Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 |
Anul 2010
Anul 2009
Prima parte: Din folclorul internetului, caricaturi de Mardale, articole de Lucian Avramescu,Sergiu Găbureac Ion Marin Almăjan citând din C.T.Popescu, Emil Bucureșteanu, Dinu C.Giurescu.
Prima parte - continuare
ÎN LOC DE CONCLUZII LA ACEASTA PRIMĂ PARTE
PARTEA II CONTINUĂM ENUMERAREA UNOR ASPECTE PRECUM CELE DE MAI SUS ŞI, ÎN ACELAŞI TIMP, ARGUMENTAREA NOASTRĂ DIN NUMĂRUL TRECUT, PRIVIND: Sfârşitul programat al democraţiei
MISTERELE BUCEGILOR Continuarea anchetei din numărul trecut Articole de Marian RIZEA şi Radu CINAMAR
MISTERELE BUCEGILOR Continuarea anchetei din numărul trecut Articole de Marian RIZEA şi Radu CINAMAR- continure
Continuare 2
ULTIMA ORĂ
VEŞNIC CRITERIU ŞI MEREU ÎNTĂRITĂ MÂNDRIE A LIMBII ROMÂNE – PROFETISMUL EMINESCIAN de ADRIAN BOTEZ
Constantin FROSIN - Eminescu în limba franceză
Poezii de Dan Mircea CIPARIU,Aricole despre: ANUL CARAGIALE, MIHNEA GHEORGHIU, DAN PURIC, EUGEN DORCESCU, PREMIUL NOBEL, PROCESUL DE LA NURNBERG,MITROPOLIA BASARABIEI, CEZAR IVĂNESCU, ELISABETA IOSIF, GRIGORE AVRAM, INIMĂ REA, LIA RUSE, AL.FLORIN ŢENE, MIRCEDA CIOBANU, GEORGE LIXANDRU scrise de:DAN MIRCEA CIPARIU, ALEXANDRU PETRIA, VLAD LEU, VIOREL ROMAN, ŞTEFAN PLUGARU, STELIAN GOMBOS, GABRIELA CREŞAN, MELANIA CUC, LIVIU ANTONESEI, IONUŢ CARAGEA, PETRU BIRĂU, AL. FLORIN ŢENE
Actualitatea cultural artistica- Partea II
Actualiteatea culturala - Partea III
„RĂNILE SOLDAŢILOR ÎNVINGĂTORI” romanul lui Corneliu LEU în ediţie definitivă
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI- Partea I
Caricaturile lui Pătrăşcan
Partea II
Paso doble rubrica lui Ioan LILA
Politica in photoshop
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA III
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - PARTEA IV
 ULTIMA ORA:
 Evocarile recent prilejuite de respectiva aniversare aduc noi elemente privind  evenimentele din Decembrie 1989. Printre ele, intitulate  “ROMÂNIA – POLIGON DE TESTARE A ARMELOR NECONVENŢIONALE  ”  , au aparut si dezvaluirile de mai jos pe care ne grabim sa le redam.

                              Dezvăluiri
                                                                                               Scrise de Teodor FILIP  
Momentele de început ale Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi a evenimentelor ulterioare, ridică nenumărate întrebări. Multe dintre aceste evenimente au fost permanent marcate de unele fapte care, indubitabil, te trimit cu gândul spre acţiunea premeditată a unor „regizori” dinafara maselor populare revoltate şi spontan ieşite în stradă. Unele elemente pledează pentru faptul că, pe timpul desfăşurării evenimentelor din decembrie 1989, asupra României s-a desfăşurat un adevărat război parapsihologic, în cadrul căreia au fost folosite toate „armele” neconvenţionale ale războiului psihologic, psihic şi psihotronic.
