Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SĂRBĂTOAREA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE Memoriu către Comisiile Parlamentare privind instituirea Zilei Naţionale a Limbii Române - Ovid Densuşianu despre limba română
UN DEMERS DE DEMNITATE ROMÂNEASCĂ DIN PARTEA UNUI PRLAMENTAR; Apelul domnului senator Iulian Urban
NISTE SUBLINIERI ALE REPREZENTANTULUI UNEI FIRME ELVETIENE IN ROMANIA, CITATE DE DL. SENATOR
PATRIMONIUL CULTURAL PRIN FAPTA PERSONALA
ADUNAREA GENERALA A ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA - Declaraţia partidelor parlamentare privind agenda comunelor
PACTUL NAȚIONAL PENTRU AUTONOMIE LOCALĂ
APELUL REVISTEI ,,ALBINA ROMÂNEASCĂ\"
SPRE A NU DA UN ASPECT TRIUMFALIST CELOR AFIRMATE PÂNĂ AICI: - Articole de Dan Ghelase şi Nicolae Iuga
EUGEN DORCESCU
GEORGE STANCA
GEORGE ROCA
IOAN LILĂ
LA BISTRIŢA-NĂSĂUD, UN BARON AL LUI DRACULA (SAU, MAI DEGRABĂ, AL LUI Bram Stocker)
FESTIVALUL ,,ROMEO ŞI JULIETA\" LA MIZIL
PREMIANŢI LA FESTIVAL
OPINII ALE PARTICIPANŢILOR
ANUNT PENTRU CEI INTERESATI DE DIGITALIZAREA LITERATURII
LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
sectiunea 2 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
secţiunea 3 - LITERATURA VIRTUALĂ ŞI CURENTUL GENERAŢIEI GOOGLE
APEL CĂTRE TOATE ORGANIZAŢIILE CARE ÎNTRUNESC SCRIITORI DE LIMBA ROMÂNĂ
ARMELE DE LA CIOROGÂRLA UN REPORTAJ CU MULTE ŞI FOCOASE BOMBE prezentat din cartuşierele de diverse culori ale poetului şi generalului în rezervă NICOLAE ROTARU
PAGINA A DOUA

 

DECLARAŢIA
PRIVIND AGENDA COMUNELOR DIN ROMÂNIA

 

 

 

 

 Noi, reprezentanţii partidelor parlamentare, mai jos semnatari, prezenţi la cea de-a XII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România,  având în vedere Declarația privind Agenda comunelor din România, adoptată cu prilejul celei de-a XI-a sesiuni ordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România, din 25 februarie 2008, document care definește asumarea și parteneriatul ca principii comune ale cooperării pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc, prin intermediul căreia semnatarii se angajează să susțină descentralizarea și care încurajează o participare sporită și responsabilă a autorităților administrației publice locale pe fondul creșterii capacității administrative a acestora, ținând seama de faptul că prin Programul de guvernare 2009-2012 sunt prevăzute măsuri privind descentralizarea administrativă și financiară, declarăm, în mod public şi fără rezerve, următoarele:

1. recunoaştem că autorităţile administraţei publice locale sunt partenerii cei mai apropiaţi de cetăţeni pentru punerea în aplicare cu succes a măsurilor ce transcend oricărei guvernări şi a oricăror politici naţionale ce privesc colectivităţile locale;

2.  dezvoltarea durabilă a colectivităţilor locale nu poate să se realizeze în absenţa programelor de investiţii în infrastructura publică locală, gestionate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, şi fără creşterea şi asigurarea stabilităţii resurselor financiare;

3. creşterea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale nu se poate realiza fără o remunerare motivantă a personalului de la acest nivel, implicit, a primarilor şi viceprimarilor, în strictă concordanţă cu statutul de demnitar al acestora, precum şi cu responsabilităţile ce le revin; de asemenea, apreciem ca şi aceşti demnitari publici, după expirarea mandatului, să poată beneficia de drepturi determinate în condiţii similare cu cele ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi în ceea ce priveşte regimul pensionării acestora;

4. suntem conştienţi că promovarea unui dialog continuu şi intens între senatorii şi deputaţii din fiecare judeţ, pe de o parte, şi filiala Asociaţiei Comunelor din România din judeţul respectiv, pe de altă parte, poate conduce la crearea unui „canal-cheie” pentru informarea şi mobilizarea reciprocă în ceea ce priveşte adoptarea de măsuri menite să vină în interesul cetățenilor, fapt pentru care facem un apel către colegii noştri parlamentari în susţinerea demersurilor inițiate de către filialele judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România.

