Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
- GRUPUL SINODAL DE REZISTENŢĂ ANTICOMUNISTĂ DIN ORTODOXIA ROMÂNĂ
SUPRIMAREA IERARHULUI SI ANIHILAREA ÎNTREGII EPARHII
FAMILIA SI PERSONALITATEA EPISCOPULUI GRIGORIE
ARTICOLUL: “EPISCOPUL MARTIR” PUBLICAT DE PATRIARHUL TEOCTIST IN REVISTA “MAGAZIN ISTORIC”1994
ARTICOLUL PĂRINTELUI GALERIU PUBLICAT ÎN “ROMANIA LIBERA” ÎN 1993
ÎNCHEIERE
ADDENDA
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUGETUL CETÃŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ
DE LA APOGEUL POETULUI, LA APOGEUL POEZIEI
40 DE POEME DIN OPERA CONSACRATĂ A LUI PETRE STOICA
Vă prezentăm: Liga scriitorilor din România
PAMFLETUL CA GEN LITERAR
NOI APARIŢII EDITORIALE
AL. PAPIU-ILARIAN
ACŢIUNI ILEGALE DE INTERZICERE A ACCESULUI IN REPUBLICA MOLDOVA
Un reportaj la Ohrid
CALVARUL ROMANILOR DIN SERBIA DINTRE TIMOC SI MORAVA
INTERVIU CU UN LINGVIST BASARABEAN DESPRE LIMBA ROMÂNĂ
Ileana Graţiana Pop ne aduce o veste bună
COVÂRŞITOAREA VALORE ROMÂNEASCĂ REPREZENTATĂ LUMII DE BRÂNCUŞI
Un interviu cu Brâncuşi luat tot de Marcel Iancu
ALBUM Brâncuşi
PAGINA A DOUA

PROBLEME  ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE

 

 APELUL REVISTEI NOASTRE
ADRESAT ADUNÃRILOR GENERALE ALE ASOCIATIEI COMUNELOR ŞI ASOCIATIEI ORAŞELOR DIN ROMÂNIA


Spre a vã mulţumi concret pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o şi pentru colaborarea cu tot mai multe dintre filialele si primariile dumneavoastrã, venim cu o propunere de dezbatere, de a cãrei rezonanţã suntem siguri în baza a ceea ce am realizat împreunã pânã acum. Iar acestea nu sunt puţine. Iatã doar câteva exemple din anii trecuţi :
- Am dezbãtut împreunã problema aşezãmintelor culturale şi a BAZEI MATERIALE A CULTURII LA SATE ŞI ÎN ORAŞELE MICI şi am fãcut propuneri legislative în temeiul cãrora s-au luat mãsurile pentru susţinerea acestei baze.
-  Am dezbãtut, de asemenea, într-o Consfãturire Naţionalã a Intelectualilor de la Sate problema BUNULUI COMUN care aparţine cetãţenilor României şi a folosirii lui pentru a uşura facturãrile unor servicii pentru populaţie şi a unor venituri în plus pentru producãtorii agricoli, fãcând propuneri legislative care, iatã, devin valabile şi astãzi, în cazul ciudatelor concesiuni petroliere din Marea Neagrã şi a recentei dezbateri privind ingineriile financiare prin care creşte pretul facturãrii gazelor pentru consumul populaţiei, dezbatere pe care o reluãm chiar în acest numãr.
- Am dat cu consecvenţã diploma de onoare şi medalia noastrã unor primari cu merite culturale şi iatã cã acum, chiar în aceastã Adunare, venim sã amplificãm un asemenea stimulent.
-   Am lansat, cu sprijinul hotãrârilor multor Consilii locale comunale şi orãşeneşti propunerea SÃRBÃTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE care astãzi se aflã pe parcursul ei legislativ, ca propunere însuşitã de Biroul Permanent al Senatului României.
