Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
POEZIE ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

Nicolae NICOARĂ-HORIA

ÎN UMBRA IANCULUI (POEME)




IANCULE AVRAM, CEL VIU...
15/16 Martie 2011


Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit sub stele
Şi a gemut în lacrimi ţărâna prea sărată,
În Dorul lui, cel Unic, din dorurile mele
Nu-l vor putea ucide nemernicii vreodată!

Cei care îl visează şi azi legat cu funii
Şi spânzurat de Cerul în care s-a ascuns -
Prin Apuseni detună din rădăcini gorunii,
Toţi mugurii din codrii se-aud pleznind în plâns...

Mă doare, ce mă doare? Nu mă-ntrebaţi acum,
Un fluier îşi topeşte în mine întreg amarul,
Îl judecă pe Iancu şi-l spânzură postum-
Ia de la mine, Doamne, plin de venin paharul...
..........................................................................
Iancule Avram, cel viul, precum mereu ţi-am zis,
Mai treacă de la tine durerea şi ne iartă -
Mormântul de la Ţebea s-a zvârcolit în Vis
Şi a gemut sub stele ţărâna  preacurată...


POEM LÂNGĂ SUFLETUL IANCULUI

Orice lacrimă e de prisos
Dacă nu-i din inimă curată,
În fiecare an tu mori frumos,
Dar moartea nu te-ncape niciodată!

Iancule-Avram ce aş putea să-ţi spun
Lumina în cuvânt să nu te doară?
Obezile din trunchiul de gorun
Se rostogolesc durut prin Ţară...

Baia de Criş- la casă de brutar
Tu dormi flămând pe-aceeaşi rogojină,
Ce răni tăcute ard în Calendar!
Prin gândul meu miroase a răşină...

Dacă mă ştie frunza de poet
Tu iartă-mi Duhul trasului pe roată,
În fiecare an tu mori încet,
Dar moartea nu te-nvinge niciodată...


 NU POT SĂ DORM...

Nu pot să dorm în noaptea asta viu,
Prin Munţii Apuseni se dă de veste,
AVRAM IANCU s-a făcut târziu
Şu tulnicele fulgeră pe creste...

Nu pot să dorm în noaptea asta mort,
Un doliu peste suflet mă apasă
Şi-aşa mă simt precum un paşaport
Expirat din Dorul de Acasă...


CÂNTEC

Geme prin fluier un Cântec nezis,
Câteodată mi-e teamă întreg să îl scriu,
IANCU AVRAM, cel mereu interzis
Din Ultimul Dor, e atâta de viu!

Cu fruntea pe lespedea somnului său
La Ţebea mă rog, ca un ultim haiduc,
PATRIA mea, cu părere de rău
Şi din numele tău aş vrea să mă duc...

Mă doare de-o vreme răstignirea pe hartă,
Ştiu că nu am nicăierea să plec,
ACASA mea care-mi eşti, tu îmi iartă
Lacrima Ochiului în care petrec...

Furtuna de vine nu-i cine s’o-nfrunte,
Nici pumnul de piatră izbit în Carpaţi,
Acum când îţi scriu sunt singur pe Munte
Şi vântul suspină prin brazii uscaţi...

Geme prin fluier un Cântec fierbinte,
Eu niciodată nu am să te mint -
Vindecă-mi gândul cel spus mai-nainte,
Alţii sunt răii, îi ştiu şi îi simt...



UMBRA IANCULUI

Umbra Iancului ne-liniştită
S-a odihnit azi-noapte sub gorun,
Oricare Patrie e fericită
Să aibă un asemenea nebun
Ce arde-n lume doar un singur Dor
Şi toată Viaţa sub şerpar să-l poarte,
Septembrie, tăcerile mă dor,
Fluierul cu lacrimile sparte
La Ţebea, în văz-duhul tricolor
Se-aude tot mai rar, tot mai departe...


                       Ioan LILA

                              ZECE
                               POEME
                         FANTASMAGORICE

               France, mars, 2011
                       

 
 Cranach le vieux (1472-1553)
se délectait de la fantasmagorie.
Il mêlait de la fantasmagorie et moral.
„Hercule chez Omphale”

 Frumoasa doamnă cu obrazul pur
Pe Hercule primindu-l, dulcea Omphale,
Şi tremurîndă-n sineşi, că nu-i găsea cusur,
S-a aşezat timidă pe-o pernă în budoar

Frumoasa doamnă-n ziua în care l-a primit
S-a regăsit pre sine, iar Cranch cel bătrîn
În infinitul lumii deja s-a nemurit
Precum pe deal eternă este claia de fîn.