Semnează reprezentanţii la adunare ai partidelor parlamentare din Romania

Bucureşti, 9 februarie 2009

 

 

 

PACTUL NAȚIONAL PENTRU AUTONOMIE LOCALĂ

 

   

     Conştienți de faptul că autoritățile administrației publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic, pe de o parte, și că acestea au un rol activ și decisiv în dezvoltarea colectivităților locale, pe de altă parte,convinși că existenţa autorităţilor administraţiei publice locale împuternicite cu responsabilităţi efective permite o administraţie, în acelaşi timp, eficientă şi apropiată de cetăţeni,  preocupați de a îmbunătăți calitatea vieții în mediul rural prin creșterea capacității de acțiune, a resurselor şi eficienţei administraţiei publice locale, astfel încât decalajul față de mediul urban să fie în continuă scădere, iar cetățeanul, indiferent de unde-ar fi, de la sat sau de la oraș, să aibă acces la servicii publice realizate la standarde asemănătoare și la condiții de viață decente, întrucât structurile asociative ale autorităților administrației publice locale joacă un rol tot mai important, în termeni de informare, de consolidare a capacităților și de dialog, în toate sferele vieții sociale și politice, precum și pe toate planurile, național, european și extraeuropean, acest lucru contribuind la promovarea valorilor de solidaritate şi ajutor pentru dezvoltare între colectivitățile locale și chiar între state, edificați asupra faptului că autoritățile administrației publice locale şi structurile lor asociative joacă un rol-cheie în informarea, mobilizarea şi sensibilizarea opiniei publice, la nivel local, implicând în mod direct cetăţenii, convinși că autorităţile administrației publice locale care, fiind mai aproape de situaţia locală decât orice factor din administrația publică centrală sau finanţatorii internaţionali, aduc o valoare adăugată specifică, sunt mai în măsură să evalueze impactul local al strategiilor de dezvoltare naţionale şi internaţionale, ceea ce le permite să aducă un sprijin mai bine adaptat nevoilor specifice din colectivitățile locale pe care le administrează, călăuziți și de Pactul național pentru educație care conține obiective ce sunt în strictă concordanță cu cele ale prezentului pact, complinindu-l pe acesta,  în acord cu principiile izvorâte din Carta europeană a autonomiei locale,  NOI, reprezentanții partidelor politice parlamentare și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale subsemnate, ne angajăm solemn ca, în toate acțiunile noastre viitoare ce privesc colectivitățile locale și implicit administrația publică locală, să urmărim atingerea următoarelor OBIECTIVE:

    1. Modernizarea statului prin descentralizare, ceea ce nu determină înființarea de noi instituții publice, ci doar aducerea structurilor statului către colectivitatea locală, către cetățean, care să răspundă nevoilor acestuia. Exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie să revină autorităților administrației publice locale, ținând seama că acestea sunt cele mai apropiate de cetăţeni. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv ne obligăm să identificăm acele competențe ce în prezent sunt îndeplinite de servicii publice deconcentrate și care pot fi realizate la nivelul administrației publice locale, iar acolo unde chiar anumite competențe nu pot fi îndeplinite decât de serviciile publice județene, relația cetățean-serviciu public deconcentrat să fie intermediată la nivelul autorității administrației publice locale de la nivel de comună/oraș/municipiu, în funcție de domiciliul cetățeanului respectiv. Astfel cetățeanul vede că primarul și consiliul local, autoritățile alese de el și de lângă el, îi satisfac cerințele în mod operativ, fără să fie plimbat pe la diverse persoane sau instituții care nu sunt în nici un fel legate de cetățean. În actuala organizare a instituțiilor și serviciilor publice deconcentrate, cetățeanul are sentimentul că acestea nu sunt înființate pentru el, ci pentru cei ce sunt angajați ai acelei entități.

    2. Consolidarea autonomiei locale în România, în sensul întăririi capacității administrative a autorităților administrației publice locale, pe de o parte, precum și a capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte. Ne obligăm să conferim pe deplin autorităților administrației publice locale dreptul de a decide structurile lor administrative interne, în vederea adaptării acestora la nevoile lor specifice şi asigurării unei gestiuni eficiente, precum și de a administra patrimoniul unității administrativ-teritoriale, în limitele și în condițiile legii, fără a fi supuse obligației de a obține avize, acorduri sau autorizații de la alte autorități, instituții sau servicii publice, avizele putând fi cel mult facultative sau consultative. Orice control administrativ asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice locale nu trebuie să privească decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor constituţionale, oportunitatea și necesitatea fiind atributele exclusive ale autorităților respective.

