soluţie nu există”
                                      Alocuţiune – București, noiembrie 1991


Alocuţiunea rostită de Mircea DRUC, deputat în parlamentul de la Chișinău, din partea Frontului Popular din Moldova, la 28 noiembrie 1991 în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei în cadrul ședinței festive, cu participarea deputaților și senatorilor, consacrată aniversării a 73 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Onorată asistență,
Stimați colegi,
Comemorăm, oarecum liberi, ziua de unu decembrie! Dar …
Nu cred că de dragul retrospectivei. Comemorăm pentru a transforma trecutul în prezent. Şi prezentul în viitor. Trecutul nostru, şi tragic, şi glorios, nu e decât o cale istorică spre ziua de astăzi. Iar prezentul nu e altceva decât un scurt popas în drumul nostru spre un viitor necunoscut.
Nu cred că am putea admite la infinit, ca o parte a naţiunii române să constate cu amărăciune, zicând: “Căci vai de cine-şi pierde ţara/ Ca să şi-o ceară de la voi …”. Aşa cum o făcea marele poet al tuturor românilor înstrăinaţi, ardeleanul Octavian Goga, înainte de Marea Unire din 1918.
Nu cred că un român fără de ţară, “purtând blesteme în cerul gurii drept moştenire din părinţi”, ar putea fi oarecum fericit, tot aşteptând o viaţă de om, ca abia la 50 de ani să-i fie permis să treacă Prutul ca să ajungă să-şi vadă capitala ţării.
Nu cred că vorbele mele v-ar face să bănuiţi că aveţi în faţă un “populist”. Melodramatic şi puţin cam exaltat. Nu, nicidecum! Cu toate că vă întreb retoric: – De ce Mircea Druc, feciorul lui Gheorghe şi Ileana, ţărani români dintr-un judeţ din nordul Basarabiei, fiind ales deputat, de către alegători români, într-o circumscripţie pe pământ românesc, nu poate lua cuvântul în parlamentul României, decât aşa, ocazional? Ca acum, la o aniversare, într-o şedinţă festivă.
Nu cred că cineva, fie dela Chişinău, fie dela Bucureştisau din altă parte ar reuşi să mă convingă că n-ar fi fost cazul să vorbesc aici, acum şi anume aşa. În acest context, unicul reproş, pe care îl admit la adresa mea, e: anticiparea. Da, recunosc: eu cuget şi acţionez ca şi cum reunirea s-ar fi produs deja. Şi mă gândesc la ceea ce avem de făcut mai departe, într-o ţară reîntregită.
Cred însă că adevărul şi libertatea, fără de care ar fi imposibil să ieşim din criză, nu ne pot fi servite pe tavă de cineva din afară. Nici obţinute sub formă de credite nu pot fi. Căci nu există o bancă mondială ce ar da cu împrumut libertate şi adevăr celor captivi. Celor rătăciţi sau induşi în eroare. Adevărul se cere trăit. Iar libertatea cucerită prin luptă. Şi menţinută – cu preţul unei vigilenţe eterne.
Am cedat destul, noi, românii! Explicaţiile şi justificările nu au acum nici un rost. Nu merită prea mare atenţie nici insinuările unor străini ce vor să ne ţină în captivitate, la propriu şi la figurat. Nici frica patologică din oasele românilor nu o putem scoate rapid.
Noi, românii credincioşi, spunem: “Vrem reîntregirea patriei!”. Străinii şi românii timorați vehiculează: “Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol”. “Occidentul preferă acest status quo”. “La Kievnici nu vor să audă”. Mai e și Budapesta unde se inventează mereu nişte simetrii. Iarla Chişinău- tactica paşilor mărunţi: unul înainte, doi înapoi. Și, vorba Leonidei Lari, unii se vor “domnitori peste o stână şi trei judeţe”.La Bucureştielitele mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte? Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic și geopolitic. Cu silogisme, statistici și fapte. Şi le vom combate mereu. Ori de câte ori vom avea ocazia.
Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: “Reunirea”.
Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi, care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicianismul din noi.
“Reunirea!”. Altfel, între Ucraina şi România, va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite.
De aceea consider necesar şi de urgenţă:
1. Astăzi, mâine parlamentul şi guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic.
2. Parlamentul României până la finele acestui an să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii care formează Alianţa Naţională “16 decembrie”, apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din R. Moldova.
Iată de ce, vin cu rugămintea către toţi românii:
- Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism;
- Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ;
- Să spunem clar, cu fermitate: “Vrem reîntregirea ţării!”.
Ştiu, cineva îmi reproşează chiar în clipa aceasta: ” – Suntem un popor dezamăgit, domnule Druc! Ne-am epuizat. Nu mai putem lupta. Am sacrificat destul!”.
Nu! Nu e adevărat! Niciodată, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima. Și decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului… Ca şi ciobanul moldovean din balada “Mioriţa”. Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată. Nici chiar în faţa îngerului ceresc, care ar putea veni să-i anunţe că nu mai este loc şi pentru ei în paradis. Aceşti români vor protesta, cerându-şi dreptul, căci urmează calea adevărului.
Numai reuniți vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi nimeni nu ne poate garanta că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială. De data aceasta o conflagrație economică și ecologică, care ne va cuprinde încurând.
“Reunirea”. Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. “Sindromul amputării” nu va dispărea niciodată.
Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi românii se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.
Cred că e timpul să se deprindă o lume toată cu ideea că în curând se vor prezenta în parlamentul Ţării toţi deputaţii, din toate teritoriile strămoşeşti aflate deocamdată sub ocupaţie străină.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
ECOURI LA ROMÂNII DE PRETUTINDENI
 

