Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
OARE, CHIAR NU ŢÍNEM SEAMA DE ISTORIE?!
DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE;
SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI
GRECII, EUROPA ŞI APELUL LA FIBRA SPIRITUALĂ;
Din nou despre Roşia Montană
ÎNGÂNDURATE FOTOGRAFII
Articole de Dwight Luchian PATTON, Nicolae DABIJA, Elena ARMENESCU, Leonard VELCESCU, Mircea BUNEA- Partea I
Partea II
Partea III
Remember: George ŢĂRNEA şi egloga lui
Eugen EVU: EPIFANIA EVUIANĂ
Adrian BOTEZ: MĂ-NTREABĂ STRĂMOŞII
Târgul de carte de la Frankfurt
Doi aromâni pionieri ai cinematografiei, Breviarul marelui Hidalgo
Poezia lui Liviu Ioan STOICIU
Studii despre Eminescu, Tălmăcirile lui Eugen DORCESCU
Apariţii de Dumitru Hurubă şi Petre Rău
Continuarea dezbaterii propusă de Dimitrie Grama
Un discurs al lui Geert WILDERS, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda
Biserica Ortodoxă Română şi securitatea – un studiu de Stelian GOMBOŞ
Din folclorul internetului
Din folclorul internetului - Partea II
Partea III
Partea IV
PASO DOBLE – RUBRICA LUI Ioan LILĂ
Topul cersetorilor bucuresteni
TEHNICA TÂNĂRĂ A INTERNETULUI PE MĂSURA VÂRSTEI A TREIA
              DIN ISTORIA ROMÂNEASCĂ A
           CELEI DE A ŞAPTEA ARTE

           PAVILIONUL CINEMATOGRAFULUI DIN
                            PARCUL CAROL ŞI
FRAŢII MANAKIA, PIONIERII AROMÂNI AI FILMULUI

Primul dintre fraţi, Ienache s-a născut în 1878, iar mezinul Milton în 1882 în actuala Macedonie de Vest a Greciei din zona Pindului. Acestă parte a Balcanilor a trecut politic prin multiple transformări, care, poate abia astăzi s-au liniştit. Aduc în prim plan acest malaxor istoric pentru a înţelege mai bine traseul demn de o epopee cinematografică a celor doi.
Până în 1912 ei sunt supuşi ai Imperiului Otoman. Iniţial,  au deschis un atelier fotografic în 1898 în oraşul Ianina. Tot aici, întrucât comunitatea aromână avea rădăcini culturale viguroase, Ienache este profesor de desen la şcoala secundară românească. Presiunea elinofililor i-a făcut pe cei doi fraţi să părăsească zona Pindului, mutându-se mai la nord în zona slavă a Macedoniei, la Bitolia. Dedicaţi muncii de înregistrare a imaginii, refac atelierul fotografic sub firma „Studioul de artă şi fotografie”. În primii ani ai secolului XX, ei colaborează cu reviste Bucureştene trimiţând fotografii cu subiecte macedonene.
Aşa se face că în 1906 sunt invitaţi la Bucureşti unde aveau să expună fotografiile lor într-o secţiune dedicată aromânilor de peste graniţe.

În 1905 printr-o împrejurare doesebită, la sugestia lui Take Ionescu s-a hotărât transformarea Câmpului Libertăţii din Bucureşti într-un parc municipal. În perimetrul acestui spaţiu de la poalele Filaretului – unde se afla gara pe al cărui traseu  pleca primul tren din România – urma să se construiască şi să se inaugureze în 1906 o expoziţie jubiliară pentru a se sărbători patruzeci de ani de domnie a regelui Carol I, douăzeci şi cinci de ani de la înfiinţarea regatului României şi o mie opt sute de ani de la aşezarea primilor colonişti romani aduşi de împăratul Traian, momentul de început al formării poporului român.
