Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 |
Anul 2010
Anul 2009
Prima parte: Din folclorul internetului, caricaturi de Mardale, articole de Lucian Avramescu,Sergiu Găbureac Ion Marin Almăjan citând din C.T.Popescu, Emil Bucureșteanu, Dinu C.Giurescu.
Prima parte - continuare
ÎN LOC DE CONCLUZII LA ACEASTA PRIMĂ PARTE
PARTEA II CONTINUĂM ENUMERAREA UNOR ASPECTE PRECUM CELE DE MAI SUS ŞI, ÎN ACELAŞI TIMP, ARGUMENTAREA NOASTRĂ DIN NUMĂRUL TRECUT, PRIVIND: Sfârşitul programat al democraţiei
MISTERELE BUCEGILOR Continuarea anchetei din numărul trecut Articole de Marian RIZEA şi Radu CINAMAR
MISTERELE BUCEGILOR Continuarea anchetei din numărul trecut Articole de Marian RIZEA şi Radu CINAMAR- continure
Continuare 2
ULTIMA ORĂ
VEŞNIC CRITERIU ŞI MEREU ÎNTĂRITĂ MÂNDRIE A LIMBII ROMÂNE – PROFETISMUL EMINESCIAN de ADRIAN BOTEZ
Constantin FROSIN - Eminescu în limba franceză
Poezii de Dan Mircea CIPARIU,Aricole despre: ANUL CARAGIALE, MIHNEA GHEORGHIU, DAN PURIC, EUGEN DORCESCU, PREMIUL NOBEL, PROCESUL DE LA NURNBERG,MITROPOLIA BASARABIEI, CEZAR IVĂNESCU, ELISABETA IOSIF, GRIGORE AVRAM, INIMĂ REA, LIA RUSE, AL.FLORIN ŢENE, MIRCEDA CIOBANU, GEORGE LIXANDRU scrise de:DAN MIRCEA CIPARIU, ALEXANDRU PETRIA, VLAD LEU, VIOREL ROMAN, ŞTEFAN PLUGARU, STELIAN GOMBOS, GABRIELA CREŞAN, MELANIA CUC, LIVIU ANTONESEI, IONUŢ CARAGEA, PETRU BIRĂU, AL. FLORIN ŢENE
Actualitatea cultural artistica- Partea II
Actualiteatea culturala - Partea III
„RĂNILE SOLDAŢILOR ÎNVINGĂTORI” romanul lui Corneliu LEU în ediţie definitivă
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea I
Caricaturile lui Pătrăşcan
Partea II
Paso doble rubrica lui Ioan LILA
Politica in photoshop
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA III
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA IV
          Norocul ţi-l faci cu mâna ta, poezia cu inima...

