Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PREŞEDINTE AL U.D.M.R. MARKO BELA
Ce va fi în trei ani? de Andrei Marga
PROTEST de Dwight Luchian Patton
A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...! - de Adrian BOTEZ
DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI de Bradut Florescu
Noua generatie de intelectuali din România de Dan Ungureanu
ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS, SISTEMUL DE INVATAMANT FINLANDEZ
Profeţiile lui Gupta Swami despre România
I.L. CARAGIALE „Moftul artificial”
BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE
CINE ŞI DE CE a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană?
Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !
Arheometria şi moştenirea culturală a României
DESPRE CODEX RAHONHZY SI CERCETARILE VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC
ADRESE INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse- Nida Turbatu ,Mircea Bunea
asdasdf
Psalmii lui Stefan Augustin Doinaş în traducerea franceză a lui Constantin Frosin
hus
Recenzii, articole şi interviuri de Adriana SAVU, Laurenţiu BĂDICIOIU, Elisabeta POP, Al.Florin TENE, Ionel NECULA, Ionuţ CARAGEA, Melania CUC, Ioan IVĂNESCU, Dan LUPESCU, Eugen EVU, Ion SEGARCEANU, Nicholas BUDA, Loredana IONAŞ, Victoria MILESCU, Remus FOLTOŞ, Adrian BOTEZ, Jean-Paul GAVARD-PERRET , despre: Corneliu LEU, Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogăcean, Eugen DORCESCU, Adrian BOTEZ, Carmen DOREAL, Dorina ŞIŞU, Theodor ARDELEAN, Valentin BALUŢOIU, Paşcu BALACI, Dumitru DRAICA, Paul POLIDOR, Ionuâ CARAGEA, Florin AGAFIŢEI, Stefan DORU DANCUS, Mirela CADAR, Constantin FROSIN.- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de Al. Florin ŢENE
Din publicaţii recente: Patru turnători de lux, Obiectivul "Tudorache", Criticul Iorgulescu a turnat
Un temeinic studiu despre avangarda în literatura română: Ion Pachia TATOMIRESCU „Întâiul dadaism...”
Din floclorul internetului -prima parte
Din folclorul internetului - partea a 2-a
Rubrici de Ionuţ Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea I
Rubrici de Ionu' Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea II
Dex Online
                  Un temeinic studiu  despre 
             avangarda în literatura română:



Ion Pachia TATOMIRESCU



                                          Întâiul dadaism...


Dadaismul este un curent literar va-lah, mai întâi, şi, apoi, „sufletul“ vulcanic al avangardei europene, proclamând drept principiu creator libertatea absolută a poe-ziei, a tuturor artelor, sfidarea tuturor con-formismelor până la „conformismul contes-taţiei“.

Dadaismul de Bucureşti – Gârceni (România), după europenizarea de Bucu-reşti – Paris, via Zürich-Elveţia, devine un curent ce îşi arată – ca o medalie – şi cea de-a doua faţă, numită suprarealism.


                                                       Întâiul dadaism,
                                        sau dadaismul de Bucureşti – Gârceni
                                                           (România)


Prima atitudine avangardist-dadaistă de lirism programatic-desolemnizat, într-un limbaj sfidând normele sintactico-topice, se iveşte în România anilor 1912 şi 1915, fiind rodul colaborării ludice a tinerilor poeţi, Ion Vinea (Giurgiu-România, 17 aprilie 1895 – 6 iulie 1964, Bucureşti) şi Tristan Tzara (Moineşti-România, 16 aprilie 1896 – 24 decembrie 1963, Paris).

