Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
ACTUALITATEA CULTURALĂ LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ

DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU

                                                                    Tudor Nedelcea

    Mândru de obârşiile sale mehedinţene, profesorul Tudor Nedelcea s-a dovedit, mai ales în ultimele două decenii, un mare iubitor de români şi românitate, de românism şi panromânism.
    El şi-a câştigat notorietatea de preţuitor, admirator şi valorificator avizat al operei, al Lucrării întru Duhul Sfânt al Limbii Române a unor personalităţi de excepţie, venind de peste veac ori contemporani cu noi şi, poate, cu veşnicia.
    Tudor Nedelcea s-a născut în amurgul celui de-al doilea război mondial, aproape de Bunavestire, în comuna Tâmna, acolo unde venise pe lume remarcabilul poet, critic şi istoric literar Emil Manu, autorul primei monografii despre Ion Minulescu şi întemeietorul revistelor Societăţii de Ştiinţe Filologice din România: ,,Limbă şi literatură română’’, respectiv, ,,Studii de literatură universală’’.
    În aceeaşi gură de rai din judeţul Mehedinţi îşi are obârşiile prof. Univ. Dr. Mihai Miltiade Nenoiu, solist fagotist, ctitorul Cvintetului Naţional ,,Concordia’’, autorul manualului exhaustiv ,,Fagotu’’, - poet şi prozator dintr-o stirpe nobiliară cu totul aparte.
    Şi tot în acest ţinut miraculos al DacoRomâniei, la Tâmna, a văzut lumina lumii, a copilărit şi a făcut primii paşi spre zarea împlinirilor Vasile Spătărelu, cel ce avea să devină unul dintre marii compozitori ai noştri, rector al Universităţii de Muzică din Iaşi.
    Dragostea de plaiurile natale, respectul faţă de valorile tradiţionale, modestia şi buna cumpănire a rosturilor sale în familie, în comunitate, în viaţă, Tudor Nedelcea le-a deprins din fragedă pruncie, în ograda părintească – în care roiau încă opt fraţi şi surori -, la şcoala din satul natal, iar mai apoi la Liceul ,,Traian’’ din Drobeta Turnu-Severin.
Acest sfânt lăcaş de învăţământ românesc a fost ridicat la standarde europene, cu un secol în urmă, de celebrul director Theodor Costescu, care avea totdeauna uşa deschisă la istoricul Nicolae Iorga, prim-ministru.
Printre multe altele,Costescu a dispus construirea căminului internat de la Severin după proiectul unei renumite şcoli secundare din Viena/ Colegiul Terezianum.
Theodor Costescu a confecţionat, pe cheltuiala proprie, câteva sute de biblioteci, pe care le-a înzestrat cu cărţi şi le-a trimis, în perioada interbelică, fraţilor români din Timocul sârbesc şi din Timocul bulgăresc.
În aceeaşi perioadă, pe când medicul militar Ştefan Odobleja descoperea principiile psihologiei consonantiste şi punea bazele ciberneticii, un alt mehedinţean cu har, Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa realiza Revista ,,Izvoraşul’’, la care erau abonaţi toţi învăţătorii şi preoţii din România Mare şi pe care zeci de ani a distribuit-o gratuit românilor de la sud de Dunăre.
Liceul ,,Traian’’ i-a prenumărat printre absolvenţii săi pe cei ce aveau să devină academicienii Alexandru Dima şi Şerban Cioculescu, cărora, la distanţă de 20-25 de ani, le-au urmat scriitorii Ilarie Hinoveanu şi Romulus Cojocaru, regizorul Geo Saizescu şi actriţa Ileana Stana Ionescu.
Am insistat asupra acestor detalii pentru a înţelege, cu toţii, climatul ce dăinuia în anii în care şi-a început formarea ca personalitate viitorul cercetător Tudor Nedelcea.
Stabilit în Craiova - imediat după încheierea studiilor superioare, la Universitatea din Bucureşti -, el are înţelepciunea răbdării, negrăbindu-se deloc în a se impune în prim-planul vieţii culturale de aici, deşi a fost, dintru început, salariat şi director al unor importante instituţii de profil.