În exil... mai toţi emigranţii aleargă după prosperitate şi prea puţini se gândesc la viaţa artistică şi spirituală. În America de Nord, de exemplu, capitalismul te obligă la transformări majore, sfârşind prin a te corupe. Sistemul social-economic te asimilează, iar dacă vrei să fii sau să rămâi poet, o specie rară pe acest continent (comparativ cu miile de creatori din România), de cele mai multe ori trebuie să evadezi din prezent şi să călătoreşti departe, în lumea nostalgiilor, sau altundeva, într-o lume imaginară. Totuşi, Lia Ruse, o autoare prea puţin cunoscută în diaspora canadiană, poate datorită discreţiei cu care abordează librăriile şi publicul cititor, a găsit formula împăcării trecutului cu a prezentului, printr-o poezie plină de candoare şi optimism.
 În anul 2011, autoarea desăvârşeşte „A treisprezecea carte”, un volum antologic, publicat la editura ARGEŞ PRESS, şi care cuprinde aproape două sute de poezii. Prefaţa cărţii este semnată de Mihai Golescu, postfeţele de Adrian Erbiceanu şi Ortansa Tudor, iar recenziile din interior (am fi preferat să fie inserate la sfârşitul cărţii) aparţin profesorului Nicolae Spinei, criticului Sergiu I. Nicolaescu şi, din nou, lui Adrian Erbiceanu şi Ortansei Tudor. De altfel, esenţa acestui volum şi personalitatea Liei Ruse sunt bine punctate de Mihai Golescu în prefaţă şi pe coperta a patra, nelăsând loc niciunei confuzii: „Mai relevant mi se pare că suava fiinţă feminină şi-a extras seva lirică din pământul cultural al Argeşului, în special din spaţiul spiritual de la Teiu, acolo unde s-a născut şi Vladimir Streinu, sevă care a urcat prin tija timpului şi a crinului poetic ca să alimenteze şi să contureze pregnant o personalitate artistică, mai întâi aici, în România, apoi în Canada, unde a emigrat şi unde a continuat să transfigureze şi distileze trăiri, sentimente, atitudini, idei, regrete şi entuziasme, nostalgii şi recurenţe, imagini şi amintiri, toate topite în creuzetul unui joc secund numit artă poetică şi concretizat în florilegii lirice.”
 „A treisprezecea carte” cuprinde poezii din volumele „Freamăt de mai în colorit de toamnă” – Editura Basarab I, Curtea de Argeş, 1994, „Aerul din preajmă” – Editura EXAX, Piteşti, 1995, „Picturi sonore” – Editura TIP – NASTE, Piteşti, 1996, „Lumi străvezii” – Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2000, „Sculpturi în aripa timpului” – Editura Lilion Ruse, Montréal, 2001, „Lumini suave” – Editura Lilion Ruse, Montréal, 2005, „La poarta unui anotimp” – Editura Lilion Ruse, Montréal, 2006, „Desprinderi” – Editura Lilion Ruse, Montréal, 2007, „Clipe sprijinite-n gânduri” – Editura Lilion Ruse, Montréal, 2008, „Scânteieri în oglinzi” – Editura ASLRQ, Montréal, 2009, „Reflectări” – Editura ASLRQ, Montréal, 2010 şi „Arcada timpului” – Editura ASLRQ, Montréal, 2011.
 Lia Ruse este devotată în primului rând versului clasic, fiind pasionată de sonet sau rondel, dar are curajul să versifice şi în stil liber, mizând pe muzicalitate interioară şi rime la distanţă, poeziile producând la citire adevărate reverberaţii. Efectele acustice şi elementele simboliste din natură, mai ales când sunt evidenţiate anotimpurile, se susţin reciproc, se îmbină armonios, dovedind măiestria autoarei de a prezenta un cadru fermecător şi de a transmite un refren mângâiat pe corzile inimii.
 Lirica feminină a Liei Ruse, fără incizii dureroase în umbrarele conştiinţei, are acea menire de a ne prezenta lumea  dintr-o perspectivă pe care mulţi o ignoră, nemaifiind capabili să aprecieze frumosul şi puritatea din jur. Tocmai de aceea avem nevoie de astfel de autori care ne redeschid porţile percepţiei şi ne îndeamnă la iubire neţărmurită. Dar să nu credem că lirismul Liei Ruse este numai roz-bombon. Uneori are un „Vuiet de singurătate”, (pag. 13) amintindu-ne că viaţa este ca un zbor neîntrerupt în clepsidra astrală (superbă metaforă): „Zboruri ne-ntrerupte în clepsidra astrală... / Cu puf de sălcioară însăilat în vânt / Se scurge martie, în larmă ancestrală / În jocuri vegetale, iar picurând pământ… // Acum, când izbucnesc clipe-mperecheate / Când orbita zilei în sine dospeşte, / Eu mă opresc în vuiet de singurătate / Să lipesc trecutul, pe golul care creşte!”
 Cu alte cuvinte, poezia Liei Ruse merită să fie citită şi apreciată. Din păcate, soarta poeţilor este una tristă, ei ajungând să-şi distribuie singuri cărţile, chiar să le ofere pe nimic uneori, fără ca efortul lor să fie apreciat aşa cum trebuie, măcar din respect, printr-o simplă lectură. Câte comori există prin biblioteci fără ca să ştim de ele?
 Se spune că norocul ţi-l faci cu mâna ta. Poezia o faci însă cu inima, mâna fiind doar o prelungire a dragostei şi a suferinţei, iar ochii celorlalţi o reîntoarcere la divinitate şi originea cuvântului. Chiar dacă omenirea se duce de râpă, norocul nostru este... că mai există poeţii!