Într-o „fază de recunoaştere“, din a-nul 1912, spiritul avangardist al foarte tine-rilor poeţi din Bucureşti, Ion Vinea (Ioan Eugen Iovanachi) şi Tristan Tzara (Samyro / Samuel Rosenstock), se încearcă în elabo-rarea / redactarea şi tipărirea revistei Sim-bolul. Sunt încurajaţi / sprijiniţi şi de prie-tenul lor, pictorul / graficianul Marcel Iancu (descoperitorul pictopoeziei ce asigură par-tea grafică şi – ca „bancher al revistei“ –, «fondurile necesare tipăririi», deoarece «a-vea părinţi bogaţi» – CrohL, II, 336). Cei trei fac impresie foarte bună elitei poeziei parnasiano-simboliste din România acelui anotimp, de vreme ce la Simbolul colabo-rează mai toată „floarea cea vestită” a poe-ziei noi: Alexandru Macedonski, Ion Minu-lescu, Iuliu Cezar Săvescu, Adrian Maniu, Al. T. Stamatiad, Emil Isac, N. Davidescu, Eugen Ştefănescu-Est ş. a. Nu este exclusă, în această perioadă de căutare a deosebiţilor colaboratori pentru Simbolul, cunoaşterea lui Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Bu-zău: 1883 – 1923), „precursorul avangar-dismului / absurdului“, judecător / grefier la Înalta Curte de Casaţie, chiar din 1912 (cf. CPes, 39). La Simbolul, după cum certifică şi Ov. S. Crohmălniceanu, pe tânărul poet Tristan Tzara (Samyro – numele real al po-etului este Samuel Rosenstock) îl aflăm «dând iama prin toată recuzita simbolismu-lui» (CrohL, II, 366). Poemele publicate în revista Simbolul (1912) de Tristan Tzara (alias Samuel Rosenstock), sub pseudoni-mul Samyro, stau sub pecetea căutărilor u-nui drum propriu. După cum observă cri-ticul literar Eugen Simion, «adolescentul din 1912 reintroduce simbolurile curente (sicriul ca mesager al morţii, marea înde-părtată, călătorul care înaintează pe râul vieţii în căutarea marilor enigme şi a ela-nurilor albe, eternul şi durerosul mai depar-te) într-o schemă simbolistă şi ea previzibi-lă (Pe râul vieţii); se remarcă, aici, fără difi-cultate, ecouri din poemele lui Baudelaire insuficient asimilate; Cântec (publicat în Simbolul, ca şi Poveste şi Dans de fee) adu-ce imaginea Timpului care plânge în ca-denţă la fereastra iubitei şi a amorului alb care moare; nu este uitat simbolul cifrei trei care vine de la Minulescu...» (SPT, 7 sq.).
Cu poeme puţin mai îndrăzneţe de-cât ale „colegului de redacţie“ se înfăţişează – în revista Simbolul – Ion Vinea (ce le semnează cu numele real: I. Iovanachi).
Într-un Sonet de Ion Vinea, publicat în Simbolul, nr. 2 / 15 noiembrie 1912, p. 10 (cf. VOp, I, 494) –
 
Supremă floare-a toamnii-ntârziate,
Răsare-n nesfârşiri pălitul soare,
Şi tainic, ca-n chilii de închisoare,
Pătrunde-ncet prin neguri sfâşiate.

S-aşterne-n larguri palida-i ninsoare
Şi-n calmul blond de raze-mprăştiate
Miresme de corole re-nviate
Plutesc, şi iară vin să ne-mpresoare.
Ca un surâs pe buzele de moartă
Seninătăţi de zile ce dispar,
Apuse veri, azuru-n unda-i poartă.

Şi ochii trişti ne urmăresc himera
Privesc spre cer, la norii cari par
Galere roze-n drum către Cythera.
(VOp, I, 127) –,

criticul literar Şerban Cioculescu constată o «melancolie uşor convenţională, fluenţă me-lodioasă, stăpânirea precoce a meşteşugului ce caracterizează aceste versuri de începător abil» (CAlc, 25).
În aceeaşi manieră „aproape clasi-că“ sunt: sonetul Lewdness (engl. „desfrâu“ / „destrăbălare“, „prostituţie“), publicat în Simbolul, nr. 3 / 1 decembrie 1912, p. 49, cu titlul schimbat în Lowness („abjecţie“) – potrivit textului dactilografiat din volumul de versuri pregătit în 1956 pentru tipar –, sonet în al cărui vers final parcă reverbe-rează avangardist Un sfinx lasciv îmbrăţi-şând Pustia... (VOp, I, 495), poezia Mare (despre care Şerban Cioculescu ne spune că are versuri «saturate de vocabularul roman-ţelor minulesciene» – CAlc, 25 –, însă, în cazul lui Vinea, înrâurirea minulesciană nu devine ca la Tristan Tzara «înrâurire-obse-sie») etc.
Analiza poeziilor publicate de Ion Vinea şi Tristan Tzara în prima lor revistă, Simbolul, din 1912, dovedeşte la ambii a-leasa însuşire a marii lecţii de poezie (par-nasiano-simbolistă) din acel anotimp liric.
Desigur, „munca redacţională“ de la Simbolul îi „oboseşte“ pe tinerii poeţi / pic-topoeţi, determinându-i să renunţe la ase-menea eforturi pentru o vreme „de între-mare“.






