Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
PIAŢA UNIVERSITAŢII 2012 – BLESTEMUL REPETĂRII MINCIUNILOR CĂTRE POPOR: Partea întâi: GREŞESC AMARNIC CEI CARE CRED CĂ A PUTUT SĂ NE SCOATĂ ÎN STRADĂ DEMITEREA UNUI DEMNITAR; NE-A SCOS IN STRADĂ FAPTUL CĂ NU AU FOST DEMIŞI TOŢI!...
Reacţii la apeluri
Partea a doua ROMÂNI, AVEM O MARE PROBLEMĂ ! Articole de Sergiu Gabureac, Magdalena Albu, Ion Florin Florescu, Mihai Antoci, Traian Dungaciu, Marin Marian Bălaşa, Nicky Florescu ,Iulian Tănăsescu
ROMÂNI AVEM O MARE PROBLEMA!- CONTINUARE
PARTEA A TREIA: ŞI, IATĂ CE SE PETRECE ÎN LUME ÎN ACESTE ZILE-Alvin Toffler : Ce ne asteapta īn urmatorii 40 de ani, Viorel Roman-Editorialul lui Dwight Luchian Patton
ÎN ÎNCHEIERE REVENIM LA CONDIŢIA NOASTRĂ, „LOCALĂ”...: Articole de Horaţiu PEPINE şi Adrian BOTEZ
BISERICA DIN ETER Corneliu LEU către Dimitrie GRAMA
Dialoguri - continuare
PERIOADA POSTDECEMBRISTA ÎN FAPTELE EI SIMPLE Lunile şi anii denumiţi la fel de fals, de unii „postrevoluţionari” iar de alţii „ai tranziţiei”, văzuţi în lumina lor reală prin jurnale scriitoriceşti: -Darie NOVĂCEANU.
Nicolae Dan Fruntelată
Actualitatea culturală, literară şi artistică Studii de Titus FILIPAŞ, Dan LUPESCU, Adrian Dinu RACHIERU Eugen EVU, Adrian BOTEZ, Despre: Camil PETRESCU, Nicolae Dan FRUNTELATĂ, Gheorghe TOMOZEI, Ion PACHIA TATOMIRESCU;
Actualitatea culturală - continuare
Actualitatea culturală- literară şi artistică - continuare II
ORAŞUL MIZIL GAZDĂ A UNOR MANIFESTĂRI CULTURALE DE ŢINUTĂ ŞI LOCALITATE CU AUTORI VALOROŞI„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL” – UN FESTIVAL-CONCURS CARE A CĂPĂTAT BUNĂ TRADIŢIE VERSURI, PROZĂ ŞI STUDII DE Emil PROŞCAN, Adina MANDALAC, Ion BUSUIOC, Bogdan-Costin GEORGESCU
- Emil Proşcan
Adina Mandalac
Adina Mandalac - continuare
Ion Busuioc - Fabule
Premianţi
Premianti- continuare
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului -continuare
Din folclorul internetului - partea III, Rubrica lui Ioan Lilă
Din folclorul intzernetului - ultima ora
ROMÂNI, AVEM O MARE PROBLEMĂ !

 

Sunt un om la fel ca Dumneavoastră, poate cu un plus de cunoştinţe şi experienţă, datorită vârstei şi a faptului că lucrez, de o viaţă, în lumea informaţiei şi a cărţilor. Am mai trăit o astfel de experienţă. Nu urmăresc nimic altceva decât a trăi demn în ţara mea. Sunt Sergiu Găbureac, contestatar. Informaţii găsiţi cu ajutorul dlui Google.
   

Avem la Cotroceni un om bolnav.

