Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Mihai BERCA: AVENTURA BOBULUI DE GRÂU
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSULÎN CONTEMPORANEITATE ? - Adrian Botez: Bravada neruşinată, Viruşi ai haosului internaţional subliniaţi de presa străină: News Week despre modelul de afaceri al FMI, REALITATI CONSEMNATE DE ZIARUL „DAILY MAIL”, Acesti oameni josnici au condus si conduc lumea, Rockefeller si elita mondiala- Interviu cu Alfred Lambremont Webre - directorul Institutului pentru Cooperare in Spatiu (ICS)- PARTEA I
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSUL IN CONTEMPORANEITATE? - PARTEA II
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSUL IN CONTEMPORANEITATE? - PARTEA III
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 – articole de Adrian Majuru, acad.Florin Constantiniu, acad. Dinu C. Giurăscu, Ion Longin Popescu, Georgeta Resteman, Magdalena Albu, Adrian Botez, Viorfel Băetu, Daniel Roxin.
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 - continuare I
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 - continuare II
IN LOC DE CONCLUZII, O PĂRERE PRIVIND EVOLUȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
EMINESCOLOGIA PRACTICATĂ CU PROFESIONALISM ȘI DĂRUIRE POETICĂ DE LUCIA OLARU NENATI
DIN NOU DESPRE FĂNUŞ: CUVINTE PENTRU FĂNUŞ NEAGU ŞI DESPRE VREMURILE NOASTRE, de Darie Novăceanu
ŞI TOT CĂTRE FĂNUŞ MĂ-NDREPT… de Corneliu Leu
ASTĂZI E ZIUA TA de Ramona Vintilă
O CARTE DESPRE VISUL ROMÂNILOR CĂ: „VIN AMERICANII”
CĂLĂUL LUI DRACULA A DEVENIT „DRACULA`S EXECUTIONER”
La femme même reine…
SOLUŢIA MERITOCRATICĂ
POEZIA ROMÂNĂ ÎN LIMBILE LUMII - OCTAVIAN GOGA ÎN VERSIUNEA FRANCEZĂ A LUI CONSTANTIN FROSIN
DAN LUPESCU LA 62 DE ANI
NOI APARITII EDITORIALE ALE AUTORILOR: Melania CUC, George BACIU, Stefan DORU DANCUS, Emil ISTOCESCU, Samson IANCU, Veronica STIR, Doina DRAGUT, Gheorghe Andrei NEAGU, Ion CATRINA, RECENZATE DE: Victor STIR, Daniel DEJANU, Ioamna STUPARU, Al. Florin TENE, Melania CUC, Georgeta NEDELCU, Tudor CICU, Veturia COLCEAG - Partea I
NOI APARIŢII EDITORIALE - Partea II
DISTINSUL POET DIMITRIE GRAMA PROPUNE O DEZBATERE PE TEMA RELIGIEI, A OMULUI MASINĂ ŞI A VIITORULUI OMENIRII
MOARTEA UMANISMULUI ATEU de Corneliu Drinovan
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
Partea II
Rubrica lui Ionut Caragea
SECUNDO TEMPO - DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - partea I
Rubrica lui Ioan Lilă
                                                           VIA DOLOROSA şi Melania Cuc


Cunoscută pentru puterea de concentrare  pe perioade de creaţie scurte, Melania Cuc publică proză, poezie, tablete, recenzii, cu ritmicitatea profesionistei care este, fără să aibă vreo reţinere faţă de vreunul dintre domeniile amintite. Citind un text al scriitoarei, lectorul intră în ritmul insurgent care mobilizează, antrenează, dând viaţă în jur, organizând în mod specific universul din jurul poemului, povestirii etc.