Dar Ion Vinea şi Tristan Tzara, cei doi tineri redactori-poeţi bucureşteni de la Simbolul, din 1912, în febrilele vacanţe „de întremare lirică“ pretrecute la moşia din Gârceni-Vaslui, între anii 1913 şi 1915, îşi elaborează revelata strategie avangardist-da-daistă, concretizând-o într-o serie de poeme.



Tot la Gârceni, Ion Vinea îi găseşte prietenului-poet de la Simbolul, Samyro, a-lias Samuel Rosenstock, noul pseudonim: Tzara; prenumele Tristan şi-l pune singur; Ion Vinea mărturiseşte în acest sens: «Pseu-donimul de Tzara i l-am găsit eu, în 1915, într-o vară petrecută la Gârceni (Vaslui). La numele de Tristan a ţinut morţiş, ceea ce i-a atras infamul calambur Triste-Âne» (VOp, I, 501).

Cât lucraseră în 1912, în redacţia de la Simbolul, tinerii Tristan Tzara şi Ion Vi-nea, „obosiţi“ de exigenţele colaboratorilor de elită (supra), dar şi de elaborarea propri-ilor poezii (la Vinea, şi în forma fixă a sonetului), simt imperios „absoluta libertate a poeziei / artei“, care să nu respecte vreun „canon“, „vreo normă / regulă“; în căutările lor în acest sens, mai ales cele din vacanţele din 1913 – 1915, petrecute la Gârceni-Vas-lui, Ion Vinea şi Tristan Tzara inventează şi „jocul de-a poezia“ – ca în „manifestul“ de peste câţiva ani:

Luaţi un ziar.
Luaţi nişte foarfeci.
Alegeţi în ziar un articol care să aibă lungimea
pe care doriţi s-o daţi poeziei dumneavoastră.
Decupaţi articolul. Decupaţi de asemenea, cu grijă, fiecare cuvânt ce intră în
alcătuirea articolului şi puneţi toate cuvintele
într-o pungă.
Agitaţi încetişor.
Scoateţi cuvintele, unul după altul, dispunându-le
în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.
Iată-vă un scriitor deosebit de original
şi înzestrat cu o încântătoare sensibilitate...
 
–, „joc“ prin care cuvintele pot intra într-o nuntire fără frontiere.



.
„Descoperirea“ pe care o fac ambii poeţi la Gârceni-Vaslui, noua lor poietică / poetică avangardistă (dadaistă), se concreti-zează în producţiile lor lirice, datând dintre anii 1913 şi 1915.


La Tristan Tzara, este vorba despre poemele: Chemare (datat: «Pădurea Gâr-ceni, 1913» – TzPrim, 28), Înserează (datat: «1913, Mangalia» – TzPrim, 28), La margi-nea oraşului (datat: «1913» – TzPrim, 30), Glas (datat: «Bucureşti, 1914» – TzPrim, 23), *** Povestesc grădinii... (datat: «1914» – TzPrim, 26 – v. fig. 2), Furtuna şi cântecul dezertorului, I, II (poem datat: «1914» – TzPrim, 12; prima parte a poe-mului este publicată în Chemarea, nr. 2 / 11 octombrie 1915; partea a II-a, în Azi, anul III, 4 octombrie 1934), Îndoieli (datat: «1914 – 1915» – TzPrim, 38), Vino cu mine la ţară (poem datat: «Gârceni, 1915» – TzPrim, 15), Cântec de război (datat: «1915» – TzPrim, 18), Verişoară, fată de pension (publicat în Noua Revistă Română, vol. XVIII, 11 / 21 – 28 iunie 1915), Vacanţă în provincie (publicat în Chemarea, nr. 1 / 4 octombrie 1915) şi Duminecă (datat: «1915» – TzPrim, 33).

