Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
O inițiativă a Mișcării pentru Progresul Satului Românesc: „FESTIVALUL HORA”
ISTORIC BISERICESC -articole de: Adrian BOTEZ, Stelian GOMBOȘ
DWIGHT LUCHIAN PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
ACTUALITATEA POLITICĂ ÎN FARSE, ACTE PENALE ȘI BLESTEME NAȚIONALE – articole de Magdalena ALBU, Stefan Doru DĂNCUȘ, Alexandru PETRIA, Viorel ROMAN, Mircea POPESCU; Sergiu GĂBUREAC
DOUĂ ARTICOLE DE SERGIU GĂBUREAC
Un exemplu australian
Prof. Dr. Ioan ALEXANDRU:O EROARE CONCEPTUALĂ PRIVIND ROSTURILE ȘCOLII
DILEMELE BASARABIEI – un articol de Iacob Cazacu – Istrati și un altul despre Andrei Vartic, Cuiul Dacic
BISERICA DIN ETER – continuare din numărul trecut
Dan LUPESCU
Adrian Botez
Emil Proșcan
Tudor LEU
Texte de Dan Lupescu, Stefan Doru DĂNCUȘ, Gheorghe A.STROIA, Sandu TICU, Andrés Sánchez ROBAYNA, Mariana CRISTESCU, Ioana STUPARU, Adrian BOTEZ, Lucian GRUIA despre: Romulus COJOCARU, Jacques BOUCHARD, Eugen DORCESCU, Ben TODICĂ, Geo CĂLUGĂRU, Al. Florin ȚENE, Eugen COJOCARU, Florentin SMARANDACHE, Ioan MITITELU, Ecaterina ȚARĂLUNGĂ.- partea 1
Partea 2
Partea 3
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 1
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 2
DIN FLOCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului - partea 1
„Sârba Băsescu și protestatarii”
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA 2
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - CONTINUARE




           Autor român lansat la Biblioteca Centrala din Stuttgart

In fata unei sali pline Forum der Kulturen Stuttgart, Forumul Roman-German si Biblioteca Centrala/Stadtbibliothek au prezentat „Liebe, Revolutionen und andere Freiheiten“ de Eugen Cojocaru. Este traducerea romanului "Big bangs Back" (Ideea Europeana, Bucuresti, 2006), cu un bun succes in Romania, pe care il repeta, acum, in Germania. A primit, deja, o recenzie pozitiva in Süddeutscher Zeitung, cel mai puternic si mai bun cotidian german.
Numerosul public german, printre care au fost prezenti si romani, a apreciat in mod deosebit evenimentul condus de criticul literar si moderatoarea Marion Kadura, aratandu-se foarte interesat de cultura si literatura romana, de istoria trecuta si actuala a Romaniei.
Dupa lectura si discutiile de la podium, serata literara a fost continuata, la un pahar de vin si delicatesuri romanesti, cu placute si animate schimburi personale de opinii intre participanti.  



   UN ROMÂN PROPUS PENTRU NOBEL.
CĂRŢILE  PARADOXALE ALE LUI FLORENTIN SMARANDACHE


...Avem în faţă două cărţi, trimise nouă, într-un plic, de către un român stabilit în SUA - cu o personalitate puternică şi cu o viaţă care, în sine, este, cum ar zice Edmund Hillary, „Înalta aventură” – o „odisee” a înălţimilor (în primul rând, spiritual-existenţiale!):
1- Frate cu meridianele şi paralelele – vol. 6, Ed. Silviana, Rm.-Vâlcea, 2010 – şi
2-Dragă domnule Rotaru – antiscrisori, Ed. Dacoromână TDC, Buc., 2011.
Două cărţi ciudate, precum autorul lor – Florentin Smarandache, o adevărată forţă a Duhului logico-ştiinţific şi informatic. În plus, este propus la Premiu Nobel  pentru Literatură. Curios este, însă, faptul că, până acum, cel puţin, nu i s-a acordat, lui Florentin Smarandache, Premiul Nobel pentru Matematică, Fizică, Informatică... În aceste ultime domenii, cu adevărat (din câte am aflat şi din câte ne putem da noi seama singuri, cu restrânsa noastră cultură ...„realistică”), nu există, în plan mondial, vreun cercetător care să-l merite, la ora aceasta, cu mai mare deplinătate.
Dar, pentru că am afirmat, din start, că avem de-a face cu o personalitate extrem de interesantă, atât prin operă, cât şi prin crâncena aventură a unei vieţi, de o ritmicitate unică a „motorului” voinţei de înfruntare şi umilire a destinului vitreg – considerăm că, unui român-cititor onest, îi va stârni, în suflet (sau aşa credem noi că s-ar  cuveni...!), furtuni de mândrie şi admiraţie, de emulaţie spirituală - aflând câte ceva despre existenţa, la limitele fantasticului, a acestui om...înainte de a afla despre cele două cărţi, pe care avem de gând să vi le prezintăm, spre probarea categoriei straniului  - care domină, în primul rând, fiinţa şi opera literară, ale lui Florentin Smarandache – „cercetător ştiinţific, scriitor, profesor universitar”, de origine română, de la “University of New Mexico, Gallup Campus, New Mexico, Statele Unite ale Americii”.
...Începem, deci (folosindu-ne de datele din C.V.-ul domniei sale):
   