Un individ ajuns acolo printr-o conjunctură dramatică.
Mulţi l-am votat fără să ştim, de fapt, cine este cu adevărat.
Acum îi cunoaştem trecutul, care ne face să ne fie ruşine de noi înşine.
Cum am putut alege un iresponsabil într-o asemenea funcţie importantă.
Acum ştiu. Şi cu acele voturi furate pe la Paris şi alte capitale de băieţii deştepţi.
Acest semen al nostru este om bolnav de PUTERE.
Este boala care distruge o ţară în doar câţiva ani.
Acum avem o ţară grav bolnavă.
Avem un Guvern bolnav, supraponderal, cu miniştri inculţi şi neprofesionişti.
Avem un Parlament bolnav, supraponderal, imoral, dominat de traseişti şi mercenari politici de toate etniile. Din cauza acestora am ajuns una dintre oile negre ale Uniunii Europene.
Principalele instituţii civilizatoare ale statului român şcoala, sănătatea, poliţia, justiţia şi chiar biserica nu funcţionează normal.
Statul român este bolnav de corupţie, dominat de bunul plac şi multă, multă imoralitate. Avem o justiţie legată la ochi de adevăratelea.
 
Aşa nu se mai poate ! M-am săturat de alba-neagra !
 

CE VREAU ? VREAU O ROMÂNIE NORMALĂ
 
Ani în şir, am votat, cum am votat. Am ratat de fiecare dată. Parcă e un blestem. Şi ne-am ales cu tot mai mulţi aleşi, de joasă calitate umană.
De trei zile ne strângem prin pieţele României şi cerem diverse lucruri. Se vede de la o poştă că suntem oameni de toate vârstele, cu fel de fel de ocupaţii şi interese, convingeri şi pregătire, dar e clar că ceea ce ne-a adunat împreună este dorinţa de a schimba ceva în România.
Unii cred că suntem manipulaţi. Aşa este ! Suntem manipulaţi de nedreptate, aroganţa aleşilor, sărăcie şi injustiţie.
Modul în care ne manifestăm nu pare a fi legal, aşa cum sunt hoţiile lor fără de număr pentru care au creat legi speciale de-a lungul acestor ani.
Cer scuze pentru disconfortul creat celor de după perdele.
Să ştie că nu-i condamn pentru neimplicare, ştiu ce înseamnă frica, dar să ştie că cei din pieţele României apără şi interesele lor generale.
 
Sunt convins că tot mai mulţi dintre contestatari au aceleaşi convingeri.
   
 
CUM PROCEDĂM !?!

Ce doresc personal:
DEMISIA lui Traian Băsescu din calitatea de preşedinte al României. Motivele sunt arhicunoscute.
DEMISIA Guvernului Boc şi instalarea unui guvern de tehnocraţi.
ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE în martie-aprilie 2012.
REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI cu păstrarea celor două camere.
ALEGERI PREZIDENŢIALE ANTICIPATE în mai 2012.
REFORMAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI şi reducerea lui la un cabinet cu 10-12 miniştri / ministere.
REFORMAREA partidelor. Este primordial ca  toate partidele să-şi facă curăţenie în propria ogradă prin eliminarea tuturor celor care     i-au făcut de râs de-a lungul anilor, pe toţi traseiştii şi mercenarii politici. Apoi să se prezinte la alegeri.
Vreau ca JUSTIŢIA să funcţioneze. Fără tot felul de prescrieri.
Cei vinovaţi de involuţia României în ultimii 20 de ani trebuie să plătească ! Vreau o societate pluralistă morală şi modernă.
Condiţia esenţială este ca toate acţiunile noastre să fie paşnice. Excesele nu servesc nimănui. Mai ales în condiţiile în care, lucru dovedit, câteva unităţi ale poliţiei, jandarmeriei şi ale serviciilor de informaţii sunt total ostile poporului român, cu masive infiltrări în rândul manifestanţilor.
Diversiunile, organizate de oamenii puterii, deja manifestate sâmbătă şi duminică, nu trebuie să  compromită mişcarea noastră.
Ne delimităm total de acţiunile violente ale acelor grupuri apărute ca din senin în rândul celor care se exprimau paşnic.
Vreau o societate civilă eliberată de lichele şi oportunişti.
Deşi pare imposibil un dialog cu autorităţile actuale, asta e prima formă de rezolvare a situaţiei tot mai tensionate.
Nu credem că actualul regim clientelar va ceda uşor. Pentru asta trebuie inteligenţă şi onoare E clar cu nu ai de la cine cere asemenea lucruri.
Ştim că sunt câteva conştiinţe în interiorul coaliţiei PDL-UNPR-UDMR, dar nu cred că vor reuşi să impună conducerilor lor politice un dialog civilizat cu NOI.
Cu o televiziune publică, mult mai slugarnică decât cea din 1989, e foarte greu să se ştie cine suntem şi ce vrem. Noroc cu mass media privată, deşi şi aici sunt unele probleme privind relatarea corectă a evenimentelor din România. Dar cel puţin ei nu trăiesc din banii noştri.
Mulţumesc tuturor celor care prezintă corect  realitatea din stradă şi din ţară. Mulţumesc tuturor persoanelor juridice care sprijină acţiunile noastre.
 