Deţin nenumărate informaţii, multe dintre ele inedite, însă nu am avut posibilitatea de a le verifica din mai multe surse (o regulă de aur a unui lucrător din domeniul informativ-operativ). Tocmai pentru a nu dezinforma, voi prezenta doar acele fapte şi evenimente care oricând pot fi verificate şi asupra cărora îîmi asum întreaga răspundere.
ÎN DECEMBRIE ’89, SECURITATEA ŞTIA CE VA URMA…
Şi se mai cuvine să fac o precizare. În 1989, România rămăsese singura ţară din Europa de sud-est care se opunea transformărilor pe care le înfăptuia Gorbaciov. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria declanşaseră mai înainte procesul reformator, democratic. Adică, s-o spunem pe aia dreaptă, revenirea la capitalism. Iar dărâmarea zidului Berlinului s-a făcut cu ajutorul lui Gorby, care a garantat că Uniunea Sovietică îşi va retrage trupele staţionate în Germania de Est. Toate aceste transformări erau sprijinite direct de către Statele Unite şi Occident.
După cel de-al XIV-lea Congres al P.C.R., forţele ostile din exterior şi-au dat seama că   nu-l vor putea înlătura pe Nicolae Ceauşescu decât dacă îşi vor concentra eforturile. În cadrul dialogurilor purtate între şefii de state ale Marilor Puteri, „tema românească” nu a scăpat a nu fi dezbătută. Şi aceasta încă înainte de desfăşurarea evenimentelor din decembrie 1989. Prin metodele specifice activităţii, serviciile noastre de informaţii erau la curent cu toate acestea. Astfel, în Nota nr. 0275 din 1 decembrie 1989 a D.S.S. şi D.I.E., se arăta: „Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre S.U.A. şi U.R.S.S., organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate problemele privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unor strategii comune, care să le asigure în continuare un rol determinant în toate problemele internaţionale…Sunt semne că U.R.S.S. va face concesii americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare.. .Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra unor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de „reforme reale”, fiind avute în vedere R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale N.A.T.O. vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi U.R.S.S. să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier”.   
În legătură cu cele relatate mai sus trebuie făcută referire şi la Nota nr. 00282 din 5 decembrie 1989 a D.S.S. şi S.I.E. În ea se fac referiri cu privire la reuniunea la nivel înalt a ţărilor membre ale Pieţei Comune, convocată din iniţiativa preşedintelui Mitterrand, la care preşedintele S.U.A. , în discuţiile purtate cu şefii de state şi guvern al ţărilor N.A.T.O., arăta că: „Poziţia pe care s-a situat Gorbaciov atestă că U.R.S.S. este dispusă să facă în continuare concesii substanţiale în majoritatea problemelor de interes pentru Occident. Ca urmare, statele N.A.T.O.  trebuie să facă uz de toate posibilităţile şi pârghiile de care dispun pentru a determina accelerarea procesului de reforme în Europa de Est.”
Analizând cele două Note, mi se pare interesant să subliniez două aspecte. În primul rând, faptul că S.U.A. căuta să-şi asume rolul determinant în accelerarea procesului de evoluţie în Estul Europei. Şi al doilea aspect, legat în mod nemijlocit de primul: tonul aproape ultimativ prin care preşedintele american solicita statelor membre al N.A.T.O. şi U.R.S.S.-ului de a exercita presiuni coordonate şi iniţierea unui embargo economic parţial (altfel nu-l pot denumi) asupra României. Oare mă hazardez când fac această afirmaţie? Deoarece am impresia că suferinţele poporului român (foame, frig, lipsa drepturilor omului etc.) nu prea contau în jocul de interese al Marilor Puteri. Esenţialul era ca un om – Nicolae Ceauşescu – şi regimul său să fie înlăturat. Prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereuri de fier – deci instituirea unui embargo economic parţial, nu conta că situaţia naţiunii române se înrăutăţea. Prin aceasta se urmărea, de fapt. Creşterea nemulţumirilor maselor populare, care să-l înlăture pe Ceauşescu şi regimul său, deoarece oameni politici de anvergura unui Bush sau Raymond  Seitz, adjunctul secretarului de stat al S.U.A. pentru problemele Europei şi Canada, nu şi-au recunoscut neputinţa diplomatică în a determina România să se alinieze „noului curs” al ţărilor socialiste. Acest lucru reiese clar din Nota nr. 227 din 2 decembrie 1989 al D.S.S. şi D.I.E., care prezintă interviul acordat unor ziarişti de preşedintele Bush şi care-şi exprima limpede dorinţa de a vedea lucrurile „mişcându-se” şi în România şi pentru care Casa Albă era dispusă „să execute toate presiunile necesare”: „Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară…Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceasuşescu. În orice caz, vom încerca dar va fi greu”.
