Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 |
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
Se află în dezbatere: Daniela Gîfu, Dimitrie Grama, Corneliu Leu, Toma George Maiorescu, Adrian Severin, Gabriela Căluțiu Sonnenberg, Juli Zech, Cristian Zainescu
Articole de: Ion Raţiu,Dmytro SAVIUK-Citizen Journal, Constantin T. CIUBOTARU în dialog cu Alexandru Cetăţeanu, prof. dr. Adrian Botez
Articole de: Mona Agrigoroaiei, Aurura Petan ( Formula-AS), DACIAN DUMITRESCU, SERGIU GABUREAC, LUCIAN AVRAMESCU
Articole de:Titus Filipas, Viorel ROMAN, Gheorghe Tanasescu, MARINA CONSTANTINOIU
INSEMNARI DESPRE TRECUTUL APROPIAT AL LITERATURII- CORNELIU LEU face triste completări la un jurnal din 1949, Valery OIȘTEANU – despre onirismul si suprarealismul românesc
Articole de: Laurentiu BADICIOIU, Dan LUPESCU, Al.Florin TENE, Theodor DAMIAN, Toma George VESELIU, Adrian BOTEZ, Veronica IVANOV, Ed. FIDES, Alex. STEFANESCU. Despre: Marian Barbu, Festivalul de la Mizil, Poeti actuali, Daniela GÎFU, Corneliu BERBENTE, Ion PACHIA-TATOMIRESCU, Georgeta RESTEMAN, Ion Mihai CANTACUZINO, Daniel IONITA.
TREI DOAMNE ALE POEZIEI DE AZI: Dorina ȘIȘU,Georgeta RESTEMAN,Mariana ZAVATI-GARDNER
PROZĂ DE:GABRIELA CĂLUȚIU SONNENBERG,OCTAVIAN LUPU și GEORGE ROCA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- PARTEA I
Partea II
Partea III
PAGINA A DOUA
ACTUALITATEA (trist) ROMÂNEASCĂ

              „CÂNDVA AVEAM ACEASTĂ HARTĂ
                ȘI TOȚI ROMÂNII ERAU FRAȚI...
 
 
 ION RATIU

        10 porunci  pe care noi si cei de acasa
   ar trebui mereu sa le avem in minte si suflet.


Cele zece porunci ale românului,
înfăţişate de Ion Raţiu
la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi,
desfăşurat la Geneva în anul 1984.

1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.
4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.
6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.
7. Nu aduce nicio critică, nici măcar "constructivă", semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.
8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.
10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.
 
  Dmytro SAVIUK ,CitizenJournal

Franța i-a dăruit României regiunea Cernăuți și o parte a regiunii Odesa 18 Ianuarie 2013  //  ŞTIRI, POLITICĂ

Cu prilejul celor 6 ani de la aderarea României la UE, Franța, unul dintre motoarele principale ale Europei a editat timbre poștale cu cele 27 de stat membre, unde a și apărut România reîntregită, – menționează în blogul său liderul Partidului Național Liberal moldav Vitalia PAVLICENCO.
– Toate acestea s-au datorat faptului că mii de români – atât din România, cât și din Basarabia – au mărșăluit pe străzile bucureștene și chișinăunene, cerând Unirea, iar parlamentarii români au semnat Pactul pentru Basarabia, – scrie Vitalia PAVLICENCO.
– Peste hotarele țării, produsele din Basarabia sunt vândute alături de cele românești. La fel e și în cazul Franței. Un bun prieten, român și el, care deja s-a schimbat cu traiul în Franța , mi-a mărturisit că la o bună parte a expozițiilor, produsele basarabene sunt alături de cele românești, iar ca dovadă observăm în imaginea de mai sus. Este un site francez cu produse românești.Fraților, am atins apogeul dorințelor noastre comune, iar imaginile nu au decât să dovedească recunoașterea Unirii la nivel internațional. Am ajuns până și țările europene să ne respecte istoria și dorințele. Iar speranțele noastre trebuie să-și păstreze țelul, indiferent de toate acțiunile anti-unioniste, venite din est, - a mai adăugat liderul PNL Vitalia PAVLICENCO.
Nici Ministerul Afacerilor Externe, nici Președintele statului – garantul suveranității statului ucrainean, n-au reacționat oficial la această acțiune a Franței, care poate să exacaladeze într-un conflict diplomatic între cele două state.  Harta folosită de Franța: 

                                                                            
 
 Constantin T. CIUBOTARU

                POVARA DE A FI ROMÂN
                                    – INTERVIU CU ALEX CETĂŢEANU
                                              directorul revistei „Destine literare” -

C.T. CIUBOTARU: De câte ori v-aţi lepădat de apartenenţa la naţiunea din care proveniţi?

Alex CETĂŢEANU: Stimate domnule profesor-scriitor Ciubotaru, credeţi că se poate „lepăda” cineva de cocoaşa pe care o duce în spate încă de la naştere? Nu cred că este posibil, cu toate tehnicile ”medicale” moderne. În cazul meu, chiar dacă ar fi o povară grea acea „cocoaşă”, eu am dus-o, o duc, şi o voi duce  înainte cu mândrie. Este parte din mine. Dar, întâmplător, nu este chiar aşa de grea povara de a fi român. Mai ales în Canada, ţara cu oamenii cei mai buni şi toleranţi din lume. Ba chiar sunt mândru că sunt român, cu toate că  nu prea am cu ce mă mândri, fie vorba între noi.  Ne mândrim cu Brâncuşi, Eliade, Cioran, Vintilă Horia şi Eugen Ionescu, dar să nu uităm -  mai toate personalităţile româneşti recunoscute pe plan mondial au plecat din România, să scape de… români, care i-ar fi nimicit cu siguranţă şi nu mai aveam cu cine ne mândri acum. Hertha Muller credeţi că ar fi luat Premiul Nobel dacă ar fi trăit în România? Eu nu cred. Sau Palade, ginerele lui Malaxa? Sau credeţi că atâţia alţi români de mare valoare (mă gândesc la prietenul meu, şi al dumneavoastră - prof.dr.dr.  Claudiu Mătasa, de exemplu) ar fi reuşit să crească prestigiul de a fi român, dacă trăiau în România? Nici pe aici lucrurile nu sunt prea clare, când este vorba de emigranţii de pe lângă Carpaţi. Să mă refer puţin numai la românii din estul Canadei , unde respir de peste 27 de ani...
Înainte de anul de răscruce 1989, lucrurile erau mai clare, existând două categorii de români: unii anticomunişti convinşi, care s-au „lepădat” total de România comunistă (dar nu de naţia română) şi alţii care se mai duceau prin România, încercau să lege o colaborare cu RSR şi care erau rejectaţi de cei din prima categorie. Dezbinare totală şi ură între cele două categorii, sprijinită de comunişti.  Divide et impera, nu?  Pe vremea aceea, mă bătea gândul să mă „leapăd” de naţiunea din care proveneam, să renunţ la cetăţenia română şi să încerc să uit că s-a întâmplat să am ghinionul de a mă fi născut în RSR. Făcând parte din primul grup, nu concepeam ca şi pe aici, unde ne bucuram de avantajele democraţiei, unde eram liberi în cuget, să existe români simpatizanţi ai totalitarismului comunist din ţara lor de origine. În primii doi ani, când aveam copilul „sechestrat” în România comunistă şi nu puteam (şi mă zbăteam!) să-l aduc în Canada, mă bătea şi mai tare gândul să mă „leapăd” de România. Am prieteni care s-au lepădat şi la propriu şi la figurat de naţiunea română şi nu cred că au remuşcări. Sau nu le afişează. În special acum, când vedem că ţara noastră nu a uimit lumea cu progresele care s-au făcut în anii de libertate. La numai cinci ani după un război devastator, Germania (Federală) era aproape refăcută. Românii nu sunt nemţi şi nici nu au învăţat nimic de la ei – în special faptul simplu că numai uniţi se poate progresa. Oare cum ar arăta România dacă printr-o minune pe teritoriul ei ar fi locuit nemţi de peste 20 de ani?   Un Eden, v-o spun eu.
După 1989, lucrurile s-au complicat şi mai mult pe aici. Au emigrat în Canada fel de fel de români, nu numai valoroşi şi de caracter (aşa cum se crede în România – au plecat valorile – spun unii!) dar şi tot felul de  indivizi, care au adus în bagaj  toate metehnele româneşti. S-a ajuns că românii se feresc de români, ca pe vremea lui Ceauşescu, ba chiar mai rău. Se izolează în grupuri de indivizi compatibili ca mentalitate sau venit şi nu mai vor  să mai audă de români - ştiţi ce vreau să spun. Evident, nu fără motiv – au de ce, au argumente. Aşa se face că rămânem tot dezbinaţi, de parcă ne-ar urmări un blestem. Să fie „blestemul lui Herodot”?  Dar ca să revin la întrebarea dumneavoastră - oricât de supărat aş fi văzând tot ce se întâmplă cu naţiunea română, tot nu m-aş „lepăda” de ea. Încă mai sper că „vom fi iar ce am fost, ba chiar mult mai mult”.  Aşa să dea Dumnezeu!

C.T. CIUBOTARU: Astăzi aţi mai pleca din ţară?

Alex CETĂŢEANU: Dacă aş fi rămas în România? Depinde cu aş fi reuşit să mă descurc. Colegii şi prietenii mai din domeniul aparaturii medicale, cei mai descurcăreţi (eu fiind pe departe cel mai bun - soţia mea, medic psihiatru, insistă sa spun asta, dar mie mi se pare ca lipsă de modestie - vorbeam limba engleză, eram pasionat de electronică medicală etc.) au devenit destul de înstăriţi şi pleacă din România mereu, dar în excursii exotice. Prietenul meu, fost primul meu şef în România, acum prof. dr. Manea Pompiliu, tocmai s-a întors dintr-o excursie de 4 luni în jurul lumii. Dar dacă rămâneam sărac şi frustrat în ţară, probabil că luam calea pribegiei. Eu îi înţeleg şi pe ei care lasă totul  izbelişte şi „îşi iau lumea  în cap”. Însă ţineţi minte: „Când a fost să plec în lumea largă/ Destinu-n cârca să mi-l port/ Fericirea  mi-a rămas acasă./ Fericirea  n-are paşaport…”.  Sunt versurile pline de adevăr ale poetului concitadin mie, George Filip, pe care le ştiu pe dinafară. Fericirea  rămâne acasă, asta este sigur. Am răspuns clar la întrebare?

C.T. CIUBOTARU: Ce sfat le-aţi da celor care o fac?

Alex CETĂŢEANU: În cartea mea de debut „Un român în Canada”, am dat – fie în mod direct, dar mai ales  indirect, multe... pilde. Numai în câteva cuvinte este greu să dau un sfat convingător. Totuşi, aş zice că cea mai bună idee care se poate da oricărui doritor de pribegie în alte lumi şi alte culturi, ar fi următoarea: să se documenteze serios şi să se gândească bine -  cât de compatibil este el cu societatea în care va trebui să se integreze. Integrarea într-o altă lume, este lucru esenţial, indiferent de profesie, de meserie etc. Este drept, acum (spre deosebire de epoca comunistă) există şi calea de întoarcere acasă, nimeni nu te obligă să rămâi undeva, dacă descoperi că nu te descurci (evident, din lipsă de compatibilitate). Scuza de nereuşita poate fi dată pe lipsa de noroc, dar norocul, la fel ca şi destinul - ni le facem pe jumătate.. singuri. Credeţi că s-a înţeles sfatul meu? Dacă nu, pot sa mai insist.

C.T. CIUBOTARU: Care a fost cel mai dificil moment sufletesc atunci când aţi pus piciorul în „Ţara frunzei de arţar” ?

Alex CETĂŢEANU: S-a scurs multă apă pe St. Laurent de atunci, dar anumite lucruri nu se pot uita. Cred că dorul de copilul de numai 12 ani rămas zălog în România a fost sfâşietor. Nici la telefon nu puteam să vorbim, că se întrerupea convorbirea imediat. Am reuşit să-l scoatem din „puşcăria comunistă” în aer liber care era RSR, după aproape doi ani lungi de aşteptări şi speranţe. Ce vremuri am mai trăit, sper să nu se uite niciodată ticăloşiile comuniştilor.
 
C.T. CIUBOTARU: Cum vedeţi azi rezolvarea mai umanistă a problemei imigranţilor?

Alex CETĂŢEANU: Nu ştiu cum este în alte ţări, deci nu ştiu la ce problemă de rezolvat vă gândiţi. Vă referiţi la emigranţii ilegali? În USA sunt peste 12 milioane! Există şi în Canada câţiva, dar nimeni nu moare de foame pe aici. Sau poate vă referiţi la ţiganii care cer azil politic în Canada  şi apoi se pun pe furat?  Ba mai sunt şi destui români care se ocupă de furtişaguri şi şmecherii, făcându-ne de râs pe aici. Dealtfel, în concepţia canadienilor nu exista ţigani şi români, ci numai români, cu paşaport românesc. Nu există paşaport ţigănesc. După mine, pentru infractorii de tot felul (zişi imigranţi) care au inundat ţările civilizate, soluţia este simplă: să fie trimişi legaţi în ţările de unde provin, cum s-a întâmplat cu Fane Spoitoru (poate că aţi auzit). Ar fi destul de „umanistă” rezolvarea problemei. Iar în România, după mine, este nevoie de puţină dictatură „comunistă” şi duritate când este vorba despre infractori – credeţi că Vlad Ţepeş a fost un accident al istoriei?

C.T. CIUBOTARU: Se spune că scrisul este un hobby care îi ajută pe cei talentaţi să răzbată în viaţă. Aveţi o altă definiţie?

Alex CETĂŢEANU: Scrisul este ca un virus, greu de eliminat. Ţi-a intrat în sânge şi nu mai poţi scăpa de el. Este mai degrabă un handicap decât un ajutor în viaţă. Oricât de talentat ai fi, numai dacă dai o „lovitură” poţi răzbate în viaţa prin/sau cu ajutorul scrisului. „Multe flori sunt, dar puţine,/ Rod în lume o să poarte….”.  Nu uitaţi, în lumea în care trăiesc, numai dacă ajungi să scri în limba engleză (şi franceză, în oarecare măsură) poţi avea speranţe că vei reuşi să progresezi, să trăieşti din scris. Dacă ne gândim la Petru Popescu (foarte talentat scriitor), Andrei Codrescu sau Norman Manea – credeţi că sunt pe culmile literaturii mondiale?  Eu nu cred. Cu Hertha Muller este cu totul altceva – a avut şansa cu limba maternă – germana – şi mă rog – nu au aflat unii români că a fost propusă pentru Premiul Nobel, că aveau ei grijă să îi bage „fitile”.

C.T. CIUBOTARU: Ştiaţi că, prin absurd, creatorii de metaforă sunt şi cei mai dificili oameni? Care este secretul că aţi reuşit să realizaţi Asociaţia Scriitorilor Români din Canada?

Alex CETĂŢEANU: Aveţi dreptate, aşa este – „creatorii de metaforă” sunt dificili. Suntem 9 scriitori care am înfiinţat „asociaţia”, în anul 2001. Nu este niciun secret, ne-am unit din necesitate, având această pasiune a scrisului în sânge.  Dar acum vreo doi ani şi jumate, doi poeţi  (să fie acei  „dificili creatori de metaforă”?)  au încercat să distrugă Asociaţia, înregistrând o alta („de limba română” – nu de români - observaţi nuanţa) tot la Montreal şi încercând să convingă scriitorii din ACSR să îi urmeze. Ambasadoarea de atunci şi acum (nu ştiu cine o mai ţine pe aici)  s-a grăbit să le trimită o scrisoare oficială de felicitare – cică ar fi şi ea ceva „creatoare  de metaforă”, deci „dificilă”. Oare aceasta să fie explicaţia?

C.T. CIUBOTARU: Pe când o Antologie a scriitorilor români din Canada?

Alex CETĂŢEANU: De peste un an încercăm să adunăm materialele necesare, dar cine poate să se ocupe mai intens de Antologii, când în primul rând trebuie să ne câştigăm existenţa? ACSR a depăşit 10 ani de existenţă, deci vom scoate o Antologie anul acesta. Vom vedea.

C.T. CIUBOTARU: Aţi contribuit efectiv la formarea unor „Destine literare". Ştim că aţi avut şi aveţi colaboratori din ţară. Pe cine aţi menţiona?

Alex CETĂŢEANU: Revista „Destine Literare” este cumva „oglinda” noastră. Încercăm să facem o punte culturală între România şi Canada cu ramificaţii spre alte ţări de pe planetă. Dar să răspund direct la întrebare: am avut şi avem colaboratori din România de mare valoare. Ar fi o listă prea lungă să dau nume, aşa că vă rog să mergeţi la site-ul:
www.scriitoriiromani.com şi veţi vedea.
C.T. CIUBOTARU: Cui i-aţi ridică o statuie în America?

Alex CETĂŢEANU: America este  aşa de mare… În statul Florida ştiu sigur cui: Profesorului dr. Claudiu Mătasa, un mare român, mare anticomunist, care ne-a părăsit de curând. Tot pe Internet sau în revista „Destine literare” veţi afla de ce i-aş ridica o statuie marelui meu prieten, prieten necondiţionat al României, cel care a fost Claudiu Matasa.

C.T. CIUBOTARU: La Bucureşti aţi afirmat că aţi dori să trăiţi jumătate din an în ţară. Şi să faceţi în satul natal o Asociaţie Culturală. Ce ne puteţi spune de acel proiect?

Alex CETĂŢEANU: Aşa este. Am ridicat deja o casă în comuna mea natală – Amărăşti, lângă Drăgăşani. Mă simt foarte legat de locurile magice ale copilăriei - natale solum. Mă trag, după mamă, din renumita familie a Costenilor, care a dat României eroi (o stradă în Râmnicu Vâlcea poartă numele fratelui bunicului meu: „Locotenent Av. Alexandru Costeanu”) profesori universitari (Nicolae Costeanu, Gheorghe Costeanu) ofiţeri superiori - fratele mamei mele este generalul Vasile Costeanu etc. Acestea fiind spuse, evident că iubesc Amărăştii şi vreau să fac ceva deosebit pentru acest sat dintre dealurile pline cu vii ale Drăgăşanilor. Bulzeştii lui Sorescu sunt aproape -  peste două dealuri. Sunt prieten cu poeta Silvia Beatrice Sorescu, nepoată a poetului şi cu Nicolae Bălaşa, viitori colaboratori la Amărăşti. Minunatul oraş Râmnicu Vâlcea unde locuiesc prieteni dragi - prof. Doru Motoc şi Ioan Barbu este aproape. Prof. Marian Barbu locuieşte la Craiova, când nu stă la copii în Chicago sau Montreal. Din Amărăşti se trage marele Bartolomeu Anania – iată argumente solide pentru a organiza întâlniri literare acolo. Am prieteni poeţi în Rusia, Japonia, Hong Kong, Anglia, Franţa, Finlanda, Israel etc. care sunt sigur că vor veni la Amărăşti. Nu ştiu cum ne vom organiza, cum se va numi organizaţia culturală de acolo, dar sunt absolut sigur că va deveni realitate.

C.T. CIUBOTARU: Ştiţi că la Roşiorii de Vede este o Asociaţie Culturală numită „Mileniul 3” care colaborează cu români din America, Australia, Spania, Anglia, Austria? Vedeţi o posibilă colaborare?

Alex CETĂŢEANU: Acum aud – nu ştiam! Sigur că vom colabora. În Roşiorii de Vede sunt atâţia scriitori valoroşi, că nici   nu-mi dau seama care este secretul – cum se face ca la Roşiori există atâta densitate de scriitori pe kilometru pătrat?  V-am cunoscut pe dumneavoastră, pe Mihaela Dordea, pe Theodor Răpan şi câţi nu mai sunt!

C.T. CIUBOTARU: Nu e o întrebare cu ghinion, dimpotrivă, credem noi: Ce crede Alex Cetăţeanul românul despre Alex Cetăţeanu americanul?

Alex CETĂŢEANU: Chiar, de ce aţi ales 13 întrebări? Nu ştiţi că americanii sunt superstiţioşi, aşa de superstiţioşi ca pe aici nici nu exista etajul 13? Dar să răspund la întrebarea 13, eu nu m-am „americanizat” 100%. Poate 90% da, că a trecut amar de vreme de când rătăcesc printre nord-americani.
Cred că Alex. Cetăţeanu de acum 27 de ani era român – dacă am început să vorbesc în procente  - 100%.  Cu trecerea  timpului, vreau nu vreau -  m-am schimbat.  Acum sunt „american”  dealtfel  o amestecătură de român cu nord-american.  Numai copii mei vor fi 100%  nord- americani. Cred că în prezent predomină în mine componenta americană – comportament, mod de gândire etc. Cei care nu au lucrat niciodată în această „planetă nord-americană”, printre americani, au rămas tot români din toate punctele de vedere.  Păcat că au plecat din România! Eu mi-am câştigat încă de cum am ajuns pe aici, in ”Lumea nouă”  pâinea, că am ajuns chiar să am probleme cu limba română – de multe ori trebuie să traduc din engleză în română o expresie - chiar din vorbirea curentă. Nu mi se întâmplă numai mie şi ştiu că este greu de crezut. Dar am citit recent că chiar şi marea Hortensia Papadat Bengescu, după numai 5 ani trăiţi în Italia, zicea la întoarcere că trebuie să citească neapărat cărţi de Sadoveanu sau de Eminescu pentru a reveni la limba română. Bună metodă, voi face la fel când mă voi întoarce în România. Revenind la întrebare – Alex Cetăţeanu românul (olteanul, mai bine zis), crescut şi educat în România comunistă, nu mai există de mult. Deci, nu poate să răspundă la întrebare – lipseşte la... catalog.
Vă mulţumesc de... răbdare şi vă aşteptăm la Amărăşti într-un an - doi ! Sper să vină timpul să ne spunem – Nunc est bibendum! cu vin bun de Drăgăşani, desigur.
 
 DOUĂ ARTICOLE DE PROF DR. ADRIAN BOTEZ:


NU VREM POMENI EUROPENE! – ...CI
VREM DEMNITATE UMANĂ ŞI DREPTUL LA LEGITIMA APĂRARE DE A CONTA/A EXISTA!!!
.

