Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
O inițiativă a Mișcării pentru Progresul Satului Românesc: „FESTIVALUL HORA”
ISTORIC BISERICESC -articole de: Adrian BOTEZ, Stelian GOMBOȘ
DWIGHT LUCHIAN PATTON despre procesul mondial de deteriorare a democratiei
ACTUALITATEA POLITICĂ ÎN FARSE, ACTE PENALE ȘI BLESTEME NAȚIONALE – articole de Magdalena ALBU, Stefan Doru DĂNCUȘ, Alexandru PETRIA, Viorel ROMAN, Mircea POPESCU; Sergiu GĂBUREAC
DOUĂ ARTICOLE DE SERGIU GĂBUREAC
Un exemplu australian
Prof. Dr. Ioan ALEXANDRU:O EROARE CONCEPTUALĂ PRIVIND ROSTURILE ȘCOLII
DILEMELE BASARABIEI – un articol de Iacob Cazacu – Istrati și un altul despre Andrei Vartic, Cuiul Dacic
BISERICA DIN ETER – continuare din numărul trecut
Dan LUPESCU
Adrian Botez
Emil Proșcan
Tudor LEU
Texte de Dan Lupescu, Stefan Doru DĂNCUȘ, Gheorghe A.STROIA, Sandu TICU, Andrés Sánchez ROBAYNA, Mariana CRISTESCU, Ioana STUPARU, Adrian BOTEZ, Lucian GRUIA despre: Romulus COJOCARU, Jacques BOUCHARD, Eugen DORCESCU, Ben TODICĂ, Geo CĂLUGĂRU, Al. Florin ȚENE, Eugen COJOCARU, Florentin SMARANDACHE, Ioan MITITELU, Ecaterina ȚARĂLUNGĂ.- partea 1
Partea 2
Partea 3
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 1
Corneliu LEU în dialog cu Dimitrie GRAMA , cu interventii de Virgil CIUCA, Viorel ROMAN, Drd. Stelian GOMBOS, Bogdan Costin GEORGESCU- continuare 2
DIN FLOCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului - partea 1
„Sârba Băsescu și protestatarii”
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA 2
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - CONTINUARE
Actualitatea culturală, literară, editorială și artistică