S-a născut la 10 decembrie 1954, în Bălceşti (Vâlcea).  Studii: A absolvit Şcoala    Generală în Bălceşti (1961-1969), apoi Liceul Pedagogic (1969-1972), în Craiova, continuând la Rm. Vâlcea, 1972-1974); diploma de învăţător; stagiul militar, cu termen redus, la Medgidia (1974-1975); a absolvit Facultatea de Ştiinţe, secţia informatică, a Universităţii din Craiova (1975-1979), ca şef de promoţie; obţine doctoratul în matematică (Teoria Numerelor), la Universitatea de Stat din Chişinău (1995-1997).
În Statele Unite, urmează studii de perfecţionare în matematică, informatică şi educatie, la Arizona State University (Tempe) (1991), Pima Community College (Tucson) (1995), University of Phoenix (Tucson) (1996); obţine şi un Masterat în Informatică; studii postdoctorale la New Mexico State University (Las Cruces) (1998), University of New Mexico (1998, 1999), National Science Foundation (Chautauqua Program, University of Texas, Austin) (1999), şi Los Alamos National Laboratory (Educational Networking Support Program) (Gallup) (1999). În iunie-iulie 2009, lucrează ca profesor cercetător vizitator la Air Force Research Laboratory in Rome, NY, SUA.
Iar între 15 mai - 22 iulie 2010, ca profesor cercetător la ENSIETA (Brest, Franta).
Activitate: A participat, ca elev şi student, la olimpiade şcolare de matematică, obţinând premii şi mentiuni locale şi naţionale (1967-1974) şi a condus cercuri de matematică, în liceu şi la universitate; a participat la Olimpiada studenţească “Traian Lalescu”, Cluj-Napoca (1977); a participat la diverse sesiuni ştiinţifice, pentru studenţi, în Craiova şi Iaşi (1978-1979); a pregătit şi selecţionat echipa elevilor marocani (Rabat), pentru Olimpiada Internaţională de Matematică din Paris (1983).
Profesii: În perioada 1982-1984, este profesor cooperant în Maroc, predând matematicile în limba franceza (Lycée Sidi El Hassan Lyoussi din Sefrou). Revine în ţară, continuând activitatea didactică; profesor la Liceul “Nicolae Bălcescu”, din Craiova (1984-1985). În anul 1986, nu poate obţine viza de ieşire din ţară, pentru a participa la Congresul Internaţional al Matematicienilor, de la Universitatea din Berkeley (California) şi face greva foamei; publică o scrisoare de protest în Notices of the American Mathematical Society (Providence, RI), în care solicita libertatea de circulaţie a oamenilor de ştiinţă; se interesează de soarta sa Dr. Olof G. Tandberg, secretar la Academia de Ştiinţe din Stockholm, care îi telefonează din Bucureşti. În perioada anilor 1986-1988, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj nu-i mai acordă post, din motive politice, fiind obligat să supravieţuiască din meditaţii. În toamna anului 1988, obţine, cu greutate, un paşaport de turist pentru Bulgaria. De aici, trece în Turcia, unde cere azil politic. Este deţinut în lagărele de refugiaţi politici din Istambul şi Ankara (1988-1990).
Emigrează în Statele Unite ale Americii în 1990, unde lucrează ca inginer de software, la corporaţia Honeywell, din Phoenix (Arizona), specializată în calculatoare (1990-1995); profesor adjunct de matematică la Pima Community College, din Tucson (1995-1997); din 1997, este asistent universitar de matematică, la University of New Mexico (Gallup), în 2003 devine conferenţiar universitar, iar în 2008 - profesor universitar.
Între 2007-2009 este Şef de Departament.
În matematică, a introdus gradul de negare al unei axiome ori teoreme (vezi “geometriile smarandache care pot fi parţial euclidiene şi partial neeuclidiene”, 1969,
www.gallup.unm.edu/~smarandache/geometries.htm ), multi-structurile (vezi “structurile smarandache unde o structura mai slaba conţine insule de structuri mai puternice”), şi multi-spaţiile (combinaţii de spaţii heterogene) [www.gallup.unm.edu/~smarandache/algebra.htm ].
Lucrările sale în Teoria Numerelor s-au bucurat de o anumită popularitate internaţională, deoarece matematicieni români, cât şi străini (din SUA, Canada, Japonia, Brazilia, Franţa, China, Bangladeş, Italia, Bulgaria, Spania, Suedia, Australia, Rusia, Cehia, Olanda, Chile, India, Ungaria) au scris 29 cărţi şi câteva sute de articole, note şi probleme propuse, despre aceste noţiuni. În 1997, la Universitatea din Craiova, s-a organizat Prima Conferinţă Internaţională asupra Noţiunilor de tip Smarandache, în Teoria Numerelor, cu participarea unor cercetători din ţară, dar şi din Suedia, Franţa, Rusia şi Spania.
Publicaţii: Din 1970, a început colaborarea la revista şcolii, “Năzuinţe”, apoi la alte periodice româneşti şi străine (vreo 50 ştiinţifice şi, peste 100 - literare). Şi-a tradus o parte din lucrări în franceză şi engleză, altele i-au fost traduse în spaniolă, portugheză, italiană, esperanto, rusă, sârbă,  japoneză şi arabă. Colaborări cu poeme şi piese de teatru, la 42 de antologii româneşti, franceze, italiene, americane, indiene şi coreene.
Prolific autor, co-autor, editor şi co-editor a 150 de cărţi publicate de circa patruzeci de edituri (printre care edituri universitare şi tehnice, edituri profesionale ştiinţifice şi artistice, precum Springer Verlag, Pima College Press, Moorhead State University, Universitatea din Chişinău, ZayuPress, Haiku, etc.) - din zece ţări şi în mai multe limbi, şi peste 200 de articole şi note (unele se pot încărca din site-urile de la LANL / Cornell University
http://arXiv.org/find si CERN),  în matematică (teoria numerelor, geometrie neeuclidiană, logică), fizică, filozofie, literatură (poeme, nuvele, povestiri, un roman, piese de teatru, eseuri, traduceri, interviuri), rebus (careuri, enigmistică) şi artă (experimente în desene, picturi, colaje, fotografii, artă pe computer) - în română, franceză şi engleză, dintre care: Formule pentru spirit (debut editorial, 1981- sub pseudonimul Ovidiu Florentin); Le sens du non-sens, Problemes avec et sans ... problèmes!, Fes, Maroc (1983); Antichambres/Antipoésies/Bizarreries, Caën, Franţa (1989); NonPoems (poeme de avangardă), Phoenix (1990); Only Problems, Not Solutions!, Chicago (1991); LE PARADOXISME:  un Nouveau Mouvement Littéraire, Bergerac, Franţa (1992); Dark Snow, Phoenix (1992); NonRoman, Craiova (1993); MetaIstorie (trilogie teatrală), Bucureşti (1993), pe care-a tradus-o în engleză, sub titlul "A Trilogy in pARadOXisM: avant-garde political dramas" (ZayuPress 2004); Întâmplări cu Păcală (piese de teatru pentru copii), Fugit.../ jurnal de lagăr, Bucureşti (1994); Collected Papers, Vol. I, II, III, Bucureşti, Chişinău, Oradea (1996, 1997, 2000); Scrieri Defecte (proză scurtă), Craiova (1997); Distihuri Paradoxiste, Afinităţi (traduceri), Norresundby, Danemarca (1998); Întreabă-mă, să te-ntreb! (interviuri), Târgovişte (1999); Outer-Art (album de artă), Cântece de Mahala, In seven languages (poeme), Oradea, 2000; A Unifying Field In Logics. / Neutrosophy. Neutrosophic Probability, Neutrosophic Set, and Neutrosophic Logic, Rehoboth, SUA (2000). A editat, printre altele: Second International Anthology on Paradoxism (cuprinzând 100 scriitori de pe glob), şi Third International Anthology on Paradoxism (distihuri paradoxiste de la 40 poeţi de pe glob), Oradea (2000).
A propus extinderea probabilităţilor clasice şi imprecise la 'probabilitate neutrosofică' - un vector tridimensional, ale cărui componente sunt submulţimi ale intervalului ne-standard ]-0, 1+[.
Din anul 2002, împreună cu Dr. Jean Dezert, de la Office National de Recherches Aeronautiques din Paris, se ocupă de fuziunea informaţiei, extinzând Teoria Dempster-Shafer la o nouă teorie de fuzionare a informaţiei plauzibile şi paradoxiste (numita Teoria Dezert-Smarandache:
[
www.gallup.unm.edu/~smarandache/DSmT.htm ]).
În 2004 creează un algoritm de Unificare a Teoriilor şi regulilor de Fuziune.
În fizică, a introdus paradoxuri cuantice şi noţiunea de 'nematerie', formată din combinaţii de materie şi antimaterie, ca o a treia formă posibilă de materie - prezentată la Caltech (Conferinţa Anuală din cadrul Societăţii Americane de Fizică, 2010) şi Institutul de Fizică Atomică (Magurele, 2011).
Pe baza unui manuscris din 1972, când era elev la Rm. Vâlcea, publicat în 1982, a emis ipoteza că 'nu există o barieră a vitezei în univers şi se pot construi orice viteze'
 (
http://scienceworld.wolfram.com/physics/SmarandacheHypothesis.html ).
Această ipoteză a fost confirmată, parţial, pe 22 septembrie 2011, la CERN, când s-a demonstrat, experimental, că neutrinii muoni circulă cu o viteză mai mare decât viteza luminii.
Pe baza ipotezei sale, a propus o Teorie Absolută a Relativităţii – care să nu producă dilatarea timpului sau contractarea spaţiului, sau alte paradoxuri relativitice, care sunt, mai degrabă, ficţiune, decât realitate. Apoi şi-a extins cercetarea la o diversificare a Parametrizării Teoriei Speciale a Relativităţii (1982):
http://fs.gallup.unm.edu/ParameterizedSTR.pdf .
În filozofie, a introdus conceptul de 'neutrosofie', ca o generalizare a dialecticii lui Hegel, care stă la baza cercetărilor sale în matematică şi economie, precum 'logica neutrosofică', 'mulţime neutrosofică', 'probabilitate neutrosofică', 'statistică neutrosofică'.
A generalizat logicile fuzzy, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă şi logica dialetheistă la 'logica neutrosofică' (in Dictionary of Computing de Denis Howe); în mod similar, a generalizat mulţimea fuzzy la 'mulţime neutrosofică': [
www.gallup.unm.edu/~smarandache/neutrosophy.htm ]
În literatură şi artă a fondat, în 1980, curentul de avangardă numit paradoxism, ca un protest împotriva totalitarismului - curent care are mulţi adepţi în lume. Constă în folosirea excesivă, în creaţii, a contradicţiilor, antitezelor, antinomiilor, oximoronilor, paradoxurilor. A introdus 'distihul paradoxist', 'distihul tautologic', 'distihul dual'. Experimente literare a realizat şi în drama sa Patria de Animale, unde nu există niciun dialog, iar în O lume Întoarsă pe Dos, scenele sunt permutate, dând naştere la un miliard de miliarde de piese de teatru distincte! Piesele lui s-au jucat în România (Teatrul I.D.Sârbu din Petroşani, Teatrul Thespis din Timişoara), Germania (la Karlsruhe), şi Maroc (la Casablanca, unde Patria de Animale a obţinut Premiul Special al Juriului Internaţional):
[
www.gallup.unm.edu/~smarandache/a/Paradoxism.htm ].
În 1993, a efectuat un turneu în Brazilia (Universitatea din Blumenau etc.).
La bibliotecile de la Arizona State University (Tempe) şi University of Texas (Austin) sunt depozitate manuscrise, reviste, cărţi, fotografii, casete, videocasete, privind activitatea sa creativă, în două colecţii speciale, numite The Florentin Smarandache Papers.
Invitat să conferenţieze la U. Berkeley (2003),  NASA Langley Research Center-SUA (2004), NATO Advance Study Institute-Bulgaria (2005), Jadavpur University-India (2004), Institute of Theoretical and Experimental Biophysics-Rusia (2005), Bloomsburg University-USA (1995), University Sekolah Tinggi Informatika & Komputer Indonezia-Malang si University Kristen Satya Wacana Salatiga-Indonezia (2006), Universitatea Minufiya (Shebin Elkom)-Egipt (2007), Air Force Institute of Technology Wright-Patterson AFB in Dayton [Ohio, USA] (2009), Universitatea din Craiova - Facultatea de Mecanica (2009), Air Force Research Lab si Griffiss Institute [Rome, NY, USA] (2009), COGIS 2009 (Paris, France), ENSIETA (Brest, Franţa) - 2010, Academia Română – Institutul de Mecanică a Solidelor şi Comisia de Acustică (Bucureşti - 2011) etc.
A prezentat lucrări la multe Conferinţe Internaţionale de Fuziune a Informaţiei ori a Senzorilor {Australia - 2003, Suedia - 2004, SUA (Philadelphia - 2005, Seattle – 2009, Chicago - 2011), Spania - 2005, Italia - 2006, Belgia - 2007, Canada - 2007, Germania - 2008, Scoţia - 2010}.
A prezentat lucrări şi la Conferinţele Internaţionale IEEE GrComp (Georgia State University at Atlanta - 2006, Kaohsiung National University in Taiwan – 2011).
În anul 2011 a primit Premiul "Traian Vuia", al Academiei Române pentru Ştiinţe Tehnice, apoi Doctor Honoris Causa, de de Academia DacoRomână din Bucureşti - 2011, şi de la Universitatea Beijing Jiaotong (BJTU) din China – 2011, iar în 2010 - Medalia de Aur pentru Ştiinţă, de la Academia Telesio-Galilei din Anglia, acordată la Universitatea Pecs, din Ungaria.
AFILIERI:  membru al Societăţii de Ştiinte Matematice din România (1980-); Mathematical Association of America (1983-1990); American Mathematical Society (1992-); Academia Oamenilor de Ştiinţă Români (1993-); ARA (1999-); Poetry Society of America; Uniunea Scriitorilor Români; International Poets Academy (India); La Société Les Amis de la Poésie (Franta); Association "La Licorne" (Franta); Académie Francophone (Franţa); Societatea Română de Haiku; Academy of American Poets; Modern Languages Association (SUA); Centre d'Études et de Recherches Poétiques Aquitaines (Franţa); International Writers and Artist Association (USA); World Union of Free Romanians (Anglia); Free Romanian Writer Association (Franta); World Academy of Arts and Culture (SUA); Liga Culturală Oltenia; East and West Literary Foundation (SUA); World Poetry Society (India); World Poetry Research Institute (Corea); Societatea Mihai Eminescu (Australia); referent la Zentralblatt für Mathematik (Germania) (1985-).
Premii: A obţinut 16 premii literare, dintre care: Premiul special la proză, Concursul National Marin Preda, Alexandria (1982); International Eminent Poet, Madras, India (1991); Diplôme d'Honneur en poésie fantaisiste, L'Académie des Lettres et des Arts du Périgord, Franţa (1992);  La Médaille d'Argent pour l'ensemble de son oeuvre, Bergerac, Franţa  (1992); Grand Prix, 4~ Edizione del Premio Internazionale di Poesia e di Narrativa Goccia di Luna, Bastremoli, Italia (1993); Premiul de Excelenţă al Revistei Haiku, Bucureşti (1997); Best Poet Award of Rio Grande Press, Amarillo, Texas, USA (1998); Premiul revistei "Lumina", pentru eseu şi contribuţii personale, Novi Sad, Iugoslavia (1998); Diploma de Onoare a Societăţii Anton Pann, Rm. Vâlcea (2000); Premiul “Podul lui Traian”, la Festivalul Internaţional  Drumuri de spice, Uzdin, Iugoslavia (2000).
A fost nominalizat pentru Premiul Nobel în Literatură, pentru anul 2011, pentru cele 75 de cărţi literare publicate ( vezi
http://fs.gallup.unm.edu//2011NobelPrizeInLiterature-nomination.pdf ).
A vizitat 40 de ţări, despre care a scris în memoriile sale (vezi Galeria Foto:
http://fs.gallup.unm.edu/photo/GlobeTrekker.html ).
BIBLIOGRAFIE:
Sute de articole, cărţi şi recenzii s-au scris despre activitatea sa internaţională.
Cărţile pot fi încărcate din:
Biblioteca Digitală de Ştiinţe:
http://www.gallup.unm.edu/~smarandache/eBooks-otherformats.htm
şi din Biblioteca Digitală de Literatură:
www.gallup.unm.edu/~smarandache/eBooksLiterature.htm .
***

