Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PREŞEDINTE AL U.D.M.R. MARKO BELA
Ce va fi în trei ani? de Andrei Marga
PROTEST de Dwight Luchian Patton
A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...! - de Adrian BOTEZ
DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI de Bradut Florescu
Noua generatie de intelectuali din România de Dan Ungureanu
ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS, SISTEMUL DE INVATAMANT FINLANDEZ
Profeţiile lui Gupta Swami despre România
I.L. CARAGIALE „Moftul artificial”
BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE
CINE ŞI DE CE a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană?
Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !
Arheometria şi moştenirea culturală a României
DESPRE CODEX RAHONHZY SI CERCETARILE VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC
ADRESE INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse- Nida Turbatu ,Mircea Bunea
asdasdf
Psalmii lui Stefan Augustin Doinaş în traducerea franceză a lui Constantin Frosin
hus
Recenzii, articole şi interviuri de Adriana SAVU, Laurenţiu BĂDICIOIU, Elisabeta POP, Al.Florin TENE, Ionel NECULA, Ionuţ CARAGEA, Melania CUC, Ioan IVĂNESCU, Dan LUPESCU, Eugen EVU, Ion SEGARCEANU, Nicholas BUDA, Loredana IONAŞ, Victoria MILESCU, Remus FOLTOŞ, Adrian BOTEZ, Jean-Paul GAVARD-PERRET , despre: Corneliu LEU, Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogăcean, Eugen DORCESCU, Adrian BOTEZ, Carmen DOREAL, Dorina ŞIŞU, Theodor ARDELEAN, Valentin BALUŢOIU, Paşcu BALACI, Dumitru DRAICA, Paul POLIDOR, Ionuâ CARAGEA, Florin AGAFIŢEI, Stefan DORU DANCUS, Mirela CADAR, Constantin FROSIN.- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de Al. Florin ŢENE
Din publicaţii recente: Patru turnători de lux, Obiectivul "Tudorache", Criticul Iorgulescu a turnat
Un temeinic studiu despre avangarda în literatura română: Ion Pachia TATOMIRESCU „Întâiul dadaism...”
Din floclorul internetului -prima parte
Din folclorul internetului - partea a 2-a
Rubrici de Ionuţ Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea I
Rubrici de Ionu' Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea II
Dex Online
PAGINA A DOUA
PROBLEME ALE ROMÂNITĂŢII – TEMEIURILE ŞI ÎNCEPUTURILE EI

 BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE


Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor? O simpla legenda sau …In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale. Pentru ca in zona Bucegilor trece un lant de drumuri subterane, cunoscute doar de cateva persoane, la ora actuala. In vremuri de restriste, inca din vremea dacilor, obstile tramiteau femeile si copiii aici, tramiteau comorile ce le aveau si porneau la lupta impotriva invadatorilor. Pe sub munte se poate ajunge dintr-o parte in alta a muntilor.
In anul 105 armatele romane conduse chiar de imparat, patrundeau in teritoriul dacilor, ocupind cetate dupa cetate. Era al doilea razboi si Traian era decis ca de data asta sa supuna definitiv Dacia. Din aceste considerente nu se grabea, preferind sa construiasca de fiecare data pe unde trecea cetati si castre care sa asigure spatele armatei sale.

La un moment dat, intre romani si Sarmizegetusa nu mai era nici o cetate. Cu toate astea, in munti, pe loc deschis, la intilnirea a doua piriuri, s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre cele doua osti. Era sfarsitul toamnei. Dacii erau condusi personal de Decebal, iar romanii de unul dintre generalii lui Traian, cel care, dupa cucerirea Daciei, urma sa devina pramul guvernator al noii provincii romane. Lupta a fost ingrozitoare si a durat toata ziua. Spre seara, balanta incepuse sa inclise spre romani, din cauza numarului mare de luptatori de profesie pe care ii aveau.
La un moment dat, marele preot dac, Vezina, a fost vazut cazind in lupta. Atunci dacii au inceput sa sovaie, vazind in asta un semn din partea marelui lor zeu, Zamolxis. Ca sa nu piarda de tot lupta, Decebal a dat ordin de retragere si… armatele dacilor au disparut in cateva minute ca inghitite de pamant. degeba au trimis romanii trupe in urmarirea fugarilor. Acestea se intorceau toate cu acelasi raspuns: in fata lor nu exista nici un fel de dusman…
A urmat o pauza de cateza zile, pauza care a fost cat pe ce sa salveze soarta regatului dac. Pentru ca, profitind de ea, Decebal a realizat o lovitura care a ramas in analele razboaielor: a incercat sa mute centrul operatiunilor la sud de Dunare, pe teritoriu roman. La vremea respectiva nimeni nu a putut intelege cum, in conditiile unei ierni cumplite, cum a fost cea din 105, Decebal a ajuns, intr-un interval de timp extrem de scurt – mai putin de 2 zile – sa strabata muntii Daciei, ajungind la locul de intalnire cu aliatii sai si trecand Dunarea ca sa atace castrele romane de pe teritoriul actual al Bulgariei. Din pacate, in urma unor tradari din rindul nobililor daci, Traian a aflat secretul miscarilor rapide de trupe: Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau muntii dintr-o parte in cealalta.
Dupa batalia de la Adamclisi cand fiecare dintre aliatii infranti ai dacilor se retrageau spre locurile lor de bastina, dacii condusi de Decebal au cazut in cateva ambuscade organizate de romanii care ii asteptau in tunelurile de trecere. Neasteptindu-se la asa ceva, mare parte din trupele repliate au fost nimicite, putini fiind dacii care au ajuns din nou la Sarmizegetusa. Dupa acest atac, Traian a ordonat astuparea tunelelor pe care le descoperise. Cu toate astea, multe au ramas necunoscute de cotropitorul roman, fiind folosite mai tirziu de domnitorii romani. Asa au fost trecerile subterane din zona Bucegilor.
Cei mai populari munti ai Romaniei sunt strabatuti de la un capat la altul de treceri subterane, putini fiind cei care cunosc existenta acestora?
Despre existenta tunelurilor aveau cunostinta numai sacerdotii daci si unii nobili, acestia din urma cunoscand doar anumite treceri strategige si nu pe toate. Ducand mai departe mostenirea spirituala a inaintasilor lor, preotii daci au transmis novicilor secretele trecerilor de sub pamant, secrete preluate de preotii crestini, paznici ai comorilor spirituale si nu numai, ale acestui popor si retransmise mai departe doar calugarilor virtuosi. Pentru ca aici, in interiorul Bucegilor, exista o parte din secretul existential al nostru, al romanilor, ca popor.
Pe vremea domnitorilor din dinastia Basarabilor si a celor de dupa ei, platoul Bucegilor era interzis oamenilor de rand. Acolo se antrenau ostile de elita ale domnitorului. Oare de ce, din toate locurile posibile din tara asta, domnitorii au ales ca loc de antrenament tocmai platoul Bucegilor? De ce nu un loc la cimpie, unde antrenamentul calare se putea desfasura in conditii mai bune? Simplu. Pentru ca, in vremuri de restriste, tezaurul roman era adapostit in tunelele din zona, iar “rosii” aveau ca sarcina prioritara, paza comorilor.
Mai mult, legendele locale vorbesc si despre existenta unui tezaur deosebit. Un tezaur acumulat si pastrat in zona de-a lungul a zeci de generatii de conducatori. Se spune ca fiecare din acestia trebuia sa sporeasca tezaurul pe durata domniei lui si nu avea voie sa foloseasca niciodata odoarele de pret din tezaurul sfant. Cei care nu au tinut cont de asta au fost loviti de un blestem cumplit, ei si familiile lor fiind risipite in vint. Se spune ca acest blestem a lovit cele doua ramuri conducatoare din familia Basarabilor, respectiv ramura Draculestilor si cea a Danestilor, multi domnitori din aceste familii murind asasinati, ei si familiile lor, pentru incercarea de a folosi tezaurul tarii in scop personal.
In ultimii ani, in zona Bucegilor s-au efectuat masurari energetice care au constatat existenta unor campuri de forta extraordinara si a unor treceri subterane care traverseaza muntii dintr-o parte in cealalta. Mai mult, aceleasi masuratori au aratat existenta a doua treceri subterane care merg din zona Bucegilor pana in apropiere de Pestera Ursilor din Carpatii Occidentali, acestea fiind intretaiate din cand in cand de diverse tunele mai mici sau mai lungi.

