Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Articole de Mircea BUNEA, Magdalena ALBU, Adrian BOTEZ, Ştefan DORU DĂNCUŞ,Octavian LUPU,Ion MĂLDĂRESCU, DAN GHEORGHE- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
NOI PAŞI ÎNTRU LEGIFERAREA ZILEI LIMBII ROMANE- partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Constantin Lupeanu la 70 de ani
Constantin Lupeanu la 70 de ani - partea II
Traducerile lui Eugen Dorcescu- Rosa lentini ,,Tsunami si Alte Poeme"
OPINIILE SI APELURILE LUI DIMITRIE GRAMA
ACTUALITATEA CULTURALĂ, LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ- ARTICOLE DE Dan LUPESCU,Ion PATRASCU, AL.TOMESCU, DragosPREDA, Ionut CARAGEA, Al.Fl.TENE, Ioana STUPARU, Melania CUC, Dorin MUSTATA; DESPRE: Alexandru NEMOIANU, Cezar IVĂNESCU, Fl. SMARANDACHE, Romul MUNTEANU, Iulia BOSTAN, Kula Ilinca, Mihai ANDRONESCU, Valentin MARICA, Viorela CODREANU, Al. Florin TENE
Partea II
Partea III
Partea IV
Corneliu LEU - PROCURORUL DIN X…-o novelă românească şi contimporană- Partea I
- Corneliu LEU - partea II
Din Folclorul Internetului - Texte de la: Elisabeta Iosif, Alina Iuga, Dan Lupescu, Ion Lila, Corneliu Berbente, Sergiu Găbureac, Ionut Caragea, Gheorghe Manea, Mircea Bunea, Alexandru Cetățeanu, Nicu Vintilă-Sigibida,Niculae George Dragulanescu,Vasile Bocai
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Paso Doble - rubrica Ioan Lilă; Rubrica Ionuţ Caragea
continuare VIII
                        OPINIILE SI APELURILE
                                           LUI
                            DIMITRIE GRAMA

                                                               

        ÎN CONTINUAREA DEZBATERII DESPRE
                                                                            Omul-Maşina şi Viitorul Omenirii