La Ion Vinea, avem în obiectivul cercetării noastre poeziile: Eternitate («pu-blicată în Seara, anul IV, nr. 1597 / 30 iunie 1914, p. 1» – VOp, I, 497), Fantezie («publicată în Seara, anul IV, nr. 1597 / 30 iunie 1914, p. 1» – VOp, I, 498), Cântec de noapte («publicată în Seara, anul IV, nr. 1639 / 11 august 1914, p. 3» – VOp, I, 499), Capitol («publicată în Seara, anul IV, nr. 1639 / 11 august 1914, p. 1» – VOp, I, 500), Un căscat în amurg («publicată în Cronica, anul I, nr. 27 / 16 august 1915, p. 531» – VOp, I, 501), Soliloc («publicată în Cronica, anul I, nr. 29 / 30 august 1915, p. 569» – VOp, I, 501), Septembrie («publi-cată în Cronica, anul I, nr. 34 / 4 octombrie 1915, p. 540» – VOp, I, 502), Parada plecării («publicată în Cronica, anul I, nr. 35 / 11 octombrie 1915, p. 684» – VOp, I, 504) şi Stelele («publicată în Cronica, anul I, nr. 39 / 8 noiembrie 1915, p. 762» – VOp, I, 506).

Aşadar, în vara anului 1915, cei doi tineri poeţi avangardişti-dadaişti, Samuel Rosenstock – „botezat“ de Ion Vinea, cu numele de Tristan Tzara – şi „naşul“ revin de la Gârceni-Vaslui, în Bucureşti, hotărâţi să intre în „panoul central al Poeziei“.

Ion Vinea şi Tristan Tzara se încrân-cenează în credinţa că „jocul cuvintelor“ descoperit de ei poate fi decretat drept prin-cipiu poetic / estetic; cei doi se încordează din nou şi scot în Bucureşti, la 4 octombrie 1915, primul număr al unei noi «reviste li-terare şi politice», săptămânalul Chemarea, prin care să-şi lanseze propriile teorii este-tice şi producţiile lor lirice, „antiparnasi-ene“ / „antisimboliste“.
Primul număr al revistei Chemarea «se deschide cu un Avertisment incendiar semnat de Ion Vinea, în care se proclamă „abandonarea tuturor dogmelor şi anchi-lozelor“ şi legiferarea răzvrătirii „împotri-va presei, bâlci de surle şi trompete, şi a cititorilor, masă amorfă şi brută de victime oneste şi inconştiente“» (HDic, 76).
Este, de fapt, primul manifest avan-gardist-dadaist.
Alături de Avertismentul incendiar al lui Ion Vinea este publicată şi poezia Va-canţă în provincie de Tristan Tzara:


Pe cer păsările nemişcate
Ca urmele ce lasă muştele
Stau de vorbă servitori în pragul grajdului
Şi-au înflorit pe cărare rămăşiţele dobitoacelor

Trece pe stradă domnul în negru cu fetiţa
Bucuria cerşetorilor la înserare
Dar am acasă un Polichinelle cu clopoţei
Să-mi distreze întristarea când mă înşeli

Sufletul meu e un zidar care se întoarce de
la lucru
Amintire cu miros de farmacie curată
Spune-mi, servitoare bătrână, ce era odată
ca niciodată,
Şi tu verişoară cheamă-mi atenţia când o
să-mi cânte cucul

Să ne coborâm în râpa
Care-i Dumnezeu când cască
Să ne oglindim în lacul
Cu mătăsuri verzi de broască

Să fim săraci la întoarcere
Şi să batem la uşa străinului
Cu ciocul păsărilor în coajă de primăveri
Sau să nu mai mergem nicăieri
Doliu alb la fecioara vecinului.

(TzPrim, 7 sq. / cf. HDic, 76).

După cum bine observa criticul Eu-gen Simion, tânărul poet de Bucureşti, din orizontul anului 1914 / 1915, Tristan Tzara, «umileşte subiectele reputat lirice, solemne, misterioase prin comparaţii de o banalitate studiată; o râpă este ceva ce seamănă cu Dumnezeu când cască; sufletul este un zi-dar care se întoarce de la lucru (...), amin-tirea are miros de farmacie curată...»
(SPT, 9).

