Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Articole de Mircea BUNEA, Magdalena ALBU, Adrian BOTEZ, Ştefan DORU DĂNCUŞ,Octavian LUPU,Ion MĂLDĂRESCU, DAN GHEORGHE- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
NOI PAŞI ÎNTRU LEGIFERAREA ZILEI LIMBII ROMANE- partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Constantin Lupeanu la 70 de ani
Constantin Lupeanu la 70 de ani - partea II
Traducerile lui Eugen Dorcescu- Rosa lentini ,,Tsunami si Alte Poeme"
OPINIILE SI APELURILE LUI DIMITRIE GRAMA
ACTUALITATEA CULTURALĂ, LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ- ARTICOLE DE Dan LUPESCU,Ion PATRASCU, AL.TOMESCU, DragosPREDA, Ionut CARAGEA, Al.Fl.TENE, Ioana STUPARU, Melania CUC, Dorin MUSTATA; DESPRE: Alexandru NEMOIANU, Cezar IVĂNESCU, Fl. SMARANDACHE, Romul MUNTEANU, Iulia BOSTAN, Kula Ilinca, Mihai ANDRONESCU, Valentin MARICA, Viorela CODREANU, Al. Florin TENE
Partea II
Partea III
Partea IV
Corneliu LEU - PROCURORUL DIN X…-o novelă românească şi contimporană- Partea I
- Corneliu LEU - partea II
Din Folclorul Internetului - Texte de la: Elisabeta Iosif, Alina Iuga, Dan Lupescu, Ion Lila, Corneliu Berbente, Sergiu Găbureac, Ionut Caragea, Gheorghe Manea, Mircea Bunea, Alexandru Cetățeanu, Nicu Vintilă-Sigibida,Niculae George Dragulanescu,Vasile Bocai
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Paso Doble - rubrica Ioan Lilă; Rubrica Ionuţ Caragea
continuare VIII
 Ca dovadă că probleme precum cele de mai sus preocupă opinia publică, menţionăm sondajul pe care îl fac ziarele „CAPITAL” şi ,,Evenimentul Zilei" şi documentarea pe care o pun la dispoziţie: 


  SONDAJ CAPITAL: Eşti mai degrabă adeptul unor explicaţii ştiinţifice ale economiei sau crezi în teoria conspiraţiei?
 
Criza provocată de "iudeo-masoni". Cum "se explică" dezastrul mondial: Prin filme ale teoriei conspiraţiei
Autor: Valentin Vioreanu-„CAPITAL” Luni, 26 Septembrie 2011

