Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012 periodic nr. 1 2-3 | 4-5 | 6-7 | 8-9 | 10 | 9-10 | -->
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009
PIAŢA UNIVERSITAŢII 2012 – BLESTEMUL REPETĂRII MINCIUNILOR CĂTRE POPOR: Partea întâi: GREŞESC AMARNIC CEI CARE CRED CĂ A PUTUT SĂ NE SCOATĂ ÎN STRADĂ DEMITEREA UNUI DEMNITAR; NE-A SCOS IN STRADĂ FAPTUL CĂ NU AU FOST DEMIŞI TOŢI!...
Reacţii la apeluri
Partea a doua ROMÂNI, AVEM O MARE PROBLEMĂ ! Articole de Sergiu Gabureac, Magdalena Albu, Ion Florin Florescu, Mihai Antoci, Traian Dungaciu, Marin Marian Bălaşa, Nicky Florescu ,Iulian Tănăsescu
ROMÂNI AVEM O MARE PROBLEMA!- CONTINUARE
PARTEA A TREIA: ŞI, IATĂ CE SE PETRECE ÎN LUME ÎN ACESTE ZILE-Alvin Toffler : Ce ne asteapta īn urmatorii 40 de ani, Viorel Roman-Editorialul lui Dwight Luchian Patton
ÎN ÎNCHEIERE REVENIM LA CONDIŢIA NOASTRĂ, „LOCALĂ”...: Articole de Horaţiu PEPINE şi Adrian BOTEZ
BISERICA DIN ETER Corneliu LEU către Dimitrie GRAMA
Dialoguri - continuare
PERIOADA POSTDECEMBRISTA ÎN FAPTELE EI SIMPLE Lunile şi anii denumiţi la fel de fals, de unii „postrevoluţionari” iar de alţii „ai tranziţiei”, văzuţi în lumina lor reală prin jurnale scriitoriceşti: -Darie NOVĂCEANU.
Nicolae Dan Fruntelată
Actualitatea culturală, literară şi artistică Studii de Titus FILIPAŞ, Dan LUPESCU, Adrian Dinu RACHIERU Eugen EVU, Adrian BOTEZ, Despre: Camil PETRESCU, Nicolae Dan FRUNTELATĂ, Gheorghe TOMOZEI, Ion PACHIA TATOMIRESCU;
Actualitatea culturală - continuare
Actualitatea culturală- literară şi artistică - continuare II
ORAŞUL MIZIL GAZDĂ A UNOR MANIFESTĂRI CULTURALE DE ŢINUTĂ ŞI LOCALITATE CU AUTORI VALOROŞI„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL” – UN FESTIVAL-CONCURS CARE A CĂPĂTAT BUNĂ TRADIŢIE VERSURI, PROZĂ ŞI STUDII DE Emil PROŞCAN, Adina MANDALAC, Ion BUSUIOC, Bogdan-Costin GEORGESCU
- Emil Proşcan
Adina Mandalac
Adina Mandalac - continuare
Ion Busuioc - Fabule
Premianţi
Premianti- continuare
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Din folclorul internetului -continuare
Din folclorul internetului - partea III, Rubrica lui Ioan Lilă
Din folclorul intzernetului - ultima ora
                                                 
