Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Un portret
Fragmente din Asfinţit de Europă…”
Fragmente din „Scaunul singurătăţii
Fragmente din „Frumoşii nebuni…”
Final informal despre un prieten informal
Starea naţiunii fără starea de sănătate - Articole de Prof. Dr. Sarafoleanu, Magdalena Albu,Lucian Avramescu
Viermuiala, de Gavril Cornuţiu
Două articole despre „Calul troian la Roşia Montană
Chilipirgiii şi fraierii, de Adrian Botez
Meritele prin care s-a ridicat Ludovic Spiess, de Mircea Bunea
Spicuiri din texte noi şi vechi, de George Roca
COPII NOŞTRI MAI ŞI GÂNDESC: PREMIANTE DIN VASLUI DESPRE MODUL CUM ÎŞI VĂD PROPRIA ŢARĂ
Constantin Frosin prezintă în limba franceză „Eminesciana-Dintre sute de catarge”
ULTIMA ORĂ: Apariţia unei cărţi care aruncă o altă lumină asupra istoriei noastre de după cel de al doilea război mondial
RECENZII SI PREZENTĂRI DE Sergiu GĂBUREAC, Ciprian CERHAT, Stelian GOMBOŞ, Elena M. CÎMPAN, Ioan LILĂ, Al. Florin ŢENE, Const. T. PPOPESCU, Carmen MUSAT-COMAN, Adrian BOTEZ, Angela FURTUNĂ, Antonia BODEA. DESPRE: Voluntariatul în biblioteci, revista „NOI, NU”, Ovidiu HURDUZEU, Mircea PLATON, Melania CUC, Baki YMERI, George ROCA, Aurel-Avram STĂNESCU, Ion POPESCU-BRĂDICENI, Nicolae COSTEA-TELEAJEN, Ştefan Doru DĂNCUŞ, Amita BHOSE, Dan SANDU, Rodica LĂZĂRESCU, Viorel SAVIN, Ionuţ CARAGEA, Al. Florin ŢENE- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
Corneliu LEU: CU MULŢUMIRI ŞI RECUNOŞTINŢĂ confraţilor care ne-au citit - articolele scrise în răstimpul dintre cele două apariţii şi ecourile lor primite de la Dimitrie Grama, Prof.dr. Ioan Alexandru, Stelian Cinca, Ecaterina Climpean, Florian Bichir, Dan Lupescu, Lucian Oprea, Constantin Lupeanu, Teodor Damian, Mircea Bunea, Magdalena Albu, Melania Cuc, Ioan Lilă, Viorel Băetu, George Roca, Lucian Hetco, M.N.Rusu, Alexandru Cetăţeanu, Virgil Coman -PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
Comentarii şi ecouri la aceste articole
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI - Partea întâi
Din folclorul internetului Partea întâi - continuare
Fine dell primo tempo din folclorul internetului
PASO DOBLE rubrica lui Ioan LILA
Rubrica lui Ionuţ CARAGEA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI -Partea II
Din folclorul inbternetului - continuare partea II
                              PASO DOBLE
                     rubrica lui Ioan LILA

Legile sînt făcute de diriguitori treburilor obsteşti pentru a ne dechide drumuri bine bătătorite, în care să nu ne împotmolim, mergînd orbeşte, ci luminaţi de doamna aia cu năframa peste ochi şi cu talerul în mînă. Ori, cum talerul ăsta se tot bălăngăne, nu avem niciodată starea aia de echilibru interior, ci ne putem trezi pe un drum împotmolit în propria lui definiţie.
Nu de multă vreme o familie (soţ şi soţie) din Franţa a apelat o purtătoare de sarcină, în locul doamnei, care avea probleme. Purtătoarea de sarcină din America şi-a făcut datoria, născînd pentru acest cuplu doi gemeni. America, desigur, i-a recunoscut imediat şi gemenii sînt cetăţeni americani. Numai că, familia s-a reîntors în Franţa şi a dorit (firesc!) să îşi înregistreze copii în ţara lor, pentru că ce-i aia: părinţii francezi, copiii americani ?! Dar în Franţa sînt interzise aceste naşteri, aşa că parinţii au fost refuzaţi, ba, mai mult, puteau fi acuzaţi de încălcare de lege! Şi aici mă mir eu, folosindu-mă de logica aia elementară: dacă gemenii s-au născut în America, în ce fel părinţii lor au încălcat legea ?!
Taxa pe valoarea adăugată. Adică: TVA !
Să o luăm băbeşte. Va să zică, plătim o taxă pentru o valoare adăugată de vînzător produsului vîndut de el. Să luăm un exemplu concret, un Supermarket! Produce ceva acest Supermarket ? Nu. Magazinul achiziţionează produsele de la producători; lapte, să zicem. Producătorul de lapte a adăugat şi el o valoare la litrul de lapte produs cu un anumit preţ şi a calculat şi un TVA. Acest TVA este deja în preţul laptelui în clipa în care Supermarketul adaugă şi el o valoare, face adunarea şi, la suma totală, adaugă un alt procent de TVA. Şi iată-ne pe noi, cumpărătorii, bagînd mîna în buzunar ca să plătim această taxă la o valoare pe care nu noi am adaugat-o şi din care nu numai că nu cîştigăm nimic, ba chiar pierdem. Nu este asta hoţie curată ? Şi cine ne fură ? Statul, pentru că Supermarketul doar adună aceşti bani. Cît despre primul TVA pe care l-a plătit Supermarketul, el se află în preţul de vînzare, aşa că şi l-a recuperat! Acum de-abia intervine marea porcărie, pentru că Supermarketul calculează taxa pe valoarea adăugată nu la valoarea adăugată de el, ci la preţul total de pe raft al produsului.
Iată cum arată un calcul eronat (cu TVA 5 la sută): Un litru de lapte costă la producător 50 de cenţi. El îşi adaugă încă 20 de cenţi. Dar el nu calculează TVA-ul la aceşti 20 de cenţi, ci la 7O de cenţi, ceea ce sporeşte valoarea produsului: 50 plus 20 plus 1,5 cenţi este corect; 50 plus 20 plus 3,5 este incorect! La preţul deja incorect mai pune şi magazinul 20 de cenţi şi preţul total este 73,5 plus TVA !!!


