Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
PIAŢA UNIVERSITAŢII 2012 – BLESTEMUL REPETĂRII MINCIUNILOR CĂTRE POPOR: Partea întâi: GREŞESC AMARNIC CEI CARE CRED CĂ A PUTUT SĂ NE SCOATĂ ÎN STRADĂ DEMITEREA UNUI DEMNITAR; NE-A SCOS IN STRADĂ FAPTUL CĂ NU AU FOST DEMIŞI TOŢI!...
Reacţii la apeluri
Partea a doua ROMÂNI, AVEM O MARE PROBLEMĂ ! Articole de Sergiu Gabureac, Magdalena Albu, Ion Florin Florescu, Mihai Antoci, Traian Dungaciu, Marin Marian Bălaşa, Nicky Florescu ,Iulian Tănăsescu
ROMÂNI AVEM O MARE PROBLEMA!- CONTINUARE
PARTEA A TREIA: ŞI, IATĂ CE SE PETRECE ÎN LUME ÎN ACESTE ZILE-Alvin Toffler : Ce ne asteapta īn urmatorii 40 de ani, Viorel Roman-Editorialul lui Dwight Luchian Patton
ÎN ÎNCHEIERE REVENIM LA CONDIŢIA NOASTRĂ, „LOCALĂ”...: Articole de Horaţiu PEPINE şi Adrian BOTEZ
BISERICA DIN ETER Corneliu LEU către Dimitrie GRAMA
Dialoguri - continuare
PERIOADA POSTDECEMBRISTA ÎN FAPTELE EI SIMPLE Lunile şi anii denumiţi la fel de fals, de unii „postrevoluţionari” iar de alţii „ai tranziţiei”, văzuţi în lumina lor reală prin jurnale scriitoriceşti: -Darie NOVĂCEANU.
Nicolae Dan Fruntelată
Actualitatea culturală, literară şi artistică Studii de Titus FILIPAŞ, Dan LUPESCU, Adrian Dinu RACHIERU Eugen EVU, Adrian BOTEZ, Despre: Camil PETRESCU, Nicolae Dan FRUNTELATĂ, Gheorghe TOMOZEI, Ion PACHIA TATOMIRESCU;
Actualitatea culturală - continuare
Actualitatea culturală- literară şi artistică - continuare II
ORAŞUL MIZIL GAZDĂ A UNOR MANIFESTĂRI CULTURALE DE ŢINUTĂ ŞI LOCALITATE CU AUTORI VALOROŞI„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL” – UN FESTIVAL-CONCURS CARE A CĂPĂTAT BUNĂ TRADIŢIE VERSURI, PROZĂ ŞI STUDII DE Emil PROŞCAN, Adina MANDALAC, Ion BUSUIOC, Bogdan-Costin GEORGESCU
- Emil Proşcan
Adina Mandalac
Adina Mandalac - continuare
Ion Busuioc - Fabule
Premianţi
Premianti- continuare
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului -continuare
Din folclorul internetului - partea III, Rubrica lui Ioan Lilă
Din folclorul intzernetului - ultima ora
              
       Marele Premiu ,,George Ranetti"


Ciumarnean Carmen

  poemul crucii


(sunt singura femeie din viaţa mea.
                  astăzi mă doare laptele
                  şi
                  glasul sterp)
nu pot să  iubesc şi să respir în acelaşi timp.
să-mi curăţ picioarele de noroi când
propriul tău sânge pulsează în vene
precum urmările unui accident  feroviar
goală voi ieşi din grâul încolţit
                 ca o sete despletită
şi mă voi sătura să fiu frumoasă.

la ultima cină cu mine însămi
voi îmbrăca miezul lucrurilor
lumea va vorbi neîncetat.

(curând îţi voi spune că numai Dumnezeu nu are greutate
iar tu îţi vei coase mărăcini pe piele)

trupul de pietre
şi
negrul poemelor mele
scrise între două tăceri
încătuşate.

(sunt singura femeie care a cerşit chirurgi
cardiovasculari şi a strâns cerul de gât)

trebuie să scriu aceste cuvinte care-mi ies prin pori.
viaţa e un pat imens în care adunăm strigăte.
plouă mărunt şi absent ca şi-atunci când în biserica
violetă binecuvântarea se întindea peste creştetul meu
                                               precum aluatul de pâine

(sunt femeia concepută din abur care ucide)
dar vine Crăciunul. se nasc himerele galbene precum
gutuile şi-mi arunc la gunoi talentul împreună cu
rămăşiţele conversaţiei cu mieii din câmpul de maci.
va fi iarnă din nou. voi albi şi-ţi voi săruta întunericul
într-o ultimă noapte de dragoste cu toate becurile aprinse.