Via Dolorosa”, recentul volum apărut la Editura “Nico” din Târgu-Mureş, pare venit dintr-o răsuflare, într-atât e de unitar stilistic şi ca manieră de transpunere a stării de graţie în forma scrisă. Diversitatea temelor abordate convoacă o plajă largă de trăiri ca într-un atlas al stărilor personale naturale sau a celor pe care autoarea le inventează cu o aplicaţie care a scăpat multora până la volumul prezent, care o reprezintă plenar. Aproape fiecare poezie are un nucleu generativ epic care devine “centrul de coagulare” al textului şi deopotrivă “osatura” construcţiei poetice. Ajunsă la cel mai înalt punct al epurei perioadei sale de creaţie, autoarea a dat o carte având cea mai importantă coordonată: ineditul, faptul de a fi cu totul proaspătă, fără locuri comune, fără gânduri şi structuri previzibile.

Materia textuală se desfăşoară în poem, a poemelor în carte, cu o continuitate şi dinamicitate amintind de dicteu, de scrierea sub o inspiraţie atât de prodigioasă, încât poemul pare transmis autoarei de o voce care poate fi a daimonului sau a îngerului. Fiecare poem povestind ceva aduce în text condiţia umană, astfel că la nivelul întregii cărţi sunt colectate stările umanului cu relevanţă pentru existenţa adesea nostalgică, insistând asupra tristeţii cu sugestii metafizice. “Via Dolorosa” spune: “Despre cum / A înflorit bumbacul / Cântă trubadurii ferecaţi în cuşca bestiei / Cu sângele-n spumă. Arena de luptă este tixită cu mame şi / Cu prunci înfăşaţi în flori de hârtie. / Poporul invocă din rărunchi şi din buze / Dreptul la fericire. / Mai departe-i Păcatul.” Poemele au deopotrivă un inedit, cum de pildă, “Îngerii îmi vând şofran”, şi un firesc (“Bine ai venit, surioară!”), poezia nefiind căutată în formulări cu “ştaif”, prăfuite, ci adesea în cotidian, în firesc. Melania Cuc caută poezia tocmai în viaţă şi de aici sporul de credibilitate pe care textul îl dobândeşte.

Această carte, cea mai bună a Melaniei Cuc, demonstrează capacitatea autoarei de a se reinventa ca scriitoare, venind înaintea cititorilor cu o formă total nouă faţă de cele din cărţile anterioare, puterea de a se schimba de la o carte la alt fiind tocmai marea virtute a adevăratului scriitor.

                                                                                                                                       Victor Stir

 



       
„ÎN VESTIARUL INIMII„ , de George Baciu – o bijuterie de carte pentru
                                                   sufletul  cititorilor...(I)