In primul rand doresc sa-l felicit pe Dl Corneliu Drinovan pentru interesantul eseu "istoric", Moartea Umanismului Ateu. Dl Drinovan ne expune gandirea umana si filozofia ateismului contra ideii de religiositate incepand din antichitate si pina la era revolutiei industriale, ultima referinta fiind "Drama umanismului ateu", a lui Henri de Lubac, aparuta in 1944.
De Lubac, la inceputul secolului XX, avea indoieli serioase fata de biserica si de "teoriile crestine", si acest lucru se intampla cu mult inainte de a avea la indemana ultimele noutati stiintifice privitoare la evolutia genetica a lumii organice si indirect in acest context, evolutia fiintei umane ca atare.
Argumentele si critica Pro- si mai ales Contra, se bazeaza exclusiv pe ideile si mentalitatea unor ganditori arhaici, ganditori care nu mai au nici un fel de actualitate. Ideile acestor "filozofi" se bazeaza pe o cunoastere limitata si este deci extrem de subiectiva, ajungand sa atinga ridicolul in ochii unui om iluminat din zilele noastre.
Nu contest faptul, ca la vremea lor, toti ganditorii la care face referinta Dl Drinovan, au avut o mare importanta pentru evolutia gandirii umane, deoarece o activitate intelectuala de orice fel este mai buna decit o completa inactivitate. De aceia consider ca incepand cu Democrit si terminand cu Luther, Marx. Feuerbach si De Lubac, ideia "credintei" sau cea a "ateismului" este demodata, inactuala, bazata pe date fanteziste, de basm, de legenda sau de "propaganda ideologica".
Dl Drinovan este convins ca ," in ziua de azi nu se mai crede nici in Dumnezeu si nici in om" si acest lucru care a impins umanitatea noastra departe de Dumnezeu, a transformat pamantul intr-un haos. Mai grava este concluzia care sustine ca: "acolo unde nu mai exista Dumnezeu, nu mai exista nici omul, fiindca , fara o explicatie religioasa, nici macar nu se poate sti ce este omul". Nu pot sa nu admir, din punct de vedere poetic, romantic aceste fraze, dar din puct de vedere uman, ele nu reprezinta o realitate obiectiva, ci continua un "dialog" interminabil care se bazeaza pe cunostiinte umane vechi, care au dominat lumea intelectuala si clerica pina acum vreo 50 de ani.
Fara sa fac referinta la toate atrocitatile inumane pe care credinta, religia, le-a exersat omenirii timp de aproape 2000 de an, amintesc doar faptul ca si la ora actuala, cea mai puternica polarizare diabolica intre fiintele umane se datoreaza "credintei".
Faptul ca exista un Dumnezeu crestin, altul musulman, altul "pagin", dovedeste doar "inspiratia" umana si nu divina a Credintei. In momentul de fata, in numele credintei, un sfert din populatia globului pamantesc (musulmanii), ar fi dispusi sa extermineze, daca nu pot sa-i converteasca la "credinta" lor, restul de 75% din umanitate. In Numele Unui Dumnezeu, in care cred orbeste peste un miljard de oameni!
Ma gandesc, cum se face ca aceasta incertitudine spirituala, nu produce Haos pe pamant, atit la propriu cit si la figurat, ci faptul ca oamenii incep sa se trezeasca si sa ca atare, nu mai accepta "indoctrinarea" de nici un fel (religioasa, fascism, comunism, etc), ar putea duce sau a dus deja la "haos pe pamant".
Singurele razboaie importante la ora actuala, care ne afecteaza pe toti, sunt razboaie de diferente de credinta, deci razboaie religioase.
Ateii sau oamenii de stiinta, care se lupta pentru progresul omenirii, nu incep un razboi sau un conflict international daca cineva; un individ, un stat sau un continent, nu cred in teoria sau concluzia lor. Dimpotriva, cu tot fanatismul de care au fost inconjurati si combatuti, oamenii de stiinta si filozofii viitorului, au continuat sa lucreze pentru beneficiul tuturor fiintelor umane. Nu cred ca trebuie sa amintesc in acest context toate cuceririle tehnice, medicale, etc. care se datoreaza oamenilor neintimidati de doctrine religioase sau filozofice, oamenii de stiinta.
Omul nu exista deoarece o explicatie religioasa l-a invrednicit cu credinta in Dumnezeu, ci exista independent de orisice fel de doctrina. Religia si Dumnezeu, in schimb, exista doar datorita imaginatiei umane.
Intrebarea care ma framanta pe mine este: Care va fi calea pe care umanitatea o va lua, aceea a indoctrinarii si fanatismului sau cea a iluminarii si autodeterminarii?
                                                                                                        Dimitrie Grama, 12 Sept 2011


         UN COMENTARIU LA ACESTEA DE  MARIE-JEANNE STEFANESCU

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.
Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."




          ŞI UN ALTUL DIN SIGHETUL MARMAŢIEI DE George PETROVAI:
                                MIZERABILISMUL OMULUI MODERN

1.Ce se înţelege prin mezarabilism?
Trăim într-o lume tot mai sucită şi tot mai înclinată spre asimetrie, fapt evidenţiat atât prin adâncirea decalajelor economice dintre Nord şi Sud, dintre Vest şi Est (mai puţin Extremul Orient), cât şi prin masivele polarizări şi regrupări mondiale dictate de legile aspre ale concurenţei.
Lesne de înţeles că omul trăitor în vremurile moderne, trebuie să facă faţă acestei provocări, adică trebuie să se adapteze la noile condiţii psiho-sociale create de goana turbată după deşărtăciune şi vânt (Eclesiastul): belşug, faimă şi plăceri, într-un cuvânt faţada arătoasă a omului tot mai civilizat şi mai sterp. Şi cum mediul are de înfăptuit inevitabila sa misiune de modelare şi remodelare, este clar că omul se pricopseşte cu diverse asimetrii spirituale, raţionale şi comportamentale, reflectate în contradicţii, echivocuri, bizarerii, deziceri şi contraziceri.
Mi se poate răspunde: „Bine, bine, o fi omul modern aşa cum te-ai străduit să-l înfăţişezi. Dar unde-i mizerabilismul lui, când ştiut este că din totdeauna el şi-a afirmat vocaţia de animal social prin predilecţia sa spre perfidie, şiretenie şi abilitate, ridicate la rangul de artă, chiar dacă de cele mai multe ori ele luau chipul minciunii rostite diplomatic şi al ticăloşiei săvârşită cu rafinament.” Este acesta un punct de vedere cât se poate de corect, întrucât mizerabilismul ca stare spirituală şi atitudinală a ajuns să fie o prezenţă constantă, imposibil de ignorat atunci când se doreşte definirea omului modern. Însă, aşa cum se întâmplă de obicei, ceva ce se permanentizează, sfârşeşte prin a se banaliza, şi oamenii se obişnuiesc atât de mult cu acea prezenţă – îndeosebi atunci când nu mai stânjeneşte pe nimeni, încât nici măcar nu mai e băgată în seamă...Ori, se ştie prea bine, omul civilizat este copleşit de singurătate şi plictiseală, deci simte o tot mai acută nevoie de nou, senzaţional şi distractiv, de unde rezultă impermanenţa preferinţelor sale, nestatornicia pasiunilor şi refuzul vehement a tot ce se cheamă vechi şi demodat.