     Romulus Cojocaru – Patriarhul Danubian

 Mare e moartea, peste măsură,/ Suntem ai ei cu surâsul pe gură… - acest distih memorabil al marelui poet de limbă germană Rainer Maria Rilke îmi revine în minte ori de câte ori îmi reamintesc incredibil de luminoasa zi în care l-am condus pe cel din urmă drum teluric pe Marele Maestru Romulus Cojocaru.
S-au dus, iată, deja cinci ani. Nu-mi vine să cred nici acum că a plecat dintre noi.
Oltean nepereche. Mic la stat, mare la sfat. De fapt, de talia lui Constantin BRÂNCUŞI, Titanul din Hobiţa, născut a doua oară la Craiova, răsădit o jumătate de secol la Paris.
Dacă BRÂNCUŞI a întors sculptura mondială la obârşii, la izvoarele primordiale, cioplind himeric lumina, desghiocând, revelând omenimii esenţa condiţiei umane, lamura făpturii divine a stării de zbor întru care ne desăvârşim trecerea/petrecerea pe Pământ -, Romulus Cojocaru a dat românilor, românismului şi panromânităţii  impulsul extrem de viguros, traco-geto-dacic, de a nu-şi uita rădăcinile, de a se întoarce mereu şi mereu la valorile tradiţionale ale satului oltenesc, veghindu-i veşnicia, pentru a nu ni se pierde urma în istorie, ca neam, ca popor de-o vârstă cu lumina.
Cunoscut mai întâi ca poet, dar şi ca autor de romane poliţiste, Romulus Cojocaru s-a impus, în deceniile de la cumpăna mileniilor al doilea şi al treilea, printr-un ciclu romanesc ce a atras atenția criticii literare prin originalitatea scenariului epic și prin duhul oltenesc al scriiturii.
Este vorba de …Ristea împărat (Editura …Scrisul românesc†, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, în 1984), …Împărații (…Cartea Românească†, 1985) și …Nunta (volum publicat la sfârșitul anului 1986), urmat de altele două, reunite cu toate în ciclul de o cuceritoare prospeţime Gura satului.
în finalul primului său capitol, Nunta cuprinde una dintre cheile fundamentale ale viziunii epice a scriitorului: …Satu e sat și e făcut din lume și, dacă e făcut din lume, lumea e ca lumea, vorbește, că de!, de aia e lume. Cum ar fi aia să fie satu mut, să nu se mai audă nimic prin el? Ar fi ca și cum ar intra lumea în pământ și asta nu se poate... Cuvintele aparțin unuia dintre personaje, dar ele exprimă, evident, și crezul naratorului – pe care, surprinzător, Romulus Cojocaru îl exclude din paginile romanului său, excluzând, totodată, comentariul epic.
Este una dintre izbânzile semnificative ale scriitorului, cu atât mai mult, cu cât cititorul – furat de galopul acțiunii epice, orchestrată polifonic, fiecare episod fiind narat în mai multe variante, din mai multe unghiuri de vedere, prin voci diferite, fie ale unor martori oculari, fie ale unor …colportori† de mâna a doua sau a treia, care filtrează prin grilă proprie cele văzute ori numai auzite – nu rămâne nici un moment cu senzația că autorul nu s-ar afla printre personaje.
Inspirat, așadar, din lumea satului oltenesc, romanul …Nunta - ca şi întregul ciclu romanesc Gura satului -se constituie într-o derulare antrenantă de întâmplări și vorbe, într-o succesiune accelerată de …ziceri† și roluri (un personaj = un rol!), după o tehnică aidoma celei cinematografice.
Totodată, structura prozei lui Romulus Cojocaru amintește de aceea a …Decameronului (minus solemnitatea specifică lumii investigate de scriitorul italian) și a …Hanului Ancuței (dar fără ceremonialul patronat de comisul Ioniță, cel ce amână mereu povestea sa fără pereche) – adaptată ritmului, de viață, de spirit, specific unui ținut prin excelență meridional! Oltenia.
Fraza este scurtă, iute ca un șfichi de bici, deseori sincopată, cu treceri neașteptate spre detalii ce par să nu aibă legătură imediată cu cele povestite. Este o lume bine înrădăcinată în tradițiile sale, dar care …adulmecㆠnecontenit întâmplările prezentului, evenimentele ce vor veni.
Fiecare personaj trăiește cu convingerea că se află permanent în centrul acestei lumi, captivată de sentimentul spectacolului, pregătindu-l, așteptându-l, trăindu-l cu ardoare, fără a se sfii să-l anticipeze, să-l comenteze cu detașare ori să ia atitudine demnă, francă, față de cele ce se întâmplă sau urmează să se întâmple.
Nerăbdarea de a spune tot (deși: …O vorbă spusă nu mai e o taină), de a povesti cele văzute sau auzite (…Să vă spun și eu o poveste – formulă ce revine adesea), de a-și da cu …presupusul†, dublată de situarea pe poziția așteptării (…Om trăi și om vedea) ori de câte o reacție onomatopeică (…Hă-hă- hă!†, ascunzând înțelesuri multiple: detașare bonomă, ironie înțelegătoare, causticitate neiertătoare și, nu rareori, teamă deghizată), definește personajele romanului. Personaje care, sub presiunea evenimentelor, a timpului, vor să spună totul dintr-o răsuflare, naratorul așezându-le sub pecetea zicerii neîntrerupte, înfrigurate, a unui inspirat …carnaval† al vorbelor de duh.
Plasticitatea, suculența, savoarea limbajului oltenesc – indiferent dacă …ritualul comunicării are loc peste gard, pe uliță, ori în …cluburile, deloc englezești, ale lui Vian, Percitoru sau Cafadaru, spații de contemplare, de reverie și, după caz, chiar de înfruntare – sunt valorificate inteligent de Romulus Cojocaru, căruia îi reușește, astfel, și o dificilă operație de …arheologie lingvistică†, în genul celor întreprinse de Ion Marin Iovescu, în prozele sale, sau mai ales de Marin Sorescu, în ciclul poematic, de o frapantă originalitate, …La Lilieci.
   xxx
Prin trecerea intempestivă la cele veşnice, scriitorul Romulus Cojocaru ne-a văduvit de scăpărările tainice ale minţii sale sclipitoare, de noi şi eclatante cărţi pe care le trăia, care-l locuiau şi pe care le-a luat cu sine, în dar pentru confraţii ce trecuseră Styxul şi-l aşteptau cu veşti fragede şi vorbe de duh oltenesc: Nichita Stănescu, Marin Preda, Marin Sorescu…
Caldă îmbrăţişare stelară, Maestre !
                                                                            DAN LUPESCU, Craiova,