 Încurajaţi de aceste mãsuri înfãptuite prin colaborarea noastrã, am   înmânat fiecãruia dintre participanţii la Adunarea Generalã a Asociaţiei Comunelor din România  numãrul anterior din revista « Albina româneascã » pe ultima paginã a cãruia este argumentatã pe larg propunerea pe care v-o facem tocmai ca o mãsurã - una dintre mãsuri ce ne stã nouã în putinţã – pentru prevenirea pe cât posibil a efectelor crizei la populaţia satelor care, şi aşa, trãieşte într-o perioadã de mare dezavantajare a ei şi a posibilitãţilor ei de trai.
Procedãm şi cu acest numãr la fel, aşezându-l în mapa fiecãrui participant la Adunarea  Generalã a Asociaţiei Oraşelor din România, tocmai pentru a relua dezbaterea noastrã privind  BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI şi a gospodãririi lui în folosul cetãţenilor ţãrii care sunt BENEFICIARII DE DREPT A BUNURILOR NATURALE PE CARE LE POSEDÃM.
Dorim ca, dezbãtînd mai departe aceste probleme în condiţiile sociale pe care le prefigureazã starea economicã a ţãrii în contextul crizei mondiale, sã ajungem la soluţii care sã uşureze povara facturãrilor unor servicii publice pentru populaţie, tocmai prin restituirea cãtre cetãţean a beneficiilor pe care el trebuie sã le aibã de pe urma a ceea ce este bun comun din bogãţiile ţãrii şi a ceea ce este drept al sãu din bunurile pe care le produce. Pe aceastã cale se pot gãsi multe soluţii de îndulcire a crizei şi de favorizare a populaţiei, a cetãţeanului care nu se face vinovat de nici unul dintre motivele recesiunii.
Pe lângã mãsurile guvernamentale, care nu depind de noi, existã şi unele  care se pot lua pe plan local. Noi am lansat  mai multe apeluri în acest sens, cãutând soluţii simple şi fireşti pentru viaţa oamenilor care sperã în mai bine şi, ca un mic exemplu, doar, afirmãm aici rãspicat cã nu mai trebuie sã suportãm sechele ceauşiste de genul aducerii pâinii de la oraş pentru populaţia satelor sau a favorizãrii unor producţii industriale energofage în defavoarea consumului casnic al familiilor. Pentru cã exac aceste familii care constituie populaţia ţãrii sunt proprietari de drep ai bunului comun de pe teritoriul României, singurii faţã de care Legea încã nu şi-a pus problema restituirii drepturilor naturale pe care le au.
Pe de o parte, toate studiile recunosc faptul cã producţia internã asigurã douã treimi din necesarul materiei prime pentru carburanţi şi gaze, iar cetãţenii  ţãrii, cei care ar trebui sã beneficieze în primul rând pentru consumul lor personal, sunt obligaţi sã-şi plãteascã facturile de consum la preturi internaţionale, echivalate cu cele din import. Pe de altã parte, specialiştii apreciazã cã agricultura României poate asigura alimente pentru o populaţie de trei ori mai mare decât cea a ţãrii noastre, în vreme ce România importã astãzi aproape 80% din ceea ce se consumã alimentar.
Trebuie sã fim conştienţi cã, în condiţii de crizã, nu nepãsarea demagogicã faţã de ea ne salveazã,  nu ascunderea efectelor ei, ci orice popor şi comunitate înţeleaptã cautã sã-şi foloseascã toate resursele, dând atenţie şi valorificându-le chiar şi pe cele mai mici care, din pãcate, au fost neglijate aducând şi pierderi în PIB şi suprataxare a cheltuielilor curente ale populaţiei. Sã nu uitãm cã efectele crizei mondiale vin, de cele mai multe ori, odatã cu importul care aduce rezultatele nefavorabile din ţãrile afectate şi sã ne fie clar faptul cã, nevoiţi fiind sã luãm credite din strãinãtate, acestea pot produce din nou efecte de crizã asupra economiei noastre.
