Anul 2015
Anul 2014 periodic nr. 1-3 4-6 | 7-9 | 10 |
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
CAIETUL NR.9 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRAȚIA REALĂ - Partea I
CAIETUL NR.9 AL GRUPULUI DE REFLECȚIE PRIVIND DEMOCRAȚIA REALĂ - Partea II
ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE DE AN ELECTORAL ,,SE MERITĂ" AMINTITE NIȘTE DURERI - Partea I semnează: Corneliu LEU, Radu GOLBAN
ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE DE AN ELECTORALSE MERITĂ AMINTITE NIȘTE DURERI- Partea II semnează: Ion MĂLDĂRESCU, Neli ORĂȘANU, Dragoș ȘEULEANU, Adrian BOTEZ, Anrew SIMS, Viorel CIUBOTARU
ANIVERSARE-82-CORNELIU LEU - Un lung interviu cu Florentin POPESCU
ANIVERSARE -82- CORNELIU LEU
ACTUALITATEA CULTURALĂ,LITERARĂ ȘI ARTISTICĂ Articole de: Adrian BOTEZ, Constantin LUPEANU, Florin GRIGORIU, Elena TRIFAN, Ion PACHIA-TATOMIRESCU, Cristian Petru BĂLAN. Despre: Mira LUPEANU, ANTOLOGII, Ion Marin ALMĂJAN, Nicolae NEGULESCU, Constantin STANCU, Elena Daniela RUJOIU, Olimpia SAVA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea III
PAGINA A DOUA

 

 ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE DE AN ELECTORAL ,,SE MERITĂ" AMINTITE NIȘTE DURERI

CARE, INDIFERENT CÂT DE SUBIECTIV SUNT DESCRISE, ÎȘI VOR GĂSI MEREU ECOU  DACĂ OFICIALITATEA NU VREA SĂ LE ABORDEZE DESCHIS, FĂRĂ TEAMĂ DE CEI CARE, ORICUM, NU NE REPREZINTĂ INTERESUL

 Corneliu LEU

         CAM CE AȘ AVEA DE SUBLINIAT
                   ÎN ACEST AN ELECTORAL


ÎN PRIMUL RÂND:EU ÎNSUMI–CATINDATUL


...După două candidaturi parlamentare ca independent, dorind să forțez votul uninominal care nu se mai legifera, m-am retras bine chelfănit din acea luptă electorală care prevedea avantaje numai pentru supunerea la înregimentare: Partidele aveau dreptul la procentaj și redistribuire, în vreme ce independenților li se pretindea numărul maxim de voturi corespunzător cu județul respectiv. Am candidat la Constanța, unul dintre cele mai mari și mai populate județe, unde locul meu l-a luat lista unui partid care avea în întregime cu vreo două mii de voturi mai puțin; apoi am candidat la Giurgiu, care era unul dintre cele mai mici, așa că UDMR-ul a trebuit să aducă destul de puține voturi redistribuite din Harghita,ca să mi-o ia înainte candidatul lor care, local, nu se baza decât pe recruții din secuime care făceau instrucție la Dunăre, ăsta fiind și calculul prin care Uniunea Maghiară avea listă electorală la Giurgiu și Turnu Severin: E deajuns să ai două-trei voturi în județul respectiv; restul le aduci prin redistribuire!
Asta-i problema îm politica românească: REDISTRIBUIREA!... Pe vremea aceea, când de-abia se discuta posibilitatea votului uninominal,candidatura mea independentă având și scopul de a forța nota contra tărăgănelilor celor care beneficiau de asemenea REDISTRIBUIRI, eu credeam că este numai una dintre probleme. Acum îmi dau seama că, de fapt ea este Problema-cu-literă-mare. Iar, de când, și în condiții de colegii uninominale, poți candida până-n pânzele albe ca independent, dar dacă n-ai norocul să țâșnești într-un alt mod decât cel practicat obligatoriu, legea e de așa natură încât, nu numai că tot prin REDISTRIBUIREA câștigă majoritatea, așa cum s-a văzut, dar ne trezim cu dublarea parazitară a numărului de aleși, exact din partea partidelor care au legiferat proceduri înșelătoare. Așa că REDISTRIBUIREA devine de-a dreptul o placă turnantă de care depinde nu numai întregul proces electoral, ci care are prioritate în configurarea sistemului politic corupt, bazat pe aspectele formale ale unei democrații strict statistice. Iată schema lui:
Partidul îl ajută pe candidatul său pentru o funcție a puterii prin REDISTRIBUIREA voturilor de care, numai și numai, înalta lui conducere are dreptul să dispună. Alesul ajunge în funcția respectivă și, la rându-i, REDISTRIBUIE fonduri de la bugetul de stat în folosul clientelei politice. Clientela politică, încasând asemenea foloase favorizatoare, se execută conform cutumei REDISTRIBUIND o parte din ele în șpăgi către șefi și generoase donații către partid. Beneficiarii șpăgilor REDISTRIBUIE o parte dintre acestea fie pentru campania generală a partidului, fie pentru campania personală prin care se mențin în funcții de conducere de unde, după ce primesc un nou mandat prin REDISTRIBUIREA voturilor, o iau de la capăt REDISTRIBUIND creditele  de la bugetul de stat ai căror ordonatori sunt, în așa fel încât, ele să fie cu atenție REDISTRIBUITE în folosul clientelei politice prin care se REDISTRIBUIE în șpăgi și cotizații de partid care, la rândul lor, asigură mecanismul REDISTRIBUIRII voturilor. De unde... iarăși și iarăși și iarăși... încât, pesemne că ar merita chiar și premiul Nobel; pentru că, după cum constatăm, în acest domeniu, mult visatul perpetuum-mobile, s-a inventat!
Ei bine, spuneți-mi: în acest perpetuum mobile care funcționează din ce în ce mai bine uns, unde-și mai găsește locul amărâtul de independent care n-a vrut sau, pur și simplu, n-a avut de-a face în viața lui cu fastuosul concept de REDISTRIBUIRE – temei al democrației  slăvite de toți policienii vremii noastre?!!

Am avut, așadar, în cei patru ani când am obstinat să candidez de două ori, o singură satisfacție: Că am putut calcula pe propriul meu buzunar cam cât costă o lună de campanie electorală, rezultând o sumă de cel puțin patru ori mai mică decât primeau unii de la bugetul de stat și, posibil, de zece ori mai mică decât pretind bugetele partidelor care cer donații când procedează cinstit iar, când nu... Ehe!...
Dar mă abțin; ce mai pot să spun?!... Asemenea partide, măcar în secolul trecut, despre care vorbesc, aveau și conducători săraci și curați ca lacrima, aveau și tehnici speciale de spălare a banilor, dar și demnitari postați special spre a veghea să nu fie implicate în procesele marii corupții... Abia secolul ăsta a venit cu ceva DNA în plus; dar repede au redescoperit băieții jucăria cu imunitatea parlamentară, cea pentru care dădeau bani cu sacii contracandidații mei din secolul astăzi depășit și temporal, dar și ca șmecherie electorală. 
Eu am ținut socoteala tuturor cheltuielilor pe care le-am făcut, inclusiv echivalența micilor ajutoare, de genul găzduirii, sau transportării mele cu mașina, pe care le-am primit. Și, cu toate că, așa cum am spus, am bătut conștiincios toate drumurile județelor unde am candidat (ceea ce chiar mă pasiona pentru cunoașterea oamenilor și studiul sociologic), cum nu făceau contracandidații care aveau primari din partidele respective pentru asigurat voturile, cheltuiala pe o lună - inclusiv afișele pe care le-am făcut simple, fără poze și culori, mai mult cu programe decât cu portrete, că doar mă vedeau oamenii în carne și oase și le dădeam personal autografe, nu trimiteam prin agenți electorali pozele cu semnătură ca a Madonei – a fost între 20 și 30 de milioane de lei vechi. Calculați: Față de sutele de milioane cum convine partidelor să se acrediteze ideea de preț al campaniiei electorale pe cap de candidat, aceasta devenind o afacere întreagă, cu dedesubturi necurate patronate de lideri politici care se pretind curați!... Fiindcă, la acest preț mare, trebuie să roadă cât mai mulți, dar și să dea cât mai mulți în speranța că vor recupera apoi de la aleși favorizându-le afacerile cu statul – această boală secătuitoare a firmelor particulare parazitare pe bugetul de stat! Acest fenomen nociv de degradare națională, adevărată antinomie a conceptului de afacere adevărată și cinstită, pe care, încă Rădulescu-Motru, la vremea lui, l-a constatat a fi contra naturii; caracterizând, adică, lipsa de inițiativă adevărată a întreprinzătorului român, sugător indirect de la dările noastre și redistribuitor al acestora prin șpagă, capabil de hoții cât de sofisticate, dar incapabil de a realiza un real produs intern.  
La Constanța, mă mai lua cu mașina lui un fost căpitan de cursă lungă care, în 1989 venea prin Gibraltar cu vaporul plin de minereu argentinian, pe care, auzind de  marea eliberare de la București, l-a vândut undeva pe coasta Africii. Apoi, la Pireu, a vândut și vaporul dând marinarilor bilete de avion ca să nu-l taie de va da ochii cu ei în țară, iar acum spera chiar și în voturile lor. Își cumpărase la un partid mai mic locul întâi pe listă la Camera Deputaților și nu-l deranja candidatura mea la Senat. Așa că mă lua cu el sperând ca lupta mea, lipsită de ascunzișuri și de scerete de partid, să-i poarte și lui noroc. Numai când sondajele scțârțâiau, ajungea la disperare și-mi spunea: „Ce-ți pasă?! Dumneata, și dacă ieși  și dacă nu ieși în alegeri, rămâi liber; dar eu, prostul, m-am scumpit la încă cincizeci de milioane cu care, pe lângă suta pe care am dat-o la ăștia, cumpăram un loc la cei mari și aveam garantată imunitatea!... Am fost un dobitoc, domnule: Încă cincizeci de milioane și, gândește-te: patru ani stăteam liniștit. Ba, mai găseam eu câțiva ca mine acolo și aranjam niște legi cu care, după aia scăpam definitiv!... Ești scriitor și înțelegi sufletul omului, așa că-ți dai seama prin ce emoții trec eu cu partidul ăsta mic și nenorocit, fiindcă m-am scumpit la cincizeci de milioane pe care, prin ce mi-au mai ciupit ei și pentru candidatul la prezidențiale și alte plocoane, le-am depășit de mult. Iar cheltuielile se tot măresc dând de băut prin sate, în loc să stau s-aștept să lucreze mașina de vot ca la cei mari!... Mă înțelegi de ce spun că am fost un prost, nu?”...
Îl înțelegeam, cum să nu-l înțeleg? Doar sunt scriitorși cunosc sufletul omului, chiar dacă-i lichea!... Înțelegeam și mașina de vot ce și-ar fi dorit-o ca să-l aleagă după prețul plătit și nu după cum voiau alegătorii, fiindcă și eu băteam satele unde nu prea vedeam venind candidații de la partidele mari, cărora slujitorii locali le obțineau voturile, campania electorală făcându-se de la distanță și pe alte criterii!... Dar nu neapărat pentru asta îl înțelegeam ci, mai ales, așa cum el ajunsese să-și facă socoteala că i se apropiau cheltuielile de vreo două sute de milioane, pusesem și eu la bătaie toate cele două mii de mărci germane pe care le economisisem de la o bursă și, zău, nu-mi era indiferent!... Faceți calculul la cursul valutar de atunci; veți vdea că valorau cam cât cei patru mii de lei, cât mi-a cerut acum Uniunea Scriitorilor ca să mă ducă-n campanie electorală pe la  filialele unde jocurile erau făcute de trepăduși credincioși, iar urnele pline erau puse chiar în mașina celor care veneau să ceară voturile pentru ei, ca să se numere abia peste două săptămâni la București.Gândiți-vă: Două săptămâni, când tehnica fundurilor duble la urne rezolvă problema în două minute!
Asemenea electorale, nici marele grup de consultanță americană GQRR, angajat de madam Udrea cu copersonajul ei de tablou Pinalti, nu performează!... Dar vezi, am și eu năravul ăsta urât cu eșecul la electorale de care nu mă dezbar. Poate tocmai cum spunea colegul meu de candidatură din secolul trecut: „Ce-mi pasă?! Pe mine de arestat nu mă arestează nimeni, iar nevoie de a strâmba vreo lege în favoarea mea, nu am!”... La mine este, pur și simplu, ambiț electoral sincer și dezinteresat. Trăiască independentul din mine!

 



ÎNTR-AL DOILEA RÂND: EU EUROPEANUL


CA SĂ AVEM CERTITUDINEA EGALITĂȚII EUROPENE
A FIECĂRUI VOT EXPRIMAT!

În legătură cu toate nemulțumirile  ce răbufnesc de câte ori vreun act -  mai mult sau mai puțin oficial, dar  provenind de la un oficial al Uniunii Europene – ne plasează în câte o categorie a doua, ca pe un fel de second-hand european, la limesul aspirației (și drepturilor) politice ale continentului văzut în unitatea sa, tot de atâtea ori, cât se poate de clar, am afirmat că reacțiile noastre nu aparțin acelui curent care s-a dovedit ca eurosceptic. Ci, dimpotrivă, e vorba de reacția firească a unei gândiri naționale care aspiră cu toate simțămintele sale spre europenism iar, dacă se revoltă, se revoltă împotriva acelor persoane și acelor fapte care provoacă euroscepticismul!... Împotriva celor care, încă minați de vreun egocentrism național cu tendințe de superioritate, nu-și dau seama că, eludând criteriile unei democrații reale și ale unui respect personalist pus la baza relațiilor internaționale, impunând diferențieri ce amintesc de regretabile năravuri de superioritate statală, subminează chiar organismul comunitar european pe care au pretenția că îl conduc.
 Din acest punct de vedere, poziția mea nu este eurosceptică, ci doar una de înțelegere a euroscepticilor care iau această poziție, dar  nu cu anumite tendințe de egoism statal în pragmatica intereselor, precum și acei lideri europeni care nemulțumesc. Ci doar a acelor eurosceptici care și-au dorit slujirea unei doctrine unitare comunitare, însă își dau seama că unele măsuri și tendințe, atât în planul vieții materiale cât și a drepturilor sociale, nu au destulă sinceritate spre a servi întreaga populație a continentului.
Asta trebuie să o spunem răspicat. Pentru că există în conclavul european poziții care înclină sau, oricum, chiar dacă nu se exprimă fățiș preferențial, conțin premise spre încurajarea unor elemente de dominație între guvernări.  Există ca atare și nu este cazul aici să vin eu să dau exemple în această direcție de vreme ce fenomenul de euroscepticism a apărut în chiar interiorul organismelor Uniunii. Așa că mă mulțumesc să amintesc unele afirmații care pretind că însăși moneda unică Euro are mai multe afinități decât ar trebui cu Deutsche-Bank și că experiența implementării ei chiar în orice țară dintre cele mai occidentale (nu mai vorbim de cele la care se încearcă acum o oxigenare artificială și nici nu ne gândim la turbulențele pe care le-ar putea aduce sărăciei altora), a avut uneori rezultate împovărătoare, dacă nu chiar devastatoare pentru anumite economii sau anumite categorii sociale.
 Pe asemenea criterii, acum, în prag de noi alegeri europene, în fața apropiatului bilanț pe care va trebui să-l facă cel mai perdant și mai superficial dintre Parlamentele care s-au perindat la Strassbourg și Bruxelles, în fața multor măsuri nesigure și redundante care au caracterizat legislatura ce se încheie, cred că e momentul să formulăm cu toții, limpede și cinstit, ce așteptăm de la viitoarea legislatură continentală. Să ne direcționăm sufragiul, fără obligații ascunse și fără oportunisme, ca un adevărat corp electoral al Continentului care vine să-și exprime civic opțiunile cu certitudinea egalității fiecărui vot exprimat, indiferent unde a fost exprimat, dacă e vorba de actul de opțiune la care subscriem în calitate de cetățeni europeni. Adică fie el, votul nostru european, depus într-o urrnă din Metz-Moselle, ca să dau prioritate marii prietenii europene bazate pe Alsacia și Lorena,  sau prin preajmă, la Nancy, ori  Bonn; fie el depus la Liege sau Luxembourg, ca să recunoaștem de unde provin cei mai buni (dar și cei mai mulți și mai bine hrăniți!) funcționari europeni; fie că ne referim la votul care vine cu tradiția culturală a unor centre precum Heidelberg, Sorbona, Praga și chiar Cluj, fie că ne referim la urnele din zone viticole ca la Porto,  la Chianti,  la Gâmza bulgărească sau la zaibărul Băileștean; fie că luăm locuri istorice de luptă ca Waterloo, Navarone, linia Maginot, Mărășești, Banska Bistrița, locuri turistice din Baden-Baden, din Cipru, din Malta ori de pe Valea Prahovei, sau chiar și locuri rău famate din astăzi mutata Rue des Charbonniers, Pigalle, St.Pauli, ateniana stradă Boucourestiou sau șoseaua de centură a Ploieștilor (că și acolo se votează la fel de democratic!), el, votul, să aibă aceeași valoare și aceeași încărcătură de voință civică, spre binele populației Europei!
 Pentru că, dacă stăm și ne gândim bine la alegătorul nostru așteptat în mai să-și dea votul european, întrebându-ne ce știe el despre entitatea parlamentară pentru care votează, mă tem că-și va aminti doar măsurile coercitive ale pazei granițelor pentru care nu suntem în Shengen și, mai degrabă, pe cele restrictive ale accizelor la carburanți, sigiliilor pe cazanele de țuică, falimentării micilor producători de lapte de la văcuțe autohtone; ale restaurantelor care nu mai au voie la oliviere și la bicarbonat în mititei, ale referendumurilor  a căror gravitate nu e percepută, a timorării unor creștini cu frica de Dumnezeu,  nu neapărat de pretențiile îndreptățite ale invertiților, ci de prea marea atenție care se dă acestora în defavoarea normalității. Precum și, vorba recentă a Guvernatorului Băncii Naționale: riscul de a ajunge la o monedă unică a cărei valoare conferă țăranului român 80 de euro pensie;  adică, nu mult peste abonamentul de metrou al convivului său la patrecerea acestei vieți, dar care trăiește în țări occidentale. 
 Or, când ajungi la un sufragiu universal de această amplă dimensiune, care trebuie să consolideze europeanului conștiința că Patria Unică a continentului său îi oferă certitudini pentru care merită să lupte și chiar să se sacrifice ca să și-o apere (acesta este, doar, și nu altul, sensul votului pe care-l dai pentru o guvernare care știi că te reprezintă!), atunci trebuie și să știi ce aperi, sau pentru ce lupți... Că doar n-o fi prost omul să lupte pentru măsurile restrictive, oricât de înțelepte ar fi ele!!!...
 Avem, ca revers al medaliei, exemplul recent chiar al unor orânduiri foarte discutabile, dacă nu condamnabile, cum ar fi acum dispăruta Jamahirie a lui Gaddafi. Dictatorul a avut susținere până în ultima zi și, dacă n-ar fi deranjat anumite interese confesionale, ar fi fost mai greu de dărâmat. Fiindcă partea de populație care-l susținea știa clar că, de pe urma bunului comun pe care li-l administra acel regim dictatorial, aveau electricitatea, spitalele și învățământul absolut gratuite, nu existau impozite pe imobile și locuințe, iar creditele erau fără dobândă; falsificarea medicamentelor se pedepsea cu moartea, automobilele erau vândute la preț de fabrică, iar litrul de benzină costa 0,14$. Posibil să fie vorba și de unele aberații, impuse artificial; dar ne mai pasă asta când noi, în deplină democrație europeană, privim cum ni se duce bunul comun pe alte direcții, fără folos pentru cetățenii care-i sunt proprietarii de drept, la un mod nu numai speculativ, pe care legile pieții libere îl acceptă cu jumătate de gură; ci de-a dreptul sub semnul speculei ilicite, cea universal penală, care e și mama și sora și urmașa corupției, putând veni din toate aceste direcții?!
 O asemenea întrebare dură și regretabilă se leagă de motivarea votului pe care-l dăm. Fie el și pentru Europa. Ea se conjugă cu sensul interogativ grav și nu caragealesc: „Eu pentru ce votez?!... Că doar n-o să ni se spună acuma că votăm pentru a ni se lăsa mititeii legali în Europa, sau pentru că au recunoscut brevetul cârnaților de aceeași sorginte cu Doamna Udrea!...  Omul votează pentru un crez, pentru un interes, sau pentru că se regăsește reprezentat printr-un program de guvernare, așa că avem dreptul să ne întrebăm cum ne regăsim în programele europene pentru care votăm: Poate Europa aduce o ușurare substanțială și rapidă a împovărărilor noastre, sau o garantare a nivelului de trai? ... Dacă spunem că da, am vrea să vedem un program concret de măsuri în acest sens. Sau, dacă nu pe un domeniu atât de larg, măcar pe unul mai restrâns, mai limitat, cum ar fi chiar și cel mărunt al proiectului de a se plăti pentru celulare un singur abonament european. Da, așa ceva  concret și la obiect, dar mai încurajator pentru nevoile noastre decât telefonul. Orice: o ieftinire de benzină, de produse industriale sau de medicamente. Un deziderat economico-social propunând soluții concrete pentru care să spunem: Da, pentru așa ceva merită să merg la vot. 
 Iată, vorbind de medicamente, chiar că-mi vine o idee prin faptul că lipsa lor acută nu e niciodată o problemă de producție, ci de comercializare. Iar medicamentele, în mod cât se poate de antiumanist dacă ne gândim la etica  și morala creștină a relațiilor comerciale, fac parte dintre produsele la care sunt permise foarte mari adaosuri comerciale, cred că, în mai toate țările europene. Ba, atunci când, cu chiu cu vai, se încearcă un minim de corelare cu bugetele populațiilor respective, te trezești că dispar, ducându-se pe alte piețe unde se vând cu un preț mai bun, ca și cum Schengenul ar fi numai pentru amărâții care au bani de călăuze, iar, în asemenea cazuri, picioru-n prag n-ar trebui pus. 
Ei bine, o reglementare în domeniul acesta, un pachet de măsuri care să impună cât mai marea apropiere  a prețurilor de piață cu prețurile de producție, o serie de restricții care să nu permită abuzuri pe principiul rapace: „când e vorba de sănătate omul dă oricât” și o suită de programe de finanțare cât se poate de încurajatoare și stimulativă a industriei de medicamente  în fiecare țară, a intercesiunii brevetelor și a altor măsuri prin care să se recunoască marele adevăr de natură umanitară că medicamentul nu este o simplă marfă, adică nu este o simplă invenție comercializată conform legilor dure ale finanțelor și nu are nimic de-a face cu suratele sale cosmeticele. Ci: medicamentul este un bun comun care asigură starea de sănătate a populației continentului. Conjugând asemenea măsuri și deziderate exprimate deocamdată numai în acele acțiuni sociale ale Bisericii care își permite să facă apel la „înaltele îndatoriri etice din lumea finanțelor”; fundamentând teoretic un anumit prag pus comercialului față de elementele de securitate a populațiilor și ale ființei umane precum securitatea alimentară, a habitatului, a stării de sănătate, a aspirației la educație în tinerețe și la activitate îndelungată prin îngrijirea socială a senectuții,  până când acestea devin drepturi legiuite într-o nouă concepție despre constituționalitate; făcând ca ființarea parlamentară să urmărească exact asemenea măsuri de descărcare fiscală a industriei de medicamente și de descurajare  a adaosului antiuman în comerțul cu ele, nu credeți că s-ar creiona mai bine personalitatea guvernării unite a Europei, pe criteriile umanismului?... Doar, în diacronia definirii geopolitice a continentului nostru ca o entitate, acest umanism este unanim recunoscut drept cel mai important produs al gândirii ei!
Cândva, în ascensiunea sa, democrația creștină își punea asemenea probleme doctrinare; apoi li s-a năzărit unora nevoia de a pune accentul pe pragmatismul supunerii față de niște legi financiare care li se păreau mai populare decât aspirațiile spirituale născute din morala religiilor. Și iată că, până și în situațiile când respectăm statul de drept,  tot nu știm exact despre ce fel de drept e vorba. Pentru că, tot mai mult, de la statul de drept umanitar, începem să eșuăm spre statul de drept fiscal; stat în care liderii cu viziunea politică a valorificării resurselor umane sunt înlocuiți de funcționarii care știu mai bine să le taxeze pe acestea. Iar problema bunului comun care, prin însăși natura lui nu produce taxe, ci produce direct capital și avantaje pentru cetățeanul-proprietar al lui, nu mai intră în atribuțiile nimănui, tocmai pentru că starea de confuzie aduce avantaje unor anumite cercuri spoliatoare.
Ideea mi-a venit întâmplător, printre altele. Căutând și eu, pentru a mă simți mai la rostul meu în  calitate de cetățean al Europei, un argument superior celui al lărgirii abonamentului la telefonia mobilă. Dar tare aș fi fericit și tare m-aș simți motivat să merg la vot, dacă aș vedea  în anumite programe electorale deziderate de genul: „UN COMERȚ CU FAȚA UMANA PENTRU PRODUSELE FARMACEUTICE CARE ASIGURĂ SĂNĂTATEA POERSOANEI UMANE”

 

 ÎNTR-AL TREILEA RÂND: EU CETĂȚEANUL

SISTEMUL STATAL ȘI MORALA GUVERNAMENTALĂ LA ROMÂNI, INDIFERENT DE PERSOANE SAU CULOARE POLITICĂ

 

• LIPSA DE SENTIMENTE LOIALE  LA POLITICIANUL FUNCȚIONARIZAT,
• NESIMȚIREA BIROCRAȚIEI ȘI INCOMPETEȚA OSTILĂ AFIRMĂRII NAȚIONALE,
• CE I SE ÎNTÂMPLĂ ROMÂNULUI CÂND ÎȘI IA IN  SERIOS GUVERNAREA CHIAR ȘI DUPĂ CE A VOTAT-O,
• BIROCRAȚIA CA INCAPACITATE, ORI CA O PERFIDIE ÎNGENUNCHIND INIȚIATIVA PRIVATĂ SAU ASOCIATIVĂ.

Jurnalul unor aventuri cultural-patriotice prin care, după opt ani de strădanie pentru legiferarea  Zilei Limbii Române, în demersul de a impune de la început valoarea cultural-patriotică a  manifestărilor,  din evidența demersurilor noastre ca ONG de utilitate publică făcute în această vară rezultă, după cum se poate vedea mai jos:
- 27 de ministere şi instituţii centrale contactate şi solicitate
- 51 de memorii, apeluri, mesaje adresate oficial acestora
- 7 răspunsuri primite, dar nu toate onorate
-  plus o mare adeziune populară  

Primul capitol:
RĂSPUNSURILE OFICIALE
Unde autorul vă roagă să citiți cu precădere prima coloană în care relatarea are continuitate cronologică, dar pune la dispoziție și coloana a doua cu texte de memorii și adrese, pentru ca cititorul să fie convins că nu a fost vorba de câteva scrisori circulare trimise laolaltă tuturor forurilor oficiale, ci propuneri concrete de colaborare adresate fiecărei instituții centrale în parte,  după specificul ei; ceea ce presupune o mult mai amplă detaliere si un  un mult mai mare volum de muncă; precum și faptul că, în proiectul nostru, noi am gândit manifestări vaste, amănunțite pe domenii.

 

 
 
 

                            Introducere

Anul 2013 a venit cu vești bune de la Comisiile Parlamentare care ne-au sprijinit demersul aducându-l mai aproape de un rezultat final. Dorința noastră de a nu lăsa din mână organizarea sărbătoririi se baza pe rezultatele concrete (manifestări, studii de specialitate, programe de serbări și culegeri literare dedicate echipelor artistice, cicluri de conferințe de prezentat în orice așezământ cultural, chemări patriotice la eveniment de lansat în comunități, etc) obținute în cei patru ani de organizare, impulsionare și susținere a manifestărilor locale. Acestea au asigurat de la început un nivel instituțional-patriotic de participare culturală, la un nivel intelectual capabil să depășească abordarea formală și evitând festivismul. Această exigență culturală dublată cu perseverența patriotică se impune pentru reușita demersului nostru, cu atât mai mult cu cât alte două sărbători naționale deja legiferate și menționate printre obligațiile autorităților centrale sau locale sunt,  în mod iresponsabil, expediate an de an în derizoriu: Ziua Drapelului României și Ziua Imnului Național.
în vreme ce alte țări sau națiuni fac din zilele evocatoare mari sărbători de răsunet internațional,   noi ne rezumăm la cea mai formală abordare birocratică, încât nici sărbătorirea Culturii Românești de ziua lui Eminescu nu a reușit să depășească exegeza eminesciană sau elogiul care se practică dinainte de definirea zilei de 15 ianuarie ca atare. Fapt pentru care, ca inițiatori ai acestei noi zile festive având și avantajul zilelor da vară sau de vacanță, noi nu puteam permite abateri de la importantele țeluri cultural-patriotice și de amplă uniune românească în numele cărora am făcut propunerea. Așa că, spre a impulsiona, am acționat conform următorului jurnal :

 La 19 februarie 2013 Camera Deputaților ia în dezbatere textul care va deveni Legea 53/2013, publicată la 19 martie în Monitorul Oficial nr.125 partea întîi împreună cu Decretul Prezidențial de promulgarea a Legii Zilei Limbii Române,

19 februarie 2013
 ONG-urile noastre, având statut de utlitate publică, au formulat propuneri concrete de completare a acestui text înaintându-le Comisiei de Cultură și Mass Media a Senatului, din care a rezultat o formulare îmbunătățită a textului de Lege, printr-un amendament care precizează elaborarea unor norme metodologice. Promulgată, din păcate, la opt luni distanță, de-abia în 14 noiembrie 2013, noua Lege nu numai că nu a putut sprijini manifestările din 31 august curent, dar lipsa prevederilor ei a dat naștere la un aproape total refuz birocratic de a se contribui oficial cu ceva pentru organizarea acestora. Fapt care nu ne-a dezarmat a acționa prin :

 

20 februarie 2013:

Memoriu adresat Ministrului Culturii, despre istoricul și stadiul în care se afla proiectul de Lege, solicitând o audiență pentru a stabili noi demersuri. Dar, ca și la cel pe care, concomitent, l-am depus la Departamentului Cultelor din subordinea aceluiaș minister :
 NICI UN REZULTAT

10 martie 2013:

Telefonând la cabinetele respective ni se confirmă existența în atenție a memoriilor și suntem rugați să așteptăm să fim chemați de demnitarii respectivi.