..Fel de fel de belferaşi, oploşiţi, cu zi şi cu noapte, pe la Antena 3 (...de celelalte posturi, nici nu face să ne mai amintim!), gen Ciuvică ori Chirieac, tot bat toba, cu „cât de groaznic le-ar fi fost românilor, din partea UE şi a SUA, dacă”...nu se lăsau călcaţi în picioare, acceptând defecarea băsisto-merkălită-gordonită, pe votul lor – şi dacă nu-l acceptau, peste cadavrele votului lor VITALIST, pe...GOLANUL ŞI TRĂDĂTORUL INFERNAL, „ATOT-TRĂDĂTOR, ATOATE-TRĂDĂTOR”!
...Da? Şi ce ne puteau face „ue-iştii” şi SUA, domnilor? Ne-ar fi bombardat, ca pe sârbi, în 1999? Ei, şi? Dacă sârbii au mai rămas ÎN VIAŢĂ ŞI DEMNI, şi nu se grăbesc să intre în gura cobrei iudeo-masonice, numită UE – am putea/am fi putut şi noi să EXPERIMENTĂM, măcar, DEMNITATEA...”ce-a fi şi aceea, ducă-se pe pustiu”! Măcar, despre sârbi se zice că sunt ÎNCĂPĂŢÂNAŢI şi DEMNI. Despre noi se zice doar că suntem proşti! Mai bine să ţi se zică „încăţânatule”, decât „cretinule”! Cum e şi vorba veche: „Decât să mi se spună că-s prost, mai bine să mi se spună că-s rău!” N-avem noi şanse să se teamă cineva de noi...nici măcar iepurii...ori şobolanii securişti, de la CCR!!!
...Nici măcar italiano-macaronarii, „fraţi” de „geantă” latină, nu că nu ne respectă, DAR NU NE SUPORTĂ!!!...le „puţim a român” : medicul  din Padova a refuzat să-i dea o inimă de italian, unui pacient  român: „<>, A MOTIVAT EL REFUZUL DE A PUNE MÂNA PE BISTURIU…” – cf. ziaruldeiasi.ro.
Probabil, are dreptate…dată fiind compoziţia greţoasă, de laşitate şi de prostie, care există şi se vădeşte, azi, în piepturile multora dintre români!
…”GROAZĂ, CATASTROFĂ! Nu ne-ar mai fi dat fonduri europene!” - ţipă, isteric, mercenarii întunericului, din presa vândută. Dar, oare, de când românul a ajuns un pomanagiu, un asistat de către “miloşii” hoţomani, din UE (că doar nu veţi fi crezând, brejilor, că ne dă cineva, ceva, AZI, cât de neînsemnat fiind acel “ceva”, fără să ne ceară, pe căi ocolite pervers, “o vadră de sânge şi-o vadră de lacrimi şi …una de Duh!!! -  per cap de locuitor al României”?!)?! Ce, am uitat să mai şi muncim, fără să aşteptăm, de la nimeni, nimic?! Păi, da, aşa afirmă Protocoale Înţelepţilor Sionului: că scopul final al acestei tâmpiri mondialiste este obţinerea unei turme de animale! Şi animalul e pus la muncă, dar el a pierdut conştiinţa faptului că truda lui este…”MUNCĂ”! Adică, are preţ/valoare… - pe care i le fură “stăpânul de animale”, “patronul mondialisto-corporatist”!
Dacă am fi rămas un popor, tras dintr-un Neam Sfânt – am fi răcnit, de să se cutremure pământul şi cerul: “N-avem nevoie de pomenile voastre de iude! Noi ne facem, cu mâna şi cu sudoarea noastră, tot ce e nevoie să aibă un om!” Dar, nu…noi stăm cu palma întinsă, că…aşa e moda, introdusă de şacalii UE! Şi devenim nu doar nişte păduchi/paraziţi, ci, în primul rând, nişte sclavi! NU că nu  vom putea plăti, niciodată, datoriile şi, mai cu seamă, DOBÂNZILE ALEATORII! – dar NU NE VOR LĂSA (PRIN TOT FELUL DE TERTIPURI CĂMĂTĂREŞTI!) SĂ LE PLĂTIM! Pentru că ei au nevoie de sclavi, nu de oameni, verticali şi DEMNI!!!
…Şi, mă rog, când am primit pomenile UE, ce-am făcut cu ele?! N-am “absorbit” şi nici nu vom “absorbi” (că ne-au pus în frunte NIŞTE ESCROCI ŞI MERCENARI…DAR ŞI DOBITOCI! – TOTAL iresponsabili şi TOTAL incapabili!!!):
“Parlamentul European a aprobat  ceea ce şeful Comisiei Europene numea <> pentru Europa, care va accentua absorbţia fondurilor europene. (…)MINISTERUL AFACERILOR EUROPENE ÎNCĂ NU A STABILIT LISTA CU PROIECTE CE SE VOR BUCURA DE ACEASTĂ FACILITATE, dar a precizat că până pe 10 decembrie va trimite Comisiei Europene cererea pentru România. Cel mai important avantaj, din perspectiva Ministerului Afacerilor Europene,  este faptul că măsura se aplică retroactiv, adică de finanţarea de 95% se poate aplica pe programele din perioada 2010 – 2012” – cf. Bianca Toma, Planul Marshall al UE aduce României 714.000.000 de euro. Ştim pe ce vrem să-i cheltuim?, în adevărul.ro.
Nici Planul Marshal nu era decât o uriaşă hoţie şi un asasinat/genocid moral, îndreptat contra CIVILIZAŢIEI MUTIMILENARE EUROPENE (priviţi Germania, priviţi tot Occidentul “capitalist”, cât de josnic spiritual-moral şi cât de …“crizat” economic a ajuns!) - …DAR, DEOCAMDATĂ, NU SUNTEM DUPĂ UN RĂZBOI MONDIAL…dacă a pierde bătălia cu Băsescu&Merkel&Gordon n-o fi fiind socotit, cumva …”un război mondial”, de către domnii de la USL!
“Au fost voci care ACUZAU S.U.A. DE URMĂRIREA INTERESELOR PROPRII ÎN EUROPA. De exemplu, în Marea Britanie unde antiamericanismul era prezent în aceşti ani se făceau aprecieri de genul că: ”APROAPE FIECARE ZI ADUCEA MARII BRITANII O NOUĂ DOVADĂ A SLĂBICIUNII SALE ŞI A DEPENDENŢEI SALE DE S.U.A. ESTE O PILULĂ AMARĂ PENTRU O ŢARĂ OBIŞNUITĂ SĂ AIBĂ CONTROLUL DEPLIN AL DESTINULUI SĂU NAŢIONAL” – cf. C. Neagu, Istoria construcţiei europene, 2006.
…Să nu uităm că Japonia s-a refăcut fără “plănuiri marshal(u)ite”, ci prin munca DEMNĂ, cu ochii sticlind de mândrie şi dor de răzbunare, a niponilor celor, cu toţii, NEAM DE SAMURAI!!! Şi Japonia, ieşită, ca prin minune, din stadiul de PRAF ŞI RUINĂ APOCALIPTICĂ - a devenit PRIMA ŢARĂ DIN LUME, CA POTENŢIAL ECONOMIC, ALĂTURI DE CHINA (DESCHIDEŢI, NAIBII, ODATĂ, URECHILE, VOI, CONFRAŢILOR ROMÂNI!) – ..şi această minune s-a înfăptuit prin MUNCĂ FĂRĂ PREGET ŞI CU O DEMNITATE UNICĂ!!!
 
 MAI ESTE NEVOIE DE MIŞCARE SINDICALĂ, ÎN ROMÂNIA


...Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câţiva ani încoace: „Şi sindicatele astea...Ce dracu' fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiinţate – n-are rost să plătim cotizaţie, DEGEABA!!!”
...Ştim de ce şi de unde vin aceste fraze. Ştim şi cât de mult adevăr (aparent/instigat sau nu) conţin ele.
Aceste fraze provin:
1-pe de o parte, dintr-o realitate şi dintr-o experienţă adevărată şi teribil de amară: sindicatele (mai ales cele din învăţământ!) TRĂDEAZĂ (în majoritatea lor!), pe toţi cei care nu doar că „plătesc cotizaţie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea că liderul de sindicat va lua apărarea bietului angajat, în faţa vulpilor şi vulturilor din patronat – dar şi a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Mulţi lideri sindicali s-au îmbogăţit malonest, peste orice măsură şi ruşine (prin fraudă clară, fizică şi morală!), au intrat în politică, s-au aliat cu duşmanul, ajungând prim-miniştri şi uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicală etc. – pe spinarea şi împotriva înşelatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de căpătat...darămite de...re-căpătat, când omul, bietul om care munceşte cinstit şi vrea, NUMAI, să nu fie păcălit şi batjocorit şi distrus („pentru un om mort, aşteaptă, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor să trăiască”!), ajunge să „sufle şi-n iaurt” şi nu mai vrea să audă de „luptă sindicală”: ori cade la „mica înţelegere” cu patronul sau cu „şeful” de la „stat” (mituind, linguşind, trădând...  -  ...şi el, după modelul liderului, nu?...), ori începe o luptă surdă şi periculoasă, anarhică, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce până la crimă şi anarhie socială. Şi nici măcar „serviciile” (secrete, se-nţelege!) nu sunt în stare să monitorizeze astfel de nemulţumiri aleatorii, dispersive, browniene...
Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromişi, parcă au căzut „în adormire”, ca masonii... – numai că masonii „adormiţi” sunt ca agenţii secreţi: când se trezesc, au căpătat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;
2-pe de altă parte, dintr-o dorinţă diabolică a preşedintelui Băsescu, de a compromite şi, deci, distruge – definitiv şi irevocabil! – influenţa sindicală, prin care se realizează cea mai temută armă, pentru  capitaliştii „cimpanzeici” (de fapt, nişte mârlani cu mămăliga-ntre dinţi, acum ajunşi, prin jaf năucitor, „stăpâni” de vile, elicoptere şi de  pipiţe şi de ...„jakuzzi”, nişte ciocoi ordinari, cu aere de...”internaţionalişti” mafioţi!) şi pentru conducătorii (de instituţii de stat) cu apucături tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANĂ!
...Dar nici patronii, nici directorii, nici preşedintele (dublu!) ales, Traian Băsescu – nu-şi dau seama că...”dansează peste vulcani”: „lupta sindicală” este singura care ordonează forţele nemulţumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfăşurarea luptei! Deci, se evită atât anarhia, cât şi, chiar, instabilitatea politică (loviturile de stat...a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltăm noi, aici: dacă nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neapărat - dar, măcar, cât de cât, structurile înţepenite ale Armatei - se riscă intrarea „în vrie” periculoasă: tot mai mulţi militari, nemulţumiţi de tăierea pensiilor, dar şi de rămânerea în tiparele „execuţiei oarbe” a actului militar, se vor răzvrăti împotriva acestei situaţii de tolerare, vetustă, a statutului de „făptură decerebrată”, de marionetă, de „unealtă distructivă”/”terminator”/zombi”, al militarului...ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberaţii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv apariţia formelor de conducere statală prin „juntă militară”...dar şi cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA...alianţe contra firii, între Armată şi Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001... – ...şi nu numai!).
...Astăzi, situaţia mişcării sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE şi de SECURITATE (colectivă şi personală!), s-a complicat infinit, faţă de veacul trecut, ba chiar şi faţă de timpul ante-1989: fiinţa umană nu doar că se dovedeşte mult mai vulnerabilă şi mai friabilă (teribil de nesigură pe şansa continuităţii existenţei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci şi...biologic, prin generaţii ulterioare!), dar şi mai...isterică/isterizată! De „rezonanţa Schumann”, de zvonistica apocaliptică (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundaţii, radiaţii solare etc. etc.! - ...evident, şi Biserica Creştină  - în primul rând EA! - are partea ei de vină, pentru acest proces accelerat de „părăsire de sine - spre vidarea de sine”, de „uscăciune” întru egoism şi degenerescenţă spirituală, de „deraiere” de pe traiectul existenţialo-spiritual corect, a umanităţii terestre!), de alimentaţia tot mai periculoasă, de boli tot mai multe, diverse şi ciudate (se arată, cu degetul – deocamdată! - ...tot mai mult, spre laboratoarele „savanţilor demenţi”, dar şi la/spre „complotul planetar”,  de reducere a populaţiei terestre, de la 7 miliarde la ...260 de milioane!), de şomaj (războiul economic!), dar şi de ameninţările, tot mai brutale, ale războiului clasic-convenţional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum şi Iranul blochează strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou şi de pretenţiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)...Ba, acum s-a creat şi altă situaţie aberantă, mult mai alarmant-isterizantă chiar decât...A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (şi aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe...”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severă (din istoria modernă!) restrângere a intimităţii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revoluţiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea...!!!
Cum răspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultimă a isteriei/isterizării, aproape...”cu clăbuci la gură”? În niciun fel, deocamdată  – sau, mai rău: prin desfiinţarea mişcării sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur şi isterizat de socio-existenţă.
Cu toate că, azi ca şi ieri, pericolele dispariţiei, prin „comploturile demenţei terestre”, sunt nu doar uriaşe, neschimbate – ci şi mult mai evidente şi probabile.
„În 1989 s-a prăbușit nu doar statul redistributiv al „bunăstării“ – ocărît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci și statul social-democrat occidental al „bunăstării“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prăbușit atît dictatura „bunăstării“, cît și democrația „bunăstării“. S-a terminat cu lumea călduță a păcii de clasă obținute prin forță și compromis. S-a terminat și cu lumea revoltei domesticite prin ținerea în frîu a inegalității și prin cooptarea graduală. Mișcarea grevistă înăbușită a muncitorilor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea mișcării greviste a minerilor britanici a făcut același lucru cu Partidul Laburist. O dată cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimată pînă și alternativa reformistă, iar moartea politică a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slăbirea statului, marele capital să preia nemijlocit puterea. S-a înfăptuit astfel globalizarea capitalistă, care – trecînd pe deasupra granițelor statelor-națiune social-democrate ale bunăstării – a răspîndit, de data asta fără intervenția de trupe colonizatoare, capitalismul liberal și, de asemenea, revoluția telecomunicării, a industriei spectacolului și a informaticii ultramoderne (…).
Se pare însă că altceva arată indexul nivelului de dezvoltare (human development index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afară de încasările în bani gheață, mai măsoară și lucruri precum mortalitatea infantilă, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adaugă că, între 1989 și 2000, în fostul bloc estic a scăzut chiar și nivelul de trai măsurat în mod tradițional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi și comerțs-a diminuat pînă și în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetări Economice și Strategice] de la Washington a demonstrat pe baza indexului PNUD că dezvoltarea a scăzut în perioada 1980–2000 a globalizării. Se pare că, înainte de 1980, scăderea mortalității infantile și răspîndirea școlarizării în țările mediu dezvoltate și în cele sărace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 august 2001). Astfel de date pot fi citate și pentru alte periodizări, vasăzică nu e de găsit nicăieri utopia care, cică, ar face inutile organizațiile muncitorești bazate pe lupta de clasă. În același timp însă, nu sînt de găsit nici instrumentele instituționale care să echilibreze, măcar în cadrul sistemului însuși, pendulările și crizele ciclice ale economiei mondiale.
Prăbușirea „socialismului real și existent“ (a capitalismului de stat însoțit de dictatură) („the collapse of communism“) și constituirea hegemoniei neoliberale au avut consecințe neprevăzute a căror analiză, în esență, se lasă încă așteptată (deși există excepții)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicală în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 - traducere de Al. Polgár.
 Cei care, printr-o obtuzitate şi mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondănesc, şi azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea bătrânului evreu  Karl Marx  (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolşevic!) - nu sunt decât nişte sfertodocţi, care n-au văzut, în viaţa lor, „Das Kapital” – ori trăiesc...în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fără excepţie, o pâine falsificată cu un amestec de piatră acră, săpun, cenuşă, var, ipsos de Derbyshire şi  alte ingrediente asemănătoare” - se traduc, azi, prin e-urile cancerigene şi modificările genetice ale alimentelor (de origine vegetală şi animală) „generalizate”! Pentru că noi, cei lipsiţi de apărare, „turma umană”, suntem, azi, nu doar ¾ din populaţia afectată negativ...ci  99% !!! – iar „ei”, adică „stăpânii demenţi ai Terrei”, sunt mai puţin de 1%, sunt singurii care-şi rezervă dreptul la o hrană „hrănitoare şi de sănătoasă”! ...să zicem: pentru că, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, şi hrana a fost otrăvită încă „de la surse/izvoare”! Nu poate dispărea Terra, iar „stăpânii” să „plutească”, lejer şi fără griji, în spaţiul interstelar...!!!
„La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) există două feluri de brutari, anume <>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrală, şi <>, cei care o vând sub această valoare. Ultima categorie formează mai mult de ¾ din numărul total al brutarilor (...). Aceşti <> vând, fără excepţie, o pâine falsificată cu un amestec de piatră acră, săpun, cenuşă, var, ipsos de Derbyshire şi  alte ingrediente asemănătoare, tot atât de plăcute, de hrănitoare şi de sănătoase (...). Este notoriu că pâinea fabricată cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENŢI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatură Politică, 1953, vol. I, p. 203.
Da, „soiul” fraieriţilor şi batjocoriţilor (de către pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru că sunt...SINGURII  NE-PARAZIŢI, SINGURII CREATORI  DE VALOARE AUTENTICĂ, AI  TERREI!!!
...În definitiv, nu avem dreptul la uitare  şi incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu ...”comunismo-bolşevismul”!) are, şi el, martirii săi, care ne-au adus, prin lupta şi sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucurăm, dar uităm (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pildă, lupta lor/socialiştilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de muncă pe zi – cu cele 8 ore de muncă productivă (rezonabile!)! – ...iar în învăţământ, trebuie să ne strângem, umăr lângă umăr, cu înverşunare, pentru a ne apăra norma de 16 ore (pe săptămână), în faţa atacului turbat al „mossadistului” premier...”răz(vă)nit” – care vrea să-i ţină pe profesori, în şcoală, ca pe câmp, 8 ore... – ...ori că au ce munci (ca ore cu elevii), ori că nu au!!!
„În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mărșăluit 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Heymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți” – cf. wikipedia.
…Cu siguranţă, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA  CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITĂ A CAPITALISMULUI!!!
SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE”  (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC ŞI MESIANIC, ÎN MIŞCAREA SOCIALISTĂ!) – ŞI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENŢE SOTERIOLOGICE!!!
…DAR, CEL PUŢIN, SOCIALISMUL OFERĂ, PRIN MIŞCAREA SINDICALĂ, CĂI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTĂ, EXTREM DE PERNICIOASĂ ŞI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL ŞI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIEŢII – BIOLOGICE ŞI SPIRITUALE!!!
…Evident că, dacă ne vom complăcea în stadiul de azi al mişcării sindicale (din învăţământ sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), dacă nu vom şti să ne alegem liderii care să fie alături de noi, iar nu alături de inamicii noştri sociali (creştinismul nu a reuşit, deocamdată, să amelioreze prea multe, în ce priveşte realitatea “luptei de clasă”, între cei ce au prea mult şi cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru că au merite de excepţie şi produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru că ştiu să ne manevreze iluziile şi buna-credinţa ori naivitatea…) - atunci, însăşi planeta Terra este în pericol!
… Iată ce zic (şi nu sunt decât două dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): …"În scopul de a stabiliza populaţia lumii, TREBUIE SĂ ELIMINĂM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să îl spun, dar este la fel de rău să nu-l spun " – cf. J. Y. Cousteau, 1991 -  explorator şi reprezentant UNESCO. Sau: -"Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Şi ar putea creşte până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficientă cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate şi control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la sută!" – zice însuşi ... BILL GATES !).
...Şi sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!
...Soluţii pentru apărarea noastră, în faţa demenţei „ştiinţifice”, din „Balamucul Mamonei”?!
Tot sociologul şi politologul G. M. Tamas pare că încearcă a ne lumina ( fireşte că...relativ, pentru că...”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria trădărilor şi eşecurilor socio-democraţiei” şi...depăşind-o, într-un registru extrem de lucid şi de realist (păstrându-şi, însă, scepticismul de rigoare!):
„Oricum ar sta lucrurile, social-democrația a eșuat, iar partidele sale de odinioară (mai ales în Germania și Anglia) impun obligativitatea capitalistă a muncii prin mijloacele statului polițienesc, prin suprimarea alocațiilor, prin programele de muncă publică recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigură nici măcar minimul de trai și prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necruțător chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevoluției neoconservatoare/neoliberale silențioase a „demantelării“. După cum știm din cercetările lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scăzut cu 20%, iar săptămîna de muncă s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 și 1993, venitul mediu pe familie a scăzut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton și-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocații; spre finele președinției sale au rămas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Creșterea productivității nu se datorează inovațiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de muncă, concediilor mai scurte și sarcinilor de muncă din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematică vezi: „The Retreat of Social Democracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democrației sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, două milioane de americani stau la răcoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia și alte locuri, salariul minim funcționează ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioară social-democrate, devenite ale celei de „a treia căi“ și ale „noului centru“, ațîță la șovinism, rasism și xenofobie împotriva imigranților și a refugiaților (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediază – în perfectă armonie cu colegii lor de dreapta – garanțiile statului de drept (habeas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vieții și a afacerilor private, toleranța, pluralismul, rezerva față de cruzime; fără a mai vorbi de virtuțile de odinioară ale burgheziei liberale, ironia și autoironia).
Logica ocnei e cea care domnește. În țara-model a lui „Tory“ Blair – care a păstrat toate legile, ordinele și măsurile antisindicale, antimuncitorești și antisociale ale Mrs. Thatcher – exigența „înrolării tuturor în cîmpul muncii“ înseamnă că nu se mai dorește ca din impozitele cetățenilor sau din veniturile suplimentare să se finanțeze supraviețuirea supușilor ce se află în imposibilitatea de a-și purta singuri de grijă, că nu se vrea asigurarea libertății și demnității întreținuților, că nu se tolerează revoltele șomerilor, că toți sînt ferecați în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocațiile se acordă doar cu condiția supravegherii permanente și a hărțuirii neîncetate. Iar cei împinși astfel în brațele răzvrătirii fără formă și țintă (delincvență, drog, huliganism, distrugeri fără sens, societatea bandelor și războirea dintre acestea, neonazism și integrism/fundamentalism ascetic) sînt așteptați de pușcării – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai moderne și din ce în ce mai ucigătoare. Se desființează pînă și pomana aruncată din cînd în cînd radicalismului de stînga și apărării drepturilor minorităților, pînă acum tolerate undeva la marginea social-democrației. O dată cu industrializarea învățămîntului superior s-a terminat și cu șansele subculturilor, care, de bine, de rău, mai scoteau capul din cușca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunătățire a calității produselor și de intensificare a producției de mărfuri transformă asociațiile înființate pentru a apăra interesele muncitorilor în complicii sporirii intensității muncii (a se înțelege: ai intensificării exploatării). Extinderea  ideologică asupra proletariatului a așa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, muncă, învățătură“ sau mareșalul Pétain: „familie, muncă, patrie“, famille, travail, patrie) demonstrează, chiar lăsînd la o parte folosul imediat și evident al burgheziei și stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominația crescîndă a muncii alienate asupra vieții vii a oamenilor. Constatarea elementară conform căreia creșterea intensității și a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare că e din ce în ce mai uitată de așa-numita „stîngă moderată“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacăt fie spus, cultul bezmetic al muncii golește de conținut pînă și privilegiile existente ale burgheziei. Și să nu uităm că, într-o societate bazată pe clase, timpul liber al clasei dominante este temeiul și primul garant al culturii” – după care tot el, G. M. Tamas, afirmă, cu ochii strâns mijiţi, într-o privire deosebit de îngrijorată:
“Pînă acum, o viață demnă de om era posibilă numai în breșele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste breșe se îngustează însă din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii și a contraculturii mișcării muncitorești social-democrate, desființarea statului social redistributiv-planificator („al bunăstării“) astupă breșele. Dispare și umanismul cetățenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasă burghez, agresiv și regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ și „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla încă în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, și nici „războiul împotriva sărăciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „deendenței de alocații“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva sărăciei, ci împotriva săracilor. Control instituțional (polițienesc, grăniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igienă mentală sau ținînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de emancipare cetățenească. De la instituțiile de plasare a copiilor, semănînd mai degrabă cu niște centre de reeducare, și pînă la televiziunea comercială și industria divertismentului, de la superstițiile de epocă de piatră și xenofobia răspîndite de revistele de senzații (tabloids) subuman de primitive și pînă la sutele de mii de portaluri-internet manipulate și muzica pop de proastă calitate revărsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnică a poporului este deja un atentat la viața personală suverană și la bucuria de a trăi”.
Iar după aceste constatări ale “fascizării societăţii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschişi spre lumea REALĂ, nu spre cea a propagandei, infinit de greţoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârstă, care ascultam, paralizaţi, în anii '80, Europa liberă şi Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile şi funcţionale ale “vechii contraculturi socialiste”:
“Vechea contraputere și vechea contracultură socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizată, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care afaceriștii culturii de masă le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile trădări și compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societăți – deși neorganică și temporară, dar totuși reală  este una dintre puținele realizări efectiv emancipatoare ale „socialismului real și existent“, pe lîngă accelerarea mobilității verticale și pe lîngă egalizarea antifeudală, îndreptată împotriva spiritului de castă.)”.
(…)Mișcarea sindicală occidentală, împletită cu fosta social-democrație și cu fostele partide „comuniste“, precum și cea est-europeană, renăscută după 1989, fiind însă imediat atacată și marginalizată, divizată și atomizată, se află astăzi în fața unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt încă nerezolvate, iar numărul celor noi este în creștere. A scrie despre aceste dileme e greu și pentru că  deși în Occident stînga intelectuală și politică e pe cale de a renaște întru totul independent de partidele muncitorești de odinioară, dar nu și de mișcarea generală a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însă, din motive istorice de înțeles, această turnură se mai lasă așteptată, aici fiind numite „de stînga“ formațiuni de diverse nuanțe și caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, țineau de regimul de dinainte de 1989, formațiuni ce, la fel ca social-democrația occidentală, reprezintă versiuni cu conștiința încărcată ale liberalismului burghez. În Est, teoria socială și vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, deși primele semne ale ieșirii din această situație sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o nouă receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leninismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învățăturile lui Marx se pot spune – fără contradicție – lucruri ce chiar și în 1860 ar fi dat dovadă de o incultură rușinoasă. Proasta înțelegere este deci inevitabilă.
Așa cum demonstrează clar întreaga istorie a mișcării muncitorești, iar în ce privește Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existența alternativei politice la capitalism e o condiție necesară, deși nu suficientă pînă și a luptei ce se dă aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitorești]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenorocește și împotriva statului burghez bazat pe clase și înarmat pînă în dinți tocmai pentru a se apăra de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obține avantaje provizorii și temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niște handicapuri) pentru care va trebui să se lupte apoi din nou, fără a se putea spera succese de durată, ar fi o pură imposibilitate psihologică”.
…Ce-i de făcut, în această situaţie exasperant de complicată (prin însăşi natura relaţiilor sociale tot mai slab definite,  hibridate şi versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonică!) şi fără ieşire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide și guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant și lipsă de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minorităților rasiale și etnice, împotriva inutilizabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajați și împotriva celor ce se află în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberală“ edifică statul-polițienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta tradițională rămasă fără sponsori, program și alegători se fascizează în tăcere”) …?!
…Navigând printre ruine, falii, “ravene” şi “morene” socio-economice de tot felul, lăsate în urmă de succesivele eşecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzionează:
“Sindicatele vor trebui să decidă dacă vor accepta să conlucreze cu grupurile de stînga ce încearcă să scape din ruina definitivă a social-democrației și a „eurocomunismului“, dacă vor accepta și dacă vor fi în stare să se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu mișcările feministe, cu ecologiștii care s-au rupt de corupția partidelor verzi, cu reprezentanții apărării minorităților, ai drepturilor omului, ai consumatorului și ai antirasismului/antifascismului, sau dacă vor încerca, dimpotrivă, să ajungă la o pace separată cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificilă este însă de natură politică. De un secol și jumătate, sindicatele au rămas pentru prima oară fără reprezentare și protecție politică (nemaivorbind de răspîndita ideologie media, care neagă chiar și simpla existență a claselor și a luptei de clasă, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Mișcarea sindicală va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce privește organizarea muncii și dezvoltarea salarizării, un „polițist bun“ al păcii de clasă, al cooperării, al stabilității, al resemnării și al lipsei de speranță (unde „polițistul rău“ este aparatul birocratic și represiv al statului), fie noul punct în care se focalizează politica anticapitalistă, de data aceasta definitiv și fără iluzii în afara parlamentului.
În Europa de Est, rezistența are pe alocuri o tradiție vie (ca în Polonia, România, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte părți (ca în Ungaria) ea nu dispune de așa ceva, lucru ce influențează ceea ce se gîndește în mod rațional despre politica populară sau, exprimat în mod tradițional, despre politica de clasă a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degrabă de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice și de clientelism, nu putem spera nimic, deși împotriva pericolului dictaturii – cu o fărîmă de colaborare între clase, dar, iarăși, fără iluzii  va trebui să apărăm rămășițele lamentabile ale democrației burgheze. Autoapărarea generală democratică, politica defensivă a frontului popular nu poate înlocui însă stînga ce există în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va dispărea”.
…În prezent, nu există o categorie socială mai singură/însingurată, mai expusă la iluzionări de tot felul şi mai predispusă la cedări infinite, ale moralităţii şi ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care şi-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învăţământul preuniversitar. Dacă aceştia nu vor înţelege că singura scăpare (atât în plan existenţial, moral, economic - cât, mai cu seamă, în planul demnităţii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu  poate dăinui şi reconstrui bazele sănătoase ale învăţământului românesc, prin acte dezlânate, şovăielnice şi tranzitorii/tranzacţioniste - ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente faţă de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învăţământului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate şi, mai ales, coerente, responsabilizate  - LA SUPERLATIV! - …şi chiar vizionare!) , în faţa celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populaţiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru că este mai uşor de manipulat şi fanatizat sinucigaş!), spre a dobândi mână de lucru nu doar foarte ieftină, ci chiar…gratuită (ceea ce va produce, în timp, dar peste generaţii, nu peste câţiva ani…! - efecte dezastruos-apocaliptice şi ireversibil-entropice, în toată biosfera şi noosfera terestră!) – atunci şcoala, ca formă spiritual-superioară de iniţiere umano-divină, în mediul terestru…pur şi simplu, VA DISPĂREA!!!
…Şi nu va fi înlocuită CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascăl”, rămân nişte deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist şi agonic…şi atât! Niciodată ŞCOALA – de la Academia Platoniciană (circa 387 î.e.n. - într-o grădină din apropierea Atenei, care ar fi aparținut eroului mitologic Akademos) -  şi până la învăţământul veacului XX – n-a însemnat nici roboţi, nici robotizare – CI INVESTIŢIE MAJORĂ DE SUFLET/AFECTE!!!  Nu poţi cere unei maşinării (fie ea şi Internetul!) să-ţi explice noţiuni precum Sublimul, Măreţia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauză Nobilă -- Onoarea, Demnitatea…Patria-Patriotismul, Neamul, Duhul şi DUMNEZEIREA!!!
…Cel mult, să te înveţe, prin imagini “movie”, cum să mănânci fără să clefăieşti…dar şi asta s-ar putea dovedi că este o cerinţă maximală (sau chiar…o probă de netrecut!), pentru o maşină, oricât ar fi ea de…”siliconată”!
Omul nu poate rămâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiacă autofagă sau dispersie a personalităţii, în mediul virtual….până la vidarea deplină a personalităţii!
…Astfel, filosofia sindicală, pentru a deveni utilă/funcţională, trebuie să recapituleze experimentele sufletului şi intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestări terestre. Într-o istorie care, dacă este studiată cu bună-credinţă, se va dovedi vital de utilă!
Se va vedea, atunci, că nu poate exista “ruptură între generaţii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbătrânitei rase umane) ori/şi sinucigaşe!
…Omul este o fiinţă socială. Ca să rămână astfel, trebuie să nu-şi părăsească altruismul şi vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruistă şi… vizionară –…pentru că nu-ţi foloseşte ţie, om singur/”fiară însingurată”, să afli ce te aşteaptă, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac - ci NUMAI ca Teleologie Cosmică -  de Neam, sau de Specie Adamică!
                                                                                          
