Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Mihai BERCA: AVENTURA BOBULUI DE GRÂU
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSULÎN CONTEMPORANEITATE ? - Adrian Botez: Bravada neruşinată, Viruşi ai haosului internaţional subliniaţi de presa străină: News Week despre modelul de afaceri al FMI, REALITATI CONSEMNATE DE ZIARUL „DAILY MAIL”, Acesti oameni josnici au condus si conduc lumea, Rockefeller si elita mondiala- Interviu cu Alfred Lambremont Webre - directorul Institutului pentru Cooperare in Spatiu (ICS)- PARTEA I
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSUL IN CONTEMPORANEITATE? - PARTEA II
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSUL IN CONTEMPORANEITATE? - PARTEA III
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 – articole de Adrian Majuru, acad.Florin Constantiniu, acad. Dinu C. Giurăscu, Ion Longin Popescu, Georgeta Resteman, Magdalena Albu, Adrian Botez, Viorfel Băetu, Daniel Roxin.
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 - continuare I
Delincvența haosului intern : DE LA STAREA GENERALĂ LA CE A ADUS „PUNCTUAL” BACALAUREATUL 2011 - continuare II
IN LOC DE CONCLUZII, O PĂRERE PRIVIND EVOLUȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
EMINESCOLOGIA PRACTICATĂ CU PROFESIONALISM ȘI DĂRUIRE POETICĂ DE LUCIA OLARU NENATI
DIN NOU DESPRE FĂNUŞ: CUVINTE PENTRU FĂNUŞ NEAGU ŞI DESPRE VREMURILE NOASTRE, de Darie Novăceanu
ŞI TOT CĂTRE FĂNUŞ MĂ-NDREPT… de Corneliu Leu
ASTĂZI E ZIUA TA de Ramona Vintilă
O CARTE DESPRE VISUL ROMÂNILOR CĂ: „VIN AMERICANII”
CĂLĂUL LUI DRACULA A DEVENIT „DRACULA`S EXECUTIONER”
La femme même reine…
SOLUŢIA MERITOCRATICĂ
POEZIA ROMÂNĂ ÎN LIMBILE LUMII - OCTAVIAN GOGA ÎN VERSIUNEA FRANCEZĂ A LUI CONSTANTIN FROSIN
DAN LUPESCU LA 62 DE ANI
NOI APARITII EDITORIALE ALE AUTORILOR: Melania CUC, George BACIU, Stefan DORU DANCUS, Emil ISTOCESCU, Samson IANCU, Veronica STIR, Doina DRAGUT, Gheorghe Andrei NEAGU, Ion CATRINA, RECENZATE DE: Victor STIR, Daniel DEJANU, Ioamna STUPARU, Al. Florin TENE, Melania CUC, Georgeta NEDELCU, Tudor CICU, Veturia COLCEAG - Partea I
NOI APARIŢII EDITORIALE - Partea II
DISTINSUL POET DIMITRIE GRAMA PROPUNE O DEZBATERE PE TEMA RELIGIEI, A OMULUI MASINĂ ŞI A VIITORULUI OMENIRII
MOARTEA UMANISMULUI ATEU de Corneliu Drinovan
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea I
Partea II
Rubrica lui Ionut Caragea
SECUNDO TEMPO - DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - partea I
Rubrica lui Ioan Lilă
DE LA NORMALITATE, LA VIRUŞII CARE NE STÂLCESC


 Prof univ.dr. Mihai BERCA

                                                       AVENTURA BOBULUI DE GRÂU



                                                                                                Moto: Împlinirea bobului de grâu este spicul.

    Recoltarea grâului a fost întotdeauna un prilej de mare sărbătoare pentru ţărănimea din toată lumea, dar şi pentru cea din România atât de greu încercată în istoria ei, şi mai ales în aceste zile. Istoria bobului de grâu începe o dată cu istoria agriculturii, iar bobul de grâu a devenit repede semnal, însemn al fecundităţii şi supravieţuirii speciei umane, o specie, aşa cum spunea Emil Cioran: „Poate că n-ar fi trebuit să existe, iar acum fiindcă există nu-şi găseşte starea, menirea pentru care a apărut.”
