Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SPERANŢA E ÎN TINERI? Liviu ANTONESEI
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare I
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare II
ADDENDA LA STUDIUL DE MAI SUS
MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
NOTĂ EXPLICATIVĂ
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV
PROIECT DE LEGE
ECOURI DIN ŢARĂ
ROMÂNIA, EUROREGIUNEA ŞI ACEASTĂ ZONĂ A OMENIRII
CORNELIU LEU LA 77 DE ANI
CENTENAR CONSTANTIN NOICA
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare II
GEORGE ANCA ŞI ÎMPĂTIMIREA LUI LITERARĂ PENTRU FILOSOFIE
SCRIITORI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - GRUPAJ REALIZAT DE GEORGE ROCA
DIALOG CU LUCIAN HETCO - OCTAVIAN CURPAŞ
BRENDUL MULT DORIT - CORNELIU LEU
POEZIA LUI TRAIANUS - Adrian BOTEZ
ACTIVISMUL SOCIAL ESTE O CRIMĂ? - Ghenadie BREGA
INTERVIU CU DR. GHEORGHE DRĂGAN - George ROCA
AUTOR NECUNOSCUT
Curat folclor, fără să ştim cine-i culegătorul
STUDIU CULES IN ETER - DANIEL DRĂGAN
SPICUIRI DE Dan Ghelase
MIGDALE DULCI- AMARE” DIN REVISTA ACOLADA
DAN GHELASE
PAGINA INTAI

Două direcţii esenţiale pentru viitorul României: tinerii şi bogăţia pământului 

SPERANŢA E ÎN TINERI?

 

Am dat titlul de mai sus primului articol scris de mine în condiţiile eliberării postdecembriste a presei, pe 23 decembrie 1989, dar nu purta semnul întrebării, ci pe cel al unei exclamări entuziaste şi pline de speranţă. Am crezut asta mereu, cu gândul la o anume puritate a vârstei, la ataşamentele slabe ale tinerilor faţă de lumea pe care o părăseam atunci. Am crezut-o chiar dacă, în toamna lui 1990, luându-i un interviu la Paris, regretatul Al. Paleologu m-a tras de mânecă, explicându-mi că tinereţea nu este o valoare în sine, ci doar un dat, că e foarte important ce face cineva cu tinereţea de care se bucură. Deşi, raţional, îmi dădeam seama că are dreptate, m-am comportat mereu ca şi cum n-ar fi avut.

Am crezut, chiar dacă părea absurd. Şi am acţionat în consecinţă, încurajând, sprijinind, semnalând măcar orice tânăr în care radiografiam ori bănuiam anumite calităţi, unele daruri.
 
Trebuie să recunosc, după douăzeci de ani, că, dacă în alte domenii - literatură, arte, cărturărie - s-a mai întâmplat să am dreptate, în ce priveşte politica, m-am înşelat aproape în totalitate. Nu ştiu dacă din pricina mecanismelor de selecţie ale partidelor ori din pricina efectului lor deformator implacabil, „întinerirea“ vieţii politice a înregistrat un eşec glorios, juniorii aliniindu-se grabnic seniorilor. Acum e imposibil să înregistrezi vreo diferenţă între agresivitatea verbală a unor Guşă, Boureanu, Lavinia Şandru, Elena Udrea sau Ponta şi cea a „bătrânilor“ domni Năstase, Mitrea sau Berceanu. EBA stâlceşte limba română cu aproape acelaşi talent ca şi primarul sectorului 5, deşi teoretic a trecut prin mai multe şcoli decât dl Vanghelie.
 
În cazul Ridzi, coalizarea prostească în jurul cheltuitoarei şi obraznicei doamne ministru nu a cuprins nepermis de multă vreme doar conducerea partidului şi organizaţia de femei a PDL, ci şi pe junii partidului. Dl Boureanu, cu spectacolele sale de prost gust şi insultele fără frână, nu are nici un motiv să fie gelos pe dnii Vadim Tudor şi Becali, i-a ajuns voiniceşte din urmă. Eforturile dlui Sever Voinescu de a apăra ceea ce e de neapărat, gesturile dnei Ridzi, pe mai toate televiziunile, sunt măcar consternante. Spre cinstea lor, dl Cristian Preda mai spală onoarea tinerilor, iar dna Monica Macovei pe cea a femeilor din PDL. Doar să nu se trezească loviţi în moalele capului cu „disciplina de partid“! Domnii Chiuariu şi Adomniţei încă produc coşmaruri!
 
Că un partid se dovedeşte a fi la fel ca şi celelalte era de aşteptat, numai naivii incurabili şi-au făcut iluzii. Că întinerirea clasei politice, la nivelul tuturor partidelor, a ajuns într-o fundătură mi se pare mult mai grav. E clar că, în 20 de ani de pluralism politic, după mai multe rotaţii la guvernare, am reuşit să producem o clasă politică a cărei principală calitate este autoreproducerea. Chiar când este dispusă să accepte „sânge proaspăt“, are mecanisme infailibile pentru a-l „strica“. Nici nu mai cred că avem o soluţie politică, instinctul de autoconservare este atât de puternic încât aceşti ipochimeni nu vor risca nimic, de teamă să nu-şi taie craca de sub picioare. Din afara câmpului, în afara soluţiei revoluţionare - revoluţiile sfârşesc prost la noi! -, ar fi naşterea societăţii civile. Din păcate, într-o societate incapabilă de orice acţiune în afara absenţei la vot!

Liviu ANTONESEI


ALARMĂ  -   CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ?
(forma definitivă a tezelor expuse în numerele anterioare)


  
                 Urmare a unor decizii greşite,  agricultura ultimilor 19 ani a României a involuat continuu, nemaireuşind să hrănească populaţia, situaţie fără precedent în instorie, când acelaşi pământ, hrănea o parte din imperiul turcesc sau asigura plata datoriilor externe făcute cu procesul masiv de industrializare, în timpuri mai apropiate de  generaţia noastră.

      ASTAZI,  performanţele agriculturii sunt catastrofale:
       
• Cca 70% din produsele alimentare ale ţării se importă.
• Importul se realizează pe credit: returnarea banilor va fi foarte dificilă deoarece economia României este destructurată ( ţara este dezindustrializată, resursele naturale externalizate/vândute, deficit bugetar cronic pentru susţineare unei birocraţii clientelare, cheltuieli nesăbuite din banul public etc).
• Zona de munte cunoaşte fenomenul de pustiire a satelor,creşterea vitelor, ca peocupare principală a locuitorilor de aici, se stinge încet, în nepăsarea generală.
• Zona de deal se autoaprovizionează (economie de subzistenţă), trăind departe de oraş, de sistemul de asistenţă sanitară, de învăţământul performant (1-2 % din absolvenţii de liceu din mediul rural acced la o facultate ), de apă potabilă curentă, canalizare, de lipsa alternativei la closetele ancestrale poluatoare a apelor freatice. Populaţia îmbătrâneşte, tinerii migrează, satul sărăceşte, cârciumele proliferează.
             Surplusul de produse – de multe ori real – nu poate ajunge la oraş deoarece lipsesc canalele de comercializare, mediul de afaceri este ostil pe pieţele oraşelor (dominate de mici mafii locale), transportul de mărfuri este scump şi ocazional, ofensiva importatorilor de produse alimentare este foarte puternică şi bine organizată prin intermediul hipermarketurilor.
             Produsele ecologice şi tradiţionale nu sunt sprijinite prin subvenţii, produsele ce s-ar putea încadra în această categorie  nu se valorifică corespunzător; a devenit fapt comun ca excedentul de mere , de exemplu, să fie folosit ca hrană la animale, iar laptele să hrănească... porcii.
• Zona de câmpie , după distrugerea IAS-urilor – unităţi economice de nivel european – face cu dificultate faţă cererilor de cereale pentru piaţa internă. Suprafeţe de teren au fost înstrăinate, altele nu sunt cultivate (2 – 3 mil ha ).  Ce a  mai rămas din sistemele de irigaţie  (eforturi de investiţii de câteva miliarde de dolari)  jalonează aria haosului agriculturii din sudul ţării şi explică şi presiunea necesarului de alimente asupra  balanţei de plăţi externe a României.

  MÂINE, ce viitor se prevede agriculturii României.?  Teoretic, sunt previzibile trei scenarii: continuarea stării actuale  cu alimente cumpărate din exterior cu bani proveniţi din credite pe care le vor plăti urmaşii noştri, un scenariu pesimist, în care este loc pentru involuţia în continuare a agriculturii. Premise există, a se vedea incapacitatea  cronică a accesării fondurilor nerambursabile de la U.E, întârzieri în plata subvenţiilor ,scumpirea continuă a produselor industriale, inclusiv a combustibililo, emigrarea tinerilor etc. Scenariul optimist condiţionează supravieţuirea economică şi alimentară a României şi readucerea ţării  în fluxurile normale, europene şi mondiale de produse  agricole şi alimentare, loc pe care  România îl poate pretinde pe baza resurselor naturale, numărului populaţiei ,tradiţiei, locului geografic, calităţii de ţară membră a U.E.
         Optând pentru scenariul optimist, acesta are de surmontat câteva dificultăţi (provocări, în limbaj actual), înainte ca traiectoria evoluţiei agriculturii să devină o certitudine, durabilă în timp. Dificultăţile se cunosc de mult, sunt cronice, ele nu au putut sau nu au vrut să fie gestionate în interes naţional şi, pentru a fi depăşite, logica  trimite la o altă categorie de decidenţi decât cei ce au condus destinele agriculturii timp de 19 ani : ei atât au ştiut, atât au putut, atât au făcut. Şi-au încheiat ciclul decizional!  Noii decidenţi –  aşteptaţi să-şi facă apariţia pe scena politică românească – marchează startul scenariului optimist  şi  vor trebuie să  gestioneze  următoarele situaţii:
    