         Preot- profesor, doctorand
         Bogdan-Costin GEORGESCU





ÎNCERCĂRI DE HERMENEUTICĂ ANTROPOLOGICĂ 
      ASUPRA RITUALURILOR RELIGIOS-CREŞTINE



Argument

Când am ales să urmez concretizarea preocupărilor mele de antropologie culturală creştină sub forma unei lucrări de doctorat porneam de la impactul pe care l-a avut asupra mea descoperirea lui Petre Ţuţea, după 1989. Eram deja student la Construcţii, când am înţeles că trebuie să urmez calea teologiei pentru a înţelege interpretările lui Petre Ţuţea asupra omului creştin, viziunea sa antropologică creştină. Iar omul creştin nu era numai credinciosul simplu, obedient oricăror canoane pe care el nu le înţelege neapărat, dar le acceptă pur şi simplu pentru că aşa trebuie. Teologia mă preocupa din copilărie, crescut fiind în Biserică, în mod nemijlocit în cadrul ritualului liturgic şi între cărţile din biblioteca părinţilor mei. Lor le mulţumesc, în primul rând, pentru că mi-au întreţinut această dorinţă de studiu din copilărie şi până la facultate, dar m-au educat şi în spiritul creştin al Bisericii Răsăritene. Ţuţea venea, însă, pentru mine – studentul de atunci, cu o viziune nouă, profund ortodoxă, dar nu mai puţin filosofică, nu mai puţin intelectuală, asupra problemei omului, o viziune care împletea dimensiunea arhaică a creştinismului popular cu o dimensiune a unui creştinism de elită, un creştinism filosofic pe care nu-l cunoscusem înainte de 1989. Ca atare, peste timp, dincolo de istorie, îi mulţumesc marelui gânditor român pentru că mi-a inspirat această cale. Fără a-l fi cunoscut vreodată în mod direct (deşi l-am prins încă în viaţă ca student), ci mai ales din documentarul Exerciţii de admiraţie realizat de Gabriel Liiceanu, iar apoi din lecturile personale, îl consider pe Ţuţea un model cultural pentru filosofia antropologică. Ulterior, ca inginer constructor, am înţeles că dincolo de detaliile tehnice ale unei construcţii se ascund efervescenţe culturale iradiate din simbolistica artelor şi filosofiei, nu numai roadele unei stricte gândiri matematice rigide care generează soluţii abstracte şi analitice pentru calcularea structurii de rezistenţă a unei construcţii sau a unor mijloace de construcţie (utilaje de construcţii). Am înţeles în acest context că lăcaşurile de cult nu sunt numai simple „cariere de piatră”, cum numeau revoluţionarii iluminişti francezi catedralele gotice. Dincolo de monumentalitatea şi rigoarea construcţiilor se ascunde atmosfera vie din interiorul acestora, ritualul liturgic prin excelenţă, cu toate conotaţiile sale, mai ales cele simbolice. Prin expresia lui Ţuţea – „Numai în Biserică afli că eşti om” (cu alte cuvinte că exişti) am înţeles că există o întreagă antropologie simbolică în desfăşurarea ritualului liturgic al Bisericii Universale. Mai multe detalii asupra dimensiunii simbolice a ritualului liturgic aveam să aflu ca student teolog din cursul Părintelui Profesor Constantin Galeriu, unul dintre cei mai mari profesori pe care i-a avut teologia ortodoxă după 1989. Dincolo de istorie, sub aripa îngerilor, mulţumesc şi Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, pe care am avut ocazia să-l întâlnesc de câteva ori şi care ne-a luminat asupra multor aspecte cu conotaţii antropologice creştine simbolice. Această teză de doctorat am scris-o sub supervizarea domnului Profesor Universitar Doctor Gheorghiţă Geană, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, profesor la Universitatea din Bucureşti, căruia, dincolo de asistenţa ştiinţifică riguroasă pe care mi-a oferit-o, îi sunt dator şi pentru sprijinul moral şi încurajarea cu care m-a ajutat în momente cheie pe parcursul elaborării prezentei teze. Domnul profesor mi-a înlesnit accesul la surse foarte preţioase pentru subiectul acestei teze şi m-a ajutat să-mi perfecţionez metodologia de studiu proprie cercetărilor filosofice pe direcţia antropologiei culturale, dar m-a ajutat şi să depăşesc momentele de descurajare care au apărut pe parcurs. Pe lângă conţinutul propriu-zis al lucrării, hermeneutica propriu-zisă a ritualurilor, un element experimental, deocamdată, îl constituie abordarea sociologico-teologică pe care am încercat să o realizez sub forma unui limitat sondaj de opinie mai puţin obişnuit prin ţinta şi adresabilitatea sa. L-aş putea numi, păstrând proporţiile, un proiect pilot în acest domeniu. La facultăţile noastre de teologie nu există încă, din păcate, preocupări serioase de antropologie culturală creştină, cu atât mai puţin de sociologie aplicată. În condiţiile în care mijloacele tehnice care mi-au stat la dispoziţie au constat exclusiv în mijloace proprii iar aparatul de investigare a fost de la început şi până la sfârşit concentrat pe eforturi strict personale, realizarea acestui sondaj a fost foarte dificilă. Vreau să mulţumesc tuturor elevilor mei de la Grupul Şcolar „Tase Dumitrescu” din Mizil, majoritatea lor fiind membri ai Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român (filiala Mizil), foştilor mei elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi de la Liceul de Artă din Ploieşti, foştilor mei studenţi de la seminariile de Istoria şi Filosofia Religiilor şi Filosofie pe care le-am ţinut la Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploieşti şi nu în ultimul rând credincioşilor din parohia Pisculeşti, comuna