Ceea ce este uimitor e altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu strabat muntii haotic ci sub forma unor linii care configureaza imaginea unui lup imens, avand gura deschisa, ca atunci cand se arunca asupra prazii. Capul lupului este in Muntii Apuseni iar coada coboara pana in apropiere de Pietrosita, judetul Dambovita. Intrebarea logica este daca aceste treceri subterane au fost facute de mina omului sau daca au fost doar descoperite si folosite de oameni? Este o intrebare la care, deocamdata nu are cine sa raspunda. Poate doar misticii, care au avut curajul sa afirme ca totul a fost construit de Zamolxis atunci cand Marele Zeu a decis sa apere acest pamant sfant si pe cei ce-l locuiesc.


                                                                    CINE ŞI DE CE
a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană ?

 



Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura

Primul "film" de razboi din istorie
Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice. Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului , finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata.
"Benzile desenate" care invelesc columna reprezinta scene de lupta din cele doua razboaie daco-romane

Astfel a luat nastere unul dintre cele mai grandioase monumente din cate a avut antichitatea, admirat si imitat de-a lungul timpului. Doar inscriptia a ramas aceeasi, fara sa pomeneasca nimic de razboaiele cu dacii. Pe columna apar foarte multe scene in miscare, complexe, elaborate, compuse pe mai multe planuri. Figurile sunt expresive si, desi sunt peste 2500 de fete reprezentate pe columna, rareori se gasesc unele care sa semene intre ele. Nimic nu este repetitiv, totul este plin de dinamism, de durere si compasiune. Desi romanii sunt prezentati mereu invingatori, desi nu exista nici o imagine de roman ucis in lupta, in vreme ce dacii sunt aratati zdrobiti in toate infruntarile, chirciti, cazuti sub copitele cailor, sagetati, decapitati, cu toate acestea, se desprind din aceste reprezentari o mare compasiune si admiratie a autorului fata de daci. Dacii lupta pana in ultima clipa pentru a-si apara libertatea si pamantul. Mai mult, in afara de celebra scena a sinuciderii lui Decebal, exista mai multe scene de sinucidere in masa a dacilor, care nu au acceptat sa ajunga prizonieri in mainile romanilor: fie isi strapung pieptul sau gatul cu pumnalul, fie, intr-o scena mult discutata, beau otrava. (Dupa alte interpretari, ar fi vorba de impartirea ultimelor provizii de apa, nu de impartirea otravii.) Scena este una dintre cele mai dramatice de pe Columna. Durerea este sfasietoare, dar este mai mult durerea infrangerii decat chinul mortii.
Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe din episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.

Misterul unei scene sterse de pe Columna
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
Scena stearsa a capului lui Decebal prezentat multimii pe un scut