NICI O CHEMARE
PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI.
19 martie 2013:

În Monitorul Oficial al României, partea întâi, se publică Legea 53/2013 privind stabilirea datei de 31 august ca Ziua Limbii Române

21 martie 2013
Odată cu anunțarea tuturor primăriilor colaboratoare, ne adresăm C.J. Prahova, Direcției cultură-patrimoniu Prahova, Bibliotecii și altor instituții județene cu care am colaborat anii trecuți, pentru a organiza o întrunire spre stabilirea primelor măsuri.

ORGANISMELE JUDEȚENE NU RĂSPUND

28 martie 2013:
Solicitare către Ministrul Culturii - Daniel Barbu și Președintele Institutului Cultural Român - Andrei Marga pentru discuții privind norme de aplicare a Legii 53/2013 și sugestii de colaborare privind societatea civilă prin organizațiile noastre neguvernamentale cu statut de utilitate publică. Notificare  în același  sens către serviciile publice de radio și televiziune menționate în textul Legii. Ne parvin   confirmările de recepționare a mesajului nostru  dar, în afară de acestea,

NICI UN FEL DE REACȚIE
   ȘI NICI UN FEL DE RĂSPUNS

12.04.2013
Scrisoarea alăturată adresată Domnului Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, la care
NU S-A PRIMIT NICI UN RĂSPUNS


 

 

03.05.2013

Am elaborat un sinopsis care descria proiectul nostru de susținere a Sărbătorii Zilei Limbii Române printr-o manifestare centrală pe Platoul Bucegilor, de unde să intrăm în legături de transmisie directă cu cât mai multe asemenea acțiuni din țară și străinătate și prin mai multe manifestări în localități și în Capitală, cărora le puneam la dispoziție material documentar și artistic.

Acest sinopsis l-am publicat în recent apăruta noastră publicație „Creșterea limbii românești”, inaugurând astfel rolul ei de organ de presă care susține pregătirile pentru prima sărbătorire legiferată la nivel național a Zilei Limbii Române căreia noi străduiam să-i conferim și o anvergură internațională.   

03.05.2013
Cerere de finanțare către Administrația Fondului Cultural Național conform motivației Sinopsisului de film din coloana alăturată, care descrie, de fapt, amploarea manifestărilor pentru care cerem sprijin. Cerere care …

NU A FOST ONORATĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20.05.2013
Circulară către directorii Direcțiilor județene de Cultură ți Patrimoniu, însoțită de un prim program privind sărbătorirea, pe care-l publicăm alăturat.
NU NI S-A TRANSMIS NICI MĂCAR CONFIRMAREA DE PRIMIRE
(Aici durerea este mai mare întrucât am constatat  că și câțiva scriitori, confrați de ai mei, care conduc asemenea Direcții județene, contaminați de aceeași nepăsare birocratico-politicianistă, nu au dat nici un fel de atenție mesajelor noastre)

 


22.05.2013
Scrisoare cu caracter de invitație și memoriu către toți președinții de Consilii județene, anexând și descrierea făcută în sinopsis.
NU AM PRIMIT NICI MĂCAR
CONFIRMAREA CITIRII MESAJULUI NOSTRU.

 

22.05.2013
Memoriu către Ministrul Economiei Varujan Vosganian pentru aprobarea de găzduire a participanților la manifestările centrale la Centrul de Perfecționare din Bușteni, conform unei tradiții mai vechi.
RĂSPUNS NEGATIV,
PRIMIT DUPĂ MULTE INSISTENȚE,
PESTE TREI LUNI, LA 20.08.2013

 

02 iunie 2013
Chemare adresată conducerilor Academiei Române, Uniunilor de creatori și altor organizații culturale prin răspunsurile cărora
AU REZULTAT PRIMII PARTICIPANȚI
 LA PARTENERIATUL NOSTRU

 

 

 

 


03 iunie 2013
SINOPSISUL MANIFESTĂRILOR DE ZIUA LIMBII ROMÂNE, definitivat și, în urma ne obținerii finanțării de la Administrația Fondului Cultural, adresat Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român cu rugămintea de a alege manifestări specifice cărora să le fie organizatori sau susținători.
NICI UN RĂSPUNS

 

 

09.06.2013

Textul sinopsisului este amplificat proiectând pe lângă manifestarea centrală din Bucegi, multe altele în Capitală, în localitățile țării și în comunitățile românești din străinătate. În broșură electronică, Aacest text a  fost trimis instituțiilor centrale și făcut public prin presă și internet in ziua de 9.06.2013. NU S-AU PRIMIT ACORDURI SAU RĂSPUNSURI DIN PARTEA NICI UNEI INSTITUȚII DE STAT în schimb 50 de instituții reprezentând asociații culturale și de creatori, organizații neguvernamentale, autorități locale, organisme de presă și media culturală, comunități ale românilor din străinătate din lista publicată alăturat AU RĂSPUNS ENTUZIAST CONSTITUIND GRUPUL DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ prin care s-au susținut manifestările

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


15.06.2013
La insistențele prin convorbiri telefonice cu Președintele consiliului Județean Prahova, Muzeul de istorie din Ploiești primește de la Consiliul Județean  memoriul nostru și ne întreabă dacă există bani pentru că ar fi dispuși să facă niște panouri expoziționale referitoare la limba română.
Două luni mai târziu Consiliul Județean ne pune la dispoziție fanfara care a cântat în parcul din Sinaia

 

 

 

 

 

 

 

 

13.06. 2013
Propuneri de colaborare și susținere reciprocă adresate  serviciilor publice de radio și televiziune a căror contribuție este prevăzută în textul Legii 53/2013. Respectiv, președinții-directori generali ai Radiodifuziunii și Televiziunii Române.

NICI UN RĂSPUNS

 

 

 

 

 

15.06.2013
La apelul patriotic adresat Jandarmeriei am primit, într-un târziu, răspunsul de mare angajament :
ADRESAȚI-VĂ DOMNULUI MINISTRU

 

 

 

 

Scrisoarea către Ministrul de Interne, pe care n-am vrut să-l deranjăm  știind că instituțiile subordonate puteau să-i ceară ele aprobarea, aducea toate argumentele patriotice, culturale și de legături prin transmisiuni electrionice cu toți românii ; dar am rămas tot :
 FĂRĂ RĂSPUNS

16.06.2013

Ne mai având șansa unui președinte la ICR, care ne confirmase înregistrarea cererii noastre de audiență, repetăm telefonic  insistențele de a purta o discuție cu Ministrul Culturii reiterând argumentele și solicitările către un consilier care ne asigură că va transmite, dar își permite să ne spună că, ne existând norme de aplicare, nu există nici buget. Noi insistăm, spunând că nu numai probleme bugetare trebuie rezolvate
REZULTATUL E NEGATIV:
ZADARNICE INSISTENȚE

 

 

 

 

18.06.2013

În disperare de cauză ne adresăm cabinetului Primului Ministru, prin ministrul șef al cancelariei și secretarul de stat cu probleme de presă din cadrul cancelariei, semnalând lipsa normelor de aplicare  a Legii, fapt care ne supune la  refuzuri birocratice din partea instituțiilor bugetare, chiar și când nu e vorba de buget. Redăm alăturat textul în întregime pentru ca cititorul să aprecieze singur argumentele noastre care au rămas:
FĂRĂ RĂSPUNS

 

 

 

 


19.06. 2013
Pe lângă Asociația Comunelor din România, primim acorduri de participare din partea orașelor și municipiilor. Se stabilesc protocoale de colaborare cu primăriile orașelor Mizil și Sinaia și municipiului Medgidia. În felul acesta
SE EXTINDE PARTENERIATUL

 

20.06.2013

Are loc adunarea Ligii Femeilor Primari ai Comunelor din Romania. Participantele acordă un deosebit interes invitației noastre, cer amănunte în legătură cu contribuția culturală pe care o pot aduce, se întrec în a-și înscrie comunele și formațiile artistice iar, prin toate acestea
AVEM CONFIRMĂRI CĂ VOM PUTEA
CONTINUA ORGANIZAREA SĂRBĂTORIRII

 

 


28.06.2013

Ne adresăm Patriarhiei Române, Sfântului Sinod și Intîistătătorilor eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române și primim cu emoție răspunsul Inalt prea Sfinției Sale
Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Domnule Corneliu,
 
          Vă mulţumesc pentru e-mailul pe care mi l-aţi trimis privitor la evenimentele care vor marca Ziua Limbii Române, felicitându-vă, totodată pentru interesul deosebit pe care îl manifestaţi în această direcţie.
          Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi prezent la Chişinău, în ziua de 31 august a.c.. De asemenea, prin Portalul Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ca şi prin ediţia de Moldova a Ziarului Lumina vom mediatiza evenimentele programate a avea loc în legătură cu Ziua Limbii Române. Preoţii vor fi îndemnaţi să atingă acest subiect în predica din ziua de duminică, 1 septembrie.
          Apreciind strădaniile pe care le depuneţi în menţinerea şi intensificarea dragostei faţă de valorile tradiţionale ale poporului român, vă doresc multă sănătate şi mult spor spre împlinirea gândului frumos şi bun.
 Cu binecuvântare,  
+ Teofan
29.06.2013
Reprezentanți ai unor primării și ai autorităților locale din Basarabia ne solicită o întâlnire spre a pune la punct parteneriatul în cadrul Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova. Se stabilesc 30 de înfrățiri care se vor face chiar în cadrul manifestărilor noastre, rezultatul fiind:
O EXTINDERE ȘI MAI MARE A PARTENERIATULUI

 

11.07.2013

În ciuda eforturilor pe  durata a două săptămâni de a contacta telefonic toate instituțiile centrale și direcțiile de cultură județene  din partea cărora ni se confirma mereu doar  răspunsul că: „Nu exista Buget, nu exista prevederi pentru anul acesta, deci nu poate fi vorba de a se susține vreo manifestare”, pe lângă broșură de îndrumare a tuturor celor care voiau să organizeze manifestări locale sau să participe la cele centrale am lansat un Comunicat de presă. Care, în afară de o largă difuzare în localitățile României, in comunitățile românești din lume și în paginile tuturor partenerilor noștri din presa culturală în limba română de pretutindeni,  am trimis-o la toate cabinetele ministeriale și de instituții de stat cărora ne adresaserăm și mai înainte, ca o reiterare, mai amplu explicată, a întregului nostru proiect de sărbătorire. Rezultatele au fost următoarele.

NICI UN RĂSPUNS OFICIAL
O MARE ADEZIUNE DE LA   PERSONALITĂȚI CULTURALE, ȘCOLI,  ORGANIZAȚII NEGUVERNAMENTALE, CONSILII LOCALE, PAROHII, ARTIȘTI.

 

11.07.2013
Tot în aceeași zi, după repetate încercări de a contacta organisme din subordine de la care aveam nevoie de îndrumări tehnice privind modalitățile de a intra în legătură directă prin interenet sau alte modalități de gen teleconferință cu partenerii noștri din țară și străinătate, am adresat  um memoriu Ministrului Comunicațiilor. Adresam rugămintea de a studia schema propusă în broșura din atașament unde se prevăd programe ce vor avea loc în Capitală, în localitățile țării și în diaspora, informându-l că: „În afara tehnicilor moderne care vor face un unic spectacol din manifestări aflate la mari distanțe, prevedem și realizarea unui amplu film documentar dedicat primei sărbătoriri a acestei zile la nivel național”. A fost, însă, necesar să găsim o sponsorizare pentru a asigura aceste facilități tehnice prin câțiva specialiști particulari fiindcă, asemenea Rdiodifuziunii și Televiziunii, nici Ministrul Comunicațiilor
NU A DAT NICI UN RĂSPUNS


 

 

 

12.07.2013

În urma refuzului organismelor din subordinea MAI și a lipsei de răspuns din partea cabinetului Ministrului de Interne, ne-am adresat cu mai multă speranță Ministerului Apărării Naționale. Din partea  salariaților căruia - așa cum se va vedea spre sfârșitul jurnalului nostru alcătuit astfel, pe cele două coloane care se pot citi ambele sau câte una -  am primit cea mai cumplită lecție pentru orice român care speră să aibă vreo înțelegere de la cei care huzuresc pe spezele bugetului de stat. Fapt pentru care aici precizăm doar că:
MULTĂ VREME NU AM PRIMIT RĂSPUNS

 

 

 

 

 


12.07.2013
Cu aceeași speranță de înțelegere sau, măcar de necantonare în osificarea bătrânească, ne-am adresat Ministrului Tineretului și Sportului. Rezultatul:
NICI RĂSPUNS, NICI PARTICIPARE

 

 

 

 

14.07.2013
Încep să se producă minuni: Astăzi am trimis către D.P.R.R.P. primul memoriu la care, în termenul legal, am primit un răspuns.  Negativ dar, civilizat, explicându-ne mecanismul prin care, pentru anul următor, putem adresa o cerere de finanțare ce va fi supusă unei selecții. Din păcate, selecția pentru anul acesta a avut loc. Deci, pentru prima dată se dovedește posibilă și o altă abordare decât „Nu avem indicații, nu avem nici o răspundere”...
 

14.07.13

Se dovedește a fi o zi fastă deoarece tot acum ne adresăm noului Președinte al Institutului Cultural Român, după schimbarea celui  care ne-a confirmat primirea cererii de audiență, dar nu a onorat-o vreme de mai multe luni. Fapt pentru care, în numai câteva zile, primesc telefon de la Domnul Hadrian Mateescu care își declină funcția de Secretar General al Institutului Cultural Român. Desemnat de noul președinte, el afirmă că nu a știut nimic despre demersurile noastre și despre legiferarea acestei sărbători, dar ne roagă să reconstituim întreaga documentație trimisă. Fapt pentru care îi transmit cu entuziasm un dosar cuprinzând totul, de la textul Legii la sugestiile noastre privind normele de aplkicare, la apelurile pe care le-am lansat, la proiectele și studiile pe care le-am elaborat, plus scrisoarea alăturată. Se petrecea aceasta pe ziua de...
...19.07.2013...
... și am primit asigurări din partea Secretarului General al ICR că va pune problema în ședința de Comitet care va avea loc în zilele de 22 sau 23 crt. Fapt pentru care am și stabilit de comun acord sa-i telefonez pe ziua de 24 iulie pentr a afla rezultatul, în urma punerii la curent a Comitetului Director, recent împrospătat, cu demersurile noastre și legislația apărută.
Din păcate, la telefonul pe care îl notasem cu grijă, nu a răspuns nimeni nici pe 24, nici pe 25, nici pe 26 iulie, iar la mesajele elctronice nu am primit răspuns și, atunci, în ziua de...

...27.07.2013...

... după ce am prins curaj ca să reiterez și memoriile mai vechi către:
Ministrul și confratele meu literar Varujan Vosganian,
Ministerul Forțelor Armate,
Președintele Director General al Televiziunii Române...
Președintele Uniunii Scriitorilor din România...

 


... am telefonat la secretariatul ICR ca să întreb ce se întmplă cu telefonul Domnului Secretar General, dar, spre stupoarea mea mi s-a răspuns că:

NU MAI LUCREAZĂ LA NOI

 


Deci, asta era soarta demersului nostru: Singurul funcționar de stat care a avut bunăvoința (sau ordinul, sau corectitudinea) de a-mi cere să studieze tot ce organizaserăm și proiectaserăm, „nu mai lucra la ei”...
Nici măcar nu mai aveam tăria să mă întreb „CARE EI?!”, atât de mulți erau aceia care-și dovediseră disprețul, desinteresul sau chiar nesimțirea, ca să nu mai vorbim de nesocotirea efortului sincer al unor oameni care doreau ceva firesc pentru neamul și națiunea lor...

Am telefonat iarăși la același secretariat al ICR care s-a dovedit a fi de bun augur întrucât imediat am primit următorul mesaj:

„ 28.07.2013 - Va scriu in legatura cu cererea dumneavoastra adresata domnului Lilian Zamfiroiu, Presedinte ICR. Din start, tinem sa va multumim pentru eforturile dumneavoastra de organizare in vederea sarbatoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMANE. Si ICR la randul sau, va organiza o serie de evenimente pentru a celebra ziua de 31 august. Revenind la cererea dumneavoastra, trebuie sa mentionam ca aceasta nu a fost prezentata in niciun Comitet Director, fiind o reala noutate pentru noi. Va rog sa ne transmiteti punctual cererile dumneavoastra de sprijin in organizarea evenimentului din 31 august. Bineinteles, la redactarea cererii, va rog sa tineti cont de faptul ca in conformitate cu legea de organizare si functionare, ICR trebuie sa-si atinga obiectivele legale prin organizarea de actiuni/evenimente in afara granitelor Romaniei.
Cu aleasa consideratie, Andrei CIUBUC
andrei.ciubuc@icr.ro

Fapt pentru care am transmis imediat răspunsul alăturat.

 

 

 

 

 

 

1.08.2013

Sub semnul așteptării răspunsurilor la cererile noastre „punctuale” intram în luna august înregistrând toate cererile de participare și programele cu care se propuneau pentru manifestarea centrală personalități sau formații artistice și, împreună cu partenerii care-și organizau propriile lor manifestări în localități din țară sau  comunități românești din străinătate,  puneam de acord  un  sistem de comunicare „Streaming” pentru ca, prin intermediul internetului să realizăm în mod virtual o unică manifestare comună. O manifestare legând Sfinxul din Bucegi cu toate meridianele, așezându-ne față-n față - pe display-uri mai mici sau ecrane mai mari, dar simțindu-ne împreună, toți cei care ne bucuram de promulgarea Legii Limbii Române. Tot în această perioadă am  reiterat și am început a primi unele răspunsuri de la Radiodifuziunea și Televiziunea Română, de la posturi particulare de televiziune. Concomitent, am adresat o scrisoare către toți confrații din presă și către toși scriitorii, membri ai filialelor din țară și din străinătate ai Uniunii Scriitorilor, făcând tuturor cunoscută publicarea programului definitivat pe care-l reproducem alături și reiterând invitația la participare. În urma acestui demers colaborarea la revista noastră „Creșterea limbii românești” s-a intensificat, primind spre publicare tot mai multe versuri dedicate evenimentului, relatări despre pregătirile care se fac, studii de istorie, de lingvistică și de antropologie pe temele puse în evidență de eveniment, programe pe care le propuneau diverse formații, comunități, localități.

14.08.2013 – 24.08.2013

Punând la punct acest program și publicându-l pentru a primi ultimele propuneri și rectificări prin care să se definitiveze ca schemă de desfășurare, am luat avânt în această decadă finală adresând  un nou rând de mesaje tuturor celor înșirați până acum în jurnalul nostru și de la care nu avuseserăm, încă, onoarea unui răspuns. Am dat vina pe noi înșine, cerându-ne  scuze dacă nu ne-am exprimat prea clar propunerile sau doleanțele și am atașat câte un dosar cu toate documentele elaborate între timp, prin care se amănunțeau scopurile și se explica din ce în ce mai detaliat programul. Am încercat toate căile de a obține bunăvoința, adresându-ne chiar și unor instituții secundare din schemele de organizare ale Consiliilor locale, prefecturilor sau Primăriei generale a Capitalei. Rezultatul a fost la fel de convingător pentru confirmarea unei realități sociale românești care spune că „deținerea unei funcții publice ne dă dreptul să nu facem nimic acolo unde nu ne iese vreun avantaj personal”. Tocmai pentru că el se repetă precum mai sus:
NICI UN RĂSPUNS

Am revenit atunci cu insistențele la Cancelaria Primului Ministru scormonind după adresele trimise celor doi demnitari cu două luni în urmă. Am insistat mai mult deoarece acolo nu era vorba de o cerere punctuală ci de doleanța de a se elabora, conform Legii, normele de aplicare a ei; deci un document obligatoriu legislativ prin care s-ar fi descuiat căile spre toate celelalte direcții. Fapt pentru care am făcut cunoscute demersurile și la Ministerul Culturii care-și avea rolul său în această elaborare.
În felul acesta am aflat că la Cancelaria Primului Ministru nu erau numai cele două cabinete cărora ne adresaserăm, ci încă mulți alți secretari de stat și consilieri, sau consilieri care devin din când în când secretari de stat, sau secretari de stat care redevin din când în când consilieri; și mulți alți funcționari pe un foarte amplu tabel alfabetic al declarațiilor de avere, cam o pagină A4 cu rândurile respective pentru fiecare literă. Ceea ce nu ne-a descurajat și am căutat prin acest hățiș până când am găsit înregistrarea unuia dintre memoriile noastre la cabinetul unui proaspăt avansat secretar de stat care, însă, pusese numai o apostilă trimițându-l la alt cabinet. Faptul se petrecuse chiar recent, așa că am avut norocul de a găsi o secretară care-și amintea de documentul respectiv. De la ea am ajuns la o altă secretară care-și amintea și ea de document și, în fine, la o a treia care parcă-și amintea că văzuse documentul  purtând o rezoluție negativă, așa că ne sfătuia să abandonăm.
Bucuroși că avem o rezoluție care, indiferent de orientarea ei, dovedea că cineva „luase în lucru problema” am rugat neapărat să ni se transmită o copie măcar pe e-mail, ca să identificăm spre ce persoane, direcție sau sau serviciu ar trebui să facem noi demersuri și am cerut în mod expres să se noteze această doleanță. Ni s-a dat un termen de revenire dar, când am revenit, nu se mai știa nimic. Am repetat toate datele și informațiile, am mai primit un termen care s-a dovedit a fi cel final.
Pentru că în ziua respectivă, doamna respectivă, răspunzând la respectiva noastră doleanță, ne-a spus că n-a reușit să găsească vreo urmă, dar știe, fiindcă își aminteșete că a văzut cu ochii ei răspunsul negativ, așa că nu mai are rost să insistăm...
Când terifiat, am bîlbâit la telefon ceva de genul: „Dar, cum pot lua cunoștință de refuz, dacă nu văd o argumentare, sau un text, sau un număr de înregistrare, sau...”
Nu mai știu ce bâlbâiam, pentru că argumentul vocii feminine care reprezenta antecamera unui cabinet din cadrul Cancelariei Primului Ministru a fost:
-Vo spun eu!
Și a închis telefonul.
De atunci, nu am mai primit de nicăieri

NICI UN RĂSPUNS!


Da: Nici un răspuns. Nici măcar privind solicitările punctuale pe care le-am formulat la cererea  reprezentantului Institutului Cultural Român cu care, după ce am primit confirmarea recepționării documentului pe care ni-l ceruse, nu am mai putut lua legătura fiind, când amânați de pe o zi pe alta, când spunându-ni-se să așteptăm fiindcă ni s-a trimis un răspuns. Fapt pentru care, la 25.08.2013, în disperare de cauză, am bătut alăturata depeșă către proaspătul președinte al Institutului Cultural Român, care cu o lună în urmă arătase atenție și deferență față de proiectele noastre...

...Dar, cu toate că și cu acest prilej, fie că nu am primit nici un răspuns, fie că, intrând în focul desfășurărilor propriu-zise, nu am mai fost eu atent să insist a-l solicita, declar solemn, cu mâna pe inimă, că acest gest nu m-a mai indignat deoarece s-a coroborat cu o serie de informații care nu puteau să-mi producă decât bucurie și entuziasm: În zilele dinaintea datei sărbătoririi, tot mai multe știri, venite din tot mai multe capitale ale lumii unde există institute culturale românești, anunțau manifestări organizate de acestea în cinstea evenimentului și, despre care, nici măcar nu se pomenise pe undeva cu o lună-două înainte.
Ceea ce însemna că, indiferent  dacă au dat sau nu atenție nevoilor „punctuale” expuse de noi, oamenii din ICR, chiar dacă erau dintre cei care ne promiseseră, sau ne dăduseră speranțe, se concentraseră măcar pe obligațiile care le reveneau direct în cadrul aplicării acestei Legi, în vreme ce alte instituții de rang mai mare, plus întregi Consilii județene, Direcții județene de Cultură-Patrimoniu, etc. s-au prevalat cu birocratică nepăsare și totală lipsă de responsabilitate națională de faptul că Legea nu avea norme de aplicare. Cu nepăsare, după logica lor lipsită de orice simț patriotic, sau măcar bun simț de funcționar-bugetar, ei au continuat să se bucure că nimeni, încă,  nu formulase vreo indicație directă la adresa lor, care să-i oblige a acționa. Ca și cum, a-ți cinsti neamul, originile, tradiția, comunicarea frățească - în ultimă instanță - nu e un înscris genetic, nu e o pecete caracterologică a devenirii tale ci, la modul mercenar, trebuie prevăzută, sau neprevăzută în fișa birocratică a postului pe care-l ocupi, fie tu ministru sau funcționar de rând. Și drămuită ca atare, pentru a-ți solicita cât mai puțin efort și a-ți aduce cât mai multe multe beneficii personale. Asta e psihologia înrăită a funcționarului demagog politic!
Ca să demonstrez că, până la urmă, această neglijare de către ICR a unui răspuns către noi s-a compensat deplin prin faptul că vedeam un organism guvernamental alăturându-se eforturilor noastre, n-am să citez numai faptul că, primul lucru pe care chiar noi îl solicitam în scrisoarea adresată noului președinte al ICR era: „includerea evnimentului în programele Institutelor Culturale din străinătate, putând indica bibliografia pe care o punem  la dispoziție și transmisiile în direct pe care le vom organiza”, abia apoi vorbind despre alte lucruri de care aveam nevoie. N-am să insist, ci am să amintesc aici un exemplu mult mai vechi, de la începuturile colaborării noastre cu Asociația Comunelor din România, pe probleme ale inițiativei de afirmare națională și ale dezvoltării societății românești: Era cu mai bine de un deceniu în urmă, la o Conferință Națională unde am lansat tema agriculturii ecologice ca posibilitate de dezvoltare a satului românesc. Nu se cunoșteau atunci prea multe, așa că am antrenat o serie de specialiști organizând dezbateri în anumite zone, elaborând chiar programe pentru unele dintre ele și colaborând cu primarii care îmbrățișau inițiativa. Am organizat astfel cursuri de îndrumare pentru diferite specialități din agricultură, publicând și răspândind permanente îndrumări de specialitate și chiar inițiind, la târgurile agricole și ale Camerelor de comerț primele standuri cu produse ecologice. Am străduit mult pentru a da amploare acestei activități, am sprijinit diferite comune și ne-am ajutat cu primăriile sau consiliile locale. Și, chiar am publicat un volum evocând toate documentele și comunicările științifice privind acest aspect al dezvoltării rurale, care era însuși țelul cooperării dintre organizațiile noastre. Astăzi, când toată lumea care are posibilități se hrănește ecologic  și tot producătorul agricol se laudă pe piață cu așa ceva, nimeni nu-și mai amintește de acest început. Despre inițiativele noastre, cu atât mai puțin. Dar ar putea constitui acesta un motiv de supărare pentru noi, când trăim cea mai mare bucurie cu putință: Aceea a constatării că ideea a triumfat din punct de vedere social, că, folosită sau nu, ea este în evidența întregii opinii publice, că, fie chiar slabă, cum e dezvoltarea rurală la noi, produsul ecologic e cunoscut de toată lumea drept o țintă superioară! Nu există, cred satisfacție mai mare decât să constați generalizarea unei idei pe care ai lansat-o. Ambițiile de autorat sau de inițiatori ai propunerii sunt fapte mărunte, față de marea satisfacție a confirmării valabilității ei prin generalizare.
Așa că, în măsura în care se va petrece același lucru și cu efortul de a stabili o cât mai înalta stachetă cultural patriotică pentru aceste manifestări românești, indiferent dacă cineva își va aminti sau nu de noi, motivele de satisfacție sunt imense. Și chiar îi deplâng pe cei  care, anul acesta, s-au constituit drept piedici ai unei stări de puternică simțire națională care n-a putut fi împiedicată să se manifeste.
Simțire care, dacă nu și-a găsit susținere oficială, și-a găsit susținerea populară ce-i garantează un viitor mult mai sigur. O demonstrează toate răspunsurile și adeziunile primite, ilustrate de capitolul următor care, cu prescurtări, și tot atinge suta de pagini!... Răspunsuri și încurajări care ne-au dat energia să organizăm până la capăt evenimentul central la care au participat peste o mie de oameni veniți cu entuziasm din toată țara și din enclavele românești de peste graniți. O demonstrează și acțiunile altor  mii și mii de suflete românești susținându-ne prin manifestări de la sate până în marile orașe ale țării și în comunitățile de pe meridianele lumii. Precum ale și mai multora, urmărindu-ne pe internet și cerându-ne să-i avem în vedere să să le trimitem toate documentele sau publicațiile rezultate.
Cele mai mult de patru ore de filmare în paralel peste distanțe imense pe care le depășeam întrunindu-ne electronic pe ecranele monitoarelor și construind împreună spectacolul unei unități de trăire, ca și volumele antologice de versuri, de studii asupra istoriei și limbii noastre, ca și publicațiile electronice care au urmărit evenimentul în timp real, ca și mesajele primite de pe acum privind dorința de participare la manifestările de la anul, parafează această garanție, care ne-a ajutat să ne păstrăm entuziasmul.