                                                                                         Ionuţ Caragea


    DESPRE TEATRU CU PANA SUFLETULUI

Scriitorul Al.Florin Ţene şi-a legat o parte a destinului său literar de Teatru Dramatic „Ion D.Sîrbu”din Petroşani prin frumoasa prietenie care îl leagă de colegul de breaslă scriitorul Dumitru Velea,din perioada când acesta a fost directorul teatrului şi până în present când este secretar literar.
 Vreme de un deceniu,din 1995 şi până în 2005,distanţa Cluj-Napoca-Petroşani a fost anulată de pasiunea comună a acestor doi scriitori pentru teatru şi în mod special pentru activitatea artistică desfăşurată pe scena Teatrului Dramatic”Ion D.Sârbu”Petroşani,Dumitru Velea ca director şi dramaturg(membru al Uniunii Scriitorilor diun România,secţia dramaturgie),iar Al.Florin Ţene în calitate de cronicar de teatru şi dramaturg,prezent la toate premierele teatrale montate la Petroşani în cei zece ani marcaţi de această colaborare benefică,concretizată în numeroase proiecte commune ale celor doi scriitori(încurajarea în scrierea şi publicarea unor volume de proză şi dramaturgie,cum este cazul impresionantei piese de teatru”Vă somez,domnule doctor”scrisă de Al.Florin Ţene,la încurajarea lui Dumitru Velea,numeroasele lansări de carte,cu scriitori importanţi aduşi de la Cluj-Napoca de Al.Florin Ţene,cum sunt Adrian Ţion şi Constantin Cubleşan,sau cronicile de teatru publicate de Al.Florin Ţene în “Curierul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca”,”Adevărul de Cluj”,”Ardealul literar”,”Oglinda literară“ şi alte reviste de cultură,etc.).
 Ce mai recentă materializare a acestei colaborări o constituie volumul de cronici intitulat”Un teatru cât o inimă”,publicat în 2008 de Al.Florin Ţene la Editura “Contrafort”din Craiova,volum în care autorul a adunat toate cronicile pe care le-a publicat despre teatrul din Petroşani în diferite publicaţii.Astfel avem în această carte o adevărată istorie de zece ani a Teatrului Dramatic”Ion D.Sârbu” din Petroşani,scrisă cu inima am putea spune,pentru că în cartea lui Al.Florin Ţene,de sub profesionalismul criticului,răzbate o extraordinară dragostede teatru,un respect împins aproape de pioşenie faţă de toţi cei care participă la desfăşurarea acestui act de cultură,şi de o deosebită admiraţie pentru activitatea distinsului prieten,scriitorul Dumitru Velea,directorul teatrului:”Remarcăm jocul bun făcut de întregul colectiv de actori
ce au fertilizat un act de cultură cu dăruire şi talent în condiţia în care teatrul din Petroşani,condus de Dumitru Velea,este un creuzet al artelor.”(pag.28).”Acolo unde o personalitate literară(Dumitru Velea)polarizează în jurul ei toate energiile,prin talent,experienţă şi competenţă,lumina actului de cultură se revarsă binefăcătoare peste noi.”(pag.22).
 Cartea”Un teatru cât o inimă”este o dovadă în plus că acolo unde este cultivată prietenia între oamneii de valoare,cultura înfloreşte,iar actul creator dă roade,în cei zece ani de teatru care ne sunt prezentaţi în această carte şi în care la conducerea teatrului “Ion D.Sîrbu”din Petroşani s-a aflat scriitorul Dumitru Velea,acest teatru a fost onorat de prezenţa unor mari personalităţi ale culturii,între care:Ion Caramitru(în calitate de Ministru al Culturii),Adrian Păunescu,Constantin Cubleşan,Petrişor Ciorobea,Constantin Dicu,IftimieNesfântu,Nicolae Uţică,Jana Morărescu,Elisabeta Sîrbu,Mircea Andraş,Valentin Taşcu,Valeriu Butulescu,Isidor Chicet,Gheorghe Calamanciuc,Al.Florin Ţene,Valeriu Bârgău,Ion Cârjoi,Adrian Ţion,Marian Barbu,Doru Roman,Mircea Pospai,Mircea Ghiţulescu, şi enumerarea ar putea continua.Unii dintre aceştia veneau de la distanţe considerabile(Cluj-Napoca,Bucureşti,Republica Moldova,Craiova,Târgu-Jiu,Deva,etc.),pe cheltuiala proprie,pentru a vedea ce pune în scenă prietenul lor,dramaturgul Dumitru Velea şi apoi în cronicile lor aveau doar cuvinte de apreciere,atrăgând astfel şi alţi iubitori de teatru spre Petroşani.Mă întreb câţi dintre aceştia sau alţii mai vin în ziua de astăzi la Petroşani să vadă o piesă de teatru.M-am întrebat un timp cum reuşea Dumitru Velea,să întreţină atâtea prietenii,cu personalităţi importante din cultura noastră şi mai târziu am înţeles că totul se învaţă,chiar şi prietenia şi el a învăţat-o de la marii săi prieteni din tinereţe,între care se numără Ion D.Sîrbu,V.G.Paleolog sau Al.Florin Ţene,care i-au cultivat acest simţ al prieteniei pe care puţini îl mai cultivă astăzi.
 Aceste lucruri importante,valoarea şi prietenia,care stau la temelia creaţiei autentice,sunt evidenţiate de scriitorul Al.Florin Ţene în volumul “Un teatru cât o inimă“şi fac din această carte un document esenţial în reconsiderarea premiselor pentru perenitatea creaţiei artistice.
                                                                                                           Petru Birău  