Iar in scena imediat urmatoare, doi soldati prezinta unei multimi, pe un scut, capul lui Decebal. Ambii au privirea intoarsa, nici unul nu se uita spre scut si spre capul sangerand al regelui dac. Sursele scrise spun ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma si azvarlite pe treptele templului Gemoniilor. In scena imediat urmatoare, trei nobili daci, cu siguranta de mare vaza, sunt prinsi in munti de un grup numeros de soldati romani. Intre ei poate se aflau si fratele lui Decebal, Diegis, si marele preot, Vezina. Pentru prinderea celor trei a fost mobilizat un numar foarte mare de soldati romani, dupa cum rezulta din ilustrarea a nu mai putin de 16 figuri de legionari. Ultimele rezistente dacice sunt inabusite in munti. Un grup de daci, cu bagaje, se intorc la casele lor (sau, din contra, parasesc tara ocupata), apoi un sir de animale domestice inchide lungul sir al reliefurilor de pe coloana. Nu urmeaza nici o procesiune, nici un mars triumfal, nici o defilare glorioasa a armatei, nici o intrare stralucitoare in Roma. Un final neasteptat pentru un monument care trebuia sa celebreze victoria, triumful, gloria lui Traian, un final macabru si plin de tragism.
Episodul prezentarii capului lui Decebal de pe Columna este confirmat de un izvor cu cel mai mare grad de autenticitate posibila. Acum cateva decenii s-a descoperit la Grammeni, pe teritoriul fostei provincii romane Macedonia, un monument funerar inchinat lui Tiberius Claudius Maximus, cel care i-a dus lui Traian capul lui Decebal. Mormantul contine o inscriptie care confirma fapta acestui soldat si un relief reprezentand un calaret care se repede la un om prabusit la pamant, invesmantat in straie de dac, si din mainile caruia cade un pumnal incovoiat: este vorba de regele-erou, care tocmai isi luase viata. Scena sinuciderii lui Decebal apare reprezentata si pe obiecte de ceramica din Gallia si din Spania, dovada ca i-a impresionat pe contemporani. Cu totul ciudat este faptul ca relieful de pe Columna, in care capul lui Decebal este prezentat pe scut (sau pe o tava) a fost distrus prin ciocanire minutioasa, milimetru cu milimetru. Nu se mai vad decat contururile care sugereaza, vag, despre ce este vorba: un castru, in interiorul caruia se vede un cort militar, in fata caruia doua personaje prezinta unei multimi, alcatuita din soldati romani si daci prizonieri, un scut pe care este asezat un cap uman. Cine a distrus aceasta scena si de ce? Cine putea ajunge la varful Columnei, inarmat cu o unealta de zdrobit, probabil un ciocan, si ce l-a determinat sa stearga de pe Columna aceasta scena ? Caci un lucru e sigur: nu este vorba de o distrugere accidentala, nici de eroziune din pricina intemperiilor. Este mana cuiva care a vrut sa faca sa dispara din istorie aceast cumplit episod.
 
Columna Traiana, cu statuia Sfantului Petru asezata in locul celei a lui Traian (sec.XVI)

Crestinii, acuzati pe nedrept

Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare total nesatisfacatoare si necredibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa. Totusi, pe columna apar reprezentari cel putin la fel de macabre, inca din primele scene: soldati romani prezentand imparatului capete de daci, capete de daci infipte in pari in fata unui castru, un soldat tinand in dinti, de par, un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul al Xvi-lea, astfel de reprezentari nu erau macabre. Mai mult, crestinii erau familiarizati, din Noul Testament, chiar cu imaginea Salomeei purtand tava cu capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Sa fie vorba de apararea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigas, asa cum au sugerat alti cercetatori? Dar cum ar fi putut ofensa o asemenea scena imaginea lui Traian, mai mult decat intreg razboiul de distrugere a neamului dacilor pe care l-a purtat? Si pe cine ar fi putut deranja acest lucru, la un mileniu si jumatate dupa moartea lui Traian? Daca a vrut cineva sa apere cu adevarat memoria lui Traian, ar fi trebuit sa sterga mult mai multe scene de pe Columna, nu sa se catere pana sub capitel si sa distruga doar scena finala, oricum greu vizibila de jos, o scena in care apare si Traian, pentru ultima data pe Columna. Deci, scena de final cea mai importanta, cea in care regele dac si imparatul roman par sa se intalneasca pentru ultima oara, simbolic, scena care simbolizeaza infrangerea definitiva a dacilor si victoria absoluta a romanilor a fost inlaturata. Cei care au atribuit gestul distrugerii crestinilor din secolul al Xvi-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Intre acestia se numara, in mod surprinzator, si cel mai mare expert al Columnei, Conrad Cichorius (sfarsitul sec. al Xix-lea), iar ipoteza sa a fost preluata si de Radu Vulpe si de alti cercetatori romani, care au interpretat scenele de pe acest monument. Ei nu au studiat indeajuns istoria Columnei de-a lungul timpului si au tras concluzii pripite.


Un martor incomod

Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Deci, la o prima analiza, zdrobirea scenei nu poate fi atribuita initiativelor Bisericii din secolul anterior, asa cum s-a afirmat. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!
Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.
Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.
Extraordinarul portret al lui Decebal de pe Columna


Enigmaticul justitiar
Cine a fost, totusi, autorul faptei? Nu puteau ajunge la varful Columnei decat cei care urcau pe schele. Trebuie sa fi fost, asadar, fie vreunul dintre cei care se ocupau de executarea mulajelor, fie cineva care a profitat, la fel ca Bartoli, de existenta schelelor si a urcat pe ele. Totusi, trebuie sa fie vorba de un cunoscator, caci doar cineva care stia foarte bine ce scena se afla sub capitelul columnei s-ar fi urcat sa o distruga. Inainte de comanda lui Ludovic, a mai existat o comanda, in 1541, din partea regelui Francisc I al Frantei, cand s-a facut prima copie dupa Columna, azi disparuta. Atunci s-au ridicat primele schele. Insa momentul distrugerii acestei scene nu poate fi stabilit decat studiind toate reproducerile existente in acea perioada. Am putea avea surpriza sa descoperim ca fapta s-a produs mult mai tarziu, in secolele Xviii-Xix, sau poate foarte de timpuriu, chiar din antichitate, caci interpretarile s-au facut (si continua sa se faca) doar dupa copiile mai noi ale columnei. Pe langa cele doua copii recente, cea de la Bucuresti, si o a doua, aflata la Roma, la Muzeul Civilizatiei Romane, mai exista alte doua copii, ambele din secolul al Xix-lea, una in Franta, facuta la cererea lui Napoleon al Iii-lea, din cupru galvanizat, iar cea de-a doua, expusa in Anglia, la Albert and Victoria Museum din Londra. Abia dupa studierea tuturor acestor reproduceri vom putea sti mai multe.
Ramanand deocamdata in domeniul speculatiilor, putem presupune, fara a ne teme ca ne departam prea tare de adevar, ca cel care a sters scena a vrut sa apere nu memoria lui Traian, cum s-a sugerat pana acum, ci pe cea a lui Decebal. Sinuciderea regelui era un episod demn de toata admiratia, in fata caruia contemporanii si-au plecat capul: un rege care a luptat pana in ultima clipa pentru poporul sau si care nu a acceptat sa fie prins si dus sclav la Roma. Insa scena prezentarii capului sau desprins de trup (poate impreuna cu mainile taiate, asa cum indica sursele) era o imagine umilitoare si dureroasa pentru daci, pentru urmasii lor si pentru amintirea regelui dac. Aruncarea acestui trofeu pe scarile Gemoniei si lasarea lui ca prada batjocurii romanilor a dus umilinta pana la limitele ei cele mai greu de suportat. Cel mai probabil, cineva a vrut sa stearga din istorie acest episod sangeros, tragic si umilitor. Lipsa totala de preocupare a specialistilor pentru acest incident semnificativ a dus la ingroparea unei informatii de mare interes. Poate intr-o zi vom afla numele acestui justitiar. Dar chiar daca va ramane anonim, fapta lui trebuie investigata, pentru a-i afla motivatia, ca si epoca in care un astfel de gest s-ar fi putut produce.