…Acestea sunt “veştile” de pe Internet.
Acum, trebuie să mărturisim că, atunci când am văzut, pe copertă, titlul: “Frate cu meridianele şi paralelele”, vol. 6 – gândul ne-a zburat la un Josef Conrad (cu Proscrisul din Arhipelag...), la Karel Čapek, cu Impresiile sale de călătorie (din Spania, Italia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia...) -  ...ori la Jean Bart al nostru, cu Europolis-ul lui...sau, chiar, la „călătorul” nautic Radu Tudoran!
...Nu. Nu e nimic din toate astea.
Cartea are XI capitole: 1-Pe aripile…zborului, în Dayton-Ohio!; 2-Paradoxuri în “Noul Mexic”; 3-În Bălceştiul natal, România; 4-Bursier la…Air Force; 5-Fortul Stanwix; 6-În oraşul lui Bill Gates; 7- Cascada Niagara; 8-Alaska; 9-Yellowstone; 10-Un oltean la Paris; 11-În Marea Caraibilor.
…La prima vedere, nu avem de-a face cu călătorii spre nişte spaţii noi, fascinante, obsesive etc. – pare că ni se dau doar stricte şi seci informaţii, extrase dintr-un ghid turistic (mediocru), ori internetistico-mecanice (deci, “la îndemâna” oricui…şi total neutrale, de parcă  autorul nu ar călători într-o geografie reală şi într-o istorie vie, ci într-o geografie televizată şi într-o istorie extrem de vagă, complet virtualizată!): “Long Island Sound (estuar în Oceanul Atlantic, între statele New York şi Connecticut), lângă oraşul Bridgport” (p. 36); “Orville (1871-1948), Wilbour Wright (1867-1912), SUA: la 17 decembrie 1903, la Kill Devil Hills, în statul Carolina de Nord, cei doi fraţi din Dayton, Ohio, au efectuat, pe rând, fiecare, câte două zboruri în linie dreaptă” (p. 40); “Cutremurul din 1964 a provocat 100 de morţi, iar străzile 4 şi 5 din Anchorage au fost distruse. A avut magnitudinea de 9,1 pe scara Richter şi a durat 4,5 minute” (p. 141); “În hotelul <>, un tablou despre moartea exploratorului britanic, cunoscut sub numele de Căpitanul Cook, în Golful Kealakeua, din Hawaii, la 14 februarie 1779. El a explorat Noua Zeelandă (între 1768-1771), a descoperit insulele Hawaii (denumite de el Sandwich, în cinstea sponsorului expediţiei sale), în 1778 – şi a navigat în Oceanul Antarctic între 1772-1775” (p. 136); “Portul Anchorage are cea mai mare mare din lume” (p. 149); “În religia creştină, vinul reprezintă sângele lui Hristos, proclamat ca atare la consiliul din Lateran, în 1215” (p. 181); “Insula Jamaica e descoperită de Columb, în anul 1494, dar colonizată slab de spanioli” (p. 192) etc.
Deşi aceste informaţii  - “de ghid turistic”/”agenţie turistică” (contactată direct sau pe/prin Internet)! – ori de dicţionar de buzunar! -  supra-abundă (dând impresia puternică a unei realităţi artificiale, pur livreşti: s-ar insinua, printre rânduri, sugestia că, în zilele noastre, nici nu merită să te mişti din patul tău comod, putând urmări, “pufos” şi fără niciun risc aventuroso-existenţial asumat -  “spectacolul lumii” la TV, ori navigând pe Internet!) – cei care ar afirma că omul lipseşte din carte – s-ar înşela amarnic!
Greşit! Omul există, şi încă din plin, cu nenumărate ofuri, şi amărăciuni, şi nostalgii de…ne-neutralizat (pe lângă contactele, profund înviorătoare, cu oameni majori, din breasla cercetării ştiinţifice…precum prof. univ. dr. Zhang Wenpeng, David Schmidley, preşedintele UNM/Univ. New Mexico, prof. univ. emerit dr. Paul Wang etc.)! Dar, când şi când, omul îşi presară, în text, chiar şi “impresii organice”, provocate de climă (“Am un frig în mineeee …de parcă mi l-a băgat cineva cu o pompă!” (p. 155),  sau convingeri viscerale, “de maţe împestriţate” (“Să nu-i văd şi să nu-i aud pe niciun coleg de la Universitate…nu le deschid e-mail-urile…sunt în vacanţă. Mi-s dragi ca sarea-n ochi (mai ales cei de la administraţie)!” (p. 137) … - însă (prea rar, din păcate!) şi cu poezie discretă, “în flux scurt”, “telegrafic” (precum este şi existenţa umană, în acest univers demenţial de grăbit!)… -  …firavă, adevărată, delicată: “În împărăţia apelor, meduzele amintesc de nişte balerine” (p. 154).
…Pe oriunde peregrinează, cu conferinţele sale (despre propriile revoluţii, în matematică ori în fizică şi-n logică-informatică) - din Ohio până în Alaska,  ori de la Paris şi până în Caraibe, românul Florentin Smarandache duce cu el necazul şi sentimentul de revoltă, contra nedreptăţii (real-imediate sau potenţiale), trăind în cadrul unei societăţi umane grav şi teribil de penibil “deraiate” spiritual (“Acum ştiu de ce oamenii beau şi-i înţeleg: să uite de viaţa asta mizerabilă şi fără sens, manipulată de cei bogaţi şi cu putere. Merg pe la conferinţele astea ca să-mi pun creierul la contribuţie, să nu lenevească. Să fiu permanent în situaţii de învăţare, asimilare şi creaţie” - p. 177; “Sunt prea bătrân pentru lumea asta, pe care n-o mai înţeleg”- p. 190)  - şi amintirea strâmtorării sau chiar strâmtorarea endemică – traduse, toate, în obsesia “costurilor” – de la onorarii de conferinţă şi până la produse ori servicii: “Am primit, ca onorariu, un cec de 250 $” (p. 16); “Cu autobuzul 24 (biletul 2 $), ajung din centru la Space Needle (Acul Spaţial); 16 $ intrarea” (p. 114);  „E sâmbătă şi am fost în Utica, la Walmart, ca să-mi  cumpăr o păturică subţire (10 $), o lingură şi un cuţit (dar n-am avut încotro, a trebuit să iau un pachet de patru bucăţi, din fiecare – 1 $ + 1 $ )” – p. 91; “Lilia voia şi ea să vândă căciuli şi ciorapi împletiţi de ea, însă îi trebuia aprobare de la primărie, iar taxa era scumpă (100$)” (p. 138); “Un film despre mirabila auroră boreal. 8, 75$ intrarea” (p. 145); „Plecat cu trenul din orăşelul Seward. 119 $” (p. 152); “Plătesc 17 euro pentru numai două beri” (p. 176); “Mi-e foame şi cumpăr un sandwich de 3,80 euro (cu salam, brânză şi puţine vegetale)” (p. 183); “Te-agaţă vânzătorii peste tot. Şi nişte preţuri mai mari ca-n America (n.n.: în Jamaica/Montego Bay)! Fostele colonii engleze sunt scumpe. 4 $  intrarea pe plajă” (p. 189); „Pe plaja Groovy, din Montego Bay, o gustare la restaurant – preţ ridicat” (p. 189) – şi (deşi nerecunoscută!) expresia nostalgiei originilor: „Am fost pe destule litoraluri, pe 3-4 continente, dar cel mai mult mi-a plăcut (fără nicio chestie de patriotism) la Marea Neagră; Eforie Nord a fost plaja mea preferată. Parcă mai îngrijit, mai animat şi plin de viaţă. Mi-amintesc de gogoaţa înfuriată cu ciocolată (dulce ca mierea, caldă), de peştişorii mărunţi, prăjiţi, ce-i ronţăiam şi-i înghiţeam ca pe seminţe, de porumbul copt, ori bând bere şi mâncând mici la terasă” (p. 189); „Închiriem un taxi pentru o zi: 120 $ şi mergem la Ocho Rios (Opt Râuri – în spaniolă)” (p. 191); „20 $ intrarea, de persoană, pentru un tur de 45 de minute la Grota Verde” (p. 195) – totul, dublat de amintiri matriceale: „Îmi aminteam de Peştera Muierii, din Polovragi, judeţul Gorj, unde am fost în tabără când eram în clasa a şaptea. Aici se ascundeau în special femeile şi copiii, când năvăleau turcii; bărbaţii erau plecaţi la oaste, să lupte” (p. 197) ; „Cumpărăm (2,5 $/100 g) rom jamaican” (p. 200); “Taximetriştii îţi spun un preţ când te urci în maşină şi-ţi cer alt preţ (mai mare!) când cobori!” (p. 210) etc. etc. 
…Nimic, nici măcar Parcul Yellowstone, nu-l trezeşte pe autor dintr-o stare de apatie (de fapt, o atitudine profund resentimentară!) şi abulie “anti-socială” şi “anti-cosmică”, în care însăşi natura “se prezintă” …ne-conform cu standardele de “cost” (…de energie a atenţiei!) şi “imagine” servită -  normale (cel puţin aşa ne creează impresia autorul volumului, un adevărat “grognard” napoleonian, în lumea pigmeilor escroci “capitalişti”…cam troglodiţi, în mentalitatea lor, exclusiv “profitardă”) – de pe un mal şi de pe celălalt, al Atlanticului: “Maluri de piatră la gheizere (s-au format) şi o baltă ca un abis care duce în fundul pământului. Când erupe, se-aude vuuu, vuuu…parcă-i infernal. Mai degrabă interesant, decât  frumos, la Yellowstone” – s.n. (p. 163); “La 6,20 dimineaţa, am ajuns la Paris. Am schimbat în aeroport 300 $  şi am primit 169 $ (aproape jumătate!)” – s.n. (p. 173)...
…Şi îşi încheie cartea, aparent triumfalist, în realitate chinuitor – cu, mereu, aceeaşi obsesie (cât reactiv-conştientă, cât subliminală) a “costului capitalismului”: “Am ajuns a doua zi în Dallas, la Motel 6 (58,89$, iar taxiul de la aeroport 28 $). Veni, vidi, vici! Am câştigat experienţă de viaţă, noi informaţii şi impresii” (p. 220).
…”Am câştigat experienţă şi impresii…”.
Poate…Mai curând, şi-a completat colecţia de nemulţumiri şi frustrări socio-financiare şi… cosmice!
…Pentru că nu există, nicăieri în carte, semnele “călătoriei iniţiatice”. Cel puţin, nu în ce priveşte spaţiile  - de dincolo de Atlantic, sau…vest-europene (…ceea ce nu-i major diferit, ca mentalitate a profitului şi a batjocoririi valorii autentice, într-o lume dominată, tot mai înspăimântător, de ignoranţă şi de impostură! – …la Paris, îi povesteşte, “pe şerveţele”, unui amic “de breaslă” – dr. Athanasis Chantis, cercetător în materie condensată, “grec după tată, rus după mamă, s-a născut în Uzbekistan, dar a trăit în Grecia” : “I-am spus cum e ridiculizată Ipoteza Smarandache – că nu există viteză limită în Univers)” – s.n., p. 173)! În schimb, călătoria spre “inima” (neaflată!) a satului său natal, Bălceşti (pentru a se auto-recupera spiritual-existenţial!) tentează o acţiune de “regressus ad uterum”. Nereuşită – şi revelatoare de TOTAL NEREUŞITĂ ADAPTARE LA LUME, din pricini de dezrădăcinare: “Nu-mi mai place în România, nu mă pot adapta în America…” (p. 84).
…Acest volum 6 al cărţii “călătoriilor” bombănitoare, ale celui care-şi ascunde frustrările identitare, în cercetări furibunde, scânteietoare (mai curând  …explozive!) - ascunde, în fapt, un Ahasverus al spaţiilor pe care nu le poate umple cu sine - şi al minţii pe care n-o poate goli (întru descoperiri pur-ideatice!), îndestul de febril, pentru a nu-şi mai aminti problemele identităţii umane…ale Patriei (uneori negată, dar mereu evocată!).
***
La fel stau lucrurile şi în cazul cărţii de “antiscrisori” – “Dragă domnule Rotaru”. Titlu: “Un mare cărturar şi om de suflet, ION ROTARU” – apoi: “Omul Rotaru s-a dovedit modest, popular, deschis şi de-o cultură enciclopedică. (…) M-a cuprins şi pe mine în această capodoperă” (p. 4)  - n.n.: Istoria literaturii…hmmm. 
Când am citit aceste prime rânduri, mai mult decât apologetice, parcă extatic-religioase (se simţea febra celui ce-şi caută, în viaţă, eul modelar obiectivat!) – ne-am zis: “Ce Dumnezeu, doar am fost coleg de filială USR cu Ion Rotaru, la Bacău! Mi-a mâncat un ceas întreg, apoi, la Focşani, într-un restaurant de întâlnire a scriitorilor, povestindu-mi, cu o vulgaritate de gândire de-a dreptul greţoasă, cum şi-a tăiat el scroafa, de Crăciun…! Ce-mi vine dl Smarandache cu tămâierile astea …<>?! Probabil, plăteşte cu vorbe frumoase, faptul că Ion Rotaru l-a prins în grotesca şi atât de fetid-meschina lui <> ”.
...Nu. Nici de data asta, prima impresie nu era valabilă. Ciudat şi surprinzător (ca totdeauna!), Florentin Smarandache, „de la începutul anului 1988”, când purta „o corespondenţă înverşunată” cu Ion Rotaru, sau, mai degrabă, cu umbra ne-scriitoare/încăpăţânat şi îndelung tăcută  a criticului băcăuano-bucureştean (care a asasinat promoţii întregi de liceeni români, cu Analizele şi sintezele lui atât de insipide, că-ţi venea să-i strângi de gât pe examinatorii „administrativi” de la bacalaureat, care-ţi cereau să le ştii... „pe de rost”!) – devine, pe parcursul cărţii, o entitate de Duh independentă! Se demonstrează, astfel, de către un paradoxist  (Florentin Smarandache se situează în poziţia de ctitor-părinte al acestui curent avangardist, zice-se... – ...snob, zicem noi! -  pentru care România şi Terra, mai ales în momentele acestea de degringoladă axiologică şi spirituală TOTALĂ, de impostură intelectuală din ce în ce mai agresivă, eclipsând grav orice valoare de Duh autentică, răstălmăcind ameninţător, brutal, semantica tuturor mesajelor de Duh! – nu este pregătită şi, deci, de care, deocamdată, cel puţin, NU ARE NEVOIE! - ... poate doar în mediile celor invertiţi cu Duhul... - ...”academicii” smiorcăiţi!), paradoxul de a-şi forma personalitatea PRIN NEGAREA MODELULUI: când Florentin Smarandache ajunge la acrostihul „NU MAI AM RĂGAZ PENTRU NIMIC” – apare şi independenţa sa fiinţială şi expresivă; prin negarea „modelului”, se afirmă noua fiinţă spirituală, explodată (cvasi-tragic! – mânjită/pângărito-sfinţită de toate umorile uterine ale şovăielilor sălbatice şi ale îndoielilor sinucigaşe!) din crisalida propriilor adulări paradoxale:
„Vreau să vin în Piaţa Aviatorilor să vă epatez, sunt cinic. Am fugit în America să mă ratez
cu succes!
(...)M-am gândit paradoxist de multe ori paradoxist la corespondenţa noastră paradixist. Câte scrisori paradoxist v-am trimis? Paradixist! De aceea, paradoxist, îndrăznesc să paradoxist cu Dvs. (...) de câte ori nu l-aţi citat în (n)a(s)mintita d-voastră D-voastră d-Voastră istorioară literară (istoriucă, adică poveste)? (...)
P.S.: Aveţi o poză la îndemâna şi îndepiciorul d-voastră” (p. 107).
...Şi îşi sfârşeşte procesul de ...”de-placentizare rotariană” şi de auto-idetificare (amar-ratată, întru...anti-literatură, precum „elveţianul” româno-evreu Tristan Tzara!) astfel: „Vă răspund într-o doară...(n-am zis: într-o doagă!). (...) Aţi înţeles, dar, c-am primit romanul dvs. Scrieţi foarte plastic, cu vocabular bogat, atrăgător, iar ca semne de punctuaţie folosiţi...virgula (unora?)” – s.n. (p. 117).
Noroc că dl Ion Rotaru, Dumnezeu să-i ierte grelele de pagini păcate, avea o sensibilitate de...pachiderm! Altfel, iritantul „părinte” de curent avangardist l-ar fi tras în frigarea...morală, cu acea...paranteză otrăvită!
...Deocamdată, aspectul ludic domină (cu excesivă autoritate), asupra dimensiunii estetice a textului. Nu ştim, încă, dacă Florentin Smarandache va putea să iasă (curând), din starea infertilă de frondă permanentă, şi să devină un CREATOR AUTENTIC ŞI, MAI ALES, CONSTANT. Şanse ar avea. Destule! Tocmai am vorbit despre modul cum s-a autocreat un om, Florentin Smarandache, prin...Florentin Smarandache şi umbrele sale damnate. Con-damnate (om şi umbră) la co-existenţă şi la eternă căutare, eternă peregrinare... „Neutrosoful”  Florentin Smarandache, „frate cu meridianele şi paralelele” eului său, atât de brutal şi, totodată, atât de timid sondat şi...niciodată aflat-fixat, definitiv...!
...decât în FORMULE (...pline de geniu, e drept!).
Paradoxal...???!!!
                                                                                      Adrian Botez