    Din punct de vedere al stării ecologice, energetice şi spirituale, bobul de grâu este într-adevăr cu mult superior omului contemporan. Istoria ne dovedeşte că omul contemporan, deşi deţine o mare capacitate de a gândi, de a se educa sau autoeduca, nu o foloseşte. Omul modern a creat cu mult mai multe conflicte şi situaţii dezastruoase destinate autodistrugerii decât toate celelalte specii laolaltă. Spre deosebire de specia umană al cărui destin este risipit în lăcomie, ură şi crime, pe fiecare bob de grâu este înscris numele spiritual al consumatorului lui. Bobul de grâu este însăşi întruchiparea jertfei. Drumul lui de la semănat şi până la pâinea cea bună, gustoasă şi nepreţuită ca aliment este plin de jertfe. Grâul este obligat să se lupte cu multe rele până ajunge la spic, iar aceste rele sunt create apoape deliberat chiar de producătorul şi consumatorul boabelor de grâu şi nicum de creatorul lor. Căci foarte mulţi agricultori, cu practică în producţie, cum le place lor înşile să-şi spună, nu iubesc îndeajuns bobul de grâu. Sau uneori îl urăsc. Bobul de grâu urât de omul care îl cultivă dă făină toxică, iar pâinea e şi ea toxică, străină metabolismului omului rău (după înţelepciunea indiană). Poate acesta este motivul pentru care bobul de grâu neglijat şi înfierat acceptă azi cu uşurinţă pedepsirea vinovatului, a consumatorului, trimiţându-i obsesia micotoxinelor şi a altor toxine, demonstrându-i că prin propria lui satinizare, autosatinizare şi-a pierdut dreptul la pâinea dumnezeiască, binefăcătoare şi acoperitoare de sănătate divină şi deci durabilă.
    Dimpotrivă omului, ţăranului, agricultorului cinstit care se apleacă cu grijă întru întreţinerea bobului de grâu, acesta îi oferă întregul sacrificiu pentru a-i dărui o pâine sfântă, acea pâine sfântă muiată în sângele lui Hristos atunci când şi-a propus mântuirea omenirii. Idea aceasta, de sorginte creştină, ne atrage atenţia spre necesitatea gândirii asupra „sacrificiului” bobului de grâu, dar şi asupra faptului că oamenii aparent normali, prin anihilarea funcţiilor mentale şi dobândirea lăcomiei ca funcţie acerebrală, somatică şi dăunătoare, va conduce implicit la lipsa rodirii seminţelor, a renaşterilor obligatorii. Bobul de grâu otrăvit de răutatea omului nu va mai rodi. Probabil nu degeaba se spune că omul bun „e ca pâinea de grâu”, iar omul rău e doar „zeamă de cucută” sau „neghina grâului”.
    Pentru a pune în evidenţă aventurile bobului de grâu poate e bine să ne racordăm puţin la tehnologiile actuale:
    1) Bobul de grâu împreună cu fraţii săi, foarte mulţi, se află în sac sau în magazia de grâu de îndată ce s-a înfăptuit recoltarea, asupra căreia vom reveni. Mai modern, bobul de grâu intră pe mâna unor laboranţi şi este controlat la sânge, el trebuie să fie sănătos, şi mai trebuie să primească o mantie de fungicid, sau poate şi de insecticid pentru a fi apărat de duşmanii lui naturali atunci când va ajunge sub brazdă (mormântul bobului). Este ceva în sacrificiul bobului de grâu, pe care acesta nu-l acceptă deloc cu plăcere, un sacrificiu cerut de omul cel rău, datorită greşelilor pe care intenţionat le-a făcut în distrugerea echilibrelor ecologice.
