Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
„CAIETUL AL PATRULEA AL GRUPULUI DE REFLECTIE PRIVIND DEMOCRATIA REALA” - la a cărui dezbatere participă: Adrian Severin, Daniela Gifu, Mihai Berca, Dimitrie Grama, Corneliu Leu, cu preluări de articole din „THE INDEPENDENT” și „DEUTSCHE WELLE”
BUCURIILE ȘI NECAZURILE ROMÂNILOR A FOST PROMULGATĂ LEGEA ZILEI LIMBII ROMÂNE,Românii din străinătate preocupați de destinul locurilor natale Articole de Ștefana Bianu și Maria-Luminița Rolle, CINE VORBEA DESPRE „ROMÂNIA DREAPTĂ”?! Articole de Alex. CETĂȚEANU, Constantin STANCU, Adrian MAJURU, Gheorghe FUNAR, Mihai GOTIU, Gheorghe-Constantin NISTOROIU
BUCURIILE ȘI NECAZURILE ROMÂNILOR - Partea II
PROZĂ DE CORNELIU LEU, DIMITRIE GRAMA
PROZĂ DE EMIL PROȘCAN,ADRIAN BOTEZ,OVIDIU LUPU
Evenimente literar-editoriale: Constantin LUPEANU, Dan LUPESCU, Lucia OLARU-NENATI
Rememorări: Mircea DINUTZ, Ion NICOLESCU, Recenzii de Al Florin ȚENE, Ada STUPARU, Ioan LILĂ, Geo CĂLUGĂRU, Nicolae GEORGESCU, Gheorghe STROIA despre Marin SORESCU,Petru BIRĂU, Ioana STUPARU, Florin DOCHIA, Diana TRANDAFIR, Aurel Avram STĂNESCU, Cornel BOTEANU Melania CUC, Stela Enachii
DICTATURA OCULTĂ ȘI OBSESIILE DE PE INTERNET - Partea I
DICTATURA OCULTĂ ȘI OBSESIILE DE PE INTERNET - Partea II
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea I
Partea II
PAGINA A DOUA
BUCURIILE ȘI NECAZURILE ROMÂNILOR


                           A FOST PROMULGATĂ
            LEGEA ZILEI LIMBII ROMÂNE


Monitorul Oficial al României, nr145/19 III/2013, partea întâi, publică LEGEA PRIVIND INSTITUIREA ZILEI LIMBII ROMÂNE și decretul pentru promulgarea ei semnat de Președintele României, încheindu-se astfel un demers pe care, de mai multe legislaturi, societatea civilă românească, prin instituții ale ei de utilitate publică precum „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” și „Asociația Comunelor din România”, ca și prin decizii ale unor Consilii locale și ale unor organizații culturale din țară și ale românilor de pretutindeni, îl face pe lângă Parlamentul României.
 Cu acest prilej reiterăm comunicatul nostru de presă privind apariția unei  reviste dedicate zilei limbii romane, care anunță că: ...O nouă publicație românească adresată și dedicată tuturor celor care vorbesc, citesc sau scriu românește: „CREȘTEREA LIMBII ROMĂNEȘTI”  a fost lansată pe portalul internet
www.cartesiarte.ro Apariția publicației este încurajata de faptul că, exact în această perioadă, Parlamentul Romaniei face ultimele demersuri pentru promulgarea Legii privind ZIUA LIMBII ROMÂNE care se va sarbatori anual la 31 august, aceeași dată la care este sărbătorită de scriitorii, publicațiile literare și cititorii lor de la Chișinău.
Această apariție este inaugurată prin articole preluate de la Dimitrie Grama, Nicolae Dabija, Corneliu Leu, din opera lui Marin Sorescu din revistele „Armonii culturale” și „Pagini românești în Noua Zeelandă”, precum și de un studiu semnat de ION PACHIA-TATOMIRESCU, care prezintă într-o amplă cronică a revistelor edițiile de sfarsit-început de an ale celor mai imporante publicații de cultură în limba română care apar pe mapamond, de la „A” la „Z”, după cum urmează: „AGERO„ publicat la Stuttgart, „CAFENEAUA LITERARĂ” la Pitești, „CENACLUL DE LA PĂLTINIȘ”  la Sibiu,  „CONTRAATAC” aparând la Adjud, „CUGETUL” la Craiova, „DESTINE LITERARE” aparand la Montreal, „JURNAL LIBER” la Winnipeg-Manitoba, „LAMURA” la Craiova, „LUMINA” la Panciova, „LUMINĂ LINĂ– Gracious light”  la New York, „NOUA PROVINCIA CORVINA” la Hunedoara, „NOUL LITERATOR” la Craiova, „OGLINDA LITERARĂ” la Focșani, „ORIZONT” la Timișoara, „POEZIA” aparand la Iași, „REGATUL CUVÂNTULUI” la Craiova, „VATRA VECHE”la Targu Mureș...

               „CREȘTEREA LIMBII ROMÂNEȘTI”,  revista fondată în anul  promulgării Legii ZILEI LIMBII ROMANE, mulțumește tuturor confraților care au consemnat apariția ei, anunțând că așteaptă colaborări prin care, număr de număr, va consemna publicațiile și acțiunile culturale care contribuie la slujirea limbii noastre, la dezvoltarea culturii care se manifestă prin ea, la afirmarea spiritualității românești în lume.

 
 
 
 
 




 BUCURIA SOLIDARITĂȚII
Românii din străinătate preocupați
 de destinul locurilor natale

Radiografia ruralului românesc
 
APEL/INVITAȚIE DIN PARTEA UNEI ORGANIZAȚII A ROMÂNILOR DIN FRANȚA

Fondatorii asociației RPER - Fr si RPER - Ro vă invită să participați la SALVAREA PATRIMONIULUI RURAL NECLASIFICAT ROMÂNESC, încă existent, care poate deveni MOTORUL REVITALIZĂRII COMUNELOR NOASTRE, pe modelul francez, european, in situ.
Cătunele și satele noastre, ca și localnicii, au trăit cele mai dramatice traume în timpul comunismului, de la colectivizarile forțate, lansate în martie 1949 și oficial încheiate în 1962, continuând cu exodul din timpul industrializării țării, inițiat prin chiar primul plan cincinal (1951-1955),  au supraviețuit sistematizării comuniste demarate în 1974 prin legea 58/29.10.1074 privind sistematizarea teritoriului, care a mutilat orașele și Bucureștiul, prevăzute la sfârșitul anilor 1980, cu ajutorul neprețuit al mobilizării Occidentului, prin acțiunile asociațiilor Operation Vilage Roumain!
După dec '89 însă, au rămas prada capitalismului sălbatic timp de 22 de ani, până în prezent.
Gospodariile Agricole Colective (GAC), Cooperativele agricole de producție (CAP), Stațiile de mașini și tractoare (SMT) care aveau o bază tehnică necesară producției agricole, animaliere, cu mașini și utilaje agricole, cu irigații, au fost devastate și aduse în ruină!
În baza legii 18/1991, populația de la sate a recuperat proprietățile private , terenuri agricole, livezi, păduri, dar a fost lăsată fără sprijinul necesar în amonte și aval, financiar și logistic, pentru producerea și desfacerea produselor.
Tineretul a fost nevoit să ia drumul emigrării după locuri de muncă.
Familii și mai ales copii au suferit din pricina rupturilor de tradiții, de restul familiei rămasa acasă, și au trecut prin "ciurul" adaptărilor necesare de limbă și mentalități.
Cu aceste sacrificii gigantice, cei plecați la lucru au întărit situația financiară a țării, trimițând bani celor rămași în țară.
Seniorii sunt cei ce au salvat autarhia locală. MARTURIE sunt SURELE! Cele mai bine prezervate/întreținute din toate obiectele de patrimoniu rural.
România a devenit în 67 de ani, din grânarul Europei, țara care importă 80% din produsele alimentare, alta dată, chiar și pe timpul comunismului, exportatore (desigur abuziv, lasând populația pradă inaniției).
Populația (țăranii, care reprezintă 40% din populația țării, conform ultimului recensământ realizat în octombrie 2011, din care 75% traiesc in situatie precara) și-a pierdut curajul și puterea de a ieși din griji. Nenumărați sunt cei ce și-au vândut pe nimic pământurile ca să mai poată "ieși" o iarnă.
Desigur, s-a uitat de bogația inestimabilă a patrimoniului românesc rural, care a devenit marfă pentru comercianți specializați în relocări de case (în țară sau străinătate), de lemn vechi pentru parchet utilizat în restaurări în Occident, lemne de foc, sau au ajuns căzute în ruină. Excepția o reprezintă transmutarea îngrijită profesional în Muzee (Astra,
Muzeele Satului, MȚR, …)
Nenumărate Fundații și Asociații se străduiesc să salveze și să pună în valoare Patrimoniul românesc clasificat. Greu! Administrația nu pare să-și fi schimbat mentalitatea nici după aderarea țării la UE.
Fondurile nerambursabile europeene nu sunt accesate, guvernanții trans-partinici nu reușesc să negocieze între ei, și nu reprezintă interesele culturii naționale decât în condiții de proteste, sau acțiuni judiciare.
Ramâne să găsim împreună soluții, însă pentru salvarea și punerea în valoare a PATRIMONIULUI RURAL NECLASAT, încă existent, in situ, altfel ne pierdem identitatea și demnitatea în fața tuturor celor care nu au suferit de 67 de ani de răsturnare a scării valorilor!
din partea RPER-Fr si RPER-Ro,
Ștefana Bianu
Președinte RPER-Fr
stefanabianu2002@yahoo.com
 
 
Nota redacției: Salutând această inițiativă îi îndemnăm pe cititori la răspândirea și dezbaterea ei trimițându-ne opinii. În completarea modului cum pun problema si alte organizații, reproducem documentul de mai jos:
 
      
                            


                             DECLARATIA DE LA QUÉBEC
                      DESPRE SALVAREA SPIRITULUI LOCULUI


Adoptatǎ la Quebec, Canada, în 4 octombrie 2008

Preambul
Reuniţi în oraşul Quebec (Canada), între 29 septembrie şi 4 octombrie 2008, la invitaţia ICOMOS Canada, cu ocazia celei de-a 16ª adunǎri generale a Consiliului Internaţional de Monumente şi Situri (ICOMOS) şi a sǎrbǎtoririi celei de-a 400ª aniversări a fondǎrii oraşului Québec, participanţii adoptǎ aceastǎ Declaraţie de principii şi recomandǎri destinatǎ salvǎrii spiritului locului, prin protejarea patrimoniului material şi imaterial, care este privit ca un mijloc novator şi eficace de a contribui la dezvoltarea durabilǎ şi socialǎ în întreaga lume.
Aceastǎ Declaraţie se înscrie într-o serie de mǎsuri şi acţiuni întreprinse în ultimii ani de cǎtre ICOMOS pentru protejarea şi promovarea spiritului locurilor, în principal caracterul lor viu, social şi spiritual. În 2003, ICOMOS a consacrat simpozionul ştiinţific al celei de-a 14ª adunǎri generale, ţinutǎ la Victoria Falls în Zimbabwe, temei conservǎrii valorilor sociale imateriale a monumentelor şi siturilor. Prin Declaraţia de la Kimberley din 2003, ICOMOS s-a angajat sǎ ţinǎ seama, în gestionarea şi pǎstrarea monumentelor şi siturilor administrate de Convenţia pentru protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural din 1972, de valorile imateriale (memorie, credinţe, apartenenţe, cunoştinţe tradiţionale, afecte) şi de comunitǎţile locale care le poartǎ şi le pǎstreazǎ. Declaraţia ICOMOS de la Xi’an din 2005 atrage atenţia asupra conservǎrii cadrului, definit ca fiind constituit din elementele fizice, vizuale şi naturale precum şi din practicile sociale sau spirituale, cutume, meserii, cunoştinţe tradiţionale şi celelalte forme şi expresii imateriale, în protejarea şi punerea în valoare a monumentelor şi siturilor patrimoniului mondial. Declaraţia subliniazǎ deasemenea necesitatea unei abordǎri multidisciplinare şi utilizarea de surse diversificate pentru a înţelege, a gestiona şi a conserva mai bine acest cadru. Declaraţia de la Foz Do Iguaçu din 2008 a ICOMOS – America, precizeazǎ cǎ salvarea elementelor materiale şi imateriale este fundamentalǎ pentru prezervarea identitǎţii comunitǎţilor care au creat şi au transmis spaţii cu semnificaţii culturale şi istorice. Noile charte ICOMOS asupra Itinerariilor culturale şi asupra Interpretǎrii şi prezentǎrii, elaborate în urma unor numeroase consultǎri şi prezentate pentru ratificare la cea de a 16ª adunare generalǎ, acordǎ deasemenea un loc important patrimoniului intangibil şi spiritual al locului. Din cauza naturii indivizibile a patrimoniului material şi imaterial precum şi a sensului, valorii şi cadrului pe care patrimoniul imaterial le conferǎ obiectelor şi locurilor, ICOMOS planificǎ adoptarea unei charte consacratǎ anume patrimoniului cultural imaterial al monumentelor şi siturilor. În vederea acestui lucru, încurajǎm iniţierea unor dezbateri pentru a defini un nou vocabular conceptual care ar face parte din schimbarea ontologicǎ a spritului locului.
Adunarea generalǎ de la Quebec, în special Forumul tinerilor, Forumul localnicilor şi Simpozionul ştiinţific au permis avansarea cu şi mai multǎ determinare a reflecţei despre raporturile dintre patrimonial material şi imaterial şi mecanismele interne, sociale şi culturale, ale spiritului locului. Amintim cǎ spiritul locului poate fi definit ca ansamblul elementelor materiale (situri, peisaje, construcţii, drumuri, obiecte) şi imateriale (memorie, povestiri orale, documente scrise, ritualuri, festivaluri, meserii, cunoştinţe tradiţionale, valori, texturi, culori, parfumuri), adicǎ elementele fizice şi spirituale care conferǎ locului sens, valoare, emoţie şi mister. În loc sǎ separǎm spiritul de loc, imaterialul de material, şi sǎ le considerǎm opuse, am explorat diversele feluri în care cele douǎ sunt unite într-o strânsǎ interacţiune şi se construiesc una pe alta. Spiritul construieşte locul şi, în acelaşi timp, locul investeşte şi structureazǎ spiritul. Locurile sunt construite de diverşi actori sociali, atât conceptorii lor cât şi utilizatorii, care cu toţii contribuie activ la construcţia semnificaţiei lor. Considerat în dinamica sa relaţionalǎ, spiritul locului capǎtǎ astfel un caracter pluralist şi dinamic, poate avea multiple semnificaţii şi singularitǎţi, îşi poate schimba sensurile în timp şi poate aparţine unor grupuri diverse. Aceastǎ abordare mai dinamicǎ este mai bine adaptatǎ globalizǎrii de astǎzi, caracterizatǎ din ce în ce mai mult de migraţii transnaţionale, populaţii relocalizate sau delocalizate, contacte interculturale sporite, societǎţi multiculturale şi multiple apartenenţe.
Noţiunea de spirit al locului permite mai buna înţelegere a caracterului viu şi în acelaşi timp permanent al monumentelor, siturilor şi peisajelor culturale. Ea conferǎ o viziune mai bogatǎ, dinamicǎ, largǎ şi cuprinzǎtoare a patrimoniului cultural. Spiritul locului existǎ, sub o formǎ sau alta, în practic toate culturile lumii, şi este o construcţie umanǎ în funcţie de nevoile sociale. Comunitǎţile care « locuiesc locul », în special dacǎ sunt societǎţi tradiţionale, trebuie în mod intim asociate conservării memoriei locului, a vitalitǎţii şi perenitǎţii sale, a spiritualitǎţii sale.
Participanţii la ce-a de-a 16a adunare generalǎ adreseazǎ prezenta Declaraţie organizaţiilor interguvernamentale, autoritǎţilor naţionale şi locale precum şi tuturor instituţiilor şi specialiştilor apţi sǎ contribuie prin legislaţie, prin practici, prin procese de amenajare şi de planificare precum şi prin gestionare la o mai bună conservare şi promovare a spiritului locului.