Conform notei citate mai sus, la o conferinţă de presă la Washington, Raymond Seizt declara următoarele: „Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară instabilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment, nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar, în orice caz, îi ţinem pumnii.”
Faptul că România era caracterizată ca o „ţară instabilă sau imună” la toate schimbările, denotă tonul oarecum fatalist al acelor doi oameni politici, ca şi recunoaşterea că România este „altceva”, a cărei evoluţie nu o pot prevedea nici experţii politici occidentali în analizele lor…
Nu mi-am propus să fac o evaluare a situaţiei politico-militare din ţările vecine, dinaintea evenimentelor din decembrie 1989. Aceasta au făcut-o specialiştii în domeniu. Totuşi, un lucru trebuie scos în evidenţă. 
ARMA PSIHOLOGICĂ ŞI MITINGUL DIN CAPITALĂ
Statele occidentale, în special Statele Unite, au fabricat, în ultimii ani, armament modern, tehnică de luptă şi de telecomunicaţii foarte sofisticate. Au fost puse la punct tehnici de dezinformare deosebite. Din războiul psihologic au făcut o adevărată artă. Nu este lipsit de importanţă să prezint, în acest sens, declaraţia profesorului universitar Ioan Totu – fost ministru de externe al României, schimbat din funcţie în preajma Congresului al XIV-lea: „(…) În S.U.A. şi în unele ţări din Europa (în primul rând, Anglia) s-au înfiinţat, încă cu mulţi ani în urmă, cercuri speciale de spionaj şi destabilizare a României sub conducerea C.I.A., persoane împuternicite să acţioneze conform intereselor americane fiind Silviu Brucan.”
Unele dintre „armele neconvenţionale”, mijloacele şi tehnicile folosite au fost testate în laboratoare. Dar, pentru verificarea eficienţei lor, era necesară testarea în condiţii de război. Deci, în condiţii reale. O parte au fost testate cu ocazia invaziei din Panama. O altă parte, în  timpul Războiului din Golf. Iar când a apărut momentul favorabil – ajutat fiind a se produce – au fost testate în România. Testarea lor este rezultatul înţelegerilor de la Malta, a iredentismului şi revizionismului emigraţiei maghiare din străinătate, iar peste ani, când arhivele C.I.A., Mossad-ului, K.G.B.-ului vor fi accesibile cercetătorilor, ele îşi vor dezvălui enigmele.
Pentru a avea suport în afirmaţia că pe timpul evenimentelor din decembrie 1989 în România  au fost folosite armele neconvenţionale, voi exemplifica.
Pe timpul desfăşurării mitingului din Capitală a fost folosită arma psihologică. Atât persoanele participante la miting, cât şi unele aflate la o oarecare depărtare, au relatat un fapt deosebit de straniu: starea de panică care a pus stăpânire pe ei.  Aceasta a avut două origini. Pe de o parte, vacarmul sonor provenit dintr-o sursă de amplificare. Acesta era asemănător celui produs de „formaţii de avioane sau elicoptere în zbor”, după cum au declarat unii, ori de „o coloană de tancuri în marş”, după cum declară alţii. Pe lângă aceasta, mai multe persoane au declarat că „a fost vorba de o senzaţie fizică de spaimă, resimţită sub forma unei nelinişti atât de puternice încât aproape că nu te mai puteai ţine pe picioare, iar în urechi îţi răsuna un uruit insuportabil”. Aceste lucruri au fost prezentate şi în raportul d-lui Virgil Măgureanu, prezentat în plenul Parlamentului, în toamna anului 1994, în urma căruia, deoarece nu a exclus folosirea acestor „arme” în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a fost taxat drept „diletant în probleme de psihologie.”