    De asemenea, în ceea ce privește capacitatea financiară, garantăm că începând cu anul 2010 se trece la elaborarea bugetului de stat în sistem multianual și includerea în legile anuale ale bugetului de stat a unor anexe distincte care să conţină estimările pentru următorii 4 ani ale sumelor ce se vor aloca bugetelor locale, astfel încât autorităţile locale să poată promova proiecte şi programe multianuale şi să aibă garanţia implementării lor, dincolo de schimbările politice la nivel guvernamental.

Totodată vom avea în vedere respectarea întocmai a prevederilor articolului 9 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997.

    3. Elaborarea Codului finanțelor publice locale prin care se realizează:

       a)        sistematizarea şi concentrarea normelor juridice specifice acestui domeniu, subordonate unor principii comune, cu precizarea acestora;  

       b)        asanarea legislaţiei active, astfel că se abrogă expres dispoziţiile legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate în domeniul finanţelor publice locale;

       c)        o structură omogenă care să înlesnească cunoaşterea acestor prevederi de către contribuabili, pe de o parte şi, implicit, de către autorităţile administraţiei publice locale din România, învestite cu organizarea executării şi executării în concret a acestor prevederi, în mod unitar, pe de altă parte;

       d)        premisele ca autorităţile administraţiei publice locale să poată elabora şi aproba strategii privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu proiecţiile bugetare locale multianuale.

Codul finanţelor publice locale trebuie să cuprindă:

     a)        stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurilor privind formarea, administrarea, întrebuinţarea şi colectarea resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale serviciilor/instituţiilor publice de interes local, precum şi a responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice locale şi cele ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale;

     b)        elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale judeţelor, precum şi a celorlalte bugete subsecvente acestora;

     c)        impozitele şi taxele locale, precum şi oricare alte venituri proprii ale bugetelor locale şi/sau ale celorlalte bugete subsecvente acestora;

    d)        facilităţile fiscale obligatorii, precum şi cele care sunt în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale;

    e)        drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor bugetelor locale;

     f )        criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale;

     g)        sancţiunile.

    4. Recunoașterea capacității depline a autorităților administrației publice locale de a-și exercita iniţiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competenţelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorităţi. Actuala reglementare condiționează dreptul la inițiativă al autorităților administrației publice locale de existența unei legi, în absența căreia, autoritățile neputând începe vreo acțiune, fapt ce frânează spiritul novator și emulația în dezvoltarea capacității administrative și, implicit a colectivităților locale. Legea trebuie să spună ce nu poate să facă o autoritate, iar acolo unde legea nu spune cum să facă și ce să facă, autoritățile administrației publice locale să poată acționa potrivit intereselor și nevoilor locale.

    5. Consultarea autorităţilor administraţiei publice locale în cursul procesului de planificare şi de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct. Chiar dacă în prezent sunt asemenea prevederi, recunoaștem că acestea nu sunt respectate în foarte multe cazuri, deoarece reglementările respective nu conțin sancțiuni. De aceea, consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale trebuie să fie definită ca un drept legitim al acestora, iar nerespectarea acestuia să garanteze, fără echivoc, posibilitatea structurilor respective să atace în justiție actul adoptat cu încălcarea acestui drept.

   6. Modificarea și completarea Codului familiei, astfel încât principiul solidarității sociale și, implicit, intervenția autorităților administrației publice locale pentru cazurile aflate în dificultate să se facă numai pentru acele persoane care, la nivelul familiei sau a membrilor familiei sale, nu au resursele umane sau materiale necesare. Trebuie mai întâi la nivelul familiei respective să se realizeze solidaritatea prin sprijin reciproc, statul necesitând să intervină după eliminarea acestor posibilități; în prezent sunt plătite din banul public persoane pentru întreținerea părinților, chiar dacă copiii acestora au bunuri și venituri substanțiale. 

    7. Modificarea și completarea Legii administrației publice locale, precum și a Legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât:

       a) alegerea consilierilor locali să se facă prin vot uninominal; este de notorietate că prin această modalitate se aleg acei oameni care se bucură de apreciere în colectivitatea locală și nu cei puŞi în capul listei;

     b) ședințele consiliului local să fie conduse de către primar; această procedură asigură coerență activităților la nivelul autorității deliberative, primarul asigurând doar acele prerogative de conducere a lucrărilor ședințelor, fără să aibă drept de vot;

     c) viceprimarul/viceprimarii să fie aleși de către consiliul local, atributul desemnării aparținându-i în exclusivitate primarului; această procedură creează  formarea unei echipe pe lângă autoritatea executivă, reducând posibilitatea ca viceprimar să fie chiar contracandidatul primarului și, de aici, o perpetuă urmărire și neîncredere, cu consecințe negative în rezolvarea treburilor publice din unitatea administrativ-teritoriale;

     d) revenirea, începând cu anul 2012, la numărul de consilieri locali stabilit prin Legea nr. 286/2006;

