Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
Corneliu LEU: FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ
Cultura de criză de Adrian Alui Gheorghe
MARI SCRIITORI AI UNEI GENERAŢII CE NU TREBUIE UITATĂ - Două studii de Ion Pachia Tatomirescu
PROFESORUL DE LA „SORBONA” TITUS BĂRBULESCU, O BIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ ŞI O BIBLIOGRAFIE A LITERATURII EXILULUI ROMÂNESC Horia Stamatu ,Testamentul lui Eugen Ionesco
ZOE DUMITRESCU BUSULENGA: Insemnari la senectute
VASILE VOICULESCU ÎN ROMANELE DOCUMENTARE ALE LUI FLORENTIN POPESCU
UN POET LA DUNĂRE CU TREI SECOLE DUPĂ OVIDIU
Comorile romanesti de la Viena
Napoleon SAVESCU: CUIUL DACIC
Zamolxe din Dacia - schiţă biografică de Octavian Sărbătoare
Urme aproape româneşti în Elveţia
Viorel ROMAN : Negustorii de popoare
Constantin FROSIN prezintă în traducere franceză: POÉSIES D’ADRIAN BOTEZ
Tudor Nedelcea şi Gheorghe Pârja - DOUĂ PORTRETE DE CĂRTURARI ZUGRĂVITE DE DAN LUPESCU
Ambiţie şi performanţă la Mizil – de Lucia OLARU NENATI
Recenzii de Magdalena Albu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, D. Sauca, Duşsn Baiki, Ion Dumitru, referitoare la Marcu Botzan, Biblioteca română din Freiburg, Proiectul Banaticus, Nicolae Gudea, Suzana Deac, Ligza Diaconescu, Toader T. Ungureanu.
Versuri de Nicolae NICOARĂ-HORIA, Ioan LILĂ, Melania CUC, Adrian BOTEZ, George BACIU - Partea I
Partea II
Partea III
Din folclorul internetului – partea I
Partea II - Cugetările lui Mark Twain
Rege Francez din genealogia lui Stefan Cel Mare
Cugetările lui Brâncuşi
Din folclorul internetului – partea a II-a
Din folclorul internerului -partea II (b)
Cântece dăruite de Familia Aznavour
 Cultura de criză
 de Adrian Alui Gheorghe




E criză, monşer! Mondială! Că dacă era o criză mai aşa, locală, cel mult balcanică, mai mergea...! Dar aşa? E criză mondială. Ne uităm urît la bucata de pîine care s-a subţiat de parcă ar vrea să ne strepezească dinţii, să ne muşte de limbă.
Nu mai cumpărăm şi nu mai citim cărţi, că nu de asta ne arde nouă acum, că e criză. Nu mai mergem la teatru, că e, slavă Domnului!, criză. Expoziţiile de pictură ar trebui închise imediat pentru că jignesc statutul românului aflat în plină criză. Să mai lăsăm deoparte editarea de dicţionare, de enciclopedii, de cărţi ale autorilor contemporani, mai bine să facem "festivalul berii", ca să mai petrecem un pic, să uităm pe moment de criză, să ne destresăm, să ne relaxăm, să socializăm, să avem un loc public în care, suflînd în vînt spuma de pe gulerul halbei, să putem vorbi, musai filosofic, despre criză.
Cum a venit ea, cum am simţit-o intrînd în casă, în familie, în cuget!
Dar o criză, mai ales dacă e mondială, te pune în rînd cu lumea, în ultimă instanţă. Adică nu mai eşti un tilică oarecare din Carpaţi, eşti ditamai cetăţeanul lumii, umăr la umăr cu americanul, cu neamţul, cu portughezul sau cu grecul, eşti "cetăţeanul lumii în criză": îţi pui masca suferinţei peste grimasa de satisfacţie că toate caprele din lume trag să moară. Behăitul lor final e o muzică destul de agreabilă.
Bine, criza americanului e una americănească, adică se petrece cam pe aceiaşi dolari din vremuri normale, numai că scad puţin consumurile.
Criza francezului e una franţuzească, adică cetăţenii mai scad unu, două feluri de brînză de la masă, iar din vinul de Beaujolais ascund cîteva butelci, pentru mai tîrziu.
Criza grecului e una grecească, adică turismul e tot turism, cetăţenii lumii se înghesuie să vadă măslina rumenindu-se la faţa locului şi pe Afrodita născîndu-se din spuma şamponizată a mării ca să poată face o poză braţ la braţ.