493 de prestigioase semnaturi pe următorul
MEMORANDUM PENTRU REINTREGIRE


Ca membri ai societatii romanesti globale, semnatarii acestui Memorandum,
Comemorand cu adanca piosenie si mandrie nationala actul istoric de la 27 Martie 1918, prin care Sfatul Tarii de la Chisinau a dat semnalul infaptuirii Romaniei Intregite;
Fiind constienti ca starea de separare actuala a Romaniei in totala contradictie cu mostenirea pe care anul 1918 ne-a lasat-o trebuie sa fie indreptata prin actiunea concertata a tuturor fortelor romanesti atat ale statutului, ale clasei politice cat si ale societatii civile:

1. Tinem sa aducem omagiul nostru celor 86 de romani basarabeni care prin semnaturile lor au devenit adevarati parinti fondatori ai Romaniei Intregite.
2. Solicitam societatii civile romanesti ca impreuna cu mass-media de pe amandoua malurile Prutului sa inceapa o campanie sustinuta pentru educarea populatiei si constientizarea necesitatii reunificarii tarii.
3. Prin activarea Congresului Romanilor de Pretutindeni, cerem viitorilor reprezentanti ai romanilor de pretutindeni sa aiba in agenda lor ca prioritate absoluta sustinerea eforturilor pentru readucerea Basarabiei in cadrul Romaniei Reintregite.
4. Cerem Presedintiei, Parlamentului, Guvernului Romaniei, partidelor politice sa-si separe mesajul national de limbajul ideologic si sa adopte o pozitie comuna si unitara in problema nationala in concordanta cu idealurile unitatii nationale si ale statului unitar Roman a carui infaptuire este oficial recunoscuta prin declararea zilei de 1 Decembrie, ca Ziua Nationala a Romaniei.
5. Cerem organismelor statului roman sa intreprinda masuri concrete politice si diplomatice pentru a sensibiliza opinia publica internationala, institutiile Uniunii Europene si celelalte state, asupra dorintei poporului roman pentru reunificare printr-un process asemanator celui prin care cele doua foste state germane au devenit un singur stat.
6. Consideram ca cele doua guverne de la Bucuresti si Chisinau au datoria morala de a-si armoniza politica externa in directia reprezentarii comune a unei politici nationale care sa conduca la o tranzitie fara sincope spre integrarea Basarabiei in Romania si prin aceasta populatia Basarabiei sa obtina de drept cetatenia Uniunii Europene.
7. Cerem Presedintelui si Parlamentului Romaniei sa adopte un act normative prin care ziua de 28 Iunie 1940, in care a inceput agresiunea armata impotriva Romaniei si catatenilor Romaniei, sa fie declarata zi a ocupatiei sovietice a teritoriul Romaniei asa cum a procedat si presedintele de la Chisinau domnul Mihai Ghimpu.
8. Cerem ca autoritatile romane sa dea curs si sa se implice in ridicarea Memorialul Patimilor Romanesti care reprezinta omagiul adus martirilor romani ai ocupatiei sovietice, conformandu-se declaratiei politice din data de 9 Iunie 2009 prezentata in plenul Senatului de Presedintele Comisiei de Politica Externa a Senatului care sustinea necesitatea construirii acestui Memorial la initiative romanilor si organizatiilor romanesti din intreaga lume. Declaratia nu a intampinat nicio obiectie din partea membrilor Senatului.
9. Cerem ca PL- Basarabia si PNL-Basarabia ca forte politice pro-romanesti si pro-unioniste sa gaseasca modalitatea ca in cel mai scurt timp sa se uneasca pentru a constitui o forta credibila si reprezentativa a populatiei majoritare romanesti din Basarabia.
Dumnezeu sa ajute natiunea romana sa-si implineasca idealul national al reintregirii.
                              