    Bobul de grâu acum 40-50 de ani nu avea nevoie de aceste tratamente. Pământul care îl găzduia dispunea şi de elemente ecologice şi biologice pentru a-l proteja. Anii au trecut. Tot felul de jecmănitori din tagma celor care nu ştiu nici ce e pământul, nici ce e bobul de grâu, au transformat solul românesc udat în mii de ani cu sângele românilor, într-un fel de deşert în care bobul de grâu cu greu îşi mai găseşte locul, şi mai ales liniştea şi starea naturală a creaţiei.
    Al doilea „supliciu” al bobului de grâu este acela al determinării germinaţiei. Măsură înţeleaptă pentru omul modern, pentru bobul de grâu este un adevărat chin. El nu înţelege de ce trebuie ţinut într-un tifon umed ca într-un sicriu mocirlos, şi de ce este necesar să-i crească rădăcinile fără să simtă seva pământului cu care este legat prin veşnic jurământ.
    Deşi în anii mai puţin agitaţi boabele de grâu germinau în totalitate fără să le numere nimeni numărul de rădăcini, astăzi foarte numeroase boabe de grâu simt o revoltă neastâmpărată împotriva privării de libertate şi, în consecinţă, nu mai germinează. Şi cu cât sunt mai stresate de factorul uman, cu atât vor răspunde mai negativ dorinţei de germinare. Tratate cu dispreţ, boabele cu rădăcini mici sau coleoptile sunt servite ca hrană găinilor din curtea laboratoarelor.
    De-abia după ce boabele au primit o etichetă şi un buletin roşu, seminţele sunt îndesate în saci, aruncate în camioane şi trimise la câmp pentru a fi însămânţate. Sămânţa vine foarte rar în contact cu mâna caldă a omului care mângâia grâul ca pe un copilaş mic, răsfăţându-l cu cântece şi doine speciale pentru a-i transmite bucuria de a prinde rădăcini şi a răsări voiniceşte.
    Astăzi boabele de grâu sunt turnate într-un buncăr rece al unei maşini de semănat moderne şi strecurat cu presiune printre patinele unei semănători. Alături de el sau sub el sunt plasate nişte produse chimice scârboase denumite îngrăşăminte, cu care bobul de grâu în răsărirea şi înrădăcinarea lui este dopat ca un curcan beat. Este obligat să le mănânce căci solul nu mai are nutriţia de altă dată,  provenită din conlucrarea între fiinţele mai mici şi mai mari ale solului şi bunul Dumnezeu. Dumnezeu este scos definitiv din această ecuaţie, întreg procesul de semănare semănând mai degrabă cu un act satanic decât cu semnalul dumnezeiesc al naşterii pâinii creştine.
Tot acest ansamblu este denumit azi „progres tehnic”. Oare aşa să fie? În figura alăturată prezentăm câteva fotografii dspre aventura boabelor de grâu.
    Pentru toţi savanţii în ale agriculturii subliniem că:
    a) Bobul de grâu îşi determină germinaţia exclusiv în laborator.
    b) Răsăritul bobului de grâu are loc după ce sămânţa a ajuns în sol. Aventura răsăririi depinde de priceperea agricultorului care este alta în comparaţie cu  ţăranul creştin de odinioară.
    Răsăritul bobului sau încolţirea lui are loc mai întâi cu formarea rădăcinii şi apoi cu formarea coleoptilului. Răsărirea se consideră terminată când plantele au ieşit mândre la suprafaţă în faza de trei frunze.
    c) Nu întotdeauna bobul de grâu nimereşte un agricultor priceput. Şi deşi unii (ne-ţărani şi nespecialişti) de profesie mecanici, zidari, ospătari, deveniţi agricultori moderni datorită  lăcomiei de a pune mâna pe pământul ţăranilor nu ştiu a lucra solul, în aceste condiţii suferinţa bobului de grâu este enormă, căci el e obligat să înfrunte toate relele aduse pământului datorită nepriceperii, nepăsării, a lăcomiei şi lipsei de credinţă. Şi totuşi bobul de grâu încolţeşte. Se strecoară printre bolovanii imenşi, face adevărate tumbe prin resturile organice  rămase la suprafaţă, se luptă cu buruienile pentru a ieşi falnic la suprafaţă şi a se înălţa spre soare, spre veşnica bucurie cosmică a dumnezeirii. Nu peste multă vreme neghiobii care îşi bat joc de bobul de grâu şi de pâinea ţării îşi vor primi dreapta răsplată dumnezeiască.