lasă-mă un singur minut să-mi măsor moartea din cap
                                                            până în picioare.

promite-mi că vom îmbătrâni împreună fără să ne
lipim cu magnet de frigider, fără să ne ştim pe de
rost numele. totul devine fecund, ritmat iar
înţelepciunea spânzură ca un linţoliu pe sârma
fără conţinut pe sârma dreaptă peste apa dreaptă
în care un prunc orb se scaldă precum Isus în
                                              propria-i cămaşă.
cimentul greu plesneşte la rădăcina mea.
esenţialul vine în fugă şi mă posedă
ca pe o farfurie goală din lut albastru.  

tu mă iubeşti.
(sunt singura femeie care a măsurat vreodată
distanţa dintre cuminecătură şi terapie intensivă
                                       cu firul de păr despicat)



vis cu  tata

visasem că eram cu tata lângă un lan de grâu. 
mâinile noastre  sprijineau trupuri galbene.
mă uitam în ochii tatei şi mă simţeam din nou
în pântec, la nunta lor. spicele se agăţau de haine
ca într-un joc al ielelor păgâne nevăzute nevorbite.
fata mea, cred că am uitat gazul aprins, îmi spune tata.
mieii cei albi au glasul răguşit, îi spun.

(zăpada corbului fără de pene cădea din cer)

să mergem, se consumă gazul. e mama în travaliu cu
mine de trei zile, n-am învăţat, tată, încă să merg.
la nunta mea vreau un pantof închis ermetic şi unul
cu barete vişinii. am să-ţi aduc un melc călcat de tren
şi un ziar cu ştirile de azi.

hai, tată, să plecăm, a născut mama.
(un străin mă trăieşte despuiat legănându-se între coaste
                                                   ca un carusel fără vlagă)

niciodată nu mi-a fost mai cald.  mestec tutun cu ochii închişi.
când m-am născut s-a scris în ziare despre războaie nucleare.
moartea umbla desculţă prin oraş.

semeni cu tatăl tău, mi-a spus, în timp ce în jur se făcea lumină.
un înger cu creştetul capului dezgolit făcea semnul crucii, iar el
hoinărea fluturând viaţa mea stacojie printre copacii cu frunze
subţiri.

(să bei otravă fierbinte. să mănânci pâine dospită în cuptor de lut.
să iubeşti ameţitor toate femeile pe care le-am înghesuit în mine)

fumez pentru că nimic nu mă mai mustră decât conştiinţa asta
lungă, ca o cameră friguroasă care miroase a lapte şi a ruj.
nimeni nu se ridică deasupra propriului sânge, îi spun, şi-mi
pironesc ura în cuie ruginite.

(să ne cântărim sufletele în piaţa obor precum prorocii cântăreau
                                                              întâiul născut în pribegie)

eu caut, îmi spune, femeia orfană, cu şiraguri de pietre la gât.
femeia zămislită din remuşcare, goală pe dinăuntru, cu  trupul
din garduri de sârmă ghimpată. femeia cu aromă de colonie
şi piele neîncăpătoare care se vinde încrucişat oricui.

totul este irelevant.  începutul mă sufocă precum funia dezlegată.
nimicul este atât de imobil, încât se face una cu mine. iar el,
el mă trăieşte precum insomniacul care aşteaptă dimineaţa
pentru a-şi îneca viaţa în fenobarbital. 

 (zămislesc toţi pruncii nenăscuţi şi toate liniile de tramvai
 se închid în mine ca într-un sanatoriu plin cu busuioc)

stau întinsă pe şosea. totul în jur se mişcă cu o viteză
ameţitoare. cerul îmi mângâie coapsele. cred că
te gândeşti la mine. sunt la fel de frumoasă ca şi atunci
când făceam oameni de zăpadă din hârtie creponată

aşteptând metroul în lenjerie de mătase.
mâinile încep să îmi crească, câte puţin, până când totul
încape sub ele: câinele care stă înţepenit sub gard cu
ochii larg deschişi, sărbătorile, frigul din oase, şobolanii,  
cerşetorii,  genunchii înroşiţi, zidurile pline de graffiti,
îmblânzitorii de şerpi, caii, vâscul, toate limbile pământului,
mirosul de cafea proaspăt măcinată, blonda din ultimul an,
îngerii cu ochi de satin, volumele lui Naum, semnul crucii,
acceleratul de Baia Mare şi Dumnezeu.

azbestul îmi va încălzi trupul. mă voi spăla pe mâini
cu ape de chihlimbar. sângele se va schimba în aer.

o, moarte, strig, eşti mai tristă decât cana mea de ceai!




 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971