Redefinirea spiritului locului
1.
Recunoscând cǎ spiritul locului este constituit din elemente materiale (situri, peisaje, construcţii, drumuri, obiecte) precum şi imateriale (memorie, povestiri orale, documente scrise, ritualuri, festivaluri, meserii, cunoştinţe tradiţionale, valori, texturi, culori, parfumuri) care contribuie toate în mod semnificativ la marcarea locului şi la crearea spiritului sǎu, cerem ca orice proiect de conservare şi restaurare de monumente, situri, peisaje, drumuri, colecţii de obiecte, precum şi orice legislaţie asupra patrimoniului cultural sǎ ţinǎ cont atât de elementele materiale cât şi de elementele imateriale ale spiritului locului.
 2. Pentru cǎ spiritul locului este complex şi multiform, cerem guvernelor şi organismelor de patrimoniu sǎ solicite crearea de echipe multidisciplinare de cercetǎtori şi de artizani tradiţionali pentru a înţelege, pǎstra şi transmite mai bine spiritul locului.
3. Ştiind cǎ spiritul locului este un proces construit şi reconstruit pentru a rǎspunde nevoilor de continuitate şi de schimbare a comunitǎţilor, susţinem cǎ el poate varia în timp şi de la o culturǎ la alta în funcţie de practicile memoriale ale acestora, şi cǎ un loc poate deţine mai multe spirite şi poate fi împǎrţit între grupuri diferite. 

Identificarea ameninţǎrilor ce pun în pericol spiritul locului
4. Dat fiind cǎ schimbǎrile climatice, turismul de masǎ, conflictele armate şi dezvoltarea urbanǎ duc la transformǎri şi la rupturi în societǎţi, trebuie sǎ înţelegem aceste ameninţǎri şi sǎ stabilim soluţii durabile. Recomandǎm ca organismele guvernamentale şi non-guvernamentale, asociaţiile de patrimoniu locale şi regionale, sǎ dezvolte soluţii strategice pe termen lung pentru a proteja spiritul locului şi mediul sǎu. Deasemenea, locuitorii precum şi autoritǎţile locale trebuie sǎ fie sensibilizaţi la salvarea spiritului locului pentru a face faţǎ ameninţǎrilor unei lumi în plinǎ transformare.
5. Ţinând cont cǎ împǎrţirea locurilor investite cu spirite diferite de cǎtre grupuri diferite creşte riscul de tensiuni şi conflicte, considerǎm cǎ aceste situri necesitǎ planuri de gestionare specifice, adaptate contextului pluralist al societǎţilor multiculturale moderne. Cum ameninţǎrile care planeazǎ asupra spiritului locului sunt acute în special printre grupurile minoritare, fie autohtone sau nou venite, recomandǎm ca aceste grupuri sǎ beneficieze cu prioritate de politici şi practici specifice.

Salvarea spiritului locului
6.
Dat fiind cǎ în cea mai mare parte a ţǎrilor lumii de astǎzi spiritul locului, îndeosebi elementele sale imateriale, nu beneficiazǎ nici de programme de educaţie formalǎ, nici de cadre de protecţie juridicǎ, încurajǎm în mod deosebit implementarea de programe de formare şi adoptarea de noi legi destinate conservǎrii şi gestionǎrii spiritului locului. 
7. Considerând cǎ tehnlogiile moderne (baze de date numerice, situri Internet) permit constituirea rapidǎ şi eficace de inventare multimedia care integreazǎ  elementele materiale şi imateriale ale patrimoniului, recomandǎm în mod deosebit utilizarea lor pentru a conserva, difuza şi promova mai bine locurile de patrimoniu şi spiritul lor. Aceste tehnologii faciliteazǎ diversitatea şi înnoirea constantǎ a documentaţiei despre spiritul locului.
Transmiterea spiritului locului
8. Recunoscând cǎ spiritul locului este transmis în principal de oameni şi cǎ transmiterea participǎ activ la conservarea sa, declarǎm cǎ numai prin comunicarea interactivǎ şi prin participarea comunitǎţilor afectate spiritul locului poate fi salvat, folosit şi îmbogǎţit. Comunicarea permite astfel pǎstrarea vie a spiritului locului.
9. Considerând cǎ, în general, comunitǎţile locale sunt cel mai bine plasate pentru a înţelege spiritul locului, mai ales în cazul grupurilor culturale tradiţionale, susţinem cǎ ele trebuie intim asociate tuturor eforturilor de conservare şi de transmitere a spiritului locului. Transmiterea informalǎ (povestiri orale, rituri, reprezentaţii, experienţe şi practici tradiţionale) şi formalǎ (programe educative, bǎnci de date informatizate, situri Internet, prezentǎri multimedia) trebuie încurajate, pentru cǎ ele asigurǎ nu numai salvarea spiritului locului, ci şi, ceea ce este chiar mai important, dezvoltarea durabilǎ şi vitalitatea unei comunitǎţi.
10. Recunoscând cǎ transmiterea intergeneraţionalǎ şi transmiterea transculturalǎ sunt compozante importante pentru salvgardarea şi difuzarea spiritului locului, recomandǎm asocierea şi participarea tinerelor generaţii şi a diferitelor grupuri culturale ce au legǎturǎ cu situl la elaborarea de politici de protejare şi de gestionare a spiritului locului.



                                       
                                
                                                 cum a fost stoarsă România
                              de-a lungul a sute de ani



                                                                              
Conjunctura geopolotica ne-a fost intotdeauna defavorabila. 
                                                               La Bucuresti se vorbea fie turceste, fie ruseste, fie nemteste...

 
Romania, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la rascruce de vanturi, intre 3 mari imperii.
De la 1393 la 1877 (484 ani) Muntenia, Moldova si Transilvania au platit Imperiului Otoman 1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur (341 tone aur).
Imperiul Habsburgic a tinut sub ocupatie Transilvania, intre 1687 si 1918 (231 ani), Banatul, intre 1718 si 1918 (200 ani), Oltenia, intre 1718 si 1739 (21 ani) si Bucovina, intre 1775 si 1918 (143 ani) si a stors aceste provincii de 2.450.000000 lei-aur, sau 857.500 kg aur (858 tone aur).
In perioadele de ocupatie ruseasca, intre 1769 si 1854 (85 ani), Moldova si Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur, sau 64.516 kg. aur (65 tone aur).
Cu alte cuvinte, Imperiul Habsburgic, stapanind 231 ani Transilvania si 100 ani Bucovina, a jecmanit de doua ori mai mult decat turcii (484 ani) si de patru ori mai mult decat rusii (85 ani).
Fara a mai pune la socoteala tezaurul trimis spre pastrare rusilor si nici uriasele despagubiri de razboi impuse Romaniei la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, inseamna o paguba de 1.264 tone aur, care astazi ar fi valorat peste 63 mld. EURO, adica 2/3 din datoria externa curenta a Romaniei;...


 
        Maria-Luminita ROLLÉ
                                ISTORIA ADEVĂRATĂ A DESCENDENŢEI NOASTRE


În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României şi cei care o vizitează acum văd sărăcia materială de astăzi, şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce în Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în secolul XIII şi de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV!
Cu toate acestea, nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Somes, în judeţul Albă, de către Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afară de România, Tăbliţele de la Tărtăria, datate 4.700 î.e.n., au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) şi au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi românii ştiau să scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc şi nu apare în manualele de istorie.
Ce ne spun specialiştii din România? În 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedică , Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei «autorităţi în materie», Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune că Profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sunt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: «Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.»
Dar Dl. Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că scrierea proto-sumeriană apare cu 1000 de ani mai târziu şi că cea cicladică, proto-greacă, după 3000 de ani? El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n.? Că tracii sunt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii să apară pe harta Europei ? Şi că tracii ocupau tot teritoriul intre Munţii Ural şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre şi Marea Neagră de la nord la sud?
De asemenea, şi în acelaşi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atenţia asupra altui „detaliu” primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română nu se trage din latină, pentru că, deşi din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină. Latină se formează din etruscă şi greacă, care, deşi amândouă indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, răspândit în lumea mediterană a epocii. În plus, estruscii ei înşişi erau o branşa a celţilor, coborâţi în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rândul lor, celţii erau o branşa a tracilor care migrau spre vestul Europei, şi erau numiţi ca atare, adică traco-iliri până în secolul VI î.e.n., când se deplasează din Noricum ( Austria ) spre Alpii elveţieni, unde se numesc helveţi. Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, şi însăşi existenţa poporului român dau de gândit. Cine schimbă şi interpretează istoria României?
În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelaşi teritoriu, şi o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiară şi nici nu putea fi când strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi a bulgarilor (care năvălesc în România şi în teritoriile Bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa până la Paris, Roma şi Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural până în secolul IX, când năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).
Poporul şi limba dacă sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman şi limba latină, dar cele două limbi erau foarte asemănătoare, şi de aceea asimilarea s-a făcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mării Negre, nu numai că a învăţat dacă imediat, dar în şase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împăratul Traian (de origine iberică) le-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plătit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formă de “ţechini”. Şi tot în aur se plătesc în ziua de astăzi anumite interese în România, după ce tezaurul naţional de 80 tone-aur a fost vândut de Ceauşescu la licitaţie în Zürich şi cumpărat de Banca Angliei.
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înţeleg şi simt acum, mai bine ca niciodată, sensul versurilor transilvane “Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă!”
În aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultură şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” şi „incult”. Nici un istoric elveţian nu a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici măcar Ana Comnena!
Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia Bizantină, religia ortodoxă (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), şi cu atât mai puţin istoria şi tradiţia română. Faptul, esenţial, că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă este şi mai necunoscut. Academiile “păgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia. Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pământuri în favoarea mânăstirilor, şi luau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început (prin teroare şi Inchiziţie mai târziu), până în secolul XI, când ultimul ţinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.
Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor Bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5000 de savanţi exilaţi din Bizanţ într-un singur an la Florenţa, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci. Între timp, cultura Bizantină este păstrată şi cultivată în ţările Române (de exemplu la Putna), care nu numai că îşi păstrează autonomia fată de Imperiul Otoman, plătind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a susţine mânăstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).
În Occident, o scurtă istorie a României apare în 1943, scrisă de Mircea Eliade în engleză la Lisabona şi publicată la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), şi republicată peste alţi 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucureşti, 1992). În timp ce prima istorie serioasă a Bizanţului apare, tot în engleză, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toată bunăvoinţa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici măcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv că nu ştie greacă, nici veche nici nouă.
În final, se pune întrebarea de ce nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români? Şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României? Dacă dentiştii, şi nu profesorii de română, vor să facă şcoli în română la Geneva, să nu ne mirăm dacă profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelaşi oraş.
În 1996, când am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mă interesează tracii şi dacii, când acesta era subiectul de predilecţie a lui Ceauşescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească?
                                                                  Prof. dr. Maria-Luminita ROLLÉ
                                                                         Universitatea din Edinburgh
                                                                     Academic Consultant în European Mytholgy
                       Partea a doua:

       CINE VORBEA DESPRE
           „ROMÂNIA DREAPTĂ”?!
 
 
 
 
         Alexandru CETĂȚEANU               
                         UN SCENARIU DELOC LITERAR
  CU DOSARE JUDICIARE DESPRE JUSTIȚIE