În visul meu etern de păpădie
Nimic din cele sfinte abstracte să nu-mi fie
Veşminte parfumate cu efemera greaţă
Ce-mi curge în conştiinţă şi-n veşnicii m-agaţă

Eu vreau să mai am aer doar pentru o secundă
Ca să-i pot face vieţii în infinit o fundă
În semn de renunţare de la vaga speranţă
Cînd viaţa mea atîrnă în ceruri ca o zdreanţă

Şi-apoi, de ce m-aş teme ?
Nimic nu-mi poate rupe
Secunda următoare fecundă-n timp ce geme
Şi-n trupul meu pe cruce, perversă, ea irupe


„în văzduh – flacără, / jos, pe pământ – cenuşă”
 
Eu nu am plecat niciodată de la ideea că unii scriitori sunt mai valoroşi decât alţii, mai talentaţi, mai rafinaţi în gândire, pentru că, privind cărţile de pe raftul unei biblioteci, observăm că scriitorii se sprijină unii de alţii, poate că volumele lui Tolstoi, de exemplu, n-ar sta singure în picioare. Scriitorii sunt, fără nici o diferenţiere, născuţi să fie truditori ai gândirii metaforice, pentru că ei înnobilează fiinţa umană, care, de-a lungul secolelor, dacă nu ar fi fost însoţită de legende, basme, povestiri şi poezii, s-ar fi prăbuşit, fără îndoială, în ţărâna gândirii; pentru că pasul spre animalitate este mic, eforturi uriaşe se depun pentru educarea individului, pentru sensibilizarea lui.
                                            *
„Poemele bătrânului” / „Poemas del viejo” (Traducción del rumano: Rosa Lentini şi Eugen Dorcescu), Editura on-line „Semănătorul”– noiembrie 2010.
                                             *
Am avut onoarea să mai scriu despre scriitorul Eugen Dorcescu, pentru că este un scriitor de o valoare certă, cu un stil rafinat de cultură filosofică.
Nu am intenţia să vă povestesc poemele, vreau doar să detaliez sunetul de harfă, pentru că, citindu-le, intri, vrei-nu vrei, într-o vibraţie armonică cu ele:
„străbate un peisaj peste care / noaptea coboară definitiv / o singură flăcăruie...” (poem 4). Aici este, cred eu, cheia acestui volum unitar şi de o adâncime filosofică ce mi-a incendiat gândirea cu o frumuseţe a mesajului clar, tandru.
Efortul de distanţiere de sine însuşi, plăcerea meditaţiei, rafinamentul cu care scrijeleşte cu migală fiecare trecere a materiei în propria ei nonexistenţă, pentru a-i sublima substanţa miraculoasă, iată tehnica poetului, care este inimitabilă şi de o mare profunzime, cum ziceam: „ar vrea, timid, să / se smulgă din sine, / să fie liber, uşor, / să privească din văzduh panorama / primăverii înflorite, / intens şi vast înflorite, / apoi, / să se întoarcă în tărâmul secret, / la florile lui de / cenuşă”. (poem 7).
Sau: „şi-a şters / de pe pânza goală a zilei / statura, umbra şi urmele  -  / atât înapoi, / cât şi înainte”. (poem 6).
Acum, aici, trebuie să ne folosim de maestrul nostru, al tuturor, Cehov! Pentru a fi credibili, nu trebuie să ne preumblăm prin livada lui cu vişini, ci doar trebuie să ne (re)amintim de „Vanka”!
            „După ce vecinii şi calfele plecară la utrenie (observaţi că personajele sunt moral-liturgice), Vanka scoase din dulapul cizmarului un şip cu cerneală şi un condei cu peniţa ruginită” (aici eu aş fi tradus „toc”, da’ nu sunt traducător !) ...
            Şi Vanka scrie: „Vino, bunule dragă (...) ia-mă de aici ! Îndură-te de mine, orfanul, că toţi mă bat şi rabd de foame (...) mai zilele trecute stăpânul m-a pocnit aşa de tare cu calapodul peste cap, de am căzut jos...”. Şi, pe plic, Vanka scrie adresa: „Bunelului, în sat la noi” !
            Scrierea lui Cehov are limpezimea dureroasă a unui lac umbrit de sălciile plângătoare (plângăcioase – ar fi aici un adjectiv neadecvat!). Cehov are genialitatea de a nu comenta – asta ar fi ca şi cum ne-ar fi făcut morală ! El îşi termină povestea la modul narativ-distant-dureros-exclamativ: „Peste o oră, legănat de dulci speranţe, Vanka dormea dus... În visul lui vedea un cuptor.  Pe cuptor stătea bunelul, cu picioarele goale atârnate, şi le citea bucătăreselor scrisoarea”.
Până aici este povestea un mare scriitor, dar de aici încolo este amprenta unui scriitor genial, care trebuia să-şi sublimeze mesajul: „Iar, lângă cuptor, Viun se tot învârtea şi dădea din coadă”.
 