În 6 iunie 1906 la inaugurarea parcului cu pavilioane şi clădiri construite în scopul acestei manifestări cu dimensiune naţională, au fost invitate să participe şi unele capitale ale statelor europene. Între pavilioanele construite de organizatori, care marcau perimetrul şi animau sărbătoarea se găseau pavilionul Regal, pavilionul Primăriei, Camerei de comerţ şi poştei, pavilionul de Industrie şi Lucrări publice, pavilionul de Agricultură, Industrie casnică, Mine, cariere şi Domenii şi Palatul Artelor cu pavilionul Cinematografului (impus oficial în premieră printre preocupările româneşti).  În acea zi, în pavilionul dedicat celei de-a şaptea arte, care făcea eforturi să se impună printre celelelte,  au fost prezentate şase actualităţi româneşti: două militare, două politico-sociale, una cu subiect sportiv şi una de turism, la care s-au adăugat actualităţi cinematografice din ţările europene. Ele nu au fost simple proiecţii, atunci şi pe parcursul următorelor luni,  ci au fost concepute ca serbări în care au evoluat artişti, orchestre, muzici militare, coruri din regat; în manifestări, s-a perindat un ansamblu de aproximativ opt sute de persoane pentru această secţiune a Expoziţiei.
La inaugurarea evenimentului şi la spectacolele pavilionului Cinematografului, desfăşurate până la sfârşitul lunii decembrie 1906, au asistat corpul diplomatic, demnitari, parlamentari, oameni de cultură, inclusiv străini, alături de bucureştenii obişnuiţi şi de conaţionali veniţi din provincie.
Filmându-se, ulterior s-a proiectat şi o actualitate decupând momentul cu titlul Expoziţia jubiliară română 1906.
Momentul expoziţional 1906 are o importanţă colaterală pentru cinematograful românesc: fraţii aromâni Ienache şi Milton Manakia sunt invitaţi să participe în cadrul secţiunii cinematografice. Se impune o aplecare mai amănunţită asupra celor  doi macedo-români ca  pionieri ai cinematografului Balcanic, operând într-o zonă largă a peninsulei, care s-au aventurat într-o odisee (fără exagerare) traversând imperii, naţiuni în devenire, războie, culturi de o diversitate remarcabilă, înregistrând toate acestea pe peliculă. Într-o oarecare măsură ei pot fi asemănaţi fraţilor Alinari, contemporani cu ei, aflaţi nu prea departe de spaţiul Balcanic în Italia.
 Născuţi în Pind, ei au fost foarte legaţi de România, cu toate că activitatea şi viaţa lor s-a desfăşurat dincolo de graniţele politice ale Regatului.
Intuiţia lor privind capaciatatea peliculei de a prezerva obiceiuri ale unei „lumi” pe cale de transformare şi dispariţie realizând materiale cu valoare documentară fără o susţinere a caselor de cinema europene, ori a unor programe publice, este de domeniul marilor pasiuni. Când nu au mai făcut faţă vieţii datorate vicisitudinilor istorice (războaie şi diviziuni teritoriale politice) au pus capăt demersului lor.
Anul respectiv are o însemnătate deosebită în devenirea şi dezvoltarea preocupărilor fraţilor Manakia. Datorită Expoziţiei generale de la Bucureşti, unde sunt medaliaţi pentru fotografiile  prezentate, ei intră în contact cu „imaginea în mişcare” prin pavilionul cinematografic organizat în cadrul acestui eveniment. La această sărbătoare naţională, fraţii Manakia primesc o bursă de călătorie în vest; se pare că şi cu banii câştigaţi aici ei achiziţionează la Londra, sau Paris o cameră de filmat marca Bioscope cu numărul de inventar 300. Cu ea realizează în perioada de toamnă a lui 1906 şi primăvara lui 1907 primul lor film Obiceiuri casnice la aromâncele din Pind.
Drept recunoştinţă pentru dedicaţia lor faţă de cultura românească – înscrisul firmei din Bitolia era în română şi turcă, iar Ienache a continuat profesoratul la şcoala românească din oraş. În acelaşi context, prin numărul impresionant de fotografii lucrate până atunci, sunt numiţi fotografi  oficiali ai curţii regale române, un fel de ambasadori culturali de astăzi.
Avînd înclinaţii artistice dublate de venituri financiare, au continuat să fotografieze, iar de la o vreme să şi filmeze realitatea din preajma lor, conştientizând că transpun pe peliculă lucruri irepetabile, o lume în devenire, o perioadă de transformare, o minoritate a căror obiceiuri arhaice sunt spălate de tumultul istoriei, rămânând însă, prin strădania lor, obiecte de muzeu.