• Populaţia României urmează să scadă de la 21,47 mil locuitori la 16,9 mil în următorii 50 ani, numărul persoanelor cu vârsta aptă de muncă se va reduce de la 14,06 mil la 9,03 mil, iar al celor cu vârsta de cel puţin 65 ani se va majora de la 3,19 mil la 5,91 mil.
• Aportul agriculturii la formarea PIB-ului se va reduce, probabil, de la 13,4% în anul 2001, la 5,7% în 2013 şi la 3,9%  în 2020.
• Urmare a fenomenului încălzirii climei, ce afectează partea de  sud a ţării, inclusiv Dobrogea şi Banatul, temperatura va creşte cu 5 – 7 grade centigrade ,iar volumul precipitaţiilor va scădea cu 20 – 40%, începând cu perioada 2020 – 2030. Pentru fiecare creştere cu un grad a temperaturii, producţia de grâu va scădea cu 10%.
• Va creşte numărul populaţiei rurale fără pământ şi experienţă în agricultură, cu şcolarizare precară,  cu case improvizate şi care  va trebui integrată economic, social, cultural cu colectivitatea rurală. Sarcina este restantă de peste 100 ani, când ţiganii au fost eliberaţi fără a li se da şi pământ, sau alte mijloace de trai,  asigura acces la învăţământ etc.În câteva generaţii umane vor avea majoritatea în unele localităţi ,ei hotărînd soarta lor, iar această perspectivă trebuie gestionată corect, şi ca reparaţie istorică şi în interes naţional, încă de astăzi, prin programe pe termen lung şi foarte lung , consecvent urmărite.
• Satul nu-şi poate realiza, singur, infrastructura care este deficitară din timpuri istorice (calitatea drumurior, a surselor de apă potabilă, gestiunea apelor uzate, lipsa şcolilor moderne, a locurilor şi modalităţlor de divertisment etc). Cât de greu pare a cere statului bani de investiţii în infrastructura rurală cînd, administraţia Capitalei , de pildă, unde locuiesc sau trăiesc peste 10% din populaţia ţării, încearcă de peste 20 ani să-şi construiască o instalaţie de tratare a apelor uzate, iar finalul nu se întrevede!
• Analfabetismul, absenteismul de la şcoală sunt fenomele reale, înlesnite şi de prăbuşirea calitativă a sistemului de învăţământ la nivel naţional


     Presupunând că aceste dificultăţi îşi vor găsi soluţii (cât optimism îţi trebuie să crezi într-o asemena perspectivă?) va fi posibilă evoluţia agriculturii României, într-o perspectivă modernă, cu puternice influenţe ale unei concepţii de supravieţuire, care îşi are sorgintea  în argumente precum:
*    Dorinţa imperioasă de depăşire a decalajelor de tot felul dintre  România şi celelalte ţări europene, decalaje ce ne situează pe ultimele două locuri în orice clasament al performanţelor naţionale, poziţie umilitoare, nemeritată  pentru popor ,nemotivantă pentru tineri, dar indiferentă celor mai mulţi decidenţi care, în ultimii 19 ani, chiar au  prosperat economic..
*     Speranţa că România poate da decidenţii de care este nevoie  pentru supravieţuirea ei economică
*      Convingerea că sunt soluţii la dificultăţile prin care trece agricultura şi că aceste soluţii pot fi puse în evidenţă, judecate de cei pricepuţi  şi cei mulţi din agricultură şi că acest evantai de soluţii ar uşura imens lucrul celor ce se apleacă asupra conducerii destinului agriculturii  Metafora de „aplecat” presupune reacţia acestor decidenţi, aleşi după criteriile excelenţei profesionale, la răspunderea imensă ce o au ,în cei  patru ani de mandat, să lase o urmă a refacerii agriculturii şi nu a adâncirii dezastrului (o palidă aluzie la blocarea fondurilor  SAPARD pentru agricultura României).
*       Într-o încercare de supravieţuire a satului, primii care se mobilizează, acţionează,  tremură pentru viitorul lor şi al copiilor lor sunt ţăranii, conduşi ,îndrumaţi ,sprijiniţi de comandamentul lor – Primăria, Primarul.  În tradiţia românilor, Primarului i se adăugau-spiritual- preotul, şi educaţional -învăţătorul. In cărţile de biologie ale şcolarilor din sat se poate citi: sistemele vii care nu se autoorganizează, dispar, mor. Acest proces de autoorganizare trebuie să fie viu, dinamic, eficient şi să se sprijine, preponderent, pe resurse proprii ,pe inteligenţa, experienţa, cinstea, motivarea ţăranilor. Această motivare este greu de găsit ,dar trebuie indusă la nivelul întregii comunităţi şi cu  aportul masiv al trioului de mai sus: administraţie, spritualitate, educţie
    

      Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte  un summum de idei , sugestii, teme de reflecţie, propuneri concrete, care să  uşureze alegerea de către decidenţi, a   celor mai potrivite hotărîri ce pot fi luate pe termen scurt, mediu şi lung,  în strategiile, politicile, programele şi măsurile ce au în vedere salvarea agriculturii româneşti şi imprimarea unei traiectorii  continuu ascendente a evoluţieiei.. Acest inventar,un soft în realitate al sistemului economic rural ,poate fi folosit şi de  operatorii sistemului – ţăranii, conducătorii subsistemului tactic – primarii, sau strategic – consiliile judeţene, instituţiile  descentralizate ale guvernului, sau ,pentru stabilirea obiectivelor strategice la nivel naţional, instituţiile centralizate ale statului.     
       Lucrarea ,în continuare, este organizată pe trei capitole: propuneri de supravieţuire şi modernizare ulterioară a agriculturii în zona de munte, de deal şi de câmpie. Cu o asemenea structură, lucrarea va fi pusă la dispoziţia unui număr cât mai mare de persoane,  specialişti, oameni cărora nu le este indiferent viitorul agriculturii şi al ţării, aşa fel ,încât, inventarul de idei şi soluţii propuse să se îmbogăţească, să fie corectat, să fie judecat ca  oportunitate şi conformitate cu realităţile economiei româneşti şi aspiraţiile   populaţiei şi, înainte de toate, apreciat ca plauzibil sau ca un simplu exerciţiu publicistic .

AGRICULTURA  ÎN  ZONA  DE  MUNTE

      Redresare economiei zonei de munte ,în scenariul optimist, s-a bazat pe următoarele conjucturi favorabile :
• Existenţa resursei naturale: păşuni, pădure, teren arabil, apă.
• Resursa umană  din zona muntelui unde a trăit în armonie cu natura din timpuri imemoriale.
• Principiile  conceptului de dezvoltare durabilă care se regăsesc în
raportul istoric al    relaţiei      om – mediu – economie, din această zonă
• Acumularea unui bogat tezaur de cunoaştere, transmis generaţii la rând, în  creşterea vitelor, a oilor în special, şi asigurarea unui ridicat grad de independenţă alimentară, aproape integral al îmbrăcămintei şi încălţămintei, practici naturiste în tratarea bolilor  oamenilor şi ale animalelor, tehnici proprii de conservare a alimentelor, de prelucrare a laptelui de oaie ,de relaţii interumane  de suptavieţuire etc..
• Cultul muncii, respectarea ierarhiei valorilor morale locale, rezistenţă  fizică la condiţiile dure ale mediului ambiant, cultură cu elemente de spiritualite şi măiestrie artizanală, cultul frumosului etc.
• Lipsa sau prezenţa nesemnificativă a unor tare ale urbanului ca: hoţia, lenea, neglijarea familiei, sentimentul de însingurare, obezitatea, bolile  psihice ,imoralitatea ,ateismul etc .Lipsa accestora, dau dârzenie voinţei acestor oameni şi faptelor lor.
• Şi nu fără importanţă pentru viitorul zonei poate fi luat în seamă şi faptul că populaţia montană înţelege cel mai bine, noţiunea de supravieţuire ce face parte – de cele mai multe ori – din viaţa cotidiană.

     Propunerile de idei, sugestii, soluţii doresc punerea în valoare a zonei montane, preluând tot ce este valoros sub aspectul economic, social, ecologic, cultural şi mai ales,. al cunoştiinţelor acumulate de-alungul multor generaţii umane despre creşterea vitelor. In acest model al evoluţiei habitatului montan trebuie ţinut seama că proiecţiile ce se fac acum privesc sec.XX, iar locuitorii vor trebui să trăiască, să muncească, să se bucure de tot ce oferă bun, nivelul civilizaţiei actuale. Intreprindere grea sau foarte grea, ce se poate desfăşura pe traiectoria uneia sau mai multor generaţii umane, dar şansă de supravieţuire a acestei  lumi, a acestei zone., considerată matcă  în evoluţia istorică a populaţiei româneşti. 
Pentru a da contur acestui model se poate începe cu câteva propuneri ca, de exemplu:

1.     Reconsiderarea oieritului sub aspect economic, motivaţiei personale şi profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi trai.Urgenţa măsurii presupune să nu se piardă tradiţia, experienţa generaţiei anterioare, speciile de oi şi animale de povară,  drumurile  cunoscute ale transhumanţei. Întreruperea lanţului generaţiilor de oieri este sfârşitul acestei îndeletniciri milenare, autosusţinute, sfârşit grăbit de decizii greşite sau voit luate în ultimii 50 – 60 ani, cu osebire în ultimii 19 ani, când s-a încercat împiedicarea circulaţiei oilor  de la  munte la şes şi invers, comercializarea brânzeturilor (  ambalare, certificare) impusă pe o rază restrânsă geografic,  asomarea oilor în abatoare care nu există, desfiinţarea industriei de prelucrare a lânii, aceasta ajungând să fie depozitată la halda de gunoi, dispariţia saivanelor din zona Dunării, în care se adăposteau oile în timpul iernii şi, mai grav, pierderea respectului pentru această categorie  socio-profesională specială.  Măsuri  sugerate pentru redresarea  situaţiei:
• Găsirea soluţiilor pentru adăpostirea şi hrănirea oilor în timpul iernii, inclusiv realizarea infrastructurii necesare acestui scop;  preluare de soluţii şi din  practica ţărilor vecine sau  cu relief muntos din Europa.
• Facilităţi de ordin admininstrativ şi finaciar pentru crescătorii de oi la păşunatul pe  proprietatea statului , pe izlazurile comunale în timpul iernii şi la transportul  cu mijloace auto sau  pe calea ferată al oilor.
• Temă de cercetare, susţinută din fonduri bugetare, pentru ameliorarea calităţii lânii pentru a putea fi exportată sau prelucrată în ţară ; stimularea investitorilor şi întreprinzătorilor în acest sens.
• Alternative de valorificare a lânii oilor, stabilite în urma cercetărilor  româneşti sau prin colaborare cu firme străine (de pildă, ca material termo şi fonoabsorbant în construcţii de imobile etc).
• Promovarea consumului cărnii de oaie în instituţiile statului , în comerţul intern şi extern. Oaia „la proţap” poate deveni un eveniment zilnic, pentru staţiunile turistice din toată ţară, prilej şi de divertisment (a se vedea experienţa din Grecia).
• Încadrarea  produselor obţinute în activitatea de creştere a oilor, în categoria produselor” ecologice”,certificarea lor şi comercializarea ca atare, în special în ţările arabe, via comercianţii arabi existenţi în România.
• Conceperea de proiecte-tip pentru stâni şi realizarea lor în ţară, care să adaoge la vechea concepţie funcţională de stână, elemente moderne: condiţii de igienă, calitatea produselor, confort pentru oameni, depozitarea produselor etc.Eventual, în extrasezon pastoral, o parte din construcţie poate fi transformată în refugiu pentru turişti. Se creiază, astfel şi noi locuri de muncă şi noi trasee turistice de iarnă.
• Asocierea şi consolidarea  asociaţiilor de crescători de oi pentru susţinerea propriilor interese, investiţii comune, marketing în scopul încheierii de contracte comerciale pe termen lung cu beneficiari siguri: ţări arabe, hipermarket-uri ,instituţii ale statului ( armată ,penitenciare, cămine,etc)
• Posibilitatea pensionării crescătorilor de oi, pensii private.
• Simplificarea evidenţei contabile a  societăţilor comerciale înfiinţate de crescătorii de oi sau a asociaţiilor acestora.
• Sistem de şcoli sau includerea în curricula şcolară din zona montană a cunoştinţelor necesare formării crescătorilor de oi; editarea de manuale, îndrumătoare, ghiduri, atestarea profesională. Formarea cadrelor didactice de specialitate.
• Organizarea regulată de concursuri zonale şi regionale pe teme de oierit; participarea şi a ciobanilor din ţările vecine; prilej de reclamă la produsele tradiţionale, ecologice  de carne, brânzeturi, lână, etc.
• Incurajarea prelucrării blănii de oaie, a pielei oilor la produse care să se situeze între artizanat  tradiţional şi preluarea unor elemente din moda europeană.
• Asigurarea asistenţei veterinare pe toată durata anului.
• Organizarea mai multor muzee dedicate oieritului, instituţii care să aibă şi activitate de cercetare pentru înregistrarea şi conservarea cunoaşterii tradiţionale. Mijloc de propagandă în rândul tinerilor, pentru a privi oieritul şi ca posibilite de realizare profesională.
• Modernizarea treptată a localităţilor crescătorilor de oi: infrastructură, curent electric, şcoli, miniinstalaţii de prelucrare a produselor, depozitare, ambalare, certificare şi expediere, sediul societăţilor comerciale de profil, miniabatoare ,mijloace proprii de transport al produselor spre beneficiari.
• Găsirea de variante de urmarea/completare a ciclului  de învăţământ al personalului de la stână sau care însoţeşte oile în transhumanţă ;. perioadă legală de ucenicie pentru aceşti tineri şi atestare profesională  ulterioră.
• In localităţile de crescători de vite, modernizate sau în curs de modernizare, pot fi primiţi copiii din mediul urban pentru petrecerea vacanţei. Iniţiativa  a aparţinut MRSR şi s-a intitulat. „bunici de vacanţă”. Familii atestate de primărie sau biserică pot primi asemenea copiii care să se bucure de toate avantajele mediului montan, inclusiv de hrană naturală şi ar  reprezinta şi o sursă de câştig pentru gospodine şi prilej de vânzare de produse din propria gospodărie.

 2.       O  gândire asemănătoare poate fi  exprimată şi pentru  creşterea vitelor, comercializarea produselor, a laptelui în special, condiţionînd viabilitatea sectorului şi a zonei de munte .Lester Brown, în cartea „Planul B 3.0- Mobilizarea generală pentru salvarea civilizaţiei”,( Ed Tehnică, Buc.2000), relatează cum a ajuns India să  devină cel mai mare producător de lapte şi produse lactate din lume, bazându-se pe fermieri ce îngrijesc 2 sau 3 vaci fiecare şi le oferă,  ca furaje, şi paiele de grâu, de orez, tulpini de porumb, iarbă perenă . Secretul acestui succes extraordinar a fost crearea  pieţei pentru lapte – prin asocierea crescătorilor de vite şi proliferarea instalaţiilor industriale de mici dimensiuni, amplasate local, pentru prelucrarea laptelui. 
Realizările din zona  nordului Moldovei, datorate şi neobositului A. Rey
      sunt un  alt model de revigorare a activităţii crescătorilor  de vite.
       
3.           Valorificarea potenţialului hidroenergetic al apelor de munte, prin construcţia de microhidrocentrale ( de interes public- privat sau numai privat) devine interesantă prin numărul mare al acestor amenajări posibile (cca 11.000, care prezintă interes economic), puterea instalată (aprox egală cu a unui modul de la Cernavodă) şi prin efectele pe plan local : crearea de noi locuri de muncă, electricitate pentru aşezările  de munte  unde nu a ajuns curentul electric, evitarea inundaţiilor şi a alunecărilor de teren ce ameninţă aşezările umane din zonă,   sursă de apă pentru satele din aval de baraje, potenţial turistic, aplasarea caselor de vacanţă, creşterea peştelui în lacurile de acumulare, amenajarea drmurilor în zonă, sursă de  venit la bugetele primăriilor  etc.

4        Rescoperirea meşteşugurilor tradiţionale în scopul propriu al familiei şi al gospodăriei, al localităţii şi ofertă pentru comerţ, mai ales, a produselor de artizanat, filtrate de moda  şi preferinţele  cumpărătorilor. Un institut naţional  ar putea fi profilat pe realizarea acestui desiderat cu finalitate economică.

5.        Consolidarea gosopodăriei, activarea potenţialului economic al acesteia, adaptarea la nevoile proprii, asigurarea unui disponibil pentru comercializare. S-au pierdut definitiv multe activităţi îndeplinite de membrii familiei ,în cadrul gospodăriei, precum: prelucrarea lânii, a pieilor de animale, prelucrarea  inului şi a cânepii, realizarea de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, femei şi  copii cu motive populare  etc. Din nefericiere, în locul acestei laborioase activităţi de creaţie şi de producţie, în care erau antrenaţi toţii membrii unei familii, într-o  diviziune a muncii ce cuprindea copiii şi oamenii în vârstă, nu prea s-a pus nimic în loc.Urmarea : sărăcie! Supravieţuirea gospodăriei montane presupune imaginarea, descoperirea şi punerea în operă de activităţi lucrative utile, cu valoare economică pentru familie ,gospodărie , localitate. De aici vin banii pentru bunăstarea  locuitorilor. Idei pentru activităţi vechi şi noi cu valoare comercială, inclusiv la nivelul pieţelor europene ar putea fi de natura următoare:
                                         
• Creşterea albinelor şi, îndeosebi, a albinelor în regim ecologic. Europa are piaţa deficitară pentru mierea  pe care o importă din America de Sud, Turcia  etc. Flora spontană din zona de munte poate justifica creşterea însemnată a numărului stupilor. De ce nu se pot vedea stupi de albine şi în curtea primăriei, bisericilor ,poliţiei comunale, cadrelor didactice etc şi, în general ,al tuturor gospodarilor care au un spaţiu liber în faţa casei sau pe prispă  pentru  câţiva stupi.
• Plantarea de nuci, acolo unde condiţiile pedoclimatice permit. Maximizarea numărului de nuci,  inclusiv pe terenurile publice, de-alungul drumurilor, în locuri virane, în spaţiile libere din incintele instituţiilor publice. In afară de  fructe – în avantajul locuitorilor satului şi al pieţei europene deficitare ,nucul aduce în circuitul economic lemnul cu înaltă valoare comercială, stabilizează solul, protejează casele împotriva viscolelor şi furtunilor care pot deteriora acoperişurile acestora, oferă umbră şi umidifică aerul, nucul este rezistent la secetă, deoarece rădăcinile lui pot   pătrunde la 10 -20 m adâncime în sol, la stratul de apă freatică
    Lemnul de nuc ar permite   încurajarea sculpturiidecorative,  elementele realizate- pentru decorarea caselor din  mediul urban şi poate şi ruaral-  vor fi ,oricînd, căutate pe piaţă.   Invăţarea meseriei de sculptor în lemn poate încpe în şcoala   primară şi continua ca ucenicie, pe lângă sculptorii maturi    existenţi sau aduşi  în localitate din altă parte . Un extract din  frunzele de nuc poate fi comercializat sau folosit drept colorant  ecologic pentru ţesături
•     Acelaşi mode de gîndire şi pentru cireşul negru, apreciat mult pentru calitatea estetică a lemnului şi obţinerea de dulceţuri, atât de căutate pe piaţa internă, preocupare pentru gospodinele care cunosc secretul unor reţete. Cireşul negru nu trebuie plantat în grădină sau curte ci pe locuri publice, el, ca şi nucul, sunt rezistenţi la atacul insectelor şi al celor mai multe boli ale pomilor fructiferi.
•      Prelucrarea pietrei la elemente decorative pentru case. Meseria trebuie învăţată sau preluată de la maiştrii existenţi (dacă se mai găsec). Sunt ţări cu o economie pronunţat deschisă către turism ,în care, noile şi vechile  facilităţi de  turism (vile, hoteluri de mici dimensiuli, restaurante, grădini, alei etc) includ în construcţia lor elemente decorative din piatră .Dar în unele din aceste ţări, exploatarea pietrei nu este permisă  (protejarea mediului) sau nu este preferată de locuitori.,caz în care, se importă elemente/detalii de construcţie, realizate din roci de diferite calităţi, cu destinaţii diverse (se ajunge până la componente de construcţii funerare, lăcaşuri de cult etc). Componente de dimensiuni mici, care să înglobeze o cantitate mare de manoperă, îndemânare şi talent pot fi realizate la nivel local, prin asocierea sătenilor sau, mai greu, la nivel familial, condiţia fiind existeţa rocilor şi talentul omului !
• Piscicultura rurală este  în ofensivă în Japonia, China şi...Israel.  Se realizeză de către o gospodărie, grup de gospodari sau la nivelul întregii colectivităţi ,bazine cu apă sărată, în Japonia  sau cu apă dulce, în Israel.şi China. Bazinele sunt realizate în sol sau deasupra solului, improvizând pereţii verticali din piatră, pămînd, saci cu deşeuri din  construcţii, cărămizi etc  Interiorul  acestei construcţii se acoperă cu o folie de polimer impermeabil. În funcţie de mărimea bazinului astfel pregătit se stabileşte producţia posibilă de peşte,aerarea sau nu a apei şi reţeta de  mâncare pentru peşte  reţetă care se obţine din comerţ sub formă de granule. Peştele  ajuns la greutatea comercială revine mai ieftin decât peştele pescuit în mare sau  în lacurile naturale, permiţând ţăranilor obţinerea de profit.
       Dacă în condiţiile de climă din Israel şi de penurie de apă, creşterea peştelui în bazine artificiale este posibilă tehnic şi    rentabilă economic, nu se poate prelua această experienţă şi de către locuitorii satelor de munte ( şi nu numai de munte) din     România? Heleşteele publice, amenajate sub imboldul Domnitorilor Moldovei, heleşteele individuale din judeţul Argeş şi alte localităţi sunt precursoarele acestei idei de  piscicultură în microbazine.