Mircea Popescu ( New York)


       Cheia Unirii o au doar basarabenii


Poate ca titlul socheaza, dar realitatea este ca unirea Basarabiei cu Romania poate veni legal doar din Basarabia.
In Declaratia de Independenta a Republicii Moldova se regaseste un principiu extrem de important, al carui efect poate fi inteles daca este coroborat cu celalalt principiu major din actul fundamental al statului de peste Prut, acela al definirii limbii romane ca limba de stat scrisa cu alfabet latin.
Dar iata la ce ma refer:
Republica Moldova este un stat suveran, independent si democratic, LIBER SA-SI HOTARASCA PREZENTUL SI VIITORUL …
Tocmai principiul, “liber sa-si hotarasca prezentul si viitorul” ca stat suveran si independent, arata ca in momentul zero al iesirii din componenta URSS, patriotii acelui eveniment remarcabil au dovedit intelepciunea politica de a proiecta poarta prin care se poate ajunge in Romania reintregita.
Intr-adevar, Unirea nu putea avea loc mai devreme intre o republica sovietica si Romania fara aprobarea Kremlinului, decat daca ar fi avut loc contacte diplomatice romano-sovietice urmate de incheierea unui document intre URSS si Romania pe acest subiect.
Nu se pot face speculatii despre o asemenea posibilitate in acele momente in care URSS se destrama si conducerea imperiului era in degringolada.
Cert este ca a fost nevoie de etapa intermediara a statului suveran si independent.
Asa ca cei care blameaza Romania ca a fost prima tara care a recunoscut independenta o fac emotional, in general din cauza lipsei notiunilor politice sau de drept international.
Pe de alta parte, unirea nu poate avea loc decat prin libera exprimare a Parlamentului de la Chisinau care reprezinta vointa poporului unui stat independent recunoscut international.
O cerere expresa a Romaniei ar insemna un ultimatum.
Deci, este la mana poporului sa decida, iar partidele parlamentare care reprezinta alegatorii ar putea aduce problema unirii in parlament.
Atata doar ca in campaniile electorale, aceste partide se feresc sa vorbeasca despre unire, pe care-l socotesc un subiect tabu, din frica de a nu fi etichetate ca partide care tradeaza interesele natiunii moldovenesti de catre fortele anti-romanesti, romanofobe si rusofile din interior si pentru a nu-si periclita relatiile cu Moscova.
Si daca sunt alese fara a-si fi exprimat macar electoral o platforma unionista, atunci nu se simt obligate sa aduca problema in Parlament.
Insa atata timp cat exista principiul din Declaratia de Independenta despre care vorbim, “liber sa-si hotarasca prezentul si viitorul”, partidele si fortele care pun deschis in discutie problema unirii, nu numai ca nu tradeaza ci dau dovada de grija pentru soarta poporului cautand solutii de supravietuire in contextul unei situatii incerte politic, economic si social.
Declaratia pentru Independenta arata poarta spre Unire, dar cheia se afla in mana basarabeanului care voteaza.




