Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
O inițiativă a Mișcării pentru Progresul Satului Românesc: „FESTIVALUL HORA”
ISTORIC BISERICESC -articole de: Adrian BOTEZ, Stelian GOMBOȘ
DWIGHT LUCHIAN PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
ACTUALITATEA POLITICĂ ÎN FARSE, ACTE PENALE ȘI BLESTEME NAȚIONALE – articole de Magdalena ALBU, Stefan Doru DĂNCUȘ, Alexandru PETRIA, Viorel ROMAN, Mircea POPESCU; Sergiu GĂBUREAC
DOUĂ ARTICOLE DE SERGIU GĂBUREAC
Un exemplu australian
Prof. Dr. Ioan ALEXANDRU:O EROARE CONCEPTUALĂ PRIVIND ROSTURILE ȘCOLII
DILEMELE BASARABIEI – un articol de Iacob Cazacu – Istrati și un altul despre Andrei Vartic, Cuiul Dacic
BISERICA DIN ETER – continuare din numărul trecut
Dan LUPESCU
Adrian Botez
Emil Proșcan
Tudor LEU
Texte de Dan Lupescu, Stefan Doru DĂNCUȘ, Gheorghe A.STROIA, Sandu TICU, Andrés Sánchez ROBAYNA, Mariana CRISTESCU, Ioana STUPARU, Adrian BOTEZ, Lucian GRUIA despre: Romulus COJOCARU, Jacques BOUCHARD, Eugen DORCESCU, Ben TODICĂ, Geo CĂLUGĂRU, Al. Florin ȚENE, Eugen COJOCARU, Florentin SMARANDACHE, Ioan MITITELU, Ecaterina ȚARĂLUNGĂ.- partea 1
Partea 2
Partea 3
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 1
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 2
DIN FLOCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului - partea 1
„Sârba Băsescu și protestatarii”
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA 2
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - CONTINUARE

 ÎNTÂMPINAREA ÎN SPANIA A UNUI POET ROMÂN
Andrés Sánchez Robayna despre:

         Eugen Dorcescu, între esenţă şi existenţă*

       Ce ar fi de spus, mai întâi, în prezenţa unei cărţi atât de neobişnuite precum aceea pe care cititorul o are acum în mână**, este că nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de ceea ce titlul – atât de atrăgător în simplitatea lui – ar părea să  indice într-o primă instanţă. Poemas del viejo – Poemele bătrânului trimite, într-adevăr,  de îndată, şi aparent, la versuri ce se scriu în răstimpul din urmă al unei vieţi, şi care pot dezvolta teme îndeajuns de eterogene. Versuri de acest tip – vreau să spun, stihuri ce corespund acestei ultime perioade a vieţii, şi cu o tematică variată – au scris Lope de Vega şi John Donne, Goethe şi Victor Hugo, Giuseppe Ungaretti şi Jorge Guillén. Etapa finală a lui Lope, de exemplu, s-a dorit a fi numită “ciclul de senectute”, chiar dacă în acesta nu totul a vădit atitudini ascetice şi meditatio mortis: au existat de asemenea spaţiu şi timp pentru joc, râs, parodie. Dacă ne gândim, dimpotrivă, la Ungaretti şi la cartea sa din 1960 Il taccuino del vecchio, ceea ce observăm este reunirea obsesiilor pe care deja le cunoşteam din cărţile anterioare ale poetului italian, plasate acum sub “muşcătura” (l’addentare) a timpului şi sub ravagiile sale. “Eu cred – scria Ungaretti – că în poezia bătrâneţii nu există prospeţimea, iluzia tinereţii; cred, însă, că există o asemenea însumare a experienţei, încât se ajunge – şi nu se ajunge întotdeauna – la găsirea cuvântului potrivit, se atinge poezia cea mai înaltă”. Dar temele din taccuino, s-o recunoaştem, continuau să fie diverse: singurătatea, durerea, inima ce încă iubeşte.