Imparatul Traian, reprezentat pe columna

Pedepsirea lui Traian

Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!
Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.
Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.


 CA ILUSTRATIE  ŞI ARGUMENTARE,VA RUGAM SA VEDETI IN CONTINUARE URMATOARELE IMAGINI:


Un extraordinar studiu asupra unui tezaur de statui antice de daci  existent la Roma, dar si in alte locuri...Este fascinanta bogatia si  semnificatia lor...si da de gandit... Chiar viitorul va trebui sa asigure cel putin replici ale lor in muzeele  bucurestene... >
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/01/un-mister-istoricstatuile-dacilor-din.html?spref=fb
Tot in acelas blog exista si alte articole interesante...: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2010/12/goana-dupa-aurul-sarmisegetuseicomorile.html DG



IAR, DE LA ACESTE IMAGINI, LA  O ALTA IPOTEZA:



         Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !

 Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană ! Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman ! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are "acte" ! O să mă întrebaţi: "Cum adică nu pare în regulă ?" Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară ! Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică ! Să vorbim întâi despre documente.  Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei. Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare ! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit., fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani ! Există însă în folclorul aromân o baladă populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca "bătută în cuie". De ce ? 1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor ! 2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac ! 3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii ! Atunci era război ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE !  Acestea fiind spuse să vedem, totuşi, ce este cu Podul "buclucaş".  Cine a construit podul de piatră de peste Dunăre ? Mi se pare mult mai verosimil şi mai logic din punct de vedere istoric ca Podul de la Drobeta să fi fost construit cu ceva timp înaintea războaielor daco-romane, pe timp de pace, climat mult mai propice pentru realizarea unei asemenea construcţii. Cine şi de ce să fi construit această "perlă" a ultimei provincii cucerite de romani ? Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei ! Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:" Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării". Acelaşi autor ne spune: "(Burebista) trecea fluviul când dorea.", însă Dacia nu era putere navală la acea vreme ! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât. pe un pod ! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase. Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie ! O baladă populară aromână, intitulată "Puntea din artă" ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani ! A se observa că cifra concordă cu cercetările moderne. Având în vedere că Burebista stăpânea peste ambele maluri ale Dunării este de la sine înţeleasă necesitatea geo-strategică a construirii acestui pod peste care Burebista "trecea fluviul când dorea". Necesitate care se impunea având în vedere faptul că Imperiul Roman încerca să-şi extindă dominaţia în sudul Dunării ! Prin urmare, este logic şi de bun simţ să conchidem că, Burebista este constructorul podului de la Drobeta. Apollodor doar a refăcut partea de lemnărie a podului pentru ca Traian să poată avea o cale mai facilă pentru a jefui Dacia de toate bogăţiile ei ! Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane ? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Bulgaria !Când, oare, vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?

 