Vitejie si tragedie


Problema reprezentarii adevarului istoric incepe sa devina subiect de discutie in societatea romaneasca si este foarte bine, deoarece, dupa ani de ocolire a subiectului, este intr-adevar nevoie de clarificari.
Intr-una dintre postarile pe tema masacrelor de la Fantana Alba, un interlocutor afirma ca nu mai este nevoie sa ne tot plangem ca “oile proaste mioritice” de atrocitatile la care au fost supusi romanii, atat timp cat am avut un trecut glorios.
In articolul “Discutii despre caracterul national“, incercam sa dau raspuns unui eseu sociopsihologic, prin care profesorul Peter Dan din New York,  pe linia liberal-academica a vremurilor pe care le traim, sublinia faptul ca romanii trec printr-o stare de confuzie, inclusiv morala, din cauza ca nu s-au impacat cu cu un trecut, fals infatisat prin infrumusetarea si mistificarea istoriei nationale. De fapt, domnia sa, in cursul discutiilor, definea problema ca fiind negarea sau nerecunoasterea Holocaustului de catre populatia romaneasca.
Iata deci, doua aspecte, aparent opuse asupra redarii Adevarului istoriei nationale, dar in fond avand acelasi substrat: pastrarea tacerii absolute asupra tragediei nationale, fie prin ridicarea in slavi a momentelor de eroism si vitejie, fie prin asumarea unor vini colective in cazul unor momente de ciocniri culturale si interetnice particulare.
Replica pe care i-am dat-o profesorului Peter Dan a fost ca, deocamdata, Istoria noastra nationala este alterata si ca urmare Romania se afla in situatia de a nu i se recunoaste dreptul istoric la teritoriul sau national Reintregit. In consecinta, natiunea romana se gaseste intr-un spatiu ciopartit prin diverse Diktate, iar populatia romaneasca din teritoriile instrainate este discriminata si deznationalizata prin atacul virulent asupra elementului sau fundamental, identitatea.
Pentru a completa comentariul de mai sus, doresc sa subliniez ca, din punctul meu de vedere, inainte de a vorbi despre Holocaustul altora, trebuie vorbit deschis si aratat lumii intregi, Genocidul impotriva romanilor faptuit de imperiul de la rasarit, fie ca s-a numit tarist sau sovietic, precum si urmarile acestor crime impotriva umanitatii.
Daca insa, la conducerea Basarabiei ca si la cea a Romaniei vor exista mancurti care ocolesc subiectul, atunci romanii nu vor putea iesi din Minciuna stiuta de toata lumea, dar acceptata ca o fatalitate.
Deci, nu-i vorba de “oi proaste mioritice“, ci de realitatea tragismului Natiunii romane sfasiata, fiind nevoita sa traiasca separata si sa fie supusa deznationalizarii prin vointa comunitatii internationale de coniventa cu conducerile efemere de la Bucuresti sau Chisinau.
Iar vina se rasfrange si asupra noastra, asupra societatii civile, daca vom continua sa sustinem fara sa-i presam pe conducatorii Romaniei care accepta fara sa cracneasca Minciuna istorica in care se complac din ratiuni de “politica corecta“.
In consecinta, prezentarea masacrului de la Fantana Alba este un pas spre restabilirea unui crampei de Adevar, dar mai sunt mii de crampeie care trebuie sa duca la cunoasterea crimelor impotriva a peste 1,2 milioane de romani disparuti in urma invaziei salbatice dinspre Rasarit, invazie considerata subiect “tabu” pentru liderii comunitatii internationale, implicit ai celor din UE.
Dar, oare acestia au motive sa vorbeasca, daca europarlamentarii romani, nu indraznesc sa atinga problema?
Si in timp ce “reprezentantii” romanilor in Parlamentul Europei tac asemenei unor “oi proaste mioritice”, Lituania cere, zilele acestea, despagubiri de la Moscova pentru perioada de ocupatie a tarii.
Curand, pe 28 iunie se vor implini 72 de ani de la invazia sovietica a
teritoriilor romanesti prin care s-a declansat Genocidul romanesc care a lasat rana neinchisa a milioanelor de romani torturati, omorati, deportati sau pierduti prin Siberiile de ghiata sau pustiurile Asiei Centrale.
Acum, este timpul ca la Bucuresti si la Chisinau, conducerile sa paraseasca turma oilor mute si fricoase, indraznind sa comemoreze acest moment, iar europarlamentarii nostri sa ceara in Parlamentului Europei o sedinta solemna care sa pastreze un minut de reculegere si sa marcheze comemorarea victimele romanilor ca urmare a ocuparii si dezmembrarii Romaniei.
Acestea ar fi momentele de vitejie si patriotism de care are nevoie natiunea romana.
Dar mai exista oare patrioti la conducerea Romaniei?
                                               