     e) adoptarea oricăror hotărâri ale autorității deliberative cu majoritatea voturilor consilierilor locali în funcție;

     f) stabilirea indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor, precum și a salariilor secretarilor să aibă drept unic criteriu numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială și nu faptul că este comună, oraș sau municipiu, după aceeași regulă a stabilirii numărului de consilieri locali;  de asemenea, se impune ca la dimensionarea indemnizațiilor să se aibă în vedere responsabilitatea fiecărei funcții pe fondul respectării unei ierarhii firești la nivelul unității administrativ-teritoriale, între diferitele categorii socio-profesionale;

    g) remunerarea corespunzătoare și motivantă pentru întregul personal din administrația publică locală, în absența căreia nu se poate vorbi de performanțe și stabilitate în ceea ce privește resursele umane.


    Inițiatorii Pactului vor desemna o comisie care să monitorizeze aplicarea acestuia și să prezinte anual în Parlament un raport  privind gradul de realizare a celor șapte obiective sus-menționate, precum și măsurile care se impun pentru îndeplinirea integrală a acestora. Raportul va fi supus dezbaterii publice.

    Prezentul pact cuprinde reperele elaborării până la 30 iunie 2009 a tuturor proiectelor de acte normative vizate de îndeplinirea integrală a celor șapte obiective, cu transpunerea lor în reglementări cel mai târziu cu 1 ianuarie 2010. 

 

                                                                                                                                                   Semnează reprezentanţii la adunare ai partidelor parlamentare din Romania

APELUL REVISTEI „ALBINA ROMÂNEASCĂ”

                                                                             ADRESAT ADUNĂRII

Domnule Preşedinte Emil Draghici,
Domnilor membri ai Consiliului Director,
Stimaţi participanţi,

                        Spre a vă mulţumi din inimă pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o şi pentru colaborarea cu tot mai multe dintre filialele si primariile Dumneavoastră, în loc de vorbe, vom veni cu o nouă propunere de al carei succes suntem siguri în baza a ceea ce am realizat împreună până acum. Iar acestea nu sunt puţine. Iată doar câteva exemple din anii trecuţi :

-         Am dezbătut împreună problema aşezămintelor culturale şi a BAZEI MATERIALE A CULTURII LA SATE şi am făcut propuneri legislative în temeiul cărora s-au luat măsurile pentru susţinerea acestei baze.

-         Am dezbătut, de asemenea, într-o Consfăturire Naţională a Intelectualilor de la Sate problema BUNULUI COMUN care aparţine cetăţenilor României şi a folosirii lui pentru a uşura facturările unor servicii pentru populaţie şi a unor venituri în plus pentru producătorii agricoli, făcând propuneri legislative care, iată, devin valabile şi astăzi, în cazul ciudatelor concesiuni petroliere din Marea Neagră.

-         Am dat cu consecvenţă diploma de onoare şi medalia noastră unor primari cu merite culturale şi iată că acum, chiar în această Adunare, venim să amplificăm un asemenea stimulent.

-         Am lansat, cu sprijinul hotărârilor multor Consilii comunale propunerea SĂRBĂTORII NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE care astăzi se află pe parcursul ei legislativ, ca propunere însuşită de Biroul Permanent al Senatului României.

 

         Încurajaţi de aceste măsuri înfăptuite prin colaborarea noastră, am rugat  înmânat fiecăruia dintre dumneavoastră recentul număr din revista « Albina românească » pe ultima pagină a căruia este argumentată pe larg propunerea pe care v-o facem tocmai ca o măsură - una dintre măsuri ce ne stă nouă în putinţă – pentru prevenirea pe cât posibil a efectelor crizei la populaţia satelor care, şi aşa, trăieşte într-o perioadă de mare dezavantajare a ei şi a posibilităţilor ei de trai.

Pe lângă măsurile guvernamentale, care nu depind de noi, există şi acestea, pe care le putem face. Noi am lansat de mai multă vreme apelul, apoi am făcut şi un studiu la elaborarea căruia au participat cinci primării din trei judeţe, având ca centru comuna prahoveană Gorgota, căreia îi mulţumim. Pentru că noi căutăm soluţii simple şi fireşti pentru viaţa oamenilor care speră în mai bine şi, ca un mic exemplu, doar, afirmăm aici răspicat că nu mai trebuie să suportăm sechela ceauşistă a aducerii pâinii de la oraş pentru populaţia satelor.