INTRODUCERE
(saude ce, într-o respectată revistă strict literară, am decis a publica « tărăşenia » de mai jos) :
1. O mătuşă prin alianţă (Dumnezeu să o ierte !), care era mai zgârcită decât Hagi Tudose, avea unele probleme psihice (ereditar), nu a avut copii, era instabilă în comportament, dar care era foarte « business oriented » şi inteligentă, a  reuşit să strângă în România o avere   de peste un million de euro (uneori, prin mijloace nu chiar cinstite, păcălindu-şi chiar şi sora, cumnatul şi nepoţii). După tată era unguroaica şi adventistă. A murit la 79 de ani - ianuarie 2011 , în mizerie, dar bogată (un procuror a reţinut faptul  că se plângea că nu are bani pentru medicamente), în condiţii ciudate, fără să fie înştiinţate rudele, ascunzându-se pentru un timp chiar şi locul înhumării. Un fragment  din celebra nuvelă  Hagi Tudose, de Barbu Ştefănescu Delavrancea merită a fi amintit :
 « …..Că e plin de galbeni, dar nu dă un sfanţ la cutia milei. Că îşi astâmpără foamea şi setea gustând  pe la băcănii câte o măslină, o feliuţă de pastramă, o gură de bragă şi spunând apoi că sunt scumpe şi că sunt vremuri grele, n-are cine să plătească.  Apoi se năpustiră (vecinii, na) să râdă de hainele şi cizmele lui jerpelite, de obiceiul de a-şi  cârpi hainele cu bucăţi din ele însele sau de a fuma numai tutun de la alţii. »
Mătuşa mea, L. V., nu fuma şi nu avea pisică. Nu locuia « pe partea stângă a şoselei Vitan », ci aproape de piaţa Gemeni din Bucureşti, unde cerşea  mere de la precupeţi. Îi plăcea berea (poate i-ar fi plăcut şi braga, dacă s-ar mai fi găsit), dar nu să o şi plătească. Era foarte ciudată în comportament şi imprevizibilă, poate puţin paranoică – Dumnezeu să o ierte !
Nu-i aşa că un asemenea  personaj, poate deveni un interesant subiect literar ?
2. Un doctor « prieten bun cu paharul » pe nume V. P., concubinul și chiriașul mătuşii, o avocată care s-a băgat “pe sub pielea” zgârcitei de mătuşi, (ştia ea de ce) un notar complice cu avocata, care nu s-a deplasat niciodată la “capul” suferindei să facă  testament (aşa cum s-a pretins) , un Înalt Prea Sfinţit ortodox care doreşte din toată inima să pună mâna pe averea mătuşii...nu-i aşa ca sunt personaje interesante ?  Este averea la care noi, nepoţii, am contribuit fiecare în felul lui şi a recunoscut asta  într-un testament, făcut ca la..carte, la notar, cu martori etc.  Cu trei luni înainte de a se prăpădi, de exemplu, eu i-am trimis din Canada …ţineţi-vă bine..160.000 de dolari !!!  Ciudată este și moartea mătușii, veți vedea de ce, într-un episod viitor – adevărat subiect de roman polițist !
3. În « acţiune » intră judecători ciudaţi (să spun numai atât) şi procurori care se spală pe mâini ca Pilat din Pont, spunând însă şi lucruri adevărate (la fel ca Pilat), de care judecătorii se feresc să ţină seama. De aici vin şi exclamările şi întrebările din titlu, în rezonanţă cu multe întrebări care se pun despre România coruptă din zilele noastre.
Deci, nu-i aşa că această « tărăşenie » (ca nou gen literar, poate) s-ar justifica să apară într-o revistă literară ?
Dacă veţi considera că am dreptate şi v-am convins, continuaţi lectura. Dacă nu, treceţi mai departe la minunatele materiale din revistă, pe care vi le oferim cu drag.
Deci, iată continuarea :
Ce ştiu  foarte bine şi fără îndoială,  este faptul că mătuşa mea era adventistă, iar tatăl ei – V. P.,  maghiar din Sovata, ( pe care l-am cunoscut când eram copil) a fost un  pastor adventist, prigonit de comunişti. Mai ştiu că mătuşa mea nu făcea semnul crucii şi mai ştiu că nu iubea  pe unii preoţi ortodocși pe care îi considera sau credea lacomi şi puşi pe pricopseală. Nu primea în casă cu botezul nici pe preotul M. S., pe care îl cunoştea de când era copil și care nu i-ar fi luat un leu .  Deci, dacă nu s-a întâmplat cumva o minune de convertire la ortodoxism, aşa cum s-a întâmplat cu Sfântul Pavel, sau cu împăratul Constantin (care s-au convertit la cristianism), ceva  este « fishy » în toată afacerea  aceasta şi este firesc a se vrea  lămuriri…literare.  Şi mă întreb din nou, în ce categorie literară ar putea fi integrată această istorie – care îmbină fantasticul cu incredibilul pe fondul unei Românii unde se întâmplă multe ciudăţenii (ca să le spun numai atât). Poate că până la urmă va fi subiectul unui roman modern, în care Hagi Tudose să apară ca un mare filantrop (a adus pământ de la Jerusalim !), în comparaţie cu personajul L. V., iar ceilalţi implicaţi să apară aşa cum se pare că sunt – lacomi, ciudaţi şi în goană acută după bogăţie ne muncită.
O « tărăşenie » (repet termenul)  absolut asemănătoare, este descrisă foarte bine şi foarte documentat  în ziarul « Indiscret », numărul 350 din 27 iulie, 2012.  Urmăriţi link-ul :
http://www.indiscret.ro/articol-cu-ochii-pe-averea-unei-adventiste
Personajele istoriei pe care o relatez, nu au nimic în comun cu personajele din acest link, numai m-au inspirat, deci rog pe cititorii mei sa nu tragă unele concluzii pripite.
Imediat, colaboratoarea lui ÎPS X.X.  (observaţi, nu vrea să zic altfel - complice, de exemplu, redau faptele, ferindu-mă să acuz pe cineva), avocata XXX,  a trimis un Drept la Replică. Acesta poate fi citit la link-ul  
http://www.indiscret.ro/articol-drept-la-replica .
Repet, personajele istoriei pe care o relatez, nu au nimic în comun cu personajele din acest link, m-au inspirat numai, deci rog pe cititorii mei sa nu tragă unele concluzii pripite. Cel puțin, deocamdată.
 Principiul invocat de colaboratoarea Prea Sfinţitului este corect – « cititorii trebuie să fie corect informaţi », dar inexactităţile (ca să nu le numesc minciuni) şi chiar insultele debitate de colaboratoare, sunt, aşa cum am scris în titlu, « Strigătoare la cer ! ».  Dar până la Cer, te mănâncă sfinţii ! zic românii cu năduf.
În urma ameninţărilor cu darea în judecată (pentru relatarea adevărului, NA) ziarul “Indiscret” cu ziaristul foarte competent care a făcut ancheta, s-au dat la “fund” .
Spun asta, deoarece când s-a  aflat şi citit acest “Drept” revendicat de avocata colaboratoare cu Înalta Faţă Bisericească, s-au  scris câteva rânduri lămuritoare,  care nu au fost luate în seamă -  nici mulţumesc nu s-a răspuns . Păcat !  Iată că  deodată, s-a uitat de dreptul cititorilor de a afla adevărul, invocat cu atâta emfază de doamna în cauză.  Ca o paranteză fie spus, când avocata în cauză a venit în Canada cu mătuşa mea, în iunie, 2010 (pe banii ei, mi-a explicat mătuşa) am fost împreună să viziteze Ottawa, am invitat-o la restaurante şi m-am purtat bine cu ea.  Pozele pe care le-am făcut împreună spun mult. Când am ajuns la Bucureşti, în luna octombrie a aceluiaşi an, am petrecut mult timp cu mătuşa mea, am fost împreună la evenimente culturale (de exemplu la teatrul Nottara unde am recitat, Mihaela Dordea şi poetul George Filip au lansat cărţi, l-am întâlnit pe marele Dan Puric şi pe alţi actori renumiţi -am poze) dar ea ne-a tot păcălit că vine, că ne invită la masă după eveniment, dar ne-a lăsat flămânzi.  Toată  luna cât am stat în România  s-a eschivat şi nu am văzut-o la faţă  – de ce oare nu a vrut să ne revedem, în prezenţa mătuşii mele ?  Comunicam pe internet, am vorbit la telefon de mai multe ori, dar când a murit mătuşa L. , nu am mai putut comunica. Cum mătuşa nu răspundea la telefon, am întrebat-o prin email dacă ştie ce mai face şi mi-a răspuns (păstrez email-ul de pomină) « Vorbim când veniţi în România » în loc să-mi spună că mătuşa este moartă (veneam la înmormântare, cum am venit pentru mătuşa mea , Marioara Samochiş) , şi urmează să fie înmormântata de urgenţă. De ce oare ? Nu cumva pentru faptul că  nu era gata « testamentul » ?
Nu am crezut şi nici acum, când scriu aceste rânduri nu-mi vine să cred că un ÎPS  este bine informat şi că « A pus ochii » (expresia ziaristului de la Indiscret) pe averea unei adventiste, jumătate unguroaică, aşa cum era mătuşa mea.
Printr-un prieten, distins preot scriitor, i-am solicitat  o întâlnire, să ne lămurim. A refuzat să mă vadă, chiar dacă ştia că nu sunt oricine şi regretatul său omolog,  ÎPS Bartolomeu era bucuros să mă întâlnească. Probabil ÎPS XX se consideră mult deasupra muritorilor de rând, dar atunci cum colaborează strâns cu o persoană din categoria avocatei în cauză ?
I-am scris scrisoarea ataşată  mai jos, fără să primesc un răspuns. Şi totuşi, tot  nu-mi vine să cred, repet, că un ÎPS ar vrea să obţină fără drept,  averea mătuşii mele prin alianţă (aşa cum am mai menţionat) chiar dacă pe 28 februrie 2013  s-a prezentat la proces ( !), la tribunalul Sect. 1, unde nu a scos o vorbă.  Să fi fost cumva o…sosie? A  stat două ore în bancă, probabil ca  să impresioneze judecătoarea prin prezenta domniei sale. Un martor ocular mi-a relatat ca ÎPS (sau sosia) nici nu s-a ridicat în picioare când a intrat completul de judecată, dar mie nu-mi vine să cred. Acesta (”completul”  , în fond o singură judecatoare!) , în loc să procedeze cinstit, conform indicaţiei  Parchetului şi să  declare imediat nul « testamentul »  cu atâtea anomalii (repet – « semnat » cu degetul, fără martori, notarul nu a fost să discute cu mătuşa şi a fost « sancţionat » pentru … nu ştiu ce în primul rând - prea a « greşit » multe) a tot amanat decizia cinstită.  Conform raportului procurorului, « testamentul »  nu a fost înregistrat decât după moartea suspectă  a mătuşei, iar judecătoarea a tot tergiversat să ia decizia normală ce se impunea şi a schimbat cumva subiectul.  Mare este gradina Domnului ! S-a ajuns la a 4-a înfățișare !!!De ce ?Să fie aceiaşi judecătoare pe care o condamna colaboratoarea lui ÎPS  în « Dreptul la replică », ca incompetentă , că a eliberat un terorist, sau cam aşa ceva, sau este alta, coruptă,  gata să facă orice nedreptate, oricât de ”Strigătoare la Cer” ar fi ?   Subiectul era unul singur – anularea unui testament dubios, făcut fără respectarea regulilor elementare de procedură. De ce a schimbat subiectul ?   Cititorii vor afla în curând, promit.
Mai mulţi prieteni, cunoscători ai realităţilor din România, m-au sfătuit să nu mă implic, corupţia în tribunale fiind mai mare decât întotdeauna, iar în  lumea bisericească  la fel.  Oare chiar aşa să fie ? Vom vedea.
Alţii,  mi-au spus că este vorba de o mafie imobiliară (!) , care este atotputernică şi îmi pierd timpul dacă scriu adevărul despre mătuşa mea şi despre  toată « tărăşenia ». .  Eu încă nu cred, trebuie să mai existe mulţi oameni cinstiţi în România şi scriu, nu neapărat cu speranţa ca voi ajuta cu ceva cauza (Câinii latră, ursul merge…) , dar cu bucuria că am un subiect frumos de scris şi poate se va  trage un semnal de alarmă pe acolo, pe unde trebuie.  Sunt convins că prin aceste rânduri (şi cele care vor urma) voi ajuta ca urmaşii noştri să  înţeleagă mai bine nefericita  perioadă postcomunistă,pe care o simţim din greu. Iar, vom vedea.
Un mare semn de întrebare mi-l pune Rezoluţia din 3 octombrie 2012, semnată de procurorul X.Y. , la dosarul de urmărire penală a avocatei asociate cu ÎPS şi a notarului V. C., cel care a fabricat « testamentul ».  Pe parcursul a 18 (optsprezece !) pagini, sunt înşiruite tot felul de aspecte, şi sunt invocate multe  legi , capitole şi subcapitole (greu de numărat) « bătându-se apa în piua », şi ocolindu-se concluziile  clare ce se impuneau.  Săracul procuror, ce greu trebuie să-i fi fost să se strecoare printre cuvinte, să spună mult şi nimic foarte clar !  Am găsit pe internet (câtă transparență în România, ce contraste !)  că domnul  X.Y. , prin decretul 1xx din 1 ianuarie 2008 a fost numit de preşedintele Traian Băsescu procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sect. x, iar aprox. 4 ani mai târziu, a luat prin concurs un alt « job » , atribuit de Consiliul Superior al Magistraturii (reproduc articolul) :
Art.4 – Promovarea efectivă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a domnului X.Y., procuror la Parchetul de pe Tribunalul Bucureşti (sublinierea mea - sic) , începând cu data de 01.06.2012.
Îl felicit pe domnul procuror, pentru urcarea rapidă pe treptele ierarhiei justiţiei Române, probabil este printre cei mai buni procurori dintre cei mai buni. Îi urăm…la mai mare ! Presupun însă ca legile romaneşti sunt prost concepute, ambigue,  permiţând  tot felul de interpretări. Chiar  şi o minte  luminată, devine prizoniera acestor legi - astfel cum s-ar explica lipsa logicii în decizii şi frica de  a  spune direct, fără menajamente, lucrurilor pe nume ?  Aşa am simţit şi îmi cer scuze dacă... greşesc.
 Totuşi, în Rezoluţie,  există  câteva fraze clare, fără posibilitate de interpretări (după logica mea,  sperând ca şi a cititorilor DL) :
« …actele dosarului atestă importante vicii de procedură comise de V.C.  în contextul autentificării,motiv pentru care va fi sesizată instanţa civilă în vederea anularii  testamentului. » Urmează  explicaţiile cu toate anomaliile produse de notar, care totuşi este... inocent, şi a fost numai « sancţionat » prieteneşte de confraţii lui, notarii din România, cunoscuţi pentru meticulozitatea şi   integritatea lor profesională (unii chiar sunt, fără glumă, cunosc un astfel de notar integru).
Apoi, urmează fraza şi mai  clară : « Pentru acestea, văzând şi prevederile art. 245 al. 1 lit. C.p.p. va fi sesizată instanţa civilă competentă în vederea desfiinţării pentru nulitate absolută a testamentului autentificat la nr. 85 la data de 14.01.2011 la BNP V. C.»
Se pare, fie că instanţa civilă nu a fost « sesizată » (nota proastă pentru procuror şi pentru instituţia pe care o reprezintă) fie că instanţa civilă (judecătoarea de care am vorbit mai sus şi alţii) nu bagă în seama concluziile Parchetului, fapt  foarte grav în justiţia de pe lângă... Carpaţi. Care o fi adevărul ? Suspence total, până la următorul număr al revistei Destine Literare, dacă nu şi înainte, prin revistele şi ziarele cu care colaborăm. 
În privinţa avocatei ”în cauză”, cea care a manipulat toată afacerea,  procurorul nostru integru dispune scoaterea de sub urmărire penală.  Curată ca lacrima !
Dacă nu ar avea 18 pagini, această Rezoluţie a procurorului X.Y. (dealtfel Rezoluţia la contestarea primei Rezoluţii din data de 26 iulie, 2011) ar trebui ataşată la aceste rânduri, să vadă oricine o capodoperă a sistemului juridic românesc  şi să judece singur. Pe mine mă doare capul când văd şi simt atâtea legi şi legişoare, fără de legi,  pierdere de timp, interpretări ciudate, contradicţii, complicaţii inutile, manipulări etc.  şi mă gândesc : Oare cine va judeca judecătorii şi procurorii, dacă ….. ?Nu mai zic nimic. Există un Dumnezeu, ca să răspund la întrebarea pe care am pus-o atât  în titlu cât şi în continuare.
                                                                             Alexandru CETĂȚEANU
 
 
               DESPRE INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI, CU DRAGOSTE


- Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene,  a declarat în cursul lunii iunie 2012 că în ultima perioadă  Înalta Curte a făcut o serie de pași pentru îmbunătățirea celerității privind procesele de corupție la nivel înalt si substanța, proporționalitatea si caracterul de descurajare a pedepselor pentru fapte de corupție. Procesele in ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt este unul dintre aspectele-cheie ale mecanismului de cooperare si verificare pe justiție, ca efect Comisia urmăreşte  aceste cazuri ca parte a analizei noastre conform MCV.
Sunt unele verdicte, in ultimele luni, care indica un nou nivel de profesionalism, eficienta si independenta a Înaltei Curți din Romania in judecarea acestor cazuri, conform Comisiei. Întrebare: care sunt limitele până la care au acces aceşti specialişti în dosarele aflate pe rol? Altă întrebare: care este reacţia reală a magistraţilor legat de aceste intervenţii?
- Marți, 22 mai 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat rezultatele verificărilor efectuate de Serviciul de inspecţie judiciară pentru procurori al Inspecţiei Judiciare referitoare la cererea de apărare a independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale formulată de domnul procuror Mihai Negulescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, potrivit informaţiilor de la CSM. Prin cererea formulată a solicitat apărarea independenţei, imparţialităţii şi  reputaţiei profesionale în raport cu conţinutul solicitării doamnei europarlamentar Monica Macovei, prin care aceasta a cerut Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preluarea dosarului penal la care lucra aşa cum era înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi aflat în instrumentarea sa, în vederea „soluţionării rapide şi profesioniste a acestuia”. În cererea sa, doamna Monica Macovei a mai solicitat în plus să se efectueze inclusiv verificări privitoare la existenţa unor posibile abateri disciplinare, comise de domnul procuror Mihai Negulescu.
Din verificările Inspecţiei Judiciare a reieşit faptul că Ministerul Public nu a dat curs cererii doamnei deputat Monica Macovei, dosarul rămânând, în continuare, în instrumentarea domnului procuror Mihai Negulescu.
Ce prevede legea?
CSM a răspuns că în conformitate art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, fiind interzisă intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei. Verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor luate de procuror, este de competenţa procurorului ierarhic superior, potrivit art. 278 Cod procedură penală, care poate fi sesizat de persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate. Aprecierile asupra legalităţii şi temeiniciei actelor şi măsurilor procurorului, făcute de persoane care nu au nicio calitate procesuală în cauză, pot fi considerate ca o intervenţie nelegală în actul de justiţie, manifestată într-o presiune exercitată asupra procurorului investit cu soluţionarea dosarului. Conform art. 209 alin. 41 Cod procedură penală, procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare, pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior.
Din verificarea actelor de cercetare efectuate în cauză de către domnul procuror Mihai Negulescu, a rezultat că „acestea au fost realizate cu maximă celeritate, mijloacele procedurale dispuse au fost cele prevăzute de Codul de procedură penală, iar actele procesuale au fost motivate corespunzător în fapt şi în drept, conform Inspecţiei. Cererile părţilor au fost analizate, procurorul pronunţându-se asupra acestora, în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege”.
Inspecţia efectuată a relevat că „menţiunile inserate de doamna deputat Monica Macovei în cererea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care se fac aprecieri negative asupra competenţei profesionale, imparţialităţii şi corectitudinii domnului procuror Mihai Negulescu, sunt nejustificate”.
-  La data de 15.11.2007 fostul Președinte al Înaltei Curți de Casație si Justiție, Nicolae Popa,   s-a întâlnit cu specialişti ai Comisiei Europene. După întâlnire s-a dat un comunicat presei din care rezultă ca prezenţa unei echipe de specialiști ai Comisiei Europene la instanța suprema pentru a se informa in legătura cu restituirea la Parchet a unor dosare de corupție importante este o evidentă intervenție in procesele aflate pe rol. De fapt, întâlnirea trebuia sa aibă loc la Ministerul Justiției, însa reprezentanții Comisiei Europene s-au deplasat personal la ICCJ!
Întrebarea. Câţi români pot avea acces în acest mod la informaţiile din dosare?
Specialiștii CE “ au fost interesați printre altele de condițiile de restituire a unor dosare care privesc corupția, la Parchet (Năstase, Copos!)”, adăugând ca acțiunea experților europeni “poate sa afecteze derularea normala a procesului si ca este bine ca aceste puncte de interes sa fie amânate pana când se va da o soluție definitiva in aceste dosare". Nicolae Popa a declarat ca niciodată nu va comenta soluțiile date de colegii săi intr-un dosar sau altul si ca ceea ce au făcut cei trei specialiști ai Comisiei europeni i se pare o “ingerința” pe care le-a mărturisit-o si acestora.
Fostul preşedinte al instanţei supreme a menţionat ca marile dosare de corupție au fost restituite la Parchet din cauza faptului ca fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a modificat anumite proceduri in legislația penala cu privire la trimiterea demnitarilor in judecata. “Prea mulți miniștri vor sa fie Napoleoni. Prea mulți vor sa-si lege numele de un cod. Prea mulți vor ca înainte de a pleca din funcţia publică să intre in vigoare un cod”.
În timpul mandatului lui Monica Macovei ca ministru al Justiţiei, au existat trei coduri penale în România!
Întrebarea. Demnitarii români cred cu adevărat în independenţa justiţiei?
                                                              Sursele: Juridice.ro şi Hotnews.ro
                                                                       STANCU CONSTANTIN
                                                                                      [costystacon@yahoo.com]
 
          ÎN LOC DE CONCLUZIE
                  LA CELE DE MAI SUS
         spicuim din presa anului trecut:
 
 Fostul adjunct al Procurorului General al României, dezvăluiri ample despre justiţia murdară
Gabriela Ghiţă denunţă lichidarea fizică a anchetatorilor lui Băsescu în dosarul Flota

