Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
OARE, CHIAR NU ŢÍNEM SEAMA DE ISTORIE?!
DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE;
SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI
GRECII, EUROPA ŞI APELUL LA FIBRA SPIRITUALĂ;
Din nou despre Roşia Montană
ÎNGÂNDURATE FOTOGRAFII
Articole de Dwight Luchian PATTON, Nicolae DABIJA, Elena ARMENESCU, Leonard VELCESCU, Mircea BUNEA- Partea I
Partea II
Partea III
Remember: George ŢĂRNEA şi egloga lui
Eugen EVU: EPIFANIA EVUIANĂ
Adrian BOTEZ: MĂ-NTREABĂ STRĂMOŞII
Târgul de carte de la Frankfurt
Doi aromâni pionieri ai cinematografiei, Breviarul marelui Hidalgo
Poezia lui Liviu Ioan STOICIU
Studii despre Eminescu, Tălmăcirile lui Eugen DORCESCU
Apariţii de Dumitru Hurubă şi Petre Rău
Continuarea dezbaterii propusă de Dimitrie Grama
Un discurs al lui Geert WILDERS, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda
Biserica Ortodoxă Română şi securitatea – un studiu de Stelian GOMBOŞ
Din folclorul internetului
Din folclorul internetului - Partea II
Partea III
Partea IV
PASO DOBLE – RUBRICA LUI Ioan LILĂ
Topul cersetorilor bucuresteni
TEHNICA TÂNĂRĂ A INTERNETULUI PE MĂSURA VÂRSTEI A TREIA
POEŢI ROMÂNI CONTEMPORANI

Remember: George ŢĂRNEA şi egloga lui

                  NOTA INFORMATIVĂ!

pentru cei prea curioşi, prea chţibuşari, prea xenofobi –

Intrebare sâcâitoare: „Ce-i aia o EGLOGĂ?

Răspuns provocator: „EGLOGA e un fel de idilă eminamente lirică şi folclorică, de sorginte pastorală, campestră, ciobănească, rustică, mocănească. Oricum, nu trebuie să vă faceţi sânge rău! Ea se arată a fi mult mai scurtă, mult mai anemică şi mult mai puţin penetrantă decât ce-avem noi, de mii de ani, in dotare poetică, drept argument mioritic şi demografic pentru miracolul supravieţuirii.
EGLOGA e un fel de moft livresc, cu iz medieval şi cosmopolit, fără prea mare circulalie sau trecere, pe-aici pe la noi, din pricină de viză neacordată.
Dacă n-o luaţi in seamă sau la bani mărunţi, efectele sale sunt nesemnificative pentru moralul naţiunii şi pentru mersul reformei. Recomandăm, totuşi vigilenţă mărită perntru ca se pot produce accidente de interpretare. Şi, atunci, să te ţii... Regretele, reproşurile, replierile şi schimbările la faţă ar fi tardive. Înca o data nu vă mai merge...!"
                                                                                                                         Autorul


INSCRIPTII GNOSEOLOGICE

Nu daţi cu bâta-n baltă!    
Nu udaţi podeaua!
Nu furati săpunul şi hârtia!
Nu mănjţi pereţii!
Nu gândţi!
Nu faceţi prost!i!
Nu fumaţi!
Nu râdetţi!
Nu plângeţi! Nu respiraţi!
Nu puneţi tălpile pe colac!
N-o injuraţii pe femeia cu mătădzul!
Se descurcă şi ea, cum poate, din ce i s-a dat!
Dacă nu vă convine, folosţi decorul natural...!
Brusturi şi papuşoi, la îndemână, pentru toată lumeal
Pentru toate gusturile!
Pentru toţi lingăii!
Atenţie la vibrioni!
Atentie la răsturnişuri!
Atentie la vaspasiene!
Atenţie la revoluţii televizate!
 
EGLOGA ARTEI CULINARE

 Între războaie şi-ntre ploi
Dă măgăreaţa peste noi,
Ne toacă sufletul mărunt
Şi-apoi îl perpeleşte-n unt
La foc domol şi-ndelungat –
Să-i fie gustul mai legat,
lar la sfârşit îl stinge-n vin
Trecând într-un festin divin
Drept preparatul cel mai rar
Din reţetarul culinar...
De-aceea, poate, ne şi cer
Cei mari, să ne urcăm la cer,
Pe nesimţite şi desculţi,
Cât mai tăcuţi şi căt mai mulţi,
Cât mai umili, cât mai cuminţi,
Dar nici prea reci, nici prea fierbinţi.

 EGLOGA    EROULUI     NECUNOSCUT

Sunt un român nehotărât,
Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ ,
Şi dau mereu din lac în puţ
Apatic ca un bolovan.
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă, sărăcia mea,
Spetindu-se in mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent, şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez...
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegăr,
Hrănindu-mă, ca un măgar,
Cu mierle fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care imbracă forme noi,
Pănă la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit, şi pe băşit,
Incât mă-ntreb, ce-o fi greşit
In eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor...
Făcut, anume, să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi
Deştepţi puternici, şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup,
De-mi vine, Doamne, să mă rup,
În căte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei lezi
Sau de guvide patriot,
Flămănd şi cu cârligu-n bot...
Sunt un român meditativ
Predestinat, fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar in cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era, căndva, al meu,
Cum, Doamne, să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur, ca un birjar?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum...
 Prea multe glume mi se fac
Şi eu, ca blegul, rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat
De căte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pămănt, şi apă, şi gagici,
Şi miere, şi căcat, şi unt...
Comportamentut său e crunt
Dar cui, anume, să mă plâng,
 Eu, cel netot şi cel nătâng,
Că tot in mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care, incă, fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung in criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig
Să nu-mi mai ardă să tot strig, 
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Cănd mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit...
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv, şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea, poate, nici nu pot
Decăt să-mi dau cu pumnii-n bot,
Cănd mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc.