Bunul comun românesc trebuie gospodãrit mai bine, resursele naturale fiind folosite în slujba cetãţenilor şi nu a afacerilor strãine. Satul românesc trebuie ajutat şi stimulat ca sã asigure, aşa cum poate,  mult peste nevoia alimentarã internã. Mica gospodãrie româneascã este încã o sursã de alimente, ca şi de alte produse gospodãreşti mult apreciate în comerţul turistic. Mica gospodãrie a familiei ţãranului român poate deveni o mare sursã prin numãrul ei imens cu care acoperã satele. Iar valorificarea ei aşa cum trebuie, de cãtre unii membri ai familiei care astãzi o neglijeazã, poate deveni şi una dintre soluţiile faţã de şomajul pe care-l aduce criza. În acelaşi timp, completarea unor asemenea venituri cu reducerea de cheltuieli provenitã din punerea în drepturi a cetãţeanului care, pe lângã proprietatea individualã, trebuie sã beneficieze şi de proprietatea indivizã a bunului comun - acesta constituindu-se din punct de vedere democratic drept avantaj economic al tuturor cetãţenilor unei zone, unei comunitãţi sau unei ţãri - poate deveni o mãsurã eficace de salvare parţialã a populaţiei de la efectele crizei.
 Nu venim aici sã afirmãm cã depinde totul de Dumneavoastrã. Dar dacã Dumneavoastrã, primarii comunelor şi oraşelor din România, nu vã veţi ocupa de pornirea pe plan local a unor asemenea acţiuni de stimulare prin facilitãţi create familiilor din satele şi oraşele dumneavoastrã, prin ferirea oamenilor de anumite taxe şi tarife nejustificate cu care unii cred cã rezolvã criza dar, de fapt, o adâncesc pe spinarea celor mai dezavantajaţi dintre români, prin încurajarea lor de a-şi valorifica tot potenţialul - atunci, fiţi siguri cã altcineva în ţara asta, fie cã  nu are cum s-o facã, fie cã nu ştie sau nu vrea s-o facã !
Tot aşa cum numãrul trecut al revistei noastre a publicat propuneri concrete adresate primarilor din localitãţile ţãrii, urmãtoarele pagini vin cu noi argumente şi cu propunerea de noi soluţii care sã fie dezbãtute cât mai larg, tocmai pentru a se ajunge la o aplicare a lor eficientã şi la o legiferare a lor în folosul celor care trebuie sã beneficieze de bunul comun al ţãrii lor, tocmai ca sã poatã sã-l şi sporeascã.
 Vã supunem atenţiei aceste pagini.

 BUGETUL CETĂŢEANULUI ŞI ABUZURILE FACTURÃRILOR MONOPOLISTE – SEMNALARE PRIVIND UNELE DIRECŢII DE BLOCARE A PIEŢII LIBERE ŞI OFERTEI CONCURENŢIALE –
APEL PENTRU ÎNGRÃDIREA ORICÃREI ÎNCERCÃRI DE AGRESARE MONOPOLISTÃ A DREPTULUI DE OPŢIUNE PE O PIAŢÃ LIBERÃ

Considerând dreptul cetãţeanului la opţiunea liberã faţã de preţurile oricãrui produs,  o condiţie esenţialã a economiei de piaţã care se constituie ca bazã materialã a oricãrei democraţii, subliniind faptul cã întreaga legislaţie a statului de drept condamnã acţiunile monopoliste şi cã orice mentalitate democraticã le considerã pe acestea drept încercãri mascate de continuare a unor forme de administraţie publicã totalitaristã, Fundaţia noastrã propune participanţilor la cea de a şaptea ediţie  a Consfatuirii naţionale a Intelectualilor de la Sate care se va desfãşura în prima decadã a lunii noiembrie 2006, sã ia în dezbatere aceastã temã şi sã inventarieze toate formele şi firmele de societãţi comerciale din economia contemporanã a ţãrii care atenteazã la elementarul drept cetãţenesc de a dispune fiecare persoanã, aşa cum vrea, de propriul ei buget. Acestea, din lipsã de concurenţã, ajung sã domine de unele singure mijloacele de furnizare sau prestare dintr-un anumit domeniu al necesitãţilor populaţiei şi practicã preţuri de monopol decizând tarife şi redactând contracte de abonament în mod unilateral, cetãţeanul-consumator fiind obligat sã le accepte ca atare.