Mai sunt evidente: „bruiajele“ sinta-xei / topicii, „bifurcarea“ complementului circumstanţial de loc (să batem: 1. „la uşa străinului“; 2. „în coajă de primăveri“) întru „glisarea“ eroului liric aidoma lui Făt-Fru-mos „la răscruce“; „dinamitarea morfolo-giei basmului românesc, dispersarea mite-melor în „toate“ punctele cardinale ale tex-tului (Bătrâna din basm ce dă sfatul întru biruinţă lui Făt-Frumos devine „servitoare bătrână“ interogată asupra „existenţei tim-pului mitic“; Omul Negru din descântecele româneşti este substituit cu domnul negru cu fetiţa, „spurcarea cerului“, păsările cu plisc de fier... etc.) pentru a da verosimili-tate „şantierului“ din care se întoarce „su-fletul-zidar“ în numele amintirii „cu miros de farmacie“ (aluzie la „hotărârea-i demiur-gică“ de a face „curat ca la farmacie“ în spaţiul poeziei), „şocarea receptorului“ prin „profanare“ / „spurcare“ (cerul cu păsări fi-xe ca excremetele muştelor; „înflorirea bali-gilor pe cărare“; lac – broască etc.), „pu-terea / capacitatea de dicţionar“ întru „se-mănarea“ cuvintelor în aria textului – re-zultat al metodei „decupării vocabulelor“ cu foarfecele dintr-un articol de ziar („forfeca-rea cotidianului“), „atentatele anti-semnifi-cării“ (recunoscute de Tristan Tzara, în scri-soarea din 30 octombrie 1922, adresată lui Jacques Doucet: «În 1914, deja am încercat să golesc de conţinut cuvintele şi să le folo-sesc pentru a da versului un sens nou, glo-bal, prin intonaţie şi contrast auditiv...» – TzDouce, 166) etc.

În al doilea număr al revistei Che-marea, Tristan Tzara încredinţează luminii tiparului poemul Furtuna şi cântecul dezer-torului. Din volumul Primele poeme ale lui Tristan Tzara şi Insurecţia de la Zürich..., îngrijit de Saşa Pană, aflăm că poemul da-tează din anul 1914:

A plesnit lumina din obuze
Şi a crăpat fulger în mâna noastră...

// (...) //

Gerul: oasele fărâmă, carnea mănâncă
Noi lăsăm inima să plângă.

De ce alunecăm de-a lungul muntelui spintecat ?
Zbierând şi-a descătuşat furtuna leii...

// (...) //

E atât întuneric, că numai vorbele-s lumină.

// (...) //

Rup granate vinete bucăţi de cer încleştate  în scuturi,
Muşcă gheaţa norilor şi se prăvălesc table de oţel în brumă
Pomii se mlădie cum corabia de funii
Smulg lilieci petale albe de pe romaniţa lunii.
Vântul îi azvârle şi sfâşie.
Numai mie noaptea nu-i frumoasă,  
Numai mie.

Cântecul oprit gând: gerul oasele fărâmă
carnea mănâncă
Lasă inima să plângă.
(TzPrim, 9 sqq.).

Penultimul stih, Cântecul oprit gând: oasele fărâmă carnea mânăncă, pune în e-videnţă metoda dadaistă de Gârceni-Bucu-reşti a confecţionării versului prin „tăierea“ / „forfecarea“ articolului de ziar, urmată de decuparea cuvintelor, de vârârea lor în pun-gă (nu în pălărie, spre a evita ispita citirii lor şi „selectării“ înainte de a le „extrage), apoi de uşoara agitare a pungii, de scoaterea cuvintelor din pungă şi de dispunerea lor în ordinea extragerii. Poetul nu se mai deran-jează cu pusul conjuncţiilor coordonatoare / subordonatoare în frază („...fărâmă şi car-nea mănâncă“), ori cu verbul auxiliar, cu timpul perfect compus („cântecul a oprit gândul“), lăsând cuvintele „în topica“, în „forma“ extragerii din pungă: Cântecul o-prit gând: gerul oasele fărâmă carnea mă-nâncă...



Aceeaşi reţetă avangardist-dadaistă, descoperită de ambii poeţi la Gârceni-Vas-lui, o găsim şi în poemul lui Ion Vinea, Un căscat în amurg, scris în vara anului 1913, dar publicat în Cronica, din 16 august 1915 (supra).