Într-o scrisoare deschisă, fostul adjunct al Procurorului General al României, Gabriela Ghiţă, inculpată în dosarul ”Examen la INM” face dezvăluiri ample despre justiţia murdară din spatele uşilor închise! Ghiţă acuză DNA de pseudo-anchete, abuzuri şi atrocităţi şi magistraţi din ICCJ de servilism!
O perioada de timp a avut incredere in actul de Justitie, pentru ca provenea dintr-un sistem in care a considerat ca adevarul nu are cum sa nu iasa la iveala, ca a fi magistrat inseamna, inainte de toate corectitudine fata de lege si impartialitate, independenta si discernamant. Acum insa nu mai poate sa taca, motivand ca ultimele aparitii in mass media, in care a devenit cap de afis in tematica eliminarii pensiilor de serviciu la magistratii acuzati de coruptie, este picatura care a umplut paharul. Asa ca fostul adjunct al Procurorului General al Romaniei, Gabriela Ghita, a transmis presei, azi, 22 aprilie 2012, o scrisoare deschisa.
O scrisoare dura in care dezvaluie adevaratele motive pentru care a ajuns sa fie inculpata in dosarul ”Examen fraudat la INM”, dezvaluie jocuri murdare ale procurorilor si magistratilor care ocupa pozitii-cheie in asa-zisa lupta impotriva coruptiei, si ce este cel mai grav, ofera informatii despre anumite atentate esuate la adresa familiei sale, dar si a altor magistrati care au fost eliminati din sistem pentru ca au avut tangenta cu dosare extrem de importante, peste care s-a pus capac, invocand in acest sens celebrul dosar „Flota”. Tinand cont de aceste dezvaluiri fara precedent, Lumeajustitiei.ro a decis sa publice integral aceasta scrisoare, in speranta ca sistemul judiciar mai poate fi readus la normalitate.
„SCRISOARE DESCHISA
Subsemnata GHITA GEORGETA GABRIELA, fost adjunct al procurorului general Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in perioada 2002 – 2006 adresez opiniei publice, tuturor organizatiilor nationale si internationale care ma cunosc si tuturor persoanelor prezenta scrisoare deschisa. Recent, numele si imaginea mea au fost vehiculate in mass media in legatura cu o propunere referitoare la eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistratii condamnati pentru fapte de coruptie.
Este regretabil ca, si de aceasta data, mass media s-a lasat manipulata de aparatul de propaganda portocaliu, inclusiv cu privire la procesul penal in care am fost si sunt implicata. De aceea, ma vad nevoita sa prezint adevarul asa cum este, pentru a nu lasa si pe mai departe lucrurile in clar-obscurul creat de DNA si accesoriile sale din justitie. Pentru a nu lasa loc speculatiilor, fac precizarea ca nu am nimic de ascuns – chiar dimpotriva – si invit intreaga mass media si orice persoana de buna credinta sa ia cunostinta de acuzatiile vadit mincinoase, pseudoprobele si actele dosarului penal, inclusiv excesele, abuzurile si atrocitatile comise de „magistratii” care au instrumentat dosarul, inclusiv de judecatorii instantei supreme.
Precizez (de fapt, repet) ca procesul penal in care am fost inculpata este o inscenare comandata personal de presedintele in functie – „preacinstitul” Traian Basescu – si pusa in opera de Laura Codruta Kovesi, Daniel Marius Morar, Mircea Zarie si ceilalti prin metode de coruptie si terorism de stat pentru un motiv foare simplu: „ingroparea” definitiva a „Dosarului Flota” si eliminarea probelor din dosar, lucruri care nu puteau fi duse la bun sfarsit decat prin „disparitia” (inclusiv fizica) a celor care au avut legatura cu acest dosar si au cunostinta de probele care au existat. Problema esentiala si adevarata este ca presedintele in functie stie cel mai bine ca cea de-a treia expertiza, realizata de Daniel Morar contrar legii (de altfel, la instigarea publica a aceluiasi Traian Basescu) si care ar fi constatat inexistenta unui prejudiciu, nu este nici pe departe o proba corecta, fie si numai daca ne amintim declaratia fostului presedinte Emil Constantinescu care s-a opus in anul 2000 (deci, inaintea guvernului Nastase) ca Traian Basescu sa fie tarat prin fata camerelor de vederi cu catuse la maini pentru frauda de sute de milioane de dolari din „Dosarul Flota”. Faptul ca ex-presedintele Constantinescu avea dreptate este demonstrat, pur si simplu, de rapoartele Curtii de Conturi, Corpului de control al guvernului si prima expertiza judiciara, documente – toate – anterioare anului 2000.
Si, ce caut eu in aceasta ecuatie ? E foarte simplu, in calitatea de adjunct al procurorului general am solutionat, ca procuror desemnat, cererea inculpatului Traian Basescu de recuzare a procurorului general al PNA, Ioan Amarie si a procurorilor Ioan Otel si Vasile Draghici (procurorii de caz si, ulterior, autorii rechizitoriului).
Pentru a solutiona cererea de recuzare am avut pe masa, timp de cca. doua saptamani, intreg dosarul si astfel am avut acces la piesele cauzei. Profesional vorbind, pot afirma ca procurorii de caz au dat dovada chiar de prea multa indulgenta fata de inculpatul Traian Basescu (avand in vedere gravitatea faptelor) si aici, cred ca a fost vorba de interventia politicului de la acea data, de a fi menajat inculpatul principal si nicidecum de a fi acuzat pe nedrept.
Revenind la inscenarea in care am fost implicata, cred ca opinia publica ar trebui sa cunoasca si o alta „executie” comandata in legatura cu „Dosarul Flota”, aceea a procuroarei Angela Ciurea, fost procuror de sedinta la PNA, penultima persoana din sistem care a avut contact cu acest dosar.
Cat priveste afirmatia de coruptie si terorism de stat, arat ca subsemnata si membrii familiei mele am fost victimele a doua atentate efectiv criminale, realizate sub aparenta unor accidente de circulatie. Aceste lucruri nu ar trebui sa fie de mirare, deoarece asemenea atentate au fost raportate si in cazul procurorului Vasile Draghici (autor al rechizitoriului din „Dosarul Flota”), impotriva judecatoarei Mona Pivniceru (care a protestat public impotriva presedintelui Traian Basescu pentru modificarea fundalului stemei tarii din albastru in violet – certa incalcare a Constitutiei, apta de a conduce la suspendarea presedintelui) si impotriva Irinei Jianu, trimisa in judecata impreuna cu fostul prim ministru Adrian Nastase si fara care dosarele acestuia nu mai au sens.
In ceea ce priveste dosarul penal propriu – zis, in care am fost implicata, repet invitatia adresata intregii media si tuturor organizatiilor, institutiilor si persoanelor de a avea acces la absolut toate piesele dosarului si a face propria evaluare a cazului.
Cu titlu de exemplu, mentionez o foarte mica parte din falsurile si abuzurile procurorilor şi magistratilor „chemati” sa „faca dreptate” in dosarul meu:
- procuroarea Elena Botezan, dupa ce a fost demascata a fi utilizat in interes propriu o cauza penala, a fost adusa de la Serviciul Teritorial Cluj la sediul central al DNA, fara indeplinirea nici unei forme legale, special pentru acest dosar. Ca a fost vorba de o provocare/instigare comandata, rezulta din simplul fapt ca procuroarea Botezan a fost adusa la sediul central al DNA cu o luna inainte de desemnarea comisiei de examen, iar dupa finalizarea dosarului a fost avansata sef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA;
- procurorul R.C. a fost „atras” in colaborarea cu DNA in conditiile in care DNA avea deschis pe numele acestuia dosarul penal nr. 13/P/2005 despre solutionare caruia nu se mai cunoaste nimic iar instanta („suprema”) a refuzat cererea de cunoastere a acestui dosar. Cand, in instanta, martorul a incercat sa declare adevarul, a fost intrerupt de presedinta completului de judecata cu afirmatia „ce faceti, imi stricati dosarul ?”
- autorizatiile de interceptare in dosar au fost date de judecatoarele M.M.D. si Rodica Aida Popa care nu indeplineau conditia ceruta de lege de judecator desemnat (si, din punct de vedere legal, nu aveau dreptul de a autoriza interceptarile iar, in consecinta, faptele lor de arme reprezinta chiar infractiuni); ulterior, dra Rodica Aida Popa a fost avansata vicepresedinte al instantei supreme, pozitie din care, impreuna cu judecatorul Ionut Matei au facut opinie separata in „Dosarul Miron Mitrea”, opinie separata motivata absolut nejuridic si prin invocarea unui „context actual al dosarului”. Opinia separata a judecatorilor Rodica Aida Popa si Ionut Matei a fost identica opiniei publice anterioare a presedintele Traian Basescu;
- declaratia martorei M.F. a fost in totalitate si vulgar falsificata, nici una dintre semnaturile acesteia neapartinandu-i, iar 4 (patru) dintre semnaturile atribuite acesteia fiind in realitate imitatii ale semnaturii mele !
- martora B.E. a declarat in instanta ca la urmarirea penala i-au fost atribuite afirmatii care nu i-au apartinut iar, ulterior a fost chemata de procurorul general Laura Codruta Kovesi si constransa sa-si schimbe declaratia. Desi aceasta ultima afirmatie a fost facuta in fata instantei si martora a cerut sa fie consemnata, instanta (instanta superma !) a refuzat sa consemneze sustinerile martorei;
- acuzarea s-a fundamentat pe o insinuare (prezentata in rechizitoriu), ca eu m-as fi intalnit in ziua de 23.11.2007 cu unul dintre inculpati (C.E.) si asa ar fi avut loc transmiterea subiectelor de examen. Intr-adevar, C.E. s-a intalnit in acea zi cu o persoana, dar nu cu mine, iar in dosar existau doua fotografii (color) ale acestei persoane, din care rezulta cu evidenta ca aceata era altcineva, dar astfel s-a construit acuzatia impotriva mea;
- ca probe materiale ale acuzarii au fost invocate mai multe inregistrari telefonice si ambientale (nici una originala sau autentica). Doua dintre acestea, care se doreau esentiale de acuzare, au fost grosolan falsificate, cea telefonica lipsindu-i in urma prelucrarii 1,200 secunde, iar cea ambientala avand consemnate, in portiunea „esentiala”, date aberante (data: 30.12.2035, durata 79 milioane de minute etc.), rezultat al prelucrarii inregistrarii cu programe de editare audio- video;
- dosarul cauzei nu a fost repartizat aleatoriu, conform legii, ci a fost „dirijat controlat” catre un coplet fomat din judecatori reputati pentru „faptele de arme” anterioare si ulterioare:
- Livia Luminita Zglimbea (presedinta completului), pentru arestarea nejustificata, direct in recurs, a lui Reman Gheorghe Domocos, cauza pentru care statul roman a fost obligat la plata de daune de 48.700 euro. Nu atat eroarea judiciara ar fi importanta, ci motivarea cu care a fost justificata, motivare absolut nejuridica, contradictorie si aberanta (motivul arestarii era constituit din recunoasterea de catre instanta de recurs a contradictiilor dintre probele in acuzare). Ulterior, Reman Domocos a fost achitat de doua instante si apoi scos de sub urmarirea penala pentru exact inexistenta probelor, astfel cum constatase prima instanta care respinsese cererea de arestare.
- Ioana Surdescu, cunoscuta pentru solutia si motivarea din dosarul „Casa parintilor ministrului justitiei Monica Macovei”, argumentul cinic al instantei fiind ca partile indreptatite se pot adresa pentru despagubiri la Curtea Europeana a Drepturilor Omului;
- Ionut Matei, cunoscut ca „judecatorul binefacator al Camatarilor”, pentru opinia separata din „Dosarul Miron Mitrea” (alaturi de vicepresedinta ICCJ, Rodica Aida Popa), opinie separata identica aceleia a presedintelui Traian Basescu, motivata prin „contextul actual al dosarului”, condamnarea cu executare a ex-prim-ministrului A. Nastase (coincidenta, dupa ce T. Basescu isi aratase nemultumirea ca, in „Dosarul matusa Tamara” procurorul ceruse condamnarea cu suspendare) si, in fine, prin arestarea preventiva a judecatoarei Georgeta Buliga, in urma unei degradante inscenari prin care era vizata de fapt judecatoarea Mona Pivniceru („vinovata” de dezvaluirea modificarii stemei tarii). Contributia judecatorului Ionut Matei a fost esentiala deoarece prin arestarea preventiva ceilalti judecatori au fost constransi sa pronunte condamnarea judecatoarei Georgeta Buliga, a carei unica vina ar fi putut fi o abatere disciplinara. Important pentru intelegerea „contextului” este insa altceva: pentru reusita arestarii judecatoarei Georgeta Buliga a fost modificata, prin lege, chiar competenta instantelor de judecata, dovada fiind ca primul act material imputat acesteia a avut loc chiar in ziua in care a intrat in vigoare „Legea micii reforme” si prin care competenta de arestare in prima instanta a „coborat” de la instanta suprema la curtea de apel. Motivatia reala a fost de a se evita competenta Competului de 9 Judecatori de la ICCJ care era privit ca nesigur pentru reusita operatiunii. Ca „Legea micii reforme” a urmarit un scop precis este dovedit – cu asupra de masura – de faptul ca Noul Cod de procedura penala prevede vechea competenta legala, deci modificarea competentei instantelor a fost una ad hoc, necesara pe moment, si – evident - intuitu personae.
- la randul sau, completul de judecata a facut eforturi in eludarea chiar si a celor mai elementare si necontestate norme legale, fara a mai vorbi de refuzul de a accepta macar existenta Convetiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a jurisprudentei CEDO;
- este remarcabila conduita acestui complet care a respins cererea referitoare la inexistenta oricarei sesizari a organului de urmarire penala prin pervertirea fatisa a normei legale iar, pentru a nu fi chiar atat de evidenta „licenta” judiciara, nesfiindu-se nici de la sustragerea actelor din dosar, sustragere demonstata in sedinta publica;
- un ultim exemplu – desi nu cel de pe urma - al conduitei remarcabile a magistratilor in aceasta cauza: procurorul Guli Sterian (candidat la examen) a fost trimis in judecata si ulterior condamnat (de „instanta suprema”) cu suspendare pentru instigare la folosirea de informatii nedestinate publicitatii, constand in indemnarea unui alt inculpat (C.E.) de a obtine subiectele de examen.
Or, din moment ce nimeni nu a fost macar trimis in judecata pentru folosirea de informatii nedestinate publicitatii (subiectele de examen), inseamna ca nici Guli Sterian (si nimeni altcineva) nu a avut acces la subiecte !
 Or, daca Guli Sterian şi nimeni altcineva nu a avut acces si nu a folosit subiecte de examen (obtinute fraudulos – se presupune), ce  am transmis eu ?? Şi, daca nici Guli Sterian si nimeni altcineva nu a avut acces si nu a folosit subiecte obtinute înaintea examenului, cum a mai fost fraudat examenul ?
Acestea sunt motivele pentru care invit si rog toate organizatiile interne si internationale si orice persoana sa ia cunostinta de unul din cazurile de abuzuri incredibile si inadmisibile intr-o societate normala, realizat la comanda de Directia Nationala Anticoruptie, de care s-ar rusina si Lavrenti Beria daca ar mai trai.”
 

