Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
 ÎNCOTRO E ŢARA, DOMNULE SUBLOCOTENENT?!
 
(In memoriam acad. Marcu Botzan)

„Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborâ din sferele înalte
ale unui Cioran, sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate –
pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.”
Acad. Marcu BOTZAN

„E de o vârstă cu piramidele naturale din Tibet şi Alpi şi cu catacombele din care izvorăşte de sute de mii de ani poteca de fir de argint a Oceanului, ce nici nu scade, nici nu sporeşte.” Aşa cuvânta pe la începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1928, poetul român Tudor Arghezi despre fascinantul scriitor „polar” Henrik Ibsen. Aproape că la fel am fi tentaţi să spunem şi noi astăzi, în luna martie a începutului de veac XXI, despre academicianul Marcu Botzan, un creator al perfecţiunii profesional-umane şi un adept al multidisciplinarităţii, pe care eu l-aş poziţiona categoric lângă acei semizei ai spiritului omenesc, unde sculpturalitatea cuvântului aşezat între forţa ascuţită a raţiunii şi delicateţea rară a spiritului interior i se citeau nu numai între filele multelor sale cărţi concepute de-a lungul timpului, ci şi pe frumuseţea chipului său plin de lumină, demnitate şi modestie. Coordonatele de care stă agăţat destinul acestei personalităţi de tip renascentist, din păcate nu atât de cunoscută la nivel naţional pentru meritele sale diverse, se înscriu în perimetrul unei adimensionalităţi specifice numai familiei sufletelor rare şi tari.
 
Traseul biografic al vieţii unui om se conturează, uneori, tăcut, ca o litanie creştină, alteori, extrem de agitat, asemeni unei mări turbate ce plesneşte cu duşmănie ţărmul, sau, de ce nu, plat şi confuz, întocmai ca o apă tulbure şi stătută a destinului său lumesc. Parcursul ontologic al celui ce a fost până mai ieri academicianul Marcu Botzan aparţine, indubitabil, primei categorii. Născut la Craiova în primăvara anului 1913, Marcu Botzan şi-a petrecut copilăria în praful uliţelor Podarilor Doljului alături de ceilalţi copii ai satului – fapt care va deveni peste ani fundamentul literar al volumului de versuri „Cântece şi descântece pentru un sat de altădată” (1997) -, pentru ca mai apoi să urmeze Liceul Carol I din Craiova, cursurile Facultăţii de Agronomie din Bucureşti între anii 1931 şi 1936 şi, ulterior, pe cele ale Facultăţii de Construcţii din cadul Institutului Politehnic de pe acelaşi mal dâmboviţean. A doua mare conflagraţie mondială a constituit însă un moment de răscruce în viaţa Omului Marcu Botzan, cel care a străbătut un capitol unic de viaţă pe întinderea unui spaţiu de aproape, iată, un secol întreg, palma dureroasă a secerei morţii transformând tânărul idealist din anii ’40 în modelul de echilibru uman şi intelectual de mai târziu, veritabila parabolă reuşită, de astă dată, a propriei sale vieţi miraculos ţesute de Dumnezeu Tatăl. Trebuie amintit în acest cadru contextual faptul că ampla activitate profesională a viitorului academician Marcu Botzan în domeniul compex al îmbunătăţirilor funciare se poate spune că s-a desfăşurat, aşadar, după ce acesta va fi traversat cu greu ambele fronturi, cel din Est şi cel din Vest, de la Odesa la Stalingrad şi, mai apoi, din ţară până la Budapesta.

Lui Marcu Botzan, primii paşi în cercetarea ştiinţifică i-au fost îndrumaţi de către însuşi Gh. Ionescu–Sisesti, cea mai de seamă personalitate a agriculturii româneşti a secolului al XX-lea, iar din anul 1966, atunci când se înfiinţează în Bucureşti primul Institut de Cercetări de Îmbunatăţiri Funciare şi Pedologice, devine directorul acestuia, în această calitate fiind un manager cu o gândire modernă, de tip avangardist, înfiinţând, astfel, toate secţiile şi laboratoarele institutului şi creând, de asemeni, numeroase câmpuri experimentale la nivel naţional. Prin cercetările iniţiate şi coordonate de către academicianul şi profesorul Marcu Botzan, s-au rezolvat în timp multe probleme de fond ale îmbunătăţirilor funciare, nesoluţionate până atunci şi legate de consumul de apă al plantelor în diverse condiţii pedoclimatice din ţară, dar şi de calculul normei de udare ori de bilanţul apei în sol, motive mai mult decât întemeiate pentru ca Marcu Botzan să fi fost ales membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice încă din momentul înfiinţării acesteia, iar din anul 1993 să devină şi membru titular al Academiei Române.