Între Elena Farago, laureată de trei ori a Academiei Române, a râvnitului Premiu parizian ,,Femina’’ (1924) şi a Premiului Naţional pentru Literatură (1938), între Elena Farago, Mariana Leferman, Nicolae Băbălău şi tânărul  doctorand Lucian Dindirică, Tudor Nedelcea rămâne figura directorului ambiţios şi exigent al Bibliotecii ,,Aman’’, cu un profil sui generis.
Putem afirma că el a respectat îndemnul  concentrat în minereul aurifer al proverbului care grăieşte aşa: ,,Să nu pleci niciodată la drum lung fără merinde şi încălţări trainice’’.
Aşa că, până în preajma lui 1989, şi-a continuat studiul aplicat, riguros, concomitent cu parcurgerea bine cumpănită a paşilor spre titlul de doctor în ştiinţe, sub oblăduirea redutabilului academician Dan Simonescu, care afirma că, aici, în Craiova şi în Oltenia, se află ,,epicentrul spiritului românesc’’, după ce, în prelungirea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga accentuase realitatea că Oltenia reprezintă ,,măduva romanităţii noastre’’.
De la Biblioteca Judeţeană ,,Alexandru şi Aristia Aman’’ – Dolj, Tudor Nedelcea a migrat la Editura ,,Scrisul Românesc’’, iar de acolo la Institutul de Studii Socio-Umane ,,C. S. Nicolăescu-Plopşor’’.
Este perioada în care Tudor Nedelcea îşi descoperă progresiv gustul pentru carte – nu doar ca lector avizat, cu ochi de şoim, şi de editor al volumelor altora, ci chiar de autor, care se ia, el însuşi, din ce în ce mai mult în seamă.
Şi iese încrezător în arenă.
Cadenţa de metronom, în domeniul editorial, şi-o dezvăluie Tudor Nedelcea cu deosebire în ultimele patru ...cincinale.
Chinuit al nemuririi, în sensul dat de Victor Papilian personajelor din trilogia sa romanescă, el merge concomitent pe două planuri:
1. lansează colecţia ,,Români uitaţi’’ – în care publică mari personalităţi contemporane din jurul României, precum Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Vasile Tărâţeanu şi reeditează lucrări fundamentale scrise de Theodor Capidan, Ioan Maiorescu, George Vâlsan, Ioan Neniţescu ş.a.;
2. încredinţează tiparului studii sub propria semnătură, precum: ,,Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni’’ (1995), ,,Eminescu, istoricul’’ (1998), ,,Interferenţe spirituale’’ (2002), ,,Moldovean, vlah sau român?’’ (2008), ,,Eminescu şi realsemitismul’’ (2010).
Experienţa incontestabilă, câştigată în urma acestor preocupări constante, reiese cu vigoare din recenta sa carte: ,,Românii de lângă noi’’, pe care – în urmă cu câteva săptămâni, când abia ieşiseră de sub tipar primele exemplare – am semnalat-o în finalul acţiunii de la Centrul de Presă din Negotin (Timocul sârbesc) prilejuită de lansarea manualului ,,O istorie pentru românii din sudul Dunării’’ , manual scris de profesorul craiovean Valentin Băluţoiu.
O parte dintre fraţii noştri de pe malul drept al bătrânului Danubiu şi-au bucurat deja sufletele la lumina recentei apariţii editoriale dăruite de Tudor Nedelcea, în care ei se regăsesc pe deplin.
Extrem de bogată în informaţii puţin ori deloc cunoscute, substanţială, reunind studii de indubitabilă ţinută academică, riguros concepute - , partea dintâi a cuprinzătorului volum îngemănează în acolada sa de lumină exegeze semnificative şi grăitoare prin chiar titlul lor: ,,Vlahii, români pierduţi ?’’, ,,Vlahii din Timocul sârbesc, inima românismului sud-dunărean’’, ,,Despre istoriografia românilor din Serbia’’, ,,Vlahii din Timocul bulgăresc’’, ,,Odiseea culturii scrise în Basarabia’’.
Definit excelent de Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, inima Congreselor desfăşurate la Herculane, iar din 2002 la Alba Iulia, drept ,,veritabil exeget al românismului’’, Tudor Nedelcea face, şi prin acest nou volum al său, un irefragabil demers pentru ,,afirmarea românilor în ansamblul neamurilor din Uniunea Europeană’’ – după cum reliefează acelaşi prof. dr. Victor Crăciun.