Cu camera achiziţionată, din acest moment sub sigla casei de producţie „Pindo- Balkan Film - Fraţii Manakia”, înregistrează documente pe peliculă, toate evenimentele majore  cu aplecare către cele istorice şi etnografice în mijlocul cărora trăiesc.
Datorită schimbărilor din Peninsulă, casa lor de producţie se reorientează spre difuzarea de filme. În 1916 autorităţile sârbe închid învăţământul românesc de la Bitolia, iar atelierul este distrus în timpul primului război. Ienache este deportat în lagărul de la Plovdiv de autorităţile de ocupaţie bulgare, sub învinuirea de a fi fotografiat obiective militare. Se stabileşte acum în Bulgaria, unde redeschide afacerea foto-cinematografică. După instaurarea păcii se reîntoarce şi împreună cu Milton, îşi reiau activităţile de difuzare şi proiecţie de film. Un incendiu le distruge însă sala de cinema, afacerea le este falimentată, apoi vine peste ei al doilea război mondial şi, de această dată, nu mai au resursele de a se revigora. Ienache pleacă la Salonic ca profesor la gimnaziul român cu fiul său, care avea să studieze aici. Milton rămâne cu atelierul. Sfârşitul războiului şi perioada ocupaţiei sovietice face ca cei doi fraţi să nu se mai vadă până la sfârşitul zilelor.
Milton a continuat activitatea fotografică reîntorcându-se în Macedonia sârbească, ultimile imagini datând din 1963 de la cutremurul care a distrus Skopje. În anul 1958 croatul Branko Ranitovici a realizat un film dedicat personalităţii lui intitulat Camera 300, după numărul de serie al aparatului cumpărat cu bani româneşti.
Cunoscuţi ai spaţiului cultural de la noi în perioada interbelică, sunt complet ,,uitaţi” odată cu impunerea bolşevismului în această zonă a Europei.
Se pare că viitorul operator Ion Voinescu şi-a însuşit de la ei primele cunoştinţe privind filmarea. Acesta i-a cunoscut cu ocazia participării ca fotograf la o inspecţie a delegaţiei române în spaţiul balcanic macedo-român de control a activităţii educaţionale, cum era prevăzut protocolul între Regatul Român şi Imperiul Otoman.
Evocând pionieratul lui Ianache şi Milton, autorităţile din Macedonia organizează şi desfăşoară anual Festivalul internaţional al imaginii de film „Fraţii Manakia” al cărui premiu este (de-acum celebra) „Camera 300”. La una dintre aceste ediţii l-am cunoscut personal pe un nepot al lui Milton şi am încercat să aflu de unde avea acest nume englezesc prin care am putea deduce mai multe despre legăturile lor.
Renumitul regizor Theo Anghelopoulos a turnat în anul 1995  Privirea lui Ulise (Το Βλέμμα του Οδυσσέα, To Vlémma tou Odysséa)  al cărui început relatează revenirea unui realizator de film grec în Munţii Pindului ca să găsească trei bobine (o bobină avea la vremea respectivă 30 de metri de peliculă) cu imagini de document. Este o frumoasă metaforă ce trimite la istoria comună a ţărilor balcanice şi a naţiunilor lor diverse.
În prezent, se poate spune că Albania, Grecia, Macedonia, Bulgaria, fosta Yugoslavie şi-i asumă pe fraţii Manakia ca făcând parte din moştenirea lor culturală. Poate că şi generaţiile de cineaşti şi cinefili români care ne vor urma, îi vor repune pe cei doi fraţi pe locul meritat în perimetrul cultural românesc, acolo unde îşi merită poziţia câştigată până la ruptura anticulturală şi anticreştină a bolşevismului. Mai ales că, toată trecerea lor de la fotografie la film s-a făcut sub influenţa evenimentului nostru cinematografic din 1906 când aici, în Bucureşti, se depăşea un deceniu de preocupări în domeniu; eveniment la care ei au participat, au fost premiaţi iar, apoi, au devenit pasionaţi de cinematografie şi s-au  perfecţionat în străinătate cu bursa obţinută de la statul român.