       În Poemas del Viejo – Poemele bătrânului de Eugen Dorcescu suntem în faţa unei realităţi ori a unei lumi foarte diferite.  Chiar de la piesa iniţială, ceea ce se abordează şi se explorează în ele este experienţa însăşi a bătrâneţii, această dramatică realitate a unei fiinţe care, de fapt, nu trăieşte, ci îşi supravieţuieşte sieşi, aşa cum ni se spune la un moment dat. Desigur, apar, în paralel, alte teme (de la corporalitate până la “negura” lui Thánatos), dar ele gravitează, toate, în jurul semnificaţiei bătrâneţii, o bătrâneţe ce ajunge la capătul “aventurii de neînţeles a existenţei”. De aici dramatismul susţinut al acestor versuri, profunzimea lor, care este, în acelaşi timp, angoasă şi voinţă de cunoaştere. Despre bătrân se vorbeşte întotdeauna la persoana a treia (“Bătrânul cunoaşte exact…”, “bătrânul a observat…”, “bătrânul se încăpăţânează…”), ca şi cum această distanţă ar permite vocii lirice să obiectiveze realitatea despre care grăieşte, lumea acestei fiinţe “tragice şi nenorocite”, înscrisă între văzduh şi cenuşă. Există, însă, de asemenea, frumuseţe, o “frumuseţe sfâşietoare”, a fiinţei conştiente de finitudinea ei şi de solidaritatea şi armonia cosmosului. Existenţa îşi aşteaptă sfârşitul, şi se predă lui, pentru a avea loc fluxul etern al cosmosului, pentru ca fiinţa să poată urca “treptele veşnic tinere ale eternităţii”.
       Când, în primăvara lui 2009, am citit pentru prima oară – şi printr-un fericit hazard – poezia românului Eugen Dorcescu (Timişoara, 1942), am experimentat senzaţia de netăgăduit că mă aflu în faţa unui autor în care converg unele direcţii esenţiale ale liricii moderne. O adâncă scrutare a sensului transcendenţei – uneori inseparabil unit cu lecţiile misticii occidentale – îşi dă mâna, în această poezie, cu o viguroasă căutare metafizică (“metafizică, nu filozofică”, insista Juan Ramón Jiménez), al cărei centru sau axă este fiinţa în faţa eternităţii. Marea tradiţie a poeziei române, de la Mihai Eminescu până la Tudor Arghezi – o tradiţie pe care în Spania, sau în limba spaniolă, o cunoaştem, din nefericire, cu totul insuficient – , se vede asumată în fiecare vers al lui Dorcescu, sublimată în fiecare din cuvintele sale, şi se leagă cu unele dintre marile procupări care, de la Mallarmé până la Luzi sau Bonnefoy, determină limbajul şi lumea celei mai vii poezii europene a modernităţii.
       Nu va fi inutil să se atragă atenţia asupra lui Dorcescu ca poet european, în ciuda faptului că împrejurările sociale şi culturale ale ţării sale, pe durata prea multor ani, l-au izolat, în mare măsură, în limitele propriei limbi, şi doar în vremea din urmă această operă a început a fi cunoscută în restul continentului. Fiindcă important este că în creaţia lui sunt puse unele din cheile cele mai adânci ale modernităţii poetice, şi într-o manieră foarte specială ceea ce Mario Luzi a numit “dialectica dintre existenţă şi esenţă”, adică necesarul inter-schimb dintre experienţa vitală însăşi şi fondul ontologic în care această existenţă se înscrie. De echilibrul, de solidaritatea dintre aceste două planuri, depinde cuvântul poetic; o dialectică, într-adevăr, “fără de care – adaugă Luzi – poezia, cel puţin în accepţiunea noastră, nu s-ar produce”.