2

Această mascaradă a lumii e un vis
În care mii de pagini eterne s-au tot scris
Dar a rămas o rază fără de strălucire
În care ni se-agaţă speranţa în neştire

În ştire şi-n neştire noi adăstăm smeriţi
Pe cerul minţii noastre se nasc mereu noi sfinţi
Iar rugăciunea este un gest doar disperat
Cînd viaţa ne momeşte cu dulcele-i păcat

3

Ce culoare au stelele noaptea
Cînd mă gîndesc la tine, pentru că te iubesc -
Culoarea asta, iubito, e ca moartea
În care eu etern mă regăsesc

De ce nu m-a ucis naşterea mea
De ce spicele de grîu renasc îngropate
Şi înfloresc în inima mea ca o stea
De mai mult de departe

4

Există ideea că-n tot Universul
Stăpînul etern este numai eresul -
Iubirea aceea ardentă şi pură
Pe care-o respingem adesea cu ură
Cînd nu ne putem suprta decadenţa
Şi rupem ideea, distrugem frecvenţa
Prin care am fost conectaţi la iubire
Şi geloşi şi sarcastici suferim în neştire


5

Dar priviţi iarba pură
În verdele ei nu e nici un pic de ură
Sfioasa cicoare s-a şi albăstrit
De-atîta ardoare cu care-a iubit

Priviţi portocala zemoasă şi dulce
Ispitită de simţuri cînd vrea să se culce
Şi roua pe frunze e tot poezie
Căzută adesea în vreo toamă tîrzie

6

Mesajul fiind adesea un semn de întrebare
Azi înţeleg că zborul turbat din floare-n floare
Este doar disperarea unui bondar nervos
Că n-a găsit în floare un pieisaj duios
Ci doar nesăbuinţa că, fiindu-i necesar,
A şi ajuns degrabă erou în insectar
Morala e simplistă sau nici nu e morală
Ci doar idee stearpă, cel mai ades venală

7

Jucînd pe-aceeaşi scenă acelaşi joc absurd
La care demiurgul rămîne-adesea surd
Am înţeles - iubirea nu este o idee
Cum nu e frunza verde un voal suav de fee
Ci doar un joc de umbre, care ne amăgesc
Precum lumina vie cu straiul ei ceresc
Că nu avem chemarea de-a fi şi dumnezei
Ne-a hărăzit ursita să fim doar semizei


 LE POEME DE GRIGNAN

Le Poeme de Grignan
L-am citit mai alt'an,
Erau florile coapte
Mă pierdusem în noapte

Iarba verde foşnea
Grea de visuri şi ea,
Ce de gînduri aveam
Şi ce tînar eram

Azi m-au nins ghiocei
Greu uitaţi sînt şi ei
Ce de visuri visam
Cînd batrîn nu eram

Eram tînar mai an
Le Poeme de Grignan
Te trăgeam de codiţe
Tu zimbeai cu gropiţe

Alergai să te prind
Ca o apă pe grind
Şi fugeam, mai visam
Cît de tînar eram

Cum rîdeai, ca un vis
Şi atuncea ţi-am zis:
Le Poeme de Grignan
Doar pe tine te-aveam...

9

Nu mai ştiu cîte femei
Mi-au forfecat sufletul cu picioarele lor ameţitoare
Or fi fost multe, ori fi fost putine
Dar toate reuşau să mă-nfioare

Unele aveau părul auriu şi ochii verzi ca iarba
Altele ochii albaştri, negri sau căprui
Altele aveau părul ca un cer înnoptat
Una dintre iubitele mele avea pistrui

Trupurile lor mi se scurgeau în braţe
Mă îmbătam cu mirezmele lor subtile
Azi toate aceste amintiri
Sînt ca funzele uscate între file

Dar nu am uiat cum era cînd iubeam
Îmi mai trec prin minte o mulţime de amănunte
În sufletele lor mă prăbuşeam
Cum se prăbuşeste cerul pe un munte

10

Pe mine nu m-a iubit nici o femeie,
Toate au vrut de la mine cîte ceva :
Unele sufletul meu, luîndu-mi speranţa,
Că va rasari soarele şi in inima mea.

Pe mine nu m-a iubit nici o femeie,
Nici cele caline, nici cele pline de pasiune.
Eu le eram umbrela pentru vremea cea rea,
Eu le transformam în zeiţe ca prin minune.

Pe mine nici o femeie nu m-a iubit.
Eu le-am iubit pe toate, ca un disperat.
Dar ele s-au risipit ca valurile mării
Şi am ramas singur,  cînd au pecat.


FIN

 