Ulterior, specialiştii consultaţi au afirmat că o atare stare este provocată, de regulă, prin emiterea la mare intensitate, a unor unde de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.  Cât priveşte sursa de emitere a fost vorba de Hotelul Intercontinental, „dinspre care a venit o undă care a provocat un zgomot indefinit şi neliniştea mulţimii.”
Tot specialiştii în domeniu au afirmat că senzaţiile de furnicături, de înţepături, pe care  le-au simţit participanţii la miting, sunt resimţite de majoritatea persoanelor care se supun tratamentelor bioenergetice, realizate de „iluminaţii” cu biocâmp puternic.
ARMA HALOTRONICĂ, UNGURII ŞI BIBLIOTECA CENTRALĂ
Un loc aparte în cadrul războiului psihotronic îl ocupă armele HALOTRONICE. Încă din 1949 (!), Statele Unite, prin C.I.A., au iniţiat şi promovat mai multe programe, cum ar fi MK- ULTRA şi HAOS, prin care o intervenţie militară ar fi capabilă să utilizeze sisteme, substanţe, dispozitive şi metodologii „non-letale” (L.C.D.M. – N.L.W.S.). Acest lucru a fost susţinut foarte argumentat de inginerul Gheorghe N Popescu, participant la mitingul din 21 decembrie 1989, într-un interviu publicat în „Cronica Română” din 9.08.1994: „O asemenea „armă” determină o emisie coerentă de radiaţii electromagnetice, care generează, la o distanţă dată, un câmp foarte precis, a cărui acţiune constă – funcţie de structură, configuraţie şi specificitatea sa – în producerea de efecte ce ocupă un spectru larg de manifestare, întins de la stimularea reactivităţii umane, la efecte psiho-fizice şi extrasenzoriale, la inflamarea şi distrucţia/dezagregarea materialelor fizice (lemn, piatră, metal, sticlă)…”. Iar în cartea „Intratereştrii şi Noua Ordine Mondială”, dr. Cristian Negureanu scrie despre aceeaşi „armă”: „Acţiunea este explicată prin efectele transparenţei autoinduse, produsă prin realizarea unor condiţii speciale de câmp, datorită cărora armăturile construcţiilor respective – care, în mod normal îndeplinesc rolul de ecran al „cuştii Faraday”, în loc să acţioneze ca un ecran de protecţie, se transformă într-o antenă repetitoare, focalizând în interiorul său semnalul de referinţă, conduce, în final, la supraîncălzirea şi la declanşarea unor incendii pustiitoare. La clădirile prevăzute cu armături metalice „seminţele focului” asigură condensarea şi amplificarea câmpului localizat, până la producerea incendiului.”
Pentru faptul că, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, în România a fost folosită această „armă” pledează incendiile devastatoare (inexplicabile atunci) care au distrus Biblioteca Universitară, Muzeul de Artă, încăperi aparţinând fostului Consiliu de Stat, fosta sală mică a Palatului, spaţii interioare din restaurantul „Cina” şi blocul „Romarta”. Exceptând ultimele două, restul au fost complet distruse, complet calcinate, arse până la fier beton, în unele locuri contorsionat sau topit şi acesta. Nici o substanţă cunoscută nu poate produce un incendiu cu urmări atât de devastatoare. Nici un ziarist, moderator, care i-au intervievat pe „emanaţii” ajunşi în funcţii înalte în societatea românească, nu le-a pus una din întrebările:
- Cine erau „străinii” intraţi în holul Muzeului de Artă către ora 17.00 şi în ce scop au intrat acolo? Pentru că iată ce declară, printre altele, lucrătorii Muzeului: „(…) şi care aveau arme, dar nu ca soldaţii, altfel, cum n-am mai văzut.” Ce fel de arme aveau?