            Specialiştii apreciază că agricultura României poate asigura alimente pentru o populaţie de trei ori mai mare decât cea a ţării noastre, în vreme ce România importă astăzi aproape 80% din ceea ce se consumă alimentar. În proiectul nostru, noi am căutat soluţii locale, până la valorificarea producţiei fiecărei mici gradini şi a micilor meşteşuguri casnice, stimulând acei adevăraţi precupeti locali prin conditii de activitate sprijinite şi facilitate de primării si prin scurte forme de instruire a lor vizând înfiinţarea unui "Centru de instruire pentru comerţ şi meşteşuguri traditionale". Acest lucru va trebui votat de Adunare ca sa-l putem supune spre finantare la programul "Lider".

            Trebuie să fim conştienţi că, în condiţii de criză, nu nepăsarea demagogică faţă de ea ne salvează,  nu ascunderea efectelor ei, ci orice popor şi comunitate înţeleaptă caută să-şi folosească toate resursele, dând atenţie şi valorificându-le chiar şi pe cele mai mici care, din păcate, au fost neglijate aducând chiar şi pierderi în PIB. Să nu uităm că efectele crizei mondiale vin, de cele mai multe ori, odată cu importul care aduce rezultatele nefavorabile din ţările afectate şi să ne fie clar faptul că, nevoiţi fiind să luăm credite din străinătate, acestea pot produce din nou efecte de criză asupra economiei noastre.

Bunul comun românesc trebuie gospodărit mai bine, resursele naturale fiind folosite în slujba cetăţenilor şi nu a afacerilor străine. Satul românesc trebuie ajutat şi stimulat ca să asigure, aşa cum poate,  mult peste nevoia alimentară internă. Mica gospodărie românească este încă o sursă de alimente, ca şi de alte produse gospodăreşti mult apreciate în comerţul turistic. Trebuie să depăşim faza de nepăsare faţă de câştigurile mici, în vreme ce dăm copiilor în loc de corn şi lapte biscuiţi vechi din import expirat. Mic sau mare, câştigul e câştig. Mica gospodărie a familiei ţăranului român poate deveni o mare sursă prin numărul ei imens cu care acoperă satele. Iar valorificarea ei aşa cum trebuie, de către unii membri ai familiei care astăzi o neglijează, poate deveni şi una dintre soluţiile faţă de şomajul pe care-l aduce criza.

            Nu venim aici să afirmăm că depinde totul de Dumneavoastră. Dar dacă Dumneavoastră, primarii comunelor din România, nu vă veţi ocupa de pornirea pe plan local a unor asemenea acţiuni de stimulare prin facilităţi create familiei ţărăneşti, prin ferirea bieţilor oameni de unele taxe nejustificate prin care unii cred că rezolvă criza dar, de fapt, o adâncesc pe spinarea celor mai dezavantajaţi dintre români, prin încurajarea lor de a-şi valorifica tot potenţialul - atunci, fiţi siguri că altcineva în ţara asta, fie că  nu are cum s-o facă, fie că nu ştie sau nu vrea s-o facă !

            Prin înfiinţarea Centrului de Instruire despre care am vorbit, noi vom căuta, cu mijloacele cele mai simple şi mai necostisitoare, să oferim consultanţă primarilor şi Consiliilor locale care vor dori să facă aceasta, ajutându-i pe oameni să pună fiecare umărul ca să iasă din necaz. E un moment prielnic pentru a scoate populaţia din apatia pe care i-au adus-o unele politici proaste. Iar asta,  susţinând însăşi Agenda Comunelor lansată  în această Adunare, numai Dumneavoastră puteţi face, ca adevăraţi cunoscători ai stării de astăzi a locuitorilor satelor, dar şi a potenţialului familiilor lor în solidaritatea pe care trebuie să le-o aducă ameninţările crizei care, la noi, pot fi depăţite numai printr-o afirmare a agriculturii româneşti !

 

Redacţia revistei « Albina românească »

publicaţie a

Mişcării pentru Progresul Satului Românesc

pe care A.Co.R a asociat-o în multiple activităţi comune

 

 

     
 

SPRE A NU DA UN ASPECT PREA TRIUMFALIST CELOR AFIRMATE PÂNĂ AICI, IN PARTEA A DOUA A ACESTEI PAGINI, ADĂUGĂM DOUĂ MATERIALE PRIMITE DE LA COLABORATORII NOŞTRI.

PORNIND DE LA IMAGINILE ÎNŞIRATE MAI SUS

AVEM COMENTARIUL DOMNULUI DAN GHELASE :


 

DACĂ ÎN PREAJMA CAPITALEI SE ÎNTÂMPLĂ ASTFEL, DAR...