Ca act de recunoaştere şi subliniere a efortului lor, voi consemna mai jos o filmografie. Care, însă, presupun că nu este completă, cu atât mai mult cu cât destule lucruri filmate de ei nu s-au păstrat. Dar semnalez acest caz considerându-l foarte important pentru istoria documentarului românesc, moment de pionierat ce    şi-ar merita reconstituirea într-o producţie făcută de noi :

Avdella – Obiceiuri casnice la aromâncele din Pind 906-907; scenă de familie
Scene din viaţa aromânilor din Pind – montaj a 6 bobine în episoade:
- O scenă de petrecere la un bâlci românesc
- Hora naţională la aromânii din Pind
- Serbarea Bobotezii la aromânii din Veria
- O scenă din învăţământul primar aromânesc
- Comuna Abella
- Epir, Viaţa casnică la aromâncele din Pind - cu inserturi în „română literară”.
Excursie în Macedonia turcească – mai 1911
O nuntă orăşenească în Bitolia
Sultanul Mehmed vizitând Salonicul şi Bitolia
Alexandru Karagiorgevici vizitând Bitolia
Deschiderea City Café în Bitolia
Sărbătoarea Sfinţilor Ciril şi Metodiu pe Uliţa Mare în Bitolia
Represaliile armatei turceşti asupra populaţiei macedonene
Sărbătorirea Sfântului Gheorghe
Sărbătoarea Bobotezei

Cei doi fraţi – exceptând bursa din 1906 - n-au avut o susţinere substanţială în activitatea lor cinematografică. Singuri, cu intelect nativ şi cu forţe proprii s-au lansat în această  lume a celei de-a şaptea arte, (ca după principiul american pomenit ). Cine ştie cât de amplă ar fi fost creaţia şi producţia lor dacă ar fi fost ajutaţi de case producătoare consacrate la acea oră, ori de girul naţional.
                                                                                                                                 Vlad LEU


                      
                    Breviarul marelui Hidalgo

La procesul de la Nürnberg psihologii erau surprinsi de mediocritatea si lasitatea elitei Reich-ului III cu o singura exceptie, a seful serviciului de spionaj, generalul Walter Schellenberg. Cine ajunge intr-o astfel de pozitie si este confruntat cu analize si informatii inteligente, are o alta perceptie a realitatii, un alt Weltanschauung, decat oamenii care cred ce vad sau ce li se spune. Aceasta remarca se potriveste atat elitei PCR de dupa 1989, cat si cartilor seful serviciului de spionaj, generalului Ioan Talpes.
In umbra marelui Hidalgo, conditia de a fi, din intamplarile unui istoric militar, 1978-1989. Rememorari consemnate de Horia Alexandrescu?, ed. Vivaldi, Bucuresti 2009, vo. I,  251 p. si in Breviar laic, ed. Militara Bucuresti 2010, 255 p., Talpes pune in umbra cam tot ce s-a publicat despre dictatura de dezvoltare a lui Ceausescu, anul 1968, deceniul 1978-1989, revolutia din 1989 si tranzitia spre vest. Cartle lui se deosebesc de cele ale fostei elite a PCR, cum se deosebea pozitia lui Schellenberg fata de psihologii americani, in comparatie cu balbaielile fostei elite a Reich-ului.
1968 a fost anul in care Romania refuza sa participe la ocuparea Cehoslovaciei de catre Pactul de la Varsovia si castiga sprijinul occidentului timp de un deceniu de bunastare si de prestigiu in lume. 
Rusii sunt insa socati de tradarea subalternului ortodoxo-comunist   Ceausescu, dar incep si ei sa trateze in secret cu asa zisii imperialisti vestgermanii. Dupa succesul acestui contact "back channel" Brejnev inceape prin KGB tratative si cu anglo-americanii, cu care avusese bune relatii in razboi. Dupa ce Hitler si Stalin ataca Polonia, Anglia incepe razboiul numai cu Germania, UdSSR-ului nici nu s-a pus problema unei declarati de razboi. Cartile de istorie trec cu vederea si azi duplicitatea.