          La fel îşi construieşte maestrul Eugen Dorcescu liturghia poetică: „imn adresat solidarităţii astrale, / eliberării, durerii, luminii, / o sărbătoare ce / începe cu / tine şi se-ncheie cu / tine, / fiinţă tragică, nenorocită ce eşti, / o sărbătoare în urma căreia, / însă, / tot duală rămâi: / în văzduh – flacără, / jos, pe pământ – cenuşă” (poem 10).
Auzi versuri geniale: „în văzduh – flacără, / jos, pe pământ – cenuşă”. (poem 10). Arderea gândirii, de sine şi îndesine, epifania dusă până la neantizarea gândirii lipsită de gândirea realului, subordonată însă contemplaţiei. Parcă am parcurge împreună o etapă a emoţiei veşnice iluminată nu de stilul diluat şi fălos al rococoului, ci de terifianta învolburare a barocului, cel înviorat de Renaşterea ce a incendiat gândirea Europei de Vest... pentru că, în est, beizadelele se adânceau într-o vulgară promiscuitate (i)morală.
Dar, să continuăm, pentru că mie îmi repugnă afirmaţiile nesprijinite de citate viguroase: „bătrânul / îi iubeşte pe ceilalţi, şi / se urăşte pe sine, / îşi urăşte prezenţa în / promiscuitatea oraşului, / în amalgamul de beţivi / câini / cerşetori / şi investitori strategici, / îşi urăşte absenţa dintr-un / alt secol, dintr-o / altă lume”.
Aici nu este realul imaginativ. Poetul este ferm încredinţat că speranţa nu este o iluzie, pentru că „bătrânul” – personaj metaforic, aici cu sensul de „umanitate” – are şi o luciditate a suferinţei propriei sale edificări în spaţiul moral al fiinţei: „dar, nici un moment, n-a / părăsit masa de ceaţă şi fum / a lui Thanatos,/ prin umbrele ei îşi privea / convivii,/ în negura ei îşi devora / plictisul, greaţa, / lehamitea, / la acest ospăţ se află / şi-acum, / când primăvara nu-i altceva/ decât o / invazie subterană de/ viermi/ şi-o explozie celestă / de cenuşă”.
De ce să nu fie moartea (şi pot face trimitere la Ion Biberi) o predestinare a vieţii ? Venim de undeva, deschidem o poartă, pătrundem, plângând, neînţelegând ce ni se întâmplă, în viaţa asta materială, apoi străbatem drumul vieţii şi deschidem iar o poartă şi ne risipim în neantul prăbuşit într-un univers-vers-eres...: ” la capătul acestui periplu, / mai zimţat decât orice tortură, / o singură sărbătoare, un / cântec ce leagă trup, / suflet şi cosmos, un / imn adresat solidarităţii astrale, / eliberării, durerii, luminii, / o sărbătoare ce începe cu / tine şi se-ncheie cu / tine,/ fiinţă tragică, nenorocită ce eşti”.
Să mai cităm la întâmplare, pentru că nu am urmat un model al demonstraţiei şi pot cita de oriunde: „După-amiezile bătrânului au / o frumuseţe sfâşietoare, / pe care el o refuză, o / neagă, nu fiindcă şi-ar / fi propus aceasta, ci / fiindcă frumuseţea nu mai ajunge la sufletul lui, / mult prea încărcat de / otrava faptelor moarte, mult / prea strivit de osemintele / atâtor / şi-atâtor după-amiezi / defuncte. / Din fericire, / moartea însăşi simplifică / totul, / clarifică, elimină, şterge, / dezleagă, / cu dinţii ei galbeni, / ghemul insuportabil al vieţii”. (poem 12).
Şi, ultimul vers – extaz al gândirii: „vâltoarea, zborul, / extazul – încă incert – al/ acelei / cognitio  Dei / experimentalis”.
 