       Cititorul nu doar asistă, în Poemas del viejo – Poemele bătrânului, la această dialectică, ci se cufundă în ea, o simte agitându-se în conştiinţă, între senechismul*** (aici uneori foarte strict), pe care orice meditaţie asupra finitudinii îl implică, în mod necesar, în tradiţia noastră, şi un acut sentiment al dramei, nu mai puţin caracteristic unei părţi foarte semnificative a acestei tradiţii, şi nu doar în admirabila sa fază barocă. Eugen Dorcescu ne pune în faţa acestei drame, cu cuvinte în acelaşi timp nude şi neliniştitoare, cuvinte ce nu renunţă – nu pot renunţa cu nici un chip – la sentimentul misterului, ca şi cum acesta ar fi cel mai definitoriu simţământ omenesc, posesiunea noastră sensibilă cea mai vie.
       Poemas del viejo – Poemele bătrânului, cuvinte consacrate, da, “eliberării, durerii, luminii”, după cum se citeşte în unul dintre texte. Dar, de asemenea, şi înainte de orice, consacrate misterului, acestui spaţiu (şi acestui timp) dintre existenţă şi esenţă care ne întemeiază, şi despre care cuvântul poetic este chemat să fie, mereu, o frumoasă, iradiantă, de nesubstituit mărturie.
Tegueste, Tenerife, 15 de noviembre de 2011
_______
* Text tradus din limba spaniolă.
** Eugen Dorcescu, Poemas del viejo – Poemele bătrânului, Ediciones Igitur, Montblanc (Tarragona), Spania, 2012.
*** Senechism (sp. Senequismo) – Doctrina etică a filozofului Seneca, ce promovează stoicismul şi temperanţa. 

 


                                         AL. FLORIN ŢENE – 70

Un om înalt. Aşa pare, din fotografii, căci, la ora când scriu aceste rânduri, încă nu ne-am întâlnit în... direct, deşi a trecut vreun an de când cu onoare mă aflu între membrii filialei clujene a Ligii Scriitorilor.
Înalt şi drept, cu alură sportivă, prezentabil, elegant, plăcut, politicos, săritor şi generos. O persoană caldă, amabilă, dispusă oricând să-ţi întindă mâna prieteneşte, fratern chiar, atunci când te simte în dificultate.
Cu domnul Florin Ţene şi cu doamna Titina – soţia lui, scriitoare la rându-i, frumoasă, admirabilă mamă şi bunică - mi-a fost dat (fiindcă nimic nu e întâmplător!) să mă întâlnesc şi să mă împrietenesc... pe internet, colaborând apoi ireproşabil.
Domnul Ţene este liderul ideal. Un manager perfect şi un fin psiholog. Ştie perfect ce are de făcut, ştie să îşi impună punctul de vedere fără a provoca frisoane celor din jur, îşi respectă partenerii de lucru, este charismatic şi are ştiinţa şi înţelepciunea de a detensiona situaţii oricât de delicate. Ştie, aşadar, să păstreze dreapta măsură, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales în zilele noastre!
  Pe Al.Florin Ţene şi pe doamna Titina i-am întâlnit într-un moment care trebuia să ivească în viaţa mea, schimbându-mi cursul, stimulată de uluitoarea capacitate de muncă a acestor mai vârstnici confraţi olteni, aşezaţi pe malul Someşului.
Al.Florin Ţene este un om înalt ... nu numai fizic. Este un bărbat de onoare şi de cuvânt, îi plac oamenii inteligenţi şi talentaţi, pe care-i sprijină fără rezerve şi fără orgolii de doi bani, cum se mai întâmplă în această lume, nu numai pe plaiurile mioritice. Vorbesc în deplină cunoştinţă de cauză. În plus, este un scriitor interesant, care lucrează (din câte pot constata zilnic, văzându-l pe Messenger!) de dimineaţa până seara.
Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru corespondent al Academiei Americană-Română (A.R.A ) din anul 2011, membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. Semnează poezie, dramaturgie, publicistică, eseu, critică literară. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreană, rusă, franceză.