 
 Revista RĂZBOI ÎNTRU CUVÂNT

ROMÂNIA ÎNCONJURATĂ! CÂND VOM CONŞTIENTIZA PE CE LUME TRĂIM?

Lumea fierbe în jurul nostru, dar acest lucru e prea puţin, se pare, pentru a ne mişca din uşurătatea cu care ne trăim istoria – atât istoria mare, a neamului, cât şi pe cea “mică”, a propriei noastre vieţi. Să ne uităm puţin în jurul nostru:
Ungaria se afla în plin proces de reinventare revizionistă, având acţiuni din ce în ce mai agresive şi provocatoare la adresa ţărilor vecine care au minorităţi maghiare. Cu toate că orientarea ei ar fi sinucigaşă pentru o ţară atât de mică, respectiv naţionalismul economic şi recuperarea ideologiei hortyste (inclusiv antisemite), totuşi cum-necum Ungaria reuşeşte să îşi păstreze “faţa” în Uniunea Europeană şi să fie un actor care contează. Abia acest lucru o face să devină o ameninţare pentru România, nu atât mustăţile viforoase ale conspirationistilor urnei cu cenuşa „apostolului” fascist: anume, capacitatea de a îşi urmări obiectivele revizioniste.
La sud, Bulgaria se afla în plină formă. Pune moratoriu pe gazele de şist fără să cedeze presiunilor americane, are păreri proprii în dosarul iranian, taxează FMI-ul pentru aportul deosebit adus agravării crizei economice, cere Rusiei respectarea intereselor naţionale în proiectul South Stream. Frate, frate, slav, slav, ortodox, ortodox dar brânză e pe bani şi imperialismul n-are miros. Ceea ce se ştie mai puţin este ca şi în Bulgaria curentul revizionist este în renaştere. Dobrogea se afla tot mai mult invocata în imaginarul politic contemporan bulgăresc iar premierul Boiko Borisov a declarat, la Bucureşti, ca Bulgaria a pierdut teritorii uriaşe în urma celui de-al doilea război mondial (dacă-i aşa, noi ce ar trebui să zicem?!).
Serbia se afla şi ea într-un proces de reorientare, după ce T. Nikolici a câştigat alegerile şi a vizitat (demonstrativ?), imediat după alegeri, Moscova, a negat genocidul de la Srebenica şi a afirmat că nu va accepta integrarea în UE cu orice costuri. Comunicatul recent al Patriarhiei Serbiei ne arată izolaţi chiar şi din punct de vedere bisericesc, având în vedere că Patriarhia Moscovei se afla în strânse relaţii cu Biserica Greciei şi în relaţii amicale cu cea a Ierusalimului, are în jurisdicţia ei Ucraina şi Moldova, este apropiată de Bulgaria.
În Ucraina, un proiect de lege care, aparent, ne-ar fi favorabil, foloseşte pervers noţiunea de limba moldovenească pentru a rupe unitatea şi reprezentativitatea minorităţii romane din ţara vecină. În Republica Moldova, după ce legea egalităţii a fost impusă de eurocraţii vigilenţi, în asistenta tampa a Chişinăului şi Bucureştiului, se agita puternic apele, vorbindu-se chiar de instaurarea unor regiuni separatiste autonome în zonele controlate politic de comunişti şi de episcopi mai apropiaţi, pare-se, de Patriarhia Moscovei (ceea ce era destul de previzibil). Mitropolia Basarabiei se străduie, între timp, să facă totul pentru a compromite ortodoxia românească, în timp ce Patriarhul Daniel este ocupat cu orice altceva.
Aşadar, toate ţările vecine României se afla în plină fierbere, prefacere, agitaţie. Unele se consolidează intern şi devin eficiente şi pe plan extern, altele se clătina periculos, ameninţând stabilitatea celor din jur, pe teritoriul multora se duce o bătălie geopolitică acută intre SUA şi Rusia. Există o profeţie a părintelui Arsenie Boca în care România e înconjurată de flăcările războiului. Acum nu e război, însă ştim că războaiele nu apar din senin, ci dintr-o fierbere, o tensiune care atinge punctul culminant.
În privinţa graniţelor, oficialii asigura că nimeni nu doreşte modificarea lor astăzi, că doar suntem în Uniunea Europeană, însă, pe măsură ce UE se transformă într-un spaţiu cu tot mai multe constrângeri şi tot mai puţine beneficii (pentru vecini), este previzibil ca întoarcerea la un discurs revizionist precum şi la recuperarea naţionalismului, chiar dacă în forme diferite, adaptate contextului, să continue. Practic, nu există prea multe variante: ori continua tendinţele centrifugale provocate de impunerea austerităţii şi de interesele divergente ale statelor europene, ori, mai probabil, se creează acea Uniune Europeană Politică (vestita SUE), ce ar presupune însă un grad de centralizare atât de marcant încât se sperie gândul numai la ideea unei astfel de “închisori a naţiunilor”. Ambele variante sunt riscante pentru noi.
În toată această fierbere, România pare să fie o ţară letargica şi nepregătită pentru vremurile şi provocările nelipsite ale viitorului imediat. Suntem nepermis de relaxaţi, inconştienţi, uşuratici şi nepăsători cu adevăratele mize ale zilei.
Inclusiv sau, poate, mai ales noi, ortodocşii, părem decuplaţi de la tensiunea reală a împrejurărilor istorice pe care le trăim. Ne interesează mult care au fost mai tari, dacii sau romanii, ne anima subiectele care antrenează discuţii pasionante dar care nu au prea mare relevanţă pentru viaţa noastră cotidiană, ignorând, totodată, subiectele reale, grave, într-un cuvânt, vânăm şi adunăm, prea deseori, deşertăciune. Iar dacă ne uităm în jur, e jale: subiecte de can-can, fie politic, fie” ortodox”... Toate denotă o evadare din lumea reală.
O evadare care nu ne va servi, însă, la nimic.
Realitatea se răzbuna pe cei care o eludează permanent. Istoria ne este martora: superficialitatea românilor interbelici, pomenita de martirul Mircea Vulcănescu în 1940, când Ardealul a fost răpit prin Diktatul de la Viena, a prefaţat dezastrul războiului mondial, pierderile teritoriale şi experimentul comunist.
[...] Poate că nu ne-am preţuit cum se cuvine. Poate că n-am ştiut a ne cunoaşte. Poate c-am fost superficiali, uşori, sub vremurile mari ale împlinirii care ne-ar fi cerut altfel. Vom fi luat în deşert lucruri sfinte. Vom fi greşit fără să ne dăm seama. Vom fi adormit ca fecioarele nebune şi ceasul deşteptării ne va fi găsit fără ulei în candele. Nu vom fi băgat de seamă semnele ce ni se făceau în jur, sau glasul celor care – deşteptaţi de dimineaţă – ne vor fi vestit ivirea lor. [...]
Vai, câte lucruri am fi putut face, dar pe care nu le-am făcut! Lenea, căutarea fiecăruia de ale sale, nebăgarea îndeajuns de seamă, bucuria lumii ne-au furat cu ale lor. [...]
Vremuri asemănătoare ne stau în faţă, atât ca neam, cât şi că persoane. Doar că acum vor fi cu mult mai grele... „... Iar noi, noi unde suntem? Unde suntem cu starea sufletească?. Se întreba acelaşi martir încă din 1932, când scria profeticul avertisment “În ceasul al unsprezecelea”. Se pare că noi lipsim din propria ţara şi din propria viaţă...
Revista „Război întru Cuvânt”
http://www.razbointrucuvant.ro
 


  Mona Agrigoroaiei
    
                 Romănii  Din Timoc sub colonizarea Serbiei
                                                                               
Serbia, stat sovin si antiromanesc, a aplicat in Valea Timocului o politica intensa de sarbizare, negand cele mai elementare drepturi, romanilor aflati sub cizma coloniala a Belgradului.
Institutiile statului roman, impregnate cu elemente pro-sarbesti si antinationale s-au dedat la o propaganda megalosarba in ceea ce priveste Kosovo si nerecunoasterea independentei sale, “uitand” total de romanii din Valea Timocului – Banat. “Amnezia” a cuprins chiar si pe presedintele roman Traian Basescu, prieten ”la catarama” cu presedintele sarb Boris Tadic.
Consider ca treaba este foarte serioasa si tine de interesele noastre nationale romanesti. Inainte de a discuta despre Kosovo si de a face declaratii neconditionate pro-sarbe, inainte de a ne lasa felicitati de Duma de stat rusa in ceea ce priveste pozitia noastra referitoare la Kosovo (act care marcheaza stupiditatea diplomatica a actualei puteri, devenita vasala axei Moscova-Belgrad) ar trebui ca atat presedentia, cat si parlamentul sa iasa cu declaratii dure impotriva sovinismului antiromanesc sarb care se face simtit cu forta in Timoc si care creaza o “limba” inexistenta “vlaha cu litere chirilice”, pentru a face mai rapida dezromanizarea din regiune!
Serbia este un stat care de-a lungul istoriei sale a cucerit si colonizat, sau “a primit cadou” multe teritorii care nu sunt ale sale. Sarbii nu vorbesc niciodata de Serbia Etnica, ci amintesc numai de “Serbia Mare” (Velika Srbija). De ce?! Pentru ca daca ar vorbi de Serbia Etnica, ar ramane numai fostul pasalac Belgrad. Celelalte teritorii sunt cucerite si colonizate.
Problema romanilor din interiorul Serbiei trebuie pusa incipient in termeni de reciprocitate. Comunitatea internationala s-a preocupat foarte mult de drepturile minoritatii sarbe din Kosovo. Prin pachetul Ahtisaari, acesteia i s-a dat dreptul de a avea 20 de deputati (rezervati) in Parlamentul Kosovo, de a avea reprezentanti in guvern la nivel de vice prim-ministru, de a avea chiar comune autonome, “legate intre ele orizontal si vertical cu Belgradul”,  – o entitate sarba in interiorul Kosovo, egala strategic cu Republica Srbska din Bosnia. Avand in vedere ca se calculeaza ca sunt cam 200.000 de sarbi in Kosovo, si cam 300.000 de romani in Timoc, atunci acestia ar trebui sa aiba, conform judecatii ahtisariene, cel putin 25-30 de deputati in Parlamentul de la Belgrad, un vice-prim-ministru, mai multi viceministri, si autonomie teritoriala, adica sa fie localitatile romanesti "legate orizontal si vertical" cu Romania,  de a avea scoala si biserica proprie in limba romana, de a avea conducere locala romaneasca.
De ce aceleasi drepturi nu li se pot aplica si romanilor din Timoc-Banat?! Sunt sarbii din Kosovo mai “cu mot” ca au aliat Rusia, furnizoare de petrol a UE… si romanii mai “prosti”?! Nu!!! Romanii autohtoni (nu venetici ca slavii de sud- sarbii) trebuie sa aiba aceleasi drepturi ca si sarbii din Romania, iar ultima chestiune a asa-zisei "limbe vlahe cu litere chirilice" este cea mai flagranta incalcare a drepturilor lor. Chestiunea "limbii vlahe", diferite de limba romana este o inventie scornita de mintile infierbantate soviniste ale Belgradului, asa cum au scornit-o si pentru albanezii din Kosovo (pe care Tito ii numea pentru prima data, in anul 1974, intr-o vizita facuta la Prishtina, "kosovari", spunand: "Voi nu sunteti albanezi, sunteti kosovari"!) sau cele filo-ruse din Basarabia din jurul stalinistului Voronin care au inventat "limba moldoveneasca", cica deosebita de limba romana si au facut (culmea absurdului!) un dictionar moldovenesco-roman! Actiunile statelor slave din jurul Romaniei, a Rusiei si a Serbiei sunt deci la fel, in doua spatii diferite: Basarabia si Timoc, metodele de asimilare si de represiune sunt identice. Ramane de vazut ce vor face cei din statul roman pentru a contracara actiunile antiromanesti din Timoc si pentru a avansa drepturile romanilor, drepturi pe care si Serbia trebuie sa le respecte pentru ca sunt prevazute in toate conventiile referitoare la drepturile minoritatilor. Iar micii Milosevici "demo (n) crati" de la Belgrad, inainte sa ameninte America cu baze rusesti daca nu primesc statut la UE ar trebui sa se gandeasca ca mai au multe de facut in ograda lor proprie referitor la respectarea legislatiei europene, ceea ce presupune acordarea tuturor drepturilor si libertatilor minoritatii romanesti din Valea Timocului!
 