Iacob Cazacu-Istrati

  DAR NU-I TOTUNA LEU SĂ MORI ORI CÂINE-NLĂNŢUIT…

Pentru toată românimea din afara Ţării şi nu numai...
 Vara trecută, în iulie 2011, la Câmpul Românesc din Hamilton (Canada), a fost înfiinţat "Forumul Românilor de Pretutindeni, WORLDWIDE ROMANIAN FORUM” ca organizaţie de consolidare şi coordonare a tuturor asociaţiilor diasporei româneşti... FRP, cu sediul la Hamilton este asociaţie nonguvernamentală, este organizaţie de cultură şi drept, care promovează unitatea naţională, ocrotirea şi promovarea valorilor naţional-româneşti. Organizaţia e la începuturi de activitate, dar am făcut câte ceva bun pentru neam... Am desfăşurat manifestarea închinată celor 94 de ani de la Unirea cu Patria mamă, la Câmpul Românesc şi la biserica "Sf. Gheorghe" din Toronto; am sponsorizat manifestarea închinată aceleiaşi date de către Consiliul Unirii în Basarabia. (RM) cu 1000 $ USA.
E trist că unii dintre noi încearcă să prindă de coadă un minister – unul nou, că şi aşa avem puţine... Dacă românii din dreapta Prutului au un Departament al Diasporei, apoi românii din stânga Prutului vor să instituie Ministerul Diasporii...Nu e bine! În primul rând de aceea că românii din afara ţării sunt liberi, chiar şi acei plecaţi temporar!
Oare doriţi să vă dicteze Guvernul din Chişinăul sau Bucureşti cum să vă aranjaţi viaţa? Şi apoi nu ştiu dacă toţi înţeleg, cine şi de cine are nevoie mai mult: Diaspora de Guvern ori Guvernul de Diasporă? Gândiţi-vă...
Cum vede Forumul Românilor de Pretutindeni propunerea Partidului Acţiunea Democratică de a constitui Ministerul Relaţiilor cu Diaspora şi Reintegrării Migranţilor?!..
S-o luăm de la început:
1. PAD propune formarea unui nou Minister... Dar, oare nu sunt suficiente ministerele existente deja? Să mai naştem unul, dublajul MAE? Cu ce se va ocupa MAE, dacă una din funcţiile sale este  protejarea cetăţenilor RM aflaţi după hotare?
2. Relaţiilor cu Diaspora... Care relaţii? Diaspora este Comunitatea tuturor emigraţilor legali din ţară, constituită ca o mişcare socială pentru reîntregirea neamului românesc şi renaştere naţională, pentru păstrarea şi promovarea valorilor noastre sfinte naţionale. Este unită în Forumul Românilor de Pretutindeni ca organ civic, de cultură şi drept, un organ nonguvernamental, ce nu are legătură cu Guvernul României Mari, sau   cu cel al României Mici...
3. Ceea ce intenţionează PAD, este o copie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti, care să influenţeze electoral diaspora...
PS. Nu se va întâmpla aşa ceva, deoarece FRP, fondat la Hamilton în iulie 2011 optează pentru promovarea candidaţilor din partea sa în toate parlamentele ţărilor, în care  există asociaţii româneşti (moldoveneşti), inclusiv în România Mare  şi în România Mică, cu speranţa unui Parlament Naţional Român Unit.
  Acest lucru se referă cu precădere la emigranţii plecaţi din ţară legal...
 4. Cu privire la persoanele aflate ilegal peste hotare, situaţia devine simplă: MAE să-şi îndeplinească funcţiile de drept; să apere pe toate căile şi prin toate mijloacele cetăţenii aflaţi peste hotare ilegal, căci ei au plecat, încălcând legile altui stat din cauza activităţii proaste  a organelor statului lor natal... Este  misiunea Guvernului să-i aducă acasă pe aceştia şi să-i reîncadreze în câmpul muncii, creându-le locuri de muncă.
Iar acei din aşa-zisa Diasporă n-au nevoie de ajutorul Ministerului propus spre formare... Aceste persoane au un statut legal de muncă în statele care i-au adoptat, fără acest statut nimeni nu ar putea profesa ceea ce nici măcar în ţară nu ar fi visat...mulţi dintre aceştia au ajuns la un nume de prestigiu profesional şi sunt trataţi cu mare respect de către societatea în care trăiesc... Să vă spun pe secret: pe aceştia nu-i întorci uşor înapoi în ţară... dar, vreau să vă recunosc că sunt mulţi dintre ei, care s-ar întoarce, sunt oameni pentru care e mai scump meleagul natal decât binele din ţara străină... Iată, pe aceştia ar trebui să mizeze statul ... Şi una dintre direcţiile obiective ale FRP este promovarea acestor persoane, specialişti formaţi în marile ţări dezvoltate ca: SUA, Canada, Germania, Anglia pentru a fi încadraţi în diferite sfere ale economiei noastre naţionale, pentru ca acele cunoştinţe şi practici acumulate în ţările avansate  din punct de vedere economic, în care domneşte adevărata democraţie, să urnească din loc carul cu acele greutăţi şi fraude adunate în anii precedenţi...
Forumul Românilor de Pretutindeni cu sediul la „Câmpul Românesc" la etapa actuală întruneşte mai multe asociaţii ale românilor din mapamond. Numesc câteva: Asociaţia Românilor din Khitchener (preş. Dumitru Ichim), Canada, Asociaţia românilor „Grigore Vieru" din New York, SUA (preş. Florin Cârlan), ce mai mare asociaţie a românilor „Forul Democrat al Românilor din Moldova" – FDRM cu tot cu filialele din ţările de peste hotare: Italia, Spania, Franţa, SUA, Canada ş.a. (preş. acad. Nicolae Dabija), Comunitatea Românilor din Quebec ( preş. Ala Mândâcanu), Asociaţia Românilor „Câmpul Românesc" din Hamilton (preş. Dumitru Răchitan) ş.a.
    Citiţi  mai jos Statutul FRP.
    Dorim ca îndată să iniţiem un proiect pentru înaintarea în Parlamentele ţărilor unde activează asociaţii membre ale FRP câte 1-3 candidaţi în deputaţi în Parlamentele acelor ţări, cât şi în Parlamentele României Mari şi României Mici. De ce vom proceda astfel? De aceea ca să ne simţim oameni liberi, după cum suntem; pentru ca să putem cere, nu să cerşim de la Guvern reforme şi... pensii, şi drepturi! La acest capitol iniţiem discuţii în timpul apropiat, câteva zile...
În iulie 2011 la "Câmpul Românesc" în Hamilton, Canada s-a constituit FRP. Preşedinte (Prezident) al FRP a fost ales acad.Nicolae Dabija din RM, Vicepreşedinti au fost aleşi Liviu Cănănău, Khitchener,Canada şi Iacob Cazacu-Istrati, Toronto, Canada. Ulterior au avut loc schimbări: În locul dl.L.Cănănău a fost ales ca vicepreşedinte Florin Cârlan, New York, USA.
Aderaţi la FRP!
 Contact:
n.dabija@yahoo.com
              florian.carlan@gmail.com
              Iacob.cazacu@gmail.com
 
Aşteptăm părerile referitor la ...Ministerul Diasporei!
...Că nu-i totuna: lup să mori ori ţap ispăşitor!
 