De la publicaţii în domeniul îmbunătăţirilor funciare, precum: „Problemele de irigatii si desecari ale Campiei Baraganului” - o lucrare premiată de Academia Română în anul 1959 şi recunoscută din punct de vedere valoric şi pe plan internaţional -, „Culturi irigate”, editată în trei ediţii consecutive, carte ce constituie baza de studiu a inginerilor şi a tehnicienilor de îmbunătăţiri funciare (Marcu Botzan obţine şi pentru aceasta lucrare un alt premiu al Academiei Române, ceea ce reprezintă o mare excepţie de la regulă în acest sens, ştiut fiind faptul că forul academic respectiv acordă unui autor doar un singur premiu pe parcursul întregii sale activităţi ştiinţifice), „Bilanţul apei în solurile irigate” (teza sa de doctorat), „Verificarea hidroameliorativă a Luncii Dunării româneşti şi a Deltei” sau lucrări care abordează şi alte teme conexe acestui domeniu ştiinţific deosebit de vast, cum ar fi „Apele în viaţa poporului român”, „Hidronimie românească sau botezul apelor”, „Corectarea mediului şi umanizarea naturii”, „Zeu şi fluviu Dunărea”, „Drumuri de apă”, „Începuturile hirotehnicii pe teritoriul României”, „Mediu şi vieţuire în spaţiul Carpato-Dunăreano-pontic”, academicianul Marcu Botzan realizează o incursiune în cadrul spiritului beletristic cu uşurinţa pe care ţi-o dă capacitatea cognitivă personală de a vedea dincolo de ceea ce se vede şi de a desluşi codurile realităţii înconjurătoare din toate unghiurile şi laturile ei fragile şi complicate deopotrivă. „Cântece şi descântece pentru un sat de altădată”, „Baladă pentru Calea Soarelui”, „Încotro e ţara, d-le sublocotenent?” ori „Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius” sunt titluri care fac din Marcu Botzan o personalitate demnă de orice aulă academică internaţională. Despre literatura închipuită de Marcu Botzan, academicianul Eugen Simion scria: „După o viaţă de activitate ştiinţifică cu numeroase publicaţii în domeniu, acad. Marcu Botzan abordează  - de câţiva ani – şi beletristica. Cu originalitate şi căldură umană.” Şi fără contrafaceri, fără prefăcătorie, am adăuga noi, din simplul motiv expus de el însuşi în anul 1955, şi anume acela că „numai adevărul îţi poate dezvălui curata, neprefăcuta omenie”.

Puţini ştiu că Marcu Botzan, această uriaşă personalitate a culturii şi a ştiinţei româneşti a îmbunătăţirilor funciare, era fiinţa umană care încă lăcrima, în anul lui Dumnezeu 2005, la amintirile tulburi legate de coşmarul halucinant al destinului său şi intitulat simplu de către istorici - „al doilea Război Mondial”. Marcu Botzan te reînvăţa să trăieşti exemplar emoţia curată şi mistica sa aparte. Dar şi mai puţini cunosc faptul că dumnealui sculpta, iar fiecare dintre piesele create îşi ducea pe umeri geneza ei singulară. Având marele privilegiu de a cunoaşte acest punct de lumină a spiritului românesc şi universal cu doar câţiva ani în urmă, în liniştea casei sale din Piaţa Dorobanţi, cu prilejul aniversării a 92 de ani, întâlnire magică pentru mine datorată inginerului Nicolae Moraru, un alt specialist de marcă al aceluiaşi domeniu vast al îmbunătăţirilor funciare, am fost luată de mână, dusă pană în camera alăturată, unde domnul academician îşi ţinea sculpturile, iar acolo, pe îndelete, Marcu Botzan mi-a povestit identitatea, sufletul fiecărei lucrări în parte. Nu le orânduise un traseu specific în posteritate, dar eu una mi-aş dori foarte mult ca toate aceste unicate ale academicianului Marcu Botzan, inclusiv picturile deosebite ale soţiei sale, să aibă un drum al lor firesc înspre o sală de expoziţie caracteristică ori înspre incinta Academiei Române al cărei membru era. E păcat ca această latură personală, pe care dumnealui nu şi-o dezvăluise deloc din câte mi-a spus, să rămână în continuare necunoscută şi după dispariţia sa fizică dintre noi.