                                 
 
     Aurura Petan ( Formula-AS)                     

                 Istro-romanii, fratii nostri din Croatia


Frati de sange si limba cu noi, traiesc in Croatia si sunt pe cale de disparitie. Desi n-au fost niciodata in Romania, jura cu mana pe inima ca sunt… romani.
In Croatia, intr-un colt uitat de lume, de o parte si de alta a singurului munte din peninsula Istria, se afla cateva sate sarace, unele aproape in intregime parasite, in care, timp de multe sute de ani, s-a vorbit romaneste. La inceputul secolului al Xix-lea erau, probabil, vreo opt mii de suflete. Astazi au ramas mai putin de 200. Strainii le-au spus cici, celor de la nord de munte, si ciribiri, celor de la sud. Documentele vechi italiene ii numeau rumeri. Ei isi spun vlasi, iar limba si-o numesc vlaski. Oamenii de stiinta le-au spus istro-romani.
Invatatii spun ca istro-romanii faceau parte, prin secolul Vii (pe la anii 800 dupa Hristos), din ramura romanilor vestici, traitori in nord-vestul Peninsulei Balcanice, in Serbia, Bosnia si Croatia, din care astazi au mai ramas locuitorii Banatului sarbesc. Au fost impinsi spre vest, pana in peninsula Istria, in secolul Xv, de catre turci, sau poate mai devreme. Cativa cercetatori sustin ca ar fi plecat din Tara Motilor si Maramures, deoarece au in dialectul lor o particularitate care se regasea in trecut si in regiunile mentionate: il transforma pe n in r atunci cand se afla intre doua vocale. Adica spun mara, spure, bura pentru mana, spune, buna.
Odata ajunsi in peninsula Istria, romanii s-au stabilit in preajma singurului munte din zona: Muntele Mare (Monte Maggiore). In trecut, teritoriul locuit de ei era mult mai intins, dar astazi, istro-romana se mai vorbeste doar in vreo opt sate: la nord de munte, in satul Jeiani, cel mai mare si mai conservator sat de istro-romani, iar la sud, in cateva asezari marunte, grupate in jurul satului Susnievita (in italiana Valdarsa). Regiunea fusese pustiita de ciuma inainte de venirea romanilor, care si-au intemeiat satele pe pamant gol. Ei au devenit oamenii locului. Solul rosu, neroditor, nu le-a oferit prea multe.
Aveau turme de oi si vite, faceau putina agricultura si, mai ales, produceau carbune de lemn, profitand de putinele paduri din zona. Apoi isi incarcau cosurile cu mangal, le urcau in spinare si treceau muntele ca sa-l vanda la Trieste sau la Fiume. Stiau sa faca si otet, pe care il vindeau pana departe. In vremurile trecute, existau in zona si cateva lacuri in care isi adapau turmele. Astazi nu mai exista nici unul. Unele au fost secate pentru ca raspandeau malaria, altele au secat singure, iar cel din urma, lacul Cepici, a fost secat in 1981, cand s-a construit tunelul ce strabate muntele dintr-o parte in alta. Casele istro-romanilor sunt toate modeste, fara garduri, cladite din piatra intunecata. Au avut dintotdeauna o viata simpla, plina de greutati. Nimeni nu a fost de partea lor: nici pamantul, nici autoritatile, nici vecinii, nici fratii lor romani. Au fost mereu singuri.
Istro-romanii se stiu catolici dintotdeauna. Nu au avut niciodata preoti istro-romani, botezurile, nuntile si inmormantarile lor erau celebrate in alta limba decat a lor. Dar au traditii si legende foarte asemanatoare cu ale noastre. Astazi, istro-romanii nu mai au animale si nici vechile ocupatii. Cei mai multi sunt “batari”, cum spun ei la batrani, iar cei ce sunt inca in putere muncesc prin orase. Nu au scoala in limba lor, nici preot, nici carti, iar fratii lor romani nu au auzit de ei. Au venit cei de la Unesco si de la Discovery si i-au filmat. Au ales din toate cele cateva mii de limbi pe cale de disparitie de pe tot pamantul, doar noua. Iar intre cele noua, istro-romana. Lingvistii americani se ocupa de comunitatea de istro-romani din New York, unde exista vreo doua sute de vorbitori: cam cati au ramas in totalitate si in satele lor natale.
Au venit si italienii sa ii ajute pe istro-romanii din Croatia, sa atraga atentia asupra lor. S-au luptat pentru ei si unii romani stabiliti in Italia, cu mijloace putine si entuziasm mare. Cei mai bravi dintre ei sunt Petru Ratiu si Elena Pantazescu, impreuna cu sotul ei, Ervino Curtis. Au facut manifestari, conferinte, congrese, expozitii.
Dar mai mult nu pot face nici ei. Si croatii sunt foarte deschisi la dialog. Nimeni nu-i impiedica pe istro-romani sa-si cultive traditiile si limba. Dar ei singuri nu pot face nimic, caci nu au bani si nici intelectuali care sa se priceapa la astfel de lucruri. Ei sunt oameni simpli, de la tara, hraniti doar de pamantul lor cel rosu si arid. E nevoie de proiecte serioase, costisitoare, pe termen lung, pentru a opri, in cel de-al 12-lea ceas, disparitia limbii lor si, prin aceasta, disparitia lor ca grup.
O limba condamnata la moarte
Cati dintre romanii din Romania au auzit de istro-romani? Au auzit de aromani (sau macedoromani), pentru ca multi dintre acestia s-au stabilit in Romania, mai ales in Dobrogea, si unii au devenit chiar persoane publice. Poate au auzit de meglenoromani, pentru ca si acestia au ajuns in Romania, in numar mic, si si-au intemeiat cateva sate. Dar despre istro-romani cine a auzit?
Primele stiri despre istro-romani apar in documente italienesti din secolul al Xvi-lea, dar unele nume de persoane si de locuri apar chiar cu cateva secole mai inainte. Dar la noi, foarte multa vreme nu s-a stiut de existenta lor. Abia pe la mijlocul secolului al Xix-lea a ajuns la ei primul carturar roman, Ion Maiorescu, tatal lui Titu Maiorescu. In vremea aceea, Istria era a austriecilor, care au stapanit-o timp de o suta de ani, pana la 1918. Mare a fost uimirea lui Maiorescu sa-i gaseasca si sa-i auda vorbind! El a deschis sirul invatatilor care s-au ocupat de aceasta ramura de romanitate, dar tot el a fost si cel dintai care a prevazut sfarsitul apropiat al acesteia: doar doua-trei generatii mai aveau sa vorbeasca, in viziunea lui Maiorescu, acest dialect. E adevarat ca au trecut mai multe generatii, dar sfarsitul e aproape.
Dupa primul razboi mondial, Istria a devenit teritoriu italian. Istro-romanii nu aveau invatamant in limba lor, ci mergeau la scoli italiene. A fost o perioada de liniste si de bine pentru ei. Au avansat si cercetarile asupra lor. Profesorul iesean Theodor Burada, venit in Istria sa le studieze limba, il incurajeaza pe tanarul Andrei Glavina, din satul Valdarsa, sa vina in Romania, unde i se oferise o bursa. Dupa studii la Iasi si la Blaj, Glavina se intoarce acasa, reuneste toate satele de istro-romani de la sud de munte intr-o singura comuna, Valdarsa, si infiinteaza prima (si, din pacate, ultima) scoala cu predare in limba locala.
Din nefericire, Glavina moare tanar, iar scoala se inchide dupa doar patru ani de functionare, din lipsa unui invatator roman. Cel de-al doilea razboi mondial a insemnat inceputul sfarsitului, marele exod. In 1945, peninsula a fost ocupata de armata lui Tito. Istria s-a pustiit din nou, ca de o noua ciuma, sate intregi au fost abandonate. Cei mai multi au plecat in Statele Unite, Canada, Australia, dar si in Italia. In 1960, numarul istro-romanilor era estimat abia la 1500, in 1994 la 450, iar in anul 2000 la doar 250. Casatoriile mixte au crescut mult in ultimul timp, tinerii, atatia cati mai sunt, se stabilesc in orase, iar numarul vorbitorilor scade foarte repede. Dupa aprecierile specialistilor, daca nu se face urgent ceva, in cel mult trei decenii aceasta limba nu va mai exista.
Istria a devenit teritoriu iugoslav dupa 1945 si toti istro-romanii au invatat limba croata. Invatamantul este de atunci doar in limba croata. Numele satelor au fost slavizate, numele de persoana la fel. Daca pe o harta din 1926 aproape toata Istria este acoperita de nume de sate romanesti, precum Catun (nu mai putin de 11 asezari din Istria aveau acest nume!), Bolovani, Carbune, Sucodru, Costarcean, Floricici, Ierbulisce, Murari, Dosani, Ciobani, Buzet, Vlahi etc., astazi foarte putine din aceste nume mai exista. Limba istro-romana se vorbeste doar in familie, iar tinerii refuza astazi sa o mai invete, caci o percep ca pe o limba fara prestigiu, inutila. Nu i-a invatat nimeni sa fie mandri de limba lor, nu le-a spus nimeni ce comoara detin. Pana in 1989, la noi nu s-a putut face nimic pentru ei. Dupa 1989 nu a existat interes. Astazi este deja foarte, foarte tarziu. Dar inca mai exista o raza de speranta.
Prof. Richard Sarbu, Universitatea din Timisoara
“Un miracol si o speranta”
In cei 50 de ani de comunism, singurii care puteau pomeni despre romanii de dincolo de granita erau cercetatorii, dar si aceia cu inima stransa, caci subiectul putea fi catalogat drept “amestec in treburile interne ale altor state”, iar deplasarile pe teren se obtineau cu foarte mare dificultate. S-au ocupat cu dragoste de istro-romani unii cercetatori croati, mari prieteni ai Romaniei, ca August Kovacec de la Zagreb si Goran Filipi de la Pola. S-au ocupat si lingvistii de la noi din tara, chiar daca nu puteau ajunge in satele din Iugoslavia de atunci. Dar au fost si unii cercetatori romani care au ajuns acolo. Unul dintre acestia a fost profesorul Radu Flora, roman din Banatul sarbesc, care a trait in Iugoslavia, la Novi Sad. Cel de-al doilea este profesorul Richard Sarbu, de la Universitatea din Timisoara, care a fost lector de limba romana la universitatea din Liubliana, Slovenia, si in felul acesta, fiind aproape de satele de istro-romani din Croatia, s-a putut ocupa de limba lor. L-am cunoscut la Trieste, unde venise la o expozitie dedicata istro-romanilor de catre Asociatia de prietenie romano-italiana “Decebal”, patronata de Ervino Curtis.
- Domnule profesor, ati fost martorul disparitiei istro-romanilor in ultimii treizeci de ani. Cum si de ce s-a intamplat acest lucru?
- Am venit la Liubliana in 1978, iar dupa primul an de lectorat, dupa datele lui Radu Flora, numai in satul Jeiani erau cca 500 de vorbitori. In 1986, in acelasi sat mai erau cam 350, iar in anul 2000, dupa datele profesorului Goran Filipi, nu mai existau decat vreo 300 in toate satele, atat la nord, cat si la sud de munte. Iar in cei sapte ani cati au trecut de atunci, in mod sigur numarul lor a scazut si mai mult. Satele istro-romanilor se afla intr-o zona foarte saraca din punct de vedere economic.Cei mai multi au plecat de saracie, la orase, in alte tari. Au loc si casatorii mixte, dar daca s-ar investi economic in zona, populatia s-ar stabiliza. Ce bine a facut guvernul roman in perioada interbelica! Nu a venit cu ajutoare de ochii lumii, cu carti sau altele de felul acesta, ci a facut ceva mult mai util: a construit o fabrica de postav si a dat de lucru istro-romanior, ca sa nu plece, sa ramana in satele lor. Asta ar trebui facut si acum, ca sa nu dispara comunitatea istro-romanilor. Altfel, toti tinerii pleaca la oras, in Croatia, Slovenia sau in Italia. In acelasi timp, ar trebui sa se actioneze pe linie culturala.
- Deci mai sunt sperante?
- Da, sunt. Mai ales ca in ultima vreme se promoveaza in Europa o noua politica de protectie a minoritatilor etno-lingvistice. Istro-romanii se considera croati din punct de vedere etnic si catolici din punct de vedere religios. Ei si-au pierdut constiinta de neam si cea religioasa, dar o mai au pe cea lingvistica, ultima care piere. Ei stiu ca au o limba a lor, ca sunt diferiti de ceilalti prin aceasta si trebuie ajutati sa-si recunoasca radacinile, sa constientizeze ca se trag din romanii stravechi. Ar trebui ca parintii sa-si incurajeze copiii sa vina sa studieze in Romania, in diverse domenii. Acum, o diploma de la o universitate romaneasca este recunoscuta in Europa.
- Cum va explicati ca, totusi, istro-romana a putut supravietui atatea sute de ani, desi nu au existat scoli, preoti, literatura, iar limbile majoritare au concurat-o permanent?
- Pentru mine istro-romana este un miracol. E de neinteles cum a putut supravietui sub presiunea atat de puternica a celorlalte limbi din jurul sau. Nu am nici o explicatie. Istro-romanii si-au pierdut religia, traditiile, costumele populare, constiinta etnica, dar prin asta nu au incetat sa ramana istro-romani, caci singurul lucru care le da lor cu adevarat o identitate este limba, iar limba si-au pastrat-o cu mare tenacitate timp de secole. In momentul in care limba lor nu va mai exista, nu vor mai exista nici istro-romani. Vor fi croati si atat. Limba aceasta este dovada vie a unui miracol, a felului prin care un neam se pastreaza prin destinul unui cuvant, prin destinul unei limbi.
Acad. Matilda Caragiu-Marioteanu
“E foarte tarziu, dar nu prea tarziu”
Cea mai mare specialista in dialectele romanesti sud-dunarene, doamna academician Matilda Caragiu-MarioTeanu, ea insasi aromanca, ne-a oferit motive de speranta si optimism.
- Doamna academician, ce este istro-romana? Limba sau dialect?
- Istro-romana este un dialect. Dar nu un dialect al limbii romane pe care o vorbim noi astazi, ci un dialect al straromanei, al acelei straromane mari din trecut, din care s-au desprins si aromana si megleno-romana. Este limba romana veche. E drept, au fost unii lingvisti care au sustinut ca istro-romana este o limba independenta, dar au existat ratiuni politice. Era in vremea cand se incerca sa se atribuie statutul de limba independenta si graiului nostru moldovenesc din Basarabia. Dar marii lingvisti, inclusiv cei straini, de la cei dintai care au studiat-o si pana astazi, toti au considerat ca istro-romana este limba romana.
- Ce se poate face pentru a se pune capat declinului acestei limbi?
- Este deja foarte tarziu. Trebuie sa se faca ceva in primul rand pentru vorbitori. Pentru limba istro-romana s-au facut multe, in plan stiintific. Dar pentru istro-romani nu s-a putut face mai nimic pana in 1989. Avem culegeri de texte, atlase, dictionare, monografii, am avut si avem multi lingvisti care s-au ocupat de istro-romana, de la Ion Maiorescu la Iosif Popovici si Sextil Puscariu, pana la specialistii de astazi, dar activitatea lor nu a dus la salvarea limbii, ci doar la consemnarea ei. Pentru a salva istro-romana trebuie sa se faca ceva pentru oamenii care o vorbesc, iar asta a fost imposibil pana de curand, din motive politice. Vorbitorii sunt cei care decid soarta idiomului. Ei sunt cei care incep sa vorbeasca limbi literare, merg la scoala, la facultate, citesc, asculta radio, se uita la televizor, deci folosesc limbile majoritare, croata si italiana, si inceteaza sa mai foloseasca istro-romana, limba din familie. La fel se intampla si cu aromanii, tineretul nu prea mai vorbeste limba parintilor.
- Toti istro-romanii cu care am vorbit in Istria, fara nici o exceptie, sunt constienti ca sunt ultimii vorbitori. Iar multi dintre ei doresc sa se faca ceva pentru salvarea limbii lor.
- Acum exista, intr-adevar, un curent nou, parca ar fi o reactie la globalizare. Si cu aromanii se intampla la fel. Ar trebui sa facem manuale pentru istro-romani. Eu am facut un manual pentru aromani, impreuna cu colegul meu Nicolae Saramandu, si urmeaza sa-l trimitem gratuit in locurile unde traiesc aromani. Si pentru istro-romani se poate face ceva asemanator. Sau, mai bine, abecedare pentru cei mici. Daca ei nu au acolo oameni pregatiti, pot sa se ocupe de la noi niste oameni tineri, care sa stea cateva luni in satele de istro-romani si apoi sa redacteze un manual. Nu e greu. Metode exista, trebuie doar sa vrem.
- Academia Romana nu are nici un proiect legat de istro-romani?
- Nu are si nici nu stiu sa fi avut. Academia Romana are institute de lingvistica prin care ar putea face ceva. Acum se lucreaza de pilda la un atlas lingvistic aroman, dar este o lucrare pe termen lung, pe multi ani, iar pentru istro-romani e nevoie de un proiect care sa aiba un ritm corespunzator cu ceea ce este necesar. Cel mai bine ar fi daca s-ar gasi intre istro-romani niste copii dotati care sa vina sa studieze in Romania, sa le oferim noi burse, ori niste tineri care sa studieze filologia la Zagreb sau la Trieste, sau, cel mai bine, la Padova, unde se face foarte serios limba romana. Cu pregatirea de filologi vor putea sa elaboreze manuale sau abecedare de istro-romana, sa deschida o scoala. Fara pregatire nu se poate.
- Multi dintre istro-romanii cu care am stat de vorba si-ar fi dorit sa ajunga in Romania. Pentru ei tara noastra este ca o a doua patrie, au o nostalgie a acestei tari, unde nu au ajuns niciodata.
- Ei sunt, saracii, atat de izolati, atat de uitati acolo in satele lor! Un lucru foarte important pe care l-ati putea face este urmatorul: sa strangeti un grup de istro-romani, din fiecare sat cate unul, de toate varstele, pe care sa-i aduceti in Romania. O sa vedeti ca vor fi stupefiati cand o sa auda ca ei vorbesc de fapt aceeasi limba si ca ceea ce stiu ei de acasa, din colibioarele lor, din satele lor uitate, aud si aici, aceleasi cuvinte, aceiasi oameni. Si sa vedeti cum dragostea de a invata si reinvata limba lor, si de a nu o pierde, va fi foarte mare. Eu cred ca o astfel de actiune ar fi cel putin egala ca importanta si efect cu aceea de a infiinta o scoala.
“Muri-voi za ceasta limba”
Nu poate fi descrisa in cuvinte emotia pe care o ai atunci cand tu, un roman din Romania, auzi vorbindu-se, intr-un sat sarman si pierdut din Croatia, o limba romana veche-veche, cu parfum si melodie de Ev Mediu. E ca si cum te-ai intoarce in vremea lui Mircea cel Batran. Sau chiar mai in urma. E drept, multe cuvinte croate, nemtesti si italienesti s-au furisat in vorbirea istro-romanilor. Dar esenta romaneasca a ramas neatinsa. La nord de munte, in Jeiani, limba s-a pastrat mai bine, in vreme ce la sud, influentele straine au fost mai puternice. Dar este aceeasi limba romana si tresari la fiecare vorba a lor, nevenindu-ti a crede ca intelegi atat de mult din ce spun ei. Aceeasi emotie a incercat-o si regina Carmen Sylva cand, din intamplare, a intalnit la Abbazia, pe tarmul adriatic al Istriei, cativa tarani istro-romani.
Satul Bardo. Pe un varf de deal, cateva case grupate in jurul unei biserici, iar alaturi cimitirul. Casele au fost parasite demult, cu exceptia uneia, in care mai traieste o batrana. Doar ea, cu duhurile caselor si ale celor morti, pazind cimitirul si tufele de otetari dintre zidurile ruinate. Ultimul locuitor. Au plecat cu totii: unii in America, altii la cele vesnice. In perioada interbelica satul avea 800 de locuitori. Era plin de viata si de vise. Acum, mai e doar batrana Iolanda. Cand va pleca si ea, va lua cu sine ultimele amintiri ale acelui loc in care, candva, se vorbea si se visa romaneste.
Satul Sucodru. Cristina Carlovici are 17 ani si este cea mai tanara vorbitoare de istro-romana. Ultima. Nu mai exista nimeni de varsta ei in satele din jur cu care sa schimbe doua vorbe in limba stramoseasca. Va termina liceul si va pleca din acel colt de lume, risipind ultimele sperante. Copiii vlahilor nu mai vorbesc vlaski si nu mai sunt vlahi. Ei se considera croati si vorbesc doar croata.
Satul Jeiane. Cativa dintre membrii singurei trupe folclorice de istro-romani ne asteapta la caminul cultural din marginea satului si ne intampina cu salutul “bura zi”. Noi suntem trei, ei sunt cinci si vorbim deodata, grabiti, fiecare cu altcineva, incrucisat, incercand sa auzim si sa intelegem tot, sa aflam cat mai mult. Gazdele sunt foarte dornice sa ne impartaseaca tot ce stiu despre traditiile din sat, despre istoria lor, despre limba lor. Dar dincolo de cuvinte, durerea e mare, greu de suportat: cu totii stiu ca sunt ultimii, caci copiii lor nu vor sa mai vorbeasca istro-romana.
Mai sunt in sat feciori de insurat, dar daca copiii lor nu vor invata limba parintilor, totul se va termina. Pentru acei copii trebuie facut ceva, altfel dupa ei va ramane doar pustiul. In larma discutiilor intretaiate se aude glasul lui Mauro Doricici, care ne intreaba, firesc, ce putem face pentru ei. Se asterne o liniste de moarte, o liniste de cimitir si case pustiite, o clipa lunga cat mileniul lor de singuratate. Nu stim ce putem face pentru ei. Dar vom face ceva, cu siguranta. Cel putin vom scrie despre ei. Il intreb ce inseamna pentru el Romania. Imi raspunde ca Romania este a doua iubire. Ne despartim cu emotie, cu bucurie, dar si cu inima stransa. Ii salutam cu vorbele lor: “Domnu cu voi”. Si ei ne raspund, firesc si simplu, in limba noastra comuna: “Si cu voi”.
Satul Susnievita. Pepo Glavina ne primeste cu bratele deschise. Ne imbratiseaza. Ne spune cateva vorbe in istro-romana, apoi ne imbratiseaza iar. “Dragu mi-e c-ati verit la mire!” Sta in fata noastra ca in fata unei minuni. Ochii ii rad si ii plang in acelasi timp, inundati de bucurie. In casa lui saracacioasa, pe perete, un afis ii anunta pe vorbitorii de croata: “Hvala ca govorite vlaski!”. “Va multumim ca vorbiti romaneste!”. La el in casa se vorbeste numai romaneste.
Nu a fost niciodata in Romania, dar viseaza sa ajunga intr-o zi sa vada tara-mama, sa-si gaseasca o romanca “musata” si sa o duca la el in sat, caci la ei nu mai sunt fete, feciorii se insoara numai cu fete croate. Iar el, mai bine nu se insoara niciodata, decat sa-si ia o croata. S-a luptat pentru limba lui materna atat cat a putut. A atras chiar si atentia politiei intr-o vreme, cu entuziasmul lui. Ne arata taieturi din ziare despre ei, istro-romanii, carti de vizita primite de la romanii care au trecut pe la ei, fotografii. Ne spune cu o seriozitate cutremuratoare ca limba lui este si va fi limba romana, si ca pentru asta el isi va da si viata.
Istro-romanii
Stam de vorba aproape doua ore, fiecare in graiul lui, dar cu aceeasi “irima” romaneasca, de parca am fi comunicat peste veacuri cu un stramos indepartat al nostru. O intoarcere miraculoasa in timp. Ne fotografiem, promitem sa revenim la toamna, ne despartim, iar in urma noastra il mai aud repetand in intuneric, ca pentru sine: “muri-voi za ceasta limba”.
 