Pe tonuri şi tonalităţi diferite, însă de o mobilitate admirabilă, tronsonul al doilea al volumului cuprinde recenzii, marginalii, cronici la cărţi publicate de cercetători români de certă valoare, ca şi relatări strict informative ori cu tentă de reportaj despre congrese, manifestări ştiinţifice şi cultural-artistice cu caracter internaţional – toate dedicate românilor din afara fruntariilor,  cu prioritate celor din jurul României.
Ţin să subliniez că multe dintre studiile şi comentariile incluse în carte au apărut, mai întâi, în Revista europeană de cultură şi educaţie ,,LAMURA’’, pe care, împreună cu profesorii Ovidiu Ghidirmic, Marian Barbu, Romulus Turbatu, o realizăm la Craiova şi în care, sub genericul ,,Euroregiunea Dunărea 21’’, rezervăm un important număr de pagini comunităţilor româneşti.
Două dintre exegeze au constituit prefeţe la cele culegerile selective din materialele despre românii sud-dunăreni publicate în ,,Lamura’’, în intervalul 2002-2005, culegeri tipărite în ediţii bilingve, română-bulgară, română-sârbă, ca şi premiera absolută din 2009: ,,O istorie pentru românii de la sud de Dunăre’’, imprimată la ALMA Craiova şi finanţată exclusiv din veniturile proprii ale Direcţiei pentru Cultură Dolj.
De asemenea, de mai mulţi ani, organizăm împreună, la Craiova, simpozionul internaţional ,,Românitate şi latinitate în U. E.’’ , la care participă zeci de personalităţi din judeţele riverane Dunării, de o parte şi de alta a superbului  Fluviu-,,salcâm înflorit’’, cum numea poetul Gabriel Chifu axa culturală milenară a Europei.
Acum şi aici, în această agora a românismului, îngăduiţi-ne, prieteni, să-l felicităm …întreit pe Tudor Nedelcea: o dată pentru ziua sa de naştere şi de două ori, pentru cele două noi volume ale sale.
Şi daţi-ne voie să vă întrebăm, concomitent cu profesorul George Cadar, autorul eclatantei cărţi ,,Origini’’ (,,Sfânta limbă bătrână a zimbri-geţilor’’): …,,dacă istoria spune că Eneea, întemeietorul poporului roman a fost trac, cum de noi, vlahii, românii ne tragem din latini şi nu invers? De ce, dacă Alexandru Macedon şi Spartacus au fost traci, dacă măicuţa Tereza şi Herbert von Karajan au fost aromâni, iar Papa Ioan Paul al II-lea, pe numele adevărat Ion Voitilă, român gorul, de ce nu putem spune public acest lucru, pentru că se supără străinii ?’’.
Dacă, în epopeea ,,Eneida’’, poetul latin Vergiliu nu se sfia să menţioneze: ,,Să ştie toată lumea că Romanii peninsulari se trag din Troia dacoromână’’, iar Mihai Eminescu, la anul 1881, conchidea: ,,Totul trebuie dacizat’’ -, credem că este cât se poate de firesc să ne îndemnăm unul pe altul, frate către frate: ,,Nu uita că eşti la tine acasă în orice parte a Peninsulei Balcanice te-ai găsi, căci acesta ţi-a fost leagănul din moşi-strămoşi’’, după cum evidenţiază Constantin Caranica.
Închei repetând Apelul Zalmoxiano-Hristianic al preotului cărturar Dumitru Bălaşa (de la a cărui naştere se vor împlini 100 de ani la 1 august):
,,Dacoromâni, oriunde vă veţi afla, nu vă uitaţi limba noastră. Este cea mai veche şi cea mai răspândită limbă, după constatarea lui Herodot. Ea stă la temelia tuturor limbilor zise romanice.
Va veni o zi când toţi învăţaţii lumii vor grăi în limba dacoromână a celui mai vechi popor de pe Terra.’’

 



            Gheorghe Pârja
         TROIŢĂ, la răspântii de vifor şi veac

    Luminos ca o zi de Duminică, după ce a sângerat în Vinerea Mare, scriitorul Gheorghe Pârja ţâşneşte aidoma curcubeului din Maramureşul nemuşcat de patimi şi ger.
    În aceste zile de mărţişor înzăpezit, mistuit de dorul de Dumnezeu Tatăl şi chemat de fraţii săi din Oltenia, el poposeşte în Craiova Bravului Mihai Viteazul, pe tărâmul Domnului Tudor Vladimirescu şi al lui Tudor Gheorghe, al unicilor domnitori fraţi buni: Barbu Ştirbey şi Bibescu Vodă.