              De „Ziua Eminescului”, cea înmiresmată cu parfumul florilor de tei, am primit cu autograf de suflet, de la poetul George Baciu, o bijuterie de carte, semnificativ botezată „În vestiarul inimii” (Ed. „Tiparg”, Geamăna, 2011). Scriitor multilateral şi personaj luminos al vieţii noastre culturale, G. Baciu s-a impus mai întâi ca prozator, apoi s-a afirmat spectaculos ca poet. Conduce cu succes revista „Pietrele Doamnei”, în care scrie permanent tablete literare şi eseuri, colaborează la multe alte ziare şi reviste, iată, demonstrează că poetul domnişean se află într-o permanentă stare de veghe şi acţiune.
    În ultima vreme, poetul îşi deschide sufletul spre public printr-o nouă carte, îmbogăţită substanţial, cu poeme, lieduri şi confesiuni lirice, vitală hrană spirituală pentru o lume mai blândă şi mai suportabilă.
    Privesc cu încântare imaginea de pe prima copertă, care sugerează, parcă, zborul  ideilor, prin formă şi culoare, un zbor divin, pornit metaforic din „Vestiarul inimii” sale blânde, spre labirintul existenţial. În centrul imaginii se zbate „ca un ceasornic” de aur o inimioară cu aripi albe şi flăcări, străpunsă cu săgeţi de iubire din toate direcţiile şi înconjurată de steluţe argintii spre infinit... Pe un fundal roşiatic se zăresc falduri de lumini şi umbre, care sporesc misterul unei lumi încă necunoscute... O carte „încet gândită, gingaş cumpănită” (vorba lui Arghezi), ascunsă încă sub lacătul metaforei şi perdeaua simbolurilor lirice.
    Vrăjiţi de misterul poeziei, deschidem şi noi „vestiarul inimii”, unde descoperim că volumul este structurat în trei părţi: 1. În vestiarul inimii (48 de poezii, dintre care 16, proaspete); 2. Lieduri (18 preluate din „Gânduri...” şi 22, nou-nouţe) şi 3. Confesiuni (44 de perle meditative, inedite jocuri cu imaginaţia şi experienţa proprie). În toate aceste capitole constatăm o îmbucurătoare lărgire a universului său tematic, de la arta cuvântului, trecerea timpului, erosul, satul, dragostea maternă, istoria ş.a.până la o poezie vibrantă de emoţii divine.
    Prima impresie este fără îndoială aceea că poetul şi-a păstrat eleganţa şi sensibilitatea cunoscute din „Gânduri de la marginea lumii” (Ed.Rottarymond, Râmnicu-Vâlcea, 2010), o carte eveniment, pe care acad. Gh. Păun o recomandă cu autoritatea şi competenţa Domniei Sale: „(Des)involt şi temerar, căci poet e Baciul domnişan, cu carte-n regulă (...) solemn şi şturlubatic, îl prinde pe Eminescu de braţ, zâmbindu-i complice...”(Op.cit.p.5). Dacă în cartea amintită, ne punea pe gânduri cu „rugăciuni rostite către genunchi, nu către inimă”, în noua sa carte, mai generos cu „dorul de poezie”, G. Baciu ne invită chiar „În vestiarul inimii” sale, adică pe coordonatele sufleteşti, pentru a sădi în juru-i sămânţa binelui şi frumosului, pentru a medita profund la menirea artistului în societatea noastră. Poetul domnişan a învăţat, parcă, „ars poetica” de la marele poet german Novalis, care preciza că „Poezia este reprezentarea sufletului, care vindecă rănile deschise de raţiune, este corul din drama vieţii”(Novalis). Aşadar, Poetul inimii G. Baciu ne invită la raţiune şi meditaţii, la vindecare prin dialoguri lirice cu beneficiarii scrisului său: „ De din tine mi s-au clădit zilele/ ca o clipă ce n-are chip / peste care Dumnezeu şi-a aşezat oasele,/ nemurind-o” (De din tine,p.7). În dialog cu cititorul, poetul a descoperit plăcerea de a scrie o poezie a sentimentelor cu strategii de limbă exprimate metaforic: „De din tine mi-am ivit rostirea/ buzelor – două corăbii naufragiate/ pe ţărmul lutului tău, cu fiori de sirene/ şi dezmăţ de îmbrăţişări” (p.7). Preluând tehnica lui Nichita Stănescu, autorul „Gândurilor...” realizează o armonioasă concurenţă între „tăcerea necuvintelor ” şi arta cuvântului său liric. Cu un aer uşor enigmatic, el îşi defineşte mai bine timbrul poetic, într-un univers populat cu fapte, gânduri şi idei din propria filozofie, întemeiată pe raţiunea prezentului: „între noi faptele / şi pleoapa căzută a istoriei / peste mâinile întinse / căutând drumul” (Prezent, p.9).