La un moment dat, cel care a fost până pe data de 8 martie a anului 2011 academicianul Marcu Botzan scria cam aşa: „Faceţi, Vă rog, efortul de a mai coborâ din sferele înalte ale unui Cioran, sau ale altuia ca el, pentru a afla că umanitate – pe româneşte omenie – se găseşte şi mult mai jos, şi – poate – mai autentică.” - o invitaţie, iată, făcută posterităţii cu o delicateţe superioară sui-generis în cartea sa intitulată „Încotro-i ţara, domnule sublocotenent?”. Îi pot spune acum identificatorului cele trei tipuri de hazard manifestate în timp în mod individual ori prin suprapunere fenomenologică pe teritoriul ţării noastre - şi este vorba aici despre  hazardul  climatic, cel geomorfologic şi cel hidrologic -, că noi, cei de acum, suntem siliţi să coborâm, din nefericire, zilnic câte o altă treaptă existenţială înspre întuneric, arareori mai fiind învredniciţi de către divinitate cu bucuria de a găsi în sufletele mute de lângă noi bucuria Luminii christice, şi ne izbim peste tot, din ce în ce mai mult, cu propriile noastre încălţări tocite, de chipuri cioraniene spelbe, cu funia atârnând înfiorător în jurul grumazului ori cu ţeasta făcută praf şi pulbere de caldarâmul prăfuit al străzii şi, din ce în ce mai puţin, de câte un facies eliadesc cu parabola florii de nufăr bine înfiptă în cap şi în restul de suflet rămas să moară încet în existenţa-i pământeană sufocată la maximum azi cu un morman de deziluzii şi de dureri multiple.

Faptul că Marcu Botzan a devenit acum parte a eternităţii divine, ne face să ne amintim de spovedania sa din faţa erorilor flagrante ale războiului trăit din plin pe pielea sa: „...am putut constata că o bucăţică de război este un mare şi unic prilej de a privi mai de aproape omul, această ciudată lighioană, cu neomenia dar şi cu omenia sa, la fel de mari, răsplătindu-se una prin cealaltă.” Iar dacă traiectul vieţii sale a cuprins în el latura modestiei şi rarisima textură a demnităţii umane specifice numai spiritelor superioare, atunci putem închide spaţiul acesta destinic circular al celui ce a fost acad. Marcu Botzan sub auspiciile generoase ale câtorva versuri aşezate într-una din scrierile lui, „Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius”, singurele, de altfel, rămase de la împăratul Hadrian şi prinse în mult discutata „Historia Augusta”:

„Sufleţel blând şi rătăcitor
oaspe şi prieten al corpului
vei pleca acum în locuri
palide, uscate şi pustii
şi nu vei mai face glume ca de obicei!”     

P.S.: Îmi propusesem ca împreună cu domnul inginer Nicolae Moraru să mergem şi anul acesta la acad. Marcu Botzan acasa, pe 30 martie, pentru a-l omagia cu prilejul celor 98 de ani, pe care i-ar fi împlinit la acea dată. Se vede că Dumnezeu a avut cu totul şi cu totul alt plan şi nu ne-a mai împlinit dorinţa interioară.
                                                                                                 Magdalena ALBU

 
        