- De ce toate mărturiile de la faţa locului au indicat acelaşi gen de „sursă” la declanşarea incendiilor respective?
- Care au fost unităţile Armatei plasate în zonă?  Cine au fost persoanele care au pus pistolul la tâmpla militarilor şi i-au obligat să deschidă focul cu tunurile şi mitralierele grele asupra Bibliotecii Universitare? După declanşarea focului, au izbucnit incendiile devastatoare.
- Cine a permis şi a dat aprobarea crainicilor Televiziunii să transmită dezinformările care au bulversat naţiunea română, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie?  Aceste dezinformări au incitat la omor deosebit de grav.
- Ce rol a avut comando-ul format din 60 de membri ai Legiunii străine franceze, staţionate la graniţa cu România (Oradea) ? Dar ataşatul militar francez şi secretarul acestuia, arestaţi de Miliţie la Intercontinental, în seara zilei de 21 decembrie?
- Al cui a fost camionul şi cine l-a trimis, în seara zilei de 21 decembrie, pentru a împărţi tinerilor din zona baricadei de la Intercontinental sticle cu băuturi alcoolice? În urma cercetărilor conţinutului acelor sticle, s-a constatat că în ele s-au introdus substanţe halucinogene…
Aş mai avea încă foarte multe întrebări de pus, stimaţi cititori. Unii dintre dvs. le-ar putea considera retorice. Dar nu sunt. Ele sunt de actualitate. În acest context, cei care, în decembrie 1989, au murit pentru libertate şi democraţie au fost nişte romantici.
Mai trebuie precizat că analizele fizico-chimice şi spectroscopice ale unor eşantioane (fier, cărămidă, piatră, lemn, sticlă), culese din locuri distruse prin aceste incendii, au demonstrat interacţiunea complexă a substanţei cu radiaţia (electromagnetică). Parametrii tehnici au fost complet modificaţi în sensul de la interior spre exterior.
Dar, vizavi de problema tratată mai sus, extrem de interesantă este nota de mai jos, apărută şi în cărţile „Cucuveaua cu pene roşii” – de Ion Costin Grigore, şi „Intratereştrii şi Noua Ordine Mondială” – de Cristian Negureanu. Deoarece sunt convins  că mulţi cititori nu au luat cunoştinţă cu ea, voi prezenta câteva fragmente ce interesează, cu menţiunea că este vorba de un dialog înregistrat de un post de ascultare aflat în conservare, instalat de U.M. 0225, şi scos de sub observare ca ineficient, iar Nota T.O. a fost trimisă, imediat spre redare, generalului Stamatoiu:
„Strict secret. Nota T.O. nr. 004129 din 13 decembrie a.c. De ascultarea, prin sondaj, a posturilor ICDT aflate în conservare, a rezultat că pe postul 544/A.T.17, mai multe persoane necunoscute au purtat discuţii interesante privind securitatea statului. Iniţial, în perimetrul ascultat, s-au aflat două persoane necunoscute (care au discutat în limba rusă şi limba engleză, numite în text Baza Unu şi Baza Doi), după care au intervenit alte trei persoane, marcate disctinct, care au folosit accidental şi limbile germană şi idiş”.
Redau, în continuare, câteva fragmente din convorbirile respective, cu specificaţia că ele au avut loc în intervalul 10 decembrie 1989, orele 18.30 – 11 decembrie, orele 3.14:
„BAZA DOI: - Fiţi fără grijă! Acum va curge mult sânge! Măcelul va fi pornit de ruşi! Altfel, de ce ar fi cărat atâtea lăzi cu armament şi muniţie în România? Ca să se joace de-a hoţii şi vardiştii?