 
În numele Consiliului de administraţie al FRP semnează:   Nicolae Dabija, RM
                                                                                           Iacob Cazacu-Istrati, Canada
                                                                                           Florin Cârlan, New York, USA
                                                                                           Dumitru Răchitan, Canada
PS.Iată şi prima părere...scrisă de un adevărat român basarabean, pe care îl cunosc şi preţuiesc, dar care la moment doreşte să fie în anonimat.
      “Guvernantii guberniei Republica Moldova au creat la comanda Moscovei multe piedici, ce stau in drumul nostru spre unirea neamului romanesc. Ministerul Diasporei e inca un loc pentru fiii si fiicele kgb-istilor din RM si din Roamania. Exemplu - Andriusa Popov, fiul lui Mihai Popov, care sunt sigur, cu toate ca n-am dovezi a fost unul dintre dirijorii "revolutiei din Ro", care s-a soldat cu victime si principalul- destabilizarii situatiei din Romania. De era sa fie Ceausescu la putere - de mult eram sa fim uniti (pot sa gresesc dar e parerea mea). Andrei Popov - actualul adjunct la ministerul MAE - de fapt e de profesie -jurnalist. Oare as putea eu terminand ceva studii intr-o facultate tehnica sa devin medic? Cum pot toti derbedeii de pe lumea asta sa stea pe capul nostru, rudelor noaste ramase in RM si prietenilor??? In SUA a fost prins beat la volan, s-a ocupat de trafic de oameni, de aceia Voronin l-a avut sub papuc , avea dosar pe el, dar nu ia facut nimic caci familia asta ca si familia lui sunt satane dintr-o gasca - Clubul "Dumitru Cantemir"- ce au vindut neamul rusilor.
Notă:  Bunelul e unul, al tuturor românilor- bunelul Ovidiu Creangă din Canada, scriitor, originar din Vărzăreştii nisporenilor





STATUTUL
FORUMULUI ROMANILOR DE PRETUTINDENI
HAMILTON (INCORPORATA)
ONTARIO

Viziunea: Organizaţia cu caracter non-profit, Forumul Romanilor de Pretutindeni (de acum încolo FRP) are drept viziune  realizarea unităţii românilor, oriunde ar fi ei, prin promovarea limbii, culturii şi istoriei  naţionale, prin contribuţia concretă la realizarea idealului Unirii.
Misiunea: Edificarea unei mişcări internaţionale a românilor de pretutindeni, prin care valorile şi idealurile  naţionale, culturale, lingvistice şi spirituale romaneşti sunt promovate eficient, transmise noilor generaţii şi menţinute în prim-plan prin colaborarea cu concetăţenii şi organizaţiile partenere din lume.

Obiectivele:
- Promovarea valorilor spirituale, culturale şi istorice prin organizarea evenimentelor culturale cu caracter de masă atât în Canada, cât şi peste hotarele ei;
- Organizarea unor campanii de promovare a evenimentelor de importanţă majoră pentru Idealul Unirii;
- Stabilirea contactelor durabile cu organizaţiile nepolitice ce împărtăşesc aceleaşi principii şi valori cu FRP;
- Organizarea unor conferinţe, seminarii, evenimente cu caracter ştiinţific, informativ şi educaţional pentru promovarea valorilor şi ideilor Unirii;
- Stabilirea unor reţele internaţionale a susţinătorilor FRP prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică şi on-line, precum Facebook, Twitter etc în scopul informării cat mai operative şi eficiente despre evenimentele organizate;
- Oferirea ajutorului logistic românilor de pretutindeni în organizarea evenimentelor ce promovează idealul Unirii,
- Iniţierea unor evenimente cu caracter internaţional ce au drept scop promovarea culturii, limbii şi istoriei Românilor;
- Monitorizarea proceselor  globale ce reflectă situaţia reală privind  realizarea Viziunii FRP prin emiterea unor comunicate, analize şi articole, publicate în  mass-media partenere.

Art.1. Numele:
Organizaţia ce are la bază prezentul Statut şi Regulament, se numeşte Forumul Românilor de Pretutindeni (Hamilton (incorporată), Ontario), de acum încolo FRP, acţionează în  baza Legii… (Loi sur les compagnies, Partie III (L.R.Q., chap.C-38, art.218).  şi îşi are sediul pe adresa: 395 – 10th  East Concession Street, Hamilton, Ontario, Canada.