    Pentru a defini însă natura artei sale, să pătrundem în universul poeziei care a dat şi titlul acestei cărţi: „În vestiarul inimii” //„Mă uit la tine anonim / şi mă povestesc. / Mai eram şi eu în preajmă, / prăfuit ca un ceas / din magazinul cu antichităţi, / numai duminica, / în vestiarul inimii” (p.5). Putem interpreta şi faptul că poetul a explicat titlul cărţii prin câteva idei poetice. Oricum, prin natura sa ardentă, Baciul domnişan îşi dezvăluie gândurile, uitându-se „anonim” şi povestind...Foloseşte însă verbul reflexiv „mă povestesc”, ceea ce sugerează intensitatea emoţională şi sentimentală a creaţiei sale artistice. Îşi expune sentimentele în anonimat, fără prea multă paradă. De fapt, Eul liric se vrea „anonim” într-o acţiune trainică, de sărbătoare a inimii („numai duminica”), pentru a semnala cadenţa de ceasornic a vibraţiilor lirice. Cu armele poeziei şi mai ales „cu necuvintele ne farmecă şi ne ştampilează memoria”(N. Stănescu, Respirări, p.174). Mesajul său liric, de o deschidere generoasă, oferă principiile şi normele fundamentale ale creaţiei baciene. De aceea, cred că poate fi considerată „ars poetica” volumului despre care vorbim. Nu întâmplător poezia este reluată şi pe ultima copertă, aşezată semnificativ sub privirile blajine din fotografia tânărului autor.
    George Baciu continuă mesajul liric tot sub masca metaforei, zornăindu-şi „tăcerea în clopotniţa buzelor” pentru a defini iubirea (sau iubita, care poate fi chiar poezia...) în mod surprinzător: „Ea era părul de lângă fereastra lumii mele, / bătrân, aplecat spre răsărit, / devastat din când în când de copiii vecinului de Rai” (Portret, p.6). Înţelegem că procesul creaţiei este deosebit de anevoios şi presupune un „suspin de fiecare pântec / însămânţat pe muchia de lut / a rădăcinii”(p.6). În viziunea poetului, uneori, poezia este o armă spirituală de sacrificiu „ca o cruce strivită de lehuzia / Mariei, înainte de facere”(p.6), ca o rugăciune pentru cititori şi chiar o formă de nemurire...
    Din noul volum aş putea remarca şi alte poezii care m-au încântat prin frumuseţea metaforelor şi imaginilor create: „Aştept aerul rupt”, „Prin ochii tăi”, „Desenasem chipul tău”, „Când se va crăpa de ziuă”, „Mai departe de inim㔺.a.
Mai zăbovesc însă la câteva deosebit de valoroase. De pildă, poezia „Trăiesc” relevă în mod inedit şi hazliu expresivitatea  cu care poetul aleargă prin gramatica limbii române, valorificând semnele de ortografie şi de punctuaţie: „Trăiesc în propria-mi viaţă, / pipăind povestea care sunt, / cu trei insomnii, / zăbovite în pântecul virgulei, / am cratima în sprânceană, / m-am născut între punct şi virgulă / şi n-am vreme să sughit / puncte, puncte...” (p.47). Fiecare vers poartă o încărcătură semnificativă, care dezleagă imaginaţia cititorilor...
    De o deosebită gingăşie lirică este şi poezia „Amintiri din copilărie”(p.45), care ne atrage în ambianţa spirituală a copilăriei poetului, în cuibul natal. În ochii copilului corbşorean „poveştile aveau trup de salcie” pletoasă, din cele găsite de el în lunca Râului Doamnei. Pornind de la descrierea sugerată de poet, ne putem imagina cu uşurinţă peisajul idilic, în care copilaşul George se hârjonea, pe furiş de privirile mamei, cu „iubita”, o fecioară, probabil, plângăcioasă, desculţă şi pletoasă ca salcia „coborâtă cu pleoapele în lacul din palma pădurii”. Cochetând cu gingăşia, Eul liric retrăieşte cu nostalgie lumea copilăriei, amintindu-şi „frimituri de sărutări pe furiş”, într-un peisaj mirific, cuibul natal, fabulos, în care „stele desculţe făceau cu ochiul, / dudul se mărginea de-o bancă / strâmbă de bătrâneţe”. (Din amintirile mele, dacă nu mă înşel, dudul şi bătrâna bancă chiar au existat în faţa casei părinteşti din Domneşti, a poetului George Baciu).
    Din anii copilăriei, poetul reţine în mod deosebit icoana mamei, zugrăvită cu duioşie în toate detaliile spiritualităţii creştine: „Mama, frumoasă ca o duminică / la capătul rugăciunii de seară, / legănând acelaşi cântec / atârnat pe-o şoaptă de lacrimă”. Iată o imagine maternă divină, ca o rugăciune, în care se simte recunoştinţa poetului şi eterna iubire de mamă !
    Pe lângă frumuseţea imaginilor, a procedeelor artistice, în poezia „Amintiri din copilărie” remarcăm şi valoarea stilistică a punctului folosit după cuvântul „Copilărie.”, care sugerează acţiuni încheiate ireversibil, rămase însă întipărite în străfundul inimii ca amintiri de neuitat: „Copilărie. Album despre întâmplări cu gropiţe-n obraji” (p.45). Asemenea poezie ne mângâie sufletul cu iubire, ca o rugăciune pentru Dumnezeu !
    Într-un psalm de o vibraţie deosebită, poetul închină o patetică rugă chiar Demiurgului, pe care îl consideră protectorul său luminat în nobila acţiune de creaţie: „Doamne, fă-mă dor de frunză, / ca să mă reazim de gândul copacului / retras în ploaia din pleoape”(Rugăciune, p.21). Dorul de frunză, în comuniune cu dorul „de călcâi,/ să mângâi iarba” şi „dorul de tine, să mă curb în pântecul pământului” înseamnă o reîntoarcere la rădăcini, la frumuseţea spirituală a poporului, la viaţa adevărată, pentru a înţelege filozofia infinitului din noi... Cu precădere poet al inimii ardente, al timpului măsurat cu gândul şi al spaţiului privit cu ochii iubitei, poetul Geoge Baciu conferă artei sale o valoare profetică !