In loc de încheiere

Expunerea unor idei posibile de supravieţuire, în mediul montan actual, prilejuieşte următoarele consideraţii:
1       Situaţia de criză profundă a ruralului românesc, în special a zonei montane poata stimula găsirea de soluţii, aproape toate, situate la interfaţa tradiţie-actualitate .Accepţiunea crizei, în această situaţie, se extinde şi la formula „criza este un nou început”.
2       Din relaţia om-economie-mediu, componenta cea mai vulnerabilă este omul, dată fiind  durata ciclului de viaţă, vârsta înaintată a locuitorilor din mediul rural, emigrarea tinerilor sau reducerea ratei natalităţii. De aceea, urgenţa, stringenţa reconsiderării întregii activităţi  economice montane se impune cu deosebită acuitate pentru a asigura legătura generaţiei actuale – tezaurizatoarea unei experienţe profesionale şi de viaţă ancestrale – şi noua generaţie care trebuie căutată, adusă de undeva, altfel legătura se pierde şi se ajunge la pustiirea satelor, fenomen real, întâlnit atât în România, cât şi în alte ţări cu relief muntos din  Europa.
3         Sunt posibilităţi de depăşire a producţiei de subsistenţă, dar limitarea excedentului de produse specifice zonei este efectul lipsei canalelor  comerciale  sat – oraş. Sistemul comerţului românesc este dirijat precumpănitor către  import de produse şi astfel, falimentarea producţie proprii de alimente şi produse agricole  se consumă cu discreţie şi implacabil.
4         Intervenţia statului în gestiunea economiei zonei montane nu a fost fastă , în ultimii 5o-6o ani, şi dezastruoasă în ultimii 19 ani. Aderarea Românie la U.E. nu a adus suflul necesar amplificării activităţii agricole, modernizării acesteia şi a satului românesc, care continuă să involueze. Semnele schimbării de atitudine, faţă de soarta agriculturii, la nivelul decidenţilor, sunt foarte greu de descifrat, situaţie nefericită ce impune ţăranilor mai multă iniţiativă, respo nsabilitate şi curaj faţă de viitorul propriu şi de cântărire lucidă a ajutorului ce se aşteaptă din  partea autorităţilor. In această abordare a procesului de supravieţuire, Primăria canalizează ideile, deciziile şi speranţele locuitorilor, catalizând  iniţiativele, acţiunile de rederesare economică la nivelul localităţii

       Canalele de comercializare a produselor zonei montane au fost demolate după 1989, se formează greu altele, tipice economiei de piaţă. Intervenţia statului ar putea deveni benefică, fără cheltuieli materiale ci numai prin voinţă politică şi promovarea interesului naţional. Este exemplul ce-l oferă Ungaria, care a legiferat obligaţia ca în unităţile comerciale de tip hipermarke, 80% din produsele alimentare din magazie să fie de provenienţă naţională. Este un ajutor imens dat ţăranilor care vor fi căutaţi pentru a oferi produse şi nu a aştepta la uşa din spatele magazinelor ,la concurenţă cu produsele din import ,impuse de politici  de marketing agresive. Pentru această nouă ipostază, ţăranii trebuie să vină la întâlnirea cu comercianţii ca persoane juridice,  capabile să folosească băncile şi creditul bancar, contractele pe termen lung  etc. Este replica ce trebuie pregătită de sat pentru ca decizia guvernamentală – ipotetică – de reglementare a raportului import/produse proprii să devină reală  şi eficientă. S-ar înregistra primul pas în procesul dificil, dar necesar de supravieţuire a economiei montane.

                                                                                                                                                                              Gheorghe MANEA


ALARMĂ - CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ? -continuare

ZONA  DE   DEAL

 

                   Aceasă  zonă se găseşte deja sub semnul supravieţuirii, termenul uzual ,fiind de economie de subzistenţă .Tipul de economie poate deveni durabil pe termen lung, favorizat de următoarele particularităţi ale zonei:
       
• Densitatea mare a populaţiei şi o proporţie însemnată din populaţia României, locuieşte în zona de deal.
• Suprafele reduse de pământ ce revin la o gospodărie şi acestea sunt distribuite în mai multe parcele.
• Varietatea geomorfologică sau situarea pe o arie restrânsă  de teren, a dealurilor, terenului plat, petecelor de pădure, apelor curgătoare cu arealul lor, toate acestea formează suportul unei diversităţi de cultri agricole, pomi fructiferi, viţă de vie, lasă loc şi pentru izlazul comunal, micilor grădini de zarzavat etc. Biodiversitatea proprie zonei (atropică şi naturală),  prin diversitatea ei ,conferă flexibilitate la variaţiile de climă, la cantitatea de precipitaţii
• Resursa umană are gradul de şcolarizare cuprins între ciclul primar şi cel gimnazial. Un procent însemnat dintre locuitori a lucrat în industrie, ca navetitşi, prilej de câstig suplimentar.
• Satele sunt închegate, gospodăria organizată temeinic (model- înainte de  colectivizare) pentru a putea îndeplini cât mai multe din cerinţele vieţuirii: lucrul pământului, creşterea vitelor, practicarea unor meserii necesare gospodăriei, familiei sau satului, prelucrarea unor produse agricole, creşterea şi grija pentru copii. Rezultatul : un grad de independenţă ridicat faţă de oraş


    Involuţia economiei rurale, plafonarea la nivelul de subzistenţă este şi efectul lipsei interfeţei  sat- oraş, prin care agricultorii să-şi poată vinde surplusul de produse.Dispariţia canalelor de comercializare, odată cu anul 1990, a marcat stagnarea  economică  a satului şi. manifestarea unor procese puternic perturbatorii ca:

• Îmbătrânirea populaţiei; plecarea tinerilor din ţară, întoarcerea pensionarilor şi a şomerilor.
• Scumpirea continuă a produselor industriale şi lipsa creditului pentru achiziţii de maşini sau mici investiţii.
• Învăţământ neperformant, reducerea numărului de intelectuali.
• Poluarea morală a satului: ofensiva violenţei,a hoţiei, alcoolismului, prezenţa unor colectivităţi lipsite de pământ, situate departe de şcoală, locuind în condiţii mizere, alterează spiritul de ordine şi ierarhia valorilor morale stabilite tradiţional în  colectivitate.
   Cu toate acestea  se consideră că zona de deal are un surplus de produse care ar putea fi dirijat către oraş. Motivarea acestei aserţiuni:
    
• Teren agricol rămas nelucrat.
• Livezi şi podgorii îmbătrânite.
• Izlazurile comunale nefuncţionale din lipsă de solicitare.
• Preţuri foarte scăzute pentru unele produse: lapte, fructe, cereale.
•  Consumul de alcool şi de ţigări, reprezintă la scara României, o cheltuială cuprinsă între 3 şi 4 miliarde euro.Dacă jumătate din această sumă este „consumată” în mediul rural , există posibilitatea teoretică  de a dirija o parte din  cheltuială „parazită”,neobligatorie, pe alte componente ale economiei locale.
• Existenţa unor modele de succes în multe localităţi, urmarea unor eforturi proprii, prezenţei investitorilor, sprijinului primit din partea statului sau din partea U.E. arată rezervele existente în zonă ,dar şi mecanismele ce trebuie folosite pentru motivarea şi realizarea unor proiecte de revigorare a economiei din zona de deal.
• Un tezaur de informaţii şi cunoştinţe este acumulat de generaţia în vârstă, tezaur acumulat în timp istoric şi care reprezintă experienţa multor generaţii umane, ce au reuşit să trăiască continuu, pe acelaşi teritoriu şi să aibă reacţii de răspuns la toate provocările grave venite din partea naturii sau a semenilor. Este ceasul al 12-lea când această experienţă poate fi trasferată tinerilor: aceştia trebuie să existe, să îi intereseze preluarea ei, şi să o transforme în practică.  Există pericolul real ,grav, de întrerupere a  acestui lanţ al cunoaşterii., dar  rapid recuperat, pus în operă, dă continuitate economiei zonei şi şansă de evoluţie în perspectivă.


 Alte şanse de a modifica pozitiv trendul traiectoriei de evoluţie a satului din zona de deal sunt de dată relativ recentă  şi  se pot transforma în factori reali de dezvoltare.  Pot fi avute în vedere procese ca:
    
• Repatrierea unor părţi din câştigurile muncitorilor români ce lucrează în străinătate şi care, reîntorşi acasă ,s-ar putea antrena în iniţierea unei afaceri, folosind  şi experienţa acumulată în alte ţări.
• Revenirea unui număr dintre pensionarii din economie şi dintre persoanele ce şi-ai pierdut serviciul sau şi şansa de a mai găsi altul devin, acasă,  consumatori de produse, stimulând activitatea agricolă şi chiar practicând-o
• Intervenţia statului în protejarea   producţiei naţionale de produse agroalimentare.
• Recunoaşterea  calităţii de produs agricol  tradiţional ca tranziţie între produsele ecologice şi cele convenţionale. Se pot obţine preţuri mai mari pentru actualele produse, fără  eforturi  investiţionale în calitatea solului,  a seminţelor etc.