Art.2. Scopurile:
 FRP are drept principalele sale scopuri:
- Unirea românilor de pretutindeni în jurul valorilor spirituale, culturale şi democratice româneşti prin organizarea evenimentelor culturale cu caracter de masă atât în Canada, cât şi peste hotarele ei;
- Trezirea conştiinţei naţionale prin organizarea unor campanii de promovare a evenimentelor de importanţă majoră pentru Idealul Unirii;
- Crearea unei reţele eficiente a organizaţiilor cu acelaşi crez din întreaga lume prin stabilirea contactelor durabile cu organizaţiile nepolitice ce împărtăşesc aceleaşi principii şi valori cu FRP;
- Instruirea şi informarea eficientă a membrilor săi prin organizarea unor conferinţe, seminarii, evenimente cu caracter ştiinţific, informativ şi educaţional pentru promovarea valorilor şi ideilor Unirii;
- Globalizarea procesului de trezire a conştiinţei naţionale romaneşti prin stabilirea unor reţele internaţionale a susţinătorilor FRP prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică şi on-line, precum Facebook, Twitter etc în scopul informării cat mai operative şi eficiente despre evenimentele organizate;
- Creşterea eficienţei organizaţionale a FRP prin oferirea ajutorului logistic românilor de pretutindeni în organizarea evenimentelor ce promovează idealul Unirii, prin ajutorul oferit noilor veniţi în Canada şi concetăţenilor care solicită participarea FRP  la diferite evenimente compatibile cu scopurile statutare ale FRP.
- Iniţierea unor evenimente cu caracter internaţional ce au drept scop promovarea culturii, limbii şi istoriei Românilor;
- Monitorizarea proceselor  globale ce reflectă situaţia reală privind  realizarea Viziunii FRP prin emiterea unor comunicate, analize şi articole, publicate în  mass-media partenere.
Art 3. Eligibilitatea
Orice persoană, fără discriminare de sex, vârstă, religie, care împărtăşeşte  principiile FRP si este acceptată de Consiliul de Administraţie, poate deveni membru al FRP
Art.4. Cotizaţii
Mărimea cotizaţiei este decisă anual la Adunarea Generală a FRP.
Art.5. Consiliul de administraţie
Consiliul de administraţie FRP acţionează în perioada dintre adunările generale şi este compus din 7 (şapte) persoane şi activează  pe parcursul a trei ani, în decurs de cel mult doua mandate consecutive. Angajaţii permanenţi sau sezonieri (cu excepţia unor proiecte speciale) nu pot face parte din Consiliul de Administraţie.
Art.6. Conducerea  FRP
Consiliul de Administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte(ă), un vicepreşedinte şi un trezorier care constituie Comitetul Executiv FRP.
Art.7. Reuniunile
Consiliul de administraţie se adună la cererea Preşedintelui (ei)  FRP ori de cate ori este nevoie, dar nu mai rar decât de 6 ori pe an. Cvorumul şedinţei este constituit din 4 (patru) persoane. În cazul în care unii membri ai Consiliului de Administraţie se află peste hotare, şedinţa poate fi organizată on-line. Secretarul va fixa participarea membrilor CA şa întrunirea on-line printr-un proces verbal special.
Art.8. Atribuţiile Consiliului de Administraţie
1. Consiliul de Administraţie (CA FRP)  gestionează treburile FRP.
2. CA promovează drepturile membrilor FRP, face demersuri sau  iniţiază campanii de promovare a intereselor membrilor FRP în conformitate cu scopurile prezentului Statut.
3. CA are grijă de repartizarea mijloacelor FRP în conformitate cu obiectivele FRP.
4. CA poate crea direcţii, comitete şi alte structuri care activează în baza deciziei CA, în conformitate cu prezentul statut.
5. CA fixează data si locul adunării generale a FRP.
6. CA poartă răspundere pentru proprietăţile mobiliare şi imobiliare ale FRP.
Art.9 Atribuţiile preşedintelui (ei)
Preşedintele (a) conduce adunarea generală a FRP şi reuniunile Consiliului de administraţie FRP, are grijă de respectarea prezentului Statut, de procedurile regulamentare şi disciplina în organizaţie.
El (ea) semnează  ordinea de zi a reuniunilor FRP, procesele verbale ale reuniunilor, cecuri în numele FRP  şi actele oficiale ale FRP.
El (ea) este, ipso facto, membru(ă) al (a) tuturor direcţiilor, comitetelor şi altor subdiviziuni create de FRP.
Art.10.  Atribuţiile vicepreşedintelui (ei)
Vicepreşedintele este ajutorul principal al Preşedintelui şi în lipsa lui exercită funcţiile administrative ale preşedintelui.
Art.11. Atribuţiile secretarului
Secretarul asistă, de regulă, la toate  reuniunile Consiliului de Administraţie şi la adunările generale FRP;
- Secretarul este responsabil de întocmirea proceselor verbale ale reuniunilor şi le dă citire la reuniunile ulterioare;
- are grijă ca procesele verbale să fie semnate.
- este responsabil (ă) de corespondenţa FRP, de păstrarea acesteia şi de organizarea copiilor în arhivele FRP;