                        ANTOLOGIA
scriitorilor români contemporani din întreaga lume


    Iniţiativa  scriitoarei Ligya Diaconescu şi a revistei STARPRESS 2011, din Canada, în colaborare cu Andrada Victoria Diaconescu, de a publica  “ANTOLOGIA  scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, a izvorât din dorinţa de a face cunoscute cercurilor iubitoare de cultură, şi nu numai, din întreaga lume, scriitori români trăitori pe meridianele lumii. Lucrarea apărută în format A4, cuprinde 52 de poeţi şi prozatori, în 225 de pagini, cu creaţii scrise în limba română, dar traduse şi în limba engleză de către autoarea antologiei şi de Mariana Gheorghe, din Vancuver( Canada).Parafrazând pe Eugen Lovinescu pot spune că cei cuprinşi în această amplă lucrare nu sunt numai talente remarcabile, ci şi puncte din frontiera hărţii noastre sufleteşti.
    Această antologie a apăut şi urmare “Concursului Internaţional de Poezie “ pentru românii din întreaga lume-“STARPRESS “, iniţiat de Ligya Diaconescu  din România şi George Filip din Montreal, aşa cum ne informează poetul în “Cuvânt înainte “.
    Tot ca o prefaţare a acestei ample lucrări, scriitoarea Cezarina Adamescu ( redactor la Agero, Stuttgart, Germania ) subliniază că această antologie este o”Călătorie prin patria neasemuită a cuvintelor “, în timp ce Adalbert Gyuris( Germania) spune că lucrările publicate sunt”Gânduri alese “, iar cunoscutul scriitor Octavian Curpaş din Phoenix (Arizona ) detailează rolul amplei lucrări, spunând că ea este” o şansă la universalitate pentru autorii români ai timpului nostru “, ca Lucreţia Berzintu ( Israel) să conchidă că Ligya Diaconescu “a creat acest buchet de flori de pretutindeni “.
    Fiecarui autor cuprins în antologie i se rezervă patru pagini în care sunt publicate datele biobibliografice, fotografia şi creaţiile, în limba română şi în engleză.
    Urmare faptului că poetul clujan Al.Florin Ţene, preşedintele Legii Scriitorilor Români, a câştigat Marele Premiu la Concursul Internaţional STARPRESS, antologia se deschide cu fişa bio-biobliografică a  acestuia şi cu patru poeme în limba română şi engleză. O altă personalitate reprezentativă a literaturii noastre din diasporă este poetul George Roca, membru al Ligii Scriitorilor, stabilit în Australia, prin poeziile cuprinse în această antologie, pot spune că este un martir al talentului.Lumina din poeziile Victoriei Duţu  stabileşte o analogie între două structure lirice, între spiritual postmodern şi cel globmodern. Cunoscutul poet din SUA, Virgil Ciucă ştie să împletească armonios inteligenţa artistică  cu ceremonia lirică.O poetă a vibraţiilor luminii sudului este Elisabeta Iosif, în poeziile căreia anotimpurile sunt simboluri  ale iubirii şi ale renaşterii spirituale. Lică Pavel dospeşte verbul în versuri scurte, concentrate, ele fiind oglinda unde”Omul care mă priveşte îmi seamănă leit “.Versurile semnate de Carmen Tania Grigore sunt expresii ale eului frisonat de dragoste. Poemele semnate de Marin Ifrim sunt adevărate acumulări de detalii în care se răsfrâng clipele aşteptării. Adalbert Gyuris (Germania ) îşi exteriorizează sentimentele prin plasticitatea şi coloratura cuvintelor, în timp ce din Baia Mare poeta Mariana Angela Glodici îşi aprinde “Făclia de dor “ pentru a lumina “cu speranţa cea mai curată” destinul.Un poet laborios este Damian Theodor (New York ) în versurile căruia descoperim metafore ce inched o premoniţie adâncă. Mariana Zavati Gardner(Anglia ) este o poetă a amintirilor unde pactul autobiografic, autoreferenţialitatea poemului sunt introduse într-un scenariu nostalgic. Micropoemele lui Adrian Botez sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat fotografiat ce surprinde clipa de lumină. O metamorfoză a anotimpurilor nuanţează poezia lui Victor Burde, în timp ce Mariana Doina Leonte îşi ascultă tăcerea poemelor sale.
    Un poet profund este Menuţ Maximinian dotat cu capacitatea de a da carnaţie obsesiilor şi a sentimentelor. Visul evaziv al Mihaelei Cristescu (Sydney-Australia ) transcende dincolo de realitate prin plasticitatea imaginilor, pe când acest fenomen îl găsim şi la Cristina Gabriele Nemeş dar încorsetat în frumoase poeme scrise în stil clasic.Implicarea eului în “conflictul “ dintre anotimp şi persoanele iubite din versurile semnate de Elena Olariu dă o notă de sinceritate. Gustul pentru rememorarea histrionică îl descoperim la Alex Popa ( Anglia), acelaşi lucru străbate şi poeziile Ionelei Flood (London-England ). În versuri scrise în stil clasic Gigi Stanciu decantează gânduri cu o voluptate irepresibilă. Iar poeziile semnate de  Cristiana Maria Purdescu, Gheorghe Mizgan, Sorin Micuţiu, Silvia Petre-Grigore, Ioana Geier( Germania), Marian Dragomir, Olga Alexandra Diaconu, Ionela Van Rees Zota( Germania), Eliza Floria, Ana Maria Gîbu, Maya Maria Muşat, Monalisa Livia Gheorghiu alternează subtil spectacolul ingenuu şi tonul romantic.
    O poetă cunoscătoare excelentă a poeziei este Ligya Diaconescu, sedusă fiind de himera clasicităţii.O voluptate irepresibilă a rostirii şi o dicţie impecabilă împing poezia Ligyei Diaconescu către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri în armonie cu trăirile egoului. Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblânzire a convulsiilor lăuntrice, un act de exorcism. Poemele freamătă de sensibilitatea unei poete admirabilă. Aceaşi seducţie pentru versul clasic o descoperim la Lavinia Huţişoru Dumitru.
    Această amplă antologie se încheie cu proze semnate de Elena Buică (Toronto, Canada ), Radu Botiş, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Liliana Moldovan,  Ovidiu Creangă,( Toronto, Canada), Daniela Gîfu, Dora Alina Romanescu, Radu Vasile Chialda, Victoria Fătu Nalaţiu, Menuţ Maximinian şi Camelia Iuliana Radu, texte ce evidenţiază starea actuală şi diversă a prozei româneşti unde urmele biografiei, rememorarea, punerea în oglindă a depoziţiilor, introspecţia, radiografia unor destine angrenate în circuitul social al vieţii, cu toate complicaţiile pe care le presupune, sunt doar o parte din evantaiul multicolor al ideilor ce se desprind din aceste proze.
     Această antologie, realizată cu profesionalism de Ligya Diaconescu, se constituie într-un barometru care indică punctele din frontiera hărţii noastre sufleteşti, cum scria Eugen Lovinescu. Lucrările cuprinse în această antologie reprezintă perenitatea talentului românului indiferent pe ce meridian al planetei se află.