2. Apariţia şi dezvoltarea mizerabilismului
 
Tertipurile morale la care cu regularitate recurge omul modern, reprezintă una din formele deosebit de subtile ale mizerabilismului. Fireşte că-i foarte riscant să afirmi despre o anume perioadă că musteşte de moralitate şi că alta este mai puţin morală ori de-a dreptul imorală. Din totdeauna oamenii s-au dovedit uşurateci şi păcătoşi, de unde nevoia reglementării raporturilor sociale prin legi severe, precum şi cea a precizării comportării decente prin coduri morale de inspiraţie religioasă. (De exemplu: regulile confucianiste, respectiv Decalogul mozaic, preluat şi adaptat de creştinism.)
Cu certitudine că pildele oferite de viaţa şi opera Mântuitorului, bazele creştinismului în ansamblul lor, au însemnat un imens câştig în plan moral pentru om. Lucrul acesta se datorează acţiunii convergente a doi factori:
• Recreerea conceptului de morală prin adâncirea conţinutului şi extinderea fără precedent a sferei sale, în urma lucrării divine efectuate de Iisus;
• Încorporarea de noi şi noi teritorii prin avansarea creştinismului dinspre Orient spre Occident, practic creştinarea integrală a Europei şi a unor teritorii învecinate, proces care a dus la apariţia unui vast spaţiu creştin, perfect individualizat – cel puţin în primele secole! – prin unitatea noii credinţe şi prin uriaşa forţă de convingere a moralei sale.
Asemenea argumente ne obligă să vedem în creştinism singura revoluţie ce-a avut loc în istorie (Petre Ţuţea), respectiv singura şi adevărata tăietură efectuată în istoria terestră a omului. Asta nu presupune că omul de după Cristos a fost necesarmente mai moral decât cel dinainte, că adică am avea de-a face cu două chipuri complet diferite ale omului istoric: păgânul rău şi creştinul bun! Infecţia bună a creştinismului, ca să mă folosesc de expresia inspirată a lui C.S. Lewis, nu a izbutit să izgonească ura, trufia, ambiţia, zgârcenia, bestialitatea şi cruzimea din oameni doar prin simplul fapt că ei au aderat la creştinism sau că s-au născut creştini. Dimpotrivă. Căci – nu-i aşa? – se poate comite asasinat şi din prea mult entuziasm, ceea ce a fost pe deplin confirmat ba de schisme, ba de cruciaţi, ba de Inchiziţie, ba de lungile şi pustiitoarele războaie religioase.
Revoluţia iacobină de la 1789 n-a reprezentat doar asaltul bestial împotriva tronului şi altarului, ci şi asaltul dement împotriva cerului, coborât prin credinţă la nivel uman şi aşezat la temelia rosturilor umane. Şi astfel s-a născut omul modern, adică liber-cugetătorul mândru nevoie mare de necredinţa lui şi dispreţuitor cu cei care se înverşunau să creadă în cele veşnice şi nevăzute... Ideologiile asasine ale secolului 20 (integral cele bolşevico-comuniste, parţial cele fasciste) şi-au însuşit prototipul omului necredincios în adevărul nemuritor, însă pătruns de credinţă şi supunere în faţa adevărurilor impuse prin necruţătorul malaxor doctrinar şi propagandistic.
Dar omul poate fi stăpânit şi îndepărtat de greşeala de-a gândi gânduri neîngăduite, doar printr-o diabolică îmbinare între instrumentele de frângere a rezistenţei fizice şi cele mereu prezente de înfricoşare şi tortură moral-spirituală. Într-un asemenea climat, se subînţelege că morala creştină nu şi-a avut locul nici măcar în dicţionare… Însă nici cele mai dictatoriale regimuri politice n-au promovat şi în continuare (atât timp cât se vor menţine) nu vor promova imoralitatea şi dezmăţul libertinajului de sus până jos, fără teamă de consecinţe. Da, în astfel de regimuri se pretinde vigilenţa dusă până la intimidarea întregii populaţii şi până la lichidarea potenţialilor adversari. Dar toate acţiunile sunt articulate într-un plan general şi sunt controlate de la centru. Altfel ar însemna că toţi pionii au dreptul să gândească şi să acţioneze de capul lor, ceea ce fireşte că nu intră în vederile conducerii supreme, de regulă ale marelui conducător devenit mit şi fetiş.
Prin urmare, morala fiind exclusă, locul ei a fost luat de etică. De fapt tot un fel de morală, numai că fabricată în laboratoarele puterii. Prin utilizarea ei în doze bine stabilite de reţetele ideologice, omul de tip nou devenea un homo sovieticus, adică o desăvârşită combinaţie între robot şi sclav. Dar dacă etica în întregul ei - fie că-i vorba de etica de partid, fie de cea socială, profesională sau familială – are o certă vocaţie a colectivismului, morala se prezintă cel mai adesea ca un balsam destinat tuturor celor aflaţi în restrişte şi din care fiecare se serveşte după trebuinţele şi capacitatea conştiinţei.