Dumnezeu a fost bun cu copilul născut în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 13 iunie 1942! Are o familie minunată. În 1964 s-a căsătorit cu poeta Titina Nica şi au doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune, şi Ionuţ, doctor în Istorie şi masterand în Drept, poet şi scriitor, fondatorul ziarului  „Napoca News”, cu 16 cărţi publicate. Amândoi feciorii, la casele lor, cu copii.
Un Geamăn armonios, care nu a uitat niciodată de unde a plecat, profund credincios, Al. Florin Ţene, care a primit 53 de premii şi diplome naţionale şi internaţionale pentru activitatea literară şi de promotor cultural, nu conteneşte să mulţumească Divinităţii pentru harul dăruit, pentru succesul meritat, pentru viaţa frumoasă alături de minunata sa parteneră de drum.
Nu voi insista asupra palmaresului său, cei interesaţi putând consulta pagina de Facebook.
Rândurile mele sunt un modest exerciţiu de admiraţie faţă de un OM de nădejde, un prieten drag, care se apropie de borna 70, căci,  în ziua de 13 iunie, Al.Florin Ţene va împlini 70 de ani. I-am „măsurat” biografia şi am constatat că tot în 2012 împlineşte 53 de ani de la debutul în poezie şi 38 de ani de la debutul editorial! Ce frumos! O viaţă închinată scrisului, culturii, semenilor!
Mă bucur să fiu prima care, cu profund respect şi adâncă prietenie, îi urează „La mulţi ani!”, încununaţi de  bucurii, sănătate, putere de muncă, cer senin aureolat de iubire alături de cei dragi.
Târgu-Mureş, 24 martie 2012                                                                               MARIANA CRISTESCU



     LUCRÂND LA REACTIVAREA FONDULUI SUFLETESC UMAN

Înainte de a vorbi despre scriitorul Ben Todică, cel mai nimerit ar fi să vorbim despre omul de cultură Ben Todică, o personalitate proeminentă a culturii române din Melbourne, Australia. Asta pentru a sublinia puterea de muncă a celui ce a realizat cutremurătorul film documentar „Drumul nostru”, care activează la Televiziunea Comunitară Română din Melbourne - canalul 31 şi care realizează o emisiune radio în limba română, adresată publicului român din Australia. Fireşte, întâlnirile cu oameni marcanţi ai Diasporei (şi nu numai), cu scriitori, artişti, medici, pastori, actori şi regizori, politologi şi politicieni, ziarişti sau simpli cetăţeni şi-au pus o amprentă benefică pe cultura autorului; aici putem observa cum pasiunea iniţială pentru cinematografie se continuă într-un mod fericit cu fascinaţia scrisului şi atinge punctul suprem cu apariţia celor două volume - volumul „Între două lumi” (Ed. „Atticea”, Timişoara) şi volumul „În două lumi” (Ed. „Singur”, Târgovişte) volume lansate şi în România.
Cunoscut în toată lumea datorită articolelor apărute în presă ori pe multe site-uri de cultură ale Internetului, Ben Todică dovedeşte o tenacitate şi o gândire exemplare în raport cu noua conduită a omului modern, mereu consumat de ideea că nu are timp să le facă pe toate. Ceea ce-şi propune şi în acest volum care conţine, pe lângă interviuri cu oameni din diverse domenii de activitate şi un capitol destinat ecourilor la prima carte („Între două lumi”) este crearea unui tablou socio-uman contemporan. Astfel, fiecare din cei intervievaţi are posibilitatea de a vorbi deschis despre propriile succese şi despre modul cum văd societatea de azi; aceste „filtrări” ale ideilor exprimate fără rezerve creează, cum spuneam, un tablou mult mai complex decât multe cărţi de sociologie apărute în ultimul timp: una este să afli părerea unui singur autor (indiferent cât de obiectiv s-ar pretinde) şi cu totul alta să ai multiple oferte ideatice.