            LA STIHIILE LUMII: „PARASCA” , DE IOAN MITITELU

...A apărut o nouă carte a scriitorului IOAN MITITELU (după Picătura de acid, Amintiri din sufragerie, Vinul de post, Pe gaura cheii, Apocalipsa după nea Grigore, Lighioane second-hand): PARASCA - o microantologie, alcătuită  din trei părţi:
1- Cartea I: Galeria  ciudaţilor – povestiri (10),
2- Cartea II: Un sat numit Curseşti - jurnal de portrete-amintiri (10) - şi
3- Cartea III: Cutia cu maimuţe - articole gazetăreşti (36).
...Valoarea estetică a celor trei „cărţi” este, fireşte, inegală (ţinând cont şi de speciile şi stilurile, atât de diferite, pe care IOAN MITITELU le abordează). Dar un numitor comun există: forţa de expresie (fie în registrul dramatico-tragic, în care sunt compuse povestirile – fie în registrul sarcastico-amar, în care sunt scrise articolele jurnalistice). Şi, din păcate, ar mai fi un numitor comun: lipsa unei ultime corecturi atente (chiar şi la Cuprins, unde, la p. 237, în loc de titlul Lehamite, apare: 23.07.2010 20:08!), înainte de editare...
...Dar să ne ocupăm de ceea ce străluceaşte, nu de umbrele aleatorii!
...Proza lui IOAN MITITELU nu este una „fantastică” (aşa cum este „acuzată” şi proza lui Mircea Eliade!), ci una de vaste deschideri mitologico-arhetipale. Autorul ştie să povestească, dar, în primul rând, ştie să descrie şi să orânduiască primordiile-arheii, pentru a-l ajuta şi pe cititor să le perceapă mişcările lor, profund semnificative şi imperative, în dinamica Lumii/Cosmos.
Universul prozei lui IOAN MITITELU este unul plin de bezne şi stihii, care se zvârcolesc apocaliptic.
...La rădăcinile lumii se produc cutremure care dizlocă nu doar pământul, aerul, apele şi focul – ci şi conştiinţele oamenilor. Aceste seisme aiuritoare produc viziuni onirice, intrări într-o altă lume, subterană sau aeriană, prin starea de vis: o lume în care stihiile lucrează, dezlănţuite, să surpe şi năruiască lumea aceasta. Dar, mereu, există un „Atlas-Anteu” uman, care propteşte prăbuşirile, îmblânzeşte şi ameliorează zguduirile, scuturările pământului şi subpământului, ale apelor şi furtunilor aerului (adică, ale elementarităţii cosmice, care nu mai rabdă, parcă, această specie umană terestră, cu grave dereglări ale Sensibilităţii, Armoniei, Misiunii şi  Duhului) – scuturări/seisme „de după asfinţitul soarelui”. Atlas-Anteu şi ...fraţii săi titanici exclud orice expresie a violenţei oarbe (chiar şi „vocea tare”! – „mult îi mai place tăcerea şi să fie luat în seamă” – p. 39), complet lipsite de subtilitate metafizică, a modernităţii barbare  - exprimată prin „buldozere” („Şi şeful voia o acţiune <>. Cu buldozerul...” – îşi încheie autorul povestirea a patra  - ...naratorul este sarcastic şi obosit, teribil de obosit, numai cât a privit/contemplat truda lui Atlas-Anteu, făcută cu „roaba” lui uriaşă!). Dar miza este şi ieşirea din labirintul „contului infernal” (Lumea Numărat-În-Cifrată), al existenţei demonizate. Pentru că numai diavolul este neîncrezător şi...NUMĂRĂ TOTUL (până şi...”iubirea”!): „Dumneata, de exemplu, eşti se ştie precis, al câtelea copil născut în anul naşterii dumitale, ai fost al mai ştiu eu câtelea la catalog, ai atâţia ani, ai un salariu de atâţia lei, ai un număr şi al câtelea locuitor al ţării eşti, al câtelea înscris în cartea de imobil, ai cumva ipotetic înscris pe spate un număr şi când mergi pe stradă, în autobuz, în tramvai şi, de ce nu, chiar în inima femeii iubite” (cf. p. 45) – spune Isidora, fiica Titanului-Tofanului.”
 Această trudă de Atlas-Anteu şi de Sisif o împlineşte, în povestirea Dealul fără nume – Bătrânul Zeu al Izbăvirii discrete, prin truda subterană - Titanul-Tofan : „Spusese <> (...) ca şi cum ar fi rostit o sentinţă, o sentinţă magică, în faţa căreia ar trebui să cadă toate calculele artificiale ale celorlalţi oameni, sentinţă în faţa căreia niciun argument viitor, oricât de întemeiat, nu mai are valabilitate” – cf. p. 39).   Şi Bătrânul Zeu-Mântuitor Discret-Secret al Lumii spune/dezvăluie „trimisului” modernităţii troglodite, Simiuc: „Ai făcut rău că m-ai oprit de la lucru, tocmai după asfinţitul soarelui. Pământul simte asta şi porneşte la vale numai noaptea, în tăcere, hoţeşte, caută să mă păcălească, se strecoară uşor, de numai eu pot să-l simt. Eu îl cunosc de mult, de când mă ştiu pe lumea aceasta, ehei, de când îl cunosc eu, şi cred că şi el mă cunoaşte pe mine. Să nu vorbeşti tare, pământul acesta se supără întotdeauna, dacă strigi aici. Mult îi mai place tăcerea şi să fie luat în seamă...” – cf. Dealul fără nume, p. 39.
...Lumea noastră este plină de prostie şi de nesimţire, dar şi de violenţă de toate tipurile, transformând spaţiul Duhului uman într-o închisoare, cu...tribunal permanent: omul, tot mai lipsit de bună-simţire şi de reacţie (dar şi cel VIU şi TREAZ!), devine „inculpat” – şi această violenţă grotescă devine contagioasă, de la „şef” la „subordonat” (Simiuc-trimisul „şefului”, la Sisiful-Anteu - „se îmbolnăveşte”, la nivel de Logos,  de la... „şef”!): „Dacă numitul  Gheorghe Tofan (...) de parcă ar fi fost la tribunal” (cf. p. 38).
...Fiica titanului Tofan (Isidora, „studentă la ASE”) are „cârje” şi, din pricini de suprasensibilitate extremă, este nevoită (ca pentru a echilibra „senzorialitatea” scăzută a lumii terestre!) să devină...schizofrenică, dublându-şi personalitatea într-o Păpuşă-Isidora, neatinsă de invaliditate/Boala Cifrelor Pământului: „-Pentru mine trăieşte ea – şi Isidora îşi trecu drăgăstos palma peste faţa zâmbăreaţă a păpuşii (...) dumneata n-o auzi cum respiră, fiindcă mă auzi pe mine, eu doar pe ea o aud, acum ea nu mai poate fi inclusă în niciun cont omenesc, a reuşit să se rupă de lumea cifrelor, să nu mai aparţină tuturor, nici măcar mie, ci numai eu să-i aparţin ei” (cf. p. 45)  - ...de aceea, Isidora-invalida este disperată (gata să se predea stihiilor enorm-reactive ale pământului („căzu zgrepţănând cu unghiile în duşumea, ca şi cum ar fi vrut să fugă pe acolo” – cf. p. 47), când cârja atinge Păpuşa-Isidora – este disperată ( şi numai LACRIMA poate degaja forţe soteriologice!: „în lumina săracă a candelei se văzură două boabe mari şi limpezi izvorând din ochii aceia  frumoşi” – p. 47) de „contagiunea” prin magie simpatetică (prin atingere cu obiectualitatea invalidităţii Lumii-Cârja, pe care Isidora-Hristos a acceptat s-o ia asupra ei, numai să rămână intact nucleul de puritate şi sănătate, conţinut în „Păpuşa-Isidora”: „Palmele micuţe ale fetei (n.n.: Păpuşa-Isidora), cu unghiile îngrijite minuţios (...), urmărind contururile de la părul blond şi până la tălpile picioarelor modelate în plasticul acela roziu” – cf. p. 44.
...Bătrânul Zeu, Tofan-Atlas/Anteu  şi Sisif („...apoi, fără să vrea, gândul îl purtă iar la munca de Sisif, la care se supunea de bunăvoie bătrânul acela”- cf- p. 46) – este, în această lume (zvârcolită de stihiile născute de propria versatilitate sinucigaşă a omului...) - ... este UNU (demn Hristos al mântuirii subterane, de necontroversat-„de nescuturat”, între primordii!), precum divinitatea creatoare şi mântuitoare: „Eu sunt Tofan, sunt Tofan şi PORT CIFRA UNU”! (cf. p. 47).
...În ordinea valorii estetico-arhetipale, adică a efectelor mişcării primordiilor - trebuie citată şi citită povestirea Clopotele.
...Într-aceeaşi atmosferă apocaliptică (de data aceasta, creată prin elementarul activ al Apei!), la un „canton pipernicit”, „doi oameni” ca „două momâi negre” aduc, pe targă, un om în plină dezagregare a trupului fizico-eteric, un om, ca un mecanism stricat (de către o divinitate infantilă!), care geme („din când în când”), tot mai înăbuşit-sfâşietor, bolnav de CANCER...: „un bărbat slab, galben, cu nasul ascuţit de boala necruţătoare şi care, dacă nu ar fi gemut din când în când, făcând să-i freamăte nările aproape străvezii, ai fi crezut că este mort de mult şi numai o minune mai ţine părţile componente ale corpului legate între ele, ca să nu plece care-încotro, precum la o jucărie mecanică ale cărei legături tainice au fost desfăcute de un copil obraznic” – cf. p. 28.
Cancerul este Mistica Boală a Lumii Post-Cădere Adamică – ne comunică şi Mircea Eliade, în nuvela Les Trois Grâces. Cu leacul în însăşi Fiinţa Umană, în Însuşi Chinul Hiperbolic al Bolii.
...Aici, IOAN MITITELU a „plantat” două personaje care trudesc, prin însăşi existenţa lor/viaţă, să afle Leacul Exorcizării Apocalipsei Cancerigene a Lumii – al Exorcizării de Înecare prin Lipsă de Întrebare Parsifalică:
1-este Anonimul de la Canton („un om îmbrăcat nepotrivit cu anotimpul, jegos şi neras”, care „părea că dormitează cu fruntea sprijinită de un băţ noduros, rupt din cine ştie ce gard. Cum stătea aşa nemişcat, la prima vedere, părea că face şi el parte din mobilierul încăperii” – cf. p. 26) – Anonimul Atemporal, aparent pasiv, dar deţinând Axa Lumii-„băţ noduros”, rupt din „gardul” care separă Lumea (degenerată spiritual!) de Adevărul Logos-ului/Ordinii Ei Secrete. Anonimul-de-la-Canton desface-ELIBEREAZĂ Logos-ul, de pe un ghem invizibil (şi, tocmai de aceea, considerat, de ceilalţi, ca aparţinând Lumii Absurdului!). El vorbeşte, deci rânduieşte, după Firea Logos-ului Cosmic, despre Condiţia Umano-Cosmică, exprimată, emblematic, prin/de către Pictorul Hristic  – Van Gogh! „Nu orice om a înţeles de ce Van Gogh şi-a tăiat urechea, acest gest a fost un act de libertate, a fost în sensul lumii lui plăsmuite, chinuite de himere, un certificat al libertăţii spirituale” – cf. p. 32 - ...da, lumea aceasta este chinul himerelor, dar re-plăsmuirea ei, prin Actul Divin al Libertăţii Spirituale (care include şi, eventual, renunţarea la o ureche vizibilă, pentru o URECHE INVIZIBILĂ, CARE SĂ AUDĂ PRIMORDIILE/MUMELE LUMII!!!), este semnul şansei soteriologice! (pe la ureche pleacă „minţile” învechite-degradate – „femeia de la canton făcu un gest semnificativ cu mâna în jurul URECHII” – cf. p. 29 - ...dar tot pe-acolo vine Noua Raţiune Existenţială a Lumii!) – şi