3. Forme actuale ale mizerabilismului
Un alt aspect al mizerabilismului rezultă din comportamentul omului modern. Ahtiat după câştig, confort şi plăceri, dornic de putere şi adulare, omul vremurilor noastre se arată dispus la orice sacrificiu, numai ca să-şi poată atinge ţelurile sale: visele romantice ale tinereţii, prietenii deveniţi nefolositori, rudimentele de ruşine şi conştiinţă, toate acestea sunt jertfite ori de câte ori interesele o cer. Pentru că după standardele îmbuibaţilor, numai astfel se realizează un adevărat om pragmatic, altfel spus, numai în acest chip el devine un ticălos apreciat şi cu pretenţii într-o lume profund ticăloşită.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, o altă faţă a mizerabilismului se vădeşte atât în gusturile şi preferinţele cultural-artistice ale parvenitului de lângă noi, care de regulă oscilează între penibil şi detestabil: cărţile şi tablourile cumpărate, distracţiile vulgare de care se simte atras, programele de televiziune urmărite, muzica ascultată acasă şi în maşină (manelele îl dau gata!), cât şi în modul - cel mai adesea şocant - cum se exprimă, se înţoleşte şi îşi etalează luxul greoi şi înzorzonat.
***
N.B. După acest excurs, cred că nu-i greu de priceput că mizerabilismul este aidoma unui vierme vârât în hreanul lumii civilizate, care, în proliferarea sa, manifestă un deosebit apetit pentru nuanţe şi forme locale de exprimare. Deosebim, astfel, un mizerabilism regional şi altul naţional, precum şi un mizerabilism al fanatismului şi terorii din Est şi Vest, situat faţă-n faţă cu cel al prefăcătoriei, minciunii şi hoţiei, încât nu poţi să nu fii de acord cu concluzia finală a scriitorului german Stefan Heym din romanul său Relatare despre regele David: „Într-o lume de eunuci, nu merită să te porţi ca un adevărat bărbat...”
Cât priveşte mizerabilismul românesc, cine poate să pună la îndoială supremaţia pe care ne-am adjudecat-o la acest capitol, ca de altfel în toate domeniile certate cu decenţa, bunul simţ, ordinea şi disciplina?! Iată de ce spaţiul românesc colcăie de dialecte şi subdialecte ale mizerabilismului autohton: al celor putrezi de bogaşi şi al celor săraci lipiţi pământului, al trufaşilor şi al umiliţilor, al parlamentarilor şi al şomerilor, al târfelor şi al cucoanelor simandicoase, al maneliştilor şi al tuturor agramaţilor din presa scrisă şi vorbită, al moldovenilor, sudiştilor şi ardelenilor, cu toţii bălăcindu-se, mai mult sau mai puţin, în mizerabilismul urât mirositor al balcanismului.
                                                                                                              George PETROVAI