Ioan LILA
UVERTURĂ SIMFONICĂ
pentru Gabriela


1
tam, tam, tam, tam
2
Dezacord armonic - viola
Plîngînd cu un tremolo vaporos
3
Vine furtuna, auzi-o cum mai tremură
Ca tine cînd îţi mîngîi sînii-mbujoraţi
Şi îţi risipeşti petalele buzelor peste sufletul meu
4
A început ca un suspin adînc
Tu tremuri eu nu mai aud decît cornul englezesc
Şi timpanele, da, ele zgîlţîie templul
Care cedează, tremură, lacrimile te fac fericită
5
Vin-o mai aproape în braţele mele
Ai văzut cum ţi-a zburat rochia spre tării
Ca un fulger ţi-a dezvăluit trupul arămiu
Curbura spatelui tău este ca o ploaie de primăvară
Şoldurile tale sînt arcuiri dulci de vioară
6
Răpăitul ploii în parcul cu alei
Ce se învîrt în jurul statuilor ecvestre
Ferestrele trîntite de vîntul pervertit
Clopotniţa troznind pe bolta Catedralei
Cortegiul de fecioare cu părul despletit
Sîni coapse şi tăcerea ce le-a încremenit
7
N-am mai văzut niciodată cerul mai de-aproape
Stelele îmi cădeau suave pe pleoape
Întindeam mîna şi le culegeam
Univesul se scurgea greoi pe geam
Tu îmi erai tot mai departe-aproape
Zilele se spălau şi ele între aproape-departe
Secunda infamă cred că ne desparte
8
Cicoarea se-albăstreşte ruşinată
Vîntul i-a spulberat rochiţa de fată
O fecioară despletită ca o walkirie
Este o-ncîntare, par Dieu, o reverie!
Să se stingă focul din inima pădurii
Pînă peste dincolo de marginea urii
Să ne iubim ca frunzele măturate
De furia ploi pe alei curate
9
E castanie noaptea, trozneşte de plăcere
Se întinde ca un voal peste coapsele tale
Trece o corabie prin nisip, rage o cămilă
Acolo, departe, pe o dună argintie
Luna a alunecat şi ea prin culoarea mov
Fundalul tabloului ridicat de un colţ
Dezvăluie armura unui prinţ stelar
Iubit-o, furia creşte, s-au răsucit malurile
Ţine-ma de mînă unde să plec de ce aş pleca ?


 




Ioan LILA

VALS

Apa pe trupu-ţi se scurge uşor
Te strîng în braţe, te înfăşor
Eşti nestemata din sufletul meu
Cînd te iubesc, te iubesc ca un zeu!

Dă-mi-te toată, eşti pură, dulce
În pat de stele cin’ să te culce ?
Nu vreau decît să te am, iar, mereu
Doar eu ştiu drumul spre pîntecul tău

BOLERO

Ritm, cît mai des, sacadat, şi invers
Ritm, în furtună, adiere de vers
Lumină, cer, auroră, culoare
Stelele dorm, visul creşte în soare

BATUTA PE LOC

Tot pe loc, pe loc, pe loc,
Să răsară busuioc
Vreau şi eu să intru-n joc
În grămadă nu am loc
S-o pornim în cerc, flăcăi,
Cosim iarba, facem clăi,
Ridicăm cerul mai sus
De din vale spre apus
Tot pe loc, pe loc, pe loc
Să ne răstignim în joc,
Măi, măi !

 Ioan LILA

POEM ÎN MARTIE 2011

UNU



Te-am văzut în iarba crudă
Coaptă, dulce ca o dudă
Şi suavă şi divină
Cerul n-avea nici o vină
Tu te deschideai sfioasă
Răsărind din iarba deasă
Nu voiam decît să-ţi fur
Din iarbă finul contur
Dar tu te-ai simţit vînată
Ca o fiară-adevărată
Şi m-ai răstignit, mireasă,
În dulceaţa ta sfioasă.

Ioan LILA

POEME ÎN MARTIE 2011

DOI

Eu vin ca zeul

Ce curbe lunecoase şi amare
Se-nscriu în trupul tău cu miez de floare
Eu vin ca zeul să mă risipesc
În iarba ta cu iz de măr ceresc

Şi vreau să te cutreier ca un flutur
Polenul în adîncuri să ţi-l scutur
Şi beat de fericire pot să pier
Sînt îngerul căzut iarăşi din cer

TANGO

Te pot iubi la nesfîrşit
Îţi pot iubi trupul o viaţă
Dulceaţa ta m-a nemurit
N-am somn, adorm spre dimineaţă
Şi-mi amintesc că m-ai trezit
Să te învălui ca o ceaţă
Tango!

E frig, zăpada a-nflorit
Tremur de dorul tău, femeie
Pe cerul zilei aurit
Dospesc aprins de-o scînteie
În crucea ta de alizee
Tango!

Uşor, plutind spre asfinţit,
Te strîng în braţe cu durere
Că prea mult nu te-oi fi iubit
Dar asta e doar o părere
Care se pierde-ntr-un sfîrşit
Dar eşti prea dulce, dă-mi şi fiere
Tango!




 





CÂNTEC DE PAHAR

Pe struna viorii tale,
Trece-mi-aş şi eu arcuşul.
Pe cărarea ta din şale,
Face-mi-aş, turbat, culcuşul…
Că mi-e rău de-atâţia fluturi,
Câţi din şoldu-ţi de cadână,
Când păşeşti, pe cer âi scuturi –
Şi cu umbra lor mă-ngână…


CIND SIMT CUM TIMPUL VIEŢII


Cînd simt cum timpul vieţii m-acoperă cu noapte
La fel ca prima oară, cînd m-ai momit cu şoapte,
Eu mai tînjesc, femeie, să muşc lacom din mărul,
Cel dulce de iubire – acesta-i adevărul !

Din raiul plin de lacuri cu lapte şi cu miere,
Am preferat să aflu, că-n tine e, muiere,
Acea eternitate ce m-a făcut să sper,
Că ai intre picioare scarul vieţii mister.



Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971