În acest poem, Ion Vinea elogiază misteriosul relief de Gârceni-Vaslui, cu un dâmb pe care «Dumnezeu a jucat table / şi a scăpat Gârcenii, zaruri cu geamul rotund», ori misterioasa pădure de Gârceni, «nervoa-să ca o herghelie», pădure în care şi Tristan Tzara scrie poemul Chemare (TzPrim, 41 – 43).

Dar Ion Vinea, cu un „plus de rafinament“ – pe care i-l dă faptul că este mai mare cu un an şi o zi decât prietenul său –, valorifică mai bine resursele sinestezice (ale cuvintelor din articolele de ziar / dicţionar „trase cu penseta din pungă“), păstrând, un-de este absolut necesar, şi conjuncţiile, sur-prinzând nu un Dumnezeu care cască gu-ra-râpă (cf. Vacanţă în provincie de Tristan Tzara), ci un Dumnezeu ce joacă table (in-spiraţia având aceeaşi sursă din care s-a ivit şi la Tristan Tzara, în poemul Vino cu mine la ţară, comparaţia «o să jucăm şah ca doi farmacişti bătrâni»), un Dumnezeu neatent la aruncatul zarurilor etc.:



A tăcut pădurea nervoasă ca o herghelie;
 pântecul ei,
valea mată şi rotundă, în bruma dealurilor:
femeie goală între perne moi.
Cloşcă supranaturală, seara închide aripi
de nori pe ouăle
săteşti – şi pe un dâmb din fund Dumnezeu
a jucat table
şi a scăpat Gârcenii, zaruri cu geamul
rotund.
…De o săptămână nici un factor poştal
n-a mai sunat din corn, călare
în schimb, iată un popă-negru călăreşte
cu picioarele în şosea
iată depărtarea muge şi s-aşterne
pe o cireadă
iată vântul se înhamă cu tălăngi moştenite
din tată în fiu
iată...
nu mai ştiu, pesemne e târziu,
căci luceşte sărăcia-n luminiţe la ferestre
mici ca nişte iconiţe
căci gospodăriile cerului s-au închis
sfinţii şi-au lepădat pe nori nestinse pipele
şi s-au culcat cu nevestele
căci turme biblice şi plictisite urcă, urcă,
urcă, urcă pe
cărare şi pocnesc bice, hăis-ceà şi vorbe
murdare.
(VOp, I, 134).

Ion Vinea a păstrat în taina laborato-rului său din Bucureşti „comoara poeziei a-vangardist-dadaiste“ descoperită cu priete-nul său la Gârceni-Vaslui; Tristan Tzara „a vândut-o“ la Zürich-Elveţia, în schimbul ce-lebrităţii numelui său.





                                                Al doilea dadaism,
                                                         sau
                              dadaismul de Bucureşti – Zürich / Paris

După cum se ştie, în 1916, România intră în primul război mondial. Neexpunân-du-se pericolului bombardamentelor, Tris-tan Tzara, prin ianuarie 1916, părăseşte Bucureştiul şi se îndreaptă spre Elveţia, ţara „ocolită“ de taifunurile primei conflagraţii mondiale, stabilindu-se la Zürich pentru o vreme în care numele îi este sortit rapidei celebrităţi europene / universale.
Fireşte, tânărul Tristan Tzara duce cu el, din Bucureşti, la Zürich-Elveţia, şi noua estetică avangardist-dadaistă „elabo-rată“ (la Gârceni-Vaslui şi Bucureşti) cu prietenul său, Ion Vinea, cât şi „tezaurul său“ de nouă poezie, lansându-le pe „piaţa artelor“ din noua-i reşedinţă, estetică şi poezie ce şochează, ce devin modă / curent, ce capătă de-acum numele de mişcare da-daistă, de dadaism (cf. TDelrc, 107-115).