Entuziasm datorită căruia, uitând de toate vicisitudinile prin care trecuserăm, în prezilele evenimentului, cu deplină sinceritate, am depus la Guvern alăturata invitație de participare adresată Primului Ministru.

 

 

 


Invitație care, în ciuda faptului că noi nu ne dădeam seama de tradiția care se înstăpânise, a rămas:

FĂRĂ NICI UN RĂSPUNS

 

 

 

 

 

Dar nici măcar asta nu mai contează. Proiectul nostru pornise a se realiza. Postul de radio „România Actualități” dăsuse semnalul de la primele ore, continuând cu știri și interviuri. În București se anunțau acțiunile complexe de la Muzeul Național al Literaturii iar, la sala „Studio”, inagurarea Festivalului Ecranizărilor din literatura română prin Uniunea Cineaștilor, la Iași se organizau   manifestările redacției „Contact internațional”, care aveau să se mute și la Chișinău de unde primiserăm versuri de Valeriu Matei, Traian Vasilcău, Tudor Palladi, Tatiana Dabija, Renata Verejean și mulți alții, la Cernăuți, unde studenții și profesorii lor proiectau „Aleea limbii române”. De asemenea,    la Bacău se pregăteau să intre în legătură cu noi scriitorii și cărturarii întruniți de clubul „The Stage”, în Baia Mare Centrul de Excelență „Porțile Nordului” organiza un mare simpozion în legătură cu portalul „Cititor de proză”din Londra, la Cercul Militar din Timișoara se întruniseră scriitorii bănățeni împreună cu confrații lor veniți special de la  asociația „Constantin Brâncuși – Paris”, alții de pe Valea Timocului și Banatul Sârbesc, sau revista internațională „Heliopolis”, la Focșani manifestările asociației culturale și revistei „Bogdania” iar la Fierbinți-Ialomița ale revistei „Hermes”,la Ipotești în exegeza eminesciană a Luciei Olaru-Nenati, la liceul din Lupeni, la casa memorială „Cioflec” din Araci-Sf.Gheorghe, la Radio Târgu Mureș, La Centrul de Educație Cinciș-Cerna, la biblioteca „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, la filiala „Vatra  românească” din Botoșani, la despărțământul „Astra” al județelor Covasna și Harghita, la Teliucul Inferior din Hunedoara unde partenerii noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști dădeau diplome pentru concursuri jurnalistice și concursuri de recitări în limba română ... Pentru ca, din Los Angeles să primim filmul manifestărilor organizate împreună cu noi de străvechea asociație „Viitorul român cultural și social”, din statul Michigan să ni se ceară să luăm legătura cu Biserica Sfinții Arhangheli din Troy unde se întruneau membri de la „Graiul românesc” din Windsor-Ontario cu cei ai asociației „Avram Iancu-Michigan”, din Melbourne-Australia cu publicația „Românul australian”, ca și redacția „Pagini românești în Noua Zeelandă” care lansa un număr complet dedicat Zilei Limbii Române, ziarul „Ro-Mania” din Cipru care organiza o manifestare la Școala română, Centrul de Excelență din Dublin care, prin al său „Suflet românesc” organizase prima manifestare din calendarul acestei sărbătoriri și canalul de televiziune din Canada „K2/tvro”. Ca să încheiem cu ampla manifestare organizată la statuia lui Eminescu din Piața care poartă numele României la Montreal, unde s-a adunat elita Asociației Canadiene a Scriitorilor Români.
 

       Acestea toate, în vreme ce, pe Valea Prahovei, unde avea loc manifestarea centrală, menită să le coaguleze pe toate acestea și încă altele, care mai aveau loc în lume, prin ore întregi de filmare și proiectare concomitentă, se lansa alăturatul comunicat...

De aici înainte nu am mai avut răgazul  de a ține acest jurnal. Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri și, cu vremea ei frumoasă dar ceva mai rece (mai ales pe Platou, la înălțime, ceea ce ne-a mai impus și schimbări de ultim moment), a venit emoționanta zi de 31august răsunând de marșul care devenea un adevărat imn al manifestării noastre:
Ne cheamă Sfinxul din Carpați
Să fim alături frați cu frați
În miezul țării noastre sfânt
La ceas de mare legământ!...

Începea manifestarea noastră mult visată, Nici o birocrație nu o mai putea opri, nici o nepăsare nu-și mai afla loc. Grupuri-grupuri veneau sub drapelele fluturânde cetățeni și formații din toate colțurile țării. Preoții oficiau tedeumul. Corurile și fanfarele țineau isonul discursurilor. Cu eșarfe la fel de tricolore, primarii unor localități dinăuntrul și dinafara țării se pregăteau să semneze documentele înfrățirii comunelor lor, ca o prefață și ca un temei la cele ale marii reînfrățiri prin conștiința limbii. Pe ecranele care măreau imaginile captate  prin Internet-Streaming ne înfrățeam, de asemenea, cu manifestări care celebrau limba română pe multe dintre meridianele lumii.

Fapt pentru care noua Lege, intrând în vigoare de-abia astăzi 14 noiembrie, la 75 de zile după desfășurarea evenimentului, își va avea gloria ei numai dacă va netezi pentru la anul drumul prin birocraticul hățiș egoist-nesimțitor. Care, ostil afirmării naționale, nu frizează numai incompetența, ci chiar lipsa de simțăminte loaiale a unora care n-ar avea motive să vrea să guverneze o societate dacă nu conștientizează faptul că aceasta te acceptă numai dacă rezonezi la aspirațiile ei.
Cu acest gând, care capătă ecouri prea grave ca să le comentăm aici, revenim, în încheiere, la o altă zi fastă pentru aventura noastră, ziua de 25 august când, spre prânz, după ce ni s-a confirmat depunerea invitației la Cabinetul Primului Ministru, am primit apelul convorbirii telefonice  a cărei relatare merită a fi înscrisă aici, ca un epilog, pe întreaga oglindă a paginii:


.

 


 
 

 

 


In urma tuturor demersurilor descrise pe prima coloană, la 14 noiembrie 2013, Monitorul Oficial nr 699 partea întâi a publicat și Decretul de promulgare a amendamentelor la Lege, dându-ne speranța că, la anul, lucrurile vor sta altfel
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  12.04.2013
DOMNIEI SALE, DOMNULUI MIRCEA COSMA, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN PRAHOVA
         Cu deosebită bucurie și gratitudine pentru județul Domniei Voastre unde, pe parcursul anilor, mai multe Consilii locale au sprijinit demersul legislativ ca și acțiunile de sărbătorire care au avut loc până în prezent, Vă informez că a fost promulgată Legea Sărbătorii Limbii Române anual, la data de 31 august – Legea nr. 53/ 2013 publicată în Monitorul Oficial, partea întâia nr. 145/19.III.2013. Această sărbătoare a fost marcată prin colaborări culturale mai vechi pe care le avem cu primăriile sau așezămintele din comunele Cornu, Gorgota, Cocorăști, Homorâciu, Teișani; Consiliul Local Mizil a votat înscrierea Zilei Limbii Române în calendarul său încă din anul 2009, iar la Poiana Țapului au avut loc anual reuniuni ale unor oameni de cultură cu confrați din comunitățile românilor de pretutindeni care au adoptat această sărbătoare. Acum dorim să organizăm și să sprijinim cât mai multe acțiuni la care avem antrenate instituții culturale de prestigiu și toate Uniunile de creatori din România iar, în final, participanți din țară și străinătate vor susține o largă manifestare la Sfinxul din Bucegi, cointeresând presa și rețele de televiziune. Expunându-vă în atasament documentele legislative, vă rugăm să analizați în Consiliul Județean posibilitățile de susținere și participare la acțiunile noastre persoană care să facă parte din Comitetul de Organizare …
 

03.05.2013
SINOPSIS ZIUA LIMBII ROMÂNE (fragmente)
 Filmările exterioare se vor face la câteva dintre manifestările locale de a căror calitate ne vom convinge dinainte, precum și într-un decor natural specific unde vom aduna mari formațiuni, poeți și actori cu câte o poezie  semnificativă, sau scurt fragment de text semnificativ, de la formații școlare la formații profesioniste și chiar la coruri bisericești, putându-se da  și un fragment de slujbă religioasă și altul de deschidere oficială cu discursuri, pe modelul formațiilor reunite de la mari sărbători...Decorul natural pe care îl propunem drept cadru principal de spectacol este pe platoul Bucegilor, în jurul Sfinxului realizându-se pe internet, radio și televiziune, o emisiune multiplex.  Precizăm că, în acest spirit am ales drept loc de desfășurare Platoul Bucegilor cu Sfinxul, ca un centru al țării din  care se ia legătura cu diverse localități și județe unde au loc manifestări și cu comunități ale românilor din străinătate, putându-se astfel ajunge chiar la un PROGRAM DE FILMARE MULTIPLEX în care se va folosi și legătura internet pentru a avea retransmisii de la comunități românești care se află deja în rețea de mediu virtual cu publicația noastră pe care am înființat-o special pentru această Sărbătoare: „CREȘTEREA LIMBII ROMÂNEȘTI”, precum publicațiile „Destine literare” din Canada, „Clipa”și „Miorița” din SUA, „Românul australian” și „Pagini românești în Noua Zeelandă”.Iar, dacă Televiziunea și Radioul public vor accepta să intre în acest parteneriat pe care l-am inițiat, ar putea prin corespondenții lor în străinătate să retransmită și din alte părți ale lumii...

 20.05.2013
Informarea către directorii judeteni de cultură-patrimoniu despre  începerea pregătirilor pentru sărbătorire menționeazăcă:
1.pe
www.cartesiarte.ro se află revista „Cresterea limbii românesti” de unde pot  afla noutati organizatorice si pot descarca materiale pentru prezentări în manifestarile locale, unde de asemenea, vom publica  tot ce vine de la ei ca propunere de activitate ori de participare la alte activități. Revista va aparea si tiparita sa ca sa se înscrie pentru a-i abona gratuit atat la editia electronica pentru care avem nevoie de adresa de e-mail cat si la cea tiparita, cu adresa postala.
2. Un judet unde vor avea loc mai multe manifestari și emisiuni duplex cu Chișinăul, este Prahova unde vom reedita cu aceasta temă, Consfatuirea intelectualilor de la sate la care îi rugam să se înscrie de pe acum. Se vor organiza și excursii scolare în acea perioada în Bucegi, unde vor avea loc tot felul de manifestari.
3. Se institue un concurs de poezie patriotică dedicată Limbii Române la care îi rog să pregătească concurentii.
4. Se organizează un  Festival Cinematografic al Ecranizărilor din Literatura română – itinerant – așa că, celor care se înscriu, le vom putea trimite filmele ca să ruleze în localitățile lor.
5. Întrucât, prin Lege Televiziunea și radiourile publice au obligația să sărbătorească  și să urmărească manifestările, trebuie anunțate din timp toate manifestările locale din fiecare județ.

22 mai 2013
STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN,
            Cu deosebită bucurie și gratitudine pentru aceia dintre Domniile Voastre care, pe parcursul anilor, ne-ați sprijinit demersul legislativ ca și acțiunile de sărbătorire care au avut loc până în prezent, Vă informez că a fost promulgată Legea Sărbătorii Limbii Române anual, la data de 31 august – Legea nr. 53/ 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 145/19.III.2013…etc, etc…
22.05. 2013
Stimate domnule Ministru Varujan Vosganian, avem onoarea să Vă informăm că, anul acesta, Ziua Limbii Române a fost legiferată… etc.etc…
 

 


02 iunie 2013

DOMNIILOR LOR, DOMNILOR PREȘEDINȚI AI UNIUNILOR DE CREATORI ȘI ALTOR INSTITUȚII CULTURALE CENTRALE:

 

 


03.06.2013
ACELAȘI SINOPSIS REPRODUS MAI ÎNAINTE
Este adresat spre informare și ca propunere Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român

 


9.06.2013
Apare broșura intitulată :„ ÎNDRUMĂTOR SUMAR
privinddesfășurarea  manifestărilor care vor sărbători ZIUA LIMBII ROMÂNE, ORGANIZATE DE GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ în 31 august, în întâmpinare și în continuare; în Capitală, într-o întrunire națională
la Sfinxul din Bucegi, în toate localitățile care au intrat în acest parteneriat; precum și în alte localități, comunități și grupuri din străinătate care ni se vor alătura pe parcurs”

BROȘURĂ COMPLETATĂ ȘI ÎMBUNĂTĂȚITĂ PE PARCURS, PE CARE O PUBLICĂM INTEGRAL ÎNTR-UN CAPITOL SEPARAT.

PRIN ADEZIUNILE PRIMITE PE BAZA EI, A LUAT FIINȚĂ URMĂTORUL:


GRUP ROMÂN DE PRESĂ ȘI

            INIȚIATIVĂ CIVICĂ

rețea voluntară pentru susținerea manifestărilor
Zilei Limbii Române
în spiritul de afirmare culturală propus de
Consfătuirea Națională a Intelectualilor de la Sate -
Care este un parteneriat întru stimularea întăririi
legăturilor dintre toți românii din lume format din:
• ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA – organizație cu
statut de utilitate publică
• FUNDAȚIA EPISCOPUL GRIGORIE LEU – MIȘCARE
PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC –
organizație cu statut de utilitate publică
• CONSILIUL AUTORITĂȚILOR LOCALE DIN
ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA
• MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA
• UNIUNEA MUZICIENILOR INTERPREȚI DIN
ROMÂNIA
• UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI
• SOCIETATATEA AUTORILOR ROMÂNI DIN
AUDIOVIZUAL
• CLUBUL PRESEI TRANSATLANTICE
• ASOCIAȚIA MASS-MEDIA JOURNALISTES
D’EXPRESSION ROUMAINE SANS FRONTIÉRE
• AGENȚIA DE PRESĂ „AȘII ROMÂNI”
• GRUPUL DE PRESĂ „CORECT NEWS”
• GRUPUL DE PRESĂ ROMÂNIA-SUA-CANADA
„STARPRESS”
• ASOCIAȚIA JURNALIȘTILOR ROMÂNI DE
PRETUTINDENI -CANADA
• CENTRUL NAȚIONAL DE ARTĂ „TINERIMEA
ROMÂNĂ”
• CENTRELE DE EXCELENȚĂ ÎN PROMOVAREA
CREATIVITĂȚII ROMÂNEȘTI: „PORȚILE NORDULUI”
ȘI „SUFLET ROMÂNESC”
• CONCURSUL DE POEZIE TRICOLORĂ AL FUNDAȚIEI
„R&J MIZIL”
• PORTALUL INTERNET „REPUBLICA ARTELOR” –
ANGLIA
• PORTALUL INTERNET „CARTE SI ARTE” – ROMÂNIA
• INSPECTORATUL ȘCOLAR PRAHOVA
• LICEUL TEORETIC MIZIL „GRIGORE TOCILESCU”
• PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA
• PRIMĂRIA ORAȘULUI MIZIL
• PRIMĂRIA ORAȘULUI SINAIA
• PRIMĂRIA COMUNEI CUMPĂNA – CONSTANȚA
• PRIMĂPRIA COMUNEI CORNU – PRAHOVA
• PRIMĂRIA COMUNEI MĂNĂSTIREA HUMORULUI –SUCEAVA
• PRIMĂRIA COMUNEI ARBORE - SUCEAVA
• PRIMĂRIA COMUNEI VÂNĂTORI – NEAMȚ
• PRIMĂRIA COMUNEI ÎNTORSURA BUZĂULUI –COVASNA
• PRIMĂRIA COMUNEI BEZDEAD –DÂMBOVIȚA
• PRIMĂRIA COMUNEI VULCANA BĂI – DÂMBOVIȚA
• PRIMĂRIA COMUNEI STOINA – GORJ
• PRIMĂRIA COMUNEI IZBICENI - OLT
• PRIMĂRIA COMUNEI LUNCAVIȚA – TULCEA
• REVISTA „ARMONII CULTURALE” –ADJUD
• REVISTA „CITITOR DE PROZĂ” –ANGLIA
• REVISTA „CLIPA” –SUA
• CASA DE EDITURĂ ȘI PRODUCȚIE FILM
„REALITATEA” ȘI „ALBINA ROMÂNEASCĂ”
• REVISTA „DESTINE LITERARE” – CANADA
• REVISTA „ITHACA” - IRLANDA
• REVISTA „LAMURA” – CRAIOVA
• REVISTA „LITERATURA ȘI ARTA” – CHIȘINĂU
• REVISTA „PAGINI ROMÂNEȘTI ÎN NOUA ZEELANDĂ”
• REVISTA „ROMÂNUL AUSTRALIAN”
• RADIO „METAFORA” – SACRAMENTO-SUA
• RADIO-TV „UNIREA” – VIENA
• K2-TvRo –TELEVIZIUNEA ROMÂNILOR DIN
MONTREAL
• CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE PRAHOVA

13.06.2013

D- SALE DL OVIDIU MICULESCU, pdg.
RADIODIFUZIUNE, 
D-SALE DL. CLAUDIU SĂFTOIU, pdg. TVR
 
            Cu alese sentimente, sperând într-un parteneriat fructuos, Vă informez că a fost promulgată Legea Sărbătorii Limbii Române anual, la data de 31 august – Legea nr. 53/ 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 145/19.III.2013, al cărei Articol 2, la paragraful 3 menționează Societatea Română de Radiodifuziune în calitate de serviciu public ce include în programele sale  „...emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”… Etc, etc…
 

15.06.2013

STIMATE DOMNULE INSPECTOR GENERALAL JANDARMERIEI, Colonel, Dr. M.OLARU,

Am onoarea să Vă informez și ne exprimăm speranța de a beneficia de sprijinul  Jandarmeriei Române pentru a organiza acum, la modul exemplar, evenimente culturale cu bogat conținut patriotic.... La acestea, Vă rugăm să binevoiți a participa cu unitățile jandarmilor de munte, cu fanfara și alte formații artistice, cu contribuția capelanatului la serviciul religios… etc.etc.
          
 Domniei Sale
Domnului   RADU STROE
Ministrul Afacerilor Interne

În întâmpinarea și pregătirea sărbătoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE ...a cărei desfășurare este descrisă în broșura atașată, pe care Vă rugăm să o dați în studiu unei persoane cu care să ținem legătura
Întru sprijinirea acestei manifestări, Vă rugăm să dispuneți ca diverse formații artistice ale Centrului Cultural MAI (în special fanfara jandarmeriei) să participe la manifestarea de pe Platoul Bucegilor din ziua de 31 august crt. Acerastă cerință am adresat-o și instituțiilor respective care așteaptă ordinul Domniei Voastre...
Fapt pentru care Vă mulțumim cu anticipație pentru sprijin.

 

 

 

 

18.06.2013
 

Domniei Sale Domnului Ministru Vlad Ștefan Stoica, e-mail: cancelarie@gov.ro, Doamnei Secretar de Stat Anca Alexandrescu, e-mail: presa@gov.ro

STIMATE DOMNULE MINISTRU,
Ne adresăm Domniei Voastre rugându-Vă să ne ajutați ca, printr-o măsură corespunzând autorității Cabinetului Primului Ministru să salvăm cum se mai poate
sărbătorirea la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE a cărei Lege – 53/2013 a fost promulgată apărând în Monitorul Oficial nr.145 din 19.03. 2013.
Din păcate, timpul este scurt, iar diversele ministere cărora ne-am adresat, încă nu ne-au confirmat a fi luat cunoștință măcar de apariția Legii, nicidecum de vreo măsură de sărbătorire, fapt pentru care, tot din inițiativă proprie am format o rețea și un Comitet de organizare din organizațiile neguvernamentale, publicațiile și instituțiile media din țară și străinătate, Consilii locale sau primării și alte instituții de cultură ale căror sigle le vedeți pe antetul nostru, hotărâți să facem și mai mult decât în ceilalți ani pentru ca, din pornire, aceasta să nu rămână o sărbătoare formală, ci să devină o MARE MANIFESTARE A CULTURII ROMÂNEȘTI DE PRETUTINDENI
,
Fapt pentru care Vă rugăm să luați în considerare apelul nostru, fie direct, fie recomandându-ne unui Consilier al Primului Ministru și să ne dați un răspuns pentru a Vă putea prezenta toate propunerile noastre concrete,
stadiul în care ele se află până acum și cererile minimale care mai există. În atașament prezentăm, deocamdată, doar măsurile legislative și, sub forma unui sinopsis de film, o scurtă descriere a manifestării de căpetenie pecare o proiectăm pentru această sărbătorire.

 

 

20.06.2013
Se desfășoară la Mamaia 20.06.2013 sesiunea extraordinară a Ligii Femeilor Primari ai Comunelor din Romania

 

 

 

28.06.2013
PREA FERICIRII SALE DANIEL,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

                Cu adâncă plecăciune și mulțumind Bunului Dumnezeu că putem transmite această veste bună, cerem și binecuvântarea Prea Fericirii Voastre pentru faptul că Parlamentul a votat iar Președinția României a promulgat Legea Sărbătorii Limbii Române anual, la data de 31 august – Legea nr. 53/ 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 145/19.III.2013, pe  care, împreună cu alte documente din atașamente, o supunem atenției Consilierilor cărora le Veți da ascultare în legătură cu aceasta.
            Se află în acele atașamente un sinopsis în care descriem cum dorim să organizăm în ziua respectivă o mare transmisie RADIOTV în legături directe cu români din toate colțurile lumii, redând aspecte de la manifestările noastre și manifestările lor întru comunicarea prin limba care ne leagă. Și Vă rugăm să binecuvântați ca ceremonia să înceapă cu o slujbă arhierească în această limbă care este, în primul rând, a Bisericii prin care am clădit Cultura Românească.
            Vă rugăm, de asemenea, să Binecuvântați ca și studiourile „Trinitas” să participe iar, ca exemplu, atașăm scrisoarea trimisă Președintelui Radiodifuziunii
            Fie ca, prin rugăciunile Prea Fericirii Voastre, să aduceți Har Divin asupra modestelor noastre strădanii, în așa fel încât ele să capete măsura patriotică pe care i-o doresc toți românii.

 


29.06.2013

Discuție de colaborare cu reprezentanți ai Congresului Autorităților locale din Republica Moldova, pe marginea dorinței de înfrățire exprimată de 64 de primării din raioanele Republicii Moldova cu primării din România. 
 11.07.2013
Este completată ți tipărită  BROȘURA ÎNDRUMĂTOR „SĂ NE PREGĂTIM A SĂRBĂTORI ZIUA LIMBII ROMÂNE LA 31 AUGUST 2013” cuprinzând siglele celor 50 de parteneri precum și precizările sau adăugările făcute de aceștia
11.07 2013
S-a lansat următorul Comunicat de presă însoțind Broșura; trimis și la toate ministerele, Consiliile județene și instituțiilor descentralizate ale acestora :
În întâmpinarea și pregătirea sărbătoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE a cărei Lege a fost promulgată anul acesta (Legea 53/2013), organizațiile de utilitate publică ale societății civile care au susținut și în anii trecuți asemenea manifestări, precum și publicații dedicate lor, au organizat un parteneriat larg cu alte organizații neguvernamentale, instituții de învățământ, de cultură și media, autorități locale, uniuni profesionale și redacții de pretutindeni ale revistelor culturale în limba română, denumit „GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ”. Pentru a se asigura, încă de la debutul legiferării acestor evenimente de importanță națională, ținuta culturală corespunzătoare și continuarea tradiției patriotice a manifestărilor pe care le-au organizat în ultimii ani românii din diverse zone, localități și comunități prefațând și demonstrând necesitatea instituirii acestei zile de evocare a istoriei străvechi a limbii noastre, pentru cinstirea culturii care s-a produs și se produce în această limbă, pentru certificarea legăturii prin ea a tuturor celor care o vorbesc în lume și pentru definirea cadrului de progres național pe care ea trebuie să-l stimuleze, Grupul de inițiativă a elaborat broșura de îndrumare „SĂ NE PREGĂTIM A SĂRBĂTORI ZIUA LIMBII ROMÂNE LA 31 AUGUST 2013” pe care o reproducem mai jos. Ea cuprinde adrese de unde se pot descărca bibliografii, studii, conferințe și programe artistice care să confere valoare intelectuală manifestărilor și proiecteaază scenarii pentru evenimente de interes public ce vor avea loc în Capitală și în toate localitățile țării, pentru concursuri la nivel național, precum și o manifestare centrală cu transmisii către alte locuri de întrunire și programe multiplex realizate în timp real și reunite prin internet, invitând participanți din țară și din lume să urce la Sfinxul de pe Platoul Bucegilor unde va avea loc evenimentul, sau să intre în legătură cu transmisiile de acolo. Totul va conduce spre realizarea unui amplu film documentar dedicat primei sărbătoriri a acestei zile la nivel național, modalităților artistice de abordare și locurilor care vor intra în tradiția manifestărilor viitoare. Coperta broșurii reproduce emblemele, siglele și insemnele organizațiilor partenere în acest demers național.

11.07.2013
Domniei Sale
Domnului  Dan Nica,
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale

În întâmpinarea și pregătirea sărbătoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE a cărei Lege a fost promulgată anul acesta (Legea 53/2013), ne punem mari speranțe în suportul științific și tehnic al Ministerului pe care cu onoare îl conduceți, pentru ca temeiurile cultural-patriotice proiectate de noi să se manifeste prin FORME CÂT MAI MODERNE ALE COMUNICĂRII ELECTRONICE,  rugându-Vă să dați în studiu broșura atașată, care ne exprimă intențiile.... 
Ca rețea de organizații de utilitate publică ale societății civile GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ ...dorește să dea tuturor manifestărilor civice și artistice de anul acesta o cât mai intesă circulație și multiplicare, prin legăturile de comunicare IT ce se pot stabili cu comunități din întreaga lume, realizând programe multiplex, posibile de realizat și urmărit în timp real, din diverse locuri.
În acest sens Vă adresăm rugămintea să dispuneți ca specialiști ai Dumneavoastră, angrenați în diverse programe de cercetare a comunicării în timp real, să găsească anumite căi tehnice de susținere a inițiativei noastre,  sprijinul Domniei Voastre fiind unul de prim ordin. Fapt pentru care Vă rugăm să dispuneți desemnarea unei persoane de legătură cu care să stabilim amănuntele.

 

12.07.2013

Domniei Sale Domnului   MIRCEA DUȘA
Ministrul APĂRĂRII NAȚIONALE
 
În întâmpinarea și pregătirea sărbătoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE a cărei Lege a fost promulgată anul acesta (Legea 53/2013), ne punem mari speranțe în sprijinul Ministerului pe care cu onoare îl conduceți, pentru ca temeiurile cultural-patriotice proiectate de noi să se realizeze printr-o amplă manifestare a evenimentului a cărui desfășurare este descrisă în broșura atașată, pe care Vă rugăm să o dați în studiu unei persoane cu care să ținem legătura.
Sunt proiectate festivități în București, în județe și localități, precum și o mare adunare populară și de forțe artistice pe care o vom realiza pe Platoul Bucegilor, la Sfinx, unde primăriile din întreaga țară vor aduce grupuri de tineri și formații artistice, realizându-se prin radio, televiziune și internet legături multiplex cu manifestările comunităților românești din străinătate.
Pentru a ne sprijini, Vă rugăm să dispuneți ca diverse formații artistice ale Armatei să participe la manifestarea de pe Platoul Bucegilor din ziua de 31 august crt. Este vorba în special de fanfare și coruri, dar v-am fi recunoscători dacă ni se sugerează și alte participări, de exemplu cele ale editurii și ale presei militare, ale capelanatelor militare și ale legăturilor cu unități ce organizează manifestări în interiorul lor.
Ca organizații neguvernamentale cărora Guvernul României le-a acordat statutul de utilitate publică, ce am susținut și în anii trecuți asemenea manifestări, noi am organizat acum un parteneriat larg, denumit „GRUPUL ROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ”, pentru a  asigura acestor evenimente de importanță națională, ținuta culturală corespunzătoare și continuarea tradiției patriotice a manifestărilor. Fapt pentru care Vă mulțumim cu anticipație pentru sprijin.

 

12.07.2013

Domniei Sale
Domnului   NICOLAE  BĂNICIOIU
Ministrul Tineretului și Sportului

 

În întâmpinarea ... ne punem mari speranțe în sprijinul Ministerului pe care cu onoare îl conduceți, pentru ca temeiurile cultural-patriotice proiectate de noi să se realizeze printr-o amplă manifestare a evenimentului a cărui desfășurare este descrisă în broșura atașată...
Prin colaborarea Consiliului Autorităților locale din România și Republica Moldova, ca și a altor județe limitrofe cu românii din afara granițelor, vor veni la marea manifestare din Bucegi grupuri și formații ale românilor basarabeni, timoceni, din Voevodina, etc. Pentru a-i putea primi pe aceștia facem, Stimate Domnule Ministru, apel la Domnia Voastră, rugându-vă să dispuneți să se pună la dispoziție spre găzduirea lor hotelul de la Piatra Arsă, aflat sub jurisdicția MTS...
Vă rugăm, de asemenea, să dispuneți participarea la manifestare, cu un program sportiv adecvat, a unor formații de tineri afirmați prin Ministerul Dumneavoastră...


14.07.2013

Domniei Sale Domnului STEJĂREL OLARU,
Secretar de Stat, conducătorul D.P.R.R.P.
Cu onoare, în pregătirea sărbătoririi la 31 august a ZILEI LIMBII ROMÂNE a cărei Lege a fost promulgată (Legea 53/2013),  Vă solicităm sprijin pentru ca temeiurile cultural-patriotice proiectate de noi să se realizeze prin ample manifestări de înalt nivel, precum cele descrise în broșura atașată…
Pentru a ne sprijini, în afară de includerea evnimentului în programele și taberele organizate de Departament, putând indica bibliografia pe care noi o punem  la dispoziție și transmisiile în direct pe care le vom organiza, avem nevoie de sprijin pentru găzduirea unor persoane invitate să participe la manifestari.
 

