Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
PIAŢA UNIVERSITAŢII 2012 – BLESTEMUL REPETĂRII MINCIUNILOR CĂTRE POPOR: Partea întâi: GREŞESC AMARNIC CEI CARE CRED CĂ A PUTUT SĂ NE SCOATĂ ÎN STRADĂ DEMITEREA UNUI DEMNITAR; NE-A SCOS IN STRADĂ FAPTUL CĂ NU AU FOST DEMIŞI TOŢI!...
Reacţii la apeluri
Partea a doua ROMÂNI, AVEM O MARE PROBLEMĂ ! Articole de Sergiu Gabureac, Magdalena Albu, Ion Florin Florescu, Mihai Antoci, Traian Dungaciu, Marin Marian Bălaşa, Nicky Florescu ,Iulian Tănăsescu
ROMÂNI AVEM O MARE PROBLEMA!- CONTINUARE
PARTEA A TREIA: ŞI, IATĂ CE SE PETRECE ÎN LUME ÎN ACESTE ZILE-Alvin Toffler : Ce ne asteapta īn urmatorii 40 de ani, Viorel Roman-Editorialul lui Dwight Luchian Patton
ÎN ÎNCHEIERE REVENIM LA CONDIŢIA NOASTRĂ, „LOCALĂ”...: Articole de Horaţiu PEPINE şi Adrian BOTEZ
BISERICA DIN ETER Corneliu LEU către Dimitrie GRAMA
Dialoguri - continuare
PERIOADA POSTDECEMBRISTA ÎN FAPTELE EI SIMPLE Lunile şi anii denumiţi la fel de fals, de unii „postrevoluţionari” iar de alţii „ai tranziţiei”, văzuţi în lumina lor reală prin jurnale scriitoriceşti: -Darie NOVĂCEANU.
Nicolae Dan Fruntelată
Actualitatea culturală, literară şi artistică Studii de Titus FILIPAŞ, Dan LUPESCU, Adrian Dinu RACHIERU Eugen EVU, Adrian BOTEZ, Despre: Camil PETRESCU, Nicolae Dan FRUNTELATĂ, Gheorghe TOMOZEI, Ion PACHIA TATOMIRESCU;
Actualitatea culturală - continuare
Actualitatea culturală- literară şi artistică - continuare II
ORAŞUL MIZIL GAZDĂ A UNOR MANIFESTĂRI CULTURALE DE ŢINUTĂ ŞI LOCALITATE CU AUTORI VALOROŞI„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL” – UN FESTIVAL-CONCURS CARE A CĂPĂTAT BUNĂ TRADIŢIE VERSURI, PROZĂ ŞI STUDII DE Emil PROŞCAN, Adina MANDALAC, Ion BUSUIOC, Bogdan-Costin GEORGESCU
- Emil Proşcan
Adina Mandalac
Adina Mandalac - continuare
Ion Busuioc - Fabule
Premianţi
Premianti- continuare
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului -continuare
Din folclorul internetului - partea III, Rubrica lui Ioan Lilă
Din folclorul intzernetului - ultima ora
                            "MANIFEST"
care trebuie sa circule pe la toti cei cu inima si traire ROMANEASCA !!!!!!!!!!!!!!!
            (mă intreb de ce nu a fost lansat din ţară
      si a trebuit sa asteptam ROMÂNII DIN AFARĂ  ca sa ne trezească !!!)
.......................ca sa se poata trezi la realitate intreaga CONSTIINTA ROMANEASCA (adormita de atata minciuni si promisiuni desarte) pentru a-si lua fraiele natiunii sub propriul control !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,pentru ca TARA ESTE LA VANZARE PE TARABELE POLITICII MONDIALE CU ACORDUL TACIT AL TRADATORILOR DE NEAM SI TARA !
Mihai Antoci-jurnalist
Coordonator Departament Investigatii
Accent, Montreal, Canada,
www.accentmontreal.com  
Bucuresti, Romania,
Mobil:   +40744665005
              +40770314692
Tel/Fax:+40314090731
E-mail: 
antoci@rdslink.ro 
             
antoci_mihai@yahoo.com
             
antocimihai@gmail.com
http://mihaiantoci.blogspot.com 


                                                                              Veţi plăti!
                       
                                                                                       de TEODOR DUNGACIU
 
Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.
               
   Aşadar, veţi plăti toţi, până la ultimul, cu vârf şi îndesat.
 
Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie.
Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a ţării.
Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vânzători de Neam şi ţară.
Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României.
Vei plăti, Traian Băsescu, fără nici o îndoială!
Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei.
Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional.
Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă.
Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională („soluţie imorală”, DA?).
Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mâna duplicitară când ai semnat pactul cu diavolul.
Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii!
A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil.
Acum stai şi rânjeşti cinic când vezi cum românii sunt loviţi în ceea ce au mai sfânt: Patria lor.
Cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză - tocmai pe ei! - de discriminare etnică.
Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? Aceasta-i întrebarea.
Cine   ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba?
De ce le-ai dat pe mână Istoria sfântă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pângărite?
Pentru ce ai segregat învăţământul naţional pe criterii etnice?
De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea - între altele - a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întâi, câteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemându-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei.
Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu!
Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă.
Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea când lucrurile se vor aşeza în albia lor firească.
Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului.
Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministereasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine „judeţul Timişoara”), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rânjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid „al Unităţii Naţionale"!), Berceanu şi Stolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Ţurcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şi Canacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu,Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar,Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză, Brânză şi Poteraş, Negoiţă şiPaleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şi Kövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae.
Un fariseu printre ei este şi fostul Şef al Statului Major Generala generalul Bădălan Eugen. Toţi-membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român.
Vei plăti, Traian Băsescu!
Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţământ, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă!
O clică instalată cu propria-ţi mână la vârfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mâna dreaptă a lui Boc la Guvern, etc.
I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii până la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii.                Impardonabilă decizie!
Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila.
Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor.
N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov.
Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-l alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii.
I-ai cultivat într-atât, încât le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei.
Toate acestea - dar şi câte altele! – le-ai conceput fără a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti.
De ce nu te mai consulţi acum cu acesta?
De ce nu mai faci băi de mulţime?
Ţi-e frică de reacţia românilor?
Păi, nu strigai cât te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor?
Sau nu-l mai recunoşti?
Nu mai e bun pentru un dictator ca tine?
Nu te mai suportă?
Atunci, de ce nu-l abandonezi?
Ştii de ce: nu vrei.
Puterea te-a acaparat definitiv.
Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna-împreună cu udemeriştii-legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea.
Ei sunt, aşadar, poporul.
Ei şi strânsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi.
Ai împins cârdăşia cu minoritarii maghiari până la subminarea statalităţii.
Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndârjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială.
De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist?
Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător.
N-ai scos un scâncet măcar când martirul naţional Avram Iancu a fost spânzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete.
Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcând propagandă antiromânească şi pledând pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”, care este o diviziune administrativã neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensământ.
Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în ţara noastră, terfelind-o şi acuzând-o de toate fărădelegile.
De câte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie.
O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe.
Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atâţia câţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie.
Toate acestea le ştii, Traian Băsescu!
De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional.
L-ai segregat pe criterii etnice.
În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia.
Dacă ai fi coborât în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a ţării.
Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor.
Şi apropo de asta:
De ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, având susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca?
Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, când se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)?
De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar?
A cui e ţara asta, Traian Băsescu?
Statul Român nu mai are nici o autoritate?
De ce nu iei nici o poziţie?
În care ţară din lume se mai întâmplă aşa ceva?
Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia ?
Nu-ţi dai seama, prin aceastã toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român?
Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu!
Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvârcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară , şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adânc la temelia Statului Român.
Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc.
Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria.
Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă.
Şi taci, taci, taci.
Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc şi alţii, n-ai mai fi la Putere.
Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist.
Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc.
Nici măcar atunci când, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre - auzi! - legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a „Ţinutului Secuiesc”.
Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României.
Ai dovedit - a câta oară? - că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional.
De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ „Ţinutul Secuiesc".
Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu „Ţinutul Secuiesc nu e România”.
Ce ar trebui să se mai întâmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie?
Când unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare.
Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar.
Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sunt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert.
Toate acestea îţi sunt binecunoscute, Traian Băsescu!
Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer.
Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale.
N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României.
Întrebarea e: de ce?
Pentru ce taci?
Astfel că vei plăti, Traian Băsescu!
Toţi veţi plăti!
Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti!
Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii.
Toţi veţi fi puşi la stâlpul infamiei.
Câţi români vor mai rămâne după ce aţi pustiit şi nimicit această ţară vă vor blestema.
O palmă de pământ dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa.
Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc.
Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfânt!
Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român.
Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc.
Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului.
România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mâna unor impostori politici.
A unor trădători incorigibili.
Veţi plăti, aşadar, cu toţii!
Dacă va fi să piară vreodată seminţia
româneascã, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fi cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vânzători de Neam.
Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!








 
 Marin Marian-Bălaşa


               Antropologia muzicală a protestelor din
              ianuarie 2012 şi arta scandărilor populare