Tot mai mulţi vom fi în pieţe pentru a ne manifesta paşnic.
 
ROMÂNIA TREZEŞTE-TE ! DOAMNE AJUTĂ !
 
 Mulţumiri !
Sergiu Gãbureac








ARTA MIZERIEI PE PLANETA BĂSESCU-BOC-UDREA


„Amărăciunea mâncării otrăvite fierbe, încă, pe buzele tale;
 lăuntrul tău se sfăşie din pricina otrăvii care lucrează în el.”
Sfântul Ignatie Briancianinov
Promiscuitatea în care se zbat, de multe ori nedrept şi fără vrerea lor, mulţi dintre cei apropiaţi nouă, cunoscuţi ori ba, este, chiar şi acum, în prag de secol XXI, cuvântul de ordine ce domină nefericit soarta „societarului” depersonalizat al timpurilor contemporane, care îşi leagă greutatea coşului zilnic de mărunţişul strecurat din milă vădită de către celălalt râvnitor la mântuire personală - străinul acela care îşi poartă grăbit şi haotic şirul paşilor săi prin nămolul conjunctural ce îi afundă înspre străfunduri, dureros de grosolan şi de regresiv, ecuaţia existenţei zilnice strivite de guvernanţii actuali cu o cruzime feroce până la esenţă. Stomacul „zgomotărind” a foame, plămânul descompus de ftizie şi sufletul înecat în deznădejde - iată argumentele forte ale unei Fiinţe pentru care noţiunea de Demnitate umană are, deja, inclus în ea izul anacronicului şi al iluzoriului. (Uneori, stai şi te întrebi în mod paradoxal, dacă nu cumva şi acest cuvânt, Demnitate, nu este aşezat cumva, întocmai ca şi cinstea, dragostea şi adevărul, undeva, între filele îngălbenite de vreme ale oricărui dicţionar al limbii materne consultat din timp în timp doar de câte un şcolar silitor pentru ora sa de română…)
 