Orice încercare a unui economist cu experienţă şi specializat de a explica apariţia crizei financiare nu are nici cea mai mică şansă în faţa unor argumente precum cea adusă de documentarele care au apărut din 2008 încoace.
De la idei potrivit căreia criza a fost provocată pentru ca "băieţii deştepţi" să se îmbogăţească, până la unele conform cărora criza a fost creată să devenim sclavi sau pentru ca populaţia lumi să fie redusă, documentarele teoriei conspiraţioniste au apărut ca ciupercile după ploaie, pentru că s-au bucurat de toate condiţiile necesare: de la declaraţii ale unor lideri politici până la evenimente şi fapte care au avut loc şi care au putut fi interpretate foarte uşor într-o cheie conspiraţionistă.
Ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a principalelor filme care tratează criiza într-un fel sau altul, din perspectiva teoriilor conspiraţiei. Cele mai cunoscute dintre ele: Zeitgeist şi Insidejob.
1. Zeitgeist - Moving Forward este primul, cel mai cunoscut şi cel mai răspândit film despre criză, religie, politică şi societate realizat după declanşarea crizei financiare.
Zeitgeist - Moving Forward Romana from Flavian D on Vimeo.
2. PsyWar - Wake up! este un documentar fantastic, care demolează efectiv din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane, cu interviuri ale unor personalităţi marcante, ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o oligarhie psihopată orientată doar spre acumularea de averi, în detrimentul drepturilor omului şi echilibrului ecologic planetar.
3. Despre Sclavia Modernă, un film făcut de doi francezi, mai puţin cunoscut publicului larg.
4. Human Resources, în regia lui Scott Noble, tratează subiectul vast al controlului social, examinând istoricul şi filozofia elitelor mondiale, "angrenate într-o cursă isterică de demolare a psihicului uman, pentru edificarea visului lor etern, sintetizat de Hobart Mowrer: “demoralizarea comportamentală supremă”.
5. The War You Don’t See, lansat în 2010, tratează tema armelor de distrugere în masă
6. China contra SUA - Imperii la război, apărut în 2011
Imperii la razboi from Anti Iluzii on Vimeo.
7. Inside Job îşi concentrează atenţia asupra comportamentului şi psihicului marilor investitori şi directori de pe Wall Street.
8. Economia Fericirii expune "viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul".
La acestea nu am inclus şi producţia cinematografică despre bancherii de pe Wall Street realizată de celebrul regizor Michael Moore.
Cine crede în teoriile conspiraţiei
Un studiu de dinainte de criză arăta că 31,5% dintre români credeau că politica şi finanţele internaţionale sunt controlate de evrei, în timp ce în 2003 abia 23% dintre conaţionali aveau aceasta convingere. Dat fiind trendul crescător şi apariţia crizei care a alimentat propagarea acestor teorii, proporţia românilor care cred în aceste explicaţii lipsite de rigoare ştiinţifică a trecut, cel mai probabil, de 50%.
Motive pentru care teoria conpiraţiei are succes
Teoria conspiraţiei are adesea un mesaj foarte simplu, formulat în termeni uşor de înţeles.
Mesajele se propagă cu rapiditate.
Sunt transmise prin metode vizuale, de obicei filme sau documente care sunt foarte accesibile unui public foarte larg.
Fac aluzii şi referiri la personalităţi şi evenimente reale din trecutul recent.
Interpretările evenimentelor sau declaraţiilor sunt formulate astfel încât să aibă un fir cât de cât logic pentru cel care le receptează.
Interpretările merg pe tipare şi clişee recunoscute pentru succesul de care au dat dovadă: de exemplu, referirea la organizaţii oculte care au secrete faţă de marea majoritate a oamenilor.





   Criza financiară, generată de o mare conspiraţie mondială?
  Autor: Cristina Sbîrn, Dinu Boboc , Raluca Florescu