Este uluitor să poţi avea un loc (un colţ) numai al tău, în care să te poţi zbengui ca un zurliu, să te poţi face de râs şi de plâns, să te laşi atacat de câinii turbaţi ai nopţilor insomniace, să te ridici până la acoperişul lumii şi de acolo să numeri cocorii.
 
 
CE FEL DE COMUNISM A FOST COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA ?


Hai să fim serioşi şi să nu-i (a)servim Patriei gogoşi cu citronadă! Acuma, după douăzeci de ani, anotimp în care tot « cadrili » este în frunte, putem înţelege mai bine ce însemna P.C.R. ! Partea buna a părţii rele este simţiul autoironic/caustic al poporului român. Partea şi mai rea a părţii bune, este singura parte bună a părţii rele. Ce dracu (care nu există !) am vrut să scriu eu aici ? Uite cum m-a luat creionul pre dinaintea gândirii mele îmbârligate. Simplu, fraţi români « treceţi Prutul !»:  Pile, Cunoştiinţe, Relaţii ! “Partidul Comunist Român” nu a fost îngropat de cazmaua Istoriei. Histeria continuă să atenteze la valoarea noastră spitrituală, pentru că, este vizibil, literatura noastră este profundă, le dă lecţii de eleganţă şi profunzime multor literaturi înnobelate pe chestiuni pidoznice, politic(c)aricaturistice şi josnice. De aceea este şi greu de tradus Blaga. Fiorii săi lirici nu au nici o reverberanţă la alte popoare. Adică, n-a luat premiul Nobel Nichita Stănescu ? Aud, mai nou, că, în vârful piramidei literaturii române, stă un flăcău destoinic. Nu-l invidiaţi, fraţi îmbelşugaţi cu delicateţea gândirii, pentru că ăstuia, fiind în vârf, îi va arde soarele mai repede coaiele. Este vremea lui, cum de altfel este vremea noroaielor gândirii fără de gândire, patria navighează pe o bărcuţă de hârtie, nea Ilie bea pe datorie, clasa muncitoare votează neştiutoare...

Lésais ton esprit savourez le gout de l’éternité !


(Despe : Comunism, capitalism, populism, rotarism, fariseism, crocodilism, celebrism, idealism, futurism, pizdism, pizdualism, vizualism, ezoterism, intertextualis(t)m)

În comunism aveam un ism comun
Capitalismul l-a făcut un capital
Din care iese, ca slănina-n fum,
Mai afumat salamul lui de cal!

Şi, îngropaţi în datini, proverbe şi zicale,
Să respiraţi trecutul visînd la un prezent,
Din care ies rateuri de-a dreptul epocale,
În timpul vostru sacru şi sufocant latent !

Dar ce-aţi putea să puneţi în loc de acest “ism” ?
Sortiţi sînteţi de-a pururi să vă rotiţi în cerc ?
Poate ar fi mai bine, pătrunşi de populism,
Să daţi cu ismu-n soartă şi să-i ziceţi y-grec !

Democratia are un fel de-a face zei
Din tupeiştii ieftini, doi lei o legatură,
Pe cînd aceste fiinţe sînt numai derbedei,
Care se-nneacă, iată, în tone de untură.

În “Nihil sine Deo” voi mai aveaţi un vis,
Însă şi şansa asta v-a fost acaparată,
De popii care-n imnuri de zei chiar s-au dezis,
Şi v-au trîntit în mutră o monstruasă poartă.

Lăsaţi, în catedrale sînt numai pietre sterpe,
Vă închinaţi la idoli zidiţi cu măiestrie.
Visaţi la alte plaiuri, simţind, ca Euterpe,
Că v-a fost pusă soarta în zid cu o mistrie!

Voi sînteţi catedrala zidită pe durere,
Plîngeti degeaba-n ceruri, iadul este aici,
Croiţi-vă o altă credinţă, fără fiere,
Şi demni păşiţi pe Terra, senini, fără de frici!

Iubirea e credinţa, dar cine să iubească,
Cînd om pe om se calcă pe gît cu disperare ?
Întreaga omeniree doreşte să trăiască,
Negînd egocentrismul ce-i dă instinct de fiare!

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971