                                                    Românii, Basarabia şi Transnistria
 
Această carte este rodul unei cercetări ştiinţifice în care spiritul scormonitor, acribia, minuţiozitatea, capacitatea de analiză şi sinteză, tonul şi tonusul academic sunt conjugate inspirat, la modul ideal, cu echilibrul şi sobrietatea judecăţilor de valoare, bazate pe o temeinică studiere şi aprofundare a temei abordate, ca şi pe înscrierea în context regional, european şi mondial a fenomenelor, evenimentelor ce au definit epoci dintre cele mai turburi pentru românii din jurul României, dar şi pentru cei din interiorul fruntariilor acestui miracol de la răspântia imperiilor: poporul român, scut al Europei Centrale şi de Vest, stavilă în faţa viforniţelor nimicitoare dinspre răsărit şi chiar din sud.
            Cartea scrisă de Ioan Popa şi Luiza Popa are standardul unui tratat de istorie de cea mai înaltă clasă, dedicat unui subiect dintre cele mai fierbinţi în urmă cu 200 de ani, dar şi acum, în dimineaţa mileniului al treilea, pe care o trăim cu înfrigurare.
            A văzut lumina tiparului la Imprimeria Semne, girată de Editura Artemis din Bucureşti şi Fundaţia Europeană Titulescu - Centrul de studii strategice.
            Cuvântul introductiv, bine cumpănit, în stil academic şi diplomatic, este scris de prof. univ. dr. Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, care precizează: ,,Volumul abordează şi aduce la zi evoluţiile de după războiul de pe Nistru şi încercările de reglementare a conflictului îngheţat transnistrean, insistând asupra elementelor care argumentează convingător utilizarea în continuare a aşa-zisei Republici Moldoveneşti Nistrene de către Federaţia Rusă, succesoarea fostei URSS, ca mijloc de presiune pentru menţinerea Republicii Moldova în sfera sa de influenţă şi ca avanpost al intereselor ruseşti spre sudul şi estul Europei, cu impact direct asupra intereselor naţionale ale României."
            Paginile dense ale lucrării - subliniază profesorul Adrian Năstase - valorifică numeroase informaţii şi documente scoase la iveală în ultimii ani din arhive ruso-sovietice, ucrainene şi moldoveneşti, dar şi ale unor state vestice: SUA, Germania, Marea Britanie, Finlanda ş. a.
            Această lucrare de sinteză acordă o atenţie aparte identificării şi recitirii unor documente puţin cunoscute, în spirit nepartizan, fără patimă şi prejudecăţi, chiar şi atunci când în discuţie sunt fapte, întâmplări sau evenimente cu o puternică încărcătură emoţională din trecutul nostru mai mult ori mai puţin îndepărtat.
            Cartea prezintă, într-o abordare unitară, istoria românilor din teritoriul situat în stânga Nistrului, cunoscut din 1941 sub denumirea Transnistria, iar astăzi ca regiune separatistă (de est) a Republicii Moldova, autoproclamată Republica Moldovenească Nistreană, completând în mod necesar un gol în bibliografia a ceea ce numim problema transnistreană.
            Autorul prefeţei reliefează că: ,,Un loc deosebit este acordat perioadei fiinţării, între 1924-1940, a aşa-numitei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, creaţie artificială stalinistă, având  ca obiectiv declarat subminarea statalităţii României interbelice şi readucerea Basarabiei sub ocupaţie ruso-sovietică."   
                                              