                                                                                                      Al.Florin ŢENE.

                                
          Naraţiunea mijloc de a creea destine

    Destinul de prozator al lui  Toader T.Ungureanu s-a creionat, de-alungul anilor, odată cu scrierea prozelor şi romanelor sale:”Regăsiri în timp “, “Sub semnul Capricornului “, trilogia “Rătăcitorul ,( vol I-Triumful vieţii, vol.II-Destine şi vol.III-Dincolo de hăţişuri ), “Nu aştepta luna mai “, “ Condamnat la viaţă “, “Şi visele pot fi trăite “, ”Dragoste şi durere “, “Al cincelea anotimpă “ şi “De dragul ochilor tăi “.
    Aceste proze ne descoperă un autor în întreaga sa splendoare barocă a imaginaţiei, având voluptăţi şirete pentru subiecte pline de miez, un narator cu viziuni neoplatonice, un degustător rafinat de înţelesuri pe care le culege pătimaş din viaţă.
    În noul său roman”Cărările destinului “, redescoperim aceaşi înclinaţie  spre lirism şi introspecţie, povestire şi facondă.
    Romanul  prefaţat de Constantin Zărnescu care subliniază că autorul este un”Constructor laborios de subiecte ample, în linia înaltei tradiţii a prozei moldoveneşti “, este structurat în capitolele: : “Au fost tineri “, “ Patima“, “În căutarea norocului “, “Micu prinţ“, “Tranzacţia “, “Străinul “, “Cântec întrerupt “, “ O nouă şansă“ şi “Chemarea stelelor “.
    Naraţiunea romanului se desfăşoară pe măsura derulării destinelor creionate de autor, demiurgul  personajelor sale, cu nume de Alina, Ciprian, Raoul, Mărioara sau Ema.
    Prospeţimea relatării, retrospecţia, întoarcerea în timp prin povestirea personajelor sunt elemente ale comportamentului eliberat de canoane, arătând că romancierul este un dibaci mânuitor al stilului şi un fin observator al psihologiilor latente. Romanul rescrie destinul unor personaje ce au o traiectorie orbitală în jurul lui Raoul, un împătimit al jocului de cărţi, fiind o variantă contemporană la Craii de Curte Veche, căci retrăiesc voluptăţile vieţii şi îşi lasă destinul la mâna hazardului.
    Citind acest roman mi-am adus aminte de romanele lui B. Jordan, T.C.Stan, ori Patricle Martinescu din perioada interbelică, dar Toader T. Ungureanu face un pas înainte faţă de predecesorii săi, mutând intersesul de la epicul aventurii( contaminat de facilităţi flagrante ) la comportamentism. În gesturile, limbajul şi manifestările protagoniltilor ghicim o pshiologie şi o mentalitate care dau seamă şi despre un cod romantic frisonat uneori cu poeme ce trebuiesc luate în seamă. Însă chiar relatarea prozatorului e un astfel de mixtum compositum, căci, trecând de la o perspectivă narativă la alta, autorul pune pe tapet o nesfârşită ştiinţă a povestirii.
    Patima jocului de noroc îl degradează pe Raoul, aducându-l în situţia de a-şi pierde toţi banii câştigaţi şi chiar soţia şi fiica, schimbându-le destinul în bine.Prozatorul priveşte realitatea la microscop, pulverizând-o într-o avalanşă de imagini şi secvenţe romantice de dragoste , focalizând concreteţea în nuanţe diafane.
    Autorul foloseşte fragmentarismul ca metodă şi viziune, căci fizionomia exterioară se încheagă prin acumulări lente de senzaţii şi detalii.Nu lipseşte oniricul, o stare de vis ce reapare obsedant în nopţile Alinei, de teama apariţiei fostului ei soţ Raoul. Profesoară la o şcoală,Alina este înjunghiată de  cartoforul înrăit care se răzbună înjunghiindo în clasă.Acest dramatic personaj femenin moare într-o perioadă când îşi găsise fericirea alături de Prinţ. Un om bogat ce o iubea mult, inclusiv pe fata ei.
    Acţiunea cărţii se desfăşoară în zona Dornelor, dar şi în două localităţi din judeţul Cluj.Lumea imaginată de autor, încărcată de aerul fabulos al visului, are coerenţă şi respiră acelaşi fond ritualic, palpitând de ritmurile înalte ale naturii.Percepţia prozatorului e, aici, superioară, iar frazele sale pletorice vibrează de o poeticitate autentică.
    Toader T.Ungureanu ştie să coboare în imediata apropiere a vieţii, să-i simtă freamătul şi să-i descifreze misterul ascuns. Efectul, în astfel de cazuri, e de autenticitate clocotitoare şi de cristalizare a realului cu imagini pregnante.Ochiul pare a observa lumea printr-un ochean colorat care hieratizează mişcarea, gestica personajelor, inclusive de a pătrunde în vârful “degetelor” intuiţiei în visele ascunse ale personajelor. Exerciţiile de candoare  dintre Alina şi Ciprian au o doză de ingenuitate.
    Autorul acestui roman e un prozator indiscutabil înzestrat, cu simţul miraculosului şi al poeticităţii, inclusiv fiind dotat cu voluptăţi de povestitor.Romanul este grav, deschis cu toţi porii spre adâncimile existenţei, fiindcă naraţiunea lui creează destine tragice

                                                                                                                             Al.Florin ŢENE.





 