BERLIN: - Indiferent de orientarea noii Puteri, SECURITATEA TREBUIE PARALIZATĂ (majusculele aparţin subsemnatului – n.a.).
BAZA UNU: - E rezolvată!...ARMATA E PREGĂTITĂ SĂ O COMPROMITĂ ŞI SĂ-I INCENDIEZE ARHIVELE SECRETE!
Praga: - Apropo de incendiere…AVO (serviciul maghiar de informaţii –n.a.) este dispus să ne cedeze bazele ei şi logistica dacă le promitem că se va ARDE COMPLET UN ANUMIT PUNCT!...Este un fix al lor!...NU ŞTIU DE CE SE TEM ATÂT DE HÂRTIILE ADUNATE AICI!...Nişte hârtii!...
BAZA DOI: - Unde?
PRAGA: - NIŞTE INCUNABULE (EXEMPLARE DE CĂRŢI TIPĂRITE ÎN PRIMII ANI AI INTRODUCERII TIPARULUI, ÎNAINTE DE ANUL 1500 – N.A.)…BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ!...Ei îi ziceau Fundaţia Carol I.
BAZA DOI: - Ne-au dat planurile?
PRAGA: - Nu încă!...Documentele sunt pe drum.
BAZA DOI: - De unde?PRAGA: - De la Biblioteca universitară din Cluj…Cred că au ajuns…Au organizat transportul la Bucureşti prin oamenii lor…O listă lungă!
BAZA UNU: - Ceva important pentru noi?
PRAGA: - Nu!...ÎN TOATE ASTEA, PE EI ÎI FRIGE CEVA!...Uite: ANEXE LA „APROBATAE CONSTITUTIONAE REGBI TRANSILVANIAE ET PARTTIUM HUNGARIE”, FOND CU FILE DIN MEMORIILE LUI KOSSUTH LUDOVIC, ANEXE LA „TRIPARTITUL DE LA  WERBOCZI”, STAMPE, MANUSCRISE, EXTRASE DIN FONDUL ANGY IMRE. Multe!...N-am reuşit să aflu de ce au pus atâta suflet
În nişte hârtii!
BAZA DOI: - Vor să le care?
PRAGA: - Nu!...SĂ ARDĂ TOT!...
BAZA UNU: - Se rezolvă!...Totdeauna , maghiarii mi s-au părut prea sentimentali!...O GRUPĂ DE-A LOR SĂ ADUCĂ TREI DOZE DE NAPALM…Ajunge pentru un hotel de 20 de etaje!...”
Grija maghiarilor era faptul că documentele respective demonstrau continuitatea dacilor pe teritoriul Transilvaniei, faptul că ei s-au stabilit în Câmpia Panonică peste locuitorii autohtoni, şi multe altele din istoria adevărată a poporului român.
Pe baza celor prezentate aş putea face nenumărate comentarii, bazate pe fapte reale. Dar în contextul problemei pe care o tratez, vreau să scot în evidenţă că subunităţile militare din Piaţa Palatului (actuala Piaţă a Revoluţiei) au fost provocate şi obligate să tragă asupra Bibliotecii Universitare şi asupra Muzeului de Artă. Sub această diversiune, forţele oculte, implicate în mod cert în cadrul evenimentelor din decembrie’89, au săvârşit GENOCIDUL CULTURAL, folosind arma psihotronică pentru distrugerea valorilor noastre naţionale.