O nouă teorie conspiraţionistă, emisă de economistul Max Keiser, susţine că mari fonduri de investiţii, alături de agenţiile de rating, ar sta în spatele noilor probleme ale economiei globale.
Sursa: REUTERS
Scăderi de rating, monede depreciate, populaţie care sărăceşte pe zi ce trece, sute de mii de disponibilizări din mediul public, dar şi din cel privat, aşa arată, pe scurt, tabloul din ultimii doi ani a unei crize care pare să fi răbufnit din nou în ultimele luni, pe seama problemelor datoriilor suverane.
Deşi, aparent, lumea întreagă suferă, în spatele acestui spectacol există o serie de inteligenţe malefice care nu fac altceva decât să îşi umfle conturile pe seama necazurilor celorlalţi. Mai precis, criza datoriilor suverane nu ar fi decât o inginerie a marilor corporaţii financiare. Asta susţine analistul economic Max Keiser care are o teorie care a pus pe gânduri mulţi dintre analiştii financiari.
O nouă teorie conspiraţionistă
Băncile americane, condamnate de mulţi din cauza modului hazardat în care au acordat credite înainte de criză, sunt considerate de majoritatea analiştilor ca fiind cauza crizei mondiale. Nemaiputând fi rambursate de către clienţi, aceste împrumuturi au stat la baza blocajului financiar în care au ajuns multe instituţii. O mare parte din creditele neperformante oferite de americani nu au fost ţinute însă în bilanţurile proprii, ci vândute către bănci din întreaga lume, care au preluat astfel o parte din probleme.
De exemplu, "băncile franceze sunt încărcate cu instrumente financiare derivate toxice, care le-au fost vândute de către băncile americane de investiţii", spune Keiser. Statul american, la rândul său, a fost un mare investitor în activele băncilor de pe Wall Street, pentru a salva câţiva dintre cei mai importanţi creditori.
Bani din necazul altora
Cum se pot scoate bani din necazurile altora? Pieţele financiare pun la dispoziţia investitorilor instrumente care le permit acestora să câştige din pariurile pe care le fac pe evoluţia asigurărilor de risc pentru anumite com panii şi chiar pentru anumite pieţe. Prin urmare, investitorii influenţează evoluţia acestor indici pentru a produce acele variaţii de preţuri care le pot genera câştiguri. Cum pot fi influenţate pieţele? Unele din cauzele care fac indicii să fluctueze sunt rapoartele agenţiilor de rating, care ar fi la rândul lor implicate în această conspiraţie mondială.
"Băncile americane de investiţii, împreună cu agenţiile de rating, cu fondurile de hedging, atacă acum bănci franceze, de exemplu. Ele ştiu unde au îngropat cadavrele şi folosesc armele pe care le-au vândut pentru a le ataca. Totodată, fondurile de hedging, agenţiile de rating, băncile de pe Wall Street lucrează împreună pentru a destabiliza datoria publică a acestor ţări", susţine Keiser.
Cum funcţionează mecanismul
Analistul explică şi mecanismul prin care scăderea ratingului unei ţări poate deveni, pentru unii, un mijloc pentru a deveni mult mai bogaţi decât sunt în prezent. Scopul a fost volatilitatea. Ratingul ţărilor a fost scăzut, iar prin scădere se creează volatilitate.
Potrivit presei internaţionale, săptămâna aceasta volumul instrumentelor financiare derivate explodează, e mai mare decât oricând în istorie. "Acest lucru îi face pe mulţi de pe Wall Street şi de la Londra foarte foarte bogaţi. Acesta e scopul. Astfel încât vor continua să scadă ratingul, vor continua să joace pe bursă volatilitatea şi vor continua să mulgă sistemul şi să obţină bogăţie", a mai spus Keiser.
În timp ce întreaga lume suferă, conturile unor mari corporaţii cresc pe zi ce trece.
"Băncile americane de investiţii, împreună cu agenţiile de rating, cu fondurile de hedging, atacă acum bănci franceze.“
MAX KEISER, economist FONDURI DE HEDGING
Speculaţiile pe monedă, o afacere marca Soros
Unul dintre cele mai cunoscute personalităţi din sfera financiară care investeşte masiv în instrumente derivate este George Soros. Au existat suspiciuni că bătrânul miliardar, cunoscut drept "omul care a spart banca Angliei", s-ar afla în spatele unor fonduri de hedging (fonduri de investiţii cu riscuri crescute - n.r.) care pun presiune asupra monedei europene şi care pariază pe prăbuşirea euro.
Nu ar fi prima oară când Soros ar reuşi să facă miliarde pariind împotriva unei monede. În 1992, acesta a câştigat 10 miliarde de dolari pariind că Marea Britanie se va retrage din Sistemul Monetar European (ERM), care impunea reducerea volatilităţii cursului de schimb şi ţinerea sub control a inflaţiei. Mecanismul a fost creat în 1979, Marea Britanie alăturându- i-se în 1990. La acea vreme, Londra se angaja ca lira să poată fi schimbată pe 2,95 de mărci germane, cu o rată de fluctuaţie de + / - 6%.
Iniţial acest mecanism părea un succes, inflaţia scăzând semnificativ în statele care erau implicate. După reunificarea Germaniei, Bundesbank a fost nevoită să tipărească mai mulţi bani şi, pentru a ţine inflaţia sub control a majorat ratele dobânzilor, obligând şi celelalte state să facă acelaşi lucru.
Prăbuşirea lirei sterline
Soroş şi-a dat seama că Marea Britanie nu poate duce o astfel de politică pentru mult timp şi a pariat pe ieşirea lirei sterline din ERM. Lui i s-au alăturat mai mulţi investitori care au scos la vânzare lire, moneda ajungând să se fie tranzacţionată foarte aproape de pragul de jos stabilit în cadrul mecanismului. Pe 16 septembrie 1992, zi care este numită şi "miercurea neagră", Banca centrală a Marii Britanii a anunţat de două ori că este dispusă să mărească dobânzile la 12%, respectiv 15%, pentru a creşte atractivitatea lirei sterline. Investitorii nu au fost impresionaţi. Astfel că, în aceeaşi zi autorităţile anunţau ieşirea din mecanismul ERM şi revenirea la o rată a dobânzii de 10%. "Miercurea neagră" a dat startul unei lungi deprecieri a lirei. Recent au apărut speculaţii potrivit cărora Soros ar fi pariat şi pe declinul Americii.
10 miliarde de dolari
este suma pe care George Soros a câştigat-o pariind împotriva lirei sterline
PĂRERI
Majoritatea analiştilor locali chestionaţi de EVZ consideră teoria lui Keiser ca fiind exagerată, dar unii sunt de acord că în spatele acesteia s-ar putea afla un sâmbure de adevăr


 
     Ştefan Doru DĂNCUŞ
                                                                               SUNT,
                       DAR NICI NOI
                          N-AM MURIT!