 

14.07.13

Domniei Sale Domnului LILIAN ZAMFIROIU,
Președintele I.C.R.
Cu onoare, în pregătirea sărbătoririi la 31 august …(etc, etc)
Pentru a ne sprijini, în afară de includerea evnimentului în programele Institutelor Culturale din străinătate, putând indica bibliografia pe care o punem  la dispoziție și transmisiile în direct pe care le vom organiza, avem nevoie de găzduirea unor persoane invitate să participe la manifestari. Regret faptul că revin abia acum, dar încă din luna februarie l-am informat pe antecesorul Dumneavoastră, care mi-a confirmat, dar ne-a neglijat; apoi, după insistențe, mi-a reconfirmat, dar n-a mai avut timp să ne pună pe agendă…
 Fapt pentru care Vă rugăm să dați în studiu proiectul din broșura atașată desemnând o persoană de contact pentru a stabili ce se mai poate face.


19.07.2013

STIMATE DOMNULE SECRETAR GENERAL,

 Mulțumindu-Vă încă o dată pentru bunăvoința cu care m-ați sunat și m-ați ascultat, vin cu o precizare pentru discuția privind finanțările:
Este limpede pentru mine că filmul de trei ore al cărui sinopsis l-am descris în broșură ca o împletire de documentar la zi cu elemente de studiu și aprofundare a limbii române și de delectare cu ceea ce s-a produs prin ea din punct de vedere cultural și artistic, nu se poate realiza în timpul scurt și lipsa de fonduri a anului acestuia. Dar dacă ne gândim să-l începem, doar, anul acesta și să-l terminăm în cinstea sărbătoririi de la anul, atunci e fezabil.
La modul concret: dacă s-ar găsi bani acum doar pentru a asigura toate filmările de la evenimentul propriu zis și s-ar programa din timp, pentru la anul, celelate filmări, copieri, montaje, etc. până la definitivare, am putea îndrăzni să pornim la drum. Angajându-ne să găsim condiții ieftine, folosind mult voluntariat și echipe de studenți, noi am încerca, dacă I.C.R. dorește să prevadă pentru la anul un asemenea buget, să rezolvăm problemele de anul acesta cu un minim de sume care s-ar mai găsi, atât cât să nu rămână evenimentele nefilmate.
În acest mod, toate drepturile asupra acestui film ar rămâne I.C.R. care îl va putea folosi în toate acțiunile sale pentru la anul fără a mai avea litigii cu drepturile altora, iar noi am scăpa de dependența de televiziuni care și așa sunt diverse și concurente, ne putându-se întruni un montaj unitar, cum are nevoie acest film pentru o adevărată valoare cultural-artistică. În plus, televiziunile care vor dori părți din materialele filmate, vor fi cele care vor solicita preluarea sau cumpărarea de la I.C.R.
Cu mulțumiri, așteptând telefonul Dumneavoastră de miercuri.


 
 

 

 

 

 

 

28.07.2013

Domniei Sale Domnului Andrei CIUBUC – Institutul Cultural Român

 Mulțumindu-Vă pentru promptitudinea răspunsului privind demersurile noastre de parteneriat, menționez punctual cererile adresate ICR privind:
1. REALIZAREA FILMULUI  DESCRIS ÎN BROȘURĂ: Solicităm numai un minimum de finanțare de circa 4000 euro, pentru a putea asigura aparatura filmării evenimentelor de anul acesta, restul cheltuielilor de realizare urmând a fi prevăzute în bugetul pe anul viitor, în așa fel încât, pentru sărbătoririle din 2014, ICR să aibă un temeinic  documentar despre limba română pe care să-l difuzeze larg în străinătate. In acest mod, împărțind finanțarea pe doi ani, filmul va avea mai multă substanță culturală decât se realizează în emisiuni informative de televiziune și va  deveni proprietatea ICR, fără a mai trebui să cumpere de la alții drepturile de difuzare.
2. TRANSMISIILE MULTIPLEX ASIGURÂND COMUNICĂRI IN TIMP REAL DE LA EVENIMENTUL CENTRAL LA DIVERSE MANIFESTĂRI DIN ȚARĂ ȘI STRĂINĂTATE – Aici, la legăturile noastre cu revistele culturale românești din întreaga lume se pot ralia și Instituțiile ICR din străinătate care vor organiza evenimente, intrând „în direct” cu relatări sau chiar aspecte despre modul cum celebrează ele. Aceste legături audio și video în grup se realizează pe SKYPE. Costurile ar fi pentru un abonament mai bun, tip „PREMIUM” care are mai multe facilități decât programul gratuit și pentru plata unui operator IT de calitate care să asigure comunicarea cu un grup cât mai mare. Dacă ICR are un asemenea operator și face un asemenea abonament, noi nu cerem decît folosirea în ziua respectivă și la pregătiri cu câteva zile înainte. Dacă nu, trebuie prevăzută o mică finanțare pentru asta.
3. OASPEȚI ȘI PARTICIPANȚI DIN STRĂINĂTATE: Noi avem nevoie numai pentru găzduirea participanților din Basarabia, Voievodina și Timoc, dar poate că ICR dorește să invite unele dintre personalitățile străine pe care le cultivă. Aici, orice sumă fiind bine venită, lăsăm la latitudinea Dumneavoastră.
Punctual, acestea sunt cererile noastre. Anexăm spre documentare broșura și corespondența dinainte cu dl. Mateescu, stându-vă la dispoziție cu orice alte amănunte și explicații.

 

13.08.2013

PROGRAMUL DIN BUCEGI, PRIMA PARTE
10, 30 – Imnul, Slujba religioasă, predica
pe podiumul amenajat lângă Sfinx.
11,10 –  Mulțumiri adresate ierarhului  și soborului de preoți, apoi,i vorbind de cei care au pus inima la această sărbătoare sunt invitați colaboratorii principali: Drăghici-ACOR, Mariana Gâju – Liga femeilor primar, Dinu-Doru Glăvan – Uniunea ziariștilor, Emil Proșcan vorbind din partea Asociației Orașelor va anunța și premiile la „Concursul de poezie tricoloră” pe care  l-a organizat, Ligya Diaconescu din partea Clubului Transatlantic de Presă și a tuturor revistelor românești din străinătate, anunțând și ea rezultatele unui concurs literar internațional dedicat limbii române. În plus, dacă va veni  vreun ministru și, tot aici, o personalitate din Basarabia.
11,30  - Corurile reunite și fanfara cântă marșul propus ca imn al manifestării („Ne cheamă Sfinxul din Carpați ? Să fim alături frați cu frați”); defilare militară și Junii Brașovului
11,40  - Moment de poezie românească recitată de poeți și actori consacrați
12,00  - anunțăm cine s-a înscris din țară și din lume să ia legătura prin internet și facem auzite primele voci ale celor de la alte manifestări, preluate prin program „Streaming” proiectat pe ecrane
12,10  - Cor din Basarabia cu un prim program 
12,20  - Semnarea înfrățirii celor 60 de comune din România și Republica Moldova
12,45  - Programe preluate pe internet de la alte manifestări și proiectate pe ecranele noastre în vreme ce, în lume, se proiectează ce se preia de aici
13,10  - Mixarea acestor programe cu grupul de dansatori de la Armată, Junii Brasovului, Medgidia, Humor, Vânători-Neamț, Comarnic
  13,20 Din nou legături pe internet, iar spectacolul nostru, mixat cu al lor, se vede pe ecrane (acesta va fi momentul de vârf al transmisiei internet care, doar pentru câteva minute va ajunge să-și demonstreze performanța adunând cât mai mulți participanți, din toate locurile posibile din lume, în timp ce corurile reunite și fanfara cântă din nou imnul sau, în cazul că vom avea mai multe melodii, o altă v ariantă a lui.
 13,40 Dansatorii toți cu „Călușul” susținuți de fanfară, de coruri și de alte formații care încep și ele să danseze „Călușul” până când, pe întregul Platou din jurul Sfinxului se ajunge să se danseze și să se cânte.
FINALUL PRIMEI PĂRȚI,
PARTEA A DOUA SE CONSTITUIE DIN DECERNAREA PREMIILOR CONCURSURILOR DE POEZIE ȘI PROGRAMELE PREZENTATE DE ECHIPELE ARTISTICE DE AMATORI ADUSE DE PRIMARII LOCALITĂȚILOR PARTENERE ȘI INSPECTORATELE ȘCOLARE PRAHOVA ȘI DÂMBOVIȚA
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

25.08.2013
 was read on Monday, August 26, 2013 2:10:00 PM (UTC+02:00) Athens, Bucharest

STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE AL ICR,
 Realmente nu înțeleg de ce se recurge la tot felul de fofilări, în loc de a mi se da un răspuns clar la indicațiile pe care le-ați dat  Domnia Voastră încă din 17 iulie și le-ați reiterat o săptămână mai târziu.
 Cu aceleași sentimente

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


25.08.2013
Domniei Sale
Domnului Victor PONTA
Prim-ministru al Guvernului României

 Cu deosebită onoare Vă rugăm să participați la marea manifestare populară din ziua de 31 august 2013 care celebrează primul an de legiferare a ZILEI LIMBII ROMÂNE (Legea 53/2013). Ceremonia oficială are loc pe Platoul Bucegilor, în tradiționalul loc de la „Sfinx” și începe la orele 10,30 cu un serviciu religios arhieresc, după care va urma un program artistic cu formații aduse de primării din întreaga țară.
 Inițiat în parteneriat de toate organizațiile noastre, programul este transmis în direct și intră în legături internet cu alte manifestări care serbează ZIUA LIMBII ROMÂNE în localitățile țării și în comunitățile românești din străinătate, cu ziariști și publicații culturale de limba română de pe toate meridianele.
 V-am fi deosebit de recunoscători dacă, pe încărcata agendă a Domniei Voastre, ați include și evenimentul cultural-patriotic al manifestării la care Vă invităm.
 
Corneliu Leu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


28.08.2013
Comunicat presa Primaria Sinaia
 
 

  

 ÎN LOC DE EPILOG: TELEFONUL SALVATOR

 Ne luaserăm orice gând de sprijin guvernamental și unica noastră consolare rămăsese înțeleapta concepție a liberalismului creator din secolul al nouăsprezecilea, pe care Brătienii au adus-o în țară și au pus-o în practică spre inaugurarea celei mai fecunde perioade din istoria progresului românesc: prin noi înșine!
 Ne evaluam modestele forțe de care dispuneam și recapitulam toate promisiunile de participare pe care le primiserăm din partea persoanelor particulare, a modestelor autorități locale, a organizațiilor neguvernamentale, a redacțiilor celor care cu bani proprii susțin
fenomenul cultural, spiritual și de creație românească, a parohilor, bibliotecarilor, directorilor de școli, animatorilor artistici din localități însemnate sau neînsemnate, dar unite printr-un curent de opinie publică pozitivă care încă reușește să se opună marasmului politicianisto-acaparator al unui sistem lipsit și de Dumnezeu și de morală și de cultură și de sentimente civice,  cultivând arbitrariul egoist până la corupție.
 Dar telefonul care suna avea menirea să ne risipească aceste sentimente sumbre pentru că un glas de prestanță militară declinându-și gradul și funcția de comunicare cu publicul din cadrul Ministerului Apărării Naționale ne anunța:
 - Am un răspuns de trimis la memoriul dumneavoastră; dați-mi o adresă unde să vi-l expediez.
- Puteți să ni-l dați pe e-mail - am exultat nerăbdător.
- Nu pot să vi-l dau pe e-mail; am nevoie de o adresă la care să-l trimit recomandat, ca să semnați confirmarea de primire.
- Bine înțeles – m-am gudurat eu – vă dau și o adresă, dar vă rog să înțelegeți că mai sunt câteva zile și, dacă aflăm acum răspunsul, avem timp să acționăm, să facem pregătirile... să...
- Eu am nevoie de confirmare – a venit, inflexibil, răspunsul.
- O veți avea, dar vă rog să înțelegeți că și eu am nevoie să cunosc cât mai repede răspunsul; suntem în plină organizare!
- Bine. Vi-l citesc. Răspunsul este că, întârziindu-se din motive obiective cu răspunsul peste data prevăzută de regulament, veți primi răspunsul peste două săptămâni, așa cum se prevede în alt capitol de regulament, dacă avem confirmarea că ați primit în timp util acest răspuns prin care vă anunțăm că vă vom răspunde ulterior...
- „Ulterior”?!... Domnule – am rostit eu stupefiat către înaltul grad căruia mă adresam – dar nu există nici un „ulterior”; ziua e fixată prin Lege la 31 august care cade în mai puțin de o săptămână; toate pregătirile se fac pentru atunci!
-  La noi e fixat prin regulament termenul de două săptămâni, așa că nu pot altfel. Dați-mi vă rog  adresa!
- V-o dau, sigur că v-o dau; v-o dau cu toată dragostea; v-o dau imediat... dar, vă rog, vă rog mult, faceți ce puteți și obțineți răspunsul pentru mâine, sau poimâine; pe urmă, e prea târziu!... Vă rog, faceți efortul...
- Nu pot. Regulamentul...
Atunci n-am mai răbdat; i-am spus că fac ceva pe regulamentul lui; că nu-i dau nici o adresă; că pe mine mă interesează răspunsul propriu zis și nu răspunsul la care să-i dau o confirmare că am înțeles să aștept două săptămâni când, până la sărbătoarea noastră fixată prin Lege, mai e una!...
Și, cred că i-am mai spus mai multe lucruri fiindcă l-am intimidat. Sau, poate chiar l-am alarmat, fiindcă a început și el să țipe:
-Cum să nu-mi dați confirmare, domnule?! Păi eu am procedat regulamentar ca să vă anunț că, depășind numărul de zile regulamentare pentru răspuns, în baza confirmării dumneavoastră avem  dreptul să amânăm termenul cu încă două săptămâni!
- Iar eu n-am să vă dau confirmarea și n-am să vă dau dreptul să amânați termenul; e o zi de sărbătoare națională stabilită prin Lege!
Așa am strigat eu, chiar mai tare decât el, făcându-l să devină deodată grav rugător:
-Domnule, vă rog să înțelegeți: tot prin Lege e stabilit că dacă nu anunțăm amânarea cu două săptămâni în termenul prevăzut, noi nu mai primim leafa!... Ce naiba?... Oameni suntem!... Dați-mi adresa, vă rog!...

...Cred că restul nu mai contează. Poate, cel mult, curiozitatea cititorului dacă, până la urmă  i-am dat adresa, sau confirmarea de primire.
Cum să nu i le dau când omul ăsta -  cu grad destul de mare și, pesemne, leafă pe măsură de la buget – mi-a oferit o asemenea conversație nu numai caracteristică, dar care poate deveni chiar simbolică pentru starea națiunii într-un asemenea sistem statal și cu o asemenea  morală guvernamentală?!

 

 

 RADU GOLBAN

 

        Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul

                                       nu ar vrea să le aflaţi...
 
 
Un secol de zvonuri peste o tăcere de aur: soarta Tezaurului României este, probabil, unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale istoriei scolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii în care curge mai mult sânge decât cerneală. Însă atât cât a spus cerneala în tratatele de pace din răgazul dintre războiae ar fi suficient pentru un cercetător atent ca să reconstituie traseul aurului, cu totul neaşteptat, pe care îl veţi regăsi în cronologia din ancheta pe care am iniţiat-o. Studiind problema datoriei istorice a Germaniei faţă de România de 18 miliarde de euro, am găsit în arhive o conexiune cu totul neaşteptată în alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale „Der goldene Pflug. Lebensernte eines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 3 82) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti din 7 mai 1918. Iată, răspunsul poate fi găsit nu exclusiv la Moscova, ci chiar în inima Europei, la Bruxelles. Dacă ne-am afla într-un roman de Agatha Christie, poate chiar în „Orient Express”, am exclude din start ipoteza că cele 93.400 kg aur încărcate în vagoane într-un decor de iarnă ar putea fi, în continuare, la Moscova. Voi demonstra, într-o serie de articole, care completează şi duc mai departe datele prezentate aici, povestea reală a traseului Tezaurului: Rusia - Germania - Franţa. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca românii să o cunoască.
Problema tezaurului a fost reşapată periodic, asemeni unei poveşti cu zâne, adică fără vreun final concret, de politicienii României. Pentru că sună bine. Pentru că 90% dintre români cred că problema tezaurului este importantă. Pentru că un secret nu este niciodată suficient de bine ascuns dacă asupra subiectului se aşterne o tăcere absolută. Pentru început, iată traseul cronologic al istoriei Tezaurului.
23 noiembrie 1916: Capitularea Bucureştilor, capitala României, în faţa trupelor de ocupaţie germană. În zilele următoare, Statul Major şi Comandatura germană au ocupat Hotel Bulevard, Capşa şi Athénée Palace.
12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi , în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă de lingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doilea transport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv în valoare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 kg aur). În total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele două transporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur. Reţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizie uluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după Primul Război Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţia Antantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”.
18 decembrie 1916 (1 ianuarie 1917 după calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, în Notele sale politice: „Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupaţie) este următorul: ei emit indefinit, pentru a plăti soldele şi tot restul. Pe măsura ce se emite, tezaurul acoperă la Berlin în mărci. — Eu: «Dar reglementarea cu România?». El (n.r. generalul Petersen, şeful delegaţiei germane la Bucureşti ): «Vom vedea la pace»”. Cu alte cuvinte, administraţia germană tipărea monedă în Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul României, pe care Guvernul român refugiat la Iaşi îl evacuase din ţară.
5 ianuarie 1917: Banca Naţională e pusă sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, notează politicianul român. După care adaugă că Banca Naţională a fost redeschisă a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
5 martie 1917: o altă ordonanţă a administraţiei de ocupaţie anunţă că Banca Naţională a fost pusă sub sechestru şi închisă până la noi ordine. „Ordonanţa vizează faptul că Tezaurul şi majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
6 martie 1917: liderul conservator află conţinutul împuternicirilor semnate de Col. Hentsch, noul şef de Stat Major de la „Militärverwaltung”: „Administratorii-secheştrii trebuie să se pună în posesia Băncii Naţionale; sunt autorizaţi să exercite toate acţiunile pe care Banca le poate exercita şi să dispuie de tot avutul Băncii”(...) Spiess crede că germanii vor să se pună la adăpostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iaşi ”.
http://de.scribd.com/doc/207736456/Document-e-1
Octombrie 1917: Marea Revoluţie în Rusia. Comuniştii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul şi angajamentul Germaniei cu intenţia să încheie Frontul din Est.
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotărârea de a rupe relaţiile diplomatice cu România, articolul 3 al acestei hotărâri stipulând: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.
3 martie 1918: Rusia şi Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk , marcând astfel ieşirea Rusiei din Primul Război Mondial, ca să o înlăture astfel de pe Frontul de Est.
7 mai 1918: România semnează Tratatul de Pace de la Bucureşti , un document umilitor, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupaţie germane. Din interpretările asupra acestui tratat rezultă că România ar fi renunţat la Tezaur, odată cu documentele referitoare la acesta aflate în custodia BNR. Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 3 82) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti. Se pare că România ar fi renunţat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
http://de.scribd.com/doc/207736450/Document-e-2
27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia. Compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conform tratatului, în două tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur. În total: 93.540 kg aur. Sunt singurele tranşe prevăzute concret în tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită către Berlin (circa 245.500 kg aur) şi, totodată cantităţile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectuează primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin.
30 septembrie 1918: al doilea transport de 50.676 kg aur ajunge la Berlin.
http://de.scribd.com/doc/207736448/Document-e-3
11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti. Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ţine în custodie până la semnarea unui acord de pace. Formularea exactă din armistiţiu este: „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau aflat în custodia Germaniei”. Este clar că textul din armistiţiu se referă la cele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova ).
http://de.scribd.com/doc/207736453/Document-e-4
5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranşe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) porneşte, în două vagoane, pe linia ferată Mainz - Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez.
http://de.scribd.com/doc/207736445/Document-e-5
ianuarie 1919: În memoriul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris se arată că, în ce priveşte chestiunea Tezaurului, „poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. Danielopol consideră că faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri şi asigurarea lor”.
23 iunie 1919: I.I.C. Brătianu se interesează într-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim-ministru al Franţei), ministrului francez de Finanţe Klotz şi mareşalului Foch dacă aliaţii au primit de la germani vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de Finanţe este negativ.
http://de.scribd.com/doc/128701886/48980343-Tezaurul-Romaniei-de-La-Moscova-de-Andreea-Tutunaru
28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles , iar Rusia, deşi NU participa la semnare, are conform art. 116 al acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918.
http://de.scribd.com/doc/207736444/Document-e-6
16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaşte Rusia sovietică. Totodată, Germania renunţă la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei cu condiţia ca nici Rusia să nu despăgubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările pe urma revoluţiei din Rusia. Reamintim că, iniţial, România a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat iniţial la Moscova în urma sechestrării acestuia de către regimul instaurat de Stalin. Mai mulţi delegaţi ai statelor participante, printre care şi Brătianu, condamnă acest tratat pentru că favorizează Rusia.
http://de.scribd.com/doc/207736443/Document-e-7
Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă nu scoate nici un cuvânt despre restituirea Tezaurului de către Moscova.
1956: Rusia a trimis către autorităţile comuniste dinRomânia aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916. Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea, dată, la Moscova.  Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur, care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne.
Linkuri utile:
http://de.scribd.com/doc/207736454/Link-Uri

 

 

 

 

 
 

 Eugene COJOCARU
(Stuttgart)

Iohannis și Ponta doi pioni ai jocurilor ruso-germane?

Ambii resping ideea reunirii celor doua state românești și vor apropiere de Rusia
 luni, 02 Iunie 2014 București, România/RGN
 
Jocurile din spatele scenei politice capătă contur pe măsură ce România se apropie de alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. Anihilarea jucătorilor care ar putea servi interesele naționale românești și înlocuirea lor cu marionete ale intereselor neromânești intră în ultima etapă.
 
În această cheie poate fi deslușit și ultimul gest al lui Crin Antonescu de renunțare la candidatura la alegerile prezidențiale și propulsarea astfel a unui candidat care este departe de a reprezenta interesele naționale românești.
 
După ce prespusul candidat al stângii din România, Victor Ponta, a comparat România în demersul ei firesc de reunire cu cel de-al doilea stat românesc, cu URSS, dovedind o necunoaștere crasă a Istoriei naționale și după ce a vorbit de "cele două popoare" din R. Moldova și România, reluând astfel tezele lui Stalin, iată că și presupusul candidat al dreptei din România, devine Claus Iohannis ale cărui viziuni antinaționale tocmai și le exprimase pe larg pe 16 mai în Adevărul Live, preluat de paginadepolitică.ro.
 
Firul roșu ale declarațiilor celor doi : refuzul proiectului național de reunire al celor doua state românești și apropierea de Rusia. Evident ambele idei îmbrăcare în tot felul de povești despre UE, NATO și parteneriatul strategic cu SUA.
 
Declarațiile lui Victor Ponta citate de Mediafax:
 
"În momentul în care au decis că vor să vină împreună cu noi spre Europa, cred că asta trebuie susţinut. Iar dacă la un moment dat, în timpul vieţii noastre, mai târziu, vor decide ambele popoare mai mult decât atât, nu pot decât să mă bucur. Dar, haideţi să ne uităm la ce se poate face rapid şi ceea ce se poate face în mod real, fără să punem în discuţie graniţe şi lucruri greu de acceptat pentru alte ţări din zonă", a conchis Ponta.
 
El a spus că pe termen mediu şi lung este realizabilă aderarea la UE a Moldovei. "Pe termen scurt şi mediu este realizabil, posibil şi corect să sprijinim Moldova să se integreze în UE, să aibă un sistem de securitate care să fie garantat - ei au în Constituţie că nu pot fi membri NATO, ai unei alianţe militare. Un sistem care să garanteaze faptul că nu stau tot timpul cu teama că sunt invadaţi de cineva. Şi să-i compatibilizăm cât mai mult cu ce înseamnă economia românească, educaţia românească. (...) Deci, o integrare, noi nu suntem Uniunea Sovietică, să luăm pe cineva cu forţa", a afirmat Victor Ponta,
 
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-intrebat-despre-unirea-cu-republica-moldova-sa-o-sprijinim-in-aderarea-la-ue-romania-nu-e-urss-12647754
 
Poziția lui Victor Ponta trebuie pusă și în contextul evoluțiilor extrem de grave care țin de destructurarea statului român prin retrocedări ilegale în Transilvania, ai căror beneficiari sunt legați de Ungaria sau de UDMR-ul, adus la guvernare de Ponta, dar și de războiul asimentric de ocupare la nivel de simboluri a teritoriului, unde Victor Ponta ține partea UDMR în privința steagurilor secuiești de exemplu.
 
Coordonarea Ungariei și Rusiei în slăbirea frontierei NATO și UE prin slăbirea României este deja de notorietate.
 
Iată declarația făcută și de Klaus Iohannis pe subiectul reunirii cu R.Moldova:
 
„Nu cred că trebuie să fie obiectiv naţional, cum și moldovenii ne-au spus-o clar că ei nu-și doresc o unire cu România. Părerea mea este că trebuie să respectăm acest lucru. Nu putem să pornim de la abordarea că noi dacă suntem mai mici decât alții să ne respecte, dar dacă sunt unii mai mici ca noi, să ne impunem punctul de vedere. Nu este fair. Istoriile României şi ale Moldovei au evoluat separat, diferit. Trebuie să fim conştienţi de asta, trebuie să fim conștienți de faptul că mixul etnic din Moldova nu mai e cel din anii patruzeci. Este altceva. Trebuie să-i vedem cum sunt ei azi, nu cum au fost acum 60 de ani sau acum 160 de ani. Aici, cred că cea mai rezonabilă abordare este să-i luăm ca atare, cum sunt ei, să vedem ce vor. Ce vrem noi? Noi evident ne dorim apropierea de România și cred că este un lucru foarte bun dacă s-ar produce apropierea Moldovei de UE, chiar o includere în UE, care ar împinge limita estică a Uniunii (...) Iar cu unirea, eu personal aș lăsa-o mai încet".
 
„Eu nu cred că România trebuie să aibă o politică de convingere a moldovenilor să se unească cu România. Eu cred că România trebuie să aibă o politică de parteneriat față de Moldova, parteneriat privilegiat, special, cum doriți, dar între parteneri egali. Nu să ne impunem noi ce vrem noi de fapt și să credem că după un timp vor crede și ei acest lucru".
 
http://www.paginadepolitica.ro/ce-vrea-iohannis-la-extern-cu-unirea-as-lasa-o-mai-incet/
 
Dincolo de faptul că Iohannis vehiculează minciuni utilizate de agentura rusă și germană din România și de la Chișinău nu putem să nu obsevăm că germanul Iohanis vede că "Istoriile României şi ale Moldovei au evoluat separat, diferit" dar nu pomenește nimic de Țara sa mamă, Germania, care i-a adus acasă, peste noapte, pe cei 17 milioane de est-germani, adică Germania de Est, care culmea, evoluase istoric decenii întregi, diferit de Germania de Vest!
 
Cu alte cuvinte Iohanis vrea să ne spună că "ce este bun pentru noi, germanii, pentru voi românii nu se poate!"
 
Faptul că între 70 % și 80% din populația României este de acord cu reunirea României cu R. Moldova (trei sondaje de opinie diferite au demonstrat acest lucru), iar evoluțiile identitare din cel de-al doilea stat românesc sunt confirmate de ultimului sondaj realizat de Centrul Român de Studii și Strategii care arată că peste 50% din repondenții din R. Moldova sunt favorabili reunirii cu România (
http://www.ziare.com/europa/moldova/peste-50-la-suta-dintre-moldoveni-vor-unirea-cu-romania-sondaj-crss-in-r-moldova-1290210),
 
cei mai importanți doi, potențiali candidați la președenția României ignoră acest masiv semnal dat de poporul român de pe cele doua maluri ale Prutului.
 
Întrebarea care se pune este de care interese ascultă cei doi, dacă pe cele românești le ignoră?
 
O a doua întrebare care se pune este aceea dacă România și interesele naționale românești vor rămâne prizoniere a doi candidați care nu servesc aceste interese și nici România? (Să nu cumva să credem cumva că Mihai Răzvan Ungureanu ar fi ieșirea din capcană. Este produsul aceleiași axe Berlin-Moscova.)
 