ROMÂNIA – POLIGON DE TESTARE A ARMELOR NECONVENŢIONALE
În cadrul unor cercetări parapsihologice cu caracter aplicativ-militar, atenţia a fost îndreptată şi asupra utilizării undelor electromagnetice de extrem de joasă frecvenţă (E.L.F.). Anumite frecvenţe ale radiaţiei electromagnetice sunt folosite în domeniul radar-ului, pentru descoperirea ţintelor aeriene. Dar s-a reuşit utilizarea radiaţilor de asemenea frecvenţă în „mixaj” cu proceduri paranormale. Se pare, şi lucrul acesta este aproape sigur, că în perioada evenimentelor din  decembrie 1989, în special între 22 şi 27, România a fost supusă unor exerciţii de asemenea natură, cerul ţării noastre devenind „poligon de testare”, direcţionate spre două scopuri: crearea ţintelor aeriene false şi un trafic radio, care nu a fost legat de transmiterea unor mesaje, ci a fost legat de utilizări în domeniul paranormalităţii.
După decembrie ’89, mai multe comisii, formate din ofiţeri de artilerie antiaeriană, ofiţeri de aviaţie, analişti militari, specialişti în aparatură electronică folosită în aviaţie, precum şi o Comisie senatorială numită în acest scop, au făcut cercetări intense pentru elucidarea evenimentelor şi pentru a da un răspuns la întrebarea: a fost sau nu intervenţie străină în România? S-au purtat discuţii cu sute de martori oculari, au fost studiate rămăşiţe ale ţintelor aeriene doborâte de artileria aeriană, au fost cercetate în amănunţime categorii de armament şi tehnică de luptă capturate, care aveau inscripţii în diferite limbi şi prezentau calităţi balistice specifice armelor folosite de sovietici, unguri şi israelieni.  Prin această ultimă remarcă am dat şi un prim răspuns: în România au acţionat şi comando-uri străine. Parcă pentru a-mi da dreptate, Gelu V. Voiculescu, omul care din primele momente a fost în centrul principalelor evenimente, cel care are obiceiul ca anual să facă cel puţin două declaraţii fulminante, a declarat:„Centrele de coordonare informatică şi-au  văzut compromisă întreaga operaţiune Valahia ’89, pentru care se cheltuiseră vreo 60 milioane dolari.”
În decembrie 1989, în România a avut loc un adevărat război psihologic, cu mijloace şi metode ultramoderne, ajutaţi din plin de cozi de topor din interior.  Scopul: timorarea populaţiei, a Armatei, a Securităţii, ceea ce facilita reuşita instalării noii Puteri. Care se temea de nereuşită şi a fost sprijinită. Actele desfăşurate împotriva României se pot împărţi în două: terestre şi aeriene. Ele au început, unitar, pe întreg teritoriul ţării, pe data de 22 decembrie, în jurul orei 17.30 şi au durat până în ziua de 28 decembrie.
Cele aeriene au cuprins diversiunea radioelectronică şi cea psihologică, iar concluzia unanimă a specialiştilor a fost că ele au fost concepute, organizate şi conduse de un Comandament militar străin. Scopul acestora:
- antrenarea echipajelor aeriene ale statelor implicate şi a unor comando-uri de luptă angrenate în ducerea unor acţiuni de luptă în totală izolare faţă de trupele proprii;
- testarea unui modern sistem care sa dezorganizeze şi, în final, să ducă la blocarea apărării antiaeriene a ţării.
Acest Comandament este exclus a fi folosit pe teritoriul României. Pe de o parte, risca să fie descoperit. Apoi, trebuie avută în vedere tehnologia zilelor noastre. Sateliţii - spion asigură transmiterea convorbirilor pe nenumărate frecvenţe, în condiţii de siguranţă maximală, de la o centrală situată oriunde pe glob la „executanţii” din altă parte o globului. Analiştii militari români au emis o părere: direcţia de invazie a aeronavelor care au acţionat în spaţiul aerian al României era dinspre Marea Neagră, Ianca, Bărăgan. Iar jurnalista, reportera, apoi scriitoarea Angela Băcescu pune punctul pe i :”lovitura principală asupra României a fost de undeva dinspre Turcia.”
