Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
 
                         VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE
                                               ALE LUI FLORENTIN POPESCU

                                                                                            de Gheorghe Postelnicu

Specia literară numită roman documentar aduce informaţii biografice mai aproape de interesul cititorului nespecialist. Ca structură, el îmbină datele autentice şi imaginaţia autorului care se intersectează cu trasee geografice şi evenimente istorice. Documentaristul merge pe urmele celui monografiat cu plăcerea plasării din loc în loc a amănuntelor inedite umane şi sociale. Numeroasele digresiuni comunică semnificaţii profunde la care cititorul devine părtaş, putând afirma „Ştiam şi eu”. Cu cele 7 volume despre V. Voiculescu şi cu o redistribuire a materialului documentar în numeroase studii, poate fi considerat voiculescologul cel mai important, care, oricum, nu a apărut din necunoscut. Înainte de 1990 a fost ziarist, reporter şi chiar redactor la o editură bucureşteană, un participant fervent la activităţi cu ecou cultural în sud-estul ţării. Dacă este uneori ignorat de grupurile influente ale zilei, e că liderii acestora minimalizează uriaşul său efort creator. În 1984, însuşi Şerban Cioculescu îi aprecia „informaţia şi devoţiunea”, pe când Aureliu Goci remarca (în 2004) enciclopedismul, „experienţa tuturor limbajelor culturale, rafinamentul său puse în slujba cărţilor sale”. De un mare renume literar se bucură în judeţul natal prin temperamentul său comunicativ şi pozitivist, aspirând prin porii activismului statornic bunele intenţii ale tuturor.
    Umbra poetului din „Ţărmul uitat şi alte poeme” (1981), „Diligenţa cu păsări” (1983), şi „Peregrin la Ninive” (1987) stăruie în toate cărţile domniei sale, chiar şi în cele mai puţin literare cum sunt romanele documentare, specia aflată în evidentă expansiune în literatura noastră, cu toate că i se impută caracterul hibrid şi faptul că este, în general, cultivată de ziarişti, ceea ce în cazul domniei sale e numai parţial adevărat. Opiniile personale nu afectează statutul estetic al celui monografiat şi nu conduc la o interpretare nouă, cât la transmiterea unei cantităţi de informaţii care completează înţelegerea biografiei şi a operei. Este neîndoielnică natura didactică a studiilor în discuţie, prin organizarea materialului, prin selectarea opiniilor importante, prin evidenţierea binelui şi a frumosului. De pildă, istoricul se opreşte nu o dată asupra contribuţiei lui N. Porsenna la îmbogăţirea patrimoniului de valori, asupra condiţiilor de „medic fără arginţi” a lui V. Voiculescu, asupra staturii de savant a lui Al. Odobescu, asupra mesianismului macedonskian, asupra lirismului absolut şi perfecţionismului formal al lui Labiş. Cu toţii au avut de înfruntat indiferenţă, calomnii, inerţie, cruzime, nedreptate. În toate ipostazele, Florentin Popescu reconstruieşte chipuri şi destine în aplicaţie pozitivă cu trimiteri numeroase la geografie şi istorie, valorificând propria inteligenţă publicistică, deoarece, înainte de orice, domnia sa are conştiinţa valorilor nemuritoare, a opţiunilor definitive ale culturii noastre. Simplificând realitatea, readuce în prezent, ca pe nişte tablete ale timpului, modelele unui sistem de referinţă inepuizabil. Autorul ştie că trebuie să vorbească atât cât puterile îl vor ajuta, în bună tradiţie monografică, pentru că munca sa echivalează cu însăşi raţiunea de a fi.