Dincolo de pasiunea pentru artă, Ben Todică este şi un patriot adevărat (oricât de demonetizat poate părea cuvântul!) pentru care nu există ezitare în finalizarea practică a proiectelor propuse. Aproape întreaga sa activitate (şi viaţă) este dedicată spaţiului românesc, rămas astăzi atât de sărac în valori morale. De multe ori, intervenind în mărturisirile interlocutorilor, adaugă un plus de culoare spontană ce provoacă destăinuiri spontane şi în asta rezidă şi frumuseţea acestor interviuri-convorbiri care pot fi citite de oricine şi care n-au tenta voit academică ce îndepărtează potenţialul public, în loc să-l apropie de cuvântul scris.
Volumul de faţă, prin conţinutul său de excepţie, ne spune de ce, cu cât ne apropiem de sfârşit, avem o viziune tot mai globală asupra lucrurilor. Încercând să ne structurăm cumva emoţiile, visurile, sentimentele, evoluţia – am crezut că principiul stratificării va face ordine. Dar cum să te pregăteşti pentru echilibru, îndoindu-te de existenţa lui Dumnezeu sau crezând orbeşte în El? O întrebare esenţială care a diversificat opiniile şi a lovit sistematic în presupusa facere de ordine. Acestui tip de întrebări şi frământări încearcă Ben Todică să le răspundă aducând în faţa cititorului oameni pregătiţi pentru asta.
Se spune că orice revoluţie trebuie să schimbe, să imprime blocului social în care apare, realităţile altor visuri. La noi (românii, n.a.) revoluţia (din 1989, n.a.), în spiritul docilităţii noastre ca popor (aşteptăm să se umple paharul) s-a transformat rapid în ceea ce analiştii politici au numit o vreme „restauraţie” iar apoi „haos economic”. În cursa spre „europenism”, spre „occidentalism”, ne-am pierdut intelectualii, adevăraţii studenţi, oamenii de cultură. Crosul supravieţuirii n-a fost însă abandonat de buticari, agramaţi, semidocţi. Axele acestui început de mileniu sunt bişniţa, corupţia, minciuna ce-au reuşit să impună ritmul unui nou regulament la scară planetară. S-ar putea ca Ben Todică, lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman, să fie printre ultimele redute de apărare ale conştiinţei poporului nostru.
Îl felicit şi invit pe toată lumea la acest „festin” al inteligenţei şi culturii numit „În două lumi”, a doua carte a unui mare român care de acolo, din celălalt capăt al lumii, ne spune că n-a uitat de unde aplecat.
                                                                                                            Ştefan Doru DĂNCUŞ



                                         Lansare de carte – Geo Călugăru
                                                 “SFINTE FIRI VIZIONARE”

 Cunoscut pentru modestie, dar, mai ales, ca om de omenie, Geo Călugăru, poet, prozator, critic literar, membru în USR, conducător timp de câteva decenii al Cenaclului Literar Ioan Tecşa, în cadrul Centrului Cultural al M.I.R.A., iar de câţiva ani coordonator al Cenaclului literar Octavian Goga, în cunoscutul sediu Calderon, a îmbogăţit piaţa cărţii, în 2011, cu volumul de proză  “Sfinte firi vizionare”, Editura Perpessicius. Cartea este o monografie istorico-literară, dedicată poeţilor eroi Cezar, Constantin, Titus şi Nicolae T. Stoika şi a apărut sub egida Fundaţiei literar-istorice “STOIKA”, al cărei preşedinte este economistul Stoica Florian Laurenţiu.