               Securişti şi comunişti răsplătiţi regeşte


Copiii şi nepoţii celor din tribunele oficiale ale PMR, ulterior PCR, sunt astăzi stăpânii României
Motto: „Aşa cum nerozii nu dădeau doi bani pe stele, nici stelele nu dădeau doi bani pe nerozi” (Orhan Pamuk)
Deşi au promovat austeritatea marxistă, au trăit în opulenţă. Deşi se erijau în protectori ai clasei muncitoare, au exploatat-o în beneficiul lor. Deşi hrăneau visuri de mai bine pentru oamenii obişnuiţi, au coborât viaţa lor la nivelul obişnuinţei de a trăi într-un coşmar tras la indigo. Pentru cei mulţi au interzis „ocupaţiile burgheze” precum echitaţia, golful, jocurile de societate etc., însă ei le consumau fără restricţii. În timp ce proletariatul se chinuia să prindă o viză de Bulgaria să treacă Dunărea la Ruse, ei deţineau paşapoarte şi călătoreau fără oprelişti. Progeniturile lor şi clienţii ideologici primeau burse în Occident în timp ce copiii proletaritatului nu puteau trimite o banală scrisoare în străinătate fără verificări riguroase. Totul se decidea într-o singură unitate poştală, din Bucuresti, vis-a-vis de Sala Palatului. În timp ce noi făceam foamea optzecistă, ei se bucurau de serviciile Gospodăriilor de Partid. Şi dacă aveai cutezanţa să ceri drepturi egale în statul muncitorilor şi ţăranilor, ei, toţi aceşti stăpâni ai vieţii tale, îţi arătau penitenciarul, lagărul de muncă, după ce treceai prin filtrul torturii fizice. Ei, toţi aceştia, sunt astăzi stăpânii politici ai României, de peste 20 de ani.
România trăieşte sub „programarea sistematică a dezordinii” cauzată mai ales de „cursa aberaţiilor politice” şi a certurilor dintre securişti şi comunişti pentru sfere de influenţă economică. Iar aceasta se petrece în interiorul mafiei care a criogenat România într-o uriaşă plantaţie de sclavi votanţi. Sunt stăpânii cu mandat şi legitimitate electorală. În consecinţă, „pe malurile Dâmboviţei ni se planifică nu viitorul, ci, din păcate, gestionarea post-factum a crizelor în care au degenerat scandalurile politice, devenite strategie reală a guvernărilor celor mai nepotrivite şi distructive pe care le-a avut vreodată România” (Aurel I.Rogojan, 2009).
Dizidenţa falsă a unui militant comunist
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Acesta a fost desemnat să analizeze şi să ofere publicului un amplu rechizitoriu despre comunismul românesc. El a jucat şi continuă să joace cartea dizidentului moralist, care a suferit de pe urma regimului comunist, încercând să inducă în mod fals, în opinia publică, statutul unei victime. Aurel Covaci a descris această strategie bolşevică şi a avut dreptate: „Cei ce-ţi fac rău nu te uită, ei vor să te anuleze şi să devină ei cei ce s-au sacrificat, iar dacă scenariul e perfect, tu te trezeşti turnător şi nimenea în locul lor!”.
Volumul dlui Aurel I. Rogojan (Compania, 2011), “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, reprezintă pentru cititorul român o reală „perestroika” larg deschisă în uriaşul angrenaj al trădărilor faţă de România şi poporul român. Aici aflăm cum a început „dizidenţa” lui Volodea, fiul militanţilor comunişti Leonte şi Hermina Tismăneanu-Marcusohn. El a emigrat în USA în anul 1981, când doar „agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii externe aveau parte de asemenea privilegii”. Plecarea lui Vladimir Tismăneanu „s-a realizat pe firul scurt. Pentru cine nu ştie, e vorba de o intervenţie pe telefonul «S», deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei lui Volodea pe care la Moskova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie. (…) Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil de controlat pe zonele extreme ale activităţii – acolo exista la un moment dat o adevărată inflaţie de agenţi ai Moskovei originari din Basarabia şi care treceau drept români”. Apoi „nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă antimcomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât ca ele să apară la iniţiativa altora şi să se încerce ulterior abordarea lor” (Aurel I. Rogojan, 2011).
“Micul Führer” cu „descendenţă gestapovist-enkavedistă”
Între 1945 şi 1989, sute de mii de intelectuali cu liceu şi cu universitate au fost coborâţi la munca de jos, mai mult manuală decât intelectuală, sau au fost sub diferite etichete politice condamnaţi la muncă silnică în lagăre şi închisori transformate în şantiere de muncă fizică. Următoarea operaţie de distrugere a României: milioane de persoane fără vocaţie intelectuală au primit denumirea de „noua intelectualitate progresistă” şi au fost instalaţi în aparatul de stat, inclusiv Universitate şi diplomaţie. Aceaste operaţiuni au furat naţiunii tezaurul de inteligenţă creatoare şi au poluat statul cu nişte paraziţi cu lăcomie în loc de eficienţă.
Comuniştii şi securiştii epocii dinainte de 1989 excelează astăzi cu însuşiri de oportunism şi superficialitate, care îi recomandă pentru uşoară manipulare şi rentabilă utilizare de către marea finanţă oocidentală. Comunismul din Rusia şi din estul Europei a confiscat deopotrivă Libertatea şi Proprietatea şi aceasta pentru ca înrobirea să fie mai sigură şi să nu aibă cale de întoarcere. Statul totalitar 100% este acesta. De aceea, pentru cei puţin şi puternici, pentru „succesori”, viaţa este o pradă. O pradă continuă. Pentru cei mulţi şi neajutoraţi, viaţa este o pedeapsă. O pedeapsă continuă.
Comunismul a fost invazia de jos în sus a invidioşilor şi a răilor puşi să pedepsească pe cei – spre nefericirea lor – înzestraţi da natură cu vinovăţia inteligenţei şi vinovăţia culturii.
Cei 4 milioane de comunişti şi cei 2 milioane de securişti care peste 45 de ani au fost clasa conducătoare şi exploatatoare nu spun nimic şi nu scriu nimic pentru că în aceşti 45 de ani, cu continuitate şi azi, nu-i nimic pozitiv de reţinut în memorie şi de transmis istoriei. În afară de fenomenul substituirii istorice prin succesiune. Iar substituirea este cea mai periculoasă formă de distrugere socială, economică, culturală şi spirituală a poporului român, căci, potrivit lui Jean-François Revel: „Comunismul este atât de devastator, încât nu-i de ajuns să scapi de el: trebuie să poţi ieşi din toate consecinţele lui”. Iar „foştii” reprezintă aceste consecinţe care trebuiesc evacuate din istorie. Dinastia „succesorilor” trebuie eliminată din corpul social românesc. Din patologie se ştie că principalul duşman nu-i agresivitatea microbilor, ci este vulnerabilitatea organismului. Foştii activişti, securişti, politruci, UTC-işti, cadre şi obedienţi de duzină vor o societate vulnerabilă pentru a o putea controla politic, parazita economic şi malforma social.
În această linie de succesiune devenită o „tradiţie a trădării” se află Horia-Roman Patapievici. Seria trădărilor a fost deschisă de către tatăl său, ucraineanul Dionis Patapievici, căsătorit în anul 1939 cu Odarca Drăgan. Familia Dionis şi Odarca Patapievici a fost „un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor '40 în Cernăuţi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut maşrutizarea României”. Potrivit lui Rogojan, „Dionis Patapievici s-a aflat în legătură cu legionarii fugiţi din România după rebeliune. Pe de o parte, îi supraveghea din însărcinarea Gestapo-ului, iar pe de altă parte, din cea a NKVD-ului. După ce armata germană s-a retras din Austria şi Gestapo-ul şi-a încetat activitatea, Dionis Patapievici nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat la Viena, ca translator poliglot, de Comandamentul Militar al Armatei Roşii. Concomitent devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atenţia autorităţilor şi urmează cursurile Înaltei şcoli pentru Comerţ Mondial. Cere stabilirea în România după epurarea sa în anul 1948 din aparatul poliţienesc austriac de către serviciile de informaţii militare sovietice. Ajuns la Bucureşti, însoţit de mulţi bani şi multe bunuri de valoare (bijuterii, obiecte de artă, tablouri, blănuri, albume filatelice), cumpără un apartament singur pe etaj de la Goder Ofner cu o sută de mii lei (deşi era evaluat la 150.000 lei)” (Rogojan, 2011).
Deşi primit la baza unor recomandări din Austria la Banca de Stat a RPR de către vicepreşedintele Marcel Wolfowitz, lui Dionis Patapievici nu i s-a recunoscut apartenenţa politică pe baza carnetului de membru al Partidului Comunist din Austria. Este angajat de profesorul Mladenatz (decan al Academiei Comerciale “I.V. Stalin”) ca asistent universitar iar la Banca de Stat a devenit şef de serviciu şi consilier. Potrivit lui Rogojan, „mai multe surse ale contrainformaţiilor economice din obiectivul Banca de Stat îi semnalează curiozitatea, curtoazia cu care le înconjoară pe secretarele vicepreşedinţilor care manipulau documentele sensibile, vizitele frecvente la compartimente în care se centralizează informaţii secrete din Comitetul de Stat al Planificării şi din ministerele economice, dar şi natura sa profund interiorizată, ce face imposibilă descifrarea adevăratelor sale trăiri” (Rogojan, 2011). Faţă de această situaţie, chiar Dionis Patapievici a afirmat că „prin munca ce o duc, cunosc cele mai mari secrete ale economiei ţării într-un orizont strategic de 15-20 de ani, fiind, în fapt, unicul deţinător al întregului volum de date secrete, în timp ce toţi ceilalţi fncţionari cunosc doar ceea ce priveşte departamentele lor. Dacă eu aş trăda, trădarea mea s-ar multiplica de câteva ori cu coeficientul importanţei informaţiilor”.
Dionis Patapievici a fost cunoscut ca fiind „foarte duşmănos, neînţelegător” nici faţă de soţia sa, care „a decedat în urma unei grele suferinţe (în 1951 n.m.) datorită răutăţii şi neglijenţei lui. Nu-i dădea medicamente, începea să o bată, când spunea că are dureri nu o credea. Mama ei a venit după aceea în Bucureşti ca să crească copiii (fiicele Lydia şi Elena n.m.). Mi-a povestit că de multe ori nu le dădea pensia alimentară şi bunica trebuia să dea lecţii de pian ca să poată întreţine aceşti copii. Am auzit că s-a însurat, are din nou un copil şi pentru acest copil (Horia Roman n.m.) aduce cele mai mari bunătăţi, iar pentru cele două fetiţe orfane nu vrea să dea nimic” (Rogojan, 2011).
Fiul, cum era şi firesc pentru zona nomenclaturii, a beneficiat de relaţiile şi statutul tatălui. Patapievici jr. era bursier în Germania anilor 1993-1995, unde, spune Rogojan, „a fost dirijat de protectorii săi să întreţină legături informative printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi Germania”. La întoarcerea în ţară ajunge director al Centrului de Studii Germane al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti. Pe acest spaţiu de manevră, Virgil Măgureanu îi orchestrează ieşirea din anonimat prin operaţiunea „căpitanului Soare”, eveniment care a însemnat sacrificarea unui ofiţer de informaţii pentru ascensiunea publică a lui Patapievici jr. A urmat ascensiunea lui Patapievici jr. la rang ministerial în Colegiul Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii unde „apare ca o reuşită infiltrarea unei «cârtiţe» într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii referitoare la agenţii şi acţiunile serviciilor străine a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă”. Dar aici “cârtiţa” a fost prinsă „executând teme de scotocire şi extragere de informaţii şi documente din arhivele securităţii la solicitarea serviciilor străine interesate deopotrivă să recupereze amintirea acţiunilor lor trecute în România şi să proiecteze altele”. Depistată şi prinsă, “cârtiţa” a fost rotită într-o altă funcţie, „pedepsită” fiind cu promovarea ca preşedinte al ICR. Istoria acestor întâmplări, de la tată la fiu, „ne oferă suficiente elemente ca să înţelgem apetenţa lui Horia Roman Patapievici pentru imitare – în fizionomie, gesturi şi atitudini a caporalului Adolf Hitler. Pentru apucăturile sale de călău al valorilor naţionale şi pentru fecaloidizarea limbajului public, H.R.Patapievici, demn descendent al unui gestapovist-enkavedist, merită numele de servici de «Micul Führer» al culturii române de peste hotare” (Aurel I.Rogojan, 2011).
Ce avem astăzi?
Viitorul României este vulnerabil. şi această vulnerabilitate este cauzată de nepedepsirea vinovaţilor şi imunitatea călăilor. Politica ductilă de peste 20 de ani ne promite viitorul pentru a jefui prezentul şi ne vorbeşte despre bine („Să trăiţi bine!”) pentru a face răul. Scopul ductilităţii este mereu acelaşi: cei mulţi şi anonimi să stea paralizaţi pentru ca cei cu putere să adune averi şi să fie fericiţi. Cei puţini se menţin la putere bazându-se pe paralizarea gândirii şi blocarea inteligenţei sub neîncetatul bombardament informaţional dirijat. Un haos dirijat. Sub flamura culturii se desfăşoară noua dictatură, care în numele democraţiei oferă numai libertăţi şi niciodată Libertatea. Tot ceea ce poate realiza această putere este să intimideze şi să îngenuncheze inteligenţa, cum o face din 1945 încoace, prin tehnici de intimidare, marginalizare şi denigrare. În ultimă instanţă se admite şi asasinatul de catifea, fără urme vizibile, ci numai un diagnostic greşit urmat de o intervenţie reuşită, precum în cazul Cezar Ivănescu.
Dar, cu ajutorul cunoaşterii şi al abilităţii, inteligenţa poate oricând crea putere. De această putere se tem cel mai mult vechiul Partid şi Securitatea de stat. Puterea inteligenţei solidare în ideal, fiind creativă, este de neoprit.
Aurel I. Rogojan în cartea sa “Fereastra serviciilor secrete” (Compania, 2011) dezvoltă un proiect editorial articulat pe întreaga varietate de trădări politice şi jafuri financiare, de la Caritas, Gelsor, FNI la devalizarea unor bănci precum Columna, Internaţională a Religiilor, Dacia Felix etc. Autorul rediografiei trădării naţionale dezvoltă în detaliu şi situaţia fragilă a siguranţei naţionale cu dosarul complet al politicii maghiare de dezmembrare a României; dosar început cu declaraţia conducerii ungare din anul 1988 (Nyers Resző, Németh Miklós şi Horn Gyula), care susţinea că „Transilvania nu aparţine României” şi ca urmare, ameninţau de atunci că vor„ internaţionaliza problema maghiarilor din România”. De aceea, nu trebuie să mire prezenţa UDMR în sferele puterii din 1990 încoace.
                                                                                     Adrian Majuru
 
                              Traseismul românesc

Este bine cunoscut traseismul politic de la un partid la altul al diversilor oportunisti neimpliniti politic, financiar sau pur si simplu care doresc sa-si mentina statusul si avantajele de om “important” politic.
Sa fie acesti traseisti nimic mai mult decat niste tradatori? Sa tradeze ei vreun partid sau vreo doctrina? Nu, ei nu pot trada o doctrina deoarece habar n-au ce este aceea atata timp cat fac un adevarat slalom de la stanga la dreapta si inapoi. Dar de tradat, tot tradeaza, ii tradeaza pe cei care i-au ales pe lista unui partid. Din pacate, pe lista de partid si nu individual, deoarece uninominalul este o poveste care i-ar impiedica pe multi dintre oamenii politici sa se mai regaseasca pe bancile Parlamentului.
Iar cand partidul se scufunda, nu mai vorbim de traseisti, vorbim de sobolani care fug deoarece nu mai au ce roade pe o epava.
Uneori partide intregi sunt traseiste incercand sa obtine fonduri si sustinere politica de la diversele “internationale europene”.
Daca ne gandim doar la glorioasa istorie a PDL-ului, care astazi pluteste in deriva “ciuruit” peste tot, nu se poate sa nu ne amintim de trecutul sau socialist, trecut putin pe la liberalism si terminandu-si traseul intr-un conservatorism dubios ca membru al Partidului Popular European, dupa cum a fost mai benefic, indiferent de doctrina.
Si pentru ca cercul traseismului national sa fie complet, avem de-aface si cu organizatii civice de tot soiul din tara si din afara, de prin Europa sau de prin California, din Basarabia sau de prin Centrele Universitare ale Romaniei care si-au uitat si idealurile, si scopurile si s-au repezit sa faca temenele si sa trimita ode de recunostinta sau scrisori de aprobare catre cel care le vorbeste frumos de la inaltimea unui piedestal guvernamental, care le mai da o bursa, sau care-i mai baga in seama printr-o invitatie publica la “sediu”.
Iar sunetul discursurilor populiste care gadila placut urechile, se opreste la nivelul timpanului liderilor de organizatii lipsiti de analisti sau consilieri priceputi care sa transforme sunetele in analize corecte capabile sa-i fereasca de derapajele la care sunt tentati de acest populism calp.
Si atunci, liderii organizatiilor “independente si apolitice” ale societatii civile, pentru a-si arata recunostinta deplina, fac o propaganda cu voce pitigaiata pentru idolii lor politici, fie ca-s indivizi, fie ca-s embleme de partid.
Daca lipsa de profesionism poate fi considerata o scuza penibila, ce fel de scuza mai poate fi invocata atunci cand se renunta la principiile organizatiilor pentru niscaiva faramituri de la masa potentatilor puterii?
Iar cand barca ia apa, tocmai acesti lideri sunt cei care, ca orice sobolani, sar primii de pe punte si incearca sa se salveze jurand credinta altor idoli politici in devenire, uitand de civism si de principii de “neatarnare”.
Altfel, traseismul tinde sa devina un sport national oriunde s-ar manifesta, pe malul Dambovitei, al Bacului sau al Pacificului.
Pentru limitarea efectelor acestei forme de lichelism public, societatea civila trebuie sa dea tonul redresarii morale, sa se debarasaseze de meteahna compromisului si sa coopereze demn cu clasa politica de pe pozitii egale, strict pentru realizarea scopurilor pe care si le propune in concordanta cu principiile proprii.
                                                                                Mircea POPESCU
 
 