    Datorită relelor tratamente la care este supus bobul de grâu, numai 70-80% din boabele germinabile reuşesc să iasă la suprafaţă şi să formeze plantele de grâu (date recente dintr-un proiect de cercetare al ICCPT Fundulea şi alţi autori consacraţi).
    Dar aventura bobului de grâu continuă. El a devenit acum o plantă care în primele faze ramifică, dând naştere la fraţi mulţi şi roditori. Numărul de fraţi este cu atât mai mare cu cât bobul a fost semănat la distanţă mai mare unul de altul. Deşi unii falşi savanţi afirmă că este necesar un număr de 500 boabe germinabile/m2, alţii mai puţin îngâmfaţi susţin că sunt suficiente 200 - 300 boabe de grâu/m2. La densitate mare boabele de grâu devenite plante se concurează, mulţi dintre fraţi vor dispărea şi numai unul va reuşi să creieze falnicul spic. Bobul este nemulţumit. Un singur spic, fie şi cu 30 boabe, este prea puţin pentru vrerea lui şi a lui Dumnezeu. Majoritatea boabelor de grâu, semănate în lucrări de calitate, mângâiate de apa ploii şi apoi de electronii solari, formează cel puţin trei fraţi fertili şi bogaţi în boabe. Comanda primită de la Dumnezeu este aceea ca fiecare bob să dea naştere la circa o sută de alte boabe. Ei, da, asta e vrerea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este permanent prezent în genomul grâului. Există mulţi infirmi ai neamului omenesc, mai ales în obidita noastră ţară, care nu ştiu, nu vor să ştie şi nu au mai pus mâna pe o carte sau revistă de specialitate de când au terminat acel tratat minunat denumit ABECEDAR. De aceea, în evoluţia sa spre spic, grâul răsplăteşte în primul rând pe cei care ştiu, vor să înveţe, iubesc bobul, plantele şi lanul, le protejează de duşmani şi le respectă, le venerează şi nu hulesc pe cei care crează bobul de grâu şi îl întind cu iubire şi dragoste spre veşnica utilizare în folosul pâinii. Planta, fraţii ieşiţi din bobul de grâu cu genomul îmbunătăţit cu voia lui Dumnezeu se autoreglează şi produc acelaşi număr de boabe - între 400 şi 600 de spice/m2. Pentru aceasta, 200 plante răsărite sunt foarte suficiente. Bobul de grâu ştie asta. Nu şi lăcomia perversă a celor care ar dori să încaseze mulţi, foarte mulţi bani din jertfa de până acum a bobului de grâu.
    Acum spicele au devenit galbene ca aurul şi se unduiesc voioase în lumina fierbinte a soarelui. Multe lanuri sunt cuprinse de buruieni, altele de boli şi dăunători, după gradul de hărnicie şi credinţă al agricultorului. Mulţi dintre ei folosesc bobul de grâu numai ca motiv pentru încasarea unor premii europene sau promovarea unor conflicte. Totul pentru bani. Pedeapsa lor e aproape.