                                                     
     Arheometria şi moştenirea culturală a României



Minuni de aur care au dăinuit în timp, sfidând parcă vremelnicia noastră. Nu ne vine să credem că au o vechime de mii de ani. Dar asemenea recuperări sunt posibile datorită unor metode ştiinţifice cu totul speciale
Arheologii secolului 21 sunt detectivi care caută să rezolve misterele trecutului.  Arheologul,  în mentalul multora, reprezintă imaginea unei persoane care se ocupă cu operaţiunea dificilă de  scoatere la lumina zilei a „urmelor” trecutului, de la ruinele construcţiilor până la diverse obiecte (arme, podoabe, ustensile, vase ceramice etc.) realizate prin munca omului (artefacte).
Pentru neavizaţi, noţiunea de arheologie  poate să pară mai mult istorie decât ceea ce este ea: în fond, o ştiinţă distinctă.
Arheologii îşi propun  să reconstituie „universul” în care au trăit (habitatul, paleodieta, credinţele religioase etc.) oamenii din trecut; de asemenea, să înţeleagă creaţia lor materială, inclusiv pe cea artistică (istoria materialelor şi tehnologiilor pentru producerea obiectelor şi monumentelor).
Istoricii timpurilor mai recente se folosesc de documente scrise, la care adaugă obiectele existente pentru a ilustra  viaţa şi istoria popoarelor din vremurile mai apropiate.  
Pentru un arheolog, documentele scrise sunt puţine, dacă acestea există. În multe cazuri, artefactele fizice reprezintă tot ceea ce  arheologii pot să aibă la îndemână pentru a încerca să reconstruiască trecutul din  obiectele în sine şi din starea mediului (solul, porţiunile de teren înconjurătoare) care le-a păstrat până la scoaterea lor la lumină. Interpretarea semnificaţiei artefactelor găsite a devenit aproape indispensabilă fără ajutorul arheometriei.
Arheometria, relevanţa  unei noi  ştiinţe
Ştiinţa interdisciplinară a arheometriei, apărută la sfârşitul secolului XIX, devenită de sine stătătoare în jurul anului 1950, poate fi definită ca aplicarea şi folosirea  ştiinţelor naturale (matematica, fizica, chimia, biologia, geologia) în studiile de arheologie şi de istoria artei.  Prin metodele şi tehnicile de lucru de care dispune, ea este în măsură astăzi să dea răspunsuri precise la un număr de întrebări care pot ajuta la reconstituirea istoriei unei descoperiri arheologice (artefacte, resturi umane şi, în general, organice, urme de construcţii) aflate în studiu.
De exemplu: cât de vechi este artefactul sau scheletul? Din ce materiale (compoziţia) este realizat obiectul? Care sunt originea şi provenienţa  sa? Care este zoo-specia sau, în cazul resturilor umane, tipul de populaţie căreia îi aparţine materialul biologic? Pentru a înţelege consensul ce există între arheometrie şi arheologie, putem împărţi arheometria  în cinci subgrupe care implică: 1. metode fizice de datare; 2. analize fizice şi chimice ale probelor, inclusiv ale materialelor biologice provenite dintr-un context arheologic – cea mai spectaculoasă fiind cea a ADN-ului antic;
3. reconstituirea mediului înconjurător, care poate fi gândită în termenii unor studii de paleontologie ale mediului, dintr-o perspectivă biologică sau geologică a mediului; 4. prospectări geofizice; 5. metode matematice de  procesare a datelor arheologice ce includ, printre altele, modelări matematice, analize statistice  care înseamnă şi analize de reconstituire de tip 3D.
Arheometria a apărut datorită   laboratoarelor de la British Museum (Londra), Smithsonian Institute (Washington D.C.), Muzeul Louvre (Paris), care, din dorinţa de a înţelege şi pătrunde în istoria pieselor şi  artefactelor ce le deţineau în colecţiile lor, au sprijinit dezvoltarea  acestei noi ştiinţe, inclusiv  prin conferinţe internaţionale devenite anuale şi prin înfiinţarea unor reviste ISI indexate şi cotate în sistemul ISI (Web of Knowledge) de profil (de exemplu, „Archaeometry”, înfiinţată în 1958), care şi-au câştigat o reputaţie binemeritată.
Altfel spus, muzeele mari ale lumii au statuat misiunea  lor primordială, deci şi a  muzeelor din întreaga lume, dar şi a universităţilor şi marilor institute ştiinţifice şi  a guvernelor de  a studia patrimoniul cultural al omenirii. Un rol aparte în promovarea arheometriei pe scena internaţională l-a avut Brookhaven National Laboratory (SUA), care, prin dotările pe care le avea pentru cercetările  fundamentale de fizică (reactoare nucleare, acceleratoare de particule etc.), a contribuit esenţial la dezvoltarea unor metode fizice specifice şi  arheometriei: de exemplu, analiza prin activare cu neutroni la reactorul nuclear, care evidenţiază concentraţii de părţi per milion ale unui element.
Nu este în intenţia noastră de a  descrie metodele arheometrice, dar dorim să menţionăm încă două din multitudinea lor. Prima,  metoda de determinare  a vârstei  cu ajutorul Carbonului-14, radioactiv, a fost verificată pe probe de lemn de acacia din mormântul faraonului Zoser, a treia dinastie (circa 2700-2600 î.Chr) ce a aparţinut Egiptului preistoric. Metoda a fost  descoperită de  Willard Libby (SUA), pentru care a primit Premiul Nobel pentru Chimie (1960). În prezentarea acordării premiului se afirmă: „Rareori o singură descoperire în chimie a avut un asemenea impact asupra gândirii în atâtea domenii ale activităţii umane. Rareori o singură descoperire a generat un interes public atât de larg”.
A doua metodă este datarea prin luminiscenţă, care se bazează pe faptul că aproape toate mineralele naturale sunt termoluminiscente. Acest procedeu este folosit pentru datarea rocilor, materialelor litice şi a ceramicii. Proba încălzită produce lumină. Cantitatea de lumină eliberată poate fi măsurată şi este proporţională cu doza de radiaţii absorbită de probă de-a lungul timpului; această doză acumulată variază cu vârsta probei şi cu cantitatea  de elemente radioactive-urmă, pe care proba o conţine.

Arheometria în România
În ţara noastră arheometria s-a născut după 1970, deşi  se poate afirma că, disparat, de la sfârşitul secolului XIX au existat studii antropologice, paleozoologice, petrografice, metalografice, care au sprijinit cercetarea arheologică românească.

Începuturile au fost modeste şi s-au bucurat de entuziasmul şi implicarea benevolă a unor cercetători din domeniul fizicii nucleare din cadrul Institutului de Fizică Atomică – IFA (Măgurele-Bucureşti) şi  a filialei sale de la Cluj-Napoca. Aceştia s-au raliat Seminarului  de Arheometrie organizat de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei  (MNIT) din Cluj-Napoca (Gh. Lazarovici ş.a.), ce a organizat anual conferinţe naţionale datorită cărora s-au pus bazele arheometriei moderne româneşti.
Au apărut volumele 1 şi 2 (în limba engleză) ale lucrărilor conferinţelor clujene „Archaeometry in Romania – Physics methods in Archaeology” (editori P.T. Frangopol şi V.V. Morariu), editate sub egida  IFA – Măgurele, şi, recent, la Editura  Mega din Cluj, volumul 3 (editori Z. Maxim, D. Bindea, L. Săsăran), realizat de MNIT, care face şi un istoric detaliat al începuturilor arheometriei româneşti. Menţionăm şi cursurile de matematică  şi informatică aplicate în arheologie şi cele de arheoastronomie organizate de Florin Stănescu la universităţile din Sibiu şi Alba Iulia şi volumul  „Arheologie informatizată”, editat de Dorel Micle la Timişoara.
Toate aceste acţiuni din ultimii 30 de ani au coagulat colaborări, proiecte, mese rotunde, dezbateri, simpozioane ce au contribuit la maturizarea arheometriei româneşti, la sprijinirea ei materială de către oficialităţi, precum şi la afirmarea ei pe plan internaţional. În continuare vom  menţiona  câteva exemple care să sublinieze importanţa acestei ştiinţe pentru studiul Patrimoniului  Cultural Naţional.