Ar fi grav, iar frontul american care se sprijină pe România în fața expansiunii rusești în sudul Europei și Balcani ar fi serios zdruncinat. Acesta este și motivul pentru care SUA trebuie să gândească de doua ori înainte de a gira pe unul din cei doi și să contribuie cât mai curând prin rezultatele monitorizării făcute asupra corupție din zonă, la curățarea României, dar și Basarabiei de corupți, dar și de agenții Moscovei. Unii din ei bine ascunși în spatele unor așa zise interese ale minorităților
 
 
 

 

 Ion Măldărescu
 


                      PAGINI CENZURATE, PAGINI OCULTATE
 
 
 „Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi”. Mircea Eliade
 
“Vreme trece... vreme vine!” Omenirea evoluează... Spre bine, spre rău? Dar asta-i altă poveste. În zilele noastre nu se derulează numai o transformare firească a structurilor si a institutiilor ci şi crearea unei noi caste, stăpână atotputernică a destinului celorlalţi şi al controlării istoriei, conştientă fiind de sensul şi de absurditatea ambelor, dar ignorându-le deopotrivă. (foto: români basarabeni deportaţi)
 “Ne-am născut într-o lume controlată de forţe nevăzute care au invadat şi care manipulează omenirea de mii de ani. Nu, acesta nu este un scenariu de la Hollywood, este chiar ceea ce trăim în prezent. Dacă privim în jur, am putea crede că ceea ce vedem este “real”. De fapt trăim în iluzie, o iluzie proiectată să ne menţină într-o închisoare mentală, emoţională şi spirituală.” (David Icke, COPIII MATRICEI, Bucureşti, Ed. DAKSHA, 2008)
Au trecut anii…   Numeroase documente, sau aspecte ale celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii au fost fie uitate, fie mistificate de către “fabricanţii” de istorie, fie ocultate de cei interesaţi, însă ştergerea memoriei este definitivă numai dacă raţiunea umanităţii dă semne de oboseală. Din când în când, memoria trebuie reînprospătată.
Constat în ultima vreme, că despre unele din aceste momente ale istoriei, se aminteşte din ce în ce mai rar, iar atunci când se întâmplă, apare doar o scurtă notiţă, cu caracter informativ. Ici-colo, câte un contemporan “nonconformist” încăpăţânat, încearcă să scuture colbul aşternut de trecerea vremii, să şteargă uitarea şi să le readucă la lumina zilei.
 S-au scurs 69 de ani de la semnarea ne-denunţatului, deci a încă actualului Pact Molotov-Ribbentrop, 68 de ani de la pierderea unor provincii româneşti şi împunerea Diktatului de la Viena, mai bine de 64 de ani de la bombardarea, cu cruzime a  oraşului Dresda şi tot atâţia ani de la necondamnata trădare a regelui Mihai I,  63 de ani de la explozia primei bombe atomice americane la Hiroshima…
Poate vă întrebaţi care raţionamentul selectiei acestora? Toate s-au consumat, de-a lungul anilor, în timpul celei mai mari conflagra omenirii şi în împrejurări cu conexiuni de cauzalitate; să le luăm pe rând :
 
PACTUL MOLOTOV – RIBBENTROP
 
La 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania, urmărindu-şi propriile scopuri şi aparent căzând de acord,  au parafat nefericitul tratat, cunoscut sub numele  „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Consecinţele acestuia au fost dezastruoase pentru România, iar unele mai dăinuie şi astăzi. Urmare a prevederilor pactului, Uniunea Sovietică a prezentat României ultimatumul prin care aceasta din urmă era obligată să părăsească pământurile strămoşeşti ale Basarabiei şi ale nordului Bucovinei, într-un interval imposibil de realizat şi pe care chiar sovieticii l-au călcat în picioare.
Sub conducerea Regelui Carol al II-lea Consiliul de Coroană a hotărât abandonarea cetăţenilor români şi a teritoriilor amintite, fără opunerea unei minime rezistenţe, hotărâre condamnată de întreaga populaţia românească. Dintre puţinii care au avut demnitatea de a se împotrivi acestei decizii voi aminti pe marele savant Nicolae Iorga şi pe generalul Ion Antonescu.
La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau românilor să părăsească teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat Romaniei o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, de către autoritaţile române să fie realizată în patru zile.
Populaţia din teritoriile menţionate au fost anunţate abia în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Cernăuţi, Chişinău, Tighina şi Cetatea Albă. Nu fusese luată nici o măsură prealabilă, deşi cu luni de zile înainte, factorii de răspundere ştiau, că Uniunea Sovietică avea în vedere reanexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru. Nerespectând termenul pe care l-au impus în a doua nota ultimativă, sovieticii au ocupat oraşele Cernăuţi şi Chişinău încă din data de 29 iunie 1940.
Mulţi români nevinovaţi au căzut victime abuzurilor Armatei Roşii, comise asupra celor care încercau să se refugieze dincoace de Prut, una din dureroasele amintiri fiind măcelul românilor seceraţi fără milă de gloanţele grănicerilor sovietici, la Fântâna Albă, în Bucovina. Purtau în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină). Erau neînarmaţi şi aveau asupra lor doar merinde pentru drum. Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi este puţin probabil să se afle vreodată, dar puţinii supravieţuitori amintesc de un număr cuprins între 3.000 şi 5.000 de săteni. După masacru răniţii au fost târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind încă în viaţă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var. După câteva zile, mii de familii au fost urcate în trenuri şi deportate în Siberia, numai pentru  „vina” de a fi români. 
Nu după mult timp în ziarul „Universul” a apărut impresionantului articol al marelui savant Nicolae Iorga (foto stânga jos ), sub titlul „DE CE ATÂTA URĂ?” pe care îl redau:
 „Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
 „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România - declaraţie din anul 1946)
Apreciez deosebit de relevant şi comentariul lui Paul Goma din lucrarea sa,  „BASARABIA ŞI „PROBLEMA”:
„Nu am auzit să fi existat vreun singur evreu, atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina „Săptămânii roşii” (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat verbal - necum să se opună – coreligionarilor beţi de ură  (de rasă, nu de clasă) care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniţi în refugiu... (...) Fireşte, „nu toţi Evreii”, scriind despre cauza masacrării Evreilor de către Români, între anii 1941 şi 1943, „ignoră” adevărul cronologic, istoric, acela care spune:
- întâi a avut loc cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, evacuarea tragică (pentru Români şi numai pentru ei), între 28 iunie şi 2 iulie 1940;
- abia apoi, la 29 iunie 1941 a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros - victime : Evreii din România
Adevărul spune: „evacuarea” armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Eveilor, nu a Ruşilor ocupanţi - o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină; şi încă mai spune: agresiunea EVREILOR în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat „Ochiul-prim”, iar ce s-a întâmplat după un an de zile - inadmisibil, reprobabil - „Ochiul-scos”. „Ochiul-scos” a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”
Referitor la pogromul de la Iaşi, Mihai Pelin combate cu documente afirmaţiile nefondate şi nereale, făcute în presa vremii de publicistul Curzio Malaparte: „Fapt dovedit, principala răspundere a masacrului de la Iaşi revine elementelor din Organizaţiile TODT şi SS, existente în oraş, chiar dacă generalul german Eugen Ritter von Schöbert nu părea a fi un nazist înfocat...” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986, documente,p.576).
DIKTATUL DE LA VIENA
Între 28 iunie şi 7 septembrie 1940, România a pierdut 99.926 kmp cu 6.829.288 locuitori. Prin acordul de la Craiova, a retrocedat Bulgariei Cadrilaterul, iar la 30 august 1940 României i-a fost impus Diktatul de la Viena, prin care a fost silită să cedeze 43.492 km² din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei.
S-a abătut o avalanşă de crime, torturi şi violuri comise de trupele şi organizaţiile horthyste împotriva locuitorilor români din localităţile ocupate: în noaptea de 13/14 septembrie 1940, „Comuna Ip a fost a fost teatrul unui sălbatic act de violenţă. La începutul nopţii echipe de ostaşi unguri, însoţite de iredentişti şi membri ai Gărzii Naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi, fără a ţine seamă de sex şi vârstă, i-au împuşcat cu focuri de armă şi de mitralieră. Femeile au fost batjocorite, iar copii spintecaţi (…) după măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate cu căruţele - unii încă mai respirau - şi îngropate într-o groapă comună, de 35/25 m, peste care s-a turnat var şi apoi pământ. ” Au căzut victime 157 de români, copii, femei, bătrâni şi bărbaţi. (Arhiva MAI, fond documentar, dosar nr. 10, vol. 16, p.217)
Au urmat atrocităţi comise de armata horthystă, de Poliţia Regală Maghiară şi de diverse organizaţii ungureşti, maltratarea şi expulzarea preoţilor şi a intelectualilor români.
Iată ce scria publicistul american, Milton G. Lehrer, martor al unor astfel de atrocităţi, în lucrarea sa LES ASSASINATS: „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungureşti, la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade. După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele”.
Un martor ocular descrie scenele de groază care au urmat: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi îi aruncau, de vii, în văpaia focului (casele care ardeau n.a.), arzând de vii în chinuri groaznice şi mare jale răsuna în tot locul de plânsetele lor” Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni). (Arhiva MAI fond documentar, dosar 541, vol.122)
 

22 IUNIE 1941
 Franţa şi Anglia, aliaţii tradiţionali ai României erau mult prea preocupaţi de propria situaţie, iar în condiţiile amintite, alinierea României la Reich devenise singura opţiune rămasă disponibilă pentru recuperarea teritoriilor pierdute.
Având girul tuturor românilor, la 22 iunie 1941 Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu, a dat celebrul ordin de zi: „OSTAŞI, VĂ ORDON TRECEŢI PRUTUL! ” luptând alături de trupele germane împotriva URSS. Armata Română a fost întâmpinată cu multă bucurie şi recunoştinţă de populaţia românească din Basarabia şi Bucovina.
Cunoscutul scriitor Constantin Virgil Gheorghiu, a cărui probitate morală nu poate fi pusă la îndoială, a fost puternic marcat de realităţile din Basarabia, care stătuse doar un an în raiul comunist sovietic. În volumul-document ARD MALURILE NISTRULUI , cu subtitlul: „Reportaj de război din teritoriile dezrobite” autorul descrie, fără a le îndulci, o multitudine de aspecte ale tratamentului la care au fost supuşi românii de dincolo de Prut până în iunie 1941. Biserici pângărite, crime, maltratări, abuzuri, supunerea la umilinţe greu de descris, din partea bolşevicilor năvălitori şi mai cu seamă din partea localnicilor evrei. Dar  veţi afla mai multe decât v-aş putea relata eu din lectura fragmentului următor, extras din paginile cărţii sale,: „Aflu că dincolo de Nistru sunt mii de basarabeni tineri care muncesc făcând şosele pentru retragerea ruşilor. Supraveghetorii sunt evrei din Basarabia. Cea mai mică greşeală, cel mai nevinovat cuvânt spus de vreunul din aceşti români basarabeni dezlănţuie furia evreului care-i comandă.
Cu câteva zile înainte de a se retrage armatele bolşevice, evreii din Căuşani au strâns din sate câteva sute de căruţe în care au încărcat averile şi le-au trecut Nistrul. Ţăranii care le-au condus căruţele nu s-au mai întors. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Evreii le spuseseră că or să-i împuşte. Nici la Căuşani, nici la Ursoaica, nici în satele de pe întinderea Bugeacului şi pe malul Nistrului nu am mai întâlnit decât câteva vite. Fuseseră luaţi toţi caii, toţi boii, toate oile şi căruţele, cirezi de mii de vite (...) Un ţăran tânăr, Oltu Boris îl chema, a fost luat de evrei pentru a lucra la şosele, dincolo de Nistru. Cu o noapte înainte fugise trecând Nistrul înnot, în pielea goală, împreună cu alţi doi prieteni.
-  (...) Da, am venit în pielea goală, numai noi şi sufletele noastre...
- În sectorul în care lucram eu era comandant unul Herşcu, care fusese negustor aici, la Ermoclia. În fiecare zi împuşca Herşcu câte unul de-ai noştri. Acolo, în taberele de muncă silnică nu exista altă pedeapsă decât împuşcarea. Evreul comandant era mai puternic decât orice dictator. Ne spunea că după ce vom termina şoseaua, are să ne împuşte pe toţi, fiindcă suntem basarabeni trădători.
- Dar de mâncare vă dădeau?
- O sută de grame de pâine pe zi. Asta era hrana pe care trebuiau să ne-o dea, dar nu ne-o dădeau nici pe-asta. Trăiam din mila românilor de dincolo de Nistru. Ne făceau câte o mămăligă pe care o mâncam goală, pe furiş.” (Constantin Virgil Gheorghiu. ARD MALURILE NISTRULUI. Bucureşti, ed. GEEA, 1993, p.185-185)
Prin forţa împrejurărilor, România s-a aflat, fără voia ei, în hăţişurile marii conflagraţii a celui de-al doilea război mondial. Trecerea Prutului de către Armata Română a avut sprijinul întregii populaţii şi al partidelor politice. Mai târziu s-au auzit voci care au contestat trecerea armatelor române peste Nistru.
Era oare posibilă oprirea la Nistru ? Din ce se ştie astăzi şi după cum afirmă chiar autorii tratatului de ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX, apărut la Editura Enciclopedica, sub egida Academiei Române, în 2008, răspunsul este negativ. Legile aspre ale războiului nu permit jumătăţile de măsură.
Era posibilă oprirea Armatei Române la graniţa de vest a ţării? Ce-au căutat militarii români în Ungaria, dar în Cehoslovacia? Răspunsul este acelaşi ca şi în primul caz. Diferenţa constă în faptul că la începutul războiului am fost aliaţi cu Germania, iar în al doilea, „aliaţi”, cu de-a sila, cu Uniunea Sovietică.
„Toate sacrificiile făcute în luptele pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei (aproape 200.000 de militari români) au fost inutile. Victoriile româneşti nu au fost recunoscute, ci atribuite numai trupelor sovietice”. (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986).
 Nu trebuie ignorat nici faptul, aparent nesemnificativ, că trupelor româneşti le-a fost blocată intrarea pe teritoriul Germaniei, un motiv în plus de a nu-i fi recunoscut României, statului de ţară cobeligerantă, cu consecinţele cunoscute astăzi.
S-au consumat cisterne de cerneală pentru a fi „descrise” „crimele” românilor pe frontul de est, exagerându-se voit „chestiunea evreiască” şi numărul victimelor. Se impune să ştim că cele mai multe „dovezi” prezentate pentru a susţine aceste acuzaţii s-au materializat prin „mărturii” subiective ale unor „martori”, mai mult sau mai puţin oculari, sau prin relatări indirecte.
În mod deliberat sunt ignorate sau ocultate, afirmaţiile unor mari personalităţi evreieşti, din acele vremuri tulburi ale războiului, cum este şi cazul declaraţiei ce urmează:
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda (...) declar următoarele: „ (...) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei... Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:
- Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
- El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
- Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”
Este inuman şi regretabil că un singur om a murit, pentru „vina” de a fi român, german, ungur, evreu sau rus. Este evident şi incontestabil faptul că s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor dovezi, deseori aflate sub semnul incertitudinii al subiectivismului şi chiar al falsului.

13/14 FEBRUARIE 1945- DRESDA
Dacă tot am pomenit de abuzuri,  voi relata  unul din acte al civilizatei aviaţii aliate împotriva oraşelor germane.
În 1942, W. Churcill a primit de la profesorul Lindeman un plan de bombardament aerian al oraşelor germane, prin care era luată în considerare atacarea unui număr de 58 de oraşe germane, cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori fiecare; lansarea de fiecare bombardier al aviaţiei britanice în medie a 40 de tone de bombe ar fi permis distrugerea unui număr cuprins între 4000 şi 8000 de imobile, lăsând, după estimări cam o treime din populaţia Germaniei, fără adăpost. Bombele lansate împotriva Germaniei au atins înspăimântătoarea cantitate de 1.215.300 tone de bombe. (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Buc., Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988).
Desigur, veţi spune: „Era război! Care pe care!” Aşa să fie?
Redau mai jos două declaraţii edificatoare:
„Trebuie să subliniez că Luftwaffe a acţionat conform legilor războiului. Nu a atacat decât obiective militare. Dacă au existat civili ucişi sau răniţi, aceasta s-a datorat faptului că se aflau în apropierea obiectivelor respective. Este important ca acest lucru să se ştie în Franţa şi în Anglia, pentru a nu se recurge la represalii nejustificate (...)”. (Raportul generalului Armengaud, ataşat al Forţelor franceze la Varşovia, 14 septembrie 1939).
La 30 octombrie 1940 Churchill afirma:
 „Respectând regula după care obiectivele noastre sunt pur militare, populaţia civilă, aflată în apropierea acestora, trebuie să simtă în aceeaşi  măsură greutatea războiului. Nu este vorba de o schimbare fundamentală a politicii. Nici o declaraţie publică nu va trebui făcută despre acest subiect!” (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988, p.166).
În cadrul programului menţionat anterior se numără şi bombardamentul asupra oraşului Dresda, în luna februarie a anului 1945, raid de teroare al aviaţiei aliate, îndreptat exclusiv împotriva populaţiei civile şi apreciat de istorici drept O PATĂ PE BLAZONUL BRITANIC. Raidul asupra Dresdei a fost executat, din ordinul generalului Harris, precedat fiind de cele asupra oraşelor Brawnschweig din octombrie 1944 (soldat cu 80.000 de morţi şi 300.000 de persoane rămase fără adăpost) şi asupra Berlinului, la 3 februarie 1945 (25.000 morţi). (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Dresda, capitala Saxoniei, oraş fără obiective militare, care adăpostea o populaţie CIVILĂ de peste un milion de persoane, printre care se aflau numeroşi refugiaţi, a constituit ţinta bombardierelor aliate. Atacul s-a produs în două etape: prima, un atac masiv cu bombe, a doua, un atac consecutiv împotriva formaţiunilor de ajutor şi apărare germane.
„In noaptea de 13/14 februarie 1945, 1.400 de bombardiere britanice din clasa “Lancaster” aparţinând Grupului 5 din Royal Air Force, au aruncat asupra oraşului 650.000 bombe incendiare şi 3.000 de proiectile explozive de mare putere. Recurgând la o statistică macabră, se poate constata că aliaţii au utilizat o bombă la fiecare doi germani, o rată cu adevarat “apocaliptică”. Din 28.010 de imobile - cât avea Dresda înaintea bombardamentelor, au fost distruse circa 95%, iar numărul morţilor variază după sursă, între 120.000 si 150.000, cei mai mulţi, civili.
Raidul a fost urmat de un al doilea val de bombardiere al Flotei a 8-a americane, la mijlocul zilei următoare, această operaţiune „complementară”, total inutilă ducând la întreruperea, pentru doar trei, zile a circulaţiei feroviare.” (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Măcelul civililor germani a fost condamnat chiar în Camera Comunelor, prilej cu care Churchill a afirmat: „Consider că a sosit momentul să revizuim politica de bombardare a oraşelor germane, fondată doar pe intenţia de a răspândi teroarea (...). Altfel, vom prelua o ţară complet distrusă...”
 
 6 AUGUST 1945 – HIROSHIMA  - Japonia militaristă îşi prelungea, neputincioasă, agonia. Deşi zilele războiului „cald” erau numărate, Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere. 
LITTLE BOY, băieţelul, aşa a fost botezată  prima bombă atomică, cea lansată la Hiroshima, în dimineaţa zilei de 6 august 1945. Nu era chiar aşa de micuţ cum sugerează numele; avea 4,25m lungime şi cântărea cam 4.500 de kilograme.
 Explozia „băieţelului” a dezvoltat o energie echivalentă cu cea  a cca. 25.000 tone de trinitrotoluen. Efectele bombei i-au făcut să se cutremure şi pe creatorii ei: profesorul Oppenheimer, generalul Groves, laureatul premiului Nobel, Enrico Fermi şi pe mulţi alţii, care abia atunci au perceput adevărata noţiune a apocalisei.
Ora 8, 15 minute, 17 secunde. A izbucnit o lumină, un fulger care a orbit 300.000 de oameni şi a făcut să dispară orice umbră chiar şi din cele mai întunecate unghere. După globul de foc a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, pentru cei aflaţi mai aproape, ea transformându-se în tăcere veşnică.   Suflul provocat de explozie a atins o viteza de 1300 de km pe oră dinspre sfera de foc, smulgând din temelii, pe o raza de mulţi km patraţi, casele care mai rămăsesera în picioare. Vântul  de foc care se pornise, se întorcea către centrul exploziei pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea irespirabil, iar apa râurilor   s-a evaporat...
Rezultatele bombardamentului de la Hiroshima: 78.150 morţi, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi (fără a-i include pe cei care au pierit, în chinuri, zeci de ani după explozie n. a.). Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc deşertului atomic, pe o suprafata de 11 km patraţi - 17.000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morţi şi dispăruţi. (Castelani Gigante, 6 august 1945-ISTORIA BOMBEI ATOMICE, Bucureşti, E.P.,1968)
Cunoscutul cotidian „Le Figaro” scria, la 10 august 1945, sub semnătura lui François Mauriac: „Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.”
 
23 AUGUST 1944 - BUCUREŞTI
S-au împlinit 64 de ani de la invazia sovietică şi instaurarea comunismului în Romania, realizată cu nemijlocitul sprijin regal,  şi consolidată cu ajutorul “baionetelor sovietice” - aceleaşi care, trei ani mai târziu  l-au forţat să abdice. Opera a fost desăvârşită de Ana Pauker,  Emil Bodnăraş, Petru Groza şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului birou al lui Mihai I, urmaţi de Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu... M. Roller & Co.
În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Btătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate incheia un armistiţiu rezonabil cu aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-i comunica sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia, chiar a doua zi, armistiţiul, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: “Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate.” Acest lucru reiese şi din depoziţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: “După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu.” Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.
   La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi comunişti, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: “...Răspundeţi: acceptaţi sau nu. Nu mai poate interveni din partea dvs încă o amânare!”, Generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, a răspunzând surăzâtor: “Drăguţă... eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă.” 
  Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului,  Regele a decis să facă el armistiţiul, “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul - a spus Regele - ne va ţine iar sub papuc.” (Memoriile lui Brătianu).
Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa - prin telefon -  a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor - aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta - făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif - o încăpere îngustă, fără aerisire - în interiorul căreia, i-a spus  să aducă o măsuţă şi două scaune. ”În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”.  Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar “Coroana” s-a rostogolit lamentabil.
Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal nu mai lasă loc niciunei îndoieli.
Asupra dialogului purtat la Palatul Regal şi a celor întâmplate în după-amiaza zilei de 23 august 1944, declaraţiile sunt foarte controversate şi contradictorii. Singurul supravieţuitor al evenimentelor care ar putea relata derularea “filmului” arestării Mareşalului este fostul suveran, dar “Majestatea Sa” nu are nici un interes să fie aflat întregul adevăr; păstrează tăcerea şi ... nu va vorbi niciodată.
Regele a nesocotit  opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului - şi de facto al Armatei - a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc.
Regele şi complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă ale ţării.
După marea infamie - arestarea Mareşalului - Regele a mai comis imensa eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a proclamaţiei întocmite de comunişti şi care a echivalat cu capitularea necondiţionată a României. Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944, să ia în prizonierat între 130.000 şi 170.000 de ostaşi şi ofiţeri români, aceştia adăugându-li-se celor  luaţi anterior. (Raportul M.St. M. al Armatei Române din 1945).
  De teama represaliilor germanilor, dovedind “marele său curaj” Regele a plecat din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub control sovietic.  Dorind cu orice preţ să se transforme din personaj de decor, în erou,  Regele Mihai a decis să culeagă laurii personali pe seama altora. Cum a fost recompensat pentru trădarea sa? A obţinut doar satisfacţii efemere: URSS i-a acordat cea mai mare distincţie sovietică, pe care doar Stalin, Eisenhower, Montgomery şi marii comandanţi sovietici o mai deţineau - Ordinul „VICTORIA”. 
Decretul care însoţea distincţia, menţiona: 
„Pentru actul curajos al cotiturii hotărâtoare a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă, în clipa în care nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, Regele României, se decorează cu ORDINUL VICTORIA.
Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, M. Kalinin, Secretarul Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945”. (Ştind că regelui îi plac motoarele, i-a trimis cadou şi două avioane).
În 1946 Monumentul Ostaşului Sovietic era dezvelit în prezenţa Regelui Mihai I, a premierului Petru Groza, a Anei Pauker şi a altor fruntaşi politici ai vremii.
Cu o „oarecare” întârziere, la 10 mai 1947, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a înmânat Regelui Mihai, Medalia şi Decretul Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, acordate de Preşedintele Statelor Unite, Harry Truman.
Consecinţele acelui nefericit 23 AUGUST 1944 – ZI A TRĂDĂRII NAŢIONALE s-au repercutat asupra a sute de mii de români, deportaţi sau aruncaţi în inchisori unde doar foarte puţini au mai suprevieţuit. Scriitorul Ştefan Dumitrescu, referindu-se la complotişi, scria: „(...) au săvârşituna dintre cele mai mari ticăloşii din istoria poporului român, de când este acesta în vatra sa” ... caracterizând actul actul trădării: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. (Ştefan Dumitrescu, DELIRUL vol. II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004) 
În România postdecembristă, cuvântul TRĂDARE  a fost înlocuit cu găselniţa-surogat DEFECTARE. În acest fel TRĂDAREA este astăzi promovată, neoficial, ca politică de stat.
Fostul suveran, revenit în România după decenii îşi trăieşte ultimii ani de viaţă condus de alţii, aşa cum a trăit în copilărie, în adolescenţă şi în anii tinereţii. Niciodată nu a dat socoteală pentru trădarea sa.  Generalului Pacepa i-au fost înapoiate averea, gradul şi solda pentru serviciile aduse altora. A fost absolvit de orice vină, ba s-au făcut auzite voci demente care îl declară erou...  Din păcate, exemplele pot continua.

EPILOG
Privind retrospectiv, putem construi similitudini, ca şi diferenţe între soarta Mareşalului Ion Antonescu şi a altor protagonişti ai celui de-al doilea război mondial:
Hitler s-a sinucis. Mussolini a fost împuşcat de “partizanii” comunişti.
Mareşalul Mannerheim, deşi a luptat împotriva ruşilor încă din 1918, iar în anii 1939-1940 le-a administrat o ruşinoasă corecţie, deşi a fost aliat cu Hitler, nu a fost judecat, de vreun “Tribunal al poporului” finlandez, nu a fost condamnat şi cu atât mai puţin executat, ba mai mult, în anul 1944 a fost ales Preşedinte al Finlandei, demnitate pe care a deţinut-o până în anul 1946. Astăzi statuia lui ecvestră tronează în piaţa Parlamentului Finlandei, din Helsinki.
 
 
 
Miclos Horthy, „amiralul fără flotă” - aflat şi el de partea Axei - s-a purtat abominabil cu ne-maghiarii: români, slovaci, ruteni, sârbi şi evrei. Nu a fost trimis în faţa vreunui „Tribunal al poporului”, nu a fost condamnat şi nici asasinat de ai lui. După război, a fost adăpostit într-un castel din Germania, apoi mutat în Portugalia. Nu a fost „vânat” de Simon Wiesenthal, de vreun român, de vreun sârb sau de altcineva. Şi-a dat obştescul sfârşit în linişte, nederanjat de nimeni. Spre onoarea conaţionalilor lui, a fost reabilitat şi reînhumat în Ungaria, cu funeralii naţionale. Nimeni nu s-a împotrivit.
Stalin a fost cel mai mare criminal din istoria omenirii, dar evreii se prefac a nu cunoaşte acest adevăr incontestabil. Abia după dispariţia dintre cei vii, crâmpeie de adevăr au început să iasă la lumină şi, parţial, să fie difuzate în văzul lumii. Nici un tribunal internaţional nu a îndrăznit sa-i judece faptele comise, în schimb pe Milosevici-sârbul, nu s-au sfiit să-l „sinucidă”, după ani de temniţă în care nu au reuşit să-l ingenuncheze...  „Vânătoarea de vrăjitoare” continuă.
EX Regele Mihai I. „Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au aruncat ca pe o măsea stricată, Regele nu mai era decât un infirm moral. Nici Stalin, nici Truman nu au mai mişcat vreun deget pentru el.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371).
A trăit în străinătate până după evenimentele din decembrie 1989. În urmă cu câţiva ani guvernele postdecembriste i-au „restituit” o serie de bunuri, unele neaparţinându-i vreodată şi i-au acordat favoruri cuvenite foştilor şefi de stat. În contradicţie cu orice legi şi protocoale, a fost inventată “Casa regală” a Republicii România,  iar „Majestatea Sa” a declarat-o pe una din fiicele sale - soţie a  „principelui” de mucava, Duda -  „moştenitoarea  tronului”.
Mareşalul Ion Antonescu a dus un război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recâştigarea teritoriilor răpite de URSS în 1940.
La 23 august 1944 mareşalul-martir al românilor, Ion Antonescu a fost trădat de regele său şi predat, în plin conflict militar inamicului. Regele Mihai a participat doar la sărbătorirea succeselor, reponsabilitatea lăsând-o numai pe umerii Mareşalului.
După arestarea nedemnă de către rege şi camarila sa,  Ion Antonescu a  fost predat ruşilor şi transportat în Uniunea Sovietică, unde, paradoxal, (în prima perioadă a detenţiei) a fost tratat cu respectul cuvenit unui mare conducător militar  - ceea ce nu s-a întâmplat în cazul românilor lui.  În mai 1946, Mareşalul a fost adus în ţară unde a fost „judecat” de  „Tribunalul poporului” - o mascaradă sub regie străină, derulată sub presiunea lozincilor străzii - şi condamnat la moarte. De fapt (ca şi arestarea Mareşalului)  sentinţa fusese hotărâtă înainte de înscenarea „procesului”.
Testamentul politic al Mareşalului, expus în ultima şedinţă a „Tribunalului”, din care redau un scurt fragment, ar trebui să ne pună pe gânduri, el fiind la fel de actual şi poate, chiar în viitor:
„Scump popor român,
(...) Acest război care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial în anul 1914.
Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dvs. Şi urmaşii dvs. Veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României.
Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz, dinainte orice graţiere. În felul acesta voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.” (Gh. Buzatu, ROMÂNIA, CU ŞI FĂRĂ ANTONESCU, Iaşi, Ed.Moldova, 1991).
În ultimul cuvânt care i-a fost acordat, Mareşalul a spus:
„Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol.
Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.
Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” .” (Ioan Dan, „PROCESUL” MAREŞALULUI ION ANTONESCU, Bucureşti, Ed.Lucman, 2005, p.434)
Luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca! ... urmează calea pe care ţi-a hărăzit-o propriul dumnitale destin. Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986,p. 511).
 Regele i-a refuzat Mareşalului până şi dreptul de a mai trăi. Nu a aprobat cererea de graţiere semnată de mama Mareşalului, doamna Baranga şi de avocatul apărător, Constantin Bălăceanu, dând curs, sine die, executării sentinţei aşa numitului „Tribunal al poporului”. Cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 64 de ani, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Pichi Vasiliu au fost supuşi  unei „execuţii-măcel”.
Ceea pentru ceilalţi protagoniştii învinşi ai celui de-al doilea război mondial este posibil - recercetarea şi reanalizarea evenimentelor în stare de luciditate - pentru mareşalul Ion Antonescu este interzis. Găsiţi domniile voastre răspunsul adecvat la această dilemă. Până şi regelui Carol al II-lea i-au fost reînhumate, cu onoruri oficiale, rămăşiţele pământeşti. Oare ale Mareşalului unde or fi?
În timpul celui de-al doilea război mondial nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, ci şi ne-evreii - iar aceştia sunt cu mult mai numeroşi - în ţările de sub influienţa sovietică supravieţuitorii evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria primilor miniştri ai României, constituie încălcarea oricăror uzanţe diplomatice, un act de ştergere a memoriei românilor şi un abuz inacceptabil de măsluire brutală a istoriei.
Ariel Sharon, fostul prim ministru al Israelului a ordonat masacrul comis asupra civililor palestinieini din taberele de refugiaţi de la Sabra şi Shatilla, din lagărele Libanului ocupat de Israel (numărul victimelor neevreilor masacraţi nu este accesibil publicului,  el ridicându-se la mii de victime). Ariel Sharon nu a fost pus, niciodată sub acuzare pentru faptele comise, de către aceleaşi organizaţii care îl acuză pe Ion Antonescu.
Bune sau mai puţin onorante, faptele, evenimentele şi personalităţile istoriei unui popor nu pot fi radiate cu un creion, asemenea celebrului instrument de scris al lui Molotov, care a trasat noua  graniţă a României. Din păcate, guvernele româneşti nu au avut demnitatea de a se opune, astfel încât, mareşalul Ion Antonescu este condamnat şi ucis în fiecare nouă zi.
 