                 Sclavul modern al taxelor

Ai auzit bine, SCLAV.
Nu cetățean, nu contribuabil, nu om, ci pur si simplu SCLAV! Nu mă crezi? Ti-o dovedesc imediat. Statul Român te lipsește de 80% din venituri in fiecare luna. Iată cum:
La salariu 45%
Data viitoare când iei salariul numără bine banii. Acum mai număra-i odată. A doua oara ai numărat banii pe care statul tocmai ti i-a luat sub forma de bir denumite eufemistic impozite, taxe sau asigurări. Nu te uita pe fluturaș ca nu o sa găsești acolo datele complete, ci o ficțiune contabila numita salariu brut. Întreabă însa pe patronul tău cat a virat la stat in luna asta si vei vedea cat plătești in mod real la stat. Pentru ca statul e perfid. Deși iți ia banii tai, nu ti-i ia pe fata. Nu te invita la un ghișeu sa-ti ia banii din buzunar. Nu, îl pune pe seful tău sa ii dea chiar înainte ca tu sa-i vezi.
Mai exact, la un salariu net in mana decent de vreo 3000 RON iată cat iți ia statul din buzunare pentru privilegiul de a fi contribuabil in tara ta:
• Asigurări sociale: 1338.7 RON – Ăștia cică ar fi banii de pensii si alte pomeni sociale pe care trebuie sa-i plătești in numele solidarității sociale. Daca i-ai investi însa intr-un fond de pensii private cu un randament de numai 10% pe an te-ai putea retrage in numai 10 ani nu 40 cat iți cer ei sa lucrezi. Sau ai putea trimite cel puțin un copil la grădinița, școala, liceu privat.
• Sănătate:457.64 RON – Ăștia sunt banii pe care-i plătești pentru servicii medicale infecte si medicamente compensate pe care nu le găsești. In schimb o asigurare privata excelenta găsești la jumătate din preț.
• Impozit: 571.41 RON – Ăștia sunt banii fără destinație, cu care statul poate sa facă ce vrea. Si chiar face, fără sa-ti dea ție vreo socoteala.
• Șomaj + diverse: 90.18 RON – Ăștia sunt banii pe care nu o sa-i vezi niciodată. In șomaj nu intri ca specializarea ta e căutata si oricum nu poți trai cu cele 400 RON de la stat, iar de restul taxelor nici n-ai auzit darmite sa aibă sens. De exemplu, ce e contribuția pentru concedii? Ti-a dat statul bani vreodată când ai fost in concediu? Sau garantarea salariilor? Singurul care-ti garantează salariul este patronul care aleargă după clienți.
In total 45% din fondul de salarii se duce automat la stat. Fie ca vrei, fie ca nu vrei.
La cumpărături 25%
Te bucuri ca ai luat salariul, nu? Chiar daca e doar jumate din cat puteai sa ai. Te duci imediat la cumpărături, faci plinul cu benzina, plătești facturile si dările locale. Felicitări, statul ti-a mai luat o buna parte din venit:
• TVA 24% – printre cele mai mari din lume
• Accize pe benzina, alcool si alte produse de lux – “aliniate” la standarde europene
• Rovinieta, taxe de timbru, proprietate, taxa radio, taxe eco. Multe dintre ele nici măcar nu le știi deși sunt sub nasul tău. Vezi certificatele verzi si taxa radio care vin cu factura de la electricitate sau taxa pe punga de plastic.
• Peste 200 de taxe si impozite plătite de firmele de la care tu cumperi servicii si bunuri si care se adaugă la prețul de raft.
TVA-ul iți mănâncă 20% din jumătatea din buzunar, adică 10% din total. Restul taxelor mărunte adunate cam tot pe-atât. Mașina si “luxul” restul de 5%.
Prin căpușe 10%
Statul își căpușează propria economie si te pune sa plătești mult prea mult pentru serviciile căpușate. Hai sa vedem căpușele:
• Blatul: Regiile si firmele de stat sunt de mult timp niște găuri negre ale economiei. Cat ne costa ele? Miliarde de Euro in fiecare an. De exemplu, anul trecut ai plătit fără sa știi un miliard de Euro pentru CFR, pentru ca așa a vrut pixul lui Ungureanu. Anul acesta o sa plătești 800 de milioane pentru Oltchim, dar din pixul lui Ponta. Ei au semnat, dar tu plătești.
• Glazura: Firmele private cu monopol de stat. Adică acelea care au plătit la stat pentru privilegiul de a avea zero competiție. Lipsa competiției duce la preturi mai mari. Pe care tot tu le plătești.
• Cireașa de pe tort: Birocrație, alt produs eminent al statului. Aprobări peste aprobări, aprobări pentru aprobări, procese interminabile, documentație stufoasa. O armata de funcționari, judecători, avocați, notari publici, contabili, experți de toate soiurile care produc doar maculatura câștigă o avere din jungla legislativa din România. Pe care tu o plătești.
Statul controlează astfel direct sau indirect aproximativ o treime din economie. Pe care tu o plătești. Din aia 30% cat ii mai ai in buzunar statul iți mai ia așadar încă 10%.
80% statul, 20% tu – cine pe cine slujește?
Cum se numește o relație in care cineva iți ia patru cincimi din cat produci si-ti lasă o cincime, doar atât cat sa mănânci si sa te-mbraci? Caută bine in istorie si vei găsi o singura definiție: SCLAVAGISM.
Doar pentru ca nu vezi lanțurile cu care ești legat de către stat, nu înseamnă ca ele nu sunt acolo. Ia încearcă sa nu-ti plătești taxele. Poți? Poți sa te duci la magazin si sa zici vreau sa cumpăr produsul asta dar refuz sa plătesc TVA? Sau poți sa zici, eu am asigurare privata de sănătate, nu mă interesează sa mai plătesc la stat? Sau poți sa zici ca nu mai ești “solidar social” si sa nu mai plătești CAS-ul? Sau poți sa te duci in control la CFR sa vezi pe ce arunca banii?
E timpul sa devii din nou stăpân pe banii tai. E timpul ca statul sa te slujească pe tine, nu tu pe el. Pentru asta am creat Mișcarea Antitaxe.
Pentru ca tu sa faci ce vrei cu banii tai!
 
                       PROIECTUL CERTEJ = UN PRECEDENT FOARTE PERICULOS !


Conform Constituţiei României, art.135, alin.2, lit.d: „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional”, iar „Bogăţiile de interes public are subsolului...fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, scrie la art.136, alin.3. Se ştie că, aceiaşi Lege fundamentală precizează la art.136, alin.4: „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate...” Acesta este cadrul legal, constituţional. Realitatea faptică este cu totul alta ! Regimurile alogenilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, împreună cu toate guvernele pe care le-au format şi patronat au concesionat bogăţiile naturale ale Poporului Român, la cele mai mici redevenţe din lume, către asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni.
 De peste 15 ani s-a pus la cale jefuirea celui mai mare zăcământ din Europa de aur, argint şi metale rare de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, prin dinamitarea celei mai vechi exploatări miniere din lume şi folosirea a 200 milioane kg cianură pentru obţinerea concentratului minier care va fi scos integral din România, fără niciun control din partea Statului Român, cel care ar obţine doar sub 1% din dividende. În urma numeroaselor acţiuni curajoase şi tenace ale Asociaţiei Alburnus Major din Roşia Montană, susţinute de Academia Română, Biserica Ortodoxă Română şi toate celelelte biserici şi culte religioase din România, Academia de Studii Economice, peste 70 de O.N.G.-uri din ţară şi străinătate, precum şi peste 1.000 de specialişti din întreaga lume, de partidele politice (cu excepţia P.D.L.) , s-a ajuns ca proiectul firmei Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) să fie blocat de mai multe ori. Instanţele judecătoreşti au anulat multe din documentele obţinute ilegal de R.M.G.C., iar la Ministerul Mediului staţionează documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Între timp, presa a semnalat că în luna februarie 2012 o echipă româno-canadiană de geologi a descoperit într-o galerie de la Roşia Montană, cu o vechime de circa 5.500 de ani, o lespede perfect şlefuită, cântărind aproximativ 1.700 tone, din care peste 900 tone aur şi 500 tone wolfram. Lespedea a fost găsită în galeria 13, Galeria Hiperboreană, aflată sub satul Cornea. În urma analizelor de laborator a rezultat că a fost găsită o piatră compozită, obţinută din amestecul a 55% pulbere de aur de 50 de karate, 30% wolfram şi 15% praf de granit. La „fabricarea” lespezii respective s-a folosit o tehnologie necunoscută şi imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale. Lespedea avea o lungime de 12 m, o lăţime de 6 m şi o înălţime de 3 m. Deasupra lespezii a fost găsit, în anul 1976, scheletul uriaş al unui dac hiperborean, care a fost transportat, urgent şi în mare secret, la Moscova. Fotografia scheletului există la unul dintre minerii care a participat la descoperirea şi la împachetarea scheletului uriaşului în lăzi care au fost încărcate în trenul care a plecat spre U.R.S.S. Este vorba despre minerul Ion Moiş, care a început să spună adevărul despre scheletul uriaş găsit în anul 1976. Suprafaţa lespezii era acoperită cu o scriere în basorelief, necunoscută. Sub lespede a fost observat un puţ cu diametrul de 4 m în care se cobora pe o scară elicoidală cu trepte săpate în pereţi. Intrarea în puţ a fost blocată de reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi ai Armatei cu o placă din beton şi apoi a fost sigilată. Începând cu data de 28 iulie a.c., doi dintre martorii care au rupt tăcerea au dispărut fără urmă. Procurorul general al României nu se autosesizează în cazul celui mai mare jaf din lume, în ultimile şase milenii. Căutătorii şi jefuitorii de comori din galeriile de la Roşia Montană, unde exploatarea minieră a fost oprită în anul 2006 de către Guvernul României la cererea R.M.G.C., trebuie identificaţi, cercetaţi penal şi condamnaţi pentru faptele lor, împreună cu cei care s-au asociat pentru săvărşirea de infracţiuni, iar bogăţiile rezultate din lespedea găsită în galeria 13 este necesar să fie recuperate de Statul Român şi să intre în rezerva Băncii Naţionale. Partea canadiană a cerut ca descoperirea din acest an de la Roşia Montană să nu fie făcută publică şi galeria să fie pusă de Statul Român sub pază militarizată. După discuţiile de la Guvern, din luna aprilie 2012, s-a convenit de către autorităţile Statului Român cu partea canadiană şi în luna mai a.c. a fost săpat un puţ cu diametrul de 12 m până la lespede. În luna iunie a.c., lespedea a fost tăiată în 80 de calupuri şi în ziua de 23 iunie a.c. a fost scosă la suprafaţă, încărcată în containere şi noaptea, sub pază militară, a fost transportată într-o direcţie necunoscută. Pe surse, s-a aflat că a fost transportată la Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi şi a fost transformată în lingouri de aur şi wolfram. Nu se ştie dacă lingourile au fost scoase integral sau numai parţial din România. Valoarea lor depăşeşte 200 miliarde euro. Cu toate acestea, în cazul celui mai mare jaf din Istoria omenirii, Parchetul şi D.N.A. nu se autosesisează, iar televiziunile şi presa străină ignoră descoperirea senzaţională de la Roşia Montană în favoarea accidentelor rutiere, incendiilor, uraganelor şi violurilor.
Descoperirea din anul 2012 de la Roşia Montană va contribui la cunoaşterea ADEVĂRULUI ISTORIC despre Poporul Primordial al geto-dacilor din Ţara Sfântă, din Dacia Edenică, din Grădina Maicii Domnului. Minciuna a avut picioare scurte pentru cei care au eliberat certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru 1.200 de ha de al Roşia Montană, după ce au făcut cercetări pe numai 2,2 ha. Justiţia a avut dreptate când a anulat acel certificat fals emis de Ministerul Culturii. Cu siguranţă vor fi făcute şi alte descoperiri uimitoare la Roşia Montană. Genialul Mihai Eminescu scria în ziarul „Timpul” din 2 noiembrie 1877 că: ”Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul...”. 
Asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni au aflat de Recomandarea Parlamentului European din 5 mai 2010 privind interzicerea folosirii cianurii în minerit în Europa, dar nu au renunţat la proiectele lor de jefuire a bogăţiilor uriaşe din patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni. După blocarea proiectului R.M.G.C., s-a pus la cale o strategemă vizând crearea unui precedent foarte periculos prin obţinerea pe căi ocolite şi ilegale a unui acord de mediu de la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara pentru realizarea proiectului „Exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej, judeţul Hunedoara”.
După descoperirea la Roşia Montană a celei mai mari lespezi turnate din antichitate şi a scheletului uriaş al unui dac hiperborean se vor schimba multe neadevăruri despre Istoria Poporului Primordial şi a omenirii.
Aflând despre descoperirea uluitoare de la Roşia Montană, din februarie a.c., şi fiind preocupaţi de distrugerea lespezii uriaşe şi de jefuirea cantităţilor extrem de mari de aur şi wolfram, stăpânii străini ai României, împreună cu asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni, sub coordonarea urmaşilor celor care au falsificat, în ultimii 2.200 de ani, Istoria omenirii, Istoria Poporului Primordial, al geto-dacilor, din Ţara Sfântă şi Istoria Religiei, au pus la cale şi au supravegheat atent mai multe diversiuni în România pentru ca după paravanul acestora să poată acţiona în voie, la Roşia Montană, să distrugă în mare secret lespedea unicat în lume, moştenită de la geto-daci, de o valoare istorică inestimabilă. Apoi, după ce au furat lespedea, au topit-o în lingouri şi le-au scos din ţară, jefuind Poporul Român de o bogăţie de peste 200 miliarde euro. Abia acum, având asemenea informaţii, românii pot găsi răspunsuri logice la următoarele întrebări:
1.De ce au fost schimbate Guvernele Boc şi Ungureanu cu Guvernul Ponta, în prima jumătate a acestui an ?
2.De ce a fost declanşat pripit şi fără pregătirea necesară, în plină vară, referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu ?
3.De ce Curtea Constituţională a tergiversat adoptarea unei hotărâri în privinţa referendumului din 29 iulie a.c. ?
4.De ce s-a precipitat şi se insistă nejustificat pentru privatizarea - închiderea Combinatului Chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea ?
5.De ce a fost devalorizat artificial cursul leului faţă de euro ?
6.De ce cresc nejustificat preţurile la carburanţi  şi gazele naturale, când redevenţa este ”îngheţată” (timp de 10 ani) la numai 3 dolari/baril de ţiţei şi 5 dolari/1000 m3 la gaze naturale.
7.De ce s-a dat, cu încălcarea legislaţiei europene şi a celei româneşti, Acordul de mediu nr.8 din 5 iulie 2012 şi Guvernul Ponta a aflat şi reacţionează abia după două luni ?
Este evident că, aceste teme şi altele au fost impuse pentru manipularea populaţiei din România cu scopul de a putea fi distrusă lespedea uriaşă găsită la Roşia Montană, să fie topită în lingouri şi apoi să fie scoase ilegal din România peste 900 tone de aur şi 500 tone wolfram.
Instituţiile statului de drept sunt paralizate, la comandă străină ! Parlamentul se face că nu aude şi nu vrea să afle adevărul, nici măcar prin audierea directorilor de la S.R.I. şi S.I.E., a ministrului Apărării şi a ministrului Culturii, care aşteaptă să facă dezvăluiri uluitoare despre descoperirile recente de la Roşia Montană. Guvernul păstrează o tăcere suspectă şi vinovată. Parchetul şi D.N.A. refuză să se autosesizeze şi să acţioneze pentru  a bloca scoaterea din România  a ceea ce a mai rămas din lingourile de aur şi wolfram de la Roşia Montană.
Revenind la Acordul de mediu nr.8/2012 pentru exploatarea minieră din perimetrul Certej prin folosirea a 26 milioane kg de cianură rezultă că pe această temă s-au urmărit, cel puţin, două obiective importante: crearea unui precedent pentru a putea fi eliberat Acordul de mediu solicitat pentru Roşia Montană şi respectiv abaterea atenţiei opiniei publice pe acest subiect cu scopul de a demonstra că Guvernul Ponta, după ce a accepat tacit Acordul de mediu pentru Certej, promite să-l anuleze prin instanţă la secţia de contencios-administrativ.
Proiectul minier de la Certej este propus de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation prin intermediul S.C. Deva Gold şi a început din anul 1998, cu primele lucrări de cercetare. Afacerile firmelor Roşia Montană Gold Corparation şi Deva Gold au fost finanţate, la început, de Frank Vasile Timiş, fondatorul lui Gabriel Resources, compania care deţine pachetul majoritar la R.M.G.C. Compania canadiană a preluat la sfârşitul anului 2011 acţiunile European Goldfields, care deţinea 80% din S.C. Deva Gold S.A., iar celelalte 20% din acţiuni sunt deţinute de către Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” S.A. Deva. Guvernul României a aprobat transferul licenţei de concesiune pentru exploatare nr.435/1999 către S.C.Deva Gold S.A. Hotărârea Guvernului nr.51/2000 a fost semnată de către alogenii: Mugurel Constantin Isărescu ca prim-ministru, de Radu Berceanu – ministrul Industriei şi Comerţului, de Decebal Traian Remeş – ministrul Finanţelor şi Mihail Ianas – preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Contractul ce stă la baza proiectului cu cianuri de la Certej este secret, iar licenţa de exploatare este strict secretă. Toate guvernele României au refuzat să propună modificarea legislaţiei existente pentru a permite desecretizarea licenţelor miniere. De ce ? Probabil din cauza comisioanelor !
  Suprafaţa aferentă proiectului este de 456,2 ha din care cea utilizată pentru lucrări aferente proiectului este de 300,5 ha, iar suprafaţa folosită în zona de protecţie perimetrală obiectivului este de 155,7 ha. Folosinţa actuală a terenurilor aferente proiectului este următoarea: păduri 187 ha; fâneţe 30,7 ha; terenuri arabile 5,3 ha; zone pentru locuinţe 18,7 ha; căi de comunicaţii 3,2 ha; zone industriale 55,6 ha. Amprenta proiectului minier se suprapune pe 108,7 ha din suprafaţa sitului Natura 2000 ROSPA 0132 Munţii Metaliferi, desemnat în anul 2011. Din suprafaţa propusă pentru defrişare de 165,11 ha este proprietate de stat 86,99 ha şi proprietate privată 78,12 ha. Din suprafaţa proprietate privată, proiectul firmei S.C. Deva Gold prevede că  se vor aloca: 28,34 ha pentru cariera Certej; 9,20 ha pentru halda nord; 11,01 ha pentru halda sud; 1,55 ha pentru uzina de procesare; 25,17 ha pentru iaz sterile de flotaţie şi construcţii anexe; 2,85 ha pentru drumuri. Barajul principal din arocamente la iazul sterile de flotaţie va avea înălţimea maximă de 109 m, iar barajul din arocamente la iazul de sterile de cianuraţie va avea înălţimea maximă de 70 m. Iazul pentru cianuri şi metale grele are o suprafaţă proiectată de 63 ha. Pentru minereul de la Certej s-a ales ca metodă de concentrare flotaţia metalelor preţioase şi a sulfurilor. Pentru extracţia prin leşiere s-a ales cianură CIL datorită faptului că se urmăreşte dizolvarea metalelor preţioase din concentratul obţinut prin flotaţie, iar această metodă oferă cele mai mari randamente de extracţie. Proiectul presupune procesarea a 45 milioane tone de minereu, după măcinarea a doi munţi, şi utilizarea unei cantităţi de 1.653 tone/an de cianură de sodiu, timp de 16 ani, cât este durata de exploatare. În procesul tehnologic vor fi folosiţi 29 de milioane m3 de apă din râul Mureş. Investitorul susţine că va asigura 800 de locuri de muncă în faza de realizare a investiţiei, iar în faza de exploatare cel mult 500 locuri de muncă. Aceste cifre sunt mult mai mici decât cele 1.500 de locuri de muncă care au existat la exploatarea minieră Certej în anul 2006, înainte de închiderea minei. Eldorado Gold a prevăzut să investească la Certej 270 milioane de dolari şi începând din anul 2015 să extragă anual peste 4 tone de aur şi peste 20 de tone de argint.
În documentaţia vastă, de 215 pagini, în baza căreia s-a eliberat Acordul de mediu nr.8/2012, de nenumărate ori scrie că: „Evaluarea impactului cumulat pentru proiectele Roşia Montană şi Certej...”(pag.137); „...a fost studiat efectul cumulat al proiectului Certej cu proiectul de la Roşia Montană” (pag.142).
În mod incredibil, dar adevărat, s-a eliberat Acordul de mediu nr.8/2012 fără să existe Certificat de descărcare de sarcină arheologică. Documentaţia precizează, la pagina 165, că: „...pe parcursul execuţiei lucrărilor se va face descărcare de sarcină istorică a amplasamentului.”
Acordul de mediu a fost eliberat pentru exploatarea minieră Certej cu toate că Ungaria se opune acestui proiect, iar Parlamentul European a recomandat interzicerea folosirii cianurilor în minerit în ţările membre ale Uniunii Europene.
Eliberarea acordului de mediu s-a făcut inclusiv pentru suprafaţa de 78,12 ha proprietate privată, fără ca suprafeţele respective să fie expropriate. Fiind un proiect de interes privat şi nu unul de interes public nu există temei constituţional pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Probabil că, semnatarii Acordului de mediu nr.8/2012 au aflat despre propunerea legislativă a P.S.D. şi P.N.L. care a fost votată în Senatul României, în 27 octombrie 2009 şi fără niciun vot împotrivă, care prevede că din anul 2013 se trece la exproprierea proprietarilor de terenuri şi imobile de către titularii licenţelor de exploatare minieră. Propunerea legislativă aşteaptă de aproape 3 ani să fie votată şi în Camera Deputaţilor, mai mult ca sigur, după alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Până atunci, formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României speră că locuitorii din România nu vor afla adevărul despre acţiunea lor diabolică, îndreptată împotriva Interesului Naţional.
În ziua de 10 septembrie a.c., în Parlamentul European, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a avut o intervenţie fermă şi demnă împotriva folosirii cianurii la Certej şi la Roşia Montană.
Preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, domnul inginer Eugen David, a cerut  public Guvernului României şi U.S.L.– ului „să îşi asume public emiterea acordului de mediu pentru un proiect minier bazat pe cianuri şi să explice tuturor românilor beneficiile sale de mediu, economice şi sociale.”
Proiectul exploatării miniere de la Certej bazat pe folosirea cianurilor trebuie oprit cu orice preţ !
                                                                                Dr.Gheorghe Funar
 