2-Femeia Instinctuală, de la Canton (”Cantoniereasa”) – care nu mai repetă gestul diogenian, al utilizării lămpii, întru căutarea umanităţii (cum face femeia-soţie: „Lampa, daţi-mi lampa!” – cf. p. 29), ci, instinctiv, îşi dă seama de Adevărul Libertăţii Anonimului :„...<> – ...dar tăcu deodată, având senzaţia că a spus ceva care nu se cuvenea” – cf. p. 32. Da, nu se cuvenea să se contrazică! Pentru că tocmai ea, Cantoniereasa, este sol dinspre Nevăzutul Transfigurator-Re-Armonizator (cunoaşte relaţia de subordonare transfiguratoare a Omului, de către Elementaritatea APEI: „A te duce, înseamnă moarte curată. Într-un an cu APE  tot aşa, a luat o căruţă cu cai cu tot, de au găsit-o, hăt devale, la marginea sălciilor. Pe căruţaş nu l-au mai găsit” – cf. p. 30) – şi dezlănţuie (tocmai prin moartea corporalităţilor inferioare! – „Bătrânul ieşi afară şi strigă: <>” – cf. p. 33) - Armonia Celestă, Muzica Sferelor, ca Eliberare Mistică a Umanităţii, dinspre Închiderea Celestă, spre Explozia Deschizătoare de Ceruri, dinspre Confruntarea Letală a Primordiilor, spre Armonizarea Lor în Noua Lume Postapocaliptică/”Noul Ierusalim” ioanic – prin realizarea, in concreto, a Principiului Uniunii Contrariilor (NUNTA ALCHIMICĂ!), enunţat, explicit, în Tabela Smaragdina, a lui Hermes Trismegistos (“... <>)  - : „...cele două clopote care prevesteau sonor închiderea şi deschiderea BARIEREI începură să sune înalt şi melodios (...). Auzi ceva, ascultă cu luare aminte şi, deodată, fu inundată de o bucurie imensă. De undeva, din dreptul satului, se auziră învăluitoarele glasuri de clopote, plutind victorioase, pe deasupra volburii APELOR, împrăştiind noaptea, spărgând-o în ţăndări” – cf. p. 33.
Spune Alchimia: “Operaţia centrală a Artei Iubirii constă în glorificarea Naturii ajutând-o să realizeze <> cum ar fi lumina şi materia. Rolul Artistului (cuvântul artist are sensul de cel care realizează arta alchimică n.n.) este, în primul rând, de a pregăti <> care constituie această materie, numită şi femeia operei, pentru a o face aptă să primească sămânţa luminoasă a bărbatului, provenind din <>. Această uniune este posibilă în virtutea legii analogiei enunţată în Tabla de Smarald, care este atribuită legendarului Hermes Trismegistos: <<... Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este precum ceea ce este jos; altfel este împlinit miracolul Totului>>. Într-adevăr, după cum remarca Limojon de Saint-Didier, datorită faptului că <> şi <> sunt asemănătoare – unii spun că ar proveni din aceeaşi rădăcină – <> – cf. yogaesoteric.
...Nu vom insista asupra celorlalte povestiri: Trenul din zori are, şi ea, dimensinuni arheice, prin Pustiul Vieţii, dublat, însă, de aleatoriul moarte-viaţă, al „fetiţei tătăroaice” (care învie şi moare, indiferentă la APĂ – pentru că apa NU ERA FÂNTÂNĂ...deci, refuza existenţa primordială!) – situată în zona „Căii Ferate” – unde „învietorul” Fetei (dar şi „asistent al Morţii”!), Mihu, se predă „trenului” (echivalentul Fulgerului Fertilizator al lui Zeus!) care „l-a lovit în cap”, pentru a-l separa/discerne, spiritual, de Impotentul-Decapitatul  „Nenea” („Nenea fusese pur şi simplu decapitat de o schijă” – cf. p. 12), Cel Depărtat de Fântână: „Mi-a spus că visez aşa din cauză că nu am copii. A spus că eu sap la izvorul vieţii, dar n-am să reuşesc nimic, aşa mi-e scris, copiii sunt dincolo de acel perete de lut, susurul apei e şoapta lor, adresată soarelui, copacilor şi florilor”. Da, Mihu, „lovit în cap” de tren, a ajuns, pasămite, acolo, DINCOLO, unde ...” susurul apei e şoapta lor/copiilor, adresată soarelui, copacilor şi florilor”...!
...În povestirea Parasca, abia finalul justifică titlul: gunoierul Crăcană (adică Cel cu Semantică Despicată!) îl ucide pe un „celebru” interlop (imens, incredibil de imens, fizic!), tocmai pentru a-i dovedi unei ţigănci-gunoier (Eros-de-Taină, Demascator, în sensul primordial al cuvântului: DEZVĂLUITOR DE MISTER SPIRITUAL!), Parasca, faptul că el nu e...identificabil cu ”gunoiul”, cu starea morală de „cioropină” şi de „nenorocit”! Răzvrătitul vrea să şi oficializeze această  non-identificare cu „nimicul” ( sematica fiinţării sale, exasperate de „vântul” neantului - trebuie să devină...„crăcănată”/divergentă! – adică să „dezlipească” siamezii existenţiali:          1-Identitatea-Falsificată-prin-Rutină - de 2-Fiinţa/Fiinţarea Spirituală!), prin auto-predarea la Miliţie, pentru o crimă incredibilă (prin proporţiile fizice, iar nu prin înverşunarea spirituală, evidenţiată prin sonoritatea paşilor lui!): „Porni mai departe şi se miră singur ce tare răsună acum paşii lui” – cf. p. 24.
...Omul zăpezii aduce în discuţie Primordiile de la baza Apei şi Pădurii Originare/Paradisiace, „bântuită” de Lupul Fenrir Zalmoxian : „Aşa sunt eu, trebuie să simt sub talpă (n.n.: identificare cu propria Fiinţă Cosmică!) zăpada iernii şi pământul reavăn al primăverii, să fiu alături de copacii care îmi dau linişte şi pace, să simt mirosul mugurilor care plesnesc şi foşnetul frunzelor vara” – cf. p. 56” – şi amănunţind simbolistica Învierii Metanoice: „Aici în mijlocul pădurii mă simt eu bine. E linişte tot anul şi doar iarna mai vin lupii mei să mă salute, urlând sub fereastră (...) e o haită nu prea mare, doar vreo şapte lupi (n.n.: pentru re-plăsmuirea fiecărei zile a Genezei!), care poposesc adesea aici şi dorm chiar sub ferestra de la dormitor” – cf. p. 56. Revelaţia Armoniei „de sub zăpezi” (de dincolo de Moartea necesară Învierii!) se face prin Logos Poetic minulescian, re-creator de mitologie, de illo tempore, a acelui „a fost odată ca niciodată”: „A fost un vis/Un vers/O melodie/Ce n-am cântat-o poate niciodată”...
...Spaima, din povestirea omonimă, este groază de implozia morţii, în universul oglindit AICI. Exorcizarea de această spaimă a „huruitului” prăbuşirii în moarte (pe care Femeia a auzit-o, prima oară, la moartea Soţului ei, şi, acum, este obsedată că o va auzi, prevestitor, pentru lăcomia morţii, care-i poate răpi, unul după altul, şi copiii, ca prelungiri existenţiale/fiinţiale ale Soţului!) se produce prin spargerea/BLOCAREA Oglinzii, ca Spaţiu Tranzitoriu şi Veşnic Premonitoriu, spre Moarte: „Se aplecă şi începu să adune cu luare aminte cioburile, sorbind cu luare aminte acea linişte profundă, lăsată parcă dintr-odată. Parcă se risipise un blestem” – cf. p. 66.
...Singuraticul, ca şi Lupău, sunt povestiri despre retragerea din lume, în „vizuina” singurătăţii purificatoare: între Copac şi Crucea Vieţii, Străinul Aventurilor Planetare Perpetue se opreşte la...Spânzurătoare („Este o legătură între copacul ce creştea aici şi omul  care şi-a dus crucea sa până aici” – pentru că: „...l-au găsit după trei zile, spânzurat de stejarul singuratic, ce era aici unde stăm noi acum. L-au dat jos, apoi au tăiat şi stejarul, aşa cum se face, de obicei cu orice copac de care s-a spânzurat cineva” – cf. 74. Spânzurarea este, însă, năzuinţă exasperată spre Zbor şi Cer...Spânzurătoarea este...JUMĂTATEA VIZIBILĂ A CRUCII!!!
...Lupău (cel frate cu câinii şi cu Lupul Fenrir Transfiguratorul!) este copilul Ion, care se mută în vizuina lupilor, pentru a scăpa de versatilitatea oamenilor (propriul frate, Mitrică, refuză să-l recunoască, la întoarcerea din vârtejul războiului! – şi nu-l invită la nunta sa, ci-i dă o damigeană de vin bun, cu care Lupău...va zbura pe deasupra tuturor  – „de aici, de pe prispa hambarului, vedea totul...vălmăşagul acela aiuritor” – până când sigurătatea lui este „împuşcată” în efigie, damigeana devine uter...urmând „regressus ad uterum”: „detunătura ceea de armă parcă i-ar fi dat un semnal: desfăcu dintr-o mişcare dopul damigenii şi bău îndelung, fără oprire”) – apoi „sări peste gardul” Lumii... Iar din sat „ a dispărut pentru multă, foarte multă vreme” – cf. p. 94).
...Oraşul este demonic. Oraşul aparţine proştilor/prostiţilor/demonizaţilor. Cine face „UNGHIUL DREPT” al schimbării vieţii-cu-Logos, a satului, pentru viaţa-fără-Logos, a oraşului  - riscă. Lasă în urmă „copilăria”. Găseşte „aici, în miez de noapte, la marginea unei păduri negre parcă nesfârşite, aproape de un mormânt al cuiva ce va veghea acolo veacurile, punctul acela de unde trebuiau să înceapă un alt drum, intuind poate, dar nerealizând pe deplin că, din vechime, oamenii observaseră că unghiul drept duce la o serie întreagă de consecinţe” – cf.  p. 85.
De regulă – consecinţe nefaste...!
Bătrânul, din povestirea omonimă, afirmă, despre oamenii ne-locului/orăşenii, că sunt/au devenit marionete, obiectualităţi mecanice, „înşiraţi ca nişte păpuşi ce se mişcă trase de aţă, aşa cum am văzut odată la bâlci” (cf. p. 77): sunt uniformizaţi în gândire, mai curând decerebraţi – şi nu mai percep gravitatea simbolurilor Lumii, nici măcar...GARA-CA-FINAL (se cred, ca orăşeni „puşi în viteză şi-n orbire, de diavol” – ieşiţi din timpul mitic/sătesc/sărbătoresc, al Ceremoniei Vieţii): „(...)toţi se duc spre gară, merg pe cealaltă potecă, de pe partea mai lină a dealului, pe aici li se pare că dealul ar fi prea pieptiş, cu toate că eu cred că doar li se pare” – cf. p. 77.