Sunt unul mai bogat ca altul. Par a fi într-o competiţie pe viaţă şi pe moarte cu noi, poporul român. Plin de Baba Eba şi Boşu Becali prin Europa. Plin de 25% luaţi de la intelectuali (că doar ei sunt „bugetari”). Plin de 24% TVA la micii întreprinzători privaţi care au rezistat cum au putut sub celebrele guverne anterioare. Plină ţara de controale, începând cu Garda Financiară şi terminând cu Oficiul pentru Protecţia Consumatorului care se scuză: „Ştiţi, la dumneavoastră n-am fost de multă vreme, trebuie să vă dăm amendă, că aşa am primit directivă”. Am ajuns în ţara mea să fac pact cu „autorităţile statului”, cărora „statul” le-a luat 25% din salarii.
Ceauşescu a fost împuşcat pentru că nu a oferit condiţii de trai populaţiei. L-au acuzat de genocid. Dar înfometarea de astăzi cum se poate chema? Nu genocid? Cum îţi poţi permite eradicarea unui popor?
A, nu mai are România valori ce pot fi furate! S-au trezit conducătorii că au rămas cu buzunarele goale – nu mai e nimic de vândut, fraţilor, hai să luăm pielea de pe oameni! Nu suntem în 2011, dragi compatrioţi, ci în 1907. Mamei mele i se ia C.A.S. pe cuponul de pensie!, şi momentul în care am văzut-o şi pe asta m-a înlemnit. Garantez că niciuna din structurile internaţionale cu care s-au făcut diverse înţelegeri în ultimii ani, nu vor interveni în „treburile interne”. Căci 1907 a fost un an de vârf al ţării noastre.