Conţinut / semnificaţie

În ultima mea carte am publicat amplul articol Dând glas ochilor deschişi, ţipând în urechi surde: cinism politic şi ironie civică în pop-ul românesc1; aşadar, despre muzica pop având ca temă critica politică şi ironia civică. Acolo menţionam câteva lucruri despre semnificaţia şi importanţa – egal simbolică, politică şi morală – a demonstraţiilor din Piaţa Universităţii (Bucureşti) din 21-22 decembrie 1989 şi din aprilie-iunie 1990. Dat fiind că finalizasem acel material în 2005, acolo subliniam că după 2000 în piesele pop-ului românesc a avut loc abandonul criticii politice virulente. Atunci, în 2005, nu aveam a bănui că evenimentele politice din 2009-2012 vor duce la renaşterea civismului protestatar de genul „Kilometrului 0 al democraţiei” şi, prin urmare, la rezurecţia spiritului de exaltare morală şi de expresie liber-democratică a aceleiaşi Pieţe.
1 Muzicologii, etnologii, subiectivităţi, politici, Bucureşti: Editura Muzicală, 2011: 266-294.
În ianuarie 2012 Piaţa Universităţii s-a trezit destul de brusc, pe data de 13 ianuarie. Pretextul sau mai degrabă scânteia care a aprins fitilul ori butoiul cu pulbere a fost conflictul de principiu dintre preşedinte şi opoziţia doctorului Raed Arafat faţă de Legea Sănătăţii. Primul i-a sugerat celui de-al doilea demisia, s-a exprimat în termeni lipsiţi de orice respect faţă de acesta, apoi chiar şi în termeni rasişti, Arafat demisionând cu promptitudine. Ca şi la Târgu Mureş, cu câteva zile înainte, în prima seară de la Bucureşti s-a strigat/scandat: „Respect, Arafat,/ Respect, Arafat!”. Însă chiar de a doua zi, pretextul evenimentului respectiv s-a edulcorat, sloganele radicale – cerând demisia preşedintelui şi guvernului – înteţindu-se, generalizându-se. S-au creat infografii subtile sau acuzatoare, caricaturi foarte inteligente, colaje, măşti şi simulacre surprinzătoare, afişe şi înscrisuri pline de umor, lozinci noi şi versuri inspirate. Ca şi în 1990, protestatarii îşi asumă etichetele jignitoare aruncate lor de către politicieni, aşa că în piaţă apar cu lozinci sau insigne numindu-se ironic „ciumpalaci”, „viermi”, „nevrotici”. Grupul statuar Caragialiana, din faţa Teatrului Naţional, devine peisaj iconic, plin de ornamente revoluţionare (steaguri, pancarte, afişe, caricaturi), de adulţi şi copii cocoţaţi pe statui, strigând şi agitând insemne. Piaţa Universităţii este intens mediatizată, însă mitinguri similare iau naştere în toată ţara. Curiozităţile momentului sunt date de „protestatarul unic” (din Baia de Arieş) sau de înregistrarea: „Luaţi saitul de cultură şi băgaţi-l în dubă!” (un jandarm ordonând arestarea unui reprezentant al presei online, pe 15 ianuarie, la Bucureşti). Oricum, iarna lunii ianuarie 2012 devine un fel de „Primăvară arabă” a României.
Dincolo de discurs, interviu, declaraţii, peroraţii politice şi promovare televizată (totodată ignorând violenţele şi abuzurile parazitare), poate că cea mai interesantă formă de exprimare protestatară va fi aceea numită de presă „sloganul deştept”. Căci aici, mai ales în combinaţie cu scandarea, subtilitatea intelectuală îşi dă mâna cu sensibilitatea, cu exaltarea, cu arta.
Exemple
Manifestanţii/protestatarii se reclamă, prezintă sau autodefinesc în sentinţe sau sloganuri originale, inventive: „Pierdut clasa politică/ O declar nulă”; „Suntem pentru o nouă clasă politică”. Sau în prozodii rimate: „Vreau să îmi plătesc chiria/ Cu căpşuni din România”; „Vrem ţara înapoi”; „Ne scuzaţi că am venit/ Sunt un vierme umilit”. În scandări bine vocalizate, un catren precum ultimul heptasilab cu rimă devine: „Vă rugăm să ne scuzaţi/ Nu producem cât furaţi!” (care, la românii din Spania, va deveni: „Vă rugăm să ne scuzaţi/ Nu trimitem cât furaţi!”).
