Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
OARE, CHIAR NU ŢÍNEM SEAMA DE ISTORIE?!
DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE;
SFÂRŞITUL PROGRAMAT AL DEMOCRAŢIEI
GRECII, EUROPA ŞI APELUL LA FIBRA SPIRITUALĂ;
Din nou despre Roşia Montană
ÎNGÂNDURATE FOTOGRAFII
Articole de Dwight Luchian PATTON, Nicolae DABIJA, Elena ARMENESCU, Leonard VELCESCU, Mircea BUNEA- Partea I
Partea II
Partea III
Remember: George ŢĂRNEA şi egloga lui
Eugen EVU: EPIFANIA EVUIANĂ
Adrian BOTEZ: MĂ-NTREABĂ STRĂMOŞII
Târgul de carte de la Frankfurt
Doi aromâni pionieri ai cinematografiei, Breviarul marelui Hidalgo
Poezia lui Liviu Ioan STOICIU
Studii despre Eminescu, Tălmăcirile lui Eugen DORCESCU
Apariţii de Dumitru Hurubă şi Petre Rău
Continuarea dezbaterii propusă de Dimitrie Grama
Un discurs al lui Geert WILDERS, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda
Biserica Ortodoxă Română şi securitatea – un studiu de Stelian GOMBOŞ
Din folclorul internetului
Din folclorul internetului - Partea II
Partea III
Partea IV
PASO DOBLE – RUBRICA LUI Ioan LILĂ
Topul cersetorilor bucuresteni
TEHNICA TÂNĂRĂ A INTERNETULUI PE MĂSURA VÂRSTEI A TREIA




 DOCUMENTE CARE NU NE FAC PREA MULTĂ CINSTE:

1. O înregistrare video cu bocluc

Ziaristul Cornel Mihalache, de la „Adevărul”, semnalează găsirea unei înregistrări în care crainicul George Marinescu anunţa la Televiziun ea Română pe 23decembrie 1989: Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străini şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit"... Ceea ce confirmă autenticitatea casetei video în care domnul Ion Iliescu îşi informa colegii din CFSN că: am intrat în legătură cu Ambasada Sovietică şi le-am transmis situaţia în care ne aflăm, ca să comunice la Moscova, să se ştie cine suntem şi ce vrem".

2. IAR ACUM, UNUL TIPĂRIT CU O  JUMĂTATE DE AN MAI ÎNAINTE:


Cine a semnat Declaratia de la Budapesta in iunie 1989 in care se cere autonomie Transilvaniei?

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA
Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei
DECLARAŢII
Noi, romani si unguri,
Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.
Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.
Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.
Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.
Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989
Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.
Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000″, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.
Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.
La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.
# # #
Interesant ca in declaratie nu se spune nimic despre romanii din Ungaria, care ar trebui sa aiba si ei drepturi de studiere in limba materna, alte drepturi pe care autorii declaratiei le vor pentru minioritatea magheara din Romania.
# # # 

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

# # #
DECLARAŢIA CELOR ŞASE
Nu e vorba de declaraţia „celor şase“ mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie anul acesta.
Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.
Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea d-lui Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în „palmaresul“ său.
Apoi comentariile d-lui Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării „declaraţiei“ pe care dl. Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal.
Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la „Vocea Americii“, şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu d-na Alexandra lonescu la BBC, al dialogului cu dl. Mihai Korne.
Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.
Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.
Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.
Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.
Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.
Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.
E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.
Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.
Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.
Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.
Ion Raţiu
# # #
PROTESTEZ CU TOATA ENERGIA
Domnule Director,
Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dvs., următoarele:
Protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei“ de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.
Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.
Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.
Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.
Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.
Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.
Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.
Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.
Cu stimă,
Liciniu Faina
# # #
AM FOST CONSTERNAT
Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.
Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…
La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.
Alecsandru Miele (R.F.G.)
# # #
GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.
Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.
Ion Varlam (Franţa)
N.R. Acesta este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care dl. Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură.
# # #
PROTEST LA „DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA”
Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.
Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.
Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.
Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României.
Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.
Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)
„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989
# # #



ŞI IATĂ ACUM PROBLEMA  ARDEALULUI  VĂZUTĂ  DE  UN  AMERICAN


                                            MILTON  G.  LEHRER :