    Pe caldarâmul străzilor cu nume de voievod şi pe solara Calea Unirii, paşii poetului Gheorghe Pârja sărută ecoul paşilor lui Constantin BRÂNCUŞI şi Alexandru Macedonski, Gogu Constantinescu şi Henri Coandă…
    Bun gospodar fiind, prietenul nostru a venit cu straiţa grea de pită, slană şi horincă, înnobilate cu doi dintre pruncii săi cei mai surâzători: volumele ,,Călătoria îngerului prin Nord. Nichita Stănescu în Maramureş’’, respectiv, ,,Livada cu prieteni şi alte împrejurimi’’.
    Ambele au văzut lumina tiparului în colecţia ,,Vox Septentrionis’’, la ProEMA, prestigioasă editură europeană şi redutabilă imprimerie, cu performanţe poligrafice de standard occidental.
    Condusă cu inspiraţie, stăpânire de sine şi blândă mână forte de soţii Cornelia şi Alexandru Peterliceanu -, ProEMA, casă editorială şi tipografie din Baia Mare (capitala magicului Maramureş, axis mundi şi leagănul celei mai pure lumi de pe Terra, cum o apreciază japonezii, prin glasul artistului Kosei Miya), a dăruit omenimii o galaxie de cărţi-albume precum: ,,Biserici de lemn din Maramureş’’, ,,Săpânţa’’, ,,Sighetul’’, mândre şi sfioase cum numai icoanele din străvechime sunt în dimineaţa Învierii, chipeşe, strălucitoare şi galeşe ca miresele dalbe, transparente de dor, în faţa altarului.
Născut în zodia Taurului, pe 27 aprilie, zi inscripţionată de tatăl său pe lada de zestre a familiei, Gheorghe Pârja este un vârf de lance insolit al generaţiei sale lirice, leat cu năbădăiosul şi imprevizibilul Mircea Dinescu.
    Vârf de lance cu un sunet genuin, căci şi lancea cântă, nu-i aşa?, în limba universală a lănciilor.
Este un sunet auroral, hieratic şi grav. Sunetul Septentrionului traco-geto-dac, în care maiestuosul vultur carpatin şi Marele Lup Alb ascultă hipnoticele tăceri de la Rohia, apoi sfîşie pânza vremuirilor cu sincopate acorduri wagneriene, o tămăduieşte cu dangăte de clopote voievodale, dar şi cu scânteietoare dansuri de foc ancestrale.
Arareori tei legănat, mai adesea stejar solitar la răspântii de veac, troiţă învolburată/viscolită de Dor, zveltă săgeată cu tâmpla-n azur, cum bisericile de lemn de la Ieud (1368), Şurdeşti, Bârsana ori din satu-i natal: Deşeşti -, Gheorghe Pârja este un profesionist adevărat nu doar al poeziei, ci şi al prozei jurnaliere de excepţie.
Sobra armonie, de poartă maramureşeană de pe Valea Izei, fineţea inciziei critice, tăietura de diamant rotat şi profunzimea analizei sunt atestate plenar prin viaţa închinată condeiului şi reconfirmate periodic, irefragabil, de alegerea sa ca vicepeşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, preşedinte al Filialei Maramureş.
Dacă Florin Stama, directorul fondator al Studioului Regional de Radio ,,Oltenia’’ din Craiova – cu care se aseamănă prin vocaţia condamnării la luciditatea dureros de dulce -, este recunoscut ca jurnalist eminent, redutabil pamfletar cu arsenic arghezian în verb (în volumele sale ,,Scrisori deschise, neprietenilor’’ şi ,,Parlamentarii de la Ciupercă’’), Gheorghe Pârja ni se dezvăluie, prin tomul antologic ,,Livada cu prieteni’’, ca un demn urmaş şi strălucit continuator al genialului Tudor Arghezi miniaturistul, bijutierul care a creat tableta, gen cultivat ani buni în ,,Bilete de papagal’’ şi în presa naţională, consacrat definitiv prin savuroasa carte ,,Tablete din Ţara de Kuty’’.