    Cu aceste proiecţii în alb şi negru, ale prezentului şi viitorului agriculturii din zona de deal, se pot face următoarele consideraţii finale:

1. În cel mai rău caz, satul trebuie lăsat în starea de subzistenţă (conservare) şi să fie capabil să se antreneze, în condiţii favorabile, pe o traiectorie ascendentă de evoluţie.
2. Dezvoltarea satului condiţionează dezvoltarea ţării, degrevarea bugetului de costul produselor alimentare din import şi permite României să se integreze în fluxurile mondiale de produse agroalimentare.
3. Agricultura din zona de deal este a suprafeţelor mici de teren ,a producţiei puternic diversificate, unde este imposibil de  aplicat principiile marii agriculturi din zona de câmpie şi care trebuie să rămână structurată ca atare, dar modernizată ca organizare, dotarea proprietarilor de teren, consolidarea micilor gospodării, realizarea unei infrastructuri a localităţii care să o apropie de confortul urban.
4. Intervenţia autorităţilor în mersul agriculturii în ultimii 19 ani nu a fost pozitivă şi nu sunt multe semne de schimbare a atitudinii. Criza ecnomică actuală, „sărăcirea” statului prin destructurarea economiei, nu lasă multe speranţe de implicare  în procesul viitor de modernizare al acestuia (infrastructură  ,învăţământ, sănătate, cultură, sprijin financiar direct, acordat agricultorilor etc. De la această realitate ar trebui pornit în proiecţiile ce se fac asupra viitorului satului.


Scenariul optimist de evoluţie a agriculturii în zona de deal.

      Obiectivul declarat al prezentei lucrări pentru agricultura zonei de deal a fost gestionarea corectă a tranziţiei de la starea de subzistenţă la cea de dezvoltare, printr-un proces treptat care are ca pilon principal susţinerea, consolidarea micii gospodării rurale.
      Eforturile necesare acestei tranziţii sunt de aşteptat să fie suportate de colectivitatea locală, motivată şi antrenată efectiv în proiecte pe termen scurt, mediu şi lung, articulate într-o strategie de evoluţie a localităţii.  Mijloacelor financiare necesare modernizării satului nu vor veni uşor din partea statului, de aceea, atragerea investitorilor devine esenţială pentru viitorul localităţii şi succesul strategiei. In lipsa investiţiilor, satul rămâne, sau trebuie să rămână, în starea de  supravieţuire.

      In cele ce urmează, se prezintă propuneri de evoluţie a  satului, provenite din surse diferite de informaţii. Inventarierea lor este făcută fără a fi selectate printr-un set de criterii, ci sunt înscrise într-o ordine aleatorie, putând fi folosite de decidenţi la fundamentarea hotărîrilor acestora. Pot ,de asemenea, stimula imaginaţia autorităţilor locale pentru elaborarea de programe şi acţiuni de interes comunitar.

*  Protejarea produselor agroalimentare proprii faţă de importul aceloraşi produse, mai scumpe şi ,în general, chimizate, biomodificate.
*     Cele câteva zeci de mii de unităţi comerciale ce desfac băuturi alcoolice în mediul rural, să fie obligate să ofere spre vânzare, prioritar, produsele alcoolice  obţinute local.
*      Primăriile să repartizeze şi să amenajeze spaţii pentru organizarea desfacerii produselor agricole proprii pe piaţa comunală şi intercomunală,
*       Asocierea ţăranilor pentru desfacerea produselor şi încheierea de contracte pe termen lung, în special cu hipermarketurile, restaurantele,instituţiile publice sau la export. Realizarea infrastructurii necesare, prin investiţii în amenajarea depozitelor, spaţiilor de sortare, ambalare, certificarea calităţii.
*      Formarea agenţilor comerciali proprii („precupeţul satului”) prin organizarea şi funcţionarea pieţelor comunale, intercomunale, participarea la târguri, vânzare „la marginea drumului”, în staţiunile turistice, pieţele improvizate de la oraş sub egida primarilor, aprovizionarea cabanelor turistice etc.
*       Acordarea unei mese calde copiilor de vârstă şcolară ai căror părinţi sunt săraci.
*       Reconsiderarea tracţiunii animale la efectuarea lucrărilor agricole pe arii restrânse de teren ,pe loturile destinate culturilor ecologice, transportului în pantă, transportului de persoane şi mărfuri pe distanţe scurte
*        Reactivarea izlazurilor comunale şi a văcarului satului.
*        Atragerea investitorilor pentru realizarea de investiţii cu finalitate în  .

1. Minibrutării cu obţinerea de specialităţi din specificul local
2. Producerea bicombustibililor pentru autovehiculele din zonă.
3. Miniinstalaţii de prelucrare a laptelui.
4. Instalaţii fixe sau mobile de uscare/afumare a fructelor.
5. Miniabatoare şi prelucrarea cărnii de pasăre şi  de vită.
6. Ateliere pentru producerea de mobilă rustică ce cuprinde şi elemente de artizanat, sculptură etc.,principalii beneficiari fiind casele de vacanţă, unităţile de agroturism, oamenii bogaţi.
7. Creşterea păsărilor în regim ecologic.
8. Producerea dulceţurilor, sucurilor, siropurilor natuarle.
9. Ateliere pentru producerea atelajelor şi a uneltelor agricole pentru tracţiunea  animală.
10. Ateliere pentru sculptură în lemn
11. Diversificarea producţiei la nivelul fiecărei gospodării, cu produse ce se caută în localitate sau pe piaţa oraşului. nomenclatorul este deschis, imaginaţia, talentul, voinţa gospodarului pot da viaţă unor produse tradiţionale sau noi ca, de exemplu:fructe de pădure cultivate în grădina casei, plante aromate şi medicinale ,flori sezoniere, fructe conservate, dulceţuri, zarzavaturi cultivate în sere reci, andive, ciuperci, vin netratat cu chimicale şi certificat ca ecologic, cireşe de mai, bame, stafide, muştar etc
12. Tracţiunea animală – acolo unde tractorul nu este eficient -.este şi o oportunitate pentru creşterea cailor, vacilor şi comercializarea lor.
13. Extinderea creşterii albinelor – teoretic, la fiecare gospodărie – îmbogăţeşte, în primul rând, dieta locuitorilor din sat, a copiilor şi apoi, oferă pieţei europene un produs căutat.
14.  Plantarea de pomi fructiferi pe spaţiile publice: lemnul aparţine
15. autorităţilor ,iar fructele- colectivităţii.. Se poate lansa un Program     naţional de plantare a 10 milioane nuci, în următorii 10 ani. Nucul aduce în circuitul economic fructe, lemn de esenţă preţioasă, mijloc excepţional de stabilizare a solului împotriva alunecărilor de teren şi, înainte de toate, valorificarea unui teren care nu era productiv: marginile drumurilor comunale, curţile instituţiilor publice, locurile virane din localitate, hotarele dintre loturile agricole, perimetrul izlazurilor, terenuri ce nu pot fi cultivate cu altceva etc. Alături de nuc se pot lua în considerare şi cireşul negru, smochinul, măslinul sălbatic (zona Timişoara), dudul, castanul dulce, alunul domestic etc.
16. Ţuica – nelipsită din gospodăriile din mediul rural, nu mai are piaţă de desfacere. Ea poate fi transformată în alcool concentrat şi transformat în lichioruri din fructele locale sau băuturi cu arome naturale din flora spontană..
17. Vinul – din ce în ce mai dificil de comercializat  din cauza concurenţei noilor ţări ce cultivă viţă de vie – poate fi oferit pieţei interne sub formă de must. Instalaţii complete de preparat mustul pot fi amplasate în oraşe, staţiunile turistice, popasurile de pe autostrăzi etc, în lunile sept-octombrie. Aici se prepară mustul sub privirile consumatorilor care-l cumpără direct din teasc.Ambalajele pot fi din ceramică, fabricată local.
18.  Redescoperirea culturii locale, cultivarea ei, preluarea de către generaţiile tinere, organizarea de manifestări locale, participare la manifestări în afara localităţii. Descoperirea talentelor deosebite şi sprijinira acestora pentru a-şi desăvârşi vocaţia. Nou statut pentru Căminele culturale care trebuie să răspundă cerinţelor de început de secol XXI şi realizarea de asemenea Cămine.
19. Organizare şi participare la serbări populare, festivaluri, concursuri, expoziţii etc.,prilej de a pune în valoare ce are mai preţios localitatea şi locuitorii săi (port, cântec, datini, comportamente etc) ,dar şi prilej de comparaţii, de concurenţă, de prezentare de produse de artizanat proprii, de produse alimentare etc.
20. Reconsiderarea învăţământului primar şi liceal ca nivel calitativ şi  curricular, adaptat nevoilor zonei care cere tineri cu spirit întreprinzător, competitiv, capabili să evalueze şi să-şi asume riscuri, să gândească inovator.şi să posede noţiuni de bază ale economiei de piaţă. Un teren – ca lot agricol- le-ar uşura familiarizarea cu elementele esenţiale ale agriculturii din zonă şi   ar  permite organizare unei mici pepiniere care să producă puieţii de pomi pentru plantarea pe  spaţiile publice Modernizarea şcolilor, atragerea cadrelor didactice de înaltă calitate profesională,.care să promoveze absolvenţii de liceu în învăţământul superior şi să descopere elevii deosebit de dotaţi şi să-.i îndrume către şcoli de excelenţă sunt desiderate dificil de atins pe termen scurt sau chiar mediu. Rămân în aşteptarea unor vremuri mai bune...