Tinosu, judeţul Prahova. Cu ajutorul lor am alcătuit un grup ţintă relativ suficient pentru a trasa măcar posibile direcţii pentru cercetări ulterioare. Tocmai în acest context trebuie să Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor creştine îmi îndrept recunoştinţa mea şi mulțumirile mele către doamna profesoară Catherine M. Spiro, doctor în psihologie, americancă de origine albanezo-irlandeză convertită la Ortodoxie, care a venit în întâmpinarea intenţiilor mele şi mi-a pus la dispoziţie materiale cu cercetări de antropologie culturală recente de la Institutul Ortodox „Patriarhul Athenagora” din Berkeley, California. În momentul în care am primit aceste materiale culegerea datelor statistice şi o parte din interpretarea informaţiilor sondajului erau deja finalizate. Am descoperit, cu ajutorul doamnei profesoare, că în institutele de studii ortodoxe din SUA şi din Marea Britanie, acest tip de sondaj, pe care eu doar l-am anticipat aici, este practicat de ceva vreme (totuşi nu de foarte mult timp, şi aici fiind încă în stare experimentală) şi cu mare profesionalism. Nici acolo acest tip de sondaj nu poate fi numit clasic pentru că şi acolo s-a dezvoltat în ultimii cinci ani, în contextul impactului provocărilor contemporane asupra Ortodoxiei. Şi în statele occidentale această perspectivă de cercetare a impactului pe care comportamentul religios creştin în general şi cel ortodox în particular îl au în societatea modernă nu a apărut de foarte multă vreme. Dar este bizar că în ţările ortodoxe acest tip de cercetare nu este cunoscut în timp ce printre noii convertiţi la Ortodoxie se pun o serie de probleme de o seriozitate academică impunătoare. Faptul este, totuşi, explicabil: noii convertiţi la Ortodoxie vin în Biserica Răsăriteană nu numai cu lecţia canonului ortodox foarte bine ştiută, ci şi cu experienţa lor profesională de dinainte. În acest fel se realizează un aport important la dezvoltarea educaţiei creştine ortodoxe în lumea apuseană. Nouă ne rămâne să urmăm această cale de cercetare serioasă. Numai aşa putem să conectăm şcoala română de istoria şi filosofia religiilor la rigorile academice ale vremurilor noastre, la rigorile ştiinţifice specifice spiritului universitar americano-britanic. În acest context menţionez că eventualele imperfecţiuni ale prezentului studiu solitar ar putea fi compensate doar de o eventuală re-evaluare făcută în cadrul unei echipe de cercetare constituită în acest sens. Doresc să mulţumesc şi domnilor profesori Remus Rus, îndrumătorul tezei mele de licenţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi Martin Hauser, îndrumătorul tezei mele de dizertaţie la masteratul din cadrul Departamentului-Catedrei UNESCO pentru Studii Interculturale şi Interreligioase. Domniilor lor le datorez formarea mea iniţială, iar în mod special domnului profesor Martin Hauser îi datorez imboldul pe care mi l-a adresat, de a continua studiile mele pe această direcţie. Le mulţumesc şi pentru atmosfera de înalt profesionalism pe care au întreţinut-o în cadrul universitar în care am avut onoarea de a-i întâlni. Vreau să mulţumesc în final unor persoane foarte dragi sufletului meu şi fără de care dimensiunea vie a slujirii şi a comuniunii antropologice ortodoxe preot–mirean nu ar fi reprezentat nimic pentru mine. În primul rând duhovnicului meu, Părintelui Gheorghe Lazăr, şi călugărilor de la Mânăstirea Vatopediou de la Muntele Athos, mai ales Părintelui Dimitrie de la Schitul Oaşa, retras acolo, la Athos. Nu pot să îl uit pe Părintele Cleopa, stareţul Mânăstirii Jercălăi (Prahova), pe scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă, dar mai ales pe regizorul şi actorul Dan Puric. În felul lor, toţi aceşti oameni fac exerciţii de „antropologie culturală” creştină şi prin atitudinea lor m-au ajutat să dezleg o parte din iţele încurcate ale simbolisticii creştine cuprinse în ritualul liturgic. Tuturor le dăruiesc preţuirea mea. Metodologie Pentru că prezenta lucrare are intenţia de a se constitui într-o abordare mai mult din perspectivă filosofică (mai exact din perspectiva antropologiei culturale) a semnificaţiei ritualurilor religios-creştine am adoptat de la bun început metodele specifice cercetării antropologice, dar şi o parte dintre cele specifice istoriei şi filosofiei religiilor. Evident că obiectul analizei noastre fiind ritualurile religios-creştine, acolo unde a fost cazul, am folosit metodologia hermeneuticii biblice. În acest din urmă caz, folosind sursele scripturistice, am optat pentru variantele care se originează în traducerea românească a Bibliei după Septuaginta. După cum se va putea observa şi ulterior, pe parcursul lucrării am subliniat de mai multe ori, prin comentarii personale sau prin referire la alte comentarii ale unor personalităţi din lumea ştiinţelor umaniste, valoarea Septuagintei ca sursă eficientă pentru corectitudinea traducerilor Bibliei în limbile diverselor popoare răsăritene, inclusiv în limba română. Analiza ritualurilor creştine am făcut-o luând ca metode de bază interpretarea lui Nicolae Cabasila, lucrare de referinţă în domeniul teologiei, dar şi hermeneutica simbolică în varianta lui Hristos Andruţos. Am folosit, desigur, şi metoda abordată de Pr. Prof. Dr. Ene Branişte în toate lucrările sale, care se constituie într-un demers de a institui