Clasa politică, deja definită în ultima scandare citată, apare în exclamaţii prozaice (neritmate, nerimate): „Oamenii politici = hoţi cu tupeu”, o etichetare care în scandări apare în dipodia simplă, repetată urlat până la epuizarea suflului vocal: „Hoţii, hoţii, hoţii, hoţii!”, în cupletele mixte „Ţara noastră/ Nu-i moşia voastră!” şi „Udrea nu uita [Udrea, Udrea]/ Ţara nu-i poşeta ta!”
Dacă prozodia rimată: „De nu plecaţi/ De viermi veţi fi mâncaţi” apare doar scrisă, scandările bine vocalizate preferă următorii heptasilabi şi hexasilabi rimaţi: „Un pitic şi cu un chior/ Ne-au adus în curu’ gol!”, cu varianta mai frecventă: „Un pitic şi cu un chior/ Şi-au bătut joc de popor!”. „Vrem anticipate/ Nu vrem comasate!” şi „Anticipate/ Nu comasate!” fac o formulă ritmică a cărei valori diferă tocmai pentru a reprezenta hexasilabul de bază chiar şi în versiuna sa catalectică, de pentasilab.
Despre sau cu referire la intelectul, cultura, exprimarea sau comportamentul politicienilor, pe tot felul de pancarte se pot citi înscrisurile: „Un coleg de gen neutru/ A distrus învăţământul” (apropos de ministrul Educaţiei, gafând lexical şi gramatical); „Aţi distrus învăţământul/ Nu v-ar mai răbda pământul” (evocând blestemul popular); „EBA, tatăl tău nu vrea să vorbeşte cu noi!” (către Elena Băsescu, europarlamentar de limbaj jenant). Printre scandările nominale se impun: „Roberta, vino să ne numeri” şi „Roberta numără-ţi demisia” (despre şefa Parlamentului, obişnuită să măsluiască numărul voturilor); „Ruşinea Ardealului:/ Emil Boc şi gaşca lui”; „Boc, Boc,/ Cel mai mare dobitoc!” şi „Boc, Boc, Boc,/ Demisia pe loc!”
Preşedintele este somat sau denumit prin lozinci scrise: „To be = not TB”; „Băsescu –Eject”; „Am adus vaporu/ Ca să plece chioru”; „Băsescu în cazul tău mayaşii au avut dreptate 2012”. Sau prin scandări: „Ieşi afară, javră ordinară!”; „Ne-am săturat/ Pleacă din palat!”; „Ghici ghicitoarea mea:/ Cine va pleca?” (care îl citează chiar pe preşedinte). Dacă „Băsescu şi cu ai lui/ Să se ducă dracului!” apare mai rar, strigătul ritmat „Jos Băsescu, jos Băsescu!” (alternat uneori cu „Jos guvernul, jos guvernul!”) este aproape constant. Deşi se pretează lejer unei scandări în dipodii pirice, octosilabul „Chiorul, blonda şi piticu/ Să se ducă după Nicu!” rămâne doar o lozincă scrisă. Provenind din decembrie 1989 şi din primăvara-vara anului 1990, scandarea „Nu vă fie frică/ Şi Băsescu pică!” este o adaptare perfectă şi se va auzi frecvent. În vreme ce „Lasă-ne, lasă-ne,/ Marinare, marinare lasă-ne!” este o relativ amplă efuziune melodică (cuplet repetat peste patru sintagme melodice), de mare cantabilitate.
„Poporul” sau simţul civic/cetăţenesc este chemat la solidaritate prin numeroase apeluri (scrise ori mâzgălite), din care mai speciale îmi par: „Iarna asta-i fix ca vara!”; „Împreună reumplem ţara de zâmbete”; „Se vede bine Revoluţia la televizor?”. Iar prin scandări, refrenele cele mai frecvente sunt „Libertate, libertate!” şi „Unitate, unitate!” Apelul la mobilizare se face urlat: „Ieşiţi din casă/ Dacă vă pasă!”; „Români din toată ţara/ Susţineţi [V-aşteaptă] capitala!”; „Plouă, ninge,/ Noi vom învinge!”; ca şi printr-o formulă preluată din revoluţia Timişoarei şi a Bucureştiului din decembrie 1989, apoi din mitingul Pieţei Universităţii din aprilie-iunie 1990: „Astăzi capitala/ Mâine toată ţara!”
Tipologia scandării
Chiar dacă unele scandări au şi caracter intonaţional, în sensul că ating două sau trei înălţimi sonore aproximative (cap de notă notabil cu „x”), elementul lor muzical principal, definitoriu, este ritmul. Ca atare, ele se integrează în sistemul teoretizat de către C. Brăiloiu drept „ritmul copiilor”.2 Cu exactitate, pe baza unei serii de opt „valori primare” (opt optimi), sau a unei serii de patru patrimi (patru „valori primare duble”), prin diviziuni sau contopire sunt efectuate câte opt, şapte, şase sau cinci percutări silabice. Numărul acesta al silabelor ţine de naturalitatea versului folcloric şi popular românesc, dar specifică scandării este această potrivire a versurilor de 5-8 silabe peste durata seriilor de opt optimi (definitorie pentru „ritmul copiilor”). În genere, notarea cu cele două valori primare (optime, pătrime, plus eventualele pauze corespunzătoare) este suficientă. Acolo unde apar şaisprezecimile, notaţia reprezintă mai degrabă o adecvare de tempo: mulţi tineri, mai ales „galeriştii”, scandând rapid, în tempo dublu.