                  ,,Podul suspendat,,, sau...
             Jonglând pe firul unui păianjen

Volumul de proză scurtă PODUL SUSPENDAT, semnat de Suzana Deac, şi apărut în 2011, la Editura Transilvania din Baia Mare, are girul Proiectului CITITOR DE PROZA şi Republica Artelor, cu sediul la Londra.
Coperta fiind semnată de Maia Martin.
Criticul literar Virginia Paraschiv, într-o prefaţă, care beneficiază de toate ingredientele de care numai un profesionist ca domnia sa, dispune, îi face lucrării, o prezentare la obiect, schiţând în tuşe fine şi portretul scriitoarei.
,, Suzana Deac oficiază ca prozator în volumul Podul suspendat, un ritual de exorcizare a fantasmelor morbide, induse de ,,programatorul de suflete,, - accidentalul traumatizant sau durata cleioasă a cotidianului cenuşiu,,.
Modestă, ca o privighetoare care îşi cunoaşte valoarea lirică, Suzana iese în luminile rampei literaturii contemporane doar când are ceva a spune, când imaginile şi ideile sale de creator autentic au ajuns la maturitate, deţin esenţa comunicării. Suzana nu este o feministă utopică, nu este luptătorul care se aruncă în arenă pentru ca mai apoi să-şi descrie aventura. Ea este observatorul inteligent, tenace şi care ştie să decanteze sterilul de diamantele care, în cazul de faţă, devin literatură.
După mai multe volume scrise în limba română şi în limba maghiară, cărţi de beletristică, dar şi de specialitate (cu accente în psihopedagogia persoanei) Suzana Deac revine pe piaţa de carte cu un volum de proză scurtă deosebită. Lecţii de viaţă!
Într-o perioadă în care creaţia literară depăşeşte cu mult numărul cititorilor de carte, un autor care ştie să-şi aleagă subiectul va reuşi să se evidenţieze, să se bucure de recunoaşterea publicului larg, dar şi de aprecierile criticilor.
Nimic nou sub soare! Şi totuşi, Suzana Deac reuşeşte să evadeze din locul comun printr-o transcedere aproape geografică, prin paralelisme de stări şi situaţii la limită, - tot motive bune pentru a susţine un scris cu tentă firesc, feminină, dar care este dublată de persectiva pe care i-o impune, pragmatic, obiectiv, psihologul.
Folosindu-se de darul literar hărăzit de Sus, adăugând travaliului creativ ştiinţa psihologiei omului modern, autoarea face în PODUL SUPSENDAT un exerciţiu de decuplare de la ,,tihna,, spre care ne împinge tot mai mult confortul cotidian (maşina, televizorul etc). Ne obligă să gândim, să ne redefinim, să ne regăsim în situaţiile speciale, pentru a deveni parte din personajele sale.
Lumea prin care ,,cotrobăie,, după Artă, este lumea pe care o trăim laolaltă sau separat, familia, concetăţenii, prietenii virtuali ,- cunoscuţii şi necunoscuţii. Ştirile din massmedia, preluate la cald şi procesate mai apoi, până devin Operă, - sunt alt material de construcţie pentru cartea de faţă, autoarea se mişcă firesc într-un conglomerat de acţiuni pe care îl transformă în proză de calitate.
Femeia ca entitate care, cândva a fost una cu bărbatul, constituie de-a lungul cărţii, un soi de placă turnantă, - când frivolă, când responsabilă, frumoasă, complexată ... Expusă ca într-o vitrină , - dar întodeauna în relaţie existenţială cu bărbatul. Despre această relaţie, dintre sexe, aşa cum o readuce pe tapet Suzana Deac, prefaţaroarea cărţii, Virginia Paraschiv, spune: ,,Erosul subtil şi spiritualizat îşi face simţită prezenţa, El şi Ea, contopiţi mai degrabă în tensiunea stării (....)”.