 Ştefan Doru DĂNCUŞ prezintă:

            PRIMII AUTORI TIPĂRIŢI ÎN PROIECTUL
                      „ÎNTOARCEREA POETULUI RISIPITOR”

Până la data de 2 martie 2012 au fost tipăriţi următorii autori:
 
1.Adrian Erbiceanu (Canada)
2.Eugen Evu (Hunedoara)
3.Gheorghe Mizgan (Bistriţa Năsăud)
4.Cristian Gabriel Groman (Dâmboviţa)
 
Sunt în curs de apariţie, în maximum 21 de zile lucrătoare, următorii autori:
 
 1.Vali Niţu (Dâmboviţa)
2.Rodica Cernea (Galaţi)
3.Violetta Petre (Constanţa)
4.Mariana Rogoz Stratulat (Vrancea)
5.Constanţa Abălaşei-Donosă (Bucureşti)
6.George Coandă (Dâmboviţa)
7.George Filip (Canada)
8.Florin Grigoriu (Braşov)
9.Mihaela Banu (Dâmboviţa)
10.Gheorghe Vicol (Vaslui)
11.Melania Rusu Caragioiu (Canada)
12.Lia Filoteia Ruse (Canada)
13.Marilena Velicu (Constanţa)
14.Ion Roşioru (Buzău)
 
Datorită faptului că unii din autorii înscrişi iniţial au renunţat la proiect dar s-au înscris alţii, numerele de ordine s-au modificat în consecinţă. Vom reveni cu o listă actualizată care va fi postată pe site-ul revistei SINGUR (
www.revistasingur.ro) şi pe alte site-uri partenere (a se vedea lista partenerilor media de mai jos).
De asemenea, autorii ale căror manuscrise au fost considerate îndoielnice din punct de vedere calitativ, au fost eliminate din start (nu se publică lista autorilor eliminaţi); astfel, lista celor care doresc să se înscrie în proiect, rămâne deschisă încă, pentru încă 12 poziţii.
                                                 Director Editura SINGUR,Ştefan Doru DĂNCUŞ