Personal, am trăit ani de-a rândul lângă personagii oculto-securiste, care nu ştiau altceva decât să-ţi scuipe aproape zilnic obrazul şi demnitatea. „Ce tot atâta puritate?” - mi s-a urlat într-o zi dintr-o gură ce împroşca bale de câine turbat la orice silabă articulată dur, atunci când puţinele sale forme lingvistice lipsite totalmente de semnificaţii adânci ţâşneau cu o viteză ametitoare din propriile-i corzi, moment teatral pentru care l-ar fi invidiat orice actor amator sau profesionist cu mai mult sau mai puţin talent dovedit. „Mă c... în el de suflet, banul contează” - replică şocantă pentru mine la început, din care am dedus însă mai apoi unica verigă de bază a sistemului de gândire managerială securisto-masonică a zilei de azi: intimidarea. Cu moartea bătându-le ceas de ceas la uşa destinului individual, specimenele jalnice la privit ale momentului îşi conţin într-un mod patologic sentimentul cronic al ne-muririi individuale, al înveşnicirii propriilor lor fiinţe şubrede şi complet aspiritualizate într-o formă de existenţă pe care efigia degradării umane tronează dominator şi despotic la nesfârşit, parcă. Toţi, fără deosebire, trăiesc sub copita unei neoideologii a desfrâului şi a falsei condescendenţe devenite fundamentul de carton cu mucegai gros al prezentului irespirabil de azi.
Vrem sau nu vrem să privim în ochi adevărata faţă a situaţiei crunte de acum, trebuie să spunem că, din păcate, verbul „a avea” a căpătat un lanţ întreg de pseudoconotaţii curente sprijinite toate pe un întreg complex ideatic greu de înlăturat în momentul de faţă. A poseda în condiţiile sociale actuale un rost firesc al tău, astăzi, când omenirea îşi arogă descoperiri fundamentale unice, rămâne un vis personal înghiocat între chingile amare ale propriei tale vieţi, un vis care te macină cu atât mai mult cu cât se ştie că este un drept cuvenit necondiţionat al Fiinţei umane şi care aşteaptă de prea multă vreme pentru a se naşte o singură dată. Adevăratele hiene şi adevăraţii şacali ai contemporaneităţii noastre sunt aceia dintre noi care ne lovesc în faţă sau în spate într-un mod cu totul şi cu totul nedrept, atunci când le vine apa la moară pentru a-şi revărsa şuvoaiele lăuntrice de ranchiună patologică inexplicabilă - o formă cumplită de vendetism al unei raţiuni, dacă nu malefice, cel puţin inexistente. Miezul total necreştin al problemei în cauză poartă în el, din nefericire, marca sadismului evident - latura definitorie a celor care, sub oblăduirea puterii temporare pe care o au, sfărâmă cu duritate abjectă tot ceea ce Dumnezeu a creat pentru a fi supus respectului, iară nu hulei - Omul.
Începând să te afunzi un pic câte un pic în acel soi de melancolie perversă care îţi apasă din ce în ce mai abitir viaţa, te întrebi cu armele aruncate din deznădejde în ţărână, dacă ziua de mâine nu-ţi va fi, oare, la fel de anchilozată precum îţi este şi cea de azi ?!… Unicul spaţiu la care se mai face raportarea zilnică a Fiinţei umane a mai rămas singur doar… Cerul. Trotuarul murdar cu vise pierdute ale destinului tău şi durerea - singurul prieten de nedespărţit care îţi foşgăie cu neliniştite în suflet, vibrându-ţi până în străfunduri propria-ţi interioritate, iată singurele constante sigure a ceea ce putem numi încă azi Omul. Cum să reuşim a întrezări în noi puterea de a mai spera în duhoarea care ne apasă necontenit viaţa, când isteria, aroganţa şi indiferenţa crasă a conducătorilor actuali sunt singurele atuuri fixe pe care aceştia le deţin ?!... Şmecher, tupeist, mai hoţ decât alţii şi mai vulgar de o mie de ori decât toţi la un loc, aceasta este oglinda perfectă a vremii de acum. Terifiantă platoşa aceasta a vulgarităţii în care e sugrumată - sperăm că nu pe veci - limba română şi sufletul celui care o siluieşte fără conştiinţă în fiecare zi!...
Nu poţi să încropeşti la repezeală nişte soluţii miraculoase drept antidot unic al distrugerii de sine a Fiinţei umane, care să scoată din bezna infernului hidos sufletele oricum risipite în scrumul păcatului etern. Admirabila definiţie a cuvântului OM riscă să devină, astfel, prea curând, din lipsa puterii de a înţelege nevoia reală de trai a unei populaţii cu lehamitea şi cuţitul ajunse puternic până la os, cumplita definiţie a noţiunii de DISTROFIE A SPECIEI UMANE, dacă la început de mileniu trei nu se va conştientiza o dată pentru totdeauna că, din momentul înscrierii oficiale a datei de naştere a unui copil în analele unei primării oarecare, acesta nu trebuie să devină o simplă dată de analiză statistică, ci o FIINŢĂ capabilă de a avea, deopotrivă, şi obligaţii, dar şi drepturi. Să ne străduim a vedea în dreptul unui OM de a rămâne între nelimitele demnităţii sale, necesitatea acestuia de a trăi în armonie cu sine şi cu ceilalţi, dar şi aceea de exprimare individuală liberă a sa. Să nădăjduim cu tot sufletul, care ne mai dă ghes din când în când înspre facerea de bine, că, acolo sus, cineva nu va înceta niciodată să iubească OMUL şi că el va fi privit aşa cum se cuvine din toate unghiurile posibile ale complexei sale personalităţi sale regeneratoare…
                                                                                                          Magdalena ALBU
                                                                                                              6 ianuarie 2011





Forwarded message ---------- From: Natalia Grosu <
natalia.grosu@gmail.com> Date: 2012/1/6 Subject: Fwd: : O scrisoare scrisa a unui senator roman "de ziua romanilor de pretutindeni" si raspunsul plin de bun simt dat de unul din romanii acestia
To: 
1 decembrie. Scrisoare deschisă către dl. senator Viorel Badea.
 
Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”. Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i aşa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile.
 
1 decembrie.
 
Dragi români de pretutindeni,
 
Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale. 
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.” 
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste. 
Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
 
La Mulţi Ani România!
 
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
 
Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
http://www.badeaviorel.ro/
 
Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
 
Sînt şi eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu ştiam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulţumesc pentru caldele urări şi îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveşte pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresaţi. Nu am adus nici o „contribuţie” comunităţii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile româneşti”, nu practic sport de performanţă sub drapelul ţării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăşel scoţian.
 
Alta ar fi fost însă situaţia dacă mi-aţi fi scris, dvs. sau unul dintre numeroşii dvs. colegi din Parlament, acum şase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iaşi. Aş fi putut să vă răspund că sînt cercetător ştiinţific la Universitatea Al.
 I. Cuza şi că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediţie critică a celei mai vechi Biblii româneşti (ştiaţi că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediţie critică?). M-aş fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanţă sub drapelul ţării, cum spuneţi, şi m-aş fi lăudat că am dus şi eu puţin din „graiul ţării” mele pe la Paris şi Geneva, sau că mi-am petrecut şapte ani printre vechile manuscrise româneşti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-aţi scris, nici eu nu v-am răspuns. Aşa merg lucrurile, cum s-ar spune.  Dar de ce îmi scrieţi tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, şi ne-am alăturat şi noi „românilor de pretutindeni” care îşi caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în ţară?
 
Ca să îmi arătaţi că vă pasă?
 
Dacă vă pasă atît de mult de „valorile şi tradiţiile româneşti”, de ce nu mi-aţi scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în ţară? De ce nu m-aţi întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu şi colegele mele, tineri doctori în filologie şi slujbaşi ai culturii române pentru care suspinaţi acum? V-aş fi rugat atunci, dacă ştiam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceţi ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aş fi chemat la Iaşi să vedeţi cum trăieşte de pe o zi pe alta un antrenor de performanţă, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, şi cum nişte copii devotaţi se antrenează să devină campioni pe podelele roase şi pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aş fi dus prin oraş şi v-aş fi arătat Filarmonica ieşeană, care de zece ani stă să se prăbuşească sub schele, şi Teatrul Naţional, mutat într-un cub de carton. Şi la urma urmei, dacă tot invocaţi acum cuvintele lui Sadoveanu şi îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aş fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, minţit, furat şi umilit în ţara mea. Şi că am obosit să devin „vrednic” printre şmecheri, canalii politice şi „băieţi deştepţi”. 
Dar, repet, nici dvs. nu m-aţi întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Şi atunci, de ce m-aţi găsit tocmai acum?
 
Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiţi pe emigranţii români cu ocazia unei aşa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor şi a României din care găştile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine şi pe alte milioane de compatrioţi, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinţii şi prietenii şi să ne căutăm pe aiurea pîinea şi dreptatea. Ce sărbătoare vedeţi în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărţite, pentru fraţii şi prietenii lăsaţi în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în ţară de dorul lor. Şi, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
 
Iertaţi-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiţi dvs. de „valorile româneşti”. Ocupaţi-vă de ele în ţară, acolo unde „cultura şi valorile româneşti” sînt lăsate în paragină. Şi v-aş mai ruga ceva. Sînteţi totuşi un reprezentant al clasei politice româneşti. Aveţi decenţa de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat
pentru libertatea poporului”. În Franţa am cunoscut un om care şi-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoşi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiţi eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veţi putea vedea şi auzi într-un documentar tv despre Revoluţie, apropo, nu-i aşa, de cei care „fac cinste ţării natale”).
 
La sfîrşit, aş vrea să vă asigur că nu mi-e ruşine că sînt român. Aşa mi-am învăţat şi fetele, să nu le fie ruşine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e ruşine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc
 despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aş cere să păstraţi măcar distanţa tăcerii?
 
                                                                    Ioan-Florin Florescu
 
  

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971