 Lansarea cărţii a stârnit un deosebit interes, astfel, rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române a devenit neîncăpătoare. Conform prezentărilor făcute de domnul Florian Laurenţiu Stoica, în sală s-au aflat reprezentanţi din diferite ramuri ale culturii, printre care: scriitorii Ion Lazu, Lidia Lazu,  Gheorghe Grosu, Elis Râpeanu, Florica Gh. Ceapoiu, Constantin Bălăeţ, Ion Gabriel Puşcă, Ioana Stuparu, Doina Bârcă, Gheorghe Marin, Daniel Mihu, Vali Horişcă, actorii Ion Dichiseanu, Gheorghe Arcudeanu, etnologul Ioan T. Alexandru, realizatoare programe Radio România Cultural - Lidia Laic, preotul Moise împreună cu cinci membri ai corului Patriarhiei Române, jurnalişti etc.
 De asemenea, conform prezentărilor lui Geo Călugăru, au fost invitaţi să vorbească despre cartea “Sfinte firi vizionare”: Foarea Necşoiu, scriitoare, profesoară la Liceul Matei Basarab, Ion C. Ştefan, scriitor, director al Editurii Arefeana, George Stanca, jurnalist, realizator programe tv., Emil Lungeanu, scriitor, Secretar general la revista Literatorul, Victor Gh. Stan, scriitor, director Editura Destine, coordonator al Cenaclului Literar Destine, Marian Dumitru, scriitor, director al revistei Cronica Fundaţiilor, Doina Ghiţescu, actriţă.
 Micul expozeu făcut de domnul Florian Laurenţiu Stoica, despre poeţii eroi din familia sa, apoi despre Fundaţia literar-istorică “STOIKA”, ce are ca siglă Stema Heraldică ŞTEFAN STOIKA de Veneţia de Jos, dată de Principele Gheorghe Rakoczy în anul 1649 februarie 13 Alba Iulia. Din micul expozeu a reieşit că lucrarea scriitorului Geo Călugăru, referitoare la familia Stoika, nu este singulară, dovadă fiind alte volume aflate pe masă. « Cântecele religioase Sfinte Dumnezeule şi Cuvine-se, interpretate cu dăruire divină de membrii corului Patriarhiei Române, ne-au introdus cu brio în ceea ce ne-am propus să prezentăm astăzi », au fost cuvintele de apreciere şi mulţumire pe care le-a adresat domnul Florian Laurenţiu Stoica, atât corului cât şi preotului Moise.
 Pornind de la dezvăluiri referitoare la titlul cărţii, Geo Călugăru a făcut următoarea afirmaţie: ”Fie că este vorba de artişti sau de oameni simpli, fiecare se întreabă, la un moment dat, de unde vine, care-i sunt rădăcinile?  Şi, pe bună dreptate, această carte stând mărturie. Studiind materialul documentar despre eroii ce au luptat până la jertfa supremă, eroi care aveau viziuni, care credeau în ceva, mi-a venit inspiraţia pentru titlul Sfinte firi vizionare. Au întruchipat, prin modul în care şi-au trăit viaţa “acele sfinte firi vizionare”, despre care Eminescu, punând faţă în faţă prezentul decăzut şi trecutul luminat de glorie, spunea în poezia Epigonii » : …” Voi credeaţi în visul vostru / Noi nu credem în nimic” (pag. 316).
 Scriitoarea Floarea Necşoiu a fost prima care şi-a spus impresiile. Spicuiri: « Această monografie istoric-literară, ce îmbogăţeşte creaţia lui Geo Călugăru este un pios omagiu adus eroilor poeţi Stoika, aducând în carte nume de domnitori, actori, scriitori, eroi. Am găsit în carte numele: Densuşianu, Vlahuţă, Perpessicius, Macedonski etc. Prin conţinutul său este un volum impecabil. Am aflat, astfel, ce simte o mamă când are un erou în familie, când îi pleacă un fiu pe front, când îi moare un fiu erou; cartea devine un fascinant document al mai multor decenii, mai multor veacuri. Închei cu versul: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.