 DIN PARTEA LUI DACIAN DUMITRESCU

AZI  AM  POSTAT  PE  SITE-ul  meu 
www.romaniacarnavalului.com  lucrarea  Profesorului  N. A. Constantinescu  : " CHESTIUNEA  TIMOCEANA " PUBLICATA  LA  BUCURESTI  IN  ANUL  DE  GRATIE  1941 . Lucrarea  face  un  scurt  istoric  al  REGINII  TIMOCULUI  de  la  DACIA  AURELIANA  si  pana  in  vremurile  noastre . Cartea  prezinta  " BLOCUL  ROMANILOR  SUD-DUNARENI  DINTRE  MORAVA  SI  LOM " , " GRUPAREA  ROMANILOR  SUD - DUNARENI " , DAR  IN  CAPITOLUL  III  SE  PREZINTA  " DREPTURILE  ROMANIEI  ASUPRA  TIMOCULUI " . Alaturi  de  " Timocul  asa  zis  sarbesc  " este  analizata  si  situatia  din  " asa  numitul  Timoc  bulgaresc " . In  realitate  ambele  provincii  ( Timocul  sarbesc  si  Timocul  bulgaresc ) sunt  locuite  de  10.000  de  ani de  stramosii  TRACILOR . Apoi  cu  circa  300  de  ani  provincia  Moesia  este  colonizata  de  Imperiul  Roman  si  aici  se  formeaza  primii  PROTOROMANI ( AROMANI ) . Aromanii  sunt  stramosii  nostri  iar  Timocul  reprezinta  LEAGANUL  DE  FORMARE  AL  POPORULUI  ROMAN  DE  IERI  SI  DE  AZI .  Evident  ca  acesti  AROMANI  sunt  extrem  de importanti  pt  noi ! Putem  oare  sa  ne  mai  intrebam  daca  ROMANIA  ARE  SAU  NU  ARE  DREPTURI  ISTORICE  ASUPRA  TIMOCULUI ? Evident  ca  ROMANIA  ARE  TOATE  DREPTURILE  DIN  LUME ASUPRA  TIMOCULUI  , NU  DOAR  DIN  PUNCT DE  VEDERE  ISTORIC . Cei  care  sustin  altceva  sunt  evident  in  slujba  Serbiei  sau  mai  grav , a  Rusiei  care  a  sprijinit  ocupatia  militara  a  Timocului  din  1833 . Dupa  aceasta  ocupatie  militara  s-a  trecut  la  un  regim  crancen  de  deznationalizare  fortata  a vlahilor - timoceni , s-au  desfiintat  abuziv  toate  scolile  si  bisericile  romanesti  din  Regiunea Timocului . Mai grav  dupa  1920  au  fost  serbizate  fortat  toate  familile  romanesti din  Timoc , toate  numele  romanesti  au  fost  fie  serbizate , fie  traduse  in  limba  sarba . Romanii  Timoceni  impreuna  cu  Romanii  din  Transnistria  reprezinta  cei  mai  chinuiti , cei  mai  oprimati , cei  mai  slavizati  si  cei  mai  pedepsiti  dintre  TOTI  ROMANII  . Nu  avem  dreptul  sa-i  uitam  si  in  masura  posibilitatilor  avem  DATORIA  SA-I  SPRIJINIM  POLITIC , MORAL DAR  SI  MATERIAL !  Cartea  are  si 7  harti  si  merita  citita  si  cospectata  cu creionul  in  mana . Cartea  este  postata  in  " scribd " si  poate  fi  marita , " descarcata " gratuit  si  trimisa  mai  departe  la  cat  mai  multi  Romani . Dumnezeu  sa  ne  ajute ! Lectura  placuta ! Cu  stima , D D
 
Trei  Articole   de SERGIU GABUREAC
 
 Scrisoare dăşchisă

Mult stimată Comisie Europeană,

Ca simplu cetăţean european din România am citit cu interes cele 25 de pagini ale Raportului Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu [European] privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Şi am înţeles, cât am putut să înţeleg ca aparţinator al clasei de mijloc ! Din România.
Vorbiţi de subminarea Curţii Constituţionale, când, în fapt, câţiva membri ai ei au subminat voinţa poporului român !
Cât despre încălcarea unor proceduri, oare nu reprezentanţi ai Comisiei Europene, în special Viviane Reding, au răsturnat procedurile stabilite de Comisia de la Veneţia privind referendumul ?
Când 7,4 milioane de români cu drept de vot, l-au contestat pe Băsescu şi, prin el, instituţii gen ANI, CCR, Parchetul General, CSM, ICCJ, CNA + structuri de securitate, pe care le-a manipulat şi le manipulează doar în interes personal, nu poate fi vorba de un atac la adresa Justiţiei româneşti.
Nu se vede, şi de la Bruxelles, că însăşi justiţiabilii români contestă conducerile propriilor instituţii ? A se vedea, în acest sens, recenta contestare a conducerii CSM, de către marea majoritate a judecătorilor. Din România.
În raport se afirmă: “La începutul anului 2011, mai multe cazuri de corupţie la nivel înalt au fost pierdute sau parţial pierdute ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.”. Dar, mă întreb, ca simplu ţugulan European, ce caută prescrierile în domeniul atât de sensibil al corupţiei ?
“Majoritatea hotărârilor în cazuri de corupție la nivel înalt sunt încă suspendate.” Aici sunt în totalitate de acord. A se vedea, printre altele, celebrul dosar Flota.
“Progresele ANI au fost încetinite de o serie de obstacole. În 2010, temeiul juridic al ANI a fost declarat neconstituţional.” Păi, cine a declarat-o neconstituţională ? Nu membri ai CCR-ului, o altă instituţie manipulată de marele Demis ?
Pe de altă parte, se vede cu ochiul liber, cum ANY şi DNA tergiversează finalizarea unor investigaţii asupra preferaţilor regimului băsescian.
Interesantă informaţia cu privire la corupţii dovediţi (?!?) din noul guvern, pe care nimeni din Justiţia românească nu-i cunoaşte ! Ceva nume, prenume ?
Între timp a apărut şi erata cu cei trei, care, sunt 2, dar se pare că sunt 0 (zero).
Raportul prea seamănă, pe alocuri, a document ceauşist, plin de generalităţi.
Dacă nu ştiţi cine a fost Ceauşescu, daţi un search pe dl Google. Băsescu fiind un fidel urmaş al său. Ca substanţă şi comportament.
Nu înţeleg ce caută aluziile într-un astfel de raport. De ce nu sunt date nume, fapte concrete, precum şi conţinutul plângerilor depuse la Comisie ?
Pe marii anonimi-informatori îi cam cunoaştem !
Dacă mecanismul de cooperare şi verificare ar fi funcţionat, sunt sigur că multe dintre afirmaţiile cu conţinut evaziv / aluziv ar fi fost eliminate.
Aşa, însă, Doamnă (!?!) Comisie v-aţi comportat ca un veritabil comisar. Est.
Oare, cine pe cine a intimidat ? Poporul român pe Băsescu sau procurorii Demisului, care au hăituit, la modul cel mai grotesc, poporul ?
Permiteţi-mi să vă spun cu respect că nu aţi înţeles, încă, cum a fost construit regimul Băsescu. Principiul a fost unul securisto-comunist. 200%. Au fost promovaţi, în principalele locuri decizionale, numai oameni cu probleme. Profesionale sau morale. Fără coloană vertebrală. Toţi fiind şantajabili. Fără onoare.
Atâta timp cât toate frâiele instituţiilor amintite sunt la Băsescu, degeaba vorbim de independenţă.
În rest, curat sprijin pentru România în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei !
Astfel, cereţi imperativ să încălcăm legi aflate în vigoare, legi adoptate în acord cu legislaţia europeană şi Comisia Europeană (a se vedea Legea 247/2005 a devastatoarei Monica Macovei) !
Când aşa, când invers ! Se poate ?
Sau recomandarea, extrem de ciudată, ca libertatea presei în România să fie restrânsă ! O altă indicaţie preţioasă. Cum ? Să fie strânsă cu ... CNA-ul, ANI, DNA-ul, Parchetul general !…
Nu e bine, doamna Comisie ! Nu e deloc bine !
Antena 3, RTV, Realitatea, Digi24 ... mai sunteţi pe-aici ?
Cu cele mai bune sentimente !

                      Sergiu Găbureac, cetăţean european 



 
       

SERGIU GABUREAC  PREZINTA... UN ARTICOL
                  DE LUCIAN AVRAMESCU

 
Aşa cum plastic s-a exprimat, luni întregi, Piaţa Universităţii, am promis că voi argumenta de ce Băsescu este javră.Am adunat zeci de fapte, care justifică din plin calificativul pentru Demis. Însă, ce rost are să prezint un asemenea inventar, din moment ce Lucian Avramescu o face mult mai convingător într-un text, care nu şi-a pierdut deloc prospeţimea de la data publicării.
Din contra. Între timp s-au adunat noi ieşiri băsesciene.
Ceea ce s-a întâmplat marţi seara la intervievarea Demisului, pe un canal de televiziune, a depăşit orice închipuire.
Atitudine care frizează paranoia jucătorului de alba-neagra. Cu propria ţară.
Ne aflăm în plină fermă a animalelor, în care bietele oi nici nu mai ştiu ce să creadă.
E clar. Toţi suntem tâmpiţi, el fiind marele geniu.
Am constatat că înţelege prea bine că USL-ul este un proiect politic bine definit.
Ce-i dă insomnii.
O unire a Dreptei cu Stânga politicii româneşti pentru înlăturarea mlaştinei create de el şi reaşezarea politicii în făgaşul normalităţii.
Sigur, pentru mulţi neinformaţi, pare o ciudăţenie.
Mai ales după greşelile guvernărilor anterioare.
Cum să se unească Dreapta cu Stânga ?!?
Ei bine, când o cer interesele naţionale, se poate !
Adevăratele interese naţionale.
A se vedea ce a făcut Germania în acest sens.
Deocamdată, cu toate diversiunile, proiectul este în grafic.
Există, desigur, alternative tip ARD sau PP-DD. 
Culmea este tupeul cu care ARD-ul (PDL-ul + serviciile) se prezintă în actuala campanie.
De parcă n-ar fi fost la guvernare până în vară şi în multe instituţii naţionale şi la această dată !
Vedeţi comportarea Justiţiei independente.
Dacă aveau soluţii economice de ce nu le-au aplicat atâţia ani pedeleiii ?
De ce nu şi-au băgat în puşcării proprii evazionişti şi corupţi ?
Despre PP-DD se vede live non stop.
O calicatură, cum spunea străbunica.
Pentru că televiziunile nu se implică aplicat în prezentarea şi dezbaterea potenţialelor programe de guvernare, le aveţi ataşat. Le puteţi trimite tuturor.
M-am săturat să se tot spună că nu există.
Nu comentez conţinutul lor.
E bine să fie cunoscute, comparate, comentate ...
Sunt tot mai convins că pentru a elimina orice suscipiune în privinţa alegerilor, e bine ca societatea civilă, partidele şi ale organizaţii să ceară observatori externi de la toate forurile internaţionale.
Să terminăm odată cu marota fraudării.
Fiecare e liber să aleagă !
Vom vedea inteligenţa colectivă ce verdict va da la 9 decembrie. Mai vine şi Moş Nicolae cu darul său.
Votul e mai tare decât glonţul !
S-a dovedit în vară, la alegerile locale.
E ultima noastră şansă.
 
 
 
 
 
                                               Tu, Băsescule,
                         îi aperi pe români ?
 
Autor: LUCIAN AVRAMESCU
  

Adresările "către români" ale lui T. Băsescu au devenit din ce în ce mai greţoase. Adresările către români, cu un r apăsat, cu miza prostirii, au consistenţa unui scuipat în obraz.
 
Tu, Băsescule, despre care scriu de 20 de ani, obligat de faptele tale mereu în tovărăşia penalului, spui că-i aperi pe români ?
 
Tu care i-ai trădat ceas de ceas, i-ai umilit şi furat, îi aperi pe români ?

Tu care i-ai adus pe ultimul loc din Europa ca nivel de viaţă îi aperi pe români ?
Tu care le-ai desfiinţat şcolile, 3000 dintr-odată, ca întreprinderi falimentare care fabrică tâmpiţi, inspirat poate de fiica ta pe care ai proptit-o europarlamentar şi pe care ai lăsat-o în şcoala barului, îi aperi pe români ?
Înaintaşii au făcut câte-o bojdeucă în fiecare sătuc şi ea se chema şcoală. Dacă erau numai trei copii în acel sătuc, acolo îi învăţa buchia cărţii preotul în lipsa învăţătorului şi aşa din cătune s-au ridicat Eminescu şi Creangă şi Brâncuşi şi Blaga, cu care spiritul tău mahmur nu s-a întâlnit niciodată.
Tu îi aperi pe români când ai înjosit profesorimea care câştigă un sfert din salariul unui gunoier din Berlin ?
Tu îndrăzneşti să spui că românii nu se vor mai vedea între ei, mamă cu fiică, familiile se vor rupe pentru că Europa nu ne mai vrea fiind condusă de "comunistul" Ponta care avea 17 ani la Revoluţie şi "securistul" Antonescu, căruia nu-i suporţi cusurul de avea, într-o lume ghiolbănească, bun simţ ?
Tu vorbeşti de securişti şi bolşevici ? Tu vorbeşti de recunoaştere internaţională care, fără tine, ar rămâne, vezi Doamne, şchioapă? Tu care ai încercat să murdăreşti singurul mare personaj  istoric viu al României, recunoscut şi respectat de toate cancelariile şi casele regale ale lumii, pe Majestatea Sa Regele Mihai ?
Tu care ai fost întâmpinat an de an la summiturile europene, la Bruxelles-ul de care te-ai agăţat acum electoral, ca înecatul de pai, cu dosuri şi rar cu un zâmbet îngăduitor, aperi prestigiul românilor în lume ? Tu care te-ai şters la cur, hăhăind, cu românii, spui că-i aperi ?
Cum îi aperi şi cum i-ai apărat Băsescule ?
Omorându-le salariile şi pensiile care oricum erau cele mai mici din Europa ?
Dijmuindu-i câineşte pentru a nu periclita cota de câştig, măsurabilă în milioane şi miliarde de euro, a acolitelor şi acoliţilor tăi ? Pentru a nu-ţi micşora averea pe care n-o mai ştii cât de mare e şi pe unde-i dosită ?
Băgând miliarde şi miliarde în şosele care nu s-au făcut niciodată, mai ales atunci când ai fost ministru ? Tu aperi viaţa românilor când îi laşi să moară la porţile închiselor spitale iar femeile din sate nasc din nou, ca-n Evul Mediu, în căruţă sau pe câmp ?
Imediat după război şi acum, în epoca ta, s-a întâmplat ca-n satul meu o femeie să nască în primărie, asistată de paznic. Îi aperi pe români desfiinţând maternităţile şi retezând cota de lapte pentru bebeluşi fiindcă tu nu prea te mai întâlneşti cu gingăşia bebeluşilor, viaţa ta fiind stearpă ?
Tu îi aperi pe români gonindu-le medicii în lume şi plătindu-i, pe cei rămaşi aici, mai puţin decât pe chelneri ?
Tu, Băsescule, îi aperi pe români ? Spui asta la televizor zilnic, sperând că suntem idioţi şi te credem ? Te înşeli, Băsescule ! De astă dată te înşeli amarnic. Iar dacă, prin absurd, te vor crede, meargă cu tine în paradis !
 
 SI TOT SERGIU GABUREAC ÎL COMENTEAZĂ PE ANDREI CORNEA CU A SA „Tirania populară”


Puterea care batjocoreşte legea, încercând să modifice premisele unei consultări după ce aceasta s-a încheiat, e deja o tiranie sau visează la o tiranie, indiferent de acoperirea cu votul poporului.
Prezentul conflict politic şi legal actualizează o veche dispută, existentă cel puţin de la începutul secolului al XIX-lea, dacă nu de la sfârşitul celui anterior: aceea dintre regimul „popular“ sau „democratic“ şi regimul liberal, republican sau constituţional. Pentru liberalii clasici, precum „părinţii fondatori“ ai SUA ori Benjamin Constant, John Stuart Mill, Alexis de Tocqueville, dar şi, mai târziu, I.C Brătianu, absolutismul regilor era deja un fapt revolut, iar marea primejdie devenise tirania populară, a democraţilor. Această formă de tiranie se instala prin referendumuri de consacrare a unei decizii deja luate de către putere, iar demagogi iscusiţi, precum Napoleon al III-lea sau Al. I. Cuza, la noi, au ştiut să profite din plin de acest procedeu de legitimare „populară“. Inspiraţi de exemplele antice – ale democraţiei directe şi totale, îndreptăţit criticată de Tucidide sau Aristotel –, vechii liberali au construit cu prudenţă şi moderaţie ceea ce noi numim „statul de drept“, a cărui supremaţie au afirmat-o răspicat împotriva pretenţiilor iacobine şi mai târziu socialiste: democraţia, ca să nu devină tiranie populară, trebuie să fie limitată de Constituţie, legi şi garanţii ale libertăţilor civice, economice şi politice. Din păcate, în secolul XX, temerile lor s-au adeverit în numeroase cazuri: demagogi precum Hitler sau Mussolini au ajuns la putere susţinuţi de mase, în al doilea caz, iar în cazul primului, prin alegeri şi manevre parlamentare, finalizate prin referendumuri. Majorităţi relative (dacă nu absolute) au stat mereu în spatele unor regimuri semifasciste sau social-fasciste, precum regimul Peron din Argentina. „Democraţi“ şi „populari“ şi-au spus toţi conducătorii autoritari: de la cei din regimurile comuniste („democraţiile populare“) până la cei din regimurile islamice; dar observaţi cât de puţine regimuri au îndrăznit să se numească pe sine „liberale“. Iar recursul la referendumuri de consacrare n-a fost deloc o raritate: de la Napoleon al III-lea la Hitler şi Carol al II-lea, „tirania populară“ a ştiut bine să-şi legitimeze loviturile de stat prin „consultări populare“ pe care apoi le câştiga sistematic cu scoruri masive.
 
Până aici, bla-bla-uri ieftine comunisto-securiste !
 
Iată de ce argumentul USL că are în spate majoritatea parlamentului şi 7 milioane de alegători care au spus „da“ demiterii lui Traian Băsescu nu ar trebui să impresioneze pe nimeni şi cel mai puţin pe judecătorii Curţii Constituţionale, cât şi pe adevăraţii liberali (în măsura în care aceştia ar vrea să se demarce de paiaţele lui Crin Antonescu). Nu contest că USL are „poporul“ (sau o parte majoritară a lui) în spate. Nu contest că ceilalţi sunt, deocamdată, în minoritate. Dar dacă vrem să ne ferim de o tiranie populară (manipulată de altminteri de o oligarhie restrânsă), trebuie să cercetăm un singur lucru: respectă aceşti oameni politici domnia legii şi statul de drept? Răspunsul este, hotărât, nu.
 
Partidul Naţional Liberal nu este un partid de paiaţe, ci un respectabil partid de dreapta. Mai puneţi mâna pe carte, tov. Cornea. USL-ul nu este doar de stânga cum insinuaţi.
 
Au organizat un referendum pentru demiterea preşedintelui. L-au organizat pentru că au vrut, când au vrut şi fără să-i oblige nimeni.
 
L-au organizat pentru că aveau majoritate parlamentară.
Aşa e în democraţie, tov. Cornea.
 
Trecem peste faptul că nu au găsit niciun element constituţional valabil.
 
De ce minţi dle Cornea ? Când toată lumea ştie de ani buni ce javră comunistă avem pe post de preşedinte, iar dacă citeşti atent motivaţia CCR găseşti şi încălcările.
 
Trecem peste fraudele masive de la vot (urna mobilă, votul multiplu etc.).
 
Iar minţi, tov. Cornea ! Întâi declaraţi fraudele şi apoi trimiteţi hăitaşii neo-securişti să le găseaască. Bravo !
 
Ştiau care este numărul de alegători de pe liste. Acesta era numărul oficial, prezentat de MAI, existent şi la alegerile locale din iunie. În raport cu acest număr, nu cu altul, nu au obţinut participarea necesară.
 
Iar minţi, tov. Cornea ! Ştii foarte bine că aceste liste nu aveau nicio importanţă la alegeri. Şi nici de această dată nu ar fi avut dacă nu se impunea arbitrar acel cvorum. Abia în momentul impunerii cvorumului listele au devenit importante. Toate lume ştie că nu mai fuseseră actualizate din 2002: Mai ales conform Legii referendumului, art. 2 coroborat cu art. 7, articol extrem de important pentru listele electorale permanente.
Chiar nu vă place adevărul deloc, tov. Cornea ?
 
Prin urmare, referendumul este invalid. Asta e tot.
 
Cum poţi fi mai comunist decât Băsescu ?
Oare 8,5 milioane din maximum 12 milioane, care votează de regulă, nu reprezintă nimic ?
Dacă Băsescu nu făcea şmecheria cu boicotul (după aprobarea cvorumului) ieşea şi cvorumul. Deşi nu sunt convins că Băsescu mai are încă 1,5 milioane de susţinători !
 
Orice discuţie legată de „ţara reală“, de „listele actualizate“, de „erate“ ale CCR, de „mini-recensăminte“, de „morţii care ar trebui scoşi de pe liste“, de votul românilor din străinătate e inutilă şi absurdă, pentru că ea are loc după încheierea referendumului.
 
Niciodată nu-i prea târziu pentru ADEVĂR, tov. Cornea.
Aici nu jucăm alba-neagra.
 
Puteau să facă aproape orice, dar cu condiţia să o facă înainte.
 
În situaţia dată NU, deoarece s-a încălcat regula, în timpul jocului, prin boicotare.
 
Curtea Constituţională, intimidată şi divizată politic, a comis o imensă greşeală, admiţând să amâne decizia. Faptul că un ministru de Interne îşi asuma cele 18 milioane de alegători, iar unul al Administraţiei publice nu, fără să ofere o altă cifră, era suficient pentru invalidare.
 
Iar minţi, tov. Cornea ! Ştii foarte bine că acele liste electorale nu prea erau actualizate, mai ales în litera Legii referendumului (art. 7).
 
Prin urmare, ne pierdem în detalii şi dăm celor care au acaparat statul de drept o anumită legitimitate, acceptând să mai discutăm despre acest subiect. Argumentul că „ţara reală“ a votat majoritar împotriva lui Băsescu nu e decât o justificare pentru veleităţi autoritariste. Legea nu ştie de majorităţi şi de minorităţi, dacă e nesocotită.
 