2 Constantin Brăiloiu, Opere / Oeuvres vol. 1 (traducere şi ediţie îngrijită şi prefaţată de Emilia Comişel), Bucureşti: Editura Muzicală, 1967.
3 De pe Youtube (
http://www.youtube.com/watch?v=EX3Z43UHQlM), piesa Europa vino-ncoace („Domnul preşedinte se joacă cu Smurdul/ Poporul meu ţipă, el face pe surdul”...) va fi bine mediatizată şi pe tv-urile româneşti.
Desigur, mai ales valorile ultimelor silabe sunt mai întotdeauna stacate, poate de valori înjumătăţite faţă de structura şi notaţia „logică”. Iar formulele respective sunt, desigur, repetate de un număr imprecizabil de ori.
De fapt, durata repetiţiilor ar fi un fenomen aparte, meritând a fi studiat, deoarece creează climaxuri „în val”, urmate de scurte pauze pentru relaxarea vocii, iar aceste ondulaţii ale activităţii intensive diferă şi funcţie de vârstele dominante ale grupurilor participante. Perioadele sau frazările obţinute prin strigările repetate au o natură „fizicalistă”, ţinând de capacitatea individului şi a grupului de a-şi susţine aparatul fonator în intensitatea strigării.
Muzicalmente
Din punct de vedere efectiv muzical (adică incluzând elementul melodic), Piaţa Universităţii din ianuarie 2012 se manifestă mai puţin. Cristian Paţurcă murise exact cu un an în urmă, drept pentru care miercuri, 18 ianuarie, la crucea şi marmura lui (sculptură stilizând chitara), are loc şi o comemorare patronată de „Asociaţia 21 decembrie 1989”. În unele oraşe, precum Timişoara, Imnul golanilor şi Vino Doamne! mai sunt fredonate sau ascultate în amplificări modeste, de pe CD-ul cu piesele lui Paţurcă. Pe alocuri s-au mai difuzat şi fragmente din piesele protestatare ale unor trupe (precum Paraziţii). Dar artiştii nu vin şi nu-şi susţin direct piesele lor de odinioară (fiind an electoral, majoritatea îşi văd de interesul de a fi utilizaţi şi plătiţi cu ocaziile propagandelor politice care vor urma).
În aceste zile nu se crează şi nu apar în piaţă cântece de protest noi, propriu-zise, accesibile cântului colectiv. Folkistul Doru Stănculescu sau romanticul Florin Chilian participă exclusiv ca persoane fizice, nu ca artişti. Pe internet, un raper amator a postat o piesă cu versuri-scandari bune din punct de vedere poetic3; iar Dan Teodorescu, solistul şi liderul formaţiei Taxi, a făcut o piesă amuzant-ironică despre pretextul final al izbucnirii revoltei populare (conflicul dintre preşedinte şi Raed Arafat).
În rest, în mişcarea popular-civică se aud deseori, revenind din istoria recentă (1989-1990), cele două catrene, pe exact aceeaşi frază melodică: „Noi de-aicea nu plecăm,/ Nu plecăm acasă,/ Până nu vom câştiga/ Libertatea noastră” (cu varianta: „Noi de-aicea nu plecăm,/ Nu plecăm acasă,/ Până nu vă prezentaţi/ Demisia voastră”) şi „La Palatul Cotroceni/ Cântă cucuveaua,/ Băsescu şi cu ai lui/ Şi-au găsit beleaua!”
Se cântă des, aici ca şi în mitingurile din toată ţara, prima strofă, eventual şi refrenul, din imnul patriei, Deşteaptă-te române! Iar în data de 24 ianuarie inclusiv Hora Unirii, atât cântată cât şi dansată, devine refren şi gest protestatar în mai multe dintre oraşele ţării.