1978 a fost anul in care SUA ofera Romaniei sansa integrarii in economia libera cu ajutorul a 170 miliarde $. Dicatura de dezvoltare era un fel de cantonament, de ascetism planificat in care printr-o acumulare primitiva de capital, economia se antrena pentru a ajunge la nivelul de a concura in lume. Oferta, o recunoastere a succesului economic si diplomatic romanesc, e insa respinsa de Nicolae si Elena Ceausescu exact in momentul in care KGB-ul incepe tratative secrete cu SUA. Asa ca Romania e data brutal la o parte si Calul Troian din Lagarul comunist devine Polonia. Si faptul ca 1978 este ales papa polonezul Ioan Paul II, e de bun augur pentru cei care luptau inpotriva ereziei marxiste si pentru drepturile omului. Apoi Moscova sub Gorbaciov renunta la Razboiul Rece, marxism, Lagar, Cortina de Fier si in 1989 incep o nou era istorica.
1978-1989 e un deceniul dezastruos din cauza miopiei conducerii statului privatizat de Nicolae si Elena Ceausescu. Ei intra in conflict si cu vestul si cu estul, care se razbuna. Vestul pe fata, economic. KGB-ul, mai subtil, il pune pe omul lor Pacepa sa fug in USA si sa compromita Romania. In timpul ocupatiei serviciile secrete erau conduse de rusi. Pacepa pus de atunci pe orbita de KGB era 1978 adj. 
DIE. Vanat de toti, Ceausescu nu mai intelege lumea, nu mai poate evita dezastrul din 1989 si reinstalarea controlului Moscovei la Buc., care ca 1944, se face cu ajutor din vest.
1989 a fost anul in care succesele dictaturii de dezvoltare se degradeaza in democratia originala ... ?Nu ne fura sau cumpara altii tara! Noi  romanii  suntem cei care ne lepadam de ea. Si asta o facem in fiecare zi, necontenit, de douazeci de ani, de rusine de a ne fi eliberat de comunism. Altii. Ne vom desprinde de aceasta stare, se pare, chiar cand vom avea curajul sa-i intrebam, pe ultimi eliberatori, de ce ne-au bagat in si mai mari nevoi.
Securitatea ? Fiecare Tara isi creste si pregateste cainii de paza, carora le si garanteaza conditiile pentru a-i asigura Ordinea. Cand Ordinea este schimbata, prin acordul si cu participarea cainilor, atunci acestia incep sa se transforme in lupi. Asa s-au petrecut lucrurile si in Romania, incepand cu decembrie 1989. (Breviar, p.36, 32) In ceea ce priveste intalnirea lui Gorbaciov cu Ioan Paul II la Roma si cu Bush la Malta: o completare esentiala  soarta Romaniei a fost convenita pe relatia dintre Paris si Moscova, la intalnirea de la Kiev dintre Gorbaciov cu Mitterand, in anul 1989, cad s-au stabilit si cadrele de evolutie a Romaniei. (Hidalgo, p.202) Si pentru a nu lasa nici un dubiu in aceasta privinta Nu este nimic mai dezastruos, in existenta unui popor, decat momentul in care ajunge sa creada ca minciunile altora sunt adevarurile lui. Priviti la momentul decembrie 1989 si la anii care au urmat!? (Breviar, p.51) La toate aceste evenimente istoricul Talpes cu doctoratul Diplomatie si aparare. Coordonate ale politicii externe romanesti, 1933-1939?, ed. Stiintifica 1980/88 (30.000 ex. epuzate in 10 zile), este int-un fel sau altul implicat si le analizeaza acuma cu experienta unui viceprim-ministru, general de corp de armata, sef de Intelligence Service si cu detasarea unui filozof al istoriei si literat. 
Rezultatul sunt carti, deja epuizate, care s-ar citi ca cele politiste, daca nu ne-ar inpiedica seriozitatea informatiilor, tezelor si bibliografiei.
Dupa toate probabilitatile istoria oficiala va fi rescrisa pe masura ce vor apare volumele colaborarii Talpes / Alexandrescu, ele vor scoate la lumina ceea ce este in penumbra. Iata cuprins vol. I. Cap.: 
1, Stuttgart 1985 - Congresul Mondial de Istorie; 2, Sfarsitul inceputului si inceputul sfarsitului; 3, Intre tradare si cacealma  strategica. Lovitura Moscovei; 4, Sfidarea marelui Urs; 5, Doctrina Brejnev, ultima strigare; 6, Soarta Romaniei, nu la Malta, ci la Kiev!; 7, Proiectul lui Ceausescu venea de la  Carol II-lea!; 8, Berlin ? august 1989, la 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop  Molotov; 9, Intre Stihiile trecutului si Razboiul stelelor.