    Volumul intitulat „Viaţa lui Vasile Voiculescu” (ediţia a II-a, 2008) aduce câteva lucruri în plus faţă de binecunoscuta „Pe urmele lui Vasile Voiculescu” (1984). În primul rând numărul de capitole şi structura lor. În al doilea rând, noutăţile care au apărut de atunci prin cercetarea vieţii şi operei distinsului medic şi scriitor. Astfel, Florentin Popescu citează pe larg contribuţia lui George Paţurcă la aflarea condiţiilor în care scriitorul s-a apropiat de casă cu ajutorul familiei regale, îndeosebi al prinţesei Nadejda Ştirbey, iubitoare de poezie şi de artă în general. La Biblioteca Judeţeană din Buzău se află nouă scrisori ale lui V. Voiculescu adresate prinţesei, cărora le ataşează una-două poezii. Este evocată pe larg perioada bârlădeană, mai puţin cunoscută (1 iunie 1017-19 februarie 1919) şi Academia Bârlădeană. În exces este prezentarea planului militar de campanie din 1916 şi tabloul oraşului Bârlad la începutul secolului XX. Tot ca inedite sunt oferite rugămintea măgulitoare a lui Tudor Vianu de a trimite poezii la „Literatorul”, colaborarea timp de 15 ani cu revista „Gândirea”, „rămânând în acest timp un poet tradiţionalist”, problema unor toponime buzoiene, dovadă că a călătorit mult prin munţii acestui ţinut, ca şi descrierea poetică a unei furtuni mari pe vârful Penteleul. Urmează menţionarea participării lui V. Voiculescu la Universitatea Liberă „Coasta de Argint” din Balcic şi prezenţa unei perechi de schiuri la Casa Memorială din Pârscov. Numirea ca medic al Domeniilor Coroanei (6 ianuarie 1920) îi aduce o oarecare prosperitate materială, datorită transportului gratuit pe tren pentru întreaga familie şi a găzduirii la casele de odihnă aflate în administrarea D. C. Referitor la  anii tinereţii, reţinem mărturisirea crudă a poetului: să fii medic şi poet în acelaşi timp era o mare dezamăgire. „Nici clienţii nu te mai căutau. Confraţii în ale medicinei te considerau poet, iar poeţii doctor” (pag. 175). Ca redactor la Radiodifuziunea Naţională, o activitate de 12 ani mai puţin cunoscută astăzi, a invitat la microfon scriitori români indiferent de vârstă, de orientare artistică, de propriile preferinţe. Multă vreme a ţinut singur şi conferinţe literare cu texte clare, de o frumuseţe simplă (Tudor Teodorescu-Branişte), printre care cunoscuta „Poezia tradiţională”. Se arăta indignat de veleitarii care voiau să ajungă cu orice preţ la microfon, spunând că are „o vastă clinică psihiatrică” la radio. Ca o ironie a sorţii, tocmai vocea sa nu s-a păstrat în Fonoteca de aur a Societăţii Române de Radio.
    Capitolul „Senectutea şi sfârşitul” poartă de astădată titlul „Exilul interior. Isihasm şi creaţie” şi se referă la perioada singurătăţii, a meditaţiei religioase, a înfăţişării spiritualizate,  când îşi reproşa că a lăsat-o „să se istovească” pe soţia sa şi se pedepsea trăind în frig, împreună cu alte vieţuitoare, ca pe o arcă. Aproape în întregime, acest episod este nou, cu informaţii şi comentarii întâlnite numai în „V. Voiculescu la Pârscov”. El prezintă activitatea grupului de intelectuali de la biserica lui Antim Ivireanul, „Rugul aprins”, „joile literare”, „cercul ieşenilor”, „conferinţele de duminică”, cu prezentarea celor mai de seamă reprezentanţi ai săi, care se întâlneau aici în căutarea rugăciunii şi a cunoaşterii. Faptul că poetul, pentru a-şi vinde o parte din cărţi, a intrat în contact cu persoane care ulterior au fost cercetate penal, „a antrenat şi condamnarea sa la închisoare în 1958” (pag. 290). Iată o observaţie care a rămas necorectată, deşi, mai departe, ca şi în „Detenţia şi sfârşitul” (2000), istoricul literar admite fără rezerve varianta condamnării pe criterii exclusiv politice. Chiar mandatul de arestare consemnează „delictul de uneltire contra ordinei sociale”, care se referă la „faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea ordinei democratice de guvernământ a Statului”. Inculpatul Voiculescu Vasile a fost condamnat prin sentinţa din 8 noiembrie 1958 la 5 ani de temniţă grea, 5 ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale (ceea ce s-a şi produs: „Au venit cu nişte camioane şi au încărcat tot: cărţi, tablouri, icoane, chiar şi mobilele de bibliotecă” – Gabriela Defour).
    Cu privire la opera lui V. Voiculescu, monografia în discuţie se ocupă mai mult de poezia naturii, considerată de Florentin Popescu dominantă. Face cunoscută o observaţie care s-a conturat în ultimii ani: titlurile volumelor publicate între 1921 şi 1939 („Pârgă”, „Poeme cu îngeri”, „Destin”, „Urcuş”, „Întrezăriri”) reprezintă trepte în ascensiunea liricii sale către o apropiere de Dumnezeu (pag. 122). Cu prudenţa specifică epocii, L. Grăsoiu încheia primul său studiu privitor la poezia lui V. Voiculescu (1977) printr-un interesant joc de cuvinte: „Întreaga poezie voiculesciană nu este altceva decât un neîntrerupt urcuş pentru împlinirea destinului întrezărit undeva, dincolo de înaltele nelinişti, în nemurire” (pag. 194-195). Florentin Popescu susţine, citând din „Confesiunea unui medic şi scriitor” că V. Voiculescu se află în perioada menţionată mistuit de întrebări şi îndoieli. Poetul „este aidoma săpătorului de fântâni căutând cu migală şi răbdare sunetul îndepărtat, ascuns de humă, de roci şi nisipuri, al apei bune şi dătătoare de vigoare şi tinereţe” (pag. 114). Am alătura aici o idee din „Scurtă Precuvântare” (vol. „Colibri – un zbor întrerupt”, 2007), prilejuită de republicarea povestirilor „Demoniacul din Gadara” şi „Toiagul minunilor”, care probează disponibilitatea prozatorului V. Voiculescu de a prelucra motive din universul Biblic, sub forma unui „transcendent care coboară”, aidoma lui Blaga.


 
DISCLAIMER:
Toate părerile, punctele de vedere, afirmaţiile, atitudinile şi detaliile informative reprezintă angajarea fiecărui autor în parte. Portalul nostru nu îşi însuşeşte responsabilitatea pentru conţinutul articolelor publicate. Fiecare link şi articol pe care îl prezentăm are propriul copyright © şi răspundere personală pentru conţinut.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971