...De aceea, Cartea II – Un sat numit Curseşti – reţine, întru eternitate, numai chipuri de-ale celor născuţi/născute la sat/întru sat...adică acolo unde s-a născut, cum zice Lucian Blaga, şi „veşnicia”!
...Chipuri de păduri  - acum, jefuite de străin! – cf. Un loc minunat, numit Curseşti, p. 96: „Cred că sentimentul de descătuşare de rău, pe care ţi-l dă liniştea maiestuoasă a pădurii, nu poate fi egalat de nimic” – ...probabil că de aceea, acum, azi, ne simţim, cu toţii, încătuşaţi: „Vă rog, atunci când aveţi timp, în nopţile cu lună, să ascultaţi cum plânge codrul românesc, răpus de securi şi trimis ca buşteni, peste multele hotare ale lumii. Să ştiţi că, de fiecare dată când un arbore măreţ cade sub tăişul securii, se rupe  ceva şi din sufletul nostru, chiar dacă pe loc nu conştientizăm asta...” – cf. p. 98.
...Dar şi chipuri de oameni ticăloşiţi, de vremuri, sau...născuţi strâmb, cum a fost cazul cu Vasile Cristea, care „i-a tras cizmele mortului (n.n.: un aviator rus, doborât în luptă) şi le-a luat cu sine. Imaginea aceasta m-a urmărit întreaga mea copilărie şi parcă simt şi acum un nod în gât, când mă gândesc la acel nefericit de rus, care a trebuit să meargă desculţ în mormânt” – cf. p. 101.
...Chipul, luminat ca de un extaz religios, al lui Hărpău-junior, când a auzit „aria Ducelui de Mantua, din opera Rigoletto, de Giuseppe Verdi”: „...aproape în şoaptă a zis: <>” – şi concluzia trasă, cu mult bun-simţ şi înţelepciune, de autorul cărţii: „...oamenii geniali pot crea opere nemuritoare, care să fie perfect accesibile tuturor” – cf. Giuseppe Vedi la Curseşti, p. 105.
...Chipul lui Costică Tănase, „nume preluat de la celebrul Constantin Tănase, ce fusese învăţător în satul nostru...” – cf. Costică Tănase, p. 107.
...Chipul Tananicăi, urgisita de Dumnezeu („mică, sfrijită şi urâtă, părea că s-a născut deodată bătrână... locuia într-un fel de bucătărie de vară de-a lui Pavăl”), dar care se mândrea cu copiii ei, făcuţi cu bărbaţi împrăştiaţi...(cf. Tananica, p. 118).
...Chipul lui Suta Killi, „venit direct din neolitic” (numele i se trăgea de la răspunsul dat învăţătorului, la întrebarea câţi ani are: „are suta kili ani”!)...şi chipul ”moaşei Andonoaia” – atât de mândră când era numită, de oameni, „moaşa”...”într-un sat pârlit, de la marginea judeţului Vaslui”!...şi al lui Gică Huşanu – „un tip încrâncenat, tăcut, cu o privire cruntă, cu mutră  de haiduc de codru des, care, în absenţa unui alt Huşanu care îmbătrânise, era recunoscut drept prim ghiogar al satului” – cf. Suta Killi, p. 124 – care stătea pe un scaun şi asculta, ceasuri întregi, visător şi îndrăgostit... „doi guguştiuci”!
...Nimic, din toată această galerie de oameni ciudaţi, din toată această atmosferă de lume normală (chiar şi în „striurile” cele mai ciudate ale ei!) nu mai poate fi întâlnit ori, cât de cât, refăcut – AZI!  Deci, numele Cărţii III – Cuşca cu maimuţe, reflectă (cu realism tragic!) starea de teribil regres spiritual (...şi starea de spaţiu concentraţionar, în care a re-intrat, după acea îndepărtată epocă stalinistă, România, prin...românii ei, de data asta! – români îndrăgostiţi de toate minciunile propagandistice, români non-reactivi, la nivel vital... -  şi ticăloşiţi, şi trădători, şi...), probabil ireversibil, a...”noii lumi”, postdecembriste...!
...IOAN MITITELU se dovedeşte, ca gazetar, un nonconformist sadea: nu respectă niciun „tabu”, dintre cele stabilite (precum cele 10 porunci veterotestamentare!),  de către  „cocoana” numită...”political correctness” – ŞI MINUNAT PROCEDEAZĂ AUTORUL, dezbărându-se de tot „harnaşamentul” neo-cenzurii „moderne”, iudeo-masonice – şi, astfel, devenind (de foarte multe ori), prin stilul său frust (dar între limitele decenţei şi fără a face uz de nicio expresie deocheată/deplasată, precum fac majoritatea jurnaliştilor de azi, din întreaga lume!) – mult mai credibil, în alegaţiile sale!!!
...Numai datorită acestui curaj eliberator-întru-sine, IOAN MITITELU reuşeşte să ne re-înveţe noţiuni sfinte, precum acelea de „patrie”, „patriotism”, „neam”, „Adevăr” etc.
Despre UDMR: „Noi nici măcar nu avem nevoie de minciuni (n.n.: ca ungurii!), de calomnii, ca să le răspundem, ci avem de partea noastră  adevărul – şi nu  putem întârzia cu punerea în funcţiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL! Şi  Adevărul este de partea noastră!” – cf. p. 158.
„UDMR-ul (...), cea mai extremistă organizaţie a unei puteri străine, prezentă în România, nu a făcut altceva decât să ducă o politică de şantaj, prin care şi-a putut atinge toate obiectivele” – cf. p. 171.
Despre învăţământ/”dascăli”: „De unde să ştie sărmanele capete de lemn, că persoanele care depun cu precădere efort fizic, sau se bazează pe automatisme în munca lor, nu pot şi n-o săînţeleagă niciodată ucigătorul efort intelectual, depus de un dascăl bun?! Consumul psihic al educatoarelor, învăţătorilor, profesorilor este imens, cu mult superior efortului cu care se confruntă alte persoane, care lucrează în alte domenii. Tocmai din acest motiv, cadrele didactice au nevoie de un timp mai îndelungat de recuperare psihică, decât alţi angajaţi!” – cf. p. 174.
Despre  Băsescu Traian: „Curat tâmpiţi, Măria Ta, Mircea I de Murfatlar! Fiindcă dacă nu erau tâmpiţi aceştia, chiar aşa de tâmpiţi mai anul trecut, încât să te voteze, acum cred că ai fi făcut cărări bătute pe la DNA şi instanţele de judecată din România, pentru a explica dispariţia flotei şi alte matrapazlâcuri mânărite de matale!” – cf. p. 188.
Despre vremurile comunismului ...”romantic” (de fapt, vremuri de refacere, cu toată INIMA, a PATRIEI SFÂRTECATE, după al doilea război mondial!), comparate cu falsa „democraţie” iudeo-masonică, din contemporaneitate:  „Acum realizarea unor asemenea obiective ca Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu, Agnita-Botorca – nici nu este de conceput. Atunci, tinerii înţeleseseră că fac gestul acesta spre binele lor şi al ţării – şi de aceea munceau mutând muntele din loc, doar cu roaba şi lopata, fără să ceară, în momentul ACELA, nimic ţării, care, şi aşa, era secătuită, după ieşirea dintr-un greu război (...). Deci am putut încă o dată să văd (...) cum este poluată mintea tinerilor  din ziua de azi, cărora să li se pară minunat că sunt liberi să plece aiurea, ca să muncească zi-lumină, ca sclavi prin ţări străine” – cf. p. 218.
Despre Nicolae Ceauşescu, anul 1968 şi scriitorii români: „Aveam, în 1968, un conducător tânăr, ferm şi plin de energie, care a înfierat, în faţa propriului popor şi în faţa tuturor popoarelor oneste din lume, această acţiune mişelească a uni tratat militar, aşa-zis defensiv (...) Ca să intre, atunci, în Brigăzile Patriotice, Paul Goma a scris: Deşi am făcut închisoare pentru delicte politice, în momentul de faţă, când Patria se află în pericol, cer să fiu primit în PCR, ca singura forţă organizatoare a rezistenţei patriotice, întru apărarea pământului românesc, contra agresiunilor dinafară, oricare ar fi acelea. În aceleaşi împrejurări, Paul Goma îşi aminteşte că au făcut cerere şi au fost primiţi scriitorii Alexandru Ivasiuc, Aurel Dragoş Munteanu, Mariana Costescu, Adrian Păuneascu, Paul Schuster şi mulţi alţii (...) Puţini mai înţeleg astăzi asdemenea sentiment, fiindcă mintea le-a fost poluată de tâmpeniile debitate de criminalii ajunşi la conducerea ţării, după decembrie 1989, când a început să moară, puţin câte puţin, SPIRITUL ROMÂNISMULUI ” – cf. pp. 220-221.
Despre „aportul” alogenilor, la destructurarea României: „Mă îngrozesc şi la gândul că eu şi urmaşii mei aparţinem unei naţiuni urgisite, căreia trei naţiuni crescute precum şerpii la pieptul său, i-au adus o faimă sinistră. Şi această treime sinistră numeşte, în ordine: jidanii, ţiganii şi ungurii” – cf. p. 236.
Despre ...”Revoluţia Democratică”, din 1989: „Deci, rezumat în câteva cuvinte, deviza noii revoluţii ar putea suna aşa: <>, completat de îndemnul criminalului de drept comun, fostul Corneliu Coposu, de a nu mai lăsa piatră peste piatră, din ceea ce se construise cu sudoare şi chiar cu sânge, în epoca socialistă” – cf. p. 243.
...Nu înţelegem cum de nu apare, în textul lui IOAN MITITELU, în legătură cu nelăsatul „piatră peste piatră, din ceea ce se construise cu sudoare şi chiar cu sânge, în epoca socialistă” – şi numele lui Petre Roman-Neulander, care a lansat „privatizarea pe UN LEU!”
...Mă rog, poţi să fii sau să nu fii deloc de acord, cu unele dintre afirmaţiile şi acuzaţiile lui IOAN MITITELU, din Cartea III – dar de gândit (dacă ai cu ce...!), îţi dă de gândit, orice frază din textul său. „Hit me, but listen to me!” N-ai decât să-l înjuri, cititorule! – dar, mai întâi, citeşte-l! Şi încearcă să-i pui frazele în contextul descris şi analizat de el, de autor.
...În plus, dezvăluirile şi formulările jurnalistice ale lui IOAN MITITELU sunt pline de expresii deosebit de savuroase, pe deasupra de tot sarcasmul şi obida şi amărăciunea lor funciară. ŞI (SE) DAU MĂŞTILE JOS!, de pe feţele tuturor saltimbancilor şi escrocilor veacului XXI - al României şi al Terrei!!!
Aşa că...vă invităm să le citiţi, spre a vă purifica, întru ONESTITATEA EXPRESIEI (ESTETICE)  A  ADEVĂRULUI VIEŢII UMANO-DIVINE!
                                                                                                           Adrian Botez