                                   ARDEALUL   PĂMÂNT   ROMÂNESC
                        PREZENTAREA  SCRIITORULUI   AMERICAN 

            În prefaţa volumului  de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G. Lehrer,  pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la Editura Vatra Romanească – Cluj Napoca , precizează că obiectivele  lui Milton G. Lehrer  au fost etalarea adevărului istoric şi social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a metodele propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea cinică.  
  Milton  G.  Lehrer  s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă aflam că părinţii săi erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au reîntors în ţară.  Milton şi-a continuat studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare şi a  obţinut doctoratul în drept internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind ebraică, engleză, română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii europene, dar angajat permanent era la La Tribune des Nations. În 1939, datorită unei zgomotoase propagande despre aşa zisele nedreptăţi pe care le suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia hebdomadarului  îl trimite pe Milton G. Lehrer  în Transilvania  să se informeze şi să informeze corect despre realitatea minorităţilor din  Transilvania unită cu România din 1918 . 
La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer  scrie în hebdomadar: Opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare din România este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă ungară.  Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină. Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă potrivit tradiţiilor lor . În continuarea articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului românesc , se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole, încorporată Ungariei abia în 1867 – cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat  una.  Drept care a fost din nou, reafirmat  şi consfinţit, în Tratatul de la Paris din 1947 al naţiunilor europene.  În următoarele luni Milton G. Lehrer publică  în La Tribune des Nations  alte articole pe această temă  printre care şi unul intitulat  Transilvania, pământ românesc  ce va fi şi titlul volumului  său,  de mai  târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia disponibilă la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a pledat, informat şi magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.
  După  ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940,  Milton G. Lehrer  are motive întemeiate să părăsească capitala franceză şi se refugiază în România, la Bucureşti. Astfel, trăieşte alături de poporul român  tragedia  Ultimatului de la Moscova  şi a Dictatului de la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din partea Transilvaniei  ocupate de Ungaria şi adună materiale pentru volumul intitulat  Le probleme transylvain  vu par un americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine , terminat în franceză şi română în 1944, an în care versiunea românească este editată şi publicată în primă ediţie. Din nefericire pentru naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din motive financiare şi este încă o ruşine a  guvernanţilor români care aveau posibilităţi de finanţare, dar nu au făcut-o !! Şi nu numai a guvernanţilor dar şi a  Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le probleme transylvain, lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în prezent .  
  Ediţia  de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a volumului document, imbatabil martor al adevărului şi se datorează soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit în România aducând manuscrisul primei părţi a volumului, în care se arată continuitatea populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de faţă se datorează şi Uniunii Naţionale Vatra Românească şi  istoricului Ion Pătroiu .
Am lăsat pentru altă dată, comentariile asupra interzicerii reeditării acestui volum necesar cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până acum şi de acum înainte, pentru că actualii guvernanţi ai statului român sunt  înscăunaţi de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt vasali pentru această înscăunare. Îmi permit să afirm şi să susţin că,  la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani  sau împotriva lor,  cu excepţia lui  MILTON  G.  LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile personalităţi istorice româneşti care au pledat  şi luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal. Acum însă, când propaganda udemeriştilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman şi pseudo-elitele bucureştene ce domină  mass media romaneâscă nu o contracarează real, subliniez real, din contră anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual pe MILTON G. LEHRER. Tăinuirea şi dosirea acestui volum, şi a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar, inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni, demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi români şi o parte din elitele culturale nu sunt nici măcar trestii gânditoare, ci doar nişte trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi interesele lor meschine …
SPICUIRI  NOTABILE   DIN  PREFAŢA  VOLUMULUI
Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj civic scrie o prefaţă de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citită, meditată.
Prefaţa începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a ţinut la Abrud conferinţa Lupta ştiinţifică împotriva dreptului românesc, prin care documentat  arată efectele negative ale propagandei ungureşti, deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se conteste  drepturile poporului român asupra teritoriului său naţional prin negarea  identităţi şi a continuităţii.    
În acest sens , câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine cu un exemplu prin care ne arată cât de departe merg ungurii cu dezinformarea şi falsul istoric. De curând s-a aflat,  din Cronica de la Saint Denis – cronica considerată buletin oficial al regatului Franţei –  cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea,  victoria regelui Ungariei , Sigismund de Luxenburg , la  Rovine, împotriva lui Baiazid !!  Da, aţi citit bine, aşa  scrie în cronica franceză ca a avut loc o mare procesiune şi s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Bătrân, când bătălia luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste  Dunăre  după cum scriu chiar cronicile otomane. După  înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către Mircea cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia  vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a bătut corp la corp cu Baizid !! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până  la Paris. Da, se practică din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toţi şi mă mir cum de s-au oprit aici cu fabulaţia, fără să ne spună cine a învins din bătaia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu să adauge: viteazul rege al Ungariei i-a tăiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de faptul ca la Notre-Dame  de Paris  s-ar fi tras clopotele o săptămâna, în loc de o zi .
Lăsând la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion Pătroiu arată că, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinţa şi faptele lor sunt  numai de unii prezentate corect iar de alţii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică cu  Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia lui Burebista şi Decebal, spulberându-ne din Europa !
Mai  trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale propagandei ungureşti. În timp ce toţi vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu aroganţă vorbesc de milenarul regatului lor  european, când de fapt pentru aproape o jumătate de  mileniu nu a existat un stat ungar de sine stătător. Cu tot  acest adevăr istoric,  ei nu contenesc nici astăzi să tipărească şi să răspândească hărţi cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmaţiei (1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !! Opus acestei tardive grandomanii ungureşti, istoricul Ion Pătroiu face o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria, foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru răspândire şi propagandă, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl au  ungurii revizionişti  de astăzi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi şi Viktor Orban de la ei .           
  Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că românii nu cunosc adevărata istorie şi propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Menţionez două: obstrucţia  de astăzi a adevărului despre propagandă iredentistă anti-românească  şi inexistenţa unei istorii corecte a ungurilor scrisă de un român pentru români. E adevărat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul Ardealul pământ românesc scris de americanul Milton  G.  Lehrer.
  