RUGĂCIUNE DE POET

Fă-mi Doamne rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi, din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat...
Că-i prea pe dos ce se intâmplă
In lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tămplă
Dar cum pot, Doamne, să-mi asum
Nemăsurata lor lumină
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de măna Ta.
De-aceea te şi-ntreb, Stăpăne
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit.

 
EGLOGA DIFERENTEI SPECIFICE

Un prost dă-n brănci, că de-aia-i prost,
Să-şi facă de belele rost
Şi-apoi se plânge tuturor
Că stă cu arma la picior,
De-o viaţă-ntreagă - tot pe loc –
Să i se dea comanda: „Foc”
Pe câtă vreme, cel deştept
Îşi trage şi dricarii-n piept,
Plătind pe stert din cât îi cer,  
Ca să-1 transporte pănă-n cer.

EGLOGA MODULUI DE VIATĂ

Edulcorat, edulcorat,
Mirosul nostru de căcat
Ne pare-a fi parfum de mosc...
Păcat că altii nu-l cunosc,
Nu-I întretin, nu-I trag in piept,
Şi nu prea cred să fie drept
S-avem doar noi, de sus în jos,
Un privilegiu puturos...
Aşa, încăt, s-ar cuveni
Să dăm, oricui ar mai veni
Pe-acesta plaiuri, care put,
A căcănari, de la-nceput,
 O doză triplă, din ce-avem
Ca singur adevăr suprem,
Şi, cine ştie, mai apoi,
Ce fel de îngeri sau de boi –
Lingăndu-se subtil pe bot
O să ni-l ia-ntr-o zi pe tot,
Lăsându-ne cu soarta-n drum,
Fără nici urmă de parfum,
Mult mai săraci, cu sacii-n car,
Să respirăm şi noi măcar...

EGLOGA PÂRŢULUI NATIONAL

 Ne trec o mie de sudori,
Cănd dăm cu nasul de duhori
Dar punem botul, vrând-nevrând,
Cu spaima de popor flămând,
La fiecare surogat
Adus de căte-un delegat 
Al belitorilor de oi -
Deşi, apoi, e vai de noi,
Prin câte cazne înotăm,
Să mai trăim, să mai votăm,
Să mai visăm, să mai vedem,
Storcând în gând căte-un edem,
Sau câte-o bubă de import,
Şi iar mizăm pe calul mort.

IMANENTA RĂZBUNARE _ 

Ceva, ceva, tot pui deoparte
Din contrabanda cu stavrizi,
Sau cu juninci aproape moarte,
Sau cu moloz de cărămizi...
Doar fraieri să găseşti, la târlă,
Ori prin te miri ce târg obscur,
Şi bunăstarea curge gârlă,
Până de toţi te doare-n cur,
Deşi, cam trebuie să-ţi fie
Tărşeălă de codoşii traşi
Pe sfoară, cu vreo sindrofie,
Galantă pentru poteraşi...
Că dacă-şi pun în gând să scape
De hoitul tău mult prea anost,
Te-ascund frumos sub şapte ape,
Până se uită cine-ai fost.
Te fac piftie anonimă
Sub şapte straturi de ciment,
Fără să pară c-ar fi crimă
Acest funest eveniment.
Şi-apoi vor relua comerţul –
Cinstit, cuminte şi curat –
Spălând cu şpriţul şi cu şperţul
Câte latrine ţi-au furat.

EGLOGA GĂŞTII PROLETARE
 
lubitei mele nu-i convin
Plăcerile cu iz divin
Considerăndu-se, mai mult,
Frustrată de-un complex ocult,
Care-o tufleşte-n mod spontan,
Prin prisma unui trai spartan
.. Avănd profil muncitoresc,
lubitei mele ii priesc
Instincte simple, care-aduc . 
A tăvăleală-n foi de nuc,
Şi-n bălării, şi-n castraveţi,
Cu gaşca ei de gorobeţi,
Până resimte-n trupul plin
Un persistent şi dulce „spleen",
Mult mai rebel şi mult mai rău
 Decât beţia cu trăscău
Sau mănuitul de măciuci
Sau încurcatul prin lăptuci...
Tembelizat, de dragul ei,
Înghit in sec, şi scot scântei,
Şi mă montez, şi mă desfac,
Dorindu-mi doar s-o satisfac
Şi s-o păstrez la inventar
Fără contract cu monetar,
Fără pretenţii, fără scop –
Doar să rămănem prinşi în top
Cu stilul nostru fistichiu
De-a face din căcat rachiu,
Să bea, pân-or rămăne laţi,
Toţi proletarii înşelaţi
  
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971