Sugerând doar câteva direcţii  dintre serviciile publice sau prestaţiile de furnizare de produse  elementar necesare, cum ar fi cele din domeniul aprovizionãrii cu apã, energie electricã, gaze naturale, termoficare şi alte domenii  care nu permit decât procedeul abonãrii la un singur furnizor, sau din domeniul cãilor ferate şi al altor mijloace de transport ori de prestãri de servicii care permit doar taxarea prin decizia unilateralã a furnizorului, ca şi din alte domenii în care furnizori de produse sau prestatori de servicii îşi împart teritorial piaţa pentru a aplica preţuri unice pe care le convin ei între ei în defavoarea consumatorilor, anunţãm de pe acum aceastã dezbatere tocmai pentru a-i preveni pe participanţi, a-i îndemna sã strângã, de pe planul lor local, cât mai multe asemenea exemple şi a-i ruga sã se gândeascã la mãsuri de administraţie publicã localã şi la propuneri legislative pe care aceastã ediţie a Consfãtuirii noastre Naţionale sã le propunã.
În acest sens, Fundaţia Episcopul Grigorie Leu – Mişcare Pentru Progresul Satului Românesc, în colaborare cu Asociaţia Comunelor din România, cu care organizeazã împreunã anunţata Consfãtuire, roagã ca toate filialele lor sã ia în discuţie aceastã temã, sã strângã, întru susţinerea ei, cît mai multe exemple de tarife care nu permit cetãţeanului dreptul la alegere şi opţiune liberã şi sã defineascã toate domeniile economice în care aceste practici monopoliste continuã sã existe fie direct, fie mascat, prin modalitãţi de cartelare a unor societãţi comerciale. În acelaşi timp, membrii filialelor şi sucursalelor sunt rugaţi sã pregãteascã exemple de mãsuri luate de administraţiile locale pentru prevenirea unor asemenea lezãri a bugetelor cetãţenilor, pentru ca ele sã poatã fi popularizate şi extinse şi, concomitent cu acestea, sã vinã cu propuneri de mãsuri zonale sau naţionale, propuneri de acţiuni ale unor organisme centrale şi propuneri legislative pe care Consfãtuirea Naţionalã va urma sã le promoveze.
Pentru buna pregãtire a acestei dezbateri, organizatorii fac un cãlduros apel  la Ministere, Organisme Guvernamentale, Instituţii Centrale de Stat şi ale Opiniei Publice sã ia în consideraţie  aceastã propunere tematicã pe care o facem, sã colaboreze pentru o cât mai productivã moderare a ei şi sã participe la ea cu propriile lor idei şi propuneri.
Acelaşi apel, lansat din dorinţa sincerã de cooperare pe aceastã temã, este adresat tuturor redacţiilor de presã scrisã şi audio-vizualã, însoţit de anunţul cã suntem deschişi la orice formã de parteneriat media pe aceastã temã, atât în pregãtirea Consfãtuirii cât şi în timpul ei, ca şi în alte manifestãri pe care le va determina ulterior aceasta.
Pornind de la ideea cã unul dintre cele mai importante aspecte ale democratismului vieţii noastre contemporane şi ale respectului interuman determinat de ea, poate fi preocuparea pentru dreptul fiecãruia asupra bugetul personal şi grija solidarã pe care ne-o purtãm reciproc în faţa unor tentative de agresare a veniturilor materiale ale persoanei umane; cã, în acelaşi timp, pluralismul şi dreptul cetãţeanului la opţiune trebuie sã fie o trãsãturã a tuturor domeniilor vieţii materiale şi spirituale; cã, printr-un asemenea demers, se va putea spune un cuvânt hotãrâtor în cele mai de bazã aspecte  ale unor probleme de interes general în societatea noastrã, precizãm cã:
Scopul acestui apel este promovarea democraţiei reale, al cãrei prim pas trebuie sã fie îngrãdirea oricãrei încercãri de agresare monopolistã a dreptului de opţiune pe o piaţã liberã.

 REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:
BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN

Adicã, mai pe larg: BUNUL COMUN APARŢINÃTOR TUTUROR CETÃŢENILOR ŢÃRII ÎN FOLOSUL BINELUI COMUN AL TUTUROR CETÃŢENILOR ŢÃRII, temã pe care o repunem în discuţie tocmai acum, în contextul marilor dezvãluiri (zicem „mari” spre a nu le spune „neconvenabile” sau „ruşinoase” sau chiar „dureroase” dacã ne gândim la suferinţele populaţiei cu facturãrile exagerate la electricitate), aşadar marile dezvãluiri privind firma „Hidroelectrica”, produsele ei care, de fapt, nu sunt ale ei ci revin ca proprietate întregii populaţii, dupã cum vom demonstra.şi, mai ales afacerile necurate cu energia electricã, implicând penal toţi intermediarii şi beneficiarii care au fost intens mediatizaţi în ultima vreme.
Aşa cã nu abordãm o problemã total necunoscutã, ci ne adresãm unui cititor , mai mult sau mai puţin, în cunoştinţã de cauzã. Pentru cã, prin dezvãluirile presei din ultima vreme, opinia publicã româneascã a aflat, sau s-a edificat mai bine în legãturã cu marea diferenţã de preţuri a energiei electrice în funcţie de modul cum aceasta este produsã: prin mijloace hidrotehnice, prin centrale pe cãrbune sau prin cele nucleare.
Si, fiind pentru prima oarã când au devenit transparente aceste preţuri de producţie (pe care cineva le bagã într-o oalã comunã doar ca sã iasã mai mari şi sã aducã profituri necuvenite unor grupuri de interese demne de toatã atenţia organismelor anticorupţie), toatã ţara a aflat diferenţa enormã de costuri dintre energia electricã produsã de hidrocentrale şi cea aprodusã prin alte mijloace. Cât de ieftin este kilovatul obţinut prin efortul apelor şi cât de scump apare el în facturile care amãrãsc viaţa cetãţeanului!...
Şi, chiar dacã n-a descoperit toate dedesubturile murdare ale drumului acestor facturãri de la preţul mic pe care ni-l dãruiesc apele lãsate de Dumnezeu pe pãmântul României - tocmai spre bunãstarea românilor - şi pânã la spolierea noastrã prin marele preţ de monopol, pe care-l stabilesc întreprinderile monopoliste de distribuţie într-un Stat de Drept care, prin definiţie, ar trebui sã fie duşmanul monopolurilor, tot a mai aflat câte ceva. A aflat, desigur, cã toatã aceastã energie ieftinã este dirijatã cãtre nişte mari beneficiari cu capitaluri strãine, care s-au îmbogãţit nemaipomenit în numai câţiva ani printr-un asemenea procedeu favorizant practicat prin mãsuri guvernamentale incorecte, în vreme ce facturile consumatorilor casnici, adicã exact ale cetãţenilor României, care ar trebui sã beneficieze  primii de ieftiniri, sunt din ce în ce mai mari fiind calculate nu numai în defavoarea lor, dar chiar prin jefuirea lor la preţurile cele mai mari cu putinţã.
Astfel, în al doilea semestru al anului 2008, pretul electricităţii la consumul casnic a costat de două ori mai mult decât cel  tarifat marilor consumatori. A fost jefuit cetăţeanul cu un preţ dublu şi în acelaşi timp a fost avantajat industriaşul străin cun un preţ de două ori mai mic. Ceea ce înseamnă un furt de patru ori. Cine răspunde pentru acest, da, folosim termenul adevărat:furt din drepturile cetăţeanului.