            După cum se ştie, încă de la urcarea pe tronul de conducător al URSS, în 1917, Lenin şi-a înscris, în programul său strategic, desfiinţarea ca stat a României (aşa cum se întâmplase deja de două ori cu Polonia), obiectiv preluat de promotorii globalizării din prezent şi făcut public în 1985, la un congres internaţional de istorie din spaţiul german, de o personalitate europeană.
            Volumul este structurat în nouă capitole:
I. De ce Transnistria ?,
II. Cine sunt românii din Transnistria ?,
III. La marginea Europei,
IV. RASSM sau Transnistria sub administraţie bolşevică (1924-1940),
V. Transnistria sub administraţie românească (1941-1944),
VI. Holocaust. Lagărele din Transnistria,
VII. Transnistria în perioada sovietică (1944-1989),
VIII. O privire asupra conflictului transnistrean,
IX. Depăşirea paradoxului: o perspectivă optimistă.
            Lucrarea include patru anexe extrem de preţioase, hărţi şi ilustraţii, indice de persoane, bibliografie selectivă.
         
          
                                                                                                                        DAN LUPESCU


            
                              Bucuria simulată şi fericirea gândită în
                           poezia lui Mircea Ciobanu

Conştiinţa despre tine însuţi conduce spre înţelepciune; dar când descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu o conştiinţă vastă despre fiinţa Omului , gândim că adevărata înţelepciune glisează în exterior , îndepărtându-se de miezul cald şi calm al vieţii.
 Ceea ce descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu ,este mai mult decât conştiinţa despre sine .El aprofundează timpul şi substanţa , pentru a găsi corespondenţe umane :”N-o răspândi , nu pune om s-o ducă/ în hainele cu sânge:las-o jos /rotită-n sul şi vino mai aproape /de umbra casei mele ,frate palid .(Nu spune) .
 Fericirea poetului de a-şi fi găsit „credinţa” în poezie este profesiunea celui care , lovit mereu de destin , nu se va fi îndepărtat niciodată de la luciditate . Acel”Punct de sprijin”,vezi poezia cu acelaşi titlu , era pentru poet un loc ,în spaţiu şi timp , cu ajutorul căruia putea să evadeze ,conştient,că „ieri” nu poate fi rupt de viitor . Poetul cu ajutorul poeziei doreşte descătuşarea spirituală , pe care o găseşte în ocurenţa metalului şi metalizării , întrucât în social era imposibil,datorită dictaturii.Evadarea în mineral nu este altceva decât refugiul în faţa prezentului . Era convins că sufletul lui refugiat în mineral (cristal  şi  var) este un mijloc de scăpare,însă era convins că fericirea pare înscrisă dinainte .Iar bucuria simulată este asemeni sentimentului cel simte naurfagiatul pe un ţărm salvator :”şi cum cobor , şi cum sub tălpi încerc / s-aleg de noapte pietrele ţestoase , /abia-nţeleg din care parte-mi şterg /palorile pe piept alunecoase.(„Insula-Punct de sprijin”). Mircea Ciobanu se admonestează cu amintirea .  Iar amintirea este aceea care leagă mereu prezentul de trecut , un trecut în care răul făcut este preponderent celorlalte fapte de viaţă. Se consideră un nevinovat care nu-şi înţelege vina ,se consideră un acuzat pe nedrept ce “revendică o compensaţie a torturii la care a fost supus. “(Magdalena Popescu).Răul care , chiar dacă Mircea Ciobanu ajunge să-l urască , nu poate să i se sustragă . Poetul caută fericirea mai departe , dincolo de speranţe ,o inventează ,şi depăşind totul , se regăseşte pe sine  prin aducere aminte  :”De –atingerea adusă aminte m-am temut;/ de loc adus aminte; de faţa ta rămasă /sub giulgii neclintită mă tem –şi-n somnul mut /se-ntâmplă că puterea cuvântului mă lasă.(Chip).Imploziile sale de credinţă , uşor mascate, sunt o bucurie , dar o bucurie  care acoperă o tragedie ,o bucurie gândită spre a acoperi tot ceea ce înlăuntrul său era rană a suferinţei :”…De-aici te rog ,/.de unde bezna ţine locul zilei / şi frigul locul soarelui , de unde/ cu nume stacojiu un idol paznic / răsuflă-n poarta ultimei incinte.”(Ultima incintă).Pentru un poet ca Mircea Ciobanu , limanul nu poate fi decât o bucurie simulată . Adevărata bucurie a talentului este neliniştea confruntării în existenţa sa.Pentru acest poet , ca pentru toţi marii poeţi , un poem înseamnă o punere în evidenţă a Eternităţii , a vieţii în continuare , a sufletului uman infinit ,a substanţei reflectată în lumină , ca în acest interesant poem mit , “semne ale vârstelor moral-spirituale ale cosmosului”:”am văzut cum se înalţă  / din mijlocul albei întinderi , cum se alege , //singură ,verde şi-azur ,cu o mie de feţe ,/piatra soboarelor ,miezul compact al otrăvirii ,/inima ei netezită cu muchii şi-o mie de feţe”(De profundis).Varietatea este numai posibilitatea ce o are o existenţă creatoare de a se arăta.de aceea , speranţa nu trebuie despărţită în mod arbitrar de disperare , nici bucuria de tristeţe ,nici mulţumirea de nemulţumire .Mircea Ciobanu ştie că durerea absolută este spaţiul tuturor durerilor relative pe care el le poate percepe şi zămisli , şi fiecare poem este un astfel de spaţiu , unde  prin cuantificarea elementelor el obţine puterea prin care  poate alcătui şi realcătui universuri de substane . Există un impresionism ciobanian. Există o tehnică a poetului a “descompunerii”metalelor , a cristalelor , a luminii , a substanţelor reduse la esenţe ale sufletului care creează intimitate între creator şi cititor.
       