 

Sâmbata, participând la o excursie fotografică a unor pasionaţi, am revăzut dupa mult timp începutul Lacului Morii de pe râul Damboviţa, în zona satului Chiajna... M-a cutremurat mizeria şi, poate coincidenţa şI de atunci am frisoane de gripa... Luand ca reper podul de pe Damboviţa, în stanga lui se întindea un loc favorit de plaja şi scaldă al bucureştenilor ieşiţi în apropierea de la ţară...O dumbravă minunată, cu un tăpşan cu iarba proaspăta, mărginit de pâlcuri de copaci seculari şi sălcii... Azi vedem constructii sordide si un mal ingrozitor  năpădit de gunoaie, PET-uri şi cadavre de animale. Culmea este că din loc în loc venisera autoturisme care "campau la iarbă verde" făcând grătare cu mici... O dezamăgire am simţit-o şi văzând zidul unei mari unitati militare, exact în acea zonă cu gunoaie...în totală contradicţie cu tradiţionalul spirit al militarilor pentru ordine şi curăţenie...

 Adaug si ca in dreapta podului se intinde o vasta mlastina - focar endemic de ţânţari, inundaţii şi infiltraţii spre o bună parte a capătului cartierului Giulesti. Ne mirăm de poluarea apelor din Bucuresti şi de « calitatea » apei de băut...? Oare ce fac Apele Române, Ministerul Mediului, Primaria Capitalei şi primăriile acestor comune norocoase că stau în buya Capitalei???  Gondoleaua ei de treaba...!

Dan GHELASE

 

 

                                             

 

 

 

 

 

ESEU TRIMIS DIN MUNTII APUSENI

LEGENDE  ŞI  MITURI  CONFECŢIONATE

  -Viaţa la ţară-

 

       Vorbeam într-o lucrare anterioară că se află în desfăşurare un anumit proces de .demitizare, de demontare a unor legende în care am crezut, sau ne-am prefăcut  a crede, şi, cu care, în orice caz, ne-am complăcut zeci de ani, într-o „convieţuire”pe care explozia din decembrie ’89 a zguduit-o şi fisurat-o, sperăm iremediabil.

        Acum este sesizabil acest proces de demontare a unor „creaţii”de cele mai multe ori stupide, făcute în jurul unor evenimente, în jurul unor persoane, întrucât libertăţile obţinute după 1989 permit luminii să pătrundă în unghere în care, tot felul de dictaturi, cu care ne-a pedepsit Dumnezeu, nu au permis-o până acum.

          In cele ce urmează, nu voi încerca să demontez nici mitul lui Stahanov şi nici al lui Petrache Lupu, pentru că au făcut-o alţii mai înainte de mine şi mai temeinic.

           Eu aş vrea să arunc măcar o umbră de îndoială asupra unor clişee care s-au impus cu timpul în conştiinţa publică, circulând în mod paradoxal, concomitent cu clişee conţinând exact opusul celor dintâi.

          Viaţa la ţară, cântată de poeţi, descrisă de prozatori în opere nemuritoare, care aduc cititorului în faţa ochilor şi a simţurilor parfumul florilor dimpreună cu nostalgia unor bucolice existenţe, sau viaţa la ţară descrisă de asemenea în literatură şi artă pe care o putem rezuma cu doua versuri din epocă ;…”Şi sunt bordeie  fără foc/Şi mâine-i Moş Ajun’’?

         Iată, aceasta este dilema mea! Apoi, care din cele două ipostaze enunţate este preponderentă? Din ce unghiuri de vedere priveau această viaţă la ţară unii şi alţii din moment ce ajungeau la concluzii diametral opuse? De ce unora viaţa la ţară li se părea, sau le era, un Eden perpetuu, în timp ce celorlalţi, dimpotrivă, viaţa la ţară li se părea, sau le era, dacă nu un Iad măcar un lung şir de dureri şi deznădejdi.

            Desigur, nici în analiza acestei antiteze lucrurile nu sunt unele albe-albe iar altele negre-negre.Ca mai întotdeauna, lucrurile sunt mai complicate, situaţiile sunt mai complexe decât le-am dori cei ce vrem să le încadrăm în diverse tipare ,categorii etc.

  Şi sunt mai complexe şi mai complicate fiindcă se referă la viaţă, sânt în relaţie cu viaţa, iar viaţa –ca să parafrazăm o expresie la modă – viaţa „bate”…toate încercările de categorisire, de aşezare în tipare.

       Astfel că, nici între apologeţii de ieri şi de azi ai „paradisului rural”- ca să exagerez întrucâtva - şi ceilalţi, ai vieţii grele dacă nu chinuite de la ţară, nu se poate face o demarcaţie prea evidentă. Locul de despărţire al apelor fiind în cazul unor preopinenţi loc de confluenţă al apelor pentru alţii, în cazul nostru al părerilor, al concepţiilor.