O noutate o constituie grupurile şi asociaţiile de suporteri, ataşaţi uneia sau alteia dintre galeriile echipelor mari de fotbal, prezenţi în număr masiv, compact, mai ales în serile zilelor de 19 şi 24 ianuarie. Ei adaptează propriile strigături, scandări sau formule intonaţional-muzicale, specifice stadionului, la realitatea politică a momentului. Acestea sunt interesante şi pentru sincretismul propriu, scandarea puternică inducând sincronizarea ritmică a participanţilor, ba chiar şi kinestezia (săltatul ritmic pe loc, ridicarea ritmică a mâinii, aplauzele ritmice, gestica alungării sau a coborârii degetului mare în jos): „România, stat poliţienesc,/ Stat poliţienesc, stat poliţienesc!”; „Alle[z], alle[z]/ Cine sare vrea schimbare!” (care, în varianta „populară”, devine, mai simplu: „Cine nu sare/ Nu vrea schimbare”). Puternic muzicalizate, adică de vocalitate cantabilă (două versuri reluate pe o frază muzicală din patru sintagme melodice), sunt: „Veniţi cu toţii, să strigăm tare/ Că România nu e de vânzare”; „Pleacă Trăiane, pleacă Trăiane/ Du-te şi lasă-ne!”; „La puşcărie, la puşcărie, la puşcărie,/ Băsescu la puşcărie!” Iar frazele: „Ole, ole, ole, ola,/ Refuzăm dictatura!” şi „Ole, ole, ole, ole,/ Unde eşti, beţivule?” (sau „...Unde eşti, Băsescule?”), iarăşi constituie o bună adaptare a sloganului melopeizat din decembrie 1989, devenit publicului larg poate mai drag decât chiar suporterilor de fotbal.
Antologie
Jos Bă–ses–cu, jos Bă–ses–cu!
Jos gu–ver–nul, jos gu–ver–nul!
Ho-ţii, ho-ţii, ho-ţii, ho-ţii!
Plo-uă, nin-ge, / Noi vom în-vin-ge!
Ţa-ra noas-tră, / Nu-i mo-şi-a voas-tră!
U-drea, U-drea, / Ţa-ra nu-i po-şe-ta ta!
[U-drea nu ui-ta]
An–ti-ci-pa-te / Nu co-ma-sa–te!
Ne-am să-tu-rat, / Plea-că din pa-lat!
Nu vă fi-e fri–că / Şi Bă-ses-cu pi–că!
As-tăzi ca-pi-ta–la / Mâi-ne toa-tă ţa–ra!
Vrem an-ti-ci-pa–te / Nu vrem co-ma-sa–te!
[Ro-mâni din toa-tă ţa-ra / Sus-ţi-neţi ca-pi-ta-la!
[V-aş-teap-tă]
Ghici ghi-ci-toa-rea mea:/ Ci-ne va ple-ca?
Vă ru-găm să ne scu-zaţi: / Nu pro-du-cem cât fu-raţi!
Un pi-tic şi cu un chior, / Ne-au a-dus în cu-ru’ gol!
[Şi-au bă-tut joc de po-por!]
Ru-şi-nea Ar-dea-lu-lui: / E-mil Boc şi gaş-ca lui!
Bă-ses-cu şi cu ai lui / Să se du-că dra-cu-lui!
Ieşi a–fa-ră, / Ja-vră or-di-na-ră!
Ţa-ra noas-tră, / Nu-i mo-şi-a voas-tră!
Ie–şiţi din ca-să, / Da-că vă pa-să!
Ci-ne nu sa-re, / Nu vrea schim-ba-re! [şi la tempo dublu]
Alle[z], alle[z], ci-ne sa-re vrea schim-ba-re!
Boc, Boc, cel mai ma-re do-bi-toc!
Boc, Boc, Boc,/ De-mi-si-a pe loc!
Plouă, nin-ge,/ Noi vom în-vin-ge!
dtg ry e ; ; ; [= trei bătăi din palme]
Ne-am să-tu-rat de voi! [EEE]
do-do do-mi sol-sol sol la-sol fa-la sol mi
Noi de-a-i-cea nu ple-căm,/ Nu ple-căm a-ca-să
fa-mi re-fa mi-sol do re-do si-re do do
[do-Si La-Si]
Pâ-nă nu vom câş-ti-ga, / Li-ber-ta-tea noas-tră.
La Pa-la-tul Co-tro-ceni,/ Cân-tă cu-cu-vea-ua
Bă-ses-cu şi cu ai lui/ Şi-au gă-sit be-lea-ua. [pe melodia şi ritmul de mai sus]
do-re mi re-mi do do-re mi-mi mi-mi mi-mi fa-mi re
La-să-ne, la-să-ne,/ Ma-ri-na-re, ma-ri-na-re la-să-ne!
re-mi fa mi-fa re Si-do re-re re-re re-re mi-re do
[re-mi fa-fa fa-fa sol-fa mi-re mi]
La-să-ne, la-să-ne,/ Ma-ri-na-re, ma-ri-na-re la-să-ne!
sol-sol sol-la re-re-re-re re re-re-re-re re do-do-do-La Sol
[do-do]
Ro-mâ-ni-a, stat po-li-ţie-nesc/ Stat po-li-ţie-nesc, stat po-li-ţie-nesc!
sol sol-sol mi mi sol sol-sol mi mi sol sol-sol mi mi mi-mi re-mi fa fa
Ve-niţi cu to-ţii, să stri-găm ta-re/ Că Ro-mâ-ni-a nu e de vân-za-re!
fa fa-fa re re fa fa-fa re re fa fa-fa re re re-re do-re mi mi
Ve-niţi cu to-ţii, să stri-găm ta-re/ Că Ro-mâ-ni-a nu e de vân-za-re!
sol-sol-sol mi mi sol-sol-sol mi mi sol-sol-sol la-sol fa
Plea-că Tră-ia-ne, plea-că Tră-ia-ne / Du-te şi la-să-ne!
fa-fa-fa re re fa-fa-fa re re fa-fa-fa sol-fa mi
Plea-că Tră-ia-ne, plea-că Tră-ia-ne/ Du-te şi la-să-ne!
q|q.e ry ry|h. ry | h_ eery|h.
mi sol mi sol-mi sol-mi do mi-mi re do mi-mi re
[la]
O-le, o-le, o-le, o-la / Re-fu-zăm dic-ta-tu-ra!
O-le, o-le, o-le, o-le / Un-de eşti, be-ţi-vu-le?
[Bă-ses-cu-le]
mi fa-sol la sol la-sol fa-mi re-do-Si La Sol [veloce, intonaţie
aprox.]
La puş-că-ri-e, / la puş-că-ri-e, / la puş-că ri-e, / Bă-ses-cu la puş-că-ri-e!