TOT DIMITERIE GRAMA
IN PRIVINŢA DENUMIRII ŢIGANILOR,
SEMNALEAZĂ O PETIŢIE CARE CIRCULĂ PE INTERNET LA ADRESA:
http://www.jurnalul.ro/articole/145427/propunere-jurnalul-national:-tigan-in-loc-de-rom
 
O "petitie" venita tarziu si care se va dispare in ingaimarile sugrumate, anemice si timide ale romanilor adevarati, care din pacate, cum am spus de mult timp, sunt condusi si controlati de tigani si de alte nationalitati conlocuitoare.
Cine sa apere la ora actuala aceasta petitie la Comunitatae Europeana sau la ONU si cine sa-i dea vreo atentie cand insusi reprezentantii Romaniei au propus si dupa aceea s-au luptat sa fie general si universal acceptata denumirea de romi, romani, a tiganilor.
Din pacate si acum Romania este condusa de Romi, daca nu neapărat din punct de vedere etnic, atunci in mare masura de atitudinea si conduita morala tiganeasca.
Cei care guverneaza si probabil si multi altii, se recunosc moral si spiritual in mentalitatea tiganeasca de furtisag, lene, lipsa de raspundere obsteasca, etc.
Deci poporul roman, cu voia lui si binecuvantarea Europei, au fost asimilati de tigani. Romanii s-au tiganizat si probabil ca in urmatorii 50 de ani aceasta integrare va fi totala. In mare parte din Europa deja acum, se considera  numele de roman=tigan=roman.
Nu este vina tiganilor ca romanii se afla in aceasta situatie, ci vina tuturor politicienilor de dupa 1989.
Normal toti cei care au promovat activ si sustinut schimbarea numelui de "tigan" in "rom-romani" ar trebui dati in judecata si trasi pedepsiti pentru acest fapt.
Ma intreb ce s-ar intimpla daca o filiala de productie de masini "Dacia" se muta in Germania si dupa un timp oarecare, asa, tam-nesam, isi schimba numele in "Mercedes"? Va accepta firma Mercedes, sau chiar mai mult, propune si sustine aceasta luare de nume in foruri internationale. Mai ales daca firma germana Dacia produce niste masini de c...t?? Sunt sigur ca nu va vi acceptat si bine-cuvantat acest botez!
Romanii, chiar daca o fac cu "inima grea", accepta.
Petitia aceasta tardiva reprezinta, in conceptia mea, doar o lamentare palida si fara putere. Sunt convins ca majoritatea romanilor autohtoni nici nu vor afla despre vreo "petitie" pe aceasta tema si chiar daca vor afla, ea va reprezenta un moft de conversatie la birou, la cafenea.
Unde sunt dezbaterile pe aceasta tema la TV, in ziare, in adunari de mase?? Unde este inflacararea si spiritul national?
Fiind de origine "aroman=macedonean" nu sunt un inversunat nationalist, din contra ma consider un "om international", dar reactionez intotdeauna la "scuzele si concluziile" pe care romanii tot le afiseaza, cumva ca o dovada ca nu sunt deja total asupriti de minoritatile virile si combatante. E un fel de lupta de partizani care trag cu arcu spre Bruxelles!
Ca, fie vorba intre noi, si cehii si ungurii si bulgarii si sarbii si polonezii au avut comunism, dar acest lucru nu i-a silit sa accepte tampenii care ar fi putut sa-i compromita ca natie!
                                                                                                                                           Dimitrie Grama
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971