Fac apel, încă odată la Nicolae Iorga:  „DE CE ATÂTA URĂ?”

                                                                                              Ion Măldărescu

                                                                                      (in  revista „ART-EMIS” )


 

 

 PRIMIM O PRELUARE DE PE:
https://www.facebook.com/groups/diasporarounita/
 
 
 
 
       NOI CEI DIN DIASPORA SCHIMBAM REGULILE! VRETI VOTUL

                   NOSTRU? ACESTEA SUNT CONDITIILE!

 

Candidatule! Asculta ce vreau eu, inainte de a-mi face tu o oferta !
 
1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009 pentru reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.
 2. Imprescriptibilitatea infractiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.
 3. Demnitarii si familiile lor (copii, parinti), sa isi asume obligatia de a folosi doar sistemul public de sanatate. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Doar asa s-ar putea schimba ceva in sistemul public de sanatate.
 4. Copiii/nepotii demnitarilor vor invata doar in sistemul public de invatamant de stat. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Poate asa se va schimba ceva in invatamant.
 5. Orice pedeapsa primeste un demnitar pentru infractiuni comise in timpul mandatului, sa fie dublata.
 6. Averea demnitarilor care nu poate fi justificata, sa fie confiscata, la fel si a rudelor care nu o pot justifica.
 7. Parlamentarii care nu au initiat nicio lege pe toata perioada mandatului, sa restituie 50% din sumele primite ca si indemnizatie. Nu sunt acolo doar pentru a incasa un salariu pe care multi dintre noi, nu il au.
 8. Interzicerea totala a traseismului politic. Pleci din partid, renunti si la functia obtinuta .
 9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitarii Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, sa nu mai aibe dreptul de a candida pentru functii publice timp de 10 ani.
 10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunta in privinta cercetarii unui demnitar.
 11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au inchis prin prescriere, ale fostilor si actualilor demnitari.
 12. Cheltuielile parlamentului sa fie reduse cu 50% fata de nivelul actual. Un stat sarac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.
 13. Produsele/serviciile din institutiile de stat sa fie in proportie de 70% produse in Romania .
 14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infractiuni deosebit de grave.
 15. Inasprirea pedepselor din codul rutier. Despre cat de aspre sa fie, sa-i intrebam pe cei care si-au pierdut copiii sau parintii in accidente rutiere.
 16. Puscariasii sa munceasca pt. cazare, mancare, ingrijire medicala. Ei ne fura, ne talharesc, ne violeaza copii sau parintii si noi ii tinem pe banii nostril! In puscarie, munca sa fie obligatorie, mai putin cauzele medicale certe.
 17. Castrarea pedofililor si a violatorilor.
 18. Pentru traficantii de droguri, inchisoare pe viata.
 19. Marirea alocatiei pentru copii la cel putin 150 lei.
 20. Parintii care nu-si trimit copiii la scoala, sa fie decazuti din drepturi.
 21. Interzicerea exploatarii zacamintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului inconjurator.
 22. Reimpadurirea terenurilor defrisate, costurile urmand sa fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrisat sau trebuiau sa apere padurile, nu sa le distruga!
 23. Interzicerea vanzarii pamantului agricol romanesc catre straini. Copiii si nepotii nostri, vor trebui sa-si creasca copiii. Noi daca avem astazi pamant romanesc, avem datorita strabunilor nostri care nu l-au vandut, ci s-au jertfit sa-l pastreze.
 24. In procesele castigate la CEDO , daunele sa fie platite de catre judecatorii care au dat sentintele. Nu trebuie sa platim noi pentru ca si-au bagat ei bani in buzunare.
 25. Executarea silita a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.
 26. Tranzactiile in cash intre persoane fizice, sa nu fie limitate de suma. In actul de vanzare-cumparare sunt parti: notarul, vanzatorul, cumparatorul. De ce trebuie sa primeasca banca un comision?
 27. Inlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de tigan.
 28. Deschiderea unui proces impotriva tuturor guvernantilor, a celor care se fac vinovati de distrugerea industriei.
 29. Depolitizarea autoritatilor de reglementare si control (fisc, media, protectia consumatorului, etc).
 30. Desecretizarea tuturor contractelor civile facute cu statul roman. Contractele de achizitie din bani publici sa fie transparente si sa nu fie acceptata nicio forma de secretizare
 31. “Catedrala Neamului” sa devina in totalitate scoala pentru copiii defavorizati, camin pt. batranii fara ajutor si spital social – administrarea si costurile sa fie in sarcina Bisericii Romane.
 32. Anularea subventiilor de la buget catre cultele religioase.
 Voi vota cu cel care stie sa raspunda asteptarilor mele. Daca cineva considera ca ceea ce am scris mai sus, contravine Constitutiei, legislatiei (multe legi fiind facute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez ca asta va trebui sa faca cel care imi cere votul si care astfel se obliga: sa initieze legi, sa le corecteze pe cele gresite, sa gaseasca solutii, asa incat lucrurile sa functioneze in favoarea cetateanului.

From: Nely Orasanu <nely@petolescu.com>
Organization: Nely
Reply-To: Nely Orasanu <
nely@petolescu.com>
Date: Sunday, 4 May, 2014 9:05 PM

 

 

 

                                 O VESTE EXCEPTIONALA TRECUTA SUB
                           TACERE DE CONDUCEREA ROMANIEI !


Anton Lixandroiu, cetatean american si roman, a obtinut dupa ani de procese, ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru HOLOCAUSTUL savarsit asupra romanilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este ca cei de la Bruxelles au spus initial ca "nu pot lua in considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului International dat fiind ca aceste crime s-au petrecut inainte de infiintarea acestui tribunal" Dupa acest raspuns imbecil, A.L. s-a adresat ONU, cerand ca toti criminalii judecati la sfarsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, sa fie reabilitati, deoarece acestia au facut crime inainte de infiintarea Tribunalului International. Raspunsul si rezultatul bomba, a fost ca UNGARIA SI-A CERUT IERTARE IN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premiera ! In Romania stirea a fost lasata deoparte. Sa nu se supere UDMR-ul. FELICITARI ANTON LIXANDROIU !

 

Vestea este exceptională!
Domnul Lixandroiu este unchiul de mama al sotiei mele, Simina, ziarist la Radio Romania. Este un patriot adevarat. Fiul sau, militar al armatei SUA, poarta pe uniforma si steagul Romaniei. Acest ofiter american a cerut sa nu fie trimis in razboiul din Iugoslavia pentru ca s-ar putea sa fie obligat sa traga contra romanilor. Cererea lui, depusa cu o seara inainte de plecare spre Iugoslavia, a fost acceptata, iar imediat dupa aceea a fost decorat pentru onestitate si atitudine civica exemplare. A lucrat la Ambasada SUA din Bucuresti mai multi ani.Domnul Lixandroiu este din Dragoslavele, Judetul Arges. In prezent, starea sanatatii sale nu este foarte buna. Se afla in SUA.
 Cu emotie si colegialitate,
Dragos Seuleanu

 

 Adrian BOTEZ

BLAJINII/ROHMANII/URICII ŞI „MEMENTO MORI”/”ODIN ŞI POETUL” -

               sau:  OARE AR FI PUTUT SĂ MOARĂ ZALMOXIS?



I-OPINIILE BISERICII CREŞTIN-ORTODOXE


La 7-8 zile după Sfântul Paşte Ortodox (adică, duminica sau/şi lunea următoare, după Luminata Duminică a Paştelui Ortodox!) – există o sărbătoare stranie: „Paştele Blajinilor” i se spune.
Există, deci, în Tradiţia Ortodoxă (cât despre celelalte forme de creştinism european, din Occident, ele nu-şi înţeleg propria doctrină, d-apoi să li se mai ceară şi „respectarea Tradiţiei”?!) sud-est europeană (şi, în primul rând, la valaho-români!) o problemă extrem de interesantă: cine sunt „blajinii” – zişi şi „rohmani”, sau „urici”? Dar asupra acestei probleme, Biserica manifestă o discreţie destul de mare...Să (între)vedem, totuşi!
“Părintele Ioan Herţa, paroh al bisericii <> din satul Slobozia Mare, Cahul, ne-a spus că Paştele Blajinilor este, în primul rând, sărbătoarea închinată celor adormiţi şi de aceea se mai numeşte Paştele celor adormiţi. În unele localităţi, Paştele Blajinilor se prăznuieşte în Duminica Tomei, în altele - după Săptămâna Luminată. De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă, împreună cu preotul, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. În unele localităţi, se practică de a merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde sunt sfinţite de către preot şi se împart tuturor, în special celor sărmani şi oropsiţi.

Tot de Paştiele Blajinilor, potrivit părintelui Ioan Herţa, în unele localităţi creştinii merg la cimitir înainte de răsăritul soarelui, "precum s-au dus mironosiţele la mormântul Mântuitorului nostru, cu miresme şi toate cele pregătite". "La fel, şi enoriaşii, în zilele de azi, vin la morminte, aprind candele pentru cei adormiţi, tămâind mormintele şi împărţind pomeni pentru amintirea lor", a spus preotul.

Creştinismul i-a "adoptat" pe Blajini, transformându-i într-o categorie aparte

Tradiţia sărbătoririi Paştelui Morţilor este legată şi de numele Blajinilor, considerate fiinţe mitice. Potrivit site-ului crestin-ortodox.ro, credinţele despre blajini sunt multe şi contradictorii. SE SPUNE CĂ BLAJINII AR FI REPREZENTĂRI ALE OAMENILOR PRIMORDIALI SAU ALE STRĂMOŞILOR, CĂ EI AR FI LUAT PARTE LA FACEREA LUMII ŞI CĂ, DE ATUNCI, SUSŢIN STÂLPII DE SPRIJIN AI PĂMÂNTULUI. CREŞTINISMUL I-A ADOPTAT, TRANSFORMÂNDU-I ÎNTR-O CATEGORIE APARTE. AU CALITĂŢI MORALE DEOSEBITE, PRECUM BUNĂTATEA, BLÂNDEŢEA ŞI SIMPLITATEA, CARE-I FAC ADEVĂRATE MODELE PENTRU OAMENI. EI SUNT FOARTE BUNI LA SUFLET, CREDINCIOŞI, BLÂNZI ŞI ÎNŢELEPŢI. SE CREDE CĂ BLAJINII SE BUCURĂ FOARTE MULT DE ACEASTĂ SĂRBĂTOARE ŞI DE LEGĂTURA DINTRE EI ŞI OAMENI, CARE SE MENŢINE PRIN INTERMEDIUL ACESTUI PRAZNIC” – cf. basarabeni.ro.

Sau: “Iată ce a spus despre Paştele Blajinilor părintele Valeriu Potoroacă, paroh al bisericii <>, din Chişinău, într-un interviu acordat agenţiei Info-Prim Neo:<< Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar trimite la vreun eveniment sau la vreo lege, prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare. (…)Pe parcursul anului bisericesc sunt stabilite anumite zile pentru pomenirea deosebită a celor răposaţi. Una din aceste zile este Paştele Blajinilor şi, deoarece nu este rânduită în mod strict canonic, în diferite regiuni ale lumii ortodoxe este ţinută la diferite date, începând cu luni după Duminica Tomei (8 zile după Paşti) până la Duminica Mare. La unele popoare ortodoxe această sărbătoare lipseşte.
(…)Pe parcursul anului bisericesc sunt stabilite anumite zile pentru pomenirea deosebită a celor răposaţi. Una din aceste zile este Paştele Blajinilor şi, deoarece nu este rânduită în mod strict canonic, în diferite regiuni ale lumii ortodoxe, este ţinută la diferite date, începând cu luni după Duminica Tomei (8 zile după Paşti) până la Duminica Mare. La unele popoare ortodoxe această sărbătoare lipseşte”.
Nicolae Băieşu, doctor în filologie şi etnograf a spus astfel cu privire la originea cuvântului “blajin”, într-un articol publicat de săptămânalul  Timpul: <> şi <>, ori aproape de rai, pe o insulă înconjurată de Apa Sâmbetei. Se zice că blajinii descind din Set – unul din fiii lui Adam. Totodată, se crede că ei umblă goi, sunt oameni scunzi, buni la suflet, paşnici, înţelepţi şi foarte credincioşi. SE HRĂNESC NUMAI CU FRUCTE. Bărbaţii se întâlnesc cu femeile doar o dată pe an, timp de câteva zile la Paşti, când SE ÎMPERECHEAZĂ (PENTRU PROCREARE). Blajinii NU ŞTIU SĂ CALCULEZE TIMPUL, SĂ ŢINĂ SĂRBĂTORI. Semnul că a venit Paştele este SOSIREA PE APĂ (APA SÂMBETEI) A COJILOR DE OUĂ ROŞII PE CARE CREŞTINII LE ARUNCĂ PE UNDELE CURGĂTOARE ÎN VINEREA ORI SÂMBĂTA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR>>.
Părintele Valeriu Potoroacă susţine, însă, astfel:<<Înţelesul cuvântului «blajin» e clar. Iar în slavonă «blajenâi» înseamnă «fericit». Cei răposaţi cu adevărat sunt fericiţi în comparaţie cu noi, pentru că ei au trecut în viaţa veşnică «unde nu este nici durere, nici scârbă, nici suspinare» >> / cf. revista Moldova creştină.
Sau: “Paştele Blajinilor sau <>, este ziua în care se face pomenirea la cimitir a tuturor celor dragi care nu mai sunt printre noi. În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni, se întind mese la cimitir lângă biserică sau, în unele regiuni, chiar şi în câmp. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană.
Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în a opta zi după Paşti. Creştinii aduc bucuria Învierii lui Hristos, trăită în Săptămâna Luminată şi celor adormiţi. Pomenirea celor dragi care nu mai sunt vii trebuie să se facă cu bucurie.
Pentru Paştele Blajinilor se fac pregătiri din timp şi la cimitir şi acasă. Femeile vin la cimitir, curăţă buruienile uscate de pe morminte şi vopsesc crucile. Acasă roşesc iarăşi ouă, pentru <>.
De obicei, enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă împreună cu preotul spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. Oamenii merg la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare şi vin, iar după ce bucatele sunt sfinţite de către preot se împart tuturor, în special celor săraci. Se crede că fîrîmiturile care cad din mâncăruri şi vinul care se varsă nu sunt pierdute, ci ajung la cei care nu mai sunt printre noi” – cf. Dorina Garabajiu, Ce semnifică Paştele Blajinilor şi cum se pregătesc moldovenii pentru pomenirea celor morţi.

Sau: “Paştele Blajinilor (din prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paştelui) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământul.
Dincolo însă de legende, mai trebui spus că blajinii au fost adoptaţi de creştinism pentru calităţile lor morale: buni, blânzi, simpli şi înţelepţi.
Paştele Blajinilor nu este însă doar o metaforă. În această zi se face praznic pentru cei plecaţi în lumea de Apoi, se depun ofrande pe morminte, se fac pomeni în cimitire, pentru că se spune că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor se pot bucura de mâncărurile pregătite de familii special pentru ei. Paştele Blajinilor mai este cunoscut şi ca Prohoadele, Lunea Morţilor sau Paştele Morţilor”– cf.
www.etno.ro.

Şi: “Paștele sau Paștile Blajinilor este o sărbătoare religioasă, considerată de unii ca fiind creștină, iar de alții ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne cu influențe creștine considerabile. Sărbătorită preponderent, în Europa de Sud-Est, această sărbătoare are la bază pomenirea celor decedați, și anume a rudelor și prietenilor apropiați.
De obicei, Paștele Blajinilor se sărbătorește după 7 sau 8 zile de la Paștele propriu-zis, Duminica și Lunea respectiv.
Țara unde sărbătoarea ia cea mai mare amploare este Republica Moldova, unde ziua de luni la o săptămână după Paștele creștin-ortodox este declarată ca fiind zi liberă” – cf. Wikipedia.

…Ce concluzii (parţiale, fireşte!) putem trage, în legătură cu atitudinea Bisericii Ortodoxe “de zid” (oficiale), faţă de aceşti “blajini”?

În primul rând (şi acesta este un merit foarte important, în raport cu ceea ce s-a întâmplat în Biserica Creştină Romano-Catolică, în veacuri nu demult trecute!), este de observat că Biserica Ortodoxă nu respinge, categoric, cultul “blajinilor” – ci-l impinge într-un soi de “surdină a discreţiei”. Nu-l respinge nu pentru că i-ar fi ei deosebit de simpatici  “blajinii”, ba se află şi preoţi care se cam “zburlesc”, cu destul parapon, la acest cult/la această Tradiţie (“Nu există nici o referinţă în Vechiul sau Noul Testament care ar trimite la vreun eveniment sau la vreo lege, prin care Dumnezeu ar fi lăsat această sărbătoare” – zice preotul Valeriu Potoroacă), dar, se pare că nici nu-i dă mâna să-i ia de rău pe enoriaşi, pentru faptul că ţin această Tradiţie. Şi, după cum se vede clar, încearcă, prin diplomaţie, să împace şi capra, şi varza, făcând eforturi considerabile, de a-i “încreştina” pe “blajini”, aducându-i, cu binişorul, în preajma înţelesurilor şi tâlcuirilor din Sfintelor Scripturi Creştine (“Înţelesul cuvântului «blajin» e clar. Iar în slavonă «blajenâi» înseamnă «fericit». Cei răposaţi cu adevărat sunt fericiţi în comparaţie cu noi, pentru că ei au trecut în viaţa veşnică «unde nu este nici durere, nici scârbă, nici suspinare»”). Oricum, chiar dacă, vezi bine, constată, şi ea, marea ciudăţenie a acestor “blajini” (în raport cu dogma creştină) şi nepotrivirea lor, integral, cu  tipicul şi mentalitatea cultică creştin-ortodoxă  - le caută şi le află, într-o oarecare măsură, trăsături morale, prin care să împace dogma creştină şi cu Tradiţia “păgână” (“CREŞTINISMUL I-A ADOPTAT, transformându-i într-o categorie aparte. au calităţi morale deosebite, precum bunătatea, blândeţea şi simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. ei sunt foarte buni la suflet, credincioşi, blânzi şi înţelepţi. se crede că blajinii se bucură foarte mult de această sărbătoare şi de legătura dintre ei şi oameni, care se menţine prin intermediul acestui praznic”  ” – spune Părintele Ioan Herţa) şi să-i şi adopte (pe “blajini”) şi să-i integreze, oarecum, în acest tipic, în lumea duhovnicească creştină: “Tot de Paştiele Blajinilor, potrivit părintelui Ioan Herţa, în unele localităţi creştinii merg la cimitir înainte de răsăritul soarelui, "PRECUM S-AU DUS MIRONOSIŢELE LA MORMÂNTUL MÂNTUITORULUI NOSTRU, CU MIRESME ŞI TOATE CELE PREGĂTITE" – sau: “(…) enoriaşii se adună la biserică şi, după Sfânta Liturghie, în sunetele clopotelor, cu steaguri şi lumânări aprinse, se îndreaptă, ÎMPREUNĂ CU PREOTUL, spre cimitir, unde se oficiază slujba pentru pomenirea celor adormiţi. În unele localităţi, se practică de a merge la cimitir cu ouă încondeiate, cozonac, mâncare, unde sunt sfinţite de către preot şi se împart tuturor, în special celor sărmani şi oropsiţi”.

…Biserica Ortodoxă a convertit, oarecum, sărbătoarea “blajinilor/rohmanilor”, într-un cult al strămoşilor, cult al morţilor – ceea ce, în sine, nu e deloc rău: “Paştele Blajinilor sau , este ziua în care se face pomenirea la cimitir a tuturor celor dragi care nu mai sunt printre noi. În această zi se depun ofrande pe morminte, se împart pomeni, se întind mese la cimitir lângă biserică sau, în unele regiuni, chiar şi în câmp. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană”.
Ceea ce-a făcut şi ce face Biserica Ortodoxă este un lucru bun, în esenţă. Imediat după aşa-zisa “cucerire romană” a Daciei (Marea/Suprema  Minciună a Istoriei noastre valaho-româneşti!), adică la începutul veacului doi, după Hristos - apăruseră, pe pământul Daciei, aşa-numitele “Collegia fabrorum”, grupări de iniţiaţi în Sacra Tradiţie Eternă – care lucrau pentru “împăcarea” celor două etape ale Duhului religios geto-dacic: etapa zalmoxiană şi etapa creştină – care ar fi însemnat, de fapt, aflarea şi dezvăluirea miezului de veşnicie şi de sacralitate, comun, din ambele  faze ale evoluţiei Duhului religios dacic. Nu avem date prea multe despre cum au evoluat lucrările acestor “Collegia fabrorum” – dar, ceea ce ştim sigur, este că ele nu şi-au încetat lucrarea lor de înaltă spiritualitate: în veacul al XIX-lea, Ion Creangă, care făcea parte dintr-o “sectă/organizaţie secretă de povestaşi” (ne spune Vasile Lovinescu) refuză să adapteze basmele sale, la creştinismul canonic (deşi el era dascăl şi diacon, pe la diverse biserici ortodoxe din Iaşi!), şi păstrează, în ele, elementele de Tradiţie Eternă şi Sacră, în aşa măsură, încât această Tradiţie poate fi studiată şi recuperată, parţial, chiar din basmele crengiene (ceea ce se şi străduieşte să facă, nu fără rezultate cu totul deosebite, esoteristul valaho-român Vasile Lovinescu, în lucrarea “Creangă şi Creanga de Aur”!).

E adevărat că Biserica Ortodoxă “de zid” (oficială) încearcă, mai curând, să asimileze şi să “topească”, fără prea multă cumpănire (şi fără prea multă înţelegere, “dar fără prea multe fasoane”, cum cred, unii preoţi mai mărginiţi spiritual, că chiar ar fi cazul!), elementele Tradiţiei  Zalmoxiene, în  Tradiţia Creştină - fără un discernământ prea rafinat şi fără o cunoaştere aprofundată şi luminată a adevăratelor “punţi”, care, cu adevărat, există şi leagă zalmoxianismul de creştinism (EXISTĂ ACESTE PUNŢI! - cu mult mai mult, chiar, decât îşi închipuie slujitorii altarului Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!). Dar nici nu se poate afirma că ar fi existat, cândva, vreo prigonire a non-dogmaticei credinţe în “blajini”! Tot e ceva! – ba, chiar, Biserica Ortodoxă se poate institui, cu fruntea sus, în model de convieţuire spirituală şi de toleranţă, pentru bisericile occidentale, din care Sfânta Tradiţie a fost alungată brutal, sau distrusă cu totul! Nivelul Sacru se “răzbună”, în felul său “dharmic” (adică, printr-un mechanism, logic şi legic, de reacţiune spirituală, care apare ignoranţilor drept nivel punitiv: nu, ci singuri ne pedepsim, atunci când nu respectăm divinitatea din noi!).
…Din păcate, nouă nu ne sună deloc bine cuvântul “toleranţă”, atunci când este vorba de problemele Duhului: CEVA ORI ESTE ADEVĂRAT, ORI NU ESTE! Nu au nevoie de mila nimănui (preot sau mirean), nici Zalmoxis, cum nici Dumnezeu-Hristos!




II-OPINIILE SPECIALIŞTILOR ETNOGRAFI/ETNOLOGI


…Şi iată ce informaţii, cu totul deosebite de încercările “pacifiste” (iar nu profund înţelegătoare!) ale Bisericii Ortodoxe, aflăm, prin intermediul etnologilor şi etnografilor: “Paştele Blajinilor (din prima zi de luni de după săptămâna luminoasă a Paştelui) este una dintre sărbătorile precreştine, cu origini care se pierd în timp. Se spune că Blajinii sunt chiar primii oameni, moşi-strămoşii, cei care ar fi participat la facerea lumii. Se mai spune despre blajini că susţin pilonii pe care se sprijină Pământul” – cf.
www.etno.ro.

…Dar este cazul, pentru a afla mai multe şi în mod mai corect, să mergem chiar la sursele de informaţie, ale celor ce lucrează la site-ul de etnologie şi etnografie valahă: în primul rând, la lucrarea lui ROMULUS VULCĂNEASCU – Mitologie română.


…Să vedem, deci, ce spun autenticii oamenii de specialitate, despre “blajini/rohmani/urici”:
“III-ANTROPOGONIA. 5-URICII. Ultima specie umană, conform antropogoniei române, sunt URICII (numiţi uneori rohmani şi blajini), opuşi ca dimensiune şi ca fire uriaşilor: mici cât o şchioapă, buni, cinstiţi şi drepţi, ducând o viaţă de privaţiuni, de pustnici şi sfinţi. Deşi în parte coexist cu oamenii, ei sunt meniţi să înlocuiască pe pământ spiţa actuală a oamenilor.
În folclorul mitic românesc, URICII sunt înfăţişaţi uneori ca primii oameni creaţi de Fărtaţi, dar lăsaţi în taină, undeva, ca rezervă a creaţiei. Ideea primogenităţii antropogonice a uricilor contrazice însă întreaga structură germinativă a antropogoniei române. Cum am constatat până în prezent,  creaţia mitică a oamenilor a fost experimentată în patru timpi mitici, prin patru spiţe umane: 1-CĂPCĂUNII, 2-URIAŞII, 3-OAMENII PROPRIU-ZIŞI şi 4-URICII. (…) În gigantomahie, oamenii şi URICII au sărit în ajutorul Fărtaţilor – oamenii luptând efectiv cu uriaşii, iar URICII reparând stricăciunile făcute de uriaşi, în cer şi pe pământ.În timp ce uriaşii începuseră să dărâme cerul, URICII reconstruiau în grabă stâlpii cerului, proptind cerul jur-împrejurul pământului (…) Fărtatul a dezlănţuit fulgere şi trăsnete şi un potop care i-a înecat aproape pe toţi uriaşii. Uriaşii care au scăpat de potop s-au zbătut de moarte, provocând cutremure groaznice, încât pământul s-a clătinat pe apele cosmic, gata să se scufunde. URICII, acum ajutaţi de Nefărtat, au început să construiască repede alţi stâlpi, pentru sprijinirea pământului, pe care i-au fixat PE SPINĂRILE A PATRU PEŞTI URIAŞI (n.n.: deja, Biserica Ortodox-Creştină putea să “ciulească urechea”, pentru că PEŞTELE este mitonimul esoteric al Lui Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii!). Aşa se face că uriaşii au pierit, în această luptă pornită de ei (…). Aşa se face că oamenii au pus stăpânire pe pământ, iar URICII s-au retras la marginea pământului, după stâlpii cerului, în Ostroavele Apei Sâmbetei. Aici floclorul mitic le menţionează încă prezenţa, în aşteptarea sorocului lor, când, după dispariţia spiţei oamenilor propriu-zişi, vor putea lua ei în stăpânire întregul pământ (…)Fărtatul îi ţine în rezervă pe URICI (s.n.), ca făpturi blajine, drepte şi cinstite, cu care va putea încheia seria EXPERIMENTELOR ANTROPOGONICE[s.n.] (…). URICII vor fi ultimele făpturi terestre. (…) Prin rădăcina UR- şi prin sufixul –IC, mitonimul UR-IC se opune mitonimicului UR-IAŞ şi, în consecinţă, subliniază contrastul dintre cele două mărimi astfel exprimate. Aceasta pentru că uriaşii intră, prin gigantismul lor, în peisajul încă neumanizat al macrocosmosului – şi invers, URICII, prin micimea lor, intră în peisajul umanizat al cosmosului redus la Terra. (…) Ce inseamnă la origine fiecare mitonim: URIC, ROHMAN şi BLAJIN? (…) Etimologia mitonimului URIC pare a fi mai puţin controversată. Mitonimul BLAJIN prezintă două ipoteze: una slavă şi una tracă. Ipoteza slavă se referă la termenul BLAJIN, care înseamnă EVLAVIOS. (…) Termenul de BLAJIN, deşi slav, este adoptat numai de românii din Moldova, slavii îl folosesc pe cel de ROHMAN. Ipoteza tracă a lui Constantin Daniel îi prezintă pe BLAJINI ca pe nişte HOMINES RELIGIOSI, sau ABIOI, cum îi descrie Homer în Iliada. (…)ABIOI sunt de origine traco-getică. Numele lor, dat de greci, A-BIOI, înseamnă <> (A+BIOI: FĂRĂ FORŢĂ, FĂRĂ VIOLENŢĂ), deci oameni blajini. Istoricii greci îi considerau , pe ABIOI -  HIPERBOREENI (…). În aceste condiţii, Constantin Daniel susţine că ABIOII sunt traco-geţi, adică nord-dunăreni, carpatici. (…) În schimb, mitonimul ROHMAN e confruntat de mai multe ipoteze (…).Ipoteza lui Th. Speranţia îl derivă din apelativul ROMAN.  Ipoteza indiană a lui I. J. Hanuş: termenul ROHMAN e un fel de metateză a termenului BRAHMAN, adică OM SFÂNT. (…)Cea mai veridică, mai sugestivă şi inedită – ipoteza lui Gabriel Ştrempel (după ce trece în revistă 5 legende: 1-ROHMANI – un popor migrator nedeterminat etnic; 2-români care au fugit de popoarele migratoare, români colonizaţi peste mare, înainte de a fi creştini; 3-făpturi ce ţin de cultul morţilor; 4-făpturi mirifice create de huţuli şi, în fine, 5-urmaşii lui Sith/Seth, care trăiesc în preajma raiului pământesc) – analizează scrierea medievală CETANIA LUI SVETI ZOSIMA, tradus din limba rusă, în sec. XIII (…). Un călugăr Zosima i-a întâlnit peste apa Ermilisului – pe care el, ca fiinţă sfântă,  l-a gtecut pe <>, de ramuri - şi cum Ermilisul nu putea fi  trecut de nimeni, când i-a văzut, pe malul celălalt, pe oamenii mici şi goi, şi-a dat seama că are în faţa lui pe ROHMANI. Ei i-au zis că se trag din cetatea Ierusalimului – părintele lor, Rohman, era rege acolo (fiu al lui Asaf!) – dar după moartea lui Rohman s-a ridicat un împărat la Ierusalim, din alt neam şi care nu voiau să respecte poruncile prorocului Ieremia. Ca să nu se amestece cu ei şi cu cele rele, rohmanii au refuzat să se supună noii stăpâniri. Ca urmare, au fost azvârliţi în temniţă, de unde i-a tras de păr, afară, spre libertate, un înger – i-a eliberat să plece undeva unde să-şi poată respecta legile binelui. (…)
Ca personaje mitice, URICII îndeplinesc 3 funcţii mitice, aproape unanim acceptate de cercetători:
1-de PARTICIPANŢI INDIRECŢI LA COSMOGONIE, şi anume la întărirea cerului cu stâlpi de piatră scumpă furnizaţi de ei şi cu stâlpi tot din piatră scumpă, pentru susţinerea pământului pe apele cosmice.   Stâlpii cereşti i-au aşezat la marginea cerului, unde Apa Sâmbetei înconjoară pământul de 3 ori, ca un şarpe încolăcit, iar stâlpii pământului i-au fixat pe 4 peşti mari, care înoată lin în apele cosmice.
2-URICII AU GRIJĂ DE ÎNTREŢINEREA ACESTOR DOUĂ PERECHI DE STÂLPI “PÂNĂ LA COADA VEACULUI”, şi sunt consideraţi participanţi continui la soteriologia mitică, la salvarea specie umane, prin posture şi rugăciuni. Sunt consideraţi uneori semi-divinităţi, alteori homines religiosi.
3-URICII AJUTĂ SUFLETELE ÎN MAREA TRECERE., DE PE LUMEA ASTA PE LUMEA CEALALTĂ, zădărnicind toate piedicile puse în calea lor de Vămile Văzduhului şi Apa Sâmbetei (Apa Morţilor).