           Primăria  comandamentul  strategic al dezvoltării zonei de deal 
    

      Este sarcina Primăriei să conducă procesul dificil, complicat şi scump al decolării din sărăcie  către dezvoltare. Primăria mobilizează toate competenţele capabile să reformeze economia rurală, să motiveze locuitorii şi să acţioneze în vederea atingerii unor obiective concordante cu dorinţa de dezvoltare economică, socială, culturală etc. Dacă nu are această capacitate de organizare, localitatea rămâne în stadiul subzistenţei ,al supravieţuirii la nivel minim. Este posibil să se  coboare şi sub nivelul subzistenţei, caz în care, viitorul comunităţii este ameninţat, după cum s-a prezentat zona de munte, cu procesul sau fenomenul „pustiirii” satelor, depopulării lor.
       Logica gestiunii viitorului localităţii cere existenţa unei strategii cu tot ce înseamnă metodologic, o asemena lucrare : desemnarea unor obiective strategice pe termen lung, mediu şi scurt, alegerea scenariilor previzibile pentru evoluţia spaţiului politic, social, la nivel naţional şi local, conturarea unor politici pe domenii de activitate compuse, la rândul lor din programe. Programele se detaliază cu măsuri, responsabili, au asigurate sursele de îndeplinire, stabilite termene etc. Strategia se elaborează de către specialişti, cu colaborarea largă a  tuturor celor ce pot să-şi exprime opinii, să judece propuneri ce privesc viitorul localităţii. După dezbaterea publică şi aprobarea în Consiliu, strategia devine document de bază al localităţii, administraţiile publice locale fiind obligate să-i respecte prevederile pe durata preconizată pentru realizarea obiectivelor.
      Până la elaborarea unei strategii de evoluţie a localităţii, Primăria, primarul ar putea să dea atenţie următoarelor sugestii:
• Inventarierea terenurilor nelucrate, identificarea proprietarilor şi clarificarea fiecărui caz. Se poate conveni cu proprietarii ca aceştia să fie de acord cu  arendarea pe perioade de 5 – 10 ani către locuitori din sat  sau către firme specializate din afara satului.
• Ofertă pentru atragerea arendaşilor, făcută prin Camerele de Comerţ,. Camera Agricolă,  Instituţii specializate ale statului, prin media e; cuantumul mediu al arendei  poate fi  stabilit la nivel naţional.
• Plan de plantare de pomi fructiferi de interes public, cu atenţia principală acordată nucului. Manopera pentru plantare poate fi asigurată de persoanele asistate financiar de către Primărie şi care sunt capabile de muncă. Obţinerea puieţilor rămâne să fie stabilită, ca sursă de finanţare. În extremis, se realizează o pepinieră în comună.
• Desemnarea perimetrului parcului agroindustrial cu care se crede că vor fi atraşi investitorii. Sunt condiţinări ale declarării şi recunoaşterii rolului de parc agroindustrial. Investiţiile vor fi realizate în regim public-privat sau numai privat.
• Organizarea pieţelor la nivel de comună pentru produsele proprii, apropierea de căi de circulaţie este recomandată pentru accesul terţilor. Ritmicitatea funcţionării pieţei va fi apreciată de Primărie.
• Înţelegeri cu Primăriile din oraşele apropiate pentrua acordarea de facilităţi producătorilor din zona de deal, pe piaţa oraşului.
• Începerea elaborării strategiei de evoluţia a localităţii.

                                                                                                                                         Gheorghe MANEA

 

 

   ALARMĂ - CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ? -continuare

ZONA  DE  CÂMPIE

                  Reprezintă principalul potenţial agricol al ţării, caracterizat prin mărimea suprafeţei, calitatea solului, existenţa proprietăţilor de mari dimensiuni. S-a dovedit, până în 1990, că zona poate fi organizată şi valorificată eficient, după modele moderne, iar prin reţeaua de irigaţii, i s-a redus dependenţa de condiţiile  climatice negative.
           Intervenţia statului după 1989 a adus modificări majore în economia zonei, dintre care:
• Desfiinţarea fermelor de mari dimensiuni, tip IAS.
• Refacerea proprietăţii particulare.
• Ieşirea din uz a sistemului de irigaţii.
• Refacerea micii proprietăţi  şi practicarea unei agriculturi de subzistenţă.
• Preţul scăzut al pământului – comparativ cu media europeană – a atras întreprinzători, inclusiv străini,  care dau terenului folosinţa ce o doresc proprietarii.
• Incintele indiguite  din perimetrele lacurilor Dunării sunt supuse unei presiuni de reconsiderare a oportunităţii lor, judecată după criterii economice şi, mai ales, ecologice.
• Micii producători nu reuşesc să ajungă la pieţele mari cu propriile produse.
• Producţia de plante oleaginoase pentru obţinerea de biocombustibili este prezentă, dar sensibilă la fluctuaţiile preţului petrolului pe pieţele mondiale
• Produţia agricolă este dependentă, aproape total, de cantitatea de precipitaţii

 

Incertitudini în  evoluţia zonei


              Viitorul zonei de câmpie nu este lipsit de ameninţări reale sau prezumate. De pildă:

• Principalul pericol, cu urmări pe termen lung şi foarte lung îl reprezintă schimbările climatice, urmarea efectului de seră al Terrei. Aridizarea zonei din sudul ţării este un fenomen real, cunoscut de mai mult timp, dar care nu a generat o reacţie corectă a decidenţilor în scopul gestiunii fenomenului şi reducerii efectelor. Întârzierile nu sunt uşor de recuperat, devin din  ce în ce  mai scumpe şi mai păguboase pentru economie şi pentru siguranţa alimentară a ţării.
• Înstrăinarea pământului – dat fiind preţul lui scăzut – poate influenţa, în bine sau rău, agricultura din  zonă ,exemple:

1. Profilulde producţie poate fi altul decât cel dorit de economia zonei, biodieselul şi bioalcooli găsesc o piaţă europeană avidă de asemenea produse. Facilităţile de transport pe Dunăre şi Marea Neagră  se constituie în avantaje comparative care pot stimula culturile de plante oleaginoase şi  sorg în zonă.
2. Unele suprafeţe de teren nu au fost cumpărate pentru culturi agricole şi ca mijloc de speculaţie finaciară.
3. Este posibil ca exploatarea terenului să se facă în stil „minier”, de sărăcire în substanţele nutritive naturale ale solului în scopul creşterii profitului pe termen scurt şi mediu.
4. Poate duce la exportul de humus.
5. Este normal ca proprietarul terenului să-şi exporte produsele, fără ca acestea să fie procesate sau oferite pieţei naţionale. Se pierde un prilej de a ridica economic localităţile din zonă, în care s-ar putea investi în unităţi de procesare a produselor agricole.
6. Este de aşteptat ca proprietarii marilor loturi agricole să folosească tehnici moderne de lucru, echipamente performante, să se constituie în beneficiari potenţiali ai sistemelor de irigaţii şi consumatori de îngrăşăminte chimice ,amplificând astfel, activitatea economică a  zonei şi  stimulând     introducerea     tehnicilor  noi  în  agricultură.
7. Pot fi modele de management modern în agricultură    
• Involuţia agriculturii din zonă, suprapusă peste prăbuşirea industriei (industrie cu profil adaptat agriculturii) a dus şi va duce, în continuare, la decăderea  oraşelor din  sudul ţării.
• Aridizarea Dobrogei nu va fi în avantajul atragerii turiştilor în zona Litoralului, zonă ce tinde să iasă din fluxurile europene de turism, nu numai din cauza calităţii infrastructurii şi  a serviciilor, dar şi din cauza concurenţei turismului din  ţările vecine care au ştiut să gestioneze fenomenul de aridizare a climei ( a se aminti experienţa Bulgariei).
• Pe termen scurt, în anii secetoşi, este posibil ca România să importe cereale, aşa cum de-altfel s-a mai întâmplat în ultimii 19 ani.

    Se observă uşor, din inventarierea ameninţărilor la adresa zonei de câmpie a României că gestiunea acestor potenţiale  sau reale pericole pentru siguranţa alimentară a populaţiei ţării este imperios să fie organizată, în regim de urgenţă şi cu măsuri excepţionale luate, pentru a evita creşterea dependenţei alimentare de import  şi accentuare deficitului bugetar anual. La nivelul specialiştilor şi al  acelora care nu sunt insensibili la ce se întâmplă în domeniu, s-au sugerat soluţii, idei de interveni în evoluţia agriculturii şi a-i reda locul normal cuvenit în economia naţională, de sector de autosatisfacere a nevoilor alimentare ale populaţiei şi sursă de venit din exportul de produse, rol care nu este nou în istoria agriculturii româneşti.


Sugestii  pentru  redresarea  agriculturi din  zona  de  câmpie

         Nu este uşor de a da contur unui scenariu optimist de redresare rapidă şi de dezvoltare, în perspectivă, a acestui sector vital pentru economia României.  Premisele nu sunt prea favorabile: climatul politic (cam acelaşi de 19 ani ), criza economică mondială şi naţională ( între 2008 şi Trim.I 2009, România a pierdut 11 puncte procentuale la evoluţia PIB-ului), structura neperformantă a economiei, calitatea actului de decizie -  nu întotdeauna în consonanţă cu interesul naţional - ,ajutorul acordat de U.E.  care găseşte greu  drumul spre agricultura României, se dovedesc piedici serioase, dar nu imposibil de surmontat, şi care, depăşite pe termen mediu , să lase loc de desfăşurare unui scenariu optimist de evoluţie, pe terme lung, a agriculturii în zona de câmpie.
        In această ultimă variantă, se prezintă o selecţie de propuneri preluate din literatura de specialitat şi a MRSR care ar putea sugera idei decidenţilor ce privesc soarta agriculturii de câmpie.Exemple:

1. Elaborarea unei strategii de gestiune a efectelor schimbărilor climatice asupra zonei de câmpie din sudul ţării. Studiul poate fi elaborat la nivel academic şi pregătit pentru vremea când Parlamentul şi Guvernul vor găsi răgazul abordării  viitorului  agriculturii româneşti. Interesant de luat în seamă şi Legea 418 /Decretul lege nr 1846 din 5 ilulie 1943, care se referea la „întregirea fondului forestier”. În plin răboi, se decreta: „extinderea suprafeţei fondului forestier prin împădurirea terenurilor degradate, crearea de păduri comunale, realizarea de perdele de protecţie a câmpurilor, a căilor ferate şi ale şoselelor, împăduriri în zonele inundabile ale Dunării, Siretului  şi Prutului”, măsuri care  sunt actuale şi astăzi. Orizontul unei asemena strategii de gestionare a schimbărilor climatice poate fi  de 100 ani.
2. Reconsiderarea după criterii economice, ecologic şi sociale a oportunităţii menţinerii terenurilor îndiguite ale bălţilor Dunării. Inundarea, treptată a acelora ce nu se mai justifică economic şi amenjarea lor ca exploataţii piscicole.
3. Reacţia autorităţilor la procesul de înstrăinare a proprietăţii agricole. Evaluarea dimensiunii procesului sau fenomenului, evaluarea  efectelor şi reglementarea folosirii forţei de muncă numai dintre cetăţenii români,din zonă.
4. Efectuarea unui studiu privitorla modernizarea sistemului de irigaţii: variante, eficienţă, opţiuni.  Includerea şi a sistemelor de microirigaţii pentru terenurile cu suprafaţă redusă. Idei de afaceri pentru realizarea de instalaţii şi de echipamente în zonă.
5. Ofertă cu facilităţi deosebite pentru atragerea investitorilor în economia oraşelor din câmpie, special a celor de pe malul Dunării. Se stimulează şi consumul de produse alimentare din economia locală şi se oferă amplasamente pentru potenţialele instalaţii de procesare a produselor agricole (necesar a se stabili locul parcurilor industriale sau agroindustriale în asemenea aşezări).
6. Interzicerea exportului de humus, depistarea cazurilor de export realizat.
7. Plantaţiile forestiere în zona de câmpie pot fi realizate, diferenţiat ca responsabilităţi , urgenţe şi surse finaciare şi umane necesare. De pildă:

• Realizarea de aliniamente de pomi, în următorii 4-8 ani, de-alungul căilor ferate, drumurilor publice judeţene şi naţionale.
• Idem, de-alungul canaleor de irigaţii şi a canalului Dunăre – Marea Neagră.
• Idem, de-alungul drumurilor comunale.
• Identificarea terenurilor virane, neproductive, degradate în vederea împăduriri lor.
• Perdele de protecţie – în accepţiunea Legii 418/1943 şi a Strategiei pentru gestiunea deşertificări ( ce urmează a fi elaborată).
• Pe termen scurt, în regim  de urgenţă, proprietarii de terenuri agricole să fie obligaţi să-şi planteze aliniamente de pomi, de-alungul hotarelor loturilor, suprafaţa acestor plantaţii va fi proporţională cu suprafaţa terenului arabil şi nu va diminua  suprafaţa totală a perdeleor de protecţie realizate de stat.
• Reforestarea zonelor vicinale noilor lucii de apă ,apărute în incintele inundate.
• Plantarea masivă de pomi fructiferi în zona rurală, după modelul amintit la zona  de deal ,iar profitul obţinut va contabiliza şi îmbunătăţirea microclimatului  şi a unui disponibil de fructe, în favoarea locuitorilor şi  ofertei de lemn de construcţii în beneficiul autorităţilor publice.
8. Adaptarea pepinierelor din zonă la cerinţelele mari la programului de reîmpădurire a câmpiei Includerea în speciile cunoscute în România şi a celor  cu valoare comercială, specifice sudului, şi care se aclimatizeză cu noile condiţii din zonă.
9. In aliniamentele de pomi să facă parte şi pomi fructiferi ,de tipul nucului sau esenţe cu creştere rapidă necesare industriei .hârtiei, obţinerii biocombustibililor etc.
10. Manopera de care are nevoie programul de plantaţii de pomi poate fi asigurată şi de şomerii din economie de cei ce au pierdut ajutorul de şomaj, de persoanele asistate financiar de la buget de deţinuţii din penitenciare sau ,în zona satelor, de voluntari. Aliniamentele de-alungul căilor ferate şi al drumurilor naţionale şi judeţene vor fi realizate, evident, de salariaţii acestor companii (unde există un surplus, declarat , de forţă de muncă).
11. Surse financiare pentru realizarea perdelelor de protecţie şi modernizarea sistemelor de irigaţii pot fi găsite şi prin colaborarea externă. De pildă, recent, Guvernul Japoniei, a elaborat un plan de investiţii pentru concesionarea sau cumpărarea de teren agricol în ţări ca:  România, Ungaria, Ucraina, Brazilia, Argentina, Paraguay şi Kazahstan ,pentru a se asigura livrări constante de produse  ca porumb, soia şi grâu către Japonia.   (informaţie  în  publicaţia ECONOMISTUL, din 29 aprile 2009). Dacă se adugă şi faptul că Agenţia Domeniilor Statului (ADS) mai are de privatizat încă 135  IAS-uri şi că are acum în proprietate 784 mii ha, din care, 678 mii ha au fost concesionate sau arendate ,rezultă  oportunitatea contactării (rapide ?) a guvernului Japoniei pentru o colaborarea care, în contul  arendei, de pildă,  să contribuie la reactivarea –parţială – a sistemului de irigaţii sau la realizarea perdelelor de protecţei din zona de cîmpie.
12. O idee interesantă (aparţine ministrului Ilie Sârbu) propune ca o parte din terenurile ce aparţin  ADS – ului să fie date în folosinţa persoanelor lipsite de pământ. Acestea,  cu ajutorul statului şi prin munca proprie, pot să-şi amenajeze  locuinţe – probabil, ca o extensie la aşezările actuale – şi să se antreneze în activitatea economică a zonei, chiar dacă aceasta este, deocamdată, de subzistenţă .Dar vor avea alt statut social şi alte perspective pentru copiii lor. Acest act de împroprietărire este de mult aşteptat, în special de către ţigani – şi  este de aşteptat să fie sprijint şi de către U.E.ca o soluţie la problemele ce le ridică astăzi, pentru întreaga comnunitate europeană ,integrarea acestei etnii pentr a-i asigura dreptul la o viaţă civilizată.
13. Existenţa loturilor de teren  nelucrate cere un regim juridic special care să oblige proprietarul să le aducă în sistemul productiv. In această categorie s-ar încadra şi fostele sere de legume din  vecinătatea centralelor termice, construcţiile zootehnice rămase în paragină etc. Poate fi imaginată o companie de mari dimensiuni care să valorifice acest potenţial imens (2- 3 mil ha) în interesul econmiei naţionale, plătindu-i proprietarului o cotă parte din profitul obţinut. Oferta poate fi făcută şi către guvenul Japoniei şi nu numai.


Micile gospodării din zona de câmpie

    
      Nu se pot aştepta la sprijin substanţial din exteriorul lor pentru a progresa economic şi social, pe termen scurt şi mediu.  Rămâne ca ele să se autogestioneze  în mare măsură, pentru a obţine produse pentru consumul propriu şi excedent de produse,  pe care le  pot comercializa.
    Diversificarea culturilor, activităţilor în cadrul gospodăriei, aclimatizarea de specii şi soiuri tipice climei calde ar da un spor de siguranţă alimentară.
     Consideraţiile făcute la capitolul zona de deal rămân valabile şi pentru zona de câmpie, dar aici, în câmpie, condiţiile de supravieţuire sunt mai severe decât la deal şi priorităţile pot fi diferite ca ,de exemplu: asigurare cu apă ,microirigaţii, punerea în valoare a surselor regenerabile de energie(inclusiv a deşeurilor agricole) sau asigurarea combustibililor pentru încăzit şi pregătirea hranei, obţinerea materialelor de construcţie pentru case, distanţa faţă de oraş.


In încheiere la prezentarea zonei de câmpie, administrarea acesteia presupune soluţii la căteva probleme esenţiale: scoaterea zonei de sub influenţa incertitudinilor percipitaţiilor atmosferice şi gestiunea efectelor încălzirii climei.Cu aplicaţie imediată este găsirea de soluţii la punerea în valoare economică a întregului  potenţial agricol al zonei .Pachetul celor trei categorii de soluţii este cheia către salvarea grânarului  ţării.Alternativa ţine de domeniul incertitudinii, sărăciei, haosului economic şi social.

 

 

LUCRAREA  DE  FAŢĂ s-a dorit o  atenţionare asupra situaţiei agriculturii româneşti care nu mai poate să hrănească populaţia României, iar pe agricultori îi menţine la limita subzistenţei.Este rezultanta gestiunii defectuoase, la nivel central, regional şi local a intereselor agriculturii, agricultorilor, locuitorilor ţării.
       Sunt posibile măsuri de redresare, treptată,  a situaţiei : o colecţie de măsuri posibile s-a selectat din opiniile exprimate de persoane şi personalităţi interesate în prezentul, dar mai ales, în viitorul agriculturii. Indiferent de gradul lor de credibilitate , de remarcat că sunt rezultatul unor  gândiri, unor  preocupări care dau contur speranţei că ceva se mai poate îndrepta .Este şi speranţa că un scenariu optimist de evoluţie a agricutorii poate fi avut în vedere pe termen lung.
       Pe parcursul lucării s-a  făcut, de mai multe ori, trimitere la decidenţi, dar aceştia nu vor citi, în  nici-un caz, un material de peste 2o pagini! Speranţa este că unul din consilierii acestora   va încerca să sintetizeze  materialul pentru decident, şi în această ipoteză ideală, îi sugerăm şi formularea:
Cine va hrăni România dacă nu mai sunt accesibile creditele externe? Cine, când şi din ce vor fi plătite creditele făcute pentru importul produselor alimentare?