Simpozionul  Naţional de Arheometrie 2010
Institutul  Naţional de  Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” („moştenitorul” fostei IFA Măgurele) a luat iniţiativa organizării, în toamna trecută, la Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) Bucureşti şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, a unui  forum pentru un schimb de idei care să ateste  nu numai dezvoltarea arheometriei ca ştiinţă, dar  şi rolul acesteia tot mai important în studiul bogatului patrimoniu cultural din ţara noastră. Sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică (ANCS) prin finanţarea simpozionului (proiectul ROMARCHEOMET al IFIN HH) a fost semnificativ în recunoaşterea rezultatelor de nivel internaţional al cercetărilor arheometrice din România.
Participanţii – fizicieni, chimişti, arheologi, geologi, specialişti în restaurare, în total peste 150, din majoritatea centrelor universitare din ţară, dar şi din Germania, Polonia, Franţa, Canada – au abordat tematici specifice, de exemplu, arheometalurgie, aurul şi argintul dacic în context european, metode de datare (Carbon-14, termoluminiscenţă, dendocronologie), geoarheologie, noi metode fizico-chimice de analiză compoziţională (microfluorescenţa de raze X indusă de radiaţia sincrotronică, spectroscopie Raman, micro-gravimetrie, microscopie electronică, spectroscopie vibraţională non-contact, difracţie şi  tomografie de raze X, iradiere gama pentru conservarea pieselor de patrimoniu (lemn, hârtie, peliculă) etc.
Simpozionul a demonstrat rolul important al ştiinţelor exacte, mai ales al fizicii, în  abordarea complexă a tematicilor din arheologie, artă, restaurare-conservare a patrimoniului cultural, demonstrând că astăzi nu se mai poate face practic cercetare performantă de nivel european în aceste domenii fără utilizarea metodelor fizico-chimice, biologice sau geologice, situaţie care ar trebui înţeleasă, în primul rând, de universităţile româneşti prin introducerea – cel puţin la nivel de masterat – a arheometriei ca etalon de interdisciplinaritate în arheologie.