Aviaţia României s-a confruntat cu un inamic necunoscut. Aviatorii militari au executat misiuni de luptă: interceptarea de ţinte aeriene, trageri reale, misiuni de cercetare aeriană şi terestră, misiuni de transport, trageri antiaeriene. Dar inamicul nu era cunoscut! În eter, erau transmise impulsuri care apăreau clar pe ecranele radarelor ca fiind ţinte aeriene. Curios, foarte curios, era faptul că unele dintre ele se puteau vedea cu ochiul liber, dar nu aveau zgomotul caracteristic al motoarelor de avioane sau elicoptere. Toate acestea denotă că s-a folosit o tehnică electronică de ultimă oră. Războiul radioelectronic, purtat cu  mijloace tehnico-ştiinţifice foarte bine puse la punct, aduceau în spaţiul aerian al României, mai ales deasupra aeroporturilor militare, ţinte care au „intoxicat” ecranele radarelor. Era foarte greu de determinat dacă aceste ţinte erau reale sau false. În acest sens, iată câteva mărturii ale unor piloţi din Aviaţia de vânătoare, înserate în lucrarea „După Revoluţie, târziu…”, de Radu Ciobotea.
Maior Stelian Bouleanu (pilot în Aviaţia de vânătoare, aerodromul Timişoara): „Seara a început circul…În 22 decembrie, la ora 19.00, am primit ordin de decolare. Eram înarmat cu rachete aer-aer şi cu proiectile de război. Pe radiolocatoare apăruseră o serie de ţinte. Misiunea mea era să le depistez şi, la ordin, să le nimicesc…Pilotul de vânătoare este ghidat numai prin radio…Mă aflu undeva deasupra Mureşului. Patrulez aproximativ între Lipova şi Săvârşin. Nici un elicopter. Radioul îmi indică alte coordonate.  Zbor spre Caransebeş. Nimic. Mă plimb prin vestul ţării, căutând elicoptere invizibile.  Un lucru îmi e clar acum. Nu ne atacă o forţă aeropurtată. Dar radiolocatoarele au înnebunit., inventând flotile întregi care desantează, bombardează şi dracu ştie ce mai fac. În aer e linişte. Zbor înapoi spre aeroport…”
În cadrul acestui „joc de-a războiul” au fost folosite miniavioane şi minielicoptere teleghidate de la distanţă, având la bord încărcătură explozivă pentru a se autodistrugea la terminarea combustibilului. 50 astfel de ţinte au fost doborâte de Aviaţia militară şi antiaeriană de la sol. În urma cercetărilor, a rezultat că, în construcţia lor, aveau un material îmbibat cu magneziu, care aprinzându-se, ardea foarte repede, transformând totul în pulbere. Minielicoptere de acest tip, denumite RPH, vinde numai o firmă americană. Interesant este faptul că le-a pus în vânzare numai în iunie 1989. Iar direcţiile de zbor ale acestor ţinte „mini” au fost: sud, sud-est, în special dinspre Călăraşi, Hârşova, Făurei. Specialiştii români au ajuns la concluzia că o parte dintre ele au fost lansate de pe şlepurile ce urmau cursul Dunării. Din aceste direcţii, ţintele se deplasau spre Bucureşti, Craiova şi Reşiţa. În acest sens a existat chiar o convorbire telefonică între şeful Marelui Stat Major şi Comandamentul Apărării Antiaeriene a teritoriului, dată şi pe postul naţional de televiziune.
Dar, iată o altă mărturie, pe care o consider deosebit de relevantă, dată de maiorul Vasile Marcu (pilot de elicopter): „ Din noaptea de 22 decembrie,  am început să hărţuim un duşman inexistent care, culme, ne şi ataca. Eu am decolat primul, la ora 22.00 Într-adevăr, pe coordonatele indicate prin radio existau ţinte cu sisteme de lumini şi semnalizare asemănătoare unor elicoptere. 


  DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971