Punem spre ilustrare partitura:









Etnografic vorbind
În aceste pagini n-am insistat defel asupra numeroaselor infografii şi iconografii protestatare în care colajul fotografic, caricatura şi înscrisurile ţin de arte de-a dreptul livreşti – mai ales că multe dintre acestea presupun şi contribuţia softurilor computerizate şi printurile pe medii şi dimensiuni aproape profesioniste. Toate acestea, ca şi majoritatea lozincilor subtile, inteligente, scrise de către persoane individuale sau agreate de grupuri mici (colegi, prieteni), sunt admirate de către majoritatea participanţilor, dar sunt creaţii „elitiste” (în acest context), adică lipsite de popularitatea aceea care înseamnă asumare şi reprezentare colectivă. Arta protestului este una de popularitate – iar prin aceasta ea se adevereşte drept una din formele artei populare – doar prin scandările asumate de către grupurile mari sau de către toţi cei prezenţi în Piaţă. Această asumare se dovedeşte prin faptul că scandările sunt vocalizate „în masă”, adică de către grupuri masive, aşadar având potenţialul mobilizării şi grupării tuturor demonstranţilor. Pe de altă parte, această asumare, putere sau proprietate de a fi populară se dovedeşte/adevereşte şi prin apelul la (sau „reinventarea”) acelor structuri de expresie care sunt specifice simultan
prozodiilor limbii şi ritmurilor primare universale, ca şi ale melodizărilor care sunt scandabile sau intonabile de către oricine.
Psihanalitic vorbind
În 2012, o muzică cu totul aparte o crează amalgamul foarte divers al pieţei, ca şi faptul că nu există staţii de amplificare şi astfel mecanisme de coalizare a întregii mulţimi într-un singur glas, slogan scandat sau catren melodic. Oricât de tare ar striga, grupurile se formează spontan, executând în acelaşi timp lozinci diferite, în desincronizări sau tempo-uri uşor diferite, unul-două cântând, iar purtătorii de sirene sau fluierişti făcând cât mai mare zgomot. Prin comportamentul acesta se nasc suprapuneri, polifonii, heterofonii, heteroritmii şi bruitisme imprevizibile, involuntare, aleatorii. Ele au sens per fiecare grup spontan, dar în marea aglomeraţie crează toate un haos excitant, euforic. Poate că tocmai în aspectul, funcţia sau sensul acesta al muzicii constă unul dintre componentele esenţiale ale mitingului, deoarece această muzică energizează şi îmbărbătează participanţii mai mult decât orice „dialog” sau peroraţie. Prin efectul lor psihologic, tocmai aceste coruri haotice – de intensitate maximă, asociere cu ţipătul şi cu zgomotul – constituie realele anabolizante şi efedrine al mitingului protestatar.
Mitingul politic ocazionează rara ocazie de a striga, adică de a exercita un gest de regulă cenzurat. Oboseala laringeală diferă de la individ la individ, grupul şi comportamentul de grup o maschează; însă, spre seară, demonstranţii îşi declară sau arată răguşala cu o oarecare mândrie. Această răguşală de după mitingul cu scandări urlate nici n-ar avea cum să fie regretată, din moment ce ocazionase o juissare, experimentarea unui libido rar.
Contextualizare / decontextualizare
Aşa cum am subliniat mereu, în adunările protestatare unul dintre contextele cele mai ignorate, totuşi extrem de important, este acela fonic, de atmosferă acustică. Spaţiul protestatar este unul zgomotos, gălăgios prin definiţie, intensitatea exclamaţiilor şi impedanţa sau puterea de penetrare a glasului răstit fiind chiar unul dintre scopurile definitorii. Persoanale aflate în protest se integrează în această atmosferă, care este excitantă, resimţind tot mai multă vigoare, deloc frică sau stres. Însă pentru cei care doar privesc la televizor, senzaţia poate fi contrară. Cauza se numeşte decontextualizare, iar lucrul acesta este provocat involuntar, pe temei strict tehnic şi tehnologic.
Prezentând evenimentul din mijlocul protestatarilor, reporterii de televiziune vorbesc cu voce de intensitate moderată, modestă chiar, deoarece ei ştiu că microfonul le preia şi le ameliorează volumul pentru a fi difuzat. Protestatarii intervievaţi nu ştiu însă lucrul acesta, nu au practica manipulării propriei voci. În urechi, zgomotul dominant al pieţii îi inhibă; pentru a-şi putea auzi propriile cuvinte, ei „trebuie” să strige. Strigătul lor, în microfonul care transmite imaginea de televizor, pare agresiv sau isteric. Aceasta explică şi reacţia critică, de dezgust chiar, a unor privitori TV, fiindcă, aflaţi în contextul confortabil al camerei, fotoliului sau canapelei private, aceştia cred că protestatarii sunt stresaţi, bizari, nebuni, violenţi. Deşi impropriu, poate chiar fals, lucrul acesta este total datorat decontextualizării. Pur tehnic, fără nicio intenţie de manipulare, televiziunea preia – focalizat – un sunet individual (speech-ul celui intervievat), diminuează fondul acustic zgomotos al ambientului; dar nu are cum să educe pe fiecare participant, cerându-i oarecum să vorbească normal, fără intensitate, mai ales că acestuia i-ar fi greu să se concentreze şi să discursivizeze fără a se auzi.
Diferenţa dintre a fi în piaţă – cel puţin observator, dacă nu participant activ (aşa cum ar fi ideal inclusiv pentru un analist) – şi a privi la demonstraţii de la distanţă, mai ales vizionând totul la televizor, este imensă, radicală. Ea poate media percepţii foarte diferite, inclusiv profund eronate.
 