- Prezintă, la cererea Consiliului de Administraţie, listele membrilor FRP.
CA ii poate delega atribuţiile pe care le consideră necesare.
Art.12. Atribuţiile trezorierului
Trezorierul gestionează afacerile financiare ale FRP:
- ţine evidenţa, alături de preşedinte (ă)  a fondurilor FRP,
- face parte din comitetele care cer prezenţa sa,
- prezintă Consiliului de Administraţie informaţia la cerere,
- prezintă raportul financiar la adunarea generală.
- În caz de necesitate, trezorierul poate delega prezentarea acestui raport altei persoane.
Art.13. Acte legale
Toate actele legale emise de FRP sunt semnate de preşedinte (ă), iar în lipsa lui de vicepreşedinte şi secretar.
Art.14. Părăsirea funcţiei
Orice persoană din conducerea FRP trebuie să părăsească funcţia timp de 15 zile după expirarea împuternicirilor, cedând noii conduceri actele legale, corespondenţa, dările de seamă şi proprietăţile FP. În caz de refuz, CA va reacţiona în consecinţă.
Art.15. Posturi vacante în CA
Consiliul de Administraţie poate lua decizia de excludere în cazul în care unul sau mai mulţi membri ai CA absentează nemotivat de la cel puţin două reuniuni consecutive sau încalcă grav statutul. CA are mandatul să înlocuiască orice persoană din CA, în urma decesului, părăsirii postului, sau excluderii, cu o altă persoană care întruneşte condiţiile necesare.
Art.16. Fondul de rezervă
FRP are un Fond de Rezervă, care poate fi utilizat de către Consiliul de Administraţie în caz de urgenţă. Raportul financiar anual include şi datele privind Fondul de Rezervă.
Art.17. Convocarea Adunării generale anuale
Adunarea Generală Anuală este convocată în fiecare an la data şi în locul stabilite în conformitate cu paragraful 5 al art.8 al prezentului statut. O adunare generală extraordinară poate avea loc la cererea Consiliului de Administraţie.
Art.18.  Adunarea Generală Anuală
Adunarea generală are următoarele prerogative:
1. Ascultă şi aprobă Raportul Consiliului de Administraţie, al secretarului şi al trezorierului
2. Ascultă şi aprobă Rapoartele direcţiilor si comitetelor instituite oficial.
3. Alege şefii de direcţii şi de comitete.
4. Alege comisia de validare.
5. Adunarea Generală adoptă orice acte şi programe compatibile cu prezentul statut şi contribuie la realizarea scopurilor statutare ale FRP.
Au drept de vot toţi membrii FRP prezenţi la adunare, de la 16 ani, înscrişi în liste, care au achitat cotizaţia anuală conform art. 4.
Art.19. Ordinea de zi a Adunării Generale
Rugăciunea de binecuvântare. 1. Deschiderea lucrărilor Adunării Generale. 2. Lectura şi aprobarea procesului verbal al Adunării generale precedente 3. Primirea oaspeţilor de onoare. Felicitări. 4. Raportul Consiliului de administraţie. 5. Raportul trezorierului şi al secretarului. 6. Rapoartele şefilor de direcţii sau comitete. 7. Nominalizarea şi alegerea şefilor de direcţii pentru posturile vacante. 8. Programul şi direcţiile noi de activitate. 9. Închiderea lucrărilor adunării generale.
Art.20. Anul fiscal
Anul fiscal începe pe 1 decembrie şi se termină la 31 octombrie.
Art.21. Cvorumul pentru adunarea Generală
Pentru ca adunarea generală să fie deliberativă, la lucrările sale trebuie să participe cel puţin 15 persoane.
Art.22. Amendamente
Toate amendamentele la prezentul statut şi regulament, acceptate în prealabil de către Consiliul de administraţie şi prezentate adunării generale anuale, trebuie să fie votate la adunarea în curs sau la o adunare specială, convocată de Consiliul de Administraţie.
Art. 23. Afilierea
FRP are dreptul  să accepte afilierea unor societăţi sau asociaţii, dacă obiectivele acestora sunt compatibile cu scopurile generale ale FRP din prezentul statut. Afilierile se aprobă de către Consiliul de Administraţie.
Art. 24 - Obligaţiuni
Activitatea FRP nu va fi folosită  în scopuri comerciale, iar toate beneficiile obţinute în urma activităţilor FRP vor fi utilizate doar pentru promovarea obiectivelor statutare.
Art. 25 - Remunerarea
Consiliul de administraţie nu este remunerat.
Art. 26 – Limba de lucru
Limba de lucru a FRP este româna. În relaţiile cu autorităţile canadiene se utilizează limba engleză.
Art. 27 – Donaţii, moşteniri şi alte contribuţii
Consiliul de Administraţie gestionează donatile, bunurile lăsate prin moştenire şi alte contribuţii ale membrilor FRP, în expresie financiară sau imobiliară; organizează campanii de colectare a fondurilor în scopri caritabile.
Art. 28  Dizolvarea-
In cazul dizolvării FRP, toate bunurile şi activele FRP vor fi transmise unei alte organizaţii comunitare cu caracter non-profit.
Adoptat la Adunarea Generală din data 24 martie 2012





 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971