o abordare disciplinară autonomă, cea a teologiei liturgice. Simbolurile religioase utilizate în cadrul gesturilor şi atitudinilor religioase le-am analizat, astfel, din perspectiva rolului anamnetic al ritualului religios, al serviciului liturgic, mai concret, dar le-am interpretat şi hermeneutic filosofic, după Hermeneutica lui Schleiermacher. Am încercat să Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor creştine ne îndepărtăm, pe cât posibil, de o abordare exclusiv teologică. Luând în calcul şi dimensiunea participativă a omului în cadrul ritualului am încercat să surprindem conotaţiile antropologice ale impactului pe care le poate avea ritualul, în sensul asumării rolului anamnetic al acestuia, asupra omului prezent în comunitatea Bisericii şi în societate, în ansamblu. Pentru interpretarea dimensiunii mistice a ritualului am apelat la metodologia folosită de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae (a se vedea Spiritualitatea ortodoxă: ascetica şi mistica), dar am comparat ritualul propriu-zis liturgic, serviciul divin al Bisericii, aşa cum se desfăşura el odinioară în Biserica Universală, în primul rând cu formele actualizate ale acestuia, dar şi cu formele de vulgarizare ale acestuia în variantele diverselor secte mistice, de la cele antice până la cele moderne, care prin New Age tind să dea o re-semnificare ereziilor gnostice ale secolelor I şi II d. Hr. Era firesc să utilizăm şi metoda comparativ istorică din cadrul istoriei religiilor (în sensul lui Mircea Eliade) pentru că trebuia surprins şi modul în care de-a lungul secolelor diverse reacţii şi atitudini religioase din cadrul creştinismului au evoluat sau involuat, sub influenţa autonomizării culturii, în special după Marea Schismă (1054), în timpul Renaşterii, Reformei, Iluminismului, dar şi Postmodernismului. Am încercat ca prin acest studiu comparativ (cuprins şi structurat pe larg în capitolul IV. „Perspectivă comparativă asupra dimensiunii antropologice a simbolisticii creştine”) să identificăm cele mai importante dintre diversele abordări pe care omul diverselor etape ale istoriei culturii şi civilizaţiei, dar ale istoriei creştinismului, în acest context mai larg, le-a avut asupra procesului de evoluţie a individului la stadiul (şi implicit statutul) de persoană. Aceasta este, de altfel, şi cea mai importantă temă antropologică din demersul cercetării noastre. Am încercat să realizez, aşa cum menţionam anterior, la Argument, un mic chestionar pentru a surprinde cum se mai evidenţiază dimensiunea participativă a omului contemporan la ritualul liturgic, cum îşi mai asumă oamenii de astăzi filiaţia lor creştină, raportată la relaţia preot–mirean. Pentru aceasta, ca metodologie, am ales tehnica interviului. Marea majoritate a respondenţilor au fost elevii mei de la clasele IX–XIII ale Grupului Şcolar „Tase Dumitrescu” din Mizil (cu vârste între 14 şi 22 de ani), unde am predat Religia în primul semestru al anului şcolar 2009–2010, dar şi unii dintre foştii studenţi participanţi la seminariile şi cursurile pe care le-am susţinut la Universitatea „Petrol–Gaze” din Ploieşti, de la Filologie şi de la Economia Turismului şi Serviciilor, unii membri ai parohiei Pisculeşti, comuna Tinosu, judeţul Prahova, câţiva preoţi şi câţiva intelectuali, practicanţi ai unor meserii diverse, dar şi creştini practicanţi. Datele chestionarului sunt prelucrate şi afişate în „Anexe”. În ceea ce priveşte dimensiunea simbolică din arhitectura şi arta eclesiastică, pentru că lucrarea noastră nu este o lucrare de istoria artei ci intenţionează să surprindă rolul şi locul omului în edificarea lăcaşului de cult ca mijloc şi spaţiu sacru de desfăşurare a ritualului, am abordat o viziune comparativă asupra diverselor stiluri constructive, încercând să identificăm resorturile şi motivaţiile identităţii şi specificităţii cultice a omului care participă la ritualul desfăşurat în respectivul lăcaş de cult şi modul în care forma şi stilul lăcaşului de cult influenţează comportamentul şi atitudinea sacră a omului credincios. Rolul muzicii, al picturii icoanei ca factor cu rol didactico-pedagogic în educarea credinciosului, arhitectura ca prelungire simbolică a ideilor conţinute în legendele şi miturile locale ale diverselor comunităţi (vezi cazul legendei Mânăstirii Argeşului), toate acestea, ca şi altele, fac obiectul acestei perspective din care am abordat arta şi arhitectura ecclesiastică. Pentru studiul simbolisticii detaliilor din arhitectura gotică am recurs la metodologia aplicată de Erwin Panofski, Georges Duby, Jurgis Baltruŝaitis şi de documentaristul Paul Barbăneagră (în studiul dedicat catedralei de la Mont Saint-Michel) iar pentru stilul bizantin am recurs la metodologia herminiei lui Dionisie din Furna. În studiul comportamentului deviant din „ritualistica” New Age am recurs la cercetările profesorului român Bruno Würtz şi la studiile lui Gary Kah, în principal. De asemenea am inclus la acest capitol date despre implicarea Bisericii Romano-Catolice, prin personalităţi din lumea teologiei catolice precum Teillard de Chardin, în conturarea în haine creştine a paradigmei holisto-integratoare din filosofia new age-istă, paradigmă ce proclamă decadenţa paradigmei cartesian-newtoniene. Pentru aceasta am făcut referire şi la psihologia transpersonalistă.    