 S-a observat că această carte a fost privită, în special, cu sufletul. Demonstrează cu prisosinţă Ion C. Ştefan, prin exemplele sale referitoare la arborele genealogic al familiei Stoika, la: “pomul vieţii, adică, exemple luate din comuna mea natală Arefu - Vâlcea, unde în casele oamenilor mai în vârstă, şi nu numai, pereţii camerelor sunt împodobiţi cu ţesături naţionale, covoare de pe care pomul vieţii este nelipsit. La poalele pomului se află copiii jucându-se, iar la vârful pomului este ţesut chipul lui Dumnezeu”. 
 George Stanca: “Am observat un lucru extraordinar în ultimul timp, nevoia de a ne afişa identitatea. Este apreciabil faptul că se fac monografii ale satelor, ale familiilor, ceea ce arată valoarea unui popor. De exemplu această carte în care este vorba despre o familie de români, carieră militară, nume de oameni de seamă. Încă o poveste cu care ne putem mândri noi românii, de a scoate la iveală ceva din neamul nostru. Mulţumim în numele întregului popor, atât cât pot eu mulţumi în numele lui”.
 Emil Lungeanu: “Am rămas foarte impresionat de corul Patriarhiei,  parcă aş fi asistat la o adevărată slujbă de pomenire a fraţilor Stoika – iar asta după ce, în urmă cu câteva zile, la Mănăstirea Sf. Ana din Orşova, mi-a fost dat să particip la o slujbă de pomenire a lui Eminescu însuşi. După cum există sfinţi militari, tot aşa avem şi poeţi soldaţi. Zicea Nichita “Poetul ca şi soldatul / nu are viaţă personală. / Viaţa lui personală / este praf şi pulbere”. Unii “purişti” cred de aici că poetul nu mai poate fi şi altcineva în acelaşi timp. Dar această carte te convinge că pentru  a fi poet nu contează cât scrii. Nu ştiu până unde ar fi ajuns cu opera Constantin Stoika dacă nu ar fi pierit aşa de tânăr, dar atâta cât a scris a fost deja destul pentru a-l valida definitiv ca poet în istoria literaturii. A  fost o plăcută surpriză când am primit cartea şi îl admir pe domnul Geo Călugăru pentru nobilul dumisale demers monografic. Asemenea oameni de o modestie augustă riscă adesea să fie subestimaţi; or, cartea aceasta este un mare travaliu, din care ceea ce se vede aici e doar vârful aisbergului. Ea face genealogia unei familii care s-a umplut de glorie; aş zice că această străveche spiţă aproape că  este o replică românească a familiei de Vere, despre care scriam în romanul “Fantoma Shakespeare”. Ceea ce citeşti aici este o istorie vie, cu ramificaţii şi încrucişări de umbre ilustre, bunăoară  Macedonski şi mulţi alţii.  Am învăţat multe  lucruri noi citind această carte. Ea are şi marele merit să apară într-o epocă în care nu se mai pune preţ pe rădăcini. Or, dacă nu ai rădăcini, te ia vântul. Faptul că Geo Călugăru cultivă rădăcinile celor patru fraţi Stoika îi face cinste. Felicitări pentru această nouă reuşită editorială  Perpessicius! Urez acestui volum un destin la fel de glorios ca al familiei Stoika!”.
 Laurenţiu Stoica: “Am semnale că sunt documente cu familia Stoika de pe la o mie o sută sau nouă sute şi ceva. Se cercetează spre a se afla cât mai multe date”.
 Geo Călugăru: “Prin prefaţa scrisă de Sorina Dascălu, această carte este un gest pios pentru familia Stoika. Concordanţa dintre vorbe şi fapte o exemplific printr-un fragment de la pag. 310 : « Pentru paza acestor porţi sacre, şi-a jertfit viaţa şi sublocotenentul Constantin T. Stoika, în ziua de 23 Octombrie 1916. Cu numai trei zile înainte, în ultima însemnare făcută în jurnalul său, el oferea o elogioasă evocare a cultului eroilor neamului, cult ce trebuia păstrat cu sfinţenie, ţinând vii, sacre amintiri ale celor căzuţi în mod eroic. “Ţara în aceste clipe istorice, are trebuinţă de aceste amintiri sacre. Dacă toţi ne-am gândi cu iubire la morţii scumpi, vom putea să ne împrospătăm puterile sufletelor încercate îndestul acum”. Ultimile cuvinte adresate camarazilor, cu cele din urmă puteri, fiind grav rănit au fost: “Înainte la creastă! Apăraţi-o cu viaţa, iubiţii mei camarazi! (Însemnări din zilele de luptă de Constantin Stoika).      