SCURTĂ  PREZENTARE  A  VOLUMULUI 
              Această prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român , sau de ce ungur nu, să facă rost şi să citească întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse diferite, româneşti şi străine, despre Transilvania , despre populaţia şi istoria ei.    Milton G. Lehrer îşi împarte volumul în cinci părţi

             PARTEA  ÎNTÂIA  -  Ce este Transilvania ?
             La această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de corect: Transilvania este unitatea pământului locuit de români  şi începe cu poporul daco-get. Şi ca să dovedească acest fapt recurge la diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând mai mult asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost  luat în considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care până la urma s-a sfârşit ca un dictat prin ameninţare  cu forţa. După acest recensământ în Transilvania avea 5.548.363  de locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi şi şvabi 543.852. deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era ungur. Milton G. Lehrer  din datele statistice ale acestui recensământ demonstrează  ca românii formează marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când celelalte minorităţi sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu  argumente istorice, citând peste douăzeci de autori străini, atestă continuitatea populaţiei daco-gete în Transilvania, contracarând teoria lui Robert Roesler, prin care la venirea ungurilor  aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.  
  
              PARTEA  A  DOUA   -  Transilvania  leaganul  românismului
  În această parte de 112 de pagini, autorul scrie  pe rând, sucit dar esenţialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea şi transformarea poporului daco-get în spaţiul  carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, susţinându-le existenţa permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament istoric, demolează pe rând toate teoriile propagandistice anti-româneşti prin care  Dacia romană ar fi rămas goală după retragerea aureliana (247 A.D.) Pentru cei mai puţin informaţi şi  pentru tânăra generaţia post decembristă,  care este complet dezinformată istoric şi politic, recomand acest capitol din care se va afla cum  istoricii unguri au distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă pentru o mie de ani.  În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a părăsit Dacia lui Decebal  şi a  pribegit păstorind pe nu ştim unde  şi după o mie de ani s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind  marele lor principat transilvan. Şi după ce ne-au primit , din milă, ne-am numit popor român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă. Citiţi: Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertilă şi mai bogată regiune a continentului , gol pe care aveau să-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea ( Ardealul pământ românesc, ediţia 1991, pag 72)  Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea teorie a discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu probe şi raţionamente istorice aceste născociri. În schimb a venit  Milton G. Lehrer care îi demolează prin erudiţie istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen asemănător în tot imperiul roman, adică, odată cu retragerea  legiunilor  romane să plece şi populaţia autohtonă după ele. De ce tocmai din Dacia, cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului ?  A doua întrebare fără răspuns este; unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor şi istoricilor lor, prin care să ateste acest exod şi nomadism al poporului geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că în asemenea situaţii inevitabil ar fi fost mari confruntări, lupte între băştinaşi şi intruşi consemnate  în documente, cronici, istorii.  Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din  teoriile ungureşti. Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se întreabă  celebrul istoric Ferdinand  Lot de la Sorbona , pentru că ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.  Nu există documente şi nici logică istorică, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania !! Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau capitolul Anonymus – Belae regis notar – care a scris în latină cea mai veche şi importantă cronică despre unguri.  Notarul regelui scrie: în momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de către vlahi şi slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în latină)  Deci vidul a trebuit cucerit !  De la cine ?  De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilău, de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi de la Glad ce avea ducatul în   Banat.  Aceste dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus , marele lor cronicar latin. 
  Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care răstoarnă tot zbuciumul falsificării istoriei de cate unguri, el aduce şi alte dovezi vechi scrise despre Terra  Vlachrorum, argumente arheologice, toponimice, lingvistice.  Dovada continuităţii folosirii limbii latine, în proporţie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept  nomad pentru o mie de ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care îl regăsim pe vatra strămoşilor săi vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?      
  