     Mihai Goţiu - jurnalist de investigaţii:    
        
     "Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!"
 
 Care este soarta unui jurnalist de provincie neînregimentat, care nu vrea să trăiască din "firimiturile" vreunui baron local, indiferent de culoarea politică a acestuia?
E greu, trebuie să strângi din dinţi şi să încerci să rezişti până la capăt în perioada asta nu tocmai fericită, când presa a fost o zonă foarte afectată de criză şi bătălia politică. E greu să rezişti, să ai coloană vertebrală... Eu zic că am mers bine şi dacă am rezistat până acum, în aceste condiţii, sunt convins că va fi mai bine în viitor. Iar faptul că "baronii locali" există peste tot, mai ales în provincie, nu face decât să-mi dea de lucru.
Ai trecut peste faza cu sucu', berea, păpica la sindrofii şi pliculeţul la buzunar în diverse ipostaze. Cum ai rezistat?Foarte simplu, acum mai bine de zece ani, când am început să fac jurnalism de investigaţie mai aprofundat, cred că materialele pe care le-am scris şi mesajele pe care le-am transmis au dat de înţeles că nu este cazul să vină cineva cu pliculeţul la mine. Am aflat la un moment dat, în urma unei anchete, că mă căuta un fost baron local, actualmente preşedintele unei federaţii sportive internaţionale, să-mi dea pliculeţul. Ce să-i faci, n-a fost să fie, nu m-a găsit atunci... he, he! Era vorba de Marius Vizer, ce să ne mai ascundem după deget?! Supărare mare că omul lui nu m-a găsit, dar eu cred că a fost spre binele lui că nu m-a găsit atunci! În rest, cred că un jurnalist îşi face treaba atunci când transmite un mesaj destul de clar că nu poate fi "apelat", iar riscul de a fi deturnat este două ori mai mare decât cel al apariţiei articolului.
Ai demarat în ultima perioadă o serie de anchete privind devalizarea resurselor vitale ale României. În mare, dezbaterile publice s-au canalizat pe Roşia Montană, gazele de şist - Bârlad, Roşia Poieni... Se pare - ceea ce bănuiam de mult şi fără să folosesc cuvinte mari - că "sediul materiei" este cedarea pe nimic a tuturor resurselor ţării, cu complicitatea serviciilor de informaţii...Există o lege a tăcerii în presă, se ştiu multe lucruri, există o grămadă de informaţii pe care foarte puţini le fac publice. Într-adevăr, la nivelul percepţiei opiniei publice, e "la modă" Roşia Montană. S-a atras de atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult mai multe, aproape toţi Apusenii fiind "acoperiţi" şi nu doar Apusenii. Avem Baia Mare, ajungem la Arad, apoi Caraşul... e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a resurselor naturale ale României, pe de altă parte - nu mi-e frică s-o spun - trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie. Cineva, bazându-se pe câţiva baroni locali care iau firimituri, profită la maximum de resursele naturale ale unei ţări. Ba mai mult, se ajunge inclusiv la înstrăinarea terenurilor agricole, o altă resursă vitală.
Cum suntem măcinaţi mărunt?Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc întâmplător, în 1995 el punea primele "balize" atât pe Roşia Montană, pe Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!
De unde atâtea firme canadiene "strategice"?Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt listate în Canada şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură, nici Fiscul american n-a reuşit să le pună cap la cap. Pe de-o parte, există firme din Barbados, din Cayman, Insulele Virgine şi-aşa mai departe, iar pe de altă parte, ele sunt listate cu acelaşi nume la Bursa din Canada. Alegerea Canadei ca loc de funcţionare a firmelor miniere, de fapt e vorba doar de sediul administrativ, e pentru că acolo nu există lege care să reglementeze funcţionarea acestor companii în afara ţării. La începutul lui 2010, 60% dintre companiile miniere erau înregistrate în Canada şi ele deţineau peste 40% din totalul exploatărilor din lume. De ce au "puişori" în paradisuri fiscale? E foarte simplu, acolo dispare profitul! O să vezi că există un Deva Gold cu sediul în Deva, dar mai există un Deva Gold cu sediul în Barbados, practic o subsidiară a European Goldfields, preluat de Eldorado Gold, care e acum deţinătorul a 80% din proiectul de la Deva. La fel cum există un Gabriel Resources (care deţine 80% din proiectul RMGC de la Roşia Montană) la Toronto, un Gabriel Resources în Insulele Jersey şi unul în Barbados.
Vorbim acum de reprezentanţi ai statului român care au aruncat o firmă "momeală" gen Minvest, care va dispărea cu totul în firma investitorului "strategic"... Dincolo de teoria conspiraţiei, se pare totuşi că asasinii economici există şi sunt pe ultima sută de metri...În ecuaţie apare Barrick Gold, care preia tot mai multe procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează; Carpathian Gold, Valhalla, Samax... sunt preluate deja teritorii imense în Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic - ultimele două denumiri de dealuri de fapt. Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale. Avem cazul Băişoara, lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de explorare pe site-ul ANRM! Neconcordanţe existau şi pe site-ul European Goldfields - tot a lui Frank Timiş, practic "frăţiorul" RMGC (Gold Corporation) -, preluată de Eldorado Gold la începutul acestui an, beneficiara contractului de la Certej. Acţionar important de la sfârşitul anului trecut la European Goldfields e emirul din Qatar, cel căruia, pe 29 iulie, după anunţarea rezultatului referendumului, Băsescu îi... transmitea salutări prin intermediul corespondentului Al Jazeera... În ceea ce priveşte legalitatea acordului de mediu primit, mie mi se pare cel puţin dubios faptul că o agenţie regională a ajuns să dea avize de mediu pe un proiect de interes naţional.
Putem întocmi o hartă a secătuirii resurselor vitale ale României?Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect, la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej... toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi, apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137 de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara! După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara...
Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals, care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti pe care încă n-am apucat să le verific. Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale şi materiale rare.
Care este legătura cu gazele de şist?Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un stadiu avansat - Roşia Montană şi Certej - şi gazul de şist de la Bârlad, vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din România până la urmă... A doua ţine de aceeaşi "reţetă" de tip colonialist de exploatare a resurselor naturale ale ţării.
Unde duce reţeaua după intermedierile şi "vânzările succesive" ale lui Timiş?                                                                                                                         
Din informaţiile mele, merg către fosta reţea de Securitate...
Fosta şi actuala reţea... oare în mâna cui o fi, a lui Antonescu?Ha, ha... parcă nu se ştie?! Dar în poveste apare şi Arpad Paszkany... Cine sunt acţionarii şi principalele nume din spatele firmelor "canadiene"? Pe de-o parte sunt firme miniere - cum e de exemplu Newont-ul sau Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra Leone -, iar pe de altă parte sunt "greii" de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Videanu de pe vremea când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în Capitală, nu ştiu dacă e finalizat nici până astăzi.. Asta ar fi o filieră... Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk, unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la inaugurarea Polus Center din Cluj.
Arpad Paszkany cel reevaluat de Băsescu?!                                                            
Da, dar să nu uităm că tatăl său, tot Arpad, făcea parte dintr-un grup din care mai făceau parte un domn Voiculescu, un domn Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989, avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum în România.
Înseamnă că Irinel Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter...
Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu deodorante...
Mai era unu' Cataramă, care zicea prin anii 90' că s-a pricopsit după ce vânduse vreo şase motociclete...He, he...
Se mai simplifică lucrurile... Înţelegem de ce funcţionează atât de bine Diktatul axei Bruxelles -Washington...Pot da doar o parte din informaţii, pentru că mai am o parte în verificare. Acte prin care se vede cum firme de lobby şi public-relation din New York recomandă companiei Gabriel Resources să lucreze cu nişte firme germane, una producătoare de cianură, alta specializată în închiderea minelor, pentru a se obţine sprijinul ambasadorului Germaniei în România.
Aceste fiind zise, mai avem ceva de făcut când Serviciile au luat-o "pe arătură"?Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne opunem, aşa cum s-a întâmplat în cazul Roşia Montană. Foarte multă lume e acum disperată şi demoralizată după acest aviz de mediu de la Certej, dar trebuie continuată lupta în justiţie şi mai ales pentru aplicarea hotărârilor judecătoreşti. Povestea de la Roşia era terminată de mult dacă se respectau hotărârile definitive şi irevocabile...
Dar mai avem judecători neşantajabili cu dosare din arhiva SIPA?Da, mai avem şi oricum, până la urmă, presiunea publică din România a oprit o lege specială de expropiere în favoarea companiilor miniere care trecuse de Senat şi ar fi trebuit să fie votată încă de anul trecut în Camera Deputaţilor. Peste 100.000 de semnături şi fiecare deputat contactat (mail, telefon etc.) şi avertizat de zeci, sute, mii de cetăţeni din colegiilor lor că dacă votează legea se vor "arde" definitiv, uite că i-a oprit, cel puţin până la ora la care vorbim. Uite că nici la Certej n-au toate proprietăţile pe care ar trebui să-şi desfăşoare proiectul. Oricum, oamenii de acolo, care se opun, trebuie să ştie că vor fi sprijiniţi de cei din societatea civilă care au luptat şi până acum la Roşia Montană, de la profesori universitari şi academicieni până la (nu în ultimul rând) he, he... membri ai galeriilor de fotbal.
Nu ţi-e un pic frică, sau mai bine zis, ai ce pierde din toată povestea asta? Cum stai cu declaraţia de avere?
Am o maşină de litraj mic căreia i-au tăiat de trei ori cauciucurile până acum. A fost şi atacată cu ouă la Roşia Montană de agenţii de pază de la RMGC - nu ştiu ce i se poate întâmpla mai mult, că e o maşinuţă de 1,2l, acum i s-a spart şi toba, dar "opera" asta din urmă îmi aparţine, pe drumurile din Roşia. Despre conturile mele, dacă găsesc hackerii ceva prin ele, îi felicit, măcar să-mi spună şi mie c-am avut ceva. Oricum, mai bine te lipseşti de orice ban numai să vezi ceva unic în lume. În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să distrugă... să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din "Stăpânul Inelelor". Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri, şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi... Ca înălţime sunt câteva blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există nicăieri în lume!
                                                                                Mihai Goţiu
                                                                jurnalist de investigaţii

 
 IAR  ÎNCHEIEREA PAGINII NOASTRE
SE FACE PRIN REFERIRE LA CELE SFINTE
           
                          
                               UNDE SUNT IERARHII
                    BISERICII ORTODOXE ROMÂNE?!


