Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
                     Ambiţie şi performanţă la Mizil

                                                                                                                                   Lucia OLARU NENATI



        La sfârsitul lunii eminesciene  (adică ianuarie), am participat la un festival în oraşul Mizil, nume care îmi era  cunoscut, venind din memoria culturală  cu un halou de bună dispoziţie conferit de trimiterile livreşti şăgalnice şi de bonomă ironie. Aşa precum fusesem deja încunoştiinţată prin informaţiile anterioare din presă şi din invitaţia primită, aici urma să se desfăşoare cea de-a patra ediţie a unui festival literar intitulat foarte inspirat “Romeo şi Julieta la Mizil”, ceea ce mi-a semnalat din pornire că eminenţele cenuşii ale oraşului au găsit modalitatea cea mai fericită de-a transforma “porecla în renume”, adică un reper livresc – titlul unei piese destul de cunoscute a unui dramaturg de extracţie locală, din “mantaua lui Caragiale”, George Ranetti – într-un brand cultural local actual.  Anvergura manifestării desfăşurate în  aula Liceului « Grigore Tocilescu » din localitate, devenită autentică incintă  festivalieră naţională ori - ţinând cont de prezenţa participanţilor din atâtea zări ale lumii  - chiar internaţională, a dovedit că mai sus relevatul obiectiv se afla în plin proces de îndeplinire.
    Dar manifestările publice ale festivalului au început, de fapt, din ajun cu o neobişnuită agapă desfăşurată acasă la primarul oraşului, Emil Proşcan, unul dintre  iniţiatorii  acestui proiect. Acesta a ţinut să invite oaspeţii sosiţi din ajun sub acoperişul său - într-o verandă decorată cu gust estetic şi semănând a fi  décorul permanent al unor întâmplări culturale – la o reuniune ce s-a dovedit a fi un autentic banchet platonician sau o avanpremieră la ceea ce avea să urmeze a doua zi. Prezenţi în jurul mesei generoase, epigramişti de calibru greu, precum Efim Tarlapan, George Corbu, Vasile Larco  ş.a.,  antrenaţi în  concursul de epigrame  (acesta fiind, alături de concursul de poezie, un element important al festivalului) au încrucişat săbiile scânteierilor de duh ducând umorul la cote ameţitoare şi dătătoare de delicii spirituale  si, mai ales, de o irezistibilă bună dispoziţie. Dar cota de spiritualitate a reuniunii – ce amintea parcă de saloanele culturale ale aristocraţiei de odinioară (Oh, ou sont les nieges d’antant?!) a fost conferită şi printr-o elevată înbinare a poeziei cu muzica într-un recital de mare sensibilitate şi virtuozitate al unei familii de muzicieni din Oradea, familia Chelu, tată şi fiică, care au interpretat (fiica solo voce şi tatăl la ghitară), poeme româneşti şi universale de o atentă selecţie valorică  transpuse în regnul muzical.
           Semnatara acestor rânduri a ţinut să atragă atenţia asupra unui nume important dar quasi necunoscut din istoria epigramei, dar şi poeziei noastre, înfăţişând mesenilor cartea  George Voevidca. Viaţa şi opera, o primă monografie –antologie a acestui autor bucovinean interbelic,  care mi-a fost publicată de către  editura Mioriţa din C-lung Moldovenesc, avansând propunerea de-a i se acorda cândva acestui autor un moment de atenţie în cadrul festivalului. Intervenţiile avizate ale altor participanţi precum George Stanca, Dan Lupescu  şi alţii au completat atmosfera prezidată discret de către amfitrion pe care, pe tot parcursul şederii la Mizil, aveam să-l descopăr - mărturisec, cu uimire! - a fi un intelectual autentic, ba chiar, din cele citite ulterior, un prozator  de  real talent, ceea ce a fost de natură să explice ambiţia şi tenacitatea sa de-a se implica atât de concret în realizarea unui asemenea proiect cultural. Nu se poate încheia privirea asupra acelei seri deosebite fără a puncta prezenţa  activă şi dinamică a celuilalt factor de temei a acestui eveniment, spiriduşul său de argint viu, profesorul Laurenţiu Bădicioiu, coordonatorul proiectului aflat în derulare.
       Momentul de apogeu al festivalului s-a derulat a doua zi în sala suprapopulată  a liceului  unde s-au adunat concurenţii premiaţi, juriul decident, invitaţii speciali şi, nu în ultimul rând, publicul numeros doritor a gusta spectacolul oferit de prezenţa atâtor personaje ale vieţii publice. Au putut fi ascultaţi în cadrul unui dens program anevoie strunit de directorul liceului, Victor Minea, şi de profesorul Bădicioiu, alocuţiuni şi intervenţii de substanţă ale unor vorbitori aparţinând  unui spectru foarte larg şi eterogen de vârstă, preocupări, şi calibru, dar în cea mai mare parte, nume de notorietate, precum spiritualul nonagenar Mircea Ionescu Quintus sau Ştefan Cazimir, (primul cu o reverenţă către Eminescu, al doilea către Caragiale), Corneliu Leu, Dan Lupescu, Sorin Roşca Stănescu, George Stanca, Nicolae Dragoş,  Elis Râpeanu, Corneliu Berbente, laureaţii celor două  concursuri, de poezie şi de epigrame, (a căror listă este deja publicată), primarul Emil Proşcan şi alţii, totul culminând cu un năvalnic recital al poetului Mircea Dinescu ce şi-a surprins, cucerit – dar şi şocat !- auditoriul printr-o  o jerbă de artistică nonconformistă, adică o îmbinare a poeziei sale, mereu imprevizibile, cu un potpuriu muzical live, manifestare ce-a prefaţat lansarea ultimelor sale producte artistice, o carte de poeme (Femeile din secolul trecut) şi un album de piese muzicale create pe versurile sale şi  interpretate de el, totul prezentat  într-un ingenios marketing  artistic, dimpreună cu sticle de vin din podgoria sa.
            Am un cuvân bun şi pentru actul de selecţie operat de juriu, (lucrare foarte anevoiasă având în vedere  sutele de texte trimise din ţară dar şi de la multe alte adrese din lume), atât în ce priveşte câştigătorii secţiunii de epigrame - cei premiaţi dovedindu-şi vivacitatea şi ascuţimea de spirit prin ilaritatrea stârnită de recitarea epigramelor premiate - cât, mai ales, la secţiunea de poezie  unde, printre alte premieri, unul dintre cele două mari premii a fost atribuit poetei Victoria Milescu a cărei poezie o cunosc şi o consider a face parte din galeria de elită a poeziei noastre autentice de azi, în ciuda discreţei sale şi a aprecierii sale critice. Argumentele acestei aserţiuni pot fi citite pe internet la adresa : http://revista-ecoul.com/scriitori-despre-scriitori/lucia-olaru-nenati-despre-victoria-milescu/
         In ce priveşte intervenţia mea ca  şi justificarea invitării mele la acest festival, ele se referă la faptul că Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani a pus în scenă piesa ce dă numele  festivalului, în anul 1986, adică în perioada când eram director al acestui teatru iar discursul meu s-a axat în jurul acestei împrejurări. Am evocat astfel atmosfera realizării acelui spectacol  ce a constituit, de fapt, debutul regizoral al lui Mihai Mălaimare, dar şi unul dintre primele spectacole în care juca  Dan Puric, pe atunci actor stagiar la Botoşani, alături de alţi absolvenţi  şi tineri de talent precum Maria Roxana Ionescu, Adriana Galben, Constantin Ghiniţă,Viorica Vatamanu, Valerian Răcilă, dar şi actori experimentaţi ai teatrului care au răspuns cu elan suflului de entuziasm al celor tineri: Doru Buzea, Jean Apostoliu, Mihai Păunescu, cu toţii dând viaţă poveştii de dragoste petrecută în Mizilul de altă dată când discordia  dintre doi adversari politici punea piedici în implinirea iubirii copiilor lor, într-o manieră ce a permis  parodierea dramei shakespeariene. Am evocat climatul psihologic special în care s-a realizat acest spectacol, ca şi altele din acea perioadă, de o intensitate răvăşitoare care ne cuprindea pe toţi  cei implicaţi şi  de care îmi amintesc ca de un rarissim coup de foudre colectiv care antrena până şi vieţile personale ale realizatorilor într-o combustie entuziastă care a dus la realizarea  unui spectacol de o irezitibilă vivacitate ce a avut un mare succes si o longevitate de invidiat, exact ceea ce trebuia în acea perioadă de cumplită încercare pentru colectivele artistice ale ţării care fost autofinanţarea intituţiilor de spectacole.  Am dăruit gazdelor fotografii, un caiet program al spectacolului şi un afiş enorm pe care  neobositul Laurenţiu Bădicioiu  mai că mi l-a smuls din mână,  drapându-se cu el şi  defilând astfel îmbrăcat  la recepţia finală.
            Pentru că timpul nu a permis susţinerea unei comunicări, ci doar o (cât mai) succintă expunere, prelevez aici câteva fragmente ale referinţelor critice suscitate de acel spectacol de odinioară al cărui titlu a devenit azi fanionul unei manifestări culturale ce se arată a fi tot mai substanţială.
   «  Actuala stagiune teatrală a fost inaugurată la Botoşani cu o « restituire », gest semnificativ pentru politica repertorială a unui teatru care şi-a făcut un punct de onoare din redescoperirea şi din recitirea scenică modernă a unor texte prea uşor date uitării. Mihai Mălaimare, invitat aici să gândească şi să realizeze regizoral comedia în versuri Romeo şi Julieta la Mizil (...) a invitat iubitorii de teatru la o reprezentaţie vie, alertă, clădită cu ştiinţă profesiunii şi cu mult bun gust la care se râde lejer şi de la care pleci cu reconfortul parcurgerii unei cărţi vesele bine scrise..(...) Am văzut la lucru o trupă dispusă şi hotărâtă să muncească serios în folosul calităţii propuse  şi care în general a ştiut să păstreze  în mod lăudabil măsura necesară ridiculizării prin parodie. (...) In cuplul Veta-Mişu, Maria Roxana Ionescu şi Dan Puric manifestă o molipsitoare disponibilitate către performanţă, aşa cum face (...) întreaga echipă de la Botoşani care ne-a invitat la o originală readucere în atenţie a comediei lui George Ranetii (...), actorii dialogând cu noi de pe o treaptă valorică superioară celei aparent pretinse de text. »
         Constantin Paiu, în România literară, din 9 oct 1986, Bucureşti

 …”Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani oferă (…) o nouă versiune a piesei în cadrul unui program de restituiri dramaturgice, mai mult chiar, de “restituire a valorilor culturale ale trecutului”. (…) E obligatoriu să vorbesc despre un anume ritm al desfăşurării piesei, antrenant şi viu, despre atmosfera de romanţă a mizanscenei, reproducere de epocă susţinută de muzică, de decorul şi costumele de altădată. Şi mai trebuie să vorbesc despre interpreţii rolurilor principale, Maria Roxana Ionescu şi Dan Puric. Veta ...este o brunetă focoasă cu voce bărbătească, cu o brumă de educaţie. Excelent sugerează tânăra actriţă senzualitatea şi mitocănia personajului învăluite în foarte subţiri prefecătorii. Dan Puric în Mişu se arată un componist iscusit de timidităţi şi nerăbdări tinereşti de provincie. Personajul lui este un funcţionăraş romanţios, poetastrul unui minuscul târg realizat cu inteligenţă şi voioşie şi, nu în ultimul rând, cu performanţe coregrafice remarcabile. (…) Toţi actorii au reuşit să cânte şi să danseze într-un spectacol năstruşnic şi atrăgător. (…) Meritoriu însă,  mai ales, prin efortul de înnoire şi prestaţia actoricească.”
                 Radu Anton Roman în Contemporanul din 17 oct 1986, Bucureşti.
« Gestul (de-a introduce piesa în repetoriul teatrului) are o evidentă dimensiune culturală  cuvenindu-se a fi salutat şi încurajat (...) şi prilejuieşte acum o premieră de real interes Teatrului « Mihai Eminescu » din Botoşani. (...) Putem aprecia cu toată căldura verva unei desfăşurări scenice de o reală inventivitate « spumantă ». (...) Piesa reprezintă pentru teatrul din Botoşani expresia unui original şi, ca specific al montării, ambiţios start într-o competiţie cu el însuşi. Eveniment ale cărui proporţii este de aşteptat ca viitoarele premiere să le pună  în continuare tot mai fertil şi mai elocvent în valoare. In acest sens recenta premieră constituie o veritabilă mobilizare de forţe şi o prealabilă, utilă şi convingătoare demonstraţie.
              Al.I. Friduş în Cronica, 3 oct 1986,  Iasi
      “ Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani a acordat o atenţie specială repunerii în  circuitul repertorial a unor texte din literatura noastră dramatică pe nedrept uitate. (...) Pe aceleaşi coordonate se înscrie şi premiera cu Romeo şi Julieta Mizil de George Ranetti premieră ce, o spun chiar de la început, ne-a prilejuit o dublă satisfacţie. In primul rând ne-a făcut plăcere să ne reîntâlnim cu un text de la începutul secolului nostru, construit pe ceea ce am putea numi principiul paratextualităţii. (...) Insă cea mai mare ambiţie şi tototdată izbândă a fost  de-a valorifica textul ca o sursă de expresie teatrală pentru actor.(...) Rezultatul e mai mult decât meritoriu. Am văzut un spectacol dinamic, vesel, centrat pe starea de joc, antrenant, plin de vervă, un spectacol căruia i s-a conferit o remarcabilă arhitectură.”
                Mircea Emil Morariu în Tribuna, 11 decembrie, Cluj-Napoca  
     “Pe sensurile parodistice ale scriiturii (riscând sacrilegiul persiflării unui mit, al iubirii absolute şi eterne) se ţes, respectând propunerea autorului  (...) trame salvate de inteligenţa mizanscenei şi de verva surprizătoare a interpreţilor care alcătuiesc o echipă sudată, omogenă, cu temperament şi acut simţ scenic rezultat din mariajul actorului cu cântăreţul, dansatorul şi mimul, detectabili în fiecare. (...) Credem în acest spectacol în care toţi interpreţii “se joacă” plini de vervă cu plăcerea şi convingerea că servesc un deziderat superior: aduc oamenilor un dar al bucuriei şi seninătăţii juvenile.”
     Constantin Ceucă în Ateneu, (sectorul Caiete botoşănene), 10 octombrie 1986, Bacău

            Revenind la festivalul de acum, performanţa realizată în Mizilul de astăzi prin organizarea unui festival de o tot mai mare anvergură, are rolul şi darul de-a contribui la abolirea acelui ton condescendent de care s-a “bucurat” acest oraş în receptarea culturală. Mai ales că azi trenul opreşte în Mizil, rezolvând astfel una dintre marile surse ale conflictului dramatic al sus citatei piese, dar şi în realitate. Lăsând deoparte orice nuanţă de maliţie, ca una ce am fost implicată în întemeierea unui festival literar ce împlineste în curând patru decenii, Zilele “Mihai Eminescu” de la Botoşani, sărbătoare care din acest an a devenit  Ziua Naţională a Culturii Române, am ţinut să felicit organizatorii şi participanţii şi să le adresez confraterne urări de dăinuire întru performanţă  şi succes.
                                                                                                                       Lucia OLARU NENATI

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971