ANTOLOGIA UNIVERSALĂ A POEZIEI ROMÂNEŞTI CONTEMPORANE „MERIDIANE LIRICE” - ARMONII CULTURALE 2012

Revista Armonii Culturale lansează ANTOLOGIA UNIVERSALĂ A POEZIEI ROMÂNEŞTI CONTEMPORANE „MERIDIANE LIRICE” -  ARMONII CULTURALE 2012. Invităm creatorii români de poezie, să participe la realizarea un nou proiect, ce are scopul de a promova poeţii de limbă română de pe toate meridianele globului. Pe lângă promovarea poeziei de calitate, ce respectă valorile perene ale spiritualităţii româneşti, se urmăresc şi:  stimularea interesului pentru poezie a tinerei generaţii, implicit posibilitatea de afirmare a tinerilor poeţi, crearea unui schimb de experienţă motivant şi constructiv, a unui dialog pozitiv şi sinergic. Textele cuprinzând doar poezie nu vor depăşi 6 pagini în format A4; Redactarea textelor va fi făcută în Word, Times New Roman 12 pct, spaţiere la 1 rând, cu diacritice; Textele vor fi expediate până la 1 iulie 2012. Orice material trimis după expirarea acestei perioade nu va fi luat în considerare; Materialele vor fi trimise pe adresa de e-mail a redacţiei revistei Armonii Culturale redactie@armoniiculturale.ro (cu menţiunea „MERIDIANE LIRICE”) şi vor fi însoţite de un CV literar - în rezumat - de maximum 1/2 . Materialele vor fi însoţite - de asemenea (dar nu în mod obligatoriu) – şi de 2-3 referinţe critice (maximum ½ pagină A4 ). Textele expediate în alt format sau cu alte caracteristici decât cele specificate, nu vor fi luate în considerare. Selectarea textelor se va finaliza cu publicarea pe site-ul revistei www.armoniiculturale.ro a listei autorilor antologaţi, până cel mai târziu 15 august 2012. Editarea, înregistrarea CIP şi tipărirea antologiei va fi făcută până cel mai târziu 1 octombrie 2012.
                                                                                            Gheorghe A. STROIA
                                                                         Redacţia Armonii Culturale



Prof. Jacques Bouchard - quebechezul care ne cunoaste istoria mai bine decit multi dintre noi...
Jacques Bouchard, Universite de Montreal:

                     Fanariotii si Iluminismul timpuriu
                         In memoria lui C.Th Dimaras