         Pentru a clarifica cât mai bine nuanţa la care încerc să mă refer, voi exemplifica cu versurile neîntrecutului poet al „pătimirii noastre,” versuri în care coexistă cele două moduri de a vedea viaţa la ţară;

    „  La noi sunt codri verzi de brad

    Şi câmpuri de mătasâ

    La noi atâţia fluturi sun

    Şi-atâta jale-n casă’’.

      Revenind la tema lucrării de faţă, doresc să arat ca în ultimul timp, asistăm tot mai adesea la nenumărate „corecţii”ce se aplică unor evenimente, fapte şi unor biografii ale unor personalităţi din istoria mai recentă sau mai îndepărtată,  exagerând acum în sens invers celui de până acum. In timp ce pe de o parte demontăm „legende”şi „mituri”cu care ne-am amăgit zeci de ani, pe de altă parte „construim”deja altele, fetişizând evenimente şi fapte şi „asanând”„asperităţile”unor biografii. Nu doresc să detaliez în această lucrare subiectul în sine, vreau să exemplific doar „în drum”spre a doua parte a temei propuse şi anume viaţa la ţară, că se întâmplă să nu mai fie valabil ceea ce am ştiut cu toţii până acum, devenind valabil opusul a ceea ce am ştiut.

       Astfel, în 1907… „nu s-a prea tras în ţăranii răsculaţi [apropo, oare de ce se răsculaseră ei?] decât „pe ici, pe colo”- vorba ceea - şi nici vorbă să fi murit aşa mulţi cum s-a spus, ci doar ceva peste patru sute de suflete. Şi ce, atâta e mult? Patru sute şi ceva de suflete e mult? Nu e mult, e o nimica toată.

     Apoi, în 1929 şi 1933 … „nu s-a tras dom’le la Lupeni şi aiurea… decât nişte soldaţi beţi care n-au prea nimerit nimic’’…

       Apoi, nu-i adevărat că se trăia rău în satele româneşti şi că aproape fiecare casă avea măcar un ofticos şi că pelagra şi inaniţia făceau ravagii. Nici vorbă de aşa ceva.In sate dimpotrivă, se trăia bine din moment ce România era „grânarul Europei’’..Când am auzit aşa ceva, mi-am spus: nu se poate accepta acest cinism nesimţit, se întorc în mormânt sutele de mii de morţi care n-au văzut pâinea decât la înmormântări şi foarte rar la nunţi, iar mălaiul [un fel de pâine din făină de porumb] şi mămăliga erau restricţionate de capul fiecărei familii  în asemenea mod încât  „dubla’’de porumb cerută cu împrumut de la boier să ajungă până la recolta viitoare.In tot acest timp, Europa credea că dacă România exportă respectivele cantităţi, înseamnă –nu-i aşa- că-i sunt excedentare şi că în acest fel România este grânarul său. Europenii nu-şi închipuiau că românii îşi urau unii altora să n-aibă nevoie de pâine, folosind expresia „nu trebuiască,”fiindcă făina de grâu se folosea doar la înmormântare, de colivă şi colaci. In rest, era suveran mălaiul [şi mămăliga] care se puneau la grindă să nu ajungă „celedul’’[copiii] la ele.Tot acolo şi din aceleaşi motive se legau şi lingurile.

            Sigur, că pentru cineva, care venea după cateva luni de …Paris, de Biaritz sau Karlovy Vary îi chiar priia o lună, două, la conacul din satul cutare, unde slujnicele şi sătenii îl aşteptau şi îi îndeplineau orice dorinţă. In acest timp, visul cel mai tainic al unui copil de ţăran era să crească în bătătura lor un deal de mămăligă pe lângă care să curgă o vale de lapte..Foamea cvasipermanentă îl chinuia pe copil şi în somn, dându-i vise cu acest conţinut, în care el se vedea singur în faţa dealului de mămăligă şi a văii de lapte, simţindu-se în acest fel sătul şi fericit. Pe el nu-l chinuia numai foamea sa prezentă, concretă şi aproape palpabilă ci şi cea transmisă genetic, din generaţie în generaţie, insinuată în codul său genetic de generaţii şi apoi şi în genele purtătoare de caractere ereditare, dând-o astfel şi el mai departe urmaşilor săi ca pe o moştenire.