Daca autorul continua dezvaluirile ?din umbra? si publicarea meditatiilor de filozofia istoriei, privind soarta romanilor, ?literatura noastra post dictatoriala (dupa cum remarca Astalos) isi rotunjeste conturul, oxigenandu-se. Si avem mare nevoie!?
Pentru a intelege ?umbra marelui Hidalgo? este necesara daca nu chiar obligatorie lectura ?Breviarului?, pentru el ne dezvalui Weltanschuung-ul filozofic si literar mai putin obisnuit al autorului. 
George Astalos de la Paris vede in modul sau de abordare a realitatii in general si a celei romanesti in special un paralelism cu Inconvenientul de a te fi nascut a lui Emil Cioran. Insa Talpes e departe de pesimismul lui Cioran in exil, chiar atunci cand constata la contemporani sai o incredibila stare de delasare si nedorinta de asumare a propriei conditii actuale si viitoare? (Breviar, p.255) Notitele lui scrise parca in fuga, rar depasesc 10 randuri, sunt rezumate de articole sau chiar de carti. In cel mai rau caz sunt fotografi spontane facute cu blitzul, mai usor sau mai greu de decriptat. Unele sunt caricaturi pline de umor negru. Centrul de greutate a meditatiilor este insa soarta tarii pentru ca patriotismul este un defect profesional al militarilor. Cum ar putea ei altfel sa serveasca patria chiar cu pretul vietii
In Breviar, cele circa o mie de idei sunt intentionat nesistematizate pentru al obliga pe cititor sa faca o ierarhizare proprie. Bineinteles ca se poate incepe cu Dumnezeu si transcendenta. Cu Vechiul si Noul Testament. Cu ortodoxia si occidentul. Romania: Occident refuzat si Orient refulat reprezinta cele doua determinari ale unei existente in care  negasindu-ne masura  vom sfarsi prin a ne pierde identitatea. 
(p.189)
Care-i situatia astazi? ?Dupa 1989, instrainarea a ajuns sa li se prezinte (romanilor) a fi singura lor sansa Radacinile neamului nostru se vad in alegerile pe care la face. Ma doare crunt nevoia lui de fanarioti si continua pe aceata ideie Astazi, accesind modelul european, am ajuns sa ne alegem ciocoii, sperand ca vor ajunge sa fie obligati la conditia de fanarioti controlati si judecati. 
(p.8,86,34)
Autorul se face si purtator de cuvant al ortodocsilor din Transilvania care nu pricep nici acuma de ce pana in 1863 au avut statutul de tolerati, nu aveau dreptul de a se instala in orase, de a construi biserici din piatra si a-si face case din acelasi material. Mai mult chiar, situatia de azi a tuturor ortodocsilor din UE nu numai ca-i foarte apropiata de cea din trecut, dar Avem si noi dreptul macar la un raspuns Cine sa ni-l dea daca ai nostri (cei care se pretind si chiar i-am ales a fi asa) nici macar nu stiu a intreba (la C.E. de la Strassburg).? (despre romani si cei care se pretind a fi)? 
(Breviar, p.20).
Bazandu-se pe succesele dictaturii de dezvoltare in colaboarare cu vestul, Ceausescu si ortodocsi lui moldo-valahi s-au folosit o scurta perioda de timp de o oare care libertate generata de destinderea de dupa ridicarea anatemei dintre ortodocsi si occidentali, dupa Conciliul Vatican II, pentru a realiza la Bucuresti o a patra Roma. Un proiect istoric fara nici o sansa de realizare. La ortodocsi, dupa ce li s-a rapit Constantinopolul, iar cea de a treia Roma a esuat in retardari feudale, se continua rataciri confesionale prin negari doctrinare, pendulari intre vest si est, pana la poarta Pacificului.? 
(p.159)
Ideia construirii Casei Poporului si Mantuirii Neamului exista deja sub regele Carol II, iar cea a Bizantului dupa Bizant e inca si mai vechi si exhausiv analizata pe toate fetele de Nicolae Iorga. Pentru ca, Intre virtute si toleranta s-au consumat acuplarile, decuplarile si confruntarile dintre romani si helenici, latini? si bizantini, catolicism si ortodoxism.? (p.203) De aceea nu-i surprinzator ca planurile imperiale aparent numai a lui Ceausescu s-au izbit de rezistente imposibil de depasit. Atat Roma, a doua Roma, Constantinopolul, a treia Roma, Moskova, cat si neo-protestantii anglo-americani, nu puteau tolera un nou imperiu ortodox, pentru ca ar fi fost un pas inapoi in misiune lor sfanta de a refacere unitatea crestina a lui Iisus Hristos.