Fanarul este acel cartier al Constantinopolului (Istanbulul de azi) pe malul de sud al Cornului de Aur unde, dupa multe peripetii ca urmare a cuceririi otomane, patriarhul ecumenic al Bisericii Ortodoxe s-a stabilit in sfirsit in 1601. De atunci crestinii ortodocsi se vor regrupa in jurul patriarhatului pentru a forma primul grup de nouasprezece familii aristocrate. Acesti fideli ortodocsi, numiti fanarioti, vor sustine de diverse maniere institutia bisericii, vor primi astfel titluri onorifice, dar, drept urmare, vor fi adesea inclinati sa se amestece in treburile atit lumesti cit si spirituale ale bisericii.
Printre barbatii remarcabili care graviteaza in jurul patriarhatului din Fanar se afla doi, care se vor ilustra in mod special ca initiatori ai unei ere noi si vor provoca trecerea elenismului modern de la era credintei la era ratiunii, doi barbati care au studiat la Roma si Padova medicina si filozofia.
Primul este Teofil Coridaleu, nascut la Atena in 1570. Devenit doctor al Universitatii din Padova, va fi profesor de filozofie la Venetia, Zante si Constantinopol. A ramas celebru pentru ca a predat fizica si metafizica lui Aristotel, despuiate de orice interpretare crestina si de orice subordonare scolastica. Patriarhul Chiril Lucaris il va aduce la Constantinopol pentru a-i incredinta conducerea Academiei patriarhale si invatarea (predarea) filozofiei. Decedat in 1646, Coridaleu a fost deci contemporan cu Descartes (1596-1650). Poate pare de mirare ca reinnoirea gindirii filozofice neo-elenice a fost inceputa printr-o intoarcere la aristotelismul antic, dar in aceasta era o afirmare curajoasa a gindirii libere sub egida tutelara a filozofului de la care biserica a ales metoda pentru a-si cladi dogmatismul si apologetica sa. Sa-l prezinti pe Aristotel explicitind materialismul lui originar era tot atit de revolutionar pentru elenismul secolului XVII pe cit ’’cogito’’-ul cartezian era subversiv in Occident. Coridaleu va fi acuzat de calvinism si chiar ateism. Dar abundenta manuscriselor conservate si reeditarea lucrarilor sale dovedesc temeinic ca opera sa raspundea unei noi sensibilitati care, fara a denigra biserica, fara a-i neaga rolul conducator, prepara mentalitatile pentru a primi Luminile Occidentului. Subliniind importanta lui Coridaleu pentru Principatele Dunarene, istoricul Ariadna Camariano-Cioran a concluzionat: ’’Filozofia lui Coridaleu stirneste un interes particular in Romania, caci ea face poate parte din cultura romana mai mult decit din cultura greaca’’.
Cel de al doilea personaj, ridicat de data aceasta chiar din Fanar, care va intruchipa acest spirit intreprinzator si erudit este Alexandru Mavrocordat, nascut in Constantinopol in 1641. Dupa studii de medicina si filozofie in Italia, ca si ilustrul sau predecesor, Alexandru va preda la Academia patriarhala filozofia aristotelica in spiritul lui Coridaleu. Poliglot recunoscut, el va face o cariera stralucitoare ca mare dragoman -mare interpret– al Sublimei Porti si se va ilustra la semnarea tratatului de la Carlowitz (1699). Sfatuitor apropiat al sultanului (mahremi esrar), Alexandru va lua titlul neobisnuit de ’’exaporiton’’ –Exaporitul-, probabil o traducere arhaica a latinescului ’’a secretis’’, adica ’’secretarius’’, in sensul ’’initiat in secrete’’. Succesul invataturilor sale, precum cel al lui Coridaleu, se va manifesta prin numarul de manuscrise, din care unele inca inedite ale acestui prolific autor. Dintre lucrarile sale va fi publicata o ’’Istorie Sfinta’’, la Bucuresti, in 1716. Mai tirziu, in sec. XIX, editorii vor pune la dispozitia publicului un ’’Epistolar’’ si un volum de Frontismata (Cugetari sau Reflexii), dupa cum vom discerne mai degraba influenta lui Pascal sau a lui La Rochefoucauld. In acelasi timp, Alexandru marcheaza la rindul sau inceputul Iluminismului timpuriu neo-elen prin publicarea unei teze de doctorat revolutionare pentru acea epoca, asupra circulatiei singelui si functiei plaminilor. Editat intii la Bolonia in 1664, volumul in latina este reeditat la Frankfurt anul urmator si la Lipsca (Leipzig) in 1682. Tinarul medic-filozof citeaza din Aristotel si Galen, dar se bazeaza mai ales pe teoria lui William Harvey, enuntata citiva ani mai inainte, in 1628. Este empirismul stiintific ce-si face atunci aparitia la greci. Exaporitul a decedat la 23 decembrie 1709, pe vechiul stil, deci 3 ianuarie 1710 stil nou, un an de rascruce in istoria elenismului, dupa cum vom vedea.