                                                                                                                        Ştefan Doru DĂNCUŞ



    Octavian Lupu    
     CONSPIRAŢIA TĂCERII SAU CUM ÎŞI CONSERVĂ 
               PUTEREA SISTEMELE TOTALITARE

S-ar putea considera un capriciu al dictatorilor acela de a nu permite libera circulaţie a informaţiei, de a restrânge libertatea de exprimare şi cea de mişcare a oamenilor, precum şi de a defini un sistem de control al conştiinţei colective. De fapt, ţinta oricărui sistem despotic constă în aservirea deplină a grupului asupra căruia îşi exercită influenţa şi în acapararea adeziunii tuturor indivizilor ce îl compun. Însă un factor determinant în atingerea acestui deziderat se află în ceea ce se numeşte "conspiraţia tăcerii".
Ce se înţelege prin această expresie? La ce face referinţă? Nu este stranie această cenzurare a ideilor şi simţămintelor exprimate, mergându-se până la obsesia privind detaliile personale ale vieţii fiecărui individ?
Ca orice structură sau sistem social, despotismul, sau cultul conducătorului iubit, presupune realizarea unei conştiinţe colective, ce are drept element central persoana dictatorului. Acest lucru presupune mutaţii şi salturi de gândire ce trebuie propagate de la nivelul declaraţiilor propagandistice la cel de conştiinţă individuală prin modificarea ierarhiilor de valori şi deopotrivă, a modului de a gândi.
Obsesia dictaturii absolute merge până la nivelul rescrierii istoriei, deformării înţelesului evenimentelor prezente şi  jalonării "viitorului luminos". Iar dacă are ocazia, sistemul despotic va atinge şi nivelul filozofic al genezei universului, materiei sau apariţia formelor de viaţă pe pământ. Prin contrafacere, presupunere şi inventarea diferitelor supoziţii, despotismul caută întotdeauna să se impună, iar când argumentele nu mai sunt suficiente, atunci se trece la eficienta exercitare a forţei brute.
Dar toate aceste eforturi trebuie să fie dublate de o conspiraţie a tăcerii, adică de împiedicarea liberei exprimări, de filtrarea ideilor vehiculate în societate şi de reprimarea fermă a alternativelor propuse faţă de sistemul ideologic totalitar. În schimb, printr-un efort bine direcţionat de re-educare a indivizilor, această cenzură ajunge să fie impusă încă din fragedă copilărie, inducându-se ideea de vinovăţie în cazul nerespectării ei şi de pedeapsă sigură pentru încălcarea regulii tăcerii în faţa absurdităţii sistemului şi a aberaţiilor emise de către conştiinţa colectivă a acestuia.
Să nu credem cumva că doar comunismul s-a comportat în felul acesta. De exemplu, sistemul feudal era bazat pe despotismul exercitat de rege sau de nobilime. În antichitate, cultul cezarului sau al faraonului atingea cote aberante, greu de imaginat în perioada modernă, fapt pentru care fenomenul despotic se poate spune că a însoţit întreaga evoluţie a umanităţii.
Prin interdicţia discutării subiectelor "sensibile", precum şi prin suprimarea opiniilor contrare, despotismul a reuşit să se menţină sub felurite forme de-a lungul veacurilor. De fapt, diferitele variante consemnate de istorie nu fac altceva decât să confirme această stranie tendinţă a naturii umane de dominaţie brutală asupra conştiinţei semenilor, de desconsiderare a drepturilor civice prin instaurarea ierarhiilor de privilegii şi a claselor de privilegiaţi. Nu întâmplător persoanele ce îndrăzneau să pună în discuţie publică subiectele interzise, erau în mod special detectate, urmărite şi suprimate prin "convingere" sau prin forţă.
În opoziţie cu despotismul, democraţia este axată pe egalitatea indivizilor, pe libera exprimare a opiniilor indiferent de natura lor şi pe libertatea de gândire a fiecărui om. De aceea, putem spune că despotismul este un sistem închis, concentraţionar, ce reduce libertatea individului şi suprimă evoluţia spiritului uman, în timp ce o reală democraţie permite afirmarea plenară a omului şi descătuşarea energiilor latente ale acestuia.
Se poate spune că într-un real sistem democratic, nu poate exista o conspiraţie a tăcerii, o ascundere a problemelor cu care se confruntă societatea şi indivizii ce o compun. Dimpotrivă, prin expunerea lor, problemele pot fi formulate adecvat şi soluţii inovatoare pot fi imaginate pentru depăşirea lor prin efortul unit al întregii comunităţi.
Însă cel mai adesea geneza despotismului se regăseşte în cadrul unei familii rigide, în care unul dintre părinţi îşi exercită în mod tiranic puterea asupra membrilor ce o compun. Sau în cadrul sistemului educaţional, cadrele didactice excesiv de severe, precum şi "găştile" de tineri constituite pe principii 
de competiţie şi dominaţie, pot deveni incubatoare în toată puterea cuvântului pentru dezvoltarea viitorilor dictatori.
Locul de muncă, adunările religioase, ca să nu mai vorbim de întrunirile politice, oferă şi ele un suport semnificativ pentru reapariţia sau menţinerea despotismului în societate distrugând beneficiile nete ale unei democraţii autentice.
Revenind la subiectul iniţial, impunerea tăcerii are drept principală consecinţă suprimarea gândirii oamenilor şi mai ales a variantelor alternative la sistemul opresiv. În felul acesta, puterea de influenţare a acestuia este menţinută, iar evoluţia spre democraţie este blocată. În mod inerent, căderea unui sistem totalitar nu aduce cu sine democraţia, ci a treia stare de "organizare" a societăţii şi anume anarhia. De multe ori, după parcurgerea unui ciclu despotic urmează o perioadă anarhică pe o durată nedefinită, fapt ce conduce la posibila basculare a sistemului social înapoi către totalitarism. În astfel de împrejurări, charisma vreunui lider mesianic însoţită de organizarea de grupuri de asalt pentru dobândirea puterii, pot readuce sistemul social într-un despotism de facto, mai mult sau mai puţin formalizat explicit. De aceea, cel mai adesea sistemele despotice alternează cu perioade de anarhie ce le regenerează, ambele situaţii fiind opuse democraţiei, ce presupune o construcţie inteligentă, progresivă şi armonioasă, lucru ce presupune o relativ lungă perioadă de timp.
 