    Foarte mulţi agricultori cunosc jertfa bobului, îngrijesc plantele, le iubesc, comunică cu ele şi se bucură acum de auriul spicelor. Urmează recoltarea.
    d) Bobul de grâu suferă o nouă umilire pe care o acceptă deliberat. Monştri de maşini se reped asupra lanurilor, tăind plantele, zdrobind spicele şi adunând laolaltă miliardele de boabe. Boabele-fraţi, recolta este însă cea mai mare victorie a bobului semănat. Boabele reajung în saci sau în depozite, bucuroase că sunt din nou împreună, pregătite de-acum pentru jertfa supremă, asemănătoare cu aceea a naşterii Domnului Hristos.
    e) Măcinişul şi facerea pâinii. Vreme îndelungată măcinişul şi facerea pâinii au fost ritualuri de mare efect social şi spiritual ce se desfăşurau în gospodăriile ţărăneşti. Noua economie a redus la aproape „0” ritualul măcinişului şi al coacerii pâinii. Distrugerea ritualului nu a fost în întregime posibilă. Este singura bucurie a jertfei depline a bobului de grâu. Căci transformarea bobului în făină şi apoi în pâine caldă şi proaspătă este într-adevăr jertfa  deplină a bobului de grâu, asemănătoare jertfei Mântuitorului pentru mântuirea omului. „Asemănarea jertfei lui Isus cu cea a bobului de grâu este pilduitoare. Mormântul bobului de grâu este brazda, dar brazda nu e mormânt, ci e mai degrabă noaptea de Paşte a bobului de grâu; pentru că bobul de grâu în brazdă nu moare, ci se jertfeşte pentru a hrăni viaţa cea nouă şi mai îmbelşugată a spicului.” (Ioan 12, 24.25).
    De aceea, spunem noi, dacă bobul îşi continuă jertfa pentru a deveni pâine, o face pentru mântuirea omului harnic, cinstit şi credincios.
    Naşterea industriei de morărit şi panificaţie este un fel de apocalipsă, nu numai pentru bobul de grâu ci şi pentru poporul care va mânca o pâine în care jertfa bobului viu a fost transformată în uciderea lui interesată, ceva asemănător crimei organizate. Pâinea va fi toxică pentru poporul care o mănâncă, şi va fi cu atât mai toxică cu cât pâinea va fi mai îmbâcsită de fel de fel de E-uri alimentare, substituţii păgâneşti de origine satanică, care conduc direct la îmbolnăvirea şi dispariţia poporului.
    Jertfirea bobului de grâu prin punerea lui sub brazdă şi apoi hulirea celor care l-au îngrijit să devină sămânţă seamănă cu hulirea Dumnezeului Tată atunci când L-a adus pe Fiul Hristos în situaţia de jertfă pentru mântuirea omului. Obligarea bobului de grâu la jertfe satanice este o componentă foarte pilduitoare a apocalipsei şi aparţine satanismului modern, destinat a distruge creaţia dumnezeiască. Primele jertfe ale apocalipsei vor fi aceia care intoxică prin lăcomia lor bobul de grâu şi pe ţăranul, pe omul, pe savantul care-i crează imaginea dumnezeiască. Să nu uităm că fiecare fiinţă umană se hrăneşte prin jertfa bobului de grâu şi că la el, la om va ajunge numai acel bob care are încrustat în genomul lui chipul Domnului şi al celui hrănit.
    Bobul de grâu, asemenea nebuniei lui E. Cioran, este în egală măsură mântuire pentru omul bun şi pedeapsă pentru omul rău, şi numai el, bobul de grâu poate deosebi în detalii omul bun de cel rău.
    Lanurile aurii dau în coacere. Pentru omul bun prilej de sărbătoare împlinită, pentru omul rău şi leneş prilej de gîlceavă, căci lanul lui e plin de buruieni, şi de boli, de neîmplinire ieşită din propria sa nesocotinţă. Bobul de grâu îi pedepseşte pe cei lacomi şi răi, nedăruindu-le jertfa lui mântuitoare.



 
Nota redacţiei:

Am pornit dezbaterea acestei pagini cu cele de mai sus, reprezentând tot ce ar fi mai firesc pentru actualitatea noastră imediată. Din păcate, viruşii care o atacă îi stâlcesc imaginea după cum se poate vedea în categoriile pe care încercăm în continuare să le definim aşteptând cât mai multe păreri despre:
                  
              
CINE IMPULSIONEAZĂ HAOSUL
                       ÎN CONTEMPORANEITATE ?


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971