 EUGENIA ŢARĂLUNGĂ – ENDO, META, EPI, PARA TEXTE LIRICE

Eugenia Ţarălungă a debutat cu volumul de versuri mici unităţi de percepţie (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002), cu care a obţinut premiul de debut al USR. Din anul 2004 deţine rubrica Breviar editorial la prestigioasa revistă „Viaţa românească” din Bucureşti. Despre acest volum s-au spus lucruri definitorii pentru demersul liric al poetei, pe care trebuie să le menţionăm, întrucât volumul biu. poeme şi texte-bloc (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010), pe care-l comentăm, îl completează pe primul (deşi Dan C. Badea nu credea că un nou volum în aceeaşi formulă expresivă ar fi de dorit).
Criticii şi poeţii au remarcat următoarele aspecte stilistice:
- dezinvoltura „de tacla”, imaginile învolburate şi de o prospeţime primăvăratică (Al. Cistelecan);
- bogăţia limbajului (neologisme, termeni din toate domeniile) care maschează senzualitatea liricii (Dan C. Mihăilescu);
- expresia dură şi şăgalnică totodată (Geo Vasile);
- simbolurile familiare din zona diafanului (Dan C. Badea);
- limbajul care sparge tiparele obişnuite ale poeziei româneşti (Ruxandra Cesereanu);
- flash-urile ironice (Marin Mincu);
- frazarea neostentativă şi subtilă (Ioan Es. Pop). Şi tot el conchide admirabil, sintetizând astfel poezia Eugeniei Ţarălungă: „E ca şi cum un spadasin în duel cu sine însuşi s-ar răni sub stern încă înainte de a porni împotrivă-şi şi, în locul replicii neiertătoare, ar face o neaşteptată reverenţă.”
Voi trece acum în revistă observaţiile (extraestetice) făcute de critici privind semnificaţiile micilor unităţi de percepţie, utile demersului meu de relevare a aspectelor gnoseologice din poezia românească (începând cu Nichita Stănescu). Aşadar, micile unităţi de percepţie reprezintă:
- fragmentele pulverizate ale fiinţei noastre, care îşi caută coerenţa tinzând la refacerea totalităţii (Al. Condeescu);
- „centri pulsatili din a căror variată şi fină întrepătrundere de efecte se compune obiectul liric (o fenomenologie a iubirii), se proiectează pe o pânză atât de subţire, încât obiectul se aplatizează, până într-acolo că poate deveni evanescent.” (Dan C. Badea);
- „cuante de energie re-semnificantă” care „traduc ritmul respiraţiei interioare”, „nodurile unei ordini ascunse, într-o continuă şi discretă reaşezare, care scapă controlului nostru” (Florin Caragiu);
Acum pot să-mi etalez viziunea mea asupra poemelor şi textelor-bloc din volumul biu (cu bonus poeme α pentru elfi) semnat de Eugenia Ţarălungă (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010). Fără-ndoială, autoarea este pasionată de structura fizico-chimică a lumii (atomi, cuante) şi mai ales de miracolul alcătuirii fiinţelor vii (întâlnim referiri la cromozomi, mitocondrii etc). De aceea, micile unităţi de percepţie îmi par, similar atomilor fizici, cele mai mici stări sufleteşti care îşi mai păstrează identitatea. În volumul de debut, Eugenia Ţarălungă realizează o introspecţie microcosmică până la aceste ultime particule de stări sufleteşti. Demersul continuă şi în volumul pe care-l disecăm, aventurile lui biu fiind iniţiatice. De această dată, avem şi unităţi macroscopice, fiinţele umane.
 