De-a lungul celor 30 de ani ce preced aceasta data istorica -anul 1710, Biserica constituie o putere incontestabila care actioneaza in toate directiile. Putem numi aceasta perioada ca aceea a ’’Bisericii triumfante’’, caci biserica exercita o autoritate spirituala despotica asupra credinciosilor. Unii din patriarhi isi vor aplica talentul si energiile in apararea credintei impotriva asaltului modernitatii, atit filozofica cit si stiintifica. Astfel, faimosul Dositei (1641-1707), patriarh al Ierusalimului, ce traieste insa la Constantinopol, vegheaza asupra ortodoxiei (curateniei) credintei, imparte criticile, ataca biserica latina cu o minie prea putin crestina si pronunta excomunicari. El reprezinta un curent important impotriva ’’Luminilor’’ ce se nasc. Nepotul sau, Hrisant Notara (cca 1660-1731), patriarh al Ierusalimului dupa moartea lui Dositei, este mai nuantat insa. Mare calator, revine insa mereu la Constantinopol, unde se gaseste metocul Sf. Mormint. El ilustreaza aripa progresista a bisericii, raminind insa supus traditiei. Astfel, in 1716 publica in greaca, la Paris, un manual de geografie si de cosmologie, explica cu demonstratii matematice teoriile lui Copernic si Tycho Brahe, ale lui Kepler si Descartes cu privire la sistemul heliocentric; sfirseste totusi prin a se supune parerii Bisericii: concluzia sa este ca Pamintul este cu siguranta centrul lumii, de vreme ce Biblia il afirma, iar Aristotel si Ptolemeu o confirma. Totusi, influenta sa se dovedeste decisiva in domeniul educatiei, mai ales in Principatele Romane.
Aparitia ’’Luminilor’’ neo-elenice n-ar fi cunoscut un astfel de succes fara aportul favorabil al Principatelor Dunarene. Fara indoiala, influenta si prezenta greaca in Principate a precedat venirea domnilor fanarioti. Academiile domnesti de la Iasi si Bucuresti, adevarate focare de educatie elena, au fost fondate de domnii romani.
Numai ca, urmare a neincrederii Sublimei Porti fata de domnii paminteni, sultanul a hotarit sa incredinteze administrarea Principatelor fidelilor Imperiului Otoman, grecii din Fanar. Astfel, Ahmet al III-lea il numeste pe Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Exaporitul, la tronul Moldovei, pe 6 noiembrie 1709. Intirziind doar pentru a-si inmorminta tatal, Nicolae ajunge la Iasi pe 25 ianuarie 1710. Va fi pus pe tronul de la Bucuresti in 1715. Prima sa numire incepe deci regimul fanariot in Principatele Romane. Nicolae incepe o reforma adinca a statelor vasale pe care Poarta i le incredinteaza. Ca un demn contemporan al lui Ludovic al XIV-lea si al sultanului Ahmet al III-lea, el aplica o politica de soc -am putea numi aceasta epoca de ’’absolutism chibzuit’’ - in mare de la 1710 la 1730, anul mortii sale.
In istoriografia otomana aceasta perioada de glorie si de deschidere se numeste ’’Epoca lalelelor’’. Ahmet al III-lea trimite un ambasador in Franta, construieste o biblioteca superba in palatul sau de la Topkapi, practica poezia si caligrafia, introduce tiparul in Imperiu, organizeaza festivitati in palatul sau de la Kagithane.