Dincoace de lumea plăsmuită în carte, pornind de la umbra firului de iarbă, trecând prin Alpii Elveţiei, la Techirghiol etc... prin tot atâtea locaţii care pot fi atinse, - există o realitate creatoare, în care autoarea caută aproape întotdeauna iubirea. Dragoste şi durere! Două faţete ale aceeaşi monede. Liniştea de dinainte de furtună, mai apoi, dezastrul.
Între cele două, stă firul insignifiant al unui păianjen, ce se numeşte: Destin.
Fiecare scriere din carte este o poveste, are tâlc şi o citim cu plăcere pentru că, lumea însăşi este o poveste fără început şi sfârşit, pentru că noi toţi facem parte din această Poveste. Ceea ce ne rămâne în urma lecturii, este definitoriu pentru omul modern.
Suzana este un fin observator al societăţii dublat de naratorul de excepţie. Are stil şi nu se aruncă în vâltoarea desfăşurării epice până când nu simte că acolo este punctul, în care se intersectează imaginile de care are nevoie, pentru ca scrisul ei să aibă acţiune, culoare.
În proza aceasta există şi eşantioane inedite de stări psihologice clasice, dar şi spaţii obişnuite, prin care, de obicei, trecem zilnic cu indiferenţa omului grăbit să ajungă acasă.
Pagină după pagină, PODUL SUSPENDAT ne lasă să înţelegem că noi suntem doar acrobaţii, care facem spectacol, fiind prinşi de firul subţire al unui păianjen. PODUL SUSPENDAT este istoria individului, care află că este la mâna Destinului, că lupta sa este inegală şi că drumul nostru contează mai mult decât destinaţia.
Prin tehnica personală, de redare a emoţiilor umane, Suzana Deac merge în echilibru perfect,- îmbinând sensibilitatea poetei cu atitudinea frustă a prozatoarei.
Iată un demers literar de calitate certă şi unde, ea ştie foarte bine, când să treacă de la starea de beatitudine a fericirii la starea de ,,avarie,, a vieţii.
Scriitoarea nu dă sfaturi profesionale, nu vine cu formule magice.
Cartea nu este măciniş de stări, nu este nici colaj din culori, sunete, arome şi atingeri de înger. PODUL SUSPENDAT, dintr-o copertă în alta, musteşte de Viaţă! Este Viaţa cu urcuşurile spectaculoase şi mai ales, cu prăbuşirile inevitabile. Lecţii personale.
În acest sens, toponimele, cele mai multe preluate de pe harta geografică, te ajută să localizezi personajele în spaţii deja cunoscute şi cu potenţial de imaginaţie magic-real.
Şi totuşi, autoarea ne vinde, ca oricare scriitor veritabil, ne oferă iluzii. Vinde vise ambalate în sintagme bine şlefuite.
Nimic în plus. Nimic în minus în construcţia cărţii care, are consistenţa călătoriei cu un tren de noapte. Unul după altul, personajele urcă în vagoane, îşi povestesc viaţa intimă unor oameni, pe care ştiu că nu îi vor mai întâlni niciodată. Coboară din haltă în haltă, anonimi, lăsând în urmă amprenta poveştilor lor. Totul devine Destin colectiv.
Ne recunoaştem în persoanjele cărţii Suzanei Deac pentru că ea, autoarea este un observator fin al lumii care ne înconjoară, un Om cu talent, care ştie să adune în pagini de proză, evenimente, stări, spaţii de conflict, - dar mai presus de toate ştie cum să declanşeze, în noi, declick-ul întrebărilor. De ce? Unde? Cum?
Felicitări, Suzana!
                                                                                                           Melania Cuc