Legea a fost nesocotită când s-a impus, arbitrar, cvorumul, contrar tuturor recomandărilor legislaţiei europene în domeniu !
 
Iar puterea care batjocoreşte legea, încercând să modifice premisele unei consultări după ce aceasta s-a încheiat, e deja o tiranie sau visează la o tiranie, indiferent de acoperirea cu votul poporului.
Pe vremuri, comuniştii acuzau ţările libere că sunt nişte „democraţii formale“. Era, de fapt, un elogiu involuntar: în acele ţări legea şi justiţia contau, spre deosebire de ţările comuniste, care nu-şi respectau nici măcar propriile legi şi constituţii. Or, asta dorim şi noi, liberalii autentici, să devenim: o democraţie „formală“, şi nu una „populară“; voim un stat unde actele oficiale nu sunt modificate arbitrar şi post factum, aşa cum îi convine puterii de moment, indiferent dacă aceasta invocă „poporul“ sau chiar îl are, vremelnic, proptit în spate. //
 
Închei tot cu bla-bla-uri !
Ruşine tov. Cornea !
Nu mai recunosc Revista 22, pe care o apreciam foarte mult.
Alde Cornea&Co să fie intelectuali ai României !?!
Văd că securiştii şi comuniştii au pus mâna pe ea.
Curată băsecraţie.
 
 Trei articole despre cum se vede astăzi
                              “revoluţia din decembrie 1989”


Titus Filipas:
                                         MISTIFICAREA

Dispariţia unor documente din arhiva BNR despre istoria de după 1990 confirmă faptul că “revoluţia din decembrie 1989” a fost o teribilă încercare focalizată către demantelarea statului român. Acuza de tip “Agenturili” pe care o făcea Nicolae Ceauşescu în ajun de 22 decembrie 1989 ascundea adevărul privind autorii acelei “încercări”. Tocmai Nicolae Ceauşescu a protejat nucleele anti-naţionale din România eclozate de PCdRul fabricat la anul 1921 de belakunişti din Ardeal şi alţi alogeno-cominternişti. Dacă aceştia n-ar fi avut, şi încă de multă vreme, puterea reală în România, atunci demantelarea statului n-ar fi fost posibilă. Raportul Tismăneanu a introdus marea mistificare chemată “comunismul naţionalist românesc”. Comunismul din România nu avea absolut nimic în comun cu Ideologia naţionalismului românesc. Iar Raportul Tismăneanu a fost iarăşi, în mod expres, orientat împotriva Ideologiei naţionalismului românesc ce-i datum din marele flux post-Saitic al universalismului cultural (vezi “delta biblicelor sinte” la Heliad şi Eminescu). Aceasta-i una dintre deosebirile de esenţă care separă la modul cel mai categoric naţionalismul românesc de ideologia maghiarizării forţate de sorginte medievală, pentru că era impusă încă din anii 1437-1438 prin actele Unio Trium Nationum ce negau dreptul etniei noastre la existenţă.  Reamintesc că Ideologia naţionalismului românesc apărea  la începutul secolului XIX, într-un perfect sincronism  cu jeffersonianismul American şi dekabrismul rusesc. Ideologia naţionalismului românesc incorpora germenele primei noastre modernităţi, adică paradigma thermidoriană a Ideologiei primare. În România interbelică am avut o evoluţie fericită de la anul 1921, la anul 1924, când influenţei belakuniste i s-a pus stavilă prin legea Mârzescu. “Revoluţia din decembrie 1989” a fost echivalentă înfiinţării PCdR în 1921. Dar, din păcate, în România încă n-avem ceva similar legii Mârzescu din 1924 care să blocheze influenţa urmaşilor spirituali ai belakunismului.
 
 Viorel ROMAN
                                              VIZIUNI ORTODOXE

Realitatea există pur şi simplu, nu are nevoie de vocabular sau retorică. Dar de când oamenii au început să vorbească, în urmă cu zeci de mii de ani, ei au elaborat treptat un vocabular, o retorică, discurs cu care interpretează ce văd, ce vor şi ce cred.
Misterium humanum: La început a fost cuvântul! Din sec. 18 domina în Europa credinţa în raţiune, ştiinţa şi tehnica, contrară religiei şi mai ales clerului romano-catolic. Un secol mai târziu, profetul mesianic Karl Marx îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu materialismul dialectic şi istoric Atotputernic şi ne garantează cu acest crez un viitor comunist luminos la toţi. Raiul pe pământ!
La o privire mai atentă la retorica imperialismului, globalizării, integrării în Europa constatăm că atât în vocabularul şi retorică liberală, tipică creştinismului occidentul, cât şi în cel marxist sau neo-marxist, după prăbuşirea ideologiei Lagărului ortodoxo-comunist, regăsim vocabularul şi viziunile Vechiul şi Noul Testament. Ştiinţele sociale au fost teologiei şi numai aparent s-au emancipat. Misionare, imperialism, globalizare, occidentală sau ortodoxă? Care-i imperiul binelui şi unde al răului? Unde-i viitorul luminos şi cum ne păzim de cel necurat? Cine va opri dansul în jurul Viţelului de Aur şi ne îndrumă spre Ţara Făgăduinţei? Cine reface speranţa, aduce Vestea Minunată,  Revoluţia mondială? Cine ne salvează în vest şi mântuieşte în est? Cine ne duce în ispită? Ce este moral? Care-i adevărul?
 
Din sec. 19, de la Max Weber, ştim că etica protestantă, calvinista e indisolubil legată de capitalism, mult mai mult decât ştiinţă şi tehnică. Şi Werner Sombart vede clar interdependenta dintre iudaism şi afaceri. Mai aproape de noi, Karl Löwith trece în revistă ideile salvatoare de la Fericitul Augustin la Marx, tranziţia de la Dumnezeu la noul credo în Progresul Atotputernic, la care se închină ateii din zilele moastre.
Moldo-valachii, în calea tuturor răutăţilor, imperiilor şi religiilor au dezvolta, după ce bulgari i-au forţat în sec. 9 să preia ierarhia greco-slavă, un vocabular ortodox, pe când ardelenii, după unirea cu Roma, o retorică greco-catolica, occidentală. Opinia ca şi unirea s-a făcut forţat, că au fost distruse mănăstiri ortodoxe, este falsă, pentru că trece cu vederea că în Sfântul Imperiul Roman nu erau tolerate mănăstiri contemplative, fără o funcţie socială, utilă, dar este farad oar şi poate expresia sinceră a unor traume. Dacă aşa au fost terorizaţi moldo-valachii de către ierarhia greco-slava, dece nu-ar fi avut aceiaşi soarta tragică şi uniţii cu Roma?
 
Pentru a înţelege teroarea bulgară, avem un ex. recent. Stalin se întreabă „Câte divizii are Vaticanul”? şi lichideza brutal tot ceea ce aduce a occidental, de la Biserică unită la elită. În schimb, după 1989, bisericile nu-s retrocedare, reorientate spre Roma. Ierarhii ortodocşi antioccidentali, activiştii marxist-leninişti, agenţii Moscovei n-a ajung la Canal. Generozitate, aroganta sau o viziune a la long? După Machiavelli acţiunile rele, brutale să fac brusc (că Stalin), pe când cele bune, lent (că UE).
 
Pe de altă parte teamă atavica că revine din când în când, Biciul lui Dumnezeu, Hoardă de Aur, Imperiul răului de la Răsărit e uşor de inţeles. Plecând de la aceste considerente să urmărim câteva momente ale coabitării cu estul şi vestul, şi lupta creştinilor occidentali şi ortodoxo-comunisti de salvarea lumi. Care globalizare e benefică, care nu, şi cine va învinge? Roma sau Moscova? Se vor reuni creştinii?
 
1944, ruşii şi anglo-saxonii se inţeleg la Yalta şi românii învinşi în război sunt jecmăniţi şi forţaţi să sărbătorească: „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” După ce-l ucid pe Ion Antonescu, Ana Pauker cu ajutorul Armatei Roşii şi a ilegaliştilor evrei, reorientează cu baioneta 2.000 de biserici unite cu Roma spre Moscova şi lichidează brutal tot ce-i occidental. Academia Română este dizolvată, majoritatea membrilor ei ca şi ierarhii Bisercii unite mor în puşcărie. Globalizarea, panortodocsia şi panslavismul în straie roşii, marxist-leniniste triumfa două decenii în toată lumea, pe toate planurile, dar mai ales în Lagărul protejat de o Cortină de Fier.
1964, după retragerea ruşilor şi emigrarea în masă a evreilor, Gheorghe Gheorghiu-Dej denunţa vasalitatea necondiţionată. Nicolae Ceauşescu refuza chiar participarea la ocuparea Cehoslovaciei şi vrea să facă apoi din Bucureşti a patra Romă. Asta şochează a treia Romă, Moscova, în aşa măsură, că se ajunge pe picior de război.
Ceauşescu începe după 1968 volens-nolens o colaborare şi cooperare cu vestul. Bunăstarea anilor 70 e încă în memoria colectivă a romanilor, ca şi mizeria anilor 80, când el refuza colaborarea cu creştini şi cauta salvarea la mahomedani. Decembrie  1989, la Timişoara, mulţimea scanda: „Ticălosul de tiran, a fugit în Teheran!”
 
1989, ruşii şi americanii se înţeleg din nou, la Malta, şi românii sunt din nou învinşi: „Gorbaciov şi poporul rus, libertate ne-au adus!” După uciderea lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, omul providenţial Ion Iliescu ajutat de 40.000 de turişti ruşi, de actori şi regizori profesionişti şi de inevitabili revoluţionari, mai ales evrei şi ţigani, care preiau din mers privilegiile ilegaliştilor lui Stalin, revine la ortodocsia celei de a treia Romă.
1989, primul mesaj adresat naţiunii de Iliescu - Ceauşescu a întinat nobilile idealuri (ortodoxo-)comuniste (de la răsărit) - îi asigură trei mandate de preşedinte şi promovarea partidei filoruse - PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL. Fireşte el a făcut parte la nivel înalt din toate aceste mişcări antioccidentale şi este preşedinte de onoare al PSD. Ca toţi conducătorii orientali, de la Tokio la Bucureşti, vodă, regele, secretarul general PCR, preşedintele moldo-valah este de natură divină.
Alianţa dintre protestanţii anglo-saxoni şi pravoslavnicii 1944 şi 1989 se bazează pe o veche aversiune şi incompatibilitate cu Sfântul Imperiu Roman, Europa Centrală, UE, dar care este singura şansă a emancipării românilor fără patronaj greco-slav, după cum s-a văzut la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, la Unire cu Roma 1700, la Revoluţia din 1848, la Unirea din 1859, la proclamarea Regatului în 1881, la Marea Unire din 1918, la eliberarea din Lagărul rusesc 1989 şi la aderarea la UE 2007.
 
Istoria ne arată că atunci când vestul e puternic, ruşii sunt opriţi la Nistru, în Transnistria, ca în zilele noastre. Şi invers, când ei revin în forţă, ca după 1945, influenţa lor ajunge până la Munţii Balcani şi moldo-valahii redevin vasali lor. De exemplu, Kiseleff moderniza Principatele pentru a le face gubernii. Programul P.C. din R. era dezmembrarea ţării, ceea ce Stalin şi Hitler reuşesc. Planul Valev, o reacţie la Declaraţia de independenţă din 1964, dezmembrează R.P.R. în gubernii. În 2013, fostul deputat moldovean Andrei Safanov, rus din Transnistria, ca o reacţie la protestul preşedintelui Traian Băsescu faţă de susţinerea USL-ului de către Vocea Rusiei, pledează direct pentru desfiinţarea României, când, după dogma marxistă, cantradictiile interne, inerente lumii capitaliste, UE/NATO, vor permite.
 
Mai nou însă Safanov, ruşii, renunţa la Transilvania, care cu un cardinal şi mai mulţi episcopi catolici, se califica mai greu ca satrapiea oriental rusă. Pravoslavnicii se concentraza acuma asupra moldo-valahilor, care le sunt de la principele Cantemir la preşedintele Iliescu. preasupuşi. Altfel le taie popa (greco-slav) limba (latină)! Polonia şi România sunt bastioane ale cordonului sanitar cu misiunea de a inpiedica invaziile ruşilor. Dar dacă polonezii, cu toate că sunt slavi, sunt romano-catolici occidentali, cu excepţia ardelenilor uniţi, occidentali, moldo-valahii sunt în tabăra slavă, antioccidentală, ceea ce, fireşte, se ia în calcul la Moscova.
 
Să ne reamintim că ruşi duc o luptă surdă la Dunărea de Jos, ajutaţi de agenţii lor, de la Cantemir la Iliescu, pentru a avea un culoar şi oameni de încredere, care să le asigure atât legătură directă cu fraţii lor, slavii, sârbii şi bulgarii, cât şi influenţa în eternă Chestiune Orientală. În acest context, trădătorii, cozile de topor potrivnice intereselor ruseşti sunt fireşte Antonescu,  Ceauşescu. Pedeapsa lor e exemplară. Pe de altă parte Mihai Viteazul, Şcoala Ardeleana, paşoptiştii, Cuza, regii germani, Dej, Ceauşescu au formulat de a lungul timpului un program de emancipare şi fără tutela ortodoxă greco-slavă. Aderarea românilor la Europa este desigur firavă şi mereu subminată de vecini. Dar în ciuda eşecurilor, proiectul este mereu actual. Baronii moldo-valahi, cu o retorică duplicitară în UE, se simt mai în siguranţă sub patronajul Moscovei. Frică de libertate, de necunoascut? Oricum paternalismul, corupţia, iraţionalismul administrativ turco-fanariot, în care s-au format moldo-valahi cinci secole, nu pot fi înlăturate peste noapte. Asta e cunoscut, dar UE nu practică o schimbare brutală, dar perisabila, cum a făcut Stalin şi fac de obşte ruşii.
Bineînţeles că în Europa n-ar fi ales un prim-ministru, care a plagiat un sfert din doctorat, un europarlamentar prins cu mâţa’n sac sau parlamentari puşcăriabili. La Porţile Orientului însă cultura politică şi standardele etice se deosebesc de cele din vest, unde conducătorii politici n-au nimbul providenţial, divin, de la Bucureşti.
Ortodocşii moldo-valahi filoruşi sunt sincer convinşi că ei sunt încarnarea interesului naţional al României, iar adversarii lor politici, trădători, cu atât mai periculoşi cu cât ei cunosc adevărul, dar îl ascund în interes personal, meschin. Invers, provesticii văd în panslavism şi panortodoxism calea pierzaniei absolute. La sud de Dunăre românii sunt deja în majoritate exterminaţi sau asimilaţi. A mai rămas o minoritate valahă. După cum se vede integrarea în est sau vest, globalizarea, imperialismul occidental sau ortodox, rusesc este glorificat sau diabolizat în funcţie de perspectivă. În timp ce adepţii romantismului protocronist vor, netulburaţi de nimeni, un stat neinchinat, că soarele de pe cer. Casa Poporului şi Catedrala Mântuirii Neamului, simbolul arhitectural măreţ al proiectului Bizanţ după Bizanţ este încă în construcţie.
 
Viziunea globalizării occidenale şi ortodoxe, spre Roma, a doua Romă, Athos, sau a treia, Moscova, sau chiar a patra Romă, Bucureşti, fără a uita fireşte nădejdea în mântuirea prin Progres a (neo)liberalilor şi (neo)marxiştilor, se deosebesc mult, dar în esenţă toate se sprijină pe acelaşi fundament milenar iudaico-crestin. Dacă în final, am curajul să afirm că aceste succinte constatări pot fi utile definirii viziunii ortodoxe a lumii, şi dacă forţez optimismul, vocabularul şi retorică Vechiului şi Noului Testament sunt încă instrumente indispensabile tăierii nodului gordian al multiplelor conflicte pomenite mai sus, nu fac altceva decât să continui acelaşi discurs, desigur dintr-o cu totul altă pespectiva, dar nu prea departe de a celorlalţi.
 

 
Sub titlul:

Atacul terorist din decembrie 1989, asupra Romaniei

Gheorghe Tanasescu,cetatean roman si american,
a difuzat în anul 2010 acest material la: Presedintia Romaniei, CSAT, prim ministru, ambasadele tarilor din Uniunea Europeana, Ambasada Federatiei Ruse, Ambasada SUA, Nuntuil Apostolic-Vatican.

Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator, precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, "dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura - distrusa, invatamintul - la pamint, sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa, Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative" , dupa cum spune istoricul academician Florin Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca "singura solutie este inca o revolutie", ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din '89.
In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta, presedintele Statelor Unite a afirmat ca "acordul de la Yalta a fost una din cele mai mari greseli ale istoriei" pentru ca "de dragul stabilitatii" marile puteri "au sacrificat libertatea natiunilor mici" din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie bolsevica, pentru ca atunci cind George Herbert Bush si Mihail Gorbaciov s-au inteles, tot de dragul stabilitatii (?), sa elibereze tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria dusmanilor Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul Ceausescu. Este o datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai anului 1989, sa recunoasca, cel putin, dupa ce vor lua cunostinta de cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare, provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost invadata de trupe sovietice, de teroristi - romani si unguri antrenati pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova (colegii agentului KGB, Ion Iliescu).
Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.'89, victimele - tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se faca dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e nevoie, ii putem reaminti ca, in nov. 2001, la Conferinta Internationala privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov pentru "declansarea analizei critice de profunzime a sistemului comunist". "Evolutiile peresstroikai si glasnosti-ului au demonstrat ca sistemul politic al totalitarismului comunist nu este reformabil. Sensul profund si ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca Ceausescu, aflat la o si mai mare profunzime, nu poate auzi confirmarea sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei este insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la Tribunalul International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist) din dec. '89. Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum si cei 62% din populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de presedinte al tarii.
De ce atac terorist si nu revolutie:
Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat de KGB ca spion englez ) recomanda, printre altele, reactivarea agentilor mai vechi si mai noi ai Moscovei, din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de sovietici. Se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind activarea retelelor KGB din Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important, dat fiind ca Romania post comunista a fost impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Sa ne amintim ca in dimineata zilei de 23 dec. 89, in editia unica a , aparea urmatorul comunicat al lui Ion Iliescu : "Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de o ordine socialista. Iata, deci, ca Iliescu, a pornit la revolutie numai pentru schimbarea lui Ceausescu, nicidecum caderea comunismului.
Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut ca in oct. 1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din 1989, gazduiti si protejati de autoritatle romane. E de presupus ca cei 26.000 de agenti sovietici, printre care basarabeni vorbind perfect romaneste, au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete, de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia readus pe orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul romano-sovietic, in primavara anului 1990, incheiat de Iliescu si Gorbaciov prin care, partea romana accepta, singura din Europa rasariteana, ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale tarii sa fie aprobate de Moscova. Curioasa faptura si acest Gorbaciov, cu numai citeva luni inainte declarase, cu voce tare, ca noul tip de relatii stabilite cu tarile socialiste il constituiau egalitatea in drepturi, suveranitatea si neamestecul in treburile interne, principii sustinute de Ceausescu pina si-a pierdut viata. Oare sa nu-si fi amintit Gorbaciov atuci cind l-a insarcinat pe Iliescu sa-l spulbere pe Ceausescu, ca "unele din declaratiile cu care (Ceausescu) voia sa obtina un marer efect. . . mergeau totusi in directia justa". Si ca "nesfirsitele pretentii si capricii ale romanilor . . . contineau si un dram de ratiune"?, asa cum a recunoscut, ulterior, in cartea sa de memorii?.
Fostul general Victor Stanculescu a dezvaluit in cartea sa "In sfirsit adevarul . . " ca in dimineata de 23 dec.'89, Iliescu si echipa sa au venit la MapN de unde au luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni, precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu si Ion Iliescu i-au cerut sa-i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu. Stanculescu a mai aratat ca inclusiv in spatele sau, la MApN, a actionat un grup filorus care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei) si KGB (securitatea rusilor). ("Ziua"/ 18 dec.'09).
Virgil Magureanu, intr'un interviu la BBC a spus: "A fost evident ca KGBul a organizat diversiunea impotriva fostului regim". "Au existat teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior". "Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare a situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot la comanda, ei au fost, de fiecare data, retrasi, in asa fel incit urme palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau, aceste urme au fost sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca acest lucru nu s'ar fi putut face fara complicitati din interior. (R.L./22dec.2003).
Ultimul vice prim-ministru al comertului exterior si fost ministru de externe, Stefan Andrei, marele om politic al regimului asasinat, a declarat istoricilor-reporteri Vladimir Alexe si Victor Roncea, adevaruri cutremuratoare despre atacul terorist : Daca in 1989-1990, in Romania, se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si iugoslavi, in toamna lui 1991 mai erau 29.000 de militari sovietici, care erau imbracati civil si se numeau "visautniki, (ofiteri spetznaz insarcinati cu operatiuni speciale)". "In '91 mai erau cam 29.000. Caraman le-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cind au mers la Moscova, s-a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci rusii au spus: noi nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE). ("Ziua" on line/ 19 dec.2008).
Colonel dr. Mircea Dogaru, presedintele fondator al Sindicatului Cadrelor militare disponibilizate, in retragere si in rezerva, doctor in istoria militara, face dezvaluiri din care, usor te poate duce gindul ca atacul terorist din dec.'89 s-a vrut un razboi impotriva Romaniei. Intr-un interviu intitulat "Rusia nu s-a destramat, ci s-a extins. Este peste tot, inclusiv in Romania", istoricul militar arata ca: "Romania a fost atacata de fortele profesioniste ale statelor celor doua tratate. Nu au fost doar SPETZNAZ si OMON au fost si batalioane franco-germane care s-au antrenat la Debretzin. Deci a fost o lucrare generala . . . pentru a ajuta Rusia sa se preschimbe, dar sa ramina un mare imperiu.. Noi am identificat agresorii, dar nu am putut sa ne batem pentru ca intre ei si noi erau masele mankurtizate.. (Iliescu chema masele in strada sa apere revolutia. n.m.) Mai mult, agresorul tragea lepadind unul dupa altul vestoane ba de securitate, ba de Armata, ba de militie, ba de mai stiu ce . . . ". "Am o singura intrebare: era nevoie sa se deplaseze masele de prosti la televiziune, care putea fi inchisa printr'o simpla apasare de buton in punctul de comanda? Acolo unde au lipsit masele, adica gloatele, intre noi si adversari, cum a fost podul de la Slatina, acolo adversarul a fost facut tandari. Esaloanele venite dinspre Craiova au fost facute praf de TAB-urile armatei. Supravietuitorii care urlau "mama" in ruseste au fost dusi la spitalul de la Slatina, de unde au fost recuperati. In schimb, ofiterii nostri au dat, ani de zile, cu subsemnatul la ambasada sovietica: ?".
Seful Directiei de Informatii a Armatei, din dec.'89, viceamiralul Stefan Dinu, dezvaluie faptul ca fusese avertizat asupra planurilor serviciilor secrete straine privind declansarea revoltei impotriva lui Ceausescu. "Contraamiralul sovietic, Terentiev, ne-a facut o ampla expunere despre reformele din URSS si alte tari socialiste, intrebindu-se la fiecare problema, retoric desigur, de ce in Romania aceste programe n-ar fi posibile?". In mai 1989, omologul meu maghiar a tinut sa-mi precizeze ca "programele de reforma din Ungaria depasesc cu mult pe cele adoptate in URSS de Gorbaciov prin cunoscuta politica de perestroika si glasnosti. In sprijinul acestei afirmatii au fost subliniate o serie de proiecte dintre care mentionez: descentralizarea conducerii economice, incurajarea proprietatii private si libera initiativa a micilor intreprinzatori, liberalizarea preturilor, incurajarea cererii si ofertei pe piata interna, libertatea presei, dreptul de constituire de noi partide si organizatii politice ale caror programe nu contravin intereselor Ungariei etc.". "I-am solicitat totodata parerea sa in legatura cu aparitia in Ungaria a unor lucrari care contestau sau puneau la indoiala apartenenta la Romania a unor parti din Transilvania. Rezum discutia noastra la doua afirmatii ale generalului maghiar: mai intii ca aceia care revendica teritorii din jurul granitelor ungare sunt foarte putini in tara sa si, in al doilea rind, dupa parerea sa, ori de cite ori Ungaria a pretins sau a incercat extinderea teritoriilor pe seama vecinilor a pierdut de fiecare data si mai mult, iar Ungaria nu poate risca si alte pierderi". Stie si . . . Laszlo Tokes?
Aplicatii in jurul Romaniei: La nord-vest, in Ungaria, 6-8 iunie '89, aplicatie comuna ungara, cehoslovaca si sovietiva. Intre 14-28 oct. trupele sovietice din Ungaria (Divizia 102 si Corpul 3 Armata sovietic, concomitent cu trupele din apararea antiaeriana, totalizind 13.000 militari, au organizat o aplicatie in raionul Budapesta-Tokay. Din directia nord-est, in URSS, de asemenea, aplicatii (4-17 oct. in Bucovina de Nord, in sudul Basarabiei, 2-4 nov. in raionul Balti). Apele Marii Negre au constituit de asemenea teatrul unor aplicatii navale: la sud-est de Insula Serpilor, la sud de Yalta, la vest de Suhumi si sud de Subla, in apele de est ale Bulgariei. Avertismentul iugoslav: "Nu stiu daca pe filiera iugoslava ne-a venit revolutia, stiu doar ca pe filiera iugoslava ne-au venit informatiile despre cum se va actiona pentru a provoca Revolutia". "Prin luna oct. 1989, fostul meu omolog iugoslav, general-locotenent Giorgio Iovicic, l-a invitat pe atasatul militar roman la Belgrad, colonel Manea Dumitru, pentru a-i face o informare cu unele probleme de un deosebit interes pentru tara noastra". Generalul iugoslav a solicitat sa se comunice la Bucuresti despre existenta unor planuri care vizau rasturnarea regimului politic din Romania. Sursela, Budapeste, Sofia, Moscova, de unde a aflat ca la o data foarte apropiata, in Romania urma sa aiba loc unele actiuni destabilizatoare. Se mentiona faptul ca vor fi organizate mai intii patrunderea unor grupuri de indivizi pregatiti spacial, care sub acoperirea de turisti veniti la neamuri sau prieteni, la momentul potrivit vor provoca tulburari si panica in rindul populatiei. Dupa care, se avea in vedere extinderea revoltelor in marile localitati din interiorul tarii. (Sa ne amintim de turistii sovietici , teroristii pregatiti in Ungaria pentru lupte de gherila urbana, agentii curieri ai miscarilor , din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana, zecile de mii de agenti mai noi si mai vechi ai Moscovei reactivati sub comanda lui Ion Iliescu, plus armatele din jurul granitelor, au transformat tara intr'un teatru de lupte, omoruri, fratricid, razbunari, sinucideri etc. in scopul slabirii capacitatii de aparare si, in consecinta, crearea conditiilor pentru dezmembrarea tarii.
Disidentul rus Pavel Stroilov a aratat, in urma consultarii arhivelor furate din Fundatia Gorbaciov, ca au existat planuri avansate franco-sovietice de creare a unei Confederatii Europene Socialiste. El a destainuit, intr'un interviu pentru Hotnews, ca revolutiile din 1989 au fost "planuite si inscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub controlul sovieticilor. Un memorandum al Departamentului pentru Relatii Internationale al Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS arata ca sovieticii stiau inca din februarie 1989 ca evenimentele de la Bucuresti vor fi unele singeroase. Fragmentul din memorandumul citat, publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars arata ca: "In Romania inca exista atmosfera opresiva a cultului lui Ceausescu. Straduindu-se sa izoleze tara de influenta noastra, acum incearca sa imbrace haina si indirect aduce argumente impotriva noastra. Unele eruptii de nemultumire sunt posibile in aceasta tara, insa nu este posibil ca ele sa se extinda in acest moment. Situatia se va schimba cel mai probabil odata cu plecarea lui Ceausescu, care ar putea fi insotita de evenimente dureroase". (Si, totusi, evenimentele dureroase s'au petrecut dupa plecarea lui Ceausescu, sub Iliescu-KGB si Militaru-GRU care au savirsit oribile asasinate in masa, dupa cum vom vedea in continuare). O transcriere interesanta este cea a unei conversatii in care Gorbaciov recunoaste ca Iliescu este omul Moscovei, fata de liderul bulgar, Alexander Lilov, primul presedinte al Partidului Socialist Bulgar din 23 mai 1990. In cadrul acestei discutii, Lilov i se adreseaza lui Gorbaciov: "Pina la urma, Iliescu se descurca bine in Romania, in ceea ce ne priveste". Gorbaciov ii raspunde: "Ssst! Nu vrem sa facem publica apropierea noastra de Iliescu. Cu alte cuvinte, da, se descurca bine, dar nu vrem sa se stie ca este apropiat Moscovei". ("Ziua pe Internet/ 29 sept. 2009). (Iata ca nici Gorbaciov nu vroia sa se stie ca asasinul Romaniei este apropiat lui). Cind credea ca totul a devenit istorie, in decembrie 2000, Gorbaciov, felicitindu-l pe Iliescu pentru neconstitutionalul mandat nr.3, a recidivat in a recunoaste implicarea totala in evenimentele din decembrie '89 din Romania: "O mare stima si o enorma simpatie. L-am sustinut cu toate fortele in timpul acelor momente extrem de dificile din dec.'89 pe care le traiau cu totii la Bucuresti. Vorbeam des cu el la telefon si il sustineam". Iar Iliescu, zilele trecute, spunea: "In decembrie '89 Gorbaciov nici nu stia de existenta mea.
De ce evenimente dureroase dupa plecarea lui Ceausescu:
Dupa cum Mihail Gorbaciov stie prea bine, declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de o invazie masiva de militari sovietici. Incepind cu 10 decembrie '89, in Romania patrunde un numar fara precedent de "turisti" sovietici. Coloane intregi de automobile "Lada" cu cite patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldoveneasca, Bulgaria si Ungaria. Important de mentionat este faptul ca "turistii" sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt, dar si existenta unui numar mare de tradatori. Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul invadatorilor sovietici intrati in tara in dec.'89. "Turistii" sovietici formau forta de soc "spetznaz", constituita din operativi ai GRU (serviciul secret al armatei sovietice), care actionau in civil (visautniki). Totodata la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie: La granita cu URSS, in zona Galati Braila s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale "spetznaz". La granita cu Bulgaria, la Ruse se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte CSG-9. De ris-plinsul lumii, cite forte mecanizate s'au concentrat pentru asasinarea unui batrin-bolnav care la prima huiduiala a multimii a parasit puterea.
Pastorul Laszlo Tokes este considerat astazi, scinteia care a provocat, in doar citeva zile, darimarea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu. Faptul ca el este, acum, vicepresedinte al Parlamentului European denota ca, in evenimentele din decembrie '89 a fost un factor pozitiv pentru interesele maghiare si, poate, euroatlantice, dar pentru Romania, tara in care traieste, slujeste si al carei cetatean este, Tokes ramine un odios spion si tradator ce si-a minjit sutana cu singe. O prima dovada, dezvaluirile fostului adjunct al Securitatii Timis, Radu Tinu, potrivit caruia, ofiterii securitatii au descoperit, in zilele acelui fierbinte 89, la doi agenti ai Ungariei care paraseau Romania printr'un punct vamal, o chitanta de mina semnata de insusi Laszlo Tokes. Viitorul vicepresedinte al Parlamentului European scria cu mina lui ca a primit 20.000 de lei. Penibila situatie pentru Parlamentul European, dar si pentru slujitorul Domnlui care a vindut vieti omenesti. De la Bella Kun la Laszlo Tokes maghiarii urmaresc dezmembrarea Romaniei, in 1931 sub directivele lui Stalin, in 1989 sub indicatiile lui Gorbaciov. La 8 iulie 1989 are loc, la Bucuresti, intilnirea la nivel inalt a statelor membre ale Tratatului de la Varsovia, prilej cu care, intr'o intrevedere bilaterala, facilitata de Gorbaciov, conducerea ungara – Nyares Reszo, Nemeth Miklos si Gyula Horn, sustine ca Transilvania nu apartine Romaniei si ameninta ca va internationaliza problema maghiarilor din Romania. Astazi, Laszlo Tokes cere, la ONU, autonomie teritoriala si limba maghiara oficiala in Transilvania.
Generalul de brigada (rez) Aurel Rogojan, care,in 1989 era seful Cancelariei DSS, "omul din umbra" al lui Iulian Vlad, seful Departamentului Securitatii Statului, deescrie contextul international si eforturile revizioniste ale Ungariei. Potrivit generalului in rezerva, DSS a avut agenti in taberele de pregatire ale celor care urmau sa duca in Romania operatiuni de gherila urbana. Totodata securitatea a interceptat mai multi emisari care au realizat puncte de sprijin in localitati importante din Romania. Anterior, in dec. 1988, conducerea iugoslava l-a iritat pe Ceausescu punind in discutie problema Banatului. In august 1989, agenti de informatii ai Departamentului Securitatii Statului, infiltrati in cantonamentele speciale paramilitare din Ungaria, raporteaza primele date in legatura cu pregatirea unor formatiuni de lupta (gherila urbana) ale caror misiuni erau sa actioneze in Romania pentru crearea pretextelor unor evenimente in consens cu evolutiile din Polonia si Ungaria, iar ulterior si din Cehoslovacia, R.D. Germana si Bulgaria, convenite, pe de o parte, de Mihail Sergheevici Gorbaciov si George Herbert Bush si, pe de alta parte, de Francios Mitterand si Helmuth Kohl, avind si binecuvantarea Sanctitatii Sale, Ioan Paul al II-lea, Pontiful Vaticanului. Organizatia Romania Libera si UMRL au fost paravanul sub care AVO (acronimul Securitatii RP Ungara) au organizat formatiuni paramilitare pe care le-au instruit in tabara (cazarma militara) de la Bicske pentru "actiuni viitoare de gherila urbana in Romania". Agenti curieri ai miscarilor "solidarnosc" din Polonia, "forumurilor civice" din Ungaria, Cehoslovacia si RD Germana sunt interceptati si anchetati, in plenitudinea indeplinirii misiunilor de racolare si fixare ce reveneau "revolutionarilor alesi pentru provocarea surprizelor strategice (politice) planificate". Ei aveau sa recunoasca cine sunt, de unde au venit si cu ce scop, precum si gradul de indeplinire a misiunii lor. In toamna anului 1989, emisarii realizasera contacte si constituisera puncte de sprijin in Alba Iulia, Arad, Brasov, Bucuresti, Caransebes, Cisnadie, Cluj, Constanta, Craiova, Cugir, Iasi, Lugoj, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Targu Mures, Timisoara . . . .Fiecare emisar actiona "multiplu de zece", iar fiecare nou membru cauta alti zece. In Bucuresti s'au vizat recrutari, inclusiv din rindurile elevilor de liceu, cu care se realizau intilniri de instruire in parcuri. Unii parinti, ingrijorati, s'au adresat Biroului de Informatii, Sesizari si Reclamatii al Ministerului de Interne. In zilele de foc din dec.'89 am avut confirmarea deplina a misiunikor acelor emisari. Cele mai mai multe orase-tinta ale curieratului lor au fost cuprinse, in dupa amiaza zilei de 22 dec., de furia unor revolte, aparent ilogice, in care, initial, interlopi periculosi, terorizind unitatile de securitate si militie (din inalt ordin subordonate comandamentelor judetene militare de aparare, urmare a starii exceptionale instituite), s'au transformat ad-hoc in "revolutionari profesionisti".. In sinteza, cind generalul Vlad a cerut sa fie informat despre situatia din tara, i-am raportat ca pe linia Timisoara-Resita-Caransebes-Alba Iulia (Cugir)-Sibiu-Brasov, Banatul si Transilvania sunt incercuite de focarele unor violente extreme ale caror tinte erau sedii ale Securitatii si Militiei, unele fiind atacate, incendiate, cu evidenta intentie ca ocupantii lor sa fie arsi de vii. Am mai mentionat ca, asa cum se prezinta situatia, Banatul si Transilvania par a fi izolate de restul tarii si i-am prezentat succint ce s'a comunicat din fiecare judet. S'a interesat daca sunt probleme la Targu Mures, in Harghita si Covasna. Acolo insa era o linste suspecta si se astepta ca, in urmatoarele doua zile, la Odorheiul Secuiesc si in alte localitati sa se dezlantuie evenimente de un tragism cutremurator . . . .", incheie generalul de brigada (rez), Aurel Rogojan, edificatoarele dezvaluiri. Astazi, cu voia Sfintului Scaun (?), Laszlo Tokes cere la ONU, autonomie teritoriala. Preludiul la cantata "dezmambrarea Romaniei"??. Nu pot sa nu completez dezvaluirile generalului Rogojan cu aspecte privind relatiile romano iugoslave. "Putini dintre istoricii romani cunosc faptul ca in perioada regimurilor Dej si Ceausescu, Iosip Broz Tito a fost cel care s'a impus in fata celor doi sefi de stat romani, dar, din umbra, Iugoslavia, alaturi de alte state vecine, uneltea la destramarea Romaniei. Documentele cercetate pentru scrierea cartii "Istorie, geopolitica si spionaj in Balcanii de vest", demonstreaza temeinic ca Tito, fostul presedinte al Iugoslaviei, a incercat, folosindu-se de serviciile secrete, sa rupa bucati din Romania".
Ce faceau, in zilele fierbinti, complicii teroristilor, din interior.
Spune, cel care, la ordinul lui Gorbaciov, s'a instalat, chiar din 22 decembrie '89, in locul lui Ceausescu. Acesta, in fata Comisiei Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, confirma ca el a fost cel care, imediat dupa fuga dictatorului, a preluat toate pirghiile puterii si in special organele de forta, armata, securitate, militie, pe care le-a manevrat si dirijat intru realizarea scopului final, distrugerea Romaniei: "Deci, am dat acest gir politic conducerii existente a armatei. Generalul Guse, din pacate, a ramas aici (in fostul sediu al CC al PCR) in noaptea de 22 si toata ziua de 23, cind lucrurile au devenit foarte dificile . . . Si, in seara de 23, cind ne-am adunat la Ministerul Apararii Nationale, am decis sa fie chemat Guse la MapN, sa-si ia treburile in mina" (inclusiv cadavrele trupelor USLA pe care le-ati chemat, ciuruit si lasat in strada cu placarda . n.m.). "In noaptea de 23 ne-am dat seama ca Guse este depasit. . . .a venit la mine, foarte agitat, foarte tulbure, sa-mi ceara sa ies la televiziune si sa cer populatiei Bucurestiului sa paraseasca strazile, sa se retraga toti in case si in intreprinderi. In conditiile acestea, de anarhie totala din oras, spunea el, armata nu poate sa faca ordine. Am cautat sa stau de vorba cu el, sa-i explic ca asta ar fi o mare gafa, o mare greseala politica. Revolutia a fost infaptuita de oameni care au iesit in strada; a veni cu o asemenea idee si cu motivatia ca armata sa faca ordine, ar fi un semnal ca armata vrea sa puna mina pe putere. In plus i-am spus: dumneata stai aici in sediul Ministerului Apararii Nationale. Eu circul prin oras, pentru ca circulam tot timpul, de la MapN la Televiziune si viceversa, intr'un TAB . . .Era atmosfera aceea de entuziasm general.` . . . Adica se vedea ca il parasisera nervii . . .De aceea , in ziua de 24 dupa amiaza, am luat decizia ca sa-l inlocuim . . .sa apelam la generalul Militaru". Cu scuzele de rigoare, trebuie sa-i spun presedintelui de onoare ca minte ca un . . . mincinos. Nu pe 24 l-a inlocuit pe Guse cu Militaru; in seara de 22 dec. La TVR s-a anuntat ca generalul Nicolae Militaru este noul ministru al Apararii, iar acesta a trecut imediat la aplicarea principalului obiectiv al noii puteri: desfiintarea fizica a securitatii, dusmanul terorismului. Astfel, pe 23 decembrie '89, principalii agenti sovietici, Militaru (GRU) si Ion Iliescu (KGB) au savirsit un asasinat in masa de o cruzime nemaiintilnita in tara noastra, asasinat care probeaza cu plus de evidenta, sustinerea tezei atacului terorist din dec.'89. Constantin Isac, un revolutionar care l-a arestat pe Ilie Ceausescu si care s'a aflat, in primele zile dupa fuga Ceusestilor, linga Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Victor Stanculescu, Dan Voinea si Mihai Chitac, atit la TVR, cit si la MAPN, a dezvaluit, in amanunt, odiosul asasinat savirsit in seara zilei de 23 dec.'89, de catre generalul Militaru, proaspat numit, anume, de Iliescu, ministru al Apararii. Citeva vehicole ARO blindate (ABI), pline cu uslasi condusi de colonelul Trosca (fost sef al statului major al Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista – USLA) au fost chemate in fata sediului MapN, de insusi generalul Militaru, pentru a apara sediul ministerului de teroristi, pentru ca tot el, Militaru, sa ordone spulberarea ABI-urilor; ordinul de tragere fiind transmis tancurilor din fata ministerului de colonelul Safta (ulterior general) cu textul "NIMICITI PRIN FOC SI CALCARE CU SENILE" Ferocitatea asasinilor Iliescu si Militaru depaseste orice imaginatie:Dupa ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiti de mitralierele de pe tancuri, cadavrele acestora au fost tinute, in strada, timp de sase zile, cu pancarde pe care scria TERORISTI., pentru ca trecatorii sa le scuipe sa le arda cu tigara, ori sa urineze pe ele. Capul colonelului Trosca, despartit de trup, a fost asezat in batjocura, cu o tigara in gura, infipt pe osia unui ABI rasturnat. Diversiunea Trosca a fost o cruda razbunare, pentru ca Trosca a fost ofiterul de contrainformatii care in anii '80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus in functia de ministru) drept colaborator al fostului KGB, motiv pentru care Ceausescu l-a trecut pe linie moarta.SAPTE MORTI, 11 ORFANI, NICI O ANCHETA. Generalul Militaru ordonase expres ca blindatele usoare ale USLA sa fie conduse, personal, de colonelul Trosca, pe motiv ca trebuiau eliminati "teroristii" care trageau de la restaurantul Orizont spre sediul MapN. Unsprezece tineri care traiesc cu stigmatul "fiu de terorist" si carora trebuie sa li se schimbe oprobriul in onoare: fiu de erou. Iar asasinul, teroristul nr.1, dupa peste 20 de ani, la intrebarea ziarului Vremia Novostei "cine a tras" raspunde, parca, dupa alta lume: "Este, inca, o enigma. Cred ca a fost vorba de o structura pregatita inca de Ceausescu pentru vremuri tulburi, pentru luptele de gherila in conditii urbane in cazul ca tara ar fi fost ocupata". Iar vorbeste de fringhie in casa spinzuratului.
Inca o proba de terorism, nu revolutie: In seara zilei de 21 decembrie '89, generalul Vlad, fiind chemat la sediul CC, a asigurat preluarea rapoartelor operative telefonice ale sefilor unitatilor judetene (municipale si orasenesti, unde existau structuri locale) ale DSS, transmise la cabinetul sefului departamentului. Invariabil, la apelurile "suntem atacati, ne dau foc, ce facem?", raspunsul era standard: "solicitati sprijin comandamentului judetean de aparare!". Seful securitatii judetului Sibiu, locotenent-colonel inginer Theodor Petrisor, primind aceasta solutie, mi-a spus sa astept un moment si sa ascult. A deschis probabil fereastra si a orientat receptorul telefonului spre exterior. Am auzit un tir infernal, suieraturi si rapait de gloante, cum numai in filmele de razboi auzisem. "Cine trage?', l-am intrebat. "Cei la care ne trimiteti sa ne apere", a fost raspunsul. Orice om de bun simt, aflind toate acestea, se lamureste ca revolutia lui Iliescu a fost, in fapt, actiunea de distrugere prin foc si calcare cu senile a securistilor, acei slujbasi ai puterii instriti si platiti sa apere tara de teroristii sovietici si de hienele vecine gata sa muste din trupul tarii. Dar, asa cum a spus si Virgil Magureanu, complotistul din echipa lui Iliescu, totul s'a desfasurat numai cu complicitati din interior.
La Iasi, da, revolutie. De catifea. Trupele sovietice oprite la Prut..
Iasi, 22 decembrie 1989. In biroul comandantului de divizie, colonelul I.C., suna telefonul. Este invitat in cladirea unde reprezentantii miilor de ieseni iesiti in strada preluasera puterea de la autoritatile locale. Ajuns la imobilul inconjurat de manifestanti, in timp ce o voce striga "armata e cu noi", a fost rugat sa vorbeasca multimii. Colonelul a fost privit de manifestanti cu speranta. Le-a vorbit calm.. Militarii fac parte din popor. Multimea a scandat: "Ar-mata e cu noi". A zarit oameni plingind. La Bucuresti, conform TVR, Nicolae Ceausescu mai era seful statului. Atunci au intrat pe usa doi ofiteri, dotati cu pistoale si masti contra gazelor."Ma aresteaza, si-a zis colonelul, pentru ca am pactizat cu demonstrantii". S'a inselat. I-au raportat ca o coloana de manifestanti se indreapta spre comandamentul local al Securitatii. A intuit pericolul si a dat ordine precise. Cind revolutionarii au ajuns acolo, au observat cu uimire, ca infanteristii preluasera paza institutiei.. S'a cerut eliberarea tuturor celor aflati in arest... Li s'a dat drumul imediat. Demonstrantii au vrut sa'i vada pe securisti. Si au acceptat sugestia de a forma un grup de reprezentanti. Acestora li s'a aratat sala unde erau adunati, dezarmati si sub paza militara, ofiterii si suofiterii de securitate gasiti in unitate. Revolutionarii au vazut si locurile unde santinelele armatei pazeau rastelele cu armele cadrelor de securitate si documentele secrete. Revendicarile multimii erau indeplinite. NU S'A TRAS NICI UN FOC DE ARMA. Cu luciditate a fost evitata o baie de singe. ("Ziua" pe internet/16 dec.2009).Ziarul Ziua continua: In Capitala, dupa euforia initiala a populatiei, eliberata de dictatura, au urmat zile si nopti de confuzie, cu civili si militari, toti romani, impuscati cu cinism in cap. La televiziune se cerea chemarea unor trupe straine, specializate in "lichidarea teroristilor", tocmai cind granicerii il informasera si pe comandantul diviziei din Iasi despre deplasarea unor coloane militare sovietice spre podurile de trecere peste Prut. Iata de ce colonelul I.C. nu a fost surprins de invitarea sa la Ungheni, de catre omologul sau sovietic. Acesta l-a intrebat care este soarta comunistilor romani. Apoi i-a declarat ca are mandat sa intre cu trupele sale in Romania, daca i se solicita ajutorul. Colonelul surise amar: "Asa ati procedat si in Cehoslovacia, in 1968". Sovieticul raspunse dur: "Stiti ca nu veti rezista aici, cu fortele proprii, mai mult de 90 de minute. De ce nu ne lasati calea libera?". Romanul s'a ridicat in picioare si a replicat senin: "Si ce o sa faceti dupa ce ne striviti pe noi, la frontiera? O sa treceti cu tancurile voastre peste sutele de mii de ieseni, iesiti in strada pentru libertate?. Cind a revenit in biroul sau i s'a raportat ordinul sosit de la Bucuresti. Armata romana nu are nevoie de "sprijinul" trupelor sovietice – specificase clar generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major. Se confirma astfel masura luata anterior, telefonic, de catre generalul Petre Geanta, seful de stat major al trupelor de graniceri: NU TRECE NIMENI PESTE VOI!. Slava tie, oras erou. Traiesc mindria ca sunt fiu de moldovean.
Atrocitatile impotriva fortelor de securitate si ordine si in special impotriva detinatorilor de secrete privind uzurpatorii, continua.
Incepind cu 22 dec.'89, activitatea teroristilor s'a axat, in principal, pe suprimarea celor ce le stiau trecutul, a organelor de securitate si ordine, pentru ca apoi sa se transforme intr'o permanenta vinatoare si deconspirare a securistilor si colaboratorilor lor. S'a inoculat in mintea poporului conceptia ca vinovati pentru tot ce a fost inainte au fost securitatea si militia, adica tocmai acele organe care au asigurat apararea integritatii statului, a avutiei nationale si a ordinei publice. Totul a disparut odata cu disparitia acestor organe. Sa vedem ce a urmat zilei de 22, iesirea din adincuri a teroristului sef.
- In zilele atacului terorist au fost ucisi generalul Constantin Nuta, adjunct al ministrului de interne si seful Inspectoratului General al Militiei (IGM), si sdjunctul IGM, general Velicu Mihalea. Nuta era un militar cu experienta si fost sef al contrainformatiilor militare, calitate in care cunostea numeroase dedesubturi ale racolarilor facute de serviciile straine de spionaj. Dati in urmarire, cei doi generali sunt arestati la Deva si urcati intr'un elicopter pentru a fi dusi la Bucuresti. Insa, in mod ciudat, elicopterul este doborit cu arme de foc si toti cei aflati la bord isi pierd viata.
- Nicolae si Elena Ceausescu sunt judecati si executati pe data de 25 dec.'89, la Targoviste. Opt ani i-au trebuit Ministerului Apararii Nationale pentru a elibera certificatele medicale de constatare a decesului, intrucit documentele au fost semnate de Vladimir Belis, directorul Institutului National de Medicina Legala, la ordinul lui Stanculescu, fara sa fi vazut cadavrele. Ceausestii au fost torturati, dupa cum a declarat Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la inmormintarea dictatorilor: "Cei doi au fost torturati inainte de a muri. Vroiau sa afle numele de conturi". "Picioarele lui erau negre si pareau rupte. Elena, foarte frumoasa, in ciuda ranii de pe partea stinga a capului. Piciorul drept scos din articulatie, fiind intors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna decit un pantof". "Am bagat in el sase gloante si s'a blocat arma. Ionel a descarcat in el tot incarcatorul, iar Gheorghiu a tras si el tot sase sapte gloante. Ceausescu s'a ridicat pe zid cam un metru cind l-a prins Ionel in rafala. A cazut ca un sac de cartofi. Ea a cazut pe o parte si facea niste gesturi macabre. Avea gauri imense in ea si se zbatea.. Eram la 15-20 de centimetri. Am schimbat incarcatorul si i-am tras 30 de cartuse in cap.Eram plin de creier si de oase", si-a incheiat eroica poveste bravul ostas al armatei romane, plutonierul major (azi, probabil, ofiter) Dorin Carlan, cel care s-a amuzat auzind, la sfirsitul procesului de o ora si jumatate, sentinta: "Cu recurs in zece zile.Sentinta se duce la indeplinire imediat".
- Pe 28 dec., generalul Marin Ceausescu, fratele dictatorului, este gasit mort la Viena. El indeplinea functia de sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei, considerata sediul spionajului romanesc in Europa Occidentala. Marin Ceausescu a fost gasit spinzurat la subsolul cladirii care gazduia Agentia Economica din Austria. Decedatul ar fi avut acces direct la conturile familiei Ceausescu din strainatate.
- Genaralul Dumitru Puiu era comandantul Aeroportului Otopeni si a fost martor al carnagiului din zona aeroportului. Puiu a disparut dupa ce a anuntat in direct la televiziune, in seara zilei de 24 decembrie '89, ca detine filme cu ce s'a intimplat la Otopeni, cu o zi in urma. Este internat la spitalul de nebuni din Timisoara unde isi gaseste sfirsitul in conditii ramase neelucidate, la inceputul aceluias an 1990.colegii lui au declarat ulterior, ca ultimele lui cuvinte au fost:"Salvati-ma,astia vor sa ma omoare"
- Presedintele completului de judecata al sotilor Ceausescu, generalul Gica Popa, a intrat, pe 1 martie 1990, in biroul 122 de la Ministerul de Justitie. Se aude un zgomot puternic, iar Popa este gasit intr'o balta de singe. Inca traia. A fost transportat la Spitalul Militar Central, dar aici si-a gasit sfirsitul.
- Nicolae Giosan, fostl ministru al agriculturii, moare la inceputul lunii august 1990 in penitenciarul Jilava, dupa ce ii este administrata o injectie "ciudata". Ministrul era o somitate in agronomia romaneasca si un apropiat al cuplului Ceausescu.
- Generalul Emil Macri, seful Directiei a II-a a Securitatii, era un specialist in inabusirea revoltelor. A participat la reprimarea rascoalei minerilor din Valea Jiului, in 1977, dar si la evenimentele de la Brasov, 1987. Dupa revolutie a fost arestat si inchis, fiind anchetat in dosarul Timisoara. Procesul sau nu a apucat sa se termine deoarece Macri a murit in inchisoare, in aprilie 1991. Coincidenta face ca aceasta moarte sa fie una extrem de oportuna, avind in vedere faptul ca Emil Macri, un personaj din camarila dictatoriala, nu a mai apucat sa depuna marturie in dosarul evenimentelor din dec.89.
- Colonelul Petre Moraru, loctiitorul sefului Inspectoratului General al Militiei, a fost cel care a asigurat transportul celor 41 de cadavre de la Timisoara la crematoriul "Cenusa" din Bucuresti. Condamnat la 15 ani de inchisoare, acesta se spinzura in inchisoare, in anul 1991, nesuportind regimul de detentie. De cercetat istoria acestor cadavre caci se spune ca ar fi fost agenti maghiari proveniti din centrele de antrenament pentru lupte de gherila, recunoscuti de securistii infiltrati in acele centre, si lichidati in timp ce isi faceau datoria fata de statul maghiar. Acestor teroristi li s'ar fi ridicat un monument in tara vecina si prietena.
- Nicolae Doicaru, fost sef al Securitatii Constanta, a murit in mod misterios in timpul unei vinatori in 1992. In ciuda faptului ca toti participantii foloseau alice, el este lovit de un glont care il reduce la tacere. Nicolae Doicare facea parte din anturajul lui Nicolae Ceausescu.
- In noaptea de 22 decembrie, la sediul CC isi face aparitia comandantul USLA, Gheorghe Ardeleanu, pe numele real Moise Bula. El pune la dispozitia Armatei trupele speciale de interventie. Incidentul in care este ucis colonelul Trosca si colegii sai, in fata Ministerului Apararii, la comanda generalului Militaru, demonstreaza cu prisosinta ca PROFESIONISTII ANTITERO ERAU VIZATI SA POZEZE IN POSTURA DE TERORISTI. Inginerul Constantin Isac, apropiat al familiei Ardeleanu, ne relateaza: "La sase luni dupa evenimetele din dec.'89, colonelul Ardeleanu a fost indepartat de la conducerea USLA. Era normal pentru ca activase ca sef de contraspionaj pe Europa si avea baza de date cu spionii europeni. . . . S'a retras in satul Petrani, linga Oradea, unde avea sa-si gaseasca sfirsitul in iunie 1993, oficial intoxicat cu insecticid in timp ce stropea cartofii din gradina".
- Generalul Stefan Gusa,realizand ce vor Iliescu,Militaru si ceilalti,a fost repede marginalizat,nu dupa ce i s-a administrat ceva suspect intro cafea pe birou.A murit la scurt timp cu o forma grava de cancer.Fiica lui,cu toata averea de care dispune,nu reuseste sa scoata adevarul la suprafata.
- Colonelul in rezerva Vasile Malutan, pilotul elicopterului cu care cei doi dictatori paraseau sediul Comitetului Central, s'a stins din viata in luna mai 1995, a doua zi dupa ce a afirmat in fata Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din dec.'89 ca Ceausescu plecase din CC si a avut in elicopter, tot timpul asupra sa o valiza plina cu documente.
- Senatorul taranist Serban Sandulescu, autorul cartii "Decembrie '89 – Lovitura de stat a confiscat revolutia romana" si membru in Comisia senatoriala "Decembrie 1989", a murit, in conditii misterioase, la sfirsitul anului 2000.
- Tot suspect a murit si jurnalistul Alexandru Sanc, autorul cartii "KGB-ul si revolutia romana", dupa un cancer galopant.
Si, astfel de tragisme traite de romanii care si-au iubit tara, sunt de ordinul miilor, poate, a zecilor de mii, datoria noastra, a celor care nu mai au ce pierde, este sa trezim marile puteri din expectativa si sa cerem, in numele "drepturilor fundamentale ale omului", adevarul despre evenimentele din decembrie 1989, evenimente care au distrus, din temelii, Romania, au provocat moartea a peste 1500 de oameni si au ucis speranta, increderea in autoritati si viitorul a cel putin trei generatii, al caror nivel de trai va fi grav afectat de faptul ca de 21 de ani, romanii maninca pe datorie. Nu este ingaduit a se privi cu indiferenta situatia alarmanta a generatiilor de miine, copiii de azi care traiesc, unul din trei (33%) SUB PRAGUL SARACIEI. Mortalitatea infantila, pe primul loc in Uniunea Europeana. La fel nivelul de trai.
Ultimul conducator al URSS, Mihail Gorbaciov, are datoria sa recunoasca dezastrul produs Romaniei, dezstru care nu poate fi evidentiat decit in cadrul unui proces la Tribunalul International de la HAGA.. Una din motivatiile acestui proces este impactul atacului terorist asupra poporului roman, care, in proportie de 62% l-ar vota pe Ceausescu presedinte. Numai un tribunal international poate stabili daca distrugerea Romaniei a fost consecinta ambitiei absurde a lui Gorbaciov de a-i baga pe git lui Ceausescu utopicele idei ale reformarii comunismului, sau ambitiei criminale de a-l umili si pedepsi pe dictatorul roman pentru repetatele cazuri cind acesta il infrunta si il contrazicea, uneori, pe buna dreptate. Oricare ar fi motivatia, adevarul este ca URSS, KGB-ul au exercitat asupra Romaniei o invazie cu forte armate proprii unui razboi de ocupatie. Poate este exagerat spus, dar fortele armate puse in miscare nu justifica n ecesitatea de a schimba un conducator, si URSS erau cel mai putin indreptatite sa procedeze astfel cu un conducator comunist..Foarte grav si cinic apare gestul lui Gorbaciov, care cu citeva zile inainte, la 4 decembrie 1989, s'a semnat acea declaratie a tarilor din Tratatul de la Varsovia, fara Romania, prin care se condamna interventia in Cehoslovacia din 1968. Fara Romania, intrucit, cind Gorbaciov a comunicat ca se va semna o declaratie de condamnare a interventiei din 1968, Ceausescu a spus: , la care Gorbaciov: . Generalul Constantin Olteanu, secretar al CC cu probleme internationale, care a participat, alaturi de Ceausescu, la intilnirea de la Moscova din 4 dec.'89, continua povestirea : Ceausescu a continuat cu propunerile. . Gorbaciov, ca sa raspunda ceva, zice . Gorbaciov s-a blocat, a zis ca trebuie sa discute cu fiecare si a cerut o pauza. Ceausescu n-a iesit in pauza. In aceasta pauza, Egon Krentz, secretar-general al Germaniei a venit si la Ceausescu. etc. La plecare a spus asa: E bine de aflat la cine s'a referit Krentz ca nu va mai fi. Poate, chiar la el, caci dupa pauza, nemtii au spus ca nu sunt de acord sa se retraga trupele sovietice . . . Este adevarat ca Ceausescu nu a fost un intelept, dar istetimea nativa l-a ajutat sa iasa invingator in mai toate disputele cu omologul sau sovietic, pe care il considera egalul si nu superiorul sau.. Mai ales ca masurile preconizate de Gorbaciov, privind intregul lagar socialist (reformarea si liberalizarea comunismului), s'au dovedit greseli istorice cu costuri, umane si materiale, imense. Cind i s'a acordat premiul Nobel pentru pace, nu cred ca s'a stiut ca in timp ce propovaduia libertatea popoarelor de a-si alege, singure, linia politica, egalitatea in drepturi si neamestec in treburile interne ale altor state si condamna interventia armata in Cehoslovacia din 1968, Gorbaciov trimetea armata sovietica sa ocupe Romania..Si ar fi ocupat-o daca Generalul Stefan Gusa, generalul Petre Geanta si colonelel I.C. de la Iasi nu ar fi comandat infanteristilor si granicerilor "Nimeni nu trece peste voi".
Speram si dorim ca actualii conducatori ai Federatiei Ruse, ai Statelor Unite ale Americii si ai tarilor din Uniunea Europeana, ca, in cazul ca vor aprecia drept juste cele semnalate in prezenta scrisoare, sa-si asume raspunderea pentru masurile neloiale si nelegitime luate de tarile lor impotriva Romaniei, din decembrie '89, nevindecate pina in ziua de azi, cu rugamintea de a coopera la eforturile de scoatere a tarii din marasmul in care se afla de 21 de ani. Apelam, de asemenea, la Sfintia Sa Parintele Bisericii Catolice, de a face cele trebuincioase vindecarii spirituale si morale a credinciosilor romani care au comis pacatul de fratricid, impinsi la acest pacat de interese globale, poate, necesare, incuviintate si de Vatican. Adresam Sfintului Parinte, rugamintea de a ridica la cer rugaciuni pentru sufletele celor ucisi in decembrie '89 si iunie 2000.
Asigur pe cei ce ma vor acuza de intentia de a rascoli trecutul, sau de a incita la razbunare si noi violente, ca nu acesta este scopul scrisorii de fata. Aceasta culegere de adevaruri si realitati, extrase din presa romaneasca, are menirea de a informa, pina la cele mai inalte nivele, situatia dezastroasa in care se gaseste Romania, nu din vina fostei conduceri, nu din vina actualei conduceri, ci numai din vina vecinilor interesati in dezmembrarea Romaniei si insusirea de halci din trupul tarii.
Sfatul dat, cindva, de Mao lui Ceausescu: "Focul de acasa il stingi cu vecinii nu cu prietenii de departe", nu a fost de folos Romaniei care a invatat, din experienta, ca "decit asa vecini, mai bine in pustiu.
Multumesc cititorilor pentru interesul de a afla adevarul si le urez, sanatate si impliniri.
 