Nicolae Mavrocordat face acelasi lucru dupa puterile sale: intemeiaza o biblioteca unica prin bogatia sa in sud-estul european, la Manastirea Vacaresti, linga Bucuresti. Se inconjoara de eruditi care formeaza o adevarata academie provinciala, dupa moda occidentului. Intretine corespondenta cu episcopul de Canterbury, savanti si oameni politici. Cheama in Principate profesori eminenti, greci in mare parte. Unul dintre ei, Marcos Porphyropoulos, asezat la Bucuresti, va scrie unui corespondent ’’Tot Fanarul este aici; de mult am uitat Constantinopolul!’’ Asemenea sultanului, Nicolae scrie scrisori, mici tratate despre lectura, impotriva tutunului, dialoguri dupa moda lui Lucian, dar si a lui Fenelon, Montesquieu... Scrie primul roman modern al literaturii neo-elenice, al carui interes il depaseste pe cel de ’’beletristica’’: Ragazurile lui Filotheu. Vedem asadar intinderea eruditiei sale: Machiavelli, Montaigne, La Rochefoucauld, disputa dintre clasici si moderni, quiteism-ul, Francis Bacon, Hobbes, politica occidentala si otomana, ca si alte numeroase subiecte. In sfirsit, de-a lungul celor citeva luni de domiciliu fortat pe care le-a petrecut in Transilvania, Nicolae compune un Tratat de indatoriri, care va fi imprimat intii la Bucuresti, in 1719, apoi reeditat la Lipsca, Londra si Amsterdam, cu o traducere latina: un adevarat cod de deontologie a unui supus perfect al lui Dumnezeu si al printului sau.
Cronicile romanesti ne spun ca Nicolae si-a atras uneori nemultumirea boierilor autohtoni pentru masurile luate in folosul poporului. A trebuit sa infrunte o revolta a boierilor locali, care vedeau rau inscaunarea unui strain. Cea mai spectaculoasa hotarire a lui Nicolae a fost de a da pe mina justitiei otomane pe Antim Ivireanul, mitropolitul Bucurestilor, care i se impotrivise. Biserica va trebui de acum sa se supuna puterii politice. Unul din inamicii lui Nicolae va spune despre el ca otomanii l-au pus domn in Principate pentru ca il considerau un ’’muserin’’ - ateu.
Cu iminenta unui conflict cu rusii, otomanii il vor rechema pe Nicolae si il vor aseza pe scaunul Moldovei pe Dimitrie Cantemir, pe care am putea sa-l consideram un fanariot moldovean: petrecuse o mare parte a vietii sale la Constantinopol, studiind in Fanar. Dimitrie este si el un domn absolutist, dar domnia sa va fi de scurta durata: in timpul bataliei de la Stanilesti, in iulie 1711, paraseste coalitia otomana si trece de parte a armatei lui Petru cel Mare. Victoria otomanilor il va obliga pe Cantemir sa-l urmeze pe tar in Rusia. Multi dintre contemporanii sai il considerau ’’grec de origine’’, precum Voltaire in Charles XII. Grecii, de asemenea, l-au considerat ca unul de al lor; astfel, Dimitios Katarzis sau Catargi (cca 1730-1807), jurist fanariot stramutat la Bucuresti, va spune: ’’Faimosul Cantemiris, unul de-al nostru chiar si prin nume’’. Katarzis ii reproseaza lui Cantemir ca a scris Istoria Imperiului Otoman in latina, folosita in Occident, si nu cum ar fi trebuit -in greaca sau moldoveneasca.
Ahmet al III-lea este rasturnat la inceputul lui octombrie 1730, o luna abia dupa moartea lui Nicolae Mavrocordat. In ciuda tulburarilor ce vor urma, fanariotii isi vor pastra influenta. Multi au servit Imperiul Otoman si in multe domenii de activitate, mereu in slujbe unde folosirea culturii lor, a aptitudinilor lor lingvistice si geniului lor politic erau apreciate. Au fost un factor modernizator al natiunii grecesti, dar si al altor natiuni in tarile unde si-au desfasurat talentele de administratori. Pentru a reveni la Principatele Romane, trebuie sa recunoastem ca au transformat societatile moldoveneasca si valaha, punind in practica masuri avangardiste. Astfel Constantin, fiul lui Nicolae Mavrocordat, ce va ocupa pe rind tronurile din Iasi si Bucuresti, de zece ori, va reusi sa aplice schimbari radicale ce dovedesc ca a fost unul din marii reformatori ai tarilor romane. Constantin publica o Constitutie in Mercure de France in 1742, desfiinteaza robia in cele doua principate, reorganizeaza serviciile publice si reorganizeaza impozitele (birurile). Intre 1730 - 1780 Principatele Dunarene sint un imens santier unde domnii, intelectualii, clerul si negutatorii participa la reinnoirea in spiritul unui ’’despotism luminat’’. Fanariotii Mavrocordat, Ipsilante, Ghica, Moruzi, dar si familiile autohtone Racovita, Calimachi sprijina invatamintul, dezvolta tiparul si nego-