Aici ajungm la ceea ce înseamnã BUNUL COMUN  şi la importanţa pentru democraţie a respectãrii cu sfinţenie a principiului cã ORICE PRODUS AL BUNULUI COMUN ESTE MENIT SÃ PRODUCÃ BINELE COMUN UŞURÂNDŞI PERFECŢIONÂND TRAIUL CETÃŢENILOR CARE SUNT PROPRIETARII DE DREPT AI ACESTUIA.
Or, în contextul în care, respectând legile democraţiei, retrocedãrile actuale ale unor mari proprietãţi au fost posibile datoritã faptului cã proprietarii de drept au acţionat şi şi-au cerut averile înapoi, este cu atât mai condamnabil faptul cã CEL MAI IMPORTANT DREPT DE PROPRIETATE DIN ŢARA ASTA - CEL AL CETÃŢENILOR EI ASUPRA BUNULUI COMUN - ÎNCÃ NU ESTE RESPECTAT, cu toate cã îndatorirea principalã a Statului de Drept şi a Guvernãrii care garanteazã Gestiunea Publicã este de a asigura cetãţenilor ţãrii beneficiul binemeritat de pe urma bunului comun moştenit din moşi-strãmoşi şi, chiar mai mult decât atât, dupã cum spun Constituţiile multor ţãri civilizate „dãruit de Dumnezeu tuturor celor nãscuţi pe aceste locuri”.
Pentru a fi concreţi şi expliciţi prin cazul de faţã, restrângem (dar fãrã a abandona) aria discuţiei despre bunul comun şi binele comun la ceea ce constituie BAZINUL HIDROGRAFIC AL ROMÂNIEI PRIVIT CA BUN NATURAL CARE SE DEFINEªTE A FI UN BUN COMUN AL TUTUROR ROMÂNILOR.
Chiar dacã o luãm numai poetic, adicã din punctul de vedere al spiritualitãţii noastre de veche tradiţie, amintindu-ne doar cântecele de dragoste, veselie şi tânguire adresate Dunãrii, Oltului, Mureşului, Prutului, dacã ne gândim la poveştile Bistriţei, Crişurilor,  Siretului, Ialomiţei, la baladele Jiului, Cernei, Târnavelor, Lotrului, Argeşului şi tot ne dãm seama ce-nseamnã pentru sufletul nostru acest, ştiinţificeşte numit, „bazin hidrografic”.
Dar dacã abordãm lucrurile mai concret, ne vom aminti şi de alte ape care, din punct de vedere toponimic scriu cu denumirea lor istoria acestor locuri, tot aşa cum, prin malurile cursului lor au dãruit dintotdeauna drumuri şi trecãtori locuitorilor acestei ţãri. Iar, dacã avansãm în pragmatica vieţuirii noastre pe teritoriul de la Carpaţi, Dunãre şi Marea Neagrã, ne vom aminti de toate minunile tehnicilor tradiţionale şi istorice prin care s-a dezvoltat traiul nostru datoritã cursului acestor ape: cãile de comunicaţie, binecuvântarea umiditãţii ogoarelor, piscicultura şi pãsãretul apelor, vânatul din pãdurile mãrginaşe, grãdinãritul de pe maluri şi zootehnia din lunci, ca şi toate industriile populare de la mori, pive şi gatere pânã la şteampurile şi sitele prin care se aduna prefirarea firelor de aur aduse din acealşi adânc al pãmântului de unde vin şi izvoarele.