PARTEA   A  TREIA  -  Transilvania după năvălirea ungurilor
Este o parte condensată de date concrete  pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul  896,  când  ungurii  pătrund în Panonia şi, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge până la Tratatul de la Trianon –1920, când Ungaria devine stat independent, de sine stătător după o jumătate de mileniu de atârnări şi compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta şi mai încărcată de fapte, personalităţi istorice şi documente din istoria noastră, a ungurilor şi cea universală.  La sfârşitul lecturii acestui capitol, am imaginea clară a unei fresce istorice de o mie de ani şi am ajuns la ideea , pe care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre  mileniul  de  împilare  a  românilor ardeleni  de  către  unguri !! 
Fresca  istorică  prezentată de Milton G. Lehrer   începe cu sosirea  ungurilor în Panonia şi fiind opriţi  din  incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg , se retrag  din vest, întorcându-se spre Transilvania.  Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul   demonstrează că teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propagandă ungurească nefondată. Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală, religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine. 
Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus, pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri consecutiv  cu saşi, şvabi şi unguri. În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost  aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud - est  a Transilvaniei, care, pentru împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară, iobăgindu-i pe valahii toleraţi ,  tensiunile cresc între intruşi şi românii ardeleni într-un tumultus rusticorum , cum e menţionat în cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge  la Răscoala de la Bobâlna – 1437.  În acest  moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită  Unio  Trium  Nationum  în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni, secuii se considerau  naţiune separată de unguri, prin această uniune iau cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii toleraţi  deşi erau cei mai vechi în Transilvania  iar numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc ! Toleraţi în propria lor ţară aveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară. În Dieta  Transilvaniei in 1653, s-a votat legea Approbatae et Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.
Episcopul unit al romanilor ardeleni,  Inocenţiu Micu – Klein, în Dieta transilvană ia apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor  demonstrând ca sunt cei mai vechi şi numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care cere drepturi romanilor, pentru că  cine are obligaţii trebuie să aibă şi drepturi !!  Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind  mijloace  necinstite împotriva sa. Inocenţiu Micu – Klein este chemat la Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.
Ideea mea, după lectura  acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care începuse un proces puternic de renaşterea naţională.  Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan  este o continuare importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere !! Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese  din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat  post mortem prin tragere pe roată,  apoi l-au despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi Mihăleni !! Era în anul 1785 , când nobilii ungurii  îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.
Evenimentelor  din Ardeal  ale revoluţiei ungureşti din 1848 – 1849 , autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi  pe de altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram  Iancu. Sunt  multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă, mă rezum doar la bilanţul plătit de români: două sute treizeci de sate şterse de pe suprafaţa pământului, viaţa a  patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur.  Kossuth înfrânt fuge până în Statele Unite şi concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai splendidă realizare a speciei umane. Săracă splendidă  subspecie !! 
 Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat. Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor toleraţi  până în anul 1867,  când  se instalează dualismul austro-ungar iar  romanii ardeleni cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci şi unu de ani se instalează cea mai neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată . Romanii ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte ţări europene, declanşând vii şi puternice  proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc , memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi. Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor  ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi reviste româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în Transilvania.
Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat  şi  aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va degenera într-un război mondial, o jumătate de milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri .
 Milton G. Jehrer , în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor milenare, că ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât  au fost ei de stăpâniţi şi atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ci ar trebui, mult mai mult, să cunoaştem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentării pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL  PĂMÂNT ROMÂNESC din care reiese cu prisosinţă  mileniul împilării românilor ardeleni de către vecinii noştri de la apus. Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început şi continuă insistent propagandă  despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români, acuzându-i în toată lumea că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii lor de la noi. Perfidie şi palavre.    
   