Pentru aceste servicii aduse sufletelor morţilor, românii le-au dedicat un cult discret, într-o sărbătoare modestă: PAŞTELE BLAJINILOR/PAŞTELE ROHMANILOR – sărbătoare care alcătuia în trecut un complex de rituri şi practice, din care s-au păstrat numai relicve etnografice şi reminiscenţe folclorice: prima luni, după Duminica Tomei, care era, de fapt, Lunea Morţilor, consacrată pomenilor pascale (la români numai sâmbetele sunt închinate pomenii morţilor), a căpătt cu timpul numele de Paştele Morţilor. (…) Blajinii ajută constant pe oameni să fie buni şi drepţi, combătând escatologia lumii sau dispariţia lumii, provocată de răutatea, devenită între timp tot mai activă, a Nefărtatului pe pământ. Luptă împotriva marilor distrugeri, a cataclismelor universale, <>.  (…) Nu vor să încheie antropogonia cu ei, chiar dacă după ei ar veni <>” – Romulus Vulcănescu, Mitologie română, cap. III-Antropogonia, subcap. 5-Uricii, Ed. Academiei Române, Buc., 1987, pp. 260-264 .

...Evident, multe amănunte şi expresii din cartea lui ROMULUS VULCĂNESCU (în special, cea referitoare la „experimentul divin”) i-au „trezit la treabă” chiar pe „fanii” extraterestrismului! Dar au fost destui şi dintre amatorii  care şi-au adus aminte de Agartha şi de Shambala  (speculând spusele lui ROMULUS VULCĂNESCU în acest sens! ), de Avalon  - precum şi despre vasta teorie a „pământului gol pe dinăuntru”  - nelipsind, însă, şi interpretările mult mai profund esoterice, privind INSULA ŞERPILOR  şi DACIA-CENTRU SUPREM AL TRADIŢIEI TERESTRE (teoria bine documentată şi argumentată, a esoteristului român, VASILE LOVINESCU):
-„ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică.(…) Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele  Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze  România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat”! „Apa trece , pietrele rămân” - spune tradiţia românescă şi  acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor,puţini şi bătrâni care mai ştiu  legendele  şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia  - se încăpăţânează  cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sfântului Graal şi inviolabilitatea  misteriosului Avalon, locul unde se ascunde acesta” – Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rozmarin, Buc., 1994. .
-“In mitofolclorul romanesc, Blajinii se numara printre cele mai curate fiinte, ducand o viata casta, aproape monahala. Sunt un soi de ingeri, luand parte la facerea lumii, si sustinand stalpii de sprijin ai Pamantului. Li se mai spune si Rohmani, Rogmani, Urici sau Oameni Rosii. Ei traiesc dincolo de lumea vazuta, pe Celalalt Taram, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Se spune ca, dupa Judecata de Apoi, ei vor reveni pe pamant, pe care il vor face ca un colt de Rai. Se mai spune ca Apa Sambetei ocoleste de trei ori pamantul, ca un sarpe facut de trei ori colac. Iar apoi intra in pamant si merge pana in iad si duce acolo sufletele celor rai. Asa e scris, ca sufletele pacatosilor sa se adune pe fata apelor, iar apele sa le duca spre Apa Sambetei. si de aceea e bine sa faci cruce si sa sufli peste apa din rauri, cand te scalzi, si sa sufli peste apa din donita si sa versi putin din ea, pana nu bei, ca sa fuga si sa se scurga sufletele pacatosilor, care s-au adunat pe fata apei.
Numele de Rohmani vine din limba traca, fiind atestat intr-un epitet al Cavalerului Trac, Zeind-Roymenos, talmacit prin "Domnul Luminii; Sfantul Luminos" (cf. rom. sant "sfant"; rumen; romanita "musetel"; albanezul sundoj "a domina"), intarit de antroponimul, de asemenea trac, Eurymenes, confirmand calitatile sub care se prezinta in mitofolclorul nostru.
Femeile si fetele lor sunt asa de frumoase incat, prin Bucovina, se spune despre o pamanteanca mai chipesa ca "este frumoasa ca o Rohmanita". Blajinii, respectiv Rohmanii, nu locuiesc in case ca noi, pentru ca ei nu au case, ci traiesc la umbra pomilor, umbla goi si se hranesc cu poame. Dupa moarte, merg de-a dreptul in Rai, unde petrec apoi laolalta cu ingerii si sfintii.
Prin unele sate din Bucovina se spune ca "Rohmanii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte şi trăiesc într-un pârâu; femeile şi fetele lor cântă foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase". Blajinii se roaga permanent pentru noi, necerand nimic pentru ei. De aceea, romanii le sunt recunoscatori, consacrandu-le o mare sarbatoare populara, anume Pastele Blajinilor sau Pastele Rohmanilor, care se tine de obicei la o saptamana dupa Pastele ortodox. Ca sa le anunte Rohmanilor  evenimentul, oamenii trimit pe ape curgatoare, in Vinerea Mare sau in Sambata Pastelui, coji de oua inrosite si incondeiate. Plutind pe ape, cojile vor ajunge intr-o saptamana la Apa Sambetei, vestindu-i pe Blajini ca a venit vremea sa sarbatoreasca si ei Pastele. Acolo, pe Ostroavele Albe, cojile se fac iarasi oua intregi, cu care se hranesc Rohmanii, despre care se spune ca mananca foarte putin, un ou ajungandu-le la 12 dintre ei. Dupa datina, cojile de oua sunt aruncate in aple curgatoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei batrane.
Dupa ospat, Blajinii si Blajinele se dragostesc, ramanand impreuna intre 6 si 30 de zile. Apoi, pana la Pastele urmator postesc si duc o viata casta. De altfel, barbatii si femeile de acolo traiesc separat si se intalnesc o data pe an, la Pastele lor, cand se pot casatori. Copiii sunt crescuti de mame pana ce merg in picioare, dupa care baietii sunt crescuti de barbati iar fetele de femei.
Pentru pamanteni, Pastele Rohmanilor este si un prilej de pomenire a mortilor. In aceasta zi se pun bucate si flori pe morminte, se impart pomeni, se intind mese in cimitir, langa biserica sau in camp, la iarba verde, ramasitele fiind lasate acolo spre a se hrani cu ele sufletele mortilor, indeosebi ale celor care nu au avut parte de o inmormantare cum se cuvine. Se spune ca de Pastele Blajinilor sufletele mortilor sunt slobode si pot gusta din mancarurile pregatite chiar pentru ei si date de pomana. Inainte de aceasta sarbatoare se fac din vreme anumite pregatiri si la cimitir si acasa. Femeile cu copiii  vin la cimitir si curata buruienile de pe morminte, le aduna tarana la cele vechi si le oranduiesc frumos, precum vopsesc sau varuiesc crucile. Unii rasadesc pe morminte liliac sau stanjenei. Femeile au grija si de mormintele strainilor, morti sau gasiti morti, despre care se stie ca nu au pe nimeni care sa-i pomeneasca. Acasa, pe langa altele, rosesc si incondeiaza iarasi oua, pentru Blajini.
In ziua de Pastele Rohmanilor, fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.Pastele Blajinilor se tine mai cu seama si pentru ferirea de dureri de picioare si de maini, precum si pentru rodirea tarinilor. Romanii ies prin lunci si dumbravi, unde se afla poieni ierboase, cu fel de fel de mancaruri si bauturi, cum ar fi: pasca, oua rosii si incondeiate, miei fripti, slanina, rachiu si vin. Apoi petrec toata ziua mancand, band si dansand. De aceea, la aceste petreceri sunt adusi si lautari.
Se crede ca firimiturile din mancaruri care cad, ca si rachiul sau vinul care se varsa nu sunt pierdute, ci aceia ucisi de hoti, cei impuscati, cei spanzurati, cei inecati, mananca si beau din ele si se infrupta si ei macar cu atat. Deci cu cat mai multe firimituri cad si cu cat mai multe picaturi se varsa, cu atat e mai bine si mai placut lui Dumnezeu” – cf. Adrian Bucurescu, art. Paştele Blajinilor, în România liberă, 23 aprilie 2009.
***



III-AFIRMAŢII EMINESCIENE, CLARE ŞI FERME!


...Am înşirat toate opiniile mai importante şi relevante (întâi pe cele ale unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Valaho-Române, apoi, pe cele ale specialiştilor etnologi/etnografi valaho-români), cu privire la aceşti misterioşi „BLAJINI/ROHMANI/URICI”. Dar, atunci, de ce n-am fi obligaţi, moral, să subliniem şi contribuţia INIŢIATULUI EMINESCU (l-a iniţiat, întru tracism, însuşi părintele modern al tracismului: NICOLAE DENSUŞIANU!), la dezlegarea marelui secret al acestor „semi-divinităţi” (căci aşa le zice şi le şi consideră ROMULUS VULCĂNESCU!)? Iată ce spune Eminescu în poemul postum Memento mori, dar şi în alt poem postum, Odin şi Poetul:
1-MEMENTO MORI:
„Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale,/Dintre stânce arcuite în gigantice portale/Oastea zeilor Daciei în lungi șiruri au ieșit ¬/Și Zamolx, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri,/Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri,/A lui oaste luminoasă îl urma din răsărit (…)/Zeii daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,/Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale./Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;/Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,/În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere/Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie duios”.

2-ODIN ŞI POETUL:
-„ O, mare, mare înghețată, cum nu sunt/De tine-aproape să mă-nec în tine!/Tu mi-ai deschide-a tale porțialbastre,/Ai răcori durerea-mi înfocată/Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide/A tale-albastre hale și mărețe;
Pe scări valuri coborând în ele,/Aș saluta cu aspra mea cântare/Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei.
/ „Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri",//Râzând Odin și ridicându-și cupa/M-ar saluta. ¬ Și haina ceea lungă
Și albă creții ar arunca de neauă/Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt./ „Un scaun pentru bard" ¬ și-n scaunul nalt
De piatră, cu sprijoanele lui nalte,/Eu m-aș simți că-s uriaș./Și zeii mângâind lungele barbe,/Nălțând privirea-n bolțile antice/Spre a-și aminti dulci suveniri,/M-ar asculta spunându-le de lumea/Cea de PITICI, ce viermuiește astăzi/Pe țărâna ce-au locuit-o ei(…)/Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă/Ridică cupa lui cu mied: ¬ „Ascultă,/Nu mi-i ști spune ce mai face țara/Ce Dacia se numea ¬ regatul meu?/Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră,/Cu murii de granit, cu turnuri gote,/Cetatea-mi veche Sarmisegetuza?"/„Nicicum, o, Decebal. (…)/„(Poetul)Am răsărit din fundul Mărei Negre,/Ca un luceafăr am trecut prin lume,/În ceruri am privit și pe pământ/Și-am coborât la tine, mândre zeu,/Și la consorții tăi cei plini de glorii./De cântec este sufletul meu plin (…)/(Odin) ... Din cupa mea de aur bea auroră/S-între seninul blândei diminețe/În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci/Portalele nalte de la hale/Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri/De neauă albă, ca argint din Ophir,
Cu bolți mai nalte decât însuși cerul./Acolo printr-acele lungi coloane/Suspendă lampe mari ca niște albe lune
Ce împlu lumea visurilor mele/Cu o lumină dulce, albă, caldă./Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite,/Cărările-s de pulbere mai albă/Ca-argintul cel de viu. ¬ Un aer/Blând argintiu îți va îmfla tot părul,//Vei răsufla miroase dulci de crin,/Talarul tău va lumina în noapte ¬/Prin hale vei zări blândele-mi zâne,/Și-atunci să cânți. Vei ști ce e frumos (…)/Și Odin își deschise ochii albaștri/Și mari, râzând cu ei ¬ iar zeii/Lin șoșoteau între ei bătrânește
Și surâzând își aduceau aminte/De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse/În negura secolilor trecuți".

...La Eminescu, „Apa Sâmbetei” este Marea Neagră. Pentru că Marea Neagră se instituie, la Eminescu, în Hotarul dintre Lumi – dar şi în TEMELIA MORAL-EXISTENŢIALĂ a UMANITĂŢII. POETUL devine un nou „SVETI ZOSIMA”, evocat de Romulus Vulcănescu (atunci când dezvoltă teoria lui G. Ştrempel!) – cu diferenţa că Poetul este, prin însuşi harul său divin (har legat de Logos-ul Demiurgic), un SEMI-INIŢIAT – care, deci, va trebui să suporte, din partea ZEITĂŢILOR ROHMANICE  - INIŢIEREA COMPLETĂ!
Dar Marea Neagră se instituie şi într-un loc de retragere şi de „conservare” a zeităţilor zalmoxiene ( „zeii vechi și mândri ai Valhalei” – Empireul getic şi cel gotic se confundă!), respinse de aşa-zişii „noi oameni”, în frunte cu slujitorii „noii” religii (pentru zalmoxieni, cei care ştiau despre ÎNVIERE, nu era nimic, esenţial, NOU – ci totul intra intra într-o continuitate sacrală, de profunzime!), cea creştină. De observat că zeii lui Odin-Zalmoxis/Decebal (regele DECEBAL, fiind DEPLIN INIŢIAT ZALMOXIAN, se identifică, sacral, cu ZALMOXIS!) nu oferă doar „servicii psihopompe” – ci-l re-modelează spiritual, pe cel care a ajuns la ei/Poetul (în urma unui gest, disperat şi categoric, de abstragere din lumea prea profund coruptă, moral-spiritual, de la Faţa Pământului  – urmat de adoptarea unei poziţii retrospective, faţă de spiritualitatea terestră!): îl re-învaţă elementul central al Tradiţiei: neofitul-Poet  să-şi re-dobândească FRUMUSEŢEA ARMONICĂ a SPIRITULUI. Căci numai Poetul, exponent al Logos-ului Umano-Divin, poate să intre în rezonanţă cu Antropogonicii Zei „submarini” (de fapt, trecuţi DINCOLO DE MAREA/APA SÂMBETEI! – dincolo de Styx, într-un fel de „limb al aşteptării”: să nu uităm ciudata, dar  plina de adevăr afirmaţie, în esenţa ei,  a lui ROMULUS VULCĂNESCU: „Fărtatul îi ţine în rezervă pe URICI ,  ca făpturi blajine, drepte şi cinstite, cu care va putea încheia seria EXPERIMENTELOR ANTROPOGONICE”).
Deci, conform iniţierii eminesciene:
1-URICII sunt, de fapt, ZEII DACICI!
2-Cum afirma şi Paul Barbăneagră, în serialul său celebru, Architecture et Géographie sacrée ("Arhitectură și geografie sacră") – zeii au fost, la început, reprezentaţi cu COZI DE ŞARPE (adică, aparţinând de RĂDĂCINA LUMII, de zona Tainelor/Misterelor Cosmogonice!); de aceea,  COADA DE PEŞTE/”I+CH+THEOS” A ROHMANILOR (“Rohmanii sunt jumătatea de sus om, iar jumătatea de jos peşte şi trăiesc într-un pârâu; femeile şi fetele lor cântă foarte frumos, încât răsună văile de cântecele lor melodioase” – cf. Adrian Bucurescu) trimite, în mod egal, la IISUS HRISTOS-“ICHTHEOS”, cât şi la idea de STĂPÂNITORI AI MISTERELOR DEMIURGIEI.  Înfăţişarea lor “sirenoidă” şi  “cântecele lor fascinant-melodioase” nu fac decât să sublinieze, mai apăsat, apartenenţa lor la Tainele Oceanului Cosmic ORIGINAR “AMNIOTIC” (factor pasiv, de amprentare demiurgică INFINITĂ!)  - PARADISUL – precum  şi la CÂNTECUL DEMIURGIC ORIGINAR – FASCINANTA PARASHABDA/”VIBRAŢIA ORIGINARĂ”, DEMIURGICĂ !!!
3-Zalmoxis, dimpreună cu paredrul său „gotic” („ducii daci erau conducătorii goţilor”, afirmă Iordannes Gotul , în lucrarea sa fundamentală,  Getica!), Odin, aflaţi într-un ospăţ al luminii, dincolo de „valurile” Apei Sâmbetei/Mării Negre-HOTAR ÎNTRE LUMI – aşteaptă să le vină, din nou, rândul, în Istoria Evoluţiei Spirituale a Terrei, pentru a-şi afirma, explica şi impune normele lor moral-spirituale superioare (dintre care se desprinde, categoric, LEGEA FRUMUSEŢII ARMONICE  - care se exprimă prin DREPTATE, BUNĂTATE-ca-ÎNŢELEGERE SUPERIOARĂ şi prin ECHILIBRU SACRU EXISTENŢIAL).
4-Atlanţi sau nu, ZALMOXIS-ROHMANUL („Domnul Luminii; Sfântul Luminos") şi ai lui nu pot muri/dispărea, pentru că ei stau la TEMELIA LUMII VIITOARE – care va fi Lumea Armoniei/CÂNT.  Poetul „scufundat până la Temelia-Hotar al Sâmbetei” spune: „De cântec este sufletul meu plin” – iar Odin/Zalmoxis îl confirmă, dar îl şi amendează, prin afirmaţia că Autenticul Cântec/Logos Cosmogonico-Antropogonic nu poate fi cunoscut, în esenţa lui, decât după Iniţierea Deplină întru FRUMUSEŢE SACRALĂ „BLAJINO-ROHMANICĂ” – „blânde zâne” (n.n.: zeităţi): „Vei răsufla miroase dulci de crin,/Talarul  tău va lumina în noapte ¬/Prin hale vei zări blândele-mi zâne,/ȘI-ATUNCI SĂ CÂNȚI. VEI ȘTI CE E FRUMOS”.
5-Diferenţierea sufixionară a  lui ROMULUS VULCĂNESCU, legată de „ur-iaşi”, respectiv, de „ur-ici” , nu-şi are valabilitate şi relevanţă, în lumea sacră, atotrelativizatoare (a se observa că, în lumea zeilor, înseşi urcarea şi coborârea nu au sens – ci „înălţarea” şi „coborârea”” se identifică, întru  infinit şi eternitate: „[Zeii zalmoxieni]Se reped pe TREPTE NALTE și COBOR în sure hale”): ZEII-„BLAJINI/ROHMANI/URICI” sunt entităţi calitativ-spirituale copleşitoare (pot fi, deci, EXTREM-CONDENSATE!), ele nu se măsoară, deci, cu metrul, ci sunt evidenţiabile prin efectul acţiunii lor co-demiurgice.  NANISMUL şi GIGANTISMUL sunt parametri MORALI, la Eminescu – dar sunt valabili, şi aceştia, numai pentru lumea „aceasta”, umano-desacralizată, din spaţio-temporalitatea istoriei (de)căzute,  „viermuinde”: „M-ar asculta spunându-le de LUMEA/CEA DE PITICI, ce VIERMUIEȘTE ASTĂZI/PE ȚĂRÂNA ce-au locuit-o ei(…)”. Deci, ZEII au locuit în „lumea aceasta” – dar misiunea lor, de a prezerva rezultatele cosmogoniei şi ale antropogoniei, se va evidenţia într-un viitor nedefinibil, dar înscris în legea categoricului necesar. Ei/ZEII/”BLAJINII/ROHMANII/URICII sunt „blajini”, adică  nu urăsc nimic (nimic din ce-a fost - deci, cu atât mai puţin, din ce va fi, adică se va înscrie în parametrii spirituali ai Zodiei lor Moral-Spirituale: „Și Odin își deschise ochii albaștri/Și mari, râzând cu ei ¬ iar zeii/Lin șoșoteau între ei bătrânește/Și surâzând își aduceau aminte/De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse/În negura secolilor trecuți" – „râsul” lui Odin şi „surâsul” celorlalţi zei zalmoxieni anuţă, deja, valenţele demiurgice şi re-demiurgice ale existenţei lor BLÂND-SFÂNT-AUTORITARE, la cârma universului!) – pentru că EI CUNOSC TOTUL, de la Facere şi până la...RELUAREA FACERII, SUB ZODIILE ROHMANICE – adică, AUTENTIC şi NECLINTIT SFINTE – conform teoriei lui Constantin Daniel, despre „rohman-brahman”!




IV-CONCLUZIILE NOASTRE...


...Deci, în persoana „BLAJINILOR/ROHMANILOR/URICILOR” nu avem de-a face doar cu „ABIOI”/”HOMINES RELIGIOSI”, ci cu ZEI AUTENTICI! În cazul lui Eminescu, se afirmă, clar, că avem de-a face cu „ODIN”, ipostaza neo-lingvistică a VECHIULUI ÎNTEMEIETOR DE LUME - ZALMOXIS!
...Pentru cei care se mai întreabă (poate că şi dintre preoţii creştin-ortodocşi, de azi!), ce s-a întâmplat cu Zalmoxis şi ale lui zeităţi, în primul rând, cu dubla lui ipostaziere (Apollon-Cel ALB şi Artemis-Cea ROŞIE! – „DALBII PRIBEGI”, PRIN COSMOSUL CREAT DE EI!)  - şi dacă este posibil ca ei, ZEII (în primul rând, ZALMOXIS!), să fi dispărut-„murit”  - răspunsul lui EMINESCU este unul cât se poate de ferm şi clar: NU! – EI NICI N-AU MURIT, NICI N-AR FI PUTUT SĂ MOARĂ, pentru că au o MISIUNE SUPREM-COSMICĂ şi DEMIURGICĂ: ei aşteaptă sfârşitul istoriei noastre „căzute” (dar, totodată, ei fac tot posibilul ca Sfârşitul Lumii să nu fie unul violent, ci să se realizeze, steiner-ian, printr-o evoluţie, către un nou nivel spiritual, DEFINITIV SUPERIOR!) – pentru a-şi începe, ei înşişi, „mandatul oficial” de autoritate cosmică („mandat” care va consta în ridicarea şi menţinerea unei lumi a Bunătăţii şi a Luminii Dreptăţii! - ...astfel, Apocalipsa Ioanică va căpăta noi forme, termene şi sensuri).
...Adică, ar zice doctorul Rudolf Steiner, azi: se va ajunge la „STADIUL VULCAN”, în care cei BUNI-BLAJINI-PRO-SPIRITUALI vor prospera, vertiginos, întru Duh, iar cei RĂI-ANTISPIRITUALI se vor auto-elimina din lume, devenind, pur şi simplu...PROŞTI!!! Şi noi n-am zice că acele vremuri sunt prea departe, având în vedere gradul ameţitor de prostie, care se manifestă, azi, pe Terra; mai rămâne ca respectiva „prostie” să fie şi sancţionată, iar nu răsplătită...cu „atenţia şi  interesul opiniei publice” – cea  formată, evident, din grămezi enorme de gură-cască!
...Se pare că geto-dacii sunt, cu adevărat, poporul cel mai sfânt şi mai instruit spiritual, din cosmos – şi vor fi, din nou, Centrul Suprem al Tradiţiei Spirituale, pe Terra.
…Ceea ce ar însemna că, de fapt, “BLAJINII-ROHMANII-URICII” -  putem deveni şi NOI, dacă ne vom  iniţia în Tradiţia Zalmoxiano-Creştină!

 

 - Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile, capitala fiind Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet.

  - In cartea "Mitologia romana" Romulus Vulcanescu in capitolul "Pamantul muma" vorbeste despre lumea alba (in care traiesc oameni), din care fac parte si Ostroavele albe.

"Acesti urici locuiau la marginea lumii intr-un Ostrov alb sau in mai multe Ostroave albe din albia Apei Sambetei. Ostroavele rohmanilor sau blajinilor s-au ridicat din Apa Sambetei in conditiile cosmogonice ale ridicarii pamantului din apele primordiale. Ceea ce inseamna ca in conceptia mitica ostroavele simbolizeaza pamanturi neintinate, iesite in stare pura din Apa Sambetei, care la randul ei este o apa sacra, numai ca gradul ei de sacralitate tine de impuritatea ei progresiva in directia Iad. Dupa o legenda straveche, Apa Sambetei izvoraste dintre radacinile bradului cosmic si inconjoara pamantul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad. La izvoarele ei este pura si sus pe pamant e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara pamantul, gradul ei de puritate scade, iar cand intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele blajinilor, in unele sate, pe malurile apelor curgatoare se puneau in blide de lemn coji de oua, faramituri de cozonac si lumanarele carora li se dadea drumul pe apa, ca sa ajunga pe Apa Sambetei in Ostroavele Albe la rohmani sau blajini, ca sa serbeze si ei Pastele.. .....Uricii albi tineau multe posturi albe si se imbracau in alb, semn al puritatii lor sufletesti. ....La romani doliul alb pentru batrani (codalbi) s-a mentinut pana in vremea noastra in unele sate din Baragan si Carpatii estici."

„Maura Anghel despre Paştele Blajinilor
    Paştele Blajinilor, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor este o sărbătoare populară cu dată mobilă, dedicată spiritelor strămoşilor. Rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din tezaurul folcloristic al neamului nostru.
BLAJINII (ROHMANII SAU RUGMANII) SÎNT REPREZENTĂRI MITICE ALE PRIMILOR OAMENI DE PE PĂMÎNT. SE SPUNE CĂ BLAJINII TRĂIESC SUB PĂMÎNT, PE TĂRÎMUL CELĂLALT, DINCOLO DE APA SÎMBETEI. SE SPUNE CĂ EI AU LUAT PARTE LA FACEREA LUMII ŞI CĂ SUSŢIN STÎLPII DE SPRIJIN AI PĂMÎNTULUI. IMAGINAŢI CA OAMENI BLONZI ŞI SOCOTIŢI URMAŞII LUI SET (AL TREILEA FIU AL LUI ADAM ŞI AL EVEI), BLAJINII DUC O VIAŢĂ CUVIOASĂ ŞI LIPSITĂ DE GRIJI, ÎNTEMEIATĂ PE VIRTUTE ŞI PE INCAPACITATEA DE A FACE RĂU. Bărbaţii se întîlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a procrea. Băieţii sînt crescuţi de mame pînă merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbaţii. Blajinii sînt credincioşi, buni la suflet, blînzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe.
În popor se crede că locuiesc pe malurile unor rîuri mari sau lîngă ostroave sau la hotarul cu Raiul şi că în ţara lor este mereu cald. Blajinii nu ştiu să calculeze sărbătorile, de a căror sosire sînt anunţaţi de către oameni. Ei ştiu că este Paştele atunci cînd văd că sosesc pe Apa Sîmbetei coji de ou roşu aruncate special de gospodine pe ape în vinerea sau sîmbăta din Săptămîna Patimilor. Cînd văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează Paştele, iar oamenii prăznuiesc Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, împart pomeni, întind mese în cimitir, lîngă biserică sau în cîmp, la iarbă verde.
Dupa cum am putut citi, dovezi despre existenta Agarthei sunt nenumarate, atat din vechime cat si din zilele noastre. (...)Doamne , ajuta ca aceste lucruri sa se intample cat mai repede !