ÎN ÎNCHEIERE,
ROADELE ACESTUI ÎNCEPUT DE AN
EPIGRAMELE PREMIATE LA CONCURS:






Marele Premiu „George Ranetti”:
Constantinescu Nicuşor, Bucureşti

Speranţă
Pe Julieta, juna cea frumoasă,
M-am străduit, o viaţă, inutil,
S-ajung s-o vizitez, la ea acasă…
Azi îmi încerc norocul la Mizil!


Grecia, Spania şi Italia au noi premieri

S-au dus şi Papandreu şi Zapattero,
Când soarta ţării lor a fost în joc,
Nu mai e premier il Cavalero…
Noi n-am avut un astfel de noroc!


Ca la noi, la nimenea

Reformă-n sănătate, ca la noi
Nu prea există-n toată Europa,
În zori de suni la unu, unu, doi,
Abia târziu, spre seară, vine … popa!


Recalificare la locul de muncă

Nevastă-mea-n politică-a intrat,
Eu croşetez, gătesc, calc, fac curat,
Spăl rufe şi îmi îngrijesc băiatul…
Dar nu prea mă descurc cu alăptatul!







 Premiul „Grigore Tocilescu”:
Gheorghe Gurău, Galaţi



Epigramiştii, guvernarea şi umorul


S-au strâns „figurile” de stil
În zi solemnă  la Mizil
S-arate guvernării hâde
Că-n ţară încă se mai râde!


Cum ne vor scăpa guvernanţii de criză

Ne vor scăpa fără temei
Dar am o bănuială, -n fine
Întâi se vor scăpa pe ei
Şi asta nu miroase-a bine!


Momente de criză la români

Din criză am ieşit de-atâtea ori
Mândria e nelimitată
Nemţii ne sunt vădit inferiori
Că ei ieşiră doar o dată!


Aglomeraţie mare în spitale

În spitale e aglomerat
Stau bolnavii câte doi în pat
Chiar şi medicul de gardă, Penta
Stă-n acelaşi pat cu asistenta!







Premiul „Agatha Bacovia”:
Vasile Vajoga, Iaşi


Efect la… fără taxă

Concursul din Mizil e fără bani,
Deci, îţi rămâne-o sumă-n portofel
Să-ţi cumperi două sticle de Tohani
Şi-apoi...  să-ncerci să scrii ca Păstorel !


Dantescă

Şi-n infern se fac rocade
Într-o formă curioasă ;
De când soacră-mea în iad e
Dracii emigrează-n masă!


Miracol

E clar că ţuica asta are
Efecte afrodisiace,
Că, după două, trei pahare,
Chiar şi nevastă-mea îmi place !


Epitaf… conjugal

Azi, când ţărâna-l împresoară,
Nu-l mai bociţi cu-atâta jale,
Că lespedea-i e mai uşoară
Decât papucul soaţei sale!


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971