Ei bine, dacã la suprafaţã, pe întinsul reliefului, oamenii şi-au împãrţit terenul în proprietãţi personale, tot  acest adânc de unde vin izvoarele şi aurul galben şi aurul negru şi tot felul de alt aur care este bogãţie obşteascã a acestui loc, constituie bunul comun al cetãţenilor lui, hãrãzit sã aducã un grãunte de bunãstare în plus pentru casa şi pentru viaţa fiecãruia.  Ca şi întregul bazin hidrografic despre care vorbim şi care, de la dezvoltarea ştiinţelor hidrologice, hidromecanice, hidrometrice şi, mai ales, hidrotehnice, ne-a mai adus un bun comun: acela al producţiei moderne de energie, de care fiecare ţarã beneficiazã altfel, dupã cum a dãruit-o Dumnezeu, iar cetãţenii fiecãrei ţãri îşi fac rost de energie prin tehnici diferite şi la valori diferite, tot cum i-a dãruit Dumnezeu. 
şi, tocmai din acest motiv, problema energiei este astãzi o problemã esenţialã pentru lumea contemporanã, politicile energetice sunt în atenţia fiecãrei guvernãri şi a forurilor internaţionale, viitorul omenirii este anticipat în funcţie de sursele de energie, iar diferenţierile prezente de nivel de trai între diverse ţãri au printre componente şi existenţa surselor de energie. De exemplu, cei de la tropice şi ecuator fac economie de termoficare având energie solarã, în vreme ce Olanda şi Danemarca reduce preţurile prin energia eolianã. Texasul îşi datoreazã evoluţia uimitoare extracţiei de petrol, iar toţi cetãţenii micului stat Kuveit au nivelul de trai asigurat prin bogãţia petroliferã din subsol. Australia a devenit unul dintre continentele cele mai prospere prin folosirea bogãţiilor naturale, iar Statele Unite şi Canada oferã cetãţenilor lor tehnicile cele mai avansate pentru ridicarea nivelului traiului zilnic, tocmai pentru cã le oferã la preţuri foarte ieftine energia electricã în aşa fel încât oricine o poate folosi la orice fãrã prea mari restricţii financiare.
Cam aşa ar trebui sã stea lucrurile şi cu consumurile de hidroenergie de la noi:  Fiind produsã prin bunul natural al apelor ţãrii noastre, ea este bun comun al cetãţenilor ei.şi trebuie legiferatã ca atare, preţul ei mai mic decât al altor producţii de energie electricã fiind pus în primul rând în folosul consumului casnic al cetãţenilor şi abia apoi folosit în scop comercial propriuzis.
S-ar putea pune aici problema construcţiilor şi amenajãrilor hidrotehnice care au presupus un volum de muncã şi de investiţii bine cuantificat, dar rãspunsul este tot în favoarea acestei argumentãri. Pentru cã, dacã ne gândim la istoria Bicazului, a Argeşului, a Lotrului, a Porţilor de Fier şi chiar a centralei atomice de la Cernavoda, construite toate sub dictatura comunistã, fie chiar cu munca forţatã a populaţiei şi, în ori ce caz cu preţul multor privaţiuni din partea fiecãrui cetãţean supus lipsurilor economice, terorilor planificãrii dictatoriale, frigului, hranei proaste şi întregului nivel de trai de minimã subzistenţã în folosul construcţiilor faraonice  ale „iepocii de aur”, atunci ne dãm seama cã toate aceste edificii sunt tot un bun realizat în comun de cetãţenii ţãrii, cu sudoarea mai multor generaţii trãind sub opresiune. Fapt care, neîndoielnic, face din ele un bun comun prin care toţi cetãţenii generaţiilor prezente şi viitoare trebuie sã beneficieze.şi ca drept material, al unui bun moştenit, dar şi ca drept moral, pentru a rãzbuna oprimarea înaintaşilor, dirijarea forţatã a muncii lor prin care s-au produs aceste bunuri, conform principiului: „Dacã le-am produs în condiţiile grele în care le-am produs, mãcar sã beneficiem acum de ele şi nu sã ni le fure alţii de sub nas!”
Aşadar: Cu un bazin hidrografic dãruit de Dumnezeu prin natura ţãrii şi cu amenajãri hidrotehnice realizate prin efortul şi sacrificiile pãrinţilor şi bunicilor, toţi cetãţenii României au în proprietate indivizã hidroenergia produsã în ţarã, iar datoria STATULUI CA GARANT AL BUNULUI COMUN este sã punã acest bun în folosul proprietarilor lui de drept.