A sosit momentul să dezvălui cheia prin care interpretez poezia gnoseologică în genere. Din acest punct de vedere, poetul se poate situa în următoarele ipostaze:
- în aparenţă, privind aparenţele;
- în aparenţă, privind esenţele;
- în esenţă, privind aparenţele;
- în esenţă privind esenţele;
- în imaginaţie pură, după ce a pulverizat esenţele.
Pe care palier o putem situa pe Eugenia Ţarălungă? (Regia îmi cere acum să luăm un moment publicitar pentru a mări suspansul).
 
După părerea mea, din punct de vedere gnoseologic, poeta reprezintă un caz aparte. Ea se situează în interiorul existenţei şi rămâne ancorată acolo. Trosc! Dar nu-i atât de simplu. Existenţa, pentru Eugenia Ţarălungă reprezintă aparenţa sau esenţa? Aici e aici! Cred că pentru poetă aparenţa şi esenţa sunt sinonime, cu alte cuvinte, acestea reprezintă aceeaşi curgere heracliteană, neexistând, în existenţa noastră efemeră, repere absolute, eleate (Dumnezeu, suflete nemuritoare, iubire absolută, artă eternă etc).
 
Eugenia Ţarălungă cercetează analitic (avalanşă de organe, ţesuturi şi nume proprii – bărbăteşti, fireşte – culese din anatomia umană, stau mărturie), mărunţind existenţa până la mici unităţi de percepţie; dialoghează cu semenii; descrie faptele oamenilor dar nu le comentează/judecă. Cu bună ştiinţă, rămâne captiva condiţiei umane şi nu îşi permite nici o privire din afară: „Eu am crezut că mecanismul acesta are un joc/ un spaţiu de libertate între piesele componente/ când colo totul e intricat ţeapăn/ nu doar moartea aduce rigoarea de neabătut/ rigor mortis/ limitări ale gradelor de libertate hiene/ aferente traiului în comun pe planetă// nu doar tu eşti prins de viu în urzeala asta/ în bătătura de cânepă aspră/ cât de flexibilă e pânza asta de sac?” (sac fără sipet)
Deşi relaţiile sociale sunt nedrepte, poeta nu se revoltă, doar constată (e şi acesta un mod de protest pasiv, desigur): „sunt la mâna altora/ alţii mă ciufulesc, alţii mă poticnesc, mă îngenunchează,/ mă vântură, mă tranşează, mă fulgeră,/ mă centrifughează până la decantare” (casa luminată a sărbătoare).
Poeta ţese pânza sa lirică împletind mai multe fire: al existenţei, al absurdului condiţiei umane (în descendenţă existenţialistă), al ironiei etc. Dacă le-ar folosi numai pe primele două, urzeala s-ar destrăma. Dar ironia şi ludicul conferă rezistenţă ţesăturii. Pe pânză sunt brodate toate problemele lumii: creştinismul în derivă, amănuntele zilnice ale vieţii noastre fără sens, degradarea omului până la instinctele primare, comportamentul inuman al unor mame etc. Nu sunt uitate problemele specific româneşti, aflate la ordinea zilei: agitaţia politică (revoluţia, sau ce o fi fost, demonstraţia maraton de la Piaţa Universităţii, deprecierea valorilor în perioada postdecembristă etc.).
În această urzeală existenţială „biu (un alter-ego al poetei) află că există”. Călătoria sa, de la începutul volumului, se desfăşoară, cum ar zice Mircea Eliade, în interiorul sufletului său. Întrucât în lirica Eugeniei Ţarălungă esenţa nu există, „drumul spre centru” de care vorbeşte istoricul religiilor, toate evenimentele au aceeaşi importanţă. Dacă nu există un centru privilegiat, acesta se află pretutindeni sau nicăieri.
 
În condiţia noastră de fiinţe muritoare, nimic nu se poate împlini. Poeziile de dragoste, fruste şi tandre, sunt „dureros de dulci”: „golit de sânge acum, dreptul care, atunci când îl pusesem peste el, genunchiul meu flectat peste genunchiul lui întinşi amândoi, el spusese că a crezut că va începe brusc să leviteze. nu s-a întâmplat aşa. ba, mai mult, nu s-a întâmplat nimic de atunci.” (marţi, cândva ziua mea bună, 12 iulie, o zi înainte de 13...). Nu mă pot abţine să nu citez acest fragment dintr-o poezie de dragoste care vizează, la modul postmodernist hiperironic, absolutul: „habar nu avem cum vedem/ şi de ce uniunea aia mistică e posibilă/ câteodată/ pe alocuri/ şi fără manuale şi reviste sau imagini pe google/ de ce 2 devin una şi cred că asta-i pe vecie/ cred atunci momentan// şi sângele li se amestecă/ şi respiraţiile li se amestecă/ şi sistemele solare/ atomii cât de mici/ vederi viziuni şi căutări pe google/ futaiuri mistice pe alocuri” (de ce 2 devin una şi cred că asta-i pe vecie).
Acum să revenim la registrul grav. Concluzia deprimantă a cărţii ar fi că nu putem ieşi, din lumea care ne ţine captivi, decât prin extincţie: „mie nu mi-a reuşit nimic pe pământ”; „tu ai vrea ca viaţa asta să nu se mai sfârşească/ eu n-am ştiut niciodată cu ce s-o umplu/ şi nici nu mi-a păsat de umplutură/ lasă, noi o să avem copii în cer” (sânge îndesat între copertele abia depărtate).
Din viziunea unei lumii descentralizate, decurge atenţia acordată, cu egală măsură, tuturor problemelor omeneşti, grave ori minore deopotrivă. Iată câteva evenimente contemporane tratate cu ironie, inteligenţă şi condescendenţă: „am ajuns în rândul lumii/ am şi eu un mall la colţul nordic al blocului/ un hipertemplu al cumpărăturilor de sezon/ preţul spaţiului din jur crescuse brusc/ nu ştiu dacă preţul timpului cauzase asta” (orice încăpere devenea briliantă).
Deşi nu pare la prima vedere, poezia Eugeniei Ţarălungă este gnoseologică. Dar judecăţile autoarei rezultă, prin ricoşeu, din descrierea evenimentelor, astfel alese încât să devină semnificative, simbolice, simptomatice, nu din comentarea acestora. Îmi pare că poeta poartă o mască pentru a-şi ascunde fragilitatea sufletului. Acesta se dezvăluie, pe alocuri, în poezia de dragoste sau în atenţia pe care o acordă suferinţelor/ problemelor umane. Există totuşi, ca ideal, o lume mai bună spre care poeta tinde fără entuziasm: „noi, îmi închipuiam eu, făcând parte dintr-o altă lume, superioară, mai albă, cu rădăcini doar în spectrul multicolor al lumii fizice, aşa credeam. Spre ce gonim? Spre ce ne târâm?” (13 iulie).
În prefaţa cărţii, Ruxandra Cesereanu afirmă că Eugenia Ţarălungă aduce noutăţi în lirica românească. Autoarea confirmă observaţia, cu o notă de autoironie: „scotocisem în căutare de cuvinte şi extinsesem graniţele/ elastic/ toate graniţele până la limita de rupere/ eram obişnuită cu dinamitări de tot felul// mereu industria militară acaparase/ cercetarea de vârf în toate domeniile ştiinţifice// numai cuvintele scăpaseră monopolului” (roboteam până ajungeam la gândire).
 
Într-adevăr, fiecare poet autentic, şi mai ales original, extinde spaţiul liric, adăugându-i noile imagini create de el însuşi. Şi Eugenia Ţarălungă (originală până în măduva oaselor) a înnoit atât lexicul poetic (cu neologisme, termeni ştiinţifici, selectaţi cu precărere din ştiinţele sale preferate: biologia, anatomia, fizica şi chimia), cât şi imaginaţia lirică (prin asociaţii neobişnuite de cuvinte, descoperind noi perspective de relevare a sufletului nostru).
                                                                                  Lucian GRUIA





      ANTOLOGIA UNIVERSALĂ „COMORI DE VISE”

Editura Armonii Culturale are plăcerea să vă semnaleze apariţia Antologiei universale „COMORI DE VISE” (Poveşti, povestiri, amintiri) 2012.
Lucrarea, antologhează 23 de autori români, din Europa, Canada şi Statele Unite: Cristian Petru Bălan (Chicago, SUA), Elena Buică (Toronto, Canada), Angela Burtea (Brăila), Ovidiu Creangă (Toronto, Canada), Andreea-Maria Dănilă (Şugag, Alba), George-Nicolae Stroia (Adjud, Vrancea), Gabriel Dragnea (Bucureşti), Emil Druncea (Feteşti, Ialomiţa), Mariana Zavati Gardner (Norfolk, Anglia), Vasile Sevastre Ghican (Tecuci, Galaţi), Ramona Sandrina Ilie (Focşani, Vrancea), Rodica Elena Lupu (Bucureşti), Ionel Marin (Focşani, Vrancea), Năstase Marin (Galaţi), Speranţa Miron (Galaţi), Maricica Stroia (Adjud, Vrancea), Geta Mocanu (Galaţi), Ştefan Radu Muşat (Bucureşti), Ioan Muţiu (Bucureşti), Daniel Roxin (Bucureşti), Aga Lucia Selenity (Braşov), Mariana Vicky Vârtosu (Focşani, Vrancea), Gheorghe A. Stroia (Adjud, Vrancea). Motivaţia unei astfel de lucrări este pe cât de simplă, pe atât de înălţătoare, având în vedere că lucrările destinate copiilor şi, implicit, tuturor celor cu suflet de copil, sunt din ce în ce mai slab reprezentate în peisajul cultural românesc actual: „Nimic nu se compară cu vârsta inocenţei, protejată de bătăile de aripi ale îngerilor providenţiali şi pământeni, deopotrivă. Comori de vise se adresează tuturor celor ce poartă în suflet Copilul şi Copilăria, indiferent de vârstă sau poziţionarea „fizică” în vastul existenţial cotidian.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971