            PARTEA  A  PATRA  -  Ungaria de la  Trianon
  Înainte de-a ajunge la Tratatul  de la Trianon, trebuie cunoscute alte  evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind  cehii şi polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la întâi Decembrie Transilvania se uneşte cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează  într-o stare revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă  România în noaptea de 15 / 16  Aprilie  1919. Trupele ungare sunt respinse până pe linia Tisei şi astfel  Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu România . Este o recunoaştere falsă, de moment pentru că era învins şi avea nevoie de timp să urzească  cu Lenin un nou atac, împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără declaraţie de război, atacă România în data de 19 / 20 Iulie 1919 . De data aceasta trupele române nu se mai opresc până la Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun , plus o opincă pentru luare aminte de către cea mai splendidă dintre naţiuni.  Nu românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta până la Viena, unde printre altele pune mâna  pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgraţie sub suspiciosul Stalin care i-a hotărât sfârşitul.
Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca românească de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi i-a scăpat de Bela Kun  şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei, care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. Armata română s-a retras din Ungaria  în Noiembrie 1919.  
  După  semnarea Tratatului  de la Trianon , jurnalistul şi scriitorul american scrie că ungurii s-au plâns în cele patru colţuri ale lumii de marea nedreptatea care li s-a făcut  prin ceea ce ei numesc dictatul păcii , dar el  şi conchide:  li s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei în cursul vremurilor prin violenţă  Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini intelectuali români, Milton G. Lehrer  citează,  în pagini după pagini, date demografice din multe monografii şi recensăminte  străine ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentaţi-vă despre acestea citind  paginile de la 348 la 373. După acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează adevărul şi ridică stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament  ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel : Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea  Ungariei milenare . Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat care Ungarie milenară ?!?
   
  PARTEA  A  CINCEA 
  Ultima parte a  acestui competent tratat  istoric  despre Ardealul pământ românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena  prin care  trupele horthyiste  au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor ardeleni: de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.
  Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940:
Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria  şi puterile Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei. Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum alături de puterile Axei.   
Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria  în Transilvania.  Milton G. Lehrer  între paginile 478 şi 495 ne  ilustrează elocvent  rolul lor: Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti  şi citând din ,, Les Assassinants,, aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei  Transilvaniei, au fost ucişi 919 români,  771 persoane torturate,  3.373 bătute şi maltratate, peste 13.000 de români deţinuţi.  Ungaria  horthysta  poate fi mândră de acest rol . Şi era  numai începutul, numai două luni din cele 49 de luni de ocupaţie !! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei ce  au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au  numit mulţi autori. 
Sfârşitul acestui tratat  de istorie  despre împilarea românilor ardeleni de către unguri   conţine trei mici părţi: Epilogul  ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citează pe Henry  Barbusse : omul este o maşină care uită  şi să fim atenţi cum se vor prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionistă.  Şi a avut dreptate …
Postfaţa, este scrisă de soţia autorului Doamna  Edith  Lehrer, care face nişte dezvăluiri pe care să le citim cu multă luare aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945 , când la Athenee Palace înconjuraţi de personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalişti, prieteni au lansat   prima ediţie a cărţii, ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată  ca o valoare academică. Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia sperată  spre dictatură ce încorsetează toata societatea românească  şi Doamna Edith Lehrer scrie: Numeroşii prieteni ai soţului meu -  mari patrioţi  -  au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu … Nu mult timp după aceia, cartea, tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă  … Prigonit,  hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969 …
Această  cartea a fost pusă la index  47 (patruzeci şi şapte ) de ani, timp în care romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul unguresc ne defăimează insistent în toată lumea. Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură şi de mass media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 – 1945, numai propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi. Se pare că şi astăzi cartea această  este pusă la index !!
  Au trecut 21 (douăzeci şi unul) de ani de la ultima ei ediţie  şi cât de necesară este 
                                                                                             CORNELIU  FLOREA                                      
                                                                                             25  OCTOMBRIE  2011
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971