                                                                                                   
              
                                                              Întunericul luminii

Noul volum de poeme al lui George Lixandru Întunericul luminii ,Editura Semne, 2008, Bucureşti, bilingv român-englez, (traducere Ionela Neagu),cu un titlu ce tangenţiază paradoxul, ”marchiază o altă etapă în confruntarea eului liric cu mâinile albe ale poeziei.(Poemele lui George Lixandru-prefaţă de Ion Bălu).
 Poemele surprind cititorul prin impresia de meditaţie asupra limbajului, prin acurateţea stilistică, de concentrare studiată a imaginarului.Ele au o naraţiune a lor interioară,unde metafora recompune realitatea:Amestecaţi printre ape,/îngheţuri,cuvinte,/ne întâlnim/în lutul rămas fără rost/cu geometriile albe sfărâmate/Lumina/din tot ce am fost.(Albe geometri sfărâmate).
 Poetul are o percepţie întunecoasă a luminii frisonată de sclipiri de metaforă şi un simţ friguros al realului, dar şi o presiune interioară privind dilatarea timpului, în antiteză cu diviziunea lui, clipa:Clipa ne măsoară eternitatea,/iar în spaţiul dintre săruturi/inimile bat/fără să mai gândească.(Chipul întunericului).Sub aerul loc ce caută liniştea fără riduri,poeziile sunt traversate de o căldură discretă.Aspectul de lumină, opalin al imaginilor dă mereu senzaţia de mister al întunericului, unde în figul  de la suprafaţa adevărului poetul descoperă Nevinovăţia ce-şi dezgroapă memoria:Priveşte cum şerpii ne încolăcesc destinele/iar nevinovăţie/îşi dezgroapă memoria/în liniştea demonică biciuind/frigul de la suprafaţa adevărului.(Frigul de la suprafaţa adevărului), iar înscenări meticuloase dau contur viziunii mâinilor albe ale poeziei,pregătite pentru a sonda  în întunericul literelor:Doamne,cât întuneric ai pus/în fiecare literă ce îmi controlează tăcerea/din cuibul părăsit al oaselor mele(Întunericul rimelor).
 Poetul cultivă parabola morală şi filosofică,bizuindu-se pe o recuzită “construită” cu mâinile albe ale poeziei.Linia sa de forţă se află în poemele lungi cu un scenariu original, iar memorabilitatea lor constă în alternanţa insolită a perspectivelor.
                                                                                                       Al.Florin ŢENE
 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971