Numai criza românului e mondială. Adică totală. Este incoloră, inodoră, insipidă. Ca fatalitatea. Guvernanţii nu-şi mai văd capul de treburi "de cînd cu criza", în condiţiile în care nu mai sînt bani pentru nimic. Dondăne ca nebunii în faţa naţiei invocînd criza, pe care şi-o trec unul altuia, o molfăie ca pe anafură.
E criză şi nu mai facem drumuri! De parcă pînă la criză ar fi făcut cineva cu adevărat drumuri, de la cuceritorii romani încoace...!
E criză şi nu mai investim în sănătate! De parcă pînă la criză ar fi interesat pe cineva starea de sănătate a populaţiei, una care se străduieşte să intre în Cartea Recordurilor ca sută la sută bolnavă.
E criză şi nu mai investim în cultură! De parcă pînă la criză i-ar fi păsat cuiva de mersul treburilor culturale în România...! Cultura nici nu trebuie plătită artiştilor, că ea curge ca apa din izvor din capetele şi din sensibilitatea indivizilor care nu au găsit ceva mai bun de făcut pe lumea asta. Că doar artiştii nu sapă după operele lor, nu taie butuci, nu îşi frîng oasele...! Nu, ei păcălesc realitatea, inventează tot felul de tertipuri ca să acrediteze ideea că din mizeria cotidiană ar fi o cale de evadare în absolut! Dar cine îi crede? Românul majoritar, care a participat la viaţa lui la festivitatea de încoronare a atîtor regi ai manelelor, ştie prea bine că arta e un moft iar artiştii sînt nişte moftangii. E criză şi în vreme de criză nu avem nevoie să problematizăm, să ne fracturăm creierul şi să ne detonăm sinapsele cu idei, ci trebuie să fim foooooarte relaxaţi.
E criză şi nu mai investim în educaţie! De parcă degradarea cu program, pînă la colaps, a sistemului educaţional românesc ar fi fost o mare realizare de dinaintea crizei.
Sîntem maeştrii crizei. Ah, dacă ne-ar da nouă omenirea să organizăm o criză planetară, una după toate regulile noastre: cu mititei, cu bere, cu grătare, cu discursuri, cu manele, cu dansuri ţigăneşti, cu dansuri populare, cu bancuri cu un Bulă care face şotii "de criză"...!
Sub spectrul ameninţător al crizei totul este permis.
Hoţia. Păi nu trebuie să trăim? Că doar n-o să dăm la cap...!
Mitocănia. Păi să ne mai controlăm şi esteticul comportamental pe vremurile astea...!?
Minciuna. Păi cum să ne strecurăm altfel prin istoria asta care se zburleşte la noi, dacă nu ne minţim unul pe altul şi fiecare pe sine?
Curvăsăria. Sîntem imorali din cauza condiţiilor, la alte vremuri am fi altfel. Sîntem creştini, dar numai pînă la poarta bisericii.
Avem principii, dar la beţie şi în vreme de criză nu e condamnabil să le încalci...!
Românul e născut poet, conform unei teorii pe care tot el a inventat-o despre sine. Dacă e aşa, atunci în timpul crizei devine, firesc, poetul crizei. De asta, se pare că de două mii de ani, de cînd ţine criza asta în spaţiul danubiano-pontic, românul nu a făcut drumuri concrete, pe pămînt, care să te ducă în bune condiţii dintr-o localitate în alta, dar e capabil să-ţi vorbească despre transcenderea în spaţii virtuale nesfîrşite, acolo unde e "tinereţea fără bătrîneţe". Iar calul lui Făt-Frumos, ca mijloc de locomoţie spre absolut, nu te hurducă - nici nu ar avea cum, de altfel, pentru că te duce, la cele două viteze pe care le are, "ca vîntul" şi "ca gîndul". Sărind peste gropi, adică.
Criza mondială e, în esenţă şi prin efectele pe care le produce, un fel de al treilea (al patrulea, al cincilea...) război mondial. Şi aici se fac strategii, planuri, se deschid fronturi, se produc bombardamente informaţionale, se numără victimele.
Vai de cei care nu învaţă nimic din perioada crizei...!
Numai că noi, românii, bieţii, învăţăm, din cîte am văzut după reacţiile individuale şi colective, după cele oficiale şi după cele neoficiale. Adică criza ne face să măsurăm de două ori înainte de a tăia prost o dată.
                                                                                                             (miercuri, 15:10 Ziarul Financiar)
 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971