Inconfundabilul orfevrier maramureşean a evitat cu eleganţă pastişarea cuvântului mai sec, poate chiar distant, ,,carte’’ (vezi ,,Carte cu prieteni’’ de Fănuş Neagu şi ,,Carte cu olteni’’ de Ilie Purcaru).
El a ales, inspirat, titlul atât de viu: ,,Livada cu prieteni’’.
Livadă care este totdeauna fie înfloritoare (sub pavăza zumzetului de albine abia perceptibil, al trilurilor păsărilor fără odihnă – apă vie a condiţiei umane răstignite pe roata lui Ixion, însă în armonie cu lumea, cu Dumnezeirea, cu sinea matusalemică), fie grea de rod.
Metaforă existenţială, ,,Livada cu prieteni’’ nu este deloc ocolită de Doamna în negru, a cărei coasă retează nemilos şi aleatoriu destine, aşa cum, în Vest, seceră vântul sălbatic.
Furat de fervoarea lecturii – pentru că volumul se citeşte realmente pe nerăsuflate, cu încântare -, furat şi de precizarea autorului (din ,,Argument’’) că este vorba de editorialele de luni, publicate la rubrica ,,Seismograf’’, din cotidianul ,,Graiul Maramureşului’’, răstimp de aproape 15 ani, gândeam, la un moment dat, cu admiraţie, dar şi cu o vagă părere de rău geamănă cu invidia: ,,Ia uite, dom’le, ce idee ultra a avut Gheorghe Pârja – să nu se lase furat de patimile, deşertăciunile vieţii politice şi economico-sociale, găsindu-şi refugiu permanent în lumea creatorilor, a oamenilor de cultură şi spirit ales, personalităţi exponenţiale în compania cărora îşi încarcă straşnic bateriile sufleteşti’’…
Îmi reproşam tacit, în subsidiar, că mie, olteanului de la ,,Cuvântul Libertăţii’’, din Craiova, nu-mi trecuse prin cap o asemenea idee.
Pentru ca, într-un final, să mă dumiresc: volumul însumează 193 de tablete. Or, 52 (câte săptămâni are anul) înmulţit cu 15 …fac 780.
Este, aşadar, o selecţie, cum, de altfel, precizează autorul. Numai că, la prima lectură, eu nu sesizasem acest detaliu important.
Se subînţelege că diferenţa de 587 editoriale a fost considerată de autor în clasa efemeridelor, dincolo de piatra de hotar a ,,Livezii cu prieteni’’.
De fapt, în tableta de la pagina 384, care dă şi titlul antologiei, Gheorghe Pârja exclamă: ,,Credeam, prieteni, că am obosit! Frunza nucului în preajmă vă ştie pe de rost. Sângele nostru curge prin seva majestuosului copac. Noaptea, când dorm în camera de sus, cad nucile cu zgomot pe acoperiş. Între trezire şi visare, simt cum sfredeleşte, în neliniştea nopţii, numele noastre. Voi nici nu aţi luat seamă că în fiecare toamnă aţi împrumutat chipurile în nenăscutul fruct miraculos. Ce e mai tare ca nuca ? Prietenia, dragi prieteni! Sângele iluzoriu, pe care voi l-aţi dat şi eu l-am primit, rămâne sonor în această aşezare princiară pândită de ruină. Nici nu vă daţi seama câtă forţă aţi lăsat aici.’’
Pentru ca mai apoi să puncteze: ,,Dacă memoria mea s-ar porni să aducă la suprafaţă toate numele Dumneavoastră, aş alcătui cel mai fastuos Dicţionar de prieteni scriitori. E o cinste pământească să răsune bucuria într-un loc atât de simplu. Dramatic şi tragic. Când viaţa omului devine tragică, el se îndreaptă spre artă. Rog o privire înapoi şi vă asigur că o bună parte a literaturii contemporane s-a perindat pe la Deseşti’’.
La paginile 14-15, Adam Puslojici menţionează: ,,În faţa noastră, de sub pana lui Gheorghe Pârja apar Eminescu, Brâncuşi, Blaga, Arghezi, Noica şi Eliade, Soljeniţân şi Basarabia, Ion Iuga şi India, Apusul Suveranului Pontif şi Mihail Gorbaciov, Europa centrală şi Estul ei, Povestea taragotului (Dumitru Fărcaş) şi Obârşiile lui Grigore Leşe, Tăcerea caselor (din Maramureş), călătoria în Bosnia şi Întâlnirea cu lumea (Nichita Stănescu), Poezie şi prieteni, Nichita - musafirul zeului, Unirea şi Eminescu la Belgrad, Scrisoare către Adam, Teatrul, războiul şi biserica, Un Maramureş al lumii, Cimitir la Cernăuţi, Icoana unui martir (Mircea Vulcănescu) şi Visul lui Mihai Olos…’’.