Estetica / mişcarea avangardist-da-daistă porneşte din Bucureşti-România (de la Ion Vinea, Tristan Tzara, Marcel Iancu, B. Fundoianu, Ilarie Voronca ş. a.), ajunge la Zürich-Elveţia (prin Tristan Tzara ce, la 8 februarie 1916, în Cabaretul Voltaire, „botează“ curentul, în prezenţa „princi-palilor aderenţi“, cu numele de dadaism – la „ceremonie“ participând Hugo Ball, Hans Arp, Richard Heuelsenbeck ş. a.: Tristan Tzara «vâră la întâmplare cuţitul de tăiat hârtie într-un Larousse şi dă de cuvântul Dada care e în capul coloanei din dreapta şi înseamnă „Cheval, dans le langage des en-fants...“; / ... / curentul fu deci numit Dada; grupul publică întâiul Le Cabaret Voltaire – iunie 1916 –, apoi buletinul Dada – cinci numere din iulie 1917 în mai 1919 – şi în sfârşit Cannibale – 1920» – CPes, 23 sq.), iar de aici, la Paris, de unde „ia circuitul universalităţii“, arătându-şi „a doua faţă a monedei“ ca suprarealism. Mai departe, is-toria avangardist-dadaistă este cunoscută (cf. CPes, 23 sqq. / TzPrim, 107 sqq.; TDelrc, 107 – 115; TGrp, 110 – 112 / 237 – 245)*.
_______________

* Studiul Întâiul dadaism / Le Premier Dadaïsme / The First Dadaism a fost publicat în volumele / re-vistele următoare:   (1) Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., de  Ion Pachia Tatomirescu, Timişoara, Editura Aethicus, 2003, paginile 107 – 115, cu titlul Dadaism;   (2) Generaţia resurecţiei poetice (1965 – 1970), de Ion Pachia Tatomirescu, Timişoara, Editura Augusta, 2005, paginile 237 – 245, cu titlul Asimilarea avan-gardei;   (3) în Luceafărul (revista Uniunii Scri-itorilor din România, Bucureşti), nr. 21 (698), 1 iu-nie, 2005, paginile 12 şi 13, cu titlul Întâiul dada-ism;   (4) Caietele / Les Cahiers / Notebooks Tristan Tzara, vol. 3 – 12 (Moineşti-Dărmăneşti), Editura Priftis, 2005, paginile 48 – 51, cu titlul Le Dadaïsme de Bucharest–Gârceni (Roumanie);   (5) web-revis-tele: Mouvances (Québec-Canada), nr. 3 – 4 (Villes), 2006, cu titlul Le Dadaïsme;   Agero (Stuttgart-Germania, 2009),   Noi, Nu ! (Cluj-Napoca – Ro-mânia, 2009) etc.  

  Sigle:
  CAlc = Şerban Cioculescu, Aspecte lirice contemporane, Bucureşti, Editura Casa Şcoalelor, 1942.
  ChTz-1 = Caietele / Les Cahiers / Note-books Tristan Tzara, vol. 1, Editura Ion Vinea, Bucureşti, 1998.
  ChTz-2 = Caietele / Les Cahiers / Note-books Tristan Tzara, vol. 2 – 4, Editura Ion Vinea, Bucureşti, 2000.
  CPes = G. Călinescu, Principii de este-tică, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, 1939.
  CrohL, II = Ov. S. Crohmălniceanu, Lite-ratura română între cele două războaie mondiale, vol. II, Bucureşti, Editura Minerva, 1974.
  HDic = Ion Hangiu, Dicţionar al presei literare româneşti (1790 – 1982), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
  SPT = Eugen Simion, Primul Tzara, în Caiete critice – revistă lunară de critică literară şi informaţie ştiinţifică (Bucureşti), nr. 4 – 5 (101 – 102), 1996.
  TDelrc = Ion Pachia Tatomirescu, Dic-ţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003.
  TGrp = Ion Pachia Tatomirescu, Gene-raţia resurecţiei poetice (1965 – 1970), Timişoara, Editura Augusta, 2005.
  TzDouce = Scrisoarea lui Tristan Tzara către Jacques Doucet (Paris, 30 octombrie 1922), publicată / tradusă de Vasile Robciuc în Caietele / Les Cahiers / Notebooks Tristan Tzara nr. 1, Bucu-reşti, Editura Ion Vinea, 1998, pp. 164 – 166.  
  TzPrim = Tristan Tzara, Primele poeme (cu Insurecţia de la Zürich prezentată de Saşa Pană), Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1971.
  VOp, I = Ion Vinea, Opere, vol. I – Poe-zii (ediţie critică şi prefaţă de Elena Zaharia Filipaş), Bucureşti, Editura Minerva, 1984.








Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971