Pe de alta parte, o dictatura de dezvoltare capabila sa scoata o tara ortodoxa din mizerie, o a patra Roma in Balcani, submina autoritatea Moscovei si periclita legatura ei directa cu fratii lor sarbii si bulgarii. Cu toate ca sunt urmasii au Romei, de la Marea Schisma, ortodocsii moldo-valahii sunt de o mie de ani in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane, care ca si panortodoxia si panslavismul, de data mai recenta, sunt toate incompatibile cu aspiratia romanilor la independenta si la o afirmare pe plan mondial in afara tutelei celei de treia Roma.
Singura cale de emancipare nationala si sociala, proiectul Corifeilor Scolii Ardelene, Unirea cu Roma, este strict interzisa de Moscova si neintaleasa la Bucuresti pentru ca numai cultura occidentala a trecut Carpatii. Nu si teologia. Izolarea de Roma, in calea tuturor relelor si mereu sub vremuri, cum ne spune cronicarul, l-au condus pe Cioran la pesimismul caracteristic mai tuturor exilatilor, incepand cu Ovidiu trist la Pontul Euxin, si pe Talpes la prudenta fata de sensibilitatea, comportamentul religios ale ortodocsilor.
Cum ar putea fi altfel, daca tradatorii, spionii Pacepa, Mircea Raceanu, Nicolae Militaru sunt reabilitati si revolutionarii din dec.  1989, mai ales tiganii romanes, sunt promovati. Tiganizarea statului este la ordinea zilei, ei dau deja tonul in toate, de la normele de comportament la manele. Daca nu mi-ar fi fost dat sa traiesc dupa 1989, n-as fi inteles cat de mare a fost Ion Budai-Deleanu. Ce opera fabuloasa este Tiganiada si ce se poate, prin timp, intampla, cu noi, cei de la est de Huran Hásza. (Breviar, p.174) Ideia degradarii statului roman o regasim si cand autorul se refera la meseriea de spion, care sunt eroi nu numai in romane si seriale. 
Pentru ca Vreti sa masurati gradul de aderenta si sustinere a ideii de stat? Priviti cum sunt tratate si asumate notiunile de spion si spionaj. Cat despre purtatorii acestor atat de onorabile si nobile indeletniciri, numai in  si ai Romaniei sa nu fi. Desi, priviti, la spionii altora care fac cariere impresionante. Desigur, pentru altii, in aceasta tara a nimanui.? (p.174) Rezultatul, o tara din lumea a treia nu putea produce decat cetateni de conditia a treia. Spre asta a si fost indreptata si ajutata Romania, in periplu actual european. (Romania, 1989, si romani ca experiment, 2009)? (p.16), pana cand presedintele si patriarhul incep dialogul in vedera unirii cu Roma si romanii vor iesi din cercul vicios, subdezvolatare, dictatura, revolutie, haos, democratie, subdezvoltare, dictatura, revolutie, haos ...
Si pentru ca in Europa de vest confuzia sa fie totala, cei alesi merg atat de departe pe urmele fanariotilor, ca pe ex-regele care a predat comandantul armatei inamicului, pe spionii tradatori, pe tigani care ii compromit, ii supun, politic corect, unei discriminari pozitive cu spaga si comision. Ei sunt reabilitati si recompensati cu scutiri de impozite, spatii comerciale, teren agricol si intravilan, sinecure si decortii. Acest comportament absurd, a la Eugen Ionesco, pune nolens volens la indoiala vointa ortodoxiei moldo-valahe de a se adapta normelor si valorilor romano-catolice, rationalitatii statale din occident. Mai ales ca vizita papei Sf. Iona Paul II la Bucuresti in mai 1999, mana de ajutor intinsa generos de Roma, a ramas fara raspuns.

                                                            Prof. Dr. Viorel Roman, Akademischer Rat  a.D



Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971