                                                                                                          
   Prof. Daniel Dejanu



                                                  FÂNTÂNA CUVINTELOR
                                           Antologie de poezie româno-albaneză


    Poezia e “Lumină-nflorită-n fărâmă de suflet”. Ea nu cunoaşte hotare.
Dovada o aduce, şi de această dată, antologia bilingvă româno-albaneză, intitulată “Fântâna cuvintelor”, apărută în 2011, sub egida Asociaţiei femeii italo-albaneze Camminiamo Insieme (Mergem împreună) şi a Redacţiei revistei Albanezul. Iniţiativa, realizarea, dar şi traducerea textelor îi aparţine poetului Baki Ymeri, care are la activ un însemnat număr de traduceri ce reprezintă atât volume, cât şi nume de scriitori. Parafrazându-l pe scriitorul şi criticul literar Florentin Popescu: “Baki ne-a tradus pe toţi”.
    În antologia “Fântâna cuvintelor”, un număr de treisprezece poeţi, respectiv: Varujan Vosganian, Ioana Stuparu, Vilhelme V. Haxhiraj, Skender Zogaj, Mihai Antonescu, Monica Mureşan, Florica Gh. Ceapoiu, Vali Niţu, Florica Bud, Lucian Gruia, Adrian Alui Gheorghe, Iuliana Paloda-Popescu şi Qerim Zogaj, prin grupaje de poeme au alcătuit un buchet bogat în nuanţe, după îndemnul gândului şi sufletului fiecăruia. Astfel, după cum bine specifică în prefaţă şi domnul Visar Zhiti, poemele din această antologie sunt, de fapt, cuvinte măiastre, metafore ce îmbracă sentimente, trăiri, sensibilitate, iubirea de frumos pământesc, dar, mai ales, înălţătorul gând spre Dumnezeu.