  - “Numele Avalonului derivă din  celticul afal/abal ce se tălmăceşte cu înţelesul măr.Prin urmare, Avalonul este „ insula merelor”. Or, mărul în tradiţia celtică este considerat Arborele Vieţii ce susţine şi leagă între ele cele trei tărâmuri  fiindu-le în acelaşi timp sursă a hranei spirituale. Conform legendelor celtice acest măr creşte pe o insulă din Cealaltă Lume purtând pe ramurile sale fructele imortalităţii, din care dacă mănâncă cineva, se vindecă de orice boală şi  devine cunoscător al  tainelor de dincolo de lume ( iniţiat). Din acest punct de vedere  Avalonul este  identic cu  Centrul Spiritual Suprem, cu Paradisul Terestru care este identic cu Centrul Lumii.  Mai mult, el este identic  cu  Grădina Hesperidelor, unde cresc merele de aur, pe care autorii antici o plasează în regiunile hiperboreene  în apropiere de Coloanele lui Hercule, situate  la Okeanos Potamos, vechea denumire a Istrului ( Dunărea)”.
  - „Cele mai puternice orase subterane:
POSID – primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori;
SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori;
RAMA – langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori;
SHINGWA – la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori;
    TELOS – langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra”.

  - Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky:  “În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…”
PREAFERICIŢII SAU BLAJINII ERAU URMAŞII ATLANŢILOR, CUNOSCUŢI ŞI SUB NUMELE DE RĂMĂNI. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

  - Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI).
A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica. Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută.

7  - Talar n. haină neagră și lungă până la călcâie (purtată de preoți și călugări

 

 

 Forumul Social Roman

 (www.gc.forumul-social.ro    carpathianes@forumul-social.ro)

prin reprezentantul său dl.  Constantin Cretu , atrage atenția asupra acestui articol publicat în portalul Stiri necenzurate-http://www.stirinecenzurate.ro
 
 
 
       Iata ce avem, si n-avem voie sa stim...
 
Din 2005, Romania nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zacamintele sunt epuizate. Totusi, opt firme straine au primit licente de exploatare in zonele epuizate, care s-au dovedit a fi foarte bogate: contin aur in valoare de 54 de miliarde de euro. Explicatia: Au avut hartile geologice ale statului roman, ne-a spus dr. ing. Florea Neagu
 
 
Zacamintele de aur din Romania, majoritatea situate in patrulaterul aurului - adica perimetrul Baia de Cris, Sacaramb, Zlatna si Baia de Aries, din Muntii Apuseni - dar si in Maramures, sunt exploatate, cu eficienta, de foarte mult timp.
Pe timpul lui Ceausescu se scoteau intre 14 si 20 de tone de aur pe an. Dar, dupa 1990, extractia a scazut dramatic,iar in 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus ca sunt epuizate,
S- a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectari Miniere, omul care a proiectat si realizat mine de aur in patrulaterul aurului.
 
 
Un eveniment interesant s-a petrecut in anul 2000, cand Banca Nationala a refuzat sa mai cumpere aur de la minele romanesti pe motiv ca nu poate avea o rezerva mai mare de metal pretios decat 15% din tot ce inseamna rezerva valutara. Cum aceste mine nu aveau voie sa vanda metalul extras decat Bancii Nationale, au dat, cum era de asteptat, faliment. Daca vechile firme romanesti care se ocupau de metalul pretios au disparut, in locul lor au venit, in mod ciudat, opt companii straine care au cerut in concesiune parcele pentru prospectiunea si exploatarea zacamintelor de aur, tocmai de unde acestea se terminasera.
 
 
 
250 de tone, doar la Rosia Montana

Potrivit declaratiilor facute pentru DailyBusiness. ro de reprezentantii firmei Gabriel Resources, la Rosia Montana s-a gasit un zacamant de aur in valoare de 11 miliarde de dolari, adica de aproximativ 250 de tone de metal pretios. De asemenea, firma Carpatian Gold a gasit la mina Barza, in Muntii Zarandului, inchisa pentru ca nu mai era rentabila, un zacamant de aur in valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Stefan Marincea, presedintele Institutului Geologic Roman, a declarat ca in tara noastra mai sunt zacaminte in valoare de cel putin 54 de miliarde de dolari. Interesant este si faptul ca toate firmele straine au mers lapunct ochit - punct lovit, adica au obtinut licente de prospectiuni si exploatare exact pe zonele cele mai bogate  ... Cum?
 
 
 
Inca este mult aur in subteran

Firmele straine nu au descoperit nimic, datele apartin scolii de geologie din Romania. Am fost directorul Institutului de Proiectari Miniere si am realizat mine de aur in Apuseni. Scoteam si productii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot sa spun ca inca este mult aur in subteran, dar nu stiu de ce nu le exploateaza direct statul. Pe vremea mea, informatiile aveau caracter secret, dar acum le are toata lumea. Firmele straine au gasit  metale pretioase in Romania consultand hartile geologice realizate pe vremea lui Ceausescu. Acum,statul, prin reprezentantii sai, a stiut perfect ce da in con cesie,
 ne-a spus dr. ing. Neagu.
 
 
Prima harta a bogatiilor romanesti dateaza din 1925

In 1925, in Romania s-a realizat o baza solida de date privind toate zacamintele nationale. Scoala romaneasca de prospectiuni geologice a crescut constant.
 
Zacamintele din tara au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialisti si inregistrate pe profile, adica sectiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. In 1968, toate aceste date au fost inregistrate si intr-un calculator adus de la americani si instalat intr-unul din sediile Intreprinderii de Prospectiuni si Foraje Geofizica, in strada Biserica Amzei din Bucuresti. In 1971, cei de la prospectiuni au mai cumparat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat in alt sediu, in strada Coralilor din Capitala, unde se gaseau si profile geologice realizate in toata tara. Pe baza acestor informatii, Ceausescu facuse un plan de extractie pana in anul 2050. Dupa 1990, in imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevarul.
 
 
 
Ulterior, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfasoara activitati in domeniul prospectiunilor geologice etc. In fine, in 1992 a izbucnit un scandal in sediul din Coralilor: disparusera toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat in institut ne-a spus capretul vanzarii documentatiei secrete a fost de 10.000 de dolari...
 
 
 
Privatizarea rezervelor este tinuta la secret

Am cerut Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licentele primite de firmele straine pentru exploatarea aurului pe teritoriul Romaniei. Raspuns:
Informatiile solicitate nu se incadreaza in categoria informatiilor de interes public. (...) Sunt documentatii care fac parte din categoria informatiilor clasificate.
 Iata ce scrie in Constitutia Romaniei, art. 136: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice. Iata ce spune Legea 544/2001: Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei.
 
 
 
Datorie externa, 92,1 miliarde

In decembrie 1989, Romania nu mai avea nici o datorie externa. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Bancii Nationale, publicate cu patru luni in urma, tara noastra a acumulat, in ultimii 20 de ani, o datorie externa de 92,1 miliarde de euro.
 
Record pentru pretul aurului

Aurul a inregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie (n.r.-unitate de masura egala cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzactionat la 1.502,96 dolari, fata de 1.493,9 cu cat fusese vandut marti. Economistii apreciaza ca pretul aurului a crescut cu 5% in aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele pretioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Dezvaluiri Libertatea

Secretele zacamintelor de aur, vandute pe 10.000 de dolari
22 Aprilie 2011

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/dezvaluiri-libertatea-secretele-zacamintelor-de-aur-vandute-pe-10-000-de-dolari-332016.html
 
============================
 
 
Profesorul Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur
======================
 
Un studiu recent asupra exploatarii zacamintelor de aur din Romania arata ca suntem in elita mondiala a metalelor pretioase. "Ocupam locul cinci in lume la extractie, in decursul istoriei", ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucuresti, autorul cercetarii. Cu toate acestea, Romania mai are 6.000 de tone de aur in zacaminte. Cat inseamna asta? Daca ne raportam la cursul BNR de vinerea trecuta, cand un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totala a zacamintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Si aceasta in conditiile in care poporul roman se lupta cu saracia si cu nesiguranta locurilor de munca.
 
 
 
Mineritul aurului pe teritoriul Romaniei este o traditie multimilenara. Cele mai vechi podoabe de aur gasite la noi au fost descoperite la Moigrad, judetul Salaj si apartin epocii pietrei, adica au o vechime de 6.000 de ani. Inca de atunci, stramosii nostri cunosteau metalurgia aurului.
 
 
 
Suntem pe locul cinci in lume

"Din stravechime pana acum, din Carpatii Romaniei s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plaseaza pe locul cinci in lume, dupa Africa de Sud, Canada, Statele Unite si Australia. Dupa cum se vede in grafice, cea mai mare parte a fost folosita de altcineva decat poporul roman. Vestea buna este insa ca mai avem, in sediment, de trei ori cat s-a exploatat pana acum, adica vreo 6.000 de tone. Ramane de vazut cum vor fi folosite. Deocamdata, pe noi, pe specialisti, nu ne intreaba nimeni nimic",ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuti geologi romani specializati pe zacaminte de aur.
 
 
Țara noastra primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza

Conform Legii minelor, modificata in 2009, Romania primeste din partea companiilor care exploateaza bunurile subterane o redeventa de doar 4% din tot ce se extrage . Adica, daca se castiga 100 de milioane de euro din extractia aurului, statul incaseaza 4 milioane, iar restul merge la firma care exploateaza mina.
"Eu cred ca aceste redevente sunt in defavoarea tarii noastre, care primeste prea putin pentru zacamintele pe care le concesioneaza. Sigur ca investitorul trebuie sa castige, dar o afacere trebuie sa fie reciproc avantajoasa, adica trebuie sa castige si Romania, sau Romania in primul rand, pentru ca este proprietarul", ne-a spus prof. Gheorghe Popescu. De mentionat este faptul ca in Africa de Sud redeventa pentru aur este de 20%.

 
Exclusiv

Avem 6.000 de tone de aur, adica 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html
 
 

 

 

 CIRCULĂ PE INTERNET:

 

Despre o carte a lui Anrew Sims
 
Ceva foarte adevarat....TREBUIE SA NE IMPUNEM SA CUMPARAM NUMAI PRODUSE ROMANESTI, DIN PIATA, DE LA PRODUCATORI SAU DIN MAGAZINELE MICILOR INTREPRINZATORI.
Motto : Am vrut in UE, unde curge doar
lapte simiere, dar realitatea o vezi in timp !

A fost odata un oras mic numit, sa zicem, Zalau. In acest mic oras oamenii isi faceau
cumparaturile la cateva mici magazine, isi cumparau fructele si legumele din piata, hainele de la mici croitori saufabricute locale si isi construiau casele cu mici constructori din zona. Cativa mici comercianti au inceput sa prospere si au inceput sa investeasca bani in constructii, in propriile magazine sau in noi afaceri generand noi afaceri. Alti mici intreprinzatori au acoperit noua cerere cu firme mici de constructii, cu mici sere si evident
au angajat parte din populatia orasului. Incet - incet, orasul nostru se dezvolta si incepuse sa se formeze o micuta clasa de mijloc a carei putere de cumparare crestea de la an la an.

Intr-o zi in centrul orasului un lant international de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin. In acelasi timp, agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor, insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod, dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viata. Prima data oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul si uriasul magazin. Era ceva ca in filme..ca in modul de viata vazut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperitatii si a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca.

Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare.

Incet -incet, orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje, au inceput sa cumpere mai mult, si mai mult. Disperati, micii comercianti au constatat ca volumul vanzarilor le scadea pe zi ce trece. Au redus intial preturile. Unii chiar au rezistat cativa ani. Dupa un timp, insa, supermarketul a inceput sa scada pretul si sa faca promotii, in mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianti au fost nevoiti sa inchida magazinele. Multi oameni au ramas someri. Batalia pentru preturi s-a ascutit si mai mult, sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul "Codex Alimentarius" menit sa sustina ieftinirea produselor din supermarket. Preturile in supermarket au scazut si mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice, carnea nu mai era perisabila, fiind injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie
aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune, ducand astfel la falimentul
micilor fabricute locale.

Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri. Taranii si-au parasit campurile si si-au abandonat serele. Banii incasati pe cumparaturi au fost transferati in alte tari  si nu s-au mai intors in economie.

Ministri importanti in guverne se laudau cu noile investitii compensand in acelasi timp cu
imprumuturi lipsurile din bugete si neintelegand ce se intampla, preocupati mai mult de propriile afaceri capusa sau furtisaguri.

Dupa cativa ani ..
Anii au trecut peste micul oras Zalau. Tinerii in lipsa de locurilor de munca si in lipsa
perspectivelor au ales sa plece in orase mai mari la studii si in cea mai mare parte in afara tarii la munca de jos. Au fost numiti "sclavii Europei" si au invatat ce inseamna umilinta, chiar ei descendenti directi ai dacilor de la Porolissum. Constructorii s-au imprastiat in toate colturile lumii, croitoresele pricepute au ajuns ingrijitoare in tarile Europei.

Acum magazinul din centrul Zalaului arata vechi si obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate si nimeni nu mai pune pret pe calitate. Marfa este din ce in ce mai proasta si mai putin diversificata. Cativa producatori internationali domina rafturile cu "mancarea zombie". Populatia ramasa s-a imbolnavit din cauza alimentatiei chimizate si lipsita de valoare nutritive. Cei care au ramas sunt imbatraniti intr-un oras umbra a ce a fost odata. Cladirile sunt in paragina, blocurile sunt pe
jumatate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani imprumutati de FMI. Saracia a cuprins intregul orasel numit odata Silvania de la frumoasele paduri care il inconjurau.
 
La tara populatia ramasa s-a refugiat in bautura si a abandonat munca campului pentru ca nu mai  existau beneficii. Societatea murea incet, lent...si normalitatea, morala, cultul muncii si demnitatea odata cu ea. Romania ca tara isi tragea greu ultima rasuflare, sufocata de involutie

Si totusi ..dupa ani de zile de saracie, indobitocire si coruptie un grup de tineri a hotarat
sa schimbe lucrurile. In multe cazuri era prea tarziu dar merita incercat ...o sa va povestesc odata despre acest grup

Concluzii

Aceasta poveste trista este adevarata. Am putea sa o extrapolam la nivelul intregii Romanii.
Dragii mei avem o putere incredibila pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginati-va ce s-ar intampla daca de maine nu am mai merge sa cumparam nimic din supermarketuri.
Imaginati-va ce ar fi daca de maine am cumpara atent doar produse si servicii romanesti.
Incet - incet micile afaceri ar prinde viata, incet - incet s-ar crea mai multe locuri de munca,
incet - incet ar creste prosperitatea sociala, nivelul impozitelor, masele de manevra electorale s-ar reduce si in final am trai mai bine.
Ati observat cum supermarketurile se extind peste tot, in fiecare orasel, in fiecare cartier pana la ultima mie de oameni? Adevarate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt tevi prin care se scurg banii in afara Romaniei. Majoritatea romanilor isi fac cumparaturile in weekend.
De aceea am ales sa postez acest articol azi.


Credeti ca aveti control asupra vietii voastre ? Credeti ca traiti intr-un sistem autonom si
indeterminat ? Va inselati - realitatea este ca traiti intr-o societate determinista. Ok. Puteti sa o numiti daca vreti colonie - mda, multi cred ca exagerez cand spun ca Romania este o
colonie. Intr-o zi o sa povestim si despre asta si o sa facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect. Realitatea este ca sunt putine lucruri pe care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului in care cumparam. Se indoieste cineva ca intre prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit? Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii?

In incheiere va lansez o ghicitoare.
Cum se numeste un om care lucreaza la o companie care este actionara la o banca la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani si care este actionara printr-un fond de investitii la un lant de la magazine de la care omul nostru isi cumpara alimentele necesare?
P.S. Va recomand cu caldura cartea lui Andrew Simms
 


La fel circulă și cele cu identificarea de mai jos:  
Ion G
0726 38 66 38
-- Regards, Profira Vidrascu, Iasi, 0733649704

 

Este un documentar fain. Autorul este un membru al familiei Gamble,care este coactionar la Procter & Gamble, deci omul a riscat enormpentru a semna acest documentar in care, de fapt, s-a implicat alaturide sotia lui.  Merita vazut si apoi, la final, dati raspunsul la urmatoarele intrebari:1. Recunoasteti ca printre primele ,,bunatati" castigate de Romania dupa decembrie 1989 au fost: - distrugerea fondului national de seminte (de usturoi, pepeni, rosii,mere, cartofi, etc.). De exemplu, stiati ca la Suceava exista pe vremuri o biblioteca nationala de seminte de cartofi? Ca pe la sfarsitul anilor 90 au venit cercetatori din Argentina pentru acumpara seminte de carrtofi din acest fond national? Credeti ca mai  exista acest depozit de seminte? Conform legislatiei protectoare a UE  este interzis si se sanctioneaza aspru, mentinerea si detinerea de  seminte de plante, legume, cereale, altfel decat cele admise de UE!  - distrugerea sistemului farmaceutic national - fara comentarii,  faptele sunt mai mult decat concludente - distrugerea recenta a  Institutului National Cantacuzino, sub coordonarea competenta a unui  reprezentant al UDMR, cu rang de secretar de stat la Ministerul  Sanatatii - va mai aduceti aminte de scandalul cu vaccinarea fortata a  tinerelor fete pentru a le ,,apara" aparatul de reproducere? Nu este  un atentat la adresa populatiei Romaniei si a mostenirii noastre? Dar  recentele scandaluri cu vaccinurile din Danemarca ce au provocat boli  sidecese? Eu nu as permite familiei mele sa mai foloseasca vaccinurile  impuse de guvern, cu tot riscul asumat!  - nu mai amintim distrugerea economiei, a sistemului de invatamant -  apropo de asta, dupa recentele cazuri de agresiuni aproape de crime  din scoli trebuie sa apara curand, in massmedia guvernamentala, alte  cazuri de aceasta data cu semnale de revolta a profesorilor impotriva  elevilor care isi bat joc de ei, ca dupa aceasta sa se puna problema  unei legislatii dure de coercitie a copiilor in scoli - este etapa  care va duce la scoaterea de generatii de copii docili, ascultatori si  supusi, buni sclavi de munca!  2. Recunoasteti ca tara este condusa, de fapt si sub forma mascata, de  Mugur Isarescu si nu de Ponta sau Basescu? Datoria noastra nationala  este de peste 100 de miliarde de dolari, in care intra si datoriile  bancilor straine, stiati asta?  3. Recunoasteti ca unii dintre dvs., v-ati lacomit la credite cu  buletinul pana in 2008 si acum nu puteti scapa de cardul de credit?  Nu-i asa ca sunteti constient (si va este si frica, organic, din ce in  ce mai puternic pe masura ce puterile va slabesc) ca veti lasa acest  card de credit mostenire copiilor vostri care vor ,,beneficia" de jale  dupa dvs.? Cum de mai continuati sa platiti datoriile scadente cu  altele imprumuturi, mai impovaratoare?  Mai sunt multe spus, din cele ce ni se intampla zilnic, dar mai bine  cititi si priviti acest documentar, mai ales analizati in ce masura  puteti Participa direct la solutiile care sunt prezentate in final!  Semnez, alaturi de colegul care mi-a trimis acest documentar, ca pe  vremuri, cu invitatia ,,citeste si da mai departe! dar ai grija sa nu  te prinda!"  THRIVE este un documentar neconvenţional care ridică vălul asupra a  ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea noastră, face legatura, mai  clar decât în alte locuri, între fizică, cosmologie, geometrie.  Dureaza 02:12:03  Secretul codului THRIVE - film de vazut urgent...... de văzut! (până  nu dispare de pe site-uri...) sau  http://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs&feature=player_embedded

 


CA O CONCLUZIE

Extragem din cartea lui Viorel Ciubotaru - "Ideal National"

"O non-valoare dintre cele mai răspîndite este hedonismul – un crez, o atitudine faţă de propria existenţă care consideră că plăcerea personală, oricare ar fi aceasta, este unica valoare suigeneris, unica valoare care poate fi numită la propriu „valoare”. Maximizarea plăcerii în paralel cu minimizarea efortului este unicul sens al vieţii. Încă prin anii ’60, savanţii americani au făcut o experienţă sugestivă. Unui motan i s-a implantat în creier un electrod care excita, cînd era acţionat, centrul plăcerii. După ce a fost ţinut mai mult timp fără acces la vreo pisică, după ce a fost hămesit de foame şi sete, i s-a dat drumul într-o cuşcă în care se aflau următoarele lucruri: o treucuţă cu hrană, alta cu apă, o pisicuţă bine hrănită şi dornică şi un buton cît talpa labei motanului care, dacă era apăsat de labă, pornea electrodul implantat în centrul plăcerii din creierul motanului. În prima zi motanul s-a hrănit şi s-a adăpat, apoi s-a odihnit fără să ia seama la pisică. A doua zi, după o odihnă prelungită de după o hrană copioasă, motanul a luat-o în seamă şi pe pisică. După ce s-a obosit cu pisica, din întîmplare a călcat pe „butonul plăcerii”. Îndată a intrat pe cîteva minute în transa plăcerii. A treia zi el a mîncat puţin şi îndată a trecut la buton. Îl apăsa la fiecare două-trei ore, intra în transa plăcerii pe vreo 10-15 minute, apoi se odihnea vreo două-trei ore pînă la următoarea transă. A patra zi motanul nu se mai dezlipea de butonul plăcerii, ci îndată ce îşi revenea din transă, nu se mai odihnea, ci iarăşi şi iarăşi apăsa pe buton. A cincea zi motanul a  murit. De plăcere.

Hedoniştii sînt exact ca şi acest motan. Diferenţele dintre veveriţa din roată şi motanul cu butonul sînt două: veveriţa nu căpăta mare plăcere din alergat şi obosea. Motanul, în schimb, nu se obosea şi căpăta plăcere maximă. Dar el a avut o soartă mai tragică, el a murit, sleindu-se în plăceri, iar veveriţa continua să alerge în neştire.
Publicitatea, mass-media şi politicienii educă populaţia în spiritul butonului plăcerii: cumpără cutare serviciu, pentru că tu meriţi ! Votează-mă pe mine, că eu îţi voi procura plăcerea cea mai mare ! Întreaga propagandă a bunăstării caută să-şi transforme victimele în nişte motani conectaţi la salariile plăcerii, la profiturile plăcerii, la dregătoriile plăcerii ... Viaţa este prezentată ca o cuşcă de aur cu mai multe butoane – în funcţie de motanii din cuşcă. De fapt, după ce motanul a
prins de gustul „butonului”, de cuşcă nu mai era nevoie: ea fiind înlăturată, motanul oricum ar fi rămas nedezlipit de butonul existenţei sale, mai exact, al morţii sale ...
* * *
Aservirea individului de către non-valori, adică „consacrarea” vieţii lui distracţiilor, îl transformă treptat într-un animal social. Evitarea efortului, în primul rînd a efortului mintal, îi paralizează capacitatea de a discerne, de a raţiona, adică de a gîndi şi de a judeca. Se ştie din întreaga experienţă a omenirii că fără efort omul nu se poate desprinde din starea sa biologică cu care el se naşte. Adevărat că nu orice fel de efort asigură depăşirea stării biologice, a nevoilor biologice.
Limitarea eforturilor la satisfacerea nevoilor biologice, animalice nu poate genera alt gen de nevoi. Ridicarea ştachetei trebuinţelor individuale de-asupra nevoilor biologice, orientarea spre nevoi superioare cum sînt, în creştere, cele economice, politice, sociale, culturale, spirituale, îl
înomeneşte pe om, îi formează statutul de om. Dar formarea unor nevoi superioare celor biologice, mai ales celor de nivel cultural şi celor de nivel moral-spiritual, precum şi satisfacerea acestor nevoi, cere un efort deosebit, un efort conştient, susţinut, strict orientat spre rezultatele ţintite.
Hedonistul, individul aservit non-valorilor, nu poate decît să se bălăcească în mocirla lor. Chiar şi pentru a-ţi întreţine igiena elementară zilnică este nevoie de efort. Nevoia de igienă este
proprie majorităţii animalelor, chiar şi multor insecte. Dară-mi-te însuşirea unor noi concepte, a unor valori autentice, fie şi instrumentale, reclamă eforturi superioare. Or, tocmai asemenea eforturi sînt respinse de hedonişti ca nişte eforturi absurde. Ce plăcere îmi va produce să aflu şi, mai ales, să aplic vreo valoare din Idealul Naţional ? Ele doar sînt valori colective ! Ce plăcere pot avea eu din faptul că colectivitatea mea se va simţi într-un sens mai bine ? Sau de ce să îmi
reduc plăcerile de dragul vieţii unor potenţiali urmaşi ai colectivităţii mele din care eu fac parte printr-un accident genetic/genital ?
Non-valorile formează condiţiile necesare pentru instaurarea în societate a apatiei mintale, volitive, ceea ce reprezintă, la rîndul său, o condiţie necesară pentru stabilitatea clasei
politice legitimizate prin votul universal-direct-secret-egal-liber, a liniştii ei sociale şi politice în activitatea ei de stoarcere a resurselor ţării şi a populaţiei ei în folos propriu.
* * *
Non-valorile sînt foarte importante pentru clasele politice ale regimurilor bazate pe manipulare în masă. Implantarea non-valorilor în conştiinţa de masă a electoratului reprezintă
strategia de bază a dominaţiei iresponsabile, democratice. Fără o asemenea strategie de guvernare a vulgului nu este posibilă aplicarea programelor gen „pîine şi circ!”. Iar aceste
programe sînt extem de importante: aplicarea lor abate electoratul de la necazurile reale pricinuite lui de către guvernanţi. Îi creează o stare de euforie, de veselie şi, în final, chiar de recunoştinţă faţă de guvernanţi pentru „relax-ul" oferit. După asemenea anestezii, alegătorul îşi mai refulează nevoile şi este mai înclinat să-i voteze pe ofertanţii de „relax”-uri. Tocmai de aceea posturile de TV sînt pline de emisiuni distractive, de anesteziere a gîndirii, de eliberare a ei de orice logică, de griji reale, de căutarea cauzelor reale ale necazurilor cotidiene.
Tocmai de aceea „sponsorii” (aceiaşi proprietari de partide şi de mass-media) investesc milioane în industria distracţiilor – începînd cu muzica „uşoară” (de fapt, hiper-uşuratică), şi terminînd cu saltimbanci şi măscărici de bîlci, care o fac pe „satiricii” şi „umoriştii” „populari”, aclamaţi de gloata îndobitocită, – ca să-i ofere electoratului „motănit” butonul plăcerii, butonul uitării de sine, butonul morţii – spirituale, morale, culturale, intelectuale, sociale, politice.
Guvernanţii sînt bucuroşi să-şi vadă turmele chiuind şi dănţuind în neştire ba la „ziua berii”, ba la „ziua vinului”, ba la „ziua oraşului” sau la „ziua independenţei” sau chiar la „zîua linghii”. Si nu este deloc întîmplător că petrecăreţilor nici că le pasă de prilejul oficial la care ei sînt „serviţi” cu produse de „showbiz”. După cum nu le pasă nici de sensul real al votului lor de a doua zi sau de peste cîteva zile sau săptămîni. Concertele electorale nu se deosebesc, practic, prin nimic de
celelalte concerte prilejuite de sărbători mai „serioase” sau deloc serioase. Aceleaşi „valori” (cu o uşoară, aproape neglijabilă excepţie în cazul unor evoluţii de ziua limbii noastre) „de mahala”, de pură „zghihuială” sînt băgate insistent în sufletele şi minţile gloatelor adunate. Cultura autentică, adică cea care asigură prin metodele sale specifice accesul la valorile autentice, este expulzată din responsabilitatea statului. Şi este firesc acest lucru: statul, privatizat/”reiderizat” de clasa politică cotropitoare, este vital interesat să-şi înstrăineze total electoratul de orice valoare a Idealului Naţional, de cultura autentică. Dacă, nu cumva, mai multe
segmente de alegători încearcă să compare faptele guvernanţilor cu vreo valoare, fie şi una inferioară, dar din ierarhia celor ce conduc spre Idealul Naţional, atunci îndată iese la iveală incompatibilitatea de esenţă între interesele guvernanţilor şi cele ale segmentelor alegătorilor.
Atunci e începutul sfîrşitului uzurpatorilor. Atunci începe să se trezească populaţia. Atunci ea începe să se structureze ca popor.
Şi acum devine clar de ce ministerul educaţiei, mass-media, ministerul culturii, publicitatea produc non-valori cu nemiluita, intoxicînd populaţia, paralizîndu-o. Aceste instituţii nu fac
altceva decît să execute comanda stăpînilor săi – proprietarii de partide şi mass-media – de paralizare a voinţei şi a gîndirii judicioase a populaţiei. Ea este redusă la proletariatul de altădată din Imperiul Roman faţă de care clasa politică avea numai două „obligaţii” să-i ofere pîine şi spectacole: „Panem et circenses !”

 

 DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.
 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971