                                                                                                                                    Material întocmit de Ing Gheorghe MANEA


ADDENDA LA  STUDIUL DE MAI SUS,
CU ADRESĂ DIRECTĂ CĂTRE CEI DE LA CARE
SE AŞTEAPTĂ SĂ-L PUNĂ ÎN PRACTICĂ:

AMPLIFICAREA  ACTIVITATII  ECONOMIEI  LOCALE  ÎN TIMPUL  MANDATULUI  ELECTORAL  AL  PRIMARULUI


        Istoria unei comune nu începe şi nu se termină cu mandatul electoral al unui primar: acesta are o prezenţă episodică, semnificativă sau neînsemnată, în funcţie de ce  a lăsat pozitiv în urma sa. Încercăm în lucrarea de faţă să sugerăm, una din numeroasele posibilităţi de înscriere a primarului în memoria colectivă,  a electoratului său în special, ca o prezenţă necesară şi favorabilă prezentului şi, mai ales, viitorului comunei. Pentru aceasta s-a ales ca obiectiv al strategiei personale şi a comunei ,tema: Amplificarea activităţii economice a localităţii, realizabilă pe termen scurt şi anume patru ani !
          Pentru realizarea acestui desiderat sugerăm trei direcţii de acţiune şi anume:

1.       Comercializarea excedentului ( existent  sau posibil de obţinut) de produse agricole prin realizarea interfeţei funcţionale dintre sat şi oraş prin apariţia (formarea) unui agent comercial care ,metaforic, s-ar putea recunoaşte şi sub denumirea de „precupeţul satului”.
   Funcţional, agentul comercial colectează surplusul de produse agricole din comună, depozitează produsele, le sortează, ambalează şi etichetează (unde este cazul), asigură obţinerea certificatelor de calitate şi le transportă la distribuitorii potenţiali..Desfacerea produselor nu se are în vedere a se realiza numai la oraş ci şi în staţiunile turistice din zonă, localităţile balneare, târguri, expoziţii, prin punctele comerciale  amplasate de-alungul drumurilor judeţene, naţionale, la pensiuni agroturistice, restaurante, cantinele şantierelor de construcţii, tabere de copii  şi tineret, locuri de picnic (în curs de legiferare) etc
    Profesional ,agentul economic se formează treptat şi  cu ajutorul determinant al instituţiilor descentralizate ale Ministerului agriculturii, care-şi desemnează în fiecare judeţ instructorii (specialiştii) ce vor conduce procesul de formare al agenţilor comerciali comunali.
         O entitate organizatorică (la nivel naţional sau al regiunilor de dezvoltare ) ar putea prelua sarcina pregătirii  instructorilor judeţeni .Există o propunere a Mişcării pentru progresul satului românesc, ca această entitate să aibă inclus în profilul său şi stimularea şi valorificarea meşteşugurilor tradiţionale din mediul rural, ca activităţi nonagricole, dar generatoare de venit  şi de ocupare a forţei de muncă disponibile în comună.
         Agentul comercial, odată pus pe picioare va deveni persoană juridică pentru a putea încheia contracte cu beneficiari şi a legaliza transportul produselor pe drumurile publice. Pregătirea sa de bază, poate porni de la absolvent de liceau la absolvent  cu studii universitare.
     Logistica  agentului comercial presupune ,obligatoriu, un mijloc de transport auto, un spaţiu de depozitare cu posibilitatea efectuării unor operaţii simple de sortare, ambalare: unele produse pot fi ambalate de producători, precum fructele,ouălele, etc.
     Motivarea agentului comercial se asigură prin profit, înlesniri fiscale, sprijin din parte Primăriei ( spaţii de depozitare, relaţii comerciale posibile, informaţii despre târguri, expoziţii, centre agroturistice, tabere de copii şi tineret etc) .Cheltuielile de instruire vor fi suportate de la buget.

1. Activităţi nonagricole generatoare de venit. Acestea sunt reale, trebuie însă puse în valoare. Exemple:
  
    Programul cornul şi laptele (sau altă denumire viitoare) trebuie să fie realizat, integral, din resurse locale, satul are şi laptele necesar şi capacitatea de a prepara  cornurile prevăzute pentru şcolari. Este necesar ca la nivel de ţară să se stabilească   aceeaşi valoare a celor două alimente, ce se vor asigura local, prin grija Primăriei (sau a agentului comercial propriu). Este absurd ca astăzi să se aducă lapte şi cornuri de la oraş, în timp ce sătenii nu au ce face cu laptele produs în comună, iar România importă 20-30% din laptele comercializat pe piaţă. Aducem din import lapte pentru a-l distribui la sat, iar ţăranii hrănesc porcii cu laptele excedentar !
    Unităţile economice ce comercializează băuturi alcoolice pe teritoriul comunei să fie obligate să ofere cel puţin 50% din cantitatea totală de băuturi din producţia proprie a localităţii (acolo unde asemenea producţie există) procurarea o va face prin mijloace proprii sau prin intermediul agentului comercial. 
       Minibrutăriile    pot asigura pâinea necesară localităţii; agentul comercial ar putea vinde la oraş, pâinea ţărănească, dospită, care a dispărut din magazinele urbane. Tot în domeniul absurdului se situează şi aprovizionarea cu pâine a satului de către întreprinzătorii de la oraş care cumpără, pentru aceasta, grâu de la ţărani! Primarii ar putea stimula reactivarea cuptoarelor tradiţionale de pîine şi distribuirea  acesteia în locul celei aduse de la oraş
 „ Bunicii de vacanţă” a fost o iniţiativă lansată de MPSR la începutul anului 2000. Se avea în vedere ca familiile cu copii, cu gospodari   serioşi şi  cu venituri medii să primească în gazdă,  copiii de la oraş pe timpul  vacanţelor   şcolare, evident contra cost. Pentru început,”bunicii de vacanţă” puteau fi preotul, învăţătorul, primarul etc.
       Reactivarea meşteşugurilor tradiţionale, a artizanatului, adaptarea la cerinţele pieţii ( se caută micul mobilier rural, de pildă, ghivece de flori din ceramică, ţesături cu motive naţionale etc): cercuri de creaţie sau ateliere de lucru pot fi organizate şi pe lângă şcolile din comună, prilej de transmitere a meşteşugului, tradiţiei de la generaţia în vârstă la cea tânără. În zona de munte şi deal, acolo unde mijloacele de transport motorizat nu pot circula şi nici maşinle agricole nu pot lucra supafeţe de teren de mici dimensiuni sau  situate în pantă, tracţiunea animală rămâne viabilă şi trebuie încurajată, inclusiv prin stimularea atelierelor specifice: tâmplărie, fierărie, curelărie, etc.
       Alte 100 activităţi non agricole profitabile pot fi redescoperite ,imaginate    sau preluate din practica altor ţări. Autorul acestui material poate relata  despre practicile din Anglia, de cultivare a florilor ,în sezonul rece, în casă. O cameră poate prelua  uşor 300 bulbi de zambile care să înflorească la Crăciun (dispunerea pe policioare din lemn ,pahare din plastic în loc de ghivece), sau din  Franţa, de cultivare a căpşunilor ce rodesc tot timpul anului, plantate în ghivece suprapuse pe verticală, într-un loc  cu lumină naturală în casă, practică (şi concurs naţional) ce  pot duce la obţinerea a câtorva zeci de kg de căpşune pe metru pătrat de suprafaţă a  podelei locuinţei , pe an!

  3 .    Reducerea  volumului cheltuielilor întregii comunităţi. Este o concepţie germană care    presupune întocmirea unui bilanţ al banilor cheltuiţi de comunitate şi a  banilor intraţi în comunitate. Are loc apoi, analiza categoriilor de cheltuieli pentru a diminua volumul ieşirilor şi a majora volumul intrărilor.

 Primele categorii vizate sunt ”cheltuielile parazite”ca, de pildă, tabagismul, consumul de băuturi alcoolice, costurile violenţei etc. Cu referire la satelele româneşti merită a fi luate în considerare trei categorii de cheltuieli ce pot fi gestionate, pe termen scurt, în favoarea locuitorilor şi a localităţii. Referire se face la consumul de ţigări ( cca 2 mild  euro la nivel de ţară, anual ), alcool tare ( cca un mild euro pe an, la nivel de ţară) şi la cheltuielile   ocazionate  de susţinerea numeroaselor procese în justiţie pentru posesia pământului. Este în stare Primăria, Primarul, comunitatea rurală să intervină şi să găsească soluţii pentru a scădea cuantumul acestor vicii umane sau a rezolva nedreptăţile  săvârşite la retrocedarea terenurilor agricole?

 Altă categorie de cheltuieli, aceea cu plata combustibilului diesel pentru maşinilie auto şi maşinile agricole are soluţii uşoare şi rapide de  diminurare, prin obţinerea biocombustibililor de tip motorină din plante oleaginoase presate la rece. Eventual, se poate coopera cu comunele alăturate pentru a investi într-o presă de seminţe oleaginoase; dacă seminţele sunt de floarea soarelui se poate obţine şi uleiul comestibil necesar consumului local sau comercializabil ca ulei presat la rece, atât de căutat pe piaţa produselor naturiste sau ecologice.

 

              Materialul succint prezentat mai sus este o provocare adresată primarilor care pot, pe termen scurt, contribui semnificativ la progresul economic al localităţii, bazându-se precumpănitor pe eforturile, pe resursele proprii, ale comunei, resuse care sunt certe, reale şi care aşteaptă să fie puse în valoare: managerul acestui proces este PRIMARUL care trebuie să ştie şi să poată să-şi atragă de partea sa aproape toată comunitatea ,mai ales ,pentru început,    pe votanţii proprii. Dacă reuşeşte, marchează astfel startul procesului de evoluţie a satului românesc actual, de la subzistenţă (supravieţuire) la  dezvoltare. Este opţiunea Primarului sau a primarului.



MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC


COMUNICAT

      Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior impreuna cu Autoritatea Naţională Pentru Cercetare Ştiinţifică au organizat o Masă Rotundă  pe tema “Agricultura României, încotro?”. În acest cadru, Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc, prin reprezentantul ei dr.ing. Gheorghe Manea a făcut următoarele propuneri pentru îmbogăţirea rezoluţiei care urmează a fi dată publicităţii :
 
 Obligaţie prin lege ca hipermarketurile să ofere la raft produse româneşti în proporţie de 20-30% faţă de cele străine din sortimentul asemănător. O asemenea lege este în vigoare în Ungaria, din luna iunie 2009 şi prevede o proporţie de 50%.
 Livrarea de energie electrică pentru mediul rural şi sistemele de irigaţi, din surse hidro, la preţul tipic acestei surse de energie( la jumătate de preţ faţă de energia electrică obţinută din surse de cărbune,păcură, sau gaz)
 Program de sprijinire a  românilor ce se întorc din străinătate şi vor să se angajeze într-o afacere în agricultură
 Interzicerea strictă a exportului de humus
 Program naţional în favoarea oieritului
 Plantarea a 10 milioane nuci, pe terenurle publice, în următorii  5-10 ani
 Stoparea investiţiilor industriale din Munţii Apuseni care degradează ireversibil mediul înconjurător (exploatarea aurului cu cianuri,)
 Soluţii la fenomenul de pustiire a satelor, inclusiv varianta acceptării de imigranţi

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971