    Câteva nume şi versuri sorbite din ciutura “Fântânii cuvintelor”:
    Iuliana Popescu Paloda: “Doamne, / Ţi-am simţit gustul -/ nu era de pâine şi nici de vin,/ ci de lumină înaltă şi de suspin”…/ Îngerul Cerului trist ne cernea/ în timp ce singur intrai în Potir/ şi ne binecuvântai şi ne miluiai/ înflorindu-ne lacrima,/ pentru că viu/ erai!”… (Emanuel în Potir)
    Ioana Stuparu: “Am cules/ Dimineţi cu Salcâmi înflorind,/ Să-mi acopăr cu ele/ Fereastra din suflet,/ Când pe Dalbi Brebenei/ Ai mierii de Mai/ Va curge Amurgul./ O, iartă-mă, Doamne,/ Că nu vreau să văd,/ Iarăşi,/ Salcâmii plângând!” ( Dimineţi cu salcâmi)
    Vilhelme Vranari- Haxhiraj: “Mică e lumea mică…/ Iar eu… neglijabil.../ Un atom microscopic al ei./ Totuşi, aici, nu.../ Acolo nu. Spuneţi-mi:/ -Unde este ţara mea oare?” (Unde e ţara mea?!)
    Florica Gh. Ceapoiu: “Acest trunchi de copac/ bătut de anotimpuri,/ de dor de viaţă/ sau de resemnare,/ îşi întinde ramurile gândului/ spre tine – cerul meu senin,/ ochii mei de soare -/ şi de bucurie,/ din rădăcina mea/ lipsită de speranţă,/ înfloreşte cuvântul” ( Spovedanie)
    Florica Bud: “Alerg înfricoşată spre tine/ Cad/ Împiedicată să ating pământul/ Orange sub fluturi/ De către firul cu expresie flâmândă/ Ruda săracă a firului Ariadnei/... ce dor mi-a fost de tine!” (Orange sub fluturi)
    Skeder Zogaj: “Sunt multe morminte anonime/ Pe defunctul cal al mării/ Multe cămeşi însângerate/ Prin lăzile mamelor, mireselor, surorilor/ Pe care orice primăvară/ Le scoatem în aer curat/ Pentru a le colora cu lacrimile aerului negru/ Toamna din nou le-ntorc în lăzi/ Cu un măr sau gutuie între/ Împăturimile pielii” (În Kosova)
    Lucian Gruia: “Flutură alene/ Pulberea privirii./ Lunecă sub gene,/ Nuferii de fum./ Zorile-s departe,/ Gândurile duse./ Blândă, o vioară/ Luminează-n noapte,/...” (Noapte transilvană)
    Vali Niţu: “când ai dansat ultima oară un val/ cu privirea spre coapsa albă/ a unui ţărm?” (Coapsa albă)

    Poezia e şoapta îngerilor. Ea înfloreşte neţinând cont de vârstă sau vatră. Adevărata casă a poetului este UNIVERSUL. Deşi nu se văd, aripile poetului sunt infinit de mari, spre a putea zbura ca să culeagă şoaptele îngerilor.
    Astfel, mănunchiul de poezii din antologia “Fântâna cuvintelor”, a fost legat cu fir de Lumină.
                                                                                                                                        Ioana STUPARU

 
 

                                            “SCRUM”
                     Editura Grinta, 2010. Autor Ştefan Doru Dăncuş
                                  poeme bilingve româno-franceze


Mă cutremură titlul, însă,
mă mângâie atingerea filelor fine
precum borangicul fiert în apă clăbucită cu săpun de casă,
în care şi-au lăsat parfumul câteva chite din flori de iasomie;
file fine ca pielea mătăsoasă a trupului de prunc abia venit pe lume;
Mă cutremură concluziunea trup-sufletului purtat de timp,
ajuns la drumuri în cruce:
« inima mea n-a avut loc de veci în voi » (p. 44) sau:
« mi-au ucis fântânile » (p. 46).
Mă mângâie, însă, căutarea şi păstrarea razei de soare,
când acesta se află la grad de amiază:
“plâng, Doamne plâng scrâşnesc
atâta secetă n-a fost niciodată în mine” (p. 46);
“de ce să mai scriu versuri
mai bine gândesc şi Dumnezeu le aude” (p. 76);

Poemele scriitorului Ştefan Doru Dăncuş sunt pietre de construit locuri de rugăciune, pietre culese anevoie din vadul prin care trece apa, uneori spumegând năprasnic, spălând o singură faţă a pietrei, cealaltă rămânând s-o cureţe
şi s-o şlefuiască poetul cu truda sufletului. Realitatea tristă şi crudă
exprimată în versurile lui Ştefan Doru Dăncuş este precum pomul ale cărui rădăcini se înfig spre convieţuire, în pământ, neîntrebându-l dacă el este de acord sau cât de mult îl doare.Rămâne aşteptarea minunii când pe tulpină, coroana va fi împodobită cu frunze şi fructe sclipind în lumină. Aşteptare ce vine din vremi şi curge în vremi,  prin neştiutele vieţi.

                                                                                                          IOANA STUPARU

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971