Însă niciodată nu ar trebui să confundăm democraţia cu anarhia şi libera exprimare cu vorbăria goală sau cu lipsa de ordine în exprimare sau gândire. Democraţia se bazează pe educarea indivizilor în spiritul dialogului constructiv, al solidarităţii umane, al respectului faţă de ceilalţi echilibrat cu cel de sine.
Proiecţia la indigo a conspiraţiei tăcerii din regimurile totalitare o reprezintă cacofonia mediatică a anarhiei, mai precis mondenizarea şi tabloidizarea comunicării, ce îşi pierde astfel conţinutul de valoare, locul fiind umplut de banalităţi şi de informaţii nefolositoare, aruncate fără noimă asemenea unui real bombardament informaţional asupra sistemului social.
De exemplu, când vizionezi talk-show-urile de calitate îndoielnică afişate pe ecranele de televiziune, când reality-show-uri lipsite de un mesaj de valoare sau alcătuite la întâmplare sunt furnizate telespectatorilor sau când emisiunile de ştiri prezintă disproporţionat informaţiile zilei, atunci rezultatul nu poate fi decât cel al dezvoltării tendinţelor anarhice, care mai devreme sau  târziu vor conduce la soluţia mesianică a despotismului.
În perioada de după 1989, România a intrat într-o perioadă amestecată de anarhie şi de refacere a democraţiei. Din nefericire, spiritul civic şi democratic nu a fost suficient de puternic în contracararea anarhiei, fapt care poate conduce la intrarea într-un nou ciclu despotic. Aici nu este vorba de anumite personalităţi ce au un impact major în societate sau de charisma unor anumiţi lideri, ci de un mecanism de protecţie socială, care în lipsa spiritualităţii autentice a democraţiei se întoarce către domnia ierarhiilor de forţă, specifice regnului animal. Dezordinea este întotdeauna o ameninţare reală pentru orice sistem social, iar autoconservarea lui obligă la una dintre cele două variante.
Natura umană este duală, încorporând elementele regnului animal, precum şi proiecţia spirituală a unei deveniri transcendente către valorile fundamentale ale binelui, frumosului şi adevărului. Construcţia despotică se află într-o strânsă legătură cu ierarhiile de dominaţie şi supunere ale regnului animal. În schimb, construcţia democratică presupune colaborare, încredere, susţinere reciprocă şi aplicarea "regulii de aur" a respectului faţă de semeni. Astfel, în locul masculului "alfa", dominator peste turmă sau a cocoşului ce se impune în faţa "turmei" de găini, democraţia propune egalitatea membrilor, realizarea de echipe dedicate promovării valorilor fundamentale în aplicarea lor concretă în diferitele aspecte ale vieţii.
Dialogul constructiv şi critica sau judecata de valoare sunt instrumente valoroase ce trebuie cultivate în mijlocul familiei, şcolii, religiei, locului de muncă, precum şi al mişcărilor politice indiferent de orientarea lor. Acestea sunt mijloacele cele mai eficiente în contracararea efectului deşertificator al anarhiei, precum şi a apariţiei sumbre la orizont a conspiraţiei tăcerii, al semnului pus "pe frunte sau pe mână", adică în gândire şi acţiune, aplicat indivizilor pentru a susţine feluritele forme de manifestare ale despotismului.
Şi pentru a da o conotaţie generală a noţiunii de democraţie, ar fi bine să ne gândim că izvorul ei se află în egalitatea fiinţelor umane prin naştere în această lume şi prin statut existenţial înaintea Marelui Autor al tuturor lucrurilor. Din această perspectivă, orice om este deţinătorul de drept al demnităţii de "a fi făcut după chipul lui Dumnezeu", iar orice demers laic sau religios ar trebui să ţină cont de acest lucru, evoluând către o construcţie democratică bazată pe sprijin şi respect reciproc. În astfel de condiţii, niciodată nu ar mai putea să apară despotismul, iar anarhia ar fi contracarată printr-o ordine armonioasă, ce se perfecţionează la nesfârşit. Aş dor foarte mult ca spaţiul românesc să evolueze în această direcţie, aceasta fiind singura soluţie pentru dilemele de ordin moral, spiritual şi economic ale naţiunii noastre.
                                                                                                                     Octavian Lupu
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971