 Victor Gh. Stan: “Avem aici un arbore genealogic şi un fântânar cu numele Geo Călugăru. A muncit, a intrat prin rădăcina arborelui şi a scos lumină documentată. A scos date cu ciutura, cum s-ar zice. Conţinutul cărţii este presărat cu nume de oameni care s-au devotat culturii neamului românesc. Avem aici pe fântânarul Geo Călugăru şi pe asistentul de lumină Laurenţiu Stoica, prin al cărui aport pecuniar a apărut această carte”.
 La invitaţia lui Geo Călugăru, actriţa şi poeta Lidia Lazu, cu dăruirea care o caracterizează, susţine un scurt recital poetic.
 Cu aceeaşi sensibilitate şi dăruire, actriţa Doina Ghiţescu prezintă din cartea Sfinte firi vizionare (pag. 221), poemul IMN PĂCEI. Acest poem a fost publicat de Const. T. Stoika în volumul “Poezii » - Chişinău, 1928, pag. 85.
 Marian Dumitru lansează un îndeamn publicului să-şi cerceteze originea familiei, să caute cât mai mult, şi vor descoperi fapte importante din viaţa înaintaşilor lor. “Iată ce întâmplare nobilă şi fericită a declanşat această carte. Faptul că am ajuns în anul 2012, spune că personalităţile care vin în această ţară sunt din nişte familii sănătoase, cu credinţă în Dumnezeu. Această  importantă carte de memorialistică, face o mare cinste lui Geo Călugăru, starostele Cenaclului Octavian Goga. Este o carte de istorie, am aflat multe lucruri despre această nobilă familie, cel puţin în spirit, care se întâlneşte cu familii de seamă.  Grănicerii, aşa cum erau membrii familiei Stoika, deţineau pe atunci funcţii considerate de elită”.
 Ion Dichiseanu: “Aveam şapte ani când eram cu părinţii în lagăr. În acea perioadă l-am cunoscut pe Pamfil Şeicaru. N-am să uit niciodată, că atunci când am venit în ţară, tata ne-a pus să sărutăm pământul românesc, la Curtici, la graniţă. Domnilor, am constatat că suntem mai buni după ce citim vieţile oamenilor de seamă”.
 Doina Bâlcă: “Sunt onorată să particip la această frumoasă manifestaţie. Îl felicit pe dl Stoica, fiindcă a pus la dispoziţie dlui Geo Călugăru materialele “Sfătuitori în taină ai lui Dumnezeu”. Şi îl felicit pe autor, referitor la numele despre care se vorbeşte în carte”. Apoi, Doina Bâlcă a citit o poezie din creaţia proprie. Şi tot din creaţia proprie a citit poetul Daniel Mihu, o poezie dedicată eroinei din Gorj, Ecaterina Teodoroiu.
 Din partea Academiei DacoRomâne, Marian Dumitru a oferit Fundaţiei “Stoika”, volumele: Revista nr.1 “Studii şi Cercetări de Dacoromânistică”, Editura Dacoromână, 2011 şi “Octavian Goga”, Editura Dacoromână, 2011 – monografie de Ion Dodu Bălan, iar din partea Fundaţiei Eminescu a oferit revista “Cronica Fundaţiilor”.
 Evenimentul s-a încheiat cu mulţumirile şi urările de bine adresate publicului, de domnul Florian Laurenţiu Stoica. 
                                                          IOANA STUPARU
 
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971