tul, intensifica relatiile cu tarile occidentale. Trebuie sa subliniem ca intr-o epoca in care Grecia nu dispunea de tiparnite, numeroase lucrari au fost tiparite in Principatele Romane, fie in greaca fie in alte limbi.
Clerul grec sau vorbitor de greaca a jucat un rol important in difuzarea iluminismului timpuriu. Sa ne gindim la Eugen Voulgaris, de loc din Corfu, care a predat la Academia Athosului, apoi la cea din Fanar, si care l-a tradus primul pe Voltaire in greaca, care a publicat un manual de logica in care modernii se alatura clasicilor. El a lasat numeroase traduceri, inca inedite, de lucrari stiintifice din epoca sa. Desigur, spre sfirsitul vietii, uns episcop in Rusia si-a dezavuat credintele anterioare si l-a tratat pe Voltaire de necurat.
Sa ne gindim la Iosif Moesiodax, nascut la Cernavoda, in Dobrogea romaneasca, care a tradus Filozofia morala a abatelui Muratori. El, care a predat in Principatele Dunarere si a fost haituit pentru ideile sale moderniste, povesteste sperantele si peripetiile sale in faimoasa sa Apologie, publicata in 1780: este vorba aici de primul text literar grec care apartine fara echivoc iluminismului neo-elen.
Evenimentul care face trecerea de la iluminismul timpuriu la iluminismul propriu-zis la greci este publicarea de catre fanariotul Alexandru Ipsilanti, domn al Tarilor Romane, a unui codex de legi in greaca si romana, numit ’’Syntagmation nomikon’’, opera publicata la Bucuresti in 1780. In prefata, legislatorul utilizeaza metafora luminii pentru a vorbi de nevoia de Legi intr-un Stat: ’’... cu cit are trebuinta de lumina unul ce umbla intru intunearec... atit sint trebuinciose si pravilile la o politie...’’ Vedem ca legislatorul cunostea lucrarile lui Montesquieu si Beccaria, instructiunile Ecaterinei a II-a a Rusiei, precum si a altor reforme mai bine cunoscute in sec. XVIII.
Cind comparam Tratatul de indatoriri al lui Nicolae Mavrocordat (1719) cu Syntagmation al lui Alexandru Ipsilanti (1780) nu putem sa nu fim de acord cu judecata lui Paul Hazard, care scria in ’’La crise de la conscience europeenne’’ (1680-1715), ca iluminismul inlocuieste ’’o civilizatie fondata pe ideea de datorie, datoria catre Dumnezeu, datoriile catre print... cu o civilizatie fondata pe ideea de drept’’.
Fanariotii vor continua sa exercite o influenta pozitiva asupra evenimentelor ce vor duce la razboiul de independenta de la 1821, dar alti actori vor lua de acum initiativa activitatilor in aceasta perioada propriu-zisa a iluminismului, alte grupuri sociale, alte grupari ideologice si politice.
Comemoram anul acesta 300 de ani de la trei date marcante ale istoriei fanariotilor.
- Intia este prima numire a lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei de catre sultanul Ahmet III; aceasta numire, datata 6 noiembrie 1709 pe stilul vechi, deci 17 noiembrie pe stil nou, inaugureaza regimul fanariot in Moldova. Domnul Nicolae va veni in principatul sau pe 25 ianuarie 1710, adica 5 februarie pe stil nou, intirziat fiind de decesul tatalui sau Alexandru.
- Al doilea eveniment este cel al disparitiei, la 23 decembrie 1709, adica 3 ianuarie 1710 pe stil nou, a eminentului fondator al dinastiei Mavrocordat, Alexandru, zis Exaporitul.
- In fine, al treilea eveniment este cel al numirii lui Dimitrie Cantemir pe tronul Moldovei, pe 14 noiembrie 1710 pe vechiul stil, deci 25 noiembrie al calendarului gregorian, un an aproape dupa prima numire a lui Nicolae Mavrocordat.
Este posibil sa gindim ca aceste trei comemorari vor da specialistilor ocazia readucerii in memorie si aprofundarea aportului esential avut de fanarioti la modernizarea societatilor si organizarea statelor din sud-estul Europei. Acest aport se identifica cu o perioada pe care eu propun sa o numim ’’zorii iluminismului’’, ’’iluminismul timpuriu’’, o simbioza care mi se pare ca ii asociaza pe greci si pe romani in drumul lor catre iluminismul propriu-zis si lupta lor specifica pentru emanciparea nationala.

                                                                     Sandu Ticu

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971