             Noi, toţi cei care „batem”suta de kilograme şi mult peste, suntem urmaşii flămânzilor acelora şi mâncăm întruna ca termitele, ca într-o bulimie generalizată, aproape fără nici un motiv conştient.De fapt, foamea noastră cea din străfunduri este mai mare ca cea actuală, pe aceea care ne vine din depărtare nu o putem ostoi şi mâncăm în neştire, răzbunând în acest fel, inconştient, foamea străbună. Pe cei sătui de câteva generaţii nu îi mai îngraşă nici caviarul, pentru că celula lor, ţesutul lor, nu au în „memorie” foamea şi deci dorinţa de a o satura, pe când, în cazul celui care este primul din stirpea sa care se satură, foamea înaintaşilor săi îl stârneşte permanent. De ce răbdau foame înaintaşii săi?  Pentru că dacă nu le devastau turcii şi tătarii şi hunii şi alte hoarde, hotarele, le dădeau ei foc, din poruncă domnească, în ideea de a-i înfometa pe cotropitori. Bineînţeles că odată cu cotropitorii se înfometau şi pe ei şi după cum ne arată istoria, aceasta se întâmpla dacă nu chiar anual în fiecare din ţările române se întâmpla oricum destul de des şi alterna cu secetele şi lăcustele şi cu ciumele şi inundaţiile care bântuiau această zonă. Celor ce susţin acum îndestularea în care-şi duceau viaţa locuitorii satelor, îi rog să viziteze „Muzeul satului”şi  „Muzeul ţăranului român” din Bucureşti şi să privească casele acoperite cu paie şi pardosite cu pământ, case din lemn în Ardeal şi Bucovina şi din chirpici în Regat şi Moldova. Să le privească  nu ca pe ceva amuzant, interesant şi nostim ci ca pe locuinţa proprie şi să se imagineze pe ei înşişi în acele acareturi şi dotări.

              De asemenea, ar fi interesant de cunoscut unde sunt reprezentate în muzeele amintite, sau în altele, perioadele istorice în care ţărănimea a avut o viaţă înfloritoare pentru că ceea ce a rămas până în zilele noastre prin satul românesc nu ne îndreptăţeşte să credem că au existat astfel de etape istorice cât de cât închegate.

              Tot de asemenea, pe susţinătorii unui pierdut „rai rural’’îi rog să citească însemnările lui Geo Bogza făcute în Apuseni, unde constata consternat ce sărăcie de obiecte era în casele şi curţile moţeşti. In susţinerea aceleiaşi idei doresc să redau în continuare unele pasaje din vol. IV al romanului”Incognito”de Eugen Barbu in care sunt descrise crâmpeie de viată din satele din Câmpia Română  …”Până nu demult, li se păreau fireşti şi dijma şi plata puţină pe care o primeau, chiar sărăcia în care au trăit nu-i revolta’’….

 …” Trudesc toată ziua, din zori până-n seară, fac copii, locuiesc ca animalele, mai mulţi într-o cameră, n-au lemne, iarna se încălzesc cu coceni de porumb, dacă-i prinde pădurarul că fură lemne din pădure îi bagă la puşcărie”….etc. etc.

     Culmea confuziei este că cele de mai sus nu se petreceau la începuturile evului mediu ci între anii 20-40 ai secolului XX, când, pe de altă parte, ni se spune acum şi de fapt nu numai acum, că exact atunci era perioada cea mai glorioasă a societăţii româneşti interbelice.

      In concluzie, cum a fost până la Independenţă s-a văzut din cele de mai sus şi nu numai, cum a fost între 1877 şi 1907 ne imaginăm, din moment ce a fost necesar acel 1907, cum a fost înainte şi după 1907 ne-au spus atât iluştrii contemporani ai acelor perioade în „Ion” ,”Răscoala” ,”Desculţ”,”Noi vrem pământ”,etc, etc. cât şi părinţii şi bunicii noştri trăitori ai acelor perioade.

              Fară să am pretenţia că am desfiinţat mitul „România –grânarul Europei” şi deci cel despre „raiul rural”şi ştiind că nici nu va fi stăvilită crearea de noi legende şi noi mistificări, sper aşa cum mi-am propus, să arunc asupra acestor subiecte măcar o timidă îndoială. Odată spuse cele de mai sus, mă aflu cu conştiinţa împăcată, că cel puţin în ceea ce mă priveşte, nu am stat din nou nepăsător, ca si altă dată, când asistam, conştient dar tacut, ca si toti ceilalti, văzând cum se „construiesc” alte „legende” „cosmetizând” după necesităţi de moment  nu numai  realităţile prezentului ci chiar şi trecutul.

    Cu cele scrise în această lucrare îmi fac datoria de conştiinţă faţă de clasa socială din care provin, iar pe de altă parte doresc ca lucrarea de faţă să fie un exerciţiu de admiraţie faţă de etapa istorică pe care, în sfârşit o trăim, etapă în care se poate exprima-iată – o părere, o atitudine, diferite de „curentul”general, fără consecinţe pentru scriitor şi cititor, ceea ce autorului, trecut bine şi de a doua tinereţe i se întâmplă pentru prima dată .

      

Nicolae  IUGA    - Brad

 

 

 

 

 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971