„Putea-voi duce austeritatea persoanei mele după pilda Prototipului nostru,
 măcar până la drumul arzător al apostolatului zilnic, cu resemnare la  
 auzirea vorbelor de ocară şi chiar la primirea de lovituri şi scuipări pentru
 învăţătura Evangheliei ?...Căci de o încoronare de spini şi de întinsul
 mâinilor pe cruce... e prea greu să mai vorbim noi, muritorii de astăzi !...”
 (Episcopul Grigorie Leu)
„A venit timpul când arhiereii trebuie să-şi scoată mitrele aurite- semnul
 slavei lui Hristos, şi să-şi pună cununi de spini, căci mai mult
se huleşte astăzi  în popor numele Domnului decât se slăveşte”.
(Ieromonahul Tihon)

Primirea binecuvântării dumnezeieşti de a păstori sufletele şi conştiinţele credincioşilor, cercetându-le, îndrumându-le, curăţindu-le, ajutându-le, vindecându-le, întărindu-le şi călăuzindu-le spre Lăcaşul cel de sus, la Supremul Arhiereu Iisus Hristos, este cea mai înaltă demnitate la care poate să aspire dreptmăritorul sau muritorul creştin. Fiind o demnitate divină prin misiunea ei dumnezeiască este mai presus de toate celelalte demnităţi, fie ele chiar regale sau imperiale, întrucât permanenta împlinire şi desăvârşire îşi are menirea în destinul Crucii: al bucuriei şi al suferinţei, al jertfirii şi al biruinţei.
Arhiereul, păstorul în genere, odată chemat şi ales la slujirea lui Dumnezeu şi a Naţiei sale, nu-şi mai aparţine sieşi decât ca bunăvoinţă a dăruirii totale lui Dumnezeu, Neamului său şi întregii creaţii a Ziditorului. Istoria primului mileniu creştin atât pe plan naţional cât şi universal a avut cinstea de a se încununa cu frumuseţea cununilor martirice ale credincioşilor şi deopotrivă ale Păstorilor lor. În acest sens ne stau mărturiile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi cele ale Istoriei Bisericii Universale.
Lângă cununile Arhiereilor martiri  s-au aşezat curajul şi onoarea multor Vlădici (sec. XV- XVII), care la momentul potrivit ales de ei, s-au retras cu cinste din Scaunul păstoresc, lăsând locul ucenicilor pe care i-au format în acest sens frumos al slujirii dumnezeieşti. Trebuie,spunea marele Pavel, ca episcopul să fie desăvârşit în toate.   Să ne oprim la celebrul dicton, formulă de consacrare, care confirmă investirea candidatului la demnitatea păstorului de suflete: - Vrednic este?/ - Vrednic este!,  vrednicie care întruchipa dincolo de mintea sănătoasă în trup sănătos, cununa unei depline maturităţi spirituale.
Puterea, spunea Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, te face să-ţi pierzi deseori capul. Onorurile sunt greu de purtat, iar smerenia, atunci când nu este adevărată şi adânc înrădăcinată, cedează în faţa vanităţii, a orgoliului. Iar Sfântul Nicodim Aghioritul adaugă:”Episcopul trebuie să fie ales fie de către Dumnezeu, Care prin harurile dăruite Îşi arată voia Sa, fie de către oameni”. (Sf. Nectarie din Eghina, Schiţă biografică, de Preot Ambroise Fontrier. Trad. din lb. fr. de prof. Paul Bălan. Ed. Agapis- Bucureşti, 2004, p.48).
În epoca modernă târzie, sec. XX – XXI, locul diademei spirituale şi al slujirii divino-umane în Biserica Ortodoxă Română a fost înlocuit cu fidelitatea slugărniciei oculte,pe plan extern, şi a meschinelor interese politico-democratice,în plan intern. Astfel, Ierarhii moderni, cosmopoliţi, ecumenişti şi managero-comunitari au schimbat sensul slujirii celei alese a lui Dumnezeu şi a poporului cu o dublă şi inversată slujire: cea a împăunării lor de a fi slujiţi, deopotrivă de Dumnezeu şi de popor, precum şi cu datoria de a-i slugărnici pe puternicii zilei, care le-au înlesnit ascensiunea chiriarhală. Aproape permanent în istoria noastră,dar mai ales în ani prelungiţi de criza economică şi politică, în desele persecuţii şi prigoane, interne şi externe, poporul îşi afla alinarea, ajutorul şi vindecarea în sânul solidarităţii spirituale. Cu cât criza politico-economică ori socială era mai adâncă, cu atît înălţarea religioasă era mai înaltă şi tendinţa de salvare a Neamului prin rugăciune devenea tot mai profundă.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” se întrebau tinerii revoluţionari în zilele însângerate ale lui Decembrie 1989.   Iar Vlădicii, din spatele perdelelor grele de catifea aurie, care le camufla mitrele zgâlţâite de cutremurul revoluţionar, răspundeau: „Închideţi uşile Catedralelor să nu ne pângărească mojicii ăştia anarhişti”. ( a ne reaminti de Catedrala din Timişoara în zilele acelui decembrie însângerat). Şi uşile grele se închideau, în timp ce „mojicii” cădeau împuşcaţi rând pe rând, înroşind treptele reci cu sângele lor fierbinte şi neprihănit. Dar şi acum milioane de creştini români deznădăjduiţi de greaua apăsare şi împilare economică, socială, politică şi religioasă prin care trec de atâta amar de vreme, suferă, se ofilesc, se rătăcesc, se usucă şi se prăpădesc întrebându-se printre lacrimile amare şi suspinele convulsive:
„Unde sunt Ierarhii noştri?” Unii, puţini la număr, ar putea răspunde că sunt într-o şedinţă permanentă a Sinodului  B.O. R., preocupaţi tocmai de această stare a norodului. Alţii, poate cei mai mulţi, sunt convinşi că surzenia şi muţenia ierarhilor se datorează lucrării de taină a strângerii de cât mai multe fonduri pentru Catedrala lor (pardon, a Neamului, cică...).
„Unde sunt Ierarhii noştri?” se întreabă milioane de suflete vitregite de năpasta îmbogăţirii fără scrupule a aleşilor lor, cu şi fără mitră. Unii, poate dintre cei naivi,  ar putea crede că Vlădicii sunt în genunchi la rugăciune, ca Daniil Sihastrul, duhovnicul Marelui Ştefan, în vremurile de bejenie ale Moldovei. Destui, dintre cei realişti, îi văd mai degrabă preocupaţi de revendicarea fără număr a moşiilor secularizate de Cuza dar şi de obţinerea altora, de la vânzătorii actuali de ţară.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” întreabă noile doine de jale, profund tânguite de piepturile bătrânilor, care stând  în uliţe proţăpiţi, îşi aşteptă copii plecaţi „afară” după oarece căpătuială pentru că acasă nu mai au unde muncii.
   Câţiva din anturajul bisericii, cu capul plecat, răspund că ar putea fi la sfinţirea unui nou Lăcaş, care- de ce nu?-  va prisosi cu oarece foloase .
   Majoritatea însă, îi compătimesc că suferă sleiţi de puteri pe canicula aceasta de cuptor, înveşmântaţi în porfiră şi trene kilometrice din mătăsuri scumpe, ca la celebrele carnavale chinezeşti, sau că stau înrămaţi în zecile de kilograme de aur şi argint,  ce-i apasă cu marea povară a smereniei poleite.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” se întreabă în bocete bunicile împovărate de ani, cu feţele brăzdate de suferinţele bolilor şi ale neputinţelor, sărăcite de pensiile micşorate, deznădăjduite de spitalele desfinţate sau de lipsa medicamentelor compensate. În prag de iarnă, la gândul că frigul nu o să aibă cu cel încălzii, nu îndrăznesc să se întrebe ce fac Ierarhii noştrii cu sutele de mii de hectare de pădure tăiate şi vândute fără nici un drept. Şi dacă cineva le-ar spune că statul a dat fiecărei Parohii şi 30 de hectare de pădure, tocmai pentru a ajuta familiile nevoiaşe, iar în timpul slujbelor, iarna, în biserici singura căldură este cea izvorâtă din firava flacără a lumânărilor pentru că aceste păduri sunt date Ocoalelor Silvice Bisericeşti spre eficientă exploatare, (a se citi vânzare), poate că ar pune un ban în plus în cutia milei pentru ca Ierarhii noştri să poată să-şi plătescă, unii altora, slujba de pocăinţă şi de iertare a păcatelor. Câteva din cele mai cucernice se roagă însă Domnului pentru ei, pentru jugul cel greu al grijilor ce le apasă umerii laţi, puternici şi auriţi. Restul însă, plâng şi fac mătănii adânci în faţa crucilor celor fără de morminte sau a mormintelor fără de cruci.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” Suspină bolnavii, şchiopii, orbii, cerşetorii, calicii, beţivii, vii şi morţii, râzând sau plângând, rotindu-se într-o imensă plagă ce se revărsa ameninţător deasupra răbdării. Unii, aninaţi între cârje oblojite, rânjesc schimonosiţi de durere dar resemnaţi că poate toaca sau clopotele de vifor făcute să urle durerea îi vor  trezi într-o bună zi pe marii Păstori.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” Am surprins recent mărturia a două evlavioase creştine ce poartă numele Fecioarei, care ridicaseră împreună cu Stareţului lor venerat, iubit şi ajutat de toată obştea creştină, un minunat complex mănăstiresc. Spre grea încercare, Stareţul a primit de la ierarhii locului prigoană şi Bunul Dumnezeu l-a ridicat la ceruri mult prea devreme, spre marea mâhnire a celor care îl aveau duhovnic şi mare sprijin în lupta cu vremurile acestea pline doar de nedreptate. Amărăciunea şi mâhnirea lor avea să se reverse abia când, Înalţii prelaţi au adus în mănăstirea ctitorită de ei, un şofer de-al lor călugărit peste noapte, bine pregătit însă la şcoala sudalmelor unsuroase şi a bădărăniilor groteşti. Revolta lor cerea o Înaltă explicaţie şi motivaţie. S-au hotărât şi umplând un autocar, au plecat la Mitropolie. Binenţeles că n-au fost primiţi de Alteţa Sa Păstorul. Creştinii s-au aşezat atunci liniştiţi pe treptele Catedralei şi au început să se roage. După ore de aşteptare şi impertinenţă a venit un interimar focos şi plin de vijelie, apostrofându-i: „Nu vă e ruşine! Nu vă e frică! Cum îndrăzniţi să-l deranjaţi pe Înaltul Arhiepiscop... şi Mitropolit al...?” Toţi credincioşii sosiţi cu autocarul şi alţii care se aflau prin preajmă au rămas consternaţi. Din rândul celor osteniţi însă, s-a ridicat o cuvioasă bătrânică, cu trăsături încă frumoase şi demnă a răspuns întrebând: „Da ce, Înaltul e diavolul ca să ne fie frică?”. Răspunsul Ierarhului nostru i-a liniştit însă pe deplin, un pic mai târziu când a acceptat să primescă „o delegaţie”: „De ce trebuie să vă legaţi de un duhovnic anume?!! Ctitorind o mănăstire v-aţi zidit Biserică în ceruri! Ce contează unde vă rugaţi acum!” Doamnele mele, când mi-au povestit acest dureros recent episod din viaţa lor de  credincioase moderne, m-au întrebat dacă în acest context în care au primit asigurări că au Biserica în ceruri, nu ar putea să plătescă slujba de mărturisire prin virament bancar, dacă tot nu mai contează duhovnicul?!
„Unde sunt Ierarhii noştri?” se întreabă astăzi toţi deţinuţii politici cocoţaţi pe scara nonagenară, preacucernică şi preacuvioasă a trăirii lor jertfelnice. Unul mai hâtru răspunde:
- Poate sunt în pelerinaje de pocăinţă pe la vestitele închisori, care au ofilit, încarcerat şi decimat aproape toată Floarea tinerimii ortodoxe, între 1938-1964 şi după...
- Vezi-ţi de treabă, răspunde unul dintre cei care a  lăsat un sfert de veac din tinereţea sa în temniţă. În toţi aceşti ani petrecuţi, de altfel de foarte mulţi dintre camarazii dragi prin mai toate închisorile, n-a venit un singur ierarh de Sfintele Sărbători să ne aline durerile şi suferinţele, în timp ce confraţii noştri de chin, dar de alte confesiuni au avut deseori privilegiul de a fi binecuvântaţi direct de ierarhii lor. Nu mai vorbesc de rabinii evreilor care veneau aproape lunar cu ajutoare şi mângâieri...
„Unde sunt Ierarhii noştri?” Dau năvală gândurile nărăvaşe ale tinerilor debusolaţi sau neîmpliniţi spiritual din toate categoriile sociale. Unii, umanişti, consideră că tăcerea ierarhilor se datorează neputinţelor lor spirituale, dar mai ales lâncezărilor fastuoase şi bahice din grandioasele lor palate princiare.
- Cum să stea de vorbă un ditamai Vlădică, cu o puturoasă de opincă?
 Alţii, cinici, cred că grija de căpătâi a păstorilor este chiar aceasta: de a se căpătui boiereşte, nu glumă. Majoritatea ierarhilor cred că îşi fac totuşi un fin şi uşor examen de conştiinţă:
- Ce dacă ne tragem din ţărani cu două sau trei ierni de şcoală sau că am fost ocrotiţi de Dascălii Doctori pentru diversele servicii neînsemnate, fie pe la piaţă, fie pe sub maşină, fie la gospodar acasă... Noi ne-am spăşit râvnind la Cârja din care odrăsleşte arhibunăstarea.
Îmi aduc aminte de unul, cu care am fost coleg la Sibiu, şi care era ingineraş la bază (dar fără să practice meseria) hotărât să devină popă, după ce aducea ditamai porcul sacrificat de la ţară şi-l împărţea ( ştiu şi cui...),  cum lua o notă mare şi pupa carnetul.    Eu, care sunt oltean şi am primit în leagăn umorul (chiar făcând şi haz de necaz) îi spuneam: „Pupă bă mai bine porcul în cur-ând..., că datorită lui râgâi acum satisfăcut”.
Alţi păstori mai cu stare, mai în stare să asculte Internaţionala, mai ghiftuiţi în iniţiere, mai săritori la avantaje imanente, privesc transcendent de sus, de deasupra norilor, la opincarii, ţopârlanii şi mămăligarii nevoiaşi, rânjind vicarilor pe deasupra engolpionului: „Spune netrebnicilor acelora telurici, să pupe ţărâna pe unde călcăm noi. Atât şi nimic mai mult!” Cei din categoria cea mai înaltă, care şi ei fac parte din cele două stări, dar  de, le-a surâs norocul mai mult, cu studii în Apus, pe la Bossey  sau Oxford, par mai aplecaţi la suferinţele celor din ţărână, şi înclinându-şi mitrele cu condescendenţă, poate gândesc: „Aici şi Acolo, chiar peste tot unde la suspinele voastre înlăcrimate, nu mai răspunde nici cerul, când vi se fură ţara, religia, cultura, moşia, trecutul, prezentul, chiar şi viitorul, când minciuna stă cu regele la masă, când sub îmbuibarea lui Lae Chiorul poporul orbecăieşte în neputinţă, când aurul şi petrolul, munţii şi pădurile, apele şi pâinea de la gură v-au fost vândute, ce am mai putea face noi, Ierarhii voştri dragi?”.
„Unde sunt Ierarhii noştri?” Astăzi, liftele de miliţeni şi procuraşi, plătiţi tot dintr-o cutie a milei alimentată de contribuabilul umil, tulbură, hăituiesc şi profanează Bisericile, Sfânta Liturghie şi marea Sărbătoare a Maicii Domnului, scoţând credincioşii din timpul comuniunii Slujbei religioase, pentru a jura pe Biblia pusă pe capota maşinii, Biblie pe care ei n-au deschis-o cu siguranţă niciodată sau doar când au verificat numărul de inventar, că doar recuzita bâlciului nu se încredinţează oricum! Şi chiar dacă s-a auzit în eter întrebarea mea, rostită de un creştin român cu multă carte şi iubire de Neam, cu nume de Chiriac, fără a fi Ierarh însă, NIMENI nu s-a obosit (sinchisit) să răspundă! A răspuns de mult  Păstorel Teodoreanu, Patriarhul recunoscut al vinului: „Sunt cu preotul Burducea/ când cu steaua/ când cu crucea”. (Pr. Constantin Burducea - popă comunist, ministrul cultelor sub Guvernul Groza)
În loc de concluzie: păcat, că cei aproape o mână de Înalţi slujitori, n-au curajul de a lupta împotriva celor atât de mulţi şi atât de nepăsători pentru Naţia noastră. Păcat, că au uitat atât de repede chemarea la slujirea hristică imperioasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Tot ceea ce faceţi unuia dintre aceştia prea mici slujitori ai Mei, Mie îmi faceţi”.
Şi totuşi, unde suntem noi dreptmăritorii creştini, temelia şi stâlpul Bisericii lui Hristos, noi Biserica luptătoare, noi Biserica mărturisitoare, noi Biserica jertfitoare, când sfinţiţii şi prea înalt prea sfinţiţii şi de tot felul prea, prea, prea, ne batjocoresc, ne sfidează, ne afurisesc, ne împing în braţele răufăcătorilor, apoi ne întorc spatele, dar nu înainte însă de a lua şi obolul văduvei? Unde suntem? Unde suntem? Unde suntem?
                                     Gheorghe Constantin NISTOROIU
 
  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971