                                                   Tăcerea lupului
 
                                                               -Reproducem acest articol din ”ZIUAnews” 
                dezvăluind jocul politico-economic în care este aruncat Băsescu din cauza protestelor-
 
     
     
      Traian Băsescu intenţiona să-i favorizeze pe americani şi olandezi în Legea Sănătăţii • Reacţia populară i-a spulberat planurile de politică externă care includeau mituirea Olandei pentru aderarea la spaţiul Schengen şi a SUA pentru menţinerea scutului antirachetă la Deveselu • În timp ce românii protestau, americanii condiţionau ţara noastră pentru acordarea dreptului de preempţiune la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă • Ruşii au cerut la rândul lor Cernavodă, contra gaze şi materii prime.
      ZIUAnews vă explică motivul reacţiilor bizare ale preşedintelui Traian Băsescu de la începutul conflictului cu Raed Arafat şi până la numirea noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Pas cu pas vă vom dezvălui cordoanele ombilicale de care este legat Bucureştiul de interesele marilor puteri ale lumii, precum şi necesităţile economice şi strategice ale României în geopolitica actuală.
 
      Traian Băsescu a negociat permanent bucăţi din economia României pentru obţinerea de avantaje militare sau strategice cu Rusia, SUA şi anumite ţări din Europa. În toate aceste zile de proteste au trecut neboservate ameninţări voalate ale SUA, negocieri subterane pentru economia românească şi tratative diplomatice legate de viitoarea putere nucleară a României.
        De ce s-a luat în gură Băsescu cu Arafat
        Primul semn de întrebare referitor la comportamentul preşedintelui României a apărut în momentul în care acesta a ieşit public de mai multe ori, aproape la toate televiziunile, pentru a susţine Legea Sănătăţii. De ce s-ar fi luat de piept Băsescu cu Raed Arafat, un simplu subsecretar de stat pentru o lege care ar fi putut să fie amendată ulterior de Guvern sau prin tertipurile bine cunoscute în Parlament? Ei bine, ZIUAnews a aflat motivul: Băsescu urma să facă loc pe piaţa asigurărilor de sănătate pentru cinci clienţi strategici. Unitedhealth Group şi Wellpoint Inc. Group (ambele din SUA), Alianz Ţiriac, Astra Asigurări şi compania olandeză Aegon.
      Sistemul de preluare a asigurărilor medicale ar fi urmat aceeaşi cale ca cel din domeniul pensiilor private. Dacă vă aduceţi aminte, firmele străine au intrat în România şi au acaparat imediat piaţa prin obligativitatea cetăţenilor de a contribui la ele. Cele două firme americane care urmau să preia grosul asigurărilor de sănătate reprezentau de fapt mijlocul prin care România plătea SUA scutul antirachetă de la Deveselu, mai ales în condiţiile în care bugetul american de apărare suferea negocieri, iar politica de la Washington se axa pe ţări cheie din Europa. În ceea ce priveşte compania olandeză pe care Băsescu o dorea în sistemul asigurărilor medicale, aceasta era vehiculul de transport bani către Olanda ţară care şi-a ridicat veto-ul cu privire la intrarea României în Schengen. Celelalte două societăţi, Ţiriac şi Astra, reprezentau parteneri portocalii şi viitori sponsori. Iată de ce Băsescu a ieşit atât de nervos şi atât de impacientat la televiziune să se ia de guler cu Raed Arafat. Întreaga lui politică externă se ducea de râpă alături de doi parteneri importanţi în sponsorizarea campaniei electorale care urmează.
      Revoltele populare i-au spulberat planurile şi l-au aruncat pe Traian Băsescu într-o îngrozitoare dilemă: ce le dă americanilor în schimbul scutului de la Deveselu, ce le oferă olandezilor pentru acceptarea României în Schengen. Dacă planul i-ar fi mers cu Legea Sănătăţii şi Arafat nu i-ar fi stat în cale, Băsescu ar fi punctat glorios intrarea în Schengen cât şi susţinerea americană a cabinetului său. Visele i s-au spulberat în mâinile ultraşilor şi pulanelor jandarmilor care s-au luat la bătaie în centrul Bucureştilor. Americanii, dezamăgiţi dar dioplomaţi, i-au transmis lui Băsescu un mesaj legat de protestele care îl vizau, nu prin Ambasada SUA, ci direct prin Departamentul de Stat: „Noi susţinem dreptul oamenilor din întreaga lume de a protesta şi de a-şi exprima liber opiniile în mod paşnic”. Iar despre violenţele la care erau supuşi protestatarii, tot în mod diplomatic, lui Băsescu i s-a transmis: „facem totodată un apel către protestatari şi autorităţi să se abţină de la orice violenţă. În mod evident, nu vom dicta României modul în care să îşi trateze problemele sale interne. Acestea sunt decizii pe care Guvernul României trebuie să le ia în urma unor consultări cu Parlamentul şi cu oamenii lor”. În mod evident, după ce Legea Sănătăţii a provocat un uriaş scandal şi ştiut fiind că americanii evită să se asocieze unor scandaluri de corupţie la nivel internaţional, răspunsul Casei Albe către Băsescu a fost: descurcă-te singur!
      Anterior, mai precis în luna noiembrie 2011, în plin proces de fermentare a Legii Sănătăţii, americanii îl avertizau pe Băsescu, prin presă şi nu numai, despre efortul lor de a apăra România. „Scutul de la Deveselu, în impas”, erau titlurile din presă, alături de poziţia Franţei şi a altor ţări europene care spuneau că este mai pragmatic să te înarmezi ofensiv decât defensiv. Americanii însă au continuat proiectul Deveselu, sperând într-o plată pe măsură.
      Tăcerea lui Băsescu a însemnat o nouă negociere cu super-puterile lumii
      În timp ce oamenii protestau în stradă, de data asta nu pentru Arafat sau Legea Sănătăţii ci împotriva lui Băsescu, curent care mai degrabă a fost adus din exterior decât emanat de revolta populară, şeful statului încerca să ofere americanilor o bijuterie la schimb contra asigurărilor medicale pierdute. S-a oprit asupra construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. O afacere de miliarde de dolari, dar şi căminul unei arme atomice.
      Înainte de pornirea scandalului pe Legea Sănătăţii, concurenţii pentru Cernavodă erau americanii de la Bechtel şi un consorţiu rusesc format din Atom Technoprom şi alte patru firme, conexate direct cu puterea politică de la Moscova. Este limpede de ce România oferea drepturi de preempţiune ruşilor: gazul, preţul la căldură şi materii prime. După căderea afacerii cu asigurările medicale, ruşii nu mai erau singurii ofertanţi eligibili pentru Cernavodă, iar Băsescu a încercat să ofere americanilor, prin Bechtel, sumele pierdute.
        Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă urmează a fi decisă până în luna mai, ceea ce înseamnă că România, în politica sa externă, va trebui să jongleze între Rusia, ţara care ne asigură gazul, şi America, ţara care promite că ne va instala scutul antirachetă şi principalul nostru aliat militar. În această situaţie, tăcerea lui Băsescu în faţa a maximum 20.000 de protestatari din întreaga ţară este justificată ţinând cont de dilemele pe care le are de rezolvat în viitor legate atât de securitatea militară a României, cât şi de bunăstarea economică a cetăţenilor ei.
        De ce i-a spus Băsescu lui Diaconescu că are o sarcină grea
        Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat pe noul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, că va avea o misiune foarte grea. Deosebit de grea. Şeful statului a punctat de mai multe ori acest lucru: „Aveţi o misiune dificilă!”. Practic, Diaconescu va fi exponentul şi principalul negociator al României între lupii geopoliticii secolului XXI. Ce va alege Băsescu când va veni vorba despre căldura din casele oamenilor, nevoile principalului său aliat sau felierea României în beneficiul multinaţionalelor lumii şi afilierea ţării noastre la cluburile selecte ale Europei? Problema aderării la Schengen este la fel de importantă pentru România, şi bănoasă totodată, cum este preţul pe care ţara noastră îl va plăti pentru achiziţionarea de avioane de luptă, o altă afacere pe care nu am finalizat-o însă, dar nu la fel de importantă cum este negocierea cu „marele urs” de la Răsărit. Blocată în politica externă între Europa, SUA şi Rusia, România vede la televizor doar problema jandarmilor şi protestatarilor de la Universitate. Băsescu va fi ţinut în continuare în joc de glezne între politica internă şi cea externă, între Opoziţia din ţară şi partenerii strategici din exterior.
            Nicky Florescu
                Iulian Tănăsescu
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971