Beneficiul de pe urma acestei proprietãţi indivize se împarte în mod egal între proprietari spre BINELE COMUN, regãsindu-se, în cazul de faţã, în preţurile scãzute ale electricitãţii pe care le meritã cetãţenii unei ţãri ce produce energie ieftinã. Toate argumentele de ordin comercial care s-au vehiculat pânã acum fãrã nici un suport ştiinţific, social sau legislativ, pot fi luate în consideraţie de-abia dupã punerea în practicã a unui asemenea deziderat.
Sã nu uitãm comentariile care se fãceau chiar şi sub apãsarea dictaturii lui Ceauşescu, atunci când, înnebunind din ce în ce mai mult, dictatorul începuse a-şi manifesta pe faţã ura lui visceralã faţã de orice însemna tendinţã fireascã a omului de a trãi mai bine şi de a se sacrifica mai puţin: Cerându-ne tuturor sacrificii pentru acoperirea „datoriei esterne” pe care tot el o provocase (tocmai prin investiţiile în construcţiile despre care am vorbit şi care, prin aceasta, se dovedesc şi mai temeinic a face parte din bunul nostru comun), dictatorul ajunsese la a ne stinge iluminatul pe strãzi şi a ne permite sã folosim numai becuri mici, cu lumnã chioarã. Un calcul fãcut atunci - pe care şi-l poate aminti foarte bine oricine a trãit nefasta epocã, pentru cã a circulat pe vremea aceea în mod public, în ciuda cenzurii - arãta clar cã întregul consum casnic de electricitate din România avea cote mult mai mici decât consumurile de la (culmea: exact împricinatul de astãzi!) „Alro-Slatina”, sau de la cuptoarele electrice ale oţelãriilor. Becurile noastre casnice nenorocite, chiar dacã ar fi avut dublul waţilor permişi, tot n-ar fi consumat în întreaga ţarã cât consumau acele instalaţii energofage.
Ei bine: Aceea era nebunia unei guvernãri dictatoriale manipulatã de slugoi ai dictatorului. Întrebarea care se pune este: Ale cui slugi sunt cei de astãzi care, când avem posibilitatea sã cumpãrãm becuri de orice tãrie dorim, ne împing spre lãmpiţa meschinã prin preţurile mari pe care le factureazã cetãţeanului, în vreme ce energia cu preţ ieftin ia drumul unei direcţii corupte şi penale?!
Am folosit termenul „penal”, ne ştiind deocamdatã cum se vor termina anchetele cu tot ce s-a ţesut în jurul afacerilor de la „Hidroelectrica”. Descoperirea acelor matrapazlâcuri va aduce argumente în plus. Deocamdatã, o afirmãm cu toatã responsabilitatea: Este un fapt penal, deoarece lunã de lunã, prin preţurile monopoliste impuse consumului casnic, se furã în mod organizat din dreptul fiecãrui cetãţean la partea sa din indiviza bunului comun.
Or, Statul modern, cu atribuţiile lui clare de Administraţie Publicã, a fost inventat, nu pentru a lua taxe de la cetãţeni, cum cred unii, ci tocmai pentru a gestiona în folosul cetãţenilor proprietatea în indiviziune a acestui bun comun.
Dar, asupra problemei generale a bunului comun vom reveni. Deocamdatã ne rezumãm doar la acest aspect particular al lui: Hidroenergia şi folosirea ei licitã sau ilicitã. Adicã în folosul celor care îi sunt proprietarii de drept, sau a celor care o uzurpã?!
Este momentul ca, aşa cum în mod particular  s-a procedat la retrocedarea  unor mari domenii private, sã se facã dreptate şi întregului populaţiei ţãrii, retrocedândui-se acest bun comun  pe care l-a moştenit şi pe care şi-l meritã.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971