 
 ȘI, IATĂ, ÎN ÎNCHEIERE, CAM CUM ARATĂ
PRINCIPALUL NOSTRU SPRIJIN EUROPEAN:
Naşa” - Merkel, şefa Mafiei: O carte incendiară despre cancelarul german

MARINA CONSTANTINOIU


Cartea "Naşa”, a publicistei Gertrud Höhler, lansată pe piaţa germană joi, aduce cele mai puternice critici de până acum la adresa cramponării de putere a cancelarului german Angela Merkel. Scrisă de o membră a propriului partid conservator al lui Merkel, o descrie pe aceasta drept un pericol la adresa democraţiei în Germania, o personalitate care face ca puterile Parlamentului să se reducă şi promovează valori de esenţă est-germană pe care mulţi dintre occidentali nu le pricep. Cancelarul german probabil nu va citi cartea, comentează vineri Deutsche Welle (DW).
Cu ocazia lansării cărţii, Höhler a atacat-o pe Merkel pentru faptul că reduce rolul Parlamentului, în special în modul în care gestionează criza euro şi retragerea din "era centralelor nucleare”, potrivit thelocal.de. "Avem din ce în ce mai multă putere a statului şi din ce în ce mai puţină putere a Parlamentului”, a declarat publicista în legătură cu Guvernul doamnei Merkel. Ea o acuză pe Merkel că restricţionează libertăţile prin faptul că afirmă că nu există alternativă la salvarea monedei unice.
Circulă zvonuri potrivit cărora Merkel, indignată, a lăsat la o parte extrase ale cărţii publicate în ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, după ce a citit doar câteva rânduri. Cu toate acestea, cele 300 de pagini ale cărţii anti-Merkel, scrisă de fosta sfătuitoare a fostului cancelar Helmut Kohl, are calităţile unui bestseller în Berlinul politic. Peste 80 de jurnalişti şi echipe de cameramani s-au adunat în număr mare la conferinţa de presă de joi.
Cartea lui Höhler este mai mult decât despre afirmaţii răsuflate şi vechi potrivit cărora Merkel, de exemplu, îi scoate din calea ei pe toţi rivalii bărbaţi, nu şi-a însuşit nicio valoare şi ia decizii numai atunci când ştie în ce direcţie se va înclina balanţa.
Merkel, poreclită "Mutti” (Mami) în cercurile politice, devine o "naşă” în cartea lui Höhler. Ea stabileşte o "variantă tăcută a puterii autoritare pe care Germania o are încă de experimentat”. Autoarea enumeră o serie de atribute, cum ar fi furtul de idei de la rivali politici, nivelarea sistemului de partid la o stare eclectică şi tratarea neglijentă a normelor legale, standardelor etice, Parlamentului şi Constituţiei - de multe ori mustrată de Curtea Constituţională Federală. Pe scurt, ea indică un declin al moralei politice.
Este posibil ca toate acestea să fie legate de cei 35 de ani pe care i-a trăit Angela Merkel sub regimul dictatorial din Germania de Est. Nimeni nu ştie cu siguranţă ce o conduce pe Merkel, care a învăţat în fosta RDG să citească printre rânduri, să acţioneze în tăcere, să nu spună niciodată prea mult şi să fie suspicioasă, a remarcat Höhler în introducerea la cartea ei. În opinia lui Höhler, şi alţi europeni ar trebui să fie preocupaţi de setea de putere a lui Merkel, în contextul în care cancelarul oferă Europei un "costum croit în stil german''.
Faptele pe care autoarea le-a compilat privind o pierdere graduală de democraţie în Germania şi Europa nu sunt noi. Ce este nou, la prima vedere, potrivit DW, este rolul exagerat atribuit lui Merkel în acest proces. Acest lucru arată cât de mult unii conservatori din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) sunt provocaţi de pretenţiile de putere ale lui Merkel şi de modul în care "valorile ei de înfrânare, răceală şi detaşare i-au trimis la colţ?”, a afirmat Höhler.
Schimbarea bruscă de direcţie în politica energetică pe care Merkel a impus-o practic peste noapte, sfârşitul serviciului militar obligatoriu, planurile de a reduce impozitele şi a abandona opiniile tradiţionale asupra familiei prin acordarea de mai multe drepturi pentru cuplurile homosexuale - toate acestea sunt exemple care au condus la insecuritate în partid.
Cartea lui Höhler are o dedicaţie "pentru toţi cei care îşi muşcă încă limba”. Cât de mulţi sunt aceştia în partid, nu este clar. CDU a avut mult timp reputaţia de a fi prea supus cancelarului său atunci când se află la guvernare iar partidul trebuie să-i mulţumească popularităţii lui Merkel dacă reuşeşte să rămână la putere şi după alegerile din 2013. Debarcarea cancelarului din interiorul partidului este, prin urmare, foarte puţin probabilă. Oricine vrea o carieră în CDU evită intersectarea cu Merkel. Doar veteranii partidului care nu mai caută noi poziţii îndrăznesc să vorbească. Unul dintre ei este Josef Schlarmann, 72 de ani, şeful comisiei partidului privind întreprinderile mici şi mijlocii. El a criticat recent faptul că partidul primeşte pur şi simplu ordine. Încercările de a merge împotriva cursului lui Merkel au eşuat până acum. Cel mai recent caz a fost atunci când aşa-numitul cerc de la Berlin format din aproximativ 35 de politicieni CDU a anunţat un "manifest conservator” pentru a critica faptul că CDU preia prea multe din politicile de centru-stânga privind probleme sociale. Politicienii au spus că ar fi fost încurajaţi să procedeze astfel de miile de scrisori primite de la membri de partid şi alţi cetăţeni.
Dar lansarea manifestului, planificată pentru vineri, a fost anulată fără întârziere,
anunţându-se o nouă dată în toamnă.
Cel mai probabil, Angela Merkel - care tocmai a fost numită din nou cea mai puternică femeie din lume - nu este prea îngrijorată cu privire la aceasta, conchide DW.

http://www.jurnalul.ro/carte/nasa-markel-carte-cancelarul-german-621974.htm 
 
  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971