 


Lansare de carte – eveniment:
Nicolae Gudea, „Christiana Minora”



Într-un cadru mai restrâns, aşa cum şi-a dorit autorul, la Parohia greco-catolică „Sfânta Familie” din Zalău, a avut loc sâmbătă lansarea unei noi cărţi semnate de prof. Nicolae Gudea, „Christiana Minora. Studii, articole şi note în legătură cu creştinismul timpuriu din Dacia Romană, Dacia postromană şi unele provincii vecine”. Cartea a apărut la Editura „Mega” din Cluj Napoca, ca al XVI-lea volum al seriei „Interferenţe etnice şi culturale în mileniile I A. Chr. – I P. Chr.”, sub egida Universităţii „Babeş – Bolyai”, Institutul de Arheologie Aplicată Cluj Napoca şi Facultatea de Teologie Greco – Catolică şi cu sprijinul financiar al „Bischofliches Ordinariat Mainz” prin grija vicarului general Dietmar Giebelmann.
Câteva din titlurile materialelor publicate: „Vasul cu inscripţie creştină de la Moigrad”; „Despre o gemă gnostică cu inscripţie din Muzeul de Istorie şi Artă din Zalău”; „În legătură cu o nouă descoperire cu caracter creştin la Porolissum”; „Descoperiri creştine timpurii (până la 313 p. Chr.) în provinciile romane din jurul Daciilor”; „Date noi şi importante în legătură cu potirul de la Moigrad”. Cartea este, de fapt, o pledoarie pentru arheologia creştină în România, a cărei existenţă ar fi negată oficial. Prof. Nicolae Gudea: „Atitudinea oficială actuală în legătură cu arheologia creştină din România seamănă foarte mult cu ceea ce s-a întâmplat în timp.
În plină epocă comunistă (anii 1985 – 1988) am avut de înfrânt – în lupta pentru publicarea cărţii cu creştinismul – opoziţia şi chiar sabotajul unor capsomani comunişti, care, din punct de vedere ideologic respingeau cercetarea creştinismului în cadrul instituţiilor statului şi o lăsau pe seama popimii ortodoxe care au împins-o în braţele unui naţionalism creştin aberant din care nu mai putem ieşi”. Un scurt fragment din „Cuvântul înainte” al prof. Gudea, extrem de polemic, şi care nu poate fi redat aici integral. Oricum, am participat la o lansare de carte – eveniment, o carte pe care vă îndemn să o citiţi. Nu ştiu dacă, într-adevăr, aşa cum susţinea autorul, „schimbă istoria României”, dar oricum este „explozivă”. Din multe perspective.
                                                                                             D.SĂUCA


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971