Brăţările dacice de aur de la Sarmizegetusa
Prestigioasa revistă „Antiquity” (Marea Britanie), nr. 84 (2010), paginile 1028-1042, a publicat în decembrie 2010 articolul cu titlul de mai sus, avându-i ca autori pe Bogdan Constantinescu, Ernest Oberlander Târnoveanu, Roxana Bugoi, Viorel Cojocaru şi Martin Radtke, articol care prezintă autentificarea şi analiza acestor splendide brăţări dacice din sec. 1 î.Chr. De remarcat că imaginile uneia dintre brăţări au format coperta numărului respectiv al revistei. Brăţările, circa 24, găsite de căutătorii ilegali (hoţii) de comori, au fost vândute peste hotare şi recuperate (o parte) de statul român din Franţa, Germania şi SUA datorită efortului autorităţilor din România cu sprijinul Interpolului.
Splendidele bijuterii din aur au fost realizate, în principal, din aurul din albiile râurilor, la care s-a adăugat şi aur extras din filoanele de suprafaţă ale minelor din  Transilvania. Prelucrarea lor este în formă polispiralică, decorate cu capete stilizate de  şerpi şi palmete.  Locurile  de unde au fost dezgropate se află în proximitatea marelui centru sacru de la Sarmizegetusa Regia, sit  aflat pe lista UNESCO a  Patrimoniului Cultural Mondial. Un amănunt semnificativ al valorii unei brăţări este punerea în vânzare a uneia dintre ele de către celebra casă de licitaţii Christie’s din New York pe 8 decembrie 1999. Brăţări similare din argint erau deja cunoscute, nu însă din aur.
Metoda de analiză a compoziţiei materialului brăţărilor a fost aceea a fluorescenţei de raze X (XRF), efectuată cu spectrometre fixe şi portabile, dar şi cu ajutorul  radiaţiei sincrotronice (micro SR-XRF). Analizele indică procentajul elementelor din aliajul aurului, raportul dintre cele trei componente principale: aur, argint, cupru, dar şi urme de elemente ca staniu şi  stibiu, care au fost găsite şi în specimene de aur provenind de la Muzeul Aurului Brad, ceea ce atestă autenticitatea surselor de aur din zonă. Au fost folosite şi alte metode fizice extrem de precise, de exemplu, în SUA, cele bazate pe laseri (LA-ICP-MS), care au confirmat aceste date.
Modelul ales al şarpelui spiralat are o valoare deosebită, mai mare decât cea estetică, fiind legat de mediul social şi religios al unei culturi specifice  a populaţiei autohtone, capul de şarpe fiind un totem al dacilor care era reprezentat pe steagul lor. Nu intrăm în interpretările  semnificaţiei culturale a acestor brăţări dacice.
Datorită importanţei lor ştiinţifice şi artistice, dar şi a cantităţii de aur înmagazinat, descoperirea brăţărilor dacice nu poate fi comparată decât cu tezaurul de la Pietroasele (descoperit  în 1837). Până acum s-au recuperat 11,7 kg de aur, dar cele 24 de exemplare depistate probabil că vor fi cântărit peste 20 kg de aur (cele 12 obiecte din tezaurul Pietroasele au 19 kg, dar au fost 22 de piese iniţial, cântărind  probabil peste 30 kg de aur).
Pe 16 decembrie 2010 s-a deschis la Roma expoziţia „Gli ori antichi della Romania – Primo e dopo Traiani”, la „Museo dei Fori Imperiali”. Aceasta va rămâne deschisă până pe 3 aprilie 2011. Expoziţia reuneşte o selecţie foarte riguroasă din cele mai importante   piese din aur şi argint din patrimoniul românesc – 140 de exponate, mergând din Epoca Bronzului până în epoca marilor migraţii (sec. XVI î.Chr.-sec. VI d.Chr.).
Aproape toate sunt unicate la nivelul  ţării, Europei şi lumii. Participă şi patru (din cele 12 recuperate) brăţări dacice de aur (primele repatriate), care călătoresc pentru prima oară în străinătate în noua lor calitate de piese de muzeu, şi nu de marfă de contrabandă. Niciodată în ultimii 20 de ani România nu a prezentat peste hotare piese atât de preţioase din Patrimoniul Cultural Naţional.
Nu putem să nu remarcăm cu tristeţe că de anul trecut aşteaptă la Frankfurt (Germania) şi alte obiecte dacice de mare valoare (inclusiv încă o brăţară de aur) recuperate tot din tezaurele ilegal scoase din România, pentru care Ministerul Culturii nu găseşte banii necesari aducerii lor în ţară.
Conservarea patrimoniului cu radiaţii gamma
O altă activitate prin care fizica nucleară susţine patrimoniul cultural este tratarea în câmpuri intense de radiaţii gamma a diverselor obiecte din muzee, arhive, biserici, colecţii aflate în pericol de degradare biologică.
Biodegradarea este datorată, mai ales, insectelor (carii, de exemplu), dar şi mucegaiurilor, ciupercilor, bacteriilor. Celuloza, lignina, colagenul reprezintă hrana preferată a acestor vietăţi şi, totodată, sunt constituenţii principali ai lemnului, hârtiei, textilelor sau ai pielii. Desigur, procesul de degradare este complex.
Un rol important în distrugerea patrimoniului cultural îl joacă şi factori fizico-chimici precum umiditatea excesivă, gazele poluante din atmosferă, temperatura, lumina etc. Adesea aceştia favorizează atacul biologic.
În lupta dificilă pentru conservarea patrimoniului, o metodă deosebit de avantajoasă este dezinfecţia prin iradiere gamma. Menţionăm ca exemplu faimos tratarea mumiei lui Ramses al II-lea, adusă în acest scop din Egipt în Franţa pentru iradiere.
Publicaţia „Nuclear Physics News” (Marea Britanie), vol. 18, nr. 1 (2008), precum şi Serviciul de Presă al Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică de la Viena (în 2010) semnalează rezultatele deosebite obţinute la IFIN HH Măgurele în cadrul Departamentului de iradieri tehnologice. Menţionăm câteva exemple:
1. Stoparea unui puternic atac biologic activ de carii apărut la biserica de obşte din comuna Izvoarele, judeţul Prahova
Acţiunea a fost similară unei dezinfecţii generale spitaliceşti şi a implicat tratarea în timp-record – patru zile – a întregului inventar din lemn: aproximativ 10 m3 (iconostas, balcon, scaune împărăteşti, restul mobilierului, strane etc.; podeaua a fost înlocuită). Piesele de mari dimensiuni precum iconostasul (6×8 m) au fost dezasamblate pentru a putea fi transportate şi manipulate. După opt ani de zile nu există nici un semn de reinfectare.
2. Salvarea Arhivei Naţionale de Filme
Gelatina prezentă în compoziţia  filmului este sensibilă la umiditatea din aer, deci constituie un mediu favorabil dezvoltării ciupercilor care ameninţau filmele păstrate în condiţii nefavorabile. Iradierea peliculelor a zeci de filme vechi a stopat degradarea peliculei.
3. Tratarea inventarului Muzeului Aman din Bucureşti
Pentru a fi salvată de igrasia care ameninţa să o năruiască, cocheta clădire de secol XIX a muzeului a suferit o restaurare capitală. S-au refăcut fundaţiile şi s-au hidroizolat şi s-a refăcut tencuiala în întregime. Toate obiectele din interior ce ar fi putut fi infestate, inclusiv mobilierul, uşile, instrumentele artistului (~37 m3), şi 110 m2 de tapet au fost iradiate.
Concluzii
Arheometria românească a demonstrat maturitatea sa ştiinţifică prin prezenţa în paginile revistelor internaţionale de profil din ultimii ani. Exemplele oferite în acest articol sunt doar câteva mărturii dintre numeroasele existente care atestă competenţa recunoscută profesional a cercetătorilor români, dar şi dragostea lor pentru abordarea problemelor fundamentale ale culturii naţionale.
Identificarea, punerea în valoare, conservarea şi restaurarea inestimabilelor valori ale Patrimoniului Cultural reprezintă o datorie de interes naţional a echipelor de arheometrişti şi arheologi, care colaborează, putem afirma, într-o manieră interdisciplinară, colegială, făcând să dispară graniţele dintre ştiinţe.
Datoria de interes naţional ar trebui să fie mai pregnantă şi la nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor, care ar trebui să-şi îmbunătăţească prestaţia în domeniu, de exemplu, în colaborare cu consiliile judeţene, pentru protejarea siturilor arheologice de pe teritoriul acestora, dar şi cu  Ministerul de Interne, pentru stoparea  traficului cu obiecte de patrimoniu.
Ne aflăm astăzi, în 2011, în situaţia –ciudată – că eforturile arheometriei româneşti, izvorâte dezinteresat din dragostea pentru istoria naţională în anii ‘70 din secolul trecut, nu pot rămâne singulare fără sprijinul financiar extrem de important al ANCS, dar şi al Legislativului, care trebuie să elaboreze – în sfârşit – o legislaţie de tip european în ceea ce priveşte protecţia Patrimoniului Cultural Naţional.
                                                                                         Petre  T.  FRANGOPOL
                                                                      Bogdan CONSTANTINESCU
                                                                                 „Timpul” febr,2011

 DESPRE STUDIUL SI CERCETARILE
VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC AM MAI PUBLICAT ÎN PAGINILE NOASTRE. POETUL DIMITRIE GRAMA PREFATEAZA AICI CEL MAI AMPLU ARTICOL PEACEASTĂ TEMĂ:


Aceste documente rare confirma, in fond, ceea ce este evident doar prin gândire logică:
Adica daco-geto-tracii, fiind de milenii aşezaţi în centrul culturii antice, vecini direcţi cu grecii si aproape de neamurile Mesopotamiei, de egipteni, perşi, evrei, romani, nu au o limba proprie sau un alfabet, cu toate că susţin un comerţ activ şi chiar războaie cu aceste alte popoare?!
Oare tocmai ei nu au? Pe cand ungurii, bulgarii, turcii si alte neamuri nomade din pustele Asiei, vin călare şi plini de cultura!?
Oare acesti nomazi sunt cei aşteptaţi să civilizeze Sud-Estul tracic al Europei!?
Şi, ca să nu vorbim direct de Geto-Dacii care au avut cea mai avansată şi mai apropiată de monoteism religie, ne întrebăm doar dacă: Oare aceşti Traci atât de implicaţi în împrumuturile culturale pe care le acordă celor din jurul lor şi chiar diversificaţi în culturile specifice ale mai multor seminţii, nu au lăsat decât un teren gol, umplut cu importuri culturale aduse de aiurea?!
Ridicol!… Dar după o mie de ani de "Capul ce se pleacă sabia nu-l taie", nu-i de mirare că românii au acceptat si încă acceptă tot felul de absurdităţi.
In orice caz merita publicate aceste raduri, deoarece ma indoiesc ca presa si televiziunea oficiala romana are vreun interes sa promoveze istoria romanilor.
 
                                                                            Dimitrie Grama




CODEX RAHONCZY

 VĂ OFERIM CÂTEVA ADRESE  INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR

http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/01/imparatii romani-de-origine-traco-daca.html
 

http://vieilleeurope.wordpress.com/2011/01/08/teoriei-continuitatii mario-alineicontinuitas-o-interpretare/

 


 
http://aleximreh.wordpress.com/2010/12/31/orasul-secret-de-sub sarmizegetusa-de-marimea-bucurestiului/
 
si o incercare penibila a altor vecini de a-si demonstra ...... continuitatea......????, a doua descalecare...????
 

http://aleximreh.wordpress.com/2011/01/05/similarity-between vinca-hungarian-runic-signs-and-signs-found-inside-the-bosnian pyramids-older-than-egypt-pyramids/

 



 
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse-
Nida Turbatu ,Mircea Bunea      




Incredibil! Suntem buricul Europei!

Avem toate motivele să credem că strămoşii noştri stau la originea societăţii omeneşti.
În 1961 au fost găsite în România câteva tăbliţe de lut cu o scriere care s-a dovedit a fi prima din lume. În anul 1999, un studiu făcut la Sarmizegetusa Regia a pus în evidenţă faptul că cetăţile dacice cunoscute acum la Orăştie sunt doar o mică parte a unui oraş uriaş, de 200 km pătraţi, ascuns sub pământ – cel mai mare din Antichitate. Iar în anul 2002, la Anina au fost dezgropate oasele strămoşului tuturor europenilor, botezat de speologi “Ion”.
Toate aceste descoperiri sunt grupate în centrul şi sud-vestul României, tot în zona unde au fost găsiţi celebrii dinozauri pitici, unicate mondiale.



După ce au găsit o mandibulă în peştera Anina, acum 7 ani, speologii Institutului “Emil Racoviţă” au pus problema datării fosilei. Acest lucru se face cu ajutorul izotopului Carbon 14 şi este o procedură care costă 500 de dolari. Savanţii români nu aveau însă aceşti bani, aşa că profesorii Erik Trinkaus de la Universitatea din Saint Louis, Statele Unite, şi Joao Zilhao de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, au acceptat să dateze ştiinţific mandibula. Ei au concluzionat că relicva are o vechime de 40.000 de ani şi este cea mai veche rămăşită a omului modern din Europa.
Pe de altă parte, pe baza acestui fragment, cei doi antropologi care au reconstituit chipul bărbatului, au descoperit că acesta are trăsături nemaiîntâlnite la vreo altă relicvă de acest fel. Ei susţin că acest craniu este dovada că omul modern (homo sapiens sapiens) s-a împerecheat cu omul de Neanderthal (homo sapiens neanderthalensis), care a trăit de acum 150.000 de ani până acum 35.000 de ani. Ca atare, străbunul nostru a revoluţionat tot ce se ştia despre teoriile antropologice cu privire la originea omului modern şi la legăturile sale cu omul de Neanderthal. Până la această descoperire, antropologii credeau că omul de Neanderthal a dispărut odată cu apariţia cu omul modern.
Ion are însă caracteristicile ambelor tipuri de umanoid; asta înseamnă că ele au convieţuit şi chiar s-au împreunat. Până la descoperirea din Munţii Aninei, cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern erau din Africa şi datau undeva în jurul a treizeci de mii de ani. Imediat după stabilirea vârstei fosilei şi publicarea ştirii, oamenii de ştiinţă autohtoni l-au botezat pe primul european modern cu numele Ion.
Cercetătorii au crezut la început că Ion a locuit chiar în peştera în care a fost găsit. După investigaţii ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită. Nu s-au găsit unelte, prin urmare Ion a trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani, mandibula sa a ajuns în adâncimea peşterii. Tot în acea peşteră a mai fost găsit craniul unui om ce a trăit acum 26.000 de ani, care a fost botezat Vasile.


Tot la noi s-a găsit craniul vechi de 35.000 de ani al unei femei
După ce, în februarie 2002, în peştera Anina s-a găsit fragmentul de mandibulă care ar fi aparţinut primului european modern, cunoscut sub numele Ion, în 2003, alte descoperiri făcute în acelaşi loc au certificat faptul că în ţara noastră au trăit cei mai vechi europeni. În urma cercetărilor din 2003, specialiştii au găsit o bucată de craniu veche de 35.000 de ani, care ar fi aparţinut unei femei care a fost “botezată” Maria. (Simona Josan)

Prima scriere din lume, găsită în judeţul Alba
În localitatea Tărtăria, din judeţul Alba, a fost descoperit, în anul 1961, un important complex de cult, cu materiale ce atestă o continuitate de locuire de câteva mii de ani. Printre altele, s-au găsit şi trei senzaţionale tăbliţe de lut ars, realizate pe la 4500 î.Hr., conform datărilor cu izotopul Carbon 14.


Două dintre tăbliţe sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor sumeriene. Iniţial, oamenii de ştiinţă ai considerat că tăbliţele găsite sunt un fals. Însă, datarea cu izotop Carbon 14 a dovedit că aceste obiecte au o vechime de cel puţin 6.500 de ani.
Mai mult, şi în Bulgaria s-a găsit un vas vechi de “doar” 5.500 de ani pe care este desenat acelaşi tip de scriere. Concluzia este că în cazul Tărtăria, vorbim despre prima scriere din lume, care s-a răspândit de aici în Asia şi Europa. Din păcate, semnele au rămas nedescifrate până în ziua de azi.

Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului



În
1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea, fără ştirea opiniei publice.
Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate.
Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.



Planurile acestui oraş antic, cam de mărimea Bucureştiului, au fost strânse într-un dosar, care a fost trimis Ministerului Culturii, însă instituţia statului nu a mai anunţat nimic în acest caz.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971