Fiecare tabletă în parte are fineţea unei marame de borangic, nobleţea seniorială a iilor din Mărginimea Sibiului, cusute exclusiv cu fir de mătase neagră pe fond alb, sau rafinamentul cămăşilor bărbăteşti tradiţionale din regiunea Podarilor de peste Jiu (satul lui Tudor Gheorghe), cusute alb pe alb, magică metaforă în alb Absolut.
Dar volumul ,,Livada cu prieteni’’, în ansamblul celor 408 de pagini ale sale, are vibraţii de violoncel îmblânzit de celebrul Pablo Casals, armonii celeste demne de Rapsodiile române ale lui George Enescu, expresivitate eclatantă, limpezime de cristal şi profunzime de frescă bizantină, maiestuozitate monumentală de Hurezi (,,Judecata de Apoi’’), din Epoca voievodului martir Constantin Brâncoveanu, apărător al creştinismului la porţile sud-estice ale Europei, promotor al celui dintâi stil arhitectonic autentic românesc: stilul brâncovenesc, numit şi stil muntenesc.
Închinând ,,Livada cu prieteni’’ mamei sale, Doca, şi memoriei tatălui său, Gheorghe, care şi-au deschis sufletele şi poarta pentru a primi la Deseşti ,,un popor de scriitori’’, fratele Gheorghe Pârja ne dăruieşte bucuria curată a îmbrăţişării calde a unui sfânt ştergar românesc, înrourat/îmbobocit în bunătate, concordie, cuminecare şi prietenie.
Ştergar tocmai bun pentru a ne răcori în jarul mileniului ce începu.
Din prefaţa doldora de tâlcuri ,,Poezia şi cronica neamului urmărită de poetul Gheorghe Pârja’’, scrisă de Adam Puslojici (Serbia), cu aplomb, înmuindu-şi pana de-a dreptul în sângele Răstignitului de pe Golgota, cităm un pasaj extrem de semnificativ: ,,Gheorghe Pârja este un meşter de aranjamente, de evocări, de asocieri, aniversări şi serbări, de evenimente valoroase şi fundamentale, de date şi datini. El nu uită ce uită lumea obişnuită, el repară unitatea noastră, el înregistrează cu atenţie şi grijă, cu dragoste şi demnitate selectivă. El laudă mereu obârşia şi casa noastră, dar şi memoria umană, integrală, universală. Limba română a lui este şi lauda cosmică a tuturora. Omul Gheorghe Pârja este şi Adamul din mine, de glie umană’’ – conchide Adam Puslojici.
În final, acum şi aici, unde s-a plămădit şi de unde a ţâşnit idealul primei uniri politice şi administrative, ortodoxe şi militare a românilor, sub securea lui Mihai Vodă Viteazul, aducem mulţumiri din adâncurile de suflet ale Băniei, mulţumiri şi felicitări fratelui Gheorghe Pârja.
Şi un semn de lumină lină, marelui sculptor Mihai Olos, a cărui capodoperă reprodusă pe prima copertă a ,,Livezii cu prieteni’’ poate fi un mugur, un ou primordial sau un cocon gata să irumpă, să-şi ia zborul, sugerând totodată monolitul DacoRomâniei în timp şi peste timp, tradiţionala, dar puţin cunoscuta cruce românească stră-străveche, cu braţele egale, cruce întreită la Mihai Olos (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, identici, îngemănaţi într-o verigă, întâia, indestructibilă).
Dar şi planetă, bulgăre de Soare, corp cosmic, cu 33 de chipuri plus Unul (vârsta christică), hălăduind solitar şi imperial prin constelaţiile fără de sfârşit, create de Dumnezeu.
Doamne, ocroteşte-i pe români !
Începând cu soţii Cornelia şi Alexandru Peterliceanu, grădinarii ,,Livezii cu prieteni’’ zămislite de